Nimic Nou Pe Frontul de Vest [PDF]

Zitiervorschau

NIMIC NOU PE FRONTUL DE VEST

ERICH MARIA REMARQUE

Elev: Şuţă Valentina Alexandra Clasa a XI-a A Prof. coordonator: Coralia Stan

1

Argument

“Nimic nou pe frontul de vest” de Erich Maria Remarque este un roman care impresionează prin scenele dure şi sangeroase, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am ales această carte. Erich Maria Remarque detaliază în opera sa trăirile unui supravieţuitor al războiului aşa cum cărţile de istorie nu au făcut-o niciodată. Suspansul şi curiozitatea nu mi-au părăsit mintea în timpul lecturii iar faptul că protagonistul era doar un băiat de liceu aruncat în mijlocul Primului Razboi Mondial m-au facut să nu las cartea din mana. Romanul acesta despre metamorfoza copil-soldat te provoacă inconştient, să te închipui în locul eroilor, care stau în infernul din tranşee, în frig, frică şi foame. Dorinţa implacabilă de a supravieţui, speranţa într-un grăunte de noroc au dezvoltat în aceşti oameni noi instinct sau poate doar i-a readus la primele instincte umane.

2

Războiul Izbucnirea a ceea ce avea să devină Primul Război Mondial a fost primită cu mult entuziasm în marile state europene. Însufleţiţi de poveştile despre mari cuceritori şi campanii glorioase, dornici de aventură şi revanşă, tineri din toate ţările se înrolau în grabă şi porneau spre front în uralele mulţimilor fericite. Se aştepta un război rapid, aseptic şi eficient, cu toţii se vedeau de Crăciun înapoi la casele lor. Însă nu manevrele fulgerătoare, cuceririle rapide şi campaniile în mare viteză urmau să caracterizeze acest conflict ce avea să dureze mai bine de patru ani. Definitorie pentru acest război avea să fie încleştarea dintre marile puteri de pe frontul de vest, concretizată printr-un război neglorios de tranşee şi artilerie în care în termeni de teritoriu puţin s-a câştigat şi puţin s-a pierdut; privit de la distanţă, acest front a fost o mare plictiseală. Lucrurile nu mai arată însă la fel când le priveşti prin ochii naratorului-soldat din “Nimic nou pe frontul de vest” de Erich Maria Remarque. Afli că-n ciuda linei frontului aproape neschimbate de la o zi la alta, aici se luptă pe viaţă şi pe moarte, afli că-n spatele comunicatelor militare seci - baraj de artilerie, atac, contraatac, lovitură, contralovitură- sute de mii de oameni mor în chinuri de ambele părţi. Tinerii ieşiţi de pe băncile şcolii, îmbătaţi cu discursuri patriotice şi treziţi cu puşca-n mână descoperă absurditatea războiului hotărât de atât de puţini şi luptat de atât de mulţi. Moartea ameninţă la tot pasul, e adusă de puşti, mitraliere, grenade, schije, obuze sau de noile invenţii- tancurile şi gazele toxice; te găseşte oriunde-ai fi şi orice-ai face- în tranşee, în pădure, în buncăr, în bucătărie, în latrină, până şi morţii de-abia îngropaţi sunt răscoliţi de obuze. Singura şansă de supravieţuire în acest coşmar este regresia la condiţia de animal, preluarea controlului de către instinct în dauna conştiinţei; doar simţurile ascuţite îţi sunt de ajutor în linia întâi, activarea gândirii înseamnă fracţiuni de secundă-n plus care fac diferenţantre viaţă şi moarte. Singurul mod de-a gestiona ororile din jurul tău -şuvoaiele de sânge, oamenii sfârtecaţi, urletele-ngrozite- este să le ignori, să le împingi la fund pentru alte vremuri, dacă le vei mai apuca. Devii doar o viaţă care-şi doreşte să trăiască, iar orice alte considerente nu-şi mai au rostul- cizmele cele bune ale camaradului amputat nu-i mai sunt de folos aşa că-i normal să le râvneşti, coaja de pâine mai poate fi mâncată chiar dacă-i roasă pe la margini de şobolani. “Nimic nou pe frontul de vest” nu este doar o carte despre ororile războiului, este şi romanul unei generaţii distruse de această conflagraţie. Tineri care abia păşiseră-n viaţă ajung 3

să cunoască totul despre moarte, băieţi care se-nălţaseră-n şcoală pe culmile celor mai frumoase descoperiri, cugetări şi scrieri ale omenirii, plonjează-n abisurile deznădejdii şi-ale luptei pentru supravieţuire. Pentru ei, cei încă fără rădăcini, războiul avea să-nsemne ruperea de trecutul scurt din urmă şi trecerea-ntr-un viitor de la care nu mai au ce să spere. Poate că tocmai lipsa speranţei născută dintr-un război avea să conducă la cel ce avea, nu după mult timp, să urmeze.

4

Prezentarea si comentarea romanului Erich Maria Remarque a dat lovitura cu acest roman începând cu data de 29 ianuarie 1929, atunci când romanul a fost în cele din urmă lansat la Berlin, în cadrul editurii Propyläen. Pe 29 aprilie 1930, Remarque participă la ecranizarea romanului său în regia lui Lewis Milestone, sub denumirea englezească All Quiet on the Western Front, ecranizare care va primi premiul Oscar. Romanul are parte și de ecranizarea germană în luna decembrie a aceluiași an, la Berlin. Șapte zile mai târziu, Centrul de Examinare a Filmelor interzice ecranizarea din ordinul lui Goebbels, pe motiv că rădăcinile lui Remarque nu ar fi pur germane. Din cauza acestei bănuieli absurde, Remarque va fi obligat să părăsească Germania. Deși face o reclamație împotriva interzicerii filmului în cadrul Ligii Germane pentru Drepturile Omului, pe 10 mai 1933 cărțile lui Remarque sunt arse public sub motto-ul național-socialist: „Împotriva trădării literare a soldatului Războiului Mondial, pentru educarea poporului în spiritul apărării!” Atmosfera romanului aduce, în treacăt, cu aceea prezentă în serialul M.A.S.H, chiar dacă iminența morții determinate de câmpul de luptă există în fiecare por al personajelor. Stilul lui Remarque este în mare parte rigid și sobru, dar cum ai putea să scrii despre război fără a-ți adânci riduri? Unul dintre subiectele romanului este tinerețea cea plină de avânt, care abundă de un spirit de sacrificiu pentru propria patrie, tinerețe care va fi, în cele din urmă, umbrită și murdărită de cărbunele morții pe care o va aduce războiul. La vârsta de 18 ani, Erich Maria Remarque (pe numele său adevărat Erich Paul Remark) este recrutat în armată în batalionul de rezervă al regimentului infanterie 78, iar în anul 1917 face parte din compania recruților de pe frontul de vest, garda a 2-a de rezervă din Hem-Lenglet; această perioadă petrecută pe front pare să-i marcheze viața întrutotul. Din cauza sau datorită faptului că este rănit pe front, Remarque este retras din linia teatrului de război, concentrându-se pe scris, urmând să se întoarcă după refacere, ca apoi să renunțe la armată și la toate decorațiile care nu-i făceau cinste. Remarque o cunoaște pe Marlene Dietrich, diva de la Paramount Pictures. Întâlnirea celor doi presupune un magnetism deosebit, căci cei doi vor avea o legătură ascunsă. În cele din urmă, Remarque va fi distrus emoțional de imaginea de sex simbol pe care Dietrich obișnuia s-o afișeze, astfel că îi va scrie într-o scrisoare: ”Scumpa mea pumă, se vorbeşte de tine pe toate străzile…“ În romanul Arcul de triumf (1945), Remarque se va referi, printre altele, prin intermediul narațiunii și a 5

personajului feminin, la relația avută cu o actriță (se bănuiește a fi Dietrich, deși se zvonea că ar fi avut o legătură și cu Greta Garbo). Capodopera “Nimic nou pe frontul de vest” are ca pilon devotamentul tinerilor pentru țară, dornici fiind să o apere în ajunul Primului Război Mondial. Paul Bäumer este figura centrală și vocea auctorială care va prezenta cronologic evenimentele petrecute în teatrul de luptă. Tinerețea arzătoare și dorința fiecărui tânăr de a fi cel mai viteaz dintre viteji se stinge atunci când tovarășii de luptă sunt răniți sau mor sfârtecați de obuzele inamicilor. Cu o luciditate stranie, aproape inumană, Bäumer descrie metalic întregul haos și mizeria în care soldații trebuiau să aștepte să-și piardă viața și dacă dincolo de această așteptare se afla ceva, era faptul că dorul familiilor și al reîntoarcerii le stăpânea sufletele. Dorința de a trăi. Bäumer își dă seama rapid că discursul patriotic de-acasă nu se potrivește cu cel de pe front și că trebuie să renunțe la conștiință pentru a supraviețui, eliberându-și instinctul primar. Remarque evidențiază în rândurile sale modul în care permisiile devin mai dureroase ca gloanțele trase în carnea colegilor, mai dureroase precum urletele cailor nevinovați și răniți de asaltul obuzelor. Cumva, artificiul de a relata detalii cu un anumit simbolism referitor la suferința animală amintește și de tehnica descrierii utilizată de Gustave Flaubert în jurnalul său de călătorie. Permisiile sunt, așadar, crudele clipe care te determină să te întrebi dacă te mai poți numi om, chiar dacă ești biped. Nu există o forță care să te atragă dincolo de sârmele ghimpate, nu există o speranță cum că ai putea reveni la familie fără vreun fel de problemă. Somnul și-a pierdut din esență, iar sufletul din strălucire și recunoștință. Remarque pomenește de modul în care cei de pe front se întorc acasă fără existența unui plan de viitor. Viitorul se va termina o dată cu războiul. „Acum, suntem obosiţi, deprimaţi, secătuiţi, dezrădăcinaţi şi fără speranţă. Nu ne vom mai putea regăsi în nimic de-acum încolo. Nici nu ne vor înţelege, căci înaintea noastră avem o generaţie care a trăit, ce-i drept, împreună cu noi, anii de aici, dar care a avut înainte un cămin şi o profesie şi acum revine la ele, şi va uita războiul; iar după noi avem o generaţie, asemenea nouă în trecut, dar care ne va fi străină şi ne va înlătura.” Oamenii care îi sunt apropiați lui Bäumer mor, unul câte unul. Odată cu moartea, pe front se instalează și singurătatea și nu în ultimul rând, indiferența de a trăi sau nu. Paul își duce pe brațe unul dintre camarazi într-unul din corturile sanitare și îl privește cum se stinge. Nu prietenul lui a murit, ci doar un alt om, pentru că războiul nu ține seama relațiilor dintre oameni, nu ține seama nici de viața care a existat înainte de front. Războiul este prezentul și dincolo de el nu se zărește nimic. 6

”Am pierdut orice sentiment de solidaritate, aproape că nu ne mai recunoaștem atunci când vreunul dintre noi trece pe sub privirile noastre de animale hăituite. Suntem morți fără simțire, morți care, grație unei scamatorii, a unei magii periculoase, mai pot încă alerga și ucide. Un tânăr francez rămâne în urmă, îl ajungem, ridică mâinile, într-una mai ține încă revolverul – nu se știe dacă vrea să tragă sau să se predea – , o lovitură de lopată îi sfârtecă fața. Altul vede asta și încearcă să fugă, o baionetă i se înfige în spate. El sare ca un arc și, cu brațele desfăcute, cu gura larg deschisă a țipat, se prăbușește înainte, iar în spinarea lui se leagănă baioneta. Un al treilea aruncă arma și se ghemuiește la pământ, cu mâinile la ochi.”

7

Rezumatul romanului Războiul, acel război în care ne închipuim bărbaţi îmbibaţi de glorie şi decoraţi cu ordine de tot felul, curajoşi şi mândri nevoie mare, nu e chiar aşa. Erich Maria Remarque deschide cortina unei lumi noi, plină de deziluzii, suferinţă şi durere. Autorul, înrolat în armata germană la 18 ani, prezintă în “Nimic nou pe frontul de vest” războiul din prisma tinerilor ieşiţi de pe băncile şcolii, îmbătaţi cu discursuri patriotice şi treziţi cu baioneta în maina. Paul Bäumer împreună cu alţi tineri de seama lui, se înrolează în armată pentru a apăra Patria. După antrenamente, care nu au durat prea mult, sunt trimişi pe front, acolo unde în tranşee moartea e ca la ea acasă. Infernul din prima linie pare a fi de nedescris. Dar autorul-soldat o face foarte sincer şi laconic: Obuze, mitraliere, aburi de gaze, flotile de tancuri – strivire, devorare, moarte. Dizenterie, gripă, tifos – sufocare, ardere, moarte. Tranşee, lazaret, groapă comună – alte posibilităţi nu există. Sau: Foc concentric, foc de baraj, perdea de foc, mine, gaze, tancuri, mitraliere, grenade de maină – vorbe, vorbe, dar ele cuprind toată grozăvia lumii. Personajul principal, Paul Bäumer, are doar nouăsprezece ani. Sensibil în liceu, visător și romantic, războiul îl transformă într-o ființă crudă, indiferentă; nu-și mai poate aminti nimic din ce a fost cândva; e doar un străin față de adolescentul de ieri; este un soldat. Trăiește o dramă sufletească imensă, transpusă în paginile nuvelei de la persoana I. Acesta descrie tot ce vede în jur, toate ororile războiului, comparând iadul de pe front cu lumea care există dincolo de sârma ghimpată, lumea care nici nu știe ce se întâmplă în sufletul acestei generații destinate morții. Pe lângă aceasta, se întreabă mereu ce va face după război; ce va face generația lui, care a fost luată de pe băncile școlii; până la urmă, renunță să mai gândească, trăiește clipa. O trăiește alături de cei șapte colegi de clasă care au mai rămas în viață; restul au fost uciși. Paul luptă cot la cot cu Albert Kropp, considerat cel mai inteligent din grupul lor, care doar datorită camaraderiei renunță la ideea de suicid, dar povestea căruia rămâne un mister după despărțirea de Paul. Un alt coleg este Haie Westhus, cu un simț al umorului dezvoltat, căzut pe front; tot pe front piere și Fredrich Müller, care ținea neapărat să învețe la fizică până și în tranșee; în război Paul asistă la moartea lui Peter Leer, lui Tjaden, locotenentul Bertinck, Detering, Franz Kemmerich, Joseph Behm… dar ce înseamnă toate aceste nume pentru un război ce a luat mii de alte vieți?

8

Unii tineri, care sunt de ceva timp pe front, par a fi imuni la experienţele cutremurătoare de acolo. Alţii, însă, nu rezistă. Permanent sunt aduşi soldaţi noi pe front – copii, direct de pe băncile şcolii. Fără pregătire, ei sunt trimişi direct în prima linie. Feţele palide de napi, mâinile jalnic încleştate, vitejia lamentabilă a acestor bieţi căteluşi, care totuşi pornesc şi atacă, a acestor bravi căţelusi amărâţi, care sunt atât de intimidaţi că nu îndrăznesc nici măcar să strige tare, iar atunci âand cad, cu pieptul, cu burţile, cu braţele şi picioarele sfârtecate scâncesc încet după mama lor şi încetează imediat atunci când sunt priviţi! Feţele lor moarte, pufoase, şi ascuţite au îngrozitoarea lipsă de expresie a cadavrelor de copii. Ţi se pune un nod în gât când îi priveşti cum se năpustesc, aleargă şi cad. Ai vrea să-i iei la bătaie pentru că sunt atât de proşti şi să-i iei în braţe şi să-i duci din locurile acestea unde n-au ce căuta. Poartă şi ei tunici, pantaloni şi cizme cenuşii, dar celor mai mulţi uniforma le e prea largă, le flutură pe corp, au umerii prea înguşti, trupurile prea firave; nu s-au găsit uniforme cu măsuri de copii. ,,Pentru mine, frontul e o vâltoare halucinantă.(...) Pământ- pământ -pământ!. Pământ, cu cutele, cu gropile, şi cu adânciturile tale, în care te poţi arunca şi pitula. Pământ - în încleştarea groazei, în spasmul distrugerii, în urletul de moarte al exploziilor, tu ne-ai dat uriaşul val îmbietor al vieţii castigate". Aceasta este o strigare de slavire a soldatilor pentru pământul în care se puteau ascunde. Războiul scuză tot, ignoră tot, distruge tot. Naşte fiare şi inadaptaţi. Oratori de ocazie şi eroi fără voie. Răniţi şi morţi. Şi totuşi, există ceva mai rău decât viaţa în tranşee: acele permisii rare, care, atunci când vin, nu îţi aduc altceva decât mai multă amărăciune şi durere în suflet. Să te întorci acasă, purtând încă povara frontului. Să recunoşti mirosul familiar de chiftele de cartofi şi paşii surorii. Să îţi vezi mama şi să nu ai puterea să fii din nou copilul ei. Să parcurgi cu privirea cărţi şi scrisori, tot ceea ce cândva însemnat „viaţă” pentru tine şi să nu te mai regăseşti în ele. Să îţi încerci costumul şi observi că ţi-a rămas mic, asemenea întregului tău trecut. Pentru un soldat, trecutul este golit de semnificaţie, iar viitorul, fără perspective. Ceea ce îi aşteaptă pe combatanţi la încheierea războiului nu este o revenire la normalitate. Normalitatea şi-a perdut capacitatea de a atrage. Urmează doar un şir de ani lipsiţi de sens, într-o lume căreia îi lipseşte puterea de a înţelege: „Acum, suntem obosiţi, deprimaţi, secătuiţi, dezrădăcinaţi şi fără speranţă. Nu ne vom mai putea regăsi în nimic deacum încolo. Nici nu ne vor înţelege, căci înaintea noastră avem o generaţie care a trăit, ce-i drept, împreună cu noi, anii de aici, dar care a avut înainte un cămin şi o profesie şi acum revine la ele, şi va uita războiul; iar după noi avem o generaţie, asemena nouă în trecut, dar care ne va fi străină şi ne va înlătura.” 9

Dupa întorcerea pe front, aflat într-o situaţie fără precedent Paul înjunghie un soldat francez într-o pâlnie adâncă de obuz. Vina şi tristeţea îl cuprind. A încercat în zadar să repare lucrul greşit pe care îl făcuse. Rana era prea adâncă. Soldatul francez a pierit lăsând în urmă o soţie şi copii iar pe Paul plin de regret. Ultimul prieten de care se desparte pentru totdeauna este Kat (Stanislaus Katczinsky), rănit pe câmpul de luptă; încercând să-l salveze, Paul îl duce în brațe la primul cort sanitar, unde descoperă că totul e în zadar – Kat a murit. De la moartea acestuia realizează că-i este indiferent dacă va trăi sau va muri; viața își pierde sensul pentru Paul, acesta murind într-o zi frumoasă de octombrie din 1918, când în raportul oficial s-a menționat ”Nimic nou pe frontul de vest”.

10

Personajele romanului Paul Bäumer Paul Bäumer este naratorul şi protagonistul romanului şi serveste ca purtător de cuvânt al lui Remarque, prin intermediul său fiind capapil să comunice lumii adevărate trăiri cu privire la război. Pe parcursul romanului personalitatea lui Paul este în contrast cu modul în care războiul îl forţează să se comporte. Amintirile sale de dinaintea războiului arată că a fost odată un om complet diferit, faţă de războinicul ce narează povestea. Din cauza ororilor ce le-a adus războiul, Paul învaţă să işi deconecteze mintea de la sentimente astfel încât el isi păstrează sănătatea mintală şi supravieţuieşte. Ca un rezultat, tânărul plin de compasiune devine incapabil să işi jelească camarazii căzuţi, incapabil să se simtă acasă VragicV membrii familiei sale, incapabil să işi exprime sentimentele cu privire la război sau să vorbească despre cele întamplate de-a lungul acestuia. Războiul l-a distrus pe Paul şi a facut din el o maşinărie. Devine un om-animal, bazându-se pe VragicVVent animal de a omorâ şi a supravieţui în luptă. Dar deorece este mult prea sensibil, Paul reuşeşte mult mai greu să se detaşeze complet de sentimente, astfel, întâlnim în roman Vragic de slăbiciune în care emoţiile îl cuprind. Finalul războiului se apropie iar Paul devine din ce în ce mai îngrijorat de viaţa ce avea să urmeze. El VragicVV ca scenele macabre pe care el şi alţi veterani din generaţia lui le-au trăit, au distrus orice viitor posibil, astfel el se simte uşurat de către propria sa moarte: “Când l-au intors, au vazut că nu s-a putut chinui mult; trăsăturile lui aveau o expresie atât de senină, încât părea aproape mulţumit.” Kantorek Kantorek, profesorul care a umplut capul elevilor săi cu idei despre naţionalism şi patriotism, reprezintă defapt o contradicţie a ideilor lui Remarque. La sfatul profesorului foarte multi tineri pornesc la război fără să ştie ceea ce se va intampla acolo. Convinşi de gândurile bune ale lui Kantorek, despre glorie şi eroi, băieţi aflaţi în jurul vârstei de 18 ani, pornesc într-o misiune sinucigaşă fără vreo garanţie că se vor mai întoarce vreodată acasă. Ca şi soldaţi, baieţii au înteles rapid ce înseamna războiul şi au ajuns să dispreţuiască ceea ce odată vedeau ca pe un om plin de înţelepciune.

11

Albert Kropp Albert Kropp este unul dintre colegii de clasă ai lui Paul şi este descris ca fiind cel mai inteligent membru al grupului. Kropp consideră că acest conflict pe care ţări întregi îl suportă ar trebui rezolvat de generali intre ei. Ar trebui să fie structurat ca un festival unde oamenii vin să urmarească generalii armaţi cu bâte, gata să rezolve problemele statului. Haie Westhus Haie este descries ca fiind un bărbat înalt şi puternic ale carui caracteristici îl fac să pară mult mai vârstnic decât ceilalţi camarazi ai săi. Haie reprezintă simţul umorului care nu îi putea lipsii romanului. În timpul luptei, este rănit fatal. În urma acelei răni Paul este capabil sa îi vadă plămnul respirând atunci când Himmelstoss îl duce la adăpost. Fredrich Müller Soldat voluntar, Muller îşi ţine cărtile aproape amintindu-şi constant că educaţia este foarte importantă. Chiar şi în timpul focului inamic el murmura legi ale fizicii. Interesat de gizmele lui Kemmerich, le primeşte când acesta se stinge din viaţă. Moare împuşcat în stomac, într-o durere cumplită, iar gizmele i le oferă lui Paul. Stanislaus "Kat" Katczinsky Kat reprezintă liderul grupului. Are 40 de ani, este matur, puternic şi are un al şaselea simţ când vine vorba despre pericol şi mancare, ceea ce este de admirat. Kat devine aliatul şi prietenul lui Paul. În ciuda motivelor ce l-au adus la război, Kat luptă cu toată inima. El rezolvă întotdeauna conflicte între camarazi şi vânează gaşte sălbatice. Kat moare în braţele lui Paul – scenă dramatică ce umple ochii cu lacrimi. Tjaden Tjaden este unul dintre prietenii lui Paul din Campania A Doua. Este un bărbat slab, în ciuda faptului că mănâncă foarte mult. Pe parcursul romanului, Tjaden plănuieşte răzbunare asupra lui Himmelstoss, deoarece se simte abuzat de către acesta. Caporal Himmelstoss Himmelstoss se bucură atunci când Paul şi camarazii săi greşesc deoarece are plăcerea de ai pedepsi. Răzbunarea băieţilor este crudă, dar bine meritată. Mai târziu, Himmelstoss se

12

alătura tinerilor pe front şi dă dovadă de laşitate. Înţelegând că faptele sale anterioare au fost greşite, îşi cere iertare iar atunci când devine bucătar oferă băieţilor zahăr şi unt. Joseph Behm Joseph Behm a fost forţat de către Kantorek să se alăture războiului, în consecinţă a devenit şi prima victimă a acestuia. În urma decedării sale, camarazii săi au înţeles că intenţiile profesorului îndrumator nu erau atât de glorioase cum păreau la început. Franz Kemmerich Rănit la picior, Kemmerich este internat în spital, unde află că piciorul lui urmează să fie amputat. Gândul că ar putea să rămână fără un picior îl înspăimântă şi se gândeşte să îşi pună capăt zilelor. Bertinck Locotenentul Bertinck este liderul campaniei, respectă şi este respectat de către soldaţi. Le permite să mănânce raţiile soldaţilor căzuţi, sfidând bucătarul Ginger, care nu le-a dat decât raţia alocată lor. Piere într-o explozie împreună cu soldatul Peter Leer. Peter Leer Leer este un soldat inteligent , popular printre femei. Atunci când împreună cu camarazii întâlnesc trei femei de origine franceză, el este primul care reuşeşte să o seducă pe una dintre ele. Se stinge din viaţă în urma unei explozii. Detering Detering este un fermier căruia îi este foarte dor de casă şi de soţie. Iubeşte caii, de aceea este foarte supărat să îi vadă fiind folosiţi în luptă. El vrea să împuşte caii, atunci când îi aude suferind, răniţi în urma focului, pentru a le curma suferinţa. Atunci când vede un cireş înflorind este cuprins de melancolie şi pleacă acasă. Este prins şi nu se mai aud veşti de la el. Gérard Duval Gérard Duval este singurul om pe care Paul l-a omorât cu propria sa mână. Scena în care soldatul francez moare este una tragică, Baumer încercând apoi să îl salveze.

13

Citate impresionante “Dar bombardamentul e mai tare. Îţi distruge raţiunea. Mă las şi mai jos sub sicriu să mă ocrotească, chiar dacă Moartea însăşi se află în el.” “Cimitirul e o ruină. Sicrie şi cadavre zac împrăştiate. Morţii au mai fost omorâţi odată, dar fiecare dintre cei sfârtecaţi a salvat pe unul dintre noi.” “N-am auzit niciodată urlete de cai şi nu-mi vine a crede. E toata jalea lunii, e creaţia martirizată, e o durere sălbatică, îngrozitoare, care geme acolo!” “Tăcerea e motivul pentru care icoanele trecutului nu ne stârnesc dorinţe, ci mai degrabă tristeţe - o melancolie imensă şi inexplicabilă.” “Lângă noi zace un recrut cu părul câmpeniu. Şi-a ascuns faţa în palme. Casca i-a căzut. O pescuiesc spre mine şi vreau să i-o pun pe cap. El ridică privirea spre mine, dă casca deoparte şi, ca un copil, îşi vâră capul sub braţul meu, aproape de piept. Umerii înguşti îi tremură. Umeri ca ai lui Kemmerich.”

“În timp ce ei încă mai scriau și dădeau cu gura, noi am văzut lazarete și muribunzi; în timp ce ei considerau că a sluji statul e fapta cea mai măreață, noi știm că teama de moarte e mai covârșitoare.” “Ne-am călit am devenit bănuitori, nemiloși, răzbunători, cruzi – și asta a fost foarte bine, căci tocmai însușirile acestea ne lipseau.” “Plecând, suntem ostași posaci sau bine dispuși – sosim în zona unde începe frontul și devenim animale-oameni.” “Are dreptate. Nu mai suntem tineri. Nu mai vrem să cucerim lumea. Suntem niște fugari. Fugim de noi înșine. E viața noastră. Am avut optsprezece ani, am început să îndrăgim lumea

14

și viața – și a trebuit să tragem cu pușca în ele. Primul obuz care a explodat ne-a lovit drept în inimă.” “Uneori se întâmplă chiar să fim tratați omenește.” “Iar eu mai știu că, atâta vreme cât ne vom afla în război, tot ce se duce la fund în noi, ca niște pietroaie, se va trezi după război, și abia atunci va începe răfuiala pe viață și pe moarte.” “De ce nu ni se repetă mereu că voi cei de dincolo sunteți niște biete ființe la fel ca și noi, că mamele voastre tremură de teamă ca și ale noastre și că și vouă și nouă ne e la fel de frică de moarte, că ne așteaptă aceeași mizerie, și aceeași suferință.” “Mie, însă, fiecare răsuflare a muribundului îmi seacă inima. Omul acesta care moare are ceasurile de partea lui, are un cuțit invizibil cu care mă străpunge: timpul și gândurile mele.” “- Camarade – îi vorbesc mortului din celălalt colț, însă pe un ton calm și resemnat – astăzi tu, mâine eu. Dacă scap cu viață, camarade, voi lupta împotriva răului care ne-a zdrobit amândurora ceva: ție viața – iar mie……? Tot viața.” “Detunăturile grenadelor de mână ne oțelesc brațele, picioarele; chirciți ca pisicile alergăm, învăluiți de talazul acesta care ne poartă, care ne sălbăticește, care face din noi tâlhari, ucigași; talazul care ne inmulțește puterile în toiul fricii, al mâniei, al setei de viață, care caută salvarea noastră și luptă pentru ea. Tatăl tău de-ar fi printre cei de acolo, și n-ai șovăi să-i arunci grenada în piept!” “Pe front nu există tăcere, și vuietul lui obsedant ajunge atât de departe încât nu scăpăm niciodată de el.” “A cazut in octombrie 1918, într-o zi în care întregul front era atât de liniştit şi calm, încât comunicatul oficial s-a mărginit doar la fraza “Nimic nou pe frontul de vest”. Căzuse cu faţa în jos şi era întins pe pământ, ca şi cum ar fi dormit. Când l-au întors, am văzut ca nu trebuie să fi suferit mult; chipul său avea o expresie atât de senină, încât părea aproape mulţumit că s-a terminat aşa.”

15

16

Bibliografie http://www.sparknotes.com/ http://en.wikipedia.org/ http://www.shmoop.com/

17

Cuprins 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Argument……………………………………………………………………pag. 2 Războiul……………………………………………………………………..pag. 3-4 Prezentarea si comentarea romanului……………………………………….pag. 5-7 Rezumatul romanului………………………………………………………..pag. 8-10 Personajele romanului ……………………………………………………... pag. 9-13 Citate impresionante…………………………………………………………pag. 14-15 7. Bibliografie………………………………………………………………….pag. 17

18