Zone Maritime Cu Regim Special [PDF]

Zitiervorschau

Zone maritime cu regim special De la limita exterioară a mării teritoriale se întinde marea liberă, care din anumite puncte de vedere nu mai este supusă suveranităţii statului riveran. Din alte puncte de vedere, anumite zone marine constituie prelungiri ale regimului juridic al teritoriului maritim al statului, în care acesta exercită drepturi suverane de jurisdicţie sau control şi care au, deci, un regim juridic diferit de cel al largului mării. Aceste zone maritime cu regim special sunt următoarele: 1) - zona contiguă; 2) - platoul continental; 3) - zona economică exclusivă.

Zona contiguă • Este cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale până la o distanţă de 24 mile marine, care se măsoară de la linia de bază a ţărmului spre larg. • Conform art. 33 alin.1 din Convenţia de la Montego-Bay statul riveran are drepturi de jurisdicţie şi control care se concretizează în: control vamal; control fiscal; control sanitar; control pentru prevenirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontiere. • Exercitarea acestor prerogative funcţionale se face în aceleaşi condiţii ca şi în marea teritorială. Apa de deasupra zonei contigue are regim de mare liberă.

Platoul continental • Reprezintă din punct de vedere geologic prelungirea naturală a ţărmului care coboară în pantă uşoară, sub apele mării, până la marginea continentală, unde marea nu atinge, de regulă, adâncimi mai mari de 150 -200 de metri, după care începe taluzul continental abupt, spre marile adâncimi ale mărilor şi oceanelor. • Lăţimea platoului continental diferă, ea putând fi de la câţiva kilometri la câteva sute de kilometri. • Astfel, platoul continental cuprinde fundul mării şi subsolul regiunilor submarine. El este situat dincolo de marea teritorială până la limita exterioară a prelungirii naturale a părţii terestre dar nu mai mult de 350 de mile marine, iar dacă prelungirea părţii terestre este mai mică, platoul se poate întinde până la 200 de mile marine. Lăţimea platoului continental se măsoară de la linia de bază a mării teritoriale. • Apa de deasupra platoului continental are regim de mare liberă.

Zona economică exclusivă • Este zona situată dincolo de marea teritorială, până la o distanţă de 200 de mile marine, de la linia de bază de la care se măsoară marea teritorială. • În această zonă statul riveran are drepturi suverane privind explorarea, exploatarea, conservarea şi gestionarea resurselor naturale, biologice şi nebiologice. • Conform Convenţiei de la Montego-Bay din 1982 statul riveran are dreptul să întreprindă o cercetare ştiinţifică asupra mediului intern şi să ia măsuri pentru protecţia acestui mediu. • Statul riveran, pe bază de convenţii, poate facilita statelor defavorizate georgrafic să exploateze surplusul de resurse biologice din această zonă. • Celelalte state au în zona economică următoarele drepturi: dreptul de liberă navigaţie; dreptul de survol; dreptul de a instala cabluri şi conducte submarine.

Marea liberă

• Aceasta este definită ca fiind acea parte a spaţiului marin care nu este supusă suveranităţii nici unui stat. Conform art. 89 al Convenţiei de la Montego-Bay din 1982 nici un stat nu poate pretinde, să supună suveranităţii sale, o parte a mării libere. • În marea liberă statele se bucură de următoarele libertăţi: libertatea de navigaţie; libertatea de survol; libertatea de pescuit; libertatea de a instala cabluri şi conducte submarine; libertatea de cercetare ştiinţifică; libertatea de a construi insule artificiale şi alte instalaţii.

Alături de aceste libertăţi, statele au şi anumite obligaţii care se concretizează în: - obligaţia utilizării în scopuri exclusiv paşnice a mării libere; - obligaţia prevenirii şi reprimării unor activităţi ilicite. Există o limitare a libertăţii de navigaţie în marea liberă care rezultă din exercitarea dreptului de urmărire de către un stat riveran. Navele militare în marea liberă au dreptul să exercite un control asupra altor nave dacă există informaţii că acestea sunt folosite pentru piraterie sau alte activităţi ilegale.

Zonele polare • Arctica este situată în Oceanul îngheţat de Nord (2/3 apă şi 1/3 pamânt) care formează calota de gheaţă din jurul Polului Nord. • Datorită faptului că temperaturile sunt scăzute în această zonă (mergând de la -25 C până la -40 C) nu este posibilă încă o ocuparea efectivă, din partea unei populaţii. • S-a încercat împărţirea Arcticii pe sectoare însă acest lucru nu a fost însă unanim recunoscut. • În art. 234 al Convenţiei de la Montego-Bay din 1982, asupra dreptului mării s-a recunoscut dreptul statelor riverane la zone acoperite de gheţuri de a lua-pe distanţe de până la 200 de mile-măsuri de protecţie şi control al poluării maritime şi pentru conservarea echilibrului ecologic, considerat deosebit de fragil în aceste zone.

Staţiunile ştiinţifice de cercetări sunt printre puţinele centre umane situate în acele zone. Regimul juridic aplicabil Antarticii este determinat de faptul că ea se află sub suveranitatea statelor riverane de la Oceanul Îngheţat de Nord.

Antarctica este situată în jurul Polului Sud. Există din punctul de vedere al regimului juridic cel puţin trei aspecte şi anume: - revendicărea teritorială; - regimul juridic al activităţilor în zonă; - exploatarea resurselor naturale. Au fost formulate o serie de revendicări teritoriale de-a lungul timpului asupra Antarcticii. Prin Tratatul din 1959, se instituia asupra acestei zone a unui regim care consacră ”îngheţarea” revendicărilor teritoriale şi menţinerea statu-quo-ului.

Spaţiul aerian • Dreptul aerian s-a dezvoltat la începutul secolului XX. • După primul război mondial a fost consacrat principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian. • Spaţiul aerian reprezintă coloana de aer cuprinsă între frontierele unui stat şi aflată deasupra teritoriului statului până la limita inferioară a spaţiului cosmic. • Necesitatea reglementării regimului juridic al spaţiului aerian decurge din necesitatea reglementării navigaţiei aeriene a tuturor statelor. • Spaţiul aerian se poate clasifica în două categorii: • spaţiul aerian naţional; • spaţiul aerian internaţional.

Spaţiul aerian naţional se află supus jurisdicţiei interne a statului, iar spaţiul aerian internaţional are un regim juridic reglementat de convenţiile internaţionale. Statele sunt obligate să-şi înmatriculeze aeronavele făcându-se cu acest prilej distincţie între aeronavele de stat (cele militare, vamale, de poliţie, servicii poştale) şi aeronavele civile. Statele stabilesc culoarele de zbor pentru cursele regulate iar pentru zborurile speciale trebuie acordată o autorizaţie specială de survol. Aeronavele sunt supuse jurisdicţiei generale a statului sub pavilionul căruia navighează.

Spaţiul cosmic Delimitarea spaţiului aerian de spaţiul cosmic a devenit o problemă prioritară întrucât, în principiu, spaţiul aerian este supus suveranităţii statelor, iar spaţiul cosmic trebuie să aibă un alt regim juridic. Un criteriu de delimitare a celor două spaţii s-a conturat a fi orbita cea mai joasă a unui satelit artificial. Necesitatea reglementării regimului juridic al spaţiului cosmic, a apărut odată cu lansarea în 1957, a primului satelit artificial al Pământului de către U.R.S.S. şi apoi a mai multor rachete şi nave cosmice. Pornindu-se de la ideea inadmisibilităţii libertăţii de acţiune în spaţiul cosmic, Adunarea Generală a O.N.U. a înfiinţat Comitetul Special pentru problemele spaţiului cosmic, care avea în subordine două subcomitete (tehnic şi juridic).

Principii generale ale dreptului cosmic Principiul folosirii spaţiului extraatmosferic şi a corpurilor cereşti în scopuri paşnice. Principiul utilizării spaţiului extraatmosferic în interesul întregii umanităţi. Principiul libertăţii de explorare şi exploatare a spaţiului cosmic de către statele în condiţii de egalitate. Principiul cooperării internaţionale şi asistenţei reciproce în spaţiul extraatmosferic.

Principiul interzicerii desfăşurării în spaţiul cosmic al unor activităţi care ar conduce la contaminarea sa şi implicit a mediului terestru.