Sistemul Endocrin [PDF]

Zitiervorschau

Sistemul endocrin

Sistemul endocrin are rol de comunicare şi coordonare şi se bazează în exercitarea funcţiilor sale pe hormoni.

Hormonii sunt substanţe chimice ce sunt eliberate în sânge

pentru a trimite mesaje celulelor organismului. Hormonii sunt produşi de glandele endocrine şi de alte organe ne-endocrine ale organismului. Hormonii controlează creşterea, reproducerea şi stabilesc reacţia organismului la factorii de stres fizici ori emoţionali.

Nu toate celulele intră în interacţiune cu hormonii, ci doar celule ţintă specifice care au anumiţi receptori de care hormonii se pot cupla. Aceştia intervin, pe cale umorală (şi nu pe cale nervoasă, cum acţionează creierul) în dezvoltarea şi menţinerea structurii normale şi în reglarea funcţiilor organismului. Între sistemele de coordonare nervoasă şi umorală există o strânsă interdependenţă.

STRUCTURA SISTEMULUI ENDOCRIN

Glandele endocrine: hipofiza, epifiza, hipotalamusul, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele, pancreasul endocrin, ovarele şi testiculele.

Hipofiza Hipofiza (glanda pituitară) are greutatea de 0,5 grame. Este formată din trei lobi, anterior, mijlociu şi posterior, ultimul fiind conectat la hipotalamus. Hormonii secretaţi de hipofiză sunt:

* Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina stimulează creşterea .

* Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează dezvoltarea organismului.

* Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere. De asemenea, intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule şi stimulează secreţia glandelor mamare. Hipersecreţia acestui hormon înainte de pubertate determină gigantismul, iar secreţia insuficientă cauzează nanismul hipofizar .

* Hormonii gonadotropi controlează funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti.

* Hormonul luteotrop sau prolactina stimulează la femeie secreţia lactată. * Hormonul antidiuretic sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului normal al lichidelor extracelulare în organism prin stimularea absorbţiei de apă la nivel renal.

* Ocitocina favorizează naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii uterului şi alăptarea.

Epifiza Epifiza are formă conică şi are ca pincipal hormon secretat melatonina, care acţionează inhibator asupra glandelor sexuale şi are efect hipoglicemiant.

Tiroida Tiroida se găseşte lângă laringe şi

trahee şi are o greutate de aproximativ 30 de grame. Hormonii tiroidei sunt tiroxina şi triiodotironina. Acţiunea acestora cuprinde: controlează creşterea şi diferenţierea celulară, reduc depozitele de lipide, intensifică absorbţia intestinală de glucoză, determinând hiperglicemia, stimulează activitatea glandelor sexuale.

O diminuare a funcţiei tiroidei poate determina cretinismul ori scăderea capacităţii de învăţare şi de memorare. La populaţiile din zone muntoase, cu ape sărace în iod, apare guşa endemică, creşterea volumului glandei tiroide.

Paratiroidele Paratiroidele sunt patru glande mici aflate în partea posterioară a tiroidei şi care secretă hormonii: parathormonul şi calcitonina care au rol în menţinerea echilibrului (absorbţia şi fixarea) fosforului şi a calciului organismului.

Hiperfuncţia acestor glande determină decalcifierea osoasă, iar hipofuncţia lor conduce le dezvoltarea defectuoasă a dinţilor şi întârzieri mintale.

Timusul Timusul este un organ care se dezvoltă până în al doilea an de viaţă, după care rămâne staţionar până la 14 ani, când se atrofiază şi este înlocuit cu o grăsime. Limfocitele T, care îşi au originea în măduva hematogenă sunt diferenţiate în timus .

Glandele suprarenale Glandele suprarenale se găsesc în partea de sus a fiecărui rinichi. Zonă exterioară a acestora secretă trei categorii de hormoni steroizi: mineralocorticoizi (reglarea metabolismului mineral, reabsorbţia natriului şi eliminarea potasiului), glucocorticoizi (sunt reprezentaţi de cortizol, care intervine în special în metabolismul glucidelor) şi sexosteroizi (contribuie la diferenţierea dintre sexe: timbrul vocii, pilozitatea etc.).

Zona interioară a suprarenalelor secretă adrenalina şi noradrenalina. Stresul şi suprasolicitările stimulează secreţia medulosuprarenalei. În stări de stres cu care organismul este obişnuit creşte nivelul noradrenalinei, iar în condiţii de stres neobişnuit creşte secreţia adrenalinei.

Pancreasul endocrin Pancreasul endocrin este format din celule răspândite în interiorul pancreasului exocrin. Există două tipuri de celule, celule alfa, care secretă glucagonul şi celule beta care secretă insulina.

Insulina este principalul hormon care scade nivelul glicemiei din organism. Ea creşte gradul de utilizare a glucozei în celule şi ajută la transformarea glucidelor în lipide.

Hiposecreţia de insulină produce diabetul zaharat. Glucagonul are efecte opuse insulinei, determinând hiperglicemie.

Ovarele Ovarele produc hormonii sexuali ai femeii, incluzând hormonii steroizi: estrogenul şi progesteronul, precum şi inhibina . Estrogenul şi progesteronul reglează funcţiile ovariene şi dezvoltarea sânilor la pubertate. Estrogenul ajută la dezvoltarea ovulelor. Progesteronul este necesar în menţinerea şi dezvoltarea sarcinii, dacă acesta s-a produs.

Cum previne pilula contraceptivă sarcina?

Ciclul menstrual şi sarcina sunt controlate de la nivelul creierului de hipofiză. Aceasta eliberează lunar substanţe, stimulând ovarele să producă hormonii sexuali: estrogenul şi progesteronul. În primele 2 săptămâni ale menstruaţiei, ovarele produc estrogen, care pregăteşte organismul pentru eliberarea unui ovul. La administrarea pilulelor, informaţia primită de hipofiză este că nivelul progesteronul este ridicat, ceea ce ar însemna că există un ovul fertilizat. Pilula contraceptivă este cea care mimează nivelul crescut de progesteron. Ca urmare, hipofiza blochează eliberarea de alte ovule. Rolul pastilei contraceptive este, aşadar, acela de a preveni ovulaţia. Totodată, mucusul cervical se îngroaşă, devenind mai vâscos şi impenetrabil pentru spermatozoizi.

Testiculele Testiculele produc testosteronul şi inhibina.

Testosteronul ajută la crearea spermei, dezvoltarea caracteristicilor bărbăteşti şi la creşterea dorinţei sexuale.

Patologia glandelor endocrine

Fiziopatologia hipofizei. Etiologia. Hiposecreţia hormonului

somatotrop are in calitate de factori etiologici

diferite procese patologice la nivel hipotalamic şi hipofizar: dereglări ale licvorodinamicii cu hidrocefalie, neuroinfecţii, intoxicaţii, traumatisme, procese tumorale, intervenţii chirurgicale sau radioterapia regiunii hipotalamo-hipofizare. Manifestările clinice şi biochimice ale insuficienţei secrteţiei GH sunt specifice pentru varsta, la care s-a instalat insufucienţa. Deficienţa GH la adulţi şi abolirea activităţilor metabolice şi organogenetice ale GH se traduc prin creşterea masei ţesutului adipos in special distribuită in regiunea trunchiului, hipoglicemie din cauza pierderii funcţiei glicogenolitice, intoleranţa glucozei şi rezistenţa la insulină, modificarea lipidogramei, rezorbţia şi atrofierea oaselor – osteopenia, hipotrofia organelor interne, hipotrofia ţesutului conjunctiv, alterarea structurii şi functiei cardiace, reducerea masei musculare şi performanţei fizice şi in sumă reducerea calităţii vieţii. Insuficienţa GH la copii, de rand cu dereglările metabolice specifice pentru insuficienţa GH, se manifestă proeminent prin dereglarea hondroosteogenezei cu retardarea creşterii – nanismul hipofizar. Hipersecreţia GH la adulţi este mai frecvent in relaţie cu adenomul hipofizar din celulele eozinofile secretoare de somatotropină şi se manifestă prin dereglări metabolice şi morfogenetice. Acţiunea excesivă morfogenetică a GH se manifestă la adulţi prin acromegalie – creşterea somatică deformantă a scheletului extremităţilor, care şi-au mai păstrat la această varstă potenţialul de creştere (falangele degetelor, scheletul facial) şi prin splanhnomegalie – creşterea in dimensiuni a organelor interne. Hipersecreţia somatotropinei la copii se traduce prin gigantism – creşterea somatică excesivă, dar proporţională, in asociaţie cu manifestările metabolice specifice pentru GH.

Fiziopatologia hipofizei. Hipo- şi hipersecreţia hormonului adrenocorticotrop Insuficienţa ACTH conduce la hipoplazia corticosuprarenalelor şi insuficienţa secretorie secundară a glucocorticoizilor. Hipersecreţia de ACTH conduce la hiperplazia corticosuprarenalelor şi hipersecreţia secundară a glucocorticoizilor. Alte manifestări ale hipersecreţiei de ACTH sunt in relaţie cu efectele metabolice mediate direct de ACTH (acţiune extraadrenală) – activizarea tirozinazei melanocitelor şi intensificarea sintezei melaninei cu hiperpigmentaţia pielii, lipoliză, hiperlipidemie cu acizi graşi neesterificaţi. Efectele ACTH mediate prin hipersecreţia de glucocorticoizi (acţiune transadrenaliană) constău in inhibiţia lipolizei, activizarea gluconeogenezei şi lipogenezei.

Fiziopatologia hipofizei. Hipo- şi hipersecreţia hormonului tireostimulant Hipersecreţia TSH este consecinţă a adenomului bazofil hipofizar. TSH provoacă hiperplazia şi stimularea funcţiei tiroidei (hipertiroidism secundar). Hiposecreţia TSH conduce la insuficienţa secundară a tiroidei Hipo- şi hipersecreţia hormonilor gonadotropi La femei stimulează maturaţia foliculilor Graaf, iar la bărbaţi – spermatogeneza. Hiposecreţia FSH la femei este asociată cu lipsa creşterii şi maturizării foliculilor primordiali in ovare şi consecutiv conduce la infertilitate. Administrarea FSH exogen conduce la maturizarea unui număr mare de foliculi ovarieni (hiperstimulare ovariană). Hiposecreţia FSH la bărbaţi conduce la inhibiţia spermatogenezei şi consecutiv la oligozoospermie cu sterilitate.

Fiziopatologia suprarenalelor. Hipo- şi hipersecreţia glucocorticoizilor Cauzele hipersecreţiei glucocorticoizilor, in afară de reacţia stres, sunt procesele hipotalamice . Manifestările hipercorticismului pornesc de la activităţile biologice ale glucocorticoizilor şi constău in: osteoporoză, obezitate specifică, hipertensiune arterială, atrofia timusului şi ţesutului limfoid, ulceraţie sau recidivarea ulcerilor preexistente gastrice şi duodenale, imunosupresie, rezistenţă scăzută la infecţii, hiperglicemie cu toleranţa scăzută la glucoză, limfocitopenie, eozinopenie, dereglări reproductive şi sexuale. Afecţiunile suprarenalelor se manifestă prin astenie nervoasă şi musculară, hipotensiune arterială, colaps, insuficienţă cardiovasculară, hiponatriemie şi retenţie a potasiului, diaree, anorexie, pierderi ponderale.

Hipo- şi hipersecreţia aldosteronului Hiperaldosteronismul poate fi primar şi secundar. Hiperaldosteronismul primar este prezent in tumoarea hormonsecretoare a suprarenalelor şi se manifestă prin fenomene renale, neuromusculare (astenie musculară, parestezii, convulsii) şi cardiovasculare. Dereglările metabolismului hidrosalin constău in retenţia sodiului (hipernatriemie) şi pierderea potasiului. Aceasta conduce la ieşirea din celulă a potasiului cu intrarea in celule a sodiului, provoacand hiperhidratare intracelulară, inclusiv şi a endoteliocitelor, ceea ce, de rand cu sensibilizarea vaselor faţă de catecolamine, conduce la ingustarea lumenului vaselor cu hipertensiune arterială. Activitatea cardiacă se dereglează consecutiv hipokalieimiei. Hiperaldosteronismul secundar este consecutiv hipovolemiilor sau ischemiei rinichilor cu activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron sau rezultatul degradării insuficiente a aldosteronuli de către ficat şi acumularea in exces a acestuia. Hipoaldosteronismul se intalneşte mai rar şi este in relaţie cu defectele enzimatice in suprarenale, adrenalectomie, dereglarea mecanismelor de activare a sistemului reninăangiotensinăaldosteron. Se manifestă prin pierderi excesive de sodiu cu urina, hiponatriemie, reţinerea potasiului şi hiperkaliemie, astenie musculară şi nervoasă, hipotensiune arterială, bradicardie, bloc atrioventricular.

Hipo- şi hipersecreţia corticosteroizilor sexuali Forma congenitală a hipersecreţiei corticoizilor sexuali este cauzată de hiperplazia congenitală a suprarenalelor şi se manifestă prin modificarea organelor sexuale la naştere – izosexuală la băieţi şi heterosexuală la fete. La băieţi se manifestă prin testicule mici, penis dezvoltat, pilozitate pronunţată, oprire in creştere. La fete survine pseudohermafroditismul, intersexualitate, hipertrofia clitorisului cu aspect de penis şi a labiilor mari, pilozitate pubiană androgenă, voce ingroşată, hirsutism. Alte forme de hipersecreţie sunt cauzate de tumori ale corticosuprarenalelor, hipersecreţia ectopică de corticosteroizi sexuali, insuficienţa de 21-hidroxilază cu scăderea secreţiei cortizolului, hipersecreţia de ACTH şi stimularea sintezei androgenelor. Se manifestă la băieţi prin azoospermie (forma feminizantă), atrofie testiculară, iar la fetiţe – prin atrofie uterogenitală, lipsa dezvoltării glandelor mamare, amenoree, inversiunea instinctului sexual, virilism, hirsutism.

Fiziopatologia pancreasului endocrin. Insuficienţa insulinică constituie veriga principală a patogeniei diabetului zaharat. Deficitul de insulină provoacă multiple dereglări metabolice cu leziuni severe ale structurilor organismului. Dereglarea sintezei de glicogen şi lipide este manifestarea metabolică primordială şi esenţială a deficienţei de insulină . Consecinţa este incapacitatea ficatului şi muşchilor de a sintetiza glicogen şi a adipocitelor de a sintetiza lipide din glucoză. Consecinţa este incapacitatea ficatului şi muşchilor de a sintetiza glicogen şi a adipocitelor de a sintetiza lipide din glucoză. Diabetul zaharat poate conduce la come – cetoacidotică in insuficienţa absolută a insulinei, hiperosmolară in deficienţa insulinică moderată şi lactoacidotică in hipoxie, septicemie, şoc cardiogen.

Principiile farmacoterapiei afecţiunilor endocrine. 



Principiile de bază ale farmacocorecţiei constau in restabilirea homeostaziei hormonale in organism prin tratamentul substituitiv in cadrul hipofuncţiei glandei endocrine (hormoni tiroidieni in hipotireoză; administrarea de estrogeni sau androgeni in cadrul hipogonadismului, administrarea insulinei in cadrul diabetului zaharat tip I etc). In caz de hiperfuncţie a glandei endocrine se administrează preparate ce inhibă funcţia glandei respective (ex. tireostatice sau tratament cu iod radioactiv - in hipertireoză). Tratamentul radical presupune inlăturarea chirurgicală a tumorilor hormonproductive.

Proiect elaborat de: 

Renita Maria