0 Ghid Ecologie [PDF]

Zitiervorschau

CASA CORPULUI DIDACTIC OLT DIRECTOR,

DIRECTOR PROF. Nr. _______ din _________________

GHID METODIC IMPORTANȚA EDUCATIEI ECOLOGICE

educatoare

Responsabil comisie metodică, 1

Motto: „Omul a trait intotdeauna in natura si este produsul acesteia si tot din natura isi trage toate produsele necesare vietii sale. Natura a existat si poate exista fara om, dar omul nu poate sa traiasca in afara naturii. Frumusetea naturii nu o poti „copia” o poti doar „distruge”.

2

CUPRINS 1. Despre mediul înconjurător – 3 2. Relația dintre educația ecologică şi disciplinele şcolare – 8 3. Importanța educației ecologice în sistemul actual de învățământ – 9 4. Importanța educației ecologice la preşcolari – 16 5. Caracteristici ale abordării educației ecologice specific vârstei preşcolare – 19 6. Ecologia şi creativitatea – 21 7. Metode de predare a educației ecologice – 25 8. Proiecte didactice – 27 9. Jocuri didactice folosite în cadrul activităților de educație ecologică - 35 10. Bibliografie - 47

3

DESPRE MEDIUL INCONJURATOR Ecologia (din cuvintele grecesti: ecos – casa si logos – stiinta, adica stiinta studierii habitatului) reprezinta studiul interactiunii dintre organisme si mediul inconjurator. Ecologia este in mare parte o stiinta descriptiva si experimentala. In ecologie se folosesc multe metode imprumutate din alte discipline: metode matematice pentru a modela evolutia populatiilor, metode fiziologice pentru a intelege viata organismelor, metode geologice pentru a descrie propietatile solului, etc. Mediul inconjurator poate fi definit ca un ansamblu de elemente si fenomene naturale si artificiale (antropice) de pe suprafata Pamantului, care ofera conditii prielnice pentru dezvoltarea vietii si pentru desfasurarea activitatilor umane. In special, sensul dat acestei notiuni in cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente, care, in complexitatea realatiilor lor, constituie cadrul, mijlocul si conditiile de viata ale omului. O alta definitie o gasim in Legea protectiei mediului, in care mediul inconjurator este ansamblul de conditii si elemente ale Terrei: apa, aerul, solul si subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elemente enumerate anterior, inclusive valorile materiale si spirituale. Din punct de vedere geografic, mediul inconjurator cuprinde in alcatuirea sa trei seturi de componente: abiotice (substrat, aer, apa), biotice (plante, animale) si antropice (rezultatele activitatii umane). Vom incerca, in urmatoarele randuri sa punctam succint principalele caracteristici ale fiecarei componente. Substratul sau scoarta terestra reprezinta suportul solid, care asigura existent celorlalte componente pe Terra. Mai ales cunoscuta si sub denumirea de litosfera. Rocile sunt alcatuite din minerale, care sunt solide si s-au format din scoarta terestra. Fiecare mineral are anumite insusiri ca forma, duritate si transparenta. Cele mai cunoscute roci sunt de orgine vulcanica sau magmatica (granitul, andezitul si bazaltul), sedimentara (calcar, pietris, nisip, petrol, argila, gresie) si metamorfica (sisturi cristaline si marmura etc.). Rocile magmatice sunt primele care s-au format, o data cu racirea scoartei terestre. Exista zone pe Terra unde ele se formeaza si acum, din materia fierbinte aflata sub scoarta terestra.

4

Rocile sedimentare s-au format prin depunerea (sedimentarea) meterialelor rezultate prin procesul de erodare a scoartei terestre, in lacuri, mari sau oceane. Aceste materiale au fost purtate de ape curgatoare, valuri, vanturi si apoi depuse in ape. In aceste roci gasim si urme de vietuitoare, numite fosile. Unele roci s-au format prin depunerea cochiliilor si scheletelor calcaroase ale unor vietuitoare in mari si oceane. Asa s-a format calcarul. Alte roci, ca sarea, s-au format in urma unor evaporari puternice ale apelor sarate din lacuri sau din apele marilor putin adanci de langa tarmuri. O alta categorie de roci sedimentare s-a format prin depunerea resturilor de plante si animale in mari sau lacuri, in perioade indelungate de timp. In asemenea conditii s-au format carbunii de pamant si petrolul. Rocile metamorfice s-au format atat din roci sedimentare cat si magmatice, prin transformarea acestora, la temperaturi si presiuni ridicate sau sub actiunea solutiilor chimice, care circula prin scoarta terestra. Mai exista (in cantitati mici) si roci provenite din fragmente de meteoriti. In interiorul scoartei terestre sunt stocate importante resurse subsolice la care omul a apelat de timpuriu, determinand circuite materiale si energetice. Primele dintre acestea fiind rocile, folosite in constructii (argila, calcarul, granitul, bazaltul etc.), combustilii naturali (carbune, petrol, gaze naturale), minereuri metalifere si nemetalifere si altele. Relieful participa in structurarea si functionarea mediului inconjurator prin altitudine (inaltime), panta, grad de fragmente; pozitie si orientare (determinand noduri rutiere sau feroviare, porturi, golfuri); prezenta resurselor naturale (substante minerale, soluri fertile, ape dulci, paduri) sau a fenomenelor negative pentru societate si economie (vulcanism, alunecari de teren, sufoziuni, terasari, etc.). Atmosfera este amestecul de gaze care inconjoara Pamantul, amestec denumit generic aer. Cercetarile cu ajutorul satelitilor artificiali au scos la iveala faptul ca atmosfera este compusa din mai multe straturi concentrice, cu grosimi si caracteristici parametrice specifice: 

troposfera (aproximativ 18 km) reprezinta 95% din atmosfera, are umiditate mare cauzata de prezenta vaporilor de apa si favorizeaza formarea norilor. Tot aici se acumuleaza poluantii sub forma de substante volatile, particule solide in suspensie care reactioneaza chimic cu substantele aflate in compozitia aerului sub influenta razelor solare. In acest strat se petrec cele mai importante fenomene pentru viata de pe Terra. Aici se formeaza vanturile, norii si precipitatiile.

5



stratosfera (la 50 km) este un strat uscat si contine “patura de ozon”, care filtreaza razele ultraviolete emise de Soare. Ozonul este un gaz care are capacitatea de a absobii radiatile ultraviolete, astfel protejand formele de viata de pe Pamant. De-a lungul timpului, vietuitoarele de pe Terra s-au adaptat la un anumit nivel de radiatii, care, daca ar creste, ar avea un efect distrugator. Daca, la altitudini (inaltimi) mari, ozonul apara Pamantul de radiatia solara, la altitudini mici (sub 11 km), concentratia lui ridicata poate fi periculoasa pentru sanatate si daunatoare pentru plante si animale.



mezosfera si termosfera (pana la 90 km, respectiv 800 – 1000 km) sunt stratele externe ale atmosferei. Aici densitatea gazelor este foarte redusa, ceea ce determina o captare redusa a razelor ultraviolete si are ca si consecinta principala o temperatura foarte scazuta (-75 C, aprox.).



dincolo de 800 – 1000 km pana la 10.000 km se extinde exfosfera, care face trecerea spre vidul interplanetar. Atmosfera nu are o culoare a sa proprie, totusi ea pare divers colorata, dupa cum este

mai curata sau incarcata cu vapori de apa, praf, microorganisme. Dupa ploaie, cand atmosfera este curata, ea pare albastra, cand contine mari cantitati de vapori de apa apare albicioasa sau cenusie, iar cand este incarcata cu praf poate avea nuante de rosu, galbui sau violet. Fara atmosfera, cerul ar parea de culoare neagra, iar Soarele ar fi un disc de foc orbitor. Nu am mai avea nori, ploi, ninsori etc. Deoarece atmosfera inconjoara Terra, ea are aceeasi forma ca aceasta, avand o grosime mai mare la ecuator si fiind mai turtita la cei doi poli. Atmosfera ramane langa suprafata Pamantului datorita fortei de atractie a acestuia, cunoscuta si sub denumirile de atractie gravitationala, forta gravitationala sau simplu, gravitatie. In compozitia atmosferei intra un amestec de gaze ca: azotul, oxigenul, argonul, dioxidul de carbon, precum si particule in suspensie (solide si lichide), microorganisme si apa (vapori, nori incarcati electric). Oxigenul este gazul care intretine viata si se gaseste in proportie de aproape 21%, in lipsa lui. Pamantul ar fi gol, o intindere mare de stancarii si deserturi. Azotul are o proportie mult mai mare, de 78%, concentratia sa fiind mai mare in straturile superioare ale atmosferei. In atmosfera joasa, in apropierea scoartei terestre, se afla intr-o proportie foarte mica, dar cu o influenta mare asupra desfasurarii vietii, dioxidul de carbon. Acest caz are proprietatea de a absorbi caldura, permitand astfel incalzirea aerului. Praful si microorganismele, ca si vaporii de apa, exista in cantitati mari, in atmosfera situate mediat in vecinatatea suprafetei Pamantului. 6

Razele Soarelui aduc lumina si caldura pe Pamant. Fara acestea nu ar exista viata pe planeta noastra. Razele solare strabat insa atmosfera fara a o incalzi. Ajungand la suprafata terestra, ele incalzesc suprafata uscatului si pe cea a marilor si oceanelor, iar acestea incalzesc la randul lor paturile de aer din partea de jos a atmosferei cu care vin in contact. Apoi, incalzirea atmosferei continua pe verticala de jos in sus, nu direct de la Soare, ci prin mijlocirea suprafetei Pamantului. Apa este unul dintre cele mai importante elemente ale mediului inconjurator, fiind prezenta in aer, in sol si in corpul vietuitoarelor. Hidrosfera, totalitatea apelor de pe glog, ocupa 71% din suprafata totala a globului, incluzand oceanele marile, lacrile, raurile, apele subterane, ploile, ghetarii etc. Apa este un mare generator de oxigen atmosferic, prin algele care plutesc la suprafata sa, si este cel mai mare absorbent si emitator de caldura. La nivel mondial se inregistreaza o cerere crescuta de apa, datorita cresterii populatiei globului, dezvoltarii activitatilor economice, accelerarii procesului de urbanizare si ridicarii confortului vietii moderne. Apa, sub multiplele ei forme de agregare (lichida, solida si gazoasa), reprezinta unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic, atat pentru utilizarea directa de catre om, cat si pentru activitatea normala a vietuitoarelor, fiind, evident, indispensabila supravietuirii si traiului zilnic al oamenilor Solul este vital pentru supravietuire. El asigura hrana florei, faunei si omului. Mare parte din hrana noastra o constituie plantele care cresc in sol. Legumele, fructele, cerealele sunt consummate ca atare. Dar carnea, laptele, ouale pe care le mancam, vin de la animale ce se hranesc cu plante, deci indirect de la sol. Tipul solului este foarte important si trebuie ales in functie de activitatea ce urmeaza a se desfasura pe el: locuire, industrie, agricultura, poduri, etc. Formarea solului este un process indelungat, 1 cm de sol se formeaza in circa 100- 400 de ani si depinde clima si vegetatia sub care se afla, dar si de roca pe care se formeaza. Stratul de ozon se formeaza in urma dezagregarii fizice si alterarii chimice a rocilor precum si prin descompunerea materialelor organice de provenienta vegetala si animala. Invelisul solid de la suprafata Pamantului este acoperit de un strat afanat, care este influentat de conditiile de mediu in care s-a format. Acest strat se numeste sol. El este alcatuit din materie organica si anorganica. Plantele si animalele de pe Pamant constituie invelisul numit biosfera. Vietuitoarele traiesc in partea de jos a atmosferei, in hidrosfera si in partea superioara a litosferei (a scoartei terestre), adica acolo unde aceste invelisuri se intrepatrund. Factorii cei mai important care

7

conditioneaza raspandirea vietuitoarelor sunt: lumina, temperature, vanturile, precipitatiile, relieful, solul si omul. Lumina este absolut necesara majoritatii plantelor. Fara lumina plantele verzi nu sar putea hrani. Temperatura aerului joaca un rol important. In lipsa caldurii, plantele ierboase se ussuca, iar cele lemnoase isi inceteaza periodic activitatea. In ceea ce priveste animalele, unele dintre ele hiberneaza sau pleaca, migreaza, spre regiunile mai calde. Vantul contribuie in mare masura la raspandirea semintelor unor plante. El ajuta si la polenizare, vantul poate avea si o influenta negative. Vanturile puternice usuca vegetatia, apleaca arborii si chiar ii dezradacineaza.

8

RELAŢIA DINTRE EDUCAŢIA ECOLOGICĂ ŞI DISCIPLINELE ŞCOLARE Ca răspuns la noua prioritate politică mondială, sistemele de învăţământ au acţionat cu promptitudine, lărgindu-şi aria de cercetare, prin promovarea de noi concepte şi de adaptare a conţinutului termenului de educaţie a mediului. Astfel au apărut concepte noi, precum: educaţia în perspectiva ecologică, educaţia pentru conservarea naturii, concepte care încearcă să rezolve o serie de probleme şi care reconsideră procesul şi scopul educaţiei prin faptul că omul nu poate exploata la nesfârşit şi fără urmări resursele planetei. Una din problemele sistemului de învăţământ preuniversitar este dată de întrebarea: cine poate preda educaţia ecologică în grădiniţe, şcoli sau licee? Cu certitudine, profesorii de ştiinţe ale naturii şi geografie sunt specialişti în acest domeniu. Însă, la ora actuală se pot implica şi cadrele didactice cu alte specializări (matematică, fizică, chimie, limba maternă, religie, desen, sport etc.) dar şi membrii ONG-urilor de mediu, din fundaţii sau asociaţii pentru acţiuni ecologice, care doresc şi sprijină promovarea educaţiei ecologice. Acest proces necesită cunoaşterea şi însuşirea un volum considerabil de informaţii despre mediu, înţelegerea conexiunilor dintre mediul ambiant, mediu natural, mediu înconjurător şi influenţa (pozitivă sau negativă) a factorului antropic, realizarea de programe viabile în vederea susţinerii educaţiei ecologice. Astfel, se apreciază că educaţia ecologică nu poate fi integrată într-o singură arie de cunoaştere, ci fiind un proces complex, necesită implicarea specialiştilor şi cercetătorilor din diferite domenii, adică o abordare interdisciplinară. În schema de mai jos (fig.1) se observă relaţia dintre disciplinele şcolare şi educaţia ecologică, dar şi corelaţia acestora cu dirigenţia. În acest sens se poate trage concluzia evidentă că, orice cadru didactic care are dirigenţie poate (şi ar fi indicat) să predea noţiuni de educaţie ecologică.

9

IMPORTANŢA EDUCAŢIEI ECOLOGICE ÎN SISTEMUL ACTUAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT Plecând de la premisa că scopul educaţiei ecologice este de a preveni deteriorarea mediului, în acest sens omul trebuie să acţioneze conştient pentru menţinerea şi îmbunătăţirea permanentă a calităţii acestuia. În prezent, societatea umană se confruntă cu o serie de probleme negative: limitarea rezervelor şi resurselor naturale, degradarea continuă a mediului, efectele încălzirii globale etc. Dacă la începutul anilor 1980 acestea erau considerate ca fiind de domeniul specialiştilor, a liderilor din diferite domenii, pe parcurs au devenit probleme concrete pentru umanitate. Astfel, s-a ajuns la conturarea şi definirea conceptului “problematica lumii contemporane” care a generat o serie de acţiuni şi manifestări ca: apărarea păcii modiale, protecţia şi conservarea mediului natural, promovarea unei noi ordini economic Actualele probleme de mediu sunt grave şi trebuie abordate de întreaga comunitate, iar educaţia şclară reprezintă o soluţie viabilă. Astăzi, copiii - ca viitori gestionari şi consumatori ai resurselor naturale, pot interveni prin acţiuni constructive (sensibilizarea propriilor părinţii, a cetăţenilor indiferent de vârstă) la salvarea mediului înconjurător. În general, majoritatea elevilor din România nu au formată o educaţie ecologică pungi, ambalaje, cutii de plastic etc. aruncate în curtea şcolii sau pe stradă, stau mărturie lipsei de educaţie ce ar trebui să provină din familie şi să fie consolidată în instituţiile de învăţământ. În prezent, ca disciplină şcolară, educaţia de mediu este materie opţională. În opinia unui fost ministru al Mediului (Korodi Attila) "în şcoli, o oră pe săptămână alocată studiului mediului înconjurator este insuficientă". În declaraţia făcută, domnia sa a subliniat că va propune Ministerului Educaţiei să pună accent deosebit pe studierea problemelor de mediu în instituţiile de învăţământ, că doreşte mai multă educaţie ecologică (după modelul european) în şcolile generale şi liceele româneşti. Modelul european Green Package al “cutiei verzi” prevede lecţii cu tematică despre mediul înconjurator înglobate tuturor materiilor şcolare (matematică, fizică, chimie, limbă maternă etc.) este considerat a fi cel mai potrivit pentru introducerea în învăţământul din Romania. “Problemele de mediu trebuie studiate nu doar dintr-o singură carte, ci şi la fizică, chimie ori biologie şi vom încerca să integrăm cutia verde în cât mai multe materii” a afirmat fostul ministru al Mediului, care a adăugat că: “acest model se implementează în paralel în mai multe ţări europene”. 10

În prezent, în România sunt implementate proiecte şi programe de educaţie ecologică, de la nivel de grădiniţe la instituţii de învăţământ superior. Exemplificăm câteva dintre acestea: 

NE JUCĂM ŞI RECICLĂM - program de educaţie ecologică pentru preşcolari, implementat în judeţul Satu Mare, în perioada 1.12.2008 – 1.06.2009. A fost iniţiat la nivel judeţ de APM Satu Mare in parteneriat cu Clubul LIONS SOMEŞ Satu Mare, ISJ Satu Mare, IF Tehnology SA, Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Satu Mare şi se adresează perşcolarilor din 36 de grădiniţe înscrise în program.



ŞCOLI PENTRU UN VIITOR VERDE - Organizaţia Internaţională de Protecţia Mediului WWF (World Wide Fund for Nature) a lansat pentru perioada 05.01.2010 31.05.2010 proiectul educaţional şi concursul naţional “Şcoli pentru un viitor verde”. Acesta se adresează tuturor şcolilor şi grădiniţelor din România având ca scop informarea preşcolarilor, a elevilor, cadrelelor didactice, părinţilor şi comunităţii locale cu privire la problemele actuale ale mediului. Concursul este organizat în trei secţiuni, după categoria de vârstă a participanţilor: PIPO pentru grădiniţe şi preşcolari, DOXI pentru învăţământul primar şi TERRA MAGAZIN pentru învăţământul gimnazial şi liceal.



ECO-ŞCOALA - este un program internaţional ce are ca scop îmbunătăţirea calităţii mediul, având activităţi specifice ce reprezintă o alternativă ecologică, de petrecere a timpului liber. Plecând de la ideea implicării elevilor în rezolvarea problemelor locale de mediu, proiectul urmăreşte ca acest program să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a elevilor în privinta problemelor de mediu şi a elementelor dezvoltarii durabile, prin studiu în clasă şi acţiuni concrete în cadrul şcolii şi comunităţii. La nivel international, programul Eco-Şcoala este coordonat de Fundaţia de Educaţie

pentru Mediul Înconjurător (F.E.E.), care reuneşte organizaţii neguvernamentale ce acţionează la nivel naţional în domeniul educaţiei pentru o dezvolatare durabilă. Eco-Şcoala a debutat ca program-pilot în anul 1994 cu sprijinul Comisiei Europene, iar acum se află în diferite stadii de implementare în 24 de state europene şi în Republica Africa de Sud, înglobând peste 7.000 de şcoli participante şi 2.360 de Eco-Şcoli. Deşi sub alte denumiri (Green Schools, EcoScuole, Umweltschule etc.) programul se desfăşoară în toate aceste ţări dupa aceleaşi reguli, cu aceleaşi teme şi urmărind aceiaşi “7 paşi”, fiind susţinut la nivel internaţional de Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). În România, programul Eco-scoala a debutat în anul 1999, cu 5 şcoli pilot, sub coordonarea Centrului Carpato-Dunarean de Geoecologie (CCDG) 11

în calitate de membru asociat al FEE. În prezent, 32 de judete sunt deja reprezentate în reţeaua Eco-Şcoala din care: peste 150 de şcoli sunt înscrise, 65 sunt participante şi numai 10 au statut de Eco-Şcoală. Programul Eco-Şcoala se desfăşoară în România cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Industriei şi Resurselor (Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor) şi al Comisiei Nationale UNESCO. Originile educaţiei ecologice sunt legate de momentul în care omul conştientizează relaţia dintre el şi biosferă, prin evaluarea rolului său în menţinerea sau deteriorarea echilibrelor naturale. Educaţia ecologică cunoaşte trei abordări principale: 1. Educaţia despre mediu: asigură înţelegerea modului de funcţionare a sistemelor naturale; asigură înţelegerea impactului activităţilor umane asupra sistemelor naturale; dezvoltă capacităţile de investigare şi gândirea critică. Nu implică însă formarea unor comportamente pozitive faţă de natură, dar stă la baza formării unui suport cognitiv, care să permită participarea informată la luarea deciziilor legate de mediu. Multe arii curriculare şi domenii ale cunoaşterii (ştiintele naturale şi sociale, artele), ca şi activităţile non- şi informale pot contribui la realizarea obiectivelor acestui tip de educaţie. 2. Educaţia în mediu: asigură relevanţa, realitatea şi experienţa practică a învăţării, prin contactul direct cu componentele mediului (fie că este vorba de mediul urban, natural sau tehnologic); dezvoltă abilităţi de culegere a datelor şi de investigaţie pe teren; dezvoltă capacitatea de apreciere estetică; asigură conştientizarea şi stimulează preocuparea faţă de problemele de mediu. 3. Educaţia pentru mediu: finalizează educaţia în şi despre mediu; dezvoltă sensul responsabilităţii faţă de mediu; dezvoltă eco-etica; dezvoltă motivaţia şi abilităţile de a participa la îmbunatăţirea stării mediului; promovarea dorinţei şi capacităţii de a aborda un stil de viaţa compatibil cu utilizarea adecvată şi responsabilă a resurselor. Educaţia pentru mediu oferă posibilitatea de a realiza, din punct de vedere teoretic şi practic, o contribuţie hotărâtoare la buna gospodărire a naturii, necesitând stabilirea de legături între educaţia de mediu, educaţia morală, educaţia estetică etc. Educaţia ecologică nu este doar o “formă de educaţie”, nu este doar un instrument în rezolvarea problemelor de mediu sau în gestionarea resurselor umane. Este vorba despre o dimensiune esenţială a educaţiei fundamentale care implică sfera interacţiunilor ce stau la baza dezvoltării personale şi sociale: interacţiunile cu sine ce vor genera construirea identităţii personale, sfera interacţiunilor cu ceilalţi şi sfera interacţiunilor cu mediul. Pentru a înţelege 12

mediul şi pentru a interveni în mod adecvat trebuie să ţinem seama de multiplele faţete ale acestuia (Aurelian

şi

Alexandru BURCU-Educaţia ecologică, dezvoltarea durabilă şi

calitatea vietii): - mediul – natură (de respectat, de apreciat, de conservat). La baza problemelor socioeconomice actuale se află alterarea relaţiilor între om şi natură. Este necesară reconstruirea apartenenţei faţă de natură

a populaţiei umane,

prin refacerea legăturilor cu propria

identitate, cultură şi tradiţie; - mediul - resursă (de gestionat, de împărţit). Nu poate exista viaţă înafara ciclurilor biogeo-chimice. Educaţia pentru mediu implică o educaţie pentru un consum responsabil al resurselor, pentru împărţirea echitabilă a acestora între membrii societăţii actuale şi viitoare, pentru gestionarea resurselor comune ca şi a deşeurilor rezultate din utilizarea resurselor; - mediul – problemă (care trebuie prevenită şi rezolvată) face apel la dezvoltarea abilităţilor de investigare critică a realităţii imediate şi de diagnosticare a problemelor care se ivesc; - mediul - sistem (care trebuie înţeles pentru a putea pătrunde complexitatea fenomenelor naturale). Cunoaşterea diversităţii, bogăţiei mediului înconjurător, identificarea “nişei” ocupată de fiecare specie în ecosistemul global necesită o perspectivă sistemică, care să asigure înţelegerea legăturilor între local şi global, trecut, prezent şi viitor, între sănătatea umană şi mediu etc;. - mediul de viaţă (de cunoscut, de amenajat) este cel în care se derulează viaţa cotidiană, şcoală, casă, locul de muncă, transporturile etc; - mediul - biosferă (coabilitatea/ respectarea altor specii) pune în evidenţă interdependenţa relaţiilor socio-ecologice la scară planetară şi necesitatea unui echilibru dinamic; - mediul - proiect asigură parteneriatul în scopul realizării schimburilor dorite; - mediul - teritoriu poate fi evidenţiat în cazul populaţiilor locale, tradiţionale, ataşate puternic locului în care trăiesc; - mediul - peisaj pune în lumină dinamica evoluţiei istorice , geografice a unei arii. Domeniul educaţiei pentru mediu trebuie să evolueze într-o direcţie constructivă O educaţie pentru mediu raportată doar la una dintre dimensiunile mai sus menţionate ar fi incompletă şi limitativă, de aceea trebuie avute în vedere toate dimensiunile prezentate anterior. Educaţia este percepută ca un instrument în serviciul conservării pe termen lung a mediului, acesta fiind considerat ca un rezervor de resurse ce trebuie exploatate în contextul unei dezvoltări economice durabile.

13

Este esenţial ca educaţia în spiritul respectului faţă de natură, de mediu înconjurător să înceapă încă de la grădiniţă, când datorită particulatrităţilor psiho-pedagogice specifice vârstei preşcolare e posibilă familiarizarea copiilor cu impactul activităţilor umane asupra naturii şi li se pot educa emoţii, sentimente şi atitudini pozitive faţă de aceasta. Prin educaţia ecologică trebuie să se încurajeze iniţiativa, spiritul de responsabilitate şi dedicaţie pentru edificarea unui viitor mai bun. Cunoştintele căpătate în primii ani de viaţă, cu privire la ocrotirea naturii sunt mai temeinic consolidate şi aplicate în practică, decât cele primite în anii următori. Natura este cea mai importantă lecţie de viaţă. Ea nu ne cere nimic, în schimb ne asigură totul: aer, apă, hrană, adăpost, motiv pentru care avem datoria s-o respectăm, s-o ocrotim ca pe un bun comun-cel mai de preţ. Însă natura are nevoie de om pentru “a-i pansa” rănile deschise, pricinuite chiar de el şi pentru a fi ocrotită. Învăţământul este o instituţie fundamentală ce se numără printre factorii majori de instruire şi educaţie, care contribuie la pregătirea temeinică pentru viaţă, precum şi la formarea conştiinţei şi a unei gândiri ecologice sau la crearea şi consolidarea unor atitudini, abilităţi, capacitaţi, aptitudini şi deprinderi de conservare a naturii. Educaţia ecologică este un element crucial când vorbim de o dezvoltare durabilă şi ea trebuie să interacţioneze şi cu celelalte domenii (geografia, chimia, arta etc). Şcolii îi revine sarcina să demonstreze că indiferenţa, lipsa de grijă faţă de natură sunt reminescenţe intolerabile, iar preocuparea de a nu aduce nici un fel de atingere naturii, de a nu-i ştirbi din integritate şi frumuseţe, ar trebui să caracterizeze tânărul şi omul civilizat de astăzi. Învăţământul ar trebui să promoveze activităţi de cercetare ştiinţifică, de educaţie ecologică şi să practice excursiile ecologice, drumeţiile în grup, expediţiile în natură, care să ştie

să ofere valenţe educative şi instructive nebănuite ce se cer bine valorificate.

Organismele vii, animalele, plantele trebuie cunoscute în mediul lor de viaţă. Ecologia este disciplina care treptat, trebuie să capete un profund caracter practicaplicativ. Desfaşurarea lecţiilor în natură îi stimulează pe copii să urmarească şi aspecte legate de etologie (comportamentul animalelor), care în cele mai frecvente cazuri, fascinează. Activităţile din natură se bazează pe analiză, sinteză, discuţii privind aspectele pozitive şi negative ale intervenţiei omului în natură, sesizarea relaţiilor dintre factorii biotici şi abiotici. Copilul ar trebui să crească, în mod obligatoriu într-un mediu natural, cu un ecosistem cât mai complex, care să combine în special lumea plantelor cu morfologia reliefului, cu elementul apei şi cu anumite animale, special selectate în acest sens. Copilul trebuie lăsat şi chiar motivat să intre în contact cu aceste elemente. Astfel, el va dobândi o mai mare 14

sensibilitate afectivă şi putere de dăruire (compasiune), o mai vie inteligenţă aplicată, intuiţie mai activă ; conştiinţa va beneficia de puterea caracterului susţinută de forţele naturii pentru a învinge tendinţele negative şi astfel, comportamentul său va fi mult mai moral: creativitatea, precum şi imaginaţia vor fi mult mai elaborate şi mai distinse, capacitatea empatică mai activă şi profundă. Copilul trebuie lăsat liber să acţioneze. Se va veghea numai ca manifestările sale să nu atenteze la sensul valorilor: fie că este vorba de activităţi negative la adresa anumitor fiinţe, fie manifestarea anumitor tendinţe distructive faţă de obiecte ori nerespectarea regulilor stabilite. Această perioadă a copilariei este esenţială în modelarea unui comportament adecvat faţă de ordine, de respectarea valorilor şi principiilor şi în special faţă de conduita morală. Deplasările în natură se constituie totodată şi într-o alternativă, o replică la imobilismul generat de magia televizorului, calculatorului, internetului, cu efecte secundare prea puţin cunoscute în rândul celor mici. Educaţia ecologică trebuie să aibă în vedere, cu o pondere încă mai sporită, problema degradării ecosistemelor (terestre, acvatice, continentale, litorale şi marine, recifele coraliere), care în ecologia practică ocupă un loc central, deoarece degradarea ecosistemelor echivalează cu ruinarea biosferei prin extincţia masivă a speciilor de vieţuitoare. Educaţia pentru mediul înconjurător ar trebui să fie o prioritate fără concurenţă în preocupările sistemului de învăţământ, cultură şi educaţie, sistem care s-ar cuveni să poarte cea mai înaltă încărcătură morală din toată sfera cunoaşterii umane. Primele etape ale vieţii umane (până în jurul vârstei de 6 ani) pot fi de mare utilitate prin recunoaşterea elementelor componente ale naturii individuale, prin ceea ce el în mod inconştient realizează ca activitate modelatoare asupra mediului înconjurător şi a elementelor acestuia. Cea mai mare parte din acţiunile pe care le realizează şi exteriorizeaăa copilul în această etapă sunt martori ai naturii sale individuale. Un mediu exterior cu cât este mai bogat în elemente şi situaţii, cu cât este mai variat în structura lui, cu atât va permite copilului să exteriorizeze cât mai multe dintre elementele naturii sale individuale. Copilul de vârstă preşcolară ar putea înţelege că natura este patrimoniul comun al umanităţii. Este şi trebuie să fie, în egală masură, a noastră, a celor care avem şansa de a trăi acum, dar şi a generaţiilor viitoare. De la grădiniţă, copiii învaţă despre sol, apă, aer, plante şi animale şi ar trebui să ştie că fără aceşti factori naturali, viaţa nu este posibilă, aşa că aceşti factori trebuie protejaţi. Ştiinţa mediului este o experienţă care se întinde pe toată durata vieţii, deci nu se limitează la o educaţie formală. 15

Etica ecologică sau etica mediului se fundamentează pe următoarele argumente sau principii: - fiecare specie are dreptul la existenţă; - toate speciile sunt interdependente; - natura are şi o valoare spirituală, estetică; - diversitatea biologică precum şi evoluţia ei sunt necesare pentru a înţelege evoluţia vieţii; -omul are responsabilitatea prezervării speciilor şi faţă de generaţiile urmaăoare.

16

IMPORTANŢA EDUCAŢIEI ECOLOGICE LA PREŞCOLARI În prezent omenirea trece printr-o perioadă de ample transformari. Ne aflăm în plin proces de transformare şi dezvoltare la toate nivelurile: economice, sociale, politice şi culturale. Degradarea continuă a mediului ,care se petrece sub ochii noştrii ,este un element major al unei crize de civilizaţie şi se datorează intervenţiei omului în natură.Un gând devine constant pentru orice fiinţă raţională ce trăieşte pe acest pământ :Pregătirea in sprijinul ocrotirii naturii,începând de la vârsta copilăriei. Dată fiind deschiderea şi receptivitatea de care dau dovadă copiii preşcolari,acum este momentul să-i sensibilizăm şi să-i facem să privească atent la tot ceea ce îi înconjoară. Starea actuală a mediului va influenţa sănătatea oamenilor şi va afecta

peisajul

natural.Primele acţiuni pot începe de la grupa mica ,atunci când preşcolarul este sfătuit să ducă resturile la coşul de gunoi.Dacă la început va face acest lucru pentru că ,,aşa spune doamna sau mama ,încet -încet va înţelege semnificaţia gestului şi îl va repeta ,chiar daca este pe stradă sau în curte. Educaţia ecologică este parte integrantă a educaţiei moral civice ,alaturi de educaţia rutieră, educaţia religioasă, educaţia pentru familie, educaţia pentru pace, educaţia pentru drepturile omului etc. Pentru realizarea unei educaţiei ecologice există obiective centrale cum ar fi: 

cultivarea dragostei pentru TERRA cu tot ce intră în componenţa acesteia. Ape, plante, animale şi conştientizarea necesitaţii de a economisi apa, energia electrică, lemnul etc. toate resursele naturale.



formarea de

convingeri ecologice care se întemeiază pe cunoaşterea drepturilor

naturii, intelegerea necesitaţii conservării şi ameliorarea mediului ambiant, constientizarea efectului pe care îl poate avea deteriorarea mediului asupra calităţii omenirii. 

formarea comportamentelor ecologice va aduce in prim plan grija faţă de mediu, intervenţia pentru stoparea poluării a deteriorării şi a unei acţiuni de păstrare, îmbogăţire şi înfrumuseţare a mediului. EDUCAŢIA ECOLOGICĂ presupune cunoştinţe, atitudini, conduite care se

dobândesc într-un timp îndelungat ce se pot realiza prin toate activitaţile instructive care se

17

desfăşoară în grădiniţă: observări dirijate şi spontane,lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, experimente la colţul naturii, jocuri didactice si jocuri de rol. Organizarea activităţilor pe arii de stimulare

creează investigaţii, descoperiri ale

proprietăţilor unor obiecte şi fenomene din mediul înconjurător,experienţe etc. Aria de stimulare ŞTIINŢĂ se ameneajează în funcţie de anotimp şi de temele de interes pe o perioadă determinantă. Astfel în anotimpul primăvara se vor gasi planşe cu aspecte de primăvară, tăvi cu seminţe,crenguţe înmugurite, flori,ierbar, legume, ghivece etc Lucrăriile de la aria de stimulare ARTĂ vor reflecta modul cum copiii văd lumea înconjurătoare. Se planifică teme diverse si accesibile de exemplu,,Câmp cu flori , ,,Fluturi’’, ,,Plouă’’, ,,Flori de primăvară’’, ,,Vin pasarile călătoare’’, ,,Copacul înflorit’’, ,, Micile vieţuitoare’’, ,,Copiii îngrijesc curtea grădiniţei’’ ,etc Aria BIBLIOTECA îmbogăţeste cunostinţele cognitive ,formează interesul pentru ocrotirea şi protejarea naturii. Alegerea materialelor se face tot dupa nevoile copiilor,după teme -cu cărţi de poezii şi poveşti despre vieţuitoare care vor sensibiliza copii,cărţi de colorat, confecţionate de ei, jocuri de masă, jetoane, casete cu poveşti ,calculator cu jocuri specifice copiilor etc. Jocurile de rol din cadrul ariilor de stimulare sau din cadrul jocurilor liber alese trebuie privite în interdependenţă cu experienţa

de viaţă a copiilor şi cu deprinderile

formate .Astfel ,în jocurile ,,De-a gradinarii şi ,,De-a florăresele’’,copii ajutaţi de educatoare pot amenaja în curtea grădiniţei ronduri cu flori,straturi de legume . Contribuţia rolului prin alte jocuri naturii în viaţa omului ,dar şi contribuţia omului la dezvoltarea mediului se realizează şi,,Caută-ţi un prieten în lumea plantelor-animalelor, ,,Tu eşti apa ,eu sunt aerul’’, ,,Cum ai trăi pustie pe o planetă pustie.’’ Un mijloc atrăgător şi accesibil prin care copilul îşi înşuşeşte o serie de cunoştinţe este jocul didactic.După ce au realizat activităţi de observare despre caracteristicile animalelor se poate organiza jocul,,Musafirul nostru’’.În cadrul lui,copiii au avut de rezolvat sarcini -să recunoască animalul ,să descrie trăsăturile lui,să precizeze mediul unde trăieşte,să enumere foloasele pe care le aduc ,să indice moduri de ocrotire şi îngrijire etc. Povestirile transmit cunoştinţe despre natură şi educă copii în spirit ecologic. Prin Povestirile,,De ce ninge ‚’’,,Povestea fulgului de zăpadă’’ de E.Căldăraru micuţii au înţeles că ninsoarea se formează iarna,când este frig şi picăturile de apă îngheaţă transformându-se în fulgi de zăpadă.,că zăpada este benefică solului,dar nu în cantitate foarte mare.Poveştile ,,Dumbrava minunată’’ de M.Sadoveanu , ,,Padurea plânge ,pădurea râde de

18

Cella Aldea Sârbu îi determină pe copii să comunice cu mediul natural în plan afectiv ,atitudinal şi comportamental. Memorizările sunt un mijloc de educare a limbajului şi un mod de cunoaştere a naturii şi de formare a comportamentelor ecologice.Poezia ,,Gândăcelul’’ de E.Farago are un profund mesaj ecologic care face să vibreze sufletul sensibil al copiilor. Lirica norvegiană ,,Învaţă de la toate ‚’’trezeşte la copii sentimentul că natura cu toate elementele ei apă,piatră,stâncă,vânt,floare,miel ,păsări, lună este prietena omului şi îl învaţă să trăiască frumos. Activităţile integrate sunt mai complexe dar dezvolta încrederea,optimismul,spiritul de echipă,ajutorul reciproc si nu în ultimul rând socializare Plimbările ,excursiile ,vizitele oferă avantaje pentru mentinerea sănătăţii fizice şi psice.Contactul cu natura sporeşte eficienţa demersului specific al educaţiei ecologice. Educaţia ecologică a copiilor se realizează cu succes dacă în actiunile organizate de educatoare se urmăresc obiective accesibileşi posibil de realizat,cu conţinuturi ,strategii didactice şi tematici corespunzătoare.

19

CARACTERISTICI ALE ABORDARII EDUCATIEI ECOLOGICE SPECIFIC VÂRSTEI PRESCOLARE "Educatia pentru protectia mediului a devenit, în multe tari, o noua dimensiune a curriculumului, cu scopul de a initia si promova o atitudine responsabila fata de mediu, de a-i face pe tineri sa constiientizeze pericolele unei degradari accentuate a mediului. Un obiectiv trandiscip 454h72e linar regasit la nivelul politicilor curriculare din aproape toate tarile este cel privitor la educatia pentru mediul înconjurator (engl. enviromental education)" (Laura Ciolan,2002, pg.96). Educatia ecologica vizeaza diferite laturi ale dezvoltarii personalitatii individului. Scopul esential al educatiei ecologice este îndeosebi acela de a forma la copii bazele unei gândiri si atitudini centrate pe promovarea unui mediu natural propice vietii, de a le dezvolta spiritul de responsabilitate fata de ecosistem. Prin participarea tuturor factorilor educativi: scoala, familie, comunitate, mass-media etc., la realizarea acestor intentii, copilul întelege mai bine efectele pe care le are un comportament necorespunzator asupra mediului. Educatia ecologica urmareste impulsionarea unei cunoasteri si constientizari a necesitatii cailor, mijloacelor si obiectivelor în ocrotirea si ameliorarea mediului. Se au în vedere în principal: 

realizarea unei imagini complexe asupra mediului înconjurator, ca totalitate a factorilor naturali si a celor creati prin activitatile umane;



întelegerea importantei fiecarui factor natural de mediu;



prezentarea unor elemente ale relatiei om- mediu înconjurator;



descrierea consecintelor poluarii;



cunoasterea si respectarea unor reguli si reglementari privind protectia mediului înconjurator.

Copiii mici tind sa dezvolte un atasament emotional fata de ce le este familiar si fata de care se simt bine. Daca trebuie sa-si dezvolte un sentiment de interconectare cu natura, atunci au nevoie de experiente pozitive cu lumea de afara. Oferirea de oportunitati pentru astfel de experiente si împartasirealor cu copiii reprezinta esensa educatiei despre mediul înconjurator.  Rachel Carson, în cartea « Sentimentul întrebarii / nesigurantei » a fost printre primii care au mentionat importanta si caracteristicele educatiei despre mediu la vârsta copilariei. In 20

1956, Carson spunea  : «  Daca un copil trebuie sa mentina viu spiritul sau nativ de a se întreba . el are nevoie de compania a cel putin unui adult care sa i-l împartaseasca, redescoperind împreuna cu el bucuria, incitarea si misterul lumii în care traim ».            

 Un lucru care trebuie sa ti-l amintesti atunci când lucrezi cu copiii prescolari este ca:

daca ei nu pricep de ce ceva trebuie facut, ei înteleg ca acel ceva trebuie facut. Unele atitudini pozitive fata de mediu reperate la aceasta vârsta includ actiuni precum oprirea apei în timpul spalarii dintilor, oprirea luminii atunci când nu ne este necesara folosirea ei si faptul ca se stie despre hârtie ca trebuie reciclata. Musser spune ca majoritatea lucrurilor care pot fi învatate la aceasta vârsta sunt pur si simplu lucruri bune în viata. « Este un bun obicei de viata sa nu lasi apa sa curga aiurea, sa nu o risipesti ». « Lucruri ca acestea trebuiesc învatate de la o vârsta frageda ». Având în vedere ca mediul înconjurator poate fi locul de desfasurare al educatiei, poate fi subiectul educatiei, scopul educatiei , este necesar sa se deschida usile gradinitelor ca parte integranta din sistemul de învatamânt. Studierea problemelor legate de mediu trebuie sa înceapa de la cele mai fragede vârste pentru a fi realizat cu maxima eficienta. Copilului i se pot transmite cunostinte elementare, norme elementare de comportament ce reprezinta fundamentul unui cetatean preocupat de mediul în care traieste. Educatia despre mediul înconjurator pentru anii copilariei se concentreaza în principal pe copiii care exploreaza si se bucura de natura sub îndumarea si în compania unor adulti carora le pasa. Din experienta educatoarelor care practica educatia ecologica în gradinita rezulta ca pentru a obtine rezultate deosebite în acest sens sunt necesre: pasiune din partea cadrului didactic pentru ceea ce face si pentru ecologie la modul general, orientarea copiilor pentru a învata prin cooperare , pe baza de observare si experimentare, exersaraea atitudinii de protejare a mediului, implicarea comunitatii în procesul de instruire si educare a copiilor. "Activitatile din gradinita sunt astfel organizate încât permit abordarea problematicii mediului sub diferite aspecte. Maiestria pedagogica a educatoarei intervine atât în selectarea temelor educatiei pentru mediu, cât si în stimularea interesului copilului pentru a participa la activitati ecologice" (Laura Ciolan, 2002,).

21

ECOLOGIE ŞI CREATIVITATE Pentru ca paşii noştri să mai poată atinge covorul fraged al ierbii, pentru ca florile să mai smălţuiască pajiştile cu mătăsurile lor multicolore, pentru ca brazii, asemenea unor făclii, să ardă cu flacără verde, pentru ca pruncii noştri să ştie gustul apelor pure de izvor şi să admire, în voie, păsările înălţându-se grandioase spre cerul senin, avem datoria sfântă să ocrotim acest pământ, casa noastră, a tuturor! În raporturile complexe dintre om şi natură, nu o singură dată primul a acţionat în dezavantajul celei de a doua, utilizând descoperirile ştiinţei şi tehnologiei în direcţia producerii unor dezechilibre în lanţ care afectează grav calitatea elementelor vitale: apă, aer, sol, floră şi faună. Ardentele probleme ecologice constituie, la scară planetară, una dintre priorităţile contemporaneităţii, iar soluţia este căutată în transformările ce trebuie şi pot să se producă în conştiinţa omenească astfel încât aceasta să ţină pasul cu modificările din sfera vieţii şi activităţii umane. Relevarea rolului conştiinţei ca factor al restabilirii şi menţinerii echilibrului ecologic şi, deci, de asigurare a unui mediu natural de viaţă optim pentru om , impune atenţiei însemnătatea educaţiei şi educatorului în formarea conştiinţei şi comportamentelor ecologice la copiii de azi, oamenii ecologici de mâine. Noi, dascălii, punem un mare accent pe educaţia ecologică a celor mici pentru ca aceştia să înţeleagă că viaţa omului trebuie şi poate să se desfăşoare într-un mediu curat, lipsit de poluare, alături de celelalte vieţuitoare de pe Terra , iar lor, ca şi tuturor celorlalţi oameni, le revine sarcina de a proteja şi îmbunătăţi mediul înconjurător pentru a putea preda generaţiilor viitoare o planetă sănătoasă. Scopul esenţial al educaţiei privind protecţia mediului înconjurător este de a oferi fiecărui elev posibilitatea de a-şi manifesta o atitudine personală responsabilă faţă de natură, caracterizată prin dragoste, consideraţie, respect şi ocrotire. Pentru a valorifica cele mai de preţ însuşiri ale copilăriei – imaginaţia, fantezia, inventivitatea, ingeniozitatea, dorinţa de aventură şi cunoaştere, dar şi pentru a crea o adevărată emulaţie pe linia educaţiei ecologice, le-am propus elevilor mei să devină ecologişti prin creativitate. Formarea prin creativitate este un drum al schimbării .A face din copiii de azi creatorii de mâine nu este numai pentru a le permite să se adapteze schimbărilor rapide, dar şi 22

pentru a le oferi mijloacele de a se ocupa de calitatea vieţii lor , o viaţă mai curată, într-un mediu mai sănătos. Întrucât am descoperit cu mulţi ani în urmă că jocul este cea mai sigură cale de acces spre sufletul copilului, spre minunata lui lume de gânduri şi vise, am căutat să ating prin joc de rol şi joc muzical scopul propus pe linia educaţiei ecologice. În acest sens, am creat împreună cu elevii, mai multe jocuri de rol cu subiecte alese din lumea mirifică a plantelor sau a animalelor. Este cunoscut faptul că, jucând un rol, elevii însufleţesc şi umanizează natura înconjurătoare, dar, la rândul lor, devin parte a mediului, se identifică cu acesta, percep mai viu şi mai intens relaţia dintre ei ca fiinţe umane şi elementele lumii înconjurătoare. Printre jocurile de rol create şi utilizate la grupă se numără: ,,Glasul copacilor’’, ,,Grădinarul şi florile’’, ,,Pădurea şi râul’’, ,,În vizită la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii’’, ,,Pământul şi copiii’’. Pentru a utiliza jocul de rol, educatorul stabileşte obiectivele, proiectează scenariul împreună cu copiii, distribuie fişele cu roluri, organizează activităţi pregătitoare, creează o atmosferă plăcută de lucru, conduce desfăşurarea jocului de rol. În cele ce urmează, voi prezenta scenariul jocului de rol ,,Pământul şi copiii’’, joc în care am permis copiilor să intervină şi în afara rolurilor, atunci când doresc să spună ce gândesc şi ce simt, să dea frâu liber imaginaţiei. În acest fel, întreaga grupă a fost antrenată în activitate, iar copiii au înţeles că trebuie să trăiască în deplină armonie cu natura. În sala de grupă, la activitatrea de domeniul ştiință, vine să stea de vorbă cu copiii… Bătrânul Pământ. Poartă barbă, toiag şi este acoperit cu plante verzi sau uscate. Doamna educatoare îl invită să se aşeze şi să-şi spună păsul. Pământul povesteşte copiilor că oamenii se poartă urât cu el şi îl neglijează. Uzinele îi poluează aerul cu fumul lor înecăcios, substanţele toxice îi otrăvesc apele, deşeurile de tot felul îl sufocă. Pădurile tăiate cu nesocotinţă, florile strivite, vieţuitoarele lovite fără milă plâng necontenit şi cer, cu glas stins, îndurare. Iar el, Bătrânul Pământ, nu mai poate suporta plânsul lor şi atunci, îi imploră pe oameni să îi curme suferinţa. Cu candoare, copiii îi cer iertare Terrei în numele tuturor pământenilor şi-i promit că o vor apăra. Apoi îşi fac cunoscute intenţiile: 

Vor trimite mesaje ecologice prin care vor cere oamenilor să ocrotească Pământul, casa noastră a tuturor;



Vor colecta deşeuri şi le vor recicla;



Vor apăra copacii de cei ce le rup crengile sau le crestează cu cuţitul trunchiurile; 23



Vor apăra florile de cei ce vor să le rupă sau să le strivească;



Vor păstra puritatea apelor;



Vor sădi pomi şi flori ca lumea să fie o grădină înmiresmată;



Vor proteja vieţuitoarele de cei ce vor să le facă rău;



Vor ocroti plantele rare, bijuteriile Pământului nostru drag,etc.

Bătrânul Pământ le mulţumeşte pentru intenţiile lor nobile şi le promite că va avea grijă să le ofere mereu prilejuri de bucurie. La activitatea de muzică, copiii au învăţat cântecul ,,Albina şi florile’’, muzica şi versurile Corneliu Graur. Textul literar al acestui cântec preamăreşte hărnicia albinelor ce culeg de zor nectarul din flori, precum şi frumuseţea florilor dătătoare de parfum, frumuseţe şi culoare. Melodia sugerează dragostea de viaţă, de muncă şi de frumosul adus în viaţa oamenilor de flori - lacrimile de bucurie ale soarelui. Acţiunea jocului creată de învăţător împreună cu elevii este următoarea: