Vechiul Testament explicat și aplicat [PDF]

Zitiervorschau

'

A

m

£1

Gareth Crqssley f

\ fj.

1% ■:)

a pi î-v

V/4|r X

’ ■

' -i .

*

>■£ -T

VECHIUL

I.

TESTAMENT 1

\

EXPLICAI

PLICAT

1

-

I i :

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

\

;

!

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Gareth Crossley Traducere din limba engleză de: DINU MOGA Editor coordonator DAN LAUREAN BOTICĂ

FĂCLIA

■

%

This book has been published with the support of Slavic Gospel Association, UK

The Old Testament exflained and applied Copyright © 2002 by Evangelical Press Published in English by Evangelical Press Faverdale North Industrial Estate, Darlington, DL3 OPH, England This edition published by arrangement with Evangelical Press. AII rights reserved Editura Făclia a publicat această lucrare în colaborare cu Editura Universităţii Emanuel din Oradea, Str. Nufărului nr. 87. Toate drepturile asupra ediţiei în limba română revin Editurii Făclia. Nicio parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun mijloc fără permisiunea scrisă a editurii. Prima ediţie în limba română, 2008 ISBN: 978-973-8448-29-2 Copyright © 2008, Editura Făclia Str. Făcliei Nr. 36D, Oradea 410181, Bihor Tel./ Fax 0259 419.318; 0722 609.746 E-mail: [email protected]

J

*

Y

i

1

www.faclia.ro Redactor: LAURA NEMŢUŢ Tehnoredactare şi design copertă: ANDREI BOGDAN MOGA

•f i

I

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CROSSLEY, GARETH Vechiul Testament explicat şi aplicat/ Gareth Crossley; trad.: Dinu Moga ; ed. coord.: dr. Dan Laurean Botică. - Oradea : Făclia ; Editura Universităţii Emanuel din Oradea, 2008 Bibliogr. ISBN ISBN 978-973-8448-29-2 ; 978-973-7791-38-2 I. Moga, Dinu (trad.) II. Botică, Dan Aurelian (coord.)

!

' 222.07 T i *o o * a r

Printed by RomFlair -Tel. 0259 43 77 93

î

!i .i

9

Dedicată credincioşilor din Biserica West Park din Wolverhampton i

* t

1

t

f

! i

.

. : ! i

: I

: : ! v;

f! ; f i ; :

i;; I ■

li

Cuprins Prefaţă..................................................... ............................ Introducere........................................................................... Inspiraţia Scripturii............................................................. Tema centrală a scrierilor Vechiului Testament................. Grafic: Cronologia Vechiului Testament................................. Geneza............................................................................... Exodul................................................................................. Leviticul............................................................................... Numeri................................................................................. Deuteronomul..................................................................... Iosua..................................................................................... Judecători............................................................................. Rut....................................................................................... Grafic: Armonie: Samuel, împăraţi, Cronici, Ezra si Neemia 1 Samuel.............................................................................. 2 Samuel.............................................................................. 1 împăraţi............................................................................ 2 împăraţi ........................................................................... 1 Cronici............................................................................. 2 Cronici....................................................... ...................... Ezra...................................................................................... Neemia................................................................................. Estera................................................................................... Iov Psalmii....................... Proverbe..................... Eclesiastul.................. Cântarea Cântărilor... Isaia............................ Ieremia...................... Plângerile lui Ieremia . Ezechiel..................... Daniel........................

11 13 18 30 49 51 79 105 129 149 169 193 217 234 235 257 287 319 345 361 381 395 407 421 441 465 • 479 497 515 541 565 575 595

Osea.................................................. Ioel.................................................... Amos ............................................... Obadia.............................................. Iona................................................... Mica.................................................. Naum................................................ Habacuc............................................ Tefania.............................................. . » Hagai................................................. Zaharia ............................................. Maleahi.............................................. Anexe (grafice) Localizarea cronologică profeţilor. Mesajul scrierilor profeţilor.......... Bibliografie selectivă.......................... Index general.....................................

615 633 647 665 681 699 711 725 739 755 767 783 797 801 803 809

t

i

l :

i

i i

:

i

Hărţi şi illustraţii grafice

pe verso paginii de titlu Ţinuturile biblice în zilele noastre 49 Cronologia Vechiului Testament împărţirea Vechiului Testament ebraic 16 16 împărţirea Vechiului Testament în engleză 58 Linia descendenţilor de la Adam la Noe 59 Dimensiunile corăbiei lui Noe 61 Linia descendenţilor de la Sem la Avraam Călătoriile lui Avraam 62 Călătoria lui Israel din Egipt la Muntele Sinai 88 Planul cortului din pustiu 91 Modelul Cortului întâlnirii al lui Dumnezeu 94 97 Marele preot 99 Structura cărţii Exodul Preoţimea ca tip al lui Cristos şi al Bisericii Sale 120 123 Sărbătorile izraeliţilor > 136 Călătoria lui Israel de la Muntele Sinai la câmpiile Moabului 179 Strategia militară în cucerirea cetăţii Ai 181 Cucerirea ţării promise 183 împărţirea ţării promise 202 Asupritorii lui Israel în vremea judecătorilor 234 Armonie: Samuel, împăraţi, Cronici, Ezra şi Neemia 262 Soţiile si » > fiii lui David 273/ David ca tip al lui Cristos 276 David şi Mefiboşet-un tip al relaţiei dintre Cristos şi păcătoşi 279 Promisiuni făcute lui Avraam şi lui David 296 Dimensiunea împărăţiei lui Solomon 300 împărăţia divizată Supraputerile internaţionale după divizarea împărăţiei unite 302 . a lui Israel şi Iuda 305 Călătoriile profetului Ilie 353 Structura închinării în Templu 491 Viaţa sub soare contrastată cu viaţa sub autoritatea Fiului 521 Isaia în raport cu împăraţii şi prorocii împărăţiei divizate 7

}

7

...II1111 III

II.


în acelaşi timp, Dumnezeu pre­ tinde credinţă şi ascultare din partea poporului său Israel. Singura cale de a scăpa; dejudecata care va.veni este credinţa şi ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Evreii sunt instruiţi să ia un miel fără cusur, să-l ofere ca jertfă, să ungă cu sânge stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor, să gătească şi să mănânce carnea

]

\ i

I;

! :

i

! I

i ■

I

Exodul

în acea noapte. „Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului” (12:13).

Partea a lll-a: Eliberarea (12:31-18:27) Ultima urgie devastatoare, moartea întâilor născuţi de pe întreaga întin­ dere a ţării Egiptului, are ca rezultat porunca lui Faraon ca israeliţii să plece imediat. începe marea migrare a unui popor de aproape două milioane de su­ flete (vezi harta de la pagina 88). în mod miraculos, israeliţii sunt conduşi de un stâlp de nor în timpul zilei, iar noaptea de un stâlp de foc. Când egiptenii şi-au revenit din şocul plecării robilor evrei, armata este tri­ misă în urmărirea lor, până la Marea Roşie. Cu marea întinsă înainte, pustia în stânga şi în dreapta lor, iar egiptenii la orizont, în spatele lor, poporul reacţio­ nează plin de teamă şi îl criţică aspru pe Moise. Moise le răspunde zicând: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi” (14:13-14). Israeliţii sunt încurajaţi să nu se înspăimânte. Dumnezeu îi izbăveşte într-un mod miraculos, neaşteptat-apele mării ca nişte ziduri, de o parte şi de alta, iar copiii lui Israel trec prin mijlocul lor, pe pământ uscat. Domnul zădărniceşte încercarea armatei egiptene de a-i urma pe israeliţi pe malul Mării Roşii. „A scos roatele carelor şi le-a îngreuiat mersul” (14:25). Readucând marea la starea ei normală, El îi nimiceşte pe soldaţi. Israel este liber. Moise conduce poporul într-o cântare de mulţumire şi laudă aduse Domnului. Călătoria de două luni până la Sinai continuă în pustia Şur. La Mara, israeliţii se plâng de faptul că apa este amară şi nu poate fi băută. Domnul îi spune lui Moise cum să o facă dulce. Ajunşi la Elim, se bucură de o oază plăcută. în pustia Sin încep din nou să cârtească, regretând că au lăsat în urmă carnea şi pâinea din Egipt. Domnul le oferă prepeliţe şi mană din abundenţă. La Refidim, poporul se luptă încă o dată cu Moise din pricina lipsei de apă. Şi de această dată primesc apa atât de necesară, care curge în mod miraculos din stânca pe care o loveşte Moise. Amaleciţii atacă, dar sunt înfrânţi. Succesul este atribuit braţelor lui Moise ţinute sus de Aaron şi Hur (pentru a arăta importanţa rugăciunii şi a încrederii în Domnul). La sosirea soţiei lui, a celor doi fii şi a socrului său, Ietro, din Madian, Moise primeşte câteva sfaturi care-i uşurează munca. Sunt numite în funcţie numeroase ajutoare, pentru a judeca acele cazuri care sunt mai simple, permi­ ţând astfel lui Moise să rezolve doar problemele mai serioase care se ridică în mijlocul poporului.

87

88

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Călătoria lui Israel din Egipt la Muntele Sinai

; i

I

3

:

f ' I

:

Partea a IV-a: Legea şi ordinea (19:1-40:38) în cea de-a treia lună de la ieşirea din Egipt, israeliţii ajung la Muntele Sinai. Acolo se vor petrece o serie de evenimente, întinzându-se pe o perioadă de zece luni, care vor avea o influenţă deosebit de semnificativă în interacţiu­ nea lui Dumnezeu cu poporul Său. Orice revelaţie divină ulterioară ce se gă­ seşte în Scriptură are legătură, într-o anumită măsură, cu această întâlnire. La Muntele Sinai, Dumnezeu dă lui Moise cuvintele Legii Sale şi instrucţiunile detaliate privind proiectarea şi construirea cortului.

:

; !

89

Exodul

Legea lui Moise Nimic din ceea ce s-a petrecut în istoria lumii, exceptând evenimentul întrupării şi pe cel al Crucii, nu a fost la fel de semnificativ, de solemn, de pro­ fund precum Legea dată lui Moise la Muntele Sinai de către Dumnezeu însuşi.5 Contextul în care a fost dată Legea este extraordinar. Poporul este avertizat de moartea imediată a oricărui om sau animal care va atinge muntele sau poalele lui. Acest avertisment a fost însoţit de „tunete, fulgere şi un nor gros pe mun­ te; trâmbiţa răsuna cu putere şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă” (19:16). Pentru umanitate era esenţial să înveţe natura sfinţeniei lui Dumnezeu şi caracterul păcătoşeniei umane. Domnul foloseşte diferite mijloace pentru a arăta oamenilor prăpastia morală existentă între Creator şi creaturile Sale umane. Legea scoate la iveală păcatul şi gravitatea lui. Prin intermediul legii, israeliţii puteau vedea adâncimea pervertirii lor şi îşi puteau simţi nevrednicia. Poruncile lui Dumnezeu se adresează inimii lor. Poruncile nu cer doar o reac­ ţie externă, ci şi reacţii interne; ele nu pretind doar actul extern de ascultare, ci şi simţământul intern de iubire. Legea lui Dumnezeu nu interzice doar actul de a păcătui, ci şi dorinţa şi înclinaţia spre păcat: „Legea umană leagă doar mâinile; legea lui Dumnezeu leagă inima.”6 Legământul stabilit cu Moise (19:5) este o continuare a legământului în­ cheiat cu Noe şi mai târziu cu Avraam. în legământul cu Moise, Domnul îşi păstrează promisiunea făcută cu patru sute de ani în urmă (Geneza 15:13). Prin Moise, Domnul dă instrucţiuni suplimentare pentru a arăta israeliţilor cum trebuie să se comporte ca popor al lui Dumnezeu-ca „împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (19:6). în continuare, Domnul prezintă principiile şi regu­ lile prin care îşi va conduce poporul, nu prin democraţie, dominaţia majori­ tăţii; nu prin aristocraţie, dominaţia câtorva, ci prin teocraţie, dominaţia lui Dumnezeu. Prin urmare, legea Vechiului Testament este un amestec de legi morale, civile şi ceremoniale. Cele Zece Porunci rezumă îndatoririle israeliţilor ca popor al lui Dumnezeu (20:1-17). în înţelepciunea Sa, Dumnezeu a rânduit ca tot ceea ce îi glorifică Numele să fie şi spre binele poporului Său. Domnul dă legi care, dacă sunt ascultate, aduc cele mai mari beneficii israeliţilor. Domnul a venit din Sinai ... Având în dreapta Lui focul legii. Da, El iubeşte popoarele.

(Deuteronomul 33:2-3)

5 F. B. Meyer, Devotional Commentary on Exodus (Grand Rapids, Michigan: Kregel Publications, 1978), p. 219. 6Thomas Watson, The Ten Commandments (London: Banner ofTruth Trust, 1959 [prima ediţie 1692]), p. 45.

1

.

90

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Dragostea de la Dumnezeu a dat legea, dragostea pentru Dumnezeu caută să împlinească legea (Psalmul 119:97; 9-10; vezi Ioan 14:15).

; i : {

i

Cortul

I|i

;• !

ii i

în centrul vieţii de închinare a israeliţilor se afla „Cortul întâlnirii (39:32). în mijlocul cortului se găsea altarul pentru jertfe. Un trib a fost ales şi ordinat în funcţia preoţească. Oamenii au slujit în această funcţie înainte de stabilirea preoţiei sub Aaron (19:22, 24). Abel, Noe, Avraam şi Iacov au activat într-o funcţie preoţească atunci când au construit altare şi au oferit jertfe Domnului (Geneza 4:4; 8:20; 22:23; 31:54). Aceşti „preoţi ocazionali” vor fi înlocuiţi acum de o preoţie ereditară, pentru a duce la bun sfârşit orice slujbă asociată cu cortul şi închinarea înaintea lui Dumnezeu. Proiectul cortului, întocmit de Dumnezeu şi încredinţat lui Moise la Muntele Sinai, trebuia realizat întocmai (25:9). Oamenii au contribuit cu ma­ teriale, cu îndemânarea lor şi muncă fizică. Curtea exterioară, de formă rec­ tangulară, era îngrădită, având o intrare largă (27:9,23,26).7 în curte se găsea altarul pentru jertfele animale, construit din lemn de salcâm învelit în bronz, între cortul propriu-zis şi altar era aşezat ligheanul de bronz, un vas mare, plin cu apă, astfel încât preoţii să-şi spele mâinile şi picioarele înainte de a intra în cortul îngrădit (30:17-21). Cortul avea două încăperi, „Locul sfânt şi Locul preasfânt” (26:33), se­ parate de o perdea groasă. în prima încăpere, Locul sfânt, „altarul” (Evrei 9:2), se aflau sfeşnicul, masa pentru pâini şi altarul tămâierii. Sfeşnicul de aur masiv, cu cele şapte braţe ale sale (25:31-40; 26:35), ardea neîncetat şi lumina Locul sfanţ. Masa pentru pâini era făcută din lemn de salcâm acoperit cu aur (25:23-30). Pâine proaspăt coaptă era pusă pe masă în ziua de sabat şi înlo­ cuită la fiecare şapte zile. Cele douăsprezece bucăţi de pâine, reprezentând cele douăsprezece triburi ale lui Israel, erau o jertfo de mulţumire, „arătată” neîncetat înaintea lui Dumnezeu. Altarul tămâierii era de asemenea focut din lemn de salcâm acoperit cu aur (30:1-10). Numele „altar” îl leagă de altarul jertfelor. Ispăşirea era simbolizată prin altarul jertfelor, împăcând Israelul cu Dumnezeu. Altarul tămâierii îi reprezenta pe israeliţi împăcaţi în rugăciunile şi închinarea lor care se ridicau către Domnul.8 7 Keine apreciază dimensiunea cotului evreu astfel: 52,52 cm sau 20,7 inchi (Paul F. Keine, The Tabernacle ofGodin the Wilderness ofSinai. Grand Rapids, Michigan: Zondervan 1977, p. 30).

I i;

:

8 într-o traducere americană a Bibliei (RAV), în conformitate cu textul din Evrei 9:4, alta­ rul tămâierii este localizat în Locul preasfânt. în mod literal, cuvintele din Evrei 9:4 înseamnă „având un vas de aur pentru tămâie”. Vasul de pe altar era dus în Locul preasfânt o dată pe an, la Sărbătoarea Ispăşirii (Leviticul 16:12-13). Altarul rămânea în afara Locului Preasfânt.

I ! : ! ;

!

Exodul

91

Planul cortului din pustiu 26 m (50 coţi) ->■

(10 coţi)

□

. i

Locul preasfânt

Perdeaua _ Altarul tămâierii

15 m (30 coţi)

l n 52 m (100 coţi)

Locul sfânt

'r

Masa cu ' pâinile

Sfeşnicul de aur

O Ligheanul

Altarul pentru jertfe

Poarta 10 m (20 coţi)

K

1 cot = 52.52 cm sau 20.7 inchi

I

92

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

A doua încăpere, Sfânta Sfintelor, sau „Locul preasfânt” (Evrei 9:3), adăpostea chivotul legământului, numit şi chivotul mărturiei (26:34). Chivotul conţinea „un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului” (Evrei 9:4).9 în camera interioară intra doar marele preot, o dată pe an, pentru a stropi scaunul îndurării cu sângele pentru jertfa. (Leviticul 16:14-15; Evrei 9:7). Chivotul legământului era făcut din lemn de salcâm, acoperit cu aur în interior şi exterior. Capacul chivotului era scaunul îndurării, făcut din aur masiv, cu doi heruvimi de aur la un capăt şi la celălalt (25:10-22): „... trage o linie dreaptă între centrul Porţii şi Scaunul îndurării. Treci prin Altar, prin Lighean, prin Uşă; la dreapta ta este Masa cu Pâinile şi Sfeşnicul la stânga; prin Altarul Tămâierii, prin Perdea, la Chivot, acoperit cu Scaunul îndurării, în Sfânta Sfintelor. Aceasta este adevărata călătorie a creştinului, de afară, spre imediata prezenţă a lui Dumnezeu.”10 La sfârşitul întregii lucrări, cortul a fost consacrat de Domnul : „Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii şi slava Domnului a umplut cortul. Moise nu putea să intre în Cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui şi slava Domnului umplea cortul” (40:34-35).

Cristos si .> Biserica Sa

!

i

în 1 Corinteni 10, apostolul Pavel face referire la evenimentele înscrise în cartea Exodul. El vorbeşte despre israeliţii care sunt călăuziţi de nor, trecând prin mare, astâmpărându-şi setea cu apa care curge din stâncă. Câţiva dintre aceşti israeliţi au devenit închinători la idoli; alţii au comis imoralitate sexua­ lă; alţii însă, spune el, L-au ispitit pe Domnul şi au fost nimiciţi de şerpi, iar mulţi au cârtit împotriva lui Dumnezeu. Pavel prezintă toate aceste referinţe în felul următor: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pil­ de, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:11-12). Mare parte a cărţii Exodul are un mesaj spiritual adresat creştinilor: „ Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nă­ dejde” (Romani 15:4). Textul cărţii Exodul este încărcat de semnificaţie cristologică. 9 Când chivotul a ajuns să fie găzduit la templul din Ierusalim, cuprindea doar cele două table de piatră pe care erau scrise Cele Zece Porunci (1 împăraţi 8:9). 10 C. L. Maynard, citat de A. M. Hodgkin, Christin allthe Scriptures (London: Pickerine and Inglis, 1907), p. 21.

l! 3

:

ii ■

I Exodul

■ Robia Israelului în Egipt (1:11-14) este simbolul robiei păcătosului sub păcat (Romani 6:17-18). ■ Mielul pascal (12:5,7,13) este un tip al lui Cristos şi al sângelui Său preascump (Ioan 1:29; 1 Petru 1:19; 1 Corinteni 5:7; Apocalipsa 5:6). Niciunul dintre oasele Lui nu va fi zdrobit (12:46; cf. Numeri 9:12; Psalmi 34:20; Ioan 19:36). ■ Stâlpul de nor şi defoc (14:19; cf. 13:21-22) este un tip al Prezenţei lui Cristos alături de poporul Său (Ioan 14:18; Matei 28:20). ■ Cântarea lui Moise (15:1-19) este un model de cântare pentru izbândă spirituală (Apocalipsa 15:3-4). ■ Mulţimea amestecată (12:38) îi simbolizează pe cei născuţi şi cei nenăs­ cuţi din nou în Biserica vizibilă (Matei 13:24-30, 36-43). ■ Apele de la Mara şi Elim (15:23-27) sunt un model al experienţelor dulciamare din viaţa creştină (1 Petru 1:6). ■ Mana (16:4) este un tip al lui Cristos, Pâinea vieţii (Ioan 6:31-35). ■ Apa din stâncă (17:6) este un tip al lui Cristos, care asigură apă vie (1 Corinteni 10:4; Ioan 4:10; 7:37-39).

Cortul întâlnirii Cortul pământesc al întâlnirii a fost construit sub îndrumările exacte date de Dumnezeu (25:9). Rolul lui a fost acela de a reprezenta realităţile spirituale (Evrei 8:5). Persoana şi lucrarea Domnului Isus Cristos sunt prefigurate în construcţia, materialele şi mobilierul cortului din pustiu.11 Cortul întâlnirii din pustiu reprezintă întruparea Fiului pe pământ: „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan l:14-termenul grecesc tradus prin „locuit” are ca rădăcină un cuvânt ce înseamnă „S-a făcut cort”). Toată frumuseţea cortului pământesc consta în interiorul lui. Privit din exterior, el părea un cort lung, închis la culoare, fără aspect estetic, din piele de bursuc. Pe dinăuntru însă era frumos pe margine, strălucind de aur şi ta­ piţerie în culori deosebite. Se poate vedea aici imaginea „obişnuită”, simplă şi frumuseţea interioară a lui Isus Cristos (Isaia 53:2; 52:14; Evrei 7:26; 4:15; 1 Ioan 3:5). în Cristos nu numai că nu există păcat, dar El este plin de sfinţenie şi neprihănire. El este Iehova Tsidkenu, „Domnul, Neprihănirea noastră”, pentru că El este pe deplin neprihănit. El este neprihănit prin Numele Lui, 11 Pentru un studiu detaliat al mobilierului şi materialelor folosite în cort ca reprezentare a caracterului şi a lucrării lui Cristos, vezi Kiene, The Tabernaele ofGod in the Wildreness, pp. 9-162.

93

94

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

neprihănit în faptă, în minte, în inimă; El este întru totul neprihănit, atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară.

C 9

-f

?*

V:'j

m %:■

;

/'

.

m

■

\ i

!

: i

1

: : :

i

f

: :

f

i ■

.

:

î

.:

i . •

Iii

.

Exodul

Altarul dejertfă vorbeşte despre lucrarea de ispăşire a Mântuitorului şi des­ pre părtăşia cu Dumnezeu de care noi ne bucurăm prin El (Evrei 13:10; 1

Ioan 1:7). Chivotul care conţine Legea dreaptă a lui Dumnezeu vorbeşte despre Cristos, Singurul care a împlinit-o pe deplin atât în duhul, cât şi în litera ei (Psalmi 40:8; cf. Evrei 10:5-7). Capacul ispăşirii aşezat deasupra chivotului a fost îmbrăcat în aur pentru a simboliza tronul regesc al lui Dumnezeu. Pentru cei care vin la Dumnezeu prin Isus Cristos, tronul regesc de judecată nu este altul decât capacul ispăşirii. Noi suntem „socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpăra­ rea care este în Cristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfa de ispăşire” (Romani 3:24-25). Cuvântul grecesc tradus prin „ispăşire” provine din termenul hilasterion, care înseamnă „capacul ispăşirii” (cf. Evrei 9:5). „In curte era altarul pentru arderile-de-tot şi ligheanul, arătând înspre Cristos prin al cărui sânge noi suntem justificaţi şi prin al Cărui Duh suntem sfinţiţi. In locul cel sfânt erau masa pâinii pentru punerea înainte, sfeşnicul cu şapte candele şi altarul tămâierii arătând înspre Cristos ca Pâinea vieţii, Lumina vieţii şi Mijlocitorul nostru. In cele din urmă, era Locul Preasfânt cu chivotul legământului, care conţinea Legea. Dar între prezenţa plină de slavă şi Legea sfântă a lui Dumnezeu pe care omul o încălcase se afla capacul stro­ pit cu sânge, capacul ispăşirii, un simbol potrivit şi tip al lui Cristos, Ispăşirea noastră. Sfânta sfintelor era imaginea cerului însuşi; chivotul, un simbol al tronului lui Dumnezeu. întregul cort, fiind casa lui Iehova, era o profeţie fru­ moasă şi cea mai potrivită a lui Cristos, în care toată prezenţa Dumnezeirii locuieşte în trup.”12

Preoţimea Pe Muntele Sinai, Dumnezeu i-a dat lui Moise cuvintele Legii Vechiului Legământ. De asemenea, El i-a comunicat lui Moise indicaţiile privitoa­ re la construirea cortului şi mobilierul acestuia. Cel de-al treilea aspect în care a primit instrucţiuni pe muntele cel sfânt a avut legătură cu stabilirea preoţimii. Linia preoţiei lui Aaron prefigurează lucrarea Domnului Isus Cristos ca Mare Preot pentru poporul Său. Aaron şi fiii lui sunt menţionaţi de 24 de ori în această carte a Scripturilor. Nici Aaron, nici Cristos nu se autodeclară (28:1; cf. Evrei 5:4-6). Domnul Isus Cristos este acum în cer şi „Astfel... avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile” (Evrei 4:14). Lucrarea Lui 12 Hendriksen, Survey of ht e Bible, pp. 212-213.

95

96

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

nu s-a încheiat; El, intr-adevăr, lucrează ca Mare Preot. Slujirea Lui ca Mare Preot va continua până când toată Biserica va fi desăvârşită şi predată în siguranţă Tatălui (Evrei 7:25).13

îmbrăcămintea pentru marele preot

I

i

,

ii

13 Sfinţirea marelui preot (29:1-37) şi a sarcinilor sale sfinte, alături de bogata lor semni­ ficaţie în legătură cu Domnul Isus Cristos, vor fi prezentate în detaliu în capitolul următor, care analizează cartea Leviticul. 14 Ex. Kiene, The Tabernacle ofGodin the Wildreness, pp. 162-173; Henry Law, The Gospel in Exodus (London: Banner of Truth Trust, 1967 [1855], pp. 134-139; Pink, Gleanings in Exodus, pp. 259-272. 15 Law, Gospel in Exodus, p. 134.

1

1 I;

în cartea Exodul se acordă o atenţie deosebită croielii îmbrăcămintei şi ornamentelor pe care trebuie să le poarte marele preot. Unii cercetători ai Bibliei, din trecut şi din prezent, au interpretat semnificaţia şi sensul acestor articole prin comparaţie 'cu Persoana şi lucrarea Mântuitorului.14 Se impune însă o precizare. Deşi comparaţiile ar fi putut fi intenţionate de Domnul, Noul Testament nu atestă faptul că acestea ar reprezenta detalii de natură dogmatică. îmbrăcămintea marelui preot (28:1-43; 39:l-31-vezi pagina 97) poate fi văzută ca o prezentare a excelenţei deosebite şi a slavei Marelui Preot, Isus Cristos. Dumnezeu foloseşte modele ca imagini prin care doreşte să-Şi înveţe po­ porul ceea ce altfel ar fi de neînţeles pentru mintea umană. Pe lângă faptul că mobilierul cortului se adaugă viziunii legate de slava lui Cristos, şi îmbră­ cămintea marelui preot vorbeşte mult despre Cristos. Fiecare parte a îmbră­ cămintei şi a ornamentelor a fost menită de Dumnezeu pentru „cinste şi po­ doabă” (28:2). Insă aceasta nu avea rolul de a atrage atenţia asupra lui Aaron, ca să-l facă demn de admirat, minunat, uimitor-cu toate că aşa era. Rolul ei era să înfăţişeze aspectele strălucitoare ale Domnului Isus Cristos. Nu există nicio îndoială cu privire la aceasta. Fiecare culoare strălucitoare lumina; cele mai scumpe bijuterii străluceau. „Nuanţele variate ale curcubeului, lumina deamiaz a soarelui parcă se îmbinau formând chipul unei figuri umane străluci­ toare. Pământul scotea în evidenţă frumuseţea acestei haine. Aspectul artistic o înrăma cu o măiestrie dată numai de Duhul.... O asemenea măiestrie nu s-ar fi născut dacă n-ar fi trebuit să scoată în evidenţă valoarea Sa de neîntrecut.”15 Tunica era făcută din mătase atent ţesută. Ea acoperea întregul trup de la gât până la picioare şi braţele până la încheieturi. Aceasta era îmbrăcată direct pe piele. Bumbacul era de cea mai bună calitate posibilă. Aceasta simbolizea­ ză perfecţiunea Mântuitorului şi curăţia sa deplină.

i

(

Exodul

Marele preot Reprodus cu acordul lui Kiene, The Tabemacle ofGod in the Wildemess, p. 165.

97

98

; 1 :

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Mantia era puţin mai mică decât tunica şi era purtată peste aceasta. Ea nu acoperea braţele şi ajungea doar până sub genunchi. Această mantie era în întregime albastră. Albastrul este culoarea cerului. Prin această culoare sunt prezentate originile cereşti ale Domnului. Efodul era o tunică mai scurtă decât mantia, ca două şorţuri, unul în faţă, celălt în spate, cu doi umerari laţi ca suport (28:7). Era o îmbinare de culori strălucitoare „din aur, din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi din in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie” (28:6). Cei mai talentaţi artizani realizau aceste materiale. Este posibil ca semnificaţia acestei broderii să fi fost aceea că toate virtuţile rare sunt îmbinate în Persoana lui Isus Cristos. Brâu/ (cureaua) pentru efod, făcut din acelaşi material şi model cu efodul, era legat în jurul brâului, ţinând efodul, mantia şi tunica (28:8). Acest brâu semnifică slujirea. El vorbeşte despre Domnul Isus Cristos în toată perfecţi­ unea Sa neasemuită, despre caracterul Său fără egal, slujind şi păstorindu-Şi Biserica (Matei 20:28; cf. Ioan 13:4). Pieptarul, făcut din acelaşi material şi model cu efodul, era purtat peste efod, deasupra brâului (28:15). Făcut din două bucăţi de material de aceeaşi mărime, era legat jos şi forma un fel de buzunar în care erau puse Urimul şi Tumimul. Era lat de o mână şi lung de o mână. Pe faţa acestui pieptar bogat ornat erau puse do­ uăsprezece pietre preţioase, fiecare reprezentând seminţiile Israelului. Aceasta arată cât de iubită este Biserica. Noi, cei care suntem ai Domnului, am fost iubiţi „cu o dragoste veşnică”, şi Dumnezeu ne-a atras la El cu bunătate (Ieremia 31:3). Marele nostru Preot, Domnul şi Mântuitorul nostru, ne iubeşte fără încetare. Isus Cristos, Marele nostru Preot îi cunoaşte pe ai Săi, îi iubeşte, Se roagă pen­ tru ei, îi păzeşte, îi preţuieşte şi îşi găseşte plăcerea în slujitorii Săi. Mitra de in subţire era înconjurată de o sfoară albastră. (Oare lucrul acesta să însemne că toate gândurile Mântuitorului erau îndreptate spre cer?) Pe mitră era fixată o tablă din aur curat, având imprimate cuvintele „Sfinţenie Domnului” (28:36). Astfel, întreaga Persoană a lui Isus Cristos, toată învă­ ţătura Lui, tot ce a făcut şi face El, si toţi cei ce îi aparţin sunt „Sfinţenie Domnului”.

Aplicaţie f

i:l ;

Primele cărţi ale Bibliei sunt mai mult decât o istorie inspirată a evenimen­ telor ce au avut loc cu mii de ani în urmă. Ele conţin nenumărate exemple şi imagini ce redau marile doctrine ale credinţei noastre, care vor fi explicate şi dezvoltate în Noul Testament.

I

\

i

i

?

Exodul

99

1. Răscumpărare Fiecare carte a Bibliei are o „temă proeminentă şi dominantă”. După cum am specificat în capitolul anterior, din punct de vedere istoric, cartea Geneza este cartea începuturilor, dar văzută din punct de vedere doctrinar este car­ tea care are legătură cu alegerea-alegerea suverană ca un act deliberat al lui Dumnezeu. Privită din punct de vedere istoric, cartea Exodul are legătură cu eliberarea Israelului din Egipt, însă sub aspect doctrinar, ea prezintă proble­ ma răscumpărării. Aşa cum prima carte ne învaţă că Dumnezeu alege pen­ tru mântuire, în acelaşi fel, a doua carte a Bibliei ne învaţă cum mântuieşte Dumnezeu: prin răscumpărare-şi anume, printr-o eliberare pentru care s-a plătit un preţ. Exodul devine astfel o puternică ilustrare, sau tip, al acelei răs­ cumpărări de sub robia păcatului, care este oferită prin întruparea, suferinţa şi moartea jertfitoare a Domnului Isus Cristos.16 Abordând tema răscumpărării, A. W. Pink porneşte de la următorul verset: „Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale” (15:13). Pe baza acestuia, Pink împarte Exodul în cinci părţi: Structura cărţii Exodul 1. Nevoia de mântuire-un popor înrobit

Exodul 1-6

2. Puterea Răscumpărătorului - arătată în cele 10 urgii

Exodul 7-11

3. Natura răscumpărării -obţinută prin sânge, aplicată prin putere

Exodul 12-18

4. Datoria celor răscumpăraţi - supunere faţă de Domnul

Exodul 19-24

5. Soluţiile asigurate pentru eşecurile celor răscumpăraţi-cortul şi slujbele

Exodul 25-40

2. Credinţa şi ascultarea Acestea două, credinţa şi ascultarea, nu pot fi separate: „... credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2:20). Prin ascultarea de care au dat dovadă sclavii evrei a devenit posibilă eliberarea (12:7, 13). Dumnezeu le-a spus ce trebuiau să facă, şi ei au acţionat în conformitate cu voia Sa. In Evanghelie, ascultarea 16 Pink, Gleanings in Exodus, p. 7

100

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

este esenţială pentru mântuire (Evrei 5:9; cf. 1 Petru 4:17). Pavel, marele te­ olog al justificării doar prin credinţă, vorbeşte despre „ascultarea credinţei (Romani 1:5; 16:26). Scriitorii Bibliei folosesc termenul „credinţă” în două moduri diferite. în primul rând, termenul este folosit în mod obiectiv ca fiind „credinţa, care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda 3). Acest înţeles include adevărul, doctrinele date de Dumnezeu. Traducerea textului din Romani în Revised Authorized Version (Versiunea Autorizată Revizuită) ar fi astfel corectă, şi anume „ascultarea faţă de credinţă”-altfel spus, ascultare faţă de doctrinele fundamentale ale creştinismului pe care şi le însuşeşte o persoană născută din nou. în al doilea rând, „credinţa” poate fi înţeleasă în mod subiectiv ca fiind impulsul unui suflet născut din nou: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Astfel, textul din Romani 1:5 care vorbeşte despre „ascultarea credinţei” se referă la ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu pe care o produce adevărata credinţă. Oricum am interpreta acest termen, rezul­ tatul este acelaşi. Scriptura mărturiseşte clar că credinţa dată de Dumnezeu este o credinţă care produce ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu există un conflict real între Pavel şi Iacov. Ambii sunt la fel de convinşi de faptul că adevărata credinţă duce la ascultare (Iacov 2:26).

1

3. Rugăciunea biruitoare Când soldaţii amaleciţi s-au dus pe urmele israeliţilor pentru a-i întoarce din drumul lor, Moise a ştiut că această situaţie primejdioasă necesita ru­ găciune. Sprijinirea braţelor lui Moise (17:12) este simbolică pentru ajutorul reciproc în rugăciunea biruitoare (Faptele Apostolilor 2:42; 4:23-31; Efeseni 6:18-19; Iacov 5:16-18).

4. Legea

N

i

Legea de la Sinai a fost o povară pusă pe umerii israeliţilor. Chiar şi pen­ tru cei mai devotaţi şi evlavioşi dintre ei era imposibil să o ţină. Legea i-a făcut pe israeliţi conştienţi de nevrednicia şi păcătoşenia lor şi i-a determi­ nat să caute milă la Dumnezeu prin sistemul de jertfe stabilit. Ei aşteptau „mângâierea lui Israel” şi tânjeau după venirea Eliberatorului promis (Luca 2:25; Galateni 3:24). Vechiul Legământ nu putea aduce mântuirea, însă cei care se încredeau în mila lui Dumnezeu erau iertaţi în perspectiva morţii lui Cristos. Legea lui Moise era sfântă (Romani 7:12). Păcătoşii nu se pot supune pe deplin legii lui Dumnezeu, motiv pentru care Dumnezeu a promis un nou legământ cam în aceeaşi perioadă în care a dat Vechiul Legământ: „Domnul,

(

Exodul

Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti” (Deuteronomul 30:6). Această promisiune urma să fie accentuată de profeţi: de exemplu, „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou ...Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să pă­ ziţi şi să împliniţi legile Mele” (Ezechiel 36:26-27). Tot ce era poruncit urma să fie împlinit în promisiune. In cadrul Noului Legământ, Domnul îşi respectă promisiunile date prin Moise şi prin profeţi. După aproape o mie cinci sute de ani de la evenimentele petrecute la Sinai, la începuturile Bisericii Creştine, la Conciliul din Ierusalim s-a ridicat problema legăturii dintre credincioşi şi Legea lui Moise. Apostolul Petru se opune impunerii legii lui Moise asupra convertiţilor dintre Neamuri în cuvinte foarte explicite: „Acum, deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus” (Faptele Apostolilor 15:10-11). Petru afirmă că o asemenea cerinţă L-ar ofensa pe Dumnezeu. El o consideră o povară pe care niciun evreu nu ar putea s-o poarte. Petru subliniază faptul că, atât pentru evrei, cât şi pentru Neamuri, calea mântuirii este acum aceeaşi: noi suntem mântuiţi doar prin har, doar prin credinţă, doar în Cristos! „Atunci, unii din partida fariseilor, care crezu­ seră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise” (Faptele Apostolilor 15:5). Pentru aceşti farisei nu părea atât de importantă ideea că evreii devin creştini, ci mai degra­ bă faptul că toate naţiunile ar trebui să devină evrei. Petru subliniază că a le cere celor dintre Neamuri să păzească Legea lui Moise înseamnă a-L „testa” sau a-L „ispiti” pe Dumnezeu. Argumentul lui Petru este simplu: circumcizia şi păzirea legii lui Moise nu pot fi necesare pentru convertiţii dintre Neamuri deoarece Dumnezeu i-a primit (Faptele Apostolilor 15:7-9). Domnul a de­ monstrat că i-a acceptat pe cei care aparţineau Neamurilor, necircumcişi şi fără Legea lui Moise, când Duhul Sfânt a venit peste Corneliu, peste familia şi prietenii lui (Faptele Apostolilor 10:44-48). A cere Neamurilor să se supu­ nă Legii lui Moise nu numai că L-ar ispiti pe Dumnezeu, dar ar pune peste Neamuri un jug prea greu de purtat. Jugul este simbolul sclaviei (1 Timotei 6:1). încă de la Sinai, Legea a fost un jug. De la Sinai şi până la Cristos, isto­ ria Israelului a fost o serie nesfârşită de suferinţe şi lupte sub această povară a Legii. Deseori, ei au înlăturat jugul şi au întrecut limitele prin răzvrătire şi fărădelege (Ieremia 5:5). Chiar şi pentru cei evlavioşi, Legea lui Moise a fost o disciplină strictă, care avea rolul de a-i pregăti să-L primească pe Cristos, ca să fie justificaţi doar prin credinţă în El (Galateni 3:24). Dacă acest jug

101

j

102

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

nu a putut fi purtat nici de către evreii de la Conciliu şi nici de părinţii lor17 (Faptele Apostolilor 15:10), înseamnă că Legea lui Moise nu ar mai trebui să fie solicitată nimănui, chiar dacă e evreu sau dintre Neamuri, întrucât evreii convertiţi cred acum că, „prin harul Domnului Isus , ei vor fi mântuiţi ca şi Neamurile (Faptele Apostolilor 15:11). Astfel, apostolul Petru concluzionează afirmând că mântuirea este primită doar prin har, doar prin credinţa în Cristos. Argumentarea adusă în Faptele Apostolilor 15 ar părea să lămurească lucrurile o dată pentru totdeauna. Din păcate însă, nu este aşa. încă din perioada scrierii Noului Testament, relaţia dintre Legea lui Moise şi creştini, fie că erau evrei, fie dintre Neamuri, a fost ţinta unor opinii foarte diferite, deseori având ca rezultat o lipsă considerabilă a dragostei creştine. Dificultatea constă în special în interpretarea semnificaţiei şi a definiţiei „Legii lui Moise”. Care este „jugul” din Faptele Apostolilor 15:10 la care nu trebuie supuşi credincioşii dintre Neamuri? Unii susţin că jugul „nu este legea morală şi interzicerile drepte ale religiei; ci legile şi obiceiurile ceremoniale ale evreilor”18. Alţii insistă asupra ideii că jugul nu este „circumcizia, ci legea mozaică în general, şi aceasta văzută în special ca o condiţie a mântuirii ... Intr-adevăr, Legea era o povară grea, dar devenea insuportabilă când era pri­ vită ca o condiţie a mântuirii.”19 Este greu însă, dacă nu imposibil, să vedem cum pot fi extrase oricare dintre aceste interpretări din cuvintele lui Petru. Calvin, cu claritatea şi puterea-i caracteristice, afirmă : „... este uşor să înţe­ legem din situaţia respectivă că el (Petru) nu vorbeşte doar despre ceremonii... nu vorbeşte doar despre oamenii sfinţi, ci despre mulţi făţarnici care aveau un comportament corect şi atent doar în respectarea exterioară a obiceiurilor. Şi, mai mult decât atât, nu ar fi atât de greu să împlinim legea morală, dacă ar fi vorba doar despre o ascultare cu trupul, iar aceasta nu ar solicita şi neprihănire spirituală. Pentru că multora le este dat să-şi controleze mâinile şi picioarele, dar este extrem de greu să controlezi toate emoţiile, în aşa fel încât înfrânarea de sine şi curăţia să domnească atât în suflet, cât şi în trup. Prin urmare, este greu să restrângem sensul cuvintelor lui Petru la ceremonii... Prin afirmaţia că ei nu pu­ teau să poarte jugul Legii, el se referă la faptul că este imposibil să ţii Legea.”20 17 Aceasta nu este o referire la Avraam, Isaac şi Iacov-pentru care circumcizia nu a fost un jug, ci o promisiune-ci la părinţii din vremea lui Moise (Paton J. Gloag, A Criticai and Exegeticul Commentary on theActs ofthe Apostles. Minneapolis, Minnesota: Klockand Klock Christian Publishers, 1979 [prima ediţie 1870], voi. 2, p. 73). 18 Albert Barnes, Notes, explanatory and practicai, on the Acts of the Apostles (London: Routledge and Sons, nedatată, p. 238). 19 Gloag, Ar/r ofthe Apostles. 20John Calvin, The Acts ofthe Apostles 14-28 (Edinburgh: Saint Andrew Press, 1966 [pri­ ma ediţie 1554], pp. 37-38.

I

i

!•

< |

1

Exodul

Mulţi puritani au privit cele Zece Porunci ca fiind legea morală a lui Dumnezeu. Astfel, ei au arătat că această lege morală este valabilă şi astăzi pentru credincioşi.21 Legea, afirmau ei, este abolită doar în privinţa justificării şi în privinţa blestemului. Altfel spus, „Credincioşii trebuie să întrebuinţeze îndelung legea morala’22. Unii creştini susţin că jugul, Legea lui Moise, a fost înlocuit pe deplin de întruparea, suferinţa, moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus Cristos, urmate de trimiterea Duhului Sfânt pentru a pune bazele Noului Legământ: „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos” (Ioan 1:17). Spre deosebire de credinciosul evreu al Vechiului Legământ, creştinul este eliberat de responsabilitatea de a se supune lui Moise. Creştinul II iubeşte pe Isus Cristos şi I se supune (Romani 7:1-6; Ioan 14:15). Eliberat de legea cea grea şi împovărătoare a lui Moise, credinciosul Noului Legământ este constrâns de dragostea lui Cristos (2 Corinteni 5:14). Credinciosul nu este niciodată antinomic (fără legea morală), însă este întot­ deauna „sub legea lui Cristos” (1 Corinteni 9:21, vezi contextul).23 Niciun om care a trăit sub Vechiul Legământ n-a împlinit vreodată Legea lui Moise şi, în acest sens, să poarte cu adevărat jugul ei. De aceea, în Vechiul Legământ a existat Ziua Ispăşirii şi toate aranjamentele ei cu daruri şi jert­ fe pentru îndepărtarea păcatelor. Toate aceste jertfe erau tipuri ale jertfei lui Cristos şi, prin credinţă, credinciosul Vechiului Legământ a fost legat de Cel Promis, şi anume, Cristos însuşi. Mântuitorul a înlocuit jugul insuportabil al Legii cu jugul Evangheliei Sale, un jug minunat care este purtat de fiecare credincios.24 Isus lansează o invitaţie: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi îm­ povăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28-29). Pavel arată legătura dintre circumcizie şi Legea Vechiului Legământ atunci când îi avertizează pe creştinii din Galatia: „Rămâneţi, deci, tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei” (Galateni 5:1; cf. cf. 2-3). In conformitate cu cele afirmate de apostolul Petru la Conciliul din Ierusalim, Pavel insistă asupra faptului că singurul lucru care lucrează spre mântuire este „credinţa care lucrează prin dragoste” (Galateni 5:6). Domnul Isus i-a criticat pe cărturari şi pe farisei pentru că „Ei leagă sar­ cini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor” (Matei 23:4). 21 Watson, The Ten Commandments, p. 6. 22 Idem, p. 45. 23 Scopul acestei cărţi nu este să aducă argumente în favoarea unei poziţii sau a alteia, ci doar să ilustreze părerile diferite existente în rândul studenţilor şi învăţătorilor care cred în Biblie. 24 R. C. H. Lenski, The Interpretation oftheActs of ht eApostles (Minneapolis, Minnesota: Augsburg Publishing House, 1961), p. 604.

103

104

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Singura cale de mântuire poruncită de Dumnezeu este „«harul Domnului Isus», şi nu ... păzirea Legii. Chiar şi în Vechiul Legământ, calea de mântuire era Evanghelia şi promisiunea Vechiului Testament cu privire la Mesia, şi nu Legea.”25 Nimic, nici măcar legea rabinilor sau legea lui Moise, absolut nimic nu poate fi adăugat „harului îndeajuns al singurului Mântuitor”.26

Concluzie Marea temă a cărţii Exodul este împlinirea răscumpărării. Ca răspuns la strigătele israeliţilor aflaţi sub robia egiptenilor, Dumnezeu vine să-Şi elibere­ ze poporul. Ei sunt eliberaţi, conduşi prin pustiu şi primesc lucrurile necesare unui comportament care să-L cinstească pe Dumnezeu-în societate, acasă şi în viaţa personală. In această carte sunt stabilite adevărurile fundamentale ale mântuirii, nu atât în formă explicită a doctrinei sistematice, cât mai degrabă prin modele, simboluri şi istoria lui Israel. In cartea Exodul, tipurile pline de slavă ale Mântuitorului şi Răscumpărătorului, Domnul Isus Cristos, ies în evidenţă. II întâlnim în fiecare pagină, în fiecare eveniment. Noul Testament ne păzeşte de exces şi de eroare ajutându-ne să vedem, prin ochiul credinţei, pe Cristosul care este „în toate Scripturile” (Luca 24:27). II vedem pe Cristos ca fiind Mielul fâră cusur, Stânca dătătoare de apă, mana din cer, norul şi fo­ cul Prezenţei neîncetate a Dumnezeului celui viu. II vedem la Sinai-în Cortul întâlnirii, la altar, în pâinea pentru punerea înainte, sfeşnic, perdea, capacul ispăşirii-în preoţime, îmbrăcămintea ei şi pieptar. în cartea Exodul vedem propria noastră eliberare de sub robia păcatului (Romani 6:6) şi călătoria noastră plină de încercări înspre ţara promisă (1 Petru 1:4-6), pe urmele Domnului Isus Cristos (Evrei 12:1-2). Prin Legea lui Dumnezeu, la Sinai, poporul a fost învăţat despre impor­ tanţa Cortului întâlnirii şi despre semnificaţia sa. Legea are rolul de a evi­ denţia nevrednicia, vina, păcatul omului. Cortul întâlnirii, cu ornamentele, preoţimea şi ceremoniile sale sunt un tip, o pregătire pentru jertfa unică şi Marele Preot, care „a făcut curăţirea păcatului” (Evrei 1:3), a intrat în sanctuarul ceresc vărsându-Şi sângele scump în numele poporului Său. El „poate să mântuiască în chip desăvârşit” pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru noi (Evrei 7:25). Cartea Exodul arată în mod direct şi cât se poate de clar înspre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu! 25 Idem, pp. 604-605. 26 Rudolf Stier, The Words of the Apostles (Minneapolis, Minnesota: Klock and Klock, 1981 (prima ediţie 1869)), p. 239.

(„cu referire la ieviţi") Autor: Moise (în accepţiunea generală)

Idee centrală: „Dumnezeu este sfânt" Temă: închinarea şi slujirea înaintea Domnului

„Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru." Leviticul 19:2

106

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Cuprins

i 1. Legea jertfei 1:1-7:38 i. ii. iii. iv. v. vi. vii. viii. ix. x. xi. xii. xiii. l•

Arderea-de-tot 1:1-17 Jertfa de mâncare 2:1-16 Jertfa de mulţumire 3:1-17 Jertfa pentru ispăşire 4:1-35 Jertfa pentru vină 5:1-19 Situaţiile în care este nevoie de ispăşire 6:1-7 Regulile pentru arderea-de-tot 6:8-13 Regulile pentru jertfa de mâncare 6:14-23 Regulile pentru jertfa de ispăşire 6:24-30 Regulile pentru jertfele pentru vină 7:1-10 Regulile pentru jertfa de mulţumire 7:11-21 Interzicerea grăsimii şi a sângelui 7:22-27 Alte reguli pentru jertfele de mulţumire 7:28-38

2. Sfinţirea preoţilor 8:1-10:20 i. ii. iii. iv. v. vi. vii. viii.

Pregătirea pentru ungere 8:1-5 Ceremonia de ungere 8:6-13 Jertfa pentru sfinţire 8:14-36 Instrucţiuni privitoare la jertfe 9:1-7 Aaron şi fiii săi încep să-şi exercite îndatoririle 9:8-24 Soarta lui Nadab şi a lui Abihu 10:1-7 Interdicţiile privitoare la starea de beţie a preoţilor 10:8-11 Reguli privitoare la mâncarea sfinţită 10:12-20

3. Curat şi necurat 11:1-15:33 i. ii. iii. iv.

Animale curate şi necurate 11:1-47 Curăţarea după naştere 12:1-8 Legi privitoare la lepră 13:1-14:57 Curăţarea după secreţie 15:1-33

4. Ziua Ispăşirii 16:1-34


■2 ’5’5 o~ gS

*°el oj

■8

I

ro

^

I I ro

I =

3 E .2
ro Cl

>ro" xro cl

J J i L

1 ;

l

1 Samuel („ascultat de Dumnezeu") Autor: Samuel

i

r

Idee centrală: „Ascultat de Dumnezeu" Temă: Locul şi puterea rugăciunii în toate experienţele vieţii

r

„Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care l-o făceam." 1 Samuel 1:27

236

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Cuprins

1. Profetul Samuel 1:1-7:17 i. ii. iii. iv. v. vi. vii. viii.

Samuel: oferit ca răspuns la rugăciune 1:1-28 Rugăciunea profetică a Anei 2:1-11 Eşecul lui Eli ca judecător şi părinte 2:12-36 Chemarea lui Samuel şi copilăria sa specială 3:1-21 Capturarea chivotului şi moartea lui Eli 4:1-22 Ducerea chivotului în mijlocul filistenilor 5:1-12 Readucerea chivotului în Israel 6:1-7:1 înfrângerea filistenilor prin puterea rugăciunii 7:2-17

2. Saul, primul împărat 8:1-15:35 i. ii. iii. iv. v. vi. vii. viii. ix.

Samuel se roagă pentru un împărat 8:1-22 Saul ales ca împărat 9:1-26 Saul uns ca împărat 9:27-10:27 Saul eliberează labesul din Galaad 11:1-15 Ultima cuvântare a lui Samuel către popor 12:1-25 îndărătnicia lui Saul şi profeţia lui Samuel 13:1-14 Victoria lui Ionatan asupra filistenilor 13:15 -14:23 Jurământul pripit al lui Saul 14:24-52 Ascultarea este mai bună decât jertfele 15:1-35

3. David, cel mai mare împărat 16:1-31:13 i. ii. iii. iv. v. vi. vii. viii. ix. x. xi.

Alegerea şi ungerea lui David 16:1-13 David: muzician şi purtător de arme 16:14-23 David şi Goliat 17:1-58 Prietenia lui David cu Ionatan 18:1-5 Gelozia lui Saul şi încercarea lui de a-l ucide pe David 18:6-30 Saul îl prigoneşte pe David 19:1-17 Fuga lui David 19:18-24 Loialitatea lui Ionatan şi cuvântul lui de rămas-bun 20:1-42 David şi pâinea sfinţită 21:1-9 David fuge la Gat 21:10-15 David în peştera de la Adulam 22:10-5

1 Samuel

237

xii. xiii. xiv. xv. xvi. xvii. xviii.

Saul îi ucide pe preoţi şi familiile lor 22:6-23 David salvează Cheila 23:1-29 David cruţă viaţa lui Saul 24:1-22 David şi Abigail, soţia lui Nabal 25:1-44 David cruţă din nou viaţa lui Saul 26:1-25 David fuge din nou la filisteni şi primeşte o cetate 27:1-12 Război între Israel şi Filistia: Saul apelează la ghicitoare 28:1-25 xix. Filistenii îl înlătură pe David de pe câmpul de luptă 29:1-11 xx. Conflictul lui David cu amaleciţii 30:1-31 xxi. Moartea lui Saul 31:1-13

F

f

f

: r

r :

1

în Biblia ebraică originală, 1 şi 2 Samuel formau o singură carte, întocmai ca 1 şi 2 împăraţi şi 1 şi 2 Cronici. împărţirea celor trei cărţi a fost făcută de erudiţii care lucrau cu Septuaginta, atunci când au tradus Vechiul Testament în limba greacă. în fiecare caz, motivul diviziunii pare să fi fost faptul că limba greacă scrisă necesită cel puţin cu o treime mai mult spaţiu decât ebraica. Prin urmare, traducătorii au fost nevoiţi să împartă fiecare dintre cărţile Samuel, împăraţi şi Cronici în două, fie pentru că sulul avea o anumită lungime, fie pentru a face sulurile mai uşor de manevrat. Deşi acest gen de literatură biblică este inclusă în general în categoria „cărţilor istorice”, iudeii le înscriau în lista „profeţilor timpurii”. Cărţile de la Iosua până la 2 împăraţi au devenit cunoscute ca „profeţi timpurii”, în timp ce scrierile profetice ulterioare au fost reunite sub denumirea de „profeţi târzii”. Aceasta arată că iudeii credeau că Dumnezeu vorbeşte la fel de clar prin eve­ nimentele istorice ca şi prin cărţile profetice.

I,

j

-

Autor Iii !

I

i

i

i!i

aI : : ■

i

I Si!

i i

!

I! || 1 !:

Ji

i.

Samuel, profetul şi judecătorul, a scris cea mai mare parte din 1 şi 2 Samuel, la care Natan şi Gad au adus propriile lor completări: „Faptele împă­ ratului David, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea lui Samuel văzătorul, şi în cartea prorocului Natan şi în cartea prorocului Gad, împreună cu toată domnia şi toate isprăvile lui, precum şi ce s-a petrecut pe vremea lui, fie în Israel, fie în toate împărăţiile celorlalte ţări” (1 Cronici 29:29-30). Iudeii îl considerau pe Samuel un erou naţional, al doilea după Moise. De asemenea, Domnul îl asociază pe Samuel cu Moise ca mijlocitor, atunci când Se adresează profetului Ieremia: „Domnul mi-a zis: «Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul aces­ ta. Izgoneşte-1 dinaintea Mea, ducă-se!»” (Ieremia 15:1). Legătura dintre Samuel şi Moise nu este întâmplătoare. Samuel a fost un profet a cărui slujbă, asemenea tuturor celorlalţi profeţi ai lui Dumnezeu, îşi poate avea originea în promisiunea dată de Dumnezeu prin Moise: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta

î

1 Samuel

239

de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere soco­ teală” (Deuteronomul 18:18-19). Rolul lui Samuel era acela de a îndemna pe Israel să se întoarcă la Vechiul Legământ. Israeliţii erau un popor ales: Domnul îi iubea şi i-a făcut popo­ rul Său (12:22). Datoria lor era să răspundă la această deosebită bunătate cu dragoste şi ascultare de El (12:24-25). Samuel era hotărât să-L iubească pe Dumnezeu şi să asculte de Legea Lui (12:3-5). In acelaşi timp, chemarea adresată lui Samuel să fie profetul şi judecătorul lui Israel a constituit un moment decisiv în istoria împărăţiei lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Fiind profetul lui Iehova, Samuel trebuia să conducă poporul Israel din vremea judecătorilor spre cea a împăraţilor „şi să pună ba­ zele unei dezvoltări prospere a monarhiei”1.

Context istoric Prima carte a lui Samuel cuprinde istoria lui Israel din timpul judecătoru­ lui şi preotului Eli (cca 1060 î.Cr.), până la moartea lui Saul (1010 î.Cr.). Cartea redă o perioadă de tranziţie. Conducerea asigurată prin judecători se apro­ pia de sfârşit; este prezentată instituirea monarhiei. Urma să fie prezentate şi scoase în evidenţă două mari slujbe, ambele marcând un progres semnificativ în istoria lui Israel. Cele două funcţii, slujba de profet şi cea de împărat, sunt legate de istoria lui Samuel. Aceasta explică motivul pentru care cele două cărţi îi poartă numele, precum şi motivul pentru care ele nu se încheie cu moartea lui David, aşa cum s-ar fi încheiat în mod normal o biografie sau o istorie a domniei lui. Cartea are în centru trei personaje principale: Samuel, ultimul judecător; Saul, primul împărat, şi David, cel mai mare împărat al Israelului. Istoria nu este prezentată într-o ordine strict cronologică. Există goluri mari în istoria celor trei oameni, din care sunt omise perioade îndelungate şi fapte importan­ te. Uneori, autorul se raportează la trecut, oferind ulterior detalii adiţionale. După cum explică Alfred Edersheim, „Toate aceste particularităţi nu sunt întâmplătoare, ci plănuite, şi în concordanţă cu planul general al lucrării”. Ca şi în alte părţi ale Scripturii, relatarea este determinată de scopul oferirii „unei istorii a împărăţiei lui Dumnezeu în timpul unei noi perioade în dezvoltarea ei şi într-o nouă etapă din evoluţia ei către un final”.2 Scopul urmărit în mod constant este întemeierea împărăţiei lui Dumnezeu în Cristos; preoţia lui 1 Cari H. Keil &. Franz Delitzsch, Biblical Commentary on the Books of Samuel (Grand Rapids, Michigan: Eerdmans, 1950), p. 13. 2 Alfred Edersheim, Israel Under Samuel, Saul, and David, to theBirth ofSolomon (London: The Religious Tract Society), p. 2.

I

: ;

240

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Eli, ordinarea profetică a lui Samuel şi guvernarea împărătească a lui David, toate arată spre EL Aceasta este întotdeauna finalitatea, principalul scop al Scripturii. Cititorul este îndemnat în permanenţă să-L caute pe Cristos care este Profet, Preot şi împărat. Valoarea istoriei biblice din Vechiul Testament constă în ceea ce ne învaţă aceasta despre Mântuitorul şi în modul în care pregăteşte venirea Sa.

Structură Partea I: Profetul Samuel (1:1-7:17)

! 1

Cartea Judecători se încheie cu un comentariu tulburător referitor la acele vremuri: „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare facea ce-i plăcea” (Judecători 21:25; cf. 17:6; 18:1). Primele capitole ale cărţii 1 Samuel alcă­ tuiesc un raport al vieţii din Israel în timpul ultimilor doi judecători, Eli şi Samuel. Cu toate că, în mod oficial, Eli slujea în calitate de preot, iar Samuel în calitate de profet, amândoi au îndeplinit responsabilităţile unor poziţii de conducere naţională mult mai mari decât îndatoririle lor religioase. Eli „fusese judecător în Israel patruzeci de ani” (4:18). Samuel „a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui” (7:15). Samuel este copilul dat de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile stăruitoa­ re ale unei soţii sterpe. în consecinţă, mama sa, Ana, îl dedică Domnului şi, după câţiva ani, îl încredinţează pe micul ei fiu în grija şi pregătirea preotului Eli. Samuel poate îndeplini în mod legitim îndatoriri preoţeşti întrucât este un levit prin naştere (1 Cronici 6:34-38). Hofni şi Fineas, cei doi fii ai lui Eli, au un comportament rău. Pentru că tatăl lor, Eli, îi mustră, dar nu îi opreşte, Domnul dezaprobă atitudinea lui. Samuel este chemat în slujba profetică pe când e doar un copil. Prima lui îndatorire este să-l confrunte pe Eli cu judecata lui Dumnezeu. Domnul este cu Samuel şi, în scurt timp, toată ţara „a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului” (3:20). Aşadar, a început o nouă perioadă în is­ toria împărăţiei lui Dumnezeu. Filistenii încă stăpâneau anumite regiuni ale Israelului (cf. Judecători 13:1). Devenind tot mai puternic cu trecerea timpului, acest duşman reprezenta o ameninţare gravă pentru copiii lui Israel. în prima bătălie, izraeliţii au dorit să aibă în mijlocul lor chivotul legământului, ca şi cum victoria lor ar fi condiţi­ onată oarecum de prezenţa acestuia. Filistenii câştigă bătălia şi iau chivotul. Hofni şi Fineas, cei doi fii ai lui Eli, împreună cu 30.000 de israeliţi din in­ fanterie sunt ucişi. Când Eli primeşte vestea că fiii lui sunt morţi, iar chivotul a fost luat, el cade pe spate de pe scaunul său frângându-şi gâtul.

\

V

1 Samuel

După moartea necruţătoare a lui Eli, responsabilitatea de judecător în Israel revine lui Samuel. El este ultimul dintre judecători, dar nu un judecător militar-el nu a guvernat ca Samson prin putere fizică, ci prin rugăciune şi ca­ lităţi spirituale; nu a luptat atât de mult împotriva cărnii şi sângelui, ci împo­ triva căpeteniilor şi a domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. In această pri­ vinţă, funcţia sa de judecător se îmbină cu lucrarea sa de profet. In adevăratul sens al cuvântului, el este primul dintre profeţi, pentru că înaintea lui slujba profetică a fost mai mult o iluminare ocazională; în timpul lui, aceasta devine o lumină mai constantă şi mai sistematică.3 De asemenea, probabil că Samuel a înfiinţat şcoala profeţilor menţionată în această carte (10:5). Prezenţa chivotului legământului atrage nenorociri asupra a mii de filis­ teni. In cele din urmă, acesta este readus în Israel. Samuel se foloseşte de acest prilej pentru a chema oamenii la pocăinţă şi rugăciune. Aceştia răspund che­ mării, îşi mărturisesc păcatele şi se bucură de biruinţa asupra filistenilor în toţi anii următori ai conducerii lui Samuel (7:13).

Partea a ll-a: Saul, primul împărat (8:1-15:35) Ajuns la o vârstă înaintată, Samuel îi numeşte succesori în slujba de jude­ cători pe cei doi fii ai săi, însă ei se dovedesc a fi necredincioşi şi necinstiţi. Poporul strigă către Samuel cerând un împărat care să judece în Israel, „cum au toate neamurile’ (8:5). Domnul îl alege pe Saul să fie primul împărat al lui Israel. Fiind harnic, darnic, onest şi modest, el este ales de Dumnezeu pentru a institui monarhia. Saul se dovedeşte repede a fi competent ca împărat al lui Israel adunând poporul şi câştigând bătălii decisive împotriva duşmanilor lor. Totuşi, când armata filistenilor îşi aşază tabăra la Micmaş pregătindu-se pentru bătălie, aceasta întrece cu mult în număr armata lui Saul, ai cărui oameni sunt fricoşi şi dezertori. După şapte zile de aşteptare din partea profetului Samuel, Saul îşi depăşeşte în mod deliberat autoritatea şi, încălcând Legea lui Dumnezeu, aduce o jertfă de ardere-de-tot Domnului. Pe când sfârşea de adus această jertfă, ajunge la el profetul Samuel. Fapta lui Săul de a aduce o jertfă este atât de gravă, încât el îşi pierde dreptul la tron pe o perioadă nedeterminată. Saul a dat dovadă de necredinţă şi neascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu va exista nicio domnie ereditară pentru descendenţii săi, deşi Saul însuşi nu este respins. Deşi nu avea decât 600 de oameni, Saul ar fi putut câştiga o vic­ torie însemnată dacă s-ar fi încrezut în Domnul şi ar fi ascultat de poruncile 3 W. G. Biaikic, The First Book of Samuel (Minneapolis, Minnesota: Klock and Klock Christian Publishers, 1978 [prima ediţie 1887]), p. 2.

241

!

242

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

Lui (13:13-15; cf. Ghedeon şi cei 300 de oameni ai lui-Judecători 7:7). Saul este împăratul după inima lui Israel (12:13): el a adus jertfe lui Dumnezeu, însă nu aşa cum se cuvenea; el a luptat de bunăvoie împotriva duşmanilor lui Israel, dar nu a căutat binecuvântarea lui Dumnezeu înainte de porni atacul; el s-a încrezut în Dumnezeu până când a văzut că oamenii săi îl părăsesc; a crezut în formalităţile exterioare ale jertfelor fără a avea credinţă, dragoste şi ascultare interioară. Acestea reflectă caracterul lui Israel din acea vreme. Prin contrast, Samuel anunţă că tronul ereditar va trece la un om „după inima Lui [a lui Dumnezeu]” (13:14). Fiul lui Saul, Ionatan, dă dovadă de un caracter diferit faţă de ceea ce a devenit tatăl său. „Indiferent cât de competent s-ar fi dovedit pentru «împă­ răţie», în eventualitatea că ar Fi fost numit împărat, nicăieri în Scriptură nu ni se prezintă un caracter mai altruist, generos, sincer şi nobil precum cel al lui Ionatan.”4 Ionatan este un om credincios şi curajos. El este şi un om de acţiu­ ne. In cuvintele adresate celui care-i purta armele, el îşi dezvăluie încrederea în Domnul: „Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr” (1 Samuel 14:6). Neascultarea de care Saul dă dovadă mai târziu cu privire la Agag (15:9) are ca rezultat faptul că Domnul îl îndepărtează de la împărăţie: 1:

: !

;• i

!

:

j

iiîl

;ii !

Samuel a zis: „Ii plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele Decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, Şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, Şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată ca închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, Te leapădă şi El ca împărat.” (1 Samuel 15:22-23) Singura scuză pe care o aduce Saul este că „mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul” (15:24).

I ii ■

ii

4 Edersheim, Israel Under Samuel, Saul, and David, p. 65.

îl:

243

1 Samuel

Partea a lll-a: David, cel mai mare împărat (16:1-31:13) După înlăturarea împăratului Saul, Domnul îl îndrumă pe profetul Samuel spre Betleem pentru a-1 unge pe unul dintre fiii lui Iese ca succesor la tron. David este uns cu untdelemn şi, din ziua aceea, Duhul Domnului vine peste el (16:13). Insă o vreme el nu va fi descoperit înaintea Israelului, astfel că David se întoarce la responsabilităţile pe care le are printre fraţii săi. în acest timp, Duhul Domnului, care dă putere, tărie şi o minte sănătoasă, S-a îndepărtat de Saul. In suveranitatea lui Dumnezeu, acesta este mijlocul prin care David va fi prezentat curţii împărăteşti. David, un muzician price­ put, este adus să-l liniştească pe Saul cântându-i din harpă atunci când acesta era tulburat de un „duh rău care venea de la Domnul” (16:14, 23). Periodic, David se întoarce acasă pentru a se odihni în singurătatea şi tihna din împre­ jurimile Betleemului (17:15), până în momentul când se confruntă cu pro­ vocarea lui Goliat. Arătând un curaj provenit dintr-o credinţă vie, David îl înfruntă pe uriaş: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o” (1 Samuel 17:45). David îl ucide pe uriaş. Israeliţii sunt cuprinşi de însufleţire, iar filistenii de descurajare. Israelul se ridică la luptă şi obţine o victorie măreaţă. Din acea zi, între David şi Ionatan, fiul lui Saul, se stabileşte o legătură extrem de puternică. O relaţie curată, care-I aduce cinste lui Dumnezeu, se înfiripă între doi oameni evlavioşi, caracterizaţi de un respect reciproc şi afec­ ţiune reciprocă (18:3). împăratul Saul îl numeşte pe David căpetenie în armata sa, iar faima şi succesul acestui tânăr comandant sunt atât de mari, încât femeile cântă. Saul a bătut miile lui,Iar David zecile lui de mii. (18:7). într-un acces de gelozie, Saul încearcă de două ori să-l ucidă. întrucât pla­ nurile sale eşuează, el înţelege că Domnul, care S-a îndepărtat de el, este acum cu David. Saul urzeşte multe intrigi încercând să-l distrugă pe David. Luându-şi un dureros rămas-bun de la prietenul său cel mai bun, David începe o viaţă de prigonire şi pribegie. El găseşte adăpost în peştera de la Adulam. Singurătatea peşterii îi este de folos lui David pentru a experi­ menta viaţa de rugăciune şi a trăi într-o dependenţă totală de Domnul. în această atmosferă sunt compuşi Psalmii 57 şi 142, care arată încrederea sa în Domnul.

! I

244

!

! :

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

David are ocazia de a-i lua cu uşurinţă viaţa lui Saul, însă nu vrea să-i facă rău împăratului Saul, „unsul Domnului” (24:6; 26:9, 11), având chiar inima tulburată pentru că tăiase colţul hainei lui Saul. David încearcă să-l convingă pe Saul că nu doreşte să-i facă nici un rău. Saul îşi declară aprecierea faţă de el şi îşi mărturiseşte nesăbuinţa. în ciuda cuvintelor lui Saul, David este încredinţat că împăratul nu va avea linişte până când îl va găsi şi-l va ucide (27:1). Fără a-L căuta pe Domnul şi a asculta numai de El, David hotărăşte să plece din Israel în ţara filistenilor. La câtva timp începe războiul între filisteni şi israeliţi. Taberele opuse sunt stabilite, iar împăratul Saul, înfricoşat de perspectiva războiului, cere povăţuire de la Domnul. însă „Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin proroci” (28:6). în disperarea sa, Saul încalcă legea legământului conţinută în Cuvântul revelat al lui Dumnezeu şi apelează la o ghicitoare din En-Dor (Leviticul 19:31). El îşi motivează comportamentul rău cerându-i să „scoale pe Samuel” pentru a-i putea cere sfatul.5 Saul primeşte confirmarea faptului că Dumnezeu l-a respins, precum şi vestea că în scurtă vreme el şi fiii săi vor muri în luptă. Adunându-se pentru bătălia cu israeliţii, domnitorii filistenilor îşi cerce­ tează oştirile. Văzându-1 pe David cu oamenii lui în ariergarda propriei lor companii, ei îşi dau seama că e cu neputinţă ca nişte israeliţi să se ducă la luptă împotriva celor din neamul lor. Aceşti domnitori îşi manifestă, pe bună drep­ tate, neîncrederea într-o asemenea posibilitate şi poruncesc ca iudeii să fie eli­ minaţi din rândurile oştirii lor. David ne oferă un alt indiciu al slăbiciunii sale spirituale din acea vreme, întrucât protestează înaintea împăratului filistean, Achiş, pentru că nu îi este îngăduit să lupte împotriva „vrăjmaşilor domnului meu, împăratul” (29:8). întorcându-se la Ţiclag în ţara filistenilor, David şi oamenii săi găsesc ce­ tatea arsă şi toate soţiile şi copiii lor luaţi robi de amaleciţi. Acest incident extrem îl aduce din nou pe genunchi: „David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fieca­ re din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui” (30:6). Fără îndoială, David şi-a dat seama de comportamentul său greşit mani­ festat în conducere. Pentru a-şi justifica înşelăciunea şi minciunile, el a porun­ cit uciderea bărbaţilor şi a femeilor în timpul atacului împotriva amaleciţilor (27:8-9). Nu lui i se datora faptul că amaleciţii nu au ucis familiile la Ţiclag. 5 Au fost date trei explicaţii pentru „apariţia” lui Samuel: (i) Samuel a apărut în mod real înaintea lui Saul; (ii) ghicitoarea de la En-Dor l-a înşelat pe Saul; şi (iii) un duh rău a luat chipul lui Samuel. Pentru o argumentare, vezi Hengstenberg, History ofthe Kingdom ofGod, voi. 2, pp. 104-106.

245

1 Samuel

Domnul fusese Cel care a condus totul, purtând de grijă femeilor şi copiilor. Vinovăţia devine condamnare; condamnarea devine mărturisire, iar „David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui” (30:6). In acest timp, filistenii luptă împotriva Israelului câştigând o victorie deci­ sivă şi îi urmăresc pe Saul şi pe fiii lui. Ionatan, Abinadab şi Malchişua sunt ucişi, iar tatăl lor, Saul, este grav rănit. Acesta îşi ia sabia şi se aruncă în ea pentru a nu fi umilit de filisteni.

Cristos si Biserica Sa 9

în această carte apare pentru prima dată expresia „Domnul oştirilor” (1:3). Este primul dintre cele 281 de contexte în care apare acest nume şi titlu ce îl declară pe Dumnezeul lui Israel ca fiind Domnul tuturor mulţimilor din ce­ ruri şi de pe pământ. Faptul că titlul „Iehova al oştirilor” este folosit uneori cu referire la Cristos se poate observa prin compararea textului din Isaia 6:1-5 cu cel din Ioan 12:41, sau a celui din Isaia 8:13-14 cu 1 Petru 2:5-8.

1. Preot Judecata lui Dumnezeu împotriva lui Eli şi a familiei lui conţine o pro­ misiune minunată: „Eu îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, şi va umbla în­ totdeauna înaintea Unsului Meu [Mesia]” (2:35). Fără îndoială, această promisiune include o referire la Samuel şi apoi la Ţadoc, însă mergând mai departe, ea se aplică preoţiei în general şi arată spre împlinirea ei finală în Domnul Isus Cristos.6

2. Profet „Vremurile întunecate au nevoie de oameni mari. Deseori, Dumnezeu dă darurile Sale cele mai alese celor aflaţi la conducere în vremuri foarte grele.”7 Având în vedere fundalul groaznicei stări spirituale care caracteriza Israelul în acea vreme, profetul Samuel a avut o influenţă considerabilă înspre bine, astfel că îşi merită locul printre cei mai mari eroi ai Vechiului Testament. El a fost omul lui Dumnezeu într-unul dintre cele mai însemnate momente ale istoriei lui Israel. Dat de Dumnezeu ca răspuns la rugăciune, el a fost înapo­ iat lui Dumnezeu în adorare şi laudă. Fiind crescut şi educat de marele preot Eli, el cunoştea foarte bine ritualurile cortului. De asemenea, el avea acces cu 6 Edersheim, Israel Under Samuel, Saul, and David, p. 12. 7Wood, Distressing Days ofthe Judges, p. 12

246

Vechiul Testament Explicat şi Aplicat

uşurinţă la Scripturile păstrate acolo şi era bine informat despre starea spi­ rituală a naţiunii prin vizite regulate ale preoţilor din toate părţile. Pe lân­ gă acestea, existau şi descoperirile remarcabile pe care le primea direct de la Domnul. El era înzestrat în mod corespunzător pentru lucrarea primită de la Dumnezeu. Mărturia slujitorului lui Saul este confirmată de întreaga relatare a Scripturii: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întâmple” (9:6). Samuel a trăit într-o vreme în care „Cuvântul Domnului era rar ... şi ve­ deniile nu erau dese” (3:1). El este, cel mai probabil, fondatorul/liderul unui grup sau al unei comunităţi de profeţi (10:5-10; 19:20). întrucât călătoriile erau dificile şi necesitau timp, era important să aibă mesageri de încredere care să vestească oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu în toată ţara. Tradiţia pregătirii unor oameni pentru acest tip de lucrare a fost continuată de profeţii Ilie şi Elisei (2 împăraţi 2:3-7,15-18; 6:1). Samuel „reprezintă în realitate punctul de început al unei serii de profeţi după Moise” (cf. Faptele Apostolilor 3:24).8 El a predicat pocăinţa întregului Israel (7:2-6) şi a fost premergătorul lui David, aşa cum a fost Ioan pentru Cristos.”9 Profetul Samuel reprezintă o altă verigă puternică din lanţul care leagă promisiunea unui mare Profet dată prin Moise (Deuteronomul 18:15) şi venirea Domnului Isus Cristos.10 El oferă un tip corespunzător al lui Cristos ca profet, preot şi judecător. Despre tânărul Samuel se spune că el „creştea mereu, şi era plăcut Domnului şi oamenilor” (2:26); în acelaşi fel, despre Mântuitorul când era tânăr se spune că El „creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2:52; cf. v. 40).

:

1

3. împărat Ana a profeţit în rugăciune: ii

Vrăjmaşii Domnului vor tremura, Din înălţimea cerului El îşi va arunca tunetul asupra lor; Domnul va judeca marginile pământului. El va da împăratului Său putere, Şi El va înălţa tăria Unsului Lui [Mesia]. (2:10). 8 Stier, The Words oftheApostles, p. 191. 9Jbid. 10 Vezi capitolul care tratează cartea Deuteronomul, „Marele Profet”, pp. 163.