Studiu Comparativ Privind Administratia Publica Centrala Pe Exemplul Portugaliei Si Sloveniei [PDF]

Zitiervorschau

Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul Portugaliei şi Sloveniei

Coord. Lect.univ:

Iaşi, 2011

1

Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul Portugaliei şi Sloveniei O administraţie profesională şi eficientă este un instrument necesar nu doar pentru a dezvolta politici şi a elabora legi, ci şi pentru a le implementa şi gestiona cu rezultate cât mai bune sistemele reglementate de acetse legi. Prin urmare, investiţiile în administraţie, atât în termeni financiari, cât şi ca eforturi de modernizare, sunt indispensabile în cazul în care se urmăreşte pe termen lung al unei ţări. Sistemele administrative din Portugalia şi Slovenia sunt substanţial diferite. Portugalia este un membru vechi al UE, o ţară cu care România este adeseori asemuită ca performanţă economică şi mentalitate, iar analiza cadrului administrativ ar fi cu atâtmai utilă. Slovenia reprezintă un model de tranziţie la economia de piaţă, fiind ţara cu cel mai ridicat PIB/locuitor, dintre noile ţări care au aderat la UE.

Capitolul 1. Sistemul administrativ din Portugalia 1.1. Principalele caracteristici ale sistemului administrativ din Portugalia Deşi conducerea politică a Portugaliei include un parlament, o adunare şi un cabinet ce necesită sprijinul parlamentului, Preşedintele ţării se bucură de o autoritate considerabilă. Sistemul dual a fost un răspuns la experienţele trăite de Portugalia de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, limitele de autoritate ale preşedintelui nu au fost foarte clar exprimate, chiar şi după revizuirea Constituţiei din 1982. Crearea sistemului constituţional, sub influenţa franceză (1832) conduce la o separare a puterilor în stat. Ulterior se adoptă Codul administrativ (1842) care a stabilit principiile fundamentale ale guvernării locale. 1

1

Armenia Androniceanu – Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pg. 51;

2

Se înfiinţează Consiliul de Stat cu o secţie judecătorească (1845) devenită Tribunal Administrativ Suprem (1870), iar interpretarea exegetică a Codului Administrativ a format bazele jurisprudenţei administrative. 2 La începutul sec. XX se dezvoltă doctrina administrativă portugheză sub influenţă franceză,

dar

adaptată

particularităţilor

naţionale,

elaborându-se

o

legislaţie

administrativă de uniformizare, concretizată în noul Cod Administrativ În consecinţă, au existat perioade când relaţiile dintre principalele instituţii ale sistemului administrativ portughez au rămas oarecum ambigue. Preşedintele este ales prin vot majoritar în cadrul alegerilor desfăşurate pe teritoriul întregii ţări. Mandatul este de cinci ani şi nici un preşedinte nu poate ocupa această funcţie pentru mai mult de două mandate consecutive. Preşedintele este invertit cu importante puteri politice, nefiind un simplu simbol al unităţii naţionale, ci chiar şeful statului.În perioadele de criză dar nu numai în aceste contexte, preşedintele poate instala şi destitui guverne şi poate exercitao influenţă considerabilă asupra scenei politice. Constituţia din 1976 şi revizuirea ei din 1982 consacră statul democratic bazat pe domnia legii existând o diviziune şi interconectare a puterilor între preşedintele republicii, guvern, adunare legislativă, tribunale. Guvernul are şi puteri legislative în domeniile nerezervate parlamentului adoptând reglementări statutare supuse controlului şi ratificării legiuitorului. Capitolul referitor la activităţile administraţiei publice conţine principii constituţionale referitoare la: • promovarea şi apărarea interesului public în raport cu cel personal; • exercitarea funcţiei publice cu imparţialitate; • dreptul la audiere şi la apărare în cadrul procedurilor disciplinare; • participarea cetăţenească la procesul decizional administrativ care afectează comunitatea; • responsabilitatea funcţionarilor publici. În această ţară asistăm la procesul de transpunere a prevederilor constituţionale în legislaţia ordinară, printr-un proiect de lege privind procedura administrativă graţioasă (necontencioasă). Domeniul dreptului material administrativ general este reglementat 2

Ioan Alexandru- Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pg. 45.

3

prin Codul Administrativ care vizează numai guvernarea şi administraţia locală, în timp ce codificarea procedurală rămâne încă un deziderat formulat constituţional. Jurisprudenţa administrativă nu are relevanţa celei franceze, dar tribunalele aplică şi dezvoltă principii generale ale dreptului administrativ făcându-se distincţie între principiile legale generale sau fundamentale, principiile generale de drept public şi principiile generale ale dreptului administrativ3. Dintre unele principii enumerăm: • promovarea interesului public: • legalitatea, egalitatea şi imparţialitatea; • competenţa profesională administrativă: • audierea prealabilă şi corectă. Aceste principii, în majoritatea lor, cunosc şi o consacrare constituţională Portugalia are un regim semiprezidenţial în care şeful statului este ales prin vot popular. Acesta desemnează pe şeful guvernului. Guvernul este competent să emită decrete legi în domenii nerezervate parlamentului. Potugalia, conform Constituţiei sale (art.6/1), este un stat unitar, a cărui structură respectă principiile de autonomie, a guvernării locale şi de descentralizare democratică a administraţiei publice. Autorităţile locale sunt comunele, municipalităţile şi regiunile administrative supuse supravegherii puterii executive centrale 1.2.Consiliul de stat Consiliul de stat, care a înlocuit Consiliul Revoluţiei, prin reforma constituţională din 1982 funcţionează ca insituţie consultativă de înalt nivel pe lângă preşedinte. Membrii săi sunt: Preşedintele Adunării Republicii, Primul Ministru, preşedintele Curţii Constituţionale, avocatul poporului, preşedinţii guvernelor regionale, foştii preşedinţi aleşi în condiţiile constituţiei din 1976, cinci cetăţeni numiţi de preşedinte şi cinci personae alese de Adunarea Republicii. Acest consiliu este un grup consultative cu rădăcini adânci în istoria Portugaliei şi aminteşte de conceptul portughez vechi al 3

Ioan Alexandru- Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pg. 49;

4

reprezentării corporative, regionale şi funcţionale. Aceasta nu are putere executivă şi nu a fost foarte activ în ultima perioadă. Prin urmare, a fi membru în această structură a rămas mai mult o chestiune onorifică.4 În Portugalia sistemul de drept administrativ moderează impactul constrângerilor legale asupra executivului prin asigurarea puterilor discreţionare şi prin împuternicirea tribunalelor administrative de a controla exercitarea acestor puteri hotărând dacă atoritatea publică a respectat limitele legale ale libertăţii de acţiune în decizia pentru un anumit curs de acţiune. Standardele directoare ale revizuirii pentru legalitatea conducerii administrative sunt înrudite cu”cas d’ouverture” în procedurile administrative franceze. Faptul că libertatea de acţiune administrativă are radăcini atât de puternice în sistemele constituţionale individuale stabileşte limite clar definite pentru orice viitoare aproximări a diverselor legi naţionale care guvernează utilizarea şi controlul libertăţii de acţiune. Este de aşteptat ca separaţia constituţională şi balansul puterilor între parlament , administraţie şi tribunale, care, în unele cazuri, a parcurs un proces de dezvoltare care a durat secole şi care a contribuit la variatele teorii despre libertatea de acţiune, care vor dovedi rezistenţă la schimbări şi vor stânjenieforturile pentru obţinerea unei convergenţe a diverselor legi de drept administrativ. Relaţia administraţiei cu tribunalele determină în mod special cât de mare este libertatea de care se bucură executivul în luarea de decizie. Variatele sisteme de protecţie legală au, de asemenea, o importanţă crucială în determinarea întinderii libertăţii de acţiune administrativă.5 1.3.

Autoritatea executivă

Primul Ministru al Portugaliei este şeful guvernului şi gestionează problemele curente ale naţiunii. El alege sau aprobă numirea miniştrilor din cabinet şi le coordonează activitatea. Întregul cabinet este responsabil pentru măsurile luate, nu doar Primul Ministru conduce operaţiunile forţelor armate, deşi preşedintele este oficial comandantul

4

Armenia Androniceanu – Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pg. 53; 5 Ioan Alexandru- Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pg. 51;

5

şef. Şi în alte domenii Primul Ministru este independent, iar preşedintele nu are dreptul să îi indice acestuia ce politici sa urmeze. Spre deosebire de preşedinte, Primul Ministru este ales indirect. Ca şi în celelalte sisteme parlamentare, Primul Ministru este liderul celui mai numeros partid din parlament sau şeful coaliţiei de partide de la guvernare. Primul Ministru poate rămâne în această funcţie pentru patru ani cât durează un mandat întreg. Primul Ministru poate solicita un vot de încredere din partea parlamentului, dar poate fi înlocuit din funcţie în cazul unui vot negativ de încredere sau printr-o schimbare a conducerii din cadrul parttidului său. Dacă un Prim Ministru se dovedeşte incompetent, pierde sprijinul popular sau politic sau eşuează în tentativa de a conduce ţara în direcţia dorită, preşedintele poate cere formarea unui nou guvern. În primii zece ani după Revoluţia din 1974, Portugalia a fost guvernată de aproape 12 guverne, însă numărul de prim-miniştri nu au fost la fel de mare pentru că, cu excepţia a doi dintre ei, toţi au condus mai mult decât un mandat. După 1985, sistemul politic a dobândit o stabilitate mai accentuată odată cu formarea de către Anibal Cavaco Silva, liderul Partidului Social-Democrat, a unui guvern iniţial minoritar şi apoi majoritar care a rezistat întreaga perioadă legislativă 1987-1991.

1.4.

Consiliul de Miniştri

Preşedintele Republicii Portugheze desemnează pe primul ministru şi la propunerea acestuia, numeşte şi pe ceilalţi membri ai Guvernului.6 Consiliul de Miniştri sau cabinetul este cea mai înaltă instituţie din stat, reprezentattivă pentru autoritatea executivă. Consiliul este format din Primul Ministru şi 15-18 miniştri. În prezent, există 16 portofolii: Ministrul pentru Administraţie şi Interne, Ministrul pentru Afaceri Externe, Ministrul pentru Finanţe Publice, Ministrul pentru Apărare Naţională, Ministrul pentru Justiţie, Ministrul Mediului, Ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Comunicaţiilor, Ministrull Muncii şi Solidarităţii Sociale, 6

Ioan Alexandru - Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pg. 59;

6

Ministrul Sănătăţii, Ministrul Educaţiei, Ministrul pentru Stiinţă, Tehnologie şi Învăţământ Superior, Ministrul pentru Cultură, Preşedintele Consiliului de Miniştri (compusă din: Ministrul de Stat al Administraţiei Interne, Ministrul pentru Preşedinte, Ministrul pentru Probleme Parlamentare). Majoritatea miniştrilor provin din Parlament. În cabinetele de coaliţie, majoritatea miniştrilor aparţin de regulă partidului cel mai important din coaliţie, cel al Primului Ministru, iar restul, celorlalte partide ale coaliţiei. Odată ce un parlamentar a fost numit în cabinet, el este obligat să renunţe, cel puţin temporar, la locul său din parlament.7 Consiliul de Miniştri are atât funcţii administrative, cât şi potice, fiind responsabil pentru securitatea şi apărarea naţională precum şi pentru implementarea politicilor guvernamentale. Mai mult, cabinetul portughez are autoritate legislativă extinsă, în virtutea faptului că poate emite decrete şi legi în cadrul ariei sale de responsabilitate. El are de asemenea dreptul (de către Adunarea Republicii) să adopte legislaţie în ariile de responsabilitate ale parlamentului, mai ales pentru chestiunile care ar dura mult timp în procedura parlamentară. Consiliul este responsabil atât individual cât şi colectiv pentru acţiunile sale în primul rând în faţa Primului Ministru şi apoi în faţa parlamentului. Articolul 203 din Constituţia din 1989 permite unui număr de miniştri să se reunească pentru a forma aşa-numitele „consilii ale miniştrilor specilizaţi” menite să găsească soluţii pentru probleme de interes comun. Secretarii de stat şi alti funcţionari publici din ministere pot fi chemaţi pentru a acorda asistenţă în aceste situaţii, iar rezultatele colaborării lor sunt supuse apoi atenţiei întregului cabinet. Organisme adiţionale au fost create pentru a asista miniştri sau Consiliul ca întreg. În 1984 s-a constituit în cadrul Ministerului Justiţiei un birou special pentru a asigura suport tehnico- legislativ în vederea sprijinirii procesului de elaborare a proiectelor de lege. Pe langă aceasta, un număr de consilii superioare sprijină miniştri în activitatea lor prin realizarea unor studii şi previziuni specifice. Exemple ar fi Consiliul Naţional pentru Educaţie, care, pe lângă faptul că oferă consiliere ministerelor, aceste structuri se întâlnesc cu beneficiarii afectaţi direct de deciziile guvernamentale

Capitolul 2. Sistemul administrativ în Slovenia 7

Armenia Androniceanu – Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pg. 55;

7

În lumea de azi, indiferent de forma de comunicare în care oamenii se constituie şi trăiesc, aproape totul este sau devine politic, de la revoluţiile sociale până la problemele serviciului public. Aceasta înseamnă că politicul, în forma sa cea mai concretă de manifestare care constă în exercitarea puterii, reprezintă o condiţie fundamentalăpentru organizarea şi funcţionarea societăţilorumane. Din aceste motive problematica complexă a puterii şi a guvernării reprezintă pretutindeni în lume un domeniu de mare interes atât pentru actorii nemijlociţi ai acestui fenomen social, respectiv guvernanţii, cât şi pentru diferitele stiinţe care şi-au asumat sarcina de a studia fenomenul din varii perspective. La înţelegerea administraţiei ca fenimen universal, prezentat pretutindeni acolo unde oamenii sunt constituiţi în societăţi statale, încearcă să-şi aducă o contribuţie importantă şi studiul comparativ al sistemelor administrative. Cu toate că, aşa cum demonstrează istoria omenirii şi realitatea contemporană, guvernarea şi administrarea sunt contemporane vitale existenţiale pentru popor sau naţiune, totuşi pentru fiecare dintre acestea ele dobândesc fizionomii proprii.8 În general configuraţia unui sistem administrativ este dictatănde voinţa şi interele puterii police, care încearcă să gestioneze într-o manieră proprie, trebuinţele colectivităţilor umane pe arii mai extinse sau restrânse, trebuinţe care sunt, mai ales în timpurile actuale, într-o dinamică de mare complexitate şi diversitate. Tendinţa firească de evoluţie a fiecărui sistem administrativ este dictată de problemele administrative pe care este chemat să le rezolve. Dat fiind însă faptul că asupra lui exercită presiuni o diversitate de factori, configuraţia pe care o dobândeşte nu este una stabilită dar mai ales pe deplin armonizată cu sarcinile administrative pe care le ridică fiecare colectivitate umană. Este şi aceasta o cauză a caracteristicilor şi fizionomiei particulare pe care fiecare sistemo dobândeşte la un moment dat. 2.1. Particularităţi ale sistemului administrativ din Slovenia

8

Gheorghe Robu, Cornelia Gabriela Livadaru – „Sisteme administrative comparate”, Editura Junimea, Iaşi, 2005, pg. 8;

8

Slovenia este o republică democratică, cu un sistem de guvernare parlamentar. Constituţia slovenă (adoptata la 23 decembrie 1991) pune mare accent pe guvernarea locală. Slovenia nu are un sistem de guvernare regională. Municipalităţile sunt cele mai importante

unităţi

administrativ-teritoriale

care

gestionează

problemele

locale.

Constituţia slovenă garantează principiul autoguvernării nivelelor municipal şi regional dar doar prima există de fapt. Slovenia se bucură de o substanţială stabilitate politică şi economică. A fost dintotdeauna cea mai prosperă regiune a fostei Iugoslavii şi a parcurs tranziţia de la economia socialistă la cea de piaţă mai uşor decât multe alte ţări. Este singura dintre fostele republici iugoslave care a aderat la UE şi a făcut acest lucru în primul val - în mai 2004. Slovenia a devenit membră NATO în acelasi an. În ianuarie 2007, Slovenia a devenit şi prima ţară fostă comunistă care s-a alaturat zonei euro. În 1991 şi-a declarat independenţa, şi-a consolidat economia, iar în 2004 a devenit membru NATO şi UE. şi asta pentru ca, în momentul aderării la UE, nivelul de trai al celor doua milioane de locuitori era comparabil cu multe ţări vest-europene. Constituţia slovenă pune un accent deosebit pe guvernarea locală. Fiindcă Slovenia nu are un sistem de guvernare regională, municipalităţile sunt cele mai importante unităţi administrativ-teritoriale care gestionează problemele locale, prin intermediul unui nou sistem de organizare a administraţiei publice şi a autoguvernării locale ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995.

2.2. Preşedinţia

9

Preşedintele este şeful statului, reprezintă Republica Slovenia şi este comandantul suprem al forţelor armate. El este ales direct pentru un mandat de 5 ani. Nu are dreptul să deţină această funcţie pentru mai mult de două mandate consecutive. Dacă preşedintele acţionează contrar prevedrilor Constituţiei sau legilor ţării, Adunarea Naţională poate sesiza Curtea Constituţională pentru a-l destitui cu acordul majorităţii de două treimi din judecătorii curţii. În concordanţă cu prevederile constituţionale, preşedintele republicii trebuie să-şi exprime opinia cu privire la probleme specifice când îi este solicitat acest lucru din partea Adunării Naţionale, însă preşedintele nu poate fi împiedicat să-şi spună părerea chiar dacă Adunarea Naţională nu i-a cerut-o. Preşedintele poate emite acte cu forţă legală în situaţie de război, în stare de urgenţă sau dacă Adunarea Naţională nu poate fi convocată, cu condiţia ca aceste acte să fie transmise Adunării Naţionale cât mai curând posibil. După consultări cu liderii grupurilor parlamentare din Adunarea Naţională, preşedintele propune un candidat pentru postul de prim-ministru. El trebuie să dizolve Adunarea Naţională dacă, pe perioada formării guvernului, adunarea nu reuşeşte să aleagă un prim ministru sau dacă, urmare a votului negativ de încredere a guvernului, adunarea nu alege un prim ministru şi, la următorul vot de încredere, primul ministru în cauză nu obţine majoritatea. 2.3. Autoritatea executivă

Guvernul Republicii Slovenia este autoritatea executivă supremă şi cea mai înaltă autoritate a administraţiei de stat, indipendent în limitele jurisdicţiei sale şi responsabil în faţa Adunării Naţionale. Guvernul propune legile ce urmează a fi adoptate de Adunare, bugetul de stat, programele naţionale şi alte acte prin care se conturează direcţiile fundamentale şi pe termen lung politicile din diferite domenii ce ţin de competenţa statului. În prezent, guvernul sloven este format din primul ministru şi 15 miniştri. Mai există şi un ministru fără portofoliu, responsabil cu Afacerile Europene.

10

Primul Ministru este responsabil de asigurarea unităţii politice şi direcţiei administrative a guvernului şi tot el coordonează munca munca miniştrilor, pe care îi şi propune de altfel în posturi . Guvernul conduce, direcţionează şi coordonează implementarea politicilor publice aşa cum sunt ele determinate de Adunarea Naţională. Guvernul asigură implementarea legilor, a celorlalte reglementări şi acte generale ale Adunării prin propunerea şi adoptarea măsurilor politice, legale, economice, organizaţionale sau de altă natură care sunt necesare pentru exercitarea autorităţii executive.9 Guvernul conduce administraţia de stat prin intermediul ministerelor. Guvernul supraveghează activitatea miniştrilor, emite linii directoare pentru implementarea politicilor, legilor şi altor normelegale şi se asigură că miniştri îşi coordonează acţiunile în exercitarea funcţiilor. Guvernul poate aşadar să sisteze implementarea unor reglementări, instrucţiuni sau ordine ale unui ministru dacă acestea nu respectă Constituţia, legile sau alte norme legale adoptate de Adunarea Naţională sau de guvern.10 Fiecare ministru este responsabil pentru implementarea deciziilor guvernului şi pentru reprezentarea poziţiei guvernului. Ministrul conduce şi reprezintă ministerul său, emite directive politice pentru aceasta şi pentru structurile administrative din subordinea sa şi le supraveghează implementarea. Ministrul emite reglementări, instrucţiuni şi ordine ce privesc competenţele ministerului în cauză şi instituţiile subordonate. Ministerele au două funcţii esenţiale: implementarea prevederilor guvernamentale şi supravegherea autorităţilor locale. Proiectele de lege propuse de miniştri trebuie discutate şi aprobate de întregul guvern înainte de a fi supuse atenţiei şi aprobării de către Adunarea Naţională. Miniştrii nu pot, în consecinţă, să propună în mod independent proiecte de lege Adunării. Ei sunt responsabili pentru propriile decizii de gestionare a ministerelor lor, precum şi pentru eşecul implementării măsurilor de care trebuie sa se ocupe ministrul respectiv. Există diferenţe considerabile între ministere în ceea ce priveşte organizarea. De exemplu, nu există o regulă generală care să stabilească numărul nivelelor ierarhice sau

9

Dan Chirleşan – Administraţie Publică. Sisteme. Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi, 2007, pg. 76; Salvador Parrado Diez – Sisteme administrative comparate, Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi, 2006, pg. 89. 10

11

numărul minim de unităţi structurale componente în interiorul acestora, ele fiind lăsate la latitudinea fiecărui minister. În Slovenia, miniştri sunt obligaţi să coopereze în domeniile de interes comun prin instituirea unor structuri comune de lucru. Problemele acestea trebuie discutate mai întâi şi abia apoi sunt trimise guvernului ca propuneri clare. Comitetele interministeriale sunt stabilite prin ordonanţă de guvern, iar membrii lor sunt secretari de stat şi alţi înalţi funcţionari publici, precum subsecretarii de stat sau consilieri guvernamentali. Unele comitete de acest gen sunt permanente, altele sunt adhoc, cu manat special Concluzii Sistemele administrative din Portugalia şi Slovenia sunt substanţial diferite. Portugalia este un membru vechi al UE, o ţară cu care România este adeseori asemuită ca performanţă economică şi mentalitate, iar analiza cadrului administrativ ar fi cu atâtmai utilă. Slovenia reprezintă un model de tranziţie la economia de piaţă, fiind ţara cu cel mai ridicat PIB/locuitor, dintre noile ţări care au aderat la UE. Deşi conducerea politică a Portugaliei include un parlament, o adunare şi un cabinet ce necesită sprijinul parlamentului, Preşedintele ţării se bucură de o autoritate considerabilă. Sistemul dual a fost un răspuns la experienţele trăite de Portugalia de-a lungul istoriei. Slovenia nu are un sistem de guvernare regională. Municipalităţile sunt cele mai importante

unităţi

administrativ-teritoriale

care

gestionează

problemele

locale.

Constituţia slovenă garantează principiul autoguvernării nivelelor municipal şi regional dar doar prima există de fapt. Cu toate că, aşa cum demonstrează istoria omenirii şi realitatea contemporană, guvernarea şi administrarea sunt contemporane vitale existenţiale pentru popor sau naţiune, totuşi pentru fiecare dintre acestea ele dobândesc fizionomii proprii, astfel Portugalia şi Slovenia şi-au construit guvernarea şi administraţia după cerinţele şi nevoile poporului.

12

Bibliografie

13

1. Alexandru, Ioan - Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007; 2. Androniceanu, Armenia – Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2007; 3. Chirleşanu, Dan – Administraţie Publică. Sisteme. Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi, 2007; 4. Robu, Gheorghe, Livadaru, Cornelia Gabriela – „Sisteme administrative comparate”, Editura Junimea, Iaşi, 2005; 5. Diez, Salvador Parrado – Sisteme administrative comparate, Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi, 2006.

14