Revista Pleroma nr.1 1999 [PDF]

Zitiervorschau

11

ROLUL PUNERII MAINILOR IN TRADITIA IUDEO-CRESTINA de John F. Tipei

Consideratii preliminare Punerea mainilor este practicata in numeroase ocazii in traditia crestina. Ea este un act folosit pentru binecuvantare (ex. Me. 10.16), pentru vindecare (Me. 5.23; 6.5; 8.23,25; 16.18; Lc. 4.40; 13.13; F.A. 28.28), pentru trimitere sau ordinare (F.A. 6.6; 13.3; 1 Tim. 4.14, 5.22; 2

Tim. 1.6), si pentru primirea Duhului Sfant (F.A. 8.17; 19.6; Evr. 6.2). Asocierea punerii mainilor cu alte aspecte vitale ale experientei si lucrarii crestine din Biserica primara i-a asigurat acestei practici un loc important

in praxis-ul crestin. Un text o descrie, chiar. ca fiind o invatatura fundamental^ (Evr. 6.1-2). Importanta practicii pentru crestmism, in general, si pentru cercetatorii Bibliei, in particular, este recunoscuta de catre Jean-Thierry Maertens: De toutes ies societes religieuses, I'Eglise chrttienne est incontestablemet celle qui a fait le plus large usage de ^imposition des mains dans son rituel. Elle nous offre un vaste terrain

d'etude} Scopul acestei lucrari este sa analizeze cu precadere pasajele din Noul Testament unde se vorbeste despre punerea mainilor si sa dezvaluie, de tlecare data, semniticatia atasata acestui gest de catre crestinismul foarte timpuriu. Pentru o intelegere mai buna a folosirii si a rolului acestei practici in comunitatea crestina, trebuie sa vedem mai Intai ce se spune despre ea in Vechiul Testament si in celelalte scrieri iudaice. Data fiind complexitatea temei abordate, aspectele istonce - cum ar fi originea si evolutia practicii punerii mainilor, vor fi atinse Tn treacat. Am renuntat, de asemenea, si la unii autori greco-latini, in scrierile carora apare practica punerii mainilor, deoarece nu ne propunem o tratare exhaustiva a subiectului luat in discutie, intr-un spatiu tipografic limitat. De asemenea,

nici aspectului filologic nu i se va acorda dectt o mica atentie. 1 J.T. Maertens, 4Un Rite de Pouvoir: L'Imposition des Mains' in SR 7, nr. 1 (1978), 29.

12

I Punerea mainilor in mediul ludaic Vechiul Testament

Punerea mainilor apare in Vechiul Testament in contexte variate, atat ca un gest spontan, cat si ca un ritual prescris.

1.

Binecuvantare (Gen.48.14,17-n©, eirepaXev tt]v Xe^Pa T^lv oefrav - LXX; Gen.48.18 ud, kmQeq ti> 8efidv [xetpa] - LXX).

2. 3.

Vindecare (2 Imp. 5.11 - T3n, em0r|o-ei ~f\v x^tpa - LXX). Jertfe: jertfe de pace (Lev. 3.2, 8, 13), jertfe pentru pacat (Lev. 4.4, 15, 24, 29, 33; 8.14; Ex. 29.10; Num. 8.12; 2 Cr. 29.23), arderi de tot (Lev. 1.4, 10-LXX; 8.18, 22; Ex. 29.15; Num. 8.12)si berbecui pentru consacrare (Lev. 8.22; Ex. 29.19).

4.

Ritualul din Ziua Ispasirii (Lev. 16.21).

5. 6.. 7.

Consacrarea Levitilor (Num. 8.10). Instalarea unui succesor ( Num. 27.18, 23; Deut. 34.9). Pronuntarea sentintei asupra celui ce huleste (Lev. 24.14; Dan. 13.34 -LXX) Terminologie

Exista trei verbe principale ce sunt folosite pentru a desemna

practica punerii mainilor in Vechiul Testament: DO. no si "|DO. David Daube a arata ca trebuie sa se faca o distinctie clara intre aceste verbe. Asttel, "joo, "a apasa [cu mana asupra cuiva sau ceva]", denota intotdeauna exercitarea unei presiuni fizice, in timp ce DD si na contin ideea de "plasare sau asezare cu gingasie a mainilor asupra cuiva sau ceva": In LXX nu se face distinctie intre 'sprijinirea' si 'punerea' mainii. Aici, "jco si do sunt traduse identic prin emTiOiun, iar na prin ciri (jriXXoi. Asemeni LXX-ei, traducerile englezesti ctt si cele in limba

romana vorbesc invariabil despre "asezarea" sau "punerea" mainilor.

Verbele do si no apar in contexte variate. Ele sunt folosite interschimbabil in Gen. 48 pentru a descrie un gest de binecuvantare. Cateva exemple vor tl deajuns.

: D. Daube.

The New Testament and Rabbinic Judaism (Jordan Lectures;

London: The Athlone Press, 1956), 22446.

13

DO : Elisei, care este pe moarte, isi pune mainile (T^ DO) peste

imparatul Ioas, in timp ce acesta din urma tine arcul (2Imp. 13.16; eire6iiKev EXiome ras x^pas tou utou em rag x^pas tou BaaiXew*? - LXX). Chiar daca sensul nu este sigur, gestul pare sa

semnifice o transmitere simbolica a puterii divine.3 Expresia obisnuita "a

pune mana la gura", ca un semn clar pentru tacere, foloseste dd (ex. Jud.

18 19;em6es ti*]v X^P^ crou ^1Tl T° ^"rojia cjou -LXX). Mainilesunt,

de asemenea, puse pe capul unei persoane, ca semn al jelirii (ex. 2 Sam. 11.19, co; c-niQ^Kev Tot9 X^pas ain-fjs - LXX). Verbul este, de asemenea, tblosit pentru a indica luarea cu forta a unej persoane: pentru a

o prinde pe Atalia. soldatii "au pus mana pe ea" ( 2 Reg. 11.16,

c-t n1/ ico*i : £t\£Qi}kuv auTf) x^pa aou - LXX). - no: YHWH isi asaza mana asupra oamenilor (Ps. 139.5, no ;

cGi)Kas eir ' cue Tiji/'xetpa aou - LXX). Un mijlocitor isi poate pune mainile peste doua parti implicate intr-un litigiu

(Iov 9.33, rr ns1;

oiaKOWu) - LXX).

. ^

Celalalt verb, ^00 , este folosit de 25 de ori in Biblia bbraica:

pentru jertfe (20 ori), consacraii (4 ori), si pentru condamnarea unei persoane (1).

Semnificatia gestului in Vechiul Testament

Una

dintre

semniticatiile

punerii

mnnilor,

adica

aceea

a

identitlcarii, pare sa se potriveasca tuturor contextelor vechi-testamentale, tacand exceptie, poate, doar unele jertfe. Punandu-si mainile peste cineva, persoana se identifica cu recipientul binecuvantarii, condamnarii sau autoritatii. Mainile puse peste animalul de jertfa il indica in mod indirect pe proprietarul animalului/obiectutui jertfit ca fiind eel care beneticiaza

' Tot asa si J. Gray, 1&2 Kings (Philadelphia: The Westminster Press, 1963),

542 Pentru o interpretare diferita. vezi W. Boyd Barrick, "Elisha and the Magic Bow: A Note on 2 Kings 13:15-17". VT 35 (1985): 355-363. Conform lui

Barrick, 22-, din v. 16a nu se refera la "scoaterea" arcului, ci la "incordarea' lui.

Astfel. v.l 6b. nu descrie o practica magico-simbolica, ci o operatie de incordare a arcului tacuta de catre doua persoane, peisaj regasit si pe o relicva din timpul domniei lui Ashurbanipal. Totusi, este greu de crezut ca, vorbind din p.d.v.

filologic, 2S1 poate ft strans legat de actiunea "fncordarii" unui arc. Conform lui

J. Robinson, gestul lui Elisei a fost tacut intentional pentru "a arata ca actiunea

iraparatului si cea a lui Dumnezeu erau una" (The Second Book of Kings, Cambridge: Cambridge University Press, 1976), 125.

14

de pe urma ritualului. Pe langa acest sens general, fiecare intrebuintare a actului punerii mainilor pare sa aiba semnificatia ei proprie.

Punerea mainilor pentru binecuvantare semnifica in primul rand identificarea. In cazurile in care binecuvantarea rostita lua forma unei rugaciuni (ex. Gen. 48.15-16), este. de asemenea, posibil sa privim actul ca un simbol al rugaciunii peste o persoana sau un grup. Punerea mainilor trebuie facuta cu o atingere usoara (cu, no), cu o singura mana, a capului celui care primeste binecuvantarea.

Punerea mainilor in contextul sacrificial semnifica in primul rand dreptul de proprietate; proprietarul identifies animalul ca posesie a sa

si indica indirect ca rezultatul pozitiv al jertfei sale ii revine \n\.A Gestul

mai poate semnifica si substituirea, rara sa includa, totusi, ideea de

transfer de personalitate^ si moarte substitutionara." In toate contextele sacrificiale, gestul este facut apasand ( "CO ) cu o mana capul victimei.

4 W. R. Smith.

Religion of the Semites (2ret ed. London: Black, 1914), 325; J.

Pedersen, Israel. Its Lite nnd Culture, vol. 3 (London: University Press, 1940), p.

366; H.W. Robinson. "Hebrew Sacrifice and Prophetic Symbolism", pp. 129139: R. de Vaux. Ancient Israe!:Its Lite nnd Institutions (London: Darton, Longman and ToddT

1961), p. 416 si Studies in Old Testament Sacrifices

(Cardif: University of Wales Press. 1964). p. 28; H. Ringgren, Israelite Religion lET; Phiiadeiphia: Fortesress Press, ivoo), p. iov; M.C. Sunsom, "Laying on of

Hands in the Old Testament'", 323-26: W.D. Stacey, "Concerning Ministry -

Three Addresses to Ordinands. II. Ordination". ExpT/mlS (1964): 264-67; R.K. Yerkes, Sacrifices in Greek and Roman Religions nnd Early Judaism{\952), p.

i34: Rene Peter, "L" imposition des mams", p. 52; W.P. Wright. "The Geasture

of Hand Placement in the Hebrew Bible and Hittite Literature". JAOS 106 ' 3 (1986). p 436-39: .1 E. Hartley. ■992). 21: .1

Leiencus (WBC 4: Waco. TX: Word Books.

Viilgrom. Levencus /-/(< (AB 3: New York: Doubleday. 1991).

152

' .1

Milgrom scrie: "Identificarea cu animalul jertfit este straina de gandirea

biblica, atat pentru ca este magica. cat si pentru faptul ca presupune credinta ca moartea ne apropie de Dumnezeu. (Leveticus 1-16. p. 151).

" lnchinatonil aduce animalul

nu ca un inlocuitor al sau. ci ca pret de

rascumparare pentni libertatea sa (Lev. 1.4). Alte locuri date de Wenham, unde

~D^ inseamana "a plati o rascumparare" sum Lev. 17.11; Num. 25.13; 35.31; 33: 2 Sam. 21.3-6 {Leveticus 59- 62). Vezi si N. Kiuchi, Purification Ottering

(JSOTS 56; Sheffield: JSOT Press, 1987), p. 118, care critica pozitia luata de Janowski, Sii/ine a Is Heilsgeschehen (Vluyn: Neukirchener Verlag, 1982), p.21821. Din punctul de vedere al lui Janowski, inchinatorul participa in moartea animalului (adica se substituie animalului) pnn punerea mainilor. Antitetic

15

Ceremonia cu tapul ispasitor, din Ziua Ispasirii, are o semnificatie aparte. Aici, ambele maini apasa asupra tapului pentru a transfera asupra sa pacatele lui Israel (Lev. 16.21). Punerea mainilor poporului asupra Levitilor (Num. 8.10) are

aceasi semnificatie ca si in cazul jertfelor; Levitii sunt adusi ca o jertia, ca un dar leganat al tntregului popor. Este putin probabil ca actul acesta sa

semnifice un transfer de personalitate7 sau de datorie.8 Cel mai mult,

punerea mainilor reprezinta, concomitent, dreptul de proprietate (identified indirect originea darului) si renuntarea la orice fel de pretentii din partea Levitilor (ei sunt pusi de o parte pentru a implini slujba la care au fost chemati).9

In toate contextele in care nu e vorba de jertfe, contexte in care se

foloseste cuvantul "DO, ideea principal este cea de transfer. Punerea

mainilor in vederea instalarii unui succesor semnifica in primul rand transferul slujbei (oficiului) sau al autoritatii. Mainile sunt puse peste o

persoana care s-a dovedit a fi calificata pentru slujba (ex. Iosua, Num. 27.18). Pe langa oficiu. actul este vazut ca unul ce confera noului conducator o abilitate (sau abilitati) cu ajutorul careia (carora) el este imputernicit sa faca slujba la care a fost chemat. (Deut. 34.9). Cand mainile sunt puse peste o persoana condamnata (Lev.

16.24; Sus. 34 [Dan. 13.34 in LXX]), actul identified faptasul si transfera asupra lui/ei o anumita materia contaminare sau resposabilitate (vinovatia de a li varsat singe pe care comunitatea o contracts, ca rezultat al impunerii pedepsei cu moartea.)

. Scrierile apocrife si pseudoapocrifele.

Punerea

mainilor apare

in

inaltarea

lui Isni