Stela Cheptea - Despre Locul" Catolicilor Din Iasi PDF [PDF]

Zitiervorschau

Despre „locul” catolicilor din Iaºi Stela Cheptea Bobi Apãvãloaiei În ultimii ani, în literatura de specialitate s-a acordat o atenþie deosebitã genezei oraºului medieval extracarpatic ºi, în primul rând, a celui din teritoriul estic, fapt ce se datoreazã îmbogãþirii documentaþiei, celei scrise adãugându-i-se informaþia obþinutã pe cale arheologicã, astfel încât coroborarea celor douã surse a îngãduit concluzii mai mult decât interesante. În context, s-a evidenþiat rolul pe care l-au avut „oaspeþii” în statornicirea structurilor urbane, deoarece în veacul trecut subiectul a fost privit diferit de cercetãtori în funcþie de baza documentarã sau de indicaþiile ideologice. Astfel, unii dintre istoricii din perioada antebelicã au pus pe seama coloniºtilor întemeierea oraºelor noastre, iar, dupã anii ‘50, subiectul a fost în bunã parte ignorat ori s-a dat prioritate absolutã factorului local, astfel cã numai în ultimele decenii ale veacului trecut cercetãrile arheologice ºi-au impus rezultatele. În studiile noastre din ultimul timp s-a formulat concluzia conform cãreia din a doua jumãtate a secolului al XIV-lea domnii Moldovei, în efortul lor de organizare a statului, au dat o atenþie deosebitã drumurilor comerciale ºi aºezãrilor în curs de urbanizare, chemând, în baza unor privilegii, coloniºti din Transilvania, Polonia sau din centrul ºi apusul Europei, unde regiuni întinse au fost greu încercate la mijlocul veacului de ciumã ºi foamete1. „Oaspeþii” vor contribui, ca peste tot în Europa unde au fost primiþi ori chemaþi, prin activitatea lor, la organizarea oraºelor dupã modelul celor din þãrile de origine, la stimularea producþiei meºteºugãreºti ºi comerþului. Domnia, ca proprietarã a oraºelor, le-a concedat un teren la marginea aºezãrilor unde noii veniþi ºi-au organizat mahalaua cu case, ateliere ºi prãvãlii în jurul bisericii ºi cimitirului adiacent. Dacã biserica era construitã din piatrã sau din lemn, faptul nu conta, deoarece avea aceeaºi semnificaþie ºi importanþã, calitatea materialelor ºi mãrimea lãcaºului fiind determinate de numãrul de credincioºi ºi de puterea lor economicã. Pentru armeni sau pentru evreii veniþi mai târziu, biserica se identifica cu etnia, dar în cazul catolicilor aceasta era factorul ce-i unea pe coloniºtii de diferite neamuri europene2. Radu Manolescu, Oraºul medieval în Europa apuseanã, Bucureºti, 1990, p. 62-63. Insistãm asupra faptului cã nu trebuie fãcutã vreo confuzie între „oaspeþii” veniþi sau aduºi din centrul ºi apusul Europei de domnie ºi populaþia româneascã de rit catolic venitã, de-a lungul secolelor, din Transilvania, înainte de întemeierea statului Moldova ºi care s-a stabilit în satele înºirate de-a lungul vãilor râurilor Moldova, Bistriþa, Tortuº, 1 2

484

Semnatar articol

Primii „oaspeþi” de confesiune catolicã primiþi în Iaºi au avut aceleaºi drepturi ºi, desigur, aceleaºi îndatoriri ca pretutindeni, ei primind din partea domniei bucata lor de pãmânt în marginea de sud-vest a perimetrului urban. Toþi cercetãtorii care au abordat aceastã problemã au fost de acord cu identificarea sitului catolicilor, ca ºi cu cel al armenilor din marginea nord-esticã a vechiului târg, unde se aflã ºi astãzi Biserica Armeanã, ºi ne referim aici la cele trei importante monografii dedicate urbei, care sintetizeazã numeroase lucrãri apãrute anterior3. În acelaºi timp, istoricii au stabilit ca principal centru de interes al aºezãrii urbane Curtea domneascã încã din momentul edificãrii ei, adicã de la începutul veacului al XV-lea. Oarecum nuanþat, cu ani în urmã, noi am avansat ipoteza conform cãreia aºezarea urbanã din secolul al XV-lea s-a restructurat în funcþie de Curtea domneascã4, având în vedere descoperirile arheologice de pe latura vesticã a terasei. Din cele prezentate, o contradicþie a fost totdeauna evidentã. Pe de o parte, afirmaþia conform cãreia „locul” catolicilor era amplasat la marginea aºezãrii, pe de altã parte, siguranþa istoricilor, bazatã doar pe documentele din secolele XVI-XVIII, de a fixa, încã dintr-un început, Curtea domneascã în nucleul iniþial al Iaºilor, iar, ca urmare, situl respectiv s-ar fi aflat chiar în mijlocul aºezãrii urbane. Rezultatele cercetãrilor arheologice, efectuate, cu întreruperi, dupã 1990 în preajma bisericii romano-catolice „Adormirea Maicii Domnului”, dar ºi în alte puncte din marginea vesticã a oraºului, ne-au îngãduit sã concluzionãm cã aceastã zonã (versantul vestic) a constituit nucleul cel mai vechi al oraºului5, mai ales cã, pe o distanþã de circa 500-600 m, se înºirã ºi azi cinci biserici, printre care ºi biserica romano-catolicã, care au intrãrile orientate oarecum nefiresc spre pantã6, Tazlãu (vezi Stela Cheptea, Episcopia Romano-Catolicã Iaºi, în vol. Nicolae Iorga. 1871-1940. Studii, coordonator Constantin Buºe, Bucureºti, 2006, p. 114, nota 28). 3 Dan Bãdãrãu, Ioan Caproºu, Iaºii vechilor zidiri, Iaºi, 1974, p. 38-39; Istoria oraºului Iaºi, C. Cihodaru, Gh. Platon, redactori responsabili, vol. I, Iaºi, 1980, p. 54; Al. Andronic, Iaºii pânã la mijlocul secolului al XVII-lea. Genezã ºi evoluþie, Iaºi, 1986, p. 37. Ulterior, aceeaºi pãrere a fost împãrtãºitã ºi de Teodor Octavian Georghiu, Radu Radoslav, Spaþiu central al oraºului medieval românesc extracarpatic din secolele XIV-XVI, spaþiu al coeziunii sociale. Elemente pentru un studiu comparatist european, în „Historia Urbana”, I, 1993, 2, p. 153 ºi urm.; Teodor Octavian Gheorghiu, Cetãþile oraºelor. Apãrarea urbanã în centrul ºi estul Europei în Evul Mediu, Bucureºti, 2000, p. 88-89, 95-96. 4 Stela Cheptea, Biserica romano-catolicã „Adormirea Maicii Domnului” din Iaºi, în „Europa XXI”, Iaºi, 1995, p. 278. 5 În partea vesticã a oraºului au fost fãcute cele mai multe descoperiri datând din secolele al XIV-lea ºi al XV-lea (Stela Cheptea, Din nou despre începuturile Iaºilor, în „Historia Urbana”, V, 1997, 2, p. 158-159, unde sunt menþionate descoperirile arheologice). 6 Se ºtie cã accesul firesc într-un lãcaº de cult se face dinspre zona cea mai aglomeratã a oraºului, respectând desigur orientarea est-vest. Accesul în bisericile de pe corniºa vesticã a Iaºilor ni se pare nefiresc deoarece astãzi s-a modificat structura urbanã, centrul de greutate deplasându-se de pe pantã, spre est, în interiorul terasei.

Titlu articol

485

acolo însã unde a fiinþat în vechime Uliþa Ciubotãreascã7. La acestea se mai adaugã douã biserici, având aceeaºi orientare spre pantã, Biserica Tãlpãlari ºi Biserica Banu. Ambele monumente au fost construite peste altele mai vechi8, stadiul actual al cercetãrilor nepermiþându-ne deocamdatã o datare a acestora din urmã. Trebuie sã subliniem încã o datã faptul cã sãpãturile arheologice din situl actual al Episcopiei ne-au permis o nouã localizare a nucleului iniþial al Iaºilor. Aceste investigaþii au avut ca prim rezultat identificarea, pe întreaga suprafaþã, a unui strat de culturã datând din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea ºi din veacul urmãtor, cãruia îi corespund ºi locuinþe cu inventar specific urban. În al doilea rând, s-a reuºit a se delimita, pe latura nordicã a sitului, cimitirul bisericii de gospodãria misiunii ºi de locuinþele orãºenilor. Cele mai vechi locuinþe cercetate integral erau construite solid din bârne de stejar, fiind adâncite în sol, ca pretutindeni în oraºele Moldovei medievale. O astfel de construcþie a fost surprinsã pe latura de sud a lãcaºului având în inventar cahle cu faþa deschisã ºi olanul închis, olãrie de uz comun specificã sfârºitului secolului al XIV-lea ºi începutul veacului urmãtor. Datarea a fost confirmatã de o monedã emisã de Vladislav Iagello (1386-1434). În apropiere, pe latura de est a bisericii, a fost descoperitã o locuinþã asemãnãtoare, cu gârliciul în trepte, datatã cu o monedã Petru II (1448-1449). Distanþa micã dintre locuinþe, precum ºi urmele de chirpic ars la roºu, bârnele carbonizate ºi materialele ceramice gãsite în gropile mormintelor sau în alte complexe mai nou dezvelite în jurul bisericii ne indicã posibilitatea existenþei ºi a altor locuinþe în zonã, probând faptul cã, la sfârºitul veacului al XIV-lea ºi în primele decenii ale celui urmãtor, zona era bine populatã. Tot pe aceastã parte a versantului, spre Curtea domneascã, de fapt spre anexele ei gospodãreºti (Fânãria Gospod), au mai fost descoperite alte douã locuinþe, datând din aceeaºi vreme, care au fost gãsite sub actuala ªcoalã „Gh. Asachi”. Nu ºtim dacã acele ultime case din marginea oraºului aparþineau „oaspeþilor” sau nu, deoarece în stadiul actual al cercetãrilor nu s-a delimitat încã latura de sud a sitului catolic din primul veac al existenþei lui. În perimetrul nordic al bisericii situaþia se prezintã aproximativ la fel, stratul de culturã cu urme materiale specifice primelor decenii ale vieþii urbane ieºene, deºi suficient de rãvãºit de intervenþiile ulterioare, a fost datat cu groºi emiºi de urmaºii lui Alexandru cel Bun, fapt ce ne permite a considera cã, la Stela Cheptea, op. cit., p. 161. La Biserica Banu, în vara anului 2004, s-a fãcut un sondaj în actualul pridvor, unde s-a dezvelit masa altarului aparþinând vechiului lãcaº de cult, iar în vara acestui an (2006) s-a executat un mic sondaj în exterior, pe latura de nord a bisericii Talpalari, la naºterea absidei laterale din cea a altarului, demonstrându-se astfel cã actualul monument stã pe o temelie mai veche. 7 8

486

Semnatar articol

sfârºitul secolului al XIV-lea ºi în primele decenii ale veacului urmãtor, locuirea era intensã ºi unitarã în perimetrul respectiv, care a constituit un cartier supus aceluiaºi sinistru. Se pare cã, în secolul al XV-lea, locuirea în zonã s-a structurat, casele grupându-se în partea nordicã a parcelei, unde douã dintre cele cercetate aveau întrãrile, nefiresc, spre nord, orientate însã la Uliþa Sãseascã ori Ungureascã. Construcþiile investigate ori numai semnalate, datate cu materiale specifice secolului al XV-lea dar ºi cu denari emiºi de Materi Corvin, au dispãrut prin incendiere, foarte probabil în urma unui raid al tãtarilor care au pustiit Moldova între anii 1510 ºi 15139. Desigur, aceste locuinþe puteau aparþine oricui ºi, în aceste condiþii, apare firesc întrebarea dacã putem preciza cumva, încã din secolul al XV-lea, „locul” catolicilor? Construcþiile dezvelite sau numai semnalate în situl cercetat aparþineau creºtinilor de confesiune romano-catolicã? Trebuie sã formulãm aceste întrebãri deoarece în literatura de specialitate s-a încetãþenit pãrerea conform cãreia biserica romano-catolicã ieºeanã este mai nouã ºi, ca urmare, „locului” ce i-a aparþinut nu i s-a acordat poziþia cuvenitã în peisajul urban medieval10. Aceastã situaþie a avut ca suport informaþiile documentare târzii, din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea. Primele ºtiri despre lãcaº ajunse pânã la noi fiind legate de lupta Papalitãþii împotriva Reformei, Sf. Scaun trimiþându-ºi emisarii ºi în Þãrile Române11, iar în rapoartele sau însemnãrile lor de cãlãtorie gãsim referiri ºi la edificiul catolic din Iaºi12. Biserica ungureascã Stela Cheptea, ªase veacuri de istorie, în vol. Catedrala romano-catolicã Iaºi, Iaºi, 2005, p. 15 ºi urm. 10 Chiar dacã s-a demonstrat cã biserica romano-catolicã ieºeanã este mult mai veche, unii cercetãtori continuã sã împãrtãºeascã pãrerile încetãþenite, împotriva oricãrei evidenþe, fapt de demonstreazã cã tradiþia este cel mai greu de înlãturat (Fabian Doboº, Ctitorul catedralei din Iaºi - Pr. Fidelis Rocchi, în vol. Catedrala romano-catolicã Iaºi, Iaºi, 2005, p. 63-67). 11 Conciliul de la Trento (1542-1563) a fost important ºi pentru biserica romanocatolicã din Moldova, deoarece a stimulat trimiterea de misionari papali pentru reorganizarea bisericii locale în spiritul reformelor adoptate la Conciliu. În rapoartele misionarilor s-au pãstrat ºtiri despre biserica ºi credincioºii catolici din Moldova. De altfel, printre multe alte mãsuri Conciliul recomanda ºi convocarea frecventã a sinoadelor diecezane ºi provinciale unde urmau sã se discute ºi sã se ia mãsuri de punere în practicã a decretelor confirmate printr-o bulã de papa Pius al IV-lea (Ludwig Hertling S.J., Istoria Bisericii, ediþie îngrijitã de pr. prof. dr. Emil Dumea, Iaºi, 1998, p. 370-386). Ca urmare, în toamna anului 1642, s-a convocat un sinod diecezan la Cotnari (Iosif Gabor, Parohia Catolicã Iaºi, 1986, în manuscris, p. 54-55), de la care preoþii ieºeni nu puteau lipsi, iar, ca urmare a doleanþelor formulate, De Propaganda Fide, congregaþie nou înfiinþatã, a contribuit la înfiinþarea unui ºcoli iezuite la Iaºi. 12 Prima menþiune documentarã dateazã din anul 1586 (Cãlãtori strãini despre þãrile române, vol. II, Maria Holban, redactor responsabil, Bucureºti, 1970, p. 524-525). 9

Titlu articol

487

este pentru prima datã menþionatã în documentele interne în anul 162913. Penuria de informaþii scrise a fost suplinitã doar de cercetãrile arheologice14. Stadiul actual al investigaþiilor nu ne-a oferit încã ºansa descoperirii lãcaºului de cult din secolul al XV-lea, deoarece sãpãturile arheologice nu sunt nici pe departe în situaþia de a ne permite concluzii definitive. Totuºi, rãspunsul la întrebãrile formulate mai sus vine firesc dacã luãm în considerare mormintele descoperite în secþiunile ºi casetele practicate pe laturile de sud ºi est ale monumentului ºi care fãceau, desigur, parte din cimitirul adiacent acelei prime biserici15. Ca argumente de necontestat pot fi aduse, deocamdatã, douã schelete, dezvelite în douã secþiuni diferite, tãiate de fundaþiile bisericii actuale ale cãrei prime temelii au fost datate în primele decenii ale secolului al XVI-lea, morminte care, din pãcate, nu aveau inventar. De cel mai mare interes, însã, în susþinerea ipotezei conform cãreia primele înhumãri în cimitirul bisericii dateazã încã din secolul al XV-lea îl reprezintã materialul numismatic descoperit în inventarul altor morminte. Pânã în prezent cele mai vechi monede identificate deocamdatã reprezintã exemplare emise sub Alexandru cel Bun, ªtefan cel Mare, Matei Corvin, Wladislav al II-lea etc. Mormintele cu monedele menþionate nu sunt grupate într-o anume parte a zonei cercetate ºi, în acest caz, nu suntem în mãsurã sã presupunem unde se afla lãcaºul de cult. Oricum, biserica a existat ºi a aparþinut „oaspeþilor” ce au primit gãzduire în marginea aºezãrii ieºene, unii dintre ei ridicându-ºi casele, aºa cum s-a vãzut, chiar în preajma lãcaºului lor de închinãciune. Pe baza datelor stratigrafice, putem deocamdatã avansa ipoteza conform cãreia aceastã primã bisericã a dispãrut în acelaºi timp cu locuinþele, foarte probabil, în primii ani ai secolului al XVI-lea, deoarece fundaþia aflatã sub actualul monument a tãiat un strat de incendiu, care cãpãcuieºte ºi gropile celor mai vechi morminte dezvelite deocamdatã. Cercetãrile arheologice din ultimii ani16 ne-au dat posibilitatea sã concluzionãm, cu prudenþa necesarã ºi sub rezerva unor descoperiri viitoare, cã locuirea din secolele XIV-XV se extindea de pe versantul vestic, incluzând vecinãtãþile ºi proprietãþile actuale ale Mitropoliei, pânã în zona Bisericii Sf. Gheorghe-Lozonschi ºi ale Episcopiei romano-catolice delimitate, spre interiorul terasei, de fosta Uliþa Mare.

Documente privitoare la istoria oraºului Iaºi, I, editate de I. Caproºu ºi Petronel Zahariuc, Iaºi, 1999, nr. 194; N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localitãþilor ºi monumentelor medievale din Moldova, Bucureºti, 1974, p. 440 ºi 511, nota 96. 14 Stela Cheptea, op. cit., p. 10 ºi urm. 15 Ibidem, p. 21 ºi nota 50 16 Ne referim la descoperirile arheologice din anii 2003-2006 din zona actualului Magazin „Moldova”. 13

488

Semnatar articol

La acestea se adaugã descoperirile din anul 2004 din str. Sf. Sava nr. 117, din preajma Teatrului Naþional „Vasile Alecsandri”, dar ºi altele mai vechi, din curtea bisericii Sf. Sava, de pe locul actual al Finaþelor Publice18 ori din fosta stradelã Golia, aflatã în faþa Halei Centrale19, unde au fost documentate urme de viaþã urbanã datând din veacurile XIV-XV. În acelaºi timp, cercetãrile ori supravegherea arheologicã din mai multe puncte din aria cuprinsã între zidul de nord al incintei mãnãstirii „Sf. Nicolae Domnesc” ºi perimetrul nordic al strãzii C. Negri nu au surprins urme mai consistente de locuire din aceste prime secole. În ilustrarea situaþiei din zonã, de cel mai mare interes au fost cercetãrile din preajma Magazinului Moldova, care s-au efectuat în scopul descãrcãrii de sarcina arheologicã a terenului pe care urma sã se extindã o nouã aripã a magazinului. Pe suprafaþa de cca. 2.500 mp nu au fost descoperite construcþii sau instalaþii mai vechi de mijlocul veacului al XVI-lea, ci numai un strat de culturã cu urme slabe de locuire, datând din secolele anterioare. Dezvelirea, pe latura de nord a Magazinului Moldova, a unei porþiuni din uliþa Podul Vechi, cu front de case de ambele pãrþi ale strãzii ºi un atelier de producere a olãriei cu cinci cuptoare de ars ceramica în spatele frontului sudic de case, precum ºi a altui complexe cu trei cuptoare pentru ars olãria scoase la luminã pe latura vesticã a magazinului, toate datând din veacul al XVII-lea, demonstreazã cã abia acum aceastã parte a localitãþii intra în circuitul urban. De altfel, sãpãtura pentru canalul de refugiu, executatã, în aceastã varã, pe latura de sud-est a magazinului, ne-a confirmat rezultatele cercetãrilor anterioare, urmele incendiilor care au distrus locuinþele din zona actualei strãzi Anastasie Panu se încadreazã cronologic la sfârºitul secolului al XVI-lea ºi în veacul al XVII-lea20. Toate aceste documente arheologice sprijinã afirmaþia potrivit cãreia uliþa Podul Vechi s-a deschis abia în a doua jumãtate a Parcela de la adresa amintitã a fost cercetatã arheologic în scopul eliberãrii terenului de sarcina istoricã. Cu acel prilej a fost dezvelitã o locuinþã adâncitã în sol, care pãstra încã porþiuni din douã bârne de stejar de la talpa casei, din al cãrei inventar fãceau parte cahle cu faþa deschisã ºi olanul închis, precum ºi ceramicã de uz comun datând de la sfârºitul secolului al XIV-lea ºi de la începutul veacului urmãtor. Dupã dispariþia prin incendiu a construcþiei ºi nivelarea locului, a fost ridicatã o altã casã, datatã tot pe baza materialului ceramic în secolul al XVI-lea. ªi aceasta din urmã a cãzut pradã unui sinistru. Din pãcate, resturile casei au fost mult mai afectate de intervenþii ulterioare. 18 Stela Cheptea, „Europa XXI”, III-IV, p. 290-291. 19 Al. Andronic, Stela Cheptea, Curtea domneascã din Iaºi, în „Revista Monumentelor Istorice”, LIX, 1990, 2, p. 14-17 ºi notele 23 ºi 34. 20 Rezultatele cercetãrilor arheologice executate în jurul Magazinului Moldova sunt foarte importante pentru istoria Iaºilor ºi, ca urmare, necesitã o prezentare detaliatã, care, desigur, depãºeºte cadrul de faþã ºi necesitã un studiu special. 17

Titlu articol

489

veacului al XVI-lea, când Iaºii, prin mutarea aici a capitalei, devin cel mai important oraº al Moldovei medievale. Ca urmare, Curtea domneascã va fi atrasã din ce în ce mai mult spre viaþa urbanã, terenul din preajma ei devenind important pentru activitãþile meºteºugãreºti ºi, mai ales, comerciale, pãmântul cãpãtând repede preþ în planimetria oraºului. În contextul prezentat, de cel mai mare interes pentru istoria dezvoltãrii urbane a Iaºilor îl capãtã cercetarea locului pe care se va ridica, abia între anii 1637 ºi 1639, Mãnãstirea Trei Ierarhi. În concluzie, putem sublinia faptul cã, pânã în secolul al XVI-lea, „locul” catolicilor se afla în marginea sud-vesticã a aºezãrii urbane, dar, o datã cu extinderea oraºului spre Curtea domneascã, ajunge treptat în centrul Iaºilor.

Casetã pe absida altarului bisericii catolice

Fragment de zid

490

Semnatar articol

Uliþa Podul Vechi, Iaºi

Titlu articol

Uliþa Podul Vechi, Iaºi

491

Aspect de pe ºantierul arheologic de la biserica catolicã din Iaºi

492 Semnatar articol