Tulburari Lexico-Grafice [PDF]

Zitiervorschau

TULBURĂRILE STRUCTURILOR LEXICO-GRAFICE ALE LIMBAJULUI SINDROMUL DISLEXICO – GRAFIC CONCEPTELE DE DISLEXIE ŞI DISGRAFIE DISLEXIA definită ca dificultatea de a citi, manifestată prin tulburări la nivelul percepţiei auditive, optice şi a celei kinestezice. Dificultăţile în însuşirea citirii se referă atât la corectitudine, cât şi la modul conştient, curent şi expresiv pe care trebuie să-l realizeze cititul. Dislexia poate fi definită prin toate tulburările ce apar în procesul achiziţiei lexiei, în mecanismele actului lexic. DISGRAFIA se referă la tulburările ce intervin în actul grafic. Scrisul are propria sa devenire şi evoluţie, învăţarea este un proces de durată, complex şi nu lipsit de dificultăţi. În actul grafic, tulburările disgrafice care intervin nu sunt simple oscilaţii ale procesului de cunoaştere, ci o incapacitate de exprimare care are drept caracteristică constanţa pe o perioadă mai lungă. În cadrul tulburărilor scrisului sunt incluse următoarele categorii de tulburări: agrafia, disgrafia, disortografiile, disfonografiile, şi discaligrafiile. Ceea ce ne reţine atenţia în mod special, tulburările care sunt mai frecvente în mediul şcolar sunt agrafia şi disgrafia. Agrafia este incapacitatea relativ totală a învăţării actului grafic. Este extrem de rară şi implică grave tulburări la nivelul structurilor centrale. Disgrafia reprezintă incapacitatea copilului cu limbaj, auz, dezvoltare mentală normală, de a învăţa corect şi de a utiliza constant scrisul în condiţiile de şcolarizare normală. SIMTOMATOLOGIE Nivelul A. La nivelul fonem - grafemului: a) învăţarea vocalelor

b) învăţarea consoanelor

Tipul distorsiunilor întâlnite - tulburări în lexia şi grafia vocalelor, precum şi confuzii fono-grafice între acestea prin suprimarea unor elemente grafice (ex: o-a, a-ă, î-i). - scrisul ilizibil, neglijent, neregulat, inegal, tremurat, rigid, prost organizat, supraproporţionat, confuz, cititul deficitar. - lexia şi grafia semivocalelor. - lexia şi grafia cuvintelor care duc la alternanţe vocalice. - tulburări în lexia şi grafia consoanelor; - scrisul ilizibil, neorganizat, prost proporţionat, cititul deficitar. - tulburări în discriminarea vocalelor şi consoanelor. - distorsiuni la nivelul silabelor formate din consoane

urmate sau precedate de vocale. c) despărţirea cuvintelor în silabe

- tulburări în despărţirea cuvintelor bisilabice în silabe care se termină cu aceeaşi vocală - despărţirea cuvintelor în silabe în cazuri specifice.

d) lexia şi grafia cifrelor şi a numerelor naturale

- lexia şi grafia cifrelor şi semnelor matematice. - lexia şi grafia numerelor naturale simple şi a celor formate din mai multe cifre.

e) diferenţierea fonemelor şi diferenţierea vizuală a grafemelor

- confuzii între consoanele surde şi cele sonore (p-b, td, c-g, f-v, s-z, ş-j) şi diferenţierea vizuală a unor grafeme (b-d, m-n, n-u, d-p, p-g). - confuzii între foneme care au punct apropiat de articulare (s-ş, z-j, r-l, ţ-ce-ci) şi grafia unor litere ca sş, şi t-ţ prin suprimarea sedilei). - confuzia între consoanele de aceeaşi natură (p-b, b-d, v-z, f-z). Confuzia între consoanele labiale sonore şi consoanele dentale sonore (m-n, b-d, p-t) şi tulburări vizuale grafice (m-n, b-d). - confuzii fonetice generale (citeşte aşa cum pronunţă). - confuzii între consoanele de natură diferită (m, b, p) şi inversiunile de grafeme (b-p, b-d, n-u).

f) succesiunea fonemelor şi grafemelor

- inversarea la nivelul fonemelor, grafemelor; - inversiuni la nivelul silabelor (la-al, ra-ar, nu-un) - inversiuni parţiale la nivelul cuvântului (lac-cal, raccar, cap-pac) - inversiunea în lexia şi grafia cifrelor a numerelor naturale (ex: 6-9, 23-32).

g) dificultăţi lexice şi grafice specifice

- lexia fonemelor compuse din mai multe litere şi grafia grupului de litere care redă un singur fonem (ci, ce, gi, ge, chi, che, ghi, ghe).

B. La nivelul cuvântului:

- omisiunile (suprimările), substituirile de foneme şi grafeme. - omisiuni de silabe, în general a silabelor finale, atât în lexie cât şi în grafie. - omisiunea ultimelor foneme sau grafeme. - omisiunea de cuvinte, salturi de rânduri, atât în lexie cât şi în grafie. - omisiuni de propoziţii, conjuncţii în lexie, grafie şi în formarea unor sintagme, compuneri scurte. - substituiri de cuvinte prin similitudinea de sens, de

structură, atât în lexie cât şi în grafie. - nu înţelege sensul. - lexia şi grafia diftongilor şi a triftongilor. - lexia literei ,,x’’ prin ,,cs’’ ,,gz’’ şi grafia corespunzătoare. - lexia unor litere care redau foneme diferite: litera ,,i’’, ,,u’’, ,,c’’, ,,g’’. - lexia şi grafia cuvintelor cu doi de ,,i’’ (,,ii’’) la sfârşitul cuvintelor. - lexia şi grafia cuvintelor cu trei de ,,i’’ (,,iii’’) la sfârşitul cuvintelor. - lexia şi grafia cuvintelor scrise cu dublă consoană ,,cc’’, ,,nn’’. - lexia şi grafia cuvintelor scrise cu ,,m’’ înainte de ,,b’’ şi ,,p’’. C. La nivelul propoziţional: a) lexia şi grafia expresivă şi - ordonarea unor sintagme receptivă - lexia fragmentară, precipitată, cu pauze mari şi disgrafia motrică şi de tip spaţial. - substituiri de cuvinte prin similitudini, citirea ghicită. b) forme specifice

- ritmul lent în special în copiere şi parţial la citire -caracteristici ce ţin la scriere de forma şi mărimea grafemelor - scris-citit încet,lent, staccato etc. - înclinarea exagerată spre dreapta sau stânga a scrisului (execuţia grafemelor este alungită şi înălţimea lor foarte mică le face să nu poată fi percepute foarte uşor), scrisul servil. - rotirea grafemelor în aşa fel încât apare o reflectare inversă a imaginii respective (citit şi scris ca în oglindă).

PROGRAMUL TERAPEUTIC COMPLEX IN TERAPIA DISLEXIEI - DISGRAFIEI STRUCTURA PROGRAMULUI Etapa terapiei Obiectivele 1 2 I. Diagnosticarea (cunoaşterea scrisului şi cititului copilului)

II. Etapa de prelexie şi pregrafie

1. Diagnostic general: - nivelul de înţelegere a vorbirii; - starea auzului, văzului şi motricităţii; - pronunţia sunetelor; - cunoaşterea vocii şi modulaţiilor ei. 2. Diagnostic specific: - orientarea spaţiala şi temporala; - lateralitate; - orientare pe pagina caietului - cunoaşterea şi rostirea literelor, silabelor, cuvintelor, propoziţiilor, textelor mici; - tipurile de erori. 1. Pregatire psiho-motorie a) Motricitatea generala: - dezvoltarea forţei musculare şi posibilitatea de dirijare ale acesteia; - dezvoltarea mişcărilor de fineţe a braţelor şi ale mâinii; b) Educaţia mâinii dominante (folosită în special în etape premergătoare terapiei

Tehnici terapeutice 3 - Tehnicile utilizate la diagnosticarea complexa a limbajului oral.

- Proba pentru schema corporala; - Proba de orientare spaţiala si temporala; - Probe pentru cunoaşterea lateralitaţii; - Proba pentru scris (prin copiere, dictare, scris liber); - Fişa de evaluare şi înregistrare a greşelilor.

- Exerciţii de coordonare motorie genereală; - Exerciţii pentru independenţa mâinilor (a apropia şi a depărta degetele ambelor mâini, apoi separat mâna stângă şi mâna dreapta, etc.) - Exerciţii pentru independenţa degetelor (a replia degetele ,,în ghiară’’, mişcarea de ,,pianotage’’, mişcarea bobârnac etc); - Exerciţii de opunere a degetului mare celorlalte;

disgrafice

c) Coordonare: - mişcare - repiraţie

- vorbire d) Pregătirea generală grafomotrică

- Exerciţii de opunere a degetelor, pe rând; - Exerciţii de închidere şi deschidere a pumnului; - Exerciţii de apăsare (succesiv fiecare deget). - Tinerea unui obiect mai greu în echilibru etc. Gimnastica pentru o mână: - palma închisă, deschisă - pumn închis, deschis. - palma întinsă, apropierea şi depărtarea simultană sau câte unul a degetelor (mare, mijlociu, mic). - flexia şi extensia pe rând a fiecărui deget. - din poziţia îndoit a degetelor, întinderea şi răsfirarea lor. - unghiile sprijinite pe masa. - cântatul la pian. - întoarcerea mâinii spre dreapta şi spre stânga. - gesturi de imitare a literelor Gimnastica pentru ambele mâini: - palmele întinse, închiderea şi deschiderea pumnului. - mâna dreaptă deschisă, cea stângă închisă şi invers. - pumnii strânşi, închiderea şi deschiderea simultană. - opunerea mîinilor. - spijinirea palmelor şi îndoirea succesivă a degetelor. - Exerciţii de mers asociat cu număratul, în special în terapia disgrafiei motorii. - Exerciţii de coordonare a respiraţiei (în special la dislexici). - Exerciţii cu ambele braţe duse simultan spre dreapta, stânga, jos, perete, culcat etc, .. însoţite de respiraţie sau de numărare. - Mersul în direcţii diferite, spre dreapta, stânga, inainte, înapoi. - Rotirea braţelor însoţită de pronunţia vocalelor. - Mers însoţit de pronunţia de vocale, de recitare sau un cântec etc. - Mersul pe o panglică colorată etc. - Exerciţii manuale de decupaj, modelaj, colaj, colorare, pictură, desen. - Activităţi de mâzgâlituri (trasare de linii neregulate) colorare, pe suporturi diferite, în ritmuri diferite (chiar însoţite de muzică de la lent la rapid).

Urmărirea cu degetul a traseului grafic efecuat anterior, pe ritmul unei melodii (când lent, când rapid). - Activităţi de prindere, tăiere, învârtire etc. - Exerciţii de trasare de zig-zag-uri (linii drepte, frânte, rotunduri) etc. 2. Desen

- Divertismentul grafic. - Desenul figurativ cu pensula, dactilo-pictura (în special în disgrafie motorie). Varietatea de grosimi realizate variat cu creta, creioane colorate, creion negru. Notă: La acest nivel al pregătirii grafo-motrice prin desen este foarte important de semnalat faptul că exprimarea liberă prin trasee grafice colorate, efectuate pe suporturi variate (foi, tablă, nisip, asfalt) este o etapă esenţială în terapia dislexiilor şi disgrafiilor grave. Mişcările pot fi însoţite de muzică pe ritmuri variate. Se poate folosi ca instrument palma întreagă sau degetele, pentru început, până când mânuieşte corect pensula.

3. Stabilirea lateralităţii şi a coordonării oculo-motorii: a) Lateralitate

- Trasarea de cercuri cu mâna dominantă, apoi cu cea opusă în sensul de mers al acelor de ceasornic, şi invers. - Trasarea de cercuri, simultan cu mâna dreaptă şi cu cea stângă. - Exerciţiile anterioare executate cu ajutorul unui burete. - Aceleaşi exerciţii, dar cu modificarea dimensiunii cercurilor (din ce în ce mai mici) apoi cu modificarea direcţiei spre dreapta, spre stânga. - Trasarea unui semicerc cu mâna dreaptă, apoi trasarea în continuare cu mâna stângă.. - Trasarea de figuri geometrice: pătrat, dreptunghi, romb, triunghi, etc. - Înşirare de mărgele. - Contururi desenate - Copiere de desene şi de figuri geometrice (uneori cu foiţa). - Trasarea de linii prin mişcarea continuă pe tablă de la un capăt la altul şi la fel pe foaia caietului. - Exerciţii de mişcare continuă pe verticală, orizontală, oblică, cu opriri la comandăapoi în continuare în aceeaşi direcţie. - Exerciţii de desenare a două linii paralele pentru dezvoltarea capacităţii de percepţie a egalizării mărimilor. - Scrierea de cercuri mari pe aceiaşi linie.

b) Coordonare oculo-motorie

- Desenarea de verticale pe toată lungimea tablei etc. 4. Pregătirea limbajului verbal (atât pentru terapia dislexiei cât şi a disgrafiei) a) Educarea deprinderilor de articulare corectă a eventualelor sunete deficitare (dislalii, rinolalii)

- Exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor. - Exerciţii de pronunţie prelungită a vocalelor. - Exerciţii de pronunţie melodică a grupurilor de vocale.

b) Educarea şi dezvoltarea auzului şi percepţiei auditive.

- Exerciţii de diferenţiere auditivă. - Emitere de onomatopee. - Exerciţii de pronunţie ritmică - Exerciţii de pronunţie melodică. - Exerciţii de identificare a obiectelor după zgomot etc. - Identificarea timbrului: după zgomote diverse, voci, strigăte, sunete diverse, instrumente muzicale.

c) Identificarea atributelor sunetelor

- Diferenţieri de tonuri (de la ,,forte la pianissimo’’). - Rostiri de cuvinte cu accent pe o silabă. - Rostirea unor mici poezii cu respectarea ritmului prin cadenţă, pentru realizarea muzicalităţii etc.

5. Formarea conduitelor perceptiv-motrice

- Exerciţii senzorio-motorii pentru formarea conduitelor perceptiv-motrice de culoare, formă, dimensiune, orientare, organizare, structurare spaţio-temporală. În cazul disgrafiilor se pune accentul pe structurarea spaţială, identificarea formelor, culorilor, iar în dislexie se pune accent pe atributele sunetelor, pe analizatorul auditiv, percepţiile şi structurile de ordin auditiv etc.

a) Identificarea culorilor

- Identificarea şi denumirea culorilor: roşu, galben, albastru, verde, alb, negru. - Exerciţii de denumire a culorilor, asocierea dintre culoare şi obiecte, utilizarea culorii drept criteriu de clasificare etc.

b) Perceperea formelor geometrice

- Identificarea cercului, pătratului, rombului şi trapezului. - Copierea figurilor geometrice prezente sau nu în câmpul perceptiv al copilului (copierea în cazurile foarte grave se poate face prin puncte de sprijin:

figura se punctează iar copilul uneşte punctele). - Perceperea, reprezentarea figurilor geometrice, recunoaşterea lor în formele din natură sau în alte imagini prezentate copilului. - Perceperea figurilor geometrice micşorate şi mărite ca dimensiuni. - Reproducerea de figuri geometrice similare unor probe psihologice (Borel, Rey, Reversal etc). c) Formarea percepţiilor formelor grafice

- Exerciţii de recunoaştere a formelor grafice (linie, punct, rotund, pătrat, rotunjit, îngroşat, turtit, bombat, scobit, deschis, închis, plin, răsucit).

d) Formarea percepţiilor de mărime şi cantitate

- Exerciţii de identificare a mărimii, (mic, mare, mijlociu, lung, scurt, gros, subţire, mai mare, mai mic, mult, puţin mai mic

e) Formarea percepţiilor spaţiale. Direcţia şi poziţia

Relaţia

- Cunoaşterea direcţiilor (dreapta, stânga, înclinat, întors, invers). - Identificarea poziţiilor (sus, jos, dreapta, stânga, înainte, înapoi, după, între, alături). - Recunoaşterea direcţiei de unde provin anumite zgomote în raport cu propria persoană. - Recunoaşterea locului unui sunet, (primului, al doilea, ultimul, ultimul fonem la nivel de silabă, cuvânt, propoziţie rostită). - Executarea de grafeme ce diferă ca orientare şi structură. - Executarea de grafeme în sensul de mers al acelor de ceasornicşi în sens contrar. - Realizarea grafemelor de tip matematic ce implică diferite direcţii. - Direcţia spaţială în grafie (primul grafem, prima silabă, cuvânt, sintagmă scrisă, ultimul grafem, ultima silabă, ultimul cuvănt, ultima sintagmă scrisă etc. - Ordonarea obiectelor (imaginilor) în diferite aşezări spaţiale, ca urmare a schimbării direcţiei sau strcturii ansamblului. - Ordonarea obiectelor (imaginilor) în progresie, stânga-dreapta şi învers. - Ordonarea obiectelor (imagini-jetoane) după anumite atribute: mărime, culoare, formă.

- Reproducerea diferitelor ordonări, utilizându-se forme geometrice situate în poziţii diferite şi după criterii diferite (mărime, culoare, formă etc.). - Ordonarea grafemelor. - Conştientizarea ordinii fonemelor în cuvântul rostit într-o propoziţie spusă etc. f) Formarea percepţiilor temporale Aprecierea duratei intervalului, - Durata unei acţiuni, a unei activităţi, a unei cerinţe, a unui sunet. pauzei - Perceperea momentelor diferite ale zilei şi compararea lor (diferenţierea şi fixarea momentelor zilei). - Diferenţierea şi succesiunea zilelor săptămânii. - Evidenţerea pauzelor în pronunţie şi a intervalelor în grafie. g) Identificarea ordinii cronologice

- Redarea cronologică a unor evenimente familiale. - Redarea succesiunii unor evenimente prin ordonarea unor imagini sau a unei povestiri (se folosesc poveştile ilustrate, copilul trebuie să pună în ordine imaginile). - Situarea în timp a evenimentelor trăite. - Reconstituirea de povestiri. - Ordonarea cronologică a momentelor zilei, a evenimentelor din viaţa familială, a gesturilor din viaţa curentă. - Ordonarea fonemelor în cuvântul rostit şi ordinea cuvintelor într-o sintagmă.

h) Învăţarea noţiunilor temporale

- Noţiunile de: înainte, după, ieri-azi, acum, mâine, primul, al doilea, ultimul (acestea sunt necesare atât în vorbire cât şi în scriere).

i) Transpunerea structurilor spaţiale în temporale

- Corelarea noţiunilor spaţiale cu cele temporale: mic-stânga-predecesor, maredreapta-după, succesor, cu ajutorul imaginilor şi al obiectelor.

j) Cunoaşterea schemei corporale

- Recunoaşterea schemei corporale, a părţilor componente, denumirea lor. - Situarea corectă a obiectelor în spaţiu în raport cu propriul corp şi cu alte obiecte. - Reprezentarea grafică a schemei corporale. - Identificarea schemei corporale a partenerului.

- Recunoaşterea părţilor care lipsesc dintr-o imagine a unei persoane. - Aşezarea spaţială a obiectelor în raport cu schema corporală proprie. - Stabilirea relaţiilor corpului cu mediul ambiant (spaţializare). - Achiziţia vocabularului corespunzător schemei corporale. k) Stabilirea tipului de lateralitate

- Se stabileşte lateralitatea cu probe specifice.

l) Viteza reacţiilor şi a activităţii

- Se evidenţiază viteza de reacţie şi viteza de execuţie a diferitelor activităţi manuale.

6. Dezvoltarea abilităţilor perceptiv-motrice-vizualeauditive (formarea structurilor)

- Exerciţiile vizează dezvoltarea tuturor conduitelor perceptiv motrice, vizualauditive până la perfecţionarea lor, abilităţi ce vor folosi terapiei actului lexicografic. Procesul complex al formării structurilor succesiv-motorii de tip perceptiv vizual-auditiv-motor, trece prin construirea percepţiilor respective şi perfecţionarea acestora.

a) Dezvoltarea acuităţii vizuale b) Percepţia formelor şi culorilor c) Percepţia imaginilor d) Coordonarea ochi-mână e) Discriminarea fond-formă f) Discriminarea simbolurilor g) Dezvoltarea memoriei vizuale h) Dezvoltarea acuităţii auditive i) Diferenţierile de sunete j) Discriminarea verbală k) Perceperea, codarea şi decodarea vorbirii l) Dezvoltarea coordonării între sunet şi mişcare m) Dezvoltarea memoriei

- Exerciţii pentru dezvoltarea percepţiei vizuale. - Recunoaşterea obiectelor din mediul înconjurător. - Recunoaşterea obiectelor dintr-un ansamblu. - Recunoaşterea culorilor, formelor geometrice, a mărimilor şi a poziţiilor.

- Exerciţii pentru dezvoltarea percepţiei auditive, a auzului fonematic prin: recunoaşterea deferitelor zgomote produse de animale, obiecte, femomene ale naturii, imitarea de zgomote, recunoaşterea direcţiei de unde vine sursa sonoră; diferenţierea sunetelor; lectură labială pentru dezvoltarea atenţiei vizualauditive; diferenţierea sunetelor în cuvinte cunoscute şi necunoscute etc.

audio-vizuale etc 7. Formarea şi dezvoltarea mecanismelor de structurare şi integrare fonografică

III. Etapa iniţierii în actul lexic şi grafic. Învăţarea literelor

a) Câmpul lexico-grafic

- Identificarea fonemelor rostite (a grafemelor mari, mici) în mod izolat, în ordine alfabetică sau aleatoriu. - Identificarea fonemelor (a grafemelor) dintr-un ansamblu structurat . - Analiză fonematică (grafo-perceptivă) - Perceperea duratei actuluzi lexic (lungimii spaţiale a actului grafic) prin compararea a două sintagme rostite (scrise) cu lungimi diferite.

b) Formarea abilităţilor implicate în actul lexico-grafic

- Discriminarea fonemelor (grafemelor) - Trierea , ordonarea, clasarea fonemelor (grafemelor). - Memorarea lexică (grafică) a 2-3 foneme (grafeme) pe care le rostim (scriem) într-o anumită ordine. - Discriminarea fonemelor de grafeme, etc.

8. Dezvoltarea motivaţiei pentru actul lexico-grafic

- Formarea prin activităţi a unui nucleu motivaţional. - Elaborarea unei strategii a succesului, prin întăriri pozitive repetate la sfârşitul fiecărui joc, a fiecărui exerciţiu executat.

1. Însuşirea literelor

- Familiarizarea cu ,,suprafaţa plană’’ şi cu ,,linia’’. - Folosirea unor spaţii grafice (plan grafic) cât mai variate (peretele, tablă, masă, caiet etc.), orizontal, vertical sau oblic. Planul vertical (tabla, peretele) indică unele avantaje în raport cu cel orizontal (caietul, foaia), căci se pot efectua gesturi largi, mari, se evită crisparea degetelor pe toc şi asigură o corectă execuţie a gesturilor. - Exerciţii de progresie stânga-dreapta (şi pentru disgrafie şi pentru dislexie) în descifrarea grafismelor, cuvintelor, propoziţiilor. - Exerciţii de orientare sus-jos pe pagină, explicarea noţiunii de rând. - Formarea unui ,,câmp vizual’’ (câmp lexic corespunzător câmpului grafic). - Analiză şi sinteză a elementelor grafice cunoscute etc.

Notă: La acest nivel se folosesc sisteme de exerciţii evoluând de la mâzgâlitură la linia verticală, orizontală, oblică, curbă. Se pleacă de la gesturi grafice mari, ample (cu deosebire la deficientul mintal), desfăşurându-se pe spaţii grafice mari şi apoi spre spaţii tot mai reduse. Gesturile rectilinii, mari sau mici se execută în toaqte variantele de direcţie: sus-jos, stânga-dreapta, dreapta-stânga. Iniţierea în grafism ţine seama de caracteristicile ce decurg din direcţia lelementelor grafice. Elementele grafice se bazează pe două tipuri de gesturi grafice: rectilinii şi curbilinii. Ordinea de învăţare a gesturilor grafice se adaptează fiecărui caz folosind la început pensula şi apoi creionul. Folosirea stiloului nu este de recomandat în cazurile în care există tulburări motorii. 2. Identificarea, reproducerea şi însuşirea literelor

- Complexul terapeutic denumit ,,scrierea motrică a literelor’’ cuprinde tehnicile următoare: - conturarea literelor cu degetul în lada de nisip; - conturarea literelor cu degetul înmuiat în apă sau vopsea, pe suprafaţa unei mese sau cu degetul pe o suprafaţă pe care s-a presărat praf de cretă; - conturarea cu degetul a literelor decupate; - conturarea literelor cu degetul în aer; - conturarea literelor după modelul pus sub o sticlă; - reproducerea motrică (cu degetul) a literelor prin supapunere, sub model sau lângă model; - mersul pe litere de dimensiuni mari şi verbalizarea acţiunii; - decuparea literelor de dimensiuni din ce în ce mai mici; - confecţionarea unor litere din sârmă maleabilă sau plastelină; - analiza grafică verbalizată a elementelor componente ale literei; - reproducerea literelor cu ochii închişi, deschişi pentru a-şi reprezenta mental forma literei; - citirea literei şi găsirea ei printre altele, în cuvinte, silabe decupate etc, sublinierea ei cu o culoare etc; - recunoaşterea şi citirea literei în cuvinte prin indicarea poziţiei pe care o ocupă (iniţial, mijloc, final); - recunoaşterea şi reproducerea literei după model sau din minte, cu instrumente variate: pensulă, cretă, creion cu tuş, carioca etc.

- asocierea literei cu un cuvânt-cheie, cu un desen şi cu scrierea literei cu altă culoare; - decuparea literei (din carton, hârtie cerată) şi lipire ei pe foi albe; - formarea litere din plastelină şi pipăirea ei; - urmărirea cu degetul a literei scrise pe tablă (în dimensiune mare) apoi în spaţiu, cu ochii închişi şi deschişi; - urmărirea traseului unei litere pe podea (respectând) sensul indicat şi verbalizând traseul); - citirea şi scrierea unei litere precedată sau urmată de o vocală, cu indicaţia sensului de citire de exemplu: ap-pa-po-op; - citirea şi scrierea de cuvinte scurte, simple; 3. Succesiunea literelor (fonemelor şi grafemelor)

- Ţinându-se seama de sunetele supuse confuziilor optice sau auditive, este bine ca în terapia fonemelor şi grafemelor să se realizeze o succesiune anumită. După Fr. Kocher ordinea învăţarii este: ,,a”, ,,e”, ,,i”, ,,o”, ,,u”, ,,f”, ,,b”, ,,j”, ,,l”, ,,m”, ,,r”, ,,d”, ,,n”, ,,v”, ,,k”, ,,g”, ,,t”, ,,p”. După I. Voinescu, recuperarea fonemelor trebuie făcută în ordinea: aou, mpb, ei, vf, td, sş, kg, nr, ciz, ă, i, j.

4. Specificul învăţării grafolexice a vocalelor

- Lexia şi grafia vocalelor precum şi înlăturarea confuziilor între acestea se realizează după cum urmează: - ,,a” – vocală rotunjită, deschisă, medială; - ,,o”, ,,u” – vocale rotunjite labiale; - ,,e”, ,,i” – vocale nerotunjite nelabiale. - Citirea izolată a vocalelor făcânu-se asocierea sunet-literă de către terapeut, însoţită de exerciţii de scriere a elementelor grafice corespunzătoare literelor; - Asocierea literă-sunet de către copilul dislexic. - Asocierea dintre sunetul pronunţat de către copil şi scrierea literei corespunzătoare. - Exerciţii de copiere după litera scrisă de mână, de tipar. - Dictări de vocale în ordinea învăţată şi apoi aleatoriu.

5. Specificul învăţării grafolexice a consoanelor

- Ordinea în care se realizează terapia consoanelor în plan grafo-lexic este următoarea: - sonante ocluzive nazale: ,,m”, ,,n” ; - sonantele lichide ,,l” (laterală) şi ,,r” (vibrantă);

- nesonantele; - nesonantele constrictive (fricative) ,,f”, ,,v”, ,,s”, ,,z”, ,,ş”, ,,j”, ,,h”; - nesonantele ocluzive ,,p”, ,,b”, ,,t”, ,,d”, ,,k”, ,,g”; - nesonantele semiocluzive ,,c” (ce, ci), ,,g” (ge, gi); - litere a căror valoare fonetică variază foarte frecvent: ,,c”, ,,g”, ,,s”, ,,x”. 6. Particularităţi în terapia literelor în funcţie de specificul limbii române

- Literele care sunt redate în foneme diferite sunt: - litera ,,i”, care poate avea mai multe valori: ,,i” final scurt (porni); ,,i” vocală (bine); ,,i” semivocală (noi); ,,i” simplă marcă a reprezentării consoanelor (saci, fagi etc); - litera ,,u” poate avea două valori: vocală ,,u” (bun) şi semivocala ,,u” (nou); - litera ,,c” poate reda velara ,,k” (casa) şi consoana prepalatală ,,c” (cer, cicoare); - litera ,,g” poate reda velara ,,g” (gara) şi consoana prepalatală ,,g” (ger, girafă); - litera ,,x” poate reda grupul de foneme ,,cs” (box) sau grupul de foneme ,,gz” (examen). NOTA: Trecerea din planul fonetic în cel grafic şi invers, este fundamentală realizând atât un deziderat al unităţii dintre scris şi citit cât şi posibilitatea unei învăţări reale şi eficiente. Terapia scrisului nu se poate realiza în afra terapiei cititului. Ele se întrepătrund şi schimbarea raporturilor şi a suporturilor de învăţare, de la rostire la semnul grafic pe caiet, apoi trecerea prin semnul grafic prezentat pe tablă, în carte etc, constituie tot atâtea întăriri ale învăţării. Terapia învăţării literei (fonemuluzi şi grafemului simplu) şi a entităţii complexe care este cuvântul se realizează în aceeaşi unitate. Se porneşte de la imagine, care este denumită (identificarea fonemului complex), de unde se extrage prin descompunerea fonetică şi grafică (analiză) fonemul simplu, apoi grafemul, deci litera. Prin procedee variate ca cele prezentate mai sus, fonemul este

identificat, se operează cu el prin exerciţii care duc la însuşirea sa. Exemplu: Pentru exersarea literei ,,f” se prezintă copiilor o imagine din mediul lor natural: o frunză. Copiii recunosc şi denumesc imaginea. Se identifică sunetul ,,f” ca având poziţia iniţială în cuvântul ,,frunză” . Se alcătuieşte o propoziţie cu acest cuvânt (verbal). Se scie litera, se pronunţă corect şi se exersează în silabe directe şi inverse (fa-af; fe-ef, etc). Se cer exemple de cuvinte care conţin pe ,,f”. Scierea literei ,,f” se face prin analiza şi sinteza elementelor componente. Silabele şi cuvintele care se pronunţă, se citesc şi se scriu, prin descompunere şi compunere grafo-fonetică. De asemenea, litera identificată se execută pe suporturi diferite şi cu instrumente diferite (după caz şi gradul de tulburare lexico-grafică). Ea se citeşte şi se recunoaşte în cuvinte diferite atât grafic (cuvinte scrise pe tablă sau pe cartonaşe) cât şi fonetic. Se copiază litera şi se dictează. La copiii cu probleme speciale în educaţie, în economia lecţiei, etapa silabei poate ocupa, alături de cea a literei (fonem şi grafem) un spaţiu important, dar este necesară trecerea la cuvânt citit şi scris, în fiecare lecţie. Astfel, fiecare literă se învaţă numai alături de semnificaţiile ei, legat de silabele şi cuvintele care o valorizează. ATENŢIE LE DISGRAFIE: folosirea stiloului este foarte dificilă pentru copiii disgrafici, de aceea momentul alegeriiacestui intrument de lucru trebuie bine gândit. Pentru evitarea contracţiilor şi constrângerilor este bine ca la disgrafiile motorii să se folosească pensula şi creionul în această etapă (eventual chiar degetul muiat în culoare). 7. Particularităţi în tulburările de diferenţiere a fonemelor (grafemelor)

- Exerciţiile ce se impun în cazul confuziilor între consoanele surde şi cele sonore trebuie să se axeze pe identificarea şi învăţarea fonemului (grafemului) care se confundă. În cazul în care confuzia este reversibilă se lucrează separat cu fiecare consoană. Consoana astfel învăţată se consolidează şi se automatizează cu antrenarea ei în silabe şi cuvinte, şi abia după aceea se fac exerciţii de diferenţiere de cealaltă consoană, cu care se confundă.

8. Perfecţionarea însuşirii grafo-fonetice

- Scrierea literei pe caiet între liniile şi spaţiile marcate, cu respectarea regulilor de caligrafie.

- Citirea literelor pe rând din caiet. - Copierea literelor mari şi mici de tipar, apoi literele cursive. - Scrierea vocalelor şi consoanelor în culori diferite. - Perechile de consoane surde şi sonore scrise pe coloană în culori diferite. - Copierea literelor cursive cu indicarea direcţiei de scriere cu ajutorul săgeţilor. - Dictarea literelor care formează un anumit cuvânt. - Dictarea liniară a literelor componente ale cuvântului, dictare în altă ordine sau dictarea selectivă. - Completarea literelor din silabe şi cuvinte lacunare sau a silabelor din cuvinte lacunare (cu aceeaşi culoare sau culori diferite). - Fixarea semnificaţiei literelor, adică învăţarea literelor bazată pe cuvinte cu semnificaţie mai des concretă. - Exerciţii cu litere decupate (de mână şi de tipar): ,,Ce literă este?”, ,,Cu ce sunet începe cuvântul care reprezintă o imagine?”, ,,Scrie şi ti!”. - Scrierea pe verticală. IV. Etapa învăţării silabelor

- Reproducerea se combină cu înţelegerea semnificaţiei.

- Compunerea şi descompunerea (prin analiză şi sinteză fonetico-grafică) a silabelor directe şi inverse, de exemplu: fa, fe, fi, af,ef,if ... Aceste exerciţii se fac fonetic şi grafic. - Silabe scrise pe tablă, pe caiet prin copiere şi dictare. - Copierea silabelor cu şi fără sens, a logotomilor. - Citirea silabelor scrise pe tablă, pe caiet, în carte. - Dictarea silabelor. - Exerciţii cu serii de silabe. - Recunoaşterea unei silabe într-un ansamblu de structuri asemănătoare (car, cra, rac, are, roc). - Lexia şi grafiade grupe silabice structurate divers: silabă directă (consoană + vocală: pa – po – pu – pe – pi etc.); silabă inversă (vocală + consoană: ap – op – up – ep – ip etc.); cu şi fără semnificaţie: ac, al, am, as, sau, om, os etc.; silabe închise (consoană + vocală + consoană) cu şi fără semnificaţie: bat, bot etc.; silabe cu aglomerări de consoane, consecutive (pl=plantă, br=brad, bl=blond etc.); cu trei consoane consecutive (stropesc, strâng etc.). - Lexia şi grafia diftongilor şi triftongilor (ai, iu, oa, eau, eai, iau, eoa, etc.).

ATENŢIE: În practică această etapă se realizează împreună cu învăţarea literei şi a cuvântului, dar, trebuie semnalată importanţa deosebită a exersării silabei, fără de care nu trebuie trecut mai departe şi la nivelul căreia apar foarte multe tulburări de analiză, sinteză, confuzii, omisiuni etc. Ordinea silabelor de antrenat este următoarea: - silabe directe şi silabe inverse (consoană + vocală şi vocală + consoană; - silabe închise şi deschise cu şi fără semnificaţie; - silabe cu diftongi şi grupuri de consoane; cuvinte monosilabice; - silabe repetate: pepe, mimi, soso, etc. V. Etapa însuşirii cuvântului

1. Recunoaşterea şi reproducerea în scris şi în citit a cuvântului - analiza şi sinteza lexică şi grafică a cuvintelor

- Evidenţierea structurii fonetice a cuvântului prin analiză şi sinteză fonetică.

- accentuarea corectă a cuvintelor, reglarea ritmului respirator

- Copiere şi dictare de cuvinte monosilabice, bisilabice, polisilabice şi cu dificultăţi crescânde.

- respectarea spaţiilor

- Citirea cu voce tare a şirurilor de cuvinte şi accentuarea corectă a acestora.

2. Despărţirea corectă în silabe (fonetic şi grafic) şi scrierea corectă a cuvintelor cu cazuri particulare în silabe

- Citirea cuvintelor prin metoda despărţirii în silabe (se citeşte fiecare silabă şi apoi cuvântul întreg). - Despărţirea cuvintelor bisilabice ale cărorsilabe se termină cu aceeaşi vocală: mere, pere, masa, casa etc. - Despărţirea cuvintelor în silabe în cazuri specifice ca: - atunci când două vocale alâturate aparţin unor silabe diferite: aur=a-ur, laud=la-ud; - atunci când semivocalele ,,i” şi ,,u” se află între două vocale (,,i” şi ,,u” trec în silabele următoare): teiul=te-iul, două=do-uă; - atunci când consoana aflată între două vocale formeză o silabă cu vocalele următoare: ţară=ţa-ră, dragă=dra-gă. - atunci când două consoane alăturate, care se găsesc între două vocale,

- Evidenţierea structurii grafice a cuvântului prin copiere şi dictare.

prima consoană aparţine de obicei silabei de dinainte, iar cealaltă silabei următoare: car-te, par-te, as-ta, mier-la. Excepţie: când prima consoană este ocluzivă sau restrictivă (,,b”, ,,c”, ,,d”, ,,f”, ,,g”, ,,p”, ,,t”, ,,r”) iar a doua este ,,l”, ,,r”; amândouă consoanele fac parte din silaba următoare: ta-bla, ti-gru, i-cre, ca-te-dra, a-flu-enţi, a-ple-cat etc. - Despărţirea în silabe a vocalelor în hiat. - Exerciţii de citire şi scriere corectă a cuvintelor cu vocale în hiat (pronunţarea în hiat, ca şi când ar urma un diftong). - Citirea şi scrierea cuvintelor când hiatul este format din aceleaşi vocale: ,,i-i”; ,,o-o” pentru a se înlătura greşeala de a le contopi în rostire într-o singură vocală. Forme corcte: fi-inţă; şti-inţă; co-operativă; zo-ologică. - copierea cuvintelor despărţite în litere sau silabe pentru a se memora analiza corectă a elementelor componente (cazurile mai grave) etc. 3. Citirea corectă ritmată

- Reglarea ritmului respirator, prin citirea în sintagme din ce în ce mai lungi pe măsura consolidării citirii, dezvoltării capacităţii pulmonare a elevilor şi realizarea unui expir cât mai profund (la dislexici). - Citirea cuvintelor cu accentul pe prima vocală etc.

4. Scrierea corectă de cuvinte în cazurile în care analiza este foarte dificilă

- Copierea pe verticală a silterelor sau silabelor unui cuvânt în cazurile grave, când disgrafia este datorată şi unor tulburări de coordonare a globilor oculari, pentru a asigura atât analiza elementelor componente, cât şi diferenţierea eficientă a elementelor cuvântului: Exemplu: COPIL CO PIL C O P I L - Copiere de cuvinte, peste modelul scris. - Copiere de cuvinte, scrise cu litere de tipar sau cursiv sub model scris. - Dictarea de cuvinte însoţită de numărarea fiecărei litere; de numerotarea

silabelor. - dictarea liniară a literelor componente ale cuvântului, dictare în altă ordine sau dictarea relativă (în mod deosebit a literelor care sunt afectate de un fonem disgrafic). - Completarea de lacune în cuvinte (litere sau silabe lipsă). - Dictarea de cuvinte izolate sau incluse în text simplu care conţin sunete (grafeme) care provoacă confuzii de natură vizuală (exemplu: cană-cară). - Dictarea de cuvinte care încep cu aceeaşi silabă, plecând în general de la un cuvânt monosilabic, exemplu: car – carte – cartelă. - Exerciţii cu silabe decupate, la început simple, apoi cu o structură grafică mai complexă (exemplu: stra, gro, blo, etc.). - Diferenţiere fonetică şi grafică între consoanele perechi (j-ş; c-g; f-v; t-d; s-z; p-b;), între grafeme diferite (tip: m-n; l-i; a-o) datorită asemănării lor prin tehnici ca: - sublinierea cu culori sau semne; - scoaterea cuvintelir ce le conţin, pe coloane; - găsirea într-un text a cuvintelor ce le conţin, pe coloane diferite; - dictări de silabe şi cuvinte, pe coloane diferite; - formarea de cuvinte cu sunetele pereche date etc. 5. Scrierea şi citirea diftongilor şi triftongilor vocalici şi consonantici ,,ea”, ,,ie”, uă”, ,,tz”, ,,br”, ,,cr”, ,,str”, etc.

- lexia şi grafia diftongilor coborâtori când locul întâi îl ocupă o vocală: ai – mai eu – leu au – stau ii – vii ăi – săi iu – viu ău – zău oi – boi âi – pâine ou – bou âu – râu ui – cui ei – tei uu - continuu - Grafia diftongului ,,ea”, acolo unde acesta alternează în flexiune sau derivaţie cu vocala ,,e”: deal – deluşor leac – lecui gheaţă – gheţuri veghează – veghez

urechea – urechi ameţeală – ameţeli timişorean – timişoreni - Scrierea diftongului ,,ia”, acolo unde există forme alternative cu ,,ie”: piatra – pietre viaţa – vieţui sfătuiască – sfătui întemeiază – întemeiez îndoială – îndoieli - Lexia diftongilor următori când locul întâi îl ocupă semivocala: ea – deal iu – iubire oa – toate ia – iarba ua – steaua io – voios uă – nouă - Grafia diftongului ,,oa” acolo unde diftongul alternează cu ,,o”: oameni – om coadă – codaş - Scrierea diftongului ,,ie” (mai des după consoane labiale) care în multe cazuri este redus la la vocala ,,e”: fier – vierme miere – obiectiv pierde – subiect - Citirea triftongilor: eau – beau iau – iau eai – beai oai – leoaică iai – tăiai ioa – lăcrămioară iei – miei 6. Scrierea şi citirea cuvintelor cu dificultăţi specifice limbii române

- Exerciţii de grafie şi lexie a cuvintelor ce includ fonemele (grafemele): ,,h”, ,,î”, ,,ă”, ,,x”, ,,ii”, ,,nn”, ,,m” după ,,b2 şi ,,p”, ,,n” după ,,t” şi ,,d”, ,,i” semivocalic. - Lexia (pronunţarea) literei ,,x” se face prin: a) ,,cs” în cuvintele: ax, box, chix, excavat, excelent, exclamare, exprimare, extemporal, exterior, export, lux, maxilar, mixt, fix, ortodox, oxigen, saxofon, taxi, textil, text, taxator, etc. Despărţirea în silabe: ex – ca – va – tor. Grafia în

toate aceste cazuri este ,,x”. b) ,,gz” în cuvintele: examen, exemplu, exerciţiu, exact, examinator, executor, exersare. Despărţirea în silabe: examen – e-xa-men. 7. Perfecţionarea scrierii şi citirii cuvintelor

- Reproducerea cuvintelor cu autocorectare atât în plan fonetic cât şi în cel grafic. - Sisteme de exerciţii care consolidează imaginea unui cuvânt apelănd la toate simţurile: auz, văz, pipăit. Considerând cuvântul şi imaginea sa ca pe o totalitate, şi plecând de la acest ansamblu, îl descompune în elementele sale componente. Iată câteva exerciţii recomandate: - Exerciţii de dictare de cuvinte cu exetensie de la o silabă comună; - Exerciţii de completare de cuvinte lacunare; - Exerciţii de dictare în perechi a unor cuvinte cu foneme/grafeme similare: s-z; c-g; t-d, etc. - Exerciţii de reproducere a cuvintelor cu autocorectare în plan foneticografic (se propune un cuvânt greşit spre a fi îndreptat). - Exerciţii de utilizare a şirurilor de cuvinte (la care diferă prima literă). - Exerciţii de utilizare a cuvintelor de legătură. - Exerciţii de lexie ,,dinamică” (se arată pe rând câte o silabă din cuvânt). - Diferite jocuri de scriere-citire a cuvintelor (,,loto” asocierea cu imagini corespunzătoare, clasificare după prima silabă, după lungimea cuvintelor etc.). PROCEDEEE FOLOSITE ÎN RECUPERAREA LEXIEI ŞI GRAFIEI: Reeducarea dislexiei bazată pe grupa terapiilor privind procesul de orientare-organizare şi structurare spaţială, tehnica bazată pe folosirea ,,seriilor” sau asociaţiilor şi cea de autocontrol. - Tehnicile privind structurarea spaţială pornesc de la achiziţia primordială a noţiunilor spaţiale: a) orientare în spaţiul neorganizat (,,fac un pas înainte, inapoi, la dreapta, la stânga”). b) se realizează exerciţii spaţiale pentru înţelegerea noţiunilor spaţiale (înainte-înapoi, dreapta-stânga, în faţă, în spate etc), pe un pătrat desenat (i se cere să traseze o cruce în direcţia ce i se indică). c) în planul orizontal se desenează un omuleţ imaginar care se deplasează în direcţiile indicate. d) orientarea statică şi dinamică: se desenează marionete în poziţii diferite.

Ele se pot decupa şi se fac permutări în aşa fel încât să fie recunoscute de copil: primul, al doilea, al treilea etc. cel din faţă, cel din mijloc, ultimul. Iată cum se foloseşte această tehnică la cuvintele care prezintă tulburări: avem cuvântul ,,sac”: ,,s” – este prima literă, ea este la stânga. ,,a” – este a doua literă, ea este la mijloc. ,,c” – este ultima literă, a treia, ea este ultima, este la dreapta. - Combinarea literelor este însoţită de ,,serii” (vezi anexa ....), prin care se automatizează lexia şi grafia corectă a cuvintelor, acestea fiind legate între ele prin asociaţii de formă, asociaţii de sens, fie în structuri complexe care implică asociaţii de formă şi sens. ,,Seriile” sunt structurate tot pe principiul permutării, la început pe bază de silabă formată din două litere, apoi din silabe (sau cuvinte cu semnificaţie) formate din trei litere. Aceste ,,serii” permit înţelegerea mecanismelor care stau la bază formării silabelor, cuvintelor, propoziţiilor. În prima etapă ,,seriile” le prezintă educatorul, în a doua copilul. De asemenea, este importantă înţelegerea în texte a ,,seriilor” de cuvinte. Când se realizează autocorecţia, se propun serii de cuvinte care au menirea să ajute copiii cu tulburări lexico-grafice să se corecteze singuri. Aceste ,,serii”, adică exerciţii elaborate pe o dificultate, cu un conţinut analog variat le propune pentru a conduce la consolidarea formei şi la automatizarea citirii (şi scrierii). - Şirurile de cuvinte pot fi structurate după confuzia grafemelor similare (m-n, a-o, ă-o, e-o, t-ţ, etc.). - Omiterea uneia din vocalele unui diftong. - Omiterea unei consoane dintr-o combinaţie de două consoane a unui cuvânt. - Eliziunea unei vocale dintr-un cuvânt (în mod deosebit omisiunea din anumite cuvinte a semivocalei ,,i” după consoană). - Dificultăţi în scrierea cuvintelor ce cuprind asocieri de foneme (ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi). - Folosirea metodei Françoise Estienne – care se bazează pe ,,sustragerea de sub ochii subiectului a elementelor de citit chiar în momentul când el le citeşte” ajutându-l să se detaşeze de cirea silabei în faţa căreia el se opreşte. Astfel după citirea (scrierea) exerciţiilor propuse de noi la etapa silabei: a) exerciţii pregătitoare reversibilităţii; b) exerciţii de abordare a reversibilităţii; c) exerciţii de abordare a formelor complexe.

Se propun următoarele tipuri de exerciţii (cu materiale fără semnificaţie şi cu materiale cu semnificaţie): a) compararea similitudinilor parţiale grupate două câte două, după criteriul diferenţei, fie prin adiţia unui element (tac-tanc, lasă-plasă, rame-grame), fie prin reversibilitate (sac-mkac-tac-fac), fie prin cuvinte înlănţuite (bun-pun, bile-pile, etc.); b) similitudini parţiale în cascadă (port-mort-tort); c) recunoaşterea unei silabe sau cuvânt într-un ansamblu de structuri asemănătoare (car în arc, rac, are, cor, etc); d) citirea de sintagme care conţin cuvinte paronime sau cu structuri inversate; e) citirea de propoziţii care conţin cuvinte cu structuri complexe; f) citirea de texte scurte (cuvintele care conţin dificultăţi se repetă); g) citirea de texte cu cuvinte formate din mai multe silabe; h) citirea de texte cu dificultăţi variabile; - Serii de exerciţii constituite din copierea şi dictarea apoi citirea de cuvinte, propoziţii şi texte, logopedul fiind pus în situaţia de a separa elementele şi ale stabili sensul. - Serii de exerciţii de citire şi scriere care cuprind cuvinte, prepoziţii ,,dislocate” în care logopedul trebuie să reaşeze structurile în ordinea logică. - Folosirea şirurilor de cuvinte şi a ,,cuvintelor de legare”. ,,Şirurile de cuvinte” sunt formate din cuvinte care se aseamănă şi care totodată se deosebesc între ele (prima literă este grafemul sau fonemul de diferenţiat) folosindu-se mai întâi cuvinte minosilabice simple lipsite de diftongi şi grupuri consonantice, apoi cuvinte bisilabice, cuvinte simple şi uzuale. Cuvintele de legare au o triplă menire: de a diferenţia in fonem (grafem) de celelalte foneme (grafeme), de a fixa o legătură temporală stabilă între fonem şi grafem şi de a reaminti logopatului, fonemul sau grafemul respectiv.se alcătuieşte un dicţionar şi se completează cu şiruri de cuvinte bisilabice, formate din 3,4 şi 5 foneme, apoi trisilabice, cuprinzând 5,6 şi 7 foneme. Cu aceste cuvinte se formează propoziţii scurte, care se citesc şi se dictează. - Lexia expresivă a cuvântului, pe litere sau silabe – în cazurile grave bazată pe analiza şi sinteza corectă a elementelor componente, prin descoperirea treptată cu ajutorul uni carton a fiecărei litere în parte (sau silabă) a unui cuvânt scris este metoda semantică-sintagmatică. O variantă este şi procedeul de prezentare în scris a cuvântului despărţit în elemente sau silabe componente (exemplu: b/ă/i/a/t, b-ă-i-a-t, bă-iat). Procedeul porneşte de la descoperirea treptată a cuvintelor dintr-o propoziţie. Se face delimitare a

câmpului de citire, care duce la o analiză corectă a elementelor verbale. O altă variantă a acestui procedeu cere acoperirea textului cu un carton alb şi descoperirea treptată, cuvânt cu cuvânt. O altă variantă foloseşte un carton (20-10 cm) perforat cu o ,,fereastră” în care apare cuvântul, sau la dislexodisgrafici cu tulburări grave se izolează cuvântul folosind două cartoane, pentru a acoperi şi textul din partea de jos a cuvântului. Astfel se sciu pe caiet două, trei cuvinte. Se citesc şi apoi se ascunde modelul şi se cere logopatului să rescrie aceste cuvinte. Se ascunde ceea ce s-a scris, se arată modelul ţi copilul trebuie să verifice exactitatea copierii (modelul nu se lasă când se verifică exactitatea copierii). - Lexia şi grafia cuvintelor scrise pe cartonaşe separate ( în special în cazurile de tulburare a capacităţii de sinteză a cuvântului, exprimată prin citirea literalizată sau pe silabe – stacatto, sau prin substituire de cuvinte). Se fac astfel grupe de cartonaşe pe care cuvintele sunt ordonate după teme diferite, sunt scrise de mână sau de tipar. - Jocurile de lectură înlesnesc achiziţia citirii şi se pot combina cu exprimarea grafică a acesteia. Spre exemplu: un asemenea joc, cu şase variante, oferă de la început un numar de 4-5 imagini dinh care selecteză pe rând câte una. Se aşează imaginea, se denumeşte obiectul şi se arată denumirea scrisă pe verso. Apoi se arată imaginhea fără a mai fi denumită, se arată denumirea fără a mai fi citită, iar dislexicul caută cuvântul printre cartonaşele cu denumiri şi citeşte cu voce denumirea corespunzătoare. Următorul pas: se arată denumirea fără a indica imaginea, iar dislexicul trebuie să găsească cartonaşul cu denumirea respectivă. Apoi se arată imaginea, se denumeşte, iar copilul citeşte denumirea scrisă pe cartonaş. Pasul următor: se denumeste obiectul fără a se arăta imaginea şi dislexicul trebuie să recunoască cuvântul scris pe cartonaş, apoi se arată imaginea fără a fi denumită, copilul denumeşte obiectul arătat şi cuvântul scris pe cartonaş. Se recomandă indicarea cu degetul sau cu creionul a cuvintelor dintr-un text pentru a se obţine o concentrare mai bună a atenţiei. - Lexia cuvintelor în ritm respirator dirijat (la citirea pe silabe sau la balbism). Citirea unui cuvânt se realizează în timpul expiraţiei (după o inspiraţie prelungită), eliminându-se pauzele şi ezitările. Pe acest mecanism se formează citirea curentă a cuvintelor şi apoi a propoziţiilor.

- Lexia pe verticală a cuvintelor unui text (metoda N. Gheorghiţă) pentru cazurile grave. Se poate asocia cu culori şi contururi colorate. Aşa cum s-a făcut citirea literelkor pe verticală, se face şi citirea cuvintelor, cu scopul descifrării structurii cuvântului. Exemplu: Vulpea alerga cu gândul la peşte. - Lexia receptivă a cuvintelor se realizează prin sisteme de exerciţii care să evidenţieze asocierea cuvântului scris cu cuvântul auzit, folosindu-se: a) cuvinte care diferă prima literă sau silaba iniţială, apoi cuvinte cu aceeaşi literă sau silabă iniţială; b) coordonarea automatismelor verbale în ordinea corectă; de exemplu: ordinea denumirii zilelor săptămânii, a anotimpurilor, etc.; c) potrivirea de verbe la substantive (metoda Braun); se dă un substantiv (sau imaginea acestuia) şi se alege, din mai multe cartonaşe, verbul potrivit; d) potrivirea verbului la pronumele respectiv (metoda Weigl-Fradis). - Alt procedeu este cel al reconstituirii cuvintelor din litere sau silabe mobile.

VI. Etapa însuţirii propoziţiilor

1. Recunoaşterea şi reproducerea propoziţiilor

- Copierea de propoziţii cu dificultăţi progresive (de la cele simple de tipul subiect + predicat la cele complexe). - Dictarea de propoziţii însoţită de analiza şi sinteza cuvintelor şi silabelor componente. - Alcătuirea de propoziţii pornind de la cuvinte date de logoped la început, apoi date de logopat. Aceste propoziţii se scriu pe tablă şi pe caiet, se analizează fonetic şi grafic după procedeele menţionate anterior. Exemplu: Ana are mere. A-na a-re me-re. A-n-a / a-r-e / m-e-r-e. - Copierea şi dictarea însoţite de numărarea cuvintelor sau cu scrierea lor în

culori diferite (se foloseşte şi procedeul încercuirii cu culoare sau a sublinierii). - Copierea după texte scrise cu litere de tipar în litere de mână. - Respectarea pauzelor între cuvinte şi a pronunţiei fiecărui cuvânt într-o unitate de pronunţie, la citire, respectarea semnelor de pronunţie şi reglarea respiraţiei în acest sens.

VII. Etapa textelor

2. Consolidarea propoziţiilor

- La citire se porneşte (ca şi la scriere de altfel) de la principiul gradării dificultăţilor şi nhumărului de foneme, astfel de la citirea sintagmelor simple se trece spre cele mai complexe şi după gradul de tulburări întâmpinate, citirea sintagmelor care conţin cuvinte sau structuri inversate; citirea de propoziţii cu structuri complexe, apoi citirea de texte scurte, citirea de propoziţii în care cuvintele sunt formate din mai multe silabe şi cu dificultăţi variabile. Ca procedee de citire şi scriere se recomandă: a) Lexia şi grafia expresivă a propoziţiilor prin: - lexia şi grafia pe sintagme (unităţi de idei) a unui text. Se marcheză pe text cu linii verticale fiecare sintagmă. Evident că şi aici împletirea cu grafia este necesară. - lexia şi grafia unor texte scurte cu marcarea clară a pauzelor şi eliminarea pauzelor nejustificate. - lexia concomitetă cu ascultarea unei înregistrări (CD, caseta, etc.). b) Lexia şi grafia receptivă a propoziţiilor se bazează pe legătura între imaginepropoziţie scrisă complexă şi propoziţie citită. Se folosesc în acest sens, următoarele procedee: - formarea de propoziţii pornind de la imagini complexe; - alegerea răspunsului potrivit (metoda Bein) din două răspunsuri scrise pe caiet; - citire şi scriere de povestiri scurte: fabule, anecdote, ghicitori; - completarea propoziţiilor lacunare; - reconstituirea propoziţiilor din cuvinte izolate; - alcătuirea de propoziţii cu cuvinte date, cu cuvinte paronime, cu partea finală constantă, cu structuri reversibile, cu dificultăţi variabile.

1. Scrierea unor texte scurte

- Copierea de texte scurte, cu analiza grafo-fonetică a propoziţiilor. - Dictare de texte scurte respectând regulile de ortografie. - Formarea unor texte scurte pornind de la cuvinte date, pe o temă dată.

- Autodictare de propoziţii, poezii, ghicitori. 2. Citirea unor texte scurte

- Citirea textelor după buna coordonare a respiraţiei, cu accent pe cuvinte ca sintagme separate. - Citirea cu accentul pe prima vocală a fiecărui cuvânt.

3. Perfecţionarea scriscititului de texte

- Perfecţionarea scris-cititului de texte se realizează prin variate procedee din care amintim (E. Verza): a) citirea imaginilor izolate şi în suită; b) scris-cititul selectiv; c) citirea simultană şi scrisul sub control; d) citirea şi scrierea în pereche; e) scrierea şi citirea în ştafetă; f) citirea şi scrierea în ştafetă a greşelilor; g) citirea şi scrierea cu caracter ortoepic; h) citirea şi scierea pe roluri; i) citirea şi scrierea pe sintagme; j) copiere, dictare şi compunere. NOTA: Textele se selecteză în funcţie de dificultăţile implicate: a) texte scurte, selectate după preferinţa logopatului cu scopul de a stimula apetitul pentru citit; b) texte scurte cu anumite dificultăţi utilizându-se metoda de ,,acoperire” şi ,,descoperire” treptată a cuvintelor şi silabelor din cuvinte explicându-se principiile: copilul să pronunţe ce a văzut şi nu ce vede în acel moment; c) texte scurte conţinând o anumită dificultate pentru logopat, utilizânduse metoda scrierii cromatice a cuvintelor sau de sublinieri a silabelor, ori de urmărire cu un beţişor a silabelor; d) texte cu sens (tematice) formate din 4-8 sintagme înscrise în mod aleatoriu şi care trebuie scrise în ordinea lor logică; e) texte cu sens (tematice) formate din 4-8 sintagme sudate urmând ca cestea să fie dislocate, respectând ordinea cronologică şi regulile ortografice;

f) texte pentru înlăturarea lexiei fragmentare, precipitate cu pauze mari; g) texte pentru înlocuirea lexiei fără sens, ghicită, substituită, suprimării de cuvinte.

Cules de: Logoped Mirela Viziteu