Administrarea Corporativa [PDF]

Zitiervorschau

Cuprins : Intoducere................................................................................................................3 Capitolul I:Administrarea corporativă: noţiuni generale şi importanţa acesteia….4 1.1. Noţiuni generale privind administrarea corporativă…………………….....4 1.2. Elementele de bază a modelelor de adminitrare corporativă……………....7 1.3. Importanţa administrării corporative…………………………………...…10 Capitolul II: Mecanisme de reglementare a relaţiilor corporative……………….13 2.1. Coduri de administrare corporativă………………………………………13 2.2. Principiile administrării corporative ale OCDE…………………………..17 Capitolul III: Particularitati ale administrarii corporative………………………..20 3.1. Particularităţile administrării corporative în modelul anglo-american........20 3.2. Trăsăturile caracteristice modelului japonez de administrare corporativă..24 3.3. Administrarea bicamerală în modelul corporativ german. ……………….29 3.4. Modelul moldovenesc de administrare corporativă……………………….31 Concluzii.................................................................................................................34 Bibliografie.............................................................................................................36

2

Introducere Eşecurile marilor corporaţii (Enron, Arthur Andersen, Marconi, Parmalat) au accentuat importanţa unei bune administrări corporative şi au demonstrat că administrarea corporativă inadecvată, chiar şi in condiţiile unei economii de piaţă dezvoltate, poate afecta foarte serios atat acţionariatul, persoanele interesate (creditorii, statul, investitorii, furnizorii, consumătorii), cat şi bunăstarea multor pături ale populaţiei – angajaţii, depunătorii, pensionarii. Scopul prezentei lucrări constă in acumularea şi prezentarea informaţiilor privind practica administrării corporative atat sub aspect internaţional, cat şi regional dar si prezentarea situaţiei actuale in domeniul administrării corporative in Republica Moldova. In capitolul I se prezintă conceptul de administrare corporativă, un scurt istoric de dezvoltare a acesteia şi se analizează importanţa administrării corporative pentru performanţa companiilor. Capitolul II relatează o trecere in revistă a mecanismelor de reglementare a administrării corporative, in special, a codurilor de administrare corporativă, principiilor administrării corporative. În capitolul III se prezintă modelele de administrarea corporativă cele mai renumite şi se descrie cum este aplicat şi adaptat modelul anglo-american in Republica Moldova. Pentru a realiza lucrarea dată am consultat literartură de specialitate, în special : Ţurcanu Gheorghe „Management Corporativ”; OECD revised Principles of Corporate Governance, 2003; EBRD, Corporate Governance sector assessment project, 2003, 2004; Cartea Albă a administrării corporaţiilor in Sud-Estul Europei, Pactul de stabilitate, Acordul Europei de Sud-Est pentru reformă, investiţii, integritate şi creştere economică, 2002 ş.a.

3

Capitolul I. Administrarea corporativă: noţiuni generale şi importanţa acesteia 1.1. Noţiuni generale privind administrarea corporativă O companie modernă de afaceri constituie o entitate contradictorie, deoarece nu este definitivat cine trebuie să fie antrenat in administrarea corporativă şi cum trebuie să fie direcţionate recompensele şi riscurile privind activitatea ei. Pe de o parte, compania este doar un ansamblu de active, valoarea justă a cărora poate fi evaluată prin intermediul fluxului de numerar, generat pentru acţionari, iar introducerea unui control corporativ riguros se poate considera nu numai justificabil din punct de vedere al legislaţiei, dar şi sub aspect economic, ceea ce conduce la creşterea averii acţionarilor şi la remanieri de personal in cazul cand activează manageri neperformanţi. Pe de altă parte, compania constituie o componentă a unui integru social, care se caracterizează prin intersecţia intereselor nu numai a acţionarilor şi managerilor, ci şi ale angajaţilor, băncilor, precum şi ale intregii societăţi civile.1 In opinia lui Thompson şi Driver (2002)2, compania este nu numai o entitate pur comercială, ci şi o instituţie publică cu obligaţiunile şi responsabilităţile sale. Conform acestei opinii, beneficial acţionarilor care rezultă din modificările intervenite in domeniul managementului şi controlului trebuie să fie estimat contra costuri care ar putea fi impuse altor constituenţi. Caracteristicile sistemului de administrare corporativă au fost argumentate şi dezvăluite de William D. Schneper şi Mauro F. Guillen (2002)3. Sistemul de administrare corporativă a oricărei ţări rezultă din: 

normele şi valorile fiecărui grup de acţionari;



asigurarea protecţiei drepturilor fiecărui grup de acţionari;



mediul in care grupurile de acţionari se influenţează reciproc.

Fligstein, 1990; Davis and Stout, 1992; O’Sullivan, 2000; Guillen, 2000; Aguilera and Jackson, 2003. Thompson, G. F. and Driver, C. Corporate Governance and Democracy. The Stakeholder Debate Revisited, Journal of Management and Governance, Vol.6, No.4, 2002. 3 William D. Schneper, Mauro F. Guillen. Stakeholders’ rights and Corporate Governance: a cross-national study of hostile takeovers, 2002. http://www.econ.upf.es/docs/seminars/guillen.pdf 1 2

4

O importanţă deosebită au relaţiile dintre acţionari şi managerii companiilor, deoarece de multe ori interesele lor pot fi diferite. Acţionarii doresc profituri nete şi dividende cat mai mari, un control riguros al deciziilor consiliului societăţii şi managerilor, creşterea valorii acţiunilor de care dispun , in timp ce managerii doresc o putere de decizie şi de negociere mai mare, salarii ridicate, premii şi recompense, participaţii la capitalul companiei. Salariaţii, la randul lor, doresc locuri de muncă sigure, remuneraţii stabile şi ridicate. Rolul administrării corporative constă in echilibrarea acestor interese prin definirea clară a responsabilităţilor conducerii companiilor, introducerea codurilor de administrare corporativă, tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor, indiferent de cota pe care o deţin, asigurarea transparenţei tranzacţiilor de proporţii şi a conflictelor de interese in faţa adunării generale a acţionarilor. Practica internaţională a administrării corporative stabileşte mai multe aspecte ale acestei noţiuni. Iniţial administrarea corporativă incorpora relaţiile dintre manageri şi acţionari. Pe parcurs s-au ivit şi alte aspecte legate de administrarea corporativă – relaţiile reciproce dintre companie şi conducerea ei cu persoanele interesate: angajaţi, creditori, furnizori, societatea civilă. Mai jos sunt prezentate cateva definiţii ale administrării corporative. Tabelul 1. Administrarea corporativă

Definitii

Surse

Administratia corporativa este modul in care o companie este condusa si controlata. Administratia corporativa reglementeaza distribuirea drepturilor si responsabilitatilor intre diferite categorii de personae implicate in companie, cum ar fi: consiliul societatii, directorii, actionarii, si alte categorii si stabileste regulile si procedurile de luare a deciziilor referitor la activitatea companiei. Acest sistem stabileste structura si organul de decizie al obiectivelor companiei, mijloacele pentru atingerea acestor obiective si sistemul de monitorizare a performantelor. Administrarea corporativă implică un set de relaţii intre conducerea unei unităţi, consiliu, acţionari şi alte părţi asociate. Aceasta pune la dispoziţie de 5

Comisia Cadbury, 1992. OCDE. Aprilie 1999

Cartea Albă, Principiile OCDE, Preambul,1999

asemenea structura prin care sunt stabilite obiectivele firmei, precum şi mijloacele de atingere a obiectivelor respective şi de monitorizare a performanţelor obţinute. O bună administrare a corporaţiilor ar trebui să ofere motivaţia pentru realizarea obiectivelor care sunt in interesul firmei şi acţionarilor, să faciliteze o monitorizare eficientă, incurajand astfel firmele să utilizeze resursele in mod eficient. Administrarea corporativă include normele legale, actele normative şi practica de activitate in sectorul privat, care permit corporaţiilor să atragă resurse financiare şi umane, să exercite cu eficacitate activitatea de antreprenoriat şi in final să asigure continuitatea funcţionării lor, ridicand valoarea lor pe termen lung şi respectand interesele acţionarilor şi ale societăţii in intregime. Administrarea corporativă reprezintă relaţiile dintre acţionari, Consiliul de Administraţie şi managerii companiei stabilite de statutul companiei, politica de activitate a companiei şi legislaţie. Administrarea corporativă este complexul de relaţii dintre proprietarii corporaţiilor şi managerii angajaţi, precum şi alte persoane interesate – salariaţi, parteneri , creditori, autorităţi locale, in cadrul cărora, prin utilizarea unui anumit model de administrare corporativă stabilit prin legislaţie, se determină balanţa lor de interese

Notes of Corporate Governance Manual http://www.ifc.org

Glossary of Corporate Governance Term &Acronyms www.thecorporatelibrary.com Concepţia administrării corporative a intreprinderilor din economia naţională a Republicii Moldova4

Examinand definiţiile de mai sus, putem conchide că noţiunea de administrare corporativă este privităprin prisma activităţii unei entităţi economice (companii), relaţiilor dintre organele de conducere a acestora şi diferitelor persoane interesate: acţionari, angajaţi, creditori, furnizori, precum şi autorităţile locale şi societatea civilă. Noţiunea de administrare corporativă stipulată in Concepţia administrării corporative a intreprinderilor din economia naţională aprobată prin Hotărarea Guvernului Republicii Moldova nr.22 din 16 ianuarie 2003 include o multitudine de relaţii intre conducerea companiilor şi persoanele interesate şi determină balanţa lor de interese.

Hotărarea Guvernului Republicii Moldova cu privire la adoptarea Concepţiei administrării corporative a intreprinderilor din economia naţională nr.22 din 16 ianuarie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.3–5 din 21.01.2003). 4

6

1.2. Elementele de bază a modelelor de adminitrare corporativă. Iniţial sistemul corporativ subînţelegea doar uniunea acţionarilor sau proprietarilor. Pe parcursul dezvoltării a avut loc o modificare a conceptului sistemului corporativ, iar scopul uniunilor corporative, a alianţelor şi asociaţiilor economico-sociale fiind elaborarea politicilor comune în domeniul businessului, integrării proceselor de producere şi a capacităţilor comune întru supravieţuirea acestora. Efectuând o analiză comparativă a activităţii corporaţiilor naţionale şi internaţionale se impune concluzia că administrarea corporativă tinde spre uniunea principiilor şi modelelor în baza cărora se efectuează conducerea. Astfel, evolutiv, s-au conturat trei modele clasice de administrare corporativă: anglo-american, german şi japonez. Totodată fiind necesar de constatat faptul că se acordă atenţie nu atât structurii organizatorice a corporaţiilor (organigrama), cât structurii relaţiilor şi structurii participanţilor la aceste relaţii corporative. Astfel, dacă am evidenţia care sunt elementele de bază a modelelor de administrare corporativă, atunci pretutindeni ar fi prezente următoarele elemente: 1. Adunarea generală a acţionarilor – organul suprem de conducere, alias proprietarii companiei; 2. Consiliul societăţii – reprezentanţii acţionarilor (atât acţionari cât şi neacţionari), ce apără interesele acţionarilor5; 3. Organul executiv – echipa managerială ce efectuează administrarea curentă a companiei; 4. Registratorul – responsabilul pentru evidenţă corectă a deţinătorilor de acţiuni; 5. Cenzorul – organul ce efectuează analiza activităţii economicofinanciară a companiei. Aceste elemente fiind practic prezente sub o formă sau alta, având denumiri diferite, în toate modele, adică în toate ţările în care există societăţi pe acţiuni. Totodată există

Notă: Practic toate ţările (SUA, Germania, Franţa, Republica Moldova, Rusia, România etc.) impun prin lege apărarea intereselor acţionarilor de către consiliu societăţii; cu mici abateri pentru ţările ce utilizează modelul german. 5

7

şi unele excepţii: spre exemplu în modelul moldovenesc de administrare corporativă un aşa organ de conducere cum este Consiliul Societăţii poate şi să nu existe în societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari până la 50 acţionari – deţinători de acţiuni cu drept de vot, iar atribuţiile acestuia în acest caz fiind îndeplinite de către Adunarea Generală a Acţionarilor; în modelul rusesc atribuţiile Consiliului Societăţii le poate îndeplini Adunarea Generală a Acţionarilor în societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari-deţinători de acţiuni cu drept de vot până la 25. Schematic, aceste relaţii, prezente pentru fiecare din modelele naţionale iau următoarea forma (figura): Figura 1. Algoritmul formării ierarhiei corporative

Adunarea Generală a Acţionarilor

Numeşte în calitate de susţinători ai intereselor Numeşte responsabil pe evidenţa proprietarilor

Consiliul Societăţii

Numeşte în calitate de responsabil al gestiunii companiei Registratorul

Numeşte responsabil pe controlul economicofinanciar al activităţii companiei

Organul Executiv (Directorul General, Organul colegial)

Auditor

Delimitarea competenţelor

Competenţa Organului Executiv Formarea echipei manageriale pentru asigurarea unei activităţi eficiente a corporaţiei

Alte elemente suplimentar la cele evidenţiate mai sus, ce stau la baza realizării unor trăsături specifice oricărui model analizat sunt: 1. Relaţiile între subiecţii interni şi externi în realizarea administrării corporative; 2. Reglementarea din partea organelor judiciare; 3. Regulile de joc stabilite de participanţii pieţei libere; 4. Structura proprietăţii; 5. Drepturile şi apărarea drepturilor acţionarilor; 8

6. Principalele tipuri de hârtii de valoare; 7. Dările de seamă specializate; 8. Modurile de petrecere a adunărilor generale a acţionarilor; 9. Alte elemente Eficienţa sistemului corporativ a dus la transformarea ce înregistrează creşteri majore a proprietăţii de stat în proprietate corporativă. Astfel corporaţiile devin un factor dominant în activitatea economică naţională şi mondială, prezentând prin sine o metodă de uniune a puterilor economico-financiare a diferitor agenţi economici, ce activează în domenii, inclusiv netangente, a economiei, cu scopul determinării politicilor şi strategiilor comune de creştere şi dezvoltarea a participanţilor la această uniune.

1.3. Importanţa administrării corporative. Promovarea principiilor de administrare corporativă, precum şi a măsurilor eficiente de administrare corporativă a devenit o problemă de bază a reformelor şi economiilor 9

atat a ţărilor cu economii dezvoltate, cat şi a ţărilor in curs de dezvoltare. Aceste aspecte sunt legate de asemenea de problemele anti-corupţie pentru că sunt orientate spre structurile şi domeniile unde poate apărea acest flagel – corupţia. Crizele financiare din Asia, Rusia, America Latină au evidenţiat că procedurile de administrare corporativă neaplicabile in practică sau ineficiente prezintă un pericol colosal atat pentru firme, cat şi pentru societate. Eşecurile administrării corporative pot fi la fel de distrugătoare ca orice alt şoc economic. După criza financiară din Asia fostul guvernator al Băncii Tailandei Chatu Mongo Sonakul a menţionat: „Nu am nici un dubiu că pentru soluţionarea crizei economice din Asia guvernul şi sectorul corporativ trebuia să colaboreze mai bine. Nu vreau să spun că cauza recentei crize economice a fost colaborarea insuficientă dintre ei. Dimpotrivă, aceştia au colaborat prea bine şi s-au inţeles intre ei… Criza financiară din Asia a demonstrat că in cazul in care nu există un control transparent, nu se respectă drepturile acţionarilor şi consiliile de administraţie nu sunt responsabile, economiile puternice se pot prăbuşi destul de rapid atunci cand dispare increderea investitorilor”. Ţările in tranziţie au inceput să-şi orienteze interesul spre administrarea corporativă, deoarece multe companii mari au apărut in urma privatizării, iar unele din ele mai deţin cota statului. Asigurarea unor standarde corespunzătoare de administrare corporativă in aceste domenii sporeşte increderea publicului in corectitudinea procesului de privatizare şi contribuie la obţinerea celui mai inalt randament al investiţiilor la nivel naţional. Raportul dintre administrarea corporativă şi performanţa companiei In Cartea Albă a administrării corporaţiilor in Sud-Estul Europei se menţionează că sectorul privat trebuie să inţeleagă că o bună administrare a corporaţiilor nu numai facilitează accesul la capital, ci poate fi, de asemenea, un instrument de imbunătăţire a performanţelor acestora. Acesta pune la dispoziţie cercetări mai eficiente şi balanţe de control al procesului de luare a deciziilor, sporind eficienţa consiliilor de

10

administraţie şi implicit imbunătăţind gandirea strategică. In cele din urmă acesta ridică increderea investitorilor in societatea respectivă6. Multe studii empirice au demonstrat existenţa unei corelaţii directe intre cadrul administrării corporative şi performanţa companiei. Lawrence D.Brawn şi Marcus L.Caylor7, examinand corelaţia dintre administrarea corporativă şi performanţa companiei, au constatat că firmele cu o administrare corporativă slabă au o performanţă economică joasă şi se expun mai des riscurilor. Aceasta a fost confirmat prin următoarele argumente:  in decurs de 5 ani rentabilitatea firmelor cu o administrare corporativă inadecvată era cu 3,95% mai joasă decat media pe industrie, iar in firmele situate pe poziţii superioare la capitolul privind administrarea corporativă se observă o creştere a rentabilităţii cu 7,91% mai mult decat media pe industrie;  profitabilitatea firmelor cu administrarea corporativă joasă este mai mică decat la cele cu o bună administrare corporativă. De asemenea, se observă un randament scăzut al activelor, capitalului propriu şi investiţiilor. Firmele cu o administrare corporativă joasă au un randament al capitalului propriu cu 4,86% mai jos decat cel mediu pe industrie, iar cele cu nivelul administrării corporative ridicat – cu 18,98% mai inalt decat cel mediu. In al doilea rand, este de menţionat că randamentul scăzut al activelor la firmele cu administrarea corporativă joasă se datoreşte nivelului scăzut al marginului profitului net (MPN la aceste companii este cu 6,38% mai jos decat cel mediu pe induistrie, iar la cele cu calitatea administrării corporative inaltă – cu 21,66% mai inalt decat cel mediu);  riscurile firmelor cu administrarea corporativă inaltă sunt mai mici, acest fapt fiind demonstrate prin următoarele: a) volatilitatea (instabilitatea) preţurilor acţiunilor companiilor cu administrarea corporativă joasă este cu 6,20% mai inaltă decat preţurile medii, iar a celor cu administrarea corporativă ridicată – cu 5,63% mai scăzută decat preţurile medii;

Cartea Albă a administrării corporaţiilor in Sud-Estul Europei, Pactul de stabilitate, Acordul Europei de Sud-Est pentru reformă, investiţii, integritate şi creştere economică. 7 Lawrence D.Brawn, Marcus L.Caylor. The correlation between Corporate Governance and Company Performance, Institutional Shareholder Services. 6

11

b) ”preţul sau valoarea reziduală (price – to book ratios)” a acţiunilor la firmele cu administrarea corporativă slabă este cu 0,55 puncte mai jos decat cel mediu pe industrie, iar la cele cu administrarea corporativă ridicată acest indice este cu 0,59 puncte mai inalt decat cel mediu; c) firmele cu administrarea corporativă joasă au un nivel mai jos de acoperire a dobanzilor, iar fluxul mijloacelor operaţionale in raport cu obligaţiunile curente este mai mic.

12

Capitolul II. Mecanisme de reglementare a relaţiilor corporative 2.1. Coduri de administrare corporativă Scurt istoric. Necesitatea reglementării relaţiilor corporative a apărut o dată cu marile corporaţii şi primele conflicte de interese intre proprietari şi manageri, toată istoria administrării corporative fiind o cronică a confruntării intereselor acestor părţi. Interesul faţă de atragerea unor noi surse de capital pe pieţele internaţionale şi preocuparea investitorilor de eficienţa mijloacelor investite şi evitarea eventualelor riscuri au fost şi răman o premisă obiectivă pentru elaborarea şi aplicarea unor reguli şi proceduri ale administrării corporative. Cele din urmă pot oferi potenţialilor investitori un tablou complet şi clar despre principiile de bază ale gestionării unei sau altei companii, despre proprietarii şi eficacitatea activităţii acesteia. Investitorii sunt interesaţi: • să compare standardele administrării corporative in diferite companii; • să fie familiarizaţi cu modul in care companiile asigură interesele acţionarilor, inclusiv ale celor minoritari; • să-şi poată evalua riscurile; • să inţeleagă particularităţile funcţionării companiilor şi nivelul de transparenţă al acestora; • să dispună de informaţii suplimentare la luarea deciziilor investiţionale. La sfarşitul secolului XX abordarea formalizată a aspectelor administrării corporative a căpătat o importanţă deosebită. Conflictele de interese in activitatea unor companii notorii din SUA, Marea Britanie şi Canada au impulsionat elaborarea şi aplicarea Codului de administrare (conduită) corporativă. Emitenţii Codului de administrare corporativă diferă de la ţară la ţară. Printre ei se numără atat entităţile guvernamentale sau cvasi-guvernamentale, cat şi comisiile valorilor mobiliare, bursele de valori mobiliare, asociaţiile businessmanilor, 13

asociaţiile de protecţie a drepturilor acţionarilor, investitorii instituţionali, etc. Primele coduri ale administrării corporative, cum sunt Cadbury Report in Marea Britanie8, General Motors Board of Directors Guidelines in SUA şi Dey Report in Canada au servit drept model pentru alte companii, iar unele dintre ele au fost recomandate corporaţiilor de către organele regulatorii in calitate de model. In Planul de acţiuni al Comisiei Europene s-a menţionat că in decursul ultimului deceniu ţările Uniunii Europene au elaborat Coduri de administrare corporativă la nivel naţional şi internaţional cu scopul de a proteja interesele investitorilor şi acţionarilor. Obiectivele lor constau in asigurarea dezvăluirii informaţiilor necesare utilizatorilor in vederea evaluării juste a performanţelor şi practicilor de administrare a companiilor şi nu a prescrierii detaliate a unui comportament corporativ. Actualmente in ţările membre ale Uniunii Europene sunt inregistrate 35 de coduri de administrare corporativă, majoritatea lor fiind emisă după anul 19979. In tabelul 2 sunt specificate codurile in cauză, emitenţii şi obiectivele stabilite in ele. Tabelul 2. Coduri de administrare corporativă in ţările Uniunii Europene Organul emitent Organizatiile guvernamentale si cvasiguvernamentale

Denumirea codului, anul emiterii Recomandările Comisiei de Finanţe şi Bănci a Belgiei (1998) Recomandările Comisiei Pieţei Valorilor Mobiliare a Portugaliei (1999) Ghidul Ministerului Industriei şi Comerţului din Finlanda (2000) Comisiile burselor Raportul Cadbury de valori şi (1992), (UK) asociaţiile businessului

La ce companii se refera Companiile listate

Companiile listate Pot servi drept model şi pentru alte companii Companiile listate

Companiile listate Poate servi drept model şi pentru alte companii

Obiective Ridicarea calităţii guvernării Creşterea performanţelor companiilor, competitivităţii şi accesului la capital Creşterea performanţelor companiilor, competitivităţii şi accesului la capital Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere, inclusiv prin stipularea unor cerinţe riguroase faţă de informaţiile supuse dezvăluirii

Adrian Cadbury, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Cadbury a fost primul care a sintetizat aspectele administrării corporative şi a pus bazele primului cod de administrare corporativă in Europa. Comisia Cadbury creată in 1991 in vederea dezvoltării standardelor administrării corporative şi ridicării increderii in rapoartele financiare şi de audit a aprobat raportul cu acelaşi nume, care a servit drept model pentru elaborarea altor coduri de administrare corporativă. 9 Comparative Study of Corporate Governance Codes Relevant to the European Union and its Member States, Final Report end Annexes I-III, Weil, GOTCHAL and MANGER in consultation with EASD and ECGN, 2002. 8

14

Raportul Peters (1997), (Olanda)

Companiile listate

Companiile listate

Asociaţiile businessului

Raportul Vienot (1999), (Franţa)

Companiile listate

Federaţia industriei (2001), (Grecia)

Companiile listate Poate servi drept model şi pentru alte companii

Camera de Comerţ, Companiile listate Confederaţia Industriei şi a Patronatului (1997), (Finlanda) Raportul Greenbury Companiile listate (1995), (UK) Poate servi drept model şi pentru alte companii Codul de iniţiativă din Berlin (2000)

Regulamentele germane Panel (2000)

Asociaţiile investitorilor

Companiile listate Poate servi drept model şi pentru alte companii Companiile listate

Codul Institutului Secretarilor şi Administratorilor (1991), (UK)

Companiile listate Poate servi drept model şi pentru alte companii

Comitetul Acţionarilor Instituţionali (1991), (UK)

Companiile listate

Recomandările VEB (1997), (Olanda)

Companiile listate

15

Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere Ridicarea calităţii guvernării consiliilor, inclusiv prin stipularea unor cerinţe riguroase faţă de informaţiile supuse dezvăluirii Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere Ridicarea calităţii guvernării consiliilor, inclusiv prin stipularea unor cerinţe riguroase faţă de informaţiile supuse dezvăluirii Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere Ridicarea calităţii guvernării consiliilor, inclusiv prin stipularea unor cerinţe riguroase faţă de informaţiile supuse dezvăluirii Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere şi dezvăluirea informaţiilor pentru acţionari Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere şi dezvăluirea informaţiilor pentru acţionari Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere şi dezvăluirea informaţiilor pentru acţionari Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere şi dezvăluirea informaţiilor pentru acţionari

Ghidul Asociaţiei Acţionarilor (2000), (Danemarka)

Companiile listate

Ridicarea calităţii guvernării consiliilor de supraveghere şi dezvăluirea informaţiilor pentru acţionari

In unele ţări ale UE o componentă a codului de administrare corporativă este codul etic, implementarea căruia se face in aceeaşi manieră ca şi celelalte practici corporative. Un asemenea cod urmează să se axeze pe următoarele criterii: să fie adaptat normelor de conduită corporativă, acceptat unanim de Consiliul companiei şi detaliat astfel incat să cuprindă reguli etice atat pentru membrii Consiliului şi Executivului, cat şi pentru acţionarii şi angajaţii societăţii. Situaţia din Republica Moldova. Pană in prezent la noi in ţară nu a fost elaborat un Cod de administrare (conduită) corporativă, deşi despre necesitatea lui s-a reiterat de numeroase ori: in Concepţia administrării corporative a intreprinderilor din economia naţională, Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS), etc. Importanţa elaborării şi aplicării unui Cod de administrare corporativă in Republica Moldova este vădită, fiind condiţionată de un şir de momente, inclusiv: 

integrarea ţării in procesele de globalizare, care presupune necesitatea

armonizării legislaţiei autohtone cu standardele internaţionale; 

posibilitatea prevenirii in baza Codului a eventualelor conflicte

corporative, diminuării abuzurilor de serviciu şi reducerii nivelului de corupere a persoanelor cu funcţii de răspundere ale companiilor; 

posibilitatea aplicării practicii de soluţionare a conflictelor corporative la

nivel de intreprindere, pană a se adresa in instanţele de judecată; 

posibilitatea promovării unei imagini benefice a intreprinderilor vizavi

de investitori şi parteneri; 

posibilitatea soluţionării in baza Codului a unor chestiuni reglementate

insuficient de cadrul legal existent, etc.

16

2.2. Principiile administrării corporative ale OCDE In octombrie 1998 ministerele de finanţe ale ţărilor membre ale Grupului celor 7 au lansat un apel privind transparenţa, calitatea, coerenţa şi comparabilitatea informaţiilor referitoare la pieţele de capital. In particular, ele au făcut apel la OCDE ca, in colaborare cu Banca Mondială şi organismele internaţionale de reglementare, să finalizeze pană in luna mai 1999 elaborarea unui cod de principia pentru o administrare sănătoasă a firmelor. In dorinţa de a introduce in afaceri “cea mai bună practică”, ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) – state cu economii de piaţă puternic dezvoltate – au elaborat şi implementat concepţia de administrare corporativă a societăţilor pe acţiuni. Această concepţie stabileşte totalitatea principiilor, regulilor şi normelor prin care se asigură administrarea şi gestionarea de către manageri a companiilor in interesul investitorilor, respectiv al acţionarilor firmei respective. Principiile OCDE sunt recunoscute de către Forumul pentru Stabilitate Financiară ca fiind unul din cele 12 standarde de bază pentru sisteme financiare solide. Ele reprezintă o componentă importantă a Colecţiei de Standarde şi Coduri realizată de către Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Aceste principii au fost adoptate de către Organizaţia Internaţională a Comisiilor Valorilor Mobiliare, precum şi de organismele sectorului privat, cum este, de exemplu, Reţeaua Internaţională pentru Administrarea Corporaţiilor. Principiile OCDE au servit de asemenea ca punct de referinţă la realizarea unui mare număr de coduri naţionale privind administrarea corporaţiilor10. Principiile administrării corporative ale OCDE includ11: 1. Dreptul acţionarilor. Administrarea corporativă trebuie să asigure cadrul pentru protecţia drepturilor acţionarilor prevăzute de lege şi să verifice respectarea lor. 2. Tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor. Cadrul administrării corporative trebuie să asigure tratamentul echitabil al tuturor acţionarilor, inclusiv al

Cartea Albă a administrării corporaţiilor in Sud-Estul Europei, Pactul de stabilitate, Acordul Europei de Sud-Est pentru reformă, investiţii, integritate şi creştere economică. 11 OECD, Principles of Corporate Governance, 1999. 10

17

celor minoritari sau străini. Toţi acţionarii trebuie să aibă posibilitatea de a fi protejaţi efectiv in cazul nerespectării drepturilor lor. 3. Dezvăluirea şi transparenţa informaţiei şi tranzacţiilor. Cadrul administrării corporative trebuie să asigure transparenţa, oportunitatea şi acurateţea tuturor materialelor şi documentelor relativ la situaţia societăţii, inclusiv situaţia financiară, performanţele, patrimoniul şi conducerea societăţii. 4. Responsabilitatea consiliului societăţii. Cadrul administrării corporative trebuie să asigure orientarea strategică a societăţii, monitorizarea efectivă a managementului de către consiliul societăţii şi răspunderea consiliului faţă de societate şi acţionari. 5. Rolul persoanelor interesate („Stakeholders”) – angajaţii, clienţii, creditorii, guvernul, societatea civilă in administrarea corporativă Revizuirea principiilor administrării corporative ale ţărilor OCDE. In urma recentelor eşecuri in promovarea unei administrări corporative adecvate ( cazul Enron, Parmalat), in anul 2002, la adunarea Consiliului de Miniştri al ţărilor OCDE, a fost luată o decizie privind reevaluarea Principiilor de administrare corporativă in contextul dezvoltării actuale. Pe parcursul anului 2003 Comitetul de Conducere al ţărilor OCDE in problemele administrării corporative12 a organizat numeroase consultaţii referitor la revederea principiilor administrării corporative existente, fiind implicaţi experţi din mai multe ţări ale OCDE, ţările din componenţa Mesei rotunde şi ţările care nu sunt membre ale OCDE. Au participat şi alte părţi interesate (sectorul businessului, profesionali de nivel naţional şi internaţional, uniunea comerţului, societatea civilă, organele de elaborare a standardelor). Ca rezultat al acestor consultaţii, in ianuarie 2004 a fost emis un proiect de principii de administrare corporativă revizuit şi publicat pentru comentarii. In conformitate cu afirmaţiile OCDE, versiunea finală a principiilor administrării corporative a fost prezentată in luna mai 2004 la adunarea anuală a Consiliului de Miniştri. Comitetul de Conducere in problemele de administrare corporativă include reprezentanţi nu numai din ţările OCDE, dar şi de la Banca Mondială, Banca pentru Supraveghere Internaţională şi Fondul Monetar Internaţional ca observatori la acest grup. Reprezentanţii Forului de Stabilitate Financiară, Comitetului Bazel de Supraveghere Bancară şi Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor Valorilor Mobiliare au fost invitaţi ad- hoc ca observatori. 12

18

Cele mai importante pot fi menţionate următoarele: 

investitorii instituţionali trebuie să sprijine o administrare corporativă adecvată.

In conformitate cu noul proiect al principiilor administrării corporative, investitorii instituţionali, care activează prin contract fiduciar, trebuie să dezvăluie informaţiile despre administrarea corporativă şi procedurile de votare in ceea ce priveşte investiţiile sale. Anual această informaţie trebuie să fie difuzată pe piaţa valorilor mobiliare. Adiţional, investitorii instituţionali trebuie să dezvăluie procedurile şi intenţiile sale privind dirijarea conflictelor de interese materiale, care pot afecta drepturile deţinătorilor majoritari şi minoritari; 

necesitatea unui mecanism eficient şi efectiv referitor la procedurile de

faliment ale corporaţiilor şi respectiv aplicarea adecvată a drepturilor creditorilor; 

recomandările legate de cerinţele faţă de audit şi dezvăluirea informaţiilor

financiare, precum şi responsabilităţile participanţilor trebuie să fie clar definite şi descrise detaliat; 

pentru prima dată s-a acordat atenţie obligaţiilor participanţilor profesionişti pe

piaţă ( brokeri, agenţii de raiting, analişti), care joacă un rol important la luarea deciziilor de către investitori. In conformitate cu proiectul OCDE, toţi acei care acordă servicii de analiză şi de consulting şi care prin aceste servicii prestate pot influenţa asupra deciziilor luate de către investitori, trebuie să dezvăluie conflictele de interese materiale, care pot să compromită integritatea analizei effectuate sau a consultaţiei prestate. Ei trebuie să elaboreze şi să dezvăluie procedurile de dirijare a acestor conflicte.

Cap III. Particularitati ale administrarii corporative. 3.1.Particularităţile administrării corporative în modelul anglo-american 19

Unul din primele modele ce s-au cristalizat şi are o arie de răspândire foarte largă, incluzând şi utilizarea unor concepte de bază a acestui model atât în ţările economic dezvoltate: SUA, Marea Britanie, Australia, Canada, Suedia, Olanda; cât şi în ţările în curs de dezvoltare: Republica Moldova, România, Ukraina, Rusia etc., este modelul anglo-american. Modelul anglo–american are următoarele trăsături caracteristice:  O bază legislativă bine dezvoltată care determină drepturile şi obligaţiunile subiecţilor de bază în relaţiile corporative: administraţia, consiliul de administraţie şi acţionarii;  Existenţa investiţilor individuale şi colective (instituţionale) neafiliate la corporaţie;  Simplitatea procedurii de interacţiune dintre acţionari şi corporaţie (atât la adunări generale cât şi în perioada dintre ele);  Metodologia implicării subiecţilor principali de administrare corporativă;  Emisia acţiunilor;  Votarea prin procură;  Transparenţa informaţiei. SUA având cea mai mare piaţă de capital, este ţara cu cel mai dezvoltat sistem de vot prin procură şi cu cel mai mare grad de activitate al investitorilor. Aceştia din urmă joacă un rol important şi pe piaţa de capital din Anglia . Subiecţi relaţiilor corporative în modelul anglo–american sunt: administraţia; consiliul de administraţie; acţionarii; bursele de valori; agenţiile guvernamentale şi companiile de consultanţă care oferă consultaţii corporaţiilor şi acţionarilor privind relaţiile corporative şi votul prin procură. Modelul anglo–american s-a dezvoltat în condiţiile pieţei libere care presupune separarea proprietăţilor şi administrării / supravegherii în majoritatea corporaţiilor. Aceasta separare economică şi juridică serveşte unui scop triplu: social, juridic şi de afaceri foarte important - investitorii contribuind cu capitalul şi fiind proprietari ai întreprinderii nu poartă răspundere juridică pentru acţiunile corporaţiei. Ei cedează controlul în favoarea managerilor şi-i plătesc pe aceştia ca pe agenţii săi. 20

Modelul anglo–american presupune includerea în cadrul comitetului de conducere atât persoane care sunt angajaţi ai corporaţiei sau care participă activ la conducerea întreprinderii (insideri), cât şi-a membrilor interdependenţi, care nu au relaţii directe cu corporaţia (outsideri). În mod tradiţional Preşedintele Consiliului Societăţii şi Directorul General este una şi aceiaşi persoană. În majoritatea cazurilor această practică duce la abuzuri, la centralizarea prea puternică a pârghiilor economico-financiare din cadrul corporaţiei în mâinile unui singur grup sau unei singure persoane. Conform datelor din 1990 o singură persoană avea concomitent postul de director general al corporaţiei şi de preşedinte al consiliului de observatori în cazul a 75% din 500 corporaţii. Totodată corporaţiile engleze şi americane tind să includă în cadrul consiliului de observatori un număr tot mai mare de membri-directori interdependenţi. Factorii ce au contribuit la creşterea interesului faţă de administrarea corporaţiei în SUA şi Anglia sunt: 

creşterea investitorilor investiţionali în ambele ţări;



intensificarea reglementărilor din partea guvernului din SUA ce includ cerinţe

faţă de unii investitori instituţionali de a vota la adunările generale; 

activitatea de preluare a controlului;



remunerarea excesivă a executivului în multe companii americane;



sentimentul de pierdere a competitivităţii în raport cu concurenţii germani şi

japonezi. Baza legislativă în modelul anglo-american În Marea Britanie şi SUA relaţiile ce apar între membrii consiliului societăţii, directori şi acţionari sunt reglementate de către o bază legislativă destul de amplă. În SUA Agenţia federativă, Comisia Hârtiilor de Valoare şi a Burselor de valori (Security Exchange Commission13) reglementează piaţă hârtiilor de valoare, stabileşte regulile ce afectează transparenţa şi dările de seamă specializate ale 13

Organul superior de gestiune a relaţiilor corporative pe piaţa SUA: www.sec.gov

21

corporaţiilor, gestionează relaţiile acţionari – corporaţie şi acţionari-acţionari, totodată şi relaţiile corporaţie-societate(stat). În paralel un impact deosebit de mare îl au şi legile ce reglementează activitatea fondurilor de pensii, care la rândul său au o cotă considerabilă în conducerea corporaţiilor. Fondurile de pensii (Pension fund) sunt fondurile înfiinţate de către companiile de stat sau private pentru plata pensiilor sau subsidiilor persoanelor ce alocă cote de pensii. Sursele fondurilor de pensii pot fi investite în active financiare, ce aduc profituri. În anul 1988 Ministerul Muncii (Labour Department), responsabil de fondurile de pensii private, a permis fondurilor de pensii să se prezinte în calitate de reprezentanţi ai acţionarilor la adunările generale. Aceste act a influenţat considerabil asupra activităţii fondurilor de pensii şi asupra altor investitori instituţionali, care au înregistrat o creştere a interesului profesional faţă de activitatea corporaţiilor, drepturile acţionarilor, Cerinţele privind transparenţa informaţiei în modelul anglo-american În SUA sunt cele mai stricte cerinţe faţă de transparenţa informaţiei. În SUA corporaţiile sunt obligatorii să prezinte în raportul anual fie în ordinea de zi a adunării generale informaţionale:  informaţii despre mijloacele financiare a corporaţiei – trimestrial;  date despre structura capitalului corporaţiei;  informaţii privind activitatea anterioară a fiecărui membru nou numit al comitetului de conducere (posturile deţinute, relaţiile cu compania, deţinerea pachetelor de control);  mărimea totala a remunerării conducerii;  informaţie despre remunerarea primilor 5 membri ai consiliului societăţii nominal;  date despre acţionarii ce posedă pachete de acţiuni în mărimea de 5% şi mai mult.  informaţia despre posibilitatea fuziunilor şi reorganizaţiei;  informaţii despre modificările în statutul companiei; 22

 numele persoanelor şi denumirile companiilor invitate pentru controlul de audit. Informaţia aceasta se include în dările de seamă anuale sau în ordinea de zi a adunărilor generale ale acţionarilor. Activitatea corporaţiei ce necesită aprobarea acţionarilor Există două probleme de bază în activitatea corporaţiei care cer aprobarea acţionarilor în modelul anglo–american: alegerea consiliului societăţii şi numirea auditorilor. Alte probleme principale care cer aprobarea acţionarilor sunt: aprobarea şi amendamentele la planurile de opţiuni; contopirea altei corporaţii şi cumpărarea pachetului ei de control; reorganizarea şi restructurarea ; amendamentele la statul corporaţiei, În SUA acţionarii nu au dreptul să pună la vot mărimea dividendelor stabilită de către Consiliul Societăţii, pe când în Anglia propunerile acestuia sunt votate. Acţionarii de asemenea au dreptul să înainteze chestiuni în ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor14. Aceste propuneri, însă, trebuie să se refere la activitatea de bază a companiei date. Acţionarii ce deţin mai mult de 10% din acţiuni au dreptul să ceară convocarea adunării generale a acţionarilor15. Toţi acţionarii înregistraţi primesc prin poştă informaţia completă ce se referă la petrecerea adunării generale a acţionarilor, dările de seamă anuale şi buletinul de vot. Astfel este foarte de utilizată votarea prin corespondenţă.

14

În modelul moldovenesc doar acţionarii ce deţin nu mai puţin de 5% acţiuni au drept să înainteze cel mult 2 chestiuni în ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor, până la data de 10 ianuarie. În modelul rusesc au dreptul să înainteze propuneri acţionari ce deţin nu mai puţin de 2%, nu mai târziu de 30 zile după terminarea anului financiar. 15 În Republica Moldova – acţionarii ce deţin nu mai puţin de 25%; În Rusia - acţionarii ce deţin nu mai puţin de 10%.

23

3.2. Trăsăturile caracteristice modelului japonez de administrare corporativă. Acest model al administrării corporative se caracterizează printr-un număr mare de bănci, companii afiliate în calitate de acţionari. Sistemul bancar fiind caracterizat prin legături strânse între banca şi corporaţie, legislaţie. Opinia publică şi structurile industriale susţin “Keiretsu”- grupuri de companii aflate în relaţii de interdependenţă, cauzate de deţinerea reciprocă a pachetelor semnificative de acţiuni şi a posturilor cheie în corporaţii. Procentul acţionarilor neafiliaţi la corporaţie este mic. Acesta este cauzat de dificultăţile întimpinate de aceştia la procedura de votare. În sistemul japonez finanţarea prin emisie de acţiuni joacă un rol nu prea important în comparaţie cu sistemul american, prioritatea fiind acordată sistemului de creditare. În majoritatea companiilor japoneze “insider”-ii şi afiliaţii lor sunt principalii deţinători de acţiuni. În consecinţa ei joacă un rol important în companii şi, respectiv, în întregul sistem corporativ, iar interesul acţionarilor din afară este limitat. Cu toate că procentul investiţiilor străine în companiile japoneze este mic, se consideră că acest modelul japonez este foarte atractiv şi destul de favorabil pentru acţionarii de peste hotare. Elementele principale a acestui model sunt: sistemul bancar şi Keiretsu care se suprapun şi se complectează. Aproape toate companiile japoneze au relaţii strânse cu o bancă-creditor. Banca îşi asigură clienţii corporativi cu împrumuturi şi cu servicii în probleme de acţiuni, bonuri, deschiderea conturilor şi consultaţiile respective. Banca creditor este un deţinător considerabil de acţiuni ale corporaţiei16. În SUA şi-n alte ţări care urmează modelul Anglo-american nu există un atare fenomen cum este îndeplinirea unor funcţii multiple de către bănci. Aceste servicii sunt oferite de instituţii diferite p e când în sistemul japonez toate aceste servicii sunt acordate de aceeaşi bancă. În modelul japonez subiecţi de bază ai relaţiei corporative sunt: Banca creditor; Compania afiliată; Cei mai mari acţionari; Administraţia şi guvernul. Este necesar de menţionat faptul că, conform reformei „Anti-Monopoly Law Reform 1977”, băncile din Japonia nu au dreptul să procure într-o singură companie un pachet de acţiuni mai mare de 5%. Dar acest fapt nu reduce aportul cumulativ a acţiunilor băncilor în corporaţiile mari. Cota parte a băncilor şi instituţiilor financiare în corporaţii este foarte considerabilă. 16

24

Interacţiunea lor în modelul japonez serveşte la stabilirea unor relaţii de colaborare, dar nu la crearea unui echilibru de forţă ca în cazul modelului Anglo-american. Spre deosebire de modelul Anglo-american, acţionarii neafiliaţi - outsaiderii nu sunt în stare să influenţeze real activitatea corporaţiei, ca rezultat sunt puţinii directori cu adevărat independenţi ce-ar reprezenta acţionarii din afară sau acţionarii mici. Modelul managerial japonez demonstrează pe de o parte o implicare majoră a statului în activităţile corporaţiilor naţionale pe plan local şi internaţional, pe de altă parte minimizarea intereselor micilor acţionari, cu limitarea posibilităţii acestora în procesul de conducere. Mecanismul relaţiilor corporative în modelul dat nu presupune întărirea relaţiilor dintre toţi participanţii la aceste relaţii. Corporaţiile japoneze sunt interesate în stabilirea relaţiilor de lungă durată, în special cu persoanele afiliate. Iar acţionarii neafiliaţi permanent simt o presiune de excludere din circuitul corporativ. Dările de seamă anual şi materialele prezentate la adunările generale a acţionarilor sunt disponibile liber pentru toţi acţionarii. Acţionarii pot fi prezenţi la adunările generale sau pot vota prin procură sau prin poştă. Teoretic sistemul este foarte simplu, dar în realitate votarea acţionarilor mici sau a celor de peste hotare este foarte îngreunată. Adunarea Generală a Acţionarilor fiind o măsură organizatorică formală iar „Structura corporativă” nu stimulează şi nici nu acceptă „nesatisfaceri” din partea acţionarilor. Activitatea acţionarilor este limitată şi de faptul că majoritatea corporaţiilor petrec adunările generale a acţionarilor în aceeaşi zi, mărginind astfel importanţa acţionarilor neafiliaţi în diferite corporaţii. Un rol important jucându-l şi organele centrale de stat, care au reprezentanţi în cele mai mari corporaţii din japonia. Un alte element al sistemului japonez sunt aşa numiţii Amacudari17 – persoane cu posturi de conducere în sistemul statal, care, după ieşirea la pensie, sunt angajaţi în calitate de manageri, consultanţi în cadrul organizaţiilor private. Astfel găsim puncte tangente între interesele statale şi Amacudari – traducerea mot a mot este „paraşutarea” sau coborârea din ceruri, adică trecerea funcţionarilor de stat de vârstă pensionară la serviciu în cadrul corporaţiilor particulare, asociaţiilor, organizaţiilor comerciale. Cea mai marea reţea de „amacudari” fiind deţinută de Ministerul autoadministrării locale (cca. 3 mii persoane). 17

25

interesele corporaţiilor japoneze: funcţionarii de stat apără interesele corporaţiilor naţionale; corporaţiile naţionale apără interesele statului; funcţionarii de stat acţionează în cadrul corporaţiilor ca reprezentanţi ai statului; ex-funcţionarii de stat – Amacudarii - de asemenea apără interesele statului şi, evident, a corporaţiei în care funcţionează; iar datorită experienţei bogate, obţinute la posturile ocupate în structurile statale, poate aduce un aport incontestabil întru dezvoltarea companiei în cauză. O altă caracteristica a sistemului japonez, ce demonstrează apărarea intereslor atât corporative cât şi naţionale, statale este şi existenţa unei uniuni de corporaţii naţionale – KEIDANREN. Keidanren (Кeidzai dаntai rengokai)– este denumirea prescurtată a Federaţiei Organizaţiilor Economice din Japonia, fondată în anul 1946 – cea mai puternică organizaţie, ce reuneşte cele mai mari companii naţionale din ţară, organizaţii ramurale, grupe economice. Acest element al structurii corporative este situat în vârful piramidei economiei naţionale, fiind tot odată un centru de consultanţă şi decizional. Aparatul administrativ al Keidanren este format din 200 persoane, bugetul Federaţiei fiind format doar din cotizaţii benevole a membrilor. Structura proprietarilor în modelul japonez În Japonia piaţa hârtiilor de valoare se află în exclusivitate în mâinile organizaţiei şi corporaţiei financiare. La fel ca în SUA şi Anglia, în Japonia în perioada postbelică sa mărit radical numărul investitorilor-instituţionali. În 1990 instituţiile financiare constituiau 43% din piaţa japoneză de capital, corporaţia cu excepţia instituţiilor financiare 25%, persoane fizice 23%, investitori străini 3%. Atât în modelul japonez cât şi-n modelul german băncile sunt acţionarii principali. Componenţa comitetului de conducere Ea ilustrează una dintre cele mai mari deosebiri dintre modelul japonez şi cel AngloAmerican. Comitetul de conducere în corporaţia japoneză este constituit integral din persoane afiliate. Directorii executivi, şefi ai celor mai mari subdiviziuni ale companiei şi administraţiei. Alt fenomen caracteristic modelului japonez este 26

alegerea în calitate de membru a funcţionarilor de stat pensionaţi. În contrast cu modelul Anglo-American reprezentanţii outsaiderilor sunt foarte rar aleşi în componenţa consiliilor de administraţie a corporaţiilor japoneze. Numărul mediul al consiliului în companiile japoneze constituie cca. 50 persoane. Activitatea corporaţiei ce necesită aprobarea acţionarilor Chestiunile principale ce sunt în competenţa acţionarilor în Modelul Japonez sunt: plata dividendelor, repartizarea mijloacelor, alegerea consiliului de directori şi alegerea auditorilor. Alte chestiuni ce cer aprobarea acţionarilor sunt: întrebări ce sunt legate de capitalul social al corporaţiei; modificări, amendamentele la statul corporaţiei; componenţa Consiliului Societăţii; schimbarea domeniului de activitate; plata suplimentară directorilor şi auditorilor; reorganizarea, restructurarea, contopirea cu alte companii, ş.a. Propunerile din partea acţionarilor este un fenomen relativ nou în Japonia. Astfel până în anul 1981 legislaţia în vigoare nu permitea acţionarilor de a înainta propuneri personale pentru a fi analizate la Adunarea Generală A Acţionarilor. Începând cu anul 1981, acţionarii ce deţin mai mult de 10% acţiuni au dreptul să înainteze propuneri la AGA. Cerinţe faţă de transparenţa informaţiei Cerinţele înaintate faţă de corporaţiile japoneze ce ţin de transparenţa informaţiei nu sunt atât de aspre ca în Modelul Anglo-american. Corporaţiile sunt obligate să prezinte următoarele tipuri de informaţii: informaţia financiară (odată în semestru); date despre structura capitalului; informaţii despre fiecare candidat în consiliul societăţii (incluzând numele de familie, posturile ocupate, relaţii cu corporaţia, deţinerea acţiunilor corporaţiei); informaţii despre premiile acordate (de obicei cele mai mari sume, plătite directorilor executivi şi membrilor consiliului societăţii) informaţii despre propunerile de reorganizarea şi fuziune; propunerile de modificarea a Statutului corporaţiei; datele de identificarea a persoanelor fizice sau juridice ce sunt invitate să efectueze controlul de audit. 27

Procedurile ce ţin de transparenţa informaţiei în Japonia se deosebesc de cele similare modelului anglo-american şi anume: În Japonia informaţia financiară se prezintă odată în semestru, în SUA – o dată în trimestru; În Japonia se prezintă informaţia despre remunerarea totală a directorilor şi administratorilor, în SUA – nominal; În Japonia se prezintă darea de seamă despre primii 10 ce-i mai mari acţionari, În SUA (şi practic în foarte multe alte ţări) – lista acţionarilor ce deţin cel puţin 5% acţiuni. Baza legislativă Datorită rolului important care îl joacă corporaţia japoneză în ţara sa şi peste hotare, elaborarea politicii industriale a implicat un volum mare de ministere în frunte cu ministerul finanţelor, ministerul de comerţ internaţional şi-a industriei. Internaţionalizarea corporaţiilor japoneze le-a făcut pe acestea mai puţin dependente de piaţa naţională şi mai puţin dependente de politica industrială internă, creşterea pieţei de capital a condiţionat liberalizarea pieţelor financiare japoneze. În timp ce aceşti factori au scăzut influenţa politicii industriale, acesta rămâne totuşi un factor important al legislaţiei japoneze existente, cu toate că-i mai puţin eficientă şi o reglementare în dependenţă a pieţei hârtiilor de valoare de către agenţiile guvernamentale. Baza legislativă a fost modelată conform celei americane după modelul anului 1945 în pofida numeroaselor modificări legislaţia poate rămâne asemănătoare cu legislaţia americană. În 1971 după creşterea volumului de investiţii străine în Japonia au fost adoptate noi legi. Principalele organe ce reglementează activitatea corporativă sunt: Departamentul Valorilor Mobiliare pe lângă Ministerul Finanţelor şi Comitetul de reglementare a burselor de valori, înfiinţat în anul 1992. Acest departament are în competenţă gestiunea respectării de către corporaţii a legislaţiei în vigoare şi analiza încălcărilor.

3.3.

Administrarea bicamerală în modelul corporativ german.

Evoluţia istorică a modelat un sistem cu trăsături specifice, care este utilizat atât în Germania, Austria, Olanda şi ţările scandinave. Unele aspecte fiind întâlnite în legislaţia şi sistemele manageriale Francez şi Belgian. 28

Astfel, Modelul German de relaţii corporative se deosebeşte esenţial de modelul Anglo-American şi cel japonez, cu toate că există şi puncte tangente. El se caracterizează prin particularităţi deosebite, precum: 1. administraţia bicamerală ce e constituită din consiliul de administraţie şi 2. consiliul de observatori (muncitori, funcţionari şi acţionari). 3. legiferarea restricţiilor dreptului la vot statutar, corporaţia limitează numărul de voturi ale unui acţionar. 4. O structură complicată a dreptului de posesiune asupra acţiunilor conform căruia băncile posedă pachete mari de acţiuni de lungă durată. Similar în modelului japonez băncile sunt în calitate de acţionari ai corporaţiilor germane, iar reprezentanţii băncilor – sunt aleşi în Consiliul Societăţii. Majoritatea corporaţiilor germane preferă finanţarea bancară în detrimentul emisiei acţiunilor, astfel dezvoltarea bursei de valori este sub nivelul burselor din SUA, Marea Britanie sau Japonia. Cota parte a acţionarilor individuali (sau ne-afiliaţi) este foarte mică, ceea ce ne indică conservatismul politicii investiţionale a ţării. Din această cauză structura corporativă este orientată spre întărirea relaţiilor corporative. În primul rând Modelul German presupune existenţa unei conduceri bicamerale, ceea ce presupune existenţa unei delimitări concrete între două organe de conducere: 1. Consiliul societăţii – compus din reprezentanţii acţionarilor, reprezentanţii muncitorilor şi a funcţionarilor corporaţiei 2. Organul executiv – format doar din funcţionarii corporaţiei; şi ceea ce este foarte esenţial: - aceste două organe sunt complet delimitate, nimeni nu poate fi membru al ambelor organe de conducere. Subiecţii de bază a relaţiilor corporative în modelul german. Modelul german de relaţii corporative are doi subiecţi de bază: 1.

băncile

2.

acţionarii corporativi.

Banca, ca şi-n modelul japonez, este şi acţionar şi creditor. Există şi unele diferenţe: corporaţiile germane deţin pachete de acţiuni de termen lung ale altor 29

corporaţii neafiliate, care nu aparţin unui anumit grup de corporaţii. Acest tip de proprietate este un aspect al alianţei neformale dintre companiile care au scopul de-a consolida relaţiile dintre acţionari şi corporaţii. Ca urmare reprezentanţii băncilor şi acţionarii corporativi sunt aleşi în consiliile de supraveghere ale corporaţiei. Includerea în consiliile de supraveghere a muncitorilor şi funcţionarilor reprezintă o deosebire esenţială între modelul german şi cel Anglo-American şi Japonez.

30

3.4.

Modelul moldovenesc de administrare corporativă

În urma privatizării întreprinderilor de stat au devenit societăţi pe acţiuni, unde trebuie să fie aplicate elementele managementului corporativ pentru crearea unui nou sistem de motivaţie care va permite transformarea întreprinderii în corporaţie reală cu mărirea valorii economice a ei. În Republica Moldova structura organizaţional juridică trebuie să conţină următoarele organe: 1.

Adunarea Generală a Acţionarilor

2.

Consiliul societăţii

3.

Organul executiv

4.

Comisia de cenzori

5.

Registratorul societăţii

În dependenţă de statul în care activează o SA se identifică trăsături individuale. Piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova este reglementată de un număr mare de acte normative: Legea privind SA, Legea privind Fondurile de investiţii, legea privind Bursa de Valori etc. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare din Republica Moldova (fondată în 1992) este responsabilă de baza legislativă, reglementează activitatea emitenţilor, a participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare (brokeri, dealeri, registratori, etc.) Subiecţii de bază a relaţiilor corporative: 1. Acţionarii instituţionali (FI, Băncile, grupurile financiar-industriale, trusturile) 2. Consiliul societăţii (50 acţionari > 3 persoane; >50acţionari >5 persoane) 3. Administraţia (în majoritatea întreprinderilor privatizate au rămas la conducere directorii întreprinderilor de stat, cu toate că se simte o tendinţă de restructurarea a cadrelor) Structura capitalului: În mediu pe republică politica de privatizare a inclus:  20% - Colectivul întreprinderii privatizate:  80% - participanţii la privatizare (fonduri de investiţii, trusturi, bănci, alte societăţi pe acţiuni, persoane fizice etc.) 31

Ca rezultat a fost:  cca. (până la) 20% - colectivul întreprinderii privatizate  cca. 45% - fondurile de investiţii, trusturile  5-35% - persoanele fizice În societăţile pe acţiuni industriale cu o pondere mare a furnizorilor naţionali:  cca. (până la) 20% - colectivul întreprinderii privatizate  cca. (până la) 50% - furnizorii  cca. (până la) 30% - fondurile de investiţii, trusturile  cca. (până la) 10% - persoanele fizice În unele corporaţii colectivul a acumulat cca. 70-80%. Transparenţa Informaţiei Componenta dărilor de seama specializate În componenta dărilor de seama specializate lunare, trimestriale si anuale ale emitenţilor si participanţilor profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare se includ: pentru emitent (societăţile pe acţiuni de tip deschis): a) dările de seama lunare: 

Lista acţionarilor emitentului, care deţin peste 5 la suta din numărul total de

acţiuni cu drept de vot amplasate de emitent (forma EM-3). b) dările de seama trimestriale:  Lista persoanelor juridice la care emitentul deţine cel puţin 25 la suta din capitalul statutar (forma EM-4);  Informaţie privind direcţiile de investire a mijloacelor atrase in rezultatul emisiei hârtiilor de valoare (forma EM-7);  Darea de seama privind mişcarea capitalului statutar al emitentului (forma EM8);  Informaţie privind dividendele şi dobânzile calculate pentru hârtiile de valoare ale emitentului (forma EM-10);  Darea de seama privind tranzacţiile înregistrate (forma EM-11) - in cazul in care emitentul tine registrul acţionarilor săi independent;  Calculul valorii activelor nete a societarilor pe acţiuni; 32

c) dările de seama anuale:  Lista persoanelor cu funcţii de răspundere ale emitentului (forma EM-1);  Lista persoanelor afiliate ale emitentului (forma EM-2);  Lista filialelor si reprezentantelor emitentului (forma EM-5);  Informaţie privind reorganizarea emitentului (forma EM-6);  Tipurile de hârtii de valoare emise de emitent (forma EM-9);  Copiile proceselor-verbale a adunărilor generale; In afara de dările de seama specializate lunare, trimestriale si anuale, emitentul este obligat sa dezvăluie informaţie despre faptele si evenimentele esenţiale, care au efect asupra activităţii lui financiar-economice in corespundere cu punctul 5.5. al Regulilor provizorii de efectuare a operaţiunilor cu hârtiile de valoare, aprobate prin decizia Comisiei de Stat pentru Piaţa Hârtiilor de Valoare nr.19/1din 10 august 1995.

Concluzii Tendinţele dezvoltării economiei de piaţă plasează problemele administrării corporative pe prim plan in restabilirea şi creşterea potenţialului economic. Se consideră că o administrare corporativă efectivă poate fi creată in baza unui cadru 33

legislative dezvoltat şi a unei pieţe de capital active, o altă variantă in acest sens fiind concentrarea proprietăţii20. Studiile empirice desfăşurate in ţările cu un nivel inalt de protecţie a drepturilor acţionarilor, asigurat prin sporirea transparenţei corporaţiilor, atestă un nivel şi un potenţial mai inalt de dezvoltare economică, un acces mai larg la sursele de finanţare interne şi externe. In ţările cu economie avansată continuă discuţiile privind necesitatea perfecţionării administrării corporative. Ţările membre ale OCDE şi UE, precum şi organismele internaţionale profesionale au elaborat coduri obligatorii şi voluntare ale celor mai bune practici de administrare corporativă, chemate să asigure funcţionarea acestui sistem. Baza legislativă şi angajamentele voluntare ale acestor ţări ar putea fi un punct de pornire pentru ţările in tranziţie. Avînd in vedere că administrarea corporativă este reglementată de cadrul legal, precum şi se promovează pe bază de voluntariat, Republica Moldova trebuie să acţioneze in două direcţii: perfecţionarea legislaţiei din domeniu şi luarea unor măsuri de conştientizare a necesităţii aplicării celor mai bune practici de administrare corporativă. In vederea creării unui cadru propice de administrare corporativă in Moldova considerăm raţionale următoarele poziţii:  perfecţionarea cadrului legal in domeniul administrării corporative – introducerea modificărilor şi completărilor in cadrul legal existent al administrării corporative;  instruirea şi ridicarea nivelului cunoştinţelor in domeniul administrării corporative - contribuirea la constientizarea de către managerii companiilor, angajaţii şi acţionarii acestora, alte persoane interesate a importanţei administrării corporative; extinderea experienţei instanţelor judiciare in problematica conflictelor corporative; atragerea societăţii civile la educarea populaţiei in diversele aspecte ale administrării corporative;  sporirea transparenţei şi accesului la informaţiile corporative – asigurarea respectării drepturilor persoanelor interesate şi a publicului larg privind accesul la informaţiile despre activitatea corporaţiilor din Moldova, informarea 34

populaţiei despre conflictele corporative şi alte evenimente care pot afecta interesele lor patrimoniale.

35

Bibliografie 1. Legea privind societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 02.04.1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38–39 din 12.06.1997 ). 2. OECD revised Principles of Corporate Governance, 2003. 3. EBRD, Corporate Governance sector assessment project, 2003, 2004. 4. Brawn Lawrence D. şi Caylor Marcus L. The correlation between Corporate Governance and Company Performance, Institutional Shareholder Services, August 31, 2004. 5. Burlacu N. Managementul Corporativ, Chişinău, 1997. 6. Cartea Albă a administrării corporaţiilor in Sud-Estul Europei, Pactul de stabilitate, Acordul Europei de Sud-Est pentru reformă, investiţii, integritate şi creştere economică, 2002. 7. Cadbury Sir Adrian. Corporate Governance and Chairmanship, a personal view, Oxford University Press, 2002. 8. Charles P. Oman. Corporate Governance and National Development, Technical Papers,nr.180, OECD Development centre, September 2001. 9. Hashi I. Baza legislativă a administrării corporative eficiente: analiza comparativă a experienţei ţărilor postsocialiste, Centrul de cercetări social-economice (CASE), Varşovia, 2004. 10. Iordache G. Guvernanţa corporativă, Asociaţia Acţionarilor din Romania, 2002. 11. Pînzari S., Spinei I., Administrarea corporativă – premisă a transparenţei şi prevenirii corupţiei, Chişinău, 2004. 12.Ţurcanu G. Elementele de bază a modelelor de administrare corporativă// Economica, nr. 1, ASEM, 2003. 13. Manual of corporate governance, www.ifc.org

36