Reeducarea Funcţională [PDF]

Zitiervorschau

Reeducarea funcţională Reeducarea funcţională / recuperarea funcţională / reabilitarea / gimnastica medicală / cultura fizică medicală = activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor sanitare pentru însănătoşirea şi refacerea cât mai completă a organismului afectat, folosind ca tratament mişcarea sub diverse forme. • complex de exerciţii, procedee şi metode aplicate asupra corpului omenesc, în scop profilactic, terapeutic şi recuperator şi este legată atât de medicină, cât şi de educaţia fizică; • noţiunile de bază provin din anatomie, fiziologie, ortopedie, neurologie, reumatologie; Exerciţiul fizic = o activitate statică sau dinamică, executată în limitele anatomice şi fiziolofice ale corpului, în perfecte condiţii de igienă. Exerciţiul fizic se alcătuieşte respectând o serie de principii ale educaţiei fizice, - adaptarea efortul fizic la necesităţile şi posibilităţile individuale, - nu se vor folosi eforturile maximale - intensitatea efortului se va diminua, după caz , până la nivel minimal / nul. Tehnicile care stau la baza realizării unui program de kinetoterapie se clasifică în: ⇐akinetice: - imobilizarea - posturarea ⇐ kinetice : ⊗ dinamice: ¬ pasive: - tracţiuni - sub anestezie - pură asiatată - autopasivă - mecanică - pasivo-activă ¬ active: - reflexe - voluntare: - libere - pasivo-active - active cu rezistenţă - prin manipulare ⊗ statice: - contracţia izometrică - relaxarea musculară

Tehnicile akinetice Akinezia = suprimarea mişcărilor articulare şi a contracţiilor voluntare. Imobilizarea = menţinerea mai mult sau mai puţin prelungită a întregului corp sau a segmentelor sale în nemişcare ± ajutorul unor aparate sau instalaţii. În funcţie de scopul urmărit imobilizarea poate fi: 1. imobilizarea de punere în repaus, utilizată în: - boli cardio-pulmonare grave: IMA, arsuri, TCC, medulare, toracice; imobilizarea este generală, dar nu completă; - procese inflamatorii localizate (artrite, tendinite) sau procese care determină algii intense la mobilizare; imobilizarea se face pentru segmentul respectiv pe pat, suporturi speciale, în eşarfe; 2. imobilizarea de contenţie blochează un segment sau o parte dintr-un segment într-un sistem de fixaţie externă (aparat gipsat, atelă, corset); se foloseşte pentru imobilizarea fracturilor, luxaţiilor, entorselor, discopatiilor; 3. imobilizarea de corecţie se foloseşte pentru corectarea posturilor defectuoase care ţin de ţesuturile moi (muşchi, tendon, capsulă articulară) sau la imobilizarea trunchiului în corset, în perioada de creştere, la adolescenţii cu deviaţii ale coloanei vertebrale (scolioze); segmentul se aşază în poziţie corectă sau hipercorectă şi se imobilizează printr-un sistem de fixaţie exterior. Posturarea (poziţionarea) = imprimarea unor atitudini (poziţii, posturi) întregului corp sau segmentelor sale, în scop terapeutic sau preventiv, pentru a corecta sau a preveni apariţia unor poziţii vicioase sau devieri de statică sau pentru a facilita un proces fiziologic. Posturile sunt: 1. corective: pot fi menţinute liber (autocorective), liber-ajutat (prin suluri, perne, chingi) sau sunt fixate (exterocorective), cu ajutorul unor aparate sau instalaţii. 2. de facilitare: se folosesc pentru facilitarea unui proces fiziologic perturbat de boală◊ posturile de drenaj bronşic, posturile antideclive sau proclive (blochează / favorizează circulaţia sanguină de întoarcere venoasă), posturile facilitatorii respiratorii sau cardiace, posturile de drenaj biliar. Tehnicile kinetice dinamice au la bază mişcrea sub toate formele ei; se realizează cu / fără contracţie musculară (tehnici active sau pasive). ¬Mobilizarea pasivă se foloseşte numai în kinetologia terapeutică şi de recuperare; - se execută cu ajutorul unei forţe externe, în momentul inactivităţii musculare totale(determinată de boală) sau al unui maxim de inactivitate musculară determinată voluntar, deci, pacientul nu realizează travaliu muscular. Efectele mişcărilor pasive: ⊗asupra aparatului locomotor: - menţin / cresc amplitudinile articulare normale şi troficitatea structurilor articulare, în cazul paraliziilor segmentare;

- menţin / cresc excitabilitatea musculară; - scad contractura sau retractura musculară; - declanşează reflexul de întindere prin mişcarea pasivă de întindere bruscă a muşchiului; ⊗asupraa aparatului circulator: - efect de „pompaj” asupra vaselor mici din muşchi şi asupra circulaţiei de întoarcere venoasă şi limfatică; - previn sau elimină edemele de imobilizare - pe cale reflexă declanşează o hiperemie locală şi o uşoară tahicardie; ⊗asupra altor aparate şi sisteme: - menţin troficitatea ţesuturilor segmentelor imobilizate; - cresc schimburile gazoase la nivel pulmonar şi tisular, - stimulează tranzitul intestinal şi uşurează evacuarea vezicii urinare; ⊗asupra sistemului nervos şi a tonusului psihic: - menţin memoria kinestezică a segmentului respectiv; - menţin moralul pacientului. Indicaţii: - recuperarea bolnavilor neurologici, posttraumatici, reumatici; - gimnastica sugarului şi a copilului mic sănătos. Modalităţi tehnice de realizare ale mişcărilor pasive: 1. Tracţiunile se execută în axul segmentului sau articulaţiei, manual sau cu diverse instalaţii; a. continue (extensii continue); se execută numai prin instalaţii cu contragreutăţi, arcuri, scripeţi, plan înclinat, în serviciile de ortopedie, pentru realinierea osului fracturat şi în serviciile de recuperare, pentru corectarea articulaţiilor blocate sau deviate în flexie sau în extensie; b. discontinue; se execută manual sau cu ajutorul unor instalaţii; se folosesc în cazul articulaţiilor cu redori care nu ating poziţia anatomică, articulaţiilor dureroase, cu contracturi musculare, discopatiilor (tracţiunile vertebrale); c. tracţiuni-fixaţii alternante; se execută oblic, pe segmentele adiacente articulaţiei, nu în ax; se folosesc pentru corectarea deficitelor determinate de cicatricile retractile ale ţesuturilor moi. 2. Mobilizarea forţată sub anestezie: sub anestezie generală (realizează o bună relaxare musculară) se realizează forţarea redorilor articulare şi ruperea aderenţelor dintre părţile moi. Se execută în etape succesive, la câteva zile interval, fiecare etapă fiind urmată de fixarea unei atele gipsate pentru menţinerea amplitudinii câştigate; la 48 de ore după obţinerea amplitudinii maxime şi fixarea articulaţiei în această poziţie se va începe mobilizarea pasivo-activă a acesteia; 3. Mobilizarea pasivă pură asistată se execută de către kinetoterapeut, pacientul relaxându-şi în mod voluntar musculatura; se execută mişcări lente, progresive, pe toate amplitudinile posibile, insistând şi crescând presiunea la capetele excursiei de mişcare.

În cazul redorilor de execută forţări mici şi repetate, pentru depăşirea acestui nivel. La articulaţiile mici se combină mişcarea cu tracţiunea în ax şi translatarea sau rotarea în ax în ambele sensuri. O manevră de mobilizare pasivă este „scuturarea”, cu scop de relaxare segmentară.Înainte de începerea mobilizării pasive, se pregăteşte regiunea respectivă prin căldură, masaj, electroterapie antialgică. 4. Mobilizarea autopasivă = mobilizarea de către pacient a unui segment cu ajutorul altei părţi a corpului, direct sau prin intermediul unor instalaţii (cu scripeţi). Modalităţi de mobilizare autopasivă: - prin presiunea corpului sau a unui segment( de ex: în redorile de genunchi, forţarea flexiei prin genuflexiuni); - prin acţiunea membrului sănătos (mobilizarea mâinii paralizate cu mâna sănătoasă la hemiplegici); - prin intermediul unei instalaţii coardă-scripete; - prin instalaţii de mecanoterapie mobilizate prin manivelă sau roată de către pacient. 5. Mobilizarea pasivă mecanică se realizează prin folosirea unor sisteme mecanice de mobilizare tip Zender. 6. Mobilizarea pasivo-activă se foloseşte în cazul unor forţe musculare