Suport de Curs-Comunicare [PDF]

Zitiervorschau

TEMA 1 OBIECTUL ŞI OBIECTIVELE TRAININGULUI PSIHOSOCIAL 1. Definirea şi istoria trainingului psihosocial. 2. Obiectul şi obiectivele. Principiile trainingului psihosocial. 3. Variantele trainingului psihosocial (direcţiile). 4. Mecanismul de acţiune al trainingului psihosocial. 5. Metodologia trainingului psihosocial În prezent traingul pătrunde tot mai des în mai multe domenii ale activităţii noastre. Nu există o definiţie exhaustivă a trainingului, de aceea voi prezenta definiţiile elaborate de diferiţi autori. În 1991, în Marea Britanie, Comisia pentru Resurse Umane propune următoarea definiţie: „Training-ul este un proces planificat din timp, scopul

căruia

comportamentului

este

schimbarea

participanţilor

atitudinii,

cu

ajutorul

cunoştinţelor unor

practici

şi de

instruire/educaţie, orientat spre dezvoltarea deprinderilor de îndeplinire a unei sau mai multor activităţi”. Wilson, 1994: „Training-ul dezvoltă aptitudinile personalităţii şi asigură necesităţile curente sau de viitor ale organizaţiei”. Sidorenco E.V. „Training-ul este însuşirea tehnologiilor de acţiune în baza unor concepţii reale, într-o formă interactivă”. Petrovskaya L.A., 1982: „TPS este un mijloc de acţiune psihologică, orientată spre dezvoltarea cunoştinţelor, montării sociale, deprinderilor şi experienţei de comunicare interpersonală”.

Emelianov Iu.N. , 1985: „Training în structura lingvisticii psihologice ruse, dezvoltă aptitudinile de învăţare sau de însuşire a unor activităţi, în special a comunicării”. Sitnikov A.P., 1996: „Trainingurile sunt nişte jocuri didactice: e o antropotehnică sintetică, care include (înglobează) în sine o activitate de învăţare şi joc, care se desfăşoară în condiţiile de modelare a diverselor situaţii”. Prutcenkov A.S., 2001: „Cuvântul training nu reprezintă altceva decât antrenament”. Gladâşeva S.: „Training-ul este o metodă de acumulare a cunoştinţelor, care se deosebeşte prin aceea că toţi participanţii se învaţă pe baza propriei experienţe la momentul dat. Este un mediu favorabil creat, unde fiecare poate foarte uşor să observe şi să conştientizeze plusurile şi minusurile proprii, ajunsurile şi neajunsurile pe care le ai. În training te înveţi plasticitatea în comunicare, acceptarea poziţiei celuilalt, ceea ce este foarte important în viaţa de zi cu zi.” Ray L., 2003: „Training-ul reprezintă un set de acţiuni consecutive, determinate şi orientate spre ajutorarea individului sau întregului grup să se înveţe efectiv să îndeplinească/ realizeze sarcini/ obiective.” Kobzeva V.V.: „Trainingul vine din engleza „TRAINING”- ceea ce înseamnă în rusă- educaţie, instruire, pregătire, antrenament, dresare. Nu există un echivalent concret în limba rusă”. Există diverse definiţii: ca metodă de educare a maturilor. De ex: 1) reprogramare a comportamentului şi activităţilor personale.

2) e o metodă de formare/elaborare a formaţiunilor funcţionale noi ce coordonează conduita. Makşakov S.I., 2006: „Majoritatea profesioniştilor folosesc definiţia elaborată de Institutul de Training din Sankt- Petersburg: „ Trainingul este o metodă multifuncţională intenţionată de schimbare a fenomenelor psihologice a unui om sau a grupului de oameni în scopul armonizării existenţei profesionale şi personale”. Istoria constituirii trainingului psihosocial. Se consideră că primele training-uri orientate spre ridicarea competenţelor în comunicare au fost realizate de către Curt Lewin în Betele (USA) şi au capatat denumirea de T-grupuri. La bază au stat ideile: „majoritatea oamenilor trăiesc şi lucrează în grup, dar deseori nici nu-şi dau seama cum ei conlucrează, ce aport au ei, cum sunt văzuţi de alţi oameni, care sunt reacţiile suscitate de comportamentul propriu la alţi oameni”. Lewin susţinea că majoritatea schimbărilor în menbolitatea şi comportamentul oamenilor se produc în context de grup, nu individual. De aceea, pentru a dezvălui şi a schimba seturile mentale pentru a elabora noi forme de conduită, omul trebuie să depăşească autenticitatea proprie şi să înveţe să se perceapă aşa cum îl percep alţii. T-grupurile s-au determinat ca un grup heterogen ce s-a întrunit cu scopul de a examina relaţiile interpersonale şi dinamica de grup pe care singuri o produc prin interacţiunile lor. Activitatea de succes a elevilor lui

Lewin în atelierul relaţiilor intergrupale a condus la constituirea Laboratorului Naţional de Training (SUA). În acest laborator a fost elaborată grupul de training pentru formarea deprinderilor de bază. Grupurile T- grup au instruit personalul administrativ, managerii, liderii politici, în interrelaţionarea interpersonală, capacitatea de a conduce, a rezolva conflicte în organizaţie, să consolideze coeziunea de grup. Unele T-grupuri au fost orientate spre clarificarea valorilor vital umane, accentuarea sentimentelor de autoidentitate. Ele au apărut în 1954 şi au primit denumirea de „grupuri de senzitivitate”. În anii 60 apare o direcţie de training a deprinderilor sociale şi de viaţă, bazată pe tradiţia psihologiei umaniste a lui Rogers. Aceste traininguri aveau scopul pregătirii învăţătorilor din punct de vedere profesional, a consilierilor, managerilor, în scopul dezvoltării şi suportului psihologic. În training-ul deprinderilor de viaţă se foloseau de trei modele de abordare a participanţilor, primul model se lansează pe 7 categorii de deprinderi de viaţă: -

soluţionarea conflictelor;

-

comunicare;

-

insistenţă;

-

încredere în sine;

-

gândire critică;

-

abilitate de autogestionare/ autoconducere;

-

dezvoltarea imaginii de sine.

Modelul 2, clasifică deprinderile de viaţă în 4 categorii:

-

comunicare interpersonală;

-

susţinerea sănătăţii;

-

dezvoltarea identităţii;

-

rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor.

Modelul 3, include: -

trainingul autocontrolului emoţional;

-

relaţiile interpersonale;

-

autoânţelegerea;

-

autofinanţarea;

-

autosusţinerea;

-

conceptualizarea experienţei.

În a.70 în universităţile din Leipzik şi Jen sub conducerea lui Forberg a fost elaborată metoda training-ului socio- psihologic. Conform lui Forberg, trainingul psihosocial reprezintă acele tipuri de training, obiectul de influenţă a cărora sunt calităţile, însuşirile, deprinderile, aptitudinile şi seturile mentale, care se manifestă prin comunicare. Mijloacele trainigului sunt: Jocurile de rol, cu elemente de dramatizare, care conferă condiţii de dezvoltare a deprinderilor de comunicare afectivă. Trainingul psihosocial a luat amploare şi în Rusia. Prima monografie dedicată aspectelor teoretice şi metodice de training psihosocial a fost publicată de L.A.Petrovskaya în 1982. În prezent trainingul psihosocial se foloseşte în activităţile cu copiii,

părinţii, managerii de organizaţii şi întreprinderi. Obiectul şi obiectivele. Principiile. Scopul major constă în formarea şi ridicarea competenţelor comunicative prin învăţarea conduitei în comunicare, corectarea şi dezvoltarea sistemului de relaţionare individualizat, a acţiunilor şi manifestărilor verbale şi neverbale. O condiţie a eficienţei trainingului reprezintă reflexe ale sarcinii urmărite. Nu se recomandă amestecul de obiective, deoarece poate diminua efectul şi generează probleme de etică. Prutcenkov, în monografia „Trainingul psihosocial de comunicare interpersonală”, Moscova, 1991, scrie că scopul constă în dezvoltarea competenţelor socio-psihologice ale personalităţii, adică în capacitatea individului de a interacţiona efectiv cu cei din jur. Obiectivele operaţionale: 1. Însuşirea cunoştinţelor socio-psihologice 2. Corectarea şi formarea deprinderilor şi priceperilor sociopsihologice; 3. Conştientizarea

integrităţii

existenţiale,

sociopsihologice

a

indivizilor; 4. Dezvoltarea capacităţii de înţelegere adecvate, percepere a sinelui şi a celor din jur; 5. Abilitatea de a decodifica mesajele celor din jur; 6. Însuşirea mijloacelor individuale de comunicare interpersonală;

7. Cunoaşterea fenomenelor dinamicii de grup şi conştientizarea contribuţiei proprii în apariţia situaţiilor interpersonale; 8. Corectarea şi dezvoltarea sistemului de relaţii a personalităţii. Principiile: Activitatea în training se conduce de un şir de principii: -

principiul

activităţii

(activismului

propriu).

Activismul

participanţilor în grupul de training se deosebeşte de cel al participanţilor care ascultă o prelegere sau citesc o carte. În timpul trainingului participanţii sunt incluşi în acţiuni concrete. De ex: antrenarea şi jucarea unei situaţii, îndeplinirea unor exerciţii, observarea conduitei altor participanţi. Activismul creşte dacă orientăm participanţii spre implicarea directă în acţiunile întreprinse. Şi mai eficientă devine activizarea atunci când toţi sunt implicaţi în acţiune. Principiul activismului se bazează pe teza din psihologia experimentală: „ omul însuşeşte 10% din ceea ce aude, 50% din ceea ce vede, 90% din ceea ce face singur” -

principiul poziţiei explorative şi creative. Activismul creativ al

participanţilor constă în aceea că în timpul trainingului ei descoperă, conştientizează pentru sine idei şi legităţi, deja cunoscute în psihologie dar şi resursele proprii, particularităţile proprii. În corespundere cu acest principiu funcţia trainerului, constă în a inventa, construi şi organiza aşa situaţii care dau posibilitate participanţilor de a experimenta în practică noi căi de conduită şi să le experimenteze. În grupul de training se inventează

situaţie

de

creativitate,

caracteristicile

căreia

sunt:

problematizarea, incertitudinea, acceptarea, non-valoarea. Realizarea acestui principiu întâmpină rezistenţă din partea participanţilor, fiecare participant are o experienţă de învăţare la şcoală sau alte instituţii unde le-au fost propuse anumite drepturi şi modele ce urmau a fi respectate ulterior. Ciocnindu-se cu un alt mod de instruire, mulţi exprimă insatisfacţie, până la agresivitate. Să depăşească această decepţie îl ajută situaţiile din training. -

Principiul obiectivităţii/ conştientizării comportamentului. Un

remediu universal al obiectivizării comportamentului reprezintă feedback-ul pe viu prin videoînscrieri, ultimul având putere şi pozitivă şi negativă. -

Principiul comunicării în parteneriat (subiect-obiect). Realizarea

acestui principiu, conferă în grup atmosfera, climatul de siguranţă, încrederea, deschiderea, ce permite participanţilor să experimenteze cu comportamentul propriu fără să se geneze de posibile greşeli. Acest principiu este strâns legat de cel al creativităţii şi poziţiei de experimentare. -

Principiul dialogizării interacţiunilor, este unul primordial în

trainingul psihosocial. El se bazează pe respectul ideilor altei persoane, încredere, eliberare de suspiciuni, nesinceritate, frică. Acest principiu este asemănător cu cel anterior (comunicare în parteneriat). Pentru realizarea ultimelor două principii este nevoie uneori de restructurarea relaţiilor în grup de tipul provocării.

-

Principiul autodiagnosticării. Crearea condiţiilor în grup, în care

participanţii să vorbească despre problemele psihologice proprii şi singuri să traseze strategii de realizare. -

Principiul voluntariatului. Fiecare participant e bine să fie interesat

în participare şi schimbare. Coeziunea de grup se produce mai repede dacă grupul este închis şi activităţile sunt bine-structurate. Durata training-ului se stabileşte din timp. Trainerul familiarizează participanţii cu principiile şi normele training-ului. -

Principiul încrederii reciproce. Un prim-pas spre realizarea acestui

principiu este stabilirea modului de adresare prin „tu”. Aceasta asigură egalizarea tuturor membrilor, dar conferă intimitate şi încredere. Totodată se aplică regula: „spunem (vorbim) doar adevărul sau cel puţin nu minţim”. -

Principiul confidenţialiatăţi. Esenţa constă în aceea că nimic din

ceea ce se întâmplă în timpul trainingului, nu se comentează, transmite, discută în afara grupului. În afara principiilor specifice ale trainerilor care constă în reflexie permanentă a tot ce se petrece în grup. Această reflexie se realizează din contul aceea că trainerul, tot timpul înainte de a începe desfăşurarea trainingului planificând şi nemijlocit în timpul trainingului îşi dă următoarele trein întrebări: Ce scop vreau să realizez?”, „De ce eu vreau să ating aceste scopuri?”, „Cu ce mijloace eu voi realiza acest scop?”

Direcţiile training-ului psihosocial Principalele direcţii ale trainingului psihosocial sunt: 1) Direcţia/modelul centrată pe client. Aceasta îşi are începutul în lucrările lui Rogers (1902-1987). În baza teoriei sale stă presupunerea că omul are aptitudinea înnăscută de a actualiza deplin potenţialul spiritual, să soluţioneze problemele personale, dacă el se află într-o stare, climat socio- psihologic prietenos. Trainerul în aceste grupuri trebuie să creeze condiţii ca fiecare să se deschidă. 2) Modelul Gestald. A fost elaborat de Fritz Perlz (1893- 1970). Esenţa modelului constă în aceea că totul decurge „aici şi acum”. Scopului procesului de grup constă în realizarea insight-ului (iluminare, conştientizarea de către fiecare participant şi descoperirea altor căi de comportament). Acest model presupune educarea responsabilităţii proprii faţă de sentimente şi fapte. 3) Modelul analizei tranzacţionale. La bază stă concepţia lui Erich Bern (1910-1970), despre diferite stări ale eului numite „părinte”, adult”, „copil”. Sarcina fiecăui membru este de a înţelege aceste stări şi capacităţi de reglare a stărilor eului. Membrii grupului analizează cum ei au fost „programaţi în copilărie”, ce instrucţiuni de rol au primit de la părinţi în raport cu propriile valori şi statutul de viaţă pe care-l au. Important este că totul odată a fost hotărât, poate fi revăzut. 4) Modelul raţional emotiv. Fondatorul lui este Albert Elles. La baza acestei concepţii stă învăţarea noilor metode de acţiune. Se presupune că

schimbarea modului de acţiune conduce la schimbarea structurii conştiinţei şi subconştiinţei. Scopul procesului- de a învăţa membrii grupului să formeze o nouă viziune despre viaţă, iar în rezultat să se comporte adecvat şi să trăiască viaţă din plin. Specific este că pe larg să se folosească metode din terapia comportamentală şi aplicarea temei pentru acasă. Mai pot fi numite şi alte direcţii, care în prezent sunt mai puţin aplicate: 1. Modelul psihanalitic. 2. Modelul realităţii 3. Modelul comportamental. 4. Modelul dezvoltării. 5. Modelul eclectic Mecanismul de acţiune a trainingului psihosocial. Începând cu K. Levin, specialiştii evidenţiază un şir de factori terapeutici, care-ş activează asupra participanţilor în timpul activităţii de grup. Iată cum descriu aceşti factori psihologii americani: 1. În grup creşte speranţa în obţinerea succesului. -

însuşi apartenenţa la grup conduce la uşurare, eliberare. Omul este

singur cu problema sa, el poate să o împărtăşească cu participanţii grupului. -

Satisfacerea necesităţii de comunicare.

-

În grup există posibilităţi de restructurare a imaginii grupului

primar (familia). În grup fiecare are posibilitatea de a se reântoarce în copilărie şi să trăiască din nou ceea ce anterior nu a fost posibil. -

În grup participanţii însuşesc noi stiluri de conduită socilală, iar

feed-back-ul facilitează acest proces. De asemeni, experienţa altor membri lasă amprenta asupra fiecărui membru în parte. -

Însăşi aprecierea de grup se răsfrânge asupra fiecărui membru.

-

Posibilitatea de exprimare emoţianală. Fiecare exprimă emoţiile

liber. Astfel, ei reactualizază emoţiile refulate, eliberându-se de trecut. 2. Se consideră şi pe bună dreptate că grupul influenţează asupra personalităţii participanţilor, deoarece posedă următoarele calităţi: -

Capacitatea de a genera sentimente de apartenenţă la grup. În

fiecare grup apare o ceziune strânsă a participanţilor atunci când fiecare se simte în siguranţă ce contribuie la creşterea autoaprecierii. -

Capacitatea de a contura comportamentul participanţilor prin

aprobarea căilor propuse de grup, dezaprobarea celor neacceptate de grup. -

Capacitatea de a crea o imagine reală evolutivă. Participanţii îşi

formează o imagine despre grup şi despre fiecare participant în parte. -

Capacitatea de a reactualiza şi descărca emoţiile puternice.

-

Capacitatea de a lărgi conţinutul experienţei proprii pe baza

comparaţiei cu alţi membri ai grupului. Există şi aspecte negative, în grup există presiune de grup ce poate conduce la efecte negative, grup, descoperirea părţilor eului propriu etc.

ТЕМА 2 FORMELE COMUNICĂRII 1. Formele de prezentare a comunicării 2. Unităţi şi caracteristici ale comunicării Cea mai frecvent оntоlnită şi cea mai cercetată modalitate de transmitere a mesajului este comunicarea directă. Avantajul comunicării directe este posibilitatea interlocutorilor de a se vedea, şi beneficiază de cunoaşterea imediată a reacţiei de răspuns. С directă este cea mai completă şi care dispune de diverse mijloace de exprimare. Mijloacele de exprimare sunt următoarele: a) verbale b) neverbale (nonverbale) Din mijloacele verbale ale comunicării fac parte: a) limba scrisă b) limba vorbită

Din mijloacele neverbale fac parte: a) limbajul semnelor b) limbajul desenelor În timpul С noi folosim o combinaţie a tuturor acestor tipuri de limbaj, dar de obicei folosim unul din ele оntr-o măsură mai mare decоt celelalte. Nu toţi oamenii pot să folosească limba vorbită (diverse handicapuri), deaceea trebuie să reţinem, că toate tipurile de limbaj sunt bune pentur C. Pentur a putea folosi fiecare din aceste tipuri de limbaj, avem nevoie de anumite instrumente cum ar fi: limba vorbită - care foloseşte buzele, limba, palatul, laringele (cavitatea bucală) şi plămоnii. limba scrisă/citită - este - controlul vizual şi manual. limba semnelor/gesturilor - foloseşte mоna şi palma, precum şi întregul corp. limba desenelor - care implică controlul vizual şi manual. De reţinut umrătorul moment important despre С Pentru ca о С să poată avea loc, este nevoie de 1 persoană cu care să С şi de un obiect (sau temă) despre care să C.

С directă ne mai permite să simţim оn ce stare este persoana cu care C. Dacă o persoană stă cu spatele la noi şi noi dialogăm cu ea E, vom оnţelege imediat dacă acest R ne-a auzit mesajul sau nu. оn dependenţă de acest fapt, vom оnţelege dacă С va continua pe calea sonoră (verbală), sau se va оntrerupe, alegоnd un alt mijloc sau chiar un alt R.

2. Orice С presupune un angajament, care de fapt, este o relaţie. Aceasta оnseamnă că orice С nu se limitează la transmiterea informaţiei, ci determină şi un comportament. Deasemenea С se poate оnţelege şi оn funcţie de context. De exemplu: оntre elevii unei clase cuvintele au o valoare anume numai pentru ei, la fel ca оntre membrii unei echipe sau grup. Aceasta nu e altceva decоt o metacomunicare. Metacomunicarea - este о С despre C-rea efectuată.

DEZACORDURI Un alt aspect ce ţine de nivelul С este şi dezacordul. De exemplu: Mama, copilul şi colegul. оn momentul оn care copilul а С informaţia, de aşi invita colegul, mama nu a оnţeles şi Ordinul de a accepta conţinutul acestei informaţii. оn aşa situaţii se naşte conflictul (problema relaţiei) dintre cei 2 parteneri. Asemenea situaţii se petrec la fel de frecvent, оn raporturile dintre soţi, care nu percept informaţia, mai bine zis Ordinul acesteia. DISPOZIŢIA Deşi dezacordul se petrece la nivelul relaţiei, o importanţă majoră este modul оn care se face С mai bine zis Dispoziţia interlocutorilor. оn cazul dar se pune accentul pe ton, limbajul neverbal, momentul ales, mediul оn care se găsesc (mediul оnconjurător). O importanţă maximă o are şi cunoaşterea partenerului: adică caracterul, temperamentul, stilul personal de manifestare, experienţa anterioară. De exemplu: Dacă unei persoane i se permite să aibă mereu „ ultimul cuvоnt" atunci acest fapt afectează C.

Un alt aspect al С este neaaceptarea informaţiei. Neacceptarea informaţiei de către interlocutori determină degenerări, sau оn limbaj ştiinţific părăsirea valorii de adevăr. In С des se оntоlnesc şi situaţii de respindegere. Cоnd o persoană ţine cu tot dinadinsul să-şi impună părerea sa. De exemplu: soţ-soţie. оn asemenea situaţii apare conflictul deoarece nu ştiu să-şi facă unul altuia complimente, sau să-şi spună cuvinte de laudă, de оncurajare. Soţia, nu ştie niciodată dacă este criticată sau lăudată prin ceea ce face, ori atunci cоnd soţul оi face complimente este sincer sau nu. Dar respingerea are şi + sale, ia face persoana respinsă să оnţeleagă că: „ceea ce crezi tu nu e chiar aşd\ Astfel se activează procesele de gоndire şi analiză. Nivelurile comunicării umane оn funcţie de numărul participanţilor şi de natura relaţiilor care se stabilesc оntre ei, С poate să se desfăşoare оn 5 niveluri: 1) intrapersonală 2) interpersonală 3) de grup 4) publică 5) de masă С intrapersonală - cоnd o persoană оşi ascultă propria voce interioară şi poartă un dialog cu sine оnsuşi. С intrerpersonală - aşa numita relaţie „de la om la om" sau „оntre 4 ochi" - este un dialog exclusiv dintre 2 interlocutori. Mesajul fiecăruia este destinat оn totalitate celuilalt. Anume С interpersonală ne ajută să-i cunoaştemi pe semenii noştri şi prin ei să ne cunoaştem şi pe noi оnşine, să aflăm ce cred alte persoane despre noi.

С de grup - С оntr-o echipă, оntr-un grupul restrоns de persoane sau al familiei. Acest nivel de С este des folosit оn psihoterapie, sau deseori sunt formate grupuri mici de persoane care prestează diferite servicii şi fiecare persoană a grupului оşi are funcţia sa sau оndeplineşte o anumită lucrare (activitate). S-a dovedit că aceste grupuri sunt extrem de eficace оn raport cu colectivele mari. Cu toţii ştim că grupele mari totdeauna se оmpart оn grupe mai mici. С publică - In principiu, orice gen de cuvоntare, susţinută de către o persoană оn prezenţa unui auditoriu, nu mai mic de 3 persoane este o formă de С publică. Aici menţionăm: * conferinţa * prelegerile * cursurile * prezentarea cuvоntărilor * comunicări ştiinţifice С de masă - nu este altceva decоt TV, radioul, mass-media, cinematograful etc. Dezavantajele С de masă sunt determinate şi continuă să producă o pasivitate a utilizatorului, pentru că spectatorul nu poate modifica nici ordinea, nici viteza secvenţelor. Însă С de masă are şi avantaje. Noile mijloace, dau utilizatorilor un rol activ, ele permit cercetarea informaţiei ce corespunde unei anumite nevoi (meci de fotbal- permite derularea, stilul, adversarul). С de masă se divizează оn 3 direcţii: 1 direcţie este concentrată pe conceptul de informaţie. Sоnt grupate оn jurul presei tipărite dar şi a radioului şi TV. Aceste mijloace erau considerate - suport a informaţiei politice sau de propagandă. A 2 direcţie este cea sociologică. Mijloacele ei sunt: presa, radioul, TV, discursurile, cinematograful. Ele sunt bazate pe satisfacţia publicului şi sunt numite „industrie a distracţiei".

A 3 direcţie este definită mult mai larg, оn care intră mijloacele audio-vizuale dar şi cartea, spectacole, sportul, turismul. Referinţele nu se fac la politică, precum оn I grup de studiu sau la activităţi economice precum la al II grup, ci la viaţa cotidiană a indivizilor. Alte tipuri de С sunt: С culturală include literatura, dar şi ramificările ei adică biblioteciel, muzeele, concertele, оnregistrările pe disc, spectatolele teatrale cоt şi dansurile. С culturală este оntr-o strоnsă legătură cu оnvăţămоntul, care are menirea de a transmite mesajele ei dintr-o generaţie spre alta. Cultura оn general este un sistem veşnic оn dezvoltare. С artificială nu este altceva decоt С bilaterală оntre 2 indivizi sau оntre 2 instituţii оnlăturоnd obstacolele şi distanţele. Acestea sunt: * telecomunicaţiile * informatica Această tehnică permite accesul unui număr mare de persoane la un număr considerabil de date, permiţоnd cercetarea informtiilor оn funcţie de nevoile fiecăruia. С socială cuprinde multiple activităţi cum ar fi: * оnvăţămоntul, * sondajele, * ritualurile etc. Alt mijloc de С este С pedagogică. De menţionat că instituţiile educative ocupă un loc important оn societate, deoarce un mare număr a populaţiei este angajată fie ca educatori, fie ca elevi. Ca urmare volumul activităţii din acest domeniu este remarcabil, оn raport cu alte domenii de activitate.

Altă parte componentă а С este С politică. In sens larg С politică exprimă ceea ce gоndesc şi spun membrii unei societăţi. Ea se оnfăptuieşte pe căile ei specifice cu ar fi: 1) оntre cetăţeni şi putere (de la cetăţeni spre puterevotarea cetăţenilor) 2) comunicarea puterii (care se face de la putere spre cetăţeni - propaganda, legislaţia statului) 3) comunicarea dintre state (nu este altceva decоt diplomaţia). Desigur, viaţa politică nu poate fi analizată numai cu termeni pozitivi, ci se оnregistrează şi crize, conflicte. Din păcate şi violenţa este o formă a C. Orice grevă, orice manifestaţie pe stradă este un mijloc de С a opiniei participanţilor. Un act de terorism are şi el, adesea, ca scop, să intre оn atenţia massmedia pentru а С o informaţie. Chiar şi războiul este o formă de С care se face pentru a restabili un echilibra, pentru a afirma o dorinţă sau a impune formţa. С economică, ea se stabileşte оntre cumpărător şi vоnzător şi se bazează pe publicitate. С ipotetică are anumite limite, determinate de spaţiu, de timp, de moarte, pe care omul mereu s-a străduit să le depăşească (telepatia, dialogul cu animalele, călătoriile оn trecut şi viitor, relaţiile cu extraterestrii sau ce cei morţi). С sexuală {revistele, anunţurile, pornografia, streap-tease-ul).

TEMA 3 LIMBAJUL TRUPULUI

1.Intuiţie şi presimţire 2. Semnale înăscute, genetice sau specifice unei culturi 3. Gesturi de bază şi originea lor 4. Grupuri de gesturi 5.Falsificarea limbajului trupului In Franţa s-a făcut un studiu care evidenţiază că un francez petrece, zilnic, mai mult de 4 ore vorbind. Plus la aceasta se mai adaugă şi: * scrierea unei scrisori * citirea unui ziar sau a unei cărţi * ascultarea radioului * vizionarea TV Din aceste considerente, s-a constatat că durata activităţilor de С zilnică este de 10-11 ore. Mai mult ca atоt, deja ştim că şi gоndurile, ideile, concepţii (care sunt legate de С intrapersonală-monolog cu sine оnsuşi) sunt compuse tot prin limbaj, atunci se poate spune că nu avem nici 1 moment lipsit de С fiindcă, numeroşi autori sunt de părerea că şi visele sunt C-re. Ca şi animalele oamenii С şi prin semnale sonore, simple manifestări ale vocii. Semnalele sonore ale vocii şi tonul vorbirii sunt mai importante decоt оnţelesul cuvintelor. Constatarea făcută de Albert Mehbrain ne aduce următoarele rezultate: Cuvintele оnseamnă 7% Tonul vocii (diferite sunete) - 38% Limbajul trupului - 55% Mulţi cercetători sunt de părerea că С verbală este folosită doar pentru transmiterea informaţiilor, оn timp ce С non-verbală este folosită pentru exprimarea atitudinilor interpersonale, iar оn anumite cazuri, pentru a оnlocui mesajele verbale.(De exemplu: o femeie poate arunca o

privire „ucigaşă" unui bărbat, С оn felul acesta un mesaj cоt se poate de clar, fară a deschide gura). Mulţi acceptă cu greu faptul că, din punct de vedere biologic, omul este totuşi un animal, оnsă el este о ^aimuţă cu corpul neacoperit de păr, care a deprins mersul pe două picioare şi are un creier dezvoltat, capabil să gоndească. Ca şi alte specii de primate şi noi suntem dominaţi de legi biologice, care ne controlează acţiunile şi reacţiile. Necătоnd la toate acestea, omul rareori este contient de faptul că mişcările şi gesturile sale pot transmite o anumită poveste, оn timp ce vocea sa poate spune cu totul altceva. Intuiţie şi presimţire Ce оnseamnă intuiţie sau presimţire - ne referim la capacitatea omului de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane şi a le compara cu cele verbale. Cu alte cuvinte, cоnd spunem că presimţim sau simţim că cineva nea minţit, de fapt constatăm că cuvintele rostite şi limbajul trupului nu sоnt оn corcondanţă (nu corespund). De exemplu: dacă studenţii, оn timpul lecţiei vor sta cu spatele rezemat de scaun, cu bărbia оn piept şi cu mоinile оncrucişate, atunci profesorul va simţi că tema abordată nu este interesantă sau оnţeleasă de auditoriu. Femeile sоnt оn general mai perspicace decоt bărbaţii, de aceea a apărut termenul „intuiţie feminină". Pentru că femeile au abilitatea оnăscută de a cplecţiona şi descifra semnalele non-verbale şi de a observa repede detaliile mărunte. De aceea, puţini soţi оşi pot minţi nevestele, fără să fie descoperiţi, оn timp ce majoritatea femeilor pot cu uşurinţă trage pe sfoară bărbaţii, fără ca aceştia să-şi dee seama ce s-a оntоmplat. Această intuiţie devine deosebit de evidentă la femeile care au crescut copii. In primii ani, mama comunică cu copilul ma mult pe carel non-

verbală; deaceea оn cele mai multe cazuri femeile sunt mai bune negociatoare decоt bărbaţii. Semnale оnsăcute, genetice sau desprinse şi specifice unor culturi. Mulţi cercetători s-au pus оntrebarea dacă semnalele limbajului trupului sunt: * înăscute * însuşite pe parcursul vieţii * transmise genetic * sau pe altă cale. In experiment au participat: * copii nevăzători şi surzi, care nu pot оnsuşi semnale non-verbale pe cale vizuală sau auditivă; * persoane ce aparţin diferitor culturi şi religii; * precum şi un grup de maimuţe (rudele noastre cele mai apropiate din punct de vedere antropologic). Rezultatele au arătat: * toţi puii de maimuţă dar şi copiii noi-născuţi se nasc cu capacitatea imediată de a suge - care este ori оnăscută ori genetică; * copiii mici surzi sau orbi — zоmbesc, de aici reiese că ei la fel au acestastă capacitate оnăscută sau genetică. * studiind expresiile feţei unor indivizi din 5 culturi foarte diferite, ei au constatat că pentru exprimarea emoţiilor, оn cadrul fiecărei culturi este folosită aceeaşi mimică de bază, ceea ce a dus la concluzia că şi aceste gesturi sоnt оnăscute. Se mai discută următoarele gesturi:  Îmbrăcarea hainei: majoritatea bărbaţilor-mîna femeile-mîna stоngă  Încrucişarea braţelor la piept - factor genetic.

dreaptă;

 Cînd un bărbat trece pe lîngă o femeie se întoarce cu faţa iar femeile cînd trec pe lîngă un bărbat se întoarce cu spatele (pentru a-şi proteja pieptul) sau au văzut cum procedează alte femei). Gesturile de bază şi originea lor Majoritatea gesturilor de bază ale С sunt aceleaşi оn оntreaga lume.  Cînd oamenii sunt fericiţi - zоmbesc  Cînt sunt trişti sau supăraţi - se încruntă.  Cînd este de acord cu ceva - dă afirmativ din cap.  Cînd nu este de acord - clatină capul într-o parte şi în alta (sugarul cînd se satură, pentru ca să nu-i mai dea mîncare).  Scrîşnitul din dinţi - care a evoluat (atac) - chiar dacă acesta nu mai atacă cu dinţii.  Ridicatul din umeri – nu ştie sau nu înţelege despre ce se vorbeşte. Cuprinde 3 elemente – palmele deschise, umerii ridicaţi şi sprîncenele înălţate. Dar să nu uitămcă gesturile pot fi răspîndite diferit în diferite culture. Dică, un anumit gest într-o cultură are o însemnătate iar în alta înseamnă cu totul altceva. De exemplu: Inel (ok) Gestul degetului mare ridicat Semnul “V” Toate aceste gesturi pentru unele popoare au o însemnătate pozitivă, iar la altele este ceva indecent, obscene, vulgar etc. Sigmund Freud – femeia şi inelul. O pacientă de a sa vorbea foarte frumos despre mariajul (familia) său, iar inconştient trăgea оn sus şi оn jos verigheta de pe deget. Freud cunoştea bine semnificaţia acestui gest, şi nu a fost mirat cоnd femeia a оnceput să-i vorbească despre problemele ei de familie.

Politicienii - stînd la tribună, se străduiesc să ne convingă de generozitatea lor, de concepţia lor umanistă, şi оn acelaşi timp, lovesc cu asprime şi putere tribuna. Gesturi оn context Pe lîngă observarea grupurilor de gesturi şi a concordanţei dintre vorbire şi mişcările trupului se va ţine cont şi de contextul în care apar. De exemplu: Persoana cu mîinile şi picioarele încrucişate la staţie iarna şi persoana care i s-a propune să cumpere ceva (poziţie negativă sau defensivă). Alţi factori care influenţează interpretarea Persoanele care practică o strngere de mоnă numită „peşte mort" va fi probabil acuzat că are un caracter slab. Dar dacă acea persoană suferă de o patologie (artrită- boală de oase; sau are o rană la mоină), atunci evident el va оntinde mоna оn maniera „peşte mort". De asemenea, artiştii, muzicienii, chirurgii şi toţi oamenii care efectuează munci delicate cu mоinile, preferă оn general să nu оntindă mоna, iar dacă o оntind, vor folosi neapărat metoda „peşte mort". Rangul şi autoritatea Datorită cercetărilor efectuare s-a stabilit că cu cоt o persoană оnaintează pe scara social-economică, cu atоt va utiliza mai puţine gesturi şi mişcări ale trupului. Minciuna (acoperirea gurii pentru a stopa minciuna, care cu timpul se face mai lent şi mai rafinat) la: copii (acoperă gura cu ambele mоini rapid), adolescenţi (netezeşte uşor buzele),

maturi (creierul dă ordin mоinii să acopere gura pentru a stopa cuvintele mincinoase, ca şi оn cazul copilului şi adolescentului, dar, оn ultima clipă mоna sa va aluneca mai departe şi va atinge nasul). FALSIFICAREA LIMBAJULUI TRUPULUI Este posibil falsificarea limbajului trupului? În general NU, datorită lipsei de concordanţă оntre folosirea principalelor gesturi şi microsemnalele trupului şi cuvintele rostite. De exemplu: (escrocul) Palma deschisă - este asociată cu cinstea, dreptatea Cоnd escrocul ţine palmele deschise şi zоmbeşte spunоnd că nu a furat nimic, microgesturile sale îl trădează (ochii se fac mici, pupilele se contractează, una din sprîncene se ridicăsau colţul gurii se smuceşte, anume aceste semnale contrazic gestul palmei deschise şi zоmbetul sincer). Ne întîlnim însă şi cu cazuri cînd în speranţa obţinerii unor avantaje, favoruri, se falsifică limbajul trupului. De exemplu: Miss World, Miss Univers la care fiecare concurentă utilizează mişcări corporale grijuliu оnsuşite, pentru a impresiona juriul — şi pentru a lăsa impresia de bunătate, sinceritate. Faţa este folosită mai des decоt orice altă parte a trupului pentru a ascunde minciuna, dar din nefericire nu poate fi оn concordanţă cu gesturile trupului, totuşi gesturile feţei sunt cel mai greu de falsificat. Cоnd vorbim de falsificarea limbajului trupului apare şi termenul de avarie. Se pare că mintea umană posedă un mecanism de percepţie a erorii, atunci cоnd primim o serie de mesaje necoconcordanţă. (nu înţeleg nimic - parcă-da, parcă-nu) IN CONCLUZIE: falsificarea limbajului trupului pentru o perioadă mai lungă de timp, este dificilă.

***Pentru o conveţuire mai plăcută cu semenii, e tine să folosim mai mult gesturi pozitive, pentru o viaţă mai plăcută, iar noi vom fi mult mai simpatici оn ochii lor. Cum se minte cu succes? Cine sunt cei mai buni оn ale minţitului? (politicienii, avocaţii, actorii, crainicii TV).(şi-au perfecţionat gesturile) TERITORII ŞI ZONE După cum ştim animalele оşi au zonele sale pe care şi le apără, dar aproximativ prin anii 60-70 s-a descoperit că şi omul are teritoriul său. Ţara (graniţe) > raioane (judeţe) > oraşe (sate) > străzi > saca > scaun preferat > locul preferat оn casă > Iar după cum afirmă savantul Hali şi un anumit spaţiu aerian (modul cum reacţionează omul cоnd acesta este оncălcat). SPAŢIUL AERIAN: Zona intimă - 15-46 cm (zona intimă restrоnsă (pоnă la 15 cm contact sexual) (оndrăgostiţii, părinţii, soţul/soţia, copiii, prietenii şi rudele apropiate). Zona personală - оntre 46-1,22 m (distanţa ce o păstrăm la diferite оntоlniri oficiale, ceremonii şi оntоlniri prieteneşti. Zona socială - оntre 1,22-3,60 m (cu persoane pe care nu-i cunoaştem - instalator, poştaş) Zona publică - peste 3,60 m (cоnd ne adresăm unui grup mare de oameni)

TEMA 4

DIFICULTĂŢI ŞI BARIERE DE COMUNICARE 1. Dificultăţi de Comunicare. 2. Bariere оn comunicare şi aspecte privind eficienţa comunicării. Datorită specificului specialităţii noastre, ne оntоlnim cel mai des cu copii şi maturi cu diferite tipuri de handicap. Aceste handicapuri fie de ordin fizic fie de ordin psihic influenţează grav capacităţile de comunicarea. Cauzele principale ale dificultăţilor de comunicarea sunt: Dereglările auzului - dacă copilul nu aude bine, оi va fi foarte greu să vorbească. Omul оnvaţă a vorbi auzind cum vorbesc oamenii din jurul său şi ascultоndu-se pe el оnsuşi. Handicap mintal - unii copii оnvaţă şi оnţeleg ceea ce se petrece оn jurul său foarte оncet. Acestor copii le va fi foarte dificil să-şi formeze abilităţi necesare C-rii. Paralizia cerebrală - dacă copiii nu sunt оn stare să controleze mişchii corpului său, ei vor оntоmpina dificultăţi la efectuarea oricăror mişcări. Deficienţe multiple - unii copii posedă multiple deficienţe şi capacitatea lor de a оnvăţa şi оnţelege lumea din jurul lor este serios fectată de această situaţie. Aceşti copii de obicei оşi formează abilităţile cele mai elementare de C-re. Dificultăţi multiple - vederii, оnţelegerii, оnvăţării, comportament, auzului. Dificultăţi specifice ce ţin de vorbire - există copii care nu au nici unul dintre handicapurile enumerate mai sus, dar care au dificultăţi ce tin de vorbire. Şi anume afecţiunile: Laringelui, buzele, limbii, palatului dur, structurii cavităţii bucale

*In general limbajul semnelor este limba maternă a unei persoane cu dereglări ale auzului. Limbajul semnelor este un limbaj independent, ca toate celelalte limbaje. După cum există diferite limbi (franceza, engleza...) există de asemenea diferite limbaje prin semne. Limbajul semnelor, ca şi verbal, are reguli gramaticale stricte. Sunt mai multe mituri privitor la procesul comunicării: 1. Unii oameni spun: „Doar am comunicat toată viaţa". Este adevărat că procesul comunicării are la bază istoria individuală a fiecărei persoane, dar acest lucru nu оnseamnă că acea persoană a comunicat eficient. 2. Toate problemele omului sunt de fapt probleme de comunicare. E adevărat că de multe ori, cоnd facem un lucru şi nu ni se primeşte, deseori ne învinuim că nu aşa am vorbit, nu corect ne-am exprimat etc. Dar totodată trebuie să ţinem cont că C-rea nu este singura responsabilă pentru un anumit insucces. 3. Atît E cît şi R trebuie să folosească tehnici de comunicare eficiente (adică trebuie să aibă acelaşi nivel intelectual - după David Berlo), dar la fel de important este şi atitudinea pozitivă în C-re. 4. “Nu eu nu-l înţeleg pe el, ci el nu mă înţelege pe mine". Trebuie să pornim de la premisa că toate persoanele implicate оn proces sunt responsabile de modul cum a decurs C-rea (eficient sau ineficient) Mai întăi ce numim barieră. 1. Bariere care ţin de sistem (E, R, canal). 2. Bariere ce ţin de proces. 1. În prima categorie intră aspectele comune ale R cоt şi E Aceste bariere pot apărea din cauza unor factori fizici permanenţi (deficienţe

înăscute) sau situaţionali (profesorul poate fi răguşit). Desigur că şi la nivelul canalului de C-re întîlnim astfel de deficienţe cum ar fi; zgomotele, o acustică defectuoasă a sălii. 2. Aceste bariere nu sunt strict determinate şi cercetătorii din acest domeniu nu au defiinit strict aceste bariere, dar totuşi ele sunt structurate оn 4 niveluri importante de C-re: a) neconcordanţa limbajului verbal cu cel al corpului, în aceste momente ne avem de aface cu o serioasă scădere a eficientei C-rii. b) ţine de intenţiile manifestate şi intenţiile, ascunse, ale partenerilor (se are оn vederea diferenţa оntre ceea ce spune E şi ce vrea cu adevărat să obţină, şi ce urmăreşte cu adevărat. Cu cît diferenţa dintre ce comunică şi ce urmăreşte este mai mare cu atоt C-rea îşi pierde din autenticitate). Aceşti factori duc deseori la conflicte. a) este reprezentată prin latura acţional-emoţională (cum acţionează persoane cоnd este "Toarte emoţionată). Cu cît aspectul emoţional creşte, cu atît scade efectul C-rii. b) se referă mai mult la funcţiile C-rii în grup. în aceste condiţii apar şi se dezvoltă un set întreg de condiţii, emoţii, sentimente şi datorită lor apar diferite bariere care influenţează negativ activitatea ce urmează a fi îndeplinită. Cercetătorul William Haney (1988) accentuează că o barieră serioasă privind C-rea o constituie bariera numită votarea înţelesului. 1) cоnt 2 persoane folosesc cuvinte diferite, dar le dau acestora acelaşi înţeles (sinonime); 2) utilizează aceleaşi cuvinte, dar le dau acestora оnţelesuri diferite (ONG - „facultate" -„ închisoare " - Dacă Ana le-ar spune că este anul 2 la facultate, ei ar întreba-o cum de a avut voie să iasă de acolo). Baron şi Byrne (1987), ei susţin că barierele оn C-re se datorează aşa numitelor „scurtături" mentale.

1) Disponibilitate euristică - se bazează pe ceea ce ne vine оn minte prima dată cоnd avem de a face cu un fenomen sau cu o ideea necunoscută). Datorită acestui fapt noi avem posibilitatea de a medita şi a dezvolta subiectul. Dar de ce este socotit barieră -pentru că „Dacă un lucru ne vine repede оn minte, presupunem că este vorba de ceva sigur ". 2) Efectul falsului - porneşte de la faptul că cineva gоndeşte ca mine (acest fapt оi face să creadă că ceea ce face şi spune e corect). 3) Efectul оnsufleţirii - este extrem de folosit оn activitatea didactică. De exemplu: 2 apeluri de strîngere de fonduri: l)sunt prezentate date statistice; 2)viaţa unei micuţe orfane. Pe podul Brooklyn, оntr-o dimineaţă de primăvară, un orb cerşeşte avоndpe genunchi un carton pe care scrie: „Orb din naştere". Toţi treceau indiferenţi pоnă la un moment dat, cоnd un tоnăr se opreşte, ia cartonul, оl оntoarce, scrie cоteva cuvinte pe el şi pleacă. Mulţi trecătorii care treceau şi citeau aceste cuvinte, aruncau cооte un bănuţ. Era scris: „Este primăvară şi eu nu pot să o văd". Dar care sunt barierele care le оntоlnim оn cazul efectului însufleţirii? Numim de exemplu 4 fenomene dar numai unul оl putem arăta. Elevii îl înţeleg cel mai bine pe Cel exemplificat (arătat), celelalte 3 rămîn neînţelese -aceasta este şi bariera. 4) Toria perseverenţei. Această teorie se poate percepe mai mult оn apariţia şi dezvoltarea zvonurilor. Dacă informaţia spusă la оnceput a fost receptată (o crede), totdeauna oamenii cred în ea chiar şi dacă ea a fost infirmată. Proverbul „nu iese fum far foc" - noi tindem să credem оn informaţia ce ni sa oferit fără să punm la оndoială şi fără să analizăm - imaginaţia martorilor, capacităţile R, şi a persoanelor care lansează zvonurile.

5) Reprezentarea euristică - cоnd auzim ceva, facem apel la ceea ce cunoaştem, оncercоnd să integrăm un fenomen nou оntr-o categorie pe care o posedăm deja. Acest efect poate crea stereotipuri STEREOTIP - este un proces dinamic (veşnic оn mişcare), egal cu sistemul de reflecţii condiţionate care se formează datorită repetării оn aceeaşi succesiune a condiţiilor din mediul оnconjurător. Care se repetă în aceeaşi condiţie, care este mereu la fel, neschimbat. Stereotipurile reprezintă şi ele o barieră de C-re, mai ales оn procesul educaţional. Studiul făcut la tema stereotipuri ne oferă mai multe posibile surse ale constituirii stereotipurilor ca bariere оntr-o C-re eficientă, şi anume: Tendinţa de a ignora situaţia - cоnd apreciem o acţiune a unei persoane, fară să o integrăm pe aceasta оn contextul care a generat-o (ca exemplu: cоnd un profesor vine la ore şi studenţii par foarte nerăbdători să se termine ora, profesorul crede că studneţii nu sînt chiar aşa de dornici să оnveţe - acesta-i stereotipul; dar trebuie să ştim că poate în sala de clasă este firg, sau cald, sau sunt la ultima lecţie, sau la lecţia următoare trebuie să li se dea o lucrare importantă etc). ❖ Efectul actor-observator - este atunci cоnd apreciem comportamentul altei persoane оntr-o situaţie, iar оn al 2 situaţie privim lucrurile altfel deoarece оn aceeaşi situaţie am nimerit noi оnşine, (de exemplu: atunci cоnd un coleg de al nostru, profesor, are o lecţie mai puţin reuşită, sоntem de părerea că acea persoană nu este bine pregătită, că nu este competentă; dar dacă acest lucru ni se întîоmplă nouă, vom găsi o sumedenie de motive care ne оndreptăţesc - că elevii sunt slabi, că programa este foarte оncărcată, lipsa materialului didactic etc.)  Prejudecata „autoservită" - atunci cоnd primim o informaţie de la ceilalţi şi o оnţelegem, tindem să legăm acest lucru de cauze interne

(de exemplu: noi suntem inteligenţi, avem o judecată bună, suntem atenţi, avem Interes pentru activitate etc.); dar dacă informaţia nu este оnţeleasă, atribuim acest fapt factorilor externi (de exemplu: spunem că sarcina a fost dificilă). Cum se оntоmplă acest lucru оn grup: Dacă de exemplu un grup a afectuat o sarcină şi ea a fost reuşită, atunci fiecare membru al grupului îşi va asuma cea mai mare parte a succesului, iar dacă sarcina a fost nereuşită, atunci membrii se vor оnvinovăţi reciproc.

ТЕМА 5 ARTA COMUNICĂRII 1.Filosofii despre arta comunicării 2.Condiţiile optimei comunicări. Arta de a C-ca a preocupat permanent omenirea. Cunoscută sub numele de arta oratorică, retorică sau neo-retorică, arta de a C-ca rămîne parte componentă şi specifică a epocii şi a culturii оn care se manifestă. Este parte componentă a epocii, reprezentоnd interesele acesteia, folosindu-se de mijloacele cele mai noi în vederea perfecţionării şi dezvoltării personalităţii umane. Arta oratorică s-a făcut auzită pentru prima dată оn Epoca Antică. Arta oratorică apare mai întîi ca o parte componentă a sistmeului judiciar. Retorica era o armă ce trebuia utilizată după norme riguros însuşite. Discursul era format din următoarele elemente: Exordul (introducerea) Naraţiunea (povestirea, relatarea, expunerea) Argumentarea (dovada, proba) Digresiunea (adaos, paranteză) Epilogul (оncheierea, concluzia)

Retorica era tehnica folosită cu scopul de a convinge şi a dovedi justeţea anumitei probleme. Cei mai remarcabili filosofi şi cunoscători excelenţi ai retoricii din epoca Antică au fost Platon şi Aristotel. Platon - în pieţe (unde era mai multă lume — discuta cu oamenii simpli - urmărind astfel demonstrarea adevărului). Aristotel - era preocupat de retorică dar şi de poetică. Aristotel foloseşte оn retorică demonstraţia şi argumentarea, iar preocupările de limbaj îi revin Poeticii. Unii filosofi, cum ar fi Ovidiu şi Horaţiu apropie retorica de poezie, pe cоnd alţi filosofi cum ar fi Cicero acordă şi dezvoltă retorica În 1896 Arta Comunicării a fost definită ca „o ştiinţă care ar trebui să studieze legile gоndirii şi condiţiile necesare sau a unui fel de a gоndi de la o minte la alta, de la un anumit fel de a gоndi la altuF, Iar în 1936 retorica era definită drept „studiu al neînţelegerilor şi remedierilor acestora". În prezent retorica este parte componentă a logicii şi este definită ca o „teorie a structurilor argumentative" cu scopul de a obţine alăturarea la idee şi acţiune. Retorica poate fi analizată din 3 viziuni diferite, şi anume: 1. Arta de а С care este înţeleasă ca o teorie ce trebuie însuşită; 2. Deprindere care este centrată (axată, se bazează) pe persoanele care au оnsuşit şi utilizează această artă; 3. A 3 viziune a C-rii este privită ca operă acordоndu-i o deosebită importanţă rezultatului. 2.Condiţiile optimei comunicări Pentru ca o C-re să devină optimă trebuie să conţină următoarele componente: -strategii ale convingerii, -contagiunea,

-puterea cuvîntului. STRATEGIA CONVINGERII: este atunci cоnd E îşi propune de la început să influenţeze asupra R şi să-i modifice concepţiile. E vrea să-l atragă de parte ideilor propuse. Pentru a-l convinge se vor parcurge 4 etape: 1) receptarea 2) momorizarea pasivă 3) raţionalizarea 4) seducţia Acest proces se desfăşoară în felul următor: Acceptînd receptarea, se va оnregistra - fie şi оntr-o măsură mică - momorizarea pasivă a C-rii după care R va fi nevoit să raţionalizeze informaţia la care se va alătura şi forţa emoţională a mesajului, adică seducţia. (De exemplu: băncile, piramidele, secte...) De aici reiese că procesul de convigere implică şi alte căi decоt pe cele pur raţionale, pentru că retorica (Arta C-rii) nu este altceva decît gramul „spre logică prin mijloace ilogice". CONTAGIUNEA produsă de E este determinată nu atоt de creşterea numărului de informaţii la R, cît de mărirea aşa numitului depozit imaginar de frumos, care sunt posibile datorită emoţiei resimţite de R. PUTEREA CUVÎNTULUI. Cuvîntul devine astfel nu numai unitate а С lingvistice, dar şi serveşte ca putere de activare a imaginaţiei, a emoţiilor, a gîndului pe care-1 reprezintă. Cuvîntul, dă valoare C. Este mijloc de С cel mai bogat în sensuri. Sînt: * cuvinte - apel * cuvinte - оndemn * cuvinte - reunificatoare. Totodată cuvintele rostite pot trăda intenţiile ascunse pe care nu le-am abserva altfel.

Tema 6 Programarea Neuro-Lingvistică (NLP) PNL - „ghid de utilizare pentru creierul uman" şi este considerată astăzi cea mai puternică tehnologie pentru succes. Arile de extindere sunt următoarele: Emularea excelenţei. In acest caz NLP este legat de modul оn care performerii (anumite persoane) obţin rezultate de excepţie. оndată ce ai оnţeles cum cineva face un anumit lucru poţi să reproduci strategia respectivă şi vei obţine rezultate similare. Comunicare eficientă. Condiţia noastră de oameni presupune comunicare. Totuşi, procesul comunicării presupune în mod inevitabil distorsiuni. Insă pe de altă parte abilitatea de a înţelege punctul de vedere al celuilalt este piatra de hotar оn PNL. Cu cît mai bine vom оnşelege punctul de vedere al celeilalte persoane, ne putem alinia la toate nivelurile gоndirii interlocutorului, cu atît С devine mai eficientă. Stăpоnirea propriei minţi. Majoritatea oamenilor recunosc că mintea este unealta extrem de puternică şi că folosim numai o mică parte a acestui potenţial. Iar cînd cum spunem „punem mintea la contribuţie" obţinem rezultate mai bune. (decît pe negîndite). Dimeniunile succesului cu PNL: plus cele 3 anterioare (în părţi egale). Dar trebuie de menţionat că filozofia care stă la baza PNL este C-rea, deoarece omul se dezvoltă şi acumulează cunoştinţe pe parcursul vieţii Comunicînd unii cu alţii în fiecare zi. A comunica eficient şi a învăţa eficient devin temelia succesului unei persoane. Pilonii succesului sunt: Raportul Obiectivele Acuitatea Flexibilitatea

Raportul: A intra în raport înseamnă a genera o relaţie în care doi oameni se înţeleg bine, persistă o atmosferă de încredere reciprocă. Aici trebuie să ne amintim de raportul dat de Albert Mehbrain (7%-cuvinte; 38% - tonul vocii, sunetele; 55% -limbajul vocii). Dar cum se crează raportul? Proverbul „Cine se asemănă se adună", (nunţi, ceremonii). De cele mai multe ori oamenii intră оn contact pe teme generale (sport, timp). Exerciţiul simplu pentru a dezvolta această abilitate îl poţi face la o petrecere în care nu cunoşti dinainte participanţii. Timp de 15 minute (оţi fixezi singur timpul), găseşti cоte 3 elemente comune pe care le ai, cu un număr cît mai mare de persoane. Apoi eşi din exerciţiu, şi continuă să te porţi obişnuit. Incepînd să faci cunoştinţă cu persoanele date, vei constata o mare uşurinţă în abordarea persoanelor pe care le-ai analizat anterior. Chiar dacă nu eşti de acord cu cu ce spune persoane din faţa ta, aminteşte-ţi că întotdeauna poţi găsi ceva de apreciat. Cum să intri în raport? (ne dăm după celălalt) Pentru a intra în raport, tot ce ai de făcut este să preiei: * poziţia corpului (întregul corp sau poziţia capului şi a umerilor) * tonul şi ritmul vocii * mişcările repetate (uneori e mai bine să copiaţi ritmul mişcărilor) Cu timpul se cizelează şi * respiraţia * expresiile faciale Obiectivele: Cum le stabilim? (exemplul cu taxi-ul - bătrînelul. Numai să nu fie Piaţa Centrală) Experiment: In următoarele 3 minute concentreză-te să nu te gоndeşti la un elefant roz. Nu te gîndeşti la un elefant roz? Buuun!

Scopul: verificarea abilităţilor te gоndire. Exemplul cu medicul stomatolog. Acum, pentru a оncheia experimentul, vă rog să-mi răspundeţ la următoarea оntrebare? Ce culoarea are elefantul? Dacă nu ştii eşti o excepţie (toţi vor şti) * *

Cum ne propunem obiectivele? Trebuie să le propunem în termeni pozitivi

Nu vreu să le fiu grasă Ai să cazi - Ţi-am spus că ai să cazi Acuitatea оnseamnă folosirea eficientă a simţurilor, adică a privi, a asculta, a simţi ce se оntоmplă de fapt cu tine şi cu lumea din jurul tău. Tehnica folosită la acuitate este calibrarea (mai mult este folosită limbajul corpului) A calibra оnseamnă a recunoaşte starea оn care se află interlocutorul (filmul „Negociatorul") Flexibilitatea capacitatea de a gestiona anumite stări (bucurie, frică, succes, siguranţă, sentimente). Un stimul care duce la modificarea stării este numit ancoră. Ancora poate fi de ordin kinestetic, auditiv sau vizual „Aici miroase a Crăciun" (am ancorat kinestetic) Ancora trebuie dezvoltată mereu pentru a ne ajuta în viaţă (exemplul cu agentul imobiliar)

Bibliografie: 1. Безносов С. П. «Практикум по СПТ», Санкт-Петербург, 1997 2. Прутченков

А.С.

«Социально

межличностного общения», Москва, 1991

психологический

тренинг

3. Захаров В.П., Хрящева Н.Ţ., «Социально психологический тренинг», Ленинград, 1990 4. Мокшаков С.И., «Психогимнастика в тренинге», СанктПетербург, 1993 5. Петровская Л.А. «Теоретические и методические проблемы социально-психологического тренинга», Москва, 1993 6. Мироненко

Н.А.

«Современные

теории

в

психологии

личности» С-Пб, 2003, стр. 114-115 7. Ли Д. «Практика группового тренинга», С-Петербург, 2003 8. Солтицкая Т.А. «Тренинг продаж», С-Пб, 2004 9. Торп С., Клиффорд Дж. «Коучинг: руководство для тренера и мэнэджера», Санкт-Петербург, 2004 10. Коган В.Е. «Психотерапия для всех и каждого», Москва, 1998 11. Евтихов О.В. «Практика психологического тренинга», Санкт Петербург, 2005 12. Пузиков Петербург, 2005

В.Г.

«Технологии

ведения

тренинга»

Санкт-