Reprezentarea Pieselor Mecanice [PDF]

Zitiervorschau

I. Materiale și instrumente de desen 1. Materialele de bază utilizate în desenul tehnic a. Hârtia pentru desen Conform 1, hârtia pentru desen este materialul de bază necesar la realizarea desenelor tehnice. Hârtia pentru desen poate fi: - hârtie opacă, de culoare albă, utilizată pentru reprezentarea desenelor originale (figura 1a); - hârtie de calc, transparentă, utilizată pentru executarea desenelor sau pentru copiere după un desen original (figura 1b).

a. hârtie opacă b. hârtie de calc Figura 1. Aspectele hârtiei pentru desen b. Creioanele pentru desen Pentru realizarea desenelor sunt utilizate creioanele de lemn (figura 2a) și creioanele mecanice (figura 2b), cu mină din grafit și duritate diferită. Astfel, în funcție de duritatea minei și de utilizări, creioanele se pot diferenția în următoarele tipuri: - creioane cu mină moale: 2B, 3B, 4B, 5B, 6B, 7B, utilizate la desenul artistic și pentru redarea detaliilor în mărime naturală în desenul de arhitectură; - creioane cu mină medie: B, HB, utilizate pentru schiță F, H, 2H, utilizate pentru desen de reproducere și 3H, utilizate pentru desen tehnic, alături de H și 2H; - creioane cu mină tare: 4H, 5H, 6H, 7H, 8H, 9H, utilizate pentru desen cu acuratețe mare, dintre care pentru construcții geometrice exacte sunt recomandate 4H, 5H, 6H.

a. creion de lemn b. creion mecanic Figura 2. Aspectele creioanelor pentru desen 2 c. Rotring-urile Rotring-urile sunt utilizate la executarea desenelor în tuș pe hârtia de calc. Tușul este conținut în capsule din material plastic și reprezintă lichidul cu care se încarcă rotringurile. El poate fi negru sau colorat, iar tușul colorat este folosit pentru realizarea diagramelor și schemelor. Aspectele rotringului și a cartușului de tuș sunt redate în figura 3a și 3b.

a. rotring b. cartuș de tuș Figura 3. Aspectele rotringului și a cartușului de tuș 2

d. Materialele auxiliare Sunt considerate materiale auxiliare guma de șters (radiera) sau lama dublă a aparatului de ras, ele fiind utilizate pentru corectarea unui desen tehnic. Aspectele materialelor auxiliare sunt redate în figura 4.

a. guma de șters (radiera) b. lama dublă a aparatului de ras Figura 4. Aspectele materialelor auxiliare 2. Instrumente utilizate în desenul tehnic Pentru realizarea unui desen tehnic, desenatorul utilizează următoarele instrumente, aspectele acestora sunt redate în figura 5. a. Planșeta pentru desen Planșeta pentru desen (fixă sau portabilă) utilizată ca suport pentru hârtia de desen. b. Teul Teul este realizat din două elemente, unul dintre acestea fiind o riglă gradată de lungime egală cu a planșetei, iar celălalt este poziționat perpendicular pe riglă, la o extremitate a acesteia. Scopul utilizării teului este de trasare a liniilor.

Figura 5. Planșeta și teul pentru desen c. Echerele Echerele au forma unui triunghi, având unghiuri diferite: 300, 450, 600, respectiv 900. Ele sunt utilizate pentru trasarea liniilor înclinate sub un anumit unghi sau a liniilor paralele. Aspectul echerelor folosite la desenul tehnic sunt redate în figura 6.

1

a. echer la 300

b. echer la 450 Figura 6. Aspectele echerelor

d. Raportorul Raportorul este un instrument gradat utilizat pentru măsurarea unghiurilor. Unitatea de măsură folosită este gradul. El are forma unui semidisc, prevăzut cu o scară gradată de la 00 la 1800. Aspectul unui raportor este redat în figura 7a. e. Rigla gradată Rigla gradată este instrumentul cu care se trag linii drepte, se măsoară dimensiuni liniare, se verifică suprafețe plane etc. Ea este realizată din lemn, din metal, din material plastic, iar unul dintre aspectele liniei este redat în figura 7b.

a. raportor b. rigla gradată Figura 7. Aspectele raportorului și riglei gradate f. Compasul Compasul este, conform 3, un instrument folosit în desenul tehnic pentru trasarea cercurilor sau arcelor de cerc, sau pentru măsurarea lungimilor, în particular pe hărți. Compasul este compus din două brațe îmbinate la un capăt. De obicei, unul dintre brațe are la capăt un ac, iar celălalt un creion sau un alt instrument de trasat. Forma unui compas este redat în figura 8.

Figura 8. Aspectul unui compas 2

g. Șabloanele Șabloanele sunt instrumente care pot avea scopul de scriere de tip (figura 9a), de trasarea cercurilor de diametre prestabilite (figura 9b) sau razelor ( figura 9c).

a. Șablon de scriere tip H

b. Șablon de trasarea cercurilor

c. Șablon de trasarea razelor

Figura 9. Șabloane pentru desene tehnic

II. Norme generale utilizate la întocmirea schiței piesei mecanice Standardizarea reprezintă, conform 1, activitatea tehnico-științifică organizată, desfășurată în scopul sistematizării situațiilor repetabile, a metodelor optime de calcul, a convențiilor de reprezentare, a proiectării formei și dimensiunilor pentru realizarea produselor, sistematizarea exploatării, întreținerea, repararea și controlul de calitate. Standardul este un document în care sunt cuprinse normele care reglementează calitatea, dimensiunile și alte caracteristici specifice unui produs dintr-un anumit domeniu pentru a stabili o ordine precisă și logică. 1. Tipuri de standarde a. Standardul național Standardul național este elaborat la nivel național, prin norme valabile în activitatea dintro anumită țară. Fiecare țară are o siglă pentru standardele naționale. De exemplu, România are SR. b. Standardul european Standardul european elaborat la nivel european este valabil pentru aplicare în țările comunității europene, iar sigla acestuia este EN. c. Standardul internațional Standardul internațional elaborat la nivel internațional prin ISO (International Standard Organization) este reglementat prin norme valabile la nivel internațional. Fiecare standard cuprinde următoarele informații: - indicativul format din siglă și numărul standardului; - anul ultimei ediții (ediția în vigoare); - titlul. Sigla standardelor române actuale este:

Elemente de standardizare: Tipurile de linii, clasificarea liniilor după tip și grosime, precum și utilizarea liniilor în desenul tehnic sunt redate în tabelul 1. 3

Denumirea liniei Linie continuă groasă Linie continuă subțire Linie continuă subțire - ondulată - în zig zag Linie întreruptă - groasă - subțire Linie punct subțire Linie punct mixtă

Tabelul 1. Clasificarea, simbolul, aspectul și utilizarea liniilor Simbolul Aspectul Utilizare A Contururi și muchii reale vizibile B Muchii fictive, linii de cotă, linii ajutătoare, linii de indicație, hașuri etc. Linii de ruptură pentru delimitarea C vederilor și secțiunilor D Contururi acoperite, muchii acoperite E F G Linii de axă, traseele planelor de simetrie H Trasee de secționare

Linie punct groasă

J

Linie două subțire

K

puncte

Indicarea suprafețelor cu prescripții speciale Conturarea pieselor învecinate, pozițiile extreme și intermediare în mișcare etc.

2. Tipuri de formate Formatul reprezintă spațiul necesar executării desenului, delimitat pe coală de desen în scopul decupării copiei desenului original. SR ISO 5457:1994 stabilește dimensiunile, modul de notare și elementele grafice ale formatului. a. Dimensiuni și mod de utilizare Formatul de desen are dimensiuni a x b. Pe coala de hârtie, conturul formatului se trasează cu linie continuă subțire. Formatele preferențiale alese din seria principală A, ISO 216 sunt reprezentate în figura 10.

Figura 10. Formatele preferențiale alese din seria principală A 4

b. Elementele grafice obligatorii ale formatului Elementele grafice obligatorii ale formatului, redate în figura 11, sunt: - chenar; - fâșie de îndosariere; - conturul exterior al indicatorului; - reperele de centrare.

Figura 11. Elementele grafice obligatorii ale formatului 3. Indicatorul Indicatorul este un element al desenului tehnic care are ca scop redarea tuturor datelor necesare la identificarea desenului și piesei desinate. Standardul SR ISO 7200:1994 nu prevede un anumit tip de indicator. Dimensiunile maxime ale indicatorului sunt de 170 mm (lungime) si 56 mm (lățime). Pentru execuția desenelor tehnice în școli, se recomandă următorul tip de indicator, redat în figura 12.

Figura 12. Tipul de indicator recomandat în școli

III. Reguli de reprezentare în proiecție ortogonală a pieselor 1. Reprezentarea în vedere a formelor constructive pline a. Așezarea normală a proiecțiilor Dispunerea proiecțiilor pe planul de proiecție, conform standardelor în vigoare (STAS 61476, metoda europeană), rezultă prin desfășurarea unui cub de proiecție în interiorul căruia se află

5

obiectul de reprezentat grafic, care se proiectează pe partea interioară a feţelor acestui cub, conform 4, redat în figura 13.

Figura 13. Reprezentarea cubului de proiecție În raport cu direcția principală de proiecție A, care se alege astfel încât aceasta să definească cele mai multe detalii de formă și prin care se obține proiecția din fată (principală) celelalte proiecții se dispun, precum în figura 14, astfel:

Figura 14. Dispunerea proiecțiilor - proiecția principală, este proiecția obținută după direcția A; - proiecția de jos, este proiecția obținută după direcția B, pe un plan de nivel (plan paralel cu planul orizontal de proiecție), dispusă deasupra proiecției principale; - proiecția de sus, este proiecția obținută după direcția C, pe cel de-al doilea plan de nivel al cubului de proiecție (care poate fi considerat planul orizontal de proiecție), dispusă sub proiecția principală; - proiecția din dreapta, este proiecția obținută după direcția D, pe planul lateral stânga, dispusă în stânga proiecției principale; - proiecția din stânga, este proiecția obținută după direcția E, pe planul lateral dreapta, dispusă în dreapta proiecției principale; - proiecția din spate, este proiecția obținută după direcția F, pe un plan de front, situat în fata piesei, dispusă în dreapta proiecției din stânga sau în stânga proiecției din dreapta. b. Alegerea vederii principale 6

Vederea este proiecția ortogonală care indică parte vizibilă a unui obiect și, dacă este necesar, părțile invizibile (ascunse vederii). c. Stabilirea numărului minim de proiecții Un desen, conform 1, trebuie să conțină numai acele vederi necesare pentru o descriere clară și completă a formei obiectului. În funcție de complexitatea obiectului, el poate fi reprezentat de una până la șase vederi. Numărul de proiecții se limitează la minimum necesar pentru reprezentarea clară a obiectului. Se recomandă să se folosească în special următoarele trei direcții: - vederea din față; - vederea din stânga; - vederea de sus. d. Contur aparent, muchie reală, muchie fictivă Conturul aparent este linia poligonală închisă ce delimitează vederea. La reprezentarea în vedere, conturul aparent și muchiile vizibile reale rezultate din intersecții ale suprafețelor se trasează cu linie continuă groasă iar cele acoperite, sau golurile interioare ale pieselor, se trasează cu linie subțire întreruptă. Muchia reală poate fi vizibilă sau acoperită. Ea apare ca urmare a intersecției dintre suprafețe. Muchia reală vizibilă se trasează cu linie continuă groasă, iar cea acoperită se trasează cu linie întreruptă groasă sau subțire. Muchia fictivă este intersecția imaginară dintre două suprafețe racordate printr-o rotunjire. Muchiile fictive se trasează cu linie subțire, fără atingerea conturului. Aspectele conturului aparent, a muchiei reale, precum și a muchiei fictive sunt redate în figura 15.

Figura 15. Aspectele conturului aparent, a muchiei reale și a muchiei fictive e. Reprezentarea convențională a suprafețelor plane Forma plană a unei suprafețe (de exemplu fețele laterale ale paralelipipedului, trunchiul de piramidă, porțiuni de cilindru teșite plan și având forma de patrulater) poate fi indicată, fără proiecții suplimentare, prin reprezentarea cu linie continuă subțire a diagonalelor acestei suprafețe, precum în figura 16.

7

Figura 16. Reprezentarea convențională a suprafețelor plane

IV. Reprezentarea în secțiune a pieselor Secțiunea este reprezentarea, conform 4, în proiecție ortogonală pe un plan al unei piese, așa cum ar arăta aceasta dacă ar fi intersectată cu un plan imaginar numit plan de secționare, iar porțiunea din piesă aflată între observatorul uman și suprafața de secționare ar fi îndepărtată (figura 17).

Figura 17. Reprezentarea unei secțiuni într-o piesă 1. Clasificarea secțiunilor Secțiunile se clasifică după mai multe criterii: a. după modul de reprezentare pe desen: - secțiune propriu-zisă, când se reprezintă numai conturul figurii rezultate din intersecția piesei cu planul de secționare (figura 18a); - secțiune cu vedere, când se reprezintă în desen atât secțiunea propriu-zisă, cât și în vedere, partea piesei aflată în spatele planului de secționare (figura 18b); b. după poziția planului de secționare fată de planul orizontal de proiecție: - secțiune orizontală, dacă planul de secționare este un plan paralel cu planul orizontal de proiecție (plan de nivel); - secțiune verticală, planul de secționare este un plan perpendicular pe planul orizontal de proiecție (plan de front) (figura 18a); - secțiune înclinată, dacă planul de secționare are o poziție oarecare fată de planul orizontal de proiecție (figura 19).

8

a.

b.

Figura 18. Secțiune a. propriu-zisă; b. cu vedere

Figura 19. Secțiune înclinată

c. după poziția planului de secționare față de axa de simetrie a piesei: - secțiune longitudinală, dacă planul de secționare conține sau este paralel cu axa longitudinală a piesei; - secțiune transversală, dacă planul de secționare este perpendicular pe axa de simetrie principală a piesei (figura 18 și figura 19). d. după forma suprafeței de secționare: - secțiune plană, dacă suprafața de secționare este un plan (figura 18); - secțiune frântă, dacă suprafața de secționare este formată din două sau mai multe plane consecutiv concurente sub un unghi diferit de 900; în aceste cazuri, elementele cuprinse în planele înclinate se rotesc împreună cu acestea până devin paralele cu planul de proiecție pe care urmează a fi proiectate. 2. Hașurarea în desenul tehnic Hașurarea reprezintă notarea convențională grafică pe desen a diferitelor tipuri de materiale (STAS 104-80). Pentru diferite materiale din care sunt confecționate obiectele, standardul menționat stabilește forma și aspectul hașurilor, potrivit reprezentărilor din tabelul 2. Pârțile pline ale pieselor metalice secționate se hașurează cu linie continuă subțire, înclinată la un unghi de 450 spre dreapta sau spre stânga fată de linia de contur a proiecției, fată de axa de simetrie a piesei sau fată de chenarul desenului. Distanta dintre liniile de hașura este de 0,5-6 mm și se alege în funcție de mărimea suprafeței hașurate. Tabelul 2. Secțiuni hașurate de diferite materiale

metale

beton

materiale nemetalice

bobine, înfășurări electrice

hârtie, carton

tole transformator

lemn (secțiune transversală)

lemn (secțiune longitudinală)

Sticlă

lichide

9

3. Traseul de secționare Traseul de secționare este urma planului de secționare pe planul de proiecție și se trasează cu linie punct subțire având la extremități sau în punctele unde își schimbă direcția segmente îngroșate. Direcția de proiectare a secțiunii se indică prin săgeți, ce se execută cu vârful pe extremitățile traseului de secționare (figura 20). Traseele de secționare se notează cu litere mari, folosind aceeași literă pentru același traseu, iar deasupra secțiunii se indică literele corespunzătoare traseului. Literele pot fi înscrise și în punctele unde traseul de secționare își schimbă direcția.

Figura 20. Reprezentarea traseului de secționare 4. Reprezentarea rupturilor Ruptura este reprezentarea unei piese în proiecție ortogonală din care se îndepărtează o anumită parte, separând-o de restul piesei printr-o suprafață neregulată. Ruptura se execută în scopul: - reducerii spațiului ocupat pe desen de reprezentarea piesei; - reprezentării unor porțiuni din piesă care la reprezentarea în vedere sunt acoperite vederii. Linia de ruptură se trasează cu linie continuă subțire ondulată pentru piesele din materiale metalice și nemetalice, excepție făcând piesele executate din lemn, unde linia de ruptură este o linie trasată în zig-zag (figura 21).

Figura 21. Reprezentarea rupturii în piese tehnice Linia de ruptură nu trebuie să coincidă cu o muchie sau cu o linie de contur sau să fie trasată în prelungirea acestora. În cazul reprezentărilor obiectelor simetrice, pe jumătate sau pe sfert, sau jumătate vedere jumătate secțiune, linia de ruptură nu se trasează, ea fiind înlocuită de linia de axă. Piesele care admit plane de simetrie se pot reprezenta în desen combinat, jumătate vedere jumătate secțiune (figura 22).

10

Figura 22. Reprezentarea pieselor care admit plane de simetrie 5. Reguli de notare a secțiunilor și rupturilor - în proiecție pe planul vertical, [V], se reprezintă în vedere partea din stânga axei de simetrie, iar în secțiune partea din dreapta acestei axe; - în proiecție pe planul orizontal, [H], se reprezintă în vedere partea de deasupra axei de simetrie, iar în secțiune partea de sub axă; - în proiecție pe planul lateral, [L], se reprezintă în vedere partea din stânga axei de simetrie, iar în secțiune partea din dreapta axei.

V. Principii și metode de cotare a pieselor mecanice reprezentate Cotarea este operația de înscriere pe desen a dimensiunilor necesare pentru fabricația și controlul unui obiect. SR ISO 129: 1994 cuprinde regulile de execuție a elementelor cotării folosite în desenul tehnic industrial, respectiv forma, dimensiunile și dispunerea acestora, precum și clasificarea cotelor. 1. Elementele cotării sunt: - linia de cotă; - liniile ajutătoare; - linia de indicație; - cota. Acestea sunt, conform 5, redate în figura 23.

Figura 23. Elementele cotării 11

a. Cota Cota reprezintă valoarea numerică a dimensiunii elementului cotat, înscrisă direct pe desen sau printr-un simbol literal, în cazul desenelor care cuprind tabele de dimensiuni. Cota poate fi precedată de simboluri, cuvinte sau prescurtări, necesare pentru precizarea elementului cotat așa cum se prezintă în figura 24.

Figura 24. Aspectul cotelor b. Linia de cotă Linia de cotă reprezintă linia deasupra căreia se înscrie cota respectivă și este prevăzută, la una sau la ambele extremități, cu săgeți sau combinații de săgeți și puncte. Extremitățile liniei de cotă pot fi: săgeata, bara oblică sau punctul (în cazul în care se indică originea). Aspectele acestora sunt redate în figura 25.

Figura 25. Aspectele extremității liniei de cotă c. Liniile ajutătoare Liniile ajutătoare sunt acele linii care indică punctele sau planele între care se prescrie cota, ele servind și la construirea punctelor necesare pentru determinarea formei geometrice a obiectului reprezentat. Ele se trasează cu linie continuă subțire, fie perpendicular pe elementul cotat, fie oblic, dar tot paralele între ele. Aspectul liniilor ajutătoare trasate oblic este redat în figura 26.

Figura 26. Aspectul liniilor ajutătoare trasate oblic Liniile ajutătoare depășesc cu (2...3) mm liniile de cotă. Ca linii ajutătoare pot fi folosite atât liniile de contur, cât și liniile de axă. d. Linia de indicație Liniile de indicație este acea linie care servește la indicarea, pe desen, a elementului la care se referă o prescripție, o notare convențională sau o cotă, care din lipsă de spațiu nu poate fi înscrisă 12

deasupra liniei de cotă. Ea se trasează cu linie continuă subțire, terminată cu săgeată sau cu un punct pe elementul la care se referă (figura 24). 2. Simboluri folosite la cotare Cotele pot fi însoțite de următoarele simboluri: R - scris înaintea cotei în toate cazurile când se dă cota unei raze de curbură (figura 27a); ∅ - scris înaintea cotei, în toate cazurile, când se dă cota unui diametru, cu excepția cotării filetelor. (figura 27); ∩ - trasat deasupra cotei, în toate cazurile când se dă cota lungimii unui arc de cerc; □ - scris înaintea cotei laturii unui pătrat, astfel ca latura pătratului să fie egală cu cca. 5/7 din dimensiunea nominală a cotelor (figura 27b); sau - scris înaintea cotei unei conicități în locul modului de notare a conicităților, cu vârful triunghiului îndreptat spre baza mică a conicității (figura 27c);  sau  - scris înaintea cotei unei înclinări, în locul modului de notare a înclinărilor, cu vârful semnului îndreptat spre baza mică a înclinării; = - trasat deasupra a două linii de cotă în continuare, indică egalitatea informativă (fără toleranță) a cotelor respective. În acest caz nu se scriu valori numerice (figura 27d); S - scris înaintea cotei care indică raza sau diametrul sferei, în cazul cotării suprafețelor sferice (figura 27e).

a.

b.

c.

d. Figura 27. Aspectele simbolurilor ce însoțesc cotele

e.

3. Cotarea elementelor specifice Cotarea elementelor cu secțiune constantă se poate face simplificat, conform 6, pe o linie de indicație frântă, care se termină cu un punct îngroșat pe proiecția piesei (secțiune sau vedere). Acest tip de cotare se folosește și în cazul pofilelor utilizate în construcții metalice (fig. 28), cu observația că înainte de lungimea profilului se notează și simbolul profilului urmat de dimensiunile caracteristice conform STAS 565 – 86 – pentru profil I, STAS 564 – 86 – pentru profil U, STAS 429 – 91 – pentru profil cornier cu aripi egale, STAS 425 – 80 – pentru profil cornier cu aripi neegale.

Figura 28. Cotarea elementelor cu secțiune constantă 13

a) b) c) d) e) f) g)

4. Reguli de cotare: Toate informațiile dimensionale necesare pentru definirea clară și completă a unei piese trebuie înscrise direct pe desen; Fiecare element se cotează o singură dată pe desen; Cotele se înscriu pe vederile sau secțiunile care reprezintă cel mai clar elementul respectiv; Toate cotele unui desen se exprimă în aceeași unitate de măsură, fără ca simbolul unității să fie indicat pe desen; Cotele funcționale trebuie înscrise, atunci când este posibil, direct pe desen; Cotele nefuncționale trebuie înscrise în modul cel mai convenabil pentru execuție sau verificare; Prioritatea de înscriere a cotelor pe un desen este: cote de gabarit, cote funcționale, cote de prelucrare și alte cote necesare definirii formei geometrice a piesei.

5. Exerciții de înscriere a cotelor și citire a unor desene simple cotate a. Exercițiu de înscriere a cotelor: Măsurați și cotați cotele marcate prin segmentul de dreaptă de culoare albastră din figura 29.

Figura 29. Exercițiu de înscriere a cotelor b. Exercițiu de citire a unor desene simple cotate: Citiți și scrieți denumirea cotelor marcate cu chenar de culoare verde în figura 30.

Figura 30. Exercițiu de citire a unor desene simple cotate

VI. Abateri de prelucrare 1. Abateri dimensionale a. Dimensiunile Dimensiunea nominală N este rezultată din calcul, adoptată din proiectarea piesei și este înscrisă pe desenul de execuție al piesei. 14

Dimensiunea efectivă E este dimensiunea obținută prin prelucrare și cunoscută prin măsurare. Dimensiunile limită, Dmax (dmax) şi Dmin (dmin), sunt dimensiunile extreme între care trebuie să se afle dimensiunea efectivă, Dmin ≤ E ≤ Dmax; dmin ≤ E ≤ dmax b. Abaterile Abaterea dimensională reprezintă, conform 7, diferența dintre dimensiunea nominală și dimensiunea efectivă cauzată de imprecizia sistemelor de prelucrare a pieselor. Abaterea efectivă este diferența dintre dimensiunea efectivă și dimensiunea nominală. 𝐴𝑒𝑓 = 𝐷𝑒𝑓 − 𝑁; 𝐷𝑒𝑓 = 𝑁 + 𝐴𝑒𝑓 𝑎𝑒𝑓 = 𝑑𝑒𝑓 − 𝑁; 𝑑𝑒𝑓 = 𝑁 + 𝑎𝑒𝑓 Abaterea limită superioară este diferența dintre dimensiunea maximă și dimensiunea nominală. Pentru alezaje: 𝐴𝑠 = 𝐷𝑚𝑎𝑥 − 𝑁; 𝐷𝑚𝑎𝑥 = 𝑁 + 𝐴𝑠 Pentru arbori: 𝑎𝑠 = 𝑑𝑚𝑎𝑥 − 𝑁; 𝑑𝑚𝑎𝑥 = 𝑁 + 𝑎𝑠 Abaterea limită superioară este diferența dintre dimensiunea minimă și dimensiunea nominală. Pentru alezaje: 𝐴𝑖 = 𝐷𝑚𝑖𝑛 − 𝑁; 𝐷𝑚𝑖𝑛 = 𝑁 + 𝐴𝑖 Pentru arbori: 𝑎𝑖 = 𝑑𝑚𝑖𝑛 − 𝑁; 𝑑𝑚𝑖𝑛 = 𝑁 + 𝑎𝑖 c. Înscrierea pe desen a abaterilor dimensiunilor liniare ale pieselor Dimensiunile determină mărimea, forma și poziția reciprocă a suprafețelor corpurilor geometrice, deci și a pieselor care formează ansamblul unei construcții mecanice. d. Înscrierea pe desen a toleranțelor Linia zero, redată în figura 31, este linia fată de care se reprezintă grafic abaterile și corespunde dimensiunii nominale. Toleranța T (interval tolerat) este diferența între dimensiunea maximă și cea minimă: 𝑇 = 𝑑𝑚𝑎𝑥 − 𝑑𝑚𝑖𝑛 = (𝑁 + 𝐴𝑠 ) − (𝑁 + 𝐴𝑖 ) = 𝐴𝑠 − 𝐴𝑖 Câmpul de toleranță este zona cuprinsă între liniile care reprezintă dimensiunile minimă și maximă. Poziția acestuia fată de linia zero este definită printr-o abatere simbolizată cu una sau două litere din alfabetul latin (majuscule pentru alezaje și minuscule pentru arbori), iar mărimea este dată de numărul din simbol.

Figura 31. Reprezentarea dimensiunilor, abaterilor și toleranțelor

15

2. Abateri de formă și de poziție a. Abaterile de formă Abaterile de formă care se prescriu pe desenele de execuție sunt redate, conform 7, în tabelul 3. Tabelul 3. Abaterile de formă

b. Abaterile de poziție Abaterile de poziție care se prescriu pe desenele de execuție sunt redate în tabelul 4. Tabelul 4. Abateri de poziție

VII. Reguli de reprezentare a schiței după model Schița reprezintă, conform 1, reprezentarea unui obiect, conform regulilor desenului tehnic, pe orice fel de hârtie, întocmită fără instrumente de desen (cu mâna liberă), fără a respecta o scară de reprezentare, dar respectând proporția dintre elementele componente ale obiectului. 1. Fazele premergătoare executării schiței Fazele premergătoare executării schiței sunt: • identificarea piesei; • analiza formei; • analiza tehnologică; • stabilirea poziției de reprezentare; • stabilirea numărului minim de proiecții. 16

a. Identificarea piesei Identificarea piesei cuprinde următoarele operații: - denumirea piesei; - stabilirea poziției de funcționare. b. Analiza formei Analiza formei presupune identificarea formelor geometrice simple care compun piesa. Piesele tehnice se compun din combinații de corpuri geometrice simple, precum cilindru, trunchi de con, piramidă, sferă etc. Acestea alcătuiesc forme pline (fără goluri interioare) sau forme cu goluri (cavități, găuri, orificii). c. Analiza tehnologică Analiza tehnologică are dublu scop: - determinarea materialului din care este executată piesa; - stabilirea procedeului tehnologic de fabricație a piesei și starea suprafeței (rugozitatea). d. Stabilirea poziției de reprezentare Stabilirea poziției de reprezentare se realizează conform STAS 614-76 Dispunerea proiecțiilor. Poziția de reprezentare în proiecția principală este poziția de funcționare a piesei. Piesele care pot fi folosite în orice poziție (arbori, șuruburi etc.) se reprezintă, de obicei, în poziția de prelucrare. e. Stabilirea numărului minim de proiecții Stabilirea numărului minim de proiecții depinde de complexitatea piesei. Numărul minim de proiecții trebuie să determine complet forma și dimensiunile piesei. Piesele obținute din suprafețe de revoluție (cilindru, trunchi de con, con, sferă) se reprezintă într-o singură proiecție (vedere sau secțiune). Proiecția principală poate fi vedere sau secțiune.

• • • • • • • • • • •

2. Etapele de executare a schiței Etapele de executare a schiței sunt: alegerea formatului de hârtie, trasarea chenarului si a indicatorului; stabilirea și trasarea dreptunghiurilor minime de încadrare; trasarea axelor de simetrie; trasarea contururilor exterioare ale proiecțiilor; trasarea contururilor interioare ale proiecțiilor; îngroșarea liniilor de contur exterior și interior; hașurarea suprafețelor rezultate din secționare; trasarea liniilor de cotă, măsurarea dimensiunilor și înscrierea cotelor; înscrierea rugozității, abaterilor și prescripțiilor speciale; notarea denumirii piesei, a materialului și verificarea schiței; completarea indicatorului cu toate datele necesare.

3. Exerciții de întocmire a schiței după model Etapele de întocmire a schiței după model sunt redate în tabelul 5. Fazele premergătoare executării piesei Identificarea Denumirea piesei piesei Poziția de funcționare

Tabelul 5. Etapele de întocmire a schiței după model Aplicații Aspect BUCȘĂ Axa verticală a piesei este verticală

17

Analiza formei

Analiza tehnologică

Formele geometrice componente Materialul din care este executată piesa Procedeul tehnologic de fabricație a piesei

Este compusă din patru cilindri și o prismă - piesă cu gol interior OL 50

Păstrarea proporțiilor între dimensiunile piesei. Utilizarea cât mai rațională a hârtiei. Axele de simetrie ale suprafețelor de revoluție ce intră în componența piesei.

Numărul dreptunghiurilor de încadrare este egal cu numărul de proiecții.

Schițarea pieselor se realizează în raport cu axele de simetrie trasate și în limitele dreptunghiurilor minime de încadrare. Se realizează după trasarea traseului de secționare.

Se execută cu linie continuă subțire.

Stabilirea poziției de reprezentare Stabilirea numărului minim de proiecții Stabilirea și trasarea dreptunghiurilor minime de încadrare Trasarea axelor de simetrie

Trasarea contururilor exterioare ale proiecțiilor

Trasarea contururilor interioare ale proiecțiilor

Strunjire și mortezare Rugozitatea generală 12,5 și 1,6 pentru gaură Poziția de funcționare Se poate reprezenta și în poziția de prelucrare (axa de simetrie este orizontală). Proiecția principală – secțiune Vedere de sus

Axele de simetrie se trasează cu linie punct subțire.

Se execută cu linie continuă subțire.

18

Îngroșarea liniilor de contur exterior și interior. Hașurarea suprafețelor rezultate din secționare

Se șterg liniile subțiri ajutătoare, liniile dreptunghiurilor minime de încadrare și apoi se îngroașă liniile de contur și muchiile vizibile.

Ținând cont că schița se execută în creion cu mâna liberă, se păstrează pe cât posibil raportul dintre grosimea liniilor.

Trasarea liniilor de cotă, măsurarea dimensiunilor și înscrierea cotelor Înscrierea rugozității, abaterilor și prescripțiilor speciale

Se înscrie cota imediat după măsurarea dimensiunii respective.

Liniile ajutătoare de cotă și liniile de cotă se trasează cu linie subțire.

Scrierea pe schiță a datelor privind rugozitatea precum și a indicațiilor sau notelor tehnologice. Notarea Se notează denumirii piesei, denumirea piesei a materialului și și materialul din verificarea care este schiței executată. Referințe: 1. Tănăsescu M., Gheorghe M., Desen tehnic, Manual pentru clasa a IX-a liceu filiera tehnologică profil tehnic, Editura Aramis, 2004; 2. Desen tehnic si proiectare - Rotring Romania; 3. Compas - Wikipedia; 4. ANALIZA SI INTERPRETARE SCHITELOR TEHNICE_CHILIBAN M.DOC (ulbsibiu.ro); 5. Grafica Asistata de Calculator (ucv.ro); 6. = INTRODUCERE = (utcluj.ro); 7. IX_Reprezentarea pieselor mecanice_profJalbaE1.pdf (alegetidrumul.ro);

19