Titus Petronius Niger [PDF]

Zitiervorschau

TITUS PETRONIUS NIGER Primul romancier al literaturii latine este autorul unei fresce autentice a societatii si moravurilor din secolul I p. Chr.Opera sa din care s-au pastrat doar 141 de capitole, intitulata Satyricon, prezinta personaje si obiceiuri specifice epocii neroniene. Autorul nu analizeaza fenomenul social ci observa realitatea prin ochii personajelor cu scopul de a contura o anumita viziune despre lume, de a medita asupra conditiei umane aflata in cautarea unui cod al existentei. Titlul romanului este un plural grecesc Satyricon liber ce trimite la termenul de satura care initial insemna amestec.Subiectul romanului este unul simplu si-l prezinta pe tanarul intelectual , vagabond Encolpius, in postura de student de ocazie ce reproba ruperea retoricii de viata, artificialitatea temelor si stiluilui precum si decadenta culturii.El obseva fuga din scoala a prietenului sau Ascyltos si-l descopera la usa unui legionar. In continuare sunt prezentate aventurile celor doi pe un ton extravagant; ei se cearta pentru prietenul lor Giton, micul favorit al lui Encolpius; incearca sa vanda intr-o piata o manta furata, sunt tarati cu forta la o orgie organizata de o preoteasa a zeului Priap. Peripetiile acestui capitol au fost numite de cercetatorii moderni Aventurile lui Encolpius. Urmeaza apoi episodul principal al romanului Cena Trimalchionis-Banchetul lui Trimalchio. Encoplpius, Ascyltos si Giton sunt invitati la ospatul dat de Trimalchio, bogat libert, un batran chel, strident imbracat care se joaca cu mingea printre copii. Encolpius descrie banchetul, casa gazdei sale, obiceiurile, extravagantele, mesenii, scenele ridicole, diferitele feluri de mancare ,diversele intamplari ce au loc in timpul cinei.Cand Trimalchio se imbata povesteste cum a facut cariera, isi insceneaza inmormantarea iar Encolpius si prietenii sai fug de la banchet. Atreia parte a romanului a fost numita Aventurile lui Eumolpus. Ascyltos fuge cu Giton si se imprieteneste cu batranul poet ratacitor Eumolpus, maniac al versificarii. Cei trei se vor imbarca pe un vas care va naufragia, scapati ei ajung in orasul Crotona din sudul Italiei, unde exploateaza lacomia numerosilor vanatori de testamente. Eumolpus, se da drept mare bogatas, fara copii, nedecis cui sa lase averea iar ceilalti trec drept sclavii sai. In aceasta suita de aventuri se poate lesne deduce amprenta unor clisee ale romanului grec cum ar fi calatorii pe mare, furtuni, intalniri neprevazute, scene de gelozie, dispute intre hoti, lipseste doar atacul piratilor.Cuplul Encolpius – Giton corespunde cuplurilor centrale din romanul grec: baiatul frumos ca Apollo iar fata frumoasa ca Afrodita. Parodic se regaseste chiar si divinitatea ofensata si dornica de razbunare din romanul grec. Nu e Eros ci Priap, o dvinitate inferioara, mai populara.Apare deci intentia evidenta de a parodia, de a contesta comic industria romanului grec serios. Satyricon este un veritabil roman de moravuri ce prezinta o galerie de personaje grotesti ce ilustreaza trasaturile unor categorii sociale specifice: sarlatanul imbogatit, viclean, prosti si infatuati, pungasi de rand ,intelectuali declasati, matroane desfranate, curtezane si proxeneti.Toti acestia misuna in casele noilor imbogatiti, in scoli, in taverne in hanuri sau targuri.Sub ochii cititorilor apare un urias mecanism social al carui mister se descifreaza lent, un mecanism omolog dar nu identic cu cel real. Fantezia, efervescenta romancierului pleaca de la documentarea asupra realitatii sociale dar o exagereaza, o caricaturizeaza cu o virtuozitate exceptionala.El nu a fost un analist ci un observator, nu a patruns misterul social ci a construit misterul social ca un dat , nu ca un rezultat.Dar exista si exceptii remarcabile cum ar fi prezentarea ascensiunii libertilor, analiza situatiei din scolile de retorica. Libertii se straduiesc sa-si valorifice glorios propria conditie, ei nu se sfiesc sa-si dezvaluie originea lor umila, declara ca nu originea conteaza ci banul si capacitatea de a reusi in viata. Libertii apara pe Trimalchio de ironiile oamenilor nascuti liberi. Acesta etaleaza un lux strident si se straduieste sa castige simpatia aristocratilor de

vita; libertii ii dispretuiesc pe intelectuali dar vor sa para cultivati, ceea ce semnifica faptul ca tot ii apasa statutul social, ii anima dorinta de a parveni in straturile superioare si elocventa esre in acest sens cariera lui Trimalchio: din tanar sclav pletos, adus din Asia el ajunge succesiv intendent, latifundiar, apoi comerciant si in final latifundiar-camatar. Toti libertii de la masa lui Trimalchio sunt vanitosi, egoisti, meschini, stapaniti de setea de inavutire; singura lor dimensiune umana este dragostea paterna, isi iubesc profund copiii si au grija ca acestia sa nu cunoasca umilinta lor. Petronius incearca sa stabileasca nu numai aspectul moral si intelectua al educatiei dobandite in scoli, educatie dezastruoasa cu profesori incompetenti si amorali dar analizeaza si cauzele si ofera chiar unele remedii.Prin intermediul banchetului autorul sugereaza efortul grotesc al familiilor fruntase din Italia de a mima viata rafinata, de lux dusa de aristocratii din Roma, iar esecul acestei imitatii este insistent subliniat.Nu apare in roman exprimata optiunea politica a autorului, regimul era autoritar, dar apar unele aluzii la persoane politice, Trimalchio ar putea fi Pallas, libert atotputernic la curtea lui Claudius si favorit al imparatesei Agrippina. In subtextul romanului apare o etica, o anume filosofie, anumite principii epicureice, proclama carpe diem.Stilul de viata prezent in roman poate duce la esec, nu se stie sfarsitul romanului dar chiar daca Encolpius isi regasea un anume echilibru final, drumul sau se desfasoara intr-un mediu damnat si este presarat de nenumarate esecuri, un esec ce se acumuleaza ,care duce la degradarea personajului.De alfel, toate personajele se convertesc in antieroi, dar pesimismul autorului se opreste in pragul tragicului si adopta deliciile rasului. Infrastuctura romanului –supratextul-nu rezida intr-o conventionala razbunare a lui Priap ci in cautarea unui cod al existentei pe masura cunoasterii lumii, a placerilor simple.Personajele lui Petronius si mai ales Encolpius, colinda frenetic lumea, isi cauta un stil de viata ,se desfata si sufera de pe urma trairii interioare a clipei prezente.Fresca moravurilor este conturata de personaje care isi cauta un stil de viata, observa realitatea, sunt definite de propria lor conduita. Au spontaneitate dar si complexitate fiind supusi progresiei psihologice. Personajul central este Trimalchio –nume semnificativ,tri- de trei ori , malchio-prost, infatuat.Portretul fizic evidentiaza trasaturile morale, reliefand astfel grotescul personajului., iar caracterul este evidentiat prin limbaj si fapte.: -e pseudo cult-nu stie latina corecta, face confuzii grosolane -se proclama patriot -face aprecieri de literatura comice, confuzii literare si mitologice -viciul lui fundamental e lipsa de guist si de masura, ipocrizia , laudarosenia Este un roman al condiitei umane, evidentiaza limitele omenescului in inteligenta sau prostie, un roman in care descrierea se combina cu naratiunea, tragedia devine melodrama, umorul are gama larga realizat prin hiperbole burlesti, calambururi, ironii,expresii familiare si proverbiale, cuvinte triviale, apare parodia. I In aditu autem ipso stabat ostiarius prasinatus, cerasino succinctus cingulo, atque in lance argentea pisum purgabat. Super limen autem cavea pendebat aurea in qua pica varia intrantes salutabat. Ceterum ego, dum omnia stupeo, paene resupinatus crura mea fregi. Ad sinistram enim intrantibus non longe ab ostiarii cella canis ingens, catena vinctus, in pariete erat pictus superque quadrata littera scriptum: CAVE CANEM. [...] Erat autem venalicium cum titulis pictis et ipse Trimalchio capillatus caduceum tenebat

2

Minervamque ducente Romam intrabat. Hinc quemadmodum ratiocinari didicisset, deinque dispensator factus esset, omnia diligenter curiosus pictor cum inscriptione reddiderat. (Satyricon, 28, 29)

Chiar la intrare stătea un portar îmbrăcat în verde şi încins cu o cingătoare de culoarea cireşii: el curăţa mazăre într-o farfurie de argint. Deasupra pragului atârna o colivie aurită din care o coţofană bălţată saluta pe cei ce intrau. Tot minunându-mă de toate, a fost cât pe ce să cad pe spate şi să-mi rup picioarele. Căci la stânga intrării, nu departe de odaia portarului, era pictat pe perete un dulău uriaş pus în lanţ. Deasupra se scrisese cu litere mari: „Câine rău”. [...] Era acolo pictat un târg de sclavi cu inscripţii puse pe tăbliţele purtate de ei la gât; însuşi Trimalchio, cu creştetul încă acoperit cu plete, intra în Roma, ţinând caduceul în mână; îl călăuzea Minerva. Cum învăţase Trimalchio să socotească, cum ajunsese intendent, toate le redase cu sârguinţă, împreună cu lămuriri scrise, un pictor migălos. In textul dat prin ochii lui Encolpius autorul surprinde opulenta, prostia si viata exorbitant de luxoasa.Trrimalchio, un sclav eliberat si imbogatit devine infatua tsi pe frontispiciul casei pune sa i se zugraveasca propriul chip, purtand caduceum , simbolul lui Mercur, zeul comertului, in semn de respect pentru cel care-i ocrotea negustoria . De asemenea pe aceasta fresca si-a pictat intrea ga activitate de negustor, de la primele calcule sovaielnice pana la satutul de mare comerciant.Pe langa bagheta lui Mercur mai apare simbolul stiintei si al intelepciunii, zeita Minerva, ca o aluzie la iscusinta lui in arta comertului. Trimalchio nu se rusina cu originea lui umila dovada targului de sclavi pictat-venaliciumaparand el insusi in momentul venirii la Roma, pletos-capillatus- ca orice sclav, dar insotit de insemnele viitorului sau noroc.Noua conditie este evidentiata de imaginea cainelui de pe mozaicul de la intrare insotita de inscriptia cu litere mari –quadrata- cave canem-un avertisment ca in orice casa din lumea buna pe care parvenitul o imita.Invitatii sunt uimiti de opulenta expusa chiar de la intrarea in casa-in auditu-; cuvintele cheie care anunta bogatia sunt nuantate prin epitete metaforice prasinatus, cerasino, sau descriptive argenta aurea, varia evidentiate cu ajutorul chiasmuluiostiarius prasinatuscerasino cingulo, sau a hyperbatonului cavea aurea

.II In his eramus lautitiis, cum Trimalchio ad symphoniam allatus est, positusque inter cervicalia munitissima expressit imprudentibus risum. Pallio enim coccineo adrasum excluserat caput, circaque oneratas veste cervices laticlaviam immiserat mappam fimbriis hinc atque illinc pendentibus. Habebat etiam in minimo digito sinistrae manus anulum grandem subauratum, extremo vero articulo digiti sequentis minorem, ut mihi videbatur, totum aureum, sed plane ferreis veluti stellis ferruminatum. Et ne has tantum ostenderet divitias, dextrum nudavit lacertum armilla aurea cultum et eboreo circulo lamina splendente conexo. (Satyricon, 32, 2-4) Ne aflam în mijlocul acestor minunăţii, când s-a arătat însuşi Trimalchio, însoţit de muzică şi, aşezându-se între nişte perne foarte groase, ne-a făcut să râdem nesăbuit. Capul lui ras ieşea dintr-o

3

manta stacojie; în jurul gâtului, deja îngreunat de îmbrăcăminte, îşi pusese un fular cu o dungă lată şi cu ciucuri care atârnau ici şi colo. Mai mult decât atât, în degetul cel mic al mâinii stângi purta un inel mare, puţin aurit, şi, la ultima încheietură a degetului următor, unul mai mic. După câte mi se părea mie, acest inel era în întregime făcut din aur, dar încrustat cu stele de fier. Şi, ca să nu ne arate numai aceste bogăţii, şi-a dezgolit braţul drept, împodobit cu o brăţară de aur şi cu un cerc din fildeş, închis într-o placă strălucitoare. Lipsit de maniere Trimalchio isi alege cel mai de seama loc la masa-primus-, rezervat de regula celui mai distins oaspete, sub pretextul unui nou obicei-novo more .Numele gazdei care apare si pe vesela, de trrei ori prost ,hiperbolizeaza aroganta gazde isi ridicolul situatiei. Comicul de limbaj, cu rol de caracterizare a personajului, aaminteste de tehnica lui Caragiale E caracterizat si prin nume.Numele sau intreg este Gaius Pompeius Trimalchio Mecenantianus si face trimitere la celebrul rival al lui Caesar in razboiul civil din 48-49, iar cel de-al doilea cognomen face aluzie ironica la Maecenas, considerandu-se si un protector al artei.Comicul de caracter satirizeaza trasatura sa principala, parvenirea si pseudointelectualismul; aflat intr-o permanenta cautare a identitatii poarta haine specifice mai multor categorii sociale: mantaua stacojie precum senatorii si fularul cu dunga lata, iat inelul-annulus-insemnul cavalerilor, uitandu-si conditia umila de libert.Din dorinta de a-si arata luxul asociaza culorile stridente si bijuteriile din diverse metale pretioase sugestive fiind astfel epitetele descriptive coccineo,subauratum,aureum, eboreo etc.Prezenta polyuptotonului subauratumaureum-aurum hiperbolizeaza prostul gust , calitatea si marimea bijuteriilor, evidentiate si de antiteza grandem-minorem.Aspectul grotesc si ridicol al lui Trimalchio, corespunde celui moral, arogantei, snobismului, infatuarii si lipsei sale de bun gust evidentiate prin aliteratiia armilla aurea, polyptoton-ferreis-ferruminatum, chiasmuleboreo circulo lamina splendente. III : Et ideo ego adulescentulos existimo in scholis stultissimos fieri, quia nihil ex his, quae in usu habemus, aut audiunt aut vident, sed piratas cum catenis in litore stantes, sed tyrannos edicta scribentes quibus imperent filiis ut patrum suorum capita praecidant, [...] sed mellitos verborum globulos, et omnia dicta factaque quasi papavere et sesamo sparsa. Qui inter haec nutriuntur, non magis sapere possunt quam bene olere qui in culina habitant. Pace vestra liceat dixisse, primi omnium eloquentiam perdidistis. Levibus enim atque inanibus sonis ludibria quaedam excitando, effecistis ut corpus orationis enervaretur et caderet. (Satyricon, 1, 3)

Într-adevăr eu consider că tinerii ajung în şcoli nişte prostănaci, căci acolo nu văd şi nu aud nimic din cele de care ne izbim noi în viaţa cea adevărată; cât sunt elevi, ei au de-a face numai cu piraţi ce stau pe ţărm cu lanţurile în mâini, cu tirani scriind edicte în care poruncesc fiilor să reteze capetele părinţilor, [...] sunt doar fraze lustruite şi parcă unse cu miere, în care toate, cuvinte şi fapte, parcă ar fi stropite cu sos făcut din mac şi din susan.

4

Cei care se hrănesc cu astfel de mâncăruri nu ştiu ce este gustul bun, aşa cum nu mai miros frumos cei care îşi fac veacul numai prin bucătării. Să nu vă fie cu supărare, dar voi, retorii, aţi dus cei dintâi elocinţa la pierzanie. Născocind tot soiul de fleacuri cu sunetele voastre uşurele şi deşarte, aţi izbutit să faceţi din discurs ceva fără vlagă şi fără rost .IV Tandem ergo discubuimus, pueris Alexandrinis aquam in manus nivatam infundentibus, aliisque insequentibus ad pedes ac paronychia cum ingenti subtilitate tollentibus. Ac ne in hoc quidem tam molesto tacebant officio, sed obiter cantabant. Ego experiri volui an tota familia cantaret, itaque potionem poposci. Paratissimus puer non minus me acido cantico excepit et quisquis aliquid rogatus erat ut daret. Pantomimi chorum, non patris familiae triclinium crederes. Allata est tamen gustatio valde lauta. (Satyricon, 31) În sfârşit, ne-am aşezat la masă şi nişte sclavi din Alexandria ne-au turnat apa răcită în zăpadă ca să ne spălăm pe mâini. Alţii s-au repezit la picioarele noastre şi ne-au tăiat bătăturile cu deosebită iscusinţă. Şi nici nu tăceau în timp ce îndeplineau această anevoioasă îndatorire, ci cântau fără încetare. Eu am vrut să aflu dacă toţi sclavii cântă din gură şi am cerut de băut. Un sclav bine dresat mi-a îndeplinit porunca, cântând ascuţit. Toţi ne împlineau dorinţele în acelaşi fel. Puteai să crezi că ai nimerit într-un cor de pantomimă, nu într-un triclinium al unui cinstit cap de familie. S-a servit apoi o gustare tare aleasă. Fragmentul face aluzii la rafinamentul lui lui Nero, sugerat prin mentionarea obiceiului de a raci apa in zapada, pentru spalarea mainilor si a picioarelor musafirilor inaintea mesei. Ospatul lui Trimalchio etaleaza diferite mancaruri, spectacolul oferit de cantecele sclavilor , sugerat prin polyuptotonul-cantabant-cantarent-cantico-nu incetau nici in timpul servirii mesei, transforma triclinium-ul intr-un adevarat teatru,paturile erau ocupate de oaspeti, gest oriental ca si cel al pedichiurii facute inaintea mesei de sclavi din Alexandria.Magarusul de bronz, sculptat in celebrele ateliere ale Corintului subliniaza snobismul lui Trimalchio, ca si mancarurile rare de la masa sa: harciogii presarati cu miere si amc-glires melle ac papavere sparsos-, prunele din Siria, samburii de rodie cartagineza etc.Vesela este de argint-polyptotonul argenti-argentam, iar parvenitismul si prostul gust e evidentiat de incrustarea numelui sau si a greutatii argintului.Ironia este evidentiata V „Uxor, inquit, Trimalchionis, Fortunata appellatur, quae nummos modio metitur. Et modo, modo quid fuit? Ignoscet mihi genius tuus, noluisses de manu illius panem accipere. Nunc, nec quid nec quare, in caelum abiit et Trimalchionis topanta est. Ad summam, mero meridie si dixerit illi tenebras esse, credet. Ipse nescit quid habeat, adeo saplutus est; sed haec lupatria providet omnia, et ubi non putes. Est sicca, sobria, bonorum consiliorum: tantum auri vides. Est tamen malae linguae, pica pulvinaris. Quem amat,

5

amat; quem non amat, non amat. Ipse Trimalchio fundos habet, quantum milvi volant, nummorum nummos.” (Satyricon, 37) „E nevasta lui Trimalchio, îmi răspunse el, şi se numeşte Fortunata. Şi pe bună dreptate, căci măsoară banii cu baniţa. Şi mai ieri, ce-ţi închipui că era? Să mă ierte spiritul tău, dar n-ai fi luat din mâna ei nici măcar o bucăţică de pâine. Acum, nu se ştie nici cum şi nici de ce, s-a cocoţat sus de tot şi a ajuns mâna dreaptă a lui Trimalchio. Ce mai calea-valea, dacă ea îi spune în miezul zilei că e noapte, el crede. Trimalchio nu mai ştie câtă avere are, căci e putred de bogat; dar căţeaua asta stă cu ochii în patru: nimic nu-i scapă. Mănâncă pe sponci, nu bea, se pricepe să-ţi dea sfaturi bune. E o comoară la casa omului. Totuşi are limba ascuţită. Gaiţă, nu alta! Dacă iubeşte pe cineva, apoi îl iubeşte; dacă nu-l iubeşte, nu-l iubeşte. Iar Trimalchio are atâtea moşii, cât vezi cu ochii. Bani cu toptanul.” Trimalchio , tipul arivistului si al parvenitului este satirizat si prin imaginea sotiei sale, Fortunata., un nume sugestiv, un adjectiv format de la substantivul fortuna ce desemneaza atat soarta cat si norocul, fapt evidentiat de polyptotonul fortunata-in fortunis.Portretul e facut de Hemeros, barfitorul care-i dezvaluie lui Encolpius averea lui Trimalchio.Parvenirea sotiei este evidentiata prin interogatia-et modo, modo quid fuit?, iar raspunsul este ironic si ramane in obscuritate ca si viata de dinainte de a deveni sotia lui Trimalchio. Anafora quem... non amat caracterizeaza firea dintr-o bucata a femeii incapabila de prefacatorie. Aliteratia mero meridie, in antiteza cu tenebras reliefeaza ascensiunea personajuui la fel si metonimia hiperbolizanta in caelum abiit. Metaforele malae linguae, pica pulvinaris, luptaria cu o mare valoare conotativa creioneaza negativ portretul moral al Fortunatei. Fragmentul contine elemente colocviale, unele de provenienta greaca, topanta,sapultus, sau expresii proverbiale ignoscet mihi genius tuus, , fraze elipticenec quid nec quare, specifice limbajului popular .

6