Testament [PDF]

Zitiervorschau

Testament Tudor Arghezi

1. Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe o carte, În seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine, Prin râpi şi gropi adânci Suite de bătrânii mei pe brânci Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă Cartea mea-i, fiule, o treaptă. 2.Aşeaz-o cu credinţă căpătâi. Ea e hrisovul vostru cel dintâi. Al robilor cu saricile, pline De osemintele vărsate-n mine. 3.Ca să schimbăm, acum, întâia oară Sapa-n condei şi brazda-n calimară Bătrânii au adunat, printre plăvani, Sudoarea muncii sutelor de ani. Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Eu am ivit cuvinte potrivite Şi leagăne urmaşilor stăpâni. Şi, frământate mii de săptămâni Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane, Făcui din zdrenţe muguri şi coroane. Veninul strâns l-am preschimbat în miere, Lăsând întreagă dulcea lui putere.

4.Am luat ocara, şi torcând uşure Am pus-o când să-mbie, când sănjure. Am luat cenuşa morţilor din vatră Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră, Hotar înalt, cu două lumi pe poale, Păzind în piscul datoriei tale. 5.Durerea noastră surdă şi amară O grămădii pe-o singură vioară, Pe care ascultând-o a jucat Stăpânul, ca un ţap înjunghiat. Din bube, mucegaiuri şi noroi Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte Si izbăveşte-ncet pedesitor Odrasla vie-a crimei tuturor. E-ndreptăţirea ramurei obscure Ieşită la lumină din padure Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi Rodul durerii de vecii întregi. 6.Întinsă leneşă pe canapea, Domniţa suferă în cartea mea. Slova de foc şi slova faurită Împărechiate-n carte se mărită, Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte. Robul a scris-o, Domnul o citeşte, Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei Zace mania bunilor mei.

Aparitie: Poezia „Testament” deschide primul volum al lui Tudor Arghezi „Cuvinte potrivite” fiind publicata in anul 1927, cand poetul avea 47 de ani. Este o aparitie semnificativa in contextul liricii romanesti.

Definitie specie: Poezia este o arta poetica moderna deoarece nu se limiteaza sa vorbeasca doar despre rolul poetului si al poeziei, ci trateaza si problema limbajului, a tranfigurarii socialului in estetic (estetica uratului), a raportului dintre inspiratie si tehnica poetica. Totodata autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate. In aceasta opera sunt prezente idei privind dimensiunile estetice, etice si sociale ale creatiei, in care regasim identitatea intre planul autorului si cel al eului liric.

Lirism: La nivelul poeziei „Testament”, lirismul este de tip subiectiv, discursul liric având un caracter adresat. Acesta este remarcat prin folosirea frecventa, la nivelul expresiei, a marcilor lexico-gramaticale: verbe si pronume la persoana I si II singular, alternand cu persoana a III-a, adjective posesive, topica afectiva (inversiuni si dislocari sintactice). In poezie, eul liric apare in mai multe ipostaze: „eu”/”noi”, „eu”/”tatal” etc. In fond, textul se constituie sub forma unui monolog adresat/ dialog imaginar intre „tata” si „fiu”.Exemple de lirism subiectiv gasite in poezie: „am ivit”, „am prefacut”, „am preschimbat”. Cartea/ creatia poetica si poetul/ creatorul/ ”eu” se afla in stransa legatura, verbele la persoana I singular avand drept rol definirea metaforica a actului de creatie poetica, a rolului poetului: ”am ivit”, ”am prefacut”, ”facui”, ”am luat”. Concretetea sensului verbelor reda truda unui mestesugar talentat si plasticiazeaza sensul abstract al actului creator in plan spiritual.

Tema: - Reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug si lasata ca mostenire unui fiu spiritual. - In ipostaza de mestesug se pune accentul pe efortul creator al poetului, iar in ipostaza de mostenire se pune accentul pe creatia transmisa urmasilor ca dovada si ca mijloc de cunoastere. - Poezia este scrisa sub forma nui dialog imaginar adresat de „tata’ unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept mostenire „cartea” care de fapt simbolizeaza creatia, opera literara. - Desi este structurata sub aceasta formula, nu apare a doua instanta, lirismul fiind unul de tip subiectiv. - Aceasta mostenire este vazuta oarecum ca o datorie sfanta a strabunilor spre urmasi - ilustrează ideea căopera literară este rodul harului divin şi al trudei

Despre autor si opera: Considerat al doilea mare poet român după Eminescu, Tudor Arghezi creează o operă originală, care a influenţat literatura vremii. Plecând de la aspectele tradiţionale, oferă alternative poetice (idei, atitudini, modalităţi lirice) moderne. Personalitate creatoare controversată, Arghezi realizează o operă apreciată superlativ sau dimpotrivă, revendicată de clasici şi de moderni deopotrivă (Al. George îl numeşte „un clasic al viitorului"). Opera sa impresionează prin varietate şi inovaţie. Limbajul şocant aduce neaşteptate asocieri lexicale de termeni argotici, religioşi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale, acumularea de cuvinte nepoetice, care dobândesc valenţe estetice. Jocul cuvintelor redă jocul ideilor, iar poezia este, pentru Arghezi, „esenţă de cuvinte" extrasă din limbajul comun. Rolul poetului este de a „potrivi" cuvintele: „nici o jucărie nu e mai frumoasă ca jucăria de vorbe" şi de a corporaliza ideile. Materialitatea imaginilor artistice conferă forţa de sugestie a ideii. Libertatea absolută a inspiraţiei; poezia poate transfigura artistic aspecte ale realităţii altădată respinse. Arghezi impune estetica urâtului în literatura română (cultivă grotescul, trivialul, atrocele, monstruosul, alături de graţios, tonalităţile sumbre, tragice şi optimismul, încrederea în capacităţile umane).

Titlul: - Privit ca o cheie de lectura, titlul poeziei capata o dubla semnificatie: denotativa si conotativa. - In sens denotativ/ propriu,cuvantul-titlul reprezinta, in acceptie laica, un act juridic prin care o persoana isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte. - Din punct de vedere religios, regasim cuvantul „testament” in Biblie (vechiul/ noul testament). Prin asta se face referire la invataturile proorocilor/ apostolilor care sunt adresate omenirii. Astfel, din semnificatia religioasa se extrage sensul figurat/ conotativ al acestuia pe care il regasim de fel in poezie: creatia devine mostenire spirituala adresata urmasilor truditori ,ai condeiului, si intelepti care stiu ce inseamna munca intelectuala. - Urmasii, „beneficiarii” sunt atat cititorii, cat si ceilalti poeti care se vor inspira din ideile transmise.

Structura si prozodie: - Poezia este structurata in 6 strofe (51 versuri), care au un numar inegal de versuri, libertatea prozodica fiind o particularitate a modernismului si sunt constituite in jurul siimbolului central, metafora „cartea” care reprezinta si un laitmotiv/ element de recurenta. - Discursul liric este orgnizat sub forma unui monolog adresat sau sub forma unui dialog imaginar intre „tata” si „fiu” / intre „strabuni” si „urmasi”. - Accentul nu se pune doar pe semnificatiile si rolul poeziei, ci si pe rolul poetului. Acesta este surprins in ipostaza de mestesugar care isi cauta sursele de inspiratie si mijloacele artistice, transformand socialul in estetic: „am ivit cuvinte potrivite” / „Facui din zdrente muguri si coroane”. - Forma poeziei respinge regulile si conventiile clasice si innoieste structura prozodica intocmai unui modesrnist devotat. - Strofele poeziei au un numar diferit de versuri, variind de la 4 la 13 versuri. Masura este de asemenea inegala. Singurul element al prozodiei clasice este rima – rima imperecheata. - Organizarea materialului poetic se realizeaza si prin seria relatiilor de opozitie in care intra cartea sau ipostaze ale sale: ”Ca sa schimbam acum inataia oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara” (instrumentele muncii taranesti si ale muncii intelectuale).

Tema si viziunea despre lume: Opera dezvolta un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a poetului, despre menirea lui in univers, in societate si despre misiunea artei sale, a literaturii. Poetul este vazut in ipostaza de creator/ artizan al limbajului deoarece el detine puterea de a crea si de a schimba lumea prin intermediul cuvantului. Aceasta viziune despre lume are trei coordonate fundamentale: legatura spirituala intre generatii si responsabilitatea urmasilor in fata mesajului primit de la strabuni, lupta cu materia limbii si menirea poeziei. Imaginea artistului care se contureaza in poezie este cea a poetului mestesugar, care se joaca cu limbajul, folosindu-se de toate registrele stilistice pentru a-si exprima ideile. Tudor Arghezi promoveaza in literatura romana, estetica uratului, care consta in alegerea surselor de inspiratie din toate mediile sociale, in folosirea unui limbaj variat si in transformarea socialului in estetic. Poetul arghezian nu isi asuma doar rolul de mestesugar al limbajului, ci si pe cel social. Acesta are rolul de a realiza, prin intermediul creatiei sale, o legatura intre trecut si viitor, intre stramosi si urmasi. Astfel, poezia capata valoare sociala.

Caracterizare pe strofe: Prima strofa: - incipitul, conceput ca o adresare directa a poetului catre un fiu spiritual, contine ideea mostenirii, ”un nume adunat pe-o carte”, care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant. Conditia poetului este concentrata in versul ”un nume adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca un ”bun” spiritual si peren: ”Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte...”. - Metafora ”seara razvratita” face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor, care se leaga de generatiile viitoare prin carte, creatia poetica, treapta a prezentului: ”In seara razvratita care vine/ De la strabunii mei pana la tine.” - Enumeratia ”rapi si gropi adanci”, ca si versul urmator, ”Suite de batranii mei pe branci”, sugereaza dumul dificil al cunoasterii si al acumularilor strabatut de inaintasi. - Formula de adresare, vocativul ”fiule”, desemneaza un potential urmascreator, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata, un mentor al

generatiilor viitoare. De asemenea, poetul se infatiseaza ca o veriga in lantul temporal al generatiilor carora, incepand cu fiul evocat iin poem, le transmite mostenirea, opera literara. Cartea este o treapta in desavarsirea cunoasterii. - In celelalte strofe ale poeziei simbolul central este reluat, avand de fiecare data alta semnificatie.

A doua strofa: - in a doua strofa a textului, cartea, creatia elaborata cu truda de poet, este numita ”hrisovul vostru cel dintai”, cartea de capatai a urmasilor. ”Cartea-hrisov” are pentru generatiile viitoare valoarea unui document fundamental, cu valoare sociala al existentei si al suferintei stramosilor, robii cu ”saricile pline/ De oseminte varsate-n mine”. - Poetul este elementul de legatura dintre trecut si viitor, el preia suferinta stramosilor: ”osemintele varsate-n mine” si o transmite mai departe prin iintermediul poeziei.

A treia strofa: - ideea centrala din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel ”sapa”, unealta folosita pentru lucrul pamantului, devine ”condei”, unealta de scris, iar ”brazda” devine ”calimara”, poetul prelucrand in sens estetic mostenirea inaintasilor lui tarani; - asupra cuvintelor el aplica aceeasi truda transformatoare prin care plugarii supuneau pamantul - poetul este, prin urmare, un mestesugar, care transforma ”graiul cundemnuri pentru vite” in ”cuvinte potrivite”, metafora ce desemneaza poezia ca truda, si nu ca inspiratie. - Efortul poetic presupune insa un timp indelungat (mii de saptamani), necesar trasfigurarii artistice a cuvintelor (sudoarea, framantate). - In viziunea poetului, prin arta, cuvintele se metamorfozeaza, pastrandu-si insa forta expresiva, idee exprimata prin oximoronul din versurile: ”Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga dulcea lui putere”.

A parta strofa: - Incepe cu o confesiune lirica: ”Am luat ocara si torcand usure/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure”. - Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa stigmatizeze raul (sa injure), arta avand functie cathartica si, in acelasi timp, moralizatoare. - Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizeaza, devine indrept moral, iar opera literara capata valoare justitiara: ”Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si am facut-o Dumnezeu de piatra,/ Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,/ Pazind in piscul datoriei tale.”

A cincea strofa: - in a cincea strofa apare ideea trasfigurarii elementului social in produs estetic prin faptul ca durerea, revolta sunt concentrate in poezie, simbolizeaza aici prin ”vioara”: ”Durerea noastra surda si amara/ O gramadii pe-o singura vioara,/ Pe care ascultand-o a jucat/ Stapanul ca un tap injunghiat.” - Poetul impune in literatura romana estetica uratului, concept pus in circulatie mai intai de Baudelaire. Arghezi considera ca orice aspect al realitatii, indiferent ca este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: ”Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi.”. Totodata, poezia reprezinta si un mijloc de razbunare a suferintei inaintasilor: ”Buciul rabdat sentoarce in cuvinte/ Si izbaveste-ncet pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor”. A sasea strofa: - Evidentiaza faptul ca muza, ”Domnita”, ”pierde” in favoarea mestesugului poetic: ”Intinsa lenesa pe canapea,/ Domnita sufera in cartea mea”. - Poezia devine astfel atat rezultatul inspiratiei, al harului (slova de foc), cat si al mestesugului, al trudei poetice (slova faurita): ”Slova de foc si slova faurita/ Imparechiate-n carte se marita/ Ca fierul cald imbratisat in cleste.” - Conditia poetului este redata in versul ”Robul a scris-o, Domnul o citeste” - Artistul este un rob, un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului, Domnul.

Incadrare – arta poetica moderna: - Preocuparea pentru procesul de creatie, care presupune o perpetua cautare, atat la nivel ideatic, cat si la nivel stilistic, incalcarea conventiilor si a regulilor clasice - Innoirile prozodice: strofele sunt inegale ca numar de versuri, masura si ritmul variaza - Folosirea unui limbaj bazat pe asocieri inedite de cuvinte care proviin din diferite registre stilistice: termeni argotici, arhaisme, neologisme, cuvinte poetice, cuvinte din limbajul comun. Limbajul se afla in stransa legatura cu temele abordate - Estetica uratului, conform careia orice aspect al realitatii poate fi trasfigurat in poezie prin intermediul limbajului. Arta devine un mijloc de reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a raului - Este o arta poetica moderna deoarece nu se limiteaza sa vorbeasca doar despre rolul poetului si al poeziei, ci trateaza si problema limbajului, a trasfigurarii socialului in estetic, a raportului dintre imaginar si poetic si tehnica poetica. - Poetul devine un nascocitor, iar poezia presupune mestesugul si truda creatorului - Creatia artitica-literara este atat produsul inpiratiei, cat si al tehnicii poetice si este vazuta sub doua ipostaze: ca mestesug, punandu-se accentul pe efortul creator al poetului, si ca mostenire, creatie trasmisa urmasilor ca dovada si ca mijloc de cunoastere. - Poezia poate fi interpretata si ca o sinteza pentru orientarile poeziei interbelice, o imbinare de elemente traditionaliste si moderniste - Conditia poeziei si a poetului - Creatia asre valoare sociala, fiind o marturie pentru intreaga existenta a straamosilor, de a caror suferinta au datoria de a-si aminti urmasii. - Poezia are rol moralizator, revolta sociala fiind trasformata in poezie. - Dorinta de schimbare, de evoluare, cartea fiind vazuta ca o ”treapta” si acceptata ca simbol, o metafora pentru intrega staruinta de a creste, de a evolua. Aceasta dorinta de evoluare este redata de efortul creativ al poetului de a contura elementele aflate in opozitie. - Rezulatul pe care il lasa drept mostenire – cartea – primeste valoare suprema; ”cenusa mortilor din vatra” devine obiect divinizat, iar produsul intalnirii trecutului cu prezentul si chiar viitorul este unul superior ”hotar inalt” – metafora sugestiva pentru treapta urcata de poet.

Imagini artistice si figuri de stil: - Materialitatea imaginilor artistice, conferind forta de sugestie a ideii, se realizeaza prin fantezia metaforica, dar si prin asocierile semntice deosebite. - Apar astfel metafora surprinzatoare, dar si comparatia inedita: „Imperecheate-n carte se marita/ ca fierul cald imbratisat in cleste” - Epitetul rar: „seara razvratita, dulcea lui putere, torcand usure, Dumnezeu de piatra, durerea... surda si amara” - Oximoronul: „Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga dulcea lui putere” - Enumeratia ca figura de stil: „bube, mucegaiuri si noroi” si principiul enumerativ ca modalitate de juxtapunere a succesivelor definitii poetice ale actului de creatie sau al surselor de inspiratie.