Ora 25 [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE LITERE LITERATURĂ ROMÂNĂ – RELEVANȚE EUROPENE SEM I, AN II

Constantin Virgil Gheorghiu, ORA 25

LECT. UNIV. DR MARIUS MIHEȚ

MASTERAND, LARISA TALOȘ (POP)

Constantin Virgil Gheorghiu, jurnalist, romancier și poet român exilat în perioada postbelică, a rămas încă marele necunoscut pentru cititorii din România până astăzi, după ORADEA 2015

aproape un deceniu și jumătate de la Revoluția din decembrie 1989, fiindcă întoarcerea din exil a fost cea mai lentă și însoțită de umbre. Eva Behring distinge trei etape ale exilului în viața culturală românească Prima etapă este cuprinsă între anii 1940 – 1950 când , printre cei ce părăsesc țara se numără Constantin Virgil Gheorghiu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Aron Cotruș, Emil Cioran, Virgil Ierunca etc. Primul „val” al exilului este de proveniență conservatoare ce cuprindea simpatizanții și adepții mișcării legionare, partizanii maestrului Antonescu, monarhiștii și tradiționaliștii în general. C. Virgil Gheorghiu ajunge în Franța alături de Mircea Eliade, Eugen Ionescu, V. Ierunca, M. Lovinescu, Paul Goma, M. Vișniec etc. Cartea care l-a făcut celebru la jumătatea secolului al XX- lea, Ora 25, tradusă în franceză și publicată de editura Plon in 1949, a apărut și în română, limbă în care a fost scrisă, după mai bine de patru decenii in 1991, după ce a făcut înconjurul planetei, în 30 de limbi străine. Romanul Ora 25 evidențiază teroarea istoriei contemporane, subjugată de multe sisteme politice: comunism, fascism, totalitarism, democrație. El atinge prin amploarea și exactitatea prezentării evenimentelor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial punctele slabe ale civilizației secolului al XX-lea: hibridul monstruos creat din împerecherea fiin ței umane cu mașina numită ”sclavul tehnic”, intrarea umanității într-un soi de „post-istorie”, dispariția vechiului umanism care-l plasează pe om în centrul lumii și apariția unei societăți monitorizate, tragedia omului care va ajunge la înstrăinare absolută pentru a-și defini individualitatea sau pentru a deveni perfect din punct de vedere profesional fără a- și da seama de transformarea pe care o suportă. Apar aici fapte și dovezi ce tulbură total maniheismul pe care l-a impus sfâr șitul războiului când judecata este făcută de învingători, aceștia lăsând apoi mărturiile pentru istorie. Johann Moritz este protagonistului romanului. Debutul romanului este o parafrază după romanul Ion a lui Liviu Rebreanu. Johann este un țăran sărac, care se îndrăgostește de fata unui bogat sas pe numele ei Suzana. Vrea cu tot dinadinsul să se căsătorească cu aceasta, dar înainte își dorește să meargă în America să câștige bani și prin acest lucru și independența. Iubirea lor are un sfârșit tragic deoarece mama Suzanei moare, fiind ucisă chiar de so ț, iar cei doi își găsesc refugiul în casa preotului Alexandru Korugă, unde Johann era slugă. Istoria îl face să treacă mereu altcineva. Johann pătimește de pe urma unui șef de jandarmi care-i râvnea nevasta. În urma unui ordin de percheziție, Johann este trimis într-un lagăr de muncă pentru evrei, această uneltire marcându-i viața. Aici capătă alt nume, Jacob

2

Moritz, evadează împreună cu mai mulți tovarăși de lagăr și ajunge la Budapesta , unde este abandonat de cei trei tovarăși. Este prins în Budapesta și închis fiind acuzat de spionaj. De aici este vândut Germaniei dar cu un alt nume: Janos Moritz. Eroul este nevoit să reziste încercărilor la care este supus și mai ales să supraviețuiască unui proces prin care se depersonalizează. Treptat devine străin față de propria persoană, nu mai este cel care a plecat de acasă fără să știe de ce. Este pe rând român, evreu, evreu, maghiar, german. Metamorfozele personajului și aventura la care este supus pe timpul războiului sunt uluitoare. Viața îl supune la luarea unor decizii grave ce îi schimbă destinul: divorțează de Suzana, se căsătorește din nou cu o tânără asistentă germană, nașterea și moartea copilului par niște consecințe ale politicii naziste decât „surprize” ale vieții. Astfel nu mai are nici o însemnătate, nu mai respectă nimic prin care să se deosebească de ceilal ți, iar lagărele sunt expresia acestei decăderi. Johann a suportat regimul de detenţie în lagăre din mai multe ţări: Germania, Ungaria, Franţa, România. În tot acest timp a fost liber optsprezece ore. De la o identitate la alta, de fiecare dată nepotrivită cu ţara în care ajunge împotriva voinţei lui, eroul rămâne un om simplu, care nu înţelege rânduiala lumii, mecanismul funcţionării unui sistem politic, dar mai ales nu înţelege unde a greşit. Romanul Ora 25 impune arhetipul eternului vinovat fără vină. Nu a ucis, nu a furat şi totuşi viaţa i se scurge dintr-un lagăr de concentrare în altul. Intensitatea naivităţii lui sporeşte direct proporţional cu absurdul situaţiei şi a pedepselor. Johann Moritz nu este doar picaro-ul care străbate diverse medii sociale diverse, este intrusul exclus ori de câte ori îşi afla un loc şi un rost. Aventura lui picarescă are sensul răsturnat: dintr-un lagăr în altul şi dintr-o ţară în alta el înţelege tot mai puţin rânduiala lumii. Acţionează precum o logică inversă, cade tot timpul în locul şi momentul nepotrivit. Linia epică a lui Johann Moritz este susținută de Traian Korugă și de so ția lui. Între cele două cupluri există un paralelism ingenuos construit de autor. Războiul îi desparte și îi reunește pe Johann și Suzana după un deceniu, iar pe scriitor și soția lui îi poartă împreună dar și separat prin lagăre și detenție. Traian Korugă își scrie romanul de „viu” pe măsură ce se derulează faptele. Scriitorul spre deosebire de Johann Moritz caută să dea sens faptelor, să conștientizeze răsturnarea lumii. Romanul scris de Traian Korugă se numește Ora 25 și constituie simultan epică, dezbatere, istorie trăită și comentariul ei. Este opera vieții lui și con ține o viziune ce este explicată astfel: Acesta e timpul în care orice încercare de salvare e prea târzie: chiar dacă

3

de Mesia ar veni, ar fi prea târziu. E nu ultima oră, ci o oră după cea din urmă oră. Este, cu precizie, timpul societății occidentale. E ora actuală. Ora exactă!... 1 Traian trăiește aceleași greutăți ca și Johann, o tortură a neînțelegerii și a perplexită ții, de origine existențialistă: Toată suferința mea pornește de la faptul că nu pricep dacă sunt prizonier sau sunt liber. Văd că sunt închis, dar nu pot crede că sunt închis. Văd că nu sunt liber, dar mintea îmi spune că nu există nici un motiv să nu fiu liber. Tortura acestei neînțelegeri este mai grea decât sclavia. Oamenii care m-au închis nu mă urăsc, nu vor pedepsirea mea și nici nu-mi vor pieirea. Ei vor salvarea lumii. Totuși ei mă torturează și mă ucid singur lent.2 Traian Korugă este reprezentantul intelectualităţii vremii în roman. În al treilea plan al romanului, petițiile scrise de Traian Korugă sau ideile din dialogurile cu prietenul său procurorul George Damian sau cu soția sa din monologurile ținute în fața lui Johann Moritz formează miezul dur al cărții, care pune un diagnostic lumii aflate în derivă și luptei dintre cele două blocuri, cel răsăritean și cel occidental. Istoria scrierii romanului se preschimbă în istoria unui eșec, deoarece scriitorul îl abandonează ca să redacteze petiții. Nu este o formă de protest ci o manifestare de luciditate. Când omul nou , sclavul tehnic va stăpâni pământul, el nu va mai avea nevoie de ficțiune, nici de cărți care să mediteze asupra condiției umane, nici de interogații. Pentru el vor gândi al ții, cei ce-l programează.3 Se produce astfel o dezumanizare continuă sub diferite forme: renunţarea la sentimente, reducerea relaţiilor sociale până la automatism şi precizie, aşa cum funcţionează piesele unei maşini. Oamenii sunt trataţi egal, uniform, după criterii tehnice care nu permite concesii. Romanul exploatează împrejurările postbelice: vina germană, persecuţia evreilor şi barbaria ruşilor. Ocupaţia românească vine ca un tăvălug peste România şi peste jumătate din Europa, cu abuzuri, violuri şi crime şi ajunge cu aceleaşi consecinţe devastatoare din satul Fântâna până în Germania de Est.4

1 C. V. Gheorghiu, Ora 25, apud Ion Simuț, Europenitatea romanului românesc, p. 15. 2 Ibidem, p. 16. 3 C.V. Gheorghiu, Ora 25, prefață de Elisabeta Lasconi, p. VI, Ed. Gramar 100+1, Bucure ști, 2004. 4 Ion Simuţ, Europenitatea romanului românesc, p. 16.

4

O întreagă literatură a lagărelor şi a dizidenţei, literatura carcerală sau a închisorilor devine accesibilă publicului românesc numai după 1990. Cronotopul fundamental ce defineşte secolul al XX-lea are două ipostaze: lagărul de concentrare şi închisoarea. Lumea a devenit o înlănţuire sau înglobare de spaţii carcerale ce consacră prizonieratul fiinţei umane. Dovada cea mai bună o avem prin intermediul declaraţiei personajului Johann Moritz de la sfârşitul romanului prin care ne dezvăluie că trecut prin 106 lagăre. O demonstraţie evidentă a altei mize decât verosimilitate transpare în etalarea mai multor consecinţe ce forţează orice logică de cauzalitate şi finalitate: întâlnirea dintre cei doi Korugă, tatăl şi fiul, în acelaşi lagăr, regăsirea familiei Moritz şi întâlnirea cu soţia lui Traian, Nora West într-un moment dramatic când îi aşteaptă un nou lagăr. O asemenea cheie motivează şi finalul: a izbucnit al treilea Război Mondial şi Johann Moritz cu ai săi vor să se înroleze de partea americană. Mircea Eliade afirma: N-am citit nimic, în nicio literatură care să se apropie, cât de departe de teroarea istoriei pe care o îndură personajele dumitale. Consider că Ora 25 este una dintre cele mai mari cărţi ale generaţiei noastre din toate ţările. Constantin Virgil Gheorghiu este cel mai cunoscut romancier român din exil, care a fost interzis timp de 45 de ani în comunism.

BIBLIOGRAFIE: 1. Constantin Virgil Gheorghiu, Ora 25, Editura Gramar 100+1, Bucureşti, 2004, prefaţă de Elisabeta Lăsconi

5

2. Ion Simuţ, Europenitatea romanului românesc, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2008.

6