37 0 346KB
Problema subiectului dreptului de proprietate în Biserică 1 (I)
Pr.Conf.univ.dr. Irimie Marga, Ortodoxă
Facultatea de Teologie
Problema subiectului dreptului de proprietate în Biserică a fost spectru foarte larg, între teologie
şi
dreptul civil. E uşor de dedus
preponderent teologic, iar juriştii au privit-o dintr-o opinii ar fi incompatibile, găsit soluţii
totuşi
istoria
bisericească
perspectivă
că
abordată, încă
Şaguna"
Sibiu
de la începuturi, cu
oamenii Bisericii au tratat problema
preponderent
arată că, şi
ne
„Sf. Andrei
în
situaţiile
legală.
Aparent cele două
cele mai tensionate, s-au
pline de înţelepciune.
În privinţa confruntărilor, Biserica are o experienţă foarte bogată, chiar dacă nu întotdeauna pozitivă,
dar care a adus teologiei mari progrese. De exemplu, din confruntarea
filosofia pagână, teologia a cunoscut o La fel s-a întâmplat mai mult pe cuvânt
şi
pe
dar cu toate acestea, cele beneficii mutuale. dumnezeiască şi
Aşa
legea
şi
evoluţie fascinantă,
cu disputa dintre teologie
credinţă,
în timp ce dreptul
două situaţii
s-a
născut
şi
învăţăturii
revelate cu
din care au câştigat ambele părţi. dreptul de stat. De pildă, teologia pune accent
stăruie
preponderent pe actul scris
şi
pe
dovadă,
nu sunt deloc ireconciliabile, ci ele se pot completa reciproc cu
canonul, ca o realitate
pozitivă omenească.
intermediară
între Legea cea
Astfel canonul este actul scris, dar care se
Nouă
bazează
pe
Cuvântul viu, ţine cont de dovezi, cere chiar dovezi, dar se fundamentează pe credinţă. Un alt exemplu concludent este legat de noţiunea de „persoană". În învăţătura creştină persoana defineşte fiinţa umană purtătoare
1
persoană
a chipului lui Dumnezeu (în greceşte „ipostas"), dar în limbajul juridic
noţiunea
de
se referă atât la om (persoana fizică), cât şi la un grup organizat de oameni sau la o
instituţie
(persoana juridică). Aparent cele
ca atare,
fără
a le pune în
opziţie,
două
viziuni par contradictorii,
folosin limbajul potrivit contextului
şi
şi totuşi
Biserica le-a acceptat
partenerului de dialog. Atunci
Conferinţă susţinută la Simpozionul internaţional de drept bisericesc de la Centrul social-pastoral „Sîanta Cruce" de la Mănăstirea
Caraiman, din 16-17 noiembrie 2014, şi publicată în vol. ,,Bunurile Bisericii: ieri Editura Basilica, Bucureşti 2016, p. 155-168.
1
şi
azi", coord. Lect.univ.dr.
Georgică Grigoriţă,
când s-a adresat credincioşilor a vorbit în limbajul înţeles şi acceptat de ei, dar atunci când s-a adresat statului a vorbit cu terminologia acceptată de stat. În acest sens s-a tratat şi problema subiectului dreptului de proprietate bisericească, fie din perpectivă teologică, fie din perpectivă juridică, fie din ambele perspective, în ansamblu abordările neavând un caracter unitar. Din acest motiv problema în cauză a rămas mereu actuală, până astăzi. Cel care a abordat această problemă, pentru prima dată în Biserica noastră, a fost Profesorul universitar Dr. Iorgu D. Ivan, în renumita sa teză de doctorat în Teologie, cu titlul „Bunurile bisericeşti în primele şase secole. Situaţia lor juridică şi canonică" (Bucureşti 193 7, reeditată la Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti 2014; citatele următoare vor fi luate din ultima ediţie). Prestigiosul profesor a şi afirmat că subiectul proprietăţii bisericeşti „a format chiar una din cele mai delicate chestiuni, în legătură cu proprietatea bisericească" (p.141 ). Tendinţa majorităţii teologilor a fost aceea de a prezenta o viziune unitară şi general valabilă în privinţa subiectului dreptului de proprietate bisericească. Adevărul este că o astfel de viziune unitară este imposibilă, pentru că statul şi-a schimbat mereu viziunea juridică - lucru firesc într-o societate schimbătoare din punct de vedere politico-juridic - chiar dacă teologia a rămas mereu aceeaşi (deşi şi teologia a avut fluctuaţiile ei odată cu apariţia divizării Bisericii celei una). Analizând sfintele canoane se poate constata uşor că ele nu prevăd nimic în privinţa subiectului dreptului de proprietate bisericească, ci doar principiul clar şi constant: episcopul locului este administratorul transparent al averii bisericeşti, indiferent cine este subiectul dreptului de proprietate bisericească, în acord însă cu comunitatea bisericească, faţă de care răspunde de corectitudinea actelor sale (a se vedea canoanele 41 apostolic, 24 şi 25 Antiohia). Astfel, privind în istorie, subiectul dreptului de proprietate bisericească a variat în funcţie de perioadă şi de apartenenţa confesională. Prof. Iorgu Ivan enumeră toate aceste variante, căutând să arate temeinicia sau netemeinicia lor. Chiar dacă Prof. Iorgu Ivan apără ca valabilă doar una dintre ele, totuşi se poate constata că fiecare variantă are un sâmbure de adevăr, în funcţie de perspectiva din care este privită, respectiv preponderent juridic sau preponderent teologic. Dar să analizăm în concret aceste variante: I .Prima variantă este aceea care susţine că subiectul dreptului de proprietate bisericească este numai Biserica universală. Apărătorii acestei opinii au fost preponderent canonişti catolici. Unul dintre aceştia este Prof. Fr. H. Vering care „admite că fiecare instituţie bisericească se prezintă, în afară, ca 2
subiect al bunurilor bisericeşti, dar ramură particulară
să
fie
şi
acest subiect nu este independent. Bunurile bisericeşti
a averii totale a Bisericii, un fel de peculium profecticium, iar Şi după
Biserica în totalitatea ei. trebuie
că
subiectul
formează
proprietară
o
este
cum Biserica este una prin unitatea scopului pe care îl urmăreşte, unul
proprietăţii bisericeşti,
care nu poate fi
folosită
acelaşi
decât în
singur scop al
Bisericii" (Prof. Dr. Iorgu D. Ivan, op. cit., p.143-144). În sprijinul acestei teorii se aduc edictele lui Constantin şi Licinius din anul 312 şi edictul de la vorbeşte
Milan din anul 313, unde se
de „corpus christianorum, id est ecclesiarum", care ar fi subiectul
proprietăţii bisericeşti. Prin „corpul (trupul) creştinilor" ei înţeleg Biserica universală. În acelaşi timp, canoniştii amintiţi
ale dreptului de proprietate relativă.
Aceste
existenţa
recunosc
sub-unităţi
unei
bisericească,
independenţe
a unor unităţi
bisericeşti
din cadrul Bisericii universale, dar
(episcopii, parohii,
mânăstiri, instituţii
proprietate asupra bunurilor lor, dar le administrau numai în
restrânse, ca subiecte
această independenţă
sociale bisericeşti
concordanţă
ş.a.)
este
aveau drept de
cu Biserica universală, ca
şi
cum acestea ar fi părţi din averea unitară a întregii Biserici. Prof. Iorgu Ivan respinge, pe concepţia universalistă papală,
decât Biserica
Catolică,
totuşi
teologică
asupra
răsfrânge
dreptate,
această
teorie care se
potriveşte
unde singurul subiect al dreptului de proprietate
în frunte cu papa ca deplin administrator. Chiar
locale sau particulare, se
bună
dacă
bisericească
se
acestea sunt sufocate de centralismul papal. Aici se concepţiei
juridice, încercând
să impună
foarte bine cu
vorbeşte
observă
nu poate fi de Biserici
cum viziunea
pe plan patrimonial,
învăţătura
susţinând că
autonomia
centralistă catolică.
Prof. Iorgu Ivan Bisericilor locale
dă
arată
incorectitudinea acestui centralism în plan juridic,
acestora dreptul de a fi subiecte ale proprietăţii bisericeşti, inclusiv în cazul tuturor
aşezămintelor sociale (spitale, azile, orfelinate, şcoli etc.). In concluzie Prof. Iorgu Ivan notează: ,,În
Biserica de
Răsăriteană, după legislaţia bisericească şi legislaţia greco-romană,
mânăstiri şi
toate aceste instituţii,
alături
Biserici locale, sunt subiecte ale dreptului de proprietate, independente, spre deosebire de
concepţia
Bisericii romano-catolice,
bunurilor
bisericeşti,
după
care Biserica
Bisericile particulare
şi
celelalte
centrală singură
este
instituţii bisericeşti
proprietară
a tuturor
fiind simple membre
uzufructuare" (Prof. Dr. Iorgu D. Ivan, op. cit., p.158-159). Totuşi,
devine
falsă
privind în ansamblu, nu putem spune
atunci când este
dusă
că această
teorie este cu totul
la extrem, respectiv fie la un centralism care
3
falsă. Această
sufocă
teorie
Bisericile locale
(catolicism), fie la un separatism al Bisericilor locale, care
fărâmiţează
sau pierde aspectul unitar al
Bisericii (protestantism). Adevărul
este undeva la mijloc, nici centralism, nici separatism, ci o autonomie locală specifică
Bisericii Ortodoxe (vezi
concepţia organică
a Sf. Mitropolit Andrei bisericească,
dreptul de a fi subiect al dreptului de proprietate numai în unitate administrări Dacă locală,
şi
averea
bisericească
ar avea ca subiect al
bisericească
ar avea ca subiect al
In concluzie, opinia
că
Bisericii locale
dar care se poate exercita transparent
prin el cu Biserica toată - ca garant al
s-ar
fărâmiţa şi
proprietăţii
proprietăţii,
adevăratei
că
în mod cu totul independent, Biserica şi
s-ar administra egoist,
numai Biserica
universală,
atunci Biserica locală şi-ar pierde „existenţa" juridică şi, totodată,
universală,
lasă
care
a averii bisericeşti.
atunci averea
bisericească
şi
în acord cu episcopul locului -
Şaguna),
dacă
sau cea ierarhic
ataşamentul
subiectul dreptului de proprietate
invers,
averea
superioară,
pentru bunurile ei.
bisericească
este numai Biserica
sau Biserica în totalitatea ei, este o opinie greşită, dar care are o parte de adevăr în ea, anume
prin dreptul de proprietate
bisericească locală
nu trebuie
să
pierdem dimensiunea
universală
a
Bisericii. 2. Cea de-a doua opinie
susţine că
subiectul dreptului de proprietate
Dumnezeu, sau numai Iisus Hristos, sau un înger, sau un sfânt. teoria lui „consecratio" în Biserica păgână (adică
că
creştină,
sau al lui „dedicatio" din lumea
dreptul roman se puteau atribui zeilor, prin actul
dedicării,
acest fapt este imposibil, întrucât Dumnezeu este Fiinţa absolută, deplin
subterfugiul
că
calităţi şi responsabilităţi,
diferite
inclusiv capacitatea de a
oameni, nu pot fi
după
să
proprietăţi,
După învăţătura
spirituală,
de aceea Lui
ca unor persoane fizice materiale. Unii teologi au recurs la
Dumnezeu poate fi proprietar al bunurilor bisericeşti prin intermediul
calităţi omeneşti,
aşa
sfinţire),
însuşi
acestei teorii au plecat de la
zeii erau percepuţi ca persoane fizice, cu existenţă materială ca şi a oamenilor.
nu i se pot atribui
ar trebui
(adică actul de
ar fi
actul de trecere a unor bunuri în proprietatea zeilor).
Intr-adevăr, după
pentru
creştină
Susţinătorii
bisericească
deţine proprietăţi bisericeşti.
Dar
sfinţii,
sfinţilor,
care au
dacă
au fost
chiar
moarte subiecte ale dreptului de proprietate bisericească. Potrivit legislaţiei civile
existe unele dispoziţii testamentare sau alte acte juridice ca expresii ale voinţei lor, ori despre
ceva nu poate fi vorba în cazul sfinţilor. Totuşi,
teologic vorbind,
această
opinie
pleacă
de la un
adevăr că
autenticul proprietar, în sensul
spiritual iar nu juridic al cuvântului, este numai Dumnezeu (I Cor. 1O, 26). Însuşi termenul de 4
„proprietate"
derivă
cu care merge la
de la cuvântul „propriu", ori omului nu-i este propriu nimic, în
judecată.
De aceea
Dumnezeu Creatorul, fapt care
adevăratul şi
arată că şi
proprietate bisericească, nu este în totalitate
afară
deplinul „proprietar" al întregii
de faptele lui
creaţii
este numai
cea de-a doua opinie cu privire la subiectul dreptului de eronată,
ci are
şi
ea un sâmbure de adevăr.
Bibliografie selectivă: Andrei
Şaguna,
Compendiu de Drept canonic, Sibiu 1868;
I.S. Berdnicov, Curs de Drept bisericesc, Bucureşti 1892; Veniamin Pocitan, Compendiu de Drept bisericesc al Bisericii Ortodoxe, Bucureşti 1898; Dumitru Boroianu, Dreptul bisericesc, 2 vol.,
Iaşi
1899;
Nicodim Milaş, Dreptul bisericesc al Bisericii Orientale, Bucureşti 1915; Valeriu Moldovan, Curs elementar de Drept bisericesc comparat, Cluj 1930; Iorgu D. Ivan, Bunurile bisericeşti în primele şase secole.
Situaţia
lor juridică şi canonică,
Bucureşti
1937, reeditată la Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti 2014; Liviu Stan, Mirenii în Biserică, Sibiu 1939; Liviu Stan, Biserica şi Dreptul. Studii de Drept Canonic Ortodox, 6 vol., Sibiu 2010-2015; Petre Gheorghiu, Drept canonic, Bucureşti 1942; Valerian Şesan, Curs de Drept bisericesc universal, Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox,
Cernăuţi
1942;
legislaţie şi administraţie bisericească,
2 vol., Bucureşti 1990;
Peter L'Huillier, Dreptul bisericesc la sinoadele ecumenice I-IV, Ed.Gnosis, Bucureşti 2000; Vlasios Phidas, Droit canon, Chambesy, Geneve 1998 (Ed.Trinitas,
Iaşi
2008);
Richard Potz, Eva Synek, Orthodoxes Kirchenrecht, Verlag Plochl, Freistadt 2014; Mircea Florin Cricovean, Proprietatea în gândirea patristică, Arhiepiscopia Timişoarei, 2005; Liviu-Marius Harosa, Bunurile temporale ale Bisericii. Regimul juridic al bunurilor aparţinând Bisericii, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti 2011; Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2008;
5
şi
de