Piata Valutara [PDF]

Zitiervorschau

RMI

CURS 4

PIAŢA VALUTARĂ ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PIEŢEI VALUTARE Pentru a facilita dorinţa celor care doresc să procure semne băneşti prin altă modalitate decât creditarea şi finanţarea direct în valută, pe plan naţional sau în context internaţional, se organizează şi funcţionează un segment important al pieţei monetare, piaţa valutară. Pe această piaţă au loc operaţiuni de vânzare/cumpărare de monede cu circulaţie internaţională. Piaţa valutară este un sistem de relaţii financiar-valutare prin care se desfăşoară vânzările şi cumpărările de valută (efectivă şi în cont) şi de devize (trate, bilete la ordin, cecuri etc.) exprimate în monedă străină. Pe piaţa valutară, monedele şi devizele sunt tratate ca mărfuri şi negociate ca atare. Piaţa valutară este locul acţiunilor comerciale desfăşurate la scară mondială de o gamă largă de participanţi. Activităţile lor determină fluctuaţii ale monedelor în funcţie de previziunile lor cu privire la rata dobânzii, rata inflaţei şi alţi factori. Cele mai importante pieţe valutare cu caracter internaţional sunt: Londra, Zurich, Paris, New-York, Tokyo, Frankfurt etc. Pe aceste pieţe, cursurile valutare influenţează foarte mult cursurile valutare de pe alte pieţe. Devenită cea mai importantă şi mai lichidă piaţă financiară din lume, piaţa valutară este singura piaţă globală care funcţionează practic fără întrerupere. Utilizarea marilor reţele de transmitere a informaţiilor financiare – Swift, Reuters, Telerate, Bloomberg - conferă pieţei unitatea necesară şi permite în acelaşi timp funcţionarea sa continuă. MECANISMELE PIEŢEI VALUTARE Pentru derularea organizată a operaţiunilor de vânzare/cumpărare de semne băneşti, piaţa monetară internaţională a realizat un cadru instituţional adecvat, cu precizarea clară a rolului fiecărui component. În acest context, piaţa valutară este ordonată de intermediari care au rolul de a forma piaţa, punându-i în contact pe ofertanţi şi solicitanţi. De obicei, piaţa valutară se compune dintr-o bursă valutară care este o organizaţie reglementată de lege, dintr-un număr de bănci autorizate de banca centrală pentru astfel de operaţiuni, casele de schimb valutar care sunt societăţi specializate şi autorizate în acest sens şi persoane sau instituţii care acţionează pe piaţa valutară în calitate de brokeri sau dealeri (brokerii realizează operaţiuni de vânzare/cumpărare în numele clienţilor - fiind simpli intermediari, iar dealerii realizează operaţiunile respective şi în nume şi cont propriu). Bănci Comerciale

Ofertanţi de valută

Ordine de vânzare

Bursa de Valori

Ordine de cumpărare

Solicitanţi de valută

Case de Schimb Brokeri şi Dealeri

Dacă se ia în considerare mecanismul de derulare a tranzacţiilor, piaţa valutară prezintă trei segmente:  segmentul primar  al participanţilor care generează cererea şi oferta de valută, piaţa valutară fiind un mecanism de legatură între ofertanţi şi solicitatori;  segmentul principal  asigură ansamblul operaţiunilor până la finalizarea tranzacţiilor, prin concentrarea cererii şi ofertei, determinarea cursului în funcţie de termenul tranzacţiilor, avizarea clienţilor şi efectuarea viramentelor în conturi; 1

RMI

CURS 4

 segmentul terţiar  asigură coordonarea şi supravegherea tranzacţiilor, rolul principal revenind băncilor centrale. Pentru realizarea operaţiilor pe piaţa valutară, băncile îşi stabilesc cursuri de cumpărare şi de vânzare pentru monedele convertibile ale diferitelor ţări pe care le afişează pe terminale video şi le comunică telefonic clienţilor interesaţi, cursuri care se schimbă permanent, chiar în decursul aceleiaşi zile, în funcţie de evoluţia cererii şi ofertei pentru valutele respective. Cursul de vânzare al intermediarilor pe piaţa valutară este întotdeauna mai mare decât cel de cumpărare, diferenţa (marjă, spread) dintre cele două cursuri revenind băncii sub formă de comision. Cursul reprezintă expresia volumului şi dinamicii cererii şi ofertei pe piaţa schimburilor valutare. Mecanismul formării cursului valutar pe piaţă cunoaşte trei stadii care duc la o uniformizare a acestuia:  prima uniformizare are loc la nivelul fiecărei bănci, prin cererea şi oferta de valută cumulată la nivelul acestora;  a doua uniformizare se realizează la nivelul pieţei valutare naţionale, prin compensare interbancară;  a treia uniformizare se produce la nivel internaţional, prin compensarea între pieţele valutare naţionale. STRUCTURA PIEŢEI VALUTARE Piata valutară cuprinde un segment interbancar şi un segment pentru populaţie. Cel mai reprezentativ segment al pieţei valutare este piaţa interbancară cu cele două componente ale sale: piaţa la vedere şi piaţa la termen.  piaţa la vedere este determinată de tranzacţiile la vedere. Acestea se concretizează în operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută în aceeaşi zi (sau maxim 48 de ore) astfel încât momentul tranzacţiei coincide cu momentul formării cursului valutar al zilei respective. Tranzacţiile la vedere măresc viteza de circulaţie a devizelor şi uşurează derularea tranzacţiilor de import/export.  piaţa la termen este determinată de tranzacţiile la termen concretizate în încheierea lor imediată, dar cu livararea valutelor după un termen prestabilit în momentul încheierii tranzacţiei. Acest termen este standardizat fiind prevăzut în contract. După 1970, piaţa valutară se dezvoltă şi mai mult apărând pieţele derivate. În cadrul lor se disting:  piaţa contractelor standardizate, localizată în cadrul burselor dotate cu camere de compensaţie şi care cuprinde: Piaţa contractelor la termen (futures) şi Piaţa contractelor de opţiuni (options);  piaţa contractelor nestandardizate (forward), care este un segment al pieţei interbancare unde se încheie tranzacţiile libere de tip OTC (over the counter). TIPURI DE OPERAŢIUNI DERULATE PE PIAŢA VALUTARĂ Operaţiunile derulate pe piaţa valutară se clasifică în funcţie de mai multe criterii, astfel: 1. În funcţie de scopul urmărit de clienţi:  tranzacţii cu valute efectuate în scop comercial = pentru a asigura necesarul de mijloace de plată pentru o operaţiune curentă sau viitoare de import;  tranzacţii derulate în scopul protecţiei împotriva riscului valutar = în general, operaţiuni de hedging, prin care se urmăreşte menţinerea puterii de cumpărare a unei valute prin operaţiuni succesive la vedere şi la termen;  tranzacţii generate de nevoia de fructificare a conturilor de disponibil (tranzacţii de arbitraj) = se urmăreşte valorificarea diferenţelor de curs valutar pe pieţe diferite sau la momente diferite;  tranzacţii de tip speculativ = urmăresc obţinerea de profit ca urmare a modificării cursului valutar în timp şi spaţiu sau ca urmare a existenţei unei diferenţe de dobândă la fondurile exprimate în monede diferite;  operaţii iniţiate în scopul dirijării cursului de schimb = sunt efectuate de către autorităţile monetare şi se procedează la intervenţii asupra ofertei de valută.

2

RMI

CURS 4

2. În funcţie de momentul efectuării tranzacţiei şi mecanismul finalizării acesteia:  tranzacţii la vedere (spot) = derulate pe baza cursului de schimb la vedere şi finalizate la cel mult 48 ore de la iniţierea tranzactiei;  tranzacţii la termen (forward) = încheiate la un moment iniţial pe baza unui curs la termen prestabilit şi finalizate în general la termene de 1, 3, 6 luni de la data încheierii tranzacţiei. În funcţie de reglementările existente, pe anumite pieţe valutare se pot derula tranzacţii şi la alte termene decât cele considerate normale, şi anume, tranzacţii la termene mai îndelungate de 9 sau 12 luni sau tranzacţii la termene intermediare de 45 sau 60 de zile. 3. În funcţie de natura mijloacelor tranzacţionate pe piaţa valutară:  tranzacţii cu valute efective;  tranzacţii cu valute în cont;  tranzacţii cu monede internaţionale. PARTICIPANŢII PE PIAŢA VALUTARĂ -

Categoriile de participanţi care operează pe piaţa valutară sunt: băncile şi agenţii nonbancari de schimb valutar; persoanele fizice şi juridice; arbitrajiştii şi speculatorii; băncile centrale şi trezoreriile.

 băncile si agenţii nonbancari de schimb valutar = acţionează în calitate de brokeri sau dealeri pentru efectuarea schimbului valutar (vânzare/cumpărare de la sau pentru clienţii lor). Venitul lor este reprezentat de comisionul perceput pentru fiecare tranzacţie realizată şi de diferenţa practicată la cursul de cumpărare şi de vânzare pentru fiecare valută în parte. Cele mai simple operaţiuni sunt cele practicate de casele de schimb valutar. În cazul sumelor necesare operaţiunilor de import/export, agenţii economici se adresează băncilor comerciale pe baza unor ordine de vânzare/cumpărare de valută, băncile comerciale şi cele de investiţii fiind cei mai importanţi operatori pe piaţa valutară. Spre deosebire de casele de schimb valutar non-bancare, la casele de schimb valutar care funcţionează în cadrul băncilor diferenţa între cursul de cumpărare şi cursul de vânzare este mai redusă (datorită volumului mai mare de tranzacţii derulate), se pot derula schimburi valutare încrucişate, iar numărul valutelor tranzacţionate este mai mare.  persoanele fizice şi juridice = acţionează pe piaţa valutară pentru a facilita derularea tranzacţiilor comerciale sau de investiţii. Acest segment se constituie din: importatori/exportatori, investitori internaţionali de portofoliu, firme multinaţionale, turişti etc.  speculatorii şi arbitrajiştii = realizează profit în interiorul pieţei valutare, ei derulând o activitate continuă pe piaţa valutară. Speculatorii caută să obţină profit printr-o modificare a nivelurilor generale de preţ, iar arbitrajiştii caută să obţina profit din diferenţele simultane de preţ pe pieţe diferite.  băncile centrale şi trezoreriile = acţionează pe piaţa valutară pentru a-şi constitui sau modifica rezervele valutare oficiale, dar şi pentru a influenţa cursul la care moneda proprie este tranzacţionată. Scopul lor nu este în principal obţinerea de profit, ci mai degrabă influenţarea raportului de tranzacţionare al monedei proprii faţă de alte valute. Băncile centrale acţionează pe piaţa valutară utilizând în principal două instrumente: - investiţii directe sub forma operaţiunilor de vânzare/cumpărare de valute; - rata dobânzii, al cărei nivel relativ face monedă naţională mai mult sau mai puţin atrăgătoare pentru plasamente sau investiţii. 3

RMI

-

CURS 4

Investiţiile băncilor centrale au un caracter sporadic şi îndeplinesc câteva funcţii importante: executarea ordinelor primite de la clientela proprie – guverne, bănci centrale străine, organisme internaţionale; controlul asupra pieţei; încercarea de a influenţa cursul de schimb din motive de politică internă sau din necesitatea respectării unor angajamente internaţionale.

TRANZACŢII LA VEDERE PE PIAŢA VALUTARĂ Sunt tranzacţii simple derulate pe baza cursului la vedere (spot), având scadenţa fixă (finalizate în 48 de ore de la iniţierea lor). Orice client care doreşte cumpărarea/vânzarea de valută adresează un ordin de cumpărare/vânzare spot pe o anumită piaţă valutară, conform cursului la momentul adresării ordinului. Cursul spot este cursul afişat pe fiecare piaţă valutară (la bursa valutară, la bancă sau la casa de schimb) şi determinat pe principalele valute după metoda cotaţiei încrucişate. Operaţiunile spot sunt operaţiuni directe prin care se asigură solicitările clienţilor de mijloace de plată în valută sau ordinele acestora de transformare a unei valute într-o altă valută. Pentru aceste tranzacţii, obţinerea de câştig nu constituie un scop, însă nu sunt excluse nici operaţiunile speculative: cumpărarea unei valute la vedere în vederea revânzării sale după creşterea viitoare a cursului sau vânzarea la vedere a unei valute cu intenţia de a o răscumpăra ulterior la un curs mai scăzut. Cursul spot este cursul care se formează prin centralizarea ordinelor de cumpărare cu cele de vânzare, adresate pentru aceeaşi valută şi pe aceeaşi piaţă la un moment dat. Ordinele de cumpărare/vânzare de valută adresate de clienţi pot fi: - “ordine la cursul pieţei” (la cel mai bun curs din punct de vedere al intermediarului pe piaţa valutară) la care clientul cunoaşte cursul existent pe piaţă la momentul adresării ordinului şi este de acord ca tranzacţia sa de cumpărare/vânzare de valută să se realizeze la acest curs sau la unul apropiat. În cazul acestor ordine, clientul este interesat de realizarea efectivă a tranzacţiei şi nu de cursul la care aceasta se derulează. - “ordine la curs limită” la care clientul este interesat ca tranzacţia sa de vânzare/cumpărare de valută să se realizeze la un anumit curs pe care el îl precizează în ordin sau la unul mai bun. Limita precizată de client este o limită minimă la ordinele de vânzare (“doresc sa vând cu cel puţin …”) şi limită maximă la ordinele de cumpărare (“doresc să cumpăr cu cel mult …”). Factorii care influenţează formarea cursurilor spot, pot fi:  pe termen scurt: • diferenţa între dobânzile internaţionale = creşterea nivelului dobânzii practicat de către banca centrală are ca efect sporirea intrărilor de valută în ţara respectivă, determinând întărirea monedei naţionale; • sporirea volumului tranzacţiilor încheiate de companiile multinaţionale = în cazul în care acestea deţin o pondere importantă în comerţul ţării pe teritoriul căreia acţionează, urmarea este creşterea intrărilor de valută şi întărirea monedei naţionale; • avansurile şi întârzierile în realizarea creanţelor şi plăţilor în valută care nu sunt acoperite de contracte la termen sau altă modalitate de acoperire împotriva riscului valutar:  în cazul aprecierii valutei de referinţă, acţiunile în avans ale importatorilor şi acţiunile cu întârziere ale exportatorilor vor contribui la întărirea valutei de referinţă;  în cazul deprecierii valutei de referinţă, prin întârziere importatorii reduc cererea de valută, în timp ce exportatorii desfăşoară acţiuni în avans mărind oferta de valută; • măsuri politice şi economice = naţionalizări, emisiune suplimentară de monedă, schimbarea guvernului, echilibrarea balanţei de plăţi etc. • acţiunile băncii centrale = prin operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută se influenţează cursul de schimb al monedei naţionale.  pe termen lung: • ratele relative de inflaţie = cu cât rata inflaţiei într-o ţară este mai mare, cu atât moneda ţării respective se va deprecia mai mult; • situaţia balanţei de plăţi = o balanţă cronic deficitară determină slăbirea monedei naţionale. 4

RMI

CURS 4

Din punct de vedere teoretic se pune problema determinării cu anticipaţie a cursului spot. Astfel, el se prezintă ca un curs previzionat în funcţie de evoluţia probabilă a puterii de cumpărare. Această anticipaţie se bazează pe teoria parităţii puterilor de cumpărare. Se consideră că daca rata dobânzii practicată pe două pieţe ale căror monede se compară este diferită, atunci cursul de schimb la vedere trebuie să varieze şi el. La baza acestei variaţii stă următorul raţionament: - se consideră nivelul preţurilor pe pieţele respective; - se consideră rata inflaţiei pe cele două pieţe (care influenţează direct puterea de cumpărare). Dacă rata inflaţiei în ţara B este mai mică decât rata inflaţiei în ţara A, va creşte importul în ţara B deoarece în ţara unde rata inflaţiei este mai mică preţul relativ al bunurilor din import este mai scăzut. Exportul aceleiaşi ţări se restrânge pentru că produsele ţării în cauză fiind mai scumpe, nu sunt acceptate de partenerii externi. În aceste condiţii, creşterea importurilor şi scăderea exporturilor determină un deficit al balanţei comerciale a ţării B care antrenează deprecierea monedei ţării B comparative cu moneda ţării A. Pe baza acestei relaţii se demonstrează ca variaţia cursului de schimb la vedere pentru momentul 1 faţă de momentul 0 este aproximativ egală cu diferenţa dintre modificarea preţurilor în ţările ale căror monede se compară. TRANZACŢII LA TERMEN PE PIAŢA VALUTARĂ Sunt iniţiate la momentul To, când se încheie contractul şi se stabileşte cursul, urmând a fi finalizate la un moment ulterior Tn, când va avea loc mişcarea efectivă a sumelor tranzacţionate, la cursul valutar convenit în contract. Operaţiunile la termen sunt generate de interesele vânzătorilor şi cumpărătorilor de valută care se asigură că la o dată viitoare: - vor avea disponibilităţi în valută care să le permită onorarea contractelor internaţionale sau efectuarea unor plăţi necomerciale; - pot transforma valuta încasată dintr-o operaţiune comercială sau necomercială în monedă naţională sau o altă valută, la un curs prestabilit. O importanţă deosebită o prezintă cursul la termen prestabilit. În general, el este diferit de cursul la vedere. Diferenţa între cele două cursuri este dată de creşterea (report sau premium) sau scăderea (deport sau discount) cursului la termen faţă de cursul la vedere. În situaţia în care cursul la termen este egal cu cursul la vedere se spune ca ele sunt la paritate. Indicatorii report si deport rezultă din: - modificările previzionate de intermediar în legătură cu evoluţia cursului valutar între momentul To şi Tn (dacă el va aştepta momentul Tn pentru a face rost de moneda solicitată); - diferenţele de dobândă înregistrate la fondurile exprimate în monedele tranzacţionate (atunci când intermediarul procură imediat moneda solicitată, folosindu-şi disponibilităţile în altă monedă şi o utilizează pentru acordarea unui credit în perioada de aşteptare To – Tn). Diferenţa între cele două cursuri este dată de numărul de puncte (PIPS, FWDS) = 10-4.

-

Dacă FWDS cumpărare < FWDS vânzare (punctele sunt în ordine crescătoare)  moneda de bază face la termen REPORT (iar moneda cotantă face deport); Dacă FWDS cumpărare > FWDS vânzare (punctele sunt în ordine descrescătoare)  moneda de bază face la termen DEPORT (iar moneda cotantă face report).

REPORT: - FWD cumpărare = SPOT cumpărare + FWDS cumpărare (cifra mai mică) - FWD vânzare = SPOT vânzare + FWDS vânzare (cifra mai mare) DEPORT: - FWD cumpărare = SPOT cumpărare – FWDS cumpărare (cifra mai mare) - FWD vânzare = SPOT vânzare – FWDS vânzare (cifra mai mică)

5

RMI

CURS 4

În practica internaţională numărul de puncte (FWDS) se calculează astfel: FWDS cumpărare x/y = Spot cumpărare x/y * (RDD x – RDÎ y) * luni 12 * 100 + RDÎ y * luni FWDS vânzare x/y = Spot vânzare x/y * (RDÎ x – RDD y) * luni 12 * 100 + RDD y * luni RDD = rata dobânzii la depozite RDÎ = rata dobânzii la împrumuturi -

În ceea ce priveşte cotarea la termen a monedelor există mai multe situaţii: pentru scadenţe cuprinse între 3 - 6 luni se stabilesc cotaţii la termen pentru majoritatea valutelor; pentru scadenţe cuprinse între 12 - 24 luni se stabilesc cotaţii la termen doar pentru monede importante; pentru scadenţe mai mari de 2 ani se stabilesc cotaţii la termen doar pentru monedele: USD, EUR CHF, JPY, GBP.

Tranzacţiile la

termen

ferm

Sunt tranzacţii la termen care se încheie la un anumit moment şi urmează a fi executate în mod obligatoriu după o anumită perioadă de timp prestabilită de cele două părţi. Scopul acestor tranzacţii este de modificare a structurii unui portofoliu de valute la o dată viitoare prin intermediul unor operaţiuni iniţiate anterior la un curs prestabilit. Datorită lichidării tranzacţiei la o dată viitoare, se pot creea avantaje suplimentare pentru operatori (cumpărarea la termen ferm poate fi urmată de revânzarea valutei respective la un curs mai mare sau vânzarea la termen ferm poate fi urmată de răscumpărarea valutei respective la un curs mai mic, ambele situaţii aducând profit operatorului). Un alt scop la acestor tranzacţii derivă din faptul că băncile comerciale centralizează ordinele de cumpărare şi de vânzare primate de la clienţi pentru aceeaşi valută şi cu aceeaşi scadenţă, stabilind un sold debitor/creditor. Tranzacţia fermă se va derula pe piaţa valutară numai pentru soldul operaţiunilor (pentru a procura valuta necesară sau pentru a fructifica disponibilul). EXEMPLU: O bancă comercială primeşte din partea unui importator ordin de cumpărare la termen de 3 luni a sumei de 2 milioane GBP. Un exportator de pe aceeaşi piaţă care are de încasat peste 3 luni suma de 1 milion GBP, adreseaza aceleiaşi bănci ordin de vânzare pentru aceeaşi scadenţă. Banca va compensa ordinul de cumpărare cu cel de vânzare şi stabileşte că la scadenţa de 3 luni are un sold debitor de 1 milion GBP (trebuie să dispună de 1 milion GBP pentru a onora ordinul de cumpărare iniţial al clientului importator). Banca are două posibilităţi: - îşi constituie la momentul To resursele necasare pentru Tn  în To face o tranzacşie spot pe piaţa valutară (cumpără 1 milion GBP), dar se pune problema fructificării acestei sume  face o tranzacţie şi pe piaţa creditului = acordă un credit sau face un depozit de 1 milion GBP pe un termen care se încadrează în termenul operaţiunii pe piaţa valutară (3 luni – 48 ore). Fructificarea vizează încasarea de dobândă pe piaţa GBP la creditul acordat sau la depozitul constituit. - banca efectuează ea însăşi o operaţiune la termen necesară procurării sumei de 1 milion GBP  la To banca încheie cu un alt partener pe piaţa valutară o tranzacţie la termen de 3 luni, prin care cumpără 1 milion GBP  banca va avea un rezultat al tranzacţiei (câştig/pierdere) determinat ca diferenţă între cursul spot practicat pe piaţă peste 3 luni şi cursul la care s-a efectuat tranzacţia forward. Tranzacţii

6

swap

RMI

CURS 4

Sunt operaţiuni care rezultă din combinarea unei tranzacţii spot cu o tranzacţie forward, ambele având aceeaşi scadenţă sau o combinare între două tranzacţii forward, având scadenţe diferite. Scopul acestor tranzacţii vizează protecţia împotriva riscului valutar, permiţând operatorilor să beneficieze atât de fluctuaţia ratelor de dobândă practicate pe cele două pieţe, cât şi de fluctuaţia cursului valutar. Costul tranzacţiei este dat de diferenţa de rată a dobânzii la valutele implicate în operaţiune pe un interval de timp egal cu scadenţa operaţiunii la termen. EXEMPLU: O bancă a primit un depozit pe şase luni pentru suma de 2 milioane DKK. Dobânzile băncii pentru operaţiunile cu DKK sunt 4% - 4,2% pe an. Banca are posibilitatea să acorde credite în USD. Dobânzile băncii la operaţiunile cu USD sunt 5,7% - 6% pe an. Cursul spot pe piaţa interbancară este: 6,1005 – 19 DKK/USD Fwds (6 luni) = 24 – 32 La To: - banca transformă depozitul în DKK (pe care îl are pentru 6 luni) în USD: 2.000.000 / 6,1019 = 327.767 USD - acordă un credit în USD pentru 6 luni pentru care va încasa o dobândă = 327.767*6%*6/12 = 9.833 USD  suma fructificată din acordarea creditului în USD pe care o va încasa peste 6 luni = credit + dobândă = 327.767 + 9.833 = 337.600 USD - vinde forward suma fructificată în USD contra DKK: 337.600 USD * 6,1029 = 2.060.339 DKK  în To banca ştie că peste 6 luni va încasa echivalentul în DKK al sumei de 337.600 USD, care va însemna 2.060.339 DKK La T6: - banca plăteşte dobânda aferentă depozitului în DKK = 2.000.000*4%*6/12 = 40.000 DKK - ramburseaza depozitul în DKK = 2.000.000 DKK  suma pe care o va avea de plătit aferentă depozitului pe 6 luni va fi: 2.040.000 DKK Rezultat tranzacţie: = încasează 2.060.339 DKK şi plăteşte 2.040.000 DKK  profit 20.339 DKK Concluzie: tranzacţia swap se bazează pe o succesiune de operaţii efectuate la decizia băncii care le iniţiază urmărind o combinare a tranzacţiilor pe piaţa valutară cu cele de pe piaţa creditului astfel încât în momentul iniţierii lor să se poată estima rezultatul tranzacţiei pe baza cursului predeterminat de la tranzacţiile forward. Tranzacţii

de

arbitraj

valutar

Se efectuează dă către bănci pentru sume mari. Aceste operaţiuni urmăresc să valorifice diferenţele de curs valutar sau de dobândă, fără ca arbitrajistul să îşi asume obligaţia pentru preţul valutei. El cumpără pentru a vinde beneficiind doar de diferenţele de curs valutar sau de dobândă. Arbitrajul valutar are ca scop fructificarea soldurilor conturilor de disponibil existente la bănci. Arbitrajul valutar prin operaţiuni forward se bazează pe diferenţele ce ar putea să existe între ratele de dobândă, pe de o parte, şi diferenţele între cursul la termen şi cursul spot practicate pe aceeaşi piaţă, pe de altă parte. Operaţiunea constă în cumpărarea unei valute pe o piaţă unde cursul de schimb este mai scăzut şi revânzarea sa ulterioară (aproape simultan) pe o piaţă unde cursul de schimb al respectivei valute este mai ridicat (şi invers). Arbitrajul este considerat ca fiind o operaţiune fără risc la care operatorul se poate mulţumi şi cu câştiguri mici. Operaţiunea se bazează pe cursuri cunoscute şi nu pe previziuni şi astfel nu se poate solda în principiu decât cu câştig. Înainte de efectuarea unui arbitraj trebuie atent studiaţi, pe lângă cursurile valutare, o serie de factori care ar putea anihila câştigul aşteptat dat de diferenţele certe de curs: cheltuielile de tranzacţionare, comisioanele intermediarilor, cheltuielile de asigurare etc. 7

RMI

CURS 4

Viteza de derulare a unui arbitraj trebuie să fie foarte mare, cu ordine de sens contrar date concomitent deoarece în alte condiţii ordinele de vânzare şi de cumpărare vor influenţa raportul cerere/ofertă, conducând la egalizarea cursurilor într-un interval de timp scurt. Arbitrajul vizează un volum important al disponibilului. Rezultatul tranzacţiei de arbitraj este însă influenţat de condiţiile pieţei monetare, prin faptul că rata dobânzii pe aceeaşi piaţă nu este fixă. În condiţiile în care acordarea de credite se efectuează la dobânda pieţei, rezultatul scontat al tranzacţiei de arbitraj este influenţat, favorabil sau nefavorabil, de modificarea dobânzii pieţei. Arbitrajul prin operaţiuni la termen comportă un grad de risc mai ridicat decât cel prin operaţiuni la vedere. Tranzacţii

speculative

Au ca scop obţinerea de câştig din diferenţa de curs între momentul încheierii tranzacţiei şi scadenţa acesteia, chiar în condiţiile în care operatorul nu dispune de suma tranzacţionată iniţial. Principiul care stă la baza tranzacţiilor speculative este cumpără ieftin şi vinde scump. Aceste tranzacţii se caracterizează posibilitatea obţinerii de profituri de către speculator ca urmare a asumării unui risc în cunoştinţă de cauză. Riscul derivă din faptul că evoluţia cursului nu poate fi preconizată cu certitudine de către speculator. Categoriile de speculatori care operează pe piaţa valutară au în vedere diferenţele de curs valutar de la o zi la alta, fluctuaţiile de curs valutar faţă de media înregistrată pe o anumită perioadă sau variaţiile de curs valutar înregistrate pe perioade mai mari de timp (luni). Sensul operaţiunii (vânzare/cumpărare) este determinat de previziunile operatorului cu privire la fluctuaţia cursului la o scadenţă viitoare: - speculaţii pe creştere (fr. “a la hausse”, engl. “bull”)  pentru o valută care se consideră că se va aprecia la termen, tranzacţia speculativă constă în cumpărarea valutei pe baza cursului la termen prestabilit şi vânzarea spot a valutei la scadenţa operaţiunii; - speculaţii pe scădere (fr. “a la baisse”, engl. “bear”)  pentru o valută la care se prevede deprecierea, tranzacţia speculativă constă în vânzarea la termen a valutei respective la un curs la termen predeterminat, curs mai mare decât cursul spot ce se va înregistra la scadenţa tranzacţiei. Într-o tranzacţie speculativă operatorul îşi defineşte de la început poziţia de cumpărător sau vânzător la termen. În cazul în care tranzacţia speculativă se iniţiază fără a exista un disponibil, finalizarea operaţiunii presupune două soluţii: - existenţa acceptului partenerului de amânare a plăţii cu 24 ore, timp în care operatorul iniţial derulează o tranzacţie de sens invers prin care îşi procură mijloacele de plată necesare; - apelarea la un credit pe termen foarte scurt (1zi), în cazul în care partenerul nu acceptă amânarea plăţii. În cazul în care evoluţia cursului este inversă faţă de cea anticipată de operator, acesta se confruntă cu pierdere, tranzacţiile speculative având cel mai ridicat grad de risc. Intervenţiile speculatorilor atenuează oscilaţiile cursurilor valutare şi datorită lor investitorii interesaţi în plasamente sau vânzări de valute au posibilitatea de a găsi mai uşor contrapartida. Speculaţia este considerată etică deoarece profitul realizat de speculator nu este gratuit, ci este rezultatul riscurilor pe care acesta şi le-a asumat. Tranzacţii

pe

bază

de

opţiuni

Opţiunea de schimb este un contract la termen standarizat care dă dreptul cumpărătorului său, dar nu şi obligaţia de a cumpăra (opţiune de cumpărare – CALL) sau a vinde (opţiune de vânzare - PUT) o anumită cantitate de valută la un preţ prestabilit (preţ de exercitare) în schimbul plăţii unei prime. În funcţie de momentul exercitării opţiunii, ele pot fi: • opţiuni de tip american  deţinătorul opţiunii îşi poate exercita dreptul în orice moment pe durata de viaţă a opţiunii, între momentul încheierii contractului şi scadenţa sa; • opţiuni de tip european  deţinătorul său îşi poate exercita dreptul numai la scadenţă (data de expirare a contractului). Opţiunile asupra cursului de schimb presupun următoarele variante:  opţiuni standardizate (bursiere) negociate în cadrul pieţelor organizate; 8

RMI

CURS 4

 opţiuni negociate pe piaţa interbancară (OTC – over the counter) care sunt opţiuni schimbate ocazional, la înţelegere între două bănci sau o bancă şi un agent economic.

Paralela între aceste două tipuri de opţiuni evidenţiază:

Condiţiile tranzacţiei

Negociate la bursă Standardizate

Scadenţa

Standardizată

Metoda de tranzacţionare

Specifica bursei

Piaţa secundară Comisioane

Continuă Negociabile

Participanţi

Membrii bursei şi clienţii

OTC Stabilită prin înţelegere între părţi (nu sunt condiţii fixe) Determinată în funcţie de dorinţa clientului De la bancă la client sau de la bancă la bancă Fără piaţă secundară Negociabile, incluse de regulă în nivelul primei Baăci, societăti comerciale, instituţii financiare

Elementele unei opţiuni  mărimea opţiunii = este standardizată fiind predeterminată în mod ferm la data încheierii contractului când se decide cu privire la tranzacţionarea unei opţiuni sau a mai multor opţiuni şi se precizează unitatea de tranzacţionare pentru fiecare opţiune în parte;  durata opţiunii = perioada de timp în care opţiunea poate fi exercitată;  preţul de exercitare = preţul predeterminat în momentul încheierii contractului la care cumpărătorul opţiunii are dreptul să efectueze tranzacţia (să cumpere sau să vândă valuta de contract). Este un preţ ferm în raport de care se va stabili şi rezultatul tranzacţiei.  preţul opţiunii = prima achitată de cumpărătorul opţiunii către vânzătorul acesteia în momentul încheierii contractului. Preţul opţiunii este variabil şi se stabileşte la bursă în funcţie de raportul cerere/ofertă pentru opţiunile având la bază aceeaşi valută suport şi cu aceeaşi scadenţă. Avantajele tranzacţionării opţiunilor  managementul riscului = opţiunile Put oferă posibilitatea protecţiei împotriva scăderii cursului valutar al valutei – suport putând fi considerate o poliţă de asigurare împotriva scăderilor de curs valutar. Şi opţiunile Call oferă posibilitatea hedgingului (chiar dacă în cazul lor eficienţa este limitată).  speculaţia = posibilitatea de a tranzacţiona opţiuni intrând şi ieşind din poziţii fără a avea intenţia de exercitare, face acest tip de produse foarte atractive pentru speculatori. Dacă se aşteaptă creşterea cursului valutar al valutei – suport, se poate decide achiziţionarea de opţiuni Call, iar în caz contrar achiziţionarea de opţiuni Put. În ambele cazuri, se poate ieşi cu uşurinţă din poziţii, marcând un profit sau limitând pierderea la nivelul primei plătite.  efectul de levier = levierul oferă posibilitatea de a obţine un câştig mare dintr-o investiţie iniţială mai mică, însă implică şi un risc mai mare în cazul în care evoluţia cursului valutar nu este cea prognozată de operator. Tranzacţionarea opţiunilor oferă posibilitatea de a beneficia de mişcările de curs valutar fără a plăti integral valoarea contractului de opţiune.  diversificarea = achiziţionând opţiuni pe diverse valute se poate construi un portofoliu variat în care riscurile pot fi diversificate, managementul portofoliului de valute fiind astfel mai eficient.

9

RMI

CURS 4

Operaţiuni pe bază de opţiuni

 CALL To

Cumpărător opţiune

Plăteşte prima

Vanzător opţiune

Primeşte valuta la PE Tn

Cumpărător opţiune = cumpărător valută suport

Vânzător opţiune = vânzător valută suport Efectuează plata la PE

CALL CUMPĂRĂTOR opţiune VÂNZĂTOR opţiune

DREPTURI De a cumpăra valuta suport la preţ de exercitare prestabilit De a încasa prima

OBLIGAŢII De a plăti prima De a vinde valuta suport la preţ de exercitare prestabilit

REZULTAT Pierdere limitată la prima plătită Câştig nelimitat o dată cu creşterea cursului Câştig limitat la prima încasată Pierdere nelimitată prin scăderea cursului

Cumpărare CALL

PE

PM

PM = punct mort = PE + prima  acel nivel al cursului în care operatorul nu are nici câştig, nici pierdere (înregistrează un rezultat nul) - Cursul pe piaţă < PE  abandon contract  pierderea = prima plătită - Cursul pe piaţă > PE  exercitare contract: se cumpără valuta suport la PE, se plăteşte prima şi se compară cu cursul pieţei la care valuta suport ar putea fi vândută. Operatorul anticipează creşterea cursului valutei suport. Riscul său este limitat la mărimea primei plătite (= pierderea maximă). Câştigul poate fi nelimitat pe măsură ce cursul de piaţă creşte peste punctul mort. Vânzare de CALL

10

RMI

CURS 4

PE

PM

PM = punct mort = PE + prima - Cursul de piaţă < PE  abandon contract  profit = prima încasată - Cursul de piaţă > PE  exercitare contract: se vinde valuta suport la PE, se încasează prima şi se compară cu cursul pieţei la care valuta suport ar putea fi cumpărată. Operatorul anticipează scăderea cursului valutei suport. Câştigul său este limitat la mărimea primei încasate şi se obţine în cazul în care cumpărătorul contractului nu execută opţiunea de a cumpăra valuta suport. Riscul este nelimitat, pierderea înregistrată fiind cu atât mai mare cu cât cursul de piaţă creşte peste punctul mort.  PUT To

Cumpărător opţiune

Tn

Cumpărător opţiune = vânzător valută suport

Plăteşte prima

Livrează valuta la PE Tn Încasează PE

PUT

DREPTURI

CUMPĂRĂTOR opţiune

De a vinde valuta suport la preţ de exercitare prestabilit De a încasa prima

VÂNZĂTOR opţiune

Vânzător opţiune

Vânzător opţiune = cumpărător valută suport

OBLIGATII De a plăti prima De a cumpăra valuta suport la preţ de exercitare prestabilit

REZULTAT Pierdere limitată la prima plătită Câştig important (dar nu nelimitat) pe măsura scăderii cursului Câştig limitat la prima încasată Pierdere importantă (dar nu nelimitată) prin scăderea cursului

Cumpărare de PUT

PM

PE

PM = PE – prima - Cursul de piaţă < PE exercitare contract: se vinde valuta suport la preţ de exercitare, se plăteşte prima şi se compară cu cursul pieţei la care valuta suport ar putea fi cumpărată - Cursul de piaţă > PE  abandon contract  pierderea = prima plătită 11

RMI

CURS 4

Operatorul anticipează scăderea cursului de piaţă al valutei suport, pierderea sa fiind limitată la mărimea primei plătite. Câştigul este ridicat, dar nu nelimitat pe măsură ce cursul de piaţă scade sub punctul mort. Vânzare de PUT

PM

PE

PM = PE – prima - Cursul de piaţă < PE  exercitare contract: se cumpără valuta suport la preţ de execitare, se încasează prima şi se compară cu cursul de piaţă la care valuta suport ar putea fi vândută - Cursul de piaţă > PE  abandon contract  profit = prima încasată Operatorul doreşte creşterea cursului de piaţă al valutei suport, având un câştig limitat la prima încasată. Pierderea sa este importantă, dar nu nelimitată o dată cu scăderea cursului de piaţă al valutei suport sub punctul mort. Opţiuni din a doua generaţie Pentru o mai bună adaptare la necesităţile de acoperire au fost concepute instrumente noi care modifică una sau mai multe caracteristici aparţinând opţiunilor clasice. Printre noile tipuri de opţiuni negociate pe pieţele specifice se numără:  opţiuni “look-back” = spre deosebire de opţiunile clasice, aceasta modifică preţul de exercitare. Acesta va fi fixat la scadenţă (şi nu în momentul vânzării/cumpărării opţiunii ca în cazul celor clasice), fiind egal cu valoarea cea mai scăzută sau cea mai ridicată înregistrată de opţiune pe toată durata sa. EXEMPLU: Un exportator care are de încasat valoarea unui contract în EUR peste 6 luni se acoperă contra scăderii valorii EUR cumpărând o opţiune PUT look-back cu scadenţa la 6 luni. Va beneficia, la scadenţă, de un preţ de exercitare egal cu valoarea cea mai ridicată înregistrată pe perioada de 6 luni, adică pe durata opţiunii. Un importator care are de plătit valoarea unui contract în USD peste 9 luni se acoperă contra tendinţei de apreciere a monedei americane cumpărând o opţiune CALL look-back pe USD cu scadenţa la 9 luni. Va beneficia la scadenţă de un preţ de exercitare egal cu valoarea cea mai scăzută înregistrată pe durata de 9 luni aferentă opţiunii. Prin acest tip de opţiune, cumpărătorul de CALL se asigură că va obţine valuta suport la cursul cel mai scăzut posibil, iar cumpărătorul de PUT este asigurat că va vinde valuta la cel mai bun (mare) curs posibil. Aceste opţiuni sunt foarte avantajoase, dar şi foarte scumpe, ceea ce motivează faptul că sunt destul de puţin utilizate.  opţiuni asiatice = în cazul opţiunilor clasice, cursul la scadenţă va indica dacă opţiunea va fi exercitată sau nu. În cazul opţiunilor asiatice, preţul de exercitare se determină printr-o medie a cursurilor înregistrate pe piaţă pe durata unei perioade determinate. Este cazul unei opţiuni asiatice cu preţul de exercitare fix. Există şi opţiuni asiatice cu preţ de exercitare flotant, la care valoarea medie a cursurilor se determină în baza cursurilor zilnice sau în baza cursurilor stabilite periodic (săptămânal sau lunar). 12

RMI

CURS 4

 opţiuni asupra unui coş de valute = se caracterizează prin simplitate, cost redus şi posibilitatea de acoperire (printr-o singură tranzacţie) contra mai multor riscuri. Opţiunea are drept suport un indice reprezentativ al riscului de curs suportat de operator. Prima plătită de cumpărătorul opţiunii este în funcţie de volatilitatea acestui indice şi nu în funcţie de valutele care compun indicele. Compensarea parţială a fluctuaţiilor de curs între mai multe valute are ca rezultat faptul că volatilitatea indicelui va fi mereu inferioară volatilităţii atinse de valutele care compun indicele. EXEMPLU: O firmă exportatoare deţine facturi pe următoarele valute: USD (30%), DKK (25%), EUR (25%), CHF (15%), SEK (5%). În loc să tranzacţioneze opţiuni PUT pentru fiecare din cele cinci valute, exportatorul va decide să tranzacţioneze opţiuni asupra unui indice specific, compus din cele cinci valute, ponderat în funcţie de importanţa fiecăreia în cadrul cifrei de afaceri. Avantajele oferite de acest tip de opţiune vizează: - reducerea volatilităţii indicelui, comparată cu cea a valutelor componente ale coşului, are drept consecinţă scăderea sensibilă a preţului opţiunii; - costul şi procedura de gestionare a riscului de schimb se simplifică (se operează asupra celor “n” valute şi nu asupra a “n” opţiuni); - datorită flexibilităţii acestui instrument, părţile vor colabora pentru elaborarea unui indice specific, personalizat, care să corespundă cel mai bine necesităţilor proprii de acoperire. Contractele futures şi forward Ambele sunt contracte la termen dar care prezintă particularităţi proprii: CARACTERISTICĂ Localizare

FUTURES Burse (pieţele contractelor la termen)

Realizarea tranzacţiilor Dimensiunea contractului Scadenţa / data livrării Contrapartida Riscul de credit Comisioane

Afişaj electronic Standardizată Standardizată Casa de Compensaţie Casa de Compensaţie Pentru sume mici comisioanele sunt fixe; pentru sume mai mari sunt negociabile. Depozitul în marjă Asigurată de depozitele în marjă Prin Casa de Compensaţie

Garanţii Lichiditate Reglementare

FORWARD Bănci şi alti operatori (piaţă delocalizată) Telefon / Telex La înţelegere cu clientul La înţelegere cu clientul Banca respectivă sau alt operator Contrapartida individuală Comisioane prestabilite pentru sume mici sau negociabile pentru sume mari. Stabilite de bancă Asigurată prin limitele de credit În baza aranjamentelor bancare

Contractele forward sunt contracte nestandardizate (încheiate prin negociere între părţi) care prevăd cumpărarea/vânzarea unei valute suport la un anumit termen la un curs prestabilit şi nu pot fi executate decât la scadenţă. Rezultatul contrctului se determină comparând cursul prestabilit cu cursul existent pe piaţă la data scadenţei contractului. Contractele futures sunt contracte standardizate de cumpărare/vânzare a unei valute suport la un anumit termen la un curs prestabilit care pot fi executate oricând până la scadenţă deoarece preţul contractului variază zilnic în funcţie de raportul cerere/ofertă pentru contractul respectiv pe piaţă. Contractele futures pe piaţa valutară nu se pot încheia pentru orice fel de valută, ci numai pentru anumite valute selecţionate de bursa la care sunt tranzacţionate (considerate a fi cel mai intens tranzacţionate şi pentru care există un volum suficient de mare de ordine de cumpărare/vânzare).

13