37 0 62KB
Nivelul II C. Tipuri de texte Lecţia 2: Textul descriptiv Citiţi fragmentul următor: „Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea-şi întindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncele negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăţi de nisip şi piatră. Din nişte colţi de stânci despre apus se ridica o monastire veche încunjurată cu muri1, asemenea unei cetăţui, şi de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele ţuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericei, zidurile împrejmuitoare risipite şi năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-şi fondau state, de procesii2 lungi de gâze roşii, cari se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite şi mâncate de mult îmblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozităţii decât locuinţă. ” (M. Eminescu, Cezara, în Proză literară, Minerva, 1989)
Înţelegerea textului descriptiv.
Analizaţi fragmentul din punctul de vedere al valorii lui expresive. Precizaţi care sunt părţile de vorbire cu cea mai mare frecvenţă în text. Descoperiţi modalitatea principală de construcţie (sintaxa frazei). Aduceţi argumente pentru a susţine ideea că fragmentul citat reprezintă un text
Să reţinem! Descrierea literară constă în reprezentarea artistică a unui fenomen al naturii, a unui peisaj, a unui obiect, a unui personaj ş.a. prin evidenţierea, după criterii subiective, a trăsăturilor lui caracteristice. Discursul ca atare se poate realiza: în manieră lirică (vezi operele poetice); în manieră cvasi-obiectivă (scrierile cu focalizare omniscientă); prin ochii personajului (textele cu focalizare internă). Compoziţia de tip descriptiv are mărci specifice la nivel: gramatical (principale coordonate copulativ sau prin juxtapunere; subordonate atributive; perioade gramaticale; frecvenţa substantivelor, a adjectivelor, a verbelor copulative; verbe la indicativ prezent sau imperfect); stilistic (enumeraţii, epitete, comparaţii, personificări, metafore; eufonii; ritm al frazei specific); lexical (sinonimii; cuvinte din aceeaşi sferă semantică). Tipologie: 1 2
Mur, s.m. = (înv.) zid (lat. murus) Procesie, s.f. = procesiune
- Portretul (prezentarea unui personaj), care include: caracterul (profil psihologic schematic); prosopografia (portretul fizic); etopeea (descrierea viciilor, a virtuţilor etc.); - Peisajul (prezentarea unui cadru), care include: tabloul (descrierea detaliată a unui fenomen, a unei privelişti, a unei scene de luptă, a unei scene ceremoniale etc.), topografia (descriere a spaţiului: pădure, câmpie, munte, clădire, interiorul clădirii, sat, oraş etc.) - Cronografia (prezentarea unei epoci istorice, a unei perioade din existenţa umană etc.). Tehnici şi procedee ale descrierii: tehnica panoramării; tehnica detaliului; tehnica picturală; tehnica basoreliefului; procedee cinematografice (vizualizarea, suprapunerea planurilor, contrapunctul, transfocarea, stop-cadrul etc.). Teme: - Alcătuiţi portretul fizic şi sufletesc al unei persoane cunoscute. - Descrieţi un peisaj de iarnă, valorificând tehnica detaliului şi a panoramării. - Realizaţi un tablou al răsăritului de soare folosindu-vă de tehnica picturală.
• Identificaţi indicii spaţio-temporali din textele de mai jos: a) „Cu mâne zilele-ţi adaogi Cu ieri viaţa ta o scazi Şi ai cu toate astea-n faţă De-a pururi ziua cea de azi.” (M. Eminescu) b) „Acolo, departe, spre soare-răsare […] Dor clipele noastre de slavă.” (O. Goga) c) „Locul nostru nu e aici. Zadarnic încercăm să putrezim – Sâmburii din noi, Mulţi ca în rodii, Nu vor găsi destul Pământ să încolţească.” (Ana Blandiana) • Analizaţi indicii spaţio-temporali din poezia „Sara de deal”, de M. Eminescu. Drepturile de autor pentru toate lecţiile, exerciţiile, imaginile, textele, articolele din acest curs de literatură aparţin prof. A. Popa. Materialele din acest site nu pot fi reproduse sau folosite in scop comercial, nici integral, nici parţial, fără permisiunea scrisă a autorului. E-mail: [email protected] Web site: http://www.literaturaromana.com/ Copyright © 2010 A. Popa