Principiile Antrenamentului Sportiv [PDF]

Zitiervorschau

Principiile antrenamentului sportiv PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV Probleme generale Principiile antrenamentului sportiv reprezinta teze sau norme cu caracter general ce dirijeaza intreaga activitate de antrenament sportiv. Pe parcursul dezvoltarii procesului de pregatire a sportivilor principiile s au cristalizat tot mai bine, unele dintre ele si au amplificat rolul, altele au scazut ca valoare si de asemenea, au aparut principii noi, astfel incat in etapa actuala, pe langa cele caracteristicile proceselor instructive educative sunt prezente principiiile specifice antrenamentulu sportiv: 1. D.Harre 1973 recunnoaste drept principii cel al :accesibilitatii,al efortului continuu, al periodizarii si structurii efortului; al participarii constiente; al sistematizarii; al intuitiei; al individualizarii; al insusirii temeinice; 2. L.P.Mateev ;A.D.Novicov 1980 a)principii didactice: al dezvoltarii armonioase, multilaterale a individului, al legarii educatiei fizice de munca in productiesi aparare; al intaririi sanatatii b)principii metodice: al participarii constiente; al intuitiei; al accestibilitatii si individualizarii; al sistematizarii; al cresterii treptate a exigentelor. 3. Renato Mano 1983: a)principii generale: al constiintei de sine (motivatiei); al realitatii (imitatrea unor actiuni din realitate); al accesibilitatii si rezolvarii cu succes a sarcinilor b)principii de dirijare a efortului: continuitatea antrenamentului (efort tot anul) progrersivitatea efortului; multilateralitatea si polivalenta pregatirii; alternanta ciclica a antrenamentului. 4. Siclovan Ion 1984 propune:al specializarii aprofundate a instruirii; al adaptarii la eforturi intense si maxime; al individualizarii; al dezvoltarii multilaterale a calitatilor motrice si indicilor morfofunctionali;al modelarii. 5. Mihai Epuran 1986 a)principii generale: al dezvoltarii multilaterale al

personalitatii si integrarii profesionale a sportivului; al eficientei maxime si economicitatii; al complementaritatii teoriei cu practica. b)principii privind obiectivele antrenamentului : maximizarea capacitatii de performanta (pentru anumiti sportivi-stabilirea capacitatii de performanta ); al dezvoltarii aptitudinelor motrice, gognitive , afective, volitive; al controlului, obiectivarii si evaluarii activitatii; al colaborarii dintre antrnor sportiv si echipa de asistenta stiintifica. c) principii privind continutul antrenamentului:al interdisciplinaritatii; al rationalizarii;al operationalizarii d)principii metodico strategice:al individualizarii; al constientizarii; al motivatiei si efortului voluntar; al accesibilitatii;al interactiunii mijloacelor verbale cu cele non verbale; al modelarii; al stimularii; al suprainvatarii; al specializarii; al autoreglarii sportivului. Noi consideram ca principiile sunt de trei tipuri (Firea.E,Dragnea A. 1989 ca fiind urmatoarele : Schema: 1.PRINCIPIUL SPECIALIZARII APROFUNDATE A PREGATIRII SI ORIENTARII SPRE INALTA PERFORMANTA

Acest principiu al antrenamentului sportiv isi gaseste aplicarea inca de la selectie ,cand tinerii sunt orientati catre ramurile de sport pentru ca acestia manifesta aptitudini motrice deosebite. Intelegerea corecta a specializarii aprofundate nu exclude dezvoltarea armonioasa a tuturor factorilor antrenamentului.ci o presupune, insa, potrivit specificului fiecarii ramuri se sport. Asigurarea unui inalt nivel de pregatire in ramura de sport implica si folosirea altor mijloace si metode proprii ale sporturii, dar orientate specific cerintelor ramurii in care se specializeaza sportivul, a caracteristicilor tehnice, tactice, ale capacitatii sale de efort. Analiza activitatilor marilor campioni a scos in evidenta o deosebire pregatire la toti factorii antrenamentului, de multe ori insa strict particularizata ramurii in care se specializeaza sportivul. Pregatirea sportivilor trebuie sa se realizeze strict specializat si in acelasi timp unitar la toate componentele antrenamentului sportiv. Se va porni de la diversitatea actiunilor motrice pe care le implica desfasurarea concursurilor, de la particularitatile efortului,insistandu se asupra stapanirii tehnicii si tacticii, a dezvoltarii calitatii motrice, incat acestea sa corespunda cerintelor fundamentale ale practicarii ramurii de sport.

Concluzia care se desprinde este ca: cu cat nivelul de pregatire a sportivului este mai ridicat ,cu atat este mai specializata pregatirea sa. Se considera ca progresul in sporturile caracterizate de rezistenta depinde de pregatirea de forta viteza, deoarecee efectuandu se comparatii intre VO2 la alergatorii fondisti ai anilor 1930-1040 si cei din zilele noastre s a constatat ca exista diferente minore, in tipm ce rezultatele actuale in problemele respective sunt net superioare. Se considera, de asemenea ca ridicarea plafonului de consum de O2 peste nivelul atins de 80-90ml/min este practic imposibil. Carl E.Klafs si Joan Lyon mentioneaza ca adaptarea la efortul implicat de o ramura de sport sau alta area un caracter foarte specific in functie de tipul de solicitatre impus, fapt care conduce la o specializare ale carei limite sunt bine cunoscute. (M.Epuran numeste acest principiu al maximizarii capacitatii de performanta-pentru anumiti sportivi-stabilizarea capacitatii de performanta). Practica actuala demonstreaza ca pregatirea multilaterala in anume etape nu mai este o necesitate obiectiva deoarece ar ingreuna antrenamentul prin cheltuiala de energiesi de timp. In consecinta, se porneste de la caracteristicile eforturilor de concurs, modelate conform tipurilor de energie eliberata pentru sustinerea lor si a structurilor motrice. De exemplu,in haltere nu au sens eforturile aerobe, in timp ce in canotaj enerogeneza aeroba are o pondere de aproximativ 90%. In jocurile sportive multilateralitatea se reconsidera in cadrul diferitelor tipuri de effort mixt in care se manifesta durate diferite de efort in anaerobioza lactacida. Referitor la eforturile mixte se mentioneaza in literatura de specialitate, ca VO2 max este mai mic la jocurile sportive ca la poloisti, iar vatajul maxim are valori inferioare la sprinteri. Intregul proces de practicare a exercitiilor fizice se desfasoara astfel incat sa se realizeze diferite obiective, cu grade diferite de generaliatea si specializare. Antrenamentul sportiv de performanta are ca obiectiv specific obtinerea de performante cat mai mai inalte si care, intregul proces trebuie orientat in directia respectiva. Obtinerea performantelor sportive in concursuri si competitii este o nazuinta stimulata de intrega organizare si conditiile de desfasurare a concursurilor sportive. Orientarea spre inalta performanta se realizeaza cu ajutorul unei structuri corespunzatoare a antrenamentului sportiv, utilizarii unor mijloace si metode eficiente. Aceasta conditioneaza intr o mare masura sau mai mica, toate particularitattile antrenamentului sportiv, nivelul deosebit de crescut al efortului, alternarea rationala a efortului si odihnei, ciclicitatea pregatirii si altele. Orientarea spre inalta performanta se manifesta in mod diferit de la un satdiu de pregatire la altul, fiind de perspectiva mai indepartata sau mai apropiata, odata cu cresterea nivelului de maiestrie sportiva. 2.PRINCIPIUL POLIVALENTEI PREGATIRII Antrenamentul sportiv este un proces specializat in functie de caracteristicile fiecarei ramuri de sport, fapt care determina specificate a stimulilor de sarcina sau cu alte cuvinte a exercitiilor si gradul lor de solicitare. Aceasta trasatura a antrenamentului nu este sinonima cu o dezvoltare unilateral, care ar neglija unele calitati si componente ale efortului, determinand in consecinta o pregatire incompleta, limitata.

In definirea principiului multilateralitatii trebuie pornit de la faptul ca organismul uman este un sistem dinamic hipercomplex care este angajatintegral (morfologic,functional,psihic) in efortul de antrenament. Ca atare si abordarea procesului de pregatire trebuie realizata global, vizand tate componentele acestuia. Multilateralitatea pregatirii se clasifica in cel putin 3 faze de exigenta dupa cum urmeaza: a)

pregatirea multilaterala a copiilor (sperante si copii) si a incepatorilor;

b)

pregatirea multilaterala a juniorilor si a sportivilor consacrati(de

performanta); c)

practicarea multilaterala a sportivilor de performanta si inalta

performanta; Ponderea pregatirii multilaterale (dezvoltarea multilaterala a calitatii motrice; a indicilor morfofunctionali, a invatarii uni mare numar de deprinderi si priceperi) scade pe masura ce creste nivelul de maiestrie sportiva si paralel cu maturizarea biologica a tanarului, crescand insa ponderea pregatirii specifice. a)

La varstele de 5-10 ani capacitatea de efort a copiilor este limitata in

primul rand de instabilitatea psihica, fapt care implica( de pilda pentru mentinerea treaza a atentiei) folosirea unui bagaj variat de exercitii cu caracte atragator si interesant.Numeroase cerceteri au aratat ca pentru toate ramurile de sport chiar si in cele in care specializarea e timpurie: gimnastica, natatie nu este recomandata o specializare ingusta a instruirii, ci dezvoltarea multilaterala atuturor calitatilor motrice si a indicilor morfofunctionali pentru a crea o baza o baza viitoarei specializari a copiilor. Practic, putem vorbi de realizarea unei pregatiri generale, care are ca scop si favorizarea manifestarii aptitudinilor si preferintelor sportivilor; In unele ramuri de sport aceasta se numeste pregatire polivalenta. b)

Dupa varstele 10 14 ani, pana aproape de 17 ani in functie de ramurile de

sport practicate, multilateralitatea pregatirii se va restrange treptet astfel incat aceasta din generala devine orientata, in conformitate cu cerintele specifice ale sportului respectiv. Ca urmare si bagajul de exercitii devine tot mai restrans si totodata mai specializat. Ca urmare si bagajul de exercitii devine mai restrans si totodata mai specializat.daca la copii de 5 ani sau mai mici, care practica inotul,se invata deprinderi motrice de baza si aplicativ sub diferite forme pentru a creste bagajul de deprinderi, ne favorizeaza in acelasi timp si DFA, actionandu se multilateral si pentru dezvoltarea calitatilor motrice. La acestea ,se adauga masurile de obisnuire cu apa, obisnuinta de a actiona in colectiv si altele, ca dupa varstele de 7-8 ani sa inceapa a se pune bazele asa zisei specializarii sportive. Cu alte cuvinte pe langa inot se practica mai multe exercitii si pe uscat, care actioneaza asupra unor componentece nu pot fi dezvoltate in apa,

urmand ca mai tarziu, dupa 8-9 ani sa se actioneze specializat pentru calitatile motrice proprii probelor si sporturilor catre care copiii manifesta inclinatii. c)

Pregatirea sportivilor de performanta si inalta performanta are ca trastura

comuna o specializare accentuata, determinata de sportul practicat Multilaritatea se refera in principal, la diversificarea formelor de antrenament specific si a mijloacelor, cunoscandu se ca utilizarea timp indelungat a uni exercitiu are drept consecinta stagnarea pregatirii, in timp ce diversificarea mijloacelor sau modificarea componentelor efortului la aceleasi structuri favorzeaza o mare receptivitate la stimulii de sarcina . Exigentele principiului multilaritatii variaza dupa natura ramurii de sport practicat . De exemplu ,in sporturile ciclice, (inot,canotaj, atletism, alergari,schi,fond), de forta si aciclice(haltere,aruncarea greutatiietc.)prin faptul ca fondul de deprinderi tehnice este redus, se impune actionarea multilaterala si cu exercitii variate pentru a crea limite artificiale in dezvoltarea tanarului sportiv. In gimnastica sportiva, jocuri sportive si sporturi de lupta, care contin o mare bogatie de miscari, pregatirea multilaterala coincide in mare masura cu insasi natura sportului. Insemnatatea acestui principiu consta in principal, in crearea bazelor necesare pregatirii specializate in fiecare ramura de sport. 3. PRINCIPIUL CICLICITATII ANTRENAMENTULUI Antrenamentul sportiv are un caracter ciclic si concentric, prevenit de structura sa temporala, elemente de continut si corelatiile dintre parametrii efortului. Pana nu de multa vreme, se considera ca ciclicitatea antrenamentului era determinata de caracterul sezonier al unor ramuri de sport, afirmatie contrazisa de dezvoltarea deosebita a bazelor tehnico materiale de care astazi dispun majoritatea ramurilor de sport. Atletismul ,natatia, sporturile de iarna se practica astazi pe tot parcursul anului, determinand aparitia sezoanelor de executie in aer liber sau in sali, continuitatea competitionala favorizata de construirea patinoarelor artificiale sau de desfasurarea concursurilor de schi in diferite zone ale globului, unde exista zapada sau crearea unor conditii artificiale. Deci nu conditiile de natura climatica determina determina caracterul antrenamentului sportiv. Ciclicitatea antrenamentului este determinat de caracterul fazic al formei sportive constituite in aelasi timp si baza naturala a periodizarii antrenamentului. Astfel, fazei de obtinere a formei sportive ii corespunde perioada pregatitoare, celei de valorificare, perioada competitionala, iar cele de pierdere sau scoatere din forma, perioada de tranzitie. Acest ciclu se repeta de la un an ala altul, dar la nivel superior; succesiunea antrenamentelor fiind sub forma unei spirale, ce sibmolizeaza dezvoltarea. (fig 36 37 38 ) COD139

Ciclicitatea este prezenta de asemenea in toate strucurile macrociclului, incepand de la lectii, microcicluri(3-11 zile)si mezocicluri (lunare sau 3-5 saptamani),c reand premisele aplicarii altui principiu al antrenamentului; al sistematizarii. Caracterul ciclic determina succesiunea lectiilor, ordinea modificarii eforturilor sub raportul volumului, intensitatii si complexitatii, precum si celelalte componente ale sistemului de antrenament .De asemenea ridica permanent nivelul preocuparilor de studiere a structurilor antrenamentului ,mai ales in conditiile crestrii parametriilor de volum si intensitate pana in apropierea granitelor biologice si psihice. In finalul considerentelor pe aceasta tema, apreciem ca dezvoltarea capacitatii de performanta (a maiestriei sportive) este un proces de lunga durata, care se desfasoara pe mai multi ani, relundu se de fiecare data la cote superioare cantitative si calitative. Aceleasi carcateristici se intalnesc si in celelalte substructuri ale macrociclurilor: am putea spune ca la nivelul acestora se repeta sub o forma suis-generis fenomenul de supracompensare, ce determina cresterea progresiva a capacitatii de performanta. 4. PRINCIPIUL CONTINUITATII (REGULARITATII) ANTRENAMENTULUI Antrenamentul sportiv este un proces instructiv educativ ce are ca rezultat adaptarea progresiva a organismului la diferite tipuri de solicitari, dictate de legile biologice ale organismului uman .Adaptarea are anumite durate, ce corespund,in general,structurii antrenamentului (macro,mezo,microciclu,lectii si chiar repetarilor din lectii). In acest fel , asa cum aminteam anterior, adaptarea poate fi de lunga durata sau de etapa, cum este de exemplu, mentinerea formei portive, ca efect cumulat al eforturilor din perioada pregatitoare si competitionala ;adaptarea curenta specifica uneia sau mai multor lectii constituite in sistem si adaptarea operativa determinata de efectuarea unor anumite exercitii Antrenamentul sportiv se desfasoara pe mai multi ani, producand modificari morfologice, functionale, psihice, profunde ca urmare a efectelor cumulative ale miilor ore de efort de diferite tipurimaterializata intr o stare de adaptare specifica sportivului de performanta, numita maiestrie sportiva. Pentru realizarea unui nivel ridicat al maiestriei sportive este necesar a se asigura o continuitate a efortului cu pauze de diferite naturi si durate, care sa sigure procesele de restabilire sau se suprarestabilire. Procesele de adaptare se desfasoara dupa o curba deosebit de rapida care insa se amelioreaza treptat, apropiindu se de orizontala, cu conditia continuitatii solicitarilor. In caz contrar ,ritmurile de scadere sau de pierdere a capacitatilor adaptative, sunt foarte rapide si heterocronice la diferite capacitati alee organismului. De pilda ,daca se lucreaza timp de doua luni pentru dezvoltarea fortei in 4 lecti pe saptamana, se constata o crestere a fortei si masei musculare cu peste 30 %. In cazul intreruprii pregatirii timp de 10 14 zile ,forta scade cu 60% fata de nivelul atins iar dupa inca o saptamana mai mult de 80%.Situatii similare se intalnesc si la alte calitati motrice, cum sunt mobilitatea si rezistenta. Acelasi lucru se remarca si in privinta pregatirii tehnice, care acumulata cu nivelul scaderii calitatilor motrice, fac ca diminuarea generala a pregatirii sa fie insemnata. Se pote afirma, pe baza datelor din experienta practica, ca stabilirae si durata proceselor de adaptare este direct proportionala cu timpul cheltuit pentru dezvoltarea capacitatii de performanta . Antrenamentul sportiv, ca proces continuu este cracterizat de trei aspecte:

1. Este un proces structurat pe mai multi ani cu efect cumulativ maxim, specializat in functie de trasturile specifice sportului respectiv. 2. Lectiile de antrenament lasa ‘urme’peste care se suprapun lectiiile viitoare, consolidand si aprofundand efectele succesive ale acestora; 3. Intervalele de odihna dintre repetari, lectii, mmicro si mezocicluri se stabilesc in cadrul unor limite care sa garanteze refacerea capacitatilor functionale si totodata sa asigure cresterea disponibilitatilor generale de lucru ale organismului. Este esential sa se inteleaga ca in cadrul microciclurilor de lectii se programeaza eforturi chiar pe fondul unor refaceri partiale, fapt care duce la acumulari considerabile, constituind un stimulent deosebit pentru urmatoarele procese de refacere si adaptare. In cazul maririi numarului de lectii de antrenament (volum de lucru crescut) se creeaza disponibilitatile superioare in directia stapanirii deprinderilor tehnice si a stabilirii acestora in cadrul eforturilor de concurs. Acesta implica desfasurarea continua si rationala a eforturilor, programandu se alternarea lectiilor, micro, mezociclurilor cu incarcaturi mari cu lectii '‘e descarcare sau compensatorii, care sa asigure prin odihna activa sau pasiva, refacerea capacitatii de efort. Ritmul de desfasurare a lectiilor in cadrul unui microciclu depinde in principal ,de nivelul de pregatire al sportivului, de etapele si de perioadele de antrenament. Astfel sportivii de inalta performanta pot efectua 16-18 lectii pe saptamana, ce inseamna 32-36 ore de pregatire, in schimb incepatorii efectueaza 4-6 lectii pe saptamana ceea ce reprezinta aproximativ 10-14 ore. In finalul considerentelor privind acest principiu, evidentiem necesitatea desfasurarii continue a antrenamentului pe parcursul intregului an, prin programarea unor eforturi diferite ca volume si intensitati si prin acordarea unor pauze sau lectii de refacere cu durate rational desfasurate. In esenta, aceasta tine de stiinta dirijarii antrenamentului sportiv. 5. PRINCIPIUL MENTINERII NIVELULUI DE PREGATIRE

Functia principala a antrenamentului sportiv este asa cum aminteam de a realiza adapterea progresiva a organismului la eforturi tot mai inalte, ce au ca rezultat obtinerea formei sportive. Manifetarea formei sportive poate fi controlata printr o serie de indicatori, dintre care amintim: obtinera rezultetelor planificate (maxime) in concursuri, indeplinirea sau depasirea baremurilor probelor de control, usurinta si cursivitatea executiilor tehnice, tonus ridicat fizic si psihic, precum si alti factori cu caracter obiectiv si subiectiv. Forma sportiva fiind rezultatul unui indelungat proces de adaptare la modificarile conditiilor de mediu intern si extern, creaza o stare de stres careia organismul ii face fata cu oarecare dificultate. De aceea, metodica antrenamentului considera ca pauzele logic stabilite creeaza premisele favorabile unei forme sportive ulterioare superioare. Daca aceste pauze sunt prea lungi si favorizeaza dezadaptarea profunda se creaza probleme seroase pentru readaptarea urmatoare si intrarea in forma sportiva. Cu cat nivelul de pregatire al sportivului este mai ridicat, cu atat si dezadaptarea prin perioada de tranzitie este mi scurta, fapt care favorizeaza instalarea rapida a formei sportive,si mentinerea acestei (cu 1-2 varfuri),timp mai imdelungat. Acestea nu

trebuie sa duca la ideea ca eforturile de antrenament se desfasoara la niveluri ridicate pe intregul an si nu ar mai fi necesara scoaterea treptata din forma sportiva. Sa nu uitam ca scoaterea din forma este o modalitate de manifestare asupra compensarii la nivel de macrociclu; de asemenea mentinerea timp indelungat a unor niveluri superioare de solicitare duce la supraantrenament si chiar scurtarea longevitaii sportive. Sa mai adaugam faptul ca in aceasta etapa de dezvoltare a antrenamentului este foarte greu sau chiar imposibil de a mentine pe o perioada indelungata de timp un nivel ridicat al deosebit de complicatului mecanism care sta la baza formei sportive. 6. PRINCIPIUL ADAPTARII PROGRESIVE A ORGANISMULUI LA TIPUL DE SOLICITARE PROGRAMAT Adaptarea progresiva a organismului la efort este determinata de regula practica ce evidentiaza ca un stimul standard, cu o anumita intensitate isi pierde calitatea ce o are daca valorile sale nu cresc progresiv. Aceasta presupune modificarea periodica a valorii unui stimul sau schimbarea acestuia cu un altul de alta natura. Cu alte cuvinte ,folosirea timp indelungat a unui exercitiu fara ai modifica volumul sau intensitatea, nu va duce la adaptarea asteptata. In alta ordine de idei, evidentiem necesitatea gradarii efortului pe baza regulilor cunoscute (de la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex), oferind organismului sportivului posibilitatea adaptarii cu usurinta. In activitatea practica se procedeaza initial la cresterea volumului de munca, cu scopul realizarii unor acumulari cantitative ce fac posibila cresterea ulterioara a intensitatilor si salturilor calitative. Avand in vedere complexitatea antrenamentului si necesitatea interpretarii sale ca sistem dinamic, se impune programarea unor lectii cu tematica diferita; de pregatire fizica, generala sau specifica, tehnica, sau tehnico tactica, de dezvoltare a posibilitatilor aerobe sau anaerobe,gasindu se forma potrivitade imbinare a acestora cu scopul obtinerii unui randament cat mai inalt. Multitudinea factorilor enumerati, implica tipuri de solicitare diferite la care sportivii trebuie sa se adapteze pentru a face fata pregatirii complexe. 7. PRINCIPIUL UNITATII EFORTURILOR CU TENDINTE SPRE CELE INTENSE SI MAXIME

Practica antrenamentului sportiv contemporan scoate in evidenta ca spre deosebire de trecutul apropiat, rezultatele sportive superioare sunt obtinute numai de sportivi bine adaptati la eforturile intense implicate de concursurile de mare amploare. Aceasta cerinta apare deplin explicabila in zilele noastre ,comparativ cu ultimii 10 ani, nivelul performantelor a inregistrat salturi deosebite in ramurile de sport cu caracter ciclic, in haltere si aruncarile din atletism dar si cresteri spectaculoase in ce priveste dinamica desfasurarii jocurilor sportive.Tinand seama de aceasta vertiginoasa crestere a solicitarilor organismului in concursuri, pregatirea prin eforturi intense si maxime a devenit o cerinta hotaratoare in pregatirea sportivilor de performanta si

inalta performanta.Ca urmare a acestei realitatei, s au perfectionat in mod deosebit metode de pregatire ‘circuitul’,antrenamentul cu materiale diferite,antrenament ‘non stop’ etc. iar metoda intrecerii a capatat valente deosebite. Adaptarea organismului la eforturile intense si maxime nu trebuie sa se gaseasca in contradictie cu cerinta pregatirii treptate pentru depunerea acestor tipuri de eforturi. 8. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZARII

Acest principiu ,contrar unor pareri care sustin ca si a pierdut din importanta si chiar a fost eliminat in conditiile natonalizarii si standardizarii continutului pregatirii, el ramane valabil, cunoscand ca sportivul este o individulitate care se adapteaza eforturilor conform trasaturilor sale. Individualizarea antrenamentului se realizeaza in functiile de informatiile ce le detinem despre modul de reactivitate al sportivului la effort.Acesta se refera la situatiile din concurs, din antrenamente, dupa antrenamente, inainte de efort(bazal), revenirea la valorile anterioare etc.Aceste date trebuie cunoscute longitudinal pentru a lua decizii in conformitate cu starea biologica ai psihologica in care se afla sportivul. Individualizarea se bazeaza si pe informatiile subiective si reactivitatea psihicxa la stimuli speciali,la sugestii efectul placebo etc. In final, principiul individualizarii actioneaza in antrenamentul sportiv, completat insa cu alte laturi rezultate, in primul rand, din complexitatea organismului uman. 9. PRINCIPIUL MOTIVATIE

Motivatia este inteleasa ca ansamblu de motive ori ca proces al motivarii sau impingerii spre actiune.P.Golu(1973) da o definitie de mare subtilitate. Considerend motivatia ca ‘model subiectiv al cauzalitatii obiective,caucalitate reprodusa psihic,acumulata in timp,transformata si transferata prin infatare si educatie in achizitie interna a persoanei’ Faptul ca aceasta cauzalitate obiectiva se reproduce psihic si se amplifica prin invatare si educatie, ne evidentiaza ca motivatia este inteleasa ca pornire constienta transformata prin activitatea persoanei in cadrul grupurilor. In domeniul vietii sociale, cotidiene si in sport motivatia este cercetata in doua directii(Cratty 1973): a) de ce aleg oamenii o activitate anume si nu alta (tratanduse trebuintele si valorile); b) de ce se executa sarcinile cu grade diferite de intensitate. Una din functiile motivatiei consta in energizarea conduitei si deci se pune problema fortei impulsului (vezi Cratty citat mai sus)care facilitaeaza realizarea sarcini. Exista o corelatie intre intensitatea motivatiei si eficienta si calitatea conduitei? Cercetariile de psihologie scot in evidenta superioritatea tipului de motivatie medie considerata optima evitand us extremele: submotivarea si supramotivarea. De ce trebuie evitata submotivarea este usor de inteles. De ce trebuie evitata supramotivarea? Raspunsul il gasim in legea lui Yerkeks-Dodson care

evidentiaza o relatie inversa intre nivelul de motivatie sau de activare si caracteristicile discriminative ale unei performante. Cand nivelul motivatiei creste peste o anumita valoare, comportamentul si activitatile interne tind sa se degradeze –si aceasta cu atat mai mult cu cat exigentile pe care le comporta sunt mai fine si mai complexe –pentru a nu lasa sa subziste decat forme de adaptare intensa sau grosiera. Implicarea motivatiei in activitaea sportiva este evidentiata prin raspunsurile la intrebarile:De ce practica anumiti indivizi sportul?Care sunt mobilurile pe sportivi la activitatea competitionala? Daca luam in discutie nevoia de miscare, dorinta de invingere a obstacolelor, nevoia de performanta, exprimarea unor trairi si sentimente complexe, satisfacerea unor nevoi estetice, ocuparea unui anumit loc in societate vom obtine numeroase raspunsuri de interpretare complexa a motivatiei in sport de natura bio ‘psiho socio culturala’. Sportul de performanta solicita eforturi si renuntari care de multe ori par de neinteles (supunerea la activitati la limita suportabilitatii biologice si psihice, situatii stresante repetate, privarea temporara de satisfacere a unor trbuinte firesti etc,). De ce atatea renuntari? Ce satisfactii poate oferii sportul pentru a compensa aceste suferinte? Capacitatea de performanta devine astfel capabila de a genera valori cu semnificatii individuale si sociale foarte importante. Diversitatea motivelor pentru care tinerii practica sportul a fost deosebit relevata de M Bouet(les motivation des sportifs 1969) dupa al carui studiu prezentam sinteza ce urmeaza; A.Nevoi motorii:

a) nevoia de a cheltui energie:-manifestari interne si externe; -surse pulsionale; b)nevoia de miscare:-manifestarea nevoii de miscare; -surse pulsionale;

B.Afirmarea de sine:

a)aspecte ale afirmarii de sine; b)conditii favorabile ale afirmarii de sine;

C.Cautarea compensatiei : a)complementara si de echilibrare; b)pentru surmontare; c)pentru substituiri.; D.Tndinte sociale a) nevoia de afiliere;

b) nevoia de integrare; c) nevoia de succes; E.Intersul pentru competitie a) nevoia de succes; b) nevoia de a se compara cu altii; c) nevoia de a se opune altuia; d) dorinta de neprevazut; e) placerea trairii tensiunii concursului; F.Dorinta de a castica a) dorinta de posesiune(loc in clasament,glorie,recompense materiale); b) dorinta afirmarii de sine succes,si ‘nikefobia’; c) patriotism; G.Aspiratia de a devenii campion a) exigenta; b) autoafirmare; c) interese materiale d) influenta altora; H.Agresivitate si combativitate a) adversitate; b) combativitate; I.Dragostea de natura a)lupta contra naturii; b)contemplarea ;

J.Gustul riscului a) jocul cu viata; b)nevoia de a fi in sitatii periculoase; c)dorinta de a si arata curajul.; K.Atractia catre aventura a)dorinta de neprevazut; b)dorinta de rezolvare a unor situatii de limita. Dupa cum seobserva motivele desfasurarii activitatii sunt complexe si

multinivelare exprimina diversitatea personalitatii. Practicarea sportului de performanta se datoreste unei constelatii de motive si structuri factoriale. Se considera ca sportul de performanta care incuba eforturi duse pana la extrem, pana la epuizare, ar sublinia anumite tendinte maschiste. Ciclistii si maratonistii considera ca sporturile respective nu pot fi practicate decat de cei care stiu sau au placerea sa rabde, sa sufere. Greu de presupus ca pentru aceasta se realizeaza mari performante. Este adevarat ca efortul ofera prilejul elaborarii unei mari cantitati de energie, care da satisfactii deosebite, evitandu se refularea acestora (manifestarile elevilor in recreatii) Prin aceasta dorim sa evidentiem ca spuportul biologic al motivatiei tendinta naturala de miscare.Otto Neumann vorbeste de “elan vital”.Karl Jaspers scrie: “Vitalitatea existentei personale e data de libera cariera in sport, care este ca o ultima satifactie a existentei immediate, prin disciplina, suplete si abilitate. Un corp dirijat prin vointa permite fortei si curajului sa se afirme, individual deschide natura si cucereste mai mult vis a vis de lumea primitiva”. Afirmarea de sine este unul din motivele imortante in practicarea sportului considerat ca “ax motivational central”.Afirmarea de sine se manifesta sub diferie aspecte enuntate diferit in functie de personalitate; unii practica sportul pentru ca le ofera sentimentul existentei, alt pentru ca “se simt alti oameni’,de asemenea pentru cautarea unor noi senzatii despre propria existenta. Sportul e un mijloc de cunoastere apropriilor posibilitati. Nevoia de a primii rang in colectivitate este specifica competitorilor de elita.Dorintele sunt diferite in cazul sporturilor de echipa(capitan) fata de sporturile individuale (locuri in clasament,conduite sopecifice) In acest context evidentiem nevoia de glorie, care dupa parerea noastra ,in urma activitatii practice desfasurate ,reprezinta un factor motivational esential. Gloria transforma competitorul in vedeta, recunoscuta public de coechipieri, public, specialisticare implica un statut diferit de sportivul obisnuit.O vedeta este expusa unor factori de mediu deosebit de stresanti (exigente)care il transforma dintr un ‘bun’,o valoare sociala recunoscuta de

o mare masa de oameni (Pele a fost si este considerat ca o parte a patrimonilui national al Braziliei; campioni deveniti eroi nationali;) Interventiile din exterior il obliga foarte mult(uneori ii destructureaza conduita ). O vedeta nu poate sa apara oricum in public ea trebuie sa fie tot timpul pregatita pentru a satisface asteptarile publicului. Din acese cauze apare nevoia de aparare a prestigiului, evidentiata si de sarguinta exceptionala depusa la antrenamente de sportivii de exceptie. Motivele activitatii sportive sunt de doua tipuri: - intrinseci (placere produsa de activitatea respectiva ,nevoia de afirmare,compensatii etc.); - extrinseci (recunoastere,recompense,satisfactii de alta natura,curiozitate etc.); Evidentiem rolul esential al motivatiei intrinseci pentru sport si performanta, in general ,dar si posibilitatea asimilarii unor exigente externe si transformarea lor inn repere ale motivatiei intrinseci (cazul vedetei care constientizeaza capacitatea proprie de a genera valori) Prezentam mai jos relatia dintre performanta, motivatie si satisfactie; COD140 Cautarea compensatiei in sport de catre persoane frustate in alte activitati reprezinta calea de relizare in alt domeniu decat in cel care a inregistrat insuccese. Compensatia poate fi: completare si echilibrare(corelarea succeselor din sport cu cele profesionale;depasire a inferioritatii(fizice sau intelectuale-Beethowen, surd,a compus musica geniala; Demonstene balbait a devenit orator; Wilma Rudolf imobilizata 3 ani in copilarie in carucior a devenit campioana olimpica la alergari etc.ca sa nu mai amintim de amputati hemiplegicietc.care practica ramuri de sport accesibile depasindu si net handicapul) de substituire. In final consideram ca motivatia (intrinseca si extrinseca) constituie intr o constelatie motivationala, repreinta conditia de baza a practicarii sportului si a tendintei spre performanta, determinata si de nivelul de aspiratie format sau autoformat. Motivatia reprezinta, in sport, ca si in alte activitati ‘drive-ul’ (impulsul mobilizator) si ‘dece-ul’ comportamentului