Caracterizarea Personajelor Literare În Proza Lui Mihai Sadoveanu [PDF]

Zitiervorschau

Caracterizarea personajelor literare în proza lui Mihai Sadoveanu În opera sadoveniană realistă descoperim elementele istorice îmbinate cu cele romantice și mitice. Măreția acestor romane se atestă și prin modalitatea de caracterizare a personajelor și evidențierea trăsăturilor deosebite: curajul , eroismul, patriotismul, dragostea. Romanul social Baltagul reprezintă drama unei femei a Victoriei Lipan care își pierde soțul el fiind omorît, romanul descrie drumul parcurs de Victoria în căutarea soțului. Iar romanul Frații Jderi reprezintă o filă din istoria Moldovei anume secolul XV care reprezintă perioada de glorie a țării. În roman mai sunt descrise și destinele oamenilor Măriei Sale. Astfel aceste două romane descriu destine omenești într-adevăr remarcabile, unele avînd un rol important chiar în istoria țării. Două dintre personajele principale din romanul Frații Jderi sînt: Ștefan cel Mare și Ionuț Jder. Ștefan cel Mare este reprezentat ca personaj axial, real și simbolic în întruchiparea domnitorului ideal iar Ionuț este personaj principal și unul din oamenii Măriei Sale. În romanul Baltagul personajul principal este Victoria Lipan iar în rol de personaj secundar este feciorul acesteia Gheorghiță. Procedeele prin care scriitorul caracterizează personajele sunt: caracterizarea directă – de către narator și personaje, caracterizarea indirectă care se bazează pe acțiunile, sentimentele și gîndurile personajului. Caracterizarea directă de către narator a lui Ștefan cel Mare, portret fizic: : ”Vodă Ștefan, călcînd atunci în al patruzecilea an al vîrstei, avea obrazul ars proaspăt de vîntul de primăvară. Se purta ras, cu mustața ușor cărunțită. Avea o puternică strîngere a buzelor și o privire verde, tăioasă. Deși scund de statură, cei dinaintea sa, opriți la zece pași, păreau că se uită la el de jos în sus.” …Domnul e îmbrăcat cu „brocart de Veneţia”, are „ giugiuman de samur şi marochinuri ”. De alte personaje: ” Străinii îl privesc ca un mare cărturar, un iubitor de cultură și artă, un om al Renașterii. Astfel solii străini spun că “ a băut din apa înțelepciunii din aceea și fîntînă răsăriteană din care s-a adăpat Apusul”. Bun diplomat, el primește diplomați și discută cu aceștia în limbile lor, uimindu-i pe aceștia.” Caracterizarea indirectă : Trăsăturile dominante ale voievodului sunt voința și dorința de dreptate:” a prigonit pe lotri, a bătut peste fălci pe dușmani, a grăbit sfîrșitul vicleniilor.” Reușitele sale, izbînzile și victoriile nenumărate îl fac să fie privit ca un mit, ca un ales al divinității. Politica pe care el o duce este una dreapta, iar ” brațul măriei sale a lovit, a stăpînit și a călăuzit”. Este dornic de dreptate și generos,duios și plin de înțelegere cu cei care luptă pentru Moldova. Respecta pe cei care s-au jertfit pentru apărarea țării , poruncind după bătălia de la Vaslui să se țină post și închinăciune. În fața trupurilor neînsuflețite ale lui Manole Păr Negru , Simion Jder și alții, Ștefan a îngenuncheat cu adîncă evlavie. Toată această legătură , apropiere, între domn și oamenii Moldovei este văzută tot ca o minune. Ștefan a reușit să cîștige dragostea ș încrederea oamenilor , aceștia urmîndu-l cu credință și jertfă. Și astfel Moldova a înflorit , putîndu-se spune că pînă și natura ascultă de vestitul domn: “ploile cad la timp, iernile au omături îmbelșugate, iazurile stau liniștite , morile și pîraiele cîntă, prisăcile se înmulțesc în poiene”. Ionuț este caracterizat direct de către narator, la începutul fiecărei etape prin care va trece, personajul este fixat în câte un portret-prezentare: ”Abia îi înfiera mustaţa. Purta contăş de postav albastru de Flandra, ciubote de marochin roş şi jungher la cingătoare. Avea cuşma plecată pe o sprânceană şi zâmbea primăverii”. Treptat, în prezentarea personajului, dimensiunea interioară câştigă teren: „Avea înclinare spre deşertăciune şi strai frumos (…) Era fără linişte; îi plăceau toate zburdălniciile. Ionuţ este observat cu atenţie de cei cu care intră în relaţie de influenţă. Alexăndrel Vodă, ca şi ceilalţi din preajma lui Ionuţ, emit calificative: „Am văzut că eşti vrednic şi ştii atâtea lucruri. Şi ai în domnia ta o bărbăţie şi credinţă”. Nicodim constată: „Am înţeles că în acel copil e pulbere de pușcă” iar Onofrei, fiul lui Nichifor Căliman, adaugă: ”E bărbat frumos şi fudul, sfinţite părinte”. Caracterizarea indirectă :” Ionuț se dovedește diplomat, reușind să evite să-i jignească pe aceștia atingîndu-și totuși scopul, acela de a le

atrage atenția asupra greșelilor comise. Ionuț își asumă rolul de conducător al luptei, pregătind apărarea și începînd la momentul oportun atacul. Totodată se dovedește un bun strateg, alegînd cu grija locul luptei”,” O altă caracteristică a lui Ionuț este credința acestuia. Înainte de luptă el " se închină făcîndu-și cruce și îngenunche, avînd în toată ființa sa un cutremur de rugăciune tăcută”. Astfel observăm în personalitățile acestor personaje calități asemănătoare: curaj, patriotism, eroism, vitejie și abilități de conducător. Vitoria Lipan eroina principală din romanul Baltagul este caracterizată direct de către narator care conturează un succint portret fizic al eroinei: „avea ochii căprui în care se răsfrângea lumina castanie a părului”. Aceşti ochi căprui, „aprigi şi încă tineri, căutau zări necunoscute”, erau „duşi departe”. Ei trădează frământările interioare ale femeii. Despre aceleaşi frământări vorbesc manifestările ei exterioare: „fusul se învârtea harnic, dar singur”. Vitoria înţelege şi semnele naturii: vântul „trecu şuşuind prin crengile mestecenilor, pădurea de brad dădu şi ea zvon”. Alte semne vin din vremuri imemoriale: cucoşul dă semne de plecare, fiind aşezat pe prag şi cu pliscul spre poartă. Poarta se deschide, dar nu intră nimeni. Comportamentul Vitoriei este dirijat de înţelepciune, inteligenţă şi luciditate. Nu pleacă la drum până nu dă sfaturi gospodăreşti argatului, trimite zestrea Minodorei la mânăstire şi îşi lasă şi fata acolo. Fiind o femeie credincioasă, se mărturiseşte preotului, ţine post şi se împărtăşeşte, sfinţeşte Baltagul pentru Gheorghiţă, duce la biserică daruri, se închină şi se roagă la icoana Sfintei Ana. Este o femeie care respectă tradițiile, o mamă grijulie și ocrotitoare. Gheorghiţă Lipan, personaj principal al romanului, este reprezentant al celui care se iniţiază în viaţă. Aflându-se la vârsta adolescenţei, acesta are trăiri contradictorii. Călătoria parcursă de tânăr are un caracter iniţiatic, schimbându-i acestuia atitudinea şi marcând simbolic despărţirea de copilărie. La început el este sfios, nesigur şi reţinut, drumul alături de mama sa având rolul de al maturiza. Portretul fizic îi evidenţiază vârsta, ilustrând trăsături fizice specifice adolescenţei: “era un flăcău sprâncenat(…)întorcea un zâmbet frumos ca de fată şi abia începea să-i înfiereze mustăcioara”.Trăsăturile morale ale lui Gheorghiţă reies din fapte şi gânduri, el săvârşind în final, cu mult curaj,actul justiţiar. Aceste personaje în opinia mea posedă valori omenești deosebite, unii fiind oameni simpli ex: Vitoria, Gheorghiță, totuși sînt superiori, au curaj, tărie de caracter, luptă pentru dreptate și păstrarea valorilor. Ștefan cel Mare și Ionuț posedă capacități de conducători, patriotism, capabili de sacrificiu și dăruire scopului. Sadoveanu a evidențiat valori omenești care sunt capabile să conducă o societate spre calea succesului ei și să contribuie mai departe la valorificarea calităților adevărate omenești.