Repararea Prejudiciului Moral [PDF]

Zitiervorschau

La declararea nulităţii adopţiei, instanţa de judecată va ţine cont şi de interesul superior al copilului. Instanţa poate respinge cererea privind nulitatea adopţiei dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat. Hotărîrea instanţei de judecată despre declararea adopţiei nule rămasă definitivă este trimisă la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la locul unde a fost înregistrată adopţia. Adopţia declarată nulă produce efecte juridice din momentul când hotărîrea instanţei de judecată privind nulitatea adopţiei a rămas definitivă. Aşadar, se recunoaşte că între adoptator, rudele lui şi cel adoptat nu mai există nici un fel de drepturi şi obligaţii şi se restabilesc toate drepturile şi obligaţiile copilului faţă de părinţii săi fireşti şi rudele de provenienţă. § 19. Repararea prejudiciului moral (V.Nagacevschi, O.Cazac)

1. Introducere Capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral prin plata unei despăgubiri 553 este unul tot mai frecvent înaintat de reclamanţi în procesul civil şi de către părţile vătămate în procesul penal, iar sumele pe care ei le cer cresc. Dacă la punerea în aplicare a noului Cod civil în anul 2003 instanţele erau convinse că de prejudiciu moral pot suferi doar persoanele fizice, de câţiva ani deja şi persoanele juridice solicită şi primesc despăgubiri pentru prejudiciul lor moral în temeiul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia europeană), inclusiv a practicii Curţi Europene a Drepturilor Omului (CtEDO sau Curtea), precum şi a legilor speciale. Repararea prejudiciului moral ridică numeroase dificultăţi care reies din: dorinţa de a evita riscul pretenţiilor imaginare sau frauduloase. Unul din rolul instanţei este de a respinge şi de a descuraja acţiunile judiciare pur speculative, bazate pe un soi de şantaj al pretinsei victime cu cheltuielile judiciare şi incertitudinea procesului; un probatoriu lipsit de reguli stricte şi subiectivismul inerent evaluării mărimii despăgubirilor; sarcina de a oferi satisfacţie echitabilă reclamantului, dar fără a sărăci în mod nejustificat pârâtul; necesitatea respectării principiului tratamentului egal, care cheamă la evitarea variaţiilor nejustificate în suma despăgubirilor atunci când gravitatea faptei este aceeaşi în mai multe cauze

553

Precizări terminologice: prin termenul "despăgubiri" vom avea în vedere despăgubiri băneşti plătite de făptuitor victimei prejudiciului moral. Vom evita termenul de "daună morală" întrucât legislaţia Republicii Moldova nu operează cu el, şi vom folosi "prejudiciu moral". Tot aşa, termenul "despăgubiri morale" nu este exact. Despăgubirile sunt esenţialmente băneşti, ele se pot plăti pentru un prejudiciu moral suferit.

1031

similare (principiul justiţiei orizontale), dar şi diferenţierea mărimii despăgubirii dintre mai multe cauze potrivit gravităţii şi duratei faptei (principiul justiţiei verticale)554. Participanţii la proces şi judecătorul trebuie să fie absolut conştienţi că este mai uşor de a repara prejudiciul cauzat proprietăţii (suma fiind calculată prin referinţă la costul reparării ori cumpărării unui substitut) decât de a fixa o sumă pentru vătămarea sănătăţii, defăimare, încălcarea vieţii private ori concediere ilegală. Nu este scopul prezentei lucrări de a examina avantajele şi dezavantajele reparării prejudiciului moral prin plata unei echivalent bănesc, a despăgubirilor. Codul civil a tranşat clar această chestiune în art. 616 şi 1422 stabilind regula că pentru un prejudiciu nepatrimonial se pot cere despăgubiri în bani în cazurile prevăzute de lege. Sistemul Codului civil se bazează pe principiul general al repunerii victimei în situaţia în care era înainte de săvârşirea faptei (repararea în natură a prejudiciului). Astfel, de principiu, despăgubirile au ca scop restabilirea status quo ante. Spre deosebire de prejudiciul patrimonial, este de natura prejudiciului nepatrimonial că repunerea în situaţia anterioară nu poate fi realizată cu adevărat. Într-adevăr, banii se acordă fiindcă vor îndeplini o funcţie utilă de a acoperi, în unicul mod posibil, ceea ce s-a făcut, acceptând, evident, că ceea ce s-a pierdut nu poate fi înlocuit nicicum. Astfel, are loc nu o înlăturare a prejudiciului nepatrimonial ca atare, ci o compensare a sa, prin echivalent bănesc (pretium doloris). Chiar dacă banii se plătesc pentru lezarea unor valori nepatrimoniale (viaţa, sănătatea, libertatea, onoarea, demnitatea, viaţa privată etc.), nu există aici nicio contradicţie. Din contra, protecţia juridică a acestor valori ar fi ineficientă şi iluzorie fără a se recunoaşte o acţiune în despăgubire ataşată dreptului nepatrimonial încălcat. Banii procură atenţie umană suplimentară. Codul civil a adoptat concepţia germană de a ignora dacă natura răspunderii este una contractuală sau delictuală555. Această discuţie a fost lăsată pentru doctrinari, statuându-se o normă juridică clară că victimele care au suferit prejudiciu moral pot cere despăgubiri atât în context contractual cât şi extracontractual. Judecătorul nu ar trebui să-şi facă falsa impresie că, în litigiile care au repararea prejudiciului moral ca un capăt de cerere, unicul rol al instanţei este să facă dreptate prin a determina o sumă şi a dispune plata ei către victimă. Respectivele litigii ridică numeroase probleme preliminare de drept, cum ar fi: în care cazuri de faptă ilicită legea admite repararea prin despăgubire, care este prescripţia în asemenea acţiuni, se admite oare succesiunea în drepturi în asemenea acţiuni, care este taxa de stat, în ce mod va fi plătită despăgubirea.

554

Giovanni Comande, Towards a Global Model for Adjudicating Personal Injury Damages: Bridging Europe and the United States // Temp. Int'l & Comp. L.J. 241 (2005), p. 280. 555 Basil Markesinis, Michael Coester, Guido Alpa, Augustus Ullstein, Compensation for Personal Injury in English, German and Italian Law. A Comparative Outline, Cambridge University Press, New York, 2005, p. 60.

1032

2. Componentele prejudiciului moral Art. 1422 din Codul civil defineşte prejudiciul moral prin conceptul de suferinţe, care pot fi: • fizice - durere a corpului ori a unui organ, pe plan medical manifestate adesea printr-o boală ori altă condiţie medicală adversă; şi • psihice - retrăiri emotiv-volitive ale omului manifestate prin sentimente de umilire, iritaţie, apăsare, ură, ruşine, disperare, disconfort etc.556 Critica acestei abordări a Codului civil este că, în doctrina contemporană, prejudiciul nepatrimonial, depăşeşte suferinţele. Or, simpla pierdere a unui organ ori limitarea funcţiei sale, chiar dacă s-a produs fără durere şi ulterior nu este însoţită de durere, tot trebuie despăgubită. Iar în ajutor ne vine art. 616 al Codului civil (inspirat din §253 al Codului civil german). În acest sens, în dreptul german, italian, englez etc. prejudiciul nepatrimonial tradiţional se clasifică în prejudiciu biologic şi prejudiciul sferei morale. Prejudiciul biologic (danno biologico) semnifică vătămarea sănătăţii persoanei privita prin ea însăşi, ca un interes legitim protejat de lege şi care, dacă este afectată, merită despăgubire în bani. Aşadar, despăgubirea pentru prejudiciul biologic nu reflectă un preţ al suferinţelor persoanei în legătură cu, de exemplu, pierderea unui picior, ci reflectă "preţul" piciorului în sine. Chiar dacă piciorul este de nepreţuit şi majoritatea nu ar accepta pierderea lui pentru niciun preţ din lume, aceasta nu înseamnă că el este lipsit de valoare şi trebuie evaluat la zero lei557. După cum vom arăta, prejudiciul biologic în multe state europene se calculează prin sine conform tabelelor de tarife, care diferă de la instanţă la instanţă, şi care se bazează pe practica anterioară a acelor instanţe, gradul de invaliditate şi vârsta victimei. Suferinţele pure, fără a afecta corpul uman, nu constituie prejudiciu biologic, ci prejudiciul sferei morale (pain and suffering, danno morale). Ele reflectă suferinţele legate de vătămările corporale (dar nu vătămarea în sine), legate de privarea de libertate, defăimare, încălcarea vieţii private, abuzul de numele persoanei, preluarea imaginii persoanei şi altele. Se recunoaşte că ele nu sunt calculabile obiectiv, ci se estimează luând în cont circumstanţele cauzei, pe baza principiilor echităţii. În Italia s-a constatat că suma totală plătită sub acest capăt de cerere în practică ajunge la 50% din suma acordată cu titlu de prejudiciu biologic. Evaluarea discreţionară inerentă metodei echităţii nu se poate transforma însă într-o cuantificare arbitrară. Astfel, instanţele din aceste state europene sunt chemate să justifice, cu

556 557

КузнецоваО.В. Возмещениеморальноговреда. М.: Юстицинформ, 2009, p. 10. Basil Markesinis ş.a., op. cit., p. 86.

1033

argumente logice, modul în care au ajuns la suma respectivă a despăgubirii, întrucât nu se permite să îmbogăţim victima pe cheltuiala făptuitorului. În fine, victima unei suferinţe nelegate de vătămarea corporală (defăimare, invazia vieţii private, concedierea ilegală a salariatului, consumatorul drepturile căruia se încalcă) nu are suferinţe fizice, ci doar suferinţe psihice. Putem însă accepta evoluţia în care, în rezultatul acestor suferinţe psihice, victima a dezvoltat o boală sau o altă condiţie medicală, şi în acest caz ea poate invoca un nou capăt de cerere privind vătămarea sănătăţii, cu condiţia demonstrării legăturii cauzale. În acelaşi sens doctrina rusă constată că noţiunea de "prejudiciu moral" nu coincide după conţinutul său cu conceptul de "prejudiciu corporal". Prejudiciul corporal ori vătămarea corporală constituie o daună fizică şi, în acelaşi timp, nepatrimonială.

El reprezintă orice

schimbări negative în organismul persoanei, care contravin funcţionării sale biologice armonioase, normale, sau, din punct de vedere medical, de desfăşurare normală a proceselor în organismul uman. Aceste modificări, la rândul lor, duc sau pot duce la schimbări negative în starea psihică sau ale patrimoniului persoanei. Schimbările negative în sfera psihică a persoanei se pot manifesta prin suferinţe fizice şi psihice (prejudiciu moral), iar schimbările negative în patrimoniul persoanei - cheltuielile ocazionate cu corectarea sau compensarea funcţională a deficienţelor din organismul victimei şi pierderea venitului (prejudiciul patrimonial)558. Potrivit Rezoluţiei Consiliului Europei nr. (75) 7 relativă la repararea prejudiciului în caz de leziuni corporale şi de deces559, victima trebuie despăgubită pentru prejudiciul estetic, durerile fizice şi suferinţele psihice. Acestea din urmă includ în ceea ce ţine de victimă diferite dereglări şi neplăceri cum ar fi bolile, insomniile, sentimentul de inferioritate, diminuarea plăcerilor vieţii cauzate în special de imposibilitate de a se angaja în anumite activităţi de agrement (Principiul 11). Astfel, o componentă tot mai des invocată a prejudiciului moral este prejudiciul de agrement, privită ca o modificare esenţială a capacităţii de a se bucura de viaţă, fiind diferită de capacitatea de muncă şi de suferinţele legate direct de vătămare. Pentru a demonstra prejudiciul de agrement este suficient de a demonstra modul de viaţă anterior al victimei şi modul în care vătămarea l-a afectat560. Este important să se constate ce anume s-a pierdut. Toate circumstanţele individuale ale persoanei vătămate trebuie luate în cont. Printre ele includem vârsta, stilul de

558

Кузнецова О.В., op. cit., p. 9. În acest context specialistul rus Erdelesvsckii (Эрделевский А.М. Компенсация морального вреда: анализ и комментарий законодательства и судебной практики. М: Волтерс Клувер, 2004, p. 19), propune modificarea Codului civil al Federaţiei Ruse prin schimbarea termenului "prejudiciu moral" cu cel de "prejudiciu psihic". 559 Rezoluţia Consiliului Europei nr. (75) 7 relativă la repararea prejudiciului în caz de leziuni corporale şi de deces (adoptată de către Comitetul de Miniştri la 14 martie 1975, la a 243-a reuniunea a Delegaţilor Miniştrilor) 560 Giovanni Comande, op. cit., p. 271.

1034

viaţă, speranţele şi aşteptările, precum şi dezabilităţile pe care le avea înainte de accident. Astfel, o persoană atletică, în formă, activă care, ca urmare a vătămării nu poate participa întru-un sport sau ieşiri la natură sau care nu se mai poate juca cu copiii săi în modul în care o făcea anterior, a pierdut mai mult decât un vârstnic de 70 de ani care duce un mod sedentar de viaţă. Alte lipsuri care se includ în acest capăt de cerere sunt: lipsirea de unul din cele cinci simţuri; tulburarea vieţii sexuale; diminuarea şanselor de a se căsători (independent de prejudiciul patrimonial rezultat din ruperea unei căsătorii planificate); o vacanţă eşuată; incapacitatea de a se juca cu copiii etc561. În Statele Unite ale Americii, care are un sistem de drept care este renumit pentru sumele mari acordate şi cazurile anecdotice răsunătoare, salariaţii concediaţi ilegal invocă deseori prejudiciul moral sub forma problemelor generate de stres: lipsa somnului, activitate fizică scăzută, libido scăzut, creşterea greutăţii, comportament sfidător cu colegii de birou, efecte secundare ale medicamentelor antidepresive, abuz fizic şi verbal al soţiei şi copilului, lipsa oportunităţilor educaţionale pentru copil, pierderea bucuriei vieţii, prejudiciu reputaţiei la locul de muncă şi reputaţiei în comunitate şi viaţa personală562. Cerinţele reclamantului pentru repararea prejudiciului bazat pe pierderea oportunităţii şi lezarea carierei sale sunt considerate de regulă "prea speculative" din cauza multor variabile nelegate de fapta dăunătoare, care afectează natura oportunităţilor şi cursul carierei. Instanţele americane solicită declaraţii de la membrii familiei, prieteni, medici de familie şi alţi îngrijitori care ar putea descrie manifestările sau consecinţele fizice ale stresului emoţional, inclusiv insomnia, anxietatea, stresul, depresia, dificultăţile maritale, umilirea, pierderea respectului de sine, oboseala excesivă sau o cădere nervoasă563. Faptul că persoana se află în stare de inconştienţă (de exemplu, se află în comă) nu elimină faptul lipsirii de experienţele ordinare ale vieţii şi bucuria vieţii, care constituie rezultatul inevitabil al unor vătămări corporale. Distincţia între despăgubirile pentru durere şi suferinţă şi despăgubirile pentru pierderea de agrement constă în aceea că primele depind de trăirile personale ale victimei, de capacitatea ei de a suferi. Însă cele din urmă se acordă pentru faptul lipsei – o lipsă substanţială, indiferent că reclamantul o cunoaşte sau nu564. Ca şi în cazul prejudiciului biologic, avantajul prejudiciului de agrement, este că el este mai obiectiv decât simplele retrăiri, şi este susceptibil de probaţiune. 561

Basil Markesinis ş.a., op. cit.,p. 47. Douglas M. Staudmeister, Grasping the Intangible: A Guide to Assessing Nonpecuniary Damages in the EEOC Administrative Process, 46 Am. U. L. Rev. 189 (1996-1997), p. 211. 563 Ibidem, p. 224 564 Basil Markesinis ş.a., op. cit., p. 48 562

1035

În funcţie de durata prejudiciului, dreptul german clasifică tipurile de prejudiciu în prejudiciu unic şi prejudiciu continuu. Doar primul se despăgubeşte printr-o sumă globală, în timp ce pentru al doilea se stabileşte principiul plăţilor periodice565. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a stabilit unele principii de ordin general aplicabile cu privire la acest prejudiciu, care în concepţia Curţii reprezintă repararea „stărilor de nelinişte, de disconfort şi de incertitudine ce rezultă din acea încălcare‖ (Comingersoll S.A. c. Portugaliei, § 29, cererea nr. 35382/97, CEDO 2000-IV) ori „a sentimentelor de neputinţă şi de frustrare‖ generate de deposedarea ilegală a reclamantului de un bun (Scordino c. Italiei (Nr. 3), § 42, cererea nr. 43662/98, CEDO 2000-IV). Odată ce prejudiciul este suferit din cauza unei fapte recunoscute de lege ca una care îndreptăţeşte la repararea prejudiciului, ţine de libertatea reclamantului să scoată în evidenţă toate capetele de prejudiciu, adică toate formele în care el a suferit din punct de vedere fizic şi psihic (inclusiv, scăderea şansei de căsătorie, scăderea speranţei de viaţă, diminuarea dorinţei sexuale, dispariţia încrederii în stat şi instituţiile statului, dezamăgire, frică etc.). Abia aici intervine discreţia instanţei în seriozitatea fiecărui capăt de suferinţă şi cuantificarea lui ori acordarea unei sumei globale. În concluzie, se recunoaşte că dezvoltarea unui sistem de răspundere delictuală duce, la o etapă avansată, la diferenţierea dintre diferite capete de prejudicii nepatrimoniale (morale) şi este sarcina justiţiabililor şi a instanţelor să identifice fiecare capăt de prejudiciu moral în încercarea de a obiectiviza calculul despăgubirilor şi, în final, a oferi justiţiabililor o percepţie de justiţie. Delimitarea de prejudiciul patrimonial Este un principiu clar al Codului civil că prejudiciul moral se determină indiferent de mărimea prejudiciului patrimonial, format din dauna reală şi profitul ratat, cauzat prin aceeaşi faptă.

Astfel, vătămarea corporală este o faptă ilicită care provoacă următoarele tipuri de

prejudiciu: • prejudiciu biologic – dauna fizică/mecanică asupra corpului, care poate consta în lipsirea de un organ, limitarea funcţiei sale, lăsarea unor urme pe corp); • suferinţa fizică – durerea simţită de victimă (poate fi exclusă dacă se afla în stare de inconştienţă, de exemplu, fiind sub anestezie); • suferinţe psihice – retrăirile interne ale victimei ocazionată de această daună fizică; • prejudiciul patrimonial format din dauna reală (cheltuielile de tratament, proteze, aditivi alimentari, adică cheltuielile pentru recuperarea condiţiei fizice anterioare şi reformarea modului de viaţă pentru a se bucura de plăcerile vieţii cum o făcea anterior vătămării) şi venitul ratat

565

Ibidem, p. 42

1036

(diminuarea veniturilor proporţional diminuării capacităţii de muncă; pierzând locul de muncă, victima pierde venitul pe care l-ar fi realizat dacă sănătatea nu i-ar fi fost vătămată). Există cazuri însă când delimitarea prejudiciului moral de cel patrimonial nu este atât de evidentă.Deseori, în cazurile de reparare a prejudiciului moral părinţilor pentru decesul copilului, reclamantul invocă, ca un capăt de cerere separat, susţinerea financiară şi morală pe care ar fi obţinut-o de la copil dacă acesta nu deceda sau nu era lipsit de capacitate de muncă. Instanţa ar trebui să recunoască suferinţele prin pierderea sprijinului moral (care se vor despăgubi tot mai puţin pe măsură ce reclamantul este mai în vârstă), însă în partea în care se referă la susţinerea financiară, instanţa va aprecia acest capăt de cerere ca repararea prejudiciului patrimonial, şi va aplica condiţiile expuse în art. 1419 al Codului civil. 3. Condiţiile apariţiei răspunderii pentru prejudiciul moral Deşi persoana trece prin suferinţe în multe situaţii din viaţă, inclusiv în cazul faptelor ilicite la care este expusă, aceasta încă nu o îndreptăţeşte să solicite despăgubiri. Persoana o poate cere doar în cazurile prevăzute de lege şi în condiţiile legale privind răspunderea566. Pentru a admite acţiunea în despăgubirea prejudiciului moral, trebuie întrunite următoarele condiţii: 1) suportarea unui prejudiciu moral Din păcate nu există un aparat electronic care ar determina intensitatea suferinţelor, mai ales după ce ele au avut intensitate maximă. Însă este cert că echitatea cere ca suferinţele mai mari să fie despăgubite mai mult decât suferinţele reduse567. În ceea ce ţine de suferinţe, instanţa în fiecare caz trebuie să aprecieze sinceritatea suferinţelor şi să audieze victima. Totuşi, anumite prejudicii nepatrimoniale pot lua o formă obiectivă, pentru care pot fi produse probe. În cazul vătămării corporale, se va prezenta raportul de expertiză medico-legală; certificatele medicale care confirmă boala şi cauza bolii; rezultatele investigaţiilor medicale; opiniile medicilor privind tratamentul care victima ar trebui să-l urmeze. În doctrina rusa, specialistul în materie de prejudiciu moral Erdelevskii a propus instituirea unei prezumţii a prejudiciului moral, în sensul că orice persoană fizică în raport cu care s-a săvârşit o faptă ilicită se prezumă că are o suferinţă morală. Pe lângă faptul că această prezumţie contravine normelor de probaţiune din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, ea nu oferă un ajutor real judecătorului, fiindcă sarcina instanţei rămâne să cuantifice mărimea în echivalent bănesc.

566 567

Кузнецова О.В., op. cit., p. 15. Ibidem, p. 58.

1037

Mai obiectivă ne pare abordarea practicilor europene: în caz de vătămare corporală instanţa acordă despăgubiri automat, în baza tabelului, conform actelor medicale care descriu vătămarea. Însă pentru suferinţele psihice, pe care instanţa nu le poate cuantifica direct din probe, instanţa se va baza pe descrierea retrăirilor, alte probe ale reclamantului şi, în final, pe discreţia sa judiciară. Un alt aspect important este că o condiţie a suferinţelor psihice este conştientizarea lor de către victimă568. Dacă victima este alienată mental, şi ea a fost defăimată, deşi fapta este reprobabilă moral, nu se poate demonstra că victima chiar a suferit. Dacă însă victima alienată mental a suferit o vătămare corporală, instanţa va putea să cuantifice, obiectiv, ce lezări fizice a avut. Din cauza dificultăţilor probatorii inerente procesului de determinare a suferinţelor, în proces se cheamă şi martori, cum ar fi rudele apropiate, colegii de serviciu, care cunosc reclamantul bine, comunică cu el şi pot mărturisi cum el a suferit şi care au fost schimbările survenite în modul său de viaţă. La demonstrarea suferinţelor fizice se poate chema medicul de familie al victimei şi medicul care l-a tratat de vătămarea corporală care face obiectul litigiului. Deseori instanţele naţionale acordă despăgubiri simbolice, invocând faptul că reclamantul nu a prezentat probe. În Cernenchii v. Cuşnir (decizia Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 29.06.2011, dos.nr.2ra-1248-11), aceasta a fost motivarea instanţei de recurs pentru a acorda doar suma de 300 lei (s-au cerut 12.000 lei) pentru lezarea onoarei şi demnităţii în cadrul examinări unei pricini civile. În Tacu v. Anisov (decizia Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 05.10.2011, dos.nr.2ra1382-11), victima a suferit leziuni corporale uşoare cu dereglarea sănătăţii de scurtă durată, se plângea de suferinţe fizice îndelungate, pierderea memoriei şi vederii, pierderea somnului, care au fost condiţionate şi de alte traume cranio-cerebrale pe care le-a avut. Totuşi, a primit doar 1.500 lei (cerut 15.000 lei) fiindcă victima "nu a confirmat prin probe incontestabile şi pertinente circumstanţele pe care le invocă, argumentele în acest sens având un caracter declarativ.‖ În procesul judiciar american reclamantului i se cere să prezinte: declaraţie personală scrisă, sub jurământ, în care descrie totalitatea suferinţelor îndurate ca rezultat al discriminării suferite la birou. De asemenea prezintă declaraţii ale cinci colegi de birou care descriu suferinţele reclamantului legate de lezarea drepturilor sale; declaraţie de la soţia reclamantului prin care coroborează declaraţiile acestuia; scrisoare de la un psiholog clinic care pune diagnosticul depresiei sale şi recomandă medicamente antidepresive. 2) fapta ilicită recunoscută de lege ca fiind una care atrage despăgubirea prejudiciului

568

Ibidem, p. 15.

1038

Principiul Codului civil (art. 616 şi 1422) este că instanţa de judecată are dreptul să decidă plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral doar în cazurile expres prevăzute de lege. Actele normative subordonate legii nu pot introduce cazuri noi. Autorii doresc să evidenţiere următoarele cazuri când victimei îi este deschisă o acţiune în despăgubirea prejudiciului moral: 1) încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale (art. 1422 Cod civil) Drepturile civile personale nepatrimoniale, adică dreptul care nu are conţinut economic şi este indispensabil legat de persoană, sunt prevăzute de Constituţie şi Convenţia europeană prin prisma practicii CtEDO, precum şi de alte legi speciale, şi pot fi clasificate în următoarele categorii: a) drepturi care privesc existenţa şi integritatea persoanei: dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică (inclusiv a eredităţii), la onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, la secretul corespondenţei, la secret medical; dreptul la libera circulaţie; b) drepturi îndreptate spre individualizarea persoanei: dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă, la stare civilă – pentru persoana fizică; dreptul la denumire, la sediu – pentru persoana juridică; dreptul la propria imagine569; dreptul la protecţia datelor cu caracter personal (aşa cum este recunoscut şi reglementat prin Legea privind protecţia datelor cu caracter personal, nr.133 din 08.07.2011); c) drepturile morale decurgând din creaţia intelectuală: în cazul dreptului asupra operelor: dreptul la paternitate, dreptul autorului la nume; dreptul la respectarea integrităţii operei; dreptul la divulgarea operei; dreptul la retractarea operei; dreptul de autor al invenţiei; drepturile morale ale interpretului); d) drepturile nepatrimoniale aferente relaţiilor de familie – dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul la căsătorie, dreptul la egalitate în drepturi a soţilor în familie, dreptul la sprijin reciproc moral, dreptul la fidelitate conjugală, dreptul la educarea copilului, dreptul de vizită a copilului de către părinţi şi bunici, dreptul la neamestecul deliberat în relaţiile familiale; e) libertăţile fundamentale ale omului – libertatea conştiinţei, libertatea opiniei şi exprimării, libertatea creaţiei, libera circulaţie, libertatea întrunirilor, libertate de asociere, libertatea de a-şi determina orientarea sexuală.

569

Dreptul la propria imagine constă în prerogativa persoanei de a se opune publicării propriei imagini în absenţa consimţământului în acest sens. Acest drept rezultă din dreptul la viaţă privată, intimă şi familială. El este recunoscut de art. 8 al Convenţiei europene. A se vedea în acest sens practica CtEDO: Hotărârea Gurgenidze v. Georgia (cererea nr.71678/01, hotărârea din 17.10.2006), Hotărârea Sciacca v. Italia (cererea nr.50774/99, hotărârea din 11.01.2005), Hotărârea Von Hannover v. Germania (cererea nr.59320/00, hotărârea din 24.06.2004). Pentru anumite situaţii el este recunoscut expres în legislaţia internă prin: (1) art. 9 alin.(1) lit. c) din Lege cu privire la publicitate, nr. 1227/27.06.1997; (2) art. 13 din Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, nr. 263/27.10.2005; (3) Codul de conduită al radiodifuzorilor (Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr. 127 din 26.12.2007).

1039

În aceste cazuri, legea nu trebuie să prevadă expres că prejudiciul moral urmează a fi despăgubit, ci este suficient legea să recunoască existenţa unui drept personal nepatrimonial ca atare. În fine, unele legi speciale prevăd un cadru normativ mai detaliat de reparare a prejudiciului moral cauzat drepturilor personale nepatrimoniale, şi anume: Legea cu privire la libertatea de exprimare, nr. 64 din 23.04.2010; Legea cu privire la asigurarea egalităţii, nr. 121 din 25.05.2012 (art. 18); Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, nr. 45 din 01.03.2007; 2) încălcarea drepturilor unei persoanei fizice sau juridice: a) printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei, conform art. 25 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ, nr. 793-XIV din 10.02.2000. Contradictoriu, art. 1404 alin.(2) al Codului civil rezervă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciu moral doar persoanelor fizice. Aplicând principiile Convenţiei Europene, instanţele naţionale ignoră această limitare a Codului civil. Acest temei a fost interpretat extensiv în Pvalatii v. Primăria mun. Chişinău (hotărârea Col. civ., com., cont. adm. lărg. CSJ din 18.04.2012, dos. nr. 2ra-653-12), unde pe temeiul art. 1404 alin.(4) Cod civil, proprietarul unui automobil peste care a căzut un copac a primit cu titlu de prejudiciu moral 2.000 lei (s-a cerut 200.000 lei). b) prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, prevăzute la art. 6 din Legea nr.1545 din 25.02.1998; precum şi prin efectuarea unei măsurii speciale de investigaţie prin încălcarea Legii privind activitatea specială de investigaţii, nr. 59/29.03.2012 (art. 4 alin.(2)); c) prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti (Legea nr. 87 din 21.04.2011); d) prin efectuarea de către un organ de stat a unui control al cărui rezultate au fost declarate nule şi/sau ca urmare a aplicării unor sancţiuni declarate nule (art. 31 alin.(4) din Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, nr. 131/08.06.2012); 3) încălcarea de către angajator a obligaţiilor de muncă sau privarea ilegală de posibilitatea de a munci (art. 329 şi 330 din Codul muncii). Art. 271 alin.(1) al Codului muncii poate servi ca temei de reparare de către salariat a prejudiciului moral cauzat angajatorului. În Foalea v. SA Scana (hotărârea Col. civ., com., cont. adm. CSJ din 14.06.2012, dos. nr. 2ra-1414-12), instanţa de recurs greşit a concluzionat că neachitarea salariului şi a restanţelor nu deschide calea unei acţiuni în repararea prejudiciului moral, susţinând că doar încălcarea art. 9,

1040

10 şi 90 al Codului muncii deschid o asemenea acţiune. Aprecierea este aşadar criticabilă fiindcă ignoră art. 329 şi 330 alin.(1) lit. e) ale Codului muncii. 4) săvârşirea unei infracţiuni (art. 219 alin.(2) pct.(4) din Codul de procedură penală); 5) încălcarea de către producător, vânzător, prestator prin a drepturilor consumatorului, prevăzute de Legea privind protecţia consumatorilor (Legea nr. 105/13.03.2003), precum şi de alte acte normative. S-a opinat că, dacă contractul este între două persoane fizice, niciuna neavând statutul de agent economic, Legea privind protecţia consumatorilor nu se aplică şi nici dreptul de despăgubire a prejudiciului moral pe temeiul calităţii de consumator570. 6) încălcarea drepturilor patrimoniale (economice) ale autorului şi interpretului (art. 63 alin. (4) din Legea nr. 139/02.07.2010), al titularului brevetului de invenţie (art. 84 alin.(1) din Legea nr. 50/07.03.2008), al titularului mărcii (art. 72 alin.(1) din Legea nr. 38/29.02.2008), dreptului asupra desenului sau modelului industrial (art. 68 alin.(1) din Legea nr. 161/12.07.2007), dreptului titularului brevetului de protecţie a soiului de plante (art. 82 alin.(1) din Legea nr. 39/29.02.2008); 7) prin acţiunile de concurenţă neloială dintre concurenţi (art. 80 alin.(3) din Legea concurenţei, nr. 183/11.07.2012). Această listă de cazuri va evalua pe măsura evoluţiei legislaţiei interne şi a practicii CtEDO. Ca şi volum, constatăm că de fapt, mai multe sunt cazurile când prejudiciul moral se va despăgubi, decât atunci când instanţa va refuza despăgubirea din motiv că acest drept nu este expres prevăzut de lege pentru situaţia concretă a reclamantului. Care atunci este necesitatea acestei reguli? În primul rând, instanţa va efectua o analiză mult mai minuţioasă a îndreptăţirii reclamantului la despăgubiri pentru prejudiciu moral. În al doilea rând, instanţa nu va admite repararea prejudiciul moral doar de aceea că el a fost suferit, ci va dispune repararea lui numai dacă i-a fost demonstrat că fapta cauzatoare de asemenea prejudiciu este recunoscută de lege ca una care îndreptăţeşte la repararea prejudiciului. Privind din perspectivă inversă, putem conchide că nu se va despăgubi prejudiciul moral a) drepturi, încălcarea cărora nu atrage repararea prejudiciului moral suferit. De ex., inundarea apartamentului de către vecin (a se vedea cauzele Cicanci v. Gangureanu (hotărârea Col. civ. cont. adm. CSJ din 29.03.2012, dos. nr. 2ra-876-12); Frolova v. Krijevschi (hotărârea Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 06.04.2011, dos. nr. 2ra-366-11); Sîrbu v. Sadohin (hotărârea Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 25.01.2012, dos. nr. 2ra-229-12).); încălcările atunci când

570

Кузнецова О.В. op. cit., p. 42. Concluzia este confirmată şi prin p. 41 al Hotărârii explicative a Plenului CSJ cu privire la practica aplicării legislaţiei despre protecţia consumatorilor la judecarea cauzelor civile (nr. 7 din 09.10.2006 // Buletinul CSJ nr.3/4, 2007).

1041

victima este o persoană juridică (cu unele excepţii indicate mai sus), inclusiv în raporturile contractuale, cum ar fi cele comerciale. În cauza Popa v. Guvernul RM (decizia Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 16.03.2011, dos. nr. 2ra-758-11), victimei represiunilor politice i-a fost refuzată repararea prejudiciului moral. Menţionăm că, dacă victimei infracţiunii Codul de procedură penală îi recunoaşte acţiunea în despăgubire, o prevedere similară lipseşte în Codul contravenţional în raport cu victima contravenţiei. Astfel, victima contravenţiei va putea cere despăgubiri pentru prejudiciu moral doar dacă demonstrează un alt temei de primire a despăgubirilor (de exemplu, vătămarea sănătăţi, încălcându-se un drept personal nepatrimonial). Deteriorarea proprietăţii (şi suferinţele asociate cu aceasta), fiind o atentare la un drept patrimonial, nu ar trebuie să deschidă calea unei acţiuni în despăgubirea prejudiciului moral. Cu toate acestea, în Mihalachi v. Ciutac (hotărârea Col. civ. cont. adm. CSJ din 13.09.2012, dos. nr. 2ra-1812-12), proprietarului automobilului deteriorat printr-un accident rutier i s-au acordat despăgubiri relativ mari 5.000 lei (suma cerută). Instanţa a constatat că victimei i s-au cauzat "suferinţe psihice şi fizice, stări de stres anxietate şi insomnie‖. Determinant a fost că "reclamantul a invocat că a fost extrem de îngrijorat de situaţia creată şi, în special, de comportamentul pârâtului care cu un dispreţ total îl lua în derâdere, propunându-i o sumă mizeră, care nicidecum nu acoperea prejudiciul cauzat." Credem că în acest caz instanţa trebuia să refuze plata despăgubirii. În mod similar, credem că în Tcaci v. SRL VitoriAsig (hotărârea Col. civ., com. cont. adm. CSJ din 12.07.2012, dos. nr. 2ra-1529-12), instanţa greşit a acordat 20.000 lei (s-au cerut 70.000 lei) unui pensionar proprietar al casei lovite de un camion pe timp de noapte, întrucât în speţă prejudiciul moral a rezultat din deteriorarea proprietăţii. Or, în speţă nu s-a ridicat problema că victima ar fi fost vătămată ori s-ar fi îmbolnăvit de la suferinţele prin care a trecut. În unele jurisdicţii, s-ar putea cere despăgubiri sub titlul de suferinţe legate de crearea unui pericol pentru viaţă şi sănătate. b) faptei care nu poate fi considerată ilicită. De exemplu, o sfadă între vecini, chiar dacă a avut atac de cord; zgomotul făcut de vecini, sau plânsul copilului vecinului, cântatul la pian al vecinului (dacă are loc în orele admise de Codul contravenţional). 3) legătura cauzala dintre faptă şi prejudiciu Fără a examina regulile generale de determinare a legăturii cauzele, menţionăm că nu sunt din oficiu lipsite de legătură cauzală consecinţele indirecte ale faptei care a cauzat suferinţe. De exemplu, dacă în rezultatul defăimării persoana retrăieşte (suferinţe psihice) şi, în consecinţă, are complicaţii cardiace (dureri fizice), instanţa va recunoaşte ambele aceste manifestaţii ca

1042

având legătură cauzală cu defăimarea571. Soluţia rămâne aceeaşi când vătămarea corporală atrage retrăiri emoţionale la victimă. În cazurile de malpraxis medical, demonstrarea legăturii cauzale între fapta ilegală şi consecinţe este de o dificultate semnificativă. Este indispensabilă efectuarea unei expertize medicale. Expertiza medicală doar va da o apreciere medicală, însă aprecierea juridică este rezervată instanţei. 4) vinovăţia În temeiul art. 1398 vinovăţia făptuitorului rămâne a fi o condiţie de admitere a acţiunii în despăgubirea prejudiciului moral. Totuşi, vinovăţia făptuitorului nu este o condiţie a admiterii acţiunii în despăgubire în cazurile de răspundere civilă obiectivă, cum ar fi cazul vătămării corporale prin izvor de pericol sporit; act administrativ; erori judiciare; produse defectuoase; nerespectarea termenului rezonabil la judecarea cauzei ori executarea hotărârii judecătoreşti etc. În Ivanov v. ÎCS RED Union Fenosa SA (hotărârea Col. civ. cont. adm. CSJ din 15.04.2010, dos. nr. 2ra-789-10), victima unui incendiu în gospodăria sa cauzat de supratensiune în reţea a primit 3.000 lei (s-au cerut 30.000 lei). În motivarea sa instanţa de recurs a reţinut că, conform art. 1410 al Codului civil, energia electrică este un izvor de pericol sporit, iar distribuitorul nu a demonstrat prin probe că prejudiciul rezultat din exploatarea izvorului de pericol sporit se datora forţei majore sau intenţiei persoanei vătămate. După cum vom examina, forma vinovăţiei atât a făptuitorului cât şi a victimei este relevantă la determinarea sumei despăgubirii. Totodată, acţiunea în despăgubire pentru defăimarea unei persoanei publice va fi admisă doar cu condiţia că s-a demonstrat reaua-credinţa (art. 29 alin.(2), Legea privind libertatea de exprimare). 5) respectarea procedurii prealabile şi neexpirarea prescripţiei extinctive Din toate cazurile prevăzute de lege de despăgubire a prejudiciului moral, la data prezentei lucrări doar Legea privind libertatea de exprimare (art. 15 alin.(2)) impune victima să depună o cerere prealabilă la făptuitor în termenul de prescripţie de 20 de zile de la data la care victima a aflat sau trebuia să afle despre informaţia defăimătoare. La împlinirea unui an din ziua defăimării, persoana nu poate solicita repunerea sa în termenul de depunere a cererii prealabile. O altă limitare originală a acestei legi este că capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral trebuie formulat la depunerea acţiunii principale contra defăimării; altfel, instanţa va respinge capătul de cerere formulat ulterior în proces sau acţiunea în despăgubire depusă ulterior, în alt proces. În examinarea unei acţiuni care are ca şi capăt de cerere repararea prejudiciului moral instanţa trebuie să pornească de la regula că prescripţia extinctivă se aplică doar la cererea 571

Кузнецова О.В., op. cit., p. 10.

1043

pârâtului. Dacă pârâtul a invocat o asemenea excepţie procesuală în cadrul procesului, atunci instanţa va aplica regulile generale privind prescripţia: a) acţiunile în repararea drepturilor personale nepatrimoniale sunt imprescriptibile (art. 280 Cod civil) Există numeroase derogări de la regula dată: 1) acţiunea depusă pe temeiul lezării onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale se prescrie în termen de 30 de zile (art. 17 alin.(1), Legea privind libertatea de exprimare); 2) acţiunea în despăgubire depusă separat de acţiunea în anularea actului administrativ, se prescrie în termen de 3 ani (art. 18 alin.(2), Legea contenciosului administrativ); 2) acţiunea depusă pe temeiul vătămării corporale ori altui prejudiciu cauzat sănătăţii este imprescriptibilă, însă nu se ia în cont prejudiciul suferit cu mai mult de 3 ani înainte de data depunerii acţiunii (art. 280 lit. c), Cod civil); 3) acţiunea salariatului bazată pe încălcarea unui drept nepatrimonial (cum ar fi concedierea ilegală) se prescrie în termen de 3 luni (art. 355 alin.(1) lit. a), Codul muncii); 4) acţiunea bazată pe discriminare se prescrie în termen de 1 an (art. 20, Legea cu privire la asigurarea egalităţii); 5) acţiunea bazată pe acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti se depune în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului (art.5 alin.(2), Legea nr. 1545/25.02.1998); 6) acţiunea bazată pe încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei se prescrie în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei procurorului de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală ori a actului judecătoresc de dispoziţie; iar cea bazată pe încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti 6 luni de la încetarea procedurii de executare (art. 3, Legea nr. 87/21.04.2011). b) acţiunile bazate pe încălcarea unui drept patrimonial se prescriu în termenul general de trei ani (art. 267, 1424, 1430 Cod civil) Există derogări şi de la regula dată: 1) acţiunea consumatorului se prescrie la expirarea duratei valabilitate ori de funcţionare a produsului, ori, în lipsă, în 2 ani (art. 20 alin.(3), Legea privind protecţia consumatorului); 2) acţiunea consumatorului care are calitate de turist, se prescrie în termen de 6 luni din ultima zi a călătoriei (art. 1141 alin.(2) Cod civil); în transporturi – 1 an sau 3 ani, în funcţie de vinovăţia transportatorului (art. 1021 Cod civil); 3) acţiunea salariatului bazată pe încălcarea unui drept salarial (cum ar fi reţinerea salariului) se prescrie în termen de 3 ani (art. 355 alin.(1) lit. b) Codul muncii).

1044

Cu titlu de regulă specială faţă de toate regulile de mai sus, acţiunea depusă de victima infracţiunii rămâne a fi imprescriptibilă, indiferent că prin infracţiune s-a atentat la drept personal nepatrimonial sau patrimonial (art. 220 alin.(4) Cod de procedură penală). Considerente speciale privind statutul de victimă Persoana juridică – victimă a prejudiciului moral? Acţiunea în despăgubirea prejudiciului moral înaintată de o persoană juridică nu se încadrează în sistemul de remedii juridice al Codului civil, care defineşte prejudiciul moral prin conceptul de suferinţe ale persoanei (nu ale reprezentanţilor săi, cum este cazul unei persoanei juridice)572. Există, totuşi, legi speciale care recunosc o asemenea acţiune în despăgubire persoanelor juridice (Legea contenciosului administrativ; Legea privind libertatea de exprimare; Legea privind activitatea specială de investigaţii; Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător; Legea concurenţei; Legea nr.1545 din 25.02.1998, Legea nr. 87 din 21.04.2011). Pentru celelalte cazuri, practica CSJ confirmă că persoanele juridice pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral dacă demonstrează că dreptul încălcat este unul garantat de CtEDO573. Practica CtEDO într-adevăr este bogată în cazuri de reparare a prejudiciului moral persoanelor juridice574. O descriere amplă privind repararea daunelor morale cauzate persoanei juridice este dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Comingersoll S.A. c. Portugaliei (din 6 aprilie 2000). În cauza Panilino SRL v. Consiliul raional Ialoveni (Decizia Col. econ. CSJ din 17.09.2010, dos. nr. 2rae-204-10) s-a decis că reclamantul are dreptul la o despăgubire a prejudiciului moral de 5.000 pentru încălcarea dreptului de proprietate (s-au cerut 50.000 euro; în fond acordat zero; în apel acordat 1.000 euro). O dificultate separată este de a determina suferinţele persoanei juridice, care în mod normal, nu ar trebui confundate cu suferinţele reprezentanţilor săi. Doar Legea privind libertatea de exprimare prevede principiul că prejudiciul moral va fi determinat în funcţie de suferinţele organului său de conducere. În procedura de contencios administrativ deseori instanţa refuză voalat acordarea de despăgubiri sub pretextul că constatarea încălcării este o satisfacţie echitabilă (de exemplu, în Casa Ceaiului SRL v. Biroul Vamal Chişinău (hotărârea Col. civ., com., cont. adm. CSJ din 15.08.2012, dos. nr. 2ra-363-12)). 572

Poziţia în Federaţia Rusă este categorică în sensul în care persoana juridică nu poate avea suferinţe fizice sau psihice. Кузнецова О.В., op. cit., p. 28. 573 Notă: În opinia co-autorului Octavian Cazac, mecanismul de protecţie al Convenţiei europene se bazează pe ideea de încălcare a Convenţiei europene de către stat. Aşadar, dacă un SRL-făptuitor a încălcat un drept al SRL-victimă, iar instanţele judecătoreşti naţionale nu au restabilit dreptul SRL-victimă, atunci CtEDO va obliga statul să plătească despăgubiri morale către SRL-victimă. Or, SRL-făptuitor nu a încălcat Convenţia, ci încălcarea Convenţiei intervine ulterior când instanţele naţionale nu îl protejează pe SRL-victimă. De aceea credem că instanţele naţionale ar trebui într-un mod restrictiv să aplice Convenţia europeană în partea acordării prejudiciului moral în cazurile în care legislaţia internă nu recunoaşte o acţiune în despăgubirea prejudiciului moral (de exemplu, în cazul reclamantului persoană juridică). 574 A se vedea Афанасьев Д., Возмещение нематериального вреда юридическим лицам в практике Европейского Суда по правам человека: основания и размеры выплат // Хозяйство и право, №9/2012, p. 44-57.

1045

Statutul de victimă al persoanelor apropriate victimei directe Pentru instanţele englezeşti despăgubirea depinde esenţial dacă reclamantul a fost victima primară sau secundară a accidentului. O victimă primară este cea care suferă un prejudiciu psihiatric după ce a fost direct implicată într-un accident şi fie este nemijlocit vătămată corporal sau se află în frica unei vătămări. O victimă secundară suferă prejudiciu psihic fiind martor la accident care implică o altă persoană sau fiind informată despre un asemenea accident. În ceea ce ţine de victima primară, este cert că victima vătămată corporal prin vinovăţia altuia este îndreptăţită la despăgubiri atât pentru consecinţele fizice cât şi cele psihice ale accidentului575. Problema adevărată apare atunci când reclamantul nu a fost vătămat el însuşi şi nici măcar ameninţat. Victima a suferit o reacţie psihologică după ce a fost martor la un accident în care altcineva este lipsit de viaţă sau vătămat ori în primejdie de deces ori vătămare, care nu se mai materializează. A fi martor la un caz poate avea forma prezenţei la el, a-l vedea la televizor sau de a auzi la radio, ori citi la ştiri. În dreptul englez nu se acordă despăgubiri pentru deplângere sau retrăiri cauzate de decesul unei persoane. Totuşi, se face distincţia între simpla retrăire şi o stare mai serioasă, prelungită psihică care ar putea fi identificată cu ajutorul declaraţiilor unui expert medical. Ştiinţa medicală recunoaşte condiţia numită "tulburare de stres posttraumatic", care ar putea apărea ca urmare a unei reacţii violente sau neaşteptate legate de decesul unei rude sau prieten apropiat576. Condiţiile esenţiale înaintate sunt: 1) reclamantul să sufere de o boala sau condiţie traumatizantă ca urmare a şocului aflării despre suferinţa prin care a trecut victima primară; şi 2) relaţia sa cu victima primară era suficient de proximă. În dreptul german, ruda trebuie să demonstreze o vătămare gravă pentru a învinge principiul după care doar victima directă a făptuitorului este despăgubită. Testul pe care trebuie să-l treacă situaţia rudei este de a demonstra că suferinţa psihică a avut efecte medicale şi a necesitat tratament medical. Vătămarea rudei trebuie să depăşească gradul normal al suferinţelor în cazul vătămării victimei. Doar rudele apropriate sau concubinul au acces la aceste despăgubiri. În fine, vătămarea rudei trebuie să fie deosebit de gravă şi să depăşească riscurile generale ale vieţii. Este cazul aşadar doar a decesului ori vătămării corporale grave. Cu cât mai severă este vătămarea rudei, cu atât mai puţin importantă este circumstanţa prezenţei reclamantului la locul şi timpul faptei577. Principiul a fost confirmat şi în practica CtEDO. În hotărârea Grădinar v. Moldova (hotărârea 8 aprilie 2008, cererea nr. 7170/02), §91, s-a reamintit că Curtea a respins, în mod 575

Basil Markesinis ş.a., op. cit., p. 52. Ibidem, p. 51. 577 Ibidem, p. 82. 576

1046

sistematic, ca fiind inadmisibile ratione personae cererile depuse de rudele persoanelor decedate în ceea ce priveşte pretinsele violări ale altor drepturi decât cele protejate prin articolele 2 şi 3 ale Convenţiei578. O soluţie similară se prezintă şi în jurisprudenţa instanţelor naţionale. În Iaţmirschi v. Ţurcanu (decizia Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 20.05.2009, dos.nr.2ra-1099-09), s-a recunoscut acţiunea în despăgubire a tatălui fiul căruia a decedat în accidentul rutier cauzat de pârât (care a fost eliberat de răspundere penală pe temeiul expirării prescripţiei); instanţa a acordat 100.000 lei (cât şi s-a cerut)579. În legislaţia internă doar rudelor victimelor infracţiunilor li se recunoaşte, expres, un drept separat la despăgubire (art. 219 alin.(4) Cod de procedură penală, in fine), această nu limitează însă posibilitatea judecătorului naţional de a recunoaşte rudelor apropriate un drept de despăgubire în alte cazuri. În ceea ce ţine de mărimea despăgubirilor în caz de deces, constatăm totuşi o problemă de justiţie orizontală. Or, în cauza Arpenti v. Litwinzew (decizia Col. civ. cont. adm. CSJ din 16.05.2012, dos.nr.2ra-873-12) reclamantul care şi-a pierdut fiica în accident a primit de la instanţa de recurs 50.000 lei (a cerut 300.000 lei; în apel s-a dispus 20.000 lei)580. În Chitoroagă (decizia Col. pen. lărg. CSJ din 07.02.2012, dos.nr.1ra - 68/12), rudei victimei accidentului rutier i s-a acordat 30.000 lei (menţinută hotărârea instanţelor inferioare). În Dropca v. Calmacov (decizia Col. civ. cont. adm. CSJ din 20.10.2010, dos.nr.2ra-1557/10) reclamanţii mama şi tata, care şi-au pierdut un fecior în accident rutier, iar celălalt a suferit leziuni corporale uşoare cu dereglarea sănătăţii de scurtă durată, au primit 20.000 lei în total (au cerut 500.000 lei; în fond şi apel s-a acordat 20.000 lei). Pentru un observator care nu a participat la nici unul din aceste procese, motivul pentru care suma despăgubirilor diferă atât de mult nu rezultă cu claritate din hotărâre. Autorii nu contestă că circumstanţele fiecărui caz ar putea fi diferite, chiar în măsura de a duce la soluţii atât de îndepărtate una de alta. Percepţia de justiţie pe care trebuie să o aibă justiţiabilii, în acest caz, va fi determinată de motivarea soluţiei pronunţate de instanţă. O satisfacţie echitabilă se va

578

Atragem atenţia şi la Rezoluţia Consiliului Europei nr. (75) 7 relativă la repararea prejudiciului în caz de leziuni corporale şi de deces (adoptată de către Comitetul de Miniştri la 14 martie 1975, la a 243-a reuniunea a Delegaţilor Miniştrilor). Potrivit Principiului 13: Tatăl, mama şi soţul victimei care, din motivul lezării integrităţi fizice sau mentale al acesteia, suportă suferinţe psihice, vor obţine o despăgubire pentru acest prejudiciu doar în prezenţa unor suferinţe de caracter excepţional; alte persoane nu pot pretinde la o asemenea reparare. Principiul 19 suplimentar cere existenţa unei legături directe de afecţiune cu victima la momentul decesului. 579 În motivarea deciziei, instanţa a menţionat: "Intimatul în şedinţa de judecată a invocat că, prejudiciul moral, cauzat în rezultatul acţiunilor recurentului nu poate fi măsurat într-o unitate bănească, dar el solicită încasarea numai a sumei de 100000 lei, întru recuperarea acestui prejudiciu. Instanţa de apel întemeiat a luat în considerare aceste afirmaţii, deoarece în urma accidentului comis de recurent, copilul intimatului a decedat, iar intimatului i s-a înrăutăţit sănătatea şi până în prezent se tratează. La fel, procesul penal privind accidentul rutier comis de recurent sa examinat un timp îndelungat din luna octombrie 1997 până la 12 decembrie 2007, prin ce intimatul a avut suferinţe psihice. Mai mult, recurentul nu a acordat benevol nici un ajutor intimatului după decesul copilului." 580 În motivarea deciziei, instanţa a menţionat că: "consideră că suma de 20.000 lei nu poate constituie o satisfacţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de către reclamant în cazul dat deoarece, decesul copilului pentru părinte este o scârbă considerabil de mare şi acest fapt cu certitudine a cauzat ultimului suferinţe psihice suportate. Mai mult, reclamantul a fost lipsit de sprijinul moral din partea fiicei sale pe toată perioada vieţii sale, reclamantul suportând un prejudiciu moral în continuu.‖

1047

acorda victimei atunci, când instanţa în primul rând va constata care sunt sumele care de regulă se dau pentru asemenea tipuri de prejudicii, iar ulterior va menţiona circumstanţele care, în opinia sa, duc la micşorarea şi/sau majorarea sumei. Constatăm de asemenea că sumele acordate de instanţele naţionale sunt semnificativ mai joase decât cele acordate de CtEDO în cazurile de deces581. Succesiunea în dreptul la despăgubire şi în obligaţia de despăgubire. Repararea prejudiciului moral are ca scop oferirea unei satisfacţii victimei şi, prin urmare, chiar dacă suferinţa s-a cauzat prin încălcarea unui drept patrimonial (de exemplu, neplata salariului, vânzarea unui produs defectuos), ea va fi despăgubită doar victimei.

În cazul

decesului victimei înainte de încasarea sumei despăgubirii, urmează să constatăm că dreptul la despăgubire s-a stins în temeiul art. 664 şi 1446 ale Codului civil. Conform art. 1447 succesorii conservă dreptul de a proteja drepturile nepatrimoniale ale defunctului, care, de regulă, sunt metode nepatrimoniale (dezminţiri, scuze publice etc.). Dacă rudele apropriate şi soţul vor suferi şi ele vreun prejudiciu moral în rezultatul decesului cauzat victimei primare, aşa cum s-a analizat mai sus, lor li se recunoaşte o acţiune în despăgubire, însă nu prin efectul moştenirii dreptului la repararea prejudiciului (iure alieno sau iure succesionis), ci în mod independent. 4. Determinarea mărimii despăgubirii pentru prejudiciului moral Dificultăţile inerente procesului de calculare a sumei Cerinţa fundamentală faţă de despăgubirea prejudiciului moral este că instanţa de judecată va determina despăgubirea care acordă o satisfacţie echitabilă 582 victimei, luând în cont circumstanţele relevante ale pricinii. Spre deosebire de evaluarea prejudiciului patrimonial (care este calculat în funcţie de costul de piaţă al înlăturării daunei reale, şi profitul aşteptat în mod rezonabil, dar ratat, de victimă), judecătorul nu face un simplu calcul matematic. Legiuitorul nu oferă nicio formulă de calcul matematic al prejudiciului moral; astfel, dificultatea a fost transferată de la legiuitor la judecător, care îşi va folosi aprecierea conform

581

În unele hotărâri, în care soţul văduv şi/sau părinţii decedatului au cerut despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral, au fost acordate 20.000 euro fiecăruia (Khatsiyeva şi alţii v. Rusia, hotărârea din 17 ianuarie 2008, cererea nr.5108/02; Sergey Shevchenko v. Ucraina, hotărârea din 4 aprilie 2006, cererea nr.32478/02 [deşi a cerut 150 milioane euro!]; Beker v. Turcia, hotărârea din 24 martie 2009, cererea nr. 27866/03). Având în vedere legăturile speciale de familie şi seriozitatea daunei, suma acordată a constituit 35.000 euro fiecăruia (Issak v. Turcia, hotărârea din 24 iunie 2008, cererea nr. 44587/98; Solomou şi alţii v. Turcia, hotărârea din 24 iunie 2008, cererea nr. 36832/97). Curtea a acordat 30.000 euro mamei, fără a menţiona criteriile de evaluare (Nehyet Gunay şi alţii v. Turcia, hotărârea din 21 octombrie 2008, cererea nr. 51210/99). În alte hotărâri părinţilor le-au fost acordaţi 10.000 euro fiecăruia (Velikova v. Bulgaria, hotărârea din 18 mai 2000, cererea nr. 41488). Concubinei decedatului, care a trăit cu el 12 ani şi a avut trei copii împreună a primit aprox. 15.000 euro, exact atât cât a cerut petiţionara (Beker v. Turcia, hotărârea din 24 martie 2009, cererea nr. 27866/03). 582 Acesta este conceptul utilizat de Codul civil şi legile speciale. Traducerea în limba română a Convenţiei europene vorbeşte, de fapt, despre "reparaţie echitabilă".

1048

principiului echităţii şi obiectivului final de a oferi o satisfacţie victimei. În acest sens, instanţa compensează prejudiciul făcând posibile alte agremente prin intermediul banilor583. Victimei de asemenea nu îi este simplu să determine, la înaintarea cererii de chemare în judecată, suma ce o poate cere cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Dacă victima este întrebată imediat după lezarea sa, atunci suma va fi exorbitantă, cu timpul însă ea îşi va schimba părerea şi va privi mai obiectiv lucrurile584. Şi asta fiindcă reclamanţii percep despăgubirile pentru prejudiciul moral ca o pedeapsă privată. Este o realitate pe care trebuie să o înţelegem pentru a putea determina suma care rezultă din echitate şi nu din răzbunare. Reclamanţii cer sumele cu ideea că instanţa oricum va oferi o sumă mai mică. Dificultatea pentru judecător în capătul de cerere privind prejudiciul moral este că el trebuie să ia o decizie dar nu va avea senzaţia că suma pronunţată de el este exactă şi că o altă sumă ar fi neechitabilă. Incertitudinea judecătorului va deriva din lipsa unei metodologii şi a unei formule de calcul a mărimii despăgubirii. Dificultăţile constau în: • aplicabilitatea principiului aprecierii de către instanţă a mărimii despăgubirii; instanţa nu este legată de sumele numite de părţi sau experţii aduşi de aceştia; • caracterul vag al criteriilor legale de determinare a mărimii despăgubirii; • motivarea laconică a instanţelor în hotărârile judecătoreşti la determinarea mărimii despăgubirilor; • oscilarea nejustificat de mare a mărimilor despăgubirii în cauze judecătoreşti similare, de la sume simbolice la sume strigătoare. Într-o încercare de a sintetiza principiul satisfacţiei echitabile, în cauza penală Cozimolici (decizia Col. pen. lărg. CSJ din 26.12.2008, dos.nr.1ra-1359/08) s-a statuat că "unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echităţii, care exprimă că îndemnizaţia trebuie să prezinte o justă despăgubire, iar cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit astfel încât acesta să aibă efect compensatoriu, şi nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor, şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor". Satisfacţia echitabilă nu este o pedeapsă Despăgubirile punitive Instanţa europeană a precizat că scopul sumelor stabilite cu titlu de satisfacţie echitabilă este exclusiv acela de a-i acorda reclamantului o reparaţiune pentru prejudiciul pe care acesta l-a suferit, ce constituie o consecinţă a încălcării constatate (Selcuk şi Asker c. Turciei, § 106). 583 584

Basil Markesinis ş.a., op. cit., p. 62. Кузнецова О.В., op. cit., p. 49.

1049

Legislaţia internă nu acceptă în mod expres conceptul despăgubirilor punitive, atât de populare în SUA, care presupune că, pe lângă prejudiciul real suportat de victimă, instanţa va obliga pârâtul, de regulă o mare corporaţie, să plătească o sumă exorbitantă pentru încălcarea intenţionată comisă şi pentru a o motiva să nu comită asemenea încălcări pe viitor. Şi aceasta având în vedere că unele corporaţii găsesc că este mai ieftin să plătească despăgubiri, decât să asigure calitatea produselor ori respectarea mediului. Totuşi, putem constata forme voalate ale acestui concept în sistemul Codului civil, în partea în care menţionează vinovăţia făptuitorului la cauzarea prejudiciului. O altă formă a voalării este evidentă în cauza Arapu v. SRL Elrada-Lux (hotărârea Col. civ., com. cont. adm. CSJ din 19 iulie 2012, dos. nr. 2ra-1675-12), în care vânzătorul a refuzat de a restitui contravaloarea produsului (cizme la preţ de 1.750 lei) şi de a efectua expertiza din contul vânzătorului. Prejudiciul moral al consumatorului s-a evaluat la 1.000 lei (s-au solicitat 5.000 lei). Totuşi, putem fi siguri că consumatorul a primit satisfacţie echitabilă întrucât instanţa a acordat, suplimentar, penalitatea zilnică de 5%, în mărime totală peste 10.000 lei. Astfel, constatăm că penalităţile de 5% şi 10% pe zi, prevăzute de art. 32 al Legii privind protecţia consumatorului, sunt despăgubiri punitive voalate. Or, este greu de imaginat cum consumatorul ar putea demonstra, printr-un probatoriu obişnuit, un prejudiciu patrimonial de 5% ori 10% pe zi. Importanţa uniformităţii practicii Uneori victimele se plâng de încălcarea principiului nediscriminării pe motiv că despăgubirile acordate lor sunt semnificativ mai mici decât cele acordate altora585. Curtea Constituţională a Germaniei însă nu a recunoscut o încălcare, statuând că principiul egalităţii în drepturi nu limitează instanţele de judecată în independenţa uneia de altele şi nu sunt o barieră în calea interpretărilor divergente a prevederilor legale. Tratamentul diferit poate fi justificat prin motive speciale. De exemplu, în timp ce exploatarea comercială grosolană a personalităţii altei persoane ar putea fi prevenită prin acordarea de despăgubiri înalte, acest efect nu este posibil în accidentele rutiere (care duc la vătămări corporale). În mai multe jurisdicţii europene (Franţa – "Calcul au point", Germania – "Schmerzensgeldtabelle", în Marea Britanie – "Judicial College Guidelines for the Assessment of General Damages in Personal Injury Cases", Italia – "Tabelle danno biologico"), probele medicale sunt evaluate în scopul evaluării prejudiciului moral pentru vătămarea sănătăţii. Aceste dovezi constituie o încercare de obiectivizare şi uniformizare a despăgubirilor pentru vătămarea corporală.

Pe aceste baze, multe state europene au adoptat bareme monetare (tabele

standardizate) bazate pe vârstă şi invaliditatea permanentă confirmată sau alte valori, toate 585

Basil Markesinis ş.a., op. cit., p. 65.

1050

fundamentate pe practica anterioară586. În consecinţă, soluţiile judiciare anterioare sunt compilate în tabele fără caracter normativ pentru a servi în calitate de ghid. O altă consecinţă este că, cu cât suma acordată diferă de standard, cu atât mai mult trebuie să argumenteze judecătorul soluţia sa. Avantajele unei asemenea inovaţii constau în uşurinţa de a efectua calcule, uniformitatea practicii şi previzibilitatea (pentru a promova tranşarea litigiilor în afara sistemului judiciar şi a încuraja societăţile de asigurări să emită poliţe de asigurare pe riscurile respective). În acest sistem se acceptă că orice sumă de despăgubiri la care ajunge evaluatorul nu poate fi altfel decât artificială şi, dacă scopul este să se facă justiţie pentru toţi justiţiabilii în mod egal în situaţii similare, suma trebuie să fie una convenţională care derivă din experienţă şi din sumele acordate în cazurile comparabile587. Autorii unui studiu detaliat al despăgubirii pentru vătămarea sănătăţii în Anglia, Germania şi Italia au concluzionat că mărimile despăgubirilor, în cazuri asemănătoare, sunt similare, dar şi că aceste mărimi sunt substanţial diferite de cele acordate în Statele Unite ale Americii588. În SUA existenţa instituţiei despăgubirilor punitive, combinate cu un sistem judiciar bazat pe juriu şi care susţine onorariul de succes al avocaţilor, face ca avocatura americană să fie relativ agresivă în a identifica şi urmări asemenea pretenţii, chiar şi cazurile cu cel mai mic merit. Dar dacă pârâţii sunt corporaţii, ele ar putea fi interesate să tranşeze litigiul pentru sume mai mari, astfel promovând tendinţa (sau aparenţa) că despăgubirile sunt foarte mari. Practica CtEDO şi relevanţa ei pentru judecătorul naţional Comentatorii au exprimat opinia că art. 41 al Convenţiei europene permite CtEDO să acorde despăgubiri, în baza criteriului satisfacţiei echitabile (just satisfaction), atunci când dreptul intern al Statului Membru care a încălcat Convenţia nu oferă o compensaţie deplină 589. CtEDO acordă despăgubiri doar atunci când petiţionarul le-a cerut590. Satisfacţia echitabilă se acordă pentru violările constatate de Curte. Curtea acordă despăgubiri sub trei capete: cheltuieli (costs and expenses); prejudiciu patrimonial (pecuniary loss); prejudiciu nepatrimonial (nonpecuniary loss). Totuşi, Curtea ar putea să considere că faptul constatării de către Curte a violării dreptului constituie o satisfacţie echitabilă (a se vedea Hotărârea Amihalachioaie v. Moldova (hotărârea din 20 aprilie 2004, cererea nr.60115/00)).

586

Giovanni Comande, op. cit., p. 281. Ibidem, p. 282. 588 Basil Markesinis ş.a., op. cit., p. 207. 589 Robin C.A. White, Remedies in a Multi-Level Legal Order: The Strasbourg Court and UK, in The Future of Remedies in Europe, edited by C. Kilpatrick et al., Oxford: Hart Publishing, 2000, p. 196. 590 De exemplu, în cauza Tănase şi Chirtoacă v. Moldova (hotărârea din 18 noiembrie 2008, cererea nr. 7/08), petiţionarii nu au solicitat careva despăgubiri. 587

1051

Abordarea fundamentală a Curţii este de a exercita discreţie asupra mărimii satisfacţiei echitabile având în vedere ceea ce este echitabil. Această frază este menţionată frecvent în practica Curţii, şi de fapt acoperă o lipsă completă de motivare a deciziei Curţii pentru acordarea unei sume concrete. Autorul Reid591 a analizat sumele acordate de Curte şi a conchis că: "Curtea nu s-a dovedit a fi prea generoasă în abordarea sa de a acorda despăgubiri sub niciunul din cele trei capete. Accentul Curţii nu este de a institui un mecanism de a îmbogăţi petiţionarii care şiau demonstrat cauza, ci ea pune accent pe rolul său de a face constatări publice şi obligatorii a încălcărilor drepturilor omului"592. Tabelele cu sumele despăgubirilor patrimoniale cât şi nepatrimoniale menţionate de expertul în Convenţia europeană Reid demonstrează lipsa de consecutivitate în abordarea Curţii. Analiza acestui autor a practicii a scos la iveală o rată joasă de succes atât în pretenţiile patrimoniale cât şi nepatrimoniale593. În cauza Hentrich v. Franţa (ART. 50) (hotărârea din 3 iulie 1995, cererea nr. 13616/88), în opinia sa separată judecătorul Martens s-a expus că "... Curtea nu ar trebui să se ascundă după echitate, ci să decidă în baza problemelor juridice şi să invite experţi pentru a-i oferi informaţii care ar ajuta-o să evalueze valoarea terenului, dacă este cazul, conform echităţii. A decide în baza echităţii, ca şi în oricare altă decizie judiciară, cere o viziune clară şi sigură asupra circumstanţelor de fapt". Obiectivul fundamental al Convenţiei este de a schimba comportamentul Statelor, şi nu de a oferi remedii petiţionarilor care sunt victime ale acestor violări. Acesta este doar un scop secundar594. Sumele acordate de CtEDO, în special contra Moldovei, constituie, pentru judecătorul naţional, nu atât un plafon strict, cât un indicator, ignorarea căruia poate constitui, prin sine, o încălcare a Convenţiei europene. Marea Cameră a Curţii a subliniat că, atunci când un petiţionar încă mai poate invoca statutul de "victimă" după epuizarea remediilor naţionale, lui trebuie să i se plătească diferenţa dintre suma obţinută de la instanţa naţională şi suma care nu ar fi privită ca vădit nerezonabilă comparativ cu sumele acordate de CtEDO cu condiţia plăţii în timp util. Motivul acestei reguli constă în aceea că în practica CtEDO nu există vreo cerinţă ca instanţa naţională să acorde exact aceeaşi sumă pe care ar fi acordat-o CtEDO conform art. 41 al Convenţiei europene. Totuşi, nivelul satisfacţiei echitabile acordat la nivel naţional nu poate fi 591

Karen Reid, A Practitioner' Guide to the European Convention on Human Rights, Sweet & Maxwell, 1998, p. 398. În acelaşi sens Christa Kissling. Denis Kelliher, Compensation for Pecuniary and Non-Pecuniary Loss in Tort Law in the Jurisprudence of the European Court of Human Rights. Tort and Insurance Law (Book 30), de Gruyter, Berlin, 2011, p. 624 şi p. 626. 593 În acelaşi sens: "Despăgubirile acordate de CtEDO sunt percepute ca fiind joace. Trebuie de notat că CtEDO are tendinţa de a vedea în recunoaşterea unei violări o satisfacţie eficientă şi exhaustivă pentru victimă, în multe cazuri CtEDO acordând despăgubiri care ceva care doar se adaugă acestei recunoaşteri." Marco Bona, Towards The “Europeanisation” Of Personal Injury Compensation? Contexts, Tools, Projects, Materials And Cases On Personal Injury Approximation In Europe, in Personal Injury Compensation in Europe, edited by Marco Bona & Philip Mead, Deventer, Kluwer, 2003, nota 31. 594 Robin C.A. White, op. cit., p. 197. 592

1052

vădit inadecvat în circumstanţele cauzei (Ommer v. Germania (nr.1) (hotătârea din 13 noiembrie 2008, nr. 10597/03), §69). Bunăoară în Ipate v. Ministerul Finanţelor (decizia Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 20.04.2011, dos.nr.2ra-575-11), condamnatul s-a plâns de încălcarea art.3 al Convenţiei europene din cauza detenţiei în condiţii inumane şi degradante în Izolatorul Detenţiei Preventive a Comisariatului de Poliţie raionului Criuleni. Instanţa i-a acordat despăgubire de 2.000 lei (s-a cerut 300.000 lei). Suma este simbolică comparativ cu sumele plătite de Republica Moldova în cauzele la CtEDO, cum ar fi Gorea v. Moldova (hotărârea din 17.07.2007, cererea nr.21984/05) CtEDO a acordat despăgubiri pentru prejudiciu moral de 9.000 euro; Popovici v. Moldova (hotărârea din 27.07.2007; cererea nr. 289/04 şi 41194/04) – 8.000 euro. Există însă şi cauze în jurisprudenţa naţională, care sunt comparabile cu jurisprudenţa CtEDO. În Străisteanu v. Ministerul Finanţelor (hotărârea Col. civ., com., cont. adm. CSJ din 29.05.2012, dos. nr. 2ra-1314-11), victima atragerii ilegale la răspundere penală (aflare în stare de arest 3 ani ș i 6 luni) a fost despăgubită de către instanţa de recurs cu 160.000 lei (s-au cerut 455.000 lei; instanţa de fond şi apel - 4.000 lei). În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că "Convenţia nu stabileşte mărimea compensaţiei, însă despăgubirea nu urmează să fie arbitrară sau una nejustificată, instanţele având datoria de a studia minuţios toate aspectele relevante pe caz, inclusiv învinuirile înaintate, durata aflării în stare de arest şi consecinţele acesteia, ajungând la o concluzie justă cu privire la mărimea rezonabilă a compensaţiei. În lumina tuturor circumstanţelor, Colegiul reţine că, suma de 4.000 lei încasată din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor cu titlu de prejudiciu moral este considerabil sub nivelul minim acordat de Curte şi nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acţiunilor organelor de urmărire penală şi ale instanţelor de judecată confirmate prin încheierea interlocutorie din 28.04.2009, temei pentru care Colegiul menţionează că este cazul de a acorda conform legislaţiei naţionale şi practicii CEDO victimei o satisfacţie echitabilă în sumă de 160 000 lei cu titlu de prejudiciu moral." Această sumă este cea mai mare acordată de CSJ din cele peste 150 cauze pe care le-am cercetat. Întrucât nu putem pretinde că cercetarea noastră a jurisprudenţei naţionale a fost exhaustivă, nu excludem însă că ar fi putut fi acordate şi sume mai mari.

Sistematizarea sumelor acordate de CtEDO Analizând jurisprudenţa CtEDO în cazurile de neexecutare, putem constata ca mărimea acesteia este de aproximativ de 600 euro pentru 12 luni de întârziere şi câte 300 euro pentru fiecare perioadă următoare de 6 luni de întârziere.

1053

Trebuie de menţionat că la calcularea daunei morale se ia în consideraţie întreaga perioadă, inclusiv şi acel prim an de neexecutare, care, în mod normal, de unul singur, nu duce la constatarea prezenț ei violării. În materia duratei nerezonabile a procedurilor judiciare, sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral variază între 1.000 euro şi 2.500 euro, pentru 5 sau 10 ani. Cea mai mică sumă s-a acordat în Deservire SRL, 600 euro, pentru 6 ani şi cea mai mare în Cravcenco, 3000 euro, pentru 10 ani de examinare a unui litigiu de muncă. Reieşind din jurisprudenţa CtEDO, instanţele judecătoreşti naţionale, ar putea să acorde satisfacţie morală la constatarea violării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi anume: violarea art. 2 CEDO – 6.000 – 30.000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti; violarea art. 3 CEDO – 3.000 – 5.000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti; violarea art. 5 CEDO – 600 – 30.000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti; violarea art. 6 CEDO – 1.000 – 7.000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti; violarea art. 1 Protocol 1 CEDO – 1.000 – 6.000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti; violarea art. art. 7, 8, 9, 10 şi 11 CtEDO – 1.000 – 10.000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti; repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 – 0 – 10.000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti. Utilizarea criteriilor din legislaţia naţională În încercarea de oferi judecătorului o busolă în determinarea mărimii despăgubirii, legislaţia naţională recurge la stabilirea criteriilor pe care acesta trebuie să le ia în cont. Potrivit art. 1423 alin.(1), Cod civil, mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de: 1) caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate. Potrivit alin.(2) La aprecierea acestora instanţa va lua în considerare: a) circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, şi b) statutul social al persoanei vătămate; 2) gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii; şi 3) de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. În linii mari trebuie să constatăm că criteriile respective sunt vagi şi nu sunt atotcuprinzătoare. De exemplu, Codului civil îi scapă aşa criterii cum ar fi vârsta victimei (care determină durata suferinţei); faptul dacă victima şi-a abandonat ocupaţia anterioară; vinovăţia victimei; starea materială a părţilor ş.a. O altă constatare este că legea nu determină care este 1054

ponderea fiecărui criteriu la stabilirea sumei (de exemplu dacă o pondere de 1/3 poate fi atribuită fiecărui criteriu). Legile speciale menţionate în prezenta lucrare, deseori stabilesc criterii adiţionale, adaptate tipului de încălcare vizat de legea respectivă. Bunăoară, art. 219 alin.(4) al Codului de procedură penală menţionează: a) prejudiciul agrement sau estetic şi b) pierderea speranţei în viaţă. Legea nr. 1545/25.02.98 stabileşte 8 criterii relativ de detaliate pentru determinarea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti (art. 11). Legea nr. 87/21.04.2011 prevede 9 criterii relativ de detaliate pentru determinarea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti (art. 2 alin.(6)). Legea privind libertatea de exprimare prevede 10 criterii relativ detaliate (inclusiv comparativ cu art. 16 al Codului civil) pentru cauzele de defăimare. Din cauza motivării tradiţional succinte a soluţiei judecătoreşti pe capătul de cerere privind prejudiciul moral, este imposibil de a aprecia în ce măsură, la moment, instanţele iau în cont aceste criterii şi care este ponderea şi cuantificarea financiară a fiecăruia. Din păcate, în cel mai bun caz, în hotărârea judecătorească instanţele vor enumera criteriile pe care şi-au bazat soluţia, însă nu am întâlnit, din cele circa 150 hotărâri CSJ studiate, vreo motivare care cel puţin ar descrie prin ce se manifestă fiecare criteriu în speţa dată595. În doctrina s-au propus mai multe formule de calcul care se bazează, în principiu, pe criteriile legale de determinare a prejudiciului moral. În doctrina autohtonă596 s-a propus formula597 în care criteriile legale sunt adaptate la situaţia concretă şi înmulţite cu baza de calcul care, în propunerea autorului ar fi prejudiciul material cauzat. În doctrina rusă s-a propus598 o metodă de calcul bazată pe importanţa valorii lezate conform sistemului de pedepse penale599. Deşi pot fi formulate mai multe critici la adresa formulelor propuse, ele trebuie apreciate pozitiv în efortul lor de a obiectiviza suma despăgubirii, şi de a face din ea, dintr-o sumă tradiţional aleatorie, o sumă relativ previzibilă şi demonstrabilă logic. Rămâne o prerogativă a părţilor litigante să administreze formulele pe care le consideră potrivite în demonstrarea mărimii prejudiciului moral. Instanţa de judecată va avea sarcina să

595

Ibidem, p. 203. A. Ţurcan, Prejudiciu moral (metodă de calcul) // Avocatul Poporului (ediţie specială), nr. 2/2007, p. 5-7. 597 Pm = Csuf x Gsuf x Vpirit x Satisf x Circum x Statut soc x Baza de calcul unde, Pm – exprimă mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral; Csuf – exprimă caracterul suferinţelor psihice/fizice cauzate persoanei vătămate; Gsuf – exprimă gravitatea suferinţelor psihice/fizice provocate persoanei vătămate; Vpîrît – exprimă gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului; Satisf – exprimă măsura în care compensarea poate aduce satisfacţie persoanei vătămate; Circum – exprimă circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul; Statut soc – exprimă statutul social al victimei; Baza de calcul – exprimă baza de calcul. 598 Табунщиков А.Т. Институт компенсации морального вреда в российском гражданском праве. / Под ред. д-ра юрид. наук С.В. Тычинина. – Белгород: Изд-во БелГУ, 2007, p. 599 Aşadar, omorul în circumstanţe agravante are coeficientul 1, iar toate celelalte fapte penale au coeficienţi reduşi, proporţional mărimii pedepsei penale omorului în circumstanţe agravante şi mărimii pedepsei celeilalte fapte penale în discuţie. Coeficientul format va fi înmulţit cu baza de calcul, care îl constituie salariul minim pe toată durata anticipată a suferinţelor. 596

1055

examineze (1) dacă se iau în cont toate circumstanţele pe care instanţa le consideră pertinente, (2) dacă baza de calcul este compatibilă cu principiul satisfacţiei echitabile, (3) dacă este respectat principiul justiţiei orizontale, în sensul proximităţii sumei de sumele acordate în alte cauze cu circumstanţe similare şi (4) dacă este respectat principiul justiţiei verticale, în sensul că suma trebuie ajustată de alte cauze similare atunci când există circumstanţe diferite, agravante sau atenuante. Deşi rămâne o întrebare de caz şi de doctrină, care formulă este mai exactă şi echitabilă, autorii sunt convinşi că judecătorul trebuie să identifice şi să pună pe cântar toţi factorii înainte de a edicta suma despăgubirii. În cele ce urmează relevăm unii din cei mai frecvent invocaţi factori şi modul lor de manifestare. Factori care vizează victima Gravitatea faptei Acest factor răspunde la întrebările: la ce valoare a atentat încălcarea; cât timp i-a durat victimei să se refacă după încălcare (câte intervenţii chirurgicale, internări în spital), ce limitări în stilul de viaţă a intervenit după vătămare. La determinarea despăgubirii pentru vătămarea corporală judecătorii în Anglia pun următoarele întrebări: 1) care au fost circumstanţele accidentului? 2) care este gradul de durere şi suferinţă suportate de victimă în însuşi accidentul? 3) care a fost durata şi natura tratamentului medical prin care a trecut victima? 4) care este cea mai serioasă vătămare pe care a suferit-o victima? 5) ce alte vătămări a suferit victima? 6) care sunt dezabilităţile cu care a rămas victima? 7) în ce măsură victima nu a putut duce o viaţă normală ca urmare a acelor dezabilităţi până la data judecăţii? 8) în ce măsură victima nu va putea duce o viaţă normală ca urmare a acelor dezabilităţi în viitor? Totodată se vor lua în cont trăsăturile individuale ale victimei. De exemplu, în caz de întrerupere a sarcinii se va lua în cont dacă victima şi-a păstrat capacitatea de procreare. Dacă a devenit infertilă, suma se va majora600.

600

Într-o cauză de vătămare corporală în cadrul unui accident rutier, Instanţa ar putea să prevadă: S-a constatat că victima şi-a descris detaliat suferinţele (retrăiri, sentimente de inferioritate), a descris modul în care şi-a schimbat stilul de viaţă (evită contactele cu lumea exterioară, a devenit mai agresivă cu colegii de muncă); victima se teme de reducerea şanselor sale de a se căsători, naşte şi educa copii având în vedere gradul de invaliditate constatat. Faptele date au fost confirmate prin mărturiilor rudelor şi colegilor de muncă. Având în vedere vârsta tânără a victimei, ea ar putea să treacă mai uşor peste retrăiri, însă, în partea în care ţine de cicatricele rămase după accident, ea va trebui să trăiască cu ele toată viaţa. S-a constatat că victima poartă o oarecare vinovăţie pentru săvârşirea accidentului, întrucât traversa neregulamentar strada. Întrucât

1056

Vătămarea sănătăţii rezultă în înrăutăţirea (temporară sau posibil permanentă) a calităţii vieţii şi a condiţiilor în care victima este forţată să trăiască după accident, însă sănătatea este o valoare diferită de viaţă. Decesul nu este prejudiciul maxim posibil faţă de sănătatea psiho-fizică a victimei, ci afectează o altă valoare, pierderea căreia stinge orice drept al decedatului de a fi despăgubit pentru accident. Prejudiciul cauzat vieţii, prin deces, este pedepsit de dreptul penal şi are consecinţe juridice în dreptul civil. Pentru rudele supravieţuitoare efectul de drept civil este acordarea despăgubirilor pentru pierderea defunctului. Dacă rudele vor suferi şi vreun prejudiciu patrimonial în rezultatul dependenţei economice a lor faţă de defunct, lor li se recunoaşte prin lege şi o pretenţie patrimonială, însă nu prin efectul moştenirii dreptului la repararea prejudiciului, ci în mod independent. Deşi, pe plan penal, decesul se pedepseşte cel mai dur, pe plan civil soluţia este diferită. Despăgubirea prejudiciului moral, prin sine, nu are funcţie de pedeapsă, ci funcţia de a repune în situaţia anterioară şi de a repara prejudiciul cauzat. Dacă defunctul nu ar fi decedat, despăgubirea va ajunge la el, şi el se va bucura de suma de bani. Însă o asemenea satisfacţie devine imposibilă odată cu survenirea decesului; iar satisfacţia rudelor nu echivalează cu satisfacţia victimei primare. Cea mai mare sumă acordată în Anglia pentru un caz de vătămare corporală este de 205.000 lire sterline pentru quadriplegia (paralizare completă). În această jurisdicţie, rudele primesc sume mult mai reduse în cazul decesului victimei. În Federaţia Rusă, soluţia este complet inversă, suma de 100.000 ruble se consideră mare şi se acordă, de regulă, în caz de cauzare a decesului rudei apropriate reclamantului. Vătămarea corporală gravă se evaluează la 1/2 sau 1/3 din această sumă, iar o vătămare uşoară la 1/10601. Din păcate instanţele naţionale acordă despăgubiri mai mari rudelor persoanei decedate în accident, decât victimelor primare care supravieţuiesc în accident, dar se aleg cu vătămări corporale. în cauza penală Ciobanu (Hotărârea Plenului CSJ din 23.01.2012, dos. nr. 4-1re4/12), condamnatul a accidentat doi copii care traversau neregulamentar strada, pe timp de iarnă. Părinţii copilului decedat (unicul copil) au primit despăgubiri de 35.000 lei (cerut 200.000 lei), celălalt copil care a suferit vătămări corporale medii a primit 5.000 lei (cerut 10.000 lei) cu titlu de prejudiciu moral. În Hmarnîi v. Groza (decizia Col. civ. cont. adm. CSJ din 12.04.2012, dos.nr.2ra-918-12), victimei unei infracţiuni de vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale i-a fost acordate de către instanţa de apel (menţinut în recurs) despăgubiri de 52.000 lei (s-au cerut 1.400.000 lei). instanţa constată că, în cauze similare, sumele acordate victimelor variază între 5.000 şi 30.000 lei, având în vedere efectele de lungă durată asupra victimei, instanţa stabileşte o despăgubire pentru prejudiciul moral de 25.000 lei. 601 Кузнецова О.В., op. cit., p. 22

1057

Suma este destul de semnificativă în comparaţie cu cauzele similare, probabil datorită faptului că este o infracţiune cu circumstanţe agravante, iar pârâţii l-au şi înjosit verbal pe reclamant înainte de a trece la violenţă. De neexplicat, în Rotari v. Rusu (hotărârea din 23.09.2010, dos. nr. 2ra-1482-10), victima infracţiunii de vătămare intenț ionată gravă a integrităț ii corporale, cauzate de lovitura cu sticla de şampanie în regiunea capului a primit doar 3.000 lei (s-au cerut 25.000 lei). În general, litigiile implicând protecţia consumatorului sunt perceputa mai puţin grave. În Munteanu v. SA Red Nord-Vest (hotărârea Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 13.06.2012, dos. nr. 2ra-1135-12), victima deconectării energiei electrice fără motiv (factura a fost achitată, dar din greşeala băncii suma nu a fost transmisă la furnizor) care a dus la alterarea a 50kg carne de porc şi deteriorarea frigiderului în care se afla carnea, a primit 1.000 lei (s-au cerut 10.000 lei). Abordarea este similară în litigiile privind calomnia. În Morari v. Negru (hotărârea Col. civ. cont. adm. CSJ din 19.04.2012, dos. nr. 2ra-1037-12), patronul tras la răspundere administrativă pentru calomnie prin faptul că a numit cu cuvinte necenzurate salariatul în prezenţa altor membri a colectivului de lucru, a fost obligat la despăgubiri de 500 lei (s-au cerut 30.000). Şi litigiile de muncă. În Dopira v. ÎS Moldagroteh (hotărârea Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 02.05.2012, dos. nr. 2ra-844-12), victimei privării ilegale de dreptul de a munci (angajat în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, ulterior transferat la altă funcţie, cu încheierea contractului individual de muncă pe 3 luni, ulterior concediat pe motivul expirării contractului) i s-a acordat 2.000 lei (s-a cerut 10.000 lei).

Prejudiciul trivial Deseori reclamanţii încearcă să obţină despăgubiri pentru inconvenienţele triviale, adică care nu depăşeşte cadrul unei experienţe normale de viaţă, pe care presupusa victimă ar trebui pur şi simplu să o tolereze. Este o discreţie a judecătorului de a respinge acţiunea în plata despăgubirii dacă incomoditatea nu depăşeşte gradul tipic al riscurilor vieţii cotidiene, adică constituie o experienţă normală de viaţă. De exemplu, vecinii unei fabrici nu vor putea obţine despăgubiri pentru incomoditatea cauzată de mirosurile care parvin de la ea dacă nu constituie o încălcare a cerinţelor ecologice şi de sănătate. La fel, călătorii în transportul public nu vor primi despăgubiri pentru aceea că mijlocul de transport este zgomotos şi insalubru. Durata încălcării Din analiza jurisprudenţei naţionale se evidenţiază că cauzele de despăgubire a prejudiciului moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere pentru sunt evaluate relativ înalt de 1058

către instanţe (20.000-40.000 lei). Una din explicaţii ar putea fi că procesul penal, şi frica condamnării penale, durează de regulă ani în şir. Durata încălcării de asemenea ţine de esenţa cauzelor privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea termenului rezonabil la soluţionarea pricinilor civile în condiţiile Legii nr. 87 din 21.04.2011. Vârsta victimei Vârsta este cel mai obiectiv factor la îndemâna judecătorului, şi este practic imposibil de falsificat sau manipulat. Instanţa trebuie să ia în cont nu doar suferinţele pe care victima le-a avut, ci şi cele din viitor. Cu cât victima este mai tânără, cu atât ea va trăi mai mult cu pierderea sa nepatrimonială, potrivit speranţei sale de viaţă. Suma va fi majorată dacă, ca urmare a vătămării corporale, tânărul va rata experienţele normale ale vieţii (reducerea şansei de căsătorie datorită desfigurării faciale sau schilodirii, în special a femeii tinere; ruşinea pe toată durata vieţii; ratarea unei educaţii superioare din cauza dificultăţilor de concentrare; dezvoltarea unor complexe psihologice; pierderea capacităţii de procreare pentru persoana care încă nu are copii). Din contra, aceste daune au o importanţă mai redusă la o persoană în vârstă, care deja s-a căsătorit, a avut copii şi o carieră, şi care, în mod rezonabil, are mai puţini ani de trăit în chinurile suferite în calitate de victimă. Instanţele germane însă au redus, în unele cazuri, despăgubirile pe temeiul vârstei fragede, atunci când acest factor contribuie la adaptarea mai uşoară la schimbările în viaţa sa602. Într-o speţă în Germania (BGH 8.06.1976, VersR 1976, 967 ff.) o fată de 15 ani a suferit vătămări corporale grave (fractura craniului, contuzie), precum şi pierderea permanentă a mirosului şi gustului. Ca urmare a schimbărilor în creier, a avut loc o schimbare permanentă de caracter, diminuarea inteligenţei şi instabilitatea sistemului nervos. Este posibilă apariţia epilepsiei în viitor. Instanţa de fond şi apel au dispus plata a unei sume de EUR 15.000 cu titlu de prejudiciu moral pentru prejudiciul moral deja suferit şi a unei rente lunare de EUR 150 pentru prejudiciul moral suferit în viitor. Instanţa supremă a considerat că despăgubirea globală trebuie redusă la EUR 10.000. Ea a criticat că circumstanţa reducerii şanselor de căsătorie şi de reducere a capacităţii de muncă au fost luate în cont la determinarea despăgubirii globale, şi nu a rentei lunare, deşi şansa redusă de căsătorie va apărea doar mai târziu, având în vedere vârsta fragedă a victimei. Iar în ceea ce ţine de riscul epilepsiei, el nu ar trebui să fie luat în seamă la această fază a procedurilor pentru a mări renta lunară, deoarece victima dispune de dreptul de a cere majorarea rentei lunare dacă epilepsia va apărea. Suplimentar, în opinia instanţei supreme, suma 602

Basil Markesinis ş.a., op. cit., p. 51.

1059

globală şi renta lunară erau disproporţionate între ele. Şi asta fiindcă suma acordată pentru un an şi şase luni de suferinţe din trecut era de cinci ori mai mare de suma rentei lunare respective pentru aceeaşi perioadă de timp603. Alte satisfacţii oferite victimei O tendinţă clară a instanţelor naţionale este de a reduce sau chiar refuza plata oricăror despăgubiri în baza practicii CtEDO în care Curtea consideră că faptul constatării de către Curte a violării dreptului constituie o satisfacţie echitabilă (a se vedea Hotărârea Amihalachioaie v. Moldova (hotărârea din 20 aprilie 2004, cererea nr.60115/00)). Această soluţie este prevăzută expres de Legea art. 5 alin.(2) al Legii nr. 87/21.04.2011 (încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei). Adoptând această soluţie ar trebui să reţinem că atunci când CtEDO o utilizează, o face din cauza scopului primar al Curţii de a influenţa politica statului şi de a transmite un mesaj autorităţilor şi publicului. Despăgubirea este doar scopul secundar al practicii Curţii. Pârât în cauzele în faţa Curţii este întotdeauna Guvernul. În litigiile naţionale însă nu putem aplica la indigo o asemenea logică. Autorităţile statului compar ca şi pârât într-un număr limitat de cauze, iar în conştiinţa cetăţenilor ţării – banii oferă o satisfacţie mai mare decât simpla constatare a încălcării. Din acest motiv, autorii recomandă utilizarea prudentă a procedeului "simpla constatare a încălcării constituie o satisfacţie echitabilă". Ea este indicată în litigiile în care instanţa s-a convins că faptul constatării încălcării este deosebit de important pentru reclamant, cazul este de rezonanţă în presă, reclamantul ori pârâtul sunt persoane publice, care vor putea ulterior să mediatizeze soluţia instanţei pentru a demonstra câştigul lor de principiu. Acest procedeu este complet neindicat în litigiile care comportă vătămări corporale, a sănătăţii, detenţia în condiţii inumane. Or, pentru lezarea unei valori obiective, tangibile (viaţa, sănătatea, libertatea, proprietatea) şi despăgubirea ar trebui să fie tangibilă. Pentru lezarea unor valori intangibile (onoarea, demnitatea, nediscriminarea, respectarea termenului rezonabil la judecare ori executare, etc.) procedeul poate fi utilizat acolo unde instanţa constată veritabila importanţă a faptului constatării. Sub un al doilea aspect al acestui factor, menţionăm că în practica judiciară a Colegiului penal al CSJ, se evidenţiază un principiu clar că, faptul că făptuitorul a fost condamnat penal oferă deja, parţial, satisfacţie victimei (Cozimolici (decizia Col. pen. lărg. CSJ din 26.12.2008, dos.nr.1ra-1359/08), în care instanţa, casând în recurs ordinar despăgubirea de 25.000 euro acordată de instanţa de fond şi apel, o reduce la 15.000 lei, pe motiv că soluţia instanţelor 603

Кузнецова О.В., op. cit., p. 25.

1060

inferioare este "excesiv de mare" şi "reieşind din practica judiciară privind aplicarea legislaţiei referitor la încasarea despăgubirilor morale, cât şi din faptul că prejudiciul moral parţial a fost recuperat prin însăşi sentinţa de condamnare a inculpatului."). Curtea Constituţională Federală a Germaniei a statuat că, în timp ce pedepsele servesc un interes public, despăgubirile aduc satisfacţie intereselor private ale victimei. Iată de ce, faptul că făptuitorul a fost deja condamnat şi ispăşeşte o pedeapsă penală este irelevant pentru mărimea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, acordate în cadrul unei acţiuni civile ulterioare. În practica instanţelor germane însă, judecătorii instanţelor superioare reduceau la jumătate despăgubirile în cazurile în care făptuitorul ispăşea şi o pedeapsă penală. Astfel, victima deja a obţinut justiţie prin aplicarea legii penale. Instanţa supremă federală însă casa asemenea soluţii, separând clar despăgubirea privată a prejudiciului de tragerea la răspundere penală efectuată de stat604. În Hurmuzache v. Bujor (decizia Col. civ. cont. adm. CSJ din 07.10.2010, dos.nr. 2ra1715-10), victima accidentului rutier, suferind vătămări corporale grave, a obţinut de la făptuitor (condamnat penal) 2.000 lei (cerut 50.000 lei).

Instanţa de recurs s-a expus în sensul că

„constatarea violării normelor de drept enunţate şi recunoaşterea revendicărilor pecuniare recunoscute de lege constituie prin sine o satisfacţie echitabilă pentru orice prejudiciu moral eventual suferit‖. Credem că în această soluţie instanţa a ignorat cerinţele justiţiei orizontale (or, în caz de vătămări corporale grave s-au acordat şi daune de 5.000 – 10.000 lei). În plus, contrar art. 1422 alin.(2) Cod civil, instanţa a considerat că repararea prejudiciul patrimonial oferă, parţial, satisfacţie şi, respectiv, a diminuat despăgubirile pentru prejudiciul moral. Relevanţa prejudiciului preexistent Existenţa unui prejudiciu sau daune preexistente ar putea justifica o majorare sau reducere a despăgubirii în funcţie de fiecare caz în parte. Se impune o reducere dacă făptuitorul demonstrează că vătămarea nu este rezultatul faptei sale, ci a unui accident anterior şi deci lipseşte legătura cauzală. Dacă fapta litigioasă a agravat o problemă de sănătate existentă, aceasta de asemenea va duce la reducerea despăgubirilor. Astfel, dacă victima s-a tratat după accident însă continuă să sufere de anxietate şi frică de a nu avea accidente în viitor, având în vedere că deja a avut numeroase accidente în trecut, pârâtul nu va răspunde pentru această state de anxietate complet ci parţial, doar pentru accidentul de care el este responsabil.

604

Basil Markesinis ş.a., op. cit., p. 69.

1061

Aşadar, în Dropca v. Calmacov (decizia Col. civ. cont. adm. CSJ din 20.10.2010, dos.nr.2ra-1557/10), instanţa de recurs a observat că "nu pot fi reţinute ca fondate argumentele recurenţilor privind încasarea sumei […], deoarece conform raportului de expertiză medicolegală […] rezultă că tratamentul suportat de copil se datorează nu accidentului rutier, întrucât ultimul şi până la accidentul rutier suferea de maladia scleroza tuberoasă."

Statutul social Statutul social în principiu este irelevant în cazul vătămării corporale, dar este important în cazul defăimării. În Ipate v. Penitenciarul nr.13 (decizia Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 20 mai 2009, dos.nr.2ra-700-09), condamnatului căruia i s-a distrus corespondenţa i s-a plătit o sumă relativ mare de 2.000 lei (cerut 10.000), probabil având în vedere importanţa pentru un condamnat a corespondenţei cu lumea exterioară. Instanţa a mai reţinut că "cu atât mai mult însăşi constatarea violării dreptului constituie prin sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral eventual cauzat". În ce ne priveşte, avem serioase rezerve la această afirmaţie, întrucât, având în vedere statutul său de condamnat, şi lipsurile prin care deja trece, condamnatul ar vedea o satisfacţie mai mare din bani, decât dintr-un act judecătoresc declarativ. Situaţia s-ar schimba radical dacă victima ar fi o persoană publică. A se vedea, de exemplu, hotărârea Iordachi şi alţii v. Moldova (hotărârea din 10 februarie 2009, cererea nr. 25198/02), în care CtEDO nu a acordat despăgubiri (nu s-au cerut) pentru prejudiciul moral presupuselor victime (membri ai asociaţiei obşteşti "Juriştii pentru Drepturile Omului") ale interceptărilor ilegale ale convorbirilor telefonice. În Munteanu v. Procuratura Generală (decizia Col. civ. cont. adm. CSJ din 17.11.2011, dos.nr.2ra-2370-11), victimele tragerii ilegale la răspunderea penală, ulterior achitaţi, învinuiţi pe alt articol al Codului penal, şi din nou achitaţi, în condiţiile în care procesele au durat 2 ani, au primit 20.000 lei (s-au cerut 1,000.000). Pe lângă faptul că instanţa a pus accent pe importanţa personalităţii umane, un factor ar fi putut fi că victimele erau membri ai unor partide de opoziţie la data urmăririi penale. Ironic, dar unul din motivele la care fac aluzie instanţele naţionale pentru diminuarea despăgubirii este chiar faptul că nivelul de viaţă este scăzut.

În Gherştoga v. Ministerul

Finanţelor (hotărârea Col. civ., com. cont. adm. CSJ din 26.09.2012, dos. nr. 2r-628-12), victima încălcării dreptului la soluţionarea rezonabilă a cauzei administrative pe faptul samovolnicie (care a durat 2 ani şi 4 luni, timp în care reclamantul a rămas fără loc de muncă şi sursă permanentă de venit) a primit 6.000 lei (s-au cerut 300 000; instanţa de fond a acordat 16.000, victima susţine că suma este "mizeră"). În motivaţia instanţa de recurs a menţionat că "suma nu 1062

trebuie să fie vădit disproporţionată cu sumele acordate de Curtea Europeană în speţele similare. Sarcina probării prejudiciului moral nu poate fi pusă pe seama reclamantului şi se apreciază individual pentru fiecare caz, luându-se în consideraţie argumentele ambelor părţi în proces şi excluzându-se excesiv şi vădit exagerate. Totodată, în hotărîrea CEDO din 10.11.2004 în cauza Ernestina Zullo v. Italia, Curtea a menţionat că mărimea daunelor morale va fi stabilită în funcţie şi de nivelul de viaţă în statul respectiv.‖ Identic în Lipcan v. Ministerul Finanţelor (hotărârea Col. civ., com. cont. adm. CSJ din 12.09.2012, dos. nr. 2r-657-12), unde, în motivaţia sa de reducere a despăgubirii la 5.000 lei (sau cerut 19.000 euro)pentru prejudiciul moral suferit prin încălcarea termenului rezonabil de judecare a cauzei, instanţa a recunoscut că "nu poate pune la baza calculului prejudiciului moral indicii cuprinşi în această hotărâre de 1 000 – 1 500 euro pentru fiecare an de întârziere, deoarece nivelul de viaţă în aceste două state este diferit." Starea materială a victimei S-a spus că unui om înstărit îi trebuiesc mai mulţi bani pentru a obţine satisfacţie. Totodată, putem spune că, dacă un om este înstărit, el nu priveşte banii cu aceeaşi valoare ca cel mai sărac. În această logică bogatul nici nu are nevoie de despăgubire, iar simpla constatare a încălcării îi va fi suficientă, mai ales atunci când i s-a satisfăcut un alt capăt de cerere (cum ar fi cel de anulare a unui act administrativ sau corijarea unei erori judiciare). Potrivit Principiul 12 al Rezoluţiei (75) (7) din 1975 al Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, durerile fizice şi suferinţele fizice sunt despăgubite în funcţie de intensitatea şi durerea lor. Calculul despăgubirii trebuie să se efectueze fără a luat în cont averea victimei. O concluzie similară se impune din Legea privind asigurarea egalităţii. Conchidem că starea materială a victimei ar trebui ignorată de către instanţă la stabilirea sumei despăgubirii, întrucât ar rezulta într-o discriminare. Aceasta nu afectează dreptul de a aprecia gravitatea suferinţelor psihice în funcţie de statutul social al persoanei, care uneori, este direct proporţional cu averea sa. Vinovăţia victimei Cerinţa de a diminua prejudiciul provocat şi din culpa gravă a victimei este expres stabilită de art. 1417 alin.(2) al Codului civil. Totuşi, în special în soluţiile pronunţate de Colegiul penal al CSJ aplicarea acestei reguli nu este resimţită. Aşadar, într-o multitudine de cauze penale privind provocarea decesului în cadrul accidentelor rutiere, instanţa penală a condamnat şoferul şi nu a indicat expres faptul că reduce prejudiciul moral pe motivul existenţei culpei victimei.

În Galearschi (decizia Col. pen. CSJ din 03.10.2012, dos.nr.1ra-962/12), 1063

inculpatul a ieşit pe contrasens, unde l-a tamponat pe pietonul victimă, care se afla culcat pe partea carosabilă, şi care, în urma tamponării a fost tîrît de automobil, a primit vătămări corporale grave periculoase pentru viaţă, în urma cărora a decedat pe loc. Feciorul victimei a primit despăgubiri de 30.000 lei. În Chitoroagă (decizia Col. pen. lărg. CSJ din 07.02.2012, dos.nr.1ra - 68/12), instanţa penală a ignorat argumentul că făptuitorul a fost orbit de un mijloc de transport care venea în întâmpinare, făcând referire la obligaţia sa pozitivă de a adapta viteza şi chiar de a opri mijlocul de transport. Observăm aşadar că, în special atunci când mărimea despăgubirii pentru prejudiciul moral se determină în cadrul procesului penal, instanţa confundă deşi stabileşte în culpa victimei o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei penale, lasă sub tăcere dacă aceeaşi circumstanţă a contribuit la reducerea despăgubirii. Or, din compararea sumelor acordate cu situaţiile când lipseşte vinovăţia victimei, nu putem observa mari diferenţe. În cauza penală Ciobanu (hotărârea Plenului CSJ din 23.01.2012, 4-1re-4/12), instanţa corect a respins argumentul făptuitorului că copilul lipsit de viaţă prin accident (părinţii au primit despăgubiri de 35.000 lei) şi celălalt copil vătămat (a primit 5.000 lei), traversau strada neregulamentar, pe timp de iarnă. Şi asta deoarece conform art. 1417 alin.(3) din Codul civil, culpa gravă a minorului sub 14 ani nu se ia în cont de instanţă. Totuşi, această motivaţie lipseşte din hotărârea lecturată. Relevanţa consecinţelor psihologice Efectele psihologice vor fi luate în cont la evaluarea despăgubirilor în acelaşi mod ca şi vătămările corporale. Astfel, chiar dacă victima s-a tratat rapid, ea are dreptul la despăgubiri pentru consecinţele nefizice, aşa ca schimbări de caracter, reducere capacităţii mentale, deficienţe de vorbire, reducerea dorinţei sexuale605. În unele cazuri, instanţele naţionale consideră suferinţele psihice ca fiind triviale. În Palancean v. Ministerul Justiţiei (hotărârea Col. civ. cont. adm. CSJ din 23.12.2009, dos. nr. 3r1787-09), Ministerul Justiţiei, care nu a răspuns la solicitarea de a suspenda activitatea notarială, a fost obligat să achite 300 lei (s-au cerut 100.000). Instanţa a menţionat că suma de 500 lei este exagerată, pentru sentimentele de frustrare cauzate intimatei, suma de 300 lei constituie o satisfacţie echitabilă suficientă. Lezarea posibilităţilor profesionale; pierderea capacităţii de muncă Instanţele germane majorează despăgubirile atunci când victima vătămării corporale este forţată să abandoneze sau să-şi schimbe profesia. De exemplu, un bucătar îşi pierde simţul 605

Ibidem, p. 66.

1064

mirosului şi gustului ca urmare a unui accident; un model a rămas cu cicatrice pe faţă de la accident rutier, iar în această profesie ţinuta fizică este determinantă606. Despăgubirile trebuie să fie mai mari când, din cauza invalidităţii, victima îşi pierde complet capacitatea de muncă. Gradul în care profesia este prestigioasă ar trebui să afecteze mărimea despăgubirilor, un sportiv profesionist sau un actor ori politician renumit ar trebui să primească o despăgubire mai mare decât, de exemplu, un muncitor la fabrică sau vânzător în comerţ. Aceasta distincţie este justificată de funcţia despăgubirilor. Se susţine că pentru o persoană cu poziţie bună în societate sunt necesari mai mulţi bani pentru a obţine o satisfacţie în viaţă. Această circumstanţă, pentru a evita discriminările aparente, ar putea fi ascunsă în altă circumstanţă a cauzei (de exemplu, gravitatea suferinţelor psihice datorită afectării statutului social şi reprobării de către societate). Fără dubiu anumite persoane primesc satisfacţie considerabilă de a cânta la un instrument muzical sau picta în mod profesionist, pleda în faţa instanţei ori ţine un discurs în faţa unui public. Nu este necesar ca locul de muncă să fie o funcţie înaltă sau extraordinară. Pierderea carierii la care s-a visat toată viaţa este un prejudiciu real, şi trebuie despăgubit fiindcă doar arareori victima poate găsi o ocupaţie echivalentă dacă vătămarea i-a diminuat capacitatea de muncă. În Anglia cea mai mare sumă acordată pentru acest tip de prejudiciu a fost de 8.750 lire sterline. Sumele rezultate din această componentă a prejudiciului nu sunt mari. În Taburceanu v. Procuratura Generală (decizia Col. civ. cont. adm. CSJ din 4 august 2010, dos.nr.2ra-1448-10), victima atragerii ilegale la răspundere penală cu aplicarea măsurilor preventive, sub forma declaraţiei de nepărăsire a localităţii, a primit despăgubiri de 10.000 lei (cerut 75.000 lei). Printre altele, instanţa a luat în cont faptul că reclamantul, ca urmare a atragerii ilegale la răspundere penală, şi-a pierdut locul de muncă. Lezarea posibilităţii de a desfăşura activităţi recreative sau de hobby Despăgubirile ar trebui majorate dacă victima nu poate continua un hobby în rezultatul vătămării. Este greu de stabilit care ocupaţii recreative sunt mai valoroase şi merită sume mai mari. Ceea ce instanţa poate stabili este cât de importantă a fost activitatea pentru reclamant. Indicatorul obiectiv este timpul, efortul şi succesele victimei în ocupaţia pe care o invocă. Pierderea şanselor de căsătorie; ruperea unei relaţii romantice În principiu vătămarea care ar putea afecta aptitudinea persoanei de a forma o relaţie romantică cu altcineva se include deja în prejudiciul de agrement. Vătămarea organelor reproductive este o formă deosebită a unei asemenea vătămări. De asemenea, cicatricea pe părţile 606

Ibidem, p. 64.

1065

vizibile ale corpului ar putea atrage mărirea despăgubirii victimei dacă ea este o femeie tânără, dar nu pentru pierderea şanselor de căsătorie ci pentru prejudiciul de agrement şi ruşinea suportată. Rămâne la discreţia judecătorului să ia în cont reducerea şanselor de a-şi găsi un partener romantic şi cât să acorde pentru acest capăt de prejudiciu. În general, riscul divorţului sau riscul ruperii unei logodne face parte din riscul general al vieţii. Totuşi, victima ar trebui să poată recurge la această circumstanţă atunci când demonstrează o legătură cauzală directă a rupturii cu vătămarea sa, cum ar fi faptul că internarea în spital a dus la înrăutăţirea relaţiilor cu soţul sau vătămarea corporală i-a afectat potenţa. Într-o speţă germană din 1975 reclamantul a invocat că soţia a divorţat fiindcă reclamantul avea dureri în timpul actului sexual din cauza vătămării corporale anterioare la osul pubian. Curtea Federală Germană i-a acordat o despăgubire de 17.500 euro şi o rentă lunară de 90 euro. Îngrijirea acasă Persoanele care suferă vătămarea sănătăţii pot avea nevoia de îngrijire acasă sau, cel puţin, asistenţă în treburile casnice zilnice, aşa ca igiena personală, pregătirea mâncării, curăţarea rufelor, curăţenie, cumpărături, achitarea facturilor etc. Instanţele de judecată engleze au abordat acest capăt de cerere prin prisma dovezilor privind câte ore de îngrijire ori asistenţă are nevoie în fiecare zi din data ieşirii din spital până la data tratării definitive. O casnică vătămată poate cere costul angajării unui ajutor. Dacă reclamantul a decis însă singur să facă treburile casnice, aceasta ar putea duce la majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, fiindcă reclamantul va avea suferinţe suplimentare pentru a se întreţine fără ajutor şi în general va suferi un prejudiciu de agrement607. Schimbări în personalitate Ca urmare a accidentului persoana poate suferi o schimbare a personalităţii, care se poate manifesta prin diminuarea inteligenţei, dereglări emoţionale şi sexuale.

Dacă vătămarea

afectează personalitatea victimei, aceasta justifică majorarea despăgubirii. În Ştefîrţă v. Ministerul Finanţelor (decizia Col. civ. cont. adm. CSJ din 15.09.2011, dos. nr. 2ra-1679-11), victima atragerii ilegale la răspundere penală pe fapta de trafic de fiinţe umane şi escrocherie, a fost deţinută 4 luni, dar achitată complet de instanţa de apel. Instanţa civilă a acordat despăgubiri de 50.000 lei (s-au cerut 200.000 lei). În motivarea sa instanţa a menţinut hotărârea instanţei de apel, menţionând "în principal, criteriile referitoare la consecinţele suferite 607

Ibidem, p. 79.

1066

pe plan fizic şi psihic de către victimă, gravitatea şi caracterul acestora, sentimentul de afectare a personalităţii sale morale.‖ Motivarea însă nu dezvăluie detaliat aceste circumstanţe.

Efectele viitoare imprevizibile În numeroase cazuri, efectele vătămărilor nu pot fi depistate şi evaluate complet. Instanţa le poate acorda dacă este cert că ele vor avea loc. De exemplu, expertul medical ar putea estima cu ce frecvenţă victima ar trebui să treacă tratament ori intervenţie chirurgicală. Totuşi, în caz de incertitudine instanţa ar putea să nu admită capătul de cerere bazat pe un efect viitor şi să lămurească victimei dreptul de a se adresa cu acţiune în despăgubire separată (art. 1416 alin.(3), Cod civil). Interes poartă şi o altă circumstanţă: sentimentul de frică şi nesiguranţă al victimei. Întrun caz din 1995 în Germania victima unui malpraxis medical a trebuit să treacă prin mai multe operaţii. S-a stabilit că victima se va afla permanent într-o stare de pericol pentru viaţă. Astfel, ea va trebui constant să trăiască cu această frică de a nu deceda prematur. Instanţa i-a acordat despăgubiri de 75.000 euro nu doar pentru suferinţa suportată, ci şi o certă frică permanentă legată de o sănătate precară.

De asemenea, efectele viitoare trebuie despăgubite în cazul

sterilizării neglijente a femeii fără acordul său în cadrul naşterii prin cezariană. Factori care vizează făptuitorul Gradul vinovăţiei De partea făptuitorului, primul factor relevant este gradul vinovăţiei sale. Logica indică că intenţia ar trebui să rezulte într-o despăgubire mai mare decât imprudenţa. În unele formule de calcul prezentate în doctrina se prezintă o gradaţie exactă a fiecărei forme a vinovăţiei (intenţie directă = 100% din prejudiciu; intenţie indirectă = 75%; sine încrederea exagerată = 50%; neglijenţa = 25%). O asemenea abordare ne pare arbitrară, întrucât scopul despăgubirii este să oferă satisfacţie echitabilă victimei, nu de a pedepsi făptuitorul. Într-adevăr, la calificarea faptei penale şi individualizarea pedepsei forma vinovăţiei va avea un impact direct, fiindcă pedeapsa se individualizează pentru făptuitor, nu pentru a oferi satisfacţie victimei infracţiunii. În această prismă, în fond, la stabilirea sumei despăgubirii forma vinovăţiei ar trebui să aibă un impact mult mai redus. Evident că dacă se demonstrează că făptuitorul a dorit să-i facă o favoare victimei, dar totuşi, din neglijenţă, a vătămat-o, despăgubirile trebuie reduse. Este cazul şoferului care vatămă pasagerul sau a rudei ori prietenului care supraveghează copiii ori casa reclamantului. În Croitori V v. SRL BNV (hotărârea Col. civ. cont. adm. lărg. CSJ din 11.07.2012, dos. nr. 2ra1323/12), mama şi copilul, invocând calitatea de consumator, au solicitat 15000 lei (suma oferită 1067

de toate instanţele), pentru prejudiciul cauzat prin căderea peste copilul recurentei a lavoarului poziţionat pe un dulap în magazinul pârâtului. În motivare instanţa de recurs menţionează: "suferinţele fizice şi psihice suportate de copil şi mama lui ca urmare a vătămării sănătăţii copilului, comportamentul angajaţilor S.R.L. „BNV‖ lucrători ai magazinului imediat după accident, faptul că ei i-au permis reclamantei să iasă din magazin cu copilul şi să meargă la un medic numai după achitarea costului lavoarului deteriorat". Dacă prejudiciul se cauzează cu o deosebită cruzime, chinuri sau tortură, despăgubirea se va majora. Starea materială a făptuitorului Aşadar, un făptuitor mai bogat ar putea fi obligat să plătească o despăgubire mai mare. Un făptuitor fără mijloace nu trebuie ruinat prin obligarea la plata despăgubirii, dar nici nu poate fi scutit de la despăgubiri. Instanţa va ţine cont că numeroşi cetăţeni au venituri neoficiale, şi reclamantul are dreptul de a aduce probe privind starea materială reală a făptuitorului. Prejudiciul cauzat de rudă În principiu regulile analizate se aplică similar când făptuitorul şi victima sunt rude. Însă instanţele pot folosi această circumstanţă pentru a micşora despăgubirile. Astfel, într-o speţă din Germania, soţia a fost victima unui accident rutier în timp ce soţul şofa. S-a constatat că ambii şoferi erau vinovaţi în accident. Instanţa a redus la jumătate despăgubirile plătibile de pârât (celălalt şofer) pe temei că soţia îşi poate recupera a doua parte a despăgubirilor de la soţul vinovat608. În alt caz, instanţa germană a acordat 125.000 euro fiului (reclamant) care a suferit quadriplegie (paralizie a celor patru membre datorită leziunii măduvei spinării) ca urmare a accidentului rutier cauzat de tată (pârât), ceea ce constituie o sumă redusă comparativ cu cazurile standard în Germania. Motivul reducerii invocat de instanţă a fost că tatăl deja a îngrijit de copil şi va îngriji, şi, astfel, parţial i-a oferit o satisfacţie victimei. Întârzierea în plata despăgubirilor Despăgubirile ar putea fi majorate dacă făptuitorul intenţionat tărăgănează finalizarea procesului judiciar şi plata despăgubirilor către victimă. În legislaţia engleză judecătorul chiar calculează o dobândă de întârziere pe perioada procesului. 608

Soluţia ar putea fi adoptată şi în practica noastră, întrucât depunerea acţiunii

Ibidem, p. 71.

1068

judiciare echivalează cu o punere în întârziere, iar din momentul aflării debitorului în întârziere, pe obligaţiile pecuniare se calculează dobânzi de întârziere conform art. 619 Cod civil. Structura despăgubirii Judecătorul poate să acorde o sumă unică a despăgubirii, şi să indice care sunt criteriile pe care s-a bazat (se întâmplă, de regulă atunci când suma este rotundă, de regulă în mii de lei, 10.000 lei, 100.000 lei, 1.000.000 lei). Totodată, el poate să acorde mai multe despăgubiri cu mai multe titluri (de exemplu, pentru pierderea piciorului – 100.000 lei609, pentru durere la pierderea piciorului 10.000 lei, pentru suferinţe psihice pe durata vieţii – 1.000 lei pe lună). O altă opţiune prevăzută de Codul civil este stabilirea despăgubirii sub forma de rentă lunară. Este o formă eficientă fiindcă răspunde la problema duratei în timp a prejudiciului. Nu putem şti câţi ani va trăi victima şi, astfel, pentru câţi ani trebuie să o despăgubim, pentru a evita o îmbogăţire fără justă cauză a victimei.

Justiţiabilii rar recurg la o asemenea formă de

despăgubire, iar stabilirea plăţi sub forma rentei lunare, fără a fi cerută de către reclamant, pune sub risc valabilitatea soluţiei judecătoreşti în apel şi recurs. În ce ne priveşte, considerăm că, dacă judecătorul are o marjă de apreciere a mărimii despăgubirii, tot aşa el poate, fără cerere expresă din partea reclamantului, să dispună achitarea despăgubirii sub forma rentei lunare. Această soluţie de asemenea va avea avantajul să nu împovăreze financiar făptuitorul, or, este o sarcină financiară complet diferită de a plăti 120.000 lei după emiterea titlului executoriu sau de a plăti câte 1.000 de lei pe parcursul a 10 ani. În funcţie de natura lezării (una tangibilă, cum ar fi vătămarea corporală, sau una intangibilă, cum ar fi defăimarea), judecătorul va putea stabili plata rentei lunare pe toată viaţa victimei sau doar pentru un anumit număr de ani, apreciaţi de judecător ca fiind o perioadă în care cel mai probabil victima va uita de încălcare şi nu va mai avea nevoie de despăgubiri. Întemeierea soluţiei de către judecător Pentru a respecta cerinţele art. 241 alin.(5) al Codului de procedură civilă, în raport cu capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral, în hotărârea sa instanţa va prevedea: • descrierea naturii încălcării dreptului reclamantului prin care s-a cauzat prejudiciul moral, cu specificarea dreptului încălcat şi a legii care îl recunoaşte; • circumstanţele pricinii (conform criteriilor de la art. 1422 Cod civil şi a altor legi aplicabile) care au influenţat la majorarea despăgubirii şi la micşorarea ei. Trebuie evitată practica defectuoasă de a da formal enumerare criteriilor stabilite în lege. Pentru a motiva

609

Ibidem, p. 100.

1069

soluţia judecătorul trebuie să descrie fiecare circumstanţă pe care a luat-o în cont, precum şi ce impact a avut ea asupra sumei finale a despăgubirii; În acest context este binevenită, deşi nu obligatorie, referinţa instanţei la alte cauze similare ale instanţelor judecătoreşti superioare şi, dacă se constată încălcarea unui drept garantat de Convenţia europeană, la cauze soluţionate de CtEDO în primul rând în cauzele contra Moldovei; • dacă respinge acţiunea sau admite acţiunea total sau parţial, inclusiv dacă obligă pârâtul, în locul plăţii despăgubirilor, la careva acţiuni reparatorii (cum ar fi publicarea unei dezminţiri, scuze publice, modificarea actului defăimător); menţiunea că constatarea încălcării oferă, prin ea însăşi, satisfacţie echitabilă şi motivarea circumstanţelor relevante (dauna cauzată nu este tangibilă, iar pârâtul este o persoană publică sau o autoritate publică, ori cauza este înalt mediatizată etc.); • dacă a admis acţiunea în despăgubire, va determina suma şi valuta ei concretă, faptul dacă este o sumă globală ori o rentă lunară; identificarea creditorului şi debitorului plăţii despăgubirii.

Concluzii Practica judecătorească naţională privind repararea prejudiciul moral este încă în formare şi maturizare. O influenţă pozitivă exemplificativă o are practica CtEDO, care este tot mai des invocată de către justiţiabili şi, respectiv, merită studiată tot mai minuţios de judecători. Atunci când soluţionează o asemenea cauză, judecătorul trebuie să reţină că soluţia pe care o va oferi justiţiabililor va fi apreciată atât la nivel de caz cât şi de sistem. La nivel de caz, judecătorul va avea sarcina să ofere părţilor litigante o percepţie de justiţie nu doar prin prisma sumei acordate ori refuzate, ci şi a motivării ei care ar arăta luarea în calcul a fiecărei circumstanţe invocate de către fiecare parte litigantă. La nivel de sistem, atât suma cât şi motivarea sa vor constitui baza viitoarelor eforturi de sistematizare şi uniformizare a practicii prin obiectivizarea sumelor despăgubirilor acordate, iar viitorii justiţiabili şi judecători, în dificila sarcină de a fixa un preţ pentru suferinţe, se vor îndrepta anume spre această jurisprudenţă în plină formare şi evoluţie.

1070

§ 20. Asigurarea obligatorie şi facultativă (S.Novac, Gh. Stratulat) 1. Noţiuni Conceptului de asigurare, impune explicarea, în prealabil a unor noţiuni specifice, ce caracterizează mecanismul de încheire şi realizare a contractului de asigurare. În calitate de noţiuni proprii acestei instituţii, pot fi evidenţiate: asigurator, asigurat, contractant al asigurării, risc asigurat, sumă asigurată, caz asigurat, franciză, despăgubire, primă de asigurare, intermediar în asigurări. Asigurarea obligatorie se distinge prin faptul că raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, condiţiile şi modul lor de implementare se stabilesc prin lege. Contractul încheiat între părţi în cadrul asigurărilor obligatorii este întotdeauna un contract de adeziune, iar la încheierea acestuia, sau pe parcurs, nu pot fi modificate clauzele contractuale standard. În cadrul asigurării benevole (facultative), raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare. Condiţiile asigurărilor benevole (facultative) sînt stabilite de asigurător, în conformitate cu legislaţia şi cu actele normative de specialitate, însă pot fi modificate, atît la încheierea contractului de asigurare cît şi pe parcursul executării lui, în limitele admise de legislaţie. Asiguratorul este persoana juridică, înregistrată în Republica Moldova, care deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare. Activitatea de asigurare constă în oferirea, negocierea şi încheierea de contracte de asigurare, încasarea de prime, lichidare de daune, efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare. La survenirea riscului asigurat, asiguratorul are obligaţia de plăti valoarea prejudiciului, ce nu va depăşi limitele sumei asigurate. Asiguratuleste persoană fizica sau juridică care are încheiat sau pentru care s-a încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul. Prin efectul contractului de asigurare, asiguratul apare în calitate de titlular al interesului asigurat, indiferent de faptul dacă participă sau nu la încheierea contractului de asigurare. Nu este necesar ca obiectul asigurării să acopere bunurile sau persona acestuia. Contractantul asigurăriiestepersoană care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare, fără a obţine calitatea de asigurat. În cazul participării contractantului asigurării la încheierea contractului de asigurare, se va considera că contractual este încheiat în favoare unui terţ. Contractantul va avea întotdeauna obligaţia de a achita prima de asigurare, însă nu va fi beneficiarul asigurării în cazul survenirii cazului asigurat. Nu trebuie să fie confundată noţiunea de contractant al asigurării cu noţiunea de asigurat, ori ultimul nu are obligaţia întodeauna de a plăti prima de asigurare .Întotdeauna contractant al asigurării va fi persoana care are un drept de 1071