Stirea de Presa. Trasaturi Si Functii Specifice [PDF]

Zitiervorschau

Ştirea de presă. Trăsături şi funcţii specifice Ştirea este genul ziaristic fundamental, fără de care presa îşi pierde raţiunea de a fi (nu mai trebuie să argumentăm afirmaţia că principalele rosturi ale presei sunt informarea privind actualitatea şi comentarea acesteia). Dacă presa scrisă, în special cea cotidiană, nu ar avea prea mult de suferit în absenţa comentariilor din paginile ziarelor, în absenţa informării, a cărei formă de manifestare principală este ştirea, ziarele şi-ar înceta apariţia. „Noi informăm, comentariul îl faceţi dumneavoastră!” este motto-ul multor instituţii de presă. De altfel, o atitudine contrară, de genul: „Noi comentăm, informaţia v-o procuraţi singuri!” este de neimaginat. Motivele sunt evidente. Dar chiar şi prima variantă trebuie privită cu mari rezerve. Dacă ştirea este un demers pur informativ, promovarea ştirii presupune, fără îndoială, un comentariu. Diferenţele între informaţie şi ştire de presă sunt evidenţiate, în ţări cu o bogată tradiţie de presă, chiar la nivelul limbii, făcându-se o delimitarea între informaţie şi ştirea de presă: Limba Informaţie ştire franceză information nouvelle engleză information news italiană informazione notizia spaniolă informacion noticia Această delimitare există şi în limba română: termenul îndeobşte folosit este „ştire”, termen care, spre deosebire de „informaţie”, elimină confuziile, făcând trimitere directă la genul publicistic în discuţie. Ştirea este, mai întâi de toate, o punere în formă şi presupune prelucrarea şi structurarea datelor, a faptelor ce au ca suport un eveniment real şi transformarea acestora într-un discurs purtător de sens, iar mai apoi materializarea discursului pe un suport media. Structura ştirii. Tehnici de redactare. Orice ştire de presă, indiferent de canalul media prin care este transmisă, are menirea de a răspunde la cele şase întrebări, considerate fundamentale legătură cu un eveniment: cine?, ce?, unde?, când?, de ce?, cum?. În absenţa unor răspunsuri clare, relevante, la cel puţin primele patru întrebări, nu putem vorbi despre materialul de presă respectiv ca fiind o ştire de presă. În schimb, răspunsurile la ultimele două întrebări pot veni mai târziu, ele solicitând, în majoritatea cazurilor, un timp de documentare mai îndelungat decât cel permis de urgenţa informării. Regula enunţată mai sus nu exclude din practica de zi cu zi a presei (româneşti sau străine) ştiri frustrate de cel puţin unul dintre aceste răspunsurile obligatorii. Practica de pres[ a impus, pentru ştire, o structură în două trepte:  introducerea sau capul ştirii (purtând, mai peste tot în lume, denumirea din limba engleză lead);  corpul ştirii, care dezvoltă introducerea. Introducerea ştirii (sau lead-ul) este nucleul informativ esenţial, care sintetizează principalele informaţii. Ea îndeplineşte funcţiile:  de a surprinde esenţa, conţinând răspunsurile la întrebările cine?, ce?, unde?, când? - presupune inventivitate şi inteligenţă  de a îndemna cititorul la lectură - se bazează pe arta sau măiestria ziarului Ierarhia răspunsurilor ţine de importanţa datelor aflate în posesia ziaristului. Uneori, publicul este interesat, în primul rând, de cine a făcut, după cum există si cazuri în care interesul prioritar este axat pe răspunsul la întrebarea ce?, când? sau unde? s-a petrecut evenimentul. După formularea paragrafului introductiv urmează dezvoltarea ştirii, etapă ce presupune respectarea câtorva exigenţe:  textul trebuie să aibă un caracterul unitar

1

 coerenţa  relatarea să cuprindă cât mai multe informaţii şi elemente concrete. Corpul ştirii conţine explicarea, aprofundarea introducerii; date privind situarea evenimentului în context (antecedente, circumstanţe, consecinţe);detalii secundare, care întregesc imaginea faptului relatat. Practica jurnalistică a condus la perfecţionarea a trei tehnici fundamentale de redactare a ştirii de presă. Astfel, în funcţie de importanţa evenimentului şi de cantitatea de informaţii certe cu privire la el, precum şi de caracterul său inedit sau aşteptat, o ştire de presă, relatând despre evenimentul în cauză, poate fi realizată folosind una dintre următoarele tehnici:  piramida răsturnată  piramida normală  tehnica mixtă. Piramida răsturnată este metoda cea mai răspândită de redactare, fiind cunoscută şi sub numele de tehnica americană sau tehnica lead. Ea constă în prezentarea „şoc”, informaţia de bază fiind cuprinsă în introducerea ştirii după care urmează date explicative, complementare, de context, alte detalii. Această manieră de redactare vine în întâmpinarea aşteptărilor omului modern, mereu în criză de timp şi, în acelaşi timp, copleşit de bombardamentul informaţional. Piramida normală reprezintă maniera clasică de redactare a unei ştiri de presă, care răspunde succesiv întrebărilor cine, ce, unde, când, de ce, cum. Tipuri de stire. Teoria comunicării mass-media operează, pentru departajarea internă a ştirii de presă, cu mai multe criterii, dintre care cel puţin trei întrunesc consensul teoreticienilor genului şi sunt preluate în limbajul curent al practicii de presă. Un prim criteriu este cel al tematicii abordate. Conform acestui criteriu, există tot atâtea tipuri de ştire câte arii tematice majore abordează genul: ştirea politicã, ştirea economicã, ştirea socialã, ştirea culturalã, ştirea sportivã etc. Un al doilea criteriu este cel al structurii, care împarte ştirile de presă în două tipuri: ştirea simplã (sau flash-ul), care anunţă succint un eveniment în datele lui esenţiale şi ştirea multiplã (sau complexă), care relatează un eveniment în toate elementele sale semnificative. Din aceeaşi perspectivă, teoria presei inventariază si alte modalităţi de existenţă a ştirii, ţinând de ştirea complexă: – minuta, dare de seamă amănunţită a desfăşurării cronologice a unui eveniment de largă semnificaţie socială; – grupajul de ştiri, compus din mai multe ştiri care abordează aceeaşi arie tematică, dând cititorului posibilitatea de a regăsi mai uşor, în conţinutul ziarului, tematica preferată; – revista presei, modalitate de prezentare a actualităţii prin republicarea (ca atare sau prelucrate, dar cu menţionarea expresă a sursei) a celor mai importante ştiri apărute în alte publicaţii. Revista presei este curentă în publicaţiile săptămânale, care fac apel la ştirile apărute în cotidiane, dar apare uneori şi în publicaţiile cotidiene, mai ales ca atitudine faţă de ştirile tipărite în celelalte ziare; – faptul divers, singurul tip de ştire care presupune o atitudine explicită a autorului faţă de faptul relatat, atitudine realizată prin mijloace de expresie literară.

2