Războaiele Daco-Romane Din 101-102 Si 105-106 [PDF]

Zitiervorschau

Războaiele daco-romane din 101-102 şi 105-106 Izvoare: Cassius Dio, Historia Romana; Appianus, Historia Romana; Balbus, Ad celsum Exposito; Dion Chrysostomos, Orationes. Există şi izvoare epigrafice şi arheologice (Tropaeum Traiani, Columna lui Traianus, Forul lui Traianus, Podul de la Drobeta ş.a.) Cauzele conflictului au fost orgoliul roman (care a suferit în urma păcii din 89) şi un secol de războaie nedecise între cele două părţi, creşterea puterii dacilor, plata subsidiilor şi creşterea permanentă a pretenţiilor dacice şi cauze economic (ocnele de sare din Dacia, exploataţiile agricole, comerţul, bogăţiile subsolului, situaţia proastă a finanţelor Imperiului. În primăvara lui 101, Traianus soseşte pe limes-ul danubian, unde pe lângă reaşezarea trupelor a inspectat şi două lucrări cu rolul de a facilita mişcarea trupelor. Pe malul drept al cazanelor a tăiat un nou drum în stâncă. Totodată, dispusese anterior săparea unui canal cu rolul de a abate apele Istrului pentru o mai uşoară traversare a trupelor. Până în 101, Traianus adusese 14 legiuni pentru război, la care s-au adăugat un mare număr de allae, cohorte, numeri şi nationes, dar şi flota danubiană. Estimările arată că armata număra aproximativ 150000 de soldaţi. De partea cealaltă, dacii ar fi reuşit să strânfă cu ajutorul aliaţilor cel mult 50000 de soldaţi, majoritatea trupelor dacice şi a aliaţilor yazigi, bastarni, roxolani fiind de cavalerie, care luptau cu arcul şi falxul. Decebal încercase să-l coalizeze şi pe regele parţilor, Pacorus II. O ambasadă ar fi ajuns la acesta încă înainte de cel de-al doilea război, Decebal trimiţându-i în dar un sclav pe nume Calidromos, care avea să fie prins de romani şi să mărturisească misiunea sa. Un ultim episod dinaintea confruntării din 101 este cel cu solia trimisă de Decebal la Traianus, care să ceară o înţelegere. Printre generalii romani se aflau Julius Sabinus şi Decimus Terentius Scaurianus viitori guvernatori ai Daciei - şi viitorul împărat Hadrian. Armata romană a trecut Istrul pe un pod de vase, cea mai mare parte prin dreptul oraşului Viminacium. O a doua coloană a trecut pe la Orşova şi a înaintat pe valea Cernei, joncţiunea făcându-se la Tibiscum. O a treia coloană a trecut pe la Schela Cladovei, înaintând pe valea Jiului. Este cert că au existat alte trei coloane care au înaintat pe valea Oltului şi valea Siretului, pătrunzând pe la Hoghiz în Transilvania. Datorită Papirusului Hunt se ştie că la Buridava şi Piroboridava se aflau cantonate trupe militare romane. Bătălia cea mai importantă s-a dat la Tapae, iar victoria romană s-a datorat doar forţei numerice covârşitoare, nicidecum vitejiei legiunilor. Este doar un moment de apogeu al primuli conflict, pentru că înaintarea romanilor s-a făcut şi în alte zone, conflictele fiind redate doar pe Columnă. Ca şi în cazul atacurilor din 68-69 şi 85-86, dacii încercaseră o ultimă manevră care să schimbe soarta conflictului - diversiunea moesiană. În iarna lui 101-102, dacii şi roxolanii au atacat Moesia Inferior, în zona Dobrogei. Era o încercare pare-se de mutare a teatrului de război mai departe de capitala dacică. Aliaţii au distrus o parte din castrele romane, dar dislocarea unei părţi a trupelor romane din zona Banatului şi chiar prezenţa împăratului în Dobrogea au dus în primăvara lui 102 la victorie, acolo unde se consideră că a fost ridicat Nicopolis ad Istrum. Celebrarea victoriei s-a făcut şi prin ridicarea Tropaeum Traiani, care aminteşte în fond nu doar de victoria lui Traianus, ci şi de pierderea unei legiuni.

După victorie, războiul se reia în zona Orăştie. Vara lui 102 în aduce pe Decebal în situaţia de a cere pacea, încercare eşuată la început. Mulţi afirmă cucerirea capitalei dacice încă din 102. Descoperirile arată existenţa unor terme şi a unui castru provenind din perioada 103-105, ştiind faptul că după 106 capitala este distrusă şi părăsită. Pacea din 102 consacră înfrângerea dacilor: Decebal a predat maşinile de război, armele, prizonierii şi dezertorii, a distrus întăriturile cetăţilor şi s-a retras din teritoriile ocupate de Roma; s-a renunţat la o politică externă proprie. Practic, regatul era redus ca întindere şi forţă. Războiul din 105-106 a debutat ca urmare a faptului că în perioada interbelică Decebal nu a respectat condiţiile păcii: a reconstruit o serie de cetăţi, a încercat din nou să-i coalizeze pe roxolani şi bastarni a încercat asasinarea lui Traianus şi l-a ucis pe Longinus, guvernatorul teritoriilor nou cucerite. Noul conflict va fi mult mai scurt şi purtat cu chibzuinţă. Scenele de pe Columnă arată că odată cu cucerirea ultimei cetăţi dacice Decebal a încercat să fugă, dar a fost ajuns din urmă, iar înainte de a fi prins s-a sinucis. Scena sinuciderii apare pe monedele romane, pe Columnă şi chiar pe ceramica romană din atelierele galice. La 11 august 106, după ultimele războaie de pacificare, este proclamată provincia Dacia, guvernată de Julius Sabinus, ce cuprindea vestul Olteniei până la Jiu, Banatul şi cea mai mare parte a Transilvaniei, fără zona de sud-est. Astfel, celelalte teritorii din spaţiul românesc intrau în provincia Moesia Superior.