Pupa Russa Evolutie Personaj [PDF]

Zitiervorschau

Referat

Evoluția personajului Leontina Guran din romanul Pupa RussaGheorghe Crăciun

Oradea 2018

Convingerea iniţială a lui Ghoerghe Crăciun e că, în înţelegerea unei fiinţe, totul porneşte de la trup, de la trăirea corporalităţii. Pupa Russa1 execută cu artă şi migală o operaţiune extrem de delicată: dezghiocând trupul unei femei, prozatorul este convins că miezul lui e sexul. Principiul generator fiind stabilit, mai rămânea de făcut demonstraţia. Decojirea sufletului şi trupului feminin înseamnă, în mod concret, încercarea a cel puţin trei tipuri de operaţiuni „chirurgicale”. Decojind femeia ca pe o ceapă (e invocat la un moment dat un banc mai vechi cu femeia-ceapă, rezultatul poate fi decepţia: nu are miez şi „după ce ai dezbrăcat-o te face să plângi Explorând-o sau secţionând-o ca pe un fruct (despre pielea apetisantă de piersică e vorba de câteva ori), descoperă sâmburele dur şi derutant al sexualităţii. În sfârşit, operaţiunea de dezasamblare în părţile componente poate lua aspectul desfacerii progresive a unei păpuşi ruseşti, în care se ascunde o figură interioară din ce în ce mai mică şi mai ciudată, derizorie, care pare să fie secretul întregii alcătuiri. Leontina Guran este femeia fatală, femeia fermecătoare, femeia detestabilă, care devine personajul central al romanului, urmărită din copilăria ei rurală, trecând prin adolescenţă şi naşterea sentimentului erotic, stârnirea curiozităţii faţă de propriul trup şi ajungând până la femeia atractivă, seducătoare, căreia nu-i rezistă nici un bărbat: „Corpul ei ascundea o celulă fotoelectrică ce declanşa automat privirile bărbaţilor (…) Tot timpul trebuia să se apere. Toţi bărbaţii ar fi vrut să se frece de ea, s-o pipăie, s-o atingă, să se lipească de trupul ei înalt, cu picioare interminabile, şi să-i amuşine pielea, carnea albă şi proaspătă, alunecoasă şi rece ca petala de nufăr”2 Ea are în 1980 31 de ani3, iar la Revoluţie 40. Destinul ei e urmărit de prin 1965, cu dese întoarceri în urmă, ajungând până la doi-trei ani după 1990, când este ucisă într-un hotel de pe litoral În anul 2004, romanul Pupa Russa, este publicat la Editura Humanitas din București. Pe banderola de reclamă a editurii, cartea este prezentată publicitar și schematic, drept „un roman despre copilărie, sex și comunism”4. Leontina Guran, protagonista romanului, in și sub pielea căreia romancierul se introduce cu uimitoare îndemânare, capătă contur în relație intimă cu evocarea mediului rural, în care își petrece copilăria, apoi cu o ieșită din comun senzualitate, care o aruncă în brațele mai tuturor bărbaților(nu lipsesc nici câteva femei) pe

1

Gheorghe Crăciun, Pupa russa, roman, cu o pagină introductivă de Mircea Horia Simionescu, Ed. Humanitas, ,2004p. 400 Gheorghe Crăciun, Pupa russa, roman, cu o pagină introductivă de Mircea Horia Simionescu, Ed. Humanitas, 2004 p.141, 142 3 Gheorghe Crăciun, Pupa russa, roman, cu o pagină introductivă de Mircea Horia Simionescu, Ed. Humanitas2004, , p.375 4 Gheorghe Crăciun Pupa Russa Editura Art, București, 2007 2

care îi sau ( pe care le) întâlnește în cale și cu realitățile regimului comunist românesc din anii sfârșitului de domnie ai lui Gheorghiu Dej și ale „epocii de aur”5 a lui Ceaușescu. Toate aceste trei mari deschideri, ramificate sau fragmentate la rândul lor cu mișcări de du-te –vino de la un spațiu și de la un timp la altele, sunt unificate de o la fel de neobișnuită, excepțională disponibilitate a personajului central a lui Gheorghe Crăciun, de a trăi în termenii elementarității, ai concretului, ai senzației fruste. Căci acest personaj, Leontina Guran, senzuala Leontina a lui Crăciun, nu e așa doar în legăturile sale de ordin sentimentalsexual, ori în felul mai larg de a se raporta la lumea din jur, cu o gamă infinită de percepții și stări, ci și în relațiile sale cu limbajul. „Ea simțea imediat dacă cuvintele semănau sau nu cu ceea ce ele arătau.6” O trăsătură foarte importantă a personajului lui Ghoerghe Crăciun este aceea a numelui i Leontina. Numele său este simțit ca asociere tensionată dintre un element masculin( Leon) și unul feminin (Tina), într-o androginie suis generis7 , ce face ființa absolut disponibilă în ambele registre, cu alternanțe între lumină și întuneric, căldură și răceală a spiritului, energie virilă cuceritoare și abandon ori pasivitate. Consoanle si vocalele numelui sunt trăite de personaj ca tot atâtea realități materiale, Leontina, fiind cum se exprimă un coleg adolescent, „un nume cu viscerele la vedere”. De remarcat ar fi faptul că la acest nivel, scriitorul atinge performanțe ce nu prea au egal în literatura română, ar putea fi evocate totuși, precedentul arghezian, sau ceva mai aproape de noi experimentele lui Gherasimm Luca și poate numai Mircea Cărtărescu, dintre confrații de generație, i se poate asocia cu viziunea sa din Orbitor, unde, după cum știm, universul individualizat al senzațiilor este conectat prin mii de fire la infrarealitatea capilară, celulară, misterioasă, a lumii întregi. Aș spune că acesta este cel mai frapant, cel mai spectaculos și tranșant totodată al acestei cărți, unde se reia cu energii noi și excelente rezultate „aventura căutării trupului, a fantasmelor din care se alcătuiește consistența sa zilncă”, acea „căutare disperată a unei corporalități ireductibile, coincidente, la rigoare, chiar cu persoana”8 scriitorului – despre care vorbea undeva Ghoerghe Crăciun. O asemenea raportare a personajului la real și la numele și la numele lor, inclusiv la propria realitate nominală, devine, într-o perspectivă de ansamblu asupra cărții, foarte sugesvtivă, în sensul definirii tipului de „autenticitate” vizat de protagonistă și, prin ea, de o Dicționarul general al literaturii române, coordonator general: Eugen Simion, Ed. Academia Română Gheorghe Crăciun Pupa Russa Editura Art, București, 2007p 210 7 Dicționaul analitic de opere literare românești, coordonator : Ion Pop, Ed. Casa Cărții de Știință. 5

6

8

Dicționarul general al literaturii române, coordonator general: Eugen Simion, Ed. Academia Română

întreagă foarte și foarte largă categorie de oameni, de nivel mediu, „comun”. Formula „a-ți trăi viața” așa cum ți se oferă ea, fără a rata nici o ocazie favorabilă, nu e activă aici ca expresie a unui program deplin conștientizat, ci pare mai degrabă aplicată în virtutea unei inerții existențiale, a energiilor primare care-și cer drepturile și nu întâmpină nici o rezistență în afirmarea lor, ființa care le poartă complăcându-se în cultivarea acestei stări de disponibilitate elemntară. O astfel de situare în lume, devine însă, în cazul de față, în chip particular expresivă, în măsura în care comportamentul Leontinei, urmând aproape o progrmare genetică, se înscrie pe fundalul epocii comuniste, ce încurajează, în felul ei viclean, tocmai acest tip de existență cumva vegetativă, în prelungirea datelor și ele genetice, amendate de un Cioran sau Blandiana, în formula poporului vegetal. Poate că ideea mai subtilă ce stă la baza Pupei Russa e aproximabilă la acest nivel al confruntării/simbiozei, chiar osmozei pe anumite parcele, dintre straturile trăirii elemntare, aproape exclusiv oragnice, „naturale” a lumii și limbajelor ei și inerțiile multiple și repede acaparatore ale universului totalitar, care mizează tocmai pe lipsa de reacție superior conștientizată la acțiunea, și ea sistematică, de coborâre a omului la condiția de rotiță, într-un uriaș mecanism nivelator. Exacerbarea nivelului senzorial, organic, carnal al trăirii, menține ființa într-un fel de dependență de „natură”, asigură o adaptare la mediu ce devine sursa compromisului etic, vitalitatea luxuriantă a simțurilor determină tropisme inerente, marginalizează lte aspecte ale personalității, amână mai ales momentul cunoașterii de sine la trăsături mai adânci. Semnificativ este faptul că, la un moment dat fata „descoperea cu neplăcere, că de la an la an, ea devenise o ființă tot mai lucidă și tot mai obsedată de înțelesul a ceea ce i se întâmplă și că astfel nu mai putea să se bucure cu adevărat de noile ei stări 9.” Și numai puțin că descoperindu-și „unicitatea” de făptură natural împlinită, înzestrată cu puteri, mai ales trupești de excepție, ambiția ei se reduce la aproape „a sta în față” , a nu rata nimic din ce i se oferă ca posibilitate deconsum vital, fără ca aceasta să angajeze interogații mai profunde, o reală problematizare a raporturilor ei cu societatea și cu sine însăși. Incapabilă să discearnă nuanțat categoriile morale(„Dar de unde să știu eu că ceea ce e făcut din praf și pulbere, e bun sau rău?”, „Și cine-mi garantează mie că cei care greșesc vorfi vreodată pedepsiți?10”- etipul de întrebări pe care și le pune, totuși, justificându-și inerția „naturală”, de fond), Leontina trăiește la limita dintre starea haotic-euforică a existenței ei simili-vegetale și un soi de conștiință lenesă, confuză, comodă a exteriorității, lăsată să funcționeze, doar până la nivelul la care nu-i afectează creșterea organică. Drept care își construiește un program 9

Gheorghe Crăciun Pupa Russa Editura Art, București, 2007p 235 Gheorghe Crăciun Pupa Russa Editura Art, București, 2007p 138

10

minimal de adaptare la realitate, unul de om comun, mediocru, pregătit să evite probleme, ciocnirile dure cu lumea: „Nu trebuia să fie nici caldă, nici călduță, nici rece nici dulce, nici sărată , nici amară, ci din toate acestea câte puțin11.” Viața îi stătea înainte, Leontinei Guran, de unde și angajarea ei în structurile U.T.C, apoi de partid ca instructor, și chiar acceptarea propunerii de a deveni informator al unui securist care-i va fi și amant. Într-un dialog cu tatăl, i se va confirma că „n-ai de ales…lumea merge înainte cum vrea ea, nu cum vrem noi.” Că trebuie să te faci frate cu dracu` până treci puntea”. Adică filosofia sumară a omului comun, majoritar desigur și în societatea românească sub comunism, ca pretutindeni.(Romanul atinge astfel, una dintre problmele majore, foarte sensibile ale trectului nostru imediat). În mai multe locuri din carte ni se spune ceva echivalent cu notița de la pagina 134, la care „Leontina așteaptă, se lasă contropită de mișcarea lumii de afară, e felul ei de a se apăra de neliniște, de a spera.” 12 Iar reacțiile ei de individ, voit puternic se reduc, la afirmarea unei vitalități ce nu acceptă constrângerile unei libertăți reduse la suprafețe. Cu alte cuvinte, personajul lui Gheorghe Crăciun, trăiește, o experiență aparte a compromisului etic, acceptat și justificat în numele acelei „plase a supraviețuirii”, în care se vede prinsă, undeva de toată lumea din jur. Leontina Guran, deși fascinată de miezul mereu ascuns al ființei, e derutată încă din copilărie, de mulțimea suprafețelor ei, a „cojilor” care-o acoperă și chiar mai târziu, când își dă seama că se prostitua cu bună știință, propoziția următoare este că „Trăia și ea ca toată lumea”, iar ceva mai târziu, „Trăia și se adapta” pe o scenă pe care trebuia să-și joace rolul , într-o horă în care, dacă a intrat, trebuia să joace chiar atunci când e dezgustată de urâțenia, trivialitatea și ipocrizia lumii din jur, lume ghidată doar aparent de principii înalte și acționând, în realitate, în virtutea unor porniri primare, a unor instincte posesive elementare. Leontina nici nu apare atât de detestabilă (ceea ce e bine) pe cât o simte prozatorul. Parşivenia ei feminină de fiinţă seducătoare şi profitoare din anii ´70 evoluează sinuos, până la criza îmbătrânirii din anii ´90. Îndrăzneala scriitorului a meritat toată osteneala: „Mă gândeam la o carte atât de necruţătoare şi de directă, încât să mi se facă ruşine de toată lumea, mai ales de femeile care m-au cunoscut ca pe un bărbat tandru şi pudic”13. Pupa russa este cartea necruţătoare şi directă despre modul în care o femeie îşi savurează impudoarea,

Gheorghe Crăciun Pupa Russa Editura Art, București, 2007p145 Gheorghe Crăciun Pupa Russa Editura Art, București, 2007p 134 13 Gheorghe Crăciun Pupa Russa Editura Art, București, 2007p270 11 12

aventura sexuală substituită total aventurii existenţiale. Pentru Leontina, sexul este viaţa şi pacostea ei. Sunt numeroase scenele antologice la nivelul senzorialităţii şi al senzualităţii. E chiar de notat, ca o caracteristică stilistică frapantă, frecvenţa enumerărilor şi a juxtapunerilor. Inventarul substantival, verbal, adjectival, sintagmatic realizează un cumul luxuriant de realităţi secvenţiale, relevate prin aglomerarea de senzaţii, detalii, fulguraţii în veritabile enciclopedii cum ar fi, de pildă, „enciclopedia ierbii”14

Bibliografie:1) Dicționarul general al literaturii române, coordonator general: Eugen Simion, Ed. Academia Română. Gheorghe Crăciun, Pupa russa, roman, cu o pagină introductivă de Mircea Horia Simionescu, Ed. Humanitas2004, p 255-256 14

2) Dicționaul analitic de opere literare românești, coordonator : Ion Pop, Ed. Casa Cărții de Știință. 3) Gheorghe Crăciun, Pupa russa, roman, cu o pagină introductivă de Mircea Horia Simionescu, Ed. Humanitas2004.