Subiecte Examen Pediatrie LP Umf [PDF]

Zitiervorschau

SUBIECTE EXAMEN PEDIATRIE LP 1.Tehnica de evaluare si apreciere a indicilor antropometrici la sugar si copil: G, T, perimetru abdominal, toracic, cranian (IP, IN, IS, IMC) 2.Termometrizarea la sugar si copil 3.Metode de hipotermizare 4.Schema de imunizare obligatorie la sugar si copil 5.Administrarea medicamentelor in pediatrie (alte cai decat parenterala) 6.Injectia intradermica: tehnica, indicatii, incidente 7.Injectia subcutanata: tehnica, indicatii, incidente 8.Injectia intramusculara: tehnica, indicatii, incidente 9.Injectia intravenoasa: tehnica, indicatii, incidente 10.Exudatul faringian: indicatii, tehnica de recoltare 11.Recoltarea sputei: indicatii, tehnica de recoltare 12.Spalatura gastrica: indicatii, tehnica de recoltare 13.Coprocultura: indicatii, tehnica de recoltare 14.Examen recoltare

coproparazitologic:

indicatii,

tehnica

de

15.Examen recoltare

sumar

indicatii,

tehnica

de

particularitati

de

de

16.Urocultura: indicatii, recoltare la copil

urina:

tehnica,

17.Perfuzia endovenoasa:tehnica, indicatii 18.Transfuzia: tehnica, indicatii 20.Gastrocliza: tehnica, indicatii 21.Clisma: indicatii, tehnica, tipuri 22.Aerolosizarea/nebulizarea: tehnica, indicatii 23.Dezobstructia cailor respiratorii superioare

24.Tehnica alimentatiei prin gavaj 25.Testul oral de toleranta la glucoza 26.Tehnica administrarii insulinei 27.Proba suptului: indicatii, tehnica 28.Diversificarea alimentatiei la sugar 29.Alimentatia lactata la nou nascut si sugar: tipuri, metode de administrare (clasificare) REZOLVARE TENSIUNEA ARTERIALA LA COPIL La vârsta copilăriei descoperirea hipertensiunii arteriale (HTA) ridică probleme serioase de diagnostic şi de tratament şi aceasta deoarece, netratată, boala poate determina complicaţii serioase. pă vârsta de trei ani determinarea tensiunii arteriale (TA) trebuie să facă parte din examenul clinic de rutină, iar măsurarea TA se va determina la ambele membre superioare sau cel puţin la un membru inferior. Frecvenţa recomandată a măsurătorilor de rutină a TA este următoarea: cu ocazia vizitelor profilactice de bilanţ la 3, 4, 5 ani; la finele şcolii primare; la intrarea în liceu; la orice copil bolnav internat în spital. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a întocmit un protocol special de măsurare a TA: - copilul trebuie să păstreze repaus fizic şi psihic timp de cel puţin cinci minute, anterior determinării TA; - măsurarea se face în poziţia şezândă, cu braţul adus pe cât posibil la nivelul cordului; - trebuie aleasă o manşetă adecvată, care să acopere 2/3 din lungimea braţului: 5 cm lăţime pentru sugar, 9 cm pentru copil, 12,5 cm pentru adolescent, 17,5 pentru membrele inferioare la copil şi la adolescentul obez;

- este preferabil un manometru cu coloană de mercur; - măsurarea TA se repetă de două ori la fiecare determinare. Indicaţiile măsurării TA la sugar şi la copilul de 1-3 ani: - convulsii sau alte semne neurologice neexplicate; - insuficienţa cardiacă (acută sau cronică congestivă); - edeme, ascită sau alte semne de insuficienţă renală; - tumoră abdominală palpabilă (inclusiv rinichi măriţi în volum); - probleme la nivelul arterelor periferice; - întârziere neexplicată a creşterii staturo-ponderale (indice HTA renovasculară sau boală renală parenclimatoasă cronică); Valori ale presiunii arteriale ce indică HTA: - nou-născut (7 zile): peste 100 (presiunea arterială sistolică în mm Hg); - 8-31 zile: peste 110 presiunea arterială sistolică în mm Hg; - 1-2 luni: peste 124 presiunea arterială sistolică în mm Hg şi peste 74 presiune arterială diastolică în mm Hg; - 3-12 ani: peste 130 presiunea arterială sistolică în mm Hg şi peste 86 presiune arterială diastolică în mm Hg; - peste 12 ani: peste 144 presiunea arterială sistolică în mm Hg şi peste 90 presiune arterială diastolică în mm Hg FRECVENTA CARDIACA Evitati masurarea pulsului radial la copii sub 2 ani intrucat rata crescuta si aria mica de palpare pot determina valori eronate/inexacte. La acestia rata pulsului o obtineti cand acestia dorm sau sunt linistiti,deorece este dificil sa obtiicolaborarea copilului de a ramane cu mana nemiscata

-Numarati rata pulsului timp de un minut ,la copil pentru o acutatete exacta VARSTA

FRECVENT A CARDIACA NORMALA (/min)

1-2 zile

123 – 159

3-6 zile

129 – 166

1-3 107 – 182 saptamani 1-2 luni

121 – 179

3-5 luni

106 – 186

6 – 11 luni 109 – 169 1 – 2 ani

89 – 151

3 – 4 ani

73 – 137

5 – 7 ani

65 – 133

8 – 11 ani

62 – 130

12 – 15 ani 60 – 119

1.Tehnica de evaluare si apreciere a indicilor antropometrici la sugar si copil: G, T, perimetru abdominal, toracic, cranian (IP, IN, IS, IMC) GREUTATEA Cântǎrirea se face cu cântarul (cântar special pentru copii în cazul sugarilor).

Copilul va fi cântǎrit totdeauna în acelaşi moment al zilei şi în aceeaşi stare fiziologicǎ (de preferinţǎ dimineaţa pe nemâncate). Înainte de cântǎrire se echilibreazǎ cântarul, se cântǎreşte un scutec curat, se aşeazǎ copilul complet dezbrǎcat pe cântar, în decubit dorsal. Din greutatea finala se scade greutatea scutecului, aflând astfel greutatea copilului. Scutecul se va schimba după fiecare copil. Gn= 2500-4500g, ideal= 3000g In primul an de viata: -lunile 1-4: 750g/luna -lunile 5-8: 500g/luna -lunile 9-12: 250g/luna Intre 1-2 ani: 250g/luna sau formula G= 2*V(ani)plus 9 kg La 2 ani: ideal 12 kg TALIA La sugar talia se mǎsoarǎ cu pediometrul, iar la copilul cu vârsta peste 1 an se mǎsoarǎ cu antropometrul. ▪Pediometrul este format dintr-o scândurǎ gradatǎ în centrimetri, care are o extremitate fixǎ de la care începe numǎrǎtoarea centimetrilor şi o extremitate mobilǎ (cursor). Sugarul se aşeazǎ în decubit dorsal, având sub el un scutec curat. Asistenta ţine capul copilului cu vertexul tangent la extremitatea fixǎ a pediometrului. Examinatorul imobilizeazǎ cu o mânǎ genunchii copilului în hiperextensie şi cu cealaltǎ aduce cursorul tangent la plante, care trebuie sǎ facǎ un unghi de 90º cu planul pediometrului. Se ridicǎ picioarele copilului, menţinânduse cursorul imobil şi se citeşte talia. Pentru mǎsurarea bustului (înǎlţimea şezândǎ) se ridicǎ membrele inferioare la unghi drept aducând cursorul pânǎ la nivelul ischioanelor. ▪Antropometrul: determinarea taliei cu antropometrul se face în poziţie ortostaticǎ, cu câlcâiele şi coloana vertebralǎ lipite de tija gradatǎ a aparatului. Se aduce cursorul tangent la vertexul copilului, dupa care se citeşte talia în centrimetri.

La naştere, lungimea medie este de 50 de cm (limite între 48 – 52 cm), apoi ritmul de creştere este: - 4 cm în prima lună de viaţă - câte 3 cm în lunile a 2-a şi a 3-a de viaţǎ - 2 cm în luna a 4-a - câte 1 cm începând din luna a 5 a şi până la sfârşitul primului an de viaţă - în total, copilul creşte cu 20 de cm în primul an - între 1 şi 2 ani, creşte cu 10 – 12 cm - după 2 ani ritmul de creştere este de 4 – 5 cm/an - la pubertate, creşterea aproximativ 10 cm anual.

staturală

se

accelerează

cu

La 1 ani: ideal 70-72 cm La 2 ani: ideal 80-82 cm Peste 2 ani: T= 5*V(ani) plus 80 PERIMETRUL CRANIAN Perimetrul cranian (PC) se mǎsoarǎ cu panglica/banda metricǎ. Se mǎsoarǎ trecând centimetrul în jurul capului la nivelul protuberanţei occipitale externe şi glabelei (proeminenţa de deasupra rǎdǎcinii nasului). Valori normale: -nou-nǎscut: 34-35 cm -6 luni: 43 cm -1 an: 45-47 cm -5-6 ani: 50 cm -10 ani: 51cm -15 ani: 55 cm.

Circumferinţa cranianǎ creşte rapid în primii 2 ani de viaţǎ cu 2 cm/an. Apoi, pânǎ la vârsta de 12 ani, creşterea este mai micǎ (aproximativ 2-3 cm). PC= T/2 plus 10 (plus/minus2) cm PERIMETRUL TORACIC Perimetrul toracic (PT) se mǎsoarǎ cu panglica metricǎ. Pentru perimetrul toracic (PT) se folosesc urmǎtoarele puncte de reper: -pentru PT superior: vârful regiunii axilare -pentru PT mijloci: mameloanele -pentru PT inferior: baza apendicelui xifoid. Valori normale: -PT la nou nǎscut: 33,5-34 cm -PT = PC la 1 an, apoi PT depǎşeşte PC cu atǎţia centimetri câţi ani are copilul. PERIMETRUL ABDOMINAL Perimetrul abdominal (PA) se mǎsoarǎ cu panglica metricǎ. Se mǎsoarǎ în decubit dorsal, punct de reper fiind ombilicul. Valori normale: -nou-nǎscut: 38cm -1 an: 44,5cm -2 ani: 46cm. Perimetrul abdominal se poate aprecia şi în funcţie de percentile. Indicele ponderal (IP) = greutatea copilului / greutatea corespunzătoare vârstei. Interpretare: IP = 0,90-1,10 → eutrofic (normal) IP =0,89 -0,76 → malnutriţie protein-calorică (MPC) gradul I IP =0,76 -0,60 → MPC gradul II

IP =sub 0,60 → MPC gradul III. Indicele nutriţional (IN) = greutatea copilului / greutatea corespunzătoare taliei. Interpretare: IN=0,90-1,10 → eutrofic IN=0,89-0,81 → MPC gradul I IN=0,80-0,71 → MPC gradul II IN sub 0,70 → MPC gradul III Indicele statural (IS) = talia actuală / talia ideală pentru vârstă (valoare normalǎ = 1). Indicele de masǎ corporalǎ (IMC) = G (Kg)/ T2 (cm2) - este folosit la copilul mai mare de 2 ani; - este specific pentru vârstǎ şi sex; IMC creşte rapid, atingând valoarea maximǎ la vârsta de 8 luni. Apoi, descreşte, atingând minimul la 5ani şi 6 luni. 2.Termometrizarea la sugar si copil Temperatura normală a corpului se menţine constantă datorită echilibrului raportului arderii principiilor energetice şi pierderii de căldură. Valori normale: -temperatura periferică (axilară): 36,5 – 36,8 ⁰ C dimineaţa; 36,8 -37⁰ C seara; -temperatura centrală (cavitatea orală, rectală): este cu 0,3 -0,5 diviziuni de grade mai mare decât temperatura periferică. Febra la copii este unul dintre cele mai frecvente simptome cu care se confruntǎ pediatrul şi medicul de familie, fiind o urgenţǎ medicalǎ. Febra reprezintǎ o creştere a temperaturii corporale peste intervalul circadian normal, ca urmare a unei modificǎri în centrul termoreglǎrii localizat in hipotalamusul anterior. Valorile temperaturii în funcţie de vârstǎ: -0-3 luni: 36,3-37,9 ºC, febra peste 38ºC -3-36 luni 36-38 ºC , febra peste 38,1 ºC

-peste 36 luni 35,4 -37,7 ºC, febra peste 37,8 ºC Pentru mǎsurarea temperaturii corporale se folosesc: - termometre clasice (cu mercur, galiu, staniu, indiu): cel cu mercur prezintǎ riscul contaminǎrii cu mercur în cazul spargerii; - termometre digitale: au avantajul de a oferi o mǎsurare rapidǎ şi au o acurateţe mai bunǎ faţǎ de cele cu mercur În funcţie de locul mǎsurǎrii temperaturii avem: - termometre rectale: folosite frecvent la sugari şi copii mici, însǎ mai greu de suportat de copilul mare. Termometrizarea dureazǎ 2 minute. - termometre axilare la care termometrizarea dureazǎ 5-6 minute, fiind folosite mai des la copilul mare; - termometre frontale cu infraroşu - termometrele auriculare: oferǎ o mǎsurare rapidǎ (câteva secunde). Se recomandǎ utilizarea acestor tipuri de termometre dupǎ împlinirea vârstei de 3 luni. - termometre pentru uz oral: termometrizarea dureazǎ 2-3 minute. Înainte de efectuarea mǎsurǎtorii, copilul nu trebuie sǎ consume alimente reci sau fierbinţi. Mǎsurarea temperaturii intrarectal nu trebuie folositǎ de rutinǎ la copiii mai mici de 5 ani deoarece etse invazivǎ şi determinǎ disconfort. Încǎ din perioada de nou-nǎscut se recomandǎ mǎsurarea temperaturii la nivel axilar cu un termometru digital. La copiii cu vârsta peste 4 sǎptǎmâni se recomandǎ determinarea temperaturii axilare cu termometru digital sau determinarea la nivel timpanic , folosind un termometru cu infraroşu. 3.Metode de hipotermizare a)Tehnica împachetǎrii Definiţie: Împachetarea reprezintǎ învelirea completǎ a corpului în cearşafuri umede peste care se aplicǎ unul uscat.

Împachetǎrile reci au efect hipotermizant, calmant şi reglator al circulaţiei. Indicaţii - stǎri febrile; - hiperexcitabilitate nervoasǎ; - tulburǎri uşoare (respiratorii, circulatorii). Contraindicaţii - stari grave - debili, astenici - boli cardiace / pulmonare cronice decompensate. Tehnicǎ : Patul bolnavului se acoperǎ cu o muşama de plastic pentru a feri saltelele de umezealǎ peste care se întinde un cearşaf uscat, iar peste acesta cearşaful umed (inmuiat în apǎ şi stors parţial). Bolnavul este dezbrǎcat complet şi aşezat în decubit dorsal pe cearşaful umed. Se ridicǎ mâinile în sus, se înveleşte trunchiul dedesubtul axilelor cu partea stângǎ a cearşafului umed. Se ridica piciorul drept şi se acoperǎ membrul inferior stâng cu partea inferioarǎ a cearşafului. Se aşeazǎ membrul inferior drept la loc şi se acoperǎ cu cearşaf umed astfel încât între cele douǎ membre sǎ rǎmânǎ porţiune umedǎ. Se aşeazǎ membrele superioare de-a lungul trunchiului şi se acoperǎ pânǎ la gât cu partea dreaptǎ a cearşafului. Peste cearşaful umed se aplicǎ cearşaful uscat. Pentru ca împachetarea sǎ fie corectǎ, stratul umed trebuie sǎ se lipeascǎ bine de corp, sǎ nu existe spaţii de aer între cearşaf şi suprafaţa corpului, iar cearşaful umed sǎ nu fie cutat nicǎieri (se previn escarele). În caz de febrǎ împachetarea trebuie schimbatǎ din 5 în 5 minute. Dupǎ terminarea împachetǎrii, bolnavul se şterge cu prosoape uscate. Scǎderea temperaturii continuǎ câteva minute dupa uscare. Împachetarea rece poate fi completatǎ cu o compresǎ rece pe frunte. Se pot efectua şi bǎi hipotermizante, temperatura apei fiind cu 2ºC sub temperatura corpului, cu scǎderea progresivǎ a temperaturii apei în funcţie de temperatura corpului. b)Administrarea de antitermice

Metodele chimice administrarea de:

de

combatere

a

febrei

constau

în

- Paracetamol 30-40 mg/kg/zi (tablete 500 mg, sirop 120 mg/5 ml, supozitoare 125mg sau 250 mg); este singurul antipiretic recomandat pentru tratamentul febrei la nou-nǎscuţi. - Ibuprofen 20-30 mg/kg/zi (sirop 100 mg/ml, tablete 200 / 400/600 mg, supozitoare 60 /125 mg) – fig. nr. 14. Doza toxicǎ de Ibuprofen este de 100 mg/kg/zi. - administrarea Acidului acetilsalicilic (Aspirinǎ) la copii cu vârsta sub 15 ani nu este recomandatǎ datoritǎ riscului de sindrom Reye. Nu se recomandǎ combinarea sau alternarea antipireticelor. 4.Schema de imunizare obligatorie la sugar si copil -primele 24 de ore: Hep B (i.m. in maternitate) -2-7 zile: BCG (s.c. in maternitate) -2 luni: DTaP-VPI-Hib,Hep B, Vaccin pneumococic conjugat -4 luni: DTaP-VPI-Hib, Hep B, Vaccin pneumococic conjugat -11 luni: DTaP-VPI-Hib, Hep B, Vaccin pneumococic conjugat -12 luni: ROR -5 ani: ROR -6 ani: DTaP-VPI (care au in antecedentele vaccinale o doza de DTaP la 4 ani vor fi vaccinati VPI, iar cei care nu au in antecedentele vaccinale o doza de DTaP la 4 ani vor fi vaccinati DTaP-VPI) -7 ani: (în clasa I) ROR campanii şcolare -8 ani: VPI campanii şcolare (copiii cu varsta de 8 ani care au in antecedentele vaccinale o doza de DTaP la 4 ani vor fi vaccinati VPI in 2015) -14 ani (în clasa VIII-a) DT/ DTaP campanii şcolare -24 ani dT

Denumire vaccinuri: -BCG (profilaxia primara a tuberculozei) - DTP (vaccin convulsive)

împotriva

difteriei,

tetanosuluisi

a

tusei

- DT (vaccin împotriva difteriei si tetanosului) - VPOT (vaccin împotriva poliomielitei) - HepB (vaccin antihepatită B) - ROR (vaccin împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei) - Hib (vaccin lîmpotriva Haemophilus influenzae 5.Administrarea medicamentelor in pediatrie (alte cai decat parenterala) Căile de administare a medicamentelor la copil sunt: - calea de administrare orală: absorbţia medicamentelor prin tractul gastrointestinal - calea de administare cutanată şi la nivelul mucoaselor (transdermală, orofaringeală, administrare oculară, nazală, auriculară, rectală) - calea de administrare parenterală(injecţii sau perfuzii intradermale, intramusculare, intravenoase, intraartriale, intradermice, subcutanate, intra-osoase, intra-articulare) calea de administrate endotraheală: administrarea medicamentelor în sistemul respirator cu ajutorul sondei endotraheale - calea de administare epidurală: administrare de medicamente (anestezic sau analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural - calea de administare intrapleurală: injectarea de medicamente în spaţiul pleural Administrarea medicamentelor pe cale orală

La copil administrarea orală este de preferat deoarece medicamentele cu această cale de administrare sunt cele mai lipsite de risc şi mai convenabile ca mod de administrare. Majoritatea medicamentelor pot fi dizolvate sau administrate în preparate lichide. Deşi unii copii pot să le înghită sau să le mestece de la vârste fragede, medicamentele solide nu sunt recomandate la copiii mici. Există riscul aspiraţiei la preparatele orale, dar formele solide (tablete, capsule) sunt periculoase dacă copilul opune rezistenţă sau plânge. Astfel, pe această cale se pot administra tratamente sub formă de: tablete, capsule, siropuri, elixiruri, suspensii, uleuri, granule etc. Unele necesită preparare specifică înainte de administrare: granulele, pulberile, suspensiile. Tratamentul pe cale orală este contraindicat pacienţilor inconştienţi, celor care prezintă vărsături, cât şi celor care din diverse motive nu pot înghiţi. Materiale necesare - Pahare de unică folosinţa - Pipetă, sticluţă picurătoare - Medicamente prescrise - Apă, ceai, alt lichid recomandat - Lingură, linguriţă - Apăsător de limbă - Tavă sau măsuţă mobilă - Mănuşi de unică folosinţă. Pregătirea pacientului  PSIHICĂ: - se foloseşte o metoda de joacă pentru a obţine cooperarea - se informează copilul mai mare că va primi un medicament şi nu bomboane - se informează aparţinătoriii asupra efectului şi reacţiilor adverse - se explică părinţilor rolul medicamentului, importanţa administrării, acţiunea şi eventualele reacţii adverse .

 FIZICĂ: - se asigură o poziţie corespunzătoare în raport cu starea copilului - se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru administrare - dacă nu există nici o contraindicaţie se înlocuieşte apa cu alt lichid, de preferat dulce (suc, ceai) - nu se folosesc alimente sau lichide preferate deoarece copilul le-ar putea refuza mai târziu! Tehnică - se aşează materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă) - se verifică prescripţia medicală: numele medicamentului, doza, modul de administrare, calea de administrare - se identifică fiecare medicament pe care-l primeşte pacientul: eticheta, ambalajul - se pun dozele ce trebuie administrate întrun păhărel din material plastic - se verifică numărul salonului şi numele pacientului - se explică pacientului/părinţilor ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut . - se aşează pacientul în poziţie şezând dacă nu este nici o contraindicaţie, sau o poziţie comodă în care să poată bea lichidul în funcţie de starea acestuia - se administrează medicamentul în doză unică - se zdrobeşte sau fragmentează tabletele pentru a fi mai uşor de ingerat - se foloseşte o cantitate mică de lichid pentru a coopera mai uşor - se va sta lângă pacient până când acesta va înghiţi medicamentul - se va reveni pentru verificarea stării pacientului în maxim 1 oră. Consideraţii speciale - nu se va administra niciodată medicaţie prin indicaţie verbală;

- se va anunţa medicul pentru orice medicaţie neadministrată din diverse motive sau efecte adverse; - medicamentele lichide necesită atenţie sporită la dozare; - nu se va administra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat; - medicaţia nu se va lăsa niciodată la îndemâna pacientului pe parcursul spitalizării (pacientul poate lua din greşeală altceva sau un alt coleg le poate aranja altfel cauzând confuzii şi greşeli); - medicaţia opioidă trebuie supervizată de doi asistenţi medicali şi trebuie avut în vedere atât specificul spitalului cu privire la circuitul acestora cât şi legile general valabile referitoare la acestea. Administrarea medicamentelor sublinguală şi translinguală

pe

cale

bucală,

Anumite medicamente sunt administrate bucal, sublingual sau translingual pentru a evita transformarea sau distrugerea lor în stomac sau intestinul subţire. Aceste medicamente administrate pe aceste căi, acţionează rapid, deoarece mucoasa orală este bogat vascularizată şi permite trecerea medicamentelor direct în circulaţia sistemică. Medicamentele administrate pe cale bucală includ nitroglicerina şi metiltestosteronul. Sublingual se administrează isosorbiddinitratul, nitroglicerină, ergotamină. Translingual (pe limbă) se administrează spray-uri medicamentoase pe bază de nitraţi, pentru pacienţii cu angină cronică. Materiale necesare - medicaţia prescrisă - recipient pentru medicamente. Administrare -se verifică medicaţia prescrisă şi se compară cu cea ridicată de la farmacie; -se spală mâinile; -se explică pacientului modul de administrare; -se confirmă identitatea pacientului; -se verifică data de expirare a medicamentelor.

Administrarea medicamentelor pe cale bucală şi sublinguală În administrarea pe cale bucală, medicamentul se plasează între obraz şi gingie. Pentru administrarea sublinguală, medicamentul se plasează sub limba pacientului. Se instruieşte pacientul sa ţină tableta la locul plasat până când se dizolvă în totalitate, pentru a fi absorbită în întregime Nu trebuie atinsă tableta cu vârful limbii sau mestecată pentru a nu fi înghiţită Pacientul nu trebuie sa fumeze până când medicamentul nu s-a dizolvat complet, deoarece nicotina are efecte vasoconstrictoare care încetinesc absorbţia. Administrarea translinguală Pacientul va fi învăţat să ţină pulverizatorul vertical, cu orificiul de ieşire cât mai aproape de gură. Va fi instruit să pulverizeze medicamentul doar pe limbă, printr-o apăsare fermă pe butonul flaconului. Trebuie reamintit pacientului că nu trebuie să inhaleze sprayul, ci doar să îl pulverizeze pe limbă şi să aştepte 10 secunde după administrare înainte de a înghiţi. Consideraţii speciale -nu se vor da medicamente pe o oră pentru a trebuie nici să-şi medicamentului.

lichide pacientului după administrarea de cale bucală, deoarece unele necesită aproape fi absorbite în totalitate. De asemenea, nu clătească gura până la absorbţia completă a

-unii pacienţi care iau frecvent nitroglicerină sublingual pot simţi furnicături la locul de administrare. Se poate alterna locul de administrare pentru a nu provoca iritaţii. Administrarea medicamentelor pe cale rectală Pe cale rectală se administrează supozitoarele şi clismele. Efectele sunt locale sau sistemice. Substanţele absorbite trec în sânge din venele hemoroidale, apoi în vena cavă inferioară ocolind filtrul hepatic. Calea rectală se recomandă pentru efectele sistemice atunci când administrarea orală nu se poate efectua datorită unor tulburari gastro-intestinale, când medicamentul este puternic iritant pentru mucoasa gastrică sau când este inactivat de sucurile digestive.

6.Injectia intradermica: tehnica, indicatii, incidente Indictii: -testele tuberculină,

alergenice

sau

intradermoreacţia

la

-testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a organismului -antibiotice, anestezice). Se administrează substanţe medicamentoase în cantităţi foarte mici (0,5 ml sau mai puţin). Locul indicat de administrare este partea ventrală a antebraţului deoarece este uşor de accesat, de observat şi, de obicei, lipsită de păr. Materiale necesare: - medicaţia prescrisă de medic comparată cu cea ridicată de la farmacie - mănuşi - soluţie dezinfectantă - seringă de 0,5-1ml, cu ac fin, cu vârful tăiat scurt. Tehnica administrării: - se spală mâinile, se folosesc mănuşi de unică folosinţă; - se efectuează diluţia necesară şi se stabileşte doza corectă conform procedurii standard, acolo unde este cazul; - se aspirǎ soluţia în seringă; - se elimină aerul din seringă; - se dezinfectaţi zona aleasă cu alcool şi se lasă pielea să se usuce; - se îndepărtează capacul de la ac prin tracţiune; - se întinde pielea din zona injecţiei folosind policele mâinii nedominante; - se poziţionează seringa astfel încât acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea pacientului şi cu bizoul orientat în sus; - se introduce acul în straturile cele mai superficiale ale pielii, aproximativ 4mm, astfel încât vârful să fie vizibil prin piele;

- se injectează lent soluţia împingând pistonul, fără să se aspire; - se observă formarea la locul inoculării, a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm; - se extrage rapid acul fără să se maseze locul; - se îndepărtează mănuşile de unică folosinţă. Ulterior se supraveghează atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite medicamente (antibiotice, anestezice) sau alergeni. Citirea reacţiei locale se face după 20 -30 de minute sau 48 -72 de ore (în funcţie de situaţie). Incidente şi accidente - acul a intrat numai parţial în tegument, iar lichidul se revarsă în afară; - acul a traversat dermul ajungând în hipoderm, formându-se o tumefacţie în stratul subcutan - necrozarea tegumentului; - tulburări trofice; - lipotimii. 7.Injectia subcutanata: tehnica, indicatii, incidente Administrarea medicaţiei în ţesutul subcutan permite substanţelor să ajungă mult mai repede în circulaţia sangvină. Medicamentele recomandate să fie adminstrate pe cale subcutanată sunt soluţii apoase sau suspensii în cantitate de aproximativ 0,5 -3 ml care se absorb prin circulaţia capilară. Indicatii: Substanţele care se recomandă să fie administrate subcutanat sunt Heparina şi Insulina. Locurile recomandate pentru efectuarea injecţiilor subcutanate sunt: partea exerioară a braţelor, partea exterioară a coapselor, ţesutul adipos al abdomenului inferior, partea superioară a şoldului, partea superioară a spatelui, partea superioară a feselor. Heparina se administrează, preferabil, în ţesutul adipos al abdomenului inferior, iar insulina, în porţiunea superioară a

braţelor şi abdomen. subcutanate sunt:

Contraindicaţiile

injecţiilor

- modificări ale tegumentului: inflamaţie, edemaţiere - tulburările de coagulare. Când tratamentul subcutanat se administrează timp îndelungat (ex. Insulina) se recomandă schimbarea periodică a locului de injectare pentru a evita formarea lipodistrofiilor. Materiale necesare: - tavă medicală - seringi şi ace sterile adecvate - medicamentul de injectat - prescripţia medicală - soluţii dezinfectantate (alcool) - tampoane de vată sau comprese de tifon - mănuşi de unică folosinţă (opţional) - recipiente pentru colectarea deşeurilor. Tehnica injecţiei subcutanate: medicală;

- verificarea prescripţiei

- spălarea mâinilor, cu apă şi săpun; - dezinfectarea mâinilor; - se îmbracă mănuşi de unică folosinţă; - se încarcă seringa cu soluţia medicamentoasă prescrisă; - se elimină bulele de aer din seringă; - se schimbă acul cu altul capişonat, adecvat; - se dezinfectează locul de elecţie cu alcool; - se pliază tegumentul între police şi index fixându-l şi ridicându-l de pe planurile profunde; - se pătrunde cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la 45° sau 90°; - se verifică poziţia acului prin aspirare;

- se injectează lent soluţia medicamentoasă; - se retrage acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac; - se masează locul injecţiei cu tamponul cu alcool exercitând o uşoară presiune Incidente şi accidente: - durere violentă (lezarea terminaţiilor nervoase); - ruperea acului; - injectare în vas sanguin, risc de embolii, şocuri cu consecinţe fatale; - perforarea vaselor de sange determină hemoragii subcutanate - necroza ţesuturilor (substante iritante); - abcese, flegmoane la locul de administrare 8.Injectia intramusculara: tehnica, indicatii, incidente Injecţia intramusculară reprezintă administrarea direct în muşchi a substanţei medicamentoase care nu trebuie să fie în cantitate mare. Principalele avantaje ale acestei forme de administrare a medicaţiei este faptul că muşchiul distribuie mult mai lent substanţa, iar absorbţia este mai rapidă. Principalii muşchi în care se execută injecţiile intramusculare sunt muşchiul fesier, cvadriceps şi deltoid (cadranul superoextern fesier deasupra marelui trochanter, faţa externă a coapsei în treimea mijlocie, faţa externă a braţului în muşchiul deltoid). Principalele indicaţii ale injecţiei intramusculare la sugar şi copil sunt vaccinarea (DT, DTP, HIB), premedicaţia, unele antibiotice când nu există abord venos. Complicaţii posibile: leziuni ale pielii, leziuni de vase, nervi. Materiale necesare - tavă medicală; - fiola sau flaconul cu medicamentul prescris; - prescripţia medicală;

- seringi şi ace sterile: mărimea depinde de cantitatea de medicament prescris şi de caracteristicile anatomice ale pacientului; - comprese sau tampoane cu alcool; - mănuşi de unică folosinţă. Tehnica injecţiei intramusculare: În cazul efectuării injecţiei la nivelul muşchilor fesieri (cadranul supero-extern) se poziţionează copilul în decubit ventral (fig. nr. 16, 17). La sugar, pentru a împiedica mişcările acestuia, ajutorul asistentei fixează cu o mână membrele inferioare la nivelul genunchilor, iar cu cealaltă mână exercită o presiune la nivelul regiunii lombare. Se aspiră conţinutul în seringă, se schimbă acul şi se elimină bulele de aer. Se fixează indexul pe spina iliacă anterosuperioară, mediusul pe creasta iliacă, iar în triunghiul care s-a format (în cadranul supero-extern) se înţeapă perpendicular pe suprafaţa pielii la o adâncime de 2-3 cm, se aspiră, se injectează lent soluţia medicamentoasă (10 secunde pentru fiecare ml de soluţie), apoi se extrage rapid acul, se masează exercitând o uşoară presiune şi se aplică un plasture. Dacă există suspiciunea că acul a pătruns într-un vas, se scoate acul şi se efectuează injecţia în alt loc. După injecţie pacientul trebuie observat o perioadă de 15 minute şi se vor nota sîngerarea, roşeaţa sau apariţia disconfortului la nivelul zonei respective. Injecţia ventrolaterală în cvadriceps (regiunea antero-externă a coapsei): se aşează copilul în decubit lateral, cu coapsa şi genunchiul uşor flectate, se trage o linie imaginară între marele trohanter şi rotulă, şi se înţeapă perpendicular în mijlocul acestei linii. Pentru aceasta se fixează porţiunea musculară, se dezinfectează pielea şi se introduce acul în direcţia femurului. Se aspiră, se injectează, se scoate acul şi apoi se aplică un plasture de leucoplast. După injecţie copilul va rămâne în repaus 5-10 min şi va fi supravegheat. De asemenea, injecţia intramusculară se poate realiza la nivelul deltoidului, respectând aceeaşi tehnică. Incidente şi accidente - durere vie prin atingerea nervului sciatic; - embolii prin introducerea substantelor uleioase într-un vas;

- ruperea acului; - infiltraţia dureroasă a regiunii fesiere; - abcese locale, flegmon fesier 9.Injectia intravenoasa: tehnica, indicatii, incidente Injecţia intravenoasă reprezintă introducerea unei substanţe medicamentoase cu ajutorul acului/venulei într-o venă superficială. De asemenea, abordul intravenos se foloseşte în cazul copiilor deshidrataţi când se administrează cantităţi mari de lichide perfuzabile. Abordul venos pentru injecţa intravenoasă: - venele de la pliul cotului (cefalica şi basilica) - venele antebraţului - venele de pe faţa dorsală a mâinii - venele maleolare interne - venele jugularei şi epicraniene (la sugari, copil mic) Avantajele injecţiei intravenoase sunt tratarea rapidă a problemelor medicale ale pacientului prin realizarea unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului, într-un timp scurt şi administrarea unui medicament direct în sistemul vascular în scop explorator. Materiale necesare: - tavă medicală; - fiola sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă; - ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt sau cateter venos periferic; - seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris; - comprese sau tampoane cu alcool; - mănuşi de unică folosinţă. Tehnica injecţiei intravenoase: Sistemul venos al membrelor superioare este locul de elecţie pentru acest tip de abord.

Înainte de abordul propriu-zis se identifică cu atenţie cea mai bună venă prin examinare atentă şi palpare sistemul venos superficial. Când este necesar un abord venos de scurtă durată (recoltarea de sânge), acesta se poate realiza cu ajutorul unui ac după care acul este retras. Dacă este necesar un abord venos îndelungat acesta se recomandă montarea unui cateter venos periferic: canulă de plastic cu mandren metalic care va fi retras după pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile în anumite condiţii. Anterior efectuării injecţiei cadrul medical va respecta cu stricteţe regulile de asepsie prin spălare corectă pe mâini, va prepara corect soluţia de administrat şi va utiliza echipament steril corespunzător. Acul cu care se extrage soluţia medicamentoasă din flacon va fi schimbat în momentul injectării. Copilul se aşează în decubit dorsal şi se imobilizează membrul superior la care se va efectua injecţia. După ce s-a identificat vena, se montează garoul dacă este cazul şi se dezinfectează zona cu un tampon steril cu soluţia dezinfectantă. Garoul se aplică la nivelul unirii 1/3 inferioare a braţului cu 1/3 mijlocie. Perforarea tegumentului se face în direcţia curentului sanguin, în poziţie oblică, la un unghi de 25-30 grade, iar traversarea peretelui venos dă senzaţia învingerii rezistenţei elastice şi acul înaintează în gol, după care se schimbă direcţia acului în direcţia axului venei şi se înaintează 1-2 cm în lumenul vasului pentru a ne asigura că substanţa injectată pătrunde în întregime în venă, iar acul nu va ieşi din lumen la cea mai mică mişcare a bolnavului. Se verifică dacă ne găsim în venă prin extragerea unei mici cantităţi de sânge venos (închis la culoare), se desface garoul şi se injectează în sensul curgerii sângelui. Administrarea medicamentului se va face lent sau, dacă este cazul, într-un interval de timp determinat. La sfârşit se retrage cu grijă acul, se aplică tampon steril cu soluţie dezinfectantă şi ulterior plasture. La copil cele mai uzitate locuri de abord venos sunt membrele superioare, dar trebuie evitate venele superficiale şi subţiri care se sparg cu uşurinţă, iar riscul de apariţie a celulitei este mai mare. La sugar se pot aborda venele epicraniene.

Incidente şi accidente - tumefierea ţesutului perivenos – semn că suntem în afara venei, motiv pentru care se retrage acul ise puncţionează din nou; - reacţii locale care pot determina necroză, dureri accentuate prin revărsarea soluţiei iritante în ţesutul perivenos sau viteza cu care se injectează este prea mare; - ameţeli, senzaţie de slăbiciune, stare lipotimică. 10.Exudatul faringian: indicatii, tehnica de recoltare Indicatii: identificǎ prezenţa unei infecţii bacteriene, fungice sau virale la nivelul regiunii faringiene. Pentru recoltarea exsudatului faringian se pregǎtesc: - un tampon faringian; - o spatulǎ lingualǎ; - medii de culturǎ; - lame de microscop; - mascǎ de protecţie pentru persoana care recolteazǎ Tehnica recoltǎrii Recoltarea se face dimineaţa, pe nemâncate sau la câteva ore dupa masǎ cǎci trecerea bolului alimentar prin cavitatea bucalǎ şi faringe antreneazǎ şi o parte a produselor patologice. Pe de altǎ parte, manipulǎrile în orofaringe dupǎ mese ar putea declanşa reflexul de vomǎ. Copilul mic va fi ţinut în braţe, imobilizându-i capul, membrele superioare şi inferioare. La copilul mic sunt necesare două persoane pentru a imobiliza copilul şi a permite o recoltare corectă a probei. Asistenta va evita sǎ se aşeze chiar în faţa bolnavului pentru a nu fi stropitǎ dacǎ acesta tuşeşte sau varsǎ. Dupǎ deschiderea gurii, va apǎsa limba cu o spatulǎ şi va şterge cu un tampon faringian steril faringele şi amigdalele, insistând asupra depozitului exsudativ, puroiului, leziunilor ulcerative şi dezlipind (dacǎ e cazul) şi o porţiune micǎ din falsa membranǎ - fig. nr. 24. Eprubeta în care se introduce tamponul se flambeazǎ. Produsul obţinut se întinde pe o lamǎ de sticlǎ pentru frotiuri sau se însǎmânţeazǎ pe medii de culturǎ.

Însǎmânţarea pe medii de culturǎ trebuie facutǎ la patul bolnavului, iar dacǎ acest lucru nu este posibil, se va trimite eprubeta cu tamponul cât mai repede la laborator. Timpul scurs de la recoltare şi pânǎ la însǎmanţare nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 5-6 ore. Examenul microbiologic al exsudatului faringian se efectueazǎ pentru: diagnosticul faringitelor şi anginelor streptococice, confirmarea diagnosticului de difterie, depistarea purtǎtorilor de Streptococcus pyogenes, diagnosticul unor viroze respiratorii. Întrucât Streptococul β-hemolitic şi-a pǎstrat sensibilitatea naturalǎ la Penicilinǎ, antibiograma se efectueazǎ doar la cererea medicului sau în cazul alergiei la Penicilinǎ. 11.Recoltarea sputei: indicatii, tehnica de recoltare Sputa este o secretie vascoasa a cailor respiratorii, eliminata prin tuse. Scopul acestei analize este de a determina in timpul cel mai scurt posibil, agentii etiologici ai infectiilor tractului respirator inferior si a face posibile interventii terapeutice rapide si eficiente asupra pacientilor. Intrucat nu exista un test unic de detectare a tuturor agentilor etiologici, procedura descrisa in cele de mai jos, reprezinta un complex de tehnici, examene si teste prin care se urmareste atingerea, intr-un grad cat mai ridicat , a scopului enuntat. Indicatii: afectiuni pulmonare (pneumonii, bronhopneumonii, tuberculoza etc). Recoltarea sputei si aspiratului traheo bronsic Examinarea sputei expectorate este materialul principal pentru determinarea cauzelor pneumoniiilor bacteriene. Secretiile tractului respirator inferior, pot fi contaminate cu secretiile tractului respirator superior, in special cu saliva, cand se folosesc tehnici de recoltare invazive. Din aceasta cauza, sputa este printre probele cel mai putin relevante primite pentru examinare prin culturi in laboratoarele de microbiologie, chiar daca ea reprezinta proba obisnuita si pentru a carei examinare se consuma mai mult timp si numeroase materiale.

Pentru a reduce cat mai mult posibil contaminarea cu saliva si / sau cu secretii nazale, sputa se recolteaza din expectoratia de dimineata, dupa o prealabila gargara cu ser fiziologic. Sputa se recolteaza in recipiente sterile (cutii Petri, flacoane cu gatul larg ) si se trimite imediat la laborator, in nici un caz sa nu ajunga la laborator in mai mult de 2 ore. In cazul ca pacientii nu produc sputa sau nu o pot elimina, clinicienii vor folosi metode alternative adecvate (aspiratii sau tampoane traheale sau bronhice). La copiii mici incapabili sa produca sputa se vor recolta aspirate gastrice pentru detectarea bacililor acido- rezistenti. Daca aceste probe nu pot ajunge imediat la laborator, ele trebuie neutralizate. Pacientii care nu pot expectora trebuie asistati de cadre medicale (prin folosirea de aerosoli care induc sputa sau pozitii drenante). Prelucrarea probelor Portiunile purulente din proba se pun intr-o alta cutie Petri si se spala cu 2 3 ml ser fiziologic. In cazul sputei neomogene sau vascoase se recurge la fluidificarea ei care se poate realiza astfel:  se introduce sputa intr-o cantitate mica de bulion si se agita cateva secunde sau amestecul se aspira si respinge de mai multe ori cu o seringa sterila;  sputa se omogenizeaza intr-un balon cu perle, dupa amestecarea ei cu bulion (5-10 ml. sputa + 3-5 ml. bulion);  sputa spalata cu ser fiziologic se introduce intr-o eprubeta sterila si se amesteca cu un volum egal dintr-o solutie proaspata 0,5 % de N-acetil- L-cisteina sterilizata prin autoclavare (20 minute la 1210C). Se agita usor. Fluidificarea se produce in cateva minute;  fluidificare cu agenti chimici: amestecarea sputei in parti egale cu acetat de amil 1,5 %. Aceasta tehnica degradeaza

celulele epiteliale si leucocitele facand frotiul inutilizabil pentru examenul citologic. Ghid de recoltare sputa Prelevarea probei se face prin tuse spontana si profunda;  Se recomanda periajul dintilor, clatirea gurii cu apa si gargara inainte de recoltare;  In infectiile acute o proba mucopurulenta de 1-3 ml este suficienta;  Este de preferat o proba expectorata dimineata devreme;  Se recolteaza inainte de inceperea tratamentului antibiotic;  Recoltarea se face in recipiente sterile din plastic, de cca 100 ml, cu gura larga si capac ermetic;  Probele recoltate trebuie expediate imediat laboratorului fara refrigerare, deoarece nu exista modalitati de conservare a acestora;  Daca proba apare constituita in principal din saliva, trebuie insistat pentru prelevarea unei noi probe corespunzatoare calitativ;  Pe biletul de trimitere care insoteste proba se va mentiona suspiciunea clinica pentru care se solicita examinarea.

12.Spalatura gastrica: indicatii, tehnica de recoltare Indicaţiile spălăturii gastrice: - intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice - pregătirea preoperatorie în intervenţiile în urgenţă - pregătirea pentru examen gastroscopic

- stază gastrică însoţită de procese fermentative Tehnica spălăturii gastrice Se foloseşte un tub de lavaj de 24-28 French cu un diametru variind între 7. 8-9. 3 mm pentru a nu fi obstruat de fragmentele alimentare. Se aşează pacientul în poziţie Trendelenburg, în decubit lateral stâng (la sugar) si in sezut (la copilul mare). Se măsoară distanţa de la rădăcina nasului până la vârful sternului +10 cm. Se utilizează un lubrifiant pentru alunecarea cu mai multă uşurinţă a tubului. Se aspiră conţinut gastric înainte de a începe manevrele propriuzise, apoi se spală cu ser fiziologic 0,9% 5-10 ml/kg/spălătură sau cu soluţies alină izotonă diluată ½ cu apă, soluţie slabă de bicarbonat de sodium, soluţie de permanganat de potasiu 1:5000 în apă. Manevra se repetă până când lichidul va devein clar. Dacă există antidot specific cum ar fi acetilcisteina se va instila şi acesta, dacă nu la final se adaugă carbine activat. Întotdeauna se examinează conţinutul lichidului de spălătură gastrică (resturi de tablete, porţiuni din plante) şi se trimite o probă pentru examen toxicologic. Contraindicaţiile spălăturii gastrice: copii în comă, convulsiile, ingestia de substanţe coorozive, hidrocarburi sau alte substanţe. Principalele complicaţii sunt: aspiraţia, bradicardia, hipoxia, hipercapnia, leziunea mecanică, tulburările echilibrului acido-bazic. Contraindicatii: -intoxicatii cu substante corozive -varice esofagiene -cancer gastric 13.Coprocultura: indicatii, tehnica de recoltare Coprocultura sau examenul bacteriologic al materiilor fecale, este deosebit de utilă în enterocolitele acute la copil. Pentru a obţine un rezultat concludent, recoltarea în coprocultorul steril se face din scaunul proaspăt emis şi înainte de orice tratament antiinfecţios sau bacteriostatic. În situaţia izolării unui agent patogen, coprocultura este urmată de testarea sensibilităţii acestuia la antibiotice (antibiograma).

Indicatii: identificarea unor germeni patogeni sau a paraziţilor. Recoltarea materiilor fecale se face fie după defecare spontană, fie după administrarea unor purgative sau clisme. Este foarte important ca materiile fecale trimise pentru analize de laborator să nu fie amestecate cu urină, bariu (după examen radiologic), cu grăsime (după supozitoare sau purgative) sau cu apă (după clismă). De aceea, dacă este posibil se va trimite laboratorului scaunul eliminat spontan, proaspăt sau la cel mult 4 ore după eliminare. În situaţia în care scaunul este recoltat la domiciliu trebuie păstrat la rece pînă se însămânţează. Materiile fecale se recoltează în vase speciale (recoltoare) reprezentate de tuburi de plastic prevăzute cu dop de care este fixată o linguriţă care serveşte la recoltarea şi introducerea materiilor fecale în recipient. Vasele în care se recoltează materiil fecale pentru coprocultură conţin un gel. Prelevarea se face din materiile fecale cu spatula coprocultorului vizând porţiunile lichide şi îndeosebi cele mucoase şi/sau sanguinolente atunci când ele există. Când acestea lipsesc se recoltează boluri fecale din 3 locuri diferite. Cantitatea de scaun recoltat este de 5-10g. 14.Examen recoltare

coproparazitologic:

indicatii,

tehnica

de

Permite detectarea unor paraziţi cu localizare intestinală, în limitele impuse de ciclul biologic al fiecărui parazit. Indicaţii: - Identificarea protozoarelor: Giardia lamblia, Trichomonas intestinalis, Entamoeba spp. , Blastocystis hominis - Identificarea helminţilor:  Nematode: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Enterobius vermicularis, Strongyloides stercoralis  Trematode: Fasciola hepatica  Cestode: Taenia spp. , Hymenolepis nana, Diphyllobotrium latum. Recoltarea Anterior recoltării probei, pacientul va evita:

- examenul radiologic gastrointestinal baritat, administrarea de laxative; - administrarea anumitor medicamente: bismut, uleiuri minerale, Tetraciclina, antidiareice, antiamoebiene, antiacide. Materiale necesare: recipient de recoltare de unică folosinţă pentru fecale, bine închis cu capac, fără substanţe conservante. Se reoltează materii fecale din orice moment al zilei, de mărimea unei alune, din 3 locuri diferite ale bolului fecal. Pentru identificarea oxiurilor se recomandă recoltate prin tehnica Graham (cu ajutorul celofanului adeziv) care permite identificarea ouălelor. Examinarea unei singure probe are sensibilitate 50%, a trei probe – 90%, iar a cinci probe-100%. Transportul probei la laborator: examinarea promptă a scaunului este importantă pentru scaunele lichide sau moi care ar putea conţine trofozoiti de protozoare; scaunele formate, care pot contine chişti de protozoare, oua sau larve de helminţi pot ramâne câteva ore la temperatura camerei sau până a doua zi la frigider la 2-8ºC. 15.Examen recoltare

sumar

de

urina:

indicatii,

tehnica

de

Sumarul de urinǎ este una dintre analizele uzuale şi reprezintǎ analiza fizicǎ, chimicǎ şi microscopicǎ a unei probe de urinǎ. Indicatii: Este folosit ca metodǎ de screening şi diagnostic deoarece permite detectarea şi mǎsurarea unor compuşi care se eliminǎ în mod normal sau patologic în urinǎ. Metode de colectare a urinii Colectarea urinii se face în orice moment al zilei. Colectarea urinii se face din jetul mijlociu, primul jet de urinǎ servind pentru spǎlarea uretrei de celule şi microbi cu care ar putea fi contaminatǎ. Recoltarea urinii dupǎ cateterizare se face numai în situaţii speciale (comǎ, obnubilare). Pentru a evita interpretǎrile fals-pozitive unele tratamente medicamentoase (fenitoinǎ, riboflavinǎ, clorochinǎ, rifampicinǎ, ibuprofen, sulfasalazinǎ) trebuie întrerupte înaintea recoltǎrii urinii.

Valori anormale: - cantitatea de urinǎ peste 2500 ml/24h defineşte poliuria. - cantitatea de urinǎ scǎzutǎ sub 500 ml/24h constituie oliguria. În mod normal, cantitatea de urinǎ eliberatǎ ziua este mai mare decât cea din timpul nopţii. Inversarea acestui raport se numeşte nicturie. b. pH-ul urinar variazǎ în funcţie de echilibrul acido-bazic al organismului între 4,5-8. c. densitatea urinarǎ normalǎ = 1005-1030. d. cantitatea normalǎ de proteine urinare nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 150 mg/zi sau 10 mg/ml. e. glicozuria normalǎ nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 130 mg/zi. f. corpii cetonici în urinǎ sunt absenţi în mod normal. g. examenul sedimentului urinar: La examenul microscopic se pot gǎsi sǎruri minerale, amorfe sau cristalizate, celule epiteliale, leucocite, hematii, cilindri sau bacterii. g1. elemente organice: - celulele epiteliale pot proveni din rinichi, din cǎile urinare sau organele genitale; - leucocitele se gǎsesc in urinǎ în inflamaţii ale aparatului urogenital; - hematiile apar in urinǎ în afecţiuni renale şi în hemoragiile cǎilor urinare determinate de procesele tumorale sau leziuni provocate de calculi; - celulele Sternheimer – Malbin sunt caracateristice pielonefritei; - prezenţa bacteriilor denotǎ o infecţie generalǎ sau a cǎilor urinare;

16.Urocultura: indicatii, recoltare la copil

tehnica,

particularitati

de

Permite examenul bacteriologic al urinii pentru depistarea bacilului Koch, bacilului tific, colibacilului sau a altor germeni prin însǎmânţǎri pe medii de culturǎ. Indicatii: urocultura este efectuata in scopul identificarii bacteriilor si ciupercilor existente in urina. Tehnicǎ Se preferǎ prima urinǎ de dimineaţǎ (urina a stagnat în cursul nopţii în vezica urinarǎ). Toaleta localǎ corectǎ a regiunii genitale: se spalǎ cu apǎ şi sǎpun, apoi se toarnǎ o cantitate abundentǎ de ser fiziologic sau apǎ distilatǎ sterile şi cǎlduţe, apoi se usucǎ prin tamponare cu comprese de tifon sterile (atenţie la dezinfecţia zonelor vecine, de ex. labiile mari la fetiţe); Particularitati de recoltare a urinii la copil -la copilul mare: recoltarease face din mijlocul jetului urinar (ca la adult) într-un recipient steril; -la nou-nǎscuţi, sugari şi copii mici (1-3 ani): plasarea unui dispozitiv de recoltare steril (pungǎ colectoare din plastic); dispozitivul se fixeazǎ printr-o bandǎ de leucoplast. În imposibilitatea recoltǎrii corecte şi în cazul necesitǎţii unui diagnostic de urgenţǎ – puncţie suprapubianǎ sau cateterism vezical cu sonda Nelaton sterilǎ. Imediat dupa urinare se îndepǎrteazǎ colectorul, fǎrǎ a compromite sterilitatea; Se transvaseazǎ urina într-o eprubetǎ sterilǎ care se închide la flacarǎ şi se trimite imediat la laborator. Dacǎ nu se obţine rapid colectarea urinii, colectorul trebuie schimbat la 20-30 minute, cu repetarea tuturor manevrelor de toaletǎ.

17.Perfuzia endovenoasa:tehnica, indicatii Definitie : Crearea unei cai de acces la nivelul unei vene in scopul prelevarii de sange pentru analize medicale sau in vederea administrarii de medicamente sau a unei transfuzii. Indicatii:

-Prelevare de sange in scop diagnostic -Administrare de medicamente -Perfuzii terapeutice de scurta durata (48-72 de ore) Locuri de punctie -Venele epicraniene -Venele dorsale ale mainii -Vena radiala -Venele antebratului -Venele de la plica cotului -Venele dorsale ale piciorului -Vena jugulara externa Contraindicatii -Extremitate slab perfuzata -Edeme semnificative -Arsuri, fracturi -Infectii tegumentare, flebite -Paralizia membrului Materiale necesare -Alcool iodat, betadina -Tampoane -Garou -Branula ( 19 G cea mai mare, 27 G cea mai mica) sau canula -Seringa 5-10 ml cu sau fara ser heparizat pentru verificare sau prelevare de sange -Truse de perfuzie -Solutii perfuzabile -Leucoplast -Atele pt imobilizare

-Anestezice locale Tehnica -se explica gestul copilului constient -Se aplica garoul superior de locul punctionarii pentru a se produce staza venoasa(maxim 3-5 minute) -Antiseptizarea tegumentului -Se imobilizeaza zona de punctionare cu ajutorul altei persoane -Se punctioneaza vena sub un unghi de 30 de grade, aparitia de sange semnifica o punctionare corecta -Se avanseaza cu branula si se retrage mandrenul -Se verifica pozitia branulei prin atasarea seringii cu ser fiziologic -Se ataseaza perfuzia la branula -Se fixeaza branula cu leucoplast -In absenta perfuziei se heparizeaza branula cu : 0,1-0,3 ml heparina sodica din concentratia de 5000 UI/ml, se dizolva cu 9.8 ml de ser fiziologic. Punctia venelor epicraniene impune: -Decubit dorsal al sugarului -Fixarea capului de catre o alta persoana -Alegerea venei si cateterizarea ei in sensul circulatiei sangelui -Fixare cu leucoplast 18.Transfuzia: tehnica, indicatii Definiţie Transfuzia reprezintǎ introducerea de sânge, plasmǎ sau hematii în sistemul circulator al bolnavului. Indicaţii - restabilirea masei sanguine şi asigurarea numǎrului de hematii necesare pentru transportul oxigenului în caz de hemoragii, anemii, stǎri de şoc; - stimularea hematopoezei;

- aportul de substanţe nutritive; - stimularea reacţiilor metabolice ale organismului; - stimularea reacţiilor antitoxice şi antiinfectioase; - epuraţia organismului prin inlocuirea sângelui încǎrcat cu substanţe toxice cu sânge proaspǎt Tehnica transfuziei Transfuzia se executǎ la patul bolnavului înainte ca acesta sǎ mǎnânce. Bolnavul este aşezat în decubit dorsal, cât mai comod. Extremitatea în care se face transfuzia se aşeazǎ în extensie şi pronaţie. La sugari şi copii mici se abordeazǎ venele epicraniene, eventual vena jugularǎ externǎ sau subclavicularǎ. În timpul transfuziei va fi supravegheat la nivelul picuratorului. În cursul transfuziei, scurgerea sângelui poate sǎ se opreascǎ. În acest caz se vor verifica urmǎtoarele: - permeabilitatea tuburilor - poziţia acului în venǎ - coagularea sângelui venos refluat în ac - presiunea venoasǎ exageratǎ. Dupa transfuzie, bolnavul va ramâne în pat, bine invelit. Temperatura camerei va fi optimǎ, eventual cu 1-2 ºC mai mare. Imediat dupa transfuzie bolnavul poate sǎ bea lichide cǎlduţe, iar dupǎ 2 ore se poate alimenta. Accidente şi incidente a. Accidente - incompatibilitatea de grup AB0: se manifestǎ sub forma şocului hemolitic; în acest caz se întrerupe transfuzia când apar frisoane, tahicardie, dispnee, cianozǎ, stare generala alteratǎ , dureri lombare sau retrosternale; - transfuzarea unui sânge infectat cu germeni poate provoca frisoane la 1-2 ore dupǎ transfuzie; în acest caz se încǎlzeşte pacientul cu pǎturi, se administreazǎ bǎuturi calde şi se începe antibioterapia; - transfuzia sângelui neîncǎlzit poate provoca hemolizǎ intravascularǎ cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidozǎ metabolicǎ, stop cardiac prin hipotermie;

- prezenţa substanţelor piretogene provoacǎ frison, cefalee, febra; - embolie pulmonarǎ manifestatǎ prin agitaţie, cianozǎ, dureri toracice, tuse chinuitoare, hemoptizie, dispnee, hipotensiune, puls filiform: se iau mǎsuri antişoc. b. Incidente - înfundarea aparatului cu cheaguri de sânge; - ieşirea acului din venǎ; - perforarea venei; - coagularea sângelui venos refulat în ac. 20.Gastrocliza: tehnica, indicatii Definiţie Gastrocliza (perfuzia endogastricǎ, gavajul) reprezintǎ o metodǎ de alimentaţie artificialǎ prin sondǎ naso-gastricǎ. Indicaţii - administrarea lichidelor in: rehidratarea dupǎ diaree, vǎrsǎturi, stricturi esofagiene şi ale cardiei, tulburǎri de deglutiţie. - în deshidratǎri uşoare şi medii -greutate mai mica decat 2000g -bolnavii neurologici -dupa interventii chirurgicale Contraindicaţii - meteorism abdominal; - colaps; - vǎrsǎturi incoercibile. Avantaje - asigurǎ alimentaţia în ritm constant; - asigurǎ sterilitatea soluţiilor administrate. Complicaţii şi accidente - apnee sau /şi bradicardie - reflex vagal prin iritaţia cu sondǎ - cale falsă: introducerea sondei în trahee - leziuni ale aripilor nazale sau ale nărilor

- perforaţia esofagului sau faringelui - hipoxie - aspiraţia pulmonară - distensie abdominală - enterocolitǎ ulceronecroticǎ Tehnicǎ - poziţie proclivǎ şi decubit lateral drept al copilului. - se mǎsoarǎ distanţa de la tragus la nas şi de la ureche la apendicele xifoid; - se introduce pe nas sonda Nelaton şi se fixeazǎ la nivelul buzei superioare cu leucoplast; - prin capǎtul liber se introduce cu seringa gradatǎ în ritm foarte lent soluţia de administrat (cantitatea se stabileşte pentru fiecare bolnav în parte); - dupǎ administrare sonda se spalǎ trecând prin ea puţin ceai sau Gesol, dupǎ care se îndepǎrteazǎ. 21.Clisma: indicatii, tehnica, tipuri Definiţie Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros (prin anus, în rect şi colon). Scopul unei clisme poate fi de evacuare sau terapeutic. În primul caz se urmăreşte evacuarea conţinutului intestinului gros, pregătirea pacientului pentru examinări, intervenţii chirurgicale. În al doilea caz se urmăreşte introducerea de medicamente în intestinul gros şi uneori alimentarea sau hidratarea pacientului. Tipuri: Dupa efectul pe care-l produc, clismele pot fi:  clisme evacuatorii (simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative);  clisme terapeutice anestezice);

(medicamentoase

 clisme alimentare, hidratante;

cu

efect

local,

 clisme baritate (cu scop explorator). Tehnica Pregatirea unei clisme presupune pe de o parte folosirea unor materiale medicale, iar pe de altă parte pregatirea fizică şi psihică a pacientului. Materialele necesare sunt: de protecţie (paravan, musama, aleză), -materiale sterile (canulă rectală, casoletă cu comprese, pară de cauciuc), -nesterile (mănuşi, stativ pentru irigator, irigator şi tub de cauciuc adaptate pentru vârsta copilului, taviţă renală, apă caldă la 35-37 grade Celsius – 250ml pentru adolescenţi, 150ml pentru copii, 50-60ml pentru sugari, sare – 1 linguriţă la un litru de apă, ulei – 4 linguri la un litru de apă sau glicerină – 40g la 500ml apă, săpun – 1 linguriţă la un litru apă), -medicamente conform recomandării medicale şi substanţa lubrefiantă (vaselină). Pregatirea psihică a pacientului constă în înştiinţarea şi explicarea tehnicii, cât şi respectarea pudorii persoanei. Pregatirea fizică se realizează prin izolarea patului cu un paravan şi protejarea lui cu muşamaua şi aleza. Pacientul se aşează în funcţie de starea lui generală, fie în decubit dorsal cu membrele inferioare uşor flectate, decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat sau în poziţie genupectorală. Bazinetul se aşează sub regiunea sacrală. CLISMA EVACUATORIE. Poate fi simplă, înaltă, prin sifonaj, uleioasă sau purgativă. Pentru clisma evacuatorie simplă se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul. După verificarea temperaturii apei/soluţiei medicamentoase se umple irigatorul, se evacuează aerul şi prima coloană de apă, se lubrefiază canula cu o compresă de tifon, se fixează irigatorul pe stativ. Asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează, folosind apoi mănuşi nesterile; cu mâna stângă îndepărtează fesele pacientului, cu mâna dreaptă introduce cu blândeţe canula prin anus în rect, folosind o mişcare de lateraltate. După ce vârful canulei a trecut prin sfincter, se ridică extremitatea externă şi se îndreaptă

vârful în axa ampulei rectale. Se introduce canula 10-12cm, se deschide robinetul sau pensa şi se reglează viteza de scurgere a apei prin ridicarea irigatorului la aproximativ 50cm deasupra planului patului. Unui copil mai mare i se poate explica că ar putea simţi ca şi cum ar vrea sa meargă la toaleta, în timp ce soluţia este introdusă. Dacă se întâmplă aşa, copilul este rugat să respire adânc şi să expire pe gură pentru a scăpa de senzaţie, să-şi relaxeze musculatura abdominală şi să reţină soluţia timp de 10-15 minute. Se închide robinetul şi se îndepărtează canula. Pacientul este adus în poziţie de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal. Materiile fecale se captează la pat sau la toaletă. La sugari şi copiii mici clisma evacuatorie se face cu para de cauciuc cu vârf efilat (până la 6 luni se va utiliza o pară cu capacitatea de 50-60ml, de la 6 luni-1an capacitatea ei va fi de 100ml). Pentru clisma evacuatorie înaltă se procedează la fel ca la clisma evacuatorie simplă, cu deosebirea că se foloseşte o canulă flexibilă la 30-40cm în colon, irigatoul este ridicat la 1,5m pentru a creşte presiunea apei, iar temperatura apei va fi mai scăzută. Clisma prin sifonaj se practică pentru îndepărtarea mucozităţilor, puroiului, exudatelor sau toxinelor microbiene de pe suprafaţa mucoaselor. Este utilizată în parezele şi ocluzia intestinală. Se foloseşte o canulă rectală de 35-40cm lungime şi diametrul de 1,5cm, din cauciuc semirigid şi prevăzută cu orificii largi. Se adaptează la tubul irigatorului o pâlnie de 1,5 litri. Se umple pâlnia cu apă caldă la 35 grade Celsius, se deschide robinetul sau pensa lăsând să iasă aerul. Se lubrefiază canula şi se introduce până în colonul sigmoid. Se ridică pâlnia la înălţimea de 1m şi se dă drumul apei. Înainte ca aceasta să se golească, se coboară sub nivelul colonului, apa reîntorcându-se în pâlnie. Se goleşte pâlnia într-un recipient. Se repetă operaţia de 5-6 ori până când prin tub se evacuează apă curată. Clisma uleioasă foloseşte uleiuri vegetale încălzite la 38 grade Celsius în baie de apă. Se introduc la presiune joasă aproximativ 200ml de ulei in 15-20min. Se menţine în rect 6-12 ore. Este indicată în constipaţii cronice şi fecaloame.

Clisma purgativă evacuează colonul prin acţiune purgativă. Se utilizează soluţie concentrată de sulfat de Mg (250ml apă cu 2 linguri de sulfat de Mg), care prin mecanism osmotic produce o transudaţie de lichid din pereţii intestinali în lumen, formând un scaun lichid abundent. CLISMA TERAPEUTICĂ. Este folosită pentru obţinerea unei acţiuni locale asupra mucoasei, atunci când calea orală nu este practicabilă, sau când se doreşte ocolirea căii portale. Se pot administra medicamente care se absorb prin mucoasa rectală sau cele cu efect local. Medicaţia folosită se păstrează la temperatura camerei, ferită de razele soarelui şi umezeală. Se pot efectua microclisme sau clisme picătură cu picătură. Pentru microclisme substanţa medicamentoasă se dizolvă în 10-15ml ser fiziologic sau soluţie izotonă de glucoză şi se introduce cu ajutorul unei seringi adaptate la canula rectală. Prin clisma picătură cu picătură se pot introduce în organism 1-2litri soluţie medicamentoasă într-un interval de timp de 24h. CLISMA BARITATĂ. Este utilizată pentru examenul radiologic al colonului pe cale rectală (irigografie). Deoarece irigografia are ca scop vizualizarea modificărilor anatomice ale colonului, această examinare necesită o foarte bună pregătire în prealabil a pacientului, adică evacuarea completă a colonului de materii fecale şi umplerea cu substantă de contrast (sulfat de bariu). Se instituie o pauză de alimentaţie de 12 ore, la copil nefiind necesar, de obicei, a efectua clisma evacuatorie sau administrare de purgative. În serviciul de radiologie, pacientului aşezat pe masa de examinare i se efectuează clisma baritată, după metoda obişnuită a clismelor, şi se întrerupe ori de cate ori pacientul are senzaţia de defecare. Se administrează 400-500 g substanţă de contrast, conţinând 100-150 g sulfat de bariu. Se întrerupe administrarea substanţei de contrast când aceasta a ajuns în cecum. Se insuflă aer cu ajutorul unei pompe, urmând examinarea radiologică efectuată de medicul specialist. La sugari, se administrează 50-100 g substanţă baritată, sub formă de clismă cu ajutorul unei seringi. După examinare, se solicită pacientului să elimine substanţa de contrast sau i se efectuează o clismă evacuatorie.

22.Aerosolizarea/nebulizarea: tehnica, indicatii Aerosolul terapeutic reprezintă o metodă de administrare pe cale inhalatorie a substanţelor active farmacologice sau devenite active prin dispersie, care se adresează unor stări patologice ale căilor aeriene superioare şi inferioare. În functie de substanta medicamentoasa folosita aerosoloterapia are mai multe efecte: bronhodilatator, mucolitic, antibacterian, antiinflamator, sedativ şi antialergic. Avantajul aerosoloterapiei este că se minimizează efectele sistemice ale medicaţiei administrate. Indicaţiile aerosoloterapiei: - boli pulmonare: traheite, bronşite, bronşiolite, pneumonii, fibroza chistică, astm bronşic - afecţiuni ORL: sinuzite, adenoamigdalite, laringite.

rinofaringita

acută,

rinite,

Indicaţii privind efectuarea aerosolilor: - pacientul se asează într-o poziţie confortabilă în care poate respira relaxat, de exemplu în şezut, culcat sau în poziţie culcat pe o parte. - inspiraţia realizată prin piesă bucală, expiraţia poate efectuată fie pe nas, gură sau prin piesa bucală - la copilul mare se începe cu o inspiraţie lentă, urmată de o pauză în respiraţie de pînă la 10 secunde, timp în care aerul inhalat pătrunde în căile respiratorii - la sugar se foloseşte o mască ce trebuie să se potrivească perfect peste gura şi nasul copilului iar inhalaţia se poate efectua şi în timpul somnului - se folosesc amestecuri de substanţe: (de exemplu clorură de sodiu 3% în asociere cu bronhodilatatoare (ex. Salbutamol, Adrenalină racemică), corticoizi (Dexametazonă, Flixotide) sau mucolitice (ex. ACC sau Fluimucil soluţie) - medicamentele antiiflamatorii pot fi inhalate separat sau în amestec cu bronhodilatatorul

- în cazul administrării medicaţiei antiinflamatorii corticoide la sfârşitul aerosoloterapiei trebuie efectuată curăţarea cavităţii bucale pentru a preveni o eventuală infecţie fungică Spray-urile dozatoare În cazul administrării medicaţiei din spray-uri dozatoare aerosolii sunt formaţi din particule care au diametrul cuprins între 0,5-10 micrometri suspendate în gaz. Medicamentul este eliberat prin intermediul gazului aflat sub presiune printr-o singură apăsare şi apoi este inhalat. Prin apăsare, din spray este eliberată o doză bine stabilită de medicament care ajunge în căile respiratorii. Prin acest mod de administrare, toxicitatea la care se supune organismul este semnificativ redusă. Prin administrarea medicamentului prin intermediul spray-urilor dozatoare se urmăresc diverse acţiuni la nivelul căilor respiratorii: bronhodilatatoare prin intermediul beta-2 simpatomimeticelor sau antiinflamatorie prin intermediul corticosteroizilor. Administrearea medicaţiei prin spray-uri dozatoare este indicată la copiii cu vârsta peste 6 ani pentru coordonarea mişcărilor. Tehnica: Indicaţii dozatoare

practice

pentru

utilizarea

spray-urilor

1. Înainte de utilizare, spray-ul dozator trebuie menţinut în poziţie verticală, cu piesa de gură în partea de jos şi trebuie agitat bine, astfel încât medicamentul să se amestece bine cu gazul. 2. Se îndepartează capacul de protectie. 3. Se aşează spray-ul în poziţie verticală. 4. Se respiră adânc. 5. Capul se menţine în poziţie uşor înclinată spre spate astfel încât medicamentul să nu fie eliberat pe peretele faringelui. 6. Spray-uldozator se duce la gură, piesa bucală se introduce între dinţi si se închid etanş buzele în jurul spray-ului. 7. La începutul inspiraţiei se apasă pe sprayul ce conţine medicamentul (un puf) şi apoi se inspiră lent şi adânc pentru ca medicamentul sa fie transportat în plămâni.

8. Se îndepartează spray-ul, se închide gura şi se ţine respiraţia timp de 5 secunde pentru a favoriza depunerea optimă a medicamentului în plămâni. 9. Se expiră lent pe nas sau cu buzele strânse. 10. Piesa de gură se şterge cu un prosop uscat. 11. Se montează capacul protector Înainte de utilizarea spray-ului este necesară instruirea pacientului cu ajutorul unui spray de tip placebo pentru coordonarea mişcarii de apăsare pe spray în acelaşi timp cu inspiraţia.

23.Dezobstructia cailor respiratorii superioare Dezobstructia cavitatilor nazale la copil se realizeaza cu ajutorul unor sonde de aspiratie adaptate la un manometru cu presiune. Indicatii: -afectiuni respiratorii -intubati -stop CR -In cazul corpilor straini, intai se aspira cavitatea bucala, apoi cavitatile nazale !! -Pentru desfundarea nasului se folosesc instilatii nazale cu ser fiziologic caldut (cu 15-20 minute inainte de masa pentru a se putea alimenta ) Daca copilul prezinta secretii seroase se administreaza COLANCOL 1% maxim de 3 ori/zi, maxim 5 zile (risc de rinita chimica) COLANCOLUL 1% - utilizat pentru dezobstructie (dezinfectie)

-indicat dupa spalarea nasului cu ser fiziologic -Nu se folosesc antihistaminice sau vasoconstrictoare deoarece exista riscul de intoxicatie -Nu se folosesc solutii uleioase- risc de aspiratie -Nu se folosesc betisoare de ureche- lezeaza mucoasa nazala

24.Tehnica alimentatiei prin gavaj Gavajul reprezinta hranirea cu ajutorul unei sonde gastrice. Indicatii: - greutate mai mica de 2000g -bolnavii neurologici -dupa interventii chirurgicale TEHNICA GAVAJULUI -se efectueaza cu sonda Nelaton nr 10-12 la care se adapteaza un aparat de perfuzie sau o seringa/ palnie ; -copilul este asezat in decubit lateral drept, cu capul putin ridicat; -se introduce sonda prin cavitatea bucala sau printr-una din fosele nazale in stomac; -cand varful sondei a ajuns la 18 cm de nivelul buzelor, ea se gaseste in stomac; -profunzimea la care trebuie introdusa sonda este egala cu distanta de la baza nasului pana la apendicele xifoid ; -dupa patrunderea sondei in stomac, se monteaza la capatul ei liber o palnie prin care se toarna foarte incet laptele incalzit la 36-37 °C ; -pentru a evita patrunderea aerului in stomac, palnia se inclina. In timpul alimentatiei baza palniei trebuie sa fie tot timpul plina cu lapte ;

-la sfarsitul alimentatiei se asteapta circa 1 minut pana se goleste sonda, apoi se penseaza sonda si se extrage cu grija ; -se culca in decubit lateral stang (10-15 minute), apoi se intoarce in decubit lateral drept. 25.Testul oral de toleranta la glucoza Acest test nu se recomandă atunci când diagnosticul de diabet zaharat este cert. Indicaţiile TTGO - copil cu suspiciune clinică de diabet zaharat dar fără hiperglicemie postprandială - copii cu factori de risc pentru diabetul zaharat tip II - cazuri cu predispoziţie genetică pentru diabetul zaharat tip I (rude de gradul I şi II) - evaluarea pacienţilor cu sindrom nefrotic, neuropatie periferică sau arteriosleroza instalate aparent fără o cauză la o persoană foarte tânără. Condiţii de efectuare TTGO: - 3 zile înaintea testului alimentaţia trebuie sa fie echilibrată (50% glucide, 15-20% proteine, 30-35% lipide), fără restricţii alimentare - Activitate fizică obişnuită în ultimele 24 ore - Să nu aibă afecţiuni acute (infecţii, febră) sau tratamente ce pot influenţa rezultatele testului - post de cel puţin 8 ore înaintea testului - efectuarea testului în cursul dimineţii - doza de glucoza 1,75 g/kg (calculat pentru greutatea ideală), maxim 75 g (indiferent de greutate) -Pe durata testului pacientul va păstra repaus şi nu va consuma nici un aliment (este permisă doar ingestia de apă).

26.Tehnica administrarii insulinei - spǎlarea atentǎ a mâinilor - dezinfectarea locului de injecţie (cu ser fiziologic) - se face pliu cutanat între police şi arǎtǎtor - se introduce acul la baza pliului în ţesutul celular subcutanat într-un unghi între 45-90 grade - se elibereazǎ pliul pentru a putea folosi ambele mâini - se injecteazǎ lent insulina - se extrage încet acul pentru a evita scurgerea unei cantitǎţi de insulinǎ pe canalul format de ac - nu este necesar masajul locului de injecţie Insulina se pǎstreazǎ la frigider (2-8°C). Penul utilizat în mod curent se poate pǎstra la temperatura camerei (sub 25° C). Locuri de administrare a insulinei: distanţa dintre 2 injecţii trebuie sǎ fie de minimum 1,5 – 2 cm. Alegerea locului în funcție de tipul de insulina: • Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepția a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în care absorbția e cea mai rapidă

• Insuline intermediare: coapsă , fesă • Pentru pacienții slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi coapsă , într-un unghi de 45° • În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face începând sub un unghi de 90° Dispozitive de administrare a insulinei: seringi, pen, pompa de insulina Necesar de insulinǎ în funcţie de stadiul evolutiv:  debut: 0,75 – 1,5 UI/kg/zi;  perioada de remisiune („luna de miere”): sub 0,5 UI/kg/zi; în aceastǎ etapǎ mai existǎ secreţie restantǎ de insulinǎ endogenǎ.  perioada de stare: 0,8 – 1 UI/kg/zi; în aceastǎ etapǎ s-au epuizat rezervele proprii de insulinǎ. Pompa de insulinǎ asigurǎ administrarea continuǎ prin infuzie subcutanatǎ a insulinei, mimând secreţia fiziologicǎ a pancreasului. Utilizeazǎ numai insulinǎ prandialǎ. Complicaţii ale insulinoterapiei - fenomen Somogy: hiperglicemia matinalǎ care urmeazǎ unei hipoglicemii nocturne prin intervenţia hormonilor de contrareglare; în aceastǎ situaţie se reduce doza de insulinǎ de searǎ. - fenomen dawn (“de zori”): hiperglicemia matinalǎ secundarǎ secreţiei crescute de hormon de creştere din a doua parte a nopţii; în aceastǎ situaţie, se creşte doza de insulinǎ de searǎ. - lipodistrofii la locul de injecţie; - reacţii alergice; - edeme postinsulinice (apar rar, la începutul tratamentului); - rezistenţa la insulinǎ (când doza zilnica depǎşeşte 2,5 UI/kg/zi). 27.Proba suptului: indicatii, tehnica

Proba suptului se efectueaza in situatiile in care sporul ponderal lunar este nesatisfacator. Astfel se evalueaza cantitatea de lapte uman pe care il consuma sugarul in 24 ore. Se cantareste copilul imbracat inainte si dupa fiecare pranz. Se face diferenta acestor valori si se aduna rezultatele pe 24 ore. Se obtine cantitatea de lapte, in ml, pe care a primit-o sugarul. In caz de hipogalactie materna se recomanda completarea cu o formula de lapte la fiecare pranz (alimentatie mixta- metoda complementara). Laptele uman poate fi pastrat, ulterior stoarcerii, in recipiente sterile astfel: -

6-8 ore la temperatura camerei (25 grade celsius) Pana la 5 zile, in frigider (4 grade celsius) Doua saptamani, la congelator (-15 grade celsius) 3-6 luni, la congelator (-18 grade celsius)

Se recomanda stocarea laptelui in recipiente cu o capacitate egala unui pranz, astfel incat, dupa decongelare sa se poata folosi intreaga cantitate. Cel mai relevant criteriu de apreciere a unei lactatii materne corespunzatoare il reprezinta obtinerea unui ritm optim de crestere (minim 750 g/luna in primele 4 luni de viata. In practica aportulunei cantitati eficiente de lapte uman poate fi apreciat prin necesitatea utilizarii unui numar de 6-8 scutece/zi. Hipogalactia materna nu reprezinta un motiv de intrerupere a administrarii laptelui uman pentru a se trece la alimentatia artificiala.

28.Diversificarea alimentatiei la sugar

Def: alimentatia diversificata este alimentatia copilului dupa varsta de 4-6 luni cu alte alimente pe langa lapte. Momentul inceperii diversificarii este variabil in functie de greutatea sugarului, de tipul de alimentatie. Astfel, pentru cei alimentati exclusiv natural, este recomandata inceperea diversificarii de la varsta de 6 luni, iar daca este alimentat artificial si are o greutate peste cea normala se recomanda inceperea diversificarii alimentatiei mai devreme (din luna a cincea de viata). Principiile diversificarii alimentatiei: -introducerea unui aliment nou se va face numai cand sugarul este sanatos -alegerea primului aliment de diversificare se individualizeaza in functie de particularitatile de dezvoltare ale sugarului. La cei cu o dezvoltare ponderala corespunzatoare se incepe cu supa de legume sau piureul de fructe. La sugarii cu deficit ponderal aceste alimente se vor imbogati mai repede cu proteine. -valoarea calorica a pranzului nou introdus trebuie sa fie mai mare decat a celui scos din alimentatie -introducerea noului aliment se va face progresiv, cate 2030g/zi la o masa de lapte, reducand cu aceeasi cantitate laptele pana la inlocuirea completa a pranzului de lapte cu noul aliment -administrarea alimentelor nou introduse se va face cu lingurita -se recomanda introducerea unui singur aliment nou pe saptamana – la aceeasi masa se pot combina mai multe alimente dar numai dupa ce s-a testat toleranta fiecaruia in parte -la apatitia tulburarilor digestive (varsaturi, diaree) se intrerupe diversificarea si se reia dupa cateva zile de la normalizarea tranzitului intestinal -nu se va forta copilul sa consume intreaga ratie oferita -sugarii alimentati artificial in primele 6 luni de viata vor primi o formula de continuare

-se vor evita pranzurile rare si abundente care cresc sinteza lipidelor din glucide, cresc depunerea de lipide, maresc biosinteza colesterolului si trigliceridelor, determina gipertrofie gastrica, maresc suprafata de absorbtie intestinala si determina modificari enzimatice hepatice -se vor introduce initial cereale fara gluten (orez, porumb), iar dupa varsta de 7 luni cele cu gluten -nr de pranzuri administrate pe zi in alimentatia diversificata se va stabili in functie de varsta, senzatia de foame-satietate si greutatea copilului -hidratarea intre mese se va face cu lichide neindulcite (ceai, apa fiarta si racita) -trebuie incurajata inca de la varsta de 7-8 luni autoalimentarea -alimentele noi vor fi pasate pana la aparitia primilor dinti, apoi zdrobite -alimentele trebuie sa fie proaspat preparate si nu trebuie pastrate de la o zi la alta -cel mai bun criteriu al succesului alimentatiei diversificate la sugar este urmarirea curbelor de crestere si dezvoltare si incadrarea lor in parametrii normali. Alimentele folosite in diversificarea alimentatiei: Legumele: sub forma de supe si piureuri (morcovi, cartofi, patrunjel, broccoli, spanac, salata, dovlecei, rosii, ardei grasi, fasolea verde). Fainoasele: cereale pentru sugari (griș, biscuiti, faina de orez); se prepara prin resuspendare in apa sau lapte. Fructele: se administreaza sub forma de sucuri, compoturi, piureuri simple sau in combinatie cu branza de vaca, iaurt, cereale (mere, portocale, piersici, caise, nectarine, banane, prune, pepene galben si verde, avocado, mango) Branza de vaca: se prepara in casa si se administreaza cate 20-30g/zi pasata, amestecata orez/supa/piure de legume.

Oul: albusul nu se recomanda sub varsta de 1 an deoarece este alergizant. Se consuma 2-3 galbenusuri pe saptamana in supa de legume sau in piureuri, in alternanta cu carnea, pestele, ficatul de pui. Carnea: de pasare, vita sau curcan, fiarta si mixata, cate 3050g/zi in supa sau cu piure de legume. Ficatul: de pasare sau de vita, fiert se administreaza dupa varsta de 6-7 luni. Iaurtul: se recomanda dupa varsta de 7 luni, simplu sau in amestec cu biscuiti, fructe, cereale. Smantana: dupa varsta de 8 luni. Uleiul: de porumb, masline, soia, floarea-soarelui, 1 lingurita pe zi adaugata in piureul de legume dupa varsta de 5-6 luni. Pestele: se recomanda dupa varsta de 11-12 luni deoarece este alergizant. Diversificarea alimentare:

alimentatiei

sugarului

cu

alergii

- 0-6 luni: lapte matern, formule pe baza de hidrolizate extensive de proteine - 6 luni: orez - 7 luni: legume portocalii (morcov, cartofi) - 8-10 luni: fructe (mere, pere, banane, piersici, prune, caise) si legume verzi (spanac, broccoli, fasole verde) - 10-11 luni: cereale (porumb, ovaz, orz, grau) - 12 luni: carne (miel, porc, curcan,vita) - > 1 an: lapte si soia - > 2 ani: oua - 3-4 ani: alune, nuci, peste, crustacee 29.Alimentatia lactata la nou nascut si sugar: tipuri, metode de administrare (clasificare) Tipuri de alimentatie -naturala -artificiala

-mixta A. Alimentatia naturala- alimentatia copilului din primele 6 luni de viata, exclusiv cu lapte uman. Secretia laptelui uman cuprinde 3 stadii: -Colostrul : secretia lactata din primele 5 zile de dupa nastere. Este un lichid galben opac, cu pH alcalin, mai bogat in proteine. Valoare calorica: 580 kcal/l -Laptele de tranzitie: secretia lactata intre zilele 6-10 dupa nastere. Se caracterizeaza prin diminuarea proteinelor, sarurilor minerale si pH-ului si cresterea nivelului lipidelor si lactozei, continut mai mare in fosfor. -laptele uman matur- proteine: 10g/l din care 4g reprezentat de cazeina (in laptele de vaca concentratia cazeinei este mai mare) Se recomanda initierea alimentatiei naturale cu lapte uman in primele 6 ore de viata, eventual inca din sala de nasteri daca sanatatea mamei si a n-n o permite Initial secretia de lapte este mai redusa- 10-12 pranzuri/zi Cresterea intervalului intre pranzuri are loc concomitent cu cresterea cantitatii de lapte Alimentatia naturala in functie de varsta: Luna 1:        

Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua

1: lapte uman sau 50 ml glucozat 5% 2: 8px20 ml lapte uman 3: 8px30ml lapte uman 4: 8px40ml lapte uman 5: 8px50ml lapte uman 6: 8px60ml lapte uman 7: 8px70ml lapte uman 8 pana la sfarsitul lunii: 8px80-100ml lapte uman

Luna 2: 8px90-110ml lapte uman Luna 3: 7px120-130ml lapte uman

Lunile 4, 5, 6: 6px 150-160ml lapte uman Tehnica alimentatiei naturale:  Spalarea mainilor si sanilor cu apa si sapun  Uscare prin tamponare si aplicarea unei creme emoliente hipoalregenica, fara conservanti la nivelul mameloanelor pentru prevenirea fisurilor mamelonare  Schimbarea scutecului daca este necesar pentru prevenirea aparitiei varsaturilor postprandial  Mama sta in sezut sau culcat  Copilul va sta cu capul sprijinit la plica cotului, cu spatele pe antebratul mamei si sezutul sustinut de palma mamei  Se aproprie copilul de mamelon pentru a se declansa reflexul de supt  In timpul pranzului mama va urmari sa nu obstrueze nasul copilului tinand mamelonul cu mana libera  Copilul este lasat sa suga pana cand se detaseaza spontan sau adoarme- are senzatie de satietate  Se recomanda golierea completa a unui san dupa fiecare pranz pentru a stimula mentinerea secretiei lactate  Durata unui pranz va creste progresiv. De la 5-10 minute in primele 3-5 zile, la 15-20 de minute catre sfarsitul primei luni de viata  Dupa fiecare pranz copilul trebuie tinut cateva minute i pozitite verticala, cu capul sprijinit pe umarul mamei si masat usor pe spate pentru a elimina aerul inghitit in timpul suptului Alimentatia artificiala Def. Alimentatia sugarului in primele 4-6 luni de viata cu un alt tip de lapte decat cel uman Se utilizeaza formule de lapte obtinute prin prelucrarea laptelui de vaca sau din soia, cu o compozitie cat mai apropiata de laptele uman Clasificarea formulelor in functie de varsta: - Formula pentru copii cu greutate mica la nastere: Prenan - Formula pentru sugari 0-6 luni: NAN, Aptamil 1, Milumil 1

- Formule de continuare 6-12 luni: NAN 2, Aptamil 1, Milumil 2 si 3 - Formule de crestere 10-12 luni - Formule speciale pentru sugari cu anumite nevoi fiziologice Clasificarea formulelor in functie de compozitie      

            

Cu proteine din lapte de vaca Cu proteine din zer Cu proteine din soia Cu aa ca unica sursa de proteine Cu agenti de ingrosare Delactozate Alimentatia artificiala cu formule din lapte in functie de varsta: Ziua 1: 50 ml ser glucozat 5% Ziua 2: 7px20ml Nan 1, Aptamil 1 Ziua 3: 7px30 ml Ziua 4: 7px40 ml Ziua 5: 7px50 ml Ziua 6: 7px60 ml Ziua 7: 7px60 ml Ziua 8: 7px80-90 ml Saptamana 2: 7px80-90 ml Saptamanile 3, 4: 7px10-100 ml Luna 2: 6px120-130 ml Luna 3: 6px130-140 ml Luna 4: 6px170-180 ml

Lapte praf conventional: - Se obtine din procesarea industriala a laptelui de vaca, de aceea prezinta compozitia acestuia cu cateva imbunatatiri: o mai buna absorbtie a proteinelor, reducerea incarcaturii microbiene, o mai buna absorbitie a lipidelor prin omogenizarea acestora - Nu se recomanda sugarilor decat daca este imposibila achizitionarea formulelor de lapte Alimentatia artificiala a sugarului cu lapte praf in functie de varsta  Ziua 1: 50 ml ser glucozat 5%

            -

-

Ziua 2: 7px20 ml lp 8%+apa fiarta+zahar 5% Ziua 3: 7px30ml Ziua 4: 7px40ml Ziua 5: 7px50ml Ziua 6: 7px50 ml Ziua 7: 7px70 ml Ziua 8: 7px80-90 ml Saptamana 2: 7px80-90 ml Saptamanile 3, 4: 7px90-100 ml Lp 10%+ zo 2%+ zahar 5% Luna 2: 6px120-130 ml lp 10%+ mo2%+ zahar 5% Luna 3: 6px130-140 ml lp10%+ mo3%+ zahar 5% Luna 4: 5px170-180 ml lp 12,5%+ mo 5%+ zahar 5% Tehnica prepararii laptelui de vaca Laptele de vaca trebuie diluat pentru reducerea concentratiei de proteine si saruri minerale Dilutia 2/3: 2parti lapte de vaca si o parte lichid de dilutie Lichidul de dilutie: zo2% in prima luna, mo2% luna 2, mo3% luna 3, mo5% luna 4 Din luna 5 nu mai este necesara dilutia deoarece se incepe alimentatia diversificata Laptele se fierbe inainte de dilutie Lp sau laptele de vaca: maxim 750-800 ml/zi indiferent de greutatea sugarului Lp si lv: se prepara intreaga cantitate pentru 24h si se pastreaza la rece Se recomanda administrarea de 2-3 lingurite de suc de fructe/legume pe zi intre pranzuri dupa varsta de doua luni si doua saptamani Biberoanele si tetinele trebuie sterilizate la fiecare pranz Tetine adaptate in functie de varsta sugarului Cantitatea de lapte ramasa in biberon se va arunca Alimentatia mixta

Def. Alimentatia in primele 4-6 luni de viata cu lapte uman asociat cu un preparat din lapte Metoda complementara

- La fiecare pranz sugarul primeste lapte uman si in completare un preparat din lapte care va fi administrat cu lingurita, nu cu biberonul ( Nan) Metoda alternativa - Cand mamele nu au timp sa alapteze - Sugarul primeste pranzuri complete cu lapte uman si pranzuri complete cu preparate din lapte

REFLUXUL GASTRO-ESOFAGIAN Boala de reflux gastroesofagian este o afectiune digestiva cronica determinata de refluarea continutului gastric acid din stomac in esofag, din cauza relaxarii inadecvate a sfincterului esofagian inferior. Refluxul gastroesofagian este frecvent la bebeluşi, deşi poate apărea la orice vârstă. Este cea mai frecventă cauză de vărsături în copilărie. Poate fi o condiţie temporară, dar poate deveni o problemă cronică numită adesea boala de reflux gastroesofagian. Uneori bebeluşii cu reflux gastroesofagian pot să nu vomite, dar conţinutul stomacului ajunge în esofag şi ulterior ajunge la nivelul traheei putând determina astm bronşic, pneumonie şi posibil sindromul morţii subite a sugarului. Bebeluşii cu reflux gastroesofagian care varsă frecvent poate să nu crească în greutate sau pot creşte normal. Inflamaţia (numită esofagita) sau ulceraţiile (leziuni) se pot forma la nivelul esofagului datorită contactului cu sucul gastric acid. Aceste ulcere pot deveni dureroase şi pot sângera ducând la

anemie (scăderea hemoglobinei din sânge). Îngustarea esofagului (strictura esofagiană) şi esofagul Barrett (apariţia unor celule anormale la nivelul mucoasei esofagiene) sunt complicaţiile ce pot apărea pe termen lung la adulţi ca urmare a inflamaţiei. Simptomele refluxului gastroesofagian includ: • Eructaţia (râgâiala); • Refuzul alimentaţiei; • Dureri gastrice; • Nervozitate în preajma meselor; • Sughiţ; • Încleştarea maxilarului; • Sufocarea; • Tuse frecventă; • Tuse în timpul nopţii; • Wheezing (respiraţie şuierătoare); • Frecvente infecţii ale căilor respiratorii superioare (răceli); • Frecvente infecţii auriculare; • Zgomote ca zăngănituri la nivelul pieptului; • Frecvente dureri în gât apărute dimineaţa; • Gust acru, acid în gură. Principalul simptom din boala de reflux, si anume senzatia de “arsura” localizata in spatele sternului (denumita si pirozis) este intalnit la 15% din populatie cel putin o data pe saptamana, iar 7% prezinta acest simptom zilnic. Mecanismul cauzator este reprezentat de refluxul acidului gastric si a altor componente din stomac inapoi, in partea inferioara a esofagului. Investigatii radioimagistice si de laborator Se recomanda evaluarea endoscopica atunci cand pacientul are scadere ponderala involuntara, anemie, disfagie (dificultate la inghitire sau la tranzitul retrosternal al alimentelor solide si/sau lichide) sau hemoragie digestiva. De asemenea, se indica endoscopie digestiva superioara daca pacientul are peste 45 de ani si are simptomatologie cronica sau neresponsiva la tratamentul standard.

Diagnosticul de reflux gastroesofagian Se poate sustine diagnosticul de boala de reflux gastroesofagian pe baza anamnezei, a endoscopiei digestive superioare si, in situatii particulare, a PH-metriei esofagiene sau a manometriei esofagiene. In functie de acestea, boala de reflux poate fi endoscopicpozitiva (cu ulceratii si eroziuni la nivelul esofagului distal) sau endoscopic negativa (40-60% dintre pacientii cu simptomatologie sugestiva). Cu alte cuvinte, o endoscopie normala nu exclude acest diagnostic Conduita terapeutica (tratamentul) Aportul zilnic de alimente trebuie impartit in 3-4 mese pe zi, echilibrate din punct de vedere nutritional si in cantitati mici sau medii. Trebuie evitat consumul unei cantitati mari de alimente, deoarece distensia gastrica favorizeaza refluxul, la persoanele predispuse. De asemenea, cina trebuie sa fie luata cu 3-4 ore inainte de culcare, iar dupa orice masa nu este indicata siesta la orizontala. Pacientii supraponderali trebuie sa scada in greutate. Trebuie evitate centurile stramte, corsetele si, in general, imbracamintea inadecvata, care determina cresterea presiunii intraabdominale. O serie de alimente, care sunt dovedite drept favorizante ale refluxului gastric in esofag si stimulante ale secretiei acide, trebuie evitate. Acestea sunt grasimile, alimentele prajite, ciocolata, rosiile si produsele derivate, citricele. Bauturile alcoolice si fumatul sunt si ei factori recunoscuti care determina reflux si favorizeaza pirozisul. O serie de medicamente pot fi si ele implicate, ca de exemplu contraceptivele orale, sedativele, betablocantele (propranolol) sau tranchilizantele. GASTRITA

Gastrita este o afecţiune care se caracterizează prin inflamaţia mucoasei gastrice, provocată de factori externi sau interni. Din punctul de vedere al evoluţiei bolii, gastrita poate fi acută sau cronică. Gastrita acută apare ca efect imediat al unor factori interni (refluxul bilei din duoden în stomac, mai ales în urma unor intervenţii chirurgicale) sau al unor factori externi (abuzul de băuturi alcoolice, de alimente condimentate şi greu digerabile etc.). Netratată, gastrita acută se poate croniciza, ducând la complicaţii severe. În funcţie de aspectul mucoasei, gastrita poate fi erozivă şi hemoragică, nonerozivă nespecifică şi specifică. Simptome de gastrită În fază acută, gastrita este caracterizată prin: – dureri epigastrice (în capul pieptului) de intensitate variabilă, care apar de obicei după mesele mai condimentate sau mai greu digerabile – senzaţie de balonare, de saţietate – vărsături după masă, în unele cazuri. În fază cronică, gastrita se caracterizează prin: – senzaţie de presiune şi arsură în epigastru – dureri surde permanente, cu iradieri dorsale, mai ales în caz de schimbare a poziţiei. În cazul unei gastrite erozive, vor apărea următoarele manifestări: – dureri în capul pieptului, greaţă, vărsături – hemoragie digestivă superioară, redusă cantitativ, şi scaun de culoare închisă sunt cele mai frecvente manifestări clinice ale acestui tip de gastrită, de multe ori fără simptome clare. Tratament eficient pentru gastrită

Tratamentul gastritei acute se face în funcţie de factorii care o provoacă. De exemplu, în cazul unei gastrite acute hiperacide, se vor utiliza medicamente de tipul: – antiacide, adică un amestec de substanţe alcaline, cu rol în neutralizarea secreţiei acide – antisecretorii, ce conţin substanţe care au capacitatea de a inhiba secreţia acidă – pansamente gastrice, care formează o peliculă protectoare a mucoasei gastrice, ajutând-o să se refacă. Dacă gastrita este provocată ca urmare a infectării cu Helicobacter pylori, medicul va prescrie anumite antibiotice timp de 7-10 zile. La acestea, se adaugă medicamentele antisecretorii şi pansamentele gastrice şi cele pentru îndepărtarea altor simptome care pot apărea (greaţă, balonare).

PURPURA TROMBOCITOPENICĂ IDIOPATICĂ (PTI) • PTI este un sdr. hemoragic câştigat, caracterizat prin scăderea nr. de Tr. sub •

100 000/mm3, prin distrucţia periferică crescută a acestora, megacariocite în nr. normal sau crescut, scurtarea duratei de viaţă a trombocitelor .

Clasificarea PTI • Forma acută f frecventă la copil, se vindecă în săptămâni sau luni. • Forma cronică cu durată peste 6-12 luni de la debut. ETIOPATOGENIE • Atât în forma acută cât şi în cea cronică , patogenia este imunologică.Tr-citopenia este datorată unor autoAc antiplachetari de tip IgG, care induc distrucţia excesivă a Tr. în SRE, în principal în splină(durata de viaţă a Tr. scade de la 8-10 zile la câteva zile sau ore).

TABLOU CLINIC Sdr. hemoragic cu localizare : • cutanată: peteşii difuze predominent pe membre asociat cu echimoze (aspect de “copil bătut”) Sdr. hemoragic cu localizare : • mucoasă: epistaxis, gingivoragii • viscerale :hemoragii digestive, hematurie, rar meningocerebrale (ultima putând fi cauză de deces). - uneori splenomegalie Paraclinic • Nr. Tr .scăzut sub 100. 000-mm3, în formele severe chiar sub 10 000. • Medulograma arată o megacariopoieză sporită, cu numeroase megacariocite tinere, seria granulocitară şi eritrocitară fiind normale. • Timpul de sângerae prelungit • Retracţia cheagului deficitară • Modificări ale trombelastrogramei • Uneori sunt necesare investigaţii imunologice • DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL • Cu Tr.-penii de cauză infecţioasă,toxică, medicamentoasă • Tr-penia din leucemie, lupus eritematos sdr. hemolitic-uremic etc • TRATAMENT Obiective: • Oprirea manifestărilor hemoragice • Refacerea nr. de trombocite • Reducerea răspunsului imun

• Înlăturarea şi sau tratarea cauzei când aceasta este identificată • Corticoterapia reprezintă trat. principal în caz de hemoragii viscerale grave .Se foloseşte prednison 2 mg/kg/zi sau metilprednisolon iv 10 mg/kg/zi câte 3 zile consecutiv. • Gamaglobulină iv în doză mare 3-5 zile • Transfuzia de concentrat trombocitar când hemoragiile au risc vital • Plasmafereza ,de asemeni în hemoragii grave • Splenectomia se va efectua doar la cazurile care nu răspund la trat. medicamentos. • In caz de eşec: imunosupresive