Canepa Codreanu Simona [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI”, IAŞI FACULTATEA DE INGINERIE CHIMICĂ ȘI PROTECŢIA MEDIULUI SPECIALIZAREA INGINERIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎN INDUSTRIE

Potentialul Romaniei de Cultivare si Obtinere a Canepei pentru Fibra si Ulei

Coordonatori: Conferenţiar dr. ing. Irina Volf Asistent dr. ing. Cătălin Bălan

Student: Codreanu Simona Grupa 2505 MM

2012-2013

Cuprins Cap. I. Potentialul Romaniei de cultivare si obtinere a canepei 1.1. Raspandire geografica si productie 1.2. Legislatie nationala pentru plante textile 1.3. Elemente strategice in sectorul plantelor textile 1.4. Particularitati biologice si conditii de cultivare

Cap II. Potentialul de valorificare a canepei 2.1. Fibra de canepa 2.1.1.Tehnologii de recoltare a tulpinilor de cânepă pentru fibră 2.1.2. Etapele procesului 2.2. Uleiul de canepa

Cap III. Concluzii Cap IV. Bibliografie

Cap. I. Potentialul Romaniei de cultivare si obtinere a canepei Canepa este una dintre cele mai vechi plante cultivate în ţara noastră (peste 2000 de ani), fiind utilizată în principal pentru obţinerea de fibre folosite la confecţionarea de îmbrăcăminte. Tulpinile de cânepă din populaţiile locale şi cânepa sălbatică conţin 10-12% fibre, iar soiurile ameliorate, 26-32%. Inainte de 1989, Romania era o forta in domeniul canepii industriale. Numai judetul Arad cultiva 10.000 de hectare! Astazi, cota obtinuta de la UE este de numai 200 de hectare pe intreaga tara. Aceasta planta mai este cunoscuta si sub denumirea de canabis, iar in momentul de fata se fac nenumarate studii, la nivel global, cu privire la efectele benefice pe care le poate avea impotriva cancerului si chiar SIDA. Din pacate, Romania, care inainte de 1989 era cea mai mare producatoare de canepa din Europa, astazi a ajuns sa fie unul dintre importatorii cei mai “umili”. Cânepa are cea mai mare capacitate de industrializare dintre toate plantele tehnice: nimic nu se aruncă, totul e valorificat, iar produsele obţinute sunt folosite de la fabricarea banalei funii până în industria cosmetică sau auto. După cultivarea cu cânepă, terenul devine în anul urmator propice cultivării cerealelor deoarece cânepa ucide buruienile. De asemenea, cantitatea de îngrăşământ chimic necesară unei producţii bune este mult mai mică decat la alte culturi. Conţinutul de fibre în tulpini este influenţat de soi, condiţiile tehnologice şi pedoclimatice. Fibrele au o serie de însuşiri deosebit de valoroase la rezistenţă (la tracţiune, torsiune, frecare, putrezire), extensibilitate (elastică şi plastică), capacitate de filare, lungime mai mare decât fibrele de sisal, iută, manilă sau bumbac, care le fac utilizabile într-o serie de domenii: în industria textilă, în industria manufacturieră, în industria automobilelor. Seminţele de cânepă conţin: 36% ulei, 28% proteine, 14-27% substante extractive neazotate, 17,8-26,3% celuloză şi 2,5-6,8% cenuşă. Datorită acestei compoziţii, seminţele de cânepă pot fi utilizate pentru extragerea de ulei folosit direct în alimentaţie şi la fabricarea margarinei. Uleiul nerafinat se utilizează pentru obţinerea lacurilor, vopselelor, linoleumului, săpunului şi a pânzelor ceruite. Cânepa este o planta complexa cu aplicatii multiple: -în industria textila pentru confectionarea de îmbracaminte ecologica; -în industria constructiilor se realizeaza din cânepa materiale izolante, elementi fonoabsorbanti si termoizolanti, respectiv fibra pura, folosita la captusirea mansardelor, ca un substitut la materialele cancerigene folosite pâna recent; -în industria constructoare de masini din fibra de cânepa învelita printr-un procedeu special în plastic este utilizata în producerea unor componente ale masinilor; -în industria cosmetica, este utilizata la realizarea spumei de dus, a sapunului, cremelor si a detergentilor; -samânta de cânepa are un continut de 30-33 % ulei, putând fi utilizata la fabricarea uleiului; de asemenea datorita calitatilor sale nutritive poate fi folosita în alimentatia umana si animala, putând fi un potential substitut pentru soia; -semintele de cânepa pot fi utilizate si pentru obtinerea alcoolului, cu costuri mult mai reduse decât procedeele clasice. Sămânţa se utilizează pe scară largă, direct sau în furaje concentrate, în hrana păsărilor (în special în hrana unor păsări exotice: papagali, canari, păuni, etc.). Turtele rămase de la extragerea uleiului se utilizează singure sau în nutreţuri concentrate pentru hrana păsărilor, viţeilor, cailor, oilor, peştilor, etc. – 600 g turte de cânepă echivalează ca valoare nutritivă cu 1000g boabe de cereale. În hrana vacilor gestante, turtele de cânepă trebuie folosite cu restricţie, deoarece provoacă avorturi. Lemnul de cânepă reprezintă cca 55% din greutatea tulpinii şi conţine peste 50% celuloză. Puzderia rezultată de la extragerea fibrelor sau

planta întreagă, se utilizează pentru obţinerea de: hârtie, plăci aglomerate – fonoizolatoare, pentru industria mobilei, mătase artificială, puf pentru izolare fonică între plăcile de rigips. Pleava rezultată în culturile pentru sămânţă este un îngrăşământ deosebit de valoros: 10 t pleavă de cânepă echivalează cu 40 t gunoi de grajd. Frunzele şi inflorescenţele se utilizează în medicină. Apare în momentul de faţă şi un paradox, de altfel specific în ultimii 20 ani de democraţie în România. Pe de-o parte, UE ne oferă avantaje pentru producerea de plante textile (in şi cânepă), guvernul aprobă şi el un program de dezvoltare a culturilor de plante textile (subvenţii pentru sămânţă şi producţie), iar, pe de altă parte, se face excluderea tuturor celor care cultivă cânepă în mod organizat şi sub control. Sectorul plantelor tehnice şi, în cadrul lui, plantele textile (cânepa, inul şi bumbacul), prezintă o importanţă deosebită nu numai pentru economia agricolă dar şi pentru ceea ce înseamnă agricultura ecologică durabilă. Pe seama cânepii pot fi relansate o serie de meşteşuguri şi obiceiuri care pot juca un rol determinant în viitoarea strategie de dezvoltare rurală. De aceea, trebuie modificată legislaţia în vigoare cu privire la droguri, în sensul de a fi scoasă de sub interdicţie cultura cânepii pentru fibre (Cannabis sativa L.), rămânând incriminată cânepa indiană (Cannabis indica), specifică pentru producerea de droguri. Proprietati: Culoare de la argintiu pana la cenusiu si verde inchis. Cu cat culoarea este mai inchisa, calitatea este mai scazuta. Lungimea plantei tehnice este mai mare, de 60-70 cm, iar a celulei elementare pana la 55 mm. Repriza este 12% si sub influenta presiunii si caldurii fibrele plesnesc si de aceea nu se intrebuinteaza pentru imbracaminte. Sunt mai rezistente (fibrele) decat cele de in, rezistenta specifica ajunge pana la 70 kg forta/mm 2. De aceea se utilizeaza pentru franghii, sfori, odgoane, covoare, articole tehnice, ambalaje, etc. Canepa se cultiva pentru continutul sau in fibre naturale in procent relativ ridicat si pentru semintele bogate in ulei sicativ. Fibrele de canepa sunt mai lungi decat cele de in, foarte durabile si destul de rezistente. Ele se utilizeaza la confectionarea unei game largi de produse textile, de la cele mai grosiere pana la cele mai fine. Fiind rezistente la putrezire, chiar si cand stau in apa, din aceste fibre se confectioneaza ata pentru cizmarie, navoade, foi de cort, odgoane, furtunuri pentru incendii, fitile pentru explozive etc. Din canepa cotolozata pura sau in amestec cu bumbacul si lana se fabrica tesaturi mixte fine si rezistente. Fibrele scurte (caltii) se folosesc la confectionarea saltelelor precum si ca material izolator. Produsele secundare ca: uleiuri, turtele, puzderiile, sunt utilizate in general ca si cele ale inului iar cenusa obtinuta prin arderea lemnului constituie un bun ingrasamant chimic bogat in P, K, Ca. Din varfurile inflorescentelor plantelor femeiesti si din seminte se prepara medicamente cu actiune sedativa, diuretica, vomitiva, vermifuga si altele. Cânepa pentru drog nu se cultiva în România! Acţiunea narcotică este dată de substanţele produse de perişorii secretoşi aflaţi pe suprafaţa frunzelor din inflorescenţe, pe învelişul florilor şi pe bracteele care învelesc sămânţa. Conţinutul în substanţe cu acţiune narcotică şi halucinogenă diferă foarte mult de la specie la specie. Cel mai ridicat conţinut în astfel de substanţe se găseşte în Canepa Indiana – Cannabis indica, ce cele două forme ale sale: C. indica – subnarcotică şi C. indica – narcotică. Această specie se găseşte cultivată şi necultivată în: India, Iran, Turcia, Siria, Nordul Africii, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Se caracterizează prin talie scundă, 1-1,5 m, puternic ramificată, frunze cu foliole înguste şi seminţe mari. Cânepa pentru fibre şi în special Cannabis sativa L. Culta var. italică, din care fac parte şi soiurile cultivate în România şi, în general, în Europa, au un conţinut scăzut în substanţe narcotice şi halucinogene (în cele mai dese cazuri 0,2-0,3%). Această cânepă este formată şi utilizată special pentru producerea de fibre. Se caracterizează prin plante cu talia înaltă, 2,0-5,0 m, neramificată, frunze cu foliole mari, late şi lungi, inflorescenţe semicompacte şi scurte (în special la plantele femele). Acest tip de cânepă se găseşte în Bulgaria, Italia, Spania, Ungaria, Franţa şi România.

În grupul de substanţe secretate de cânepă, cele mai importante sunt: nacosonul, cannabidiolul, tetrahydrocannabiolul – constituente ale subsanţei din haşiş şi marijuana. Planta de cânepă, în special cea indiană, are capacitatea biosintetică de a produce din acidul canabigerolic – acid cannabidiolic (DCBD), acid cannabidiol (CBD), acid tetrahydrocannabinolic (ATHC), canabinol (CNB) şi acid canabinolic (ACNB). Acidul ACBD şi ATHC predomină în plante până la înflorire, după care se transformă în CBD, CNB şi THC (tetrahydrocannabinol). Pentru ca această transformare să aibă loc în perioada de înflorire, este nevoie de o temperatură medie zilnică de peste 32 oC, ceea ce se poate realiza numai în climatele calde ale globului şi mai puţin în condiţiile Europei şi ale României. Ceea ce trebuie ştiut este faptul că spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, prin uscare o parte din THC se transformă în cannabinol (CNB), compus chimic farmacologic inactiv. Transformarea THC în CNB are loc şi în rendzina secretată de perişorii aflaţi pe inflorescenţa plantei femele, ceea ce reduce foarte mult acţiunea narcotică a acestuia. În ceea ce priveşte substanţele narcotice în perioada de vegetaţie, în planta de cânepă au loc două procese: transformarea ACBD în THC şi transformarea THC în CNB, farmacologic inactiv. Primul proces este puternic dependent de lumina şi temperatura ridicată. Al doilea proces se desfăşoară în cadrul transformărilor din plantă în perioada de maturizare. Substanţele de mai sus sunt prezente la toate speciile de cânepă cunoscute la această dată. Conţinutul cel mai ridicat în astfel de substanţe se găseşte în speciile de cânepă indiană (Cannabis indica), cânepa chinezească (Cannabis sinensis), cânepa sălbatică (Cannabis sativa ssp. spontane, înaltă de 0,5-1,5 m şi puternic ramificată). Cânepa cultivată pentru fibre (Cannabis sativa) are un conţinut scăzut în astfel de substanţe. 1.1. Raspandire geografica si productie Suprafata mondiala cultivata cu canepa pentru fibra este de peste 500.000 ha, tari mari cultivatoare fiind: Rusia, Iugoslavia si pana in anul 1990 Romania. Acest tip de cânepă se găseşte în Bulgaria, Italia, Spania, Ungaria, Franţa şi România. Inul si canepa sunt considerate prioritare in strategia MAPDR si prin sumele acordate pentru sprijinirea celor doua culturi s-a dorit extinderea suprafetelor cultivate cu plante textile, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece nu se poate vorbi de suprafete fara unitati de procesare a inului si canepei. Numarul unitatilor de procesare s-a diminuat considerabil. Marea majoritate a topitoriilor care au fost vandute, noii proprietari nu au tinut cont de obiectul de activitate al acestor unitati, utilajele aflate in dotare fiind valorificate la fier vechi. De asemenea, prin programul SAPARD - imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscole, investitii noi pentru constructii, modernizarea si retehnologizarea unitatilor existente pentru procesarea plantelor textile (in si canepa) inclusiv cladiri, masini, instalatii si echipamente pentru procesare, ambalare, depozitare si marketingul fibrelor textile s-a construit si dat in folosinta o unitate de procesarea semintelor de canepa in scopul obtinerii uleiului si a suplimentelor nutritive, a fainei proteice din srotul obtinut in urma presarii, pe de alta parte, obtinerea semintelor decojite folosite in scop alimentar. CANAH International, primul producator de ulei de canepa din Romania, a carei fabrica are o capacitate de prelucrare de 1000 tone seminte pe an, aceasta cifra constituind echivalentul a 250.000 litri ulei de canepa anual se afla in localitatea Salonta, judetul Bihor. În ultimii zece ani, în statele Uniunii Europene, cultura cânepii a luat un avânt deosebit în urma propunerii Comisiei Europene de a subventiona aceasta cultura care astazi se concentreaza în urmatoarele state: Franta, Germania, Marea Britanie, Polonia, Italia, Spania, Ungaria, Cehia. Zona foarte favorabila, se caracterizeaza printr-un regim pluviometric in timpul perioadei de vegetatie de 300-550 mm, temperaturile medii nu depasesec 16 - 18 grade Celsius.

Se extinde: in vestul tarii (campiile Crisurilor, Muresului, Timisului, Carasului) pe vaile Muresului si Tarnavelor, valea Somesului, Oltului, in depresiunea Barsei, depresiunea Sfantu Gheorghe precum si in valea Siretului si in valea Moldovei . Zona favorabila, se caracterizeaza printr-un regim pluviometric in timpul perioadei de vegetatie de 300-400 mm, iar temperaturile medii nu depasesec 15,2 – 18,9 grade Celsius. Se extinde in: Campia Transilvaniei, in partea de sud a Podisului Getic, nordul Campiei Romane (zona solului brun roscat). Zona putin favorabila se caracterizeaza prin temperaturi medii in timpul perioadei de vegetatie de 14 -14,5 grade Celsius. Zona cuprinde si regiuni secetoase (stepa si silvostepa din sudul si sud –estul tarii) si regiuni cu soluri mai putin texturate (dealurile Olteniei, Munteniei, Moldovei, etc.). Cânepa se concentreaza în special în zonele foarte favorabile si favorabile I, fiind astfel posibil sa se obtina cu regularitate productii de tulpini uscate de 6 – 10 t/ha. Ca zone ecologice se pot retine: Câmpia de Vest si zonele intramontane din vaile Somesului si Muresului, partea centrala si de nord a Moldovei, Câmpia Româna, care au un regim hidric mediu (300 – 550 mm) si o temperatura medie de +16…+18o C în perioada de vegetatie. Se cultiva pe soluri profunde, fertile, bine aprovizionate cu elemente nutritive, cu pH neutru, cu o structura buna si cu aport freatic. In UE in 2006 au fost cultivate 14577ha de canepa pentru fibre reprezentanad, aproximativ 9% din suprafata mondiala cultivata cu canepa.

Figura 1.1.1 Tarile din UE producatoare de canepa Schema de plati pe suprafata din Fonduri Europene aferente anului 2008 platite in cursul anului 2009 -60,75 €/ha plata unica pe suprafaţă( SAPS) -46,71 €/ha, plăţi naţionale directe complementare (PNDC) -41,7 €/ha, plăţi naţionale directe complementare (PNDC) ,cuplate de productie; - 90 €/tona fibra de canepa. Sustinerea producţiei la cultura de in si canepa in anul 2009 -39,0 lei/ha ( subvenţionarea cu 1 leu/litru de motorină utilizată pentru lucrările mecanice de înfiinţare a culturilor agricole de primăvară, respectiv pentru toamna anului 2008, pentru cantitatea de 39,0 litri/ha).

-30% contributii din fonduri publice acordate producatorilor agricoli conform Legii nr. 150/2003 credit agricol pentru productie. -250 lei/t pentru in si canepa pentru fibra (schema de sprijin financiar la productia marfa)

Figura 1.1.2 Dispunerea geografica a plantatiilor de canepa pe teritoriul Romaniei Tabel 1.1.2 Date privind dinamica producţiei în perioada 2001- 2008 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Plante Textile Suprafata mii 0.9 1,4 1,6 1,5 2,3 2,3 ha Productia totala mii t 3,2 6.4 3,9 3 5,2 3,9 CANEPA FIBRA Suprafata mii 0,6 1,0 1,2 1,2 2,1 1,27 ha Productie medie kg/h 4701 5300 2662 1583 2238 1250 a Productia totala mii t 2,8 5,6 3,2 1,9 4,7 2,4 2001-2007 - Date din Anuarul Statistic al României

2007

2008

2009

0,3

0,055

-

0,6

0,277

-

0,2

0,023

-

2228

7870

-

0,5

0,181

-

2008 - Date furnizate de INS (Institutul National de Statistica) 2009 - Date furnizate de MAPDR (Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale) Romania se situa pana in ’90 printre producatorii importanti de in si canepa din Europa, ocupand locul 3 dupa CSI si Italia. In prezent productia de in si canepa a scazut considerabil datorita factorilor generali si specifici. Industria prelucrarii inului si a canepii in Romania se afla in atentia Serviciului Integrat de Consultanta pentru Economie Privata European, care pe baza unor studii facute in Romania a evidentiat cateva aspecte: -fibrele de in cultivate in Romania rezulta de la soiuri de in de calitate inferioara, adica fibre scurte si de aceea se impune importul de seminte din Olanda si Belgia.

Fig. 1.1.3 Suprafata de canepa cultivata in Romania

Fig. 1.1.4 Procentul fibrelor de canepa utilizate in Romania 1.2. Legislatie nationala pentru plante textile 1. Ordinul MAPDR nr.1044/2003 privind autorizarea unitatilor de procesare primara a tulpinilor de in si canepa pentru fibra, in concordanta cu Regulamentul (CE) nr.245/2001 care prevede reguli detaliate de aplicare a R. (CE) nr. 1673/2000 privind organizarea comuna a pietelor de in si canepa 2. Ordinul MAPDR nr.677/2004 privind desemnarea unui laborator pentru determinarea continutului de tetrahydrocanabinol (THC) la soiurile de canepa

3. Ordinul nr. 200 din 11 aprilie 2005 privind autorizarea Organizaţiei interprofesionale a producătorilor şi procesatorilor de in şi cânepă din România 4. OMAPDR nr.1285/2005 pentru recunoasterea Consiliului pe produs “ Plante textile si produse procesate” 5. HG nr.582/2004 pentru modificarea si completarea Regulamentului de aplicare a dispozitiilor Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, aprobat prin HG nr.1359/2000 6. Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope Legislatie referitoare la sustinerea plantelor textile in anul 2007: * Ordonanţă de urgenţă nr. 25 din 29 martie 2006 pentru aprobarea nivelului sprijinului acordat producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de motorină în vederea efectuării lucrărilor agricole mecanizate de înfiinţare şi întreţinere a unor culturi agricole ce se înfiinţează în primăvara anului 2006, precum şi pentru aprobarea suplimentării cu suma de 200 milioane lei (RON) a Programului "Dezvoltarea durabilă a sectorului vegetal, a sectorului zootehnic şi piscicol, precum şi alte programe pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale trebuie să le pună în aplicare" * Hotărâre nr. 214/2007 privind aprobarea activităţilor pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal în anul 2007, a cuantumului sprijinului şi a sumei totale alocate fiecărei activităţi, precum şi pentru modificarea alin. (1) al art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.853/2005 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii, pentru anul 2006, producătorilor agricoli din sectorul animalier şi din sectorul piscicol. * Ordonanta de urgenta nr. 123/2006 pentru aprobarea acordarii sprijinului financiar producatorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al imbunatatirilor funciare si al organizarii si sistematizarii teritoriului, aprobata prin Legea nr.125/2007 * Ordonanta de urgenta nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plati directe si plati nationale directe complementare, care se acorda in agricultura incepand cu anul 2007,si pentru modificarea art. 2 din legea nr. 36/1991 privind societatilor agricole si alte forme de asociere in agricultura, aprobata prin Legea nr.139/2007 * Hotărâre nr. 636/2007 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânţate în toamna anului 2006 şi în primăvara anului 2007, precum şi pentru stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire. * Hotarare nr.477/2007 privind aprobarea nivelului fondurilor publice care se acorda in anul 2007 conform prevederilor Legii creditului agricol pentru productie nr.150/2003, precum si pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii creditului agricol pentru productie nr.150/2003, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.816/2003 1.3. Elemente strategice in sectorul plantelor textile Orientarea fermierilor către aceste culturi în zonele tradiţionale, încurajarea asocierii pentru accesarea măsurilor de dezvoltare rurală pentru noi unităţi de procesare. Menţinerea sprijinului financiar acordat plantelor textile pentru fibre, respectiv sprijinul suplimentar faţă de celelalte culturi care constă în plăţile naţionale directe complementare cuplate de producţie şi ajutoarele de stat. Susţinerea altor utilizări ale plantelor textile:seminţe pentru ulei, biocombustibil, hârtie etc. Cânepa şi inul sunt menţionate de părintele istoriei, Herodot, care scria în secolul al V-lea î.e.n. : „In ţară creşte şi cânepa, care este foarte asemănătoare cu inul, afară de grosime şi asprime. In această privinţă cânepa întrece cu mult inul, ea creşte şi de la sine şi semănată. Tracii îşi fac din cânepa haine, care aduc foarte mult cu cele din in, cine nu prea e obişnuit cu inul, nici n-ar putea deosebi

dacă e vorba de in sau de cânepa, iar cine n-a văzut niciodată cânepa, îşi închipuie că şi hainele sunt din in". Fragmentele de ţesături descoperite în săpături atestă că prelucrarea cânepii a constituit un meşteşug necesar şi în secolele X—XII, aşa cum a fost până în urmă cu 20—25 de ani. In Mehedinţi cânepa s-a folosit mai ales pentru confecţionarea unor piese de port(cămăşi, cârpe de cap) şi mai puţin pentru tesaturile din interior. Originare din estul continentului asiatic, cele două plante, cânepa şi inul, au ajuns probabil prin intermediul civilizaţiei pelasgice la greci şi la sciţi, de unde au fost preluate apoi şi de traci. Menţionarea destul de frecventă a acestor fibre vegetale în documentele mai vechi indică importanţa pe care au avut-o în economia autarhică ţărănească şi în cea feudală. Astfel, la 1564, Al. Lăpuşneanu primea cânepa de la Bistriţa Ardelenească, iar mai târziu Paul de Alep amintea numeroase mori de meliţat inul şi cânepa, întâlnite în drumul său. Pe la 1702, documentele menţionează „iazurile" folosite ca ,,topile", iar mai târziu, în numeroase foi de zestre figurează cânepa şi inul. 1.4.Particularitati biologice Cânepa (Canabis sativa), cea comuna, are importanta strict agricola si este raspândita în România. Este o planta anuala ierboasa, cu radacina pivotanta care se duce în sol pâna la 70 – 80 cm. Frunze mari, palmiate, cu marginile dintate. Ea are ca parte productiva tulpina înalta, puternica, rezistenta la cadere. În culturile semanate des, pentru producerea de fuior, tulpinile sunt lungi si neramnificate; în culturile semanate mai rar, pentru producerea de samânta, tulpinile cânepii sunt mai groase si mai ramificate. Se remarca ca o planta unisexuata dioica, adica unele plante sunt femele (cânepa de vara), altele sunt mascule (cânepa de toamna), cu durata diferita de vegetatie si cu un raport numeric între ele de 1:1. Cânepa este o planta iubitoare de caldura. Temperatura minima de încoltire este de +1-+2oC, dar plantutele rasarite nu suporta îngheturile târzii sub –20, -30. Cunoscând acestea, data semanatului se stabileste dupa ce a trecut pericolul gerurilor târzii în zonele de cultura respective. Cânepa are nevoie în perioada de vegetatie de o temperatura de +16-+18 oC. Prefera un regim hidric ridicat fiind mare consumatoare de apa. Reactioneaza foarte bine la o nutritie bogata Locul în asolament. Cele mai indicate premergatoare sunt leguminoasele anuale, cerealele, porumbul (hibrizii foarte timpurii si timpurii), sfecla de zahar si cartoful. Solurile cultivate cu cânepa se încadreaza într-un asolament cu rotatia de 3 – 5 ani, evitându-se ca premergatoare culturile parazitate de lupoaie (floarea soarelui). Soiurile admise pentru a fi cultivate sunt în numar de 6, majoritatea cresc în tara noastra: Denise, Diana, Irene, Lovrin 110, Secuieni, Zenit. Soiurile au tulpini înalte, subtiri, ce contin 28 – 32 % fibre de calitate superioara.  Pregatirea terenului Fertilizarea are o mare importanta deoarece cânepa are sistemul radicular putin dezvoltat comparativ cu partea aeriana si o slaba putere de absorbtie a substantelor nutritive din sol. Ea trebuie sa gaseasca deci în sol rezerve mari de hrana asimilabila, ceea ce se realizeaza prin folosirea rationala a îngrasamintelor cum sunt: gunoiul de grajd (10 – 15 t/ha), îngrasamintele azotate (50 – 80 kg substanta activa la ha) si îngrasamintele fosfatice (32 – 48 kg/ha substanta activa). Dupa eliberarea terenului, resturile vegetale se maruntesc cu ajutorul grapei cu discuri. Afânarea profunda a solului se executa, odata la 3 – 4 ani, cu scarificatorul la adâncimea de 50 – 80 cm, cu distante de 1,4 m între piesele active, pe soluri grele care au un strat compact de argila. Aratura de baza se executa vara sau toamna, la adâncimea de 25-30 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelata sau grapa cu colti. Pentru a putea intra cât mai devreme la semanat în primavara, pregatirea patului germinativ se poate realiza prin discuiri din toamna, la desprimavarare executându-se numai o lucrare cu combinatorul. La araturile adânci executate târziu si cu resturi vegetale se executa 2 lucrari: cu

discul + lama de nivelare + grapa cu colti reglabili, la desprimavarare si combinatorul, înainte de semanat.  Semanatul Samânta de cânepa trebuie sa aiba puritate minima de 96 % (fara seminte de lupoaie) si capacitate germinativa minima de 80 % (sporuri sigure de productie se obtin când facultatea germinativa depaseste 90 %). Se foloseste samânta din anul precedent. Materialul de semanat se trateaza cu fungicide (Criptodin 3kg/t) si corbifuge (contra ciorilor). Semanatul se face când temperatura în sol, la 5 – 6 cm adâncime, s-a stabilizat la +8-+9 o (practic înaintea semanatului porumbului). La semanatul prea timpuriu plantele sufera din cauza temperaturilor scazute, cresc încet si nu ating înaltimea normala, pagubele produse de purici sunt mai mari. Prin întârzierea semanatului se favorizeaza atacul moliei, se scurteaza perioada de vegetatie, plantele înfloresc prematur. Nerespectarea epocii de semanat determina întotdeauna productii mai mici de tulpini si fibra. Distanta între rânduri cea mai potrivita este de 12,5 cm. Se seamana cu semanatoarea SUP-17. Adâncimea de semanat este de 3 – 4 cm. Pe soluri mai usoare sau în primaveri secetoase se poate ajunge la 5 – 6 cm. Dupa semanat se grapeaza pentru a nu lasa vizibile rândurile, limitând astfel pagubele produse de ciori, porumbei etc.  Îngrijirea culturii Pe soluri mijlocii, bine structurate si în cazul pregatirii ideale a solului (lipsa de îmburuienare), cânepa poate reusi bine fara alte lucrari de îngrijire efectuate la sol. Totusi exista situatii care impun masuri de întretinere a culturilor. Daca semanatul se face în teren afânat, sau în primaveri secetoase, trebuie efectuat un tavalugit imediat dupa semanat. Aparitia crustei în perioa da de la semanat la rasarit impune interventia cu grapa sau tavalugi stelati. Dupa rasarire, buruienile perene cu înmultire vegetativa (palamida, susai, urda vacii etc.) se înlatura prin plivire. Combaterea puricilor se face în preajma rasaritului sau la avertizare de regula cu Lindatox. Împotriva moliei cânepii (Grapholita delineana), în afara rotatiei rationale, se intervine în zonele infestate prin tratamente chimice cu Decis sau Sumithion. Se face un tratament la avertizare si înca 2 tratamente ulterioa re, la intervale de câte 12 – 15 zile.

Cap II. Potentialul de valorificare a canepei

2.1. Fibra de canepa 2.1.1.Tehnologii de recoltare a tulpinilor de cânepă pentru fibră Cânepa pentru fuior se recolteaza la sfârsitul înfloririi plantelor mascule, atunci când trecând prin lan se constata ca nu se mai scutura polen. Recoltarea prematura duce la obtinerea unor productii mai mici de fibra. Întârzierea recoltatului este si ea foarte daunatoare, în special prin degradarea tulpinilor. În acelasi timp fibra pierde din finete si devine aspra si casanta. În multe unitati cânepa se recolteaza manual. Tulpina se taie la înaltime a de 4 – 6 cm, cu secera sau cu coase speciale, si se lasa pe sol în manunchiuri de 15 – 20 cm grosime, asezate rasfirat în X (foarfeca) pentru uscare. Când partea superioara s-a îngalbenit, snopii se întorc pe partea cealalta si se usuca înca 2 – 3 zile (în total uscarea dureaza pâna la 4 – 8 zile). Urmeaza scuturarea de frunze si legarea snopilor: în 2 locuri daca sunt mai lungi de 100 cm si o singura data la cei scurti. Recoltatul mecanizat se face cu masina JSK-2,1. Dupa taiere tulpinile ramân pe sol în strat subtire (asezate aproximativ perpendicular pe directia de înaintare a masinii). Dupa uscare se procedeaza ca în cazul recoltarii manuale: desfrunzire si legare în snopi. Productivitatea masinii (folosita la acest procedeu fara aparatul de legare) este de 4 – 5 ha/sch. Din anul 1976 s-a omologat masina româneasca de recoltat cânepa MRC-2,4 cu o productivitate de 7 – 8 ha/schimb, care lasa tulpinile în brazda subtire pe sol. Productia poate atinge valori de 4000 – 6000 kg/ha tulpini uscate, din care prin topire rezulta 16 – 25 % fibre (din care 60 % fuior si 40 % câlti), în functie de soi, zona ecologica si tehnologia agricola.

Soiurile de canepa cultivate pentru fibra In anul 2008 s-a publicat R(CE) nr.145/2008 care in Anexa II “Soiuri de canepa eligibile pentru platile directe” sunt mentionate varietatile de canepa autorizate in anul de comercializare 2008/2009”, respectiv soiurile de canepa: Denise, Diana, Lovrin 110, Silvana si Zenit.Soiurile mentionate in lista au un continut de tetrahidrocanabinol mai mic sau egal cu 0,2% Zona foarte favorabila, se caracterizeaza printr-un regim pluviometric in timpul perioadei de vegetatie de 300-550 mm, temperaturile medii nu depasesec 16 - 18 grade Celsius. Se extinde: in vestul tarii (campiile Crisurilor, Muresului, Timisului, Carasului) pe vaile Muresului si Tarnavelor, valea Somesului, Oltului, in depresiunea Barsei, depresiunea Sfantu Gheorghe precum si in valea Siretului si in valea Moldovei. Zona favorabila, se caracterizeaza printr-un regim pluviometric in timpul perioadei de vegetatie de 300-400 mm, iar temperaturile medii nu depasesec 15,2 – 18,9 grade Celsius. Se extinde in: Campia Transilvaniei, in partea de sud a Podisului Getic, nordul Campiei Romane (zona solului brun roscat).

Zona putin favorabila se caracterizeaza prin temperaturi medii in timpul perioadei de vegetatie de 14-14,5 grade Celsius. Zona cuprinde si regiuni secetoase (stepa si silvostepa din sudul si sud –estul tarii) si regiuni cu soluri mai putin texturate (dealurile Olteniei, Munteniei, Moldovei, etc.). Canepa este o planta anuala. Aceasta se cultiva pentru fibre textile, pentru funii si sfori. Semintele de canepa se dau hrana la pasari sau din ele se extrage ulei. Încã din cele mai vechi timpuri cânepa a fost o plantã traditionalã a românilor obtinându-se productii record pe teritoriul tãrii noastre. Încercãm acum relansarea acestei vechi traditii combinând tehnologia modernã cu vasta experienta dobânditã în trecut începâd de la cercetare, culturã, industrializare si pânã la comercializare. Stigmatul de drog pus canepii industriale a facut ca o ramura importanta a agriculturii sa se afle acum in pragul dezastrului. Si daca la noi aceasta planta este considerata non-grata, Uniunea Europeana este dispusa la a subventiona investitii in realizarea culturilor de canepa. Din canepa indiana se extrage marijuana sau hasisul. De altfel, canepa cultivata in Romania, cannabis sativa, se deosebeste fundamental de planta din care se extrage produsul halucinogen THC (tetrahidrocanabinol), atat prin forma, cat mai ales prin concentratia de drog: maximum 0,2% in canepa obisnuita, fata de peste 1% in cea indiana. De fapt, canepa are cea mai mare capacitate de industrializare dintre toate plantele tehnice: nimic nu se arunca, totul e valorificat, iar produsele obtinute sunt folosite de la fabricarea banalei funii pana in industria cosmetica sau auto. Dar avantajele cultivarii si industrializarii acestei plante nu se opresc aici: cultivarea poate fi facuta in conditii bune in toata tara, iar terenul devine in anul urmator propice cultivarii cerealelor deoarece canepa ucide buruienile. Nu in ultimul rand, cantitatea de ingrasamant chimic necesara unei productii bune este mult mai mica decat la alte culturi. In 1989 au fost insamantate peste 56.000 de hectare cu canepa, dar in anii urmatori productia s-a prabusit. Motivul principal a fost acela ca industria de prelucrare si-a inchis topitoriile si filaturile de canepa, afirma Elena Tatomir, director al Directiei Implementare Politici in sectorul vegetal din Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Din cele 31 de unitati de prelucrare ale plantelor textile existente inainte de revolutie, au ramas doar 4-5 astfel de topitorii, multe fiind inchise pentru ca nu mai au materie prima. Iar materie prima nu exista pentru ca nu mai are cine sa achizitioneze canepa. Rezultatul nu s-a lasat asteptat - zone specializate odata in cultivarea canepii au uitat acum traditia. Dupa al II-lea razboi mondial, Romania ocupa locul II in Europa in ceea ce priveste suprafetele cultivate cu canepa. Canepa este o planta ce apartine genului “Cannabis” si cuprinde 2 specii: “Cannabis sativa” (canepa obisnuita) si “Cannabis indica” (canepa indiana). Specia “Cannabis sativa” cuprinde doua subspecii: “Culta” (canepa cultivata pentru fibra) si “Ruderalis” (canepa salbatica). In Romania se cultiva canepa pentru fibra necesara industriei deprelucrarea si extragerea fibrelor lungi sau scurte. Soiurile de canepa cultivate la noi in tara, respectiv soiurile “Secuieni” si “Lovrin 110”, au un continut scazut in cananoide (tetrahidrocarabinol) de sub 0,3%. In prezent, suprafata ocupata de cultura canepii este de 1000 ha, iar pentru anul 2003 este prevazuta cultivarea a 5500 ha, urmand ca in anul 2010 sa creasca pana la 25000 ha. In anul 2002, au fost acordate subventii pentru cultivatorii de plante textile (in si canepa), beneficiindu-se de o reducere cu 50% a pretului de cumparare al semintelor certificate din productia interna si acordarea a 333 mii lei/to

tulpini pentru producatorii agricoli care au incheiat contracte de valorificare a productiei cu topitoriile existente. Seminte de canepa -fibrele de canepa sunt fibre de calitate superioara cu rezultate din soiuri de buna calitate. -Romania dispune de topitorii, filaterii si tesatorii moderne, care pot prelucra aceste fibre. -fibrele de in si canepa sunt fibre ecologice, din cauza ca nu necesita tratamente cu insecticide, fungicide, ingrasaminte in cantitati mari. -au initiat o activitate (serviciul) pentru acordarea de certificate ECO pentru in si canepa; prin acordarea acestor certificate va creste grija pentru calitatea productiei, dar si increderea producatorilor romani pentru in si canepa. 2.1.2. Etapele procesului: Canepa – Prelucrare Industriala Perioada interbelica a adus cu sine prelucrarea cânepii la scara industriala. Rentabilitatea si câstigurile mari aduse de aceasta noua ramura a industriei a determinat Ministerul Agriculturii sa încurajeze taranii sa produca cânepa peste trebuintele lor personale. Preluata la nationalizare de statul comunist, industria de prelucrare a cânepei a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa. Daca în 1988 se cultivau 359.000 ha cu cânepa, în 1989 România a ajuns sa cultive cu cânepa 439.000 ha si sa devina a patra tara producatoare de cânepa din lume, dupa CSI, China si India, fiind urmata de Polonia, Ungaria si Iugoslavia. Cele mai potrivite pentru cultura cânepii s-au dovedit a fi teritoriile din vestul tarii: Nadlac, Iratos (Jud.Arad), Sinnicolau Mare, Deta, Jimbolia (j.Timis), Palota (j.Bihor), etc. Filatura din Falticeni era considerata cea mai mare din Europa, productia ei plecând aproape în exclusivitate la export. Dupa 1990 a urmat prabusirea. Industria de prelucare a intrat într-un cerc vicios: cânepa nu se mai semana, fabricile nu aveau ce prelucra, au pierdut piata. Urmarea a fost previzibila: s-au închis majoritatea topitoriilor si filaturilor de cânepa. Si ca si cum acest colaps industrial n-ar fi fost îndeajuns, prin Legea 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, în România se interzicea cultivarea “canabisului”, fara nici o alta specificare. Acest fapt se datoreaza asimilarii cânepei industriale canabis sativa cu cânepa care are un indice halucinogen ridicat, canabis indis. Au fost necesari 5 ani ca sa fie corectata legislatia si sa se treaca de la formula “interzis” la “cultivare controlata”, adica autorizata pe baza unor contracte. În urma acestor framântari, din cele 36 de unitati prelucratoare de cânepa au ramas doar 4-5 topitorii, care supravietuiesc cu greu. Si asta în conditiile în care România este unica tara din lume care prelucreaza cânepa 100% flausata, ceruta de Japonia si care foloseste fibra textila de cânepa din fir rasucit în confectii. Fabrica de cânepa din Iratos s-a deschis în anul 1930, devenind în timp una dintre cele mai renumite din tara. Se semanau cam 600 de ha de cânepa, prin contractare cu satele din jur, Iratos, Turnu si Dorobanti. Fiind subordonata Trustului inului, cânepii si bumbacului din Bucuresti, productia fabricii mergea fie la export în tari precum R.D.G. sau Rusia, fie în tara la filaturi. Dupa 1990, destinul fabricii trece prin momente duale, pâna în 1999, fabrica de la Iratos detinea majoritatea plantatiilor de cânepa din tara. Pentru ultima oara gasim fabrica pe lista întreprinderilor care proceseaza cânepa în anul 2003. În acel an în judetul Arad s-au mai cultivat înca 760 ha iar fabrica avea 125 de angajati. În ciuda tuturor acestor performante, care determina cuprinderea fabricii în programul guvernamental de investitii, schimbarea conducerii, preluarea ei de catre o alta firma româno-germana, care vinde stocurile fara sa mai produca, duce la acumularea unor datorii, care determina AVAS sa o vânda la licitatie pentru recuperarea acestora. O parte din

utilaje au fost cumparate de fabrica de cânepa din Nadlac, iar restul s-au vândut ca fier vechi. Azi din fabrica care a detinut decenii la rând 75% din productia nationala de cânepa-din care 80% mergea la export în Ungaria si Iugoslavia- n-au mai ramas decât peretii fostelor hale si imensul câmpul de uscare pustiu. Fabrica de cânepa din Nadlac a functionat din anii 1930, ca o sectie a fabricii din Iratos, dar cu o istorie si o evolutie proprie. Daca la topit lucrau mai ales barbatii, munca fiind extrem de solicitanta fizic, în fabrica procesau cânepa femeile. Dupa 1990 fabrica s-a privatizat, a obtinut chiar succese pe piata, exportând în fosta Iugoslavie si Ungaria, dar datorita costurilor ridicate de productie, pe moment marfa a ramas stocata, iar fabrica în asteptarea altor investitori care ar putea relansa productia. În anii 1970 si-au început activitatea fabricile din Sânicolaul Mare (jud. Timis). Astfel, în 1970 s-a deschis Fabrica de cânepa, urmata în 1973 de Fabrica de placi aglomerate, din puzderie de cânepa si în 1975 Fabrica de filatura de cânepa. Numarul angajatilor a depasit cifra de 800 de oameni, erau folositi cam 15-20 oameni la ha, iar pentru necesitatile fabricii erau cultivate cu cânepa cca 12 000 ha la CAP. În perioada 1985-1990 complexul industrial oferea spre vânzare pe piata româneasca si la export, o gama larga de produse finite: placi aglomerate, tesaturi din fire de cânepa, saci textili,fibre de cânepa. Dupa 1990 lucrurile au început sa se deterioreze. N-a mai fost plan de însamântari, oamenii au schimbat culturile. Li s-a parut ca în cazul cânepii banii sunt greu de recuperat. Fabricile n-au mai avut materie prima, liniile tehnologice nu puteau fi pornite pentru cantitati mici. Costurile au devenit prea mari. Asa s-a ajuns ca din faima de altadata azi sa nu mai existe nimic. Privatizarea a însemnat si în acest caz moartea fabricilor de prelucrare a cânepii. Activitatea a încetat în 1997. Vechile utilaje au fost vândute la fier vechi. Fabrica de cânepa din Carei, este una dintre putinele care au rezistat în contextul scaderii cantitatii de cânepa însamântata si a legislatiei prohibitive a cultivarii cânepii promovata prin legea 143 din 2000 care trece cânepa pe lista plantelor ce contin substante psihotrope. În 2005, fabrica a fost privatizata, luând denumirea de S.C. Carpic S.A. Noua conducere a fabricii este preocupata de noile tehnologii de prelucrare a cânepii, cum ar fi topirea cânepii la roua practicata în Germania, sau topirea cu enzime aflata înca în stadiu de cercetare, dar care ar reduce mult costurile de productie. Deocamdata se asteapta explozia cererii de fibra de cânepa pe piata. Fabrica din Szeged este cea mai mare fabrica de cânepa din Europa Centrala, cu o vechime de peste 125 de ani. În Ungaria sfârsitului de secol al XVIII-lea, procesarea cânepii se facea prin intermediul micilor mestesugari fabricanti de frânghii. Din rândul acestora face parte familia Bakay, care îsi muta atelierul de la Zenta la Szeged, în anul 1801. În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Bakay Nandor preia atelierul aflat pe marginea falimentului si redreseaza situatia datorita experientei sale manageriale dobândita în cei 6 ani de stagiu profesional efectuat în strainatate. În urma unei dezvoltari dinamice si a unei politici de piata competente, în scurt timp activitatea se relanseaza, si în consonanta cu schimbarile timpului, atelierul devine fabrica. În prezent, la Kompolt, functioneaza Centrul de Cercetare Agricola GATE Fleischmann Rudolf, care se ocupa din 1920 cu ameliorarea calitatii cânepii. Pe lânga acesta functioneaza si un mic SRL care cultiva cânepa pentru samânta, pe o suprafata de 200-300 hectare. Cânepa de Kompolt este omologata si este considerata cel mai bun soi pe plan mondial. Este recunoscuta de statul austriac, german, elvetian, englez si olandez. Productia anuala de cânepa este determinata de cererea industriala. În Ungaria functioneaza în prezent doua uzine prelucratoare: Elso Magyar Kenderfonó Rt., la Szeged, si Hungarohemp Kenderipari és Logisztikai Rt, la Nagylak.

Statiunea de cercetare si dezvoltare agricola Lovrin a fost înfiintata în 1946, iar cercetarile în domeniul cânepii au fost initiate în 1957. Aici sunt studiate si dezvoltate cu o pasiune rar întâlnita de catre cercetatorii laboratorului, soiurile de cânepa ce urmeaza sa fie cultivate. Primul soi dioic creat, la care statiunea din Lovrin a colaborat, a fost Fibramulta 151, omologat în 1965. Al doilea soi de cânepa, cu o arie mai mare de extindere în cultura a fost Lovrin 110, creat de statiune prin selectie individuala repetata asupra unei populatii de Silistra, provenita din Bulgaria. Soi de cânepa dioica cu cea mai buna fibra si productie acceptabila de samânta este cultivat în Câmpia de Vest si în sudul Transilvaniei. În plus, având o plasticitate ecologica ridicata, soiul Lovrin 110 poate realiza productii stabile în toate zonele de cultura ale cânepii din România si chiar din tarile Uniunii Europene. A fost omologata în 1981 si recunoscuta de Uniunea Europeana datorita cantitatii scazute de THC (sub 0,2%). În anul 2006, grupul de cercetatori care lucreaza în laboratorul de ameliorare a cânepei a câstigat un proiect de cercetare si promovare a unor soiuri de cânepa pentru fibra si samânta cu un continut de THC sub 0,2%, limita admisa de Uniunea Europeana. În prezent sunt obtinute si în curs de testare liniile noi de cânepa dioica Lovrin 200 , Lovrin 201 si Lovrin 202, având 25% fibra bruta si 35% fibra tehnica. S.C. Cânepa Româneasca S.A., înfiintata în 1999, are ca principal obiectiv refacerea a unui circuit al cânepii, de la samânta pâna la produsul final. Împreuna cu Statiunea de cercetari din Lovrin, S.C. Cânepa Româneasca S.A. au initiat un amplu proiect de relansare a culturii cânepii si a prelucrarii cânepii, proiect de a fost premiat în martie 2003 la Geneva de Comisia Economica ONU pentru Europa la categoria „Resurse nationale”. Pentru a aduna la un loc producatorii, procesatorii si potentialii clienti straini, S.C. Cânepa româneasca S.A. în colaborare cu Statiunea de cercetari Lovrin a initiat începând cu anul 2002, o zi a cânepii, în care alaturi de discutii sa aiba loc si prezentari de produse. Tot la Statiune a fost amenajata o casa a cânepii, în care strainii pot sa vada de la unelte traditionale pâna la ultimele produse din cânepa. De asemenea se doreste reabilitarea confectiilor din cânepa, cunoscându-se tendintele de promovare a hainelor ecologice. S.C. Firi – Vigonia S.A. Timisoara, desprinsa din fostele Uzine Textile Timisoara în anul 1992 si privatizata initial sub numele de RI-FI Filatura Vigonie SRL ,cu 50 de angajati, este azi o firma cu capital integral privat specializata în domeniul textil,cu urmatoarele activitati de productie: o filatura de vigonie; un atelier de tesut mecanic, care produce tesaturi tip in, tip cânepa si vigonie, cu destinatie îmbracaminte exterioara, îmbracaminte de protectie, articole tehnice si tesaturi de uz gospodaresc; un atelier de tesut cu razboaie manuale, un atelier de confectii, un atelier de tricotat din firele produse de firma,o linie de vata hidrofila pentru uz medicinal. Nevoia de a supravietui a orientat în anul 2007 productia spre fire de vigonie dar interesul pentru fibra naturala nu s-a piedut. În magazinul de prezentare mai sunt stocuri de pânza Liuba (cânepa în amestec cu bumbac) iar conducerea asteapa comenzi, pentru a reporni productia de fire si tesaturi ecologice. Prelucrarea primară a cânepei are drept scop extragerea fibrelor textile conţinute în tulpinile acestor plante, prin îndepărtarea cu ajutorul unor mijloace fizice, chimice, biochimice şi mecanice a componentelor nefilabile (epidermă, parenchim şi lumen) conţinute în tulpini. Se obţin, în urma prelucrării, două categorii de fibre, care poartă numele de fibre topite şi fibre netopite. Fibrele topite se obţin, de regulă, prin parcurgerea a două etape: – în prima etapă se urmăreşte distrugerea, sau cel puţin slăbirea legăturii dintre fasciculele fibroase şi ţesuturile vecine sau ţesuturile în care fibrele sunt înglobate. Această etapă poartă denumirea generică de topit şi se efectuează prin mijloace biochimice, chimice sau fizice; – a doua etapă, realizată cu mijloace mecanice, are ca scop eliminarea părţilor nefilabile, respectiv a resturilor de epidermă şi de parenchim, precum şi a întregii părţi lemnoase. Fibrele netopite, obţinute prin aşa-numita prelucrare „la verde“ a inului şi cânepii, parcurg o singură etapă, urmărindu-se doar eliminarea masei principale lemnoase a plantelor prin prelucrare mecanică. Prin decorticarea tulpinilor verzi rezultă un semifabricat, care este ulterior uscat şi poate fi supus unui proces de

înnobilare, biologic, chimic sau fizic, şi materialul fibros obţinut poate fi filat direct în această stare, purtând chiar denumirea de fibră prelucrată la verde. În general, pentru prelucrarea primară cânepei sunt incluse o serie de faze tehnologice, din care unele sunt excluse, în funcţie de varianta de obţinere a fibrelor topite sau netopite. Un proces complet de prelucrare primară presupune următoarele faze tehnologice: 1 – pregătirea tulpinilor pentru topire; 2 – topirea tulpinilor; 3 – uscarea tulpinilor topite; 4 – prelucrare mecanică a tulpinilor topite prin zdrobire şi meliţare; 5 – prelucrarea şi sortarea câlţilor de meliţă prin uscare, scuturare şi înnobilare; 6 – sortarea fuiorului de cânepă; 7 – presarea şi ambalarea fuiorului sau a câlţilor. Dacă este exclusă topirea, fibra rezultată fiind unitară, din cele şapte faze se exclude acelea care privesc topirea şi, respectiv, gruparea fibrelor tehnice în fuioare şi câlţi. Tehnologii de recoltare a tulpinilor de cânepă pentru fibră În cadrul culturilor pentru fibră, procesul de recoltare cuprinde următoarele operaţii: – tăierea plantelor; – defolierea tulpinilor; – legarea tulpinilor în snopi; – transportul snopilor la staţiile de prelucrare primară. Defolierea se poate face înainte de tăierea plantelor, prin folosirea unor substanţe chimice sau, după ce plantele au fost tăiate, mecanic, prin scuturare şi lovire. Se poate spune că defolierea chimică poate avea influenţă negativă, manifestată prin degradarea parţială a unei cantităţi din fibrele tratate sau poate avea implicaţii ecologice, dacă substanţele aplicate sunt considerate poluante. În general, în România se practică varianta a II-a, de defoliere prin acţiuni mecanice, respectiv, după ce tulpinile au fost tăiate se lasă în benzi pe mirişte, pentru uscarea frunzelor, apoi se ridică de pe sol, se scutură frunzele şi tulpinile, legate în snopi, sunt încărcate şi transportate la staţiile de pregătire primară. Recoltarea cânepii pentru fibră se face la sfârşitul înfloritului, atunci când tulpinile au căpătat culoarea galben-aurie. Faţă de inul care se smulge, cânepa se recoltează prin tăiere. Se impune ca înălţimea medie de tăiere de la sol să nu depăşească 7 cm; pierderile de tulpini să fie sub 5%; tulpini frânte de maximum 6%. Utilajele folosite-la maşinile de recoltat cânepă sunt: – maşini de tăiat tulpini, care taie plantele şi le lasă în brazdă pentru uscare; – maşini de defoliat şi legat snopi, care ridică tulpinile de pe sol, scutură frunzele şi leagă tulpinile în snopi; – maşini de tăiat tulpini şi legat în snopi, care se folosesc numai la culturi defoliate pe cale chimică. Pregătirea tulpinilor decapsulate pentru topire Depozitarea tulpinilor decapsulate. Înainte de începerea campaniei de recepţionare se întocmeşte planul de depozitare a tulpinilor, în care sunt cuprinse toate măsurile necesare asigurării bunei conservări a acestora.

Tulpina de canepa Sortarea

Presarea

Topirea

Uscarea

Zdrobitul

Melitatul

Inobilarea

Pregatirea pentru comercializare

Fibra de canepa Fig. 2.1.2.1 Schema procesului tehnologic de prelucrare primară a cânepei Amplasarea girezilor (şirelor) şi a stogurilor de tulpini se face numai pe terenuri deschise, accesibile acţiunii vânturilor, neinundabile şi cu orientare de la nord spre sud şi, pe cât posibil, paralel cu direcţia vântului dominant. Distanţele minime între girezi, stoguri şi vecinătăţi, sunt următoarele: – distanţa între girezi, frontal: 15 m; – distanţa între girezi, lateral: 25 m; – distanţa faţă de şoproane: 50 m; – distanţa faţă de clădiri industriale, drumuri publice şi căi ferate: 100 m; – distanţa faţă de case de locuit: 200 m. Tălpile girezilor pentru depozitarea tulpinilor trebuie să aibă următoarele dimensiuni: – lungimea, în m: 20–25 – lăţimea, în m: 6-8 – înălţimea, în m: 0,4-0,5

Stogurile de tulpini de în se aşază în grupuri de câte cinci, respectându-se următoarele distante: – distanţa dintre stogurile din acelaşi grup: 15 m; – distanţa dintre grupurile de stoguri: 25 m; – celelalte distanţe sunt aceleaşi ca şi la girezi. Reguli pentru depozitarea tulpinilor. Tulpinile de cânepă se depozitează numai în girezi sau stive, putand fi depozitate şi direct în şoproane. In şoproane se depozitează cu prioritate tulpinile de calitate superioară şi, în special, tulpinile topite. Stivuirea tulpinilor se face până la acoperiş, iar pe mijlocul şopronului, longitudinal, se lasă nestivuit un spaţiu, pentru circulaţia căruţelor, tractoarelor cu remorci etc. Se recomandă ca podeaua şoproanelor să fie betonată sau asfaltată. Fig. 2.1.2.2 Gireadă de tulpini de cânepă Lungimea şi grosimea tulpinilor sunt influenţate de numeroşi factori ca: soi, sex, durata zilei, umiditatea solului şi aerului, temperatura, compoziţia fizică şi chimică a solului, agrotehnica aplicată, îngrăşăminte, sistem de cultură, densitatea plantelor în lan etc. La cânepă, tulpinile cu lungimea utilă cea mai mare, neramificate şi mai subţiri, sunt considerate ca fiind cele mai valoroase. Ele au cel mai ridicat conţinut de fibră, dau un randament ridicat la fuior, iar fibra obţinută este mai rezistentă. Raportul dintre lungimea utilă şi grosimea plantei poartă numele de zvelteţe. Cu cât tulpinile sunt mai înalte şi mai subţiri, au un indice de zvelteţe mai ridicat şi, deci, sunt mai valoroase. Culoarea este, de asemenea, una dintre caracteristicile de bază după care putem aprecia calitatea tulpinilor. Ea indică: gradul de maturitate la care s-a făcut recoltarea, condiţiile de uscare şi de depozitare, atacul anumitor boli. Culoarea normală a tulpinilor este verzuie-deschisă, galbenă, verzuie, galbenă palidă, galbenă-alb-aurie. Astfel de tulpini conţin celule fibroase bine formate, nelignifiate, din care vor rezulta, prin prelucrare, fibre rezistente, corespunzătoare sub aspectul individualizării, purităţii şi moliciunii. Tulpinile de culoare verde sau verde-brun indică o recoltare prea timpurie, într-un stadium în care procesul de formare a fibrelor nu s-a terminat. Astfel de tulpini dau un randament de fibră şi de fuior mai redus. Culori închise, mergând chiar până la înnegrire, pot avea şi tulpinile recoltate în perioada optimă, însă plouate pe câmp în timpul uscării sau depozitate în condiţii necorespunzătoare. La astfel de tulpini au început deja procese de topire sau chiar de putrezire. Fibra lor este uneori atacată. Culoarea tulpinilor poate fi, de asemenea, modificată datorită atacului unor boli. În funcţie de natura bolii şi de intensitatea ei apar diferite pete. La cânepă, pătarea datorită bolilor este foarte rară, practic neavând importanţă. Un alt caz de culoare anormală îl prezintă tulpinile de cânepă de culoare violacee sau chiar violetă. Acestea apar în condiţii nefavorabile de vegetaţie, mai ales pe timp secetos. Ele se topesc şi se prelucrează foarte greu, din care cauză sunt denumite în practică tulpini „sârmoase“. Atacarea cânepii de către viermele porumbului şi grindină provoacă leziuni plantelor, distrugând sau slăbind fibrele în locurile respective, precum şi tulburări generale în formarea ţesuturilor fibroase. Din astfel de tulpini se obţine o producţie totală redusă de fibre şi mai ales un randament redus de fuior. Prezenţa în snopii de tulpini a tulpinilor scurte, rămase nedezvoltate, a tulpinilor rupte, frânte, strivite, încâlcite, indică o recoltare şi manipulare necorespunzătoare. Cu cât conţinutul în astfel de tulpini este mai ridicat, cu atât ele sunt mai puţin valoroase, deoarece vor da un randament mai redus de fuior.

Alte caracteristici. Un alt factor de apreciere a calităţii tulpinilor de cânepă este prezenţa frunzelor. Dacă tulpinile de cânepă nu sunt bine scuturate după uscare, rămân cantităţi mari de frunze. Prezenţa acestora dăunează în desfăşurarea normală a topirii, iar fibrele obţinute pot căpăta o nuanţă verzuie. Greutăţi mari provoacă prezenţa în masa de tulpini a buruienilor. Deşi o parte din acestea se descompun cu ocazia topirii şi se scutură prin repetatele manipulări ale materialului, unele dintre ele, de exemplu paiele de cereale, se menţin în masa de fibre, mai ales la câlţi, impurificând fibrele. Cantitatea şi mai ales rezistenţa fibrelor pot fi apreciate şi după caracteristicile mecanice ale tulpinilor, respectiv după rezistenţa lor la rupere. În cazuri de vătămări grave (putrezire, topire în câmp, atac puternic de boli), tulpinile au o rezistenţă redusă, putând fi rupte uşor, chiar cu mâna. Calitatea tulpinilor este cu atât mai bună, cu cât rezistenţa lor la tracţiune este mai mare. Această caracteristică se poate stabili prin analize de laborator, efectuând ruperea la un dinamometru. Principalele substanţe care intră încompoziţia tulpinilor şi fibrelor de cânepă sunt următoarele: celuloza, hemicelulozele,zaharurile, substanţele pectice şi lignina (tabelul 2.1.3). Tabelul 2.1.2.1 Compoziţia chimică (aproximativă), în %, a fibrelor de canepa Felul Celuloza Hemiceluloza, Apa Substante Ceruri Substante Fibrei substante pectice solubile minerale si lignina Canepa 75 9.5 10 2.1 0.6 0.8

Alte substan te 2.0

Sortarea şi presarea tulpinilor pentru topire Condiţia de bază care trebuie realizată în vederea obţinerii unei topiri uniforme şi de calitate superioară este formarea de loturi omogene de tulpini, din punct de vedere al caracteristicilor fizice (lungime, grosime, culoare). Este de asemenea indicat ca fiecare lot să provină de pe acelaşi teren de cultură, fiind cultivat în aceleaşi condiţii de sol, de climă şi agrotehnice. Prelucrarea mecanică raţională necesită o omogenitate cât mai mare a loturilor. Omogenitatea loturilor de tulpini sub raportul caracteristicilor fizico-mecanice se realizează prin sortare. Sortarea tulpinilor trebuie efectuată în prima fază a procesului tehnologic, iar apoi corectată şi completată în fazele următoare. Buna sortare a tulpinilor constituie baza obţinerii unei producţii mari şi calitativ superioare în topitorii şi mai departe în filaturi; de aceea, trebuie să i se acorde o atenţie deosebită. Sortarea snopilor se face după lungime şi culoare. Când partida este suficient de omogenă, muncitorul extrage snopii cu caracteristici diferite faţă de sortul de bază, introducându-i în maşină separat, după ce s-au adunat în număr mai mare. Sortarea tulpinilor decapsulate pe mănunchiuri se efectuează de către muncitorii de la debitarea maşinii, care extrag din stratul de tulpini decapsulate, de pe masa de debitare, mănunchiurile de tulpini cu caracteristici diferite. După legare, snopii de tulpini decapsulate sunt depozitaţi separat pe grupe tehnologice. Presarea tulpinilor în baloturi se poate face în cazul transportării pe distanţe mari a tulpinilor de cânepă. Pentru presare se utilizează presa hidraulică. Presa lucrează alternativ cu cele două rânduri de braţe. Baloturile produse sunt în greutate de 40–80 kg, pentru tulpini de cânepă. Greutatea baloturilor este în funcţie mai ales de lungimea tulpinilor. Densitatea de presare variază între 12 şi 140 daN/m2. Topirea tulpinilor de cânepă- Scopul şi importanţa topirii Topirea plantelor liberiene se referă la procesul de descompunere a substanţelor pectice din lamelele extrafasciculare. Prin descompunerea acestor substanţe se distrug legăturile dintre fasciculele de celule şi, dintre acestea, şi celelalte ţesuturi anatomice ale tulpinii. Fasciculele de celule, numite fibre tehnice, pot fi astfel extrase din structura plantelor.

Topirea este o operaţie importantă în procesul clasic de preindustrializare a cânepei, deoarece dacă topirea tulpinilor nu se desfăşoară corespunzător, fibra poate fi depreciată sau de calitate inferioară. În acest sens, topirea nu poate îmbunătăţi calitatea fibrelor din tulpini, dar desfăşurarea corectă a acestui proces poate asigura menţinerea proprietăţilor originale ale fibrelor. Fibrele tehnice de cânepă obţinute curent în România din tulpini topite (conform STAS 1714-89) se împart în fuioare şi câlţi. Procesul chimic pe care se bazează topirea este hidroliza substanţelor pectice, care formează legătura între fasciculele de fibre şi ţesuturile care le înconjoară în tulpină. Pentru extragerea fibrelor din plantele liberiene este necesară eliminarea parţială a epidermei şi a părţii lemnoase din zona internă a tulpinii, precum şi efectuarea unei oarecare separări a fasciculelor, prin ruperea sau eliminarea ţesuturilor parenchimului care leagă fibrele între ele. Aceste acţiuni sunt mult uşurate prin intervenţia ciupercilor, a bacteriilor, la topire sau a substanţelor chimice. Topirea este un proces fermentativ, în urma căruia fibrele liberiene sunt distinct individualizate de ţesuturile înconjurătoare: parenchim, cambiu, epidermă etc., permiţând prelucrarea lor separată. Procesul de topire este un proces fizic, chimic şi biologic complex. Descompunerea substanţelor pectice ce se realizează prin topire biologică, chimică sau fizico-chimică are, în unele cazuri, rezultate similare, însă topirea cu mijloace chimice sau fizico-chimice necesită costuri ridicate. După metoda biologică, topirea se poate face în apă sau la rouă. În continuare este prezentată o clasificare a metodelor de topire. După locul în care se efectuează topirea, se deosebesc: topire în râuri, bazine sau canale. Există şi sisteme combinate de topire, de exemplu topirea în apă rece, urmată de topirea la rouă sau topirea repetată (topirea în două etape, între care se intercalează o uscare a tulpinilor). În condiţiile climei noastre, topirea cea mai potrivită este topirea în apă, a cărei durată se poate reduce în regiuni răcoroase prin folosirea apei calde. Durata topirii depinde de o serie de factori ca: temperatura apei, natura apei folosite, recolta însăşi de tulpini care variază de la sezon la sezon şi de la lot la lot. Topirea biologică. Prin metoda topirii biologice, descompunerea substanţelor pectice are loc sub acţiunea enzimelor secretate de bacteriile Fig. 2.1.2.3 Canale de topire pectinolitice la topirea în apă, sau a ciupercilor la topirea la rouă. Esenţa topirii biologice este aducerea tulpinii în condiţii favorabile activităţii bacteriilor care, înmulţindu-se, dizolvă substanţele solubile din tulpinile expuse umezelii şi descompun pectina. Astfel, după şase zile, tulpina supusă topirii se poate considera complet topită, întrucât conţinutul de 0,2% substanţe pectice reflectă faptul că pectina a rămas numai în lamelele mediane ce unesc fibrele elementare în fascicule. Dezvoltarea microorganismelor ce favorizează topirea are loc la 28-37°C. În apă rece, dezvoltarea şi acţiunea lor este mai redusă. În consecinţă, topirea durează cu atât mai mult cu cât apa este mai rece. Dacă apa are temperatura mai mare de 38°C, o parte din bacterii mor. În timpul topirii, bacteriile distrug sau transformă în alte substanţe în primul rând pectina din scoarţă şi părţile lemnoase, care se descompun mai uşor, astfel se eliberează numai fasciculele de fibre. Pectina care se găseşte în lamelele mediane este atacată la supratopirea tulpinilor. După terminarea descompunerii pectinelor extrafasciculare, procesul de topire trebuie întrerupt, în caz

contrar sunt atacate şi substanţele pectice intrafasciculare, mai stabile. În acest caz, se produce o „supratopire“ a tulpinilor cu realizarea unor microfascicule sau chiar o individualizare totală a celulelor, numită cotonizare. Faza biologică principală este caracterizată prin următoarele particularităţi: – apariţia mirosului specific, condiţionat de acumularea acidului butiric şi a altor substanţe în lichidul de topire; – dezvoltarea puternică a peliculei superficiale şi încetarea degajării de gaze. Topirea este influenţată de starea şi structura diferită a tulpinilor, de temperatura şi compoziţia chimică a apei, de climă etc., de aceea operaţia de topire este greu de condus ştiinţific. Deoarece substanţele pectice dizolvate s-ar putea lipi din nou de tulpini şi acizii acumulaţi în timpul topirii ar putea să frâneze topirea, primenirea lentă a apei influenţează în bine desfăşurarea procesului de topire. Cantitatea de apă proaspătă necesară zilnic se poate evalua la 1/6–1/10 din volumul apei de topire. Activitatea microorganismelor care descompun pectinele în decursul topirii este aproape perfectă, încât topirea biologică nu a putut fi echivalată de metodele fizice sau chimice în ceea ce priveşte calitatea fibrei. O metodă de amplasare în trei variante a bazinelor de topire faţă de sol este prezentată în fig. 2.1.2.4 iar în fig. 2.1.3.5 se poate urmări modul de aşezare a tulpinilor în bazin.

Fig. 2.1.2.4 Schema amplasării bazinelor faţă de nivelul solului: a – sub nivel; b – semiîngronat: c – la nivelul solului.

Fig. 2.1.2.5 Schema aşezării tulpinilor în bazine: a – bazin de topire ; b – bazine de topire cu apă caldă (1–12). În mod normal, bazinele de topire au capacitatea de la 4 la 8–9 tone de tulpini fiecare. O topitorie va avea de obicei o baterie de bazine, uneori până la 16, în total, fiecare de circa 4,5 m lungime; 3,6 m lăţime şi 2–3 m înălţime. Pentru topirea a 7–8 tone de tulpini sunt necesari circa 56 000 de litri de apă (Kirby, 1963). Una din cauzele principale ale deficienţelor topirii este folosirea a prea puţină apă pentru acoperirea stratului de tulpini ce va fi topit. Din păcate, se foloseşte o cantitate insuficientă de apă pentru a dilua acizii produşi pe durata topirii, astfel bacteriile vor fi distruse sau reduse numeric şi topirea va dura mai mult – cu posibilitatea de a se deteriora fibra. Bazinele sunt prevăzute cu supape de admisie a apei calde, care sunt controlate printr-o valvă. Jeturile sunt reglate să curgă uşor pe pereţii bazinului, astfel apa curge pe cimentul pardoselii bazinului înaintea înălţării printre tulpini. Aceasta previne distrugerea bacteriilor prin lipsa apei. Apa

de topire va avea o temperatură de aproximativ 80°C şi, dacă este împinsă direct pe stratul de tulpini, poate cauza întârzierea sau oprirea topirii. Bazinul de topire este de obicei izolat cu materiale adecvate, care să evite pierderile de căldură şi astfel să reducă scăderea de temperatură care poate avea loc, în mod deosebit, noaptea. Aerarea se efectuează atât direct în bazinele de topire, cât şi întrun bazin aerator. Consumul de aer pe ciclu de topire este de circa 140 m 3 de aer la tona de tulpini decapsulate, iar cel de energie electrică de circa 12 kW la tona de tulpini. Procesul de topire aerob se desfăşoară în două faze: faza fizică şi faza biologică principală. Trecerea de la o fază la alta se face pe măsură ce substanţele pectice se hidratează şi începe fermentarea lor. Durata orientativă a topirii tulpinilor crude de cânepă în funcţie de temperatura apei este prezentată în tabelul 2.1.5, iar influenţa perioadei de recoltare a tulpinilor crude de in asupra duratei topiturii în apă rece, în tabelul 2.1.6. Tabelul 2.1.2.2 Durata topirii cânepei în funcţie de temperatura apei de topire Temperatura apei oC Durata topirii, in zile Temperatura apei oC Durata topirii, in zile 12-15 14-21 25-29 4-5 15-17 10-12 29-33 3-4 17-21 7-10 33-36 2.5-3 21-25 5-6 36-38 2.5-3 Uscarea tulpinilor Uscarea naturală a tulpinilor Se recomandă în cazul cânepei uscarea naturală pe câmp, până la o umiditate maximă tolerată, de 50%, urmată de uscare artificială în uscătoare. Este un procedeu economic de uscare în aer liber pe aşa-numitele câmpuri de uscare, terenuri plane sau uşor în pantă (pentru scurgerea apei în cazul ploilor), cu iarbă scurtă şi deasă şi prevăzute cu drumuri late de acces. Tulpinile topite, spălate şi clătite (eventual stoarse) sunt transportate pe câmpul de uscare. Datorită condiţiilor variaţiei condiţiilor atmosferice se prevede ocuparea câmpului de uscare cel puţin trei săptămâni. Durata uscării naturale depinde, aşa cum s-a arătat, de condiţiile meteorologice (soare şi vânt): • 3–4 zile pentru timp foarte călduros şi uscat; • 7–10 zile pentru timp potrivit; • 14–21 zile pentru timp răcoros şi umed. Aşezarea tulpinilor pe sol se face în conuri, cu densitatea de 1,5–5 kg/m2 la tulpini de cânepă. Pentru timp mai umed, când uscarea se face greu şi neuniform, este necesară întoarcerea conurilor, pentru a scoate la suprafaţă tulpinile umede din interior. Se impune supravegherea câmpului de uscare şi ridicarea tulpinilor căzute. Uscarea naturală este considerată încheiată la o umiditate de 10–12, admiţându-se 16%, în cazul în care condiţiile atmosferice au fost neprielnice. Uscarea naturală are avantajul că nu necesită consum de combustibil, dar, prezintă, în principalul, următoarele dezavantaje: – caracterul sezonier al producţiei, topirea fiind limitată de posibilităţile de uscare; – dependenţa de condiţiile meteorologice – temperatură şi în special ploi – care nu permit o planificare şi desfăşurare ritmică a producţiei, în caz de ploi prelungite se pot produce pagube mari, prin deprecierea calitativă a tulpinilor. – scoaterea din circuitul agricol a unor importante suprafeţe de teren; – consumul mare de forţă de muncă. Uscarea artificială a tulpinilor Uscarea artificială evită toate dezavantajele enumerate în cazul uscării naturale, în variantele moderne fiind o operaţie industrială continuă, mecanizată, uşor controlabilă, rapidă, fără o

depozitare prealabilă pentru odihnă şi revenire. Se impune însă ca în uscător să fie introdus un material cu o umiditate cât mai mică, excesul de 300–400% umiditate a tulpinilor topite scoase din bazine fiind exclus. În cazul inului, maşinile de spălat şi stors tulpini reduce umiditatea la circa 160%, iar la cânepă, aşa cum s-a arătat, este obligatorie folosirea uscării naturale. În ambele cazuri, in sau cânepă, umiditatea recomandată pentru tulpinile alimentate în uscător nu trebuie să depăşească 50%. Se menţionează două tipuri de uscătoare: tip tunel cu bandă rulantă şi tip turbină cu bandă rulantă, prima variantă fiind preferabilă. Fibrele extrase din tulpinile uscate pe cale artificială sunt de calitate mai slabă decât cele uscate natural sub aspectul culorii, luciului, moliciunii, rezistenţei şi elasticităţii. Efectele negative se datorează forţării reducerii durate de uscare prin majorarea temperaturii, acţiune care duce la acumularea acidului pectinic de pe fibre. În urma evaporării forţate a apei, acest acid se concentrează, atacând pectina de pe fibra elementară şi substanţele pectice din lamela mediană. La topirea naturală, aceşti acizi cu efect distructiv sunt descompuşi de către microflora aerobă înainte ca tulpinile să se fi uscat, astfel încât concentrarea şi acumularea lor este exclusă. Uscătoare tip tunel. Sunt instalaţii cu lungimi apreciabile, de 18–25 m, în care circulă aer cald cu temperatura de 60...80°C (temperatura după ventilatorul de aducţie poate atinge chiar 95°C). Aerul este încălzit de radiatoare amplasate de-a lungul pereţilor, iar circulaţia aerului este făcută de ventilatoare puternice de aspiraţie. Căldura necesară este dată de baterii încălzite cu abur sau cu gaze de ardere. Uscătoarele tunel sunt împărţite în două secţiuni, cu roluri bine precizate: a) Prima secţiune, numită zonă de uscare, este formată din trei compartimente independente în privinţa comenzii circulaţiei aerului cald. Suplimentar, mai poate fi introdus un compartiment de răcire, numit zonă de răcire. b) A doua secţiune, numită zonă de umidificare, are drept scop să aducă tulpinile la umiditatea optimă, mai mare cu 1–2% faţă de cea a ţesuturilor lemnoase existente în tulpini, respectiv 8–10%. Mănunchiurile cu tulpini topite se aşază în poziţie verticală sau orizontală pe o bandă rulantă. Densitatea de încărcare cu tulpini este de circa 45 kg/m2 substanţe uscate. Un model de uscător tunel, la care se prezintă şi circulaţia aerului, este redat în fig. 2.1.2.6. Uscătoarele tip tunel se împart în mai multe variante constructive: – uscătoare tunel cu acţiune în contracurent pentru tulpini; – uscătoare tunel mecanizate cu mai multe tunele şi transport monorai pentru tulpini;

Fig. 2.1.2.6 Uscător tip tunel cu zonă de uscare, de răcire şi de condiţionare. Prelucrarea mecanică a tulpinilor topite În urma topirii s-au distrus legăturile dintre fasciculele fibroase şi ţesuturile în care acestea sunt înglobate, obţinându-se aşa numitele tulpini topite care, în mod obligatoriu, trebuie uscate până la umiditatea de circa 10%, pentru a fi prelucrate corespunzător. Pentru separarea părţii fibroase

valoroase din ansamblul tulpinii topite urmează o etapă în care se intervine mecanic asupra fibrelor prin operaţii distincte, care trebuie să conţină zdrobirea şi meliţarea. Zdrobirea tulpinilor de cânepă. Zdrobitoarele ce prelucrează tulpinile topite de cânepă au acelaşi principiu de funcţionare cu utilajele similare pentru in, deosebindu-se prin dimensiuni, numărul de perechi de cilindrii canelaţi şi profilurile acestora.

Fig. 2.1.2.7 Elementele constructive ale cilindrilor canelaţi ai zdrobitoarelor: a – traseul materialului între cilindrii canelaţi; b – intersecţia cilindrilor canelaţi. Meliţarea- Scopul şi importanţa meliţării Meliţarea are drept scop de bază îndepărtarea puzderiilor şi a resturilor de ţesuturi aderente de fibrele tehnice. Suplimentar, prin meliţare se urmăreşte şi individualizarea fascicolelor de fibre tehnice. Operaţia trebuie astfel realizată încât să se asigure menajarea maximă a fibrelor, în sensul obţinerii unei cantităţi cât mai mari de fuior meliţat de sorturi superioare şi menţinerea rezistenţei fibrelor şi a lungimii fascicolelor. În consecinţă, procesul de meliţare este cu atât mai raţional cu cât se obţine un randament cât mai ridicat în fuior, dar şi caracteristicile fizicomecanice ale fuiorului mai bune. Prin caracteristici dorite se înţeleg: moliciune, puritate, grad ridicat de individualizare, lungime, rezistenţă, lipsă de fibre scurte, paralelizare etc. În urma meliţării apar şi deşeuri, care se constituie în câlţi de meliţă separaţi pe sorturi, cu caracteristici de rezistenţă şi grad de curăţare impuse. Meliţarea va fi astfel făcută încât să se obţină randamente majorate în privinţa sorturilor superioare de câlţi meliţă, fibre din care, prin proces cardat-pieptănat sau semipieptănat, pot fi obţinute fire cu fineţe avansată, care pot rivaliza cu firele din fuior pieptănat. Realizarea obiectivelor enumerate este posibilă dacă se folosesc: – turbine de meliţat, în care tulpinile zdrobite sunt supuse la acţiunea de lovire a unor cuţite curăţitoare montate pe tamburi rotativi; – meliţe cu palete, utilaje semimecanizate în care tulpinile zdrobite sunt supuse la acţiunea de lovire a unor palete de lemn montate pe discuri din oţel sau din fontă. Utilaje specifice meliţării- Turbine de meliţat. Sunt utilaje la care materialul fibros este prelucrat în două secţiuni care lucrează după aceleaşi principiu, fiecărei secţiuni revenindu-i câte un capăt al mănunchiurilor de tulpini topite şi zdrobite.

Fig. 2.1.2.8 Tamburi rotativi de la turbine de meliţare. Fig. 2.1.2.9 Meliţă cu palete. În ambele cazuri, acţiunea de lovire a tulpinilor zdrobite are loc în stare ţinută, astfel încât materialul trebuie prins alternativ la unul din capete, capătul liber fiind meliţat. În acţiunea de meliţare, anumite zone din tulpină sunt dublu meliţate, astfel încât operaţia impune o serie de calcule specifice, regăsite în majoritatea manualelor de specialitate. În general, meliţarea se face în două etape: – premeliţare, care urmăreşte eliminarea principalei mase de puzderii; – finisarea mănunchiurilor de fibre premeliţate, la care se elimină resturile de puzderii rămase pe fibră. Prelucrarea mecanică a tulpinilor netopite Utilizarea fibrelor netopite de cânepă în filatură permite simplificarea tehnologiei de prelucrare, prin eliminarea operaţiei de topire şi micşorarea, astfel, a duratei de prelucrare a tulpinilor cu circa 20 de zile. Se evită totodată pierderile de tulpini de 20–30% la topire. Eliminarea topirii în apă, tehnologie recomandată în România, micşorează consumul de energie necesar încălzirii, aerării lichidului de topire şi funcţionării instalaţiilor de epurare a apelor reziduale, dispărând caracterul sezonier al preindustrializării inului şi cânepei. Folosirea fibrelor netopite de cânepă elimină necesitatea dotării întreprinderilor cu linii tehnologice diferite în preparaţia filaturii pentru prelucrarea separată a fuiorului şi a câlţilor, condiţionând micşorarea cheltuielilor de investiţii. Operaţia de zdrobire are drept rol să frângă componenţii lemnoşi prezenţi în interiorul tulpinii în bucăţi cu lungimea mai mică de 1 cm, numite puzderii. Eliminarea puzderiilor în procesul de obţinere a fibrelor lungi este realizată prin desprinderea lor tangenţială de pe tulpinile zdrobite pe turbinele de meliţat. În cazul fibrelor extrase din tulpini netopite, curăţirea aproape completă a fibrelor de puzderii se va face pe scuturătoare, unde sunt eliminate în principal puzderiile libere şi pe o cardă finisoare, care încheie procesul de obţinere a acestui tip de fibre. Înnobilarea câlţilor de cânepă- Consideraţii generale În principiu, câlţii grupează fibrele filabile scurte şi neparalelizate, cu lungimi sub 300 mm, care se obţin din deşeuri de la meliţare sau din tulpini de calitate inferioară. Prin înnobilarea câlţilor se urmăreşte eliminarea unei cantităţi importante de impurităţi şi fibre scurte, înmuierea, individualizarea şi îndreptarea fibrelor filabile rămase în scopul creşterii indicilor de fiabilitate. Pentru realizarea practică a acestor obiective sunt necesare patru operaţii: uscare, zdrobire, scuturare, meliţare, dispuse sau grupate în diverse succesiuni, în funcţie de calitatea

materialului intrat în fabricaţie. Dacă materialul se prelucrează greu şi efectul înnobilării este insuficient, operaţiile trebuie repetate de două sau chiar de trei ori. Materia primă supusă înnobilării este de trei categorii: – câlţi bruţi, formaţi din deşeuri de la secţia de prelucrare mecanică a tulpinilor pentru fuior; – tulpini necorespunzătoare calitativ pentru o extragere normală a fibrelor după zdrobire şi meliţare, în grupare intrând: • tulpini scurte, care nu au fost bine prinse de transportorul agregatului de meliţare (au căzut în deşeuri); • tulpini rupte de paletele maşinilor de meliţat; • tulpini supratopite, putrezite sau atacate de dăunători; • tulpini scurte, obţinute din culturi cu condiţii pedo-climatice necorespunzătoare; • tulpini rupte şi încâlcite, rămase după uscarea naturală pe câmp; • tulpini scurte, rupte şi încâlcite, rămase de la sortarea şi depozitarea tulpinilor topite. – tulpini destinate extragerii fibrelor unice. În figurile 2.1.2.10 şi 2.1.2.11 sunt redate scheme bloc ale agregatelor de preînnobilare (APÎ) şi ale agregatelor de înnobilare (AÎC), din care se observă că acestea sunt formate din secţiuni distincte de: zdrobire (SZ1), (SZ2); scuturare (SS1), (SS2); meliţare (SM); alimentare (SA); uniformizare–afânare–subţiere–paralelizare a stratului alimentat (SUASP) şi de debitate a materialului (SD). Agregatele de preînnobilare (APÎ) nu au secţiune de meliţare.

Fig. 2.1.2.10 Schema bloc a agregatului de preînobilare (APÎ): SZ1 – secţiune de zdrobire; SS1 – secţiune de scuturare.

Fig. 2.1.2.11. Schema bloc a agregatului de înnobilare a câlţilor (AÎC): SA – secţiune de alimentare; SUASP – secţiune de uniformizare–afânare–subţiere paralelizare; SZ2 – secţiune de zdrobire; SM – secţiune de meliţare; SS2 – secţiune de scuturare; SD – secţiune de debitare. În fig. 2.1.2.12 se poate urmări o instalaţie de obţinere a fibrelor unice, din tulpini normale calitativ, alimentate sub formă de baloţi. Pentru fibra unică tulpinile sunt prelucrate pe agregate lipsite de meliţare, dar mult mai dezvoltate sub aspectul numărului de zdrobitoare şi de scuturătoare integrate în instalaţie.

Fig. 2.1.2.12. Schema bloc a instalaţiei de obţinere a fibrelor unice de cânepă din tulpini:1 – linie de prelucrare a tulpinilor; 2 – linie de curăţare a fibrelor; SA – secţiune de alimentate a baloţilor cu tulpini; Z1, Z2 – zdrobitoare; S1, S2, S3, S4, S5 – scuturătoare; SD – secţiune de debitare.

Agregate de preînnobilare Se folosesc la prelucrarea tulpinilor declasate , dar şi pentru câlţi bruţi de cânepă, cu conţinut mare de puzderii şi puternic încrustaţi. Instalaţiile moderne includ, în linii continue, înainte sau după uscare, astfel de agregate (APÎ), recomandându-se instalarea lor în toate staţiile de preindustrializare. În general sunt formate numai din două secţiuni în tandem: secţiunea de zdrobire (SZ1) şi secţiunea de scuturare (SS1). Agregatele de înnobilare Analizând evoluţia agregatelor de înnobilare concepute în jurul anilor 1920 se constată că cele trei secţiuni (de zdrobire, meliţare, scuturare) se menţin, intervenind modificări în special la secţiunea meliţare (SM) şi completări în zona alimentării cu elemente urmărind uniformizarea, afânarea, subţierea şi paralelizarea materialului din stratul alimentat (SUASP). Pregătirea pentru comercializare Principalele însuşiri ale fibrelor tehnice care interesează în prelucrarea textilă şi în special în filatură sunt: rezistenţa, starea de individualizare şi flexibilitatea. Suplimentar, pentru o mai bună caracterizare, intervin: culoarea, luciul, lungimea, fineţea, elasticitatea, omogenitatea. În departajare se mai iau în considerare şi defectele, cum ar fi: conţinutul de impurităţi (puzderii libere şi aderente), fibre pătate, fibre încâlcite etc. Orice standard de calitate a fibrelor include repriza de 12% şi umiditatea maximă admisă în materialul fibros, de 16%. Peste 16% umiditate se dezvoltă pe fibre microorganisme, care atacă membrana celulozică a fibrelor, depreciind calitatea. Criterii de clasificare a fibrelor tehnice de in şi cânepă. Standarde Fibrele tehnice de in şi cânepă obţinute din tulpini topite se împart în două mari grupe: – fuior – reprezentând mănunchiul de fibre paralelizate uniform, individualizate şi individualizabile; – câlţi – reprezentând fibrele neparalelizate, obţinute de la meliţat sau de la prelucrarea tulpinilor topite de calitate inferioară. În România, pentru in şi cânepă se folosesc şi în prezent standardele 1714-78 pentru cânepă care scot în evidenţă: – la fuior: • lungimea minimă a mănunchiului, în cm; • conţinutul de puzderii admis, în %; • forţa de rupere minimă, în N şi neregularitatea la forţa de rupere, în %; • umiditatea legală, în % şi umiditatea maximă admisă, în %, şi, suplimentar mai sunt incluse: • masa mănunchiului, în g; • culoarea; • senzaţia la pipăit; • starea de individualizare; – la câlţi, caracteristicile care departajează diversele sorturi sunt: • forţa de rupere, min în şuviţă, în N; • conţinutul de puzderii admis, în %; • umiditatea, în %; • fibre înnegrite. Sortarea fuiorului şi sortarea câlţilor-Sortarea fibrelor de cânepă în staţiile de pregătire primară urmăreşte: – îmbunătăţirea calităţii fibrelor, prin eliminarea defectelor tehnologice, mărindu-se prin aceasta valoarea lor comercială; – revenirea fibrelor (reumidificarea naturală) cu o umiditate subcondiţionată (sub 12%); – completarea şi desăvârşirea presortării, efectuate în secţiile de prelucrare mecanică a fuiorului şi câlţilor;

– formarea mănunchiurilor de fuior meliţat: cânepă, 1000–2000 g; – clasarea şi compartimentarea fuiorului şi câlţilor pe sorturi pentru ambalare. Sortarea fuiorului se face după faza de revenire, iar sortarea câlţilor, înaintea revenirii, deoarece, în forma uscată, puzderiile se detaşează mai bine în timpul sortării, decât după revenire. Sortarea fuiorului de cânepă ca, şi în cazul inului, se face în două faze: – presortarea – reprezintă o sortare preliminară, care se face direct la agregatul de zdrobire-meliţare; – sortarea propriu-zisă – se efectuează, ca şi în cazul inului, în încăperi bine iluminate, cu personal specializat. Se recomandă sortarea la lumina zilei, nefiind indicat să fie influenţată de razele solare. Este indicat să se folosească geamurile cu sticlă mată la halele de sortare. Fuiorul de cânepă este adus de la secţia de pregătire mecanică în legături de 8–10 kg. Sortarea se face pe mese, prin separarea de mănunchiuri de 1–2 kg cât mai omogene în privinţa caracteristicilor, care le încadrează într-un anumit sort. Fiecare mănunchi se desface, se examinează cu atenţie, îndepărtându-se toate fibrele tehnice care se abat de la valorile limită ale sortului din care acestea fac parte. După sortare se îndreaptă şi se piaptănă vârfurile, fiecare mănunchi răsucindu-se cu 180°, la o înălţime de 1/3 de vârf. Se aşază în rastel, pe sorturi, vârf la vârf şi bază la bază. În comparaţie cu fuiorul de in, la sortarea fuiorului de cânepă intervin în mod deosebit tuşeul şi gradul de individualizare. Sortarea câlţilor de cânepă Această operaţie poate fi făcută în două faze, o presortare fiind făcută la locul de debitare al scuturătorului (înnobilatorului de câlţi). În vălul destul de subţire debitat se observă uşor cuiburi de fibre insuficient finisate, ghemotoace şi, în general, fibre cu caracteristici mult diferite de restul materialului fibros. Dacă în urma presortării se constată că în prelucrare este un material corespunzător, se poate elimina sortarea suplimentară propriu-zisă. Pentru a grupa câlţii în cele patru sorturi, se va ţine cont suplimentar de lungimea fibrelor, fineţe, culoare, luciu. Concomitent cu sortarea, se îndepărtează smocuri de fibre rămase de la presortare şi se poate face chiar o scuturare, prin aşezarea câlţilor pe o masă cu plasă de metal sau un grătar. Înainte de îmbalotare, câlţii clasaţi pe sorturi vor fi supuşi unui control de calitate în laboratorul staţiei de pregătire primară. 2.2. Uleiul de canepa Istoria utilizării uleiului de cânepă îşi are începuturile în China. Cu aproximativ 3.000 de ani î.H. seminţele erau folosite pentru combaterea inflamaţiilor pielii şi erau considerate ca fiind tonice, regenerative, laxative diuretice şi excelente pentru eliminarea limbricilor la nou-născuţi şi animale. Presarea materialului oleaginos sau a seminţelor de oleaginoase Presarea este operaţia de separare a componentului lichid (ulei) dintr-un amestec lichid-solid (măcinătura). Scopul presării este de a exercita o presiune asupra măcinăturii şi favorizarea separării uleiului. Un avantaj al presării la rece al plantelor oleaginoase este că pe lângă producerea de ulei vegetal presat la rece mai sunt şi turte furajere valoroase, utilizate cu succes în creşterea animalelor. Nivelul producţiei de seminţe este unul extrem de important, determinant pentru rentabilitatea întregului sistem prin cantitatea de seminţe obţinute la hectar, prin procentul de ulei ce poate fi extras şi prin posibilitatea utilizării turtelor rezultate în urma extracţiei la furajare în zootehnie. Factorii care influenţează presarea sunt: - presiunea; - durata; - vascozitatea uleiului (se micşorează prin incălzirea măcinăturii in timpul prăjirii);

- lungimea capilarelor (ce poate fi micşorată prin distrugerea structurii celulare in timpul măcinării şi prăjirii). Metode de presare Uleiurile vegetale se pot obţine prin presarea la rece sau la cald a seminţelor de plante oleaginoase şi extragerea componentului lichid din acestea. Procesul de presare a seminţelor se desfăşoară în 2 faze: în prima fază, de pregătire se usucă seminţele şi se zdrobesc, iar în cea de-a doua fază seminţele se presează la rece sau trec printr-o faza de încălzire şi după aceea se presează. Se obţine astfel uleiul şi turtele sau peleţii în cazul presării la rece. După presare, uleiul este filtrat şi depus în butoaie. Prin presarea la rece a semintelor se obtine uleiul si turtele care contin 5% ulei si în jur de 33% materie proteicã, iar prin presarea la cald a semintelor se obtine cu 19% mai mult ulei si srot. Uleiul filtrat este foarte pur, având doar 120 mg/kg impurităţi. Presarea la rece, se poate realiza la o scarã medie, într-o fermã privatã asezatã undeva în apropierea culturilor, conectate direct sau indirect la productia agricolã fiind necesare preturi de investitie reduse. Nu se folosesc solventi chimici sau conditionãri termice ale semintelor, are cheltuieli logistice si mãsuri de securitate reduse, consum redus de energie, flexibilitate mãritã, proces mai rapid de adaptare pentru alt fel de seminte uleioase, fãrã apã rezidualã. Un avantaj al presãrii la rece al plantelor oleaginoase este cã pe lângã producerea de ulei vegetal presat la rece mai sunt si turte furajere valoroase, utilizate cu succes în cresterea animalelor. Inca din cele mai vechi timpuri, canepa era utilizata atat in scopuri medicale cat si in domeniul constructiilor. Uleiul presat la rece este acel ulei care a fost obtinut prin utilizarea unei tehnologii de productie ce presupune folosirea unui regim termic redus.In cazul folosirii unei temperaturi mai ridicate in procesul de presare aceasta va ajuta la fluidificare uleiului si la obtinerea unei cantitati mai mare din aceeasi cantitate de materie prima, deci un randament mai bun. In schimb sub actiunea caldurii se vor degrada aroma si culoarea uleiului insotita de scaderea valorii nutritive a acestuia. Din acest motiv, uleiul presat la rece tinde sa fie mai scump decat uleiul obisnuit din comert (care in afara de presare se mai poate extrage suplimentar si cu ajutorul hidrocarburilor urmat apoi de diverse procese de rafinare: decolorare, dezodorificare, etc. pentru a-l face potrivit consumului). Desi uleiul presat la rece este mai scump el este de asemenea, de o calitate mult superioara. Termenul de "ulei presat la rece" face obiectul unor reglementari diferite, in functie de provenienta acestuia adica in ce parte a lumii a fost facut.In Uniunea Europeana, de exemplu, uleiul care este etichetat ca presat la rece trebuie sa fie produse intr-un mediu care nu depaseste niciodata o anumita temperatura. Temperatura variaza, in functie de ulei, dar este, in general in jur de 27 grade Celsius). In schimb in Statele Unite, etichetarea uleiului nu este reglementata, astfel incat "uleiul presat la rece" poate fi de fapt de ulei obtinut in alte conditii decat prin presare la rece. Consumatorii sunt obligati sa se foloseasca de vaz, miros sau gust pentru a determina daca uleiul este sau nu cu adevarat presat la rece. Pentru obtinerea uleiului, materia prima pentru a fi utilizata se transforma intr-o pasta. Pasta trece printr-un proces de malaxare printr-o agitare lenta, care incurajeaza uleiul sa se adune. Pentru a extrage uleiul, se aplica presiune asupra pastei, fortand eliminarea uleiului din aceasta. In cazul presarii la cald incalzirea pastei va duce la modificarea vascozitatii uleiul si o mai buna curgere a acestuia ceea ce va creste productia de ulei. Unii producatori amesteca pasta cu apa calda, sau se incalzeste pasta inainte de presare. Produsul final este un lichid vâscos, clar, de culoare verde, aromat (miros şi gust plăcut, de nucă). Între intensitatea coloraţiei şi aroma uleiului există o corelaţie biunivocă, intensitatea aromei crescând odată cu intensitatea culorii.

Culoarea verde a uleiului se datorează clorofilei liposolubile extrase odată cu acesta în cursul procesului de presare şi reprezintă, pe de o parte, o caracteristică a uleiului nerafinat, şi o garanţie a faptului că este un produs 100% natural, pe de altă parte. Cercetări relativ recente au confirmat efectele uleiului virgin de cânepă, cunoscute încă din antichitate, şi au lărgit gama de aplicabilitate a acestuia. În concordanţă cu acestea, seminţele de cânepă sunt unica sursă vegetală care are o compoziţie echilibrată în ceea ce priveşte conţinutul de aminoacizi şi acizi graşi esenţiali existenţi într-o formă asimilabilă şi care să acopere necesarul nutriţional uman. Uleiul de cânepă reprezintă 25 ÷ 35% din masa seminţelor supuse extracţiei, conţinutul său fiind reprezentat prin trei categorii distincte de compuşi: lipide, componente liposolubile şi apă şi compuşi volatili.

Fig.2.2.1. Presă de extragere uleiuri (Schită) 1. Cadru; 2. Melc cu pas variabil; 3 Pâlnie alimentare; 4 Motor electric; 5. Reductor; 6.Cuplaj cu gheare; 7. Stator (perete lateral din bare); 8. Pâlnie evacuare Este echipamentul tehnic principal de extracţie prin presare la rece a uleiului din seminţe şi constă dintr-un cadru 1 pe care se află organele de presare (melc cu pas variabil 2, dispozitiv eliminare peleţi), organele de acţionare (motor electric 4, reductor 5, cuplaj cu gheare 6), pâlnie de alimentare 3, pâlnie de evacuare 8 şi organele de protecţie (apărătoare cuplaj cu gheare, apărători melc extracţie: două laterale, două de capăt şi una superioară). Purificarea uleiurilor vegetale Uleiul brut de presă este supus in continuare unei operaţii de purificare, deoarece conţine impurităţi mecanice şi organice in suspensie, urme de apă care trebuiesc îndepărtate pentru evitarea degradării rapide a uleiului şi a pierderilor. Purificarea uleiului înainte de depozitare comportă următoarele operaţii: - separarea resturilor grosiere de măcinătură oleaginoasă prin sedimentare, filtrare sau centrifugare; - eliminarea umidităţii in exces prin uscare; - sedimentarea impurităţilor cu dimensiuni mici prin filtrare. Prima fabrica de ulei de canepa din Romania a fost inaugurata pe 16 mai 2007 la Salonta, in judetul Bihor. Cu aceasta ocazie, au fost lansate pe piata si primele produse pe baza de ulei din seminte de canepa. Uleiul de canepa obtinut in fabrica de la Salonta este recunoscut pentru

proprietatile sale nutritive, fiind singurul ulei comestibil cu un procent ideal de acizi grasi. Fabrica din Salonta apartine unui grup de investitori privati, CANAH International, si a fost construita printr-un program SAPARD. Fabrica va prelucra semintele de canepa pentru obtinerea uleiului si a suplimentelor nutritive, a fainei proteice si a semintelor decojite, folosite in scop alimentar. De asemenea, reziduurile, care sunt foarte bogate in vitamine, vor ajunge in hrana animalelor. Capacitatea de prelucrare a fabricii este de 1.000 de tone de seminte pe an, echivalentul a 250.000 de litri de ulei de canepa anual. Investitia in fabrica de la Salonta a fost de peste 1,7 milioane de euro, iar jumatate din aceasta suma va fi rambursata beneficiarului prin programul SAPARD. Pe langa piata interna, uleiul de Salonta va ajunge in tari ca Italia, Anglia sau Germania, unde este folosit in fabricarea cosmeticelor. Reprezentantii firmei au ales Salonta ca urmare a traditiei indelungate in cresterea canepei. Fabrica de la Salonta lucra in 2007 cu materie prima de la cultivatorii din zona, persoane fizice si juridice. "Pentru anul 2007, a fost contractata o productie de pe 300 de hectare”. Reprezentantii fabricii sustin ca pot sa proceseze productia de canepa de pe o suprafata de 2.000 de hectare. Dupa o incercare esuata in 2007, cand sperau ca vor avea 200 de hectare cultivate in zona, materia prima a ramas pentru acestia “calcaiul lui Ahile”, deoarece asigurarea cantitatilor de seminte, pe masura cererii care este in continua crestere, devine din ce in ce mai dificila. Cum agricultorii romani nu mai sunt, din nefericire, interesati de aceasta planta, fabrica importa intreaga cantitate de seminte, in principal din China, dar si din Franta, Germania si Estonia. China este cel mai mare cultivator de canepa din lume, atat pentru samanta, cat si pentru tulpini, pentru fibra. In China, cultivarea semintei se face manual, zeci sau sute de mii de familii cultivand cate 1000-2000 de metri patrati fiecare, cu insamantare manuala, plivire manuala, recoltare manuala si uscare la soare. Samanta este certificata bio, coapta uniform, deosebit de bogata in principii benefice. O astfel de agricultura artizanala nu este, desigur, posibila in Romania. In schimb, posibilitatea achizitionarii materiei prime din productia noastra ar oferi mult mai multe avantaje. Cultivarea canepei aduce profit. Soiul romanesc "Zenit", cu care fabrica a lucrat in 2007, este foarte echilibrat din punct de vedere al calitatilor nutritive si granulometrice, dar nu mai e de gasit. Pentru firma ar fi avantajoase distantele reduse, relatiile directe intre cultivatori si procesatori. Organizatia ar avea posibilitatea coordonarii si optimizarii cantitatilor si calitatii soiurilor cultivate, astfel incat sa existe o situatie din care sa castige toata lumea. Pentru recolta anului 2012, se ofera un pret de 1000 euro/tona pentru samanta conventionala si 1300 euro/tona pentru samanta certificata ecologic. Autorizatia de cultivator este necesara oricarui cultivator de canepa si se obtine de la directiile agricole locale. Dată fiind provenienţa naturală a produsului, distribuţia ponderală a acestor componente variază într-un domeniu larg de valori. Astfel: - lipidele reprezintă cca. 99,5% din masa uleiului, din care:  acizi graşi esenţiali polinesaturaţi 72 ÷ 89%, din care: o acid linoleic (LA, ω-6) 43 ÷ 62%, o acid α-linoleic (ALA, ω-3) 19 ÷ 25%, o acid oleic (ω-9) 7 ÷ 9%, o acid γ-linoleic (GLA, ω-6) 2 ÷ 4,5%, o acid stearidonic (SDA, ω-3) 1 ÷ 2%), o acizi graşi saturaţi 8 ÷ 10%, - componentele liposolubile reprezintă mai puţin de 0,1% şi se constituie din clorofilă şi vitamina E; - apa şi alţi compuşi volatili reprezintă cca. 0,4%. Alte beneficii ale uleiului de canepa: - este o sursa deloc de neglijat de clorofila - constituie o adevarata bogatie de vitamina E

- fata de restul uleiurilor vegetale, acesta este cel mai bogat in grasimi polinesaturate (grasimi bune) Afectiunile care raspund cel mai bine la tratamentul cu ulei de canepa O serie de studii au fost facute pe aceasta tema, iar rezultatul a fost unul deloc surprinzator. S-a demonstrat ca acest ulei este deosebit de eficient in cazuri precum afectiuni respiratorii, dermatite, psoriazis, acnee, lupus cutanat, arsuri, patologii gastrointestinale, afectiuni vasculare, chisturi ovariene, sindromul premenstrual si menopauza (in aceste cazuri beneficiile sunt datorate continutului de Acid Gamma-Linoleic – AGL), convulsii, perturbari de limbaj, autism la tineri si multe altele. In cadrul acestor studii s-a mai aratat ca uleiul de canepa este bogat in magneziu, o substanta minerala indispensabila organismului.

Cap III. Concluzii Cânepa are cea mai mare capacitate de industrializare dintre toate plantele tehnice: nimic nu se aruncă, totul e valorificat, iar produsele obţinute sunt folosite de la fabricarea banalei funii până în industria cosmetică sau auto. După cultivarea cu cânepă, terenul devine în anul urmator propice cultivării cerealelor deoarece cânepa ucide buruienile. De asemenea, cantitatea de îngrăşământ chimic necesară unei producţii bune este mult mai mică decat la alte culturi. Seminţele de cânepă conţin: 36% ulei, 28% proteine, 14-27% extractive neazotate, 17,826,3% celuloză şi 2,5-6,8% cenuşă. Datorită acestei compoziţii, seminţele de cânepă pot fi utilizate pentru extragerea de ulei folosit direct în alimentaţie şi la fabricarea margarinei. Uleiul nerafinat se utilizează pentru obţinerea lacurilor, vopselelor, linoleumului, săpunului şi a pânzelor ceruite. Apare în momentul de faţă şi un paradox, de altfel specific în ultimii 20 ani de democraţie în România. Pe de-o parte, UE ne oferă avantaje pentru producerea de plante textile (in şi cânepă), guvernul aprobă şi el un program de dezvoltare a culturilor de plante textile (subvenţii pentru sămânţă şi producţie), iar, pe de altă parte, se face excluderea tuturor celor care cultivă cânepă în mod organizat şi sub control. Acţiunea narcotică este dată de substanţele produse de perişorii secretoşi aflaţi pe suprafaţa frunzelor din inflorescenţe, pe învelişul florilor şi pe bracteele care învelesc sămânţa. Conţinutul în substanţe cu acţiune narcotică şi halucinogenă diferă foarte mult de la specie la specie. Cel mai ridicat conţinut în astfel de substanţe se găseşte în Canepa Indiana – Cannabis indica, ce cele două forme ale sale: C. indica – subnarcotică şi C. indica – narcotică. Cânepa pentru fibre şi în special Cannabis sativa L. Culta var. italică, din care fac parte şi soiurile cultivate în România şi, în general, în Europa, au un conţinut scăzut în substanţe narcotice şi halucinogene (în cele mai dese cazuri 0,2-0,3%). Această cânepă este formată şi utilizată special pentru producerea de fibre. Consider ca in Romania ar trebui promovata cultivarea canepei avand in vedere ca Canah International, firma care prelucreaza semintele de canepa pentru obtinerea uleiului si a suplimentelor nutritive, a fainei proteice si a semintelor decojite, folosite in scop alimentar importa la momentul actual intreaga cantitate de seminte, in principal din China, dar si din Franta, Germania si Estonia.

Cap IV. Bibliografie 1. Valeria Gribincea, Lăcrămioara Demetra Bordeianu, Carmen Cuzic-Zvonaru, Adriana Mustaţă, Cristina Racu Voroneanu, Ramona Violeta Manolache:”Prelucrarea Primară A Bumbacului, Inului Şi Cânepii (Preindustrializarea)” 2. Paul Găgeanu- „Metode şi echipamente de obţinere a uleiurilor vegetale, sursă alternativă de promovare a biocombustibililor în fermele agricole”, Editura Terra Nostra, Iaşi, 2009; 3. http://www.revista-ferma.ro/articole-tehnologii-agricole/canepa-cannabis-sativa-l.html 4. http://www.ecomagazin.ro/produse-eco-din-canepa/