Tipuri de Locuire [PDF]

Zitiervorschau

Tipuri de locuire Principalele tipuri de locuire împart locuinţele în: A. Locuirea privilegiată, locuirea de masăşi locuirea socială;B. Locuirea individualăşi locuirea colectivă. Sigur că între aceste două grupe există o legătură, însă nu una de exclusivitate, ci una doar de precădere. Astăzi, locuinţa de masă poate fi, ca în modernism,colectivă, darşi frecventindividuală, ca în întreaga istorie de până la modernism. Locuirea privilegiată exclude însă, în principiu, aglomerarea citadinăşi accesul comun. Există însăşi cazuri particulare, legate mai ales de monumente de patrimoniu, clădiri istorice refuncţionalizate ori situri speciale. Mişcarea Modernă în asociere cu capitalismul au inventat politicile de locuire în oraşele mari. Astfel au produs o revoluţie care a adus locuirea colectivă în prim planul locuirii de masă. Astăzi însă, cel puţin în Europa, blocurile de apartamente grupate în mari ansambluri de locuit, cu dotările publice tratate ca anexe ale locuirii, au dispărut aproape complet. Tipurile de locuire colectivă dezvoltate azi se diferenţiază în funcţie de cultura locului, amplasament în relaţie cu centrul oraşuluişi program strategic social-financiar. O grupare tipologică riguroasă a locuirii ar trebui să înceapă cu o grupare a criteriilor de clasificare – o acţiune de anvergură sistematică pe care nu mi-o propun în momentul de faţă. Totuşi, o înşiruire cu caracter informativ, pe criterii sociale, morfologice, geografice, etnice, politiceş.a. ar putea fi: ▪locuinţe individuale / locuinţe colective; ▪locuinţe luxoase / middle class / sociale (criteriu social) ; ▪locuinţe noi / refuncţionalizate; ▪ colective de mare / mică / medie înălţime (criteriu morfologic) ; ▪ rurale / în oraşe mici / în capitale / în metropole; ▪în areale protejate: naturale, centre istorice, zone turistice etc. ; ▪ în centrul dens construit / în zone rezidenţiale; ▪ integrate / independente izometrizate; ▪stabile / mobile (rulote, iahturi, corturi) ; ▪permanente / temporare; ▪ case de vacanţă pentru tot anul / doar pe timpul verii; ▪ din lemn / din zid; din zidărie portantă / cadre / mixte / alte structuri; ▪ pe relief / pe teren plan; ▪locuinţe în zone cu climăextremă; ▪ în comunităţi etnice; ▪locuinţe pentru un utilizator cu handicap locomotor; ▪locuinţe ecologice; locuinţe solare etc. În plus, la fiecare din aceste tipuri pot fi operate diverse subdiviziuni. Ne vom referi în continuare cu precădere la locuinţele nou proiectate, în situri fără un puternic caracter special.

A. Locuinţa individuală Forma favorită de locuire a familiilor în Europa o constituie locuinţa individuală pe lot. Ea presupune acces separat în clădireşi scară individuală de acces spre celelalte nivele, toate în interiorul locuinţei. Locuinţa individuală exclude spaţii interioare comune cu alte locuinţe. Marile avantaje ale locuinţei individuale pe lot le constituie proprietatea asupra unui spaţiu exterior – curteşi grădină, precumşi faptul că proiectul este unicat – o colaborare între beneficiarşii arhitect.

Locuinţa individuală nu mai constituie, ca în istoria ultimelor două secole, un privilegiu inaccesibil orăşenilor comuni, ci acoperă toată aria social financiară de beneficiari, de la locuinţa de lux unicat, trecând prin ansambluri rezidenţiale de toate standardele, până chiarşi la cele cu caracter de protecţie socială. Locuinţele individuale se desfăşoară în general pe parter, P+1 sau P+2, cu sau fără subsol, cu sau fără mansardă. Locuinţele individuale desfăşurate pe două nivele supraterane (P+1 sau S+P+1) se numesc locuinţe de tipduplex. Cele P+2 (sau S+P+2) se numesctriplex-uri.

■Locuinţa izolată pe lot ▪ Locuinţa izolată privilegiată Dacă prezentul text ar fi fost un studiu istoric, am fi evocat aici toate palatele, casteleleşi reşedinţele princiare din istoria tradiţională a Europei. Am fi sesizat din nou ceea ce s-a comentat în prima parte a cursului, anume diferenţa uriaşă între reşedinţa conducătoruluişi masa de locuinţe de rând, ca dimensiuni, ca tratare în structura aşezăriişi ca grad de lux. În epoca modernă însă, locuinţele privilegiate se deosebesc discret de cele commune, mai ales prin amplasamentşi vecinătăţi, apoi prin rafinamentul amenajării interioareşi în ultimul rând prin, eventual, dimensiuni mai mari. Oricum ar fie le însă, vilele unifamiliale sunt construite după proiect unic, la comanda beneficiarului, care este proprietar, finanţatorşi utilizator. Comanditarul se adresează arhitectului, iar acesta proiectează o casă care să îi reprezinte identitateaşi să răspundă structuriişi particularităţilor familiei. Astfel de proiecte permit cea mai mare libertate de creaţieşi de aici rezultă cele mai interesante realizări, chiar avangardiste, în condiţiile unui beneficiar inteligent. Locuinţele au planuri libere, bine articulate cu amenajarea peisageră a întregii proprietăţi. Rezultate bune sunt mai ales atunci când acelaşi birou de arhitectură controlează totul, singur sau cu subproiectări, de la amenajarea peisageră, trecând prin arhitectura de obiect, până la designul interior al casei. Acum, în Europa, familiile bogate se orientează cu preferinţă către construcţiile existente, cu caracter istoricşi/sau ambiental, pe care le adaptează la interiorşi astfel le valorifică superior. De aceea, poate cele mai frecvente cazuri de locuinţe nou proiectate pentru familii bogate se află în America.

▪ Locuinţa obişnuită izolată, pentru clasa medie Locuinţa izolată pe lot, construită după proiect unic, nu este neapărat luxoasă, ci este răspândită ş i în rândul clasei de mijloc. Pe un lot mai mic sau mai mare, ea poate avea dimensiunişi organizare în acord cu posibilităţileşi necesităţile comanditarului. Ea trebuie să se înscrie, evident, în reglementările prevăzute de planurile urbanistice, obligaţie menită să asigure o continuitate a tradiţiei de locuire, a structurii urbane etc., darşi să permită permanenta adaptare la dinamica oraşului. (La noi înţară, planurile urbanistice sunt reprezentate de PUG, PUZşi PUD, respectiv plan urbanistic general, zonalşi de detaliu.)

■Locuinţa individuală în ansambluri de locuit Ansamblul de locuit este proiectat de către arhitect la comanda unui investitor, fără ca viitorii locatari să fie cunoscuţi. Odată proiectate, viitoarele locuinţe sunt puse apoi în vânzare de către investitor. Proiectarea ansamblului presupune amenajarea acelei suprafeţe de teren cu unităţi de locuit, circulaţii, reţele edilitareşi amenajare peisageră. Sunt utilizate câteva tipuri de unităţi de locuit în diverse alcătuiri, amplasate în acord cu criterii de orientare, relief, circulaţii şi vecinătate.

Cazul cel mai frecvent este acela al unui număr limitat de case tip, darşi acestea supuse la rândul lor unor mici modificări, individualizări. Aceste diferenţieri au dublu motiv: ■

Primul motiv judecă lucrurile de la exterior la interiorşi urmăreşte să evite o imagine generală monotonă, cazonă ş i impersonală a unuişir de piese repetate, ci să realizeze ansambluri de locuit variate, interesante, cu un înalt grad de confort psihic, cu o atmosferă comunitară proprie. Cu cel puţin două-trei secţiuni de locuit, amplasate adecvat se poate obţine o varietate mare, în ciuda unor volumetrii sau organizări planimetrice asemănătoare. De altfel,şi grădinile pot fi de formeşi mărimi diferite, pentru posibilităţi financiare diferite. Ca de obicei, lucrurile depind de strategiile administraţiilor, de regulamentele locale, de calitatea investitoruluişi de calitatea profesională a arhitectului. ■

Al doilea motiv porneşte dinspre interiorul locuinţei, către exteriorşi e acela de a adapta locuinţa, pe cât posibil, la particularităţile fiecărei familii rezidente. În unele situaţii, de la o anumită fază a proiectării, locuinţele sunt deja puse în vânzare, aşa încât arhitectul poate colabora în fazele de detaliu cu utilizatorii individuali. Astfel, unităţile de locuit pot fi personalizate, printr-o posibilă adaptare la specificul familiei, prin finisaje, culorişi chiar prin variaţii de organizare interioară nestructurală. Ansamblurile rezidenţiale pot fişi ele concepute pentru diferite standarde financiare, de la categoria lux până la locuinţe sociale, dar pot de asemenea să fie întrucâtva mixte, excluzând extremele. În ceea ce priveşte construcţia de locuinţe noi, ansamblurile rezidenţiale cu unităţi de locuit individuale par să fie în acest moment soluţia de locuire cea mai avantajoasă în oraşele medii ca dimensiune. Dată fiind proximitatea caselor în cadrul unui ansamblu, această formă de locuire determină relaţii comunitare apropiate între rezidenţi, fără să le oblige însă. Ea combină economia specifică locuirii colective, păstrând însă confortulşi calitatea locuirii individuale tradiţionale. Fiecare dintre aceste câteva variante prezentate pot fi multiplicate, datorită creativităţii arhitecţilor, combinate cu înţelepciunea politicienilorşi flexibilitatea investitorilor. Azi, în lume, tema locuirii de condiţie mijlocie în oraşe beneficiază de o atenţie deosebită ş i este subiect permanent de concursurişi alte forme de

cercetare.

73

▪ Locuinţa izolată Între locuinţa individuală izolată din cadrul unui ansamblu rezidenţialşi cea pe lot propriu, amplasată în diverse vecinătăţi existente, menţionată la categoria I.1.b., există o singură diferenţă esenţială: prima este proiectată odată cu ansamblul, ca investiţie imobiliară speculativă, pentru utilizator necunoscut; cea dea doua presupune întocmirea proiectului unicat în acord cu necesităţile particulare ale unui utilizator anume, în urma unei temeşi a unui contract de proiectare.