Piata Reina Sofia [PDF]

Zitiervorschau

PIAȚA REINA SOFIA, MADRID Marin Andreea Petre Iulia-Ioana Grupa 26A

Piața Reina Sofia din Madrid este, împreună cu Muzeul Național de Artă Reina Sofia unul dintre principalele puncte ale orașului. Construit în 1796 de arhitectul italian Francesco Sabatini, impozantul sediu cubic al muzeului de astăzi a fost la origine un spital general, de mari dimensiuni, reprezentând doar unul dintre gesturile îndrăzneţe întreprinse de Charles III pentru a conferi Madridului o înfăţişare comparabilă cu a celorlalte capitale europene. În secolul XIX, edificiul lui Sabatini a primit mai multe completări (câteva extensii, un etaj în plus) care au distrus armonia proporţiilor sale de origine şi n-au făcut decât să accentueze contrastul între severitatea liniei clădirii şi împrejurimile sale urbane. Plecând de la acest dialog imposibil între uriaşa construcţie de granit şi clădirile mai mici ce o înconjoară, în secolul XX s-a luat hotărârea de a deveni muzeu de artă contemporană. După reabilitarea realizată în anii '80 de Antonio Fernandez Alba, a urmat, în 1991, intervenţia echipei Vasquez de Castro şi Iniguez de Onzono, care au adăugat doua turnuri exterioare din sticlă, adăpostind ascensoare de mari dimensiuni, iar la sfârşitul anului 2000 i-a venit rândul lui Jean Nouvel să completeze această structură impresionantă. Piața se formează în jurul a altor 3 clădiri: Hotelul Mediodia, un șir de locuințe alipite și Conservatorul de muzică.

Relația spațiului cu orașul Piața Reina Sofia, aflată în Madrid, în țesutul dens al orașului, constituie un important centru istoric, primele datări situându-se în anul 1566, odată cu dorința lui Philip al II-lea de a muta toate centrele de spital, într-o singură zonă din Madrid. Drept rezultat, multe spitale au fost create în jurul «Calle Santa Isabel». Extensia muzeului a fost inaugurată la 10 septembrie 1992 și este închinată Reginei Sofia a Spaniei.

Forma arhitecutural-urbană Planul de bază are formă dreptunghiulară, accesul se face prin colțurile dreptunghiului. Există o ierarhizare a funcțiunilor construcțiilor din jurul pieței. Observăm o discontinuitate de nivel al planului de bază, muzeul și conservatorul fiind situate la o cotă mai mare față de locuințe și hotel, arătând prin aceasta un statut superior oferit zonelor mai înalte. Denivelarea se produce prin intermediul atât al scărilor cât și al pantei de înalțime medie, păstrându-se continuitatea vizuală, dar nu și cea fizică.

Prin tratarea suprafeței planului de bază se induce un impuls de mișcare longitudinală care oferă un efect dinamic.

Forma arhitecutural-urbană Forma generală a fațadelor pieței este rectangulară, având câteva accente volumetrice prezente pe frontul continuu al locuințelor. Clădirile participante, realizate în stil baroc, conferă monumentalitate spațiului urban prin raportul dintre plin și gol și prin decupajul liniar precis al cadrului pieței către cer, acestea fiind de dimensiuni reduse. În plan vertical, piața este alcătuită din 4 fațade, 3 dintre ele desfășurându-se după un ax de simetrie vertical, iar frontul de locuințe este continuu cu înălțimi asemănătoare.

Totodată, scara umană se păstrează prin numărul mic de registre al clădirilor, iar unitatea pieței se definește prin modul de tratare al fațadelor și prin ritmurile fronturilor repetabile.

Forma arhitecutural-urbană Fațada muzeului este alcătuită din 4 registre marcate puternic pe orizontală care descresc prin dimensiune, odată cu golurile, exprimând masivitatea construcției. Acest efect descendent contribuie la ierarhizarea compoziției. În contradicție, casetele vitrate ale lifturilor creează un efect ascendent. În același timp, fiind mai înalte decât clădirea, acestea, alături de cele două monumente ale pieței ce imobilizează compoziția marchează un ax vertical.

Aflându-se lângă un nod de circulație, accesele în piață nu sunt ierarhizate.

Poziționarea pieței oferă mai multe perspective, felul în care dimensiunile pieței, lărgimea, înălțimea ei influențează monumentele depinzând numai de poziția observatorului și de direcția privirii sale.

Forma arhitecutural-urbană Prin intervenția contemporană s-a urmărit creerea unui efect dinamic, tocmai pentru ca piața să nu mai pară statică. De asemenea, datorită formei generale a clădirilor și înălțimilor mici se creează un efect de stabilitate.

Lifturile atașate pe exteriorul muzeului vechi au casetele realizate din sticlă, pentru a permite, prin transparență, observarea clădirii vechi, astfel realizându-se o relație de uniune între "vechi" si "nou".

Compoziția ansamblului Compoziția este realizată din volume simple cu înălțimi reduse, păstrându-se scara umană. Spațiul este unul longitudinal, efect amplificat si de forma generală a clădirilor din jur. Intervenția casetelor din sticlă completează compoziția, creând un efect vertical-ascendent.

În ciuda formei planului de bază, piața se desfășoară atât pe ax longitudinal cât și pe ax transversal. Axul longitudinal este determinat de tratarea suprafeței planului de bază, de forma dreptunghiulară pe care acesta o are, dar și de marcarea orizontală a registrelor pe fațadă.

Datorită poziției scărilor în interiorul pieței, spațiul devine unul ierarhizat. Astfel, construcțiile publice (muzeul, conservatorul) primesc un statut superior și un caracter monumental, iar cele private (locuințele, hotelul) devin subordonate, fiind amplasate la un nivel inferior.

Odată cu amplasarea intervenției noi cât și a poziționării turnurilor din interiorul pieței, aceasta capătă un ax transversal care devine și ax de simetrie vertical al muzeului.

În contrast cu celelalte clădiri, muzeul se remarcă prin dimensiunile sale mai mari atât în plan cât și în fațadă, devenind astfel principalul punct de interes din cadrul pieței.

Modalitatea de integrare a intervenției Cu toate că se află în relație directă cu clădirile baroce, intervenția contemporană, datorită limbajului arhitectural reușește să se integreze perfect în spațiul urban. Totodată, alăturarea atât de directă a intervenției contemporane cu clădirea veche ar fi putut crea tensiuni, dar proiectul reușește să sublinieze importanța fiecăreia dintre ele. Prin transparență, este posibilă observarea clădirii vechi, astfel realizânduse o relație de uniune între "vechi" și "nou".

Reprezentativitatea simbolică În secolul al 18-lea nevoia unui spital mai mare a devenit presantă. Așadar, între anii 1776 si 1781 noua clădire a fost ridicată folosindu-se planuri ale lui Francisco Sabatini, așa cum a poruncit Regele Carlos al III-lea. De atunci, multe adăugări și renovări au fost făcute și fostul spital a scăpat ca prin minune de demolare sub presiunile celor care susțineau că această clădire nu este deloc atractivă. În anul 1977 un decret regal a declarat clădirea un monument istoric național.

În urma transformării spitalului în muzeu, piața capătă unul dintre cele mai importante muzee de artă din Spania, Muzeul Național de Arte Regina Sofia, și totodată devine una dintre principalele piețe din cadrul orașului și punct de atracție turistică.

Concluzii Evoluția pieței și transformarea într-un centru cultural important al orașului Madrid se datorează, în principal, transformărilor pe care muzeul le-a suferit. Printre intervențiile sale, ultima intervenție, constând în cele două lifturi exterioare din sticlă, dă un plus de viață, oferind chiar ceea ce piața avea nevoie: mai mult dinamism. Acestea au rol estetic, dar și funcțional, facând legătura între niveluri mult mai ușoară. Intervenția completează compoziția ansamblului pieței, reușind să se integreze perfect.