Stilul Lui Sadoveanu [PDF]

Zitiervorschau

Stilul sadovenian în volumul Hanu’ Ancuței

Stilul literar reprezintă modul original al unui autor de a-și exprima propriile idei și trăiri. Stilul lui Mihai Sadoveanu îmbină mai multe tehnici narative și descriptive care demonstrează o virtuozitate remarcabilă. Deși Sadoveanu este descriptiv, prezentările lui sunt în mod surprinzător adesea reduse la câteva trăsături esențiale. Hanu Ancuței, publicat în 1928 este o opera literară în care se regăsesc trăsăturile esențiale ale stilului sadovenian. Cuprinde nouă povestiri ale căror personaje poposesc la han, pentru a se odihni sau a se destinde. Tehnica folosită este povestirea în ramă. Această tehnică este întâlnită și în “1000 și una de nopți”, “Decameronul” de Giovanni Boccacio , “ Heptameronul ” de Margareta de Navarra și “Povestirile din Cantebury” de Geoffry Chaucer. Cele nouă povestiri au o supratemă : nevoia de a povesti, iar fiecare povestire are o temă specifică. În povestirea cadru există un narator principal, obiectiv, care deschide spațiul povestirii (“Într-o toamnă aurie am auzit multe povești la Hanul Ancuței”) și îl închide ( „Și comisul Ioniță însuși, după ce a cuprins de grumaz pe căpitanul Neculai, sărutândul, a uitat cu desăvârșire că trebuie să ne spuie o istorie cum n-am mai auzit”), fiind un intermediar între lumea reală a cititorului și lumea fictivă a povestitorului. Tot el alternează persoana a III-a cu persoana I. Alte tipuri de narator pot fi : naratorul – personaj ( comisul Ioniță, căpitanul Isaac, jupân Damian) sau naratorul – martor ( moș Leonte, moș Ienache coropcarul). Fiecare istorisire începe cu un ceremonial, pentru a atrage atenția ascultătorilor “ Cine-a a fost, cum a fost și ce-a făcut “. Hanul Ancuței, cu povestirile și povestitorii săi este învăluit în mister. Timpul și spațiul desfășurării acțiunii este nedeterminat. Întâmplările se petrec “într-o toamnă aurie”, “într-o îndepartată vreme”. Timpul Modul de relatare e evocarea. Hanul Ancuței unifică timpuri diferite : - timpul istoric : este timpul în care s-au desfășurat evenimentele povestite (vremea domniei lui Mihalache Sturza Vodă, în "Iapa lui Vodă", detronarea lui Duca Vodă, în "Orb sărac", povestea de dragoste din tinerețea căpitanului Isac, în "Fântâna dintre plopi". - timpul real al povestirilor : timpul în care erau povestite , în jurul anului 1853. - timpul mitic : semne meteorologice asociate cu întâmplări fabuloase ( "Anul când au căzut de Sânt-Ilie ploi năprasnice și spuneau oamenii că ar fi văzut balaur negru în nouri deasupra puhoaielor Moldovei", "când pe cer apar ființe fantastice , paseri cum nu s-au

mai pomenit" care, după părerea lui Moș Leonte, cititorul în zodii, vestesc război între împărați. Spațiul Spațiul în Hanu Ancuței , ca și în alte opere sadoveniene se desfășoară în două dimensiuni : spațiul exterior : Moldova și spațiul interior : hanul. "Acesta nu era han, era cetate", alcătuit din "ziduri groase de aici până colo" și niște "porți ferecate cum n-am mai văzut". Hanul nu e numai un loc al povestirilor, ca și timpul, spațiul hanului e mitic. Spațiul păstrează personajele din trecut, se creează impresia că este plasat în afara timpului. Ancuța seamănă perfect cu mama sa, cealaltă Ancuță, iapa comisului este cea din povestea sa, hanul este tot un personaj, în cele din urmă. Despre stiulul lui Sadoveanu Tudor Vianu spunea : "Sadoveanu trece, cu drept cuvânt, ca cel mai de seamă poet descriptiv al literaturii noastre. Cine vorbeşte însă de descriere şi-o reprezintă însă mai cu seamă ca o categorie a vizualităţii. Un mare descriptiv pare a fi, pentru sentimentul comun, un mare vizual. Este uimitor, deci, studiindu-l pe Sadoveanu, să constaţi cât de reduse sunt elementele vizualităţii în proza lui şi cum puterea lui evocatoare se sprijină, într-o proporţie copleşitoare, pe factorii audiţiei".