"ECOLOGIA POPULATIILOR DE ORTOPTERE Rezumat-Lupu [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI STIINŢE AGRICOLE ŞCOALA DOCTORALĂ – DOMENIUL BIOLOGIE SPECIALIZAREA ECOLOGIE

“ECOLOGIA POPULAŢIILOR DE ORTOPTERE DE PE DEALURILE TULCEI” Conducător de doctorat: Prof. univ. dr. Stoica Preda GODEANU

CONSTANŢA 2009

Doctorand: LUPU Gabriel

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI STIINŢE AGRICOLE ŞCOALA DOCTORALĂ – DOMENIUL BIOLOGIE SPECIALIZAREA ECOLOGIE

“ECOLOGIA POPULAŢIILOR DE ORTOPTERE DE PE DEALURILE TULCEI”

- Rezumatul tezei de doctorat -

Conducător de doctorat: Prof. univ. dr. Stoica Preda GODEANU

CONSTANŢA 2009

Doctorand: LUPU Gabriel

CUPRINS INTRODUCERE

1

PARTEA I – STADIUL CUNOAŞTERII

5

Cap 1. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR DE ORTOPTEROLOGIE 1.1. În lume 1.2. În România

6 8 12

Cap 2. DESCRIEREA ZONEI 2.1. Consideraţii geografice 2.2. Tipuri de habitate

15 17 25

30 Cap 3. CARACTERIZAREA GENERALĂ A ORTOPTERELOR 3.1. Filogenie şi clasificare 31 3.2. Morfologie externă 34 3.3. Morfologie internă 45 3.4. Reproducere şi dezvoltare 48 3.5. Răspândire geografică 55 3.6. Rolul ecologic al ortopterelor în biocenozele din care fac parte 57 PARTEA aII-a – CONTRIBUŢII PROPRII

60

61 Cap 4. MATERIAL ŞI METODE DE LUCRU 4.1. Stabilirea zonelor de interes şi a staţiilor de lucru 64 4.2. Metode de colectare a ortopterelor 68 4.3. Metode de investigare în teren 73 4.4. Conservare, transport şi metode de analiză în laborator 76 4.5. Interpretarea rezultatelor 77 4.5.1. Metode de evaluare a stării populaţiilor de ortoptere77 4.5.2. Metode de evaluare a ponderii populaţiilor de ortoptere 79 Cap 5. DIVERSITATEA SPECIFICĂ A ORTOPTERELOR DE PE DEALURILE TULCEI

83

Cap 6. DISTRIBUŢIA ORTOPTERELOR DE PE DEALURILE TULCEI 6.1. Distrtribuţia geografică a speciilor de ortoptere 6.2. Particularităţi ale distribuţiei ecologice a ortopterelor

90 91 100

Cap 7. FACTORI DE CONTROL AI DISTRIBUŢIEI POPULAŢIILOR DE ORTOPTERE

102

7.1. Influenţa factorilor abiotici 7.1.1 Influenţa temperaturii asupra ortopterelor 7.1.2. Influenţa umidităţii asupra ortopterelor 7.1.3. Influenţa luminii asupra ortopterelor 7.1.4. Influenţa factorilor edafici asupra ortopterelor 7.2. Influenţa factorilor biotici 7.2.1. Simbioze 7.2.2. Mijloace de apărare 7.2.3. Migraţia 7.2.4. Prădători 7.2.5. Preferinţe trofice 7.3. Principalele ecosisteme de pe Dealurile Tulcei şi ortopterofauna lor Cap 8. CONTRIBUŢII LA STUDIUL ORTOPTEROFAUNEI DIN DOBROGEA CONTINENTALĂ 8.1. Analiza sinecologică a ortopterofaunei identificată pe Dealurile Tulcei 8.2. Ortopterele indicatori de stare a calităţii factorilor de mediu

103 105 108 113 114 115 115 117 119 120 121 125 134 136 73

CONCLUZII

177

BIBLIOGRAFIE

182

LUCRĂRI PERSONALE

195

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

INTRODUCERE De multe ori neglijată de cercetători, unitatea geografică luată în studiu, atrage atenția de la prima privire mai atentă prin caracteristicile climatice, poziție şi nu în ultimul rând prin biodiversitate. Cele peste 50% din totalul pe țară al speciilor de ortoptere ce se găsesc aici sunt numai o piesă din imaginea de ansamblu pe care o formează biodiversitatea zonei. Prin lucrarea de față ne propunem să reprezentăm imaginea intimă şi fidelă a mediului şi modului de viață ce caracterizează ordinul Orthoptera şi populațiile formate de speciile acestuia, pe suportul fizic reprezentat de unitatea geografică Dealurile Tulcei, în condițiile în care cercetările abordate până acum aici lipsesc aproape cu desăvârşire. Scopul lucrării este de a stabili şi evidenția caracteristicile ecologice ale populațiilor formate de aceste specii sub presiunea factorilor de mediu. Realizarea scopului acestei lucrări are la bază două obiective principale: - identificarea listei speciilor de ortoptere şi evidențierea distribuției acestora pe Dealurile Tulcei; - caracterizarea ecologică a populațiilor formate de acestea. Unitatea geografică Dealurile Tulcei este, din punct de vedere al biodiversității, poate cea mai interesantă parte a Dobrogei româneşti. Zonă de tranziție între centrul provinciei şi Delta Dunării, această arie este de asemenea şi zona de interferență dintre speciile biotice ce caracterizează prima zonă amintită cu speciile celei de-a doua având de asemenea influențe şi dinspre vest. Aceste elemente vor fi privite în corelație cu contextul în care se găseşte unitatea geografică, la nivel regional, național şi local, în condițiile în care de cele mai multe ori greşit speciile de ortoptere sunt considerate dăunători, fiind stigmatizate prin generalizarea acestui termen. Folosesc acest prilej pentru a aduce, cu deosebit respect, mulțumiri Domnului Profesor Universitar Doctor Stoica Preda Godeanu, conducătorul ştiințific al acestei lucrări, pentru îndrumările date în legătură cu alegerea subiectului abordat, planul de lucru, pentru sfaturile deosebit de utile primite, pentru bibliografia pusă la dispoziție şi nu în ultimul rând pentru sprijin moral şi înțelegere. De asemenea țin în mod deosebit să mulțumesc conducerii Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării din Tulcea, Domnului Director General - Inginer Romulus ŞTIUCĂ şi Domnului Director Ştiinţific - Doctor Mircea STARAŞ, pentru sfaturi, sprijinul moral şi cel financiar acordat pentru urmarea cursurilor din cadrul Şcolii Doctorale şi deplasările necesare colectării de date din teren. Un deosebit respect şi mulțumiri adresez şi corpului profesoral al Şcolii Doctorale din Cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, pentru sprijin, pentru 1

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

sfaturi şi pentru ajutorul de orice altă natură acordat: Domnului Profesor Universitar Doctor Dragomir COPREAN, Decan al facultății de Ştiințe ale naturii şi Ştiințe Agricole şi Director al Şcolii Doctorale, Domnului Profesor Universitar Doctor Marian Traian GOMOIU, Director Executiv al Şcolii Doctorale, Doamnei Profesor Universitar Doctor Natalia ROŞOIU, Domnului Profesor Universitar Doctor Dan COGALNICEANU şi nu în ultimul rând Domnului Conferenţiar Doctor Marius SKOLKA. Sincerele mele mulțumiri se îndreaptă acum şi spre Doamna Conferenţiar Universitar Doctor Teodora Maria ONCIU şi spre doamna profesoară Gabriela PARASCHIV, pentru sfaturile deosebit de utile, primite atunci când aveam nevoie de ele. Sincere mulțumiri adresez şi colectivului de lucru din cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării din Tulcea din care cu mândrie fac parte, Domnului Cercetător Ştiinţific Doctor Zsolt TÖRÖK, pentru sprijin, sfaturi şi ajutorul acordat în ceea ce priveşte bibliografia abordată în teză, Domnului Cercetător Ştiinţific Mihai DOROFTEI, alături de care am crescut şi m-am maturizat din punct de vedere intelectual, pentru lungile dezbateri legate de filosofia fiecăruia dintre noi în ceea ce priveşte abordarea ştiințifică a fiecărei idei, Domnului Cercetător Ştiinţific Alexandru DOROŞENCU, pentru ideile şi sfaturile primite, persoane alături de care am efectuat o mare parte investigațiile de teren ce m-au ajutat la abordarea subiectului şi elaborarea acestei Teze de Doctorat. Mulțumirile mele se îndreaptă acum şi spre colaboratorii mei, colegi de generație deveniți chiar prieteni Domnul Ionuţ Ştefan IORGU – Doctor în ştiințe, specialist în cadrul colectivului de cercetare al Muzeului Grigore Antipa din Bucureşti pentru sfaturi şi mai ales pentru numărul mare te titluri bibliografice, de asemenea Doamna Elena Iulia PISICĂ (devenită IORGU), specialist în cadrul aceleiaşi instituții pentru sfaturi şi materiale bibliografice, Domnul Cosmin Ovidiu MANCI – Biolog în cadrul Administrației Parcului Național Retezat, Domnul Claudiu IUŞAN - Biolog în cadrul Administrației Parcului Național Munții Rodnei, Doamnei Laura PĂIŞ (POPA) – Biolog, persoane alături de care am organizat de asemenea prin intermediul internetului primul grup de discuții oficial (Orthoptera Romanica) având ca subiect central ortopterele din România. Nu în ultimul rând vreau sa mulțumesc cu recunoştință soției mele Nicoleta Lucia şi familiei pentru răbdarea şi sprijinul moral pe care le-au oferit fără rețineri de-a lungul acestor ani.

CAP. 1. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR DE ORTOPTEROLOGIE Văzute în general ca dăunătoare, umanitatea, cunoaşte ortopterele încă din cele mai vechi timpuri. Episodul ieşirii din Egipt a evreilor („Exodul”) redat în Vechiul Testament, eveniment întâmplat, se pare, între domniile lui Thutmes III şi 2

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Ramses II, acum 3500 – 3700 de ani, este legat de prima relatare complexă în ceea ce priveşte lăcustele şi comportamentul în migrație al acestora. Ortopterele sunt, de asemenea, încă din cele mai vechi timpuri, cunoscute ca dăunători de către comunitățile umane care practicau agricultura în jurul Mării Mediterane. Dealtfel primele date despre ortoptere, cu descrierea morfologică şi etologia unor specii sunt relatate de învățatul grec Aristotel acum mai bine de 2300 de ani.

1.1. ÎN LUME Primele date despre ortoptere şi comportamentul acestora au fost deja descrise, la începutul acestui capitol, însă în ceea ce priveşte încadrarea speciilor în gupe sistematice, primele date apar undeva la începutul secolului XVIII când la 1710 Jouanne RAIO publică lucrarea Historia Insectorum. Tot în acest secol GLEDITSCH face prima împărțire în două grupe taxonomice, subordinul Ensifera şi subordinul Caelifera, având la bază caractere fizice de diferențiere – forma şi dimensiunile antenelor şi ovipozitorului, diferențiere care se păstrează şi în sistematica modernă. Mergând pe aceeași linie, este important de subliniat contribuția adusă de Carl LINNAEUS care publică în 1760 o lucrare de mare importanță în ceea ce priveşte sistematica viețuitoarelor „Systema naturae” (http://books.google.ro/books). În secolul XIX o serie de autori între care se remarcă H. BURMEISTER (1838), A. SERVILLE (1839), T. CHARPENTIER (1841-1845), G. FISHER de VALDHEIM (1846), F. FIEBER (1853), H. FISHER (1853), publică lucrări ştiințifice ce vor influența taxonomia ortopterelor, toți autorii enumerați descoperind specii noi. Acestora li se adaugă un alt număr important de cercetători (I. BOLIVAR, A. COSTA, E. EVERSMANN, J. FRIVALDSKI, H. KRAUS, H. SAUSSURE, J. ZETTERSTEDT) care îşi vor pune decisiv amprenta pe studiile de ortopterologie efectuate de-a lungul timpului aducând, în secolul al XIX-lea contribuții importante la cunoaşterea speciilor de ortoptere din Europa. După această perioadă studiile asupra ortopterelor se aprofundează, elemente privind morfologia, răspândirea zoogeografică, biologia sau ecologia speciilor fiind subiectele principale ale lucrărilor publicate după 1940. La jumătatea secolului trecut au apărut şi o serie lucrări ştiințifice care sa dorit să constituie revizuirea volumelor de faună deja apărute în unele țări ale Europei şi de asemenea apariția altora noi. În ultimii 30 de ani de cercetările ortopterofaunistice sunt caracterizate de creşterea numărului de cercetători care studiază ordinul Orthoptera, situație ce conduce inevitabil la o mai bună cunoaştere a anatomiei, morfologei, ecologiei sau zoogeografiei speciilor. În acest fel, ca o consecință firească apare şi interesul general al populației umane față de speciile de ortoptere şi caracteristicile acestora iar cererea face sa apară o serie de lucrări de tip monografic ce vizează speciile de ortoptere din Europa sau diferite parți ale acesteia. 3

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

1.2. ÎN ROMÂNIA Primele considerații ştiințifice asupra ortopterelor din România au fost realizate de Carl FUSS (1853, 1855, 1869), referindu-se la specii din împrejurimea Sibiului. Ulterior au fost realizate diverse studii asupra ortopterelor din Transilvania, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia. În 1959 apare în „Fauna R.P.R.” volumul „Ortoptera” realizat de W. K. KNECHTEL şi A. POPOVICI-BÎZNOŞANU ce include şi ordinele Blattaria, Mantodea şi Dermaptera. Renumitul entomolog Bela KISS a realizat studii cuprinzătoare despre fauna de ortoptere a diferitelor regiuni din România. În lucrările lui, acest autor, a abordat probleme de taxonomie, sistematică, biologie, ecologie şi zoogeografia speciilor. În total el a descoperit 8 specii noi pentru ştiință şi a semnalat 15 specii noi pentru fauna României. În anul 1968, KIS Bela susține teza de doctorat având ca subiect ortopterele, intitulată „Studiul ortopterelor din R. S. România, sistematic, faunistic, zoogeografic şi ecologic”, sub îndrumarea Prof. Dr. Docent Vasile Gh. RADU, membru corespondent al Academiei R.S.R.. Această teză este cea mai complexă lucrare legată de ortopterofauna României care a fost concepută până în prezent.. Date despre ortopterele din Dobrogea au fost semnalate pentru prima dată de Brunner Von WATTENWYL (1882). Alte studii asupra ortopterelor din această zonă au fost făcute de Maurice JAQUET şi FREY-GESSNER E., 1897 - 1899, 1900, 1902), Malcom BURR (1898, 1899), MONTANDON (1900). Un studiu mai amănunțit a fost realizat de Arnold MÜLLER (1931-1932). În 1947 M. IONESCU semnalează o specie nouă pentru fauna noastră, Arachnocephalus vestitus de pe litoralul românesc, iar 1956 C. MÂNDRU semnalează pentru prima dată Tetrix bolivari tot din Dobrogea. Cele mai complexe studii despre fauna de ortoptere a Dobrogei şi Deltei Dunării au fost realizate de Bela KIS prin lucrările sale despre: Ortopterele din Dobrogea (Kis, 1963), pădurile din sudul Dobrogei (KIS, 1967), Delta Dunării (Kis, 1971, 1993, 1994; Kis & Vasiliu, 1968, 1972); în 1981, LEHRER şi KIS realizează o cartografiere a ortopterelor din nordul Dobrogei. Ortopterele din Măcin au fost studiate de RAKOSY & WEISER (2000). În ultimii ani ortopterele din România sunt studiate de un grup de tineri doctoranzi care au publicat mai multe lucrări legate de acest subiect. Astfel – între 2005 şi 2008, Elena PISICĂ, Ionuț IORGU, Laura PĂIŞ, Claudiu IUŞAN, şi subsemnatul publică o serie de lucrări având ca subiect ortopterele din România.

CAP. 2. DESCRIEREA ZONEI Dobrogea, provincia istorică din extremitatea sud-estică a României, are o suprafață de 15 570 km2 (împreună cu Delta Dunării) şi o populație care totalizează cu puțin sub 1 milion locuitori (Posea et al., 2005). 4

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Dunărea şi Marea Neagră, care au pus-o în legătură cu exteriorul pe calea apelor, au avut o influență deosebită asupra desfăşurării, în timp, a vieții socialeconomice din această provincie istorică a României. Încă de la primele începuturi comerțul, importul şi exportul de mărfuri, au fost activitățile economice, ce au atras populație din alte părți şi au contribuit la dezvoltarea aşezărilor omeneşti. Aici, la malul mării, au apărut unele dintre primele aşezări din România (construite de greci şi romani) care au avut un rol important în dezvoltarea comerțului şi menținerea populației autohtone în teritoriu.

2.1. CONSIDERAŢII GEOGRAFICE Din punct de vedere fizico-geografic, Podişul Dobrogei este cel mai complex podiş din România. Aici se găsesc singurele pedimente şi inselberguri din țară; are cel mai vechi relief, dar şi cel mai nou; pe o suprafață restrânsă sunt cumulate resturi de munți, podişuri, dealuri şi fragmente de câmpii variate, peste care se suprapun forme de relief litorale, în loess, carstice, eoliene, periglaciare, văi similare uedurilor cu „seluri” periodice etc.

Fig. 14. Dobrogea de Nord (după Posea & colab., 2005, modificată si adăugită, pe imagine satelitară)

Relieful major se compune din podişuri de tip platformă, uşor vălurită, cu altitudini medii de 100-300 m şi cu o energie de relief de 140-200 m (Posea & colab., 2005). 5

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Cele subliniate mai sus poziționează unitatea geografică „Dealurile Tulcei” în cadrul geografic general reprezentat de Dobrogea şi unitățile componente ale acesteia, ca regiuni limitrofe (fig. 14.)) cu influențe importante în ceea ce priveşte condițiile de habitat şi implicit de prezență a tipurilor acestora şi a speciilor caracteristice. Cele mai mari înălțimi se află în vestul acestei subregiuni, anume în Munții Măcinului. Către est continuă Dealurile Tulcei (fig. fig. 15.), 15. cu altitudini mai mici (242m Dealul Beştepe) şi cu văi scurte ce se îndreaptă către lunca Dunării.

Fig. 15. Dealurile Tulcei (zona Mahmudia, latura sudică) (original)

Relieful depresionar se află în părțile marginale ale acestei regiuni. Clima se caracterizează printr-un un regim temperat cu pronunțat continentalism, unde verile sunt, de regulă, secetoase, iar iernile sunt friguroase şi lipsite de umiditate. Stratele acvifere au aria cea mai răspândită în depresiunile marginale şi interioare, precum şi pe luncile principalelor râuri şi sunt cantonate în depozite loessoide, eluviale şi deluvio-proluviale. proluviale. Important de subliniat este că pentru Dobrogea de nord, interes hidrogeologic idrogeologic major prezintă numai zona Tulcea şi bazinul Babadag. Reţeaua hidrografică este reprezentată de văi cu ape nepermanente, în cea mai mare parte a anului. Ariditatea excesivă face ca unele zone să fie mai degrabă caracterizate de organisme torențiale. Cea mai apropiată apă de suprafață este Dunărea, a cărei luncă descrie latura nordică a unității geografice. Râurile Telița şi Taița sunt de asemenea ape de suprafață ce caracterizează zone limitrofe Dealurilor Tulcei. Solurile, prin varietatea şi fertilitatea lor, joacă un rol foarte important pentru dezvoltarea culturilor agricole. Pe spațiile ocupate de pădurile mezofile şi xerofile predomină solurile cenuşii şi cernoziomurile cambice. 6

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Grosimea orizonturilor este de 12 – 20 cm, iar grosimea fiziologică utilă este de 25 – 45 cm. Pe acest tip de sol vegetează arboretele artificiale de salcâm pur în amestec cu mojdrean şi arborete naturale de stejar pufos sau cărpiniță din silvostepă. Cernoziomul cambic, legat de vegetația de tranziție de la stepă la pădure este specific zonei la fel ca şi ieşirile la zi a rocilor calcaroase.

2.2. TIPURI DE HABITATE Unitatea Geografică Dealurile Tulcei, este reprezentată de un areal geografic în continuă schimbare determinată de desțelenirea terenurilor şi defrişarea pădurilor care existau odinioară în toată Dobrogea. Dispariția pădurilor a atras după sine apariția unor biocenoze noi, modificate (Coldea & colab., 2001). Trecerea la agricultura intensivă a impus de asemenea condiții noi de existență pentru speciile biotice de aici. Iar mai nou, după o perioadă oarecum stabilă, în care cel puțin agricultura putea fi considerată elementul de stabilitate, abandonarea terenurilor agricole impune la rândul sau condiții noi de habitat pentru specii. Speciile de ortoptere la rândul lor au dezvoltat populații care s-au stabilit în aceste areale în continuă schimbare. În cele mai multe dintre cazuri însă modificările climatice de până acum au avut darul de a ajuta, mai mult decât de a pune în dificultate speciile şi populațiile de aici. Pe baza clasificării habitatelor din România realizată în 2005 (de către Doniță & colab.), în cadrul unității geografice Dealurile Tulcei am identificat 19 tipuri de habitate. Habitatele prezente sunt clar preferate de ortoptere dacă e să ne bază pe faptul că 101 taxoni din 187 existenți în România caracterizează prin prezență unitatea geografică luată în studiu.

CAP. 3. CARACTERIZAREA GENERALĂ A ORTOPTERELOR 3.1. FILOGENIE ŞI CLASIFICARE Ortopterele reprezintă una dintre cele mai vechi linii descendente ale insectelor, cele mai vechi fosile atribuite acestui ordin fiind datate din Carbonifer. Cele două subordine, ale ordinului Orthoptera, Ensifera şi Caelifera, s-au separat probabil în ultima parte a Carboniferului. Cele mai multe dintre familiile aparținând subordinului Ensifera apar între începutul Jurasicului şi începutul Triasicului. Pe de altă parte cele mai vechi familii aparținând subordinului Caelifera, Eumasticidele, apar la mijlocul jurasicului, acestea fiind urmate de Tetrigidae şi Tridactylidae care apar la începutul Cretacicului.

7

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Până în anii 1950-1960 definirea ortopterelor era foarte cuprinzătoare şi mulți entomologi plasau în interiorul acestui ordin grupuri cum ar fi ordinul Blatodea, ordinul Mantodea, ordinul Phasmodea şi alte câteva. Mai nou taxonomiştii consideră ordinul Orthoptera o linie monofiletică, restricționată în compoziția proprie la lăcuste, greieri, cosaşi şi „rudele” foarte apropiate. DIAGNOZĂ: Insecte de talie mare, cu piese bucale specializate pentru rupt şi mestecat; picioare posterioare cu femur lung adaptat pentru sărit; patru aripi cu două tegmine acoperind cealaltă pereche de aripi; cerci nearticulați; pronot cu lobi largi acoperind peretele pleural; ovipozitor bine dezvoltat; organe stridulante specializate (Borradaile & Potts, 1959). Subordinul Ensifera (ortopterele cu antene lungi – cosaşi, greieri, coropişnițe) este împărțit în 6 superfamilii şi 21 de familii, cu aproximativ 1900 de genuri şi 11000 de specii cunoscute. Cea mai mare superfamilie a acestui subordin, Tettigonioidea, include mai mult de 1000 de genuri şi peste 7000 de specii cunoscute în timp ce o altă mare superfamilie, Grylloidea, include peste 500 de genuri şi 3500 specii cunoscute (Iorgu, 2008). Subordinul Caelifera (ortopterele cu antene scurte – lăcustele) include 8 superfamilii, 22 de familii, 2400 de genuri şi mai mult de 10400 specii descrise. Acridoidea, este cea mai mare superfamilie a acestui subordin, aceasta fiind divizată în 1600 de genuri şi aproximativ 7200 de specii cunoscute (Iorgu, 2008).

3. 2 MORFOLOGIE EXTERNĂ Ortopterele sunt insecte hemimetabole, cu larvele reprezentând în general copii fidele ale adulților, însă prezentând aripile şi organele de reproducere deloc sau incomplet dezvoltate, funcție de stadiul larvar (Curtis, 1977). Majoritatea speciilor sunt insecte de talie mare sau medie (Ionescu şi Lăcătuşu, 1971). Dimensiunile corpului mai mici de 10mm nu sunt comune, în timp ce unele specii depăşesc 50 mm. Cele mai mici specii sunt cele care manifestă relații de tip mirmecofilic – Myrmecophilus acervorum la care dimensiunile corpului sunt între 2,5 şi 3,5mm în stadiu adult, în timp ce Saga pedo (cel mai mare ortopter din Europa)atinge dimensiuni de până la 70mm fără oviscaptul, care adaugă la rândul său până la 35mm (Bellmann, 1993).

3. 3. MORFOLOGIE INTERNĂ Aparatul respirator. Este alcătuit din trahei longitudinale, dorsale şi ventrale, unite prin ramuri transversale, laterodorsale şi lateroventrale. Traheile se deschid în cele 10 perechi de stigme (2 toracice şi 8 abdominale)(Knechtel şi Bâznoşanu, 1959). 8

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Aparatul digestiv. Acesta începe cu orificiul bucal şi este înconjurat de piesele bucale. După esofag urmează guşa, apoi proventriculul căptuşit la interior cu ridicături chitinoase şi dinți. După proventricul, la Tettigoniidae şi Gryllidae se văd 2 cecumi gastrici derivați din proventricul, după care urmează intestinul mediu relativ lung şi îndoit, separat de intestinul posterior printr-un sfincter şi prin inserția tuburilor Malpinghi. Aparatul excretor. Este format din numeroase tuburi ale lui Malpighi, uneori grupate. La Gryllidae se unesc într-un canal excretor comun numit uretru. La excreție mai servesc probabil şi cenocitele, precum şi celulele pericardice, care formează organe pereche izolate sau în grupe, nefrocitele situate în cap, în corpul gras, în torace şi la baza picioarelor. Sistemul circulator. Este format dintr-o inimă tubulară străbătută de ostiole situată în partea dorsală a abdomenului. Anterior se prelungeşte cu o aortă scurtă ce se termină la baza antenelor printr-o ampulă pulsatilă. Sistemul nervos. Este alcătuit după tipul obişnuit al insectelor. Numărul ganglionilor abdominali variază între 5 şi 6, ultimul este mult mai dezvoltat, deoarece provine din sudarea mai multor perechi. Există şi un sistem nervos simpatic, precum şi un complex endocrin retrocerebral, reprezentat prin corpora cardiaca şi corpora allata. Organele de simţ. Organele vizuale sunt reprezentate prin ochi compuşi mai mult sau mai puțin dezvoltați şi prin 2-3 oceli (2 la Tettigoniidae, 3 la Gryllidae, Acrididae). Organele tactile se găsesc de obicei pe antene şi cerci şi sunt reprezentate prin diferite tipuri de peri şi spini. Tot pe antene se mai găsesc organe senzoriale care percep schimbările presiunii atmosferice. Organe de miros şi gust există pe antene, palpi şi cerci. Organe auditive (timpanele) cu o structură foarte complicată se găsesc fie la baza tibiilor picioarelor anterioare ( Tettigoniidae, Gryllidae), fie pe laturile primului segment abdominal (Acrididae) (Knechtel şi Bâznoşanu, 1959). Aparatul genital masculin. La Acrididae acesta este alcătuit din testicule (ce formează o masă nepereche aşezată aproape de fața dorsală a abdomenului), 2 canale deferente, un canal ejaculator, care se lărgeşte într-o pungă ejaculatoare şi se continuă prin endofalus, un organ musculos ce joacă rolul de pompă; acesta se deschide în penis. Penisul este organul copulator fixat de peretele cavității genitale, scobită în 9

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

interiorul plăcii subgenitale. Glandele accesorii sunt tubuloase şi formează grupe deosebite ca aspect şi secreție. Aparatul genital femel. La Acrididae este alcătuit din ovare voluminoase compuse din numeroase ovariole care se deschid separat în două oviducte. Acestea se unesc într-un uterus care se deschide la baza valvelor oviscaptului, înapoia sternitului 8. Receptaculul seminal format dintr-un rezervor şi un canal lung se deschide lângă vagin. La femelele de Tettigoniidae şi Gryllidae aparatul genital este alcătuit din ovare, cuprinzând numeroase ovariole şi tufe, 2 oviducte şi uterul care se deschide între sternitele 7 şi 8 abdominale prin orificiul genital. Există şi o spermotecă sau receptacul seminal de forme diferite, care se deschide în cavitatea genitală. Există şi glande accesorii.

3. 4. REPRODUCERE ŞI DEZVOLTARE Reproducerea speciilor ordinului Orthoptera este în general sexuată (îndrumător lucrări practice de entomologie, 1971). În afară de aceasta la unele specii s-au constatat şi cazuri de partenogeneză. Aceasta poate fi constatată de exemplu la Saga pedo şi ocazională la un număr mai mare de specii (Locusta migratoria, Calliptamus italicus, Dociostaurus maroccanus, etc.). De asemenea, se cunosc şi câteva cazuri de ginandromorfism (Tettigonia viridissima), manifestat fie prin armăturile genitale, fie prin elitre.

3. 5. RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ Speciile de ortoptere sunt foarte variate din punct de vedere al răspândirii geografice, acestea prezentând toate tipurile principale de distribuție – de la formele endemice, caracteristice numai unei anumite zone (Isophya dobrogensis), până la formele holopalearctice, cu o răspândire largă în toată Europa, Africa de nord şi Asia palearctică. În 1968, Bela KIS încadrează ortopterofauna în 5 grupe principale, fiecare dintre acestea cuprinzând 3-5 tipuri de „elemente mai apropiate”. I. ELEMENTE PALEARCTICE 1. Elemente holopalearctice 2. Elemente vest-palearctice 3. Elemente euroasiatico-palearctice 4. Elemente eurosiberiene II. ELEMENTE EUROPENE 1. Elemente holoeuropene 2. Elemente cental-nordeuropene 3. Elemente central-sudeuropene 4. Elemente centraleuropene

5. Elemente sud-esteuropene III. ELEMENTE CENTRALASIATICOEUROPENE 1.Elemente centralasiaticomediteraneene 2.Elemente centralasiaticosudeuropene 3. Elemente centralasiatico-pontice IV. ELEMENTE MEDITERANEENE 1. Elemente circum-mediteraneene 10

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2. Elemente mediteraneano-africane 3. Elemente nord-mediteraneene 4. Elemente ponto-mediteraneene 5. Elemente pontice 6. Elemente balcano- anatolice

2009

7. Elemente balcanice V. ELEMENTE CARPATICE 1. elemente holocarpatice 2. elemente endemice pentru România

3. 6. ROLUL ECOLOGIC AL ORTOPTERELOR ÎN BIOCENOZELOR DIN CARE FAC PARTE Biomasa existentă într-un ecosistem este diversificată şi cuprinde numeroase specii (populații) diferite prin mărime sau cerințe biologice (Speight & colab., 1999). Toate acestea interacționează şi totodată stabilesc relații cu mediul abiotic. De cele mai multe ori influența factorilor biotici se materializează prin interacțiunile de tip biotic între diferitele forme biologice existente în biocenoză. Relaţii trofice Cele mai importante relații interspecifice sunt cele care definesc interacțiunile de tip trofic. La speciile de ortoptere se disting din punct de vedere al preferințelor trofice: specii fitofage, specii zoofage şi specii omnivore (Lupu, 2007). Relaţii cheie Relațiile cheie sunt determinate de speciile a căror activitate şi abundență determină integritatea comunității şi o mențin neschimbată în timp (ceea ce înseamnă că îi asigură stabilitatea Alte tipuri de relaţii interspecifice Transportul de elemente reproducătoare sau organisme aflate în diapauză – polenizarea, zoochoria (transportul semințelor), transportul de spori sau ouă. Interacțiuni mediate de substanțe semnal (feromoni).

CAP. 4. MATERIAL ŞI METODA DE LUCRU Dealurile Tulcei reprezintă suportul fizic pentru biocenozele din care fac parte populațiile de ortoptere. Zonele investigate sunt cuprinse între limitele: estică – la vest de localitatea Mahmudia, vestică – la sud-vest de localitatea Parcheş şi sudică – la nord-vest de localitatea Zebil (fig. 44). Metodele de studiu folosite pentru atingerea obiectivelor acestei teze de doctorat au fost analizate critic în cadrul metodelor şi tehnicilor de cercetare utilizate în studiile clasice de entomologie. Investigațiile în teren s-au desfăşurat pe durata a 5 ani calendaristici (între 2004 şi 2009). Observațiile efectuate în perioadele de prezență fizică observabilă a speciilor au permis monitorizarea fazelor de dezvoltare a indivizilor. 11

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Fig. 44. Dealurile Tulcei (harta României 1:25000, izoliniile de 100-150m)(după Posea & colab., 2005, modif.)

4. 1. STABILIREA ZONELOR DE INTERES ŞI A STAŢIILOR DE LUCRU Trebuie arătat faptul că alegerea zonelor şi stațiilor de lucru (staționare) a fost făcută funcție de reprezentativitatea acestora pentru o zonă cât mai largă de teritoriu, în aşa fel încât toate tipurile de habitate să fie reprezentate iar toată unitatea geografică să fie acoperită. De cele mai multe ori zonele investigate au fost alese şi denumite după imediata apropiere a unei localități (metoda utilizată în general de cercetători). Astfel zonele investigate de noi au fost, de la vest la est, următoarele: -

1 - Zona Somova-Parcheş; 2 - Zona Mineri; 3 - Zona Tulcea ; 4 - Zona sudică; 5 - Zona Nufăru-Victoria; 6 - Dealul Beştepe; 7 - Dealul Frecățeilor (Movila Martazău); 8 - Dealul Mare (Denistepe); 9 – Zona colinară Cairacel.

12

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

4. 2. METODE DE COLECTARE A ORTOPTERELOR În acest subcapitol sunt trecute în revistă tehnicile clasice de colectare a materialului biologic, instrumentele ce au fost utilizate în acest scop făcând totodată analiza critică a fiecărei metode utilizate. Tehnicile au fost alese funcție de elementele urmărite în cadrul studiului iar instrumentele funcție de tehnica aleasă. Aceste elemente vor fi întotdeauna intercondiționate. COSIREA CU FILEUL ENTOMOLOGIC Colectarea ortopterelor cu fileul entomologic se face prin cosire (fig. ( 49), fie în stratul ierbos, fie în frunzişul tufelor şi al copacilor. Fiind insecte pterigote, acestea se deplasează în general folosindu-se se şi de aripi deci capturarea cu fileul entomologic este în mod normal facilă.

Fig. 49. Cosirea cu fileul entomologic (original)

Analiza critică a metodei Această metodă prezintă unele dificultăți în ceea ce priveşte capturarea speciilor geofile, care se ascund la baza tufelor dese (genurile Pholidoptera, Onconotus) sau în galeriile făcute în sol (Trydactilus, Trydactilus, Gryllus) Gryllus şi de asemenea a speciilor mici (Myrmecophilus, Xia). ). Pentru capturarea speciilor aparținând acestor genuri vor fi utilizate alte metode de capturare. 13

Gabriel LUPU   

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

În acelaşi fel au fost tratate şi toate metodele de colectare utilizate: COLECTAREA SPECIILOR DE MICI DIMENSIUNI COLECTAREA CU UMBRELA ENTOMOLOGICĂ METODE CHIMICE

4. 3. METODE DE INVESTIGARE ÎN TEREN   

METODA SUPRAFEŢELOR METODA TRANSECTELOR COLECTAREA IMAGINILOR

4. 4. CONSERVARE, TRANSPORT ŞI METODE DE ANALIZĂ ÎN LABORATOR Din mai multe motive (etice şi ştiințifice) este recomandată metodologia care nu implică sacrificarea indivizilor şi deranjarea habitatului, atât cât este posibil acest lucru. Omorârea ortopterelor se realizează imediat după capturare, pentru speciile care vor fi transportate la laborator, aceasta realizându-se prin păstrarea indivizilor colectați timp de 10 – 20 de minute într-un vas în care se găseşte în prealabil o substanță toxică (acid cianhidric, acetonă, etc.). Conservarea se va face în alcool 70-80% sau formol 4%, cu mențiunea că formolul decolorează şi deformează mai puțin ortopterele decât alcoolul. Transportul ortopterelor colectare se face în recipiente rigide care nu permit deformarea şi prin urmare deteriorarea materialului biologic colectat, de preferat fiind însă transportul în ladă frigorifică. Analizele de laborator presupun o serie de măsurători, identificarea speciilor, organizarea de colecții ştiințifice, etc., care nu sunt relevante pentru ecologia populațiilor din care au fost extrase decât în foarte mică măsură şi din aceste motive nu dezvoltam acest subiect mai departe.

4. 5. INTERPRETAREA REZULTATELOR Interpretarea rezultatelor este reprezentată pe de o parte de caracterizarea habitatelor funcție de lista de specii determinată pe baza observațiilor din teren sau laborator, caracterizarea speciilor şi populațiilor pe baza elementelor legate de prezență-absență, stadiu de dezvoltare, abundență relativă, etc. Analiza din punct de vedere ecologic al unei asociații de organisme presupune în primul rând determinarea speciilor componente. Pentru a descifra însă relațiile stabilite între diferitele specii ale unei biocenoze, simpla lor identificare nu este suficientă. O imagine despre aceste relații poate fi oferită de

14

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

un ansamblu de metode matematice cunoscute sub numele de „Analiză sinecologică” (Gomoiu şi Skolka, 2001).

4. 5. 1. METODE DE EVALUARE A STĂRII POPULAŢIILOR DE ORTOPTERE Parametri ecologici de stare sunt mărimi care descriu şi caracterizează procesele şi sistemele ecologice la un moment (Bounechada, 2006). Prin intermediul acestora putem evalua, starea, structura sau desfăşurarea unor funcții particulare ale sistemelor analizate. Efectivul (mărimea populaţiei) Reprezintă numărul de indivizi din care este alcătuită la un moment dat o populație (Dediu, 2007). Determinarea valorii acestui parametru are sens numai la populațiile unitare (care aparțin speciilor cu reproducere sexuată). Elementele legate de efectivele populaționale ale speciilor de ortoptere de pe Dealurile Tulcei au fost abordate în Capitolul 8. Distribuţia spaţială Este un parametru de stare a populației, care evaluează modul în care indivizii sunt amplasați (localizați) în spațiu. Populațiile pot avea trei tipuri de distribuție spațială: întâmplătoare, (randomizată, aleatoare), uniformă sau grupată (agregată). Elementele legate de distribuția spațială a speciilor şi populațiilor de ortoptere au fost abordate în Capitolele 7 şi 8. 4. 5. 2. METODE DE EVALUARE A PONDERII POPULAŢIILOR DE ORTOPTERE Dacă indicii ecologici de stare, enumerați mai sus, exprimă latura de inventariere ai unei populații la un moment dat, cea statistică va defini ponderea numerică utilizându-se alți parametri ce vor defini dinamica numerică a acesteia. Dominanţa (D) D = n/N x 100 Constanţa (C) C = p/P x 100 Indicele de semnificaţie ecologică (W) W = (C x D x 100)/10000 Calcularea acestor indici şi interpretarea rezultatelor furnizate au fost tratate în Capitolul 8. 15

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

CAP. 5. DIVERSITATEA SPECIFICĂ A ORTOPTERELOR DE PE DEALURILE TULCEI Taxonomia utilizată în studiile de ortopterologie efectuate şi încadrarea taxonomică a speciilor realizată de noi este în concordanță cu lucrarea – „Checklist of Romanian Orthoptera (Insecta: Orthoptera) and their distribution by ecoregions” (Iorgu & colab., 2008), care are la bază încadrările taxonomice utilizate la nivel internațional, de specialiştii care studiază ordinul Orthoptera (http://Orthoptera.SpeciesFile.org). Pentru unitatea geografică Dealurile Tulcei există o listă de specii ce conține mai mult de 50% din totalul taxonilor existenți în România.

CAP. 6. DISTRIBUŢIA ORTOPTERELOR DE PE DEALURILE TULCEI 6. 1. DISTRIBUŢIA GEOGRAFICĂ A SPECIILOR DE ORTOPTERE Cele peste 50% din speciile de ortoptere din România existente în nordul Dobrogei care caracterizează prin prezență unitatea geografică Dealurile Tulcei au o răspândire geografică foarte diversă, fapt ce se corelează şi cu diversitatea climatului dobrogean.

Fig. 57. Distribuția zoogeografică a ortopterofaunei de pe Dealurile Tulcei

Din punct de vedere zoogeorafic predomină elementele mediteraneene reprezentate de un număr de 34 de specii cele mai puține fiind elementele europene reprezentate de 6 specii (fig. 57). Dintre elementele palearctce cel mai bine reprezentate sunt elementele holo-palearctice (fig. 58). Dintre elementele europene cel mai bine reprezentate sunt elementele central-europene (fig. 59). 16

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

11% 46%

2009

50%

17% 7%

32% 16%

4% Holarctice Holo-palearctice Vest-palearctice Euro-asiatico-palearctice Eurosiberiene

17%

Holoeuropene Central-sud sud-europen Central-europene europene Sud-est-europene europene

Fig. 58. Clasificarea elementelor palarctice de pe Dealurile Tulcei

Fig. 59. Clasificarea elementelor europene de pe Dealurile Tulcei

9% 9%

24% 76%

32% 26%

12% 3%

Cental-asiatico-mediteraneene Central-asiatico-pontice Fig. 60. Clasificarea elementelor central-asiatice de pe Dealurile Tulcei

9% Circum-mediteraneene mediteraneene Mediteraneano Mediteraneano-africane Nord-mediteraneene mediteraneene Pontomediteraneene Pontice Balcano-anatolice anatolice Balcanice

Fig. 61. Clasificarea elementelor mediteraneene de pe Dealurile Tulcei

Dintre elementele central-asiatice cele central-asiatico asiatico-mediteraneene sunt cel mai bine reprezentate (fig. 60). Dintre elementele ntele mediteraneene cel mai bine reprezentate sunt elementele balcanice (fig. 61). 17

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

6. 2. PARTICULARITĂŢI ALE DISTRIBUŢIEI ECOLOGICE A ORTOPTERELOR Unele specii se găsesc numai pe Platoul Dobrogean, şi pe Dealurile Tulcei, lipsind din celelalte ecoregiuni ale țării. Acestea sunt: Tylopsis liliifolia, Isophya hospodar, Ancistrura nigrovittata, Metrioptera (Vichetia) oblongicollis, Platycleis (Platycleis) escalerai, Platycleis (Montana) medvedevi, Platycleis (Tessellana) nigrosignata, Bucephaloptera bucephala, Bradyporus dasypus, Callimenus macrogaster longicollis, Paratettix meridionalis, Asiotmethis limbatus. Unitatea geografică Dealurile Tulcei nu este caracterizată de prezența niciunei specii endemice. Trebuie evidențiat însă faptul că există unele specii euribionte, la care preferințele față de tipul de habitat sunt laxe. Acestea populează toate tipurile de habitate existente în perimetrul unității geografice luată în studiu. Menționăm pe Tettigonia viridissima, Decticus verrucivorus, Gryllus campestris, Gryllotalpa gryllotalpa, Acrida ungarica, Chorthippus parallelus, Oedipoda caerulescens, Acrotilus insubricus, care sunt specii euribionte.

CAP. 7. FACTORI DE CONTROL AI DISTRIBUŢIEI POPULAŢIILOR DE ORTOPTERE Speciile de ortoptere sunt puternic influențate de factorii fizici şi chimici ai mediului atât în ceea ce priveşte structura taxonomică, dimensiunile populațiilor cât şi activitatea lor fiziologică. În acest fel diversitatea taxonomică, morfologică, fiziologică şi genetică a populațiilor apar ca răspuns la variații ale factorilor de mediu.

7. 1. 1. INFLUENŢA TEMPERATURII ASUPRA ORTOPTERELOR Temperaturile între care îşi desfăşoară în mod normal activitatea sunt cuprinse între 5 şi 50oC (Iorgu, 2008). Există însă şi specii xerofile (Sphingonotus caerulans , Acrotylus longipes) care supraviețuiesc la temperaturi la nivelul solului peste 60oC. Există de ortoptere care iernează în stadiu de nimfă sau adult: dintre ensifere – Gryllus campestris, Acheta domesticus, Melanogryllus desertus, Modicogryllus frontalis, Modicogryllus truncates, Pteronemobius heydenii, Gryllotalpa gryllotalpa, Gryllotalpa unispina; dintre caelifere – Xya variegata, Xya pfaendleri, specii ale genului Tetrix şi Acrotylus insubricus. Fluctuația temperaturilor de-a lungul anului fac ca, în Dobrogea, eclozarea larvelor de ortoptere să aibă loc, în mod normal, în lunile aprilie – mai (exp. Gryllus campestris, Bradyporus dasipus), sau chiar şi în martie (exp. Decticus verrucivorus) atunci când primăvara se manifestă foarte precoce iar speciile care iernează în stadiul de larvă sau adult apar în aprilie. Speciile stenoterme (exp. 18

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Oedipoda germanica, Oedaleus decorus) apar şi se dezvoltă în limite caracterizate de fluctuații reduse ale temperaturilor, speciile euriterme (exp. Acheta domesticus, Tetrix subulata) manifestându-şi prezența între limite mai largi de temperatură. 7. 1. 2. INFLUENŢA UMIDITĂŢII ASUPRA ORTOPTERELOR Speciile euribionte se manifestă metabolic normal în cadrul unor limite largi ale umidității, rezistând la fel de bine şi în perioadele secetoase ale unui an şi în perioadele de secetă prelungită (Decticus verrucivorus, Tettigonia viridissima); stenobiontele (Ephippiger ephippiger, Oecanthus pellucens, Saga pedo) preferă intervale cu limite mai strânse. Este de observat că Platoul Nord-Dobrogean, caracterizat printr-un continentalism accentuat, impune prin climat o ortopterofaună în care speciile mezoxerofile (84 de specii) şi xerofile (82 de specii) sunt principalele elemente, speciile higrofile fiind elementele cele mai reduse ca număr de specii (26 de specii) (fig. 70).

Fig. 70. Preferințele ecologice ale speciilor de ortoptere față gradul de umiditate

Investigațiile realizate de noi relevă faptul că numărul indivizilor aparținând diferitelor specii este direct proporțional cu preferințele ecologice ale acestora.

7. 1. 3. INFLUENŢA LUMINII ASUPRA ORTOPTERELOR Lumina face parte din categoria factorilor ecologici fundamentali (Dediu, 2006), influențând la rândul ei viața ortopterelor existând prin urmare specializări şi în funcție de acest factor. Există specii de ortoptere iubitoare de lumină – heliofile (Decticus verrucivorus), Oedipoda caerulescens, Oedipoda germanica, etc.), specii heliofobe – care îşi desfăşoară activitatea în special noaptea (Oecanthus pellucens, Gryllotalpa gryllotalpa, Saga pedo) şi specii umbrofile – care preferă lumina slabă (Bradyporus dasypus). 19

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

7. 1. 4. INFLUENŢA FACTORILOR EDAFICI ASUPRA ORTOPTERELOR Natura solului este importantă pentru speciile tericole acestea desfăşurându-şi mare parte din existență pe sol sau în interior, în locurile unde îşi sapă galerii (Gryllotalpa gryllotala, Gryllus campestris, Xya pfaendleri, etc.) sau se folosesc de unele crăpături deja existente (Melanogryllus desertus, Modicogryllus frontalis). Gryllotalpidele îşi desfăşoară mare parte din existență în sol unde sapă galerii complexe, pe care le părăseşte rareori şi numai noaptea. Interesant este că atunci când îşi părăseşte galeriile insecta este capabilă de zbor, fiind atrasă, ca multe alte specii de insecte nocturne, de sursele de lumină. Alte observații au arătat că sunt unele specii care preferă soluri cu roci ieşite la zi (specifice versanților stâncoşi existenți în componența Dealurilor Tulcei) cum ar fi Oedipoda caerulescens sau O. germanica.

7. 2. INFLUENŢA FACTORILOR BIOTICI Echilibrul dinamic este descris 2004 de M. Petre ca - faza de relativă stabilitate, în care un anumit sistem biologic se menține în limite aproximativ constante, prezentând slabe fluctuații în spațiu şi timp ca o consecință a interdependenței indivizilor sau părților care îl compun. Pentru aceasta există o serie de adaptări care au tendința de a contrabalansa acțiunile destabilizante ale elementelor cu care intră în contact. Până la urmă tot ceea ce manifestă formele biotice la contactul cu mediul din care fac parte nu sunt altceva decât forme de adaptare care să permită supraviețuirea şi perpetuarea speciei (Dediu, 2007). Aceste acțiuni sunt declanşate pentru asigurarea hranei, cât mai facil cu putință, fără punerea indivizilor în pericol. Migrațiile cu caracter invaziv se manifestă pe fondul stresului fiziologic declanşat de lipsa hranei sau de cea a supraaglomerării. Prădătorii sunt la rândul lor, prin intermediul acțiunilor dezvoltate, o altă formă de menținere sub control a populațiilor de ortoptere care, conform capacității lor de înmulțire rapidă, ar destabiliza biocenozele din care fac parte, determinând invazii constante, boli cu urmări de cele mai multe ori imprevizibile şi chiar catastrofale pentru celelalte specii din biocenozele din care fac parte.

7. 2. 1. SIMBIOZE Există trei tipuri de simbioze bazate pe specificul relațiilor dintre speciile implicate: mutualism, parazitism şi comensalism.

7. 2. 2. MIJLOACE DE APĂRARE Dintre formele manifestate ca mijloace de apărare au fost observate următoarele: 1. Imobilizarea (Akineză, Catalepsis, Tanatoză) 2. Autohaemorrhea (împroşcarea cu sânge = hemolimfă) 20

Gabriel LUPU 3. 4. 5. 6.

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Eliminarea de lichide interne Autotomia Autopsaliza Homocromia

7. 2. 3.MIGRAŢIA Observațiile realizate de noi au evidențiat comportamentul greagar la juvenilii speciei Dociostaurus brevicolis, manifestat mai degrabă sub impulsul unul stimul extern, în cazul de față - apropierea unui pericol. La propierea noastră de grupul (impresionant de mare) de indivizi aglomerați la marginea unui teren agricol primele exemplare au zburat spre lateral antrenând tot grupul care se deplasa ca un tot unitar. Continuând observațiile am putut sesiza ca dacă grupul era dispersat, indivizii separați de grup căutau compania celorlalte exemplare, pentru formarea unui nou grup.

7.2. 4. PRĂDĂTORI Cei mai cunoscuți prădători ai speciilor de ortoptere sunt păsările. În câmpii şi pajişti o mulțime de păsări consumă Acrididae, spre exemplu: potârnichea, ciocârlia, lăcustarul, ciorile, corbii, graurii, etc. Unele reptile şi mamifere consumă de asemenea lăcuste. Există mulți prădători şi printre insecte. Observatiile noastre au relevat situații în care specii de himenoptere prind greieri pe care îi cară în galeriile subterane ca pradă pentru a hrăni larvele. Unele larve de diptere (Tachina, Sarcophaga) distrug larve şi adulți de lăcuste. Demne de remarcat sunt larvele de coleoptere (Mylabris, Trichodes) care se dezvoltă în ootecile din sol şi astfel distrug pontele lăcustelor.. O serie de micoze distrug adesea lăcustele în masă.

7. 2. 5. PREFERINŢE TROFICE Din punct de vedere economic ortopterele sunt considerate printre cele mai importante insecte şi acest lucru se datorează, nu valorii vreuneia sau alteia dintre specii, ci mai ales daunelor produse de-a lungul istoriei. Speciile importante din punct de vedere al invazivității, considerate dăunătoare, în România şi care sunt prezente în cadrul unității geografice Dealurile Tulcei sunt: lăcusta migratoare (Locusta migratoria), lăcusta marocană (Dociostaurus marocanus) şi lăcusta italiană (Calliptamus italicus). O altă specie considerată dăunătoare pentru culturi este considerată coropişnița (Gryllotalpa gryllotalpa – specie fitofagă) care atacă plantele din grădinile de legume şi zarzavaturi. Pe fond de stres Gryllotalpa gryllotalpa manifestă canibalism. 21

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Pe lângă speciile enumerate mai sus, ca dăunătoare, mai semnalăm următoarele specii fitofage: Stenobothrus lineatus, Chorthippus brunneus, Chorthippus parallelus, Euchorthippus declivus, Isophya speciosa şi speciile omnivore Melanogryllus desertus şi Gryllus campestris. Cu toate aceste exemple noi considerăm că generalizarea termenului de „dăunător” pentru toate speciile de ortoptere este greşită şi hazardată. Pentru Dealurile Tulcei se evidențiază, din punct de vedere al spectrului trofic, predominanța speciilor fitofage (65 specii) şi minoritatea speciilor carnivore (2 specii), speciile omnivore fiind reprezentate de 34 de specii. Cele două specii exclusiv carnivore, identificate de noi ca fiind prezente în ortopterofauna specifică a unității geografice Dealurile Tulcei sunt Saga pedo şi Saga campbeli.

Fig. 75. Clasificarea trofică a speciilor de ortoptere

Preferințele trofice arată că 64% dintre speciile de ortoptere sunt fitofage (fig. 75), însă această stare de fapt nu le transformă automat în specii dăunătoare. Speciile omnivore identificate de noi sunt reprezentate doar de cosaşi (specii aparținând Subordinului Ensifera), regimul trofic fiind caracteristic fiecărei specii în parte.

7. 3. PRINCIPALELE ECOSISTEME DE PE DEALURILE TULCEI ŞI ORTOPTEROFAUNA LOR Conform clasificării făcută de Gomoiu şi Skolka în 2001, ecosistemele pe care le-am întâlnit în investigațiile de teren au fost (precizăm ca cele expuse mai departe nu au legătură cu habitatele descrise de Doniță şi colab. şi utilizate în clasificarea de la capitolul 2.2; vegetația a fost determinată conform lui Ciocîrlan, 1988 şi Doniță & colab. 1992) de tip: 1. Teren deschis – în care stratul vegetal dominant nu depăşeşte înălțimea de 15 cm. 22

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

2. Culturi agricole – forma de viață dominantă coincide cu pătura lanului, cu înălțimea de până la 2 m. 3. Tufişuri – forma dominantă a vegetației nu depăşeşte stratul arbuştilor (~ h = 6-7m. 4. Pădure – forma de vegetație dominantă este reprezentată de copaci (h = mai mult de 7m). 5. Zone de vegetaţie cu creştere redusă ~ sub 15 cm – zone caracterizate de un regim de insolație sever, unde apare la zi substratul de obicei stâncos, cu un regim al vântului cu caracter de permanență, de obicei pe versanții cu expoziție nordică prezenți.

CAP. 8. CONTRIBUŢII LA STUDIUL ORTOPTEROFAUNEI DIN DOBROGEA CONTINENTALĂ Structura ortopterofaunei Dealurilor Tulcei arată o distribuție taxonomică a celor 101 specii identificate de noi în 9 familii (fig. 89): Tettigoniidae, Acrididae, Gryllidae, Tetrigidae, Tridactylidae, Mogoplistidae, Myrmecophilidae, Gryllotalpidae şi Pamphagidae. Cele mai multe specii (41) aparțin familiei Tettigoniidae, în timp ce familiile Mogoplistidae, Myrmecophilidae, Gryllotalpidae şi Pamphagidae sunt reprezentate de câte o singură specie.

8. 1. ANALIZA SINECOLOGICĂ A ORTOPTEROFAUNEI IDENTIFICATĂ PE DEALURILE TULCEI

Fig. 90. Dominanța speciilor de ortoptere de pe Dealurile Tulcei (original)

Specia Acrida ungarica a fost una dintre speciile pe care l-eam întâlnit în toate tipurile de habitate investigate(fig. 90). Aceasta este specia eudominantă (tabel. 8.2). În acelaşi timp specia Celes variabilis este cea mai rar întâlnită specie. 23

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

În analiza sinecologică se folosesc o serie de indici ecologici (dominanță D, constanță - C, indice de semnificație ecologică - W) care se calculează plecând de la datele brute colectate în perioadele de investigații. Tabelul 8.2. Analiza sinecologică a speciilor de ortoptere de pe Dealurile Tulcei (original) Indicele de Dominanţa (D) Constanţa (C) semnificaţie Specia ecologică (W) % D % C % W Phaneroptera falcata 0,17 D1 22,22 C1 0,04 W1 Phaneroptera nana 0,76 D1 33,33 C2 0,25 W2 Leptophyes albovittata 2,11 D3 100,00 C4 2,11 W3 Isophya rectipennis 0,20 D1 11,11 C1 0,02 W1 Isophya zubowskii 0,29 D1 22,22 C1 0,07 W1 Isophya modesta 0,20 D1 11,11 C1 0,02 W1 longicaudata Poecilimon fussii 3,00 D3 55,56 C3 1,66 W3 Poecilimon brunneri 2,21 D2 100,00 C4 2,21 W3 Saga pedo 0,27 D1 44,44 C2 0,12 W2 Conocephalus 1,45 D2 55,56 C3 0,80 W2 (Anisoptera) fuscus Conocephalus hastatus 0,59 D1 33,33 C2 0,20 W2 hastatus Ruspolia nitidula 0,52 D1 22,22 C1 0,11 W2 Tettigonia viridissima 4,27 D3 100,00 C4 4,27 W3 Tettigonia caudata 0,71 D1 55,56 C3 0,40 W2 caudata Gampsocleis glabra 0,34 D1 11,11 C1 0,04 W1 Decticus verrucivorus 4,12 D3 100,00 C4 4,12 W3 verrucivorus Decticus albifrons 0,49 D1 44,44 C2 0,22 W2 Platycleis (Platycleis) 2,63 D3 88,89 C4 2,34 W3 affinis Platycleis (Platycleis) 0,81 D1 33,33 C2 0,27 W2 intermedia Platycleis albopunctata 1,45 D2 44,44 C2 0,64 W2 grisea Platycleis (Tessellana) 1,18 D2 44,44 C2 0,52 W2 veyseli Pholidoptera 2,48 D3 77,78 C4 1,93 W3 griseoaptera Pholidoptera fallax 0,44 D1 11,11 C1 0,05 W1 Rhacocleis germanica 2,28 D3 77,78 C4 1,78 W3 Bradyporus dasypus 0,64 D1 33,33 C2 0,21 W2 Ephippiger ephippiger 0,12 D1 22,22 C1 0,03 W1 Gryllus campestris 0,93 D1 77,78 C4 0,73 W2 Melanogryllus desertus 1,08 D1 77,78 C4 0,84 W2 24

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

Specia Modicogryllus frontalis Oecanthus pellucens pellucens Gryllotalpa gryllotalpa Xya variegata Xya pfaendleri pfaendleri Tetrix ceperoi ceperoi Tetrix subulata Tetrix bolivari Tetrix tenuicornis Asiotmethis limbatus limbatus Pezotettix giornae Calliptamus italicus italicus Calliptamus barbarus barbarus Acrida ungarica ungarica Oedaleus decorus decorus Celes variabilis variabilis Oedipoda caerulescens caerulescens Oedipoda germanica germanica Sphingonotus caerulans caerulans Acrotylus insubricus Aiolopus thalassinus thalassinus Dociostaurus brevicollis Stenobothrus lineatus lineatus Stenobothrus nigromaculatus Omocestus (Omocestus) rufipes Omocestus (Omocestus) minutus Gomphocerippus rufus

2009

% 0,66

D D1

% 66,67

C C3

Indicele de semnificaţie ecologică (W) % W 0,44 W2

0,71

D1

66,67

C3

0,47

W2

0,71 0,12

D1 D1

66,67 22,22

C3 C1

0,47 0,03

W2 W1

0,10

D1

22,22

C1

0,02

W1

0,49 2,06 0,32 0,56

D1 D2 D1 D1

22,22 77,78 22,22 33,33

C1 C4 C1 C2

0,11 1,60 0,07 0,19

W2 W3 W1 W2

0,07

D1

11,11

C1

0,01

W1

1,33

D2

55,56

C3

0,74

W2

7,24

D4

100,00

C4

7,24

W4

2,38

D3

88,89

C4

2,12

W3

10,61

D5

100,00

C4

10,61

W5

3,90

D3

88,89

C4

3,47

W3

0,02

D1

11,11

C1

0,01

W1

4,12

D3

100,00

C4

4,12

W3

1,55

D2

44,44

C2

0,69

W2

0,96

D1

22,22

C1

0,21

W2

2,48

D3

77,78

C4

1,93

W3

0,29

D1

11,11

C1

0,03

W1

0,88

D1

33,33

C2

0,29

W2

2,46

D3

88,89

C4

2,18

W3

0,05

D1

11,11

C1

0,01

W1

0,10

D1

22,22

C1

0,02

W1

1,15

D2

44,44

C2

0,51

W2

1,96

D2

66,67

C3

1,31

W3

Dominanţa (D)

Constanţa (C)

25

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

%

D

%

C

Indicele de semnificaţie ecologică (W) % W

7,46

D4

100,00

C4

7,46

W4

6,43

D4

88,89

C4

5,72

W4

3,04

D3

88,89

C4

2,71

W3

Dominanţa (D)

Specia Chorthippus brunneus brunneus Chorthippus (Chorthippus) loratus Euchorthippus declivus

2009

Constanţa (C)

Analiza sinecologică evidențiază din punct ce vedere al constanței 19 specii euconstante şi 18 specii accesorii. Din punct de vedere al semnificației ecologice există o specie eudominantă la polul opus situându-se 15 specii subrecedente (W1) (tabel. 8.2). ANALIZA SINECOLOGICĂ A ORTOPTEROFAUNEI DIN ZONA SOMOVA-PARCHEŞ Zona Somova-Parcheş (fig. 91) este caracterizată de prezența mai multor tipuri de ecosisteme (pădure, stepă mezofilă, stepă xerofilă, stâncărie şi întinse terenuri agricole). Aici coexistă un număr de 39 de specii de ortoptere (fig. 92). ABUNDENŢA SPECIILOR DE ORTOPTERE

Fig. 92. Abundența speciilor de ortoptere colectate în zona Somova-Parcheş (original)

Dintre speciile întâlnite de noi Phaneroptera falcata, Isophya zubowskii, Saga pedo şi Oedaleus decorus sunt pentru prima dată semnalate pentru zona Somova-Parcheş. 26

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Dintre acestea speciile cu abundența cea mai ridicată (cu mai mult de 10 indivizi observați în investigațiile oricăruia dintre anii luați în calcul) sunt: Conocephalus fuscus, Platycleis affinis, Pholidoptera griseoaptera, Calliptamus italicus, Acrida ungarica, Oedipoda caerulescens, Chorthippus bruneus şi C. loratus. Speciile cu cele mai mici abundențe înregistrate au fost: Phaneroptera falcata, Isophya zubowskii, Saga pedo, Ephippiger ephippiger şi Omocestus rufipes. Specia cea mai rară cu o observație înregistrată în 3 ani este reprezentată de Celes variabilis. STRUCTURA CALITATIVĂ A COMUNITĂŢILOR DE ORTOPTERE Analiza calitativă, realizată de noi, a datelor privind ortopterofauna zonei Somova-Parcheş (fig. 93.), indică prezența a 4 familii aparținând ordinului Orthoptera. Dintre acestea speciile aparținănd familiei Tettigoniidae sunt cele mai muneroase (18 specii), cele mai puține (o specie) aparținând familiei Tetrigidae. De asemenea Acrdididae-le au o prezență importantă fiind reprezentate de un număr de 16 specii. Greierii (Gryllidae) sunt reprezentați la rândul lor de un număr de 4 specii.

Fig. 93. Structura calitativă a comunităților de ortoptere din zona Somova-Parcheş (original)

Speciile noi pentru această zonă (semnalate de noi) aparțin: 3 specii (Phaneroptera falcata, Isophya zubowskii, Saga pedo) familiei Tettigoniidae şi una (Oedaleus decorus) familiei Acdididae. DOMINANŢA SPECIILOR DE ORTOPTERE Specia Acrida ungarica a fost una dintre speciile pe care l-eam întâlnit în toate tipurile de habitate investigate, fiind de asemenea specia dominantă întâlnită de noi în investigațiile desfăşurate în zona Somova-Parcheş (fig. 94), ceea ce subliniază odată în plus oportunismul speciei. Aceasta, alături de Chorthippus brunneus şi C. loratus, este specie eudominantă (tabel. 8.3). 27

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Fig. 94. Dominanța speciilor de ortoptere din zona Somova-Parcheş (original)

În acelaşi timp specia Celes variabilis este cea mai rar întâlnită specie, observațiile noastre indicând prezența unui singur exemplar (în anul 2008). INDICELE DE SEMNIFICAŢIE ECOLOGICĂ

Tabelul 8.3. Analiza sinecologică a speciilor de ortoptere din zona Somova-Parcheş (original) Indicele de Constanţa (C) semnificaţie Dominanţa (D) Specia ecologică (W) % D % C % W Phaneroptera falcata 0,74 D1 66,67 C3 0,49 W2 Phaneroptera nana 2,04 D3 100 C4 2,04 W3 Leptophyes albovittata 1,67 D2 100 C4 1,67 W3 Isophya zubowskii 0,74 D1 66,67 C3 0,49 W2 Poecilimon fussii 4,45 D4 100 C4 4,45 W3 Poecilimon brunneri 0,93 D1 100 C4 0,93 W2 Conocephalus fuscus 4,45 D3 100 C4 4,45 W3 Ruspolia nitidula 2,41 D3 100 C4 2,41 W3 Saga pedo 0,56 D1 66,67 C3 0,37 W2 Tettigonia viridissima 2,04 D3 100 C4 2,04 W3 Decticus verrucivorus 2,78 D3 100 C4 2,78 W3 Platycleis affinis 6,12 D4 100 C4 6,12 W4 Platycleis veyseli 1,48 D2 100 C4 1,48 W3 Platycleis albopunctata 1,11 D2 100 C4 1,11 W3 Pholidoptera 3,71 D3 100 C4 3,71 W3 griseoaptera Rhacocleis germanica 0,93 D1 100 C4 0,93 W2 Bradyporus dasypus 2,60 D3 100 C4 2,60 W3 Ephippiger ephippiger 0,56 D1 66,67 C3 0,37 W2 Gryllus campestris 0,93 D1 66,67 C3 0,62 W2 Melanogryllus desertus 1,30 D2 100 C4 1,30 W3 28

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

Specia Modicogryllus frontalis Oecanthus pellucens Tetrix subulata Calliptamus italicus Calliptamus barbarus Pezotettix giornae Acrida ungarica Celes variabilis Oedaleus decorus Oedipoda caerulescens Acrotylus insubricus Dociostaurus brevicollis Stenobothrus lineatuss Omocestus rufipes Omocestus minutus Gomphocerippus rufus Chorthippus brunneus Chorthippus loratus Euchorthippus declivus

2009

Dominanţa (D)

Constanţa (C)

% 1,30 0,93 1,67 5,75 2,60 1,48 9,46 0,19 2,78 5,01 2,60

D D2 D1 D2 D4 D2 D2 D4 D1 D3 D4 D3

% 100 100 100 100 100 100 100 33,33 100 100 100

C C4 C4 C4 C4 C4 C4 C4 C2 C4 C4 C4

Indicele de semnificaţie ecologică (W) % W 1,30 W3 0,93 W2 1,67 W3 5,75 W4 2,60 W3 1,48 W3 9,46 W4 0,06 W1 2,78 W3 5,01 W3 2,60 W3

1,86

D2

100

C4

1,86

W3

2,60 0,56 2,04 2,97 7,42 5,57 1,67

D3 D1 D3 D3 D4 D4 D2

100 100 100 100 100 100 100

C4 C4 C4 C4 C4 C4 C4

2,60 0,56 2,04 2,97 7,42 5,57 1,67

W3 W2 W3 W3 W4 W4 W3

Analiza sinecologică evidențiază pentru zona Somova-Parcheş, din punct ce vedere al constanței, numai o singură specie accesorie (Cele variabilis), 5 specii fiind constante (Phaneroptera falcata, Leptophyes albovittata, Saga pedo, Ephippiger ephippiger şi Gryllus campestris) iar restul (33 de specii) specii euconstante (tabel. 8.3). Din punct de vedere al semnificației ecologice, în această zonă, există 5 specii dominante (Platycleis affinis, Calliptamus italicus, Acrida ungarica, Chorthippus brunneus şi Chorthippus loratus) la polul opus situându-se o singură specie subrecedentă (Celes variabilis)( tabel. 8.3). În cadrul acestui subcapitol, în acelaşi mod a fost realizată şi etalată analiza sinecologică pentru toate celelalte 8 zone:  ZONA MINERI  ZONA TULCEA  ZONA SUDICĂ  ZONA NUFĂRU-VICTORIA  ZONA BEŞTEPE  ZONA CARAICEL  ZONA DEALUL FRECĂŢEILOR  ZONA DENISTEPE 29

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

8. 2. ORTOPTERELE – INDICATORI DE STARE A CALITĂŢII FACTORILOR DE MEDIU Populațiile de ortoptere care caracterizează prin prezența lor unitatea geografică Dealurile Tulcei (element component important al Platoului NordDobrogean), se află într-o stare de echilibru dinamic care permite existența unei ortopterofaune impresionantă – peste 50% din totalul speciilor pe România. Această diversitate a speciilor poate fi interpretată ca şi un indicator al unui mediu natural „sănătos”. Prezența unei specii de ortopter într-un anumit habitat, atipic pentru preferințele acesteia, nu înseamnă decât foarte rar un accident. Acest lucru putând fi interpretat ca indicator de stare a calității elementelor constitutive ale habitatului respectiv. În cele mai multe dintre cazuri prezența unei specii tipice pentru zonele împădurite într-o zonă de pajişte arată de fapt că în acea zonă a fost la un moment dat o pădure care a dispărut. De asemenea absența speciilor tipice pentru o anumită zonă arată o modificare a condițiilor inițiale de habitat ale zonei investigate. O pădure din care lipsesc speciile de ortoptere tipice este de fapt o pădure tânără, într-o zonă în care anterior se instalase un alt tip de ecosistem. Aridizarea climatului dobrogean este subliniat evident şi de creşterea numărului de specii cu origine mediteraneană de la 21 de taxoni la nivel național descrişi de KIS Bela în 1977 la 25 de taxoni (identificați de noi) în prezent, numai la nivel Dobrogei continentale. De asemenea abundența indivizilor diferitelor specii de ortoptere prezente într-o zonă investigată poate furniza date legate de condițiile meteorologice ale anului precedent.

CONCLUZII Plecând de la investigațiile efectuate pe perioada a 5 ani calendaristici (între 2004 şi 2009)tudiile efectuate în ceea ce priveşte speciile de ortoptere în general şi cele ce caracterizează prin prezență unitatea geografică Dealurile Tulcei, în mod special, relevă următoarea stare de fapt:  Pe Dealurile Tulcei am întâlnit şi localizat un număr de 19 tipuri de habitate, dintre cele descrise de Doniță şi colaboratorii pentru România, în 2005;  Din punct de vedere al biodiversității, în general, Dealurile Tulcei reprezintă o importantă „resursă de diversitate genetică spontană” pentru speciile de nevertebrate. Un număr de 101 specii de ortoptere (peste 50% din totalul de 187 de taxoni existenți în România) caracterizează unitatea geografică.  Pentru fiecare zonă în parte, investigațiile din teren au relevat prezența populațiilor unor specii care nu au mai fost semnalate înainte.  Semnalăm Asiotmethis limbatus motasi pentru prima dată semnalată în nordul Dobrogei, pe dealurile din apropierea Agighiolului. 30

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

 Caracteristicile speciilor de ortoptere de pe Dealurile Tulcei relevă o mare plasticitate ecologică a acestora.  Preferințele trofice ale ortopterelor întâlnite de noi evidențiază faptul că 64% dintre specii sunt fitofage; 34% sunt specii omnivore; 2 specii Saga pedo şi Saga campbeli sunt specii exclusiv carnivore.  Cea mai mare densitate a speciilor de ortoptere se întâlneşte în fânețele xerofile şi xero-mezofile, în timp ce densitatea cea mai mică este în ecosistemele puternic antropizate (agrosisteme).  Temperatura ca element determinant al umidității aerului poate acționa şi ca factor limitativ pentru speciile de ortoptere. Fiind animale poikiloterme, ele depind decisiv de temperatura aerului, ceea ce le limitează prezența activă în lunile reci ale anului. Există specii de ortoptere xerofile dar şi specii care iernează în stadiu de nimfă sau adult.  Din punct de vedere al umidității, pe Dealurile Tulcei noi am identificat, atât specii euribionte care se manifestă metabolic normal în cadrul unor limite largi ale umidității (40 – 80%), cât şi stenobionte care preferă intervale cu limite mai strânse. La rândul lor speciile stenobionte pot fi împărțite în specii higrofile, specii mezofile şi specii xerofile, elementele de intergradare ale acestora determinând existența euribiontelor.  Abundența speciilor identificate în cadrul unității geografice Dealurile Tulcei relevă faptul că zona Tulcea este caracterizată de cel mai mare număr - 45 de specii de ortoptere, numărul cel mai mic fiind înregistrat în zona Dealul Frecățeilor – 18 specii.  Analiza calitativă a populațiilor de ortoptere de pe Dealurile Tulcei arată o oscilație între dominanța speciilor aparținând familiei Tettigoniidae şi a celor aparținând familiei Acrididae, pentru fiecare zonă investigată în parte.  Indicele de semnificație ecologică a speciilor de ortoptere, utilizat de noi, evidențiază la rândul său eudominanța speciilor cu preferințe mezofile, mezoxerofile şi xerofile.  Populațiile de ortoptere care caracterizează prin prezența lor unitatea geografică Dealurile Tulcei (element component important al Platoului NordDobrogean), se află într-o stare de echilibru dinamic care permite existența unei ortopterofaune impresionantă – peste 50% din totalul speciilor pe România. Această diversitate a speciilor poate fi interpretată ca şi indicator al unui mediu natural „sănătos”.

BIBLIOGRAFIE 1. 2.

BELLMANN H., 1993 - Heuschrecken – beobachten, bestimmen. Edit. Naturbuch, Augsburg; BORRADAILE L. A., POTTS F. A., 1959 – The Invertebrata, a manual for the use of students. Third edition revised by Kerkut G. A., Cambridge at the University Press, London; 31

Gabriel LUPU 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.

15.

16. 17. 18. 19.

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

BOUNECHADA M., DOUMANDJI S., E., ÇIPLAK B., 2006 - Bioecology of the Orthoptera Species of the Setifian Plateau, North-East Algeria. Turkish Journal of Zoology, 30: 245-253; BRUNNER von VATTENWYL K. F., 1882 – Prodromus der Europäischen Orthoptere. Leipzig, 466 pp.; BUR M., 1899 – List of the Orthoptera of Romania, with localities. The Entomologist’s Monthly Magazine, Second Series, 10: 88 – 91; CIOCÎRLAN V., 1988 – Flora ilustrată a României. vol.1, Editura Ceres, Bucureşti; COLDEA Ghe., SÂRBU I., NEGREAN G., SÂRBU A., 2001 - Ghid pentru identificarea şi inventarierea pajiştilor seminaturale din România. Bucureşti: Editura alo; CURTIS H., 1977 - Biology. New York: Worth Publisher, INC.; DEDIU I., 2007 – Ecologia populaţiilor. Academia Națională de Ştiințe Ecologice, Editura Phoenix, Chişinău, Republica Moldova, pp: 178; DONIŢĂ N., IVAN D., COLDEA Gh., SANDA V., POPESCU A., CHIFU Th., COMANESCU-PĂUCĂ M., MITITTELU D., BOŞCAIU N., 1992 - Vegetaţia României. Bucureşti: Editura Tehnică Agricolă; DONIŢĂ N., POPESCU A., PĂUCĂ-COMĂNESCU M., MIHĂILESCU S., BIRIŞ I.A., 2005- Habitatele din România. Editura Tehnică Silvică, Bucureşti, 476 pp.; GOMOIU M. T., SKOLKA M., 2001 – ECOLOGIE, Metodologii pentru studii ecologice. Ovidius University Press, Constanța; IONESCU M. A., LĂCĂTUŞU M., 1971– Entomologie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; IORGU I., 2008 – Diversitatea ortopterelor (Insecta: Orthoptera) din estul României şi semnificaţia lor ecologică. Teză de Doctorat, conducător Ştiițific – Frof. Univ. Dr. MUSTAŢĂ Ghe., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie, 437 pp.; IORGU I., PISICĂ E., PĂIŞ L., LUPU G., IUŞAN C., 2008 - Checklist of romanian rthoptera (Insecta: Orthoptera) and their distribution by ecoregions. Travaux du Muséum National d'Histoire Naturelle "Grigore Antipa, vol LI, pp.119-135; KIS B., 1962. Revision der in Rumänien vorkommenden Bradyporinae - Arten (Orth.), Sonderabdruck aus den Mitteilungen der Münchner Entomologischen Gesellschaft, 5: 115-122; KIS B., 1963 - Ortopterele din Dobrogea, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Serias Biologia, 2: 83-103.; KIS B., 1967. Ord. Orthoptera in L’entomofaune des forets du sud de la Dobroudja, Travaux du Museum d’Histoire Naturelle “Gr. Antipa”, 7: 107113; KIS B., 1968 - Studiul ortopterelor din R. S. România (sistematic, faunistic, zoogeografic şi ecologic) - teză de doctorat, conducător ştiințific Prof. Univ.

32

Gabriel LUPU

20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27.

28. 29. 30. 31. 32. 33.

34.

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

Dr. V. Radu, Univ. “Babeş-Bolyai” Cluj, Facultatea de Biologie-Geografie, 1038 pp; KIS B., VASILIU M., 1968 - Ord. Mantodea et Orthoptera in L’Entomofaune de l’ Île de Letea (Delta du Danube), Travaux du Museum d’Histoire Naturelle “Gr. Antipa”, 9: 75-30; KIS B., 1971 - Cosideraţiuni ecologice şi zoogeografice asupra faunei de ortoptere din Delta Dunării, Studii şi Comunicări de Ştiințele Naturii susținute la colocviul Delta Dunării Tulcea 1-4 iunie 1969, p. 369-371; KIS B., 1976 - Cheie pentru determinarea ortopterelor din România. Partea I Subord. Ensifera, Muzeul Brukenthal Ştiințele Naturii Studii şi Comunicări, 20: 123-166; KIS B., 1978 - Cheie pentru determinarea ortopterelor din România. Partea II Subord. Caelifera, Muzeul Brukenthal Ştiintele Naturii Studii şi Comunicări, 22: 233-276; KIS B., LEHRER A., 1981 - Cartografierea ortopterelor Ensifera din nordul Dobrogei, Hierasus Anuar (extras), Botoşani: 553-587; KIS B., 1993 - Originea faunei de ortoptere din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Analele Ştiințifice ale Institutului Delta Dunării, Tulcea: 63-66; KIS B., 1994 - Isophya dobrogensis eine neue Orthopteren-art aus Rumänien, Travaux du Museum d’Histoire Naturelle “Gr. Antipa”, 34: 31-34; KNECHTEL W., POPOVICI-BÂZNOŞANU A., 1959 – Orthoptera, Ordinele: Saltatoria, Dermaptera, Blatodea, Mantodea. Fauna Republicii Populare Române, Insecta, Volumul VII, Fascicula 4, Editura Academiei Republicii Populare Române, 325 pp.; LEHRER A. Z., KIS B., 1981 – Cartografierea orthopterelor Ensifera din nordul Dobrogei. Comunicări prezentate la sesiunea ştiințifică organizată de Muzeul Județean Botoşani, pp.: 554 - 587; LINNAEUS C., 1760 - Systema naturae per regna tria naturae, secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, differentiis, synonymis, locis; MÎNDRU C., 1956 - Contribuţii la cunoaşterea faunei ortopterelor din Dobrogea. Academia R.P.R., Studii şi Cercetări Ştiințifice, Biologie şi ştiințe agricole, Anul VII, Fasc. 1, Iaşi; MÜLLER A., 1926 - Nachtrag zur Orthopterenfauna Siebenbürgens, Verhanlungen und Mitteilungen des Siebenbürgeschen Vereins für Naturwissenschaften zu Hermanstadt, 75-76: 159-162; PETRE M., PETRE V., 2004 – Mic dicționar de ecologie. Editura Printech, Bucureşti, 253 pp.; POSEA G., BOGDAN O., ZĂVOIANU I., BUZA M., BĂLTEANU D., NICULESCU Ghe. (comitet de redacție), 2005 – Geografia României, vol. V, Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei, Litoralul românesc al Mării Negre şi platforma continentală. Editura Academiei Române, Bucureşti; RÁKOSI L., WIESER C., 2000 – Das Macin Gebirge (Rumänien, Nord – Dobrudscha). 115 p. Klagenfurt; 33

Gabriel LUPU

“Ecologia populaţiilor de ortoptere de pe dealurile Tulcei”

2009

35. SPEIGHT M. R., HUNTER M. D., WATT A. D., 1999 - Ecology of insects: concepts and applications. Wiley-Blackwell, 350 pp.

ADRESE DE INTERNET CONSULTATE: 1. 2.

(http://books.google.ro/books) (http://Orthoptera.SpeciesFile.org)

LUCRĂRI PERSONALE: 1.

LUPU G., 2007 - Carnivorous and omnivorous species of Orthoptera order recorded in the Danube Delta Biosphere Reserve. Scientific Annals of the Danube Delta Institute, Tulcea – Romania, 13: 55-58.

34