Universul Lui Caragiale Este Un Spectacol Abisal Si Etern [PDF]

Zitiervorschau

JURNAL DE LECTURA

Universul lui Caragiale este un spectacol abisal si etern, ce satirizeaza defecte ale omenirii, cu scopul de a le indrepta. Autorul a exprimat ,prin scrisul sau, ridicolul si prostia omeneasca. Opere ,,Tal’’, ,,La mosi” si ,,Five o’ clock” au ca tema satirizarea defectelor. Ion Luca Caragiale lasa cititorul sa mediteze asupra comicului, imaginatia fiind cheia ce deschide un univers nemaivazut. Acesta foloseste un limbaj specific perioadei, lucrarile fiind incarcate cu arhaisme, un indice temporal important pentru ca cititorul sa-si dea seama ca nu este o lucrare contemporana. Caragiale creeaza comical prin limbaj, gesture si nume, uneori, aceasta fiind vopseaua ce picteaza mastile personajelor, autorul ascunzand in spatele lor personaje aparent din inalta societate, dar care sunt de fapt inculte. Caragiale modeleaza diferite comportamente, fiind un geniu al scrierii, lucrand la psihologia personajelor pe mai multe planuri. Desi cele patru opera au spirit comic si aceeasi tema, personajele difera. In aceste proze scurte, se observa talentul dramaturgului, care individualizeaza prin dialoguri scurte, dar pline de precizie. O replica ne este de ajuns sa ne dam seama ce nivel de cultura detin personajele, limbajul fiind cel care face trecerea brusca de la aparenta la esenta. Autorul formeaza imaginea locurilor unde se desfasoara actiunea in cele trei schite, astfel incat plaseaza personajele in locuri galagioase. In ,,Five o’ clock”, actiunea se desfasoara in casa surorilor Piscopopescu. Desi nu sunt multe personaje, cele doua surori fac destula galagie, incat ajung sa nu se mai inteleaga, lipsa de cultura facandu-le sa se intrerupa reciproc. In ,,Tal’’, actiunea are loc la un prieten de-a lui Nenea Iancu’, unde naratorul-personaj este invitat pentru a asculta o scriere a doamnei Grazzile, unde Caragiale contureaza prin comic dezinteresul de cultura. In ,,La mosi…”, actiunea se desfasoara in tramvai si pe strada, in locuri agglomerate, unde doamna Petrescu mananca tot ce se vinde.

Desi operele sunt imbricate comic, ele ascund adevarate problem ale societatii. Personajele din aceste opera arata un interes deosebit pentru cuvinte din alte limbi. Aceste personaje cred ca folosirea acestora ii va face pe ceilalti sa le priveasca cu interes si totodata cu admiratie. Personajele folosesc cuvinte precum ,,tal’’ si structure de cuvinte precum ,,five o’ clock’’. In concluzie, cele trei opera scrise de Ion Luca Caragiale au rolul de a satirize defectele omenesti, contrastul dintre aparenta si esenta, dar si de a ilustra societatea romaneasca in vremea acestuia.

LA MOSI… Aceasta opera ilustreaza o zi torida de vara, in care Madam Georgescu, Madam Petrescu si Tanti Lucsita decid sa se intalneasca in pavilionul central la ora trei fix. In interiorul unui tramvai se afla Lucsita, care incearca sa ajunga la intalnire la timp, dar este prea cald in vagon, asa ca decide sa coboare. Noroc ca langa vagon era un bragagiu, care a prins-o sa nu cada. Flamanda si insetata, aceasta isi potoleste putin setea si foamea cu putina braga, apoi decide sa se urce in alt tramvai. Controlorul ii cere biletul, dar aceasta nu are, asa ca decide sa cumpere unul nou. Intr-un final, ajunge la locul intalnirii, unde celelalte ajunsesera deja. Impreuna s-au dus sa manance si sa bea ceva. In concluzie, aceasta schita prezinta aglomeratia din oras, intr-o zi calduroasa de vara.

FIVE O’ CLOCK Aceasta opera descrie modul in care vorbeau doamnele lipsite de cultura, dar care pretindeau ca fac parte din inalta societate, de pe vremea lui Ion Luca Caragiale. In aceasta schita, naratorul formuleaza un enunt inocent, ,,Imi place (…) sa stau de vorba cu doamnele din lumea mare”, pe care insa sirul de intamplari ce urmeaza dezvaluie adevaratul caracter al ,,doamnelor din lumea mare’’. Autorul transforma acest enunt intr-un discurs ironic.

In aceasta opera, limbajul personajelor are o dubla indatorire: pe de o parte el indica ,in mod elocvent, nivelul de cultura al pretinselor doamne din clasa superioara si, pe de alta parte, prin frecventa intreruperilor, a obturarii fluxului verbal, care culmineaza cu astuparea gurii Tincutei de catre Mandica, sugereaza dificultatile unei adevarate comunicari intre personaje. Din limbajul Tincutei (,,Apai, lasa-ma si pe mine soro!”) razbate atitudinea naratorului fata de acest personaj redus la o umilitoare tacere, caci tacerea e sinonima aici, in schita, cu nimicul. Pentru a-si legitima existent, personajele trebuie sa se exprime, sa vorbeasca, chiar daca aceste vorbe se dispenseaza de logica sau de un sens oarecare. Tacerea este resimtita de Tincuta, iar dialogul intretaiat, intrerupt si reluat in repetate randuri in aceasta schita exprima relatiile nu doar tensionate dintre personaje, cat puse sub semnul absurdului. De asemenea, saracia limbajului exprima atat saracia sufleteasca, cat si putinul de cunostinte detinute.