Structura Solului [PDF]

Zitiervorschau

STRUCTURA SOLULUI Proprietatea solului de a avea particulele componente asociate în agregate cu diferite forme şi mărimi, la a căror formare pot participa următoarele procese: - coagularea (flocularea) – unde există soluţii de săruri cu rol coagulator; caracterizează solurile halomorfe bogate în săruri solubile; - cimentarea – prin mijlocirea unui ciment (liant) = humus, argilă, carbonat de calciu, oxizi de fier, secreţii ale plantelor; - fragmentarea – crăparea sau ruperea materialului de sol prin acţiunea mecanică a rădăcinilor plantelor, acţiunii faunei din sol (săparea de galerii) sau a gelifracţiei.

Există însă şi două situaţii în care orizonturile de sol pot fi nestructurate, acestea sunt: - orizonturi necoezive, foarte nisipoase; se formează fie direct pe depozite nisipoase, fie prin eluvierea intensă a elementelor mai fine, care pot avea rol de liant (la orizontul eluvial al podzolurilor); - orizonturi masive, cu particulele de sol cimentate între ele într-un strat continuu, nefisurat; masivitatea poate apărea în cazul unor strate nisipoase umezite (nisipul devine coeziv în stare umedă), prin cimentare cu carbonat de calciu sau oxizi, în cazul orizonturilor gleice de reducere, când excesul freatic de apă duce la eliminarea liantului dintre particulele de sol sau în cazul orizonturilor cu fenomene intense de tasare.

Atunci când orizonturile de sol sunt structurate, pot fi separate trei situaţii, din punctul de vedere al gradului de structurare: - orizonturi slab structurate, cu puţine agregate structurale (sub 25%), greu observabile, cu o rezistenţă redusă la acţiuni mecanice sau hidrice; - orizonturi moderat structurate, cu destul de multe agregate structurale vizibile (între 25 şi 75%), dar cu o rezistenţă moderată la acţiuni mecanice sau hidrice; - orizonturi bine structurate, cu numeroase agregate structurale distincte (peste 75%), rezistente la acţiunea de dispersare.

În general, agregatele structurale pot avea următoarele forme: - glomerulară - agregate sferoidale, cu pori macroscopici, cu feţe rotunjite şi dimensiuni sub 5 mm, aşezare afânată, permeabilitate bună pentru apă şi aer; agregatele sunt uşor friabile, dar prezintă o bună stabilitate hidrică datorită bogăţiei în humus de tip mull calcic; caracterizează orizontul A molic; - granulară (grăunţoasă) – agregate sferoidale mai mari (sub 10 mm), cu muchii şi colţuri relativ rotunjite, aşezare afânată; caracterizează orizontul A bogat în humus al solurilor, dar stabilitatea hidrică şi calitatea este inferioară structurii glomerulare;

În general, agregatele structurale pot avea următoarele forme: - poliedrică angulară - agregate structurale dezvoltate aproximativ egal în direcţia celor trei axe rectangulare, cu feţe plane care se intersectează în muchii ascuţite, aşezarea este îndesată, iar dimensiunile sunt cuprinse între 6 şi 50 mm; caracterizează orizonturile de sol afectate de pseudogleizare, determinând o aerisire şi permeabilitate relativ slabă; - poliedrică subangulară - asemănătoare celei poliedrice angulare, dar cu muchii, feţe şi colţuri rotunjite; caracterizează orizontul B cambic şi tranziţia AB;

În general, agregatele structurale pot avea următoarele forme: - prismatică - agregate dezvoltate mai mult vertical, cu formă de prismă, cu feţe plane, muchii şi colţuri ascuţite, aşezare îndesată; latura bazei are dimensiuni cuprinse între 10 – 100 mm, agregatele putându-se desface prin presare în agregate poliedrice; caracterizează orizonturile de tip B argiloiluvial, bogate în argilă; - columnară - similară celei prismatice, dar agregatele au capetele rotunjite (sub formă de coloană); caracterizează orizontul B argiloiluvial natric al soloneţurilor; agentul coagulator fiind o sare uşor solubilă, agregatele structurale au o stabilitate hidrică foarte redusă, solul “mocirlindu-se” după ploaie;

În general, agregatele structurale pot avea următoarele forme: - lamelară (şistoasă, foioasă) – agregate dezvoltate pe orizontală sub formă de lamele sau plăci cu grosimea cuprinsă între 1 şi 10 mm; formarea acestei structuri este determinată de existenţa unor roci şistoase, de acumularea silicei sau a oxizilor în straturi succesive, de alternanţa proceselor de îngheţ-dezgheţ în orizonturi cu texturi luto-nisipoase sau de tasarea solurilor luate în cultură; caracterizează orizonturile E albic, tranziţia BC (la solurile formate pe roci şistoase), orizonturile tasate.

Determinarea structurii În teren structura se apreciază după 3 criterii: -Formă - Mărime (vezi planşele speciale): - foarte mică, mică, medie, mare, foarte mare - Grad de structurare

Structura solului este importantă pentru că asigură coexistenţa a două proprietăţi fizice importante ale solului, permeabilitatea şi capacitatea de reţinere a apei, totodată îmbunătăţeşte regimul substanţelor nutritive din sol şi diminuează intensitatea eroziunii.