Monografia Putna [PDF]

Zitiervorschau

Ion DIACONU (coordonator) •

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ION DIACONU (COORDONATOR)

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA Ediţia a II-a

EDITURA TERRA FOCŞANI 2013

Coperta seriei: Michaela Istrate ___________________________________________________________________________________________

Culegere computerizată: Adrian Mirodone; Corectură şi tehnoredactare: Costică Neagu; Prelucrări foto: Corina Gherasim. ____________________________________________________________________________________________

Au apărut: S. Mehedinţi-Soveja Costică Neagu Ioan Ciocârlan Simion Hârnea N. AL. Rădulescu S. Mehedinţi S. Mehedinţi Dumitru Pricop - 65 S. Mehedinţi-Soveja S. Mehedinţi Costică Neagu Gheorghe Istrate Aurel V. Sava Nicolae Damian S. Mehedinţi Constantin Apostol Dumitru Pricop ʼ70 x x x

S. Mehedinţi

- Synopsis; - Simion Mehedinţi, biobibliografie; - Scrieri alese; - Biblioteca populară ,,Comoara Vrancei”; - Vrancea - geografie fizică şi umană; - Etnografie; - Antropogeografia; - ,,Alcătuirea mea de prinţ vrâncean”; - Creştinismul românesc; - Ethnos, o introducere în studiul omenirii; - Simion Mehedinţi, prozator şi publicist; - Dialog cu invizibilul…; - Documente putnene, vol. I-II; - Ţara Vrancei…; - Caiete, vol. I; - Amarul sânge al strugurilor; - Mioritice, lacrima păstorului învins - Focşanii de altădată: Dimitrie F. Caian - …, I. M. Dimitrescu - Însemnări cu privire….

- Primii paşi, primele certitudini.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Monografia Judeţului Putna / coord.: Ion Diaconu. - Focşani : Terra, 2013 Bibliogr. ISBN 978-606-8299-66-2

I. Diaconu, Ion (coord.) 94(498)

Editor: Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi” Str. Timotei Cipariu, nr. 5 cod 620004, Tel. / Fax. 0237 / 620001 email: [email protected]; mobil: 0723276188

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

V

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

VI

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI Ediţia de faţă a lucrării ,,x x x - Monografia Judeţului Putna” continuă seria restituirilor, iniţiată de Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi” din Focşani care, pe lângă reeditarea operei lui Simion Mehedinţi, a iniţiat retipărirea unor lucrări fundamentale pentru cultura şi istoria acestui ţinut: N. Al. Rădulescu – Vrancea, geografie fizică şi umană; Aurel V. Sava - Documente putnene; Ioan Ciocârlan - Scrieri alese (antologie); Simion Hârnea - Biblioteca Populară ,,Comoara Vrancei”; Ionel Ene - Istoria creştinismului vrâncean de la origini până astăzi, vol. I; Nicolae Damian - Ţara Vrancei, studiu de geografie culturală; Neculai Jechianu - Un apostol vrăncean; Focşanii de altădată: D. F. Caian - Istoricul Oraşului Focşani; I. M. Dimitrescu - Însemnări cu privire la Oraşul Focşani. La acestea semnalăm monografii ale unor aşezări vrâncene şi monografiile a două mari personalităţi născute pe acest meleag, care au urcat pe cele mai înalte culmi ale ştiinţei: Dumitru Pricop, Horia-Vintilă Furtună, Costică Neagu Acad. Valeriu D. Cotea, la 80 de ani; Costică Neagu (coordonator) - Pe-un picior de plai, profesorul Vasile N. Taftă la 80 de ani. Lucrarea de faţă reproduce, textul şi iconografia (125 de fotografii), ediţiei I din 1943. Precizăm că am reprodus întocmai textele şi documentele transcrise de autori, în prima ediţie, fără a face o transcriere fonetică, transcriere care ar fi îngreunat înţelegerea textului de către cititorul de astăzi. Menţionăm că am adus ortografia lucrării la zi fără a face modificări în forma cuvintelor. Am suspendat vocala ,,u” final (ochiu, războiu), am înlocuit litera ,,s” cu ,,z” în unele cuvinte ca: răsboi, museu; am înlocuit apostroful (ʼ) cu cratima, acolo unde acesta făcea legătura între două cuvinte (sʼa, sʼau). Am scris numele de popoare, zilele săptămânii, lunile anului şi numele punctelor cardinale cu literă iniţială mică,. De asemenea, am scris prepoziţiile compuse (dela) în cuvinte diferite, am scris cuvinte ca: de cât, ori cât, fie-care, fiind-că, cu grafia actuală (decât, fiecare, fiindcă etc.), conform grafiei actuale. Cuvintele ,,cari/carii”; noui au fost scrise în forma actuală ,,care”, noi (adj.) pentru a nu se crea confuzii cu substantivul ,,cari” sau cu numeralul ,,nouă”. Deoarece Monografia Judeţului Putna, ,,întâia care apare aici sub auspiciile autorităţii”, pe care iniţiatorul acestei lucrări, prefectul Judeţului Putna, P. N. Pavlu o considera - ,,necesară chiar pentru localnici, căci vor cunoaşte în mod amănunţit evoluţia prin care a trecut acest colţ de ţară de la întemeiere şi până VII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

astăzi.” -, a fost elaborată de un colectiv de mari specialişti, fiecare în domeniul pe care l-a girat, am considerat că e necesar ca cititorii de astăzi să afle măcar câteva cuvinte despre viaţa şi activitatea celor care au lucrat la această operă ştiinţifică. Mulţumim cu această ocazie dlui Florin Dîrdală, arhivist la Arhivele Naţionale Focşani, Vrancea, pentru profesionalismul şi entuziasmul cu care a răspuns solicitării noastre de a participa la acest demers documentar în ce priveşte pe cei care au elaborat această lucrare. De asemenea, întrucât în precizările privind sarcinile membrilor colectivului de autori, se afirmă că: [Materialul] ,,a fost coordonat şi aranjat conform planului monografic stabilit de prof. Ion Diaconu care a supravegheat şi executarea tipografică”, am înregistrat lucrarea la Biblioteca Naţională a României, cu autor-coordonator ,,Ion DIACONU (coordonator)”, conform regulilor actuale de înregistrare a lucrărilor tipărite în România. Am considerat că prin acest gest se recunosc şi pe această cale drepturile şi meritele profesorului şi folcloristului de minte şi suflet, Ion Diaconu… Cu această ocazie aducem mulţumirile noastre, celor care au încurajat demersul nostru, pentru apariţia acestei lucrări - dl Academician Valeriu D. Cotea, dna prof. Paula Diaconu-Bălan, Prefectura Judeţului Vrancea, prefect ing. Cătălin Popescu, Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Vrancea, -, acum cu ocazia zilei de 24 Ianuarie 2014, ziua simbol a unităţii noastre naţionale, atunci când românii tindeau către idealul de aur, al naţiei: ,,un neam, un suflet, un hotar şi o credinţă”. (Dumineca Poporului) C. N.

VIII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

O CARTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ Monografia Judeţului Putna, acum la a doua ediţie, este o lucrare cu un destin ,,tragic”, o carte de învăţătură care a apărut într-un moment total nepotrivit pentru etapa istorică în care urma să intre România la sfârşitul Celui de al doilea Război Mondial. La momentul apariţiei sale, monografia reprezenta efortul unor intelectuali putneni puternic ancoraţi în realităţile economice, sociale, ştiinţifice şi culturale ale Ţării de Jos a Moldovei. Cei care făcuseră din Focşani, prin Liceul ,,Unirea”, o cetate a şcolii româneşti, cei care au publicat lucrări fundamentale pentru această parte a ţării şi nu numai (Ion Diaconu - Ţinutul Vrancei; N. Al. Rădulescu - Vrancea, geografie fizică şi umană; Aurel V. Sava - Documente putnene; C. D. ConstantinescuMirceşti, H. H. Stahl - Documente vrâncene etc.), cei care au făcut din Secţiunea Focşani a Fundaţiilor Culturale Regale, un adevărat focar de cultură naţională unde au conferenţiat cele mai mari personalităţi ale momentului (Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, Mihail Sadoveanu, C. Rădulescu-Motru, Ion Pillat, Al. Tzigara-Samurcaş, C. C. Giurescu, Mircea Eliade, Ioan Petrovici, Cezar Petrescu, Ion Ciocârlan, Ion Diaconu şi mulţi alţii), au făcut în anul 1943 un dar de nepreţuit trăitorilor de pe acest meleag: Monografia Judeţului Putna. Monografia… face parte din acele lucrări temeinice, de sinteză, elaborate în timpul războiului, când ,,spatele”, cei care nu erau pe front, se gândeau cum va trebui să se desfăşoare viaţa noastră după ce vor tăcea armele, când… ,,va învinge cel care lucrează mai mult, mai ieftin şi se mişcă mai repede” (S. M.) Afirmăm că Monografia… a avut un destin tragic, pentru că, deşi lucrarea era absolut necesară pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală a Judeţului Putna (azi Vrancea), prin materialul prezentat, prin ideile promovate şi prin soluţiile pe care le sugera, a intrat în coliziune cu noua stăpânire care avea alte planuri cu viitorul acestui neam - distrugerea rădăcinilor şi tăierea aripilor. Astfel, lucrarea a intrat în ,,ilegalitate” imediat după terminarea războiului, fiind trecută sub tăcere, consultată pe sub mână, dar niciodată citată sau reeditată. A devenit în scurt timp o adevărată raritate bibliologică, autorii ei au fost marginalizaţi - în cel mai fericit caz -, sau au fost aruncaţi în temniţele comuniste (I. Diaconu, Neculai Jechianu), ca duşmani ai poporului, evident pentru fapte imaginate. Lucrarea pe care o edităm este o monografie după modelul gustian în care identificăm ,,cadrele” (cosmic, biologic, psihic, istoric), precum şi ,,manifesIX

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

tările” sociologice umane (economice, spirituale, moral-juridice, politicoadministrative), precum şi ,,voinţa socială – esenţa vieţii sociale” (D. Gusti), în fapt motorul progresului unei unităţi sociale (comunităţi, organizaţii, grupări). Nu ne-am propus să facem un studiu critic al scrierii, ci vom releva câteva dintre elementele care fac din monografia de faţă o lucrare etalon, atât pentru a intui din punct de vedere sociologic parcursul Judeţului Putna de la apariţia sa (organizarea statală a Moldovei) şi până în momentul elaborării lucrării: ,,Acest judeţ cuprinde în limitele sale şi una din cele mai tipice depresiuni subcarpatice - Vrancea -, în care viaţa arhaică românească se mai păstrează încă nealterată şi care este un izvor nesecat pentru studii antropogeografice şi etnografice, iar seismicitatea specifică pe care o are, o face să fie în atenţia oamenilor de ştiinţă atât de la noi din ţară cât şi de aiurea”. (p. 21) Citind lucrarea, dacă nu ştii, chiar nu bănuieşti că a fost elaborată în timp ce ţara noastră de afla în război de 2 ani (22 iun. 1941). Se cultivă ideea de continuitate a vieţii, economice şi spirituale pe acest meleag: ,,…subsolul său [al Judeţului Putna], lucru dovedit, conţine sare, cărbuni, gaze naturale, petrol, bogăţii care aşteaptă vremuri de linişte, capitaluri şi iniţiativă pentru a fi puse în valoare”. (p. 21). În Judeţul Putna se oglindeşte zbuciumata istorie a Ţării de Jos a Moldovei, partea de câmpie fiind călcată de toate hoardele barbare care s-au scurs între curbura munţilor şi cotul Dunării, ,,vadul moldo-vlah”. Focşaniul a fost ars şi jefuit de nenumărate ori. Vrancea, ţinut simbolic, şi-a păstrat autonomia chiar şi după înfiinţarea principatelor, motiv pentru care Dimitrie Cantemir a numit-o ,,Republica Vrăncii”. ,,Vrancea, din cele mai vechi timpuri, cum dovedesc documentele, era situată în „locuri tari” şi cu locuitori de mare bărbăţie”. (p. 32) Timpurile moderne au călcat pe grumazul Vrancei ,,mai rău ca în coloniile africane, 80 de bani hectarul de pădure, cu concursul avocaţilor misiţi, intermediari, a politicienilor influenţi”. Jaful nechibzuit al pădurilor, făcut de către societăţile forestiere străine cu ajutorul ,,cozilor de topor”, locale a pustiit Vrancea - „Jos pustiu şi jale, sus ruini şi devastări”. În tot acest marasm statul intervine dând bani pentru împăduriri (,,Să împădurim”), cheltuind până în anul 1938 pentru lucrări tehnice, suma de lei 1.500.000 care continuă mereu”. (p. 37) Astăzi se produce o nouă răstignire a codrului vrâncean. Având în vedere noile mentalităţi şi religia conaţionalilor ,,după noi potopul”, nu se ştie ce se va întâmpla dacă nu veghem la o exploatare raţională a pădurii: furtuni, deşertificare, dezastre naturale, poluare. Statul să fie atent pentru că menirea lui nu e numai pentru a crea şi a culege taxe. Trebuie să-şi asume anumite sarcini chiar dacă acestea pot părea că încalcă drepturile omului. Aceasta a fost logica apariţiei Codului silvic în 1910. X

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Ceea ce surprinde în mod deosebit în Monografia Judeţului Putna este implicarea statului în organizarea activităţilor economice (agricultură, drumuri, zootehnie, industrie), asistenţă socială, asistenţă medicală, învăţământ, culte. Chiar dacă Monografia… ,,este întâia lucrare care apare sub auspiciile autorităţii”, e de reţinut şi de remarcat faptul că prin exactitatea datelor pe care le prezintă, prin constatările şi propunerile făcute prin grupul de autori, specialişti remarcabili în domeniul pe care-l prezintă, putem afirma fără teama de a greşi că lucrarea nu este una partizană. Autorii lucrării urmăresc să releve doar adevărul, iar propunerile făcute urmăresc ridicarea nivelului economic şi spiritual al trăitorilor de pe acest meleag. În ce priveşte agricultura, pe lângă organizarea muncii (Consilieratul agricol judeţean; camere agricole; servicii: agricol, zootehnic, veterinar, silvic; ocoale: viticol, agricol, silvic), specialiştii atât câţi erau, munceau pentru creşterea nivelului de cunoştinţe în domeniu, pentru o eficientizare a exploataţiilor agricole, introducerea culturii legumelor, a cartofului în zona de munte, crearea unor pepiniere speciale după ,,Atacul filoxerei” (1896), înfiinţarea Şcolii de Viticultură de la Odobeşti (1901), înfiinţarea Staţiunii Experimentale de Viticultură şi Enologie, Odobeşti (1936) etc. Se milita pentru creşterea producţiei de porumb şi de grâu, introducerea mijloacelor tehnice de lucru etc. ,,…trebuie acţionat şi asupra elementului om, întrucât acesta, cu calitatea sa de proprietar privat al solului, cu mentalitatea şi cu pregătirea sa şcolară de azi, nu este în stare să accepte pe de-a-ntregul îndrumările şi prescripţiile de ordin tehnic agricol, în vederea sporirii producţiei.” Credem că diriguitorii agriculturii judeţului nostru de astăzi ar trebui să citească acest capitol al lucrării cu creionul în mână, mai ales în ceea ce priveşte situaţia dramatică în care se află viticultura vrânceană, în cădere liberă. Mai trebuie să vedem cum au rezolvat cei de atunci problema cooperaţiei: ,,Avem aproape o totală lipsă de organizare a ţărănimii, atât la desfacerea plusului de produse cât şi la aprovizionarea cu cele de primă necesitate, ce nu se pot obţine în gospodăria proprie.” (p. 93) În ceea ce priveşte industria putneană credem că ne va fi de mare folos să vedem în momentul de faţă, după ce am distrus industria comunistă ca fiind ,,un morman de fiare vechi”, energofagă, dar şi din motive de furt generalizat. Să vedem ce soluţii mai avem. Evident, nu propunem să ne întoarcem în perioada interbelică, dar… o lectură mai atentă a Monografiei Judeţului Putna ne-ar deschide mintea cuprinsă de gândul la furt, la îmbogăţire prin şmecherii şi prin politică, prin… ,,plimbă marfa”, intermedieri şi speculaţii etc. Iată care era profilul industriei putnene în 1943 sau ce se propunea: zahăr la Sascut, zahăr şi produse chimice la Mărăşeşti, marmeladă la Vidra, textile la Focşani, fabrici de mobilă, fabrici de spirt, fabrici de prelucrare şi conservare a XI

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

legumelor, fabrici de prelucrare a laptelui, fabrici de prelucrare a strugurilor, de distribuire a vinului - o resursă care putea aduce bunăstarea oamenilor. Cred că ar trebui ca azi să reflectăm măcar la două întrebări din care s-ar desprinde măcar două iniţiative: Ce fac crescătorii de oi cu lâna, cu pieile de oaie sau de miel pe care le sacrifică? Ce fac viticultorii cu vinul, pe care nu-l pot vinde, dar nici nu-l pot conserva pentru mai mulţi ani pentru că nu au spaţii de depozitare corespunzătoare? Concluziile privind dezvoltarea industriei putnene demonstrează că, chiar în condiţii de război, capitalul autohton era în creştere şi consolidare - 90 de firme româneşti faţă de 13 întreprinderi străine. Comerţul, activitate care ,,cere energie, stăruinţă, cunoştinţe şi mai ales ascuţime de spirit”, a avut o mare perioadă de glorie când marele drum comercial dintre Moldova-de-Sus şi Moldova-de-Jos şi când Galaţiul era port deschis porto-franco -, tinde să devină un comerţ cu amănuntul, din comerţ en-gros, datorită lipsei infrastructurii (căi ferate, drumuri pietruite). Comerţul putnean se face şi prin târgurile anuale (Vidra - cel mai important, Nămoloasa, Domneşti-Târg, Vizantea, Mărăşeşti, Panciu, Mândrişca, Năruja, Adjud, Vulcăneasa, Bârseşti sau prin târgurile săptămânale Focşani, Sascut, Adjud. Având în vedere importanţa comerţului - ,,sângele care întreţine viaţa economică a naţiunii” -, au fost înfiinţate şcoli comerciale care dau cunoştinţele necesare pentru practicarea unui comerţ civilizat, dar le formează şi convingerea că ,,o ţară fără comercianţi harnici şi iscusiţi, pierde din toate punctele de vedere”. În privinţa populaţiei, se relevă câteva lucruri care erau la vremea respectivă, în măsură să dea bătăi de cap societăţii, dar mai ales nouă, celor de azi: - ştiinţa de carte, analfabetismul. Chiar dacă statistic situaţia se mai îmbunătăţise faţă de 1916, când nemţii ne-au aruncat ocara care ne-a roşit obrazul, ,,Popor de analfabeţi” (S. M.), totuşi în 1943, din 150.883 locuitori, 90.081 erau ştiutori de carte, 40,40% analfabeţi şi doar 2.720 de persoane aveau ,,instrucţia superioară celei primare”. Astăzi ne plângem de calitatea şcolii. Ce-i de făcut? Tablourile privind ,,Ştiinţa de carte după felul instrucţiei şi profesiei”, exploatarea solului, comerţ, transporturi, credit, reprezentanţi, agenţi comerţ etc., sunt semnificative pentru nevoile de atunci, dar pot deveni sugestii pentru noi, pentru generaţia tânără care este din ce în ce mai dezorientată şi demobilizată ,,Pentru ce să învăţ dacă nu găsesc serviciu, n-am unde să lucrez!?...” - mişcarea populaţiei, evoluţia demografică, semnalează faptul că chiar în perioada de criză natalitatea din judeţ este mai mare decât în alte judeţe. Raportul dintre născuţi şi decedaţi pe grupe de vârstă, cauzele deceselor, fenomenul imigraţiei sunt tot atâtea probleme care cer soluţii cum ar fi: asistenţa medicală XII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

- bolile sociale, asistenţa socială organizarea educaţiei adulţilor (Şcoala Superioară Ţărănească): ,,În ceea ce priveşte o politică demografică, este bine să se ia măsuri înainte de a se ajunge în situaţia Franţei. Germania şi Italia au făcut acest lucru la timp şi rezultatele sunt satisfăcătoare.” (p. 145) Referitor la ,,restaurarea Vrancei”, autorii sugerează soluţii la care ar trebui să reflectăm şi noi astăzi: apicultura, cultura nucilor, prelucrarea lânii, creşterea viermilor de mătase, păstoritul. Perspectivele şi şansele industriei putnene se materializau şi atunci, dar şi acum în muncă şi resurse ţinutului: sare, cărbune, petrol ceea ce ne poate aduce: industrie alimentară, industrie chimică, forestieră, textilă etc. Cu toate că mai erau foarte multe de făcut, se observă că asistenţa medicală ocupă un loc important în sarcinile pe care şi le asumă statul: 12.295 923 lei, reparaţii spitale şi dispensare după cutremurul din 1940 şi 4.031.435 lei pentru construcţii noi şi îmbunătăţiri de localuri sanitare. Astfel, Monografia Judeţului Putna dezvăluie adevăratele probleme ale Vrancei, sugerând şi soluţii, unele valabile şi astăzi: - regiunea Vrancea este cea mai oropsită, atât medical cât şi în alte privinţe; - starea proastă a comunicaţiilor este un motiv pentru care fug intelectualii; - se impune crearea unei echipe sanitare de vară - mobilă -, prin care să se identifice bolile sociale şi să se facă o educaţie sanitară a populaţiei; - se propune ca medicii şi personalul sanitar din Vrancea Istorică să fie plătiţi cu ,,trei salarii în plus faţă de alţi medici din ţară”; - se semnalează existenţa de ape minerale la Vizantea, Tulnici şi Lepşa. În concluzie, cred cu tărie că Monografia Judeţului Putna este o adevărată carte de învăţătură pentru statul român, pentru noi, pentru gestionarea tuturor domeniilor vieţii sociale, ştiinţifice şi culturale. Cultura trebuie ajutată, trebuie încurajaţi adevăraţii creatori, oameni de cultură şi agenţi culturali, pentru că prin ei ne câştigăm dreptul la istorie. Economia, fie de stat, fie particulară, trebuie obligată să se încadreze în legislaţia statului român. Legile trebuie să fie dure, punitive, dar drepte ,,ca lumânarea”. Una dintre cele mai mari drame ale Vrancei a fost răstignirea codrului vrâncean. Codul silvic din 1910 n-a putut pune stavilă jafului declanşat de: samsari, cozi de topor, acaparatori, bogătaşii satului şi de chichiţele avocăţeşti, iar Vrancea ajunge un adevărat deşert - Vrancea cheală. Avem datoria să fim atenţi şi să învăţăm din greşelile, dar şi din realizările trecutului, pentru a putea merge mai departe, cu bine. decembrie 2013 Conf. dr. Costică NEAGU XIII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

AUTORII LUCRĂRII MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA - medalioane Panaite N. PAVLU (Pângăraţi-Neamţ 30 decembrie 1881-). A făcut studiile primare în satul natal. În anul 1903 a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi - Cavalerie şi Infanterie, iar în anul 1908 şi-a dat examenul de capacitate pentru funcţia de administrator de plasă (echivalent cu funcţia de subprefect). S-a căsătorit la 18 august 1907 cu Lucreţia Covrig şi împreună au avut patru copii: Coralia, Florin, Traian şi Neculai. Pentru servicii aduse ţării, a fost distins de-a lungul timpului cu mai multe decoraţii: Steaua României, Coroana României, Avântul Ţării, Bărbăţie şi Credinţă, Comemorativa ,,Regele Carol I”, Comemorativa ,,1916-1918” etc. La 14 august 1942, prin Decretul nr. 2388, a fost numit în funcţia de Prefect fără gradaţie la Judeţul Putna, în locul colonelului Papadopol Mihail, acesta fiind solicitat de Ministerul Apărării Naţionale. Până în anul 1944 când a fost eliberat din funcţie, găsim prin hârtiile vremii, câteva caracterizări ale acestui funcţionar, dintre care menţionăm câteva: ● Este sănătos şi rezistent, posedă cunoştinţe profesionale foarte temeinice şi are multă experienţă în administraţie; ● Este foarte corect în serviciu, inteligent şi cu mult bun simţ; ● Este punctual şi foarte bun gospodar, dar mai presus de toate este corect şi demn. Pe lângă aceste însuşiri recunoscute în timpul respectiv, mai relevăm o calitate care decurge din iniţiativa sa de a elabora o lucrare în care să se ilustreze întreaga viaţă culturală, spirituală şi socială a acestui ţinut aşezat aici în vadul moldo-vlah pe unde au trecut toate urgiile. Astfel, în anul 1942, după ce fost numit ca prefect al Ţării de Jos a Moldovei, moldoveanul născut în ţinutul de legendă al Neamţului, a reuşit să adune în jurul său toţi intelectualii şi specialiştii acestor locuri, dând acestui ţinut prima şi cea mai onestă monografie a regiunii Putna, în care era cuprinsă cea mai mare parte a actualului judeţ Vrancea. Putnenii în mulţumesc pentru gândul cel bun şi pentru ,,Cartea albă” a acestor locuri. Cu această întreprindere şi încrustat numele pentru veşnicie în sufletele noastre! ● ● ● XIV

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ION DIACONU (Spineşti-Vrancea, 24 sept. 1903 - Iaşi, 9 dec. 1984), folclorist şi publicist, fiul Măriuţei şi al lui Ioan C. Diaconu, notar şi dascăl de biserică. Face primele 5 clase la Şcoala din Tulnici, care azi îi poartă numele, apoi studiile liceale la Liceul ,,Unirea” din Focşani (1915-1923). Urmează apoi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1923-1926), unde îi are ca profesori pe: Ovid Densusianu, care îi devine mentor, N. Cartojan şi Charles Drouhet. Funcţionează ca profesor de limba şi literatura română, de limba franceză sau drept, în anumite perioade, la Liceul Unirea din Focşani (1929-1948), unde este şi director în anii 1939-1940. Desfăşoară o bogată activitate, ca elev, în cadrul Societăţii ,,Grigore Alexandrescu”, iar după terminarea facultăţii revine ca profesor la Liceul Unirea unde conduce Societatea ,,Grigore Alexandrescu”, editează revista ,,Ethnos” (1940-1941) şi în 1930 îi apar lucrările ,,Ţinutul Vrancei” şi ,,Păstoritul în Vrancea”. La Liceul ,,Unirea”, înfiinţează şi conduce Muzeul de Etnografie şi Istorie şi devine secretar al Subsecţiei de Conferinţe Focşani, a Fundaţiei Culturale Regale (1934-1940), timp în care, în oraşul de pe Milcov, conferenţiază mari personalităţi culturale şi ştiinţifice ale timpului: I. A. Bassarabescu, I. Cantacuzino, Mircea Eliade, C.C. Giurescu, Iorgu Iordan, S. Mehedinţi, Leca Morariu, D. Murăraşu, Cezar Petrescu, Ion Petrovici, Ion Pillat, Al. Procopovici, C. Rădulescu-Motru, Liviu Rebreanu, M. Sadoveanu, I. M. Sadoveanu, Al. TzigaraSamurcaş. Urmare a acestei activităţi, Ion Diaconu va strânge aceste conferinţe pe care le va publica în volumul: ,,Tradiţie şi actualitate românească”, Focşani, 19361937, vol. I, II, III, conferinţe pe care Asociaţia ,,Simion Mehedinţi” îşi propune să le reediteze, ca un omagiu adus truditorilor pe ogorul culturii putnene. Adevărata vocaţie a lui Ion Diaconu, a fost cea de folclorist. Pasionat până la uitarea de sine de cultura populară vrânceană, I. Diaconu a desfăşurat o cercetare fără precedent a folclorului vrâncean (a investigat 12.000 de informatori, a descoperit 91 de variante ale Mioriţei, mergând până la originea fenomenului creaţiei acestei capodopere), a avut intuiţia descoperirii motivului-tip al MioXV

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

riţei în variata auzită de la Costanda Păun din Spineşti: ,,După cinci decenii de cercetare, Ion Diaconu afirmă că varianta Costánda Păun rămâne ca motiv definitoriu Mioriţa, tipul păstoresc”. (Paula Diaconu-Bălan). Ion Diaconu a primit două premii ale Academiei, a primit o bursă de studii în străinătate pe care a refuzat-o, a scris şi a publicat următoarele opere: Folklor din Râmnicul Sărat, I (1933); Folklor din Râmnicul Sărat, II (1934 - premiul „Ion Heliade Rădulescu“ al Academiei Române, în 1936); Psihologie şi creaţie populară (1935 extr. din Anuarul Arhivei de Folklor); Aspecte etnografice putnene (1936); Sensuri şi aspecte la Ion Creangă (1938); Orientări folklorice (1941 - extr. din Ethnos); Note critice şi bibliografice, I (1941); Poesia populară de „militărie” în războiul nostru din 1941 (1942); Orientări folklorice, II (1942); Orientări etnografice, I (1943); Note critice şi bibliografice, II (1943); Orientări folklorice, III (1943); Aspecte şi direcţii în folklorul românesc (1944); Folklor din Râmnicul Sărat, III (1948). După anul 1948, an de mare cumpănă în cultura română, Ion Diaconu intrat şi el în malaxorul ,,revoluţiei culturale” pe care au lansat-o comuniştii împotriva celor care au lucrat cu credinţă înainte de… După Reforma ,,roşie” profesorul Diaconu a fost ,,detaşat în interesul învăţământului” la Şcoala Profesională Tehnică Agro-Silvică şi Şcoala nr. 2 din Focşani, pentru ca în anii 1952-1954 să facă un ,,stagiu de reeducare la Canal, la Poarta Albă” - nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. După ce a fost eliberat, Ion Diaconu a continuat munca sa ştiinţifică în ,,ilegalitate”, fără de nici un ajutor de la stat, trăind din mila prietenilor. I-au fost reeditate: Ţinutul Vrancei, vol. I-II ediţie nouă, Bucureşti, Ed. pentru Literatură, 1969, împreună cu alte «Balade», cu «Doine. Bośiti. Strigături», prefaţate prin două studii ale autorului care a expus aspectele teoretice de până în august 1968, tratând Criterii asupra monografiei etnografice, folklorice şi dialectale, apoi Vrancea etno-istorică, sociologică, folklorică şi dialectală; Cântăreţi şi povestitori populari. Cîteva criterii asupra monografiei folclorice, Bucureşti,1980, Ed. Minerva, redactor Ioan Şerb; Ţinutul Vrancei, vol. III-IV, Ed. Minerva, Bucureşti, 1989, redactor şi studiu introductiv Paula DiaconuBălan. Moştenirea ştiinţifică lăsată de Ion Diaconu, în special Albumul Vrancei, este mult mai mare şi aşteaptă să fie dată la iveală prin devotamentul dnei Paula Diaconu-Bălan şi poate prin sprijinul mediului academic şi chiar al comunităţii vrâncene şi ieşene. ,,Atitudinea imparţială pentru cauza ştiinţei ferite de veleitarismul politic, de şovinism sau de alte manifestări ce nu aveau nimic comun cu spiritualitatea poporului nostru, a situat pe autorul revistei Ethnos între opozanţii la curentele extremiste „de dreapta“, iar după război, la cel „de stânga“, care a măcinat XVI

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

energia creatoare a intelectualităţii noastre rezistente la comunism şi a trecut scrisul românesc prin furci caudine”(Paula Diaconu-Bălan), au făcut din Ion Diaconu o mare conştiinţă ştiinţifică şi morală a ţării şi a Vrancei. ● ● ● I. M. DIMITRESCU, Focşani 5 martie 1883-1971), fiul lui Mihai şi al Nataliei Dimitrescu. Primele clase primare le-a făcut la Bucureşti, apoi la Şcoala de Băieţi, nr. 2, Focşani, căreia i se mai spunea şi ,,Şcoala lui Alexandru Puiu”. Aici a avut ca dascăli pe: Alexandru Georgescu, Grigore Diaconescu şi Gheorghe I. Rarincescu, dascăli importanţi ai şcolii focşănene. După terminarea cursului primar, a intrat în anul 1896, în prima clasă de Gimnaziu la Liceul ,,Unirea” - azi Colegiul Naţional ,,Unirea”, gimnaziul fiind inclus pe atunci în cuprinsul liceului (cursul inferior de liceu). După liceu a satisfăcut Legea recrutării stagiul militar, a participat la Războiul Balcanic (iunie-august 1913), a participat şi la Primul Război Mondial, fiind mobilizat la 15 august 1916. Din 1 aprilie 1917, a urmat Şcoala Pregătitoare a Ofiţerilor de Rezervă. Din martie 1908, şi-a început cariera în administraţie, fiind numit copist în Cancelaria Prefecturii Judeţului Putna, iar după încheierea Primului Război, în anul 1919, fiind numit şef de birou în Cancelaria prefecturii şi, din 1924, şef birou principal. În 1929 a absolvit complet cursurile Şcoalei Superioare de Ştiinţe de Stat din Bucureşti cu teza de licenţă intitulată „Descreşterea Populaţiei Româneşti în oraşele Moldovei”. Pe 8 august 1930 este numit provizoriu secretar general al judeţului, i-au fost încredinţate alte posturi: director de prefectură, prim pretor al subprefecturii Bilieşti (1935), subprefect în locul lui Ioan Ispir, aflat în concediu, în 1937. În anul 1939, a ieşit la pensie, după cererea depusă la sediul administrativ al Ţinutului Dunărea de Jos, la vârsta de 56 de ani. Alături de activitatea sa profesională, I. M. Dimitrescu a desfăşurat o bogată activitate culturală şi ştiinţifică prin care a contribuit la propăşirea culturală a Oraşului Focşani. Astfel, lucrarea sa ,,I. M. Dimitrescu - Însemnări cu privire la Oraşul Focşani”, o adevărată cronică a Focşaniului, a apărut în anul 1931, cu ocazia Congresului Ligii Culturale care s-a ţinut la Focşani. XVII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

I. M. Dimitrescu a lăsat scrieri literare şi publicistice, au rămas scrieri în manuscris precum şi destul scrieri în manuscris. Dăm mai jos scrierile publicate: 1). I. M. Dimitrescu - Focşanii în vremea Unirii, idei dintr-o conferinţă rostită din partea Ligii Culturale, la 80 de ani de la Unire, 24 pagini; 2). I. M. Dimitrescu - Îndrumătorii (figuri focşănene de ieri), Tipografia Sentinela, Focşani, 1933, 50 p.; 3). I. M. Dimitrescu - Însemnări cu privire la Oraşul Focşani, Prefaţă de G. G. Longinescu , Bucureşti Ed. Bucovina, I E Toroutiu 1931, 78 p.; 4). I. M. Dimitrescu - În fata Măgurei, din ciclul - Oameni de la oraş - Tip. Sentinela, Focşani, 1934, 52 p.; 5). I. M. Dimitrescu - Ţinutul jertfei (Judeţul Putna de ieri şi de azi) - Tip. Gheorghe D Mircea, Focşani, 1938, 43 p.; 6). I. M. Dimitrescu - Putna pitorească, legendară şi a vechilor amintiri, în: Monografia Judeţului Putna, Focşani, 1943, pp. 24-52). Au mai rămas de la I. M. Dimitrescu 9 lucrări în manuscris, 3 conferinţe, 4 discursuri, care îşi aşteaptă în viitor editorii, pentru că au valoare documentară şi literară. ● ● ● Neculai JECHEANU (Văsui, azi Vrâncioaia 13 oct 1891-3 aug. 1967, Putna Seacă, Vrancea). AUTOBIOGRAFIE Mă numesc Jechianu Şt. Nicolae, domiciliat în Comuna Făurei, Raionul Focşani, Regiunea Bârlad, născut în anul 1891, luna octombrie, 13, în comuna Vrăncioaia, Raionul Năruja, Regiunea Bârlad, din părinţii Ştefan şi Ana. Părinţii au avut 6 ha loc fâneaţă; sau ocupat cu agricultura şi nu au făcut niciun fel de politică. Fraţi am avut 5 şi anume: Ştefan, Ion, Constantin, Maria - decedată şi Angheliţa în viaţă. Ca avere, au avut fiecare cca. 2 ha, loc fâneaţă şi arătură, n-au ştiut carte şi n-au făcut niciun fel de politică. Sora mea, Angheliţa, văduvă de război (1916), soţul Merăuţă Toader [fiind] mort în război; are şase copii orfani de război, 3 ha loc arătură şi fâneaţă; nu ştie car-te, nu face politică. Fraţi am avut 5 şi anume: Ştefan, Ion, Constantin, Maria - decedată şi Angheliţa - în viaţă. Ca avere, au avut fiecare cca. 2 ha loc fâneaţă şi arătuXVIII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ră, n-au ştiut carte şi n-au făcut niciun fel de politică. Sora mea, Angheliţa, văduvă de război (1916), soţul Merăuţă Toader [fiind] mort în război; are şase copii orfani de război, 3 ha loc arătură şi fâneaţă; nu ştie carte, nu face politică. Eu sunt căsătorit la 12 ianuarie 1912 cu Safta Ion Istrate din Bârseşti, din părinţii Ivan Istrate şi Magdalena, ambii decedaţi. Socrul meu a fost funcţionar fiscal în Bârseşti, soţia - casnică. Politică n-au făcut. Soţia are 8 fraţi în viaţă şi unul mort. Doi sunt învăţători în Suraia şi Bârseşti, restul fete măritate cu diverşi ţărani din Bârseşti [şi] din Păuleşti. Au cca. câte 2-4 ha loc de arătură şi fâneaţă. Nu ştiu ce politică fac. Rude în străinătate n-am. În anul 1902, am intrat în cursul primar. În 1907, am intrat în Şcoala de Agricultură Vaslui, pe care am absolvit-o în 1911. La 1911-1916, am funcţionat suplinitor în învăţământul primar la Negrileşti şi Văsui. La 15 august 1916, am fost mobilizat în Regimentul 10 Infanterie, cu care am făcut războiul până în 1919. În 1917 am fost trimis la Şcoala Militară [de] Ofiţeri Rezervişti - Botoşani, unde am făcut 4 luni, până în aprilie 1917, când am fost trimis pe front, la Regimentul IV Infanterie, şi repartizat la Compania VIII mitraliere - comandant de pluton, unde am sta până la demobilizare … din 15 mai 1918. În nov. 1918, am fost din nou mobilizat la p. s. a. Reg. IV Inf. şi demobilizat în 1919. De la această dată n-am mai fost concentrat până în 1941. Am fost avansat sub-lt. la 1 iulie 1917 şi la 1 aprilie 1920 la gradul de locotenent. N-am mai avut nicio avansare de la acea dată. În 1941 am fost concentrat pe 15 iunie, la Reg. Jandarmi Putna, de unde am fost demobilizat la 15 august 1941. În 1943, luna martie, am mai făcut altă concentrare de 30 zile la Reg. Jandarmi Gorj. De la acea dată n-am mai avut nicio legătură cu armata. În viaţa civilă am avut ca ocupaţii agricultura şi funcţiunea de cooperator la Coop. „Unirea Vrancei” din 1920 până în 1948, când am fost pensionat. La această cooperativă am avut succesiv diferite funcţiuni: contabil, administrator şi director. Avere personală am posedat şi posed: 1 ½ ha fâneaţă la Vrăncioaia şi casa bătrânească. Mai am 3 ha loc arabil vie şi pomi la Putna Seacă, cumpărătură din 1928 de la Marchiza Brâncoveanu. Soţia posedă ca zestre de la părinţi 4 ½ ha loc la Putna Seacă cu vie şi pomi şi cca. 0,50 ari la Bârseşti. Altă avere n-am avut şi nu am. N-am nici casă în Focşani sau în altă parte şi n-am dobândit din anul 1928 altă avere decât cea arătată mai sus. În viaţa politică am activat în Partidul Ţărănesc până în 1934, când am XIX

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

fost exclus pentru atitudine antimanistă. De la acea dată am făcut politică independentă până în 1940, luna septembrie, de la care dată n-am mai făcut nici un fel de politică până în 1946 când am aderat la Partidul Ţărănesc Dr. N. Lupu, până la autodizolvarea acestuia. În 1934, am fost ales senator la Camerele profesionale - agricultura - Reg. Galaţi, având contracandidaţi 2 mari moşieri: I. Cămărăşescu din Partidul Naţional-Ţărănesc (Maniu) şi Ion Carp de la liberali, care erau atunci la guvernare. În Senat, am funcţionat până în 1937, când s-a dizolvat. Activitatea parlamentară am desfăşurat-o în sprijinul ţărănimii şi muncitorimii, ducând lupta alături de alte forţe democratice contra oligarhiei partidelor istorice, contra moşierilor şi cartelurilor capitaliste, care speculau neomenos ţărănimea şi muncitorimea, demascând prin interpelări şi comunicări abuzurile administrative şi politicieneşti de pe acele vremuri. Din 1948 până în 1952 stau la Putna Seacă, unde mă ocup cu agricultura. Politică nu fac, altă avere nu posed. Dau... ca martori pe orice om din Vrancea şi pe următoarele persoane din actuala guvernare: Mihai Ralea, academician, Stanciu Stoian, ministru, Marin Stancu, ministru adj., Ministerul Agriculturii, prof. dr. N. Lupu academician, toţi din Bucureşti; ing. Al. Pranischi, insp. agr. al [reg.] Galaţi, Isac Kohn, I. Mihăileanu, V. Streche, Panait Popescu, dr. Ţanu, ing. Mihăescu, col. Botez, gen. Botea şi orice altă persoană veţi crede necesar a da informaţiuni din Oraşul Focşani şi jud. Putna, care îmi cunosc activitatea şi comportarea publică. Aceasta-mi este autobiografia pe care o dau şi semnez. s.s. N. Jechianu 15 dec. 1952, Focşani Aceasta era autobiografia dată de cooperatistul Neculai Jecheanu, securităţii. Pe când oferea informaţii preţioase pentru întocmirea Monografiei Judeţului Putna, nici nu bănuia ce lovituri cumplite îi va oferi destinul mai târziu. Din Fişa Matricolă penală, mai aflăm că a fost simpatizant şi membru al Partidului Ţărănist. A fost arestat pe 27 august 1957 şi a fost depus la penitenciar pe 22 octombrie 1957, fiind condamnat de Tribunalul Militar Constanţa pentru uneltire împotriva regimului cu hotărârea nr. 525 /1957. Pedeapsa a constat în 9 ani de închisoare, dar a fost graţiat în anul 1963. Moare la scurt timp după eliberare şi este adus şi înmormântat în curtea bisericii din Vrâncioaia lângă Monumentul Eroilor. Meritele sale nu au fost puţine. Ajungând senator, a ajutat atât Vrancioaia cât şi comunele din jur. A reuşit, făcând rost de bani, să cumpere pământ mai roditor, să împroprietărească sătenii şi să înfiinţeze Satul Putna Seacă, aproape de Focşani. A plătit, asemeni altor fruntaşi ţărănişti Coposu, Diaconescu, C. T. Dumitrescu şi alţii, cu XX

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ani grei de închisoare şi surghiun pentru crezul lui politic. Deşi a rulat mari sume de bani a trăit modest, asemeni consătenilor lui şi a murit sărac. ● ● ● Preot Honoriu FILIMON (n. Blăgeşti-Buzău 1901-1982, Focşani) este autorul capitolului ,,Biserici, Mănăstiri şi Culte”. S-a născut într-o familie de credincioşi ortodocşi din Blăgeştii Buzăului. A urmat Seminarul Teologic ,,Sf. Gheorghe" din Roman, apoi, între 1923-1927, cursurile Facultăţii de Teologie din Chişinău. În 1924 a f ost hirotonit preot pe seama Bisericii ,,Săpunaru” din Focşani, unde a depus o rodnică activitate pastoral-misionară. A fost protopop al Oraşului Focşani, iar între 1938 şi 1944 a condus revista Oastea creştină. Pentru activitatea sa ,,antimuncitorească” de până la instalarea comunismului, la 16 iulie 1949, părintele Filimon a fost arestat. Un an mai târziu a fost condamnat de Tribunalul Militar Galaţi la 7 ani de muncă silnică. A fost purtat prin temniţele de la Focşani, Galaţi, Canal şi Gherla. După eliberarea din 1956 şi până în 1962 a slujit la Parohia vrânceană Moviliţa. Ulterior, a mai slujit timp de trei ani la Biserica ,,Donie” din Focşaniul său drag. Pentru calităţile sale duhovniceşti deosebite, părintele Filimon a fost respectat şi pomenit de credincioşii vrânceni . În 1982, a trecut la cele veşnice. ● ● ● Prof. Dumitru POPA (n. 27 septembrie 1907-) a elaborat împreună cu institutorul Petre Iosif, capitolul ,,Consideraţiuni geopolitice”. Dumitru Popa a trecut bacalaureatul în anul 1927 şi licenţa în litere în anul 1931, la Universitatea din Bucureşti. A fost numit profesor cu titlu definitiv în învăţământul secundar de băieţi, Liceul ,,Unirea” din Focşani, prin Înaltul Decret Regal, nr. 823 din 6 martie 1941, pentru specialităţile geografie si istorie. XXI

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

A fost căsătorit Adelaida sau Adela, numită şi dra Luzis şi au avut o fată, Maria, născută în 1937. ● ● ● Profesorul Ghiţă/Gheorghe CHIRIAC (Râmniceni, Măicăneşti, Vrancea, 23 nov. 1905 - Focşani 31 dec. 1977). A făcut studiile primare în satul natal, a urmat Şcoala Normală din Râmnicul Sărat, unde a fost şef de promoţie (media 10), motiv pentru care a fost oprit ca institutor la Şcoala de Aplicaţie. A urmat Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde a fost unul dintre studenţii cei mai străluciţi ai profesorului N. Iorga. Acesta nota pe una dintre lucrările sale, notată cu 10, următoarea apreciere: ,,E o foarte bună lucrare, cea mai bună din acest an şi una dintre cele mai bune pe care le-am căpătat în toată cariera mea de profesor de 40 de ani. Trebuie să meargă la Fontanay-aux-Roses”. A terminat stagiul militar în 1927 în cadrul Regimentului 38 Infanterie Putna. Deşi a trecut licenţa (Diploma de Licenţă nr. 23 02 /1934) cu ,,magna cum laudae”, a rămas în ţară. A fost iniţial (1935) profesor la Liceul ,,Mihai Viteazul” din Târgul Mureş, Liceul Dragoş Vodă din Sighetul Marmaţiei (1937). În acelaşi an, vine la Focşani unde funcţionează la: Şcoala Normală şi la Liceul ,,Al. I Cuza”. Din 1939 este transferat la Liceul de Băieţi ,,Unirea” de unde s-a pensionat. În perioada 1945-1948, a fost director al Liceului ,,Unirea”, ,,perioadă în care au fost cei mai fructuoşi ani” din cariera didactică. Profesorul Ghiţă N. Chiriac, ,,alături de folcloristul Ion Diaconu a contribuit la organizarea secţiei de Etnografie a Muzeului de Istorie din Focşani”, a fost preşedinte a Societăţii de ştiinţe istorice şi filologice, a început monografia Liceului ,,Unirea” pe care a publicat-o în foileton”. (prof. N. Chifan) ● ● ● Inspector ing. Marin GEORGESCU. Este originar din Bucureşti, unde în 1925, pe lângă funcţia de inginer silvic era şi censor la o societate de credit. Marin Georgescu (M. G. Georgescu) cum îl mai găsim în unele documente, specialist silvic, a manifestat un interes sporit în domeniul său de activitate, scriind lucrări pertinente pentru zona sa profesională. XXII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

După anul 1930 s-a mutat în Oraşul Focşani, în 1938 fiind identificat ca şeful Inspectoratului Silvic Focşani. În această calitate iniţiază o frumoasă corespondenţă cu Serviciul Istoric al Marelui Stat Major al Armatei, în care propune, ca în amintirea eroilor din primul Război Mondial, aşa cum a făcut şi Ştefan cel Mare cu Pădurea Dumbrava Roşie, să realizeze, pe Frontul Jertfei şi al Victoriei din Judeţul Putna, Pădurea ,,Vitejii Neamului”. Colaborarea cu Serviciul Istoric al Armatei s-a dovedit rodnică, acesta participând activ la acest proiect, până la venirea anului 1939, care anunţa lucrurile întunecate şi deloc plăcute. Ce a urmat se ştie, de către noi toţi. Proiectul ,,Pădurea Vitejii Neamului”, chiar şi nefinalizat, a rămas pentru viitor, un posibil proiect benefic, care nu ar trebui abandonat. Capitolul ,,Pădurile Judeţului Putna” pe care l-a elaborat ing. Marin Georgescu pentru Monografia Judeţului Putna, pe lângă lucrurile negative pe care le-a subliniat, cu privire la trecutul, prezentul şi viitorul Aurului Verde, conţine aspecte extrem de utile şi pentru zilele noastre. Unul din domeniile care pot contribui la dezvoltarea României postdecembriste îl constituie refacerea, protejarea şi exploatarea raţională a fondului forestier naţional. Câteva din ideile expuse de către inspectorul general silvic M. G. Georgescu sunt în perspectiva unui proiect economic naţional de viitor. Dar pentru ca acest lucru să se realizeze este nevoie de voinţă politică şi de o gândire economică naţională. ● ● ● Petre IOSIF (Zapodia-Nisporeşti, Comuna Boteşti, Judeţul Neamţ 1897-Focşani?!) din părinţii ,,ţărani fruntaşi”, tata fost notar, primar, controlor fiscal, mama fără carte. Copilăria a petrecut-o în satul natal ,,situat la 6 km de Hanul Ancuţei”, în ţinutul mirific zugrăvit de M. Sadoveanu. Şcoala primară a început-o în satul natal (1905-1907) şi a finalizat-o la Roman (19010). În anii (19131918) a urmat cursurile Şcolii Normale ,,Vasile Lupu” din Iaşi, iar în 1919 a luat capacitatea [examen de titularizare în învăţământ]. În 1920 a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Bucureşti. În perioada 19201931, a funcţionat la Şcoala Primară din CoXXIII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

muna Hălăuceşti, Judeţul Iaşi, unde a fost şi învăţător şi director de şcoală. La 1 septembrie 1931 s-a transferat, la cerere, la Şcoala de Băieţi nr. 3 din Focşani, unde a funcţionat, fără întrerupere, până în anul 1943 ca institutor, timp de 5 ani fiind şi director al acestei şcoli. Aici pe lângă activitatea didactică, a organizat activităţi şi şezători culturale, a înfiinţat o cantină a şcolii şi o cantină pentru 50 de bătrâni. La 1 septembrie 1943 a fost detaşat cu serviciul la Bucureşti la Ministerul Învăţământului - Direcţia Sanitară. În martie 1945 a fost avansat, prin Decret Regal, în funcţia de inspector şcolar general primar şi Secretar al Consiliului Inspectorilor generali în învăţământul primar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, unde a lucrat până în 1948. A fost căsătorit cu Elena P. Iosif cu care a avut trei copii. Activitatea sa didactică s-a desfăşurat din 1924 până în 1974. Activitatea sa didactică s-a desfăşurat la Hălăuceşti, Focşani şi Bucureşti. Petre Iosif a desfăşurat o bogată activitate didactică, publicistică şi creatoare. A colaborat la revistele locale ale vremii: Ghiocei, Frământări didactice, Şcoala Putnei, Milcovia, Arici-pogonici etc., lăsat multe lucrări în manuscris, a depus un fond arhivistic personal la Arhivele Naţionale Vrancea, fond care ar putea fi cercetat şi valorificat de dascălii şi oamenii de cultură focşăneni. ● ● ● Alexandru V. NICOLAU (1911, Focşani - 30 octombrie 1944, Focşani). Statisticianul judeţului, a cărui viaţă oferă unele indicii despre perioada aproximativă a întocmirii Monografiei Judeţului Putna. A urmat cursurile primare în Focşani, după care a urmat cursurile Şcolii Comerciale din Focşani, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie. Pe 8 august 1936, fiind absolvent şi al Şcolii de Statistică din Bucureşti, a fost angajat referent statistic la Prefectura Judeţului Putna. S-a căsătorit în anul 1937 cu Margareta Orzărescu, iar copilul lor, Nino-Lucian, s-a născut în anul 1938. A fost mobilizat pe frontul de răsărit de la 9 iulie 1941 până la 5 februarie 1943, când a revenit la Focşani. Aceasta este data, după care, se pare, că s-a întocmit proiectul viitoarei Monografii de judeţ. Se stinge din viaţă, devreme, la Focşani, la 30 octombrie 1944. ● ● ● Marin STANCU (!??!) a elaborat capitolul ,,Aspectul agricol al Judeţului Putna”. Pe când a fost rugat să participe la întocmirea Monografiei Judeţului Putna, Marin Stancu era directorul Camerei Agricole din judeţ. Contribuţia sa cu studiul amintit mai sus a permis să se vadă clar orientarea lui şi a lăsat să se întrevadă, chiar şi puţin, ce va urma să se facă în viitor, dacă vremurile îi vor fi prielnice, atât profesional, cât şi politic. XXIV

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Şi vremurile i-au făcut pe plac. Venirea regimului comunist la cârma României l-a găsit pe inginerul nostru, agronom cu rădăcini, se pare, tot în aceste locuri ale Babei Vrâncioaia, pregătit să-şi aplice ideile, model sovietic, la fel ca şi mentorul său, M. Chiriţescu-Arva, un alt mare agronom vestit în perioada interbelică, care găsea ca soluţie pentru problemele numeroase ale agriculturii din România - cooperaţia. Din păcate, cooperaţia pentru care a pledat cu căldură Neculai Jechianu, a fost aplicată la noi după tiparul sovietic de organizare a acestei ramuri economice, pe structuri cooperatiste, cu suprafeţe enorme, lucrate organizat şi coordonate de ingineri pregătiţi în unităţi de învăţământ specializate agricol. În capitolul pe care l-a redactat, a subliniat că motorul agriculturii, în viitor, pentru Judeţul Putna, este cooperaţia. Este greu de crezut, că n-ar fi aplicat la scara întregii ţări, acest model fiind pentru anul 1943, o idee îndrăzneaţă, aplicată în URSS, acolo unde inginerul M. Stancu vedea modele demne de urmat. Acestea constau în comasarea proprietăţii agricole sfărâmiţate, stăvilirea diviziunii proprietăţii agricole, organizarea creditului ţărănesc şi a depunerilor, organizarea desfacerii şi aprovizionării ţărănimii pe baze cooperatiste şi mărirea numărului de ingineri agronomi cu de 3-4 ori mai mulţi decât erau în ţară la nivelul anului 1943. Nenorocirea cea mare a fost că modelul sovietic - colectivizarea -, a desfiinţat proprietatea, ţăranii devenind ,,uvrieri agricoli” pe pământul lor!? După instaurarea noului regim, spre deosebire de N. Jechianu, alt colaborator al Monografiei, ale cărui idei nu erau departe de cele ale inginerului M. Stancu, acesta din urmă începe o ascensiune fulgerătoare, ocupând poziţii semnificative în cadrul Ministerului Agriculturii şi scriind articole în ziarul Scânteia, în care trata problemele agricole într-o manieră comunistă, găsind mereu vinovaţi, pentru nereuşitele agriculturii române, pe chiaburii ţării, cei cu puţin mai mult pământ decât restul agricultorilor români. În vreme ce N. Jechianu putrezea în închisorile comuniste, M. Stancu lucra, gândea şi scria în stil nou, comunist, elaborând lucrarea M. Chiriţescu-Arva Omul, Epoca, Opera, pe care a dat-o la tipar in 1969. Nu se ştie când şi unde a decedat, probabil că la Bucureşti. ● ● ● Dr. Ion Hortensiu GANCEVICI (Braşov 1881 - ?!) Nu avem date privind locul naşterii, părinţii, studiile. La 10 aprilie, 1907 a susţinut, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, teza de doctorat în medicină şi chirurgie, cu tema: Contribuţiuni la studiul tratamentului sifilisului prin Salicyl-arsinatul de mercur (Enesol). XXV

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

După toate indiciile, ar fi de loc din zona Braşovului. În timpul Primului Război Mondial, are peripeţii triste prin spitale, la Razgrad - localitate din Bulgaria, după cum ne aminteşte G. Banea, unde este perceput de pacienţi, drept un om cu inimă de aur. Scapă teafăr din vâltoarea războiului, dar în anul 1932 , trece prin cea mai mare încercare a vieţii sale. Fiind la acea dată medic-şef al Oraşului Braşov şi dorind să se mute la Bucureşti, I. H. Gancevici acceptă postul de medic întro circumscripţie urbană, dar la prezentarea la post află că postul este ocupat. Între timp, postul de pe care plecase de la Braşov fusese ocupat. Neavând de ales, doctorul acceptă să revină la Braşov pe un post de medic de circumscripţie, dar acesta este ocupat din nou de altcineva. În disperare de situaţie, doctorul are o tentativă de sinucidere. Melodramatic şi în ton cu epoca de azi, probabil, calea sinuciderii ar fi fost înlocuită de drumul străinătăţii, după cum consemnează dr. Călin Bumbuluţ. Fiind o personalitate cunoscută, situaţia sa este analizată chiar şi în Senatul României, în Sesiunea ordinară 1932-1933, în şedinţa din 9 februarie 1933, când profesorul-senator Al. Lapedatu adresează o comunicare cu privire la situaţia d-lui dr. I. Gancevici. Situaţia s-a rezolvat până la urmă în favoarea medicului Gancevici, pentru că peste câţiva ani, la 7 noiembrie 1941, Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor sociale, Direcţiunea personalului aduce la cunoştinţa generală că la Serviciul Sanitar al Municipiului Bucureşti sunt două posturi libere de medici de circumscripţie, devenite vacante prin pensionarea d-lui dr. Gancevici şi prin decesul altui medic. Nu ştim când şi în ce condiţii a ajuns medicul primar al Judeţului Putna şi nici câţi ani a stat la Focşani, timp în care a elaborat capitolul ,,Starea sanitară a Judeţului Putna”. Astfel, pe 18 martie 1944 se aproba trecerea din poziţia de rezervă în poziţia de retragere pentru limită de vârstă, începând cu data de 1 ianuarie 1945, a medicului-colonel Gancevici Ioan. Ultima ştire, identificată până acum, despre acest doctor, provine din anul 1946 ianuarie 30 când prin decizia ministerială nr. 108.541 din 9 ianuarie 1946, se modifică decizia nr. 96.349 din 29 noiembrie 1945, care prevedea că la Inspectoratul G-ral Sanitar Galaţi - Troia V. -, fost inspector g-ral sanitar, în calitate de preşedinte, se înlocuieşte cu d-l dr. Gancevici Hortensiu, inspector general sanitar la acea vreme. Dr. I. H. Gancevici a mai scris o a doua lucrare ,,Cum tratăm azi sifilisul nervos în formele clinice declarate şi faza ascunsă preclinică”, coautor cu D. Grigorescu, J. Feneşan, apărută la Bucureşti Librăria Academică. XXVI

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

● ● ● Aristide GAFENCU (!? - ?!) - Subprefectul Judeţului Putna. Documentele Arhivelor Naţionale Vrancea, prezintă puţine date despre colaboratorii nelocali ai Monografiei… Fiind originari din alte zone geografice şi având o trecere scurtă prin judeţul nostru şi cu activităţi mai puţin reflectate în actele de arhiva, toţi aceştia nu au refuzat Proiectul Monografiei unui judeţ care le era străin, nu şi indiferent. Aristide Gafencu, subprefect de Putna, la momentul întocmirii Monografiei, a elaborat capitolul ,,Trecutul şi împărţirea administrativă actuală a judeţului”, ,,a colectat şi verificat”, a ,,coordonat şi aranjat, conform planului monografic”, împreună cu Diaconu Ion. Aristide Gafencu este rareori prezentat în actele oficiale ale timpului, fiind menţionat în special cu ocazia modificărilor în statutul său profesional. Prima dată, apare pomenit în anul 1936, când este declarat notar stabil cu studii academice, probabil cu doctorat, în Comuna Ciudei, Judeţul Storojineţ, pe actualul teritoriu al Ucrainei, la doi paşi de graniţa românească acum, fiind în perioada interbelică pe raza administrativă a Regatului României. A fost numit la Judeţul Putna, în funcţia de subprefect fără gradaţie la 1 ianuarie 1942, fiind la acea dată, transferat dintr-o funcţie de pretor. În martie 1944 se afla tot subprefect la Judeţul Putna, pentru că în acea perioadă i s-a acordat prima gradaţie. Pe 7 aprilie 1947 se afla deja, instalat în funcţia de prefect al Judeţului Arad, fiind inclus in Comisia de Aplicare a Reformei Agrare, la acest judeţ. Tot acolo şi tot prefect se găsea şi pe 18 septembrie 1947, când a semnat o hotărâre prin care aviza unele modificări administrativ-teritoriale ale Municipiului Arad, prin includerea în componenţa acestei localităţi a Comunei Aradul Nou.

Ultima ştire despre Aristide Gafencu, care ne este accesibilă în acest moment, îl menţionează la 14-15 ianuarie 1948, transferat de la Inspectoratul General Administrativ al Circumscripţiei Galaţi la Inspectoratul General Administrativ al Circumscripţiei Timişoara, deci era un bun funcţionar de carieră, format pe timpul vechiul sistem regalist, dar acceptat şi de noua ordine comunistă.

Pentru zona noastră geografica, a lăsat în actuala Monografie un capitol important, care a vizat istoricul trecutului administrativ al Ţinutului Moldovei de Jos - fostul Judeţ Putna -, precum şi infrastructura (drumuri, căi ferate). Reuşita sa este cu atât mai de apreciat, cu cât a fost realizată de un străin de aceste locuri, mutat aici în interes de serviciu în această regiune, deci lipsită de subiectivismul unui nativ sau al unui om înclinat să dea o mai mare importanţă acestei zone în defavoarea altora. ● ● ● XXVII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Dr. Gheorghe CONSTANTINESCU (Buzău 1885 - ?!?) şi nu M. Constantinescu aşa cum apare pronumele în monografie. Studiul documentelor vremii nu ne relevă faptul că ar fi fost un sef la Serviciul Zootehnic şi Veterinar al Judeţului Putna, cu acest nume. Pe Gh. Constantinescu îl găsim şef la Serviciul Zootehnic şi Veterinar al Judeţului Putna, mulţi ani la rând. Experienţa sa profesională, îl determină să scrie pe scurt, dar bine capitolul ,,Zootehnie, apicultură, sericicultură, în colaborare cu ing. M. Stancu. În capitolul respectiv se face o analiză pertinentă a aspectelor economice, făcând, în acelaşi timp, propuneri de îmbunătăţire a acestor domenii de activitatea din viaţa putnenilor. De la medicul veterinar, Gh. Constantinescu, au mai rămas câteva scrieri de specialitate în domeniul veterinar, în domeniul viticulturii, despre viile experimentale din România. Au rămas lucrări puţine, dar consistente, iar despre viaţa personală, aflăm dintr-un document emis de către instituţia pe care a con-dus-o.

S-a născut în anul 1885 în Oraşul Buzău, din părinţii Nicolae şi Ana. A efectuat stagiul militar în anul 1907 în cadrul Companiei I, Sanitare Putna, a absolvit Facultatea de Medicina Veterinară din Bucureşti şi a obţinut de-a lungul vieţii gradul militar de maior. În luna aprilie a anului 1945 lucra în cadrul Ministerului Agriculturii ca director la Direcţia Viticulturii şi Horticulturii. Anul decesului nu ne este cunoscut. Se pare că a stăpânit suprafeţe considerabile de pădure la Mera, localitate care era în Judeţul Râmnicul Sărat, azi Judeţul Vrancea. ● ● ● Prof. Ion IRODEANU (Tecuci 1897 Focşani 1972). A fost profesor şi director al Liceului Comercial din Focşani (1930-1954). Între anii 1962-1966 a fost profesor de contabilitate şi la Centru Şcolar Agricol, azi Colegiul Tehnic ,,Valeriu D. Cotea”. A predat specialitatea Economie politică. ,,A fost unul din cei mai buni profesori din şcoală.” Faptul că nu a avut copii a făcut ca profesorul Ion Irodeanu să stea foarte mult timp în mijlocul elevilor. Foştii săi elevi mărturisesc că era într-o permanentă legătură cu comercianţii din Focşani. Elevii erau repartizaţi să facă practică profesională la aceste prăvălii din oraş, unde se iniţiau în viitoarea meserie. XXVIII

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Ion Irodeanu a fost un foarte bun specialist bancar, cu observaţii pertinente asupra mecanismelor financiare ale industriei, în special cea locală, atât cât exista aceasta la momentul întocmirii Monografiei Judeţului Putna. Ion Irodeanu a fost un profesor cu un real talent didactic, dar şi administrativ, fiind ani la rând directorul Liceului Comercial din Focşani sau cum i s-a mai zis, Şcoala Comercială - monument istoric Cod LMI-VN-II-m-B-06412, conform evidenţelor Direcţiei de Cultură Vrancea. Liceul Comercial avea statutul unui colegiu ce acorda burse elevilor eminenţi şi deschidea seria promovării elevilor din mediul rural şi din alte oraşe mici. Liceul dispunea de internat şi de cantină, aşa cum se arată pe site-ul acestei instituţii. Multe dintre aceste oportunităţi se datorau profesorului de contabilitate Ion Irodeanu, care, aşa cum rezultă din lucrarea Focșani - File din istoria comerţului (1546-1948) de Ştefan O. Neagu: ,,Timp de aproape 21 de ani, a condus Liceul Comercial. Personalitate remarcabilă a vieţii focşănene, a rămas în memoria absolvenţilor ca unul din cei mai buni dascăli din istoria acestei şcoli”. A fost numit de nenumărate ori, cenzor în Consiliile de Administraţie ale unor bănci din Focşani şi Tecuci Precizăm că această calitate de cenzor nu o putea exercita decât o persoană imaculată, fără nici cea mai mică abatere profesională sau bănuială. Ion Irodeanu a verificat sume colosale prin băncile pe unde a trecut, iar faptul că era numit şi renumit periodic în această calitate nu poate demonstra altceva decât că întreg comportamentul şi onestitatea lui, au fost deasupra oricăror influenţe sau tentaţii. Conf. dr. - Costică NEAGU Arhivist - Florin DÎRDALĂ

XXIX

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

XXX

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Din dorinţa şi grija Domnului mareşal ION ANTONESCU, Conducătorul Statului, ia fiinţă şi această Monografie a Judeţului Putna. Este întâia care apare aici sub auspiciile autorităţii. O socotim foarte necesară chiar pentru localnici, căci vor cunoaşte în mod amănunţit evoluţia prin care a trecut acest colţ de ţară de la întemeiere şi până astăzi. De asemenea vor afla şi rolul pe care l-a jucat Putna în toate manifestările de viaţă românească şi de închegare naţională. E o datorie firească pentru fiecare cetăţean ca să-şi cunoască ţara şi mai ales locul în care s-a născut şi trăieşte. Comisiunea care a alcătuit Monografia cu multă competenţă şi deosebită muncă şi căreia îi aduc toată gratitudinea mea, a fost compusă din: D-nele: Varvara Miciora - directoarea Liceului de fete, I. Teodorescu directoarea Liceului Industrial de Fete, d-ra Maria Olărescu - directoarea Aşezământului pentru ocrotirea fetelor şi a Cursului profesional de ucenice. D-nii: Ştefan Baicu - directorul Şcoalei Normale, Gh. Chiriac - profesor Liceul „Unirea”, Dr. M. Constantinescu - medic veterinar judeţean, prof. Ion Diaconu - Liceul „Unirea”', C. Diaconescu - directorul Liceului „Unirea”, L M. Dimitrescu - fost director de Prefectură, Preot Honoriu Filimon - protoiereul judeţului, Aristide Gafencu - subprefectul Judeţului Putna, Dr. I. H. Gancevici - medic primar al judeţului, Ing. Marin Georgescu - inspector general silvic, P. Iosif - institutor Focşani, I. Irodeanu - directorul Liceului Comercial, D. Popa - profesor Liceul „Unirea”, Al. V. Nicolau - referent statistic al judeţului; Ing. I. Rusescu - directorul Şcoalei Tehnice Industriale, Gr. I; Ing. agr. M. Stancu - directorul Camerei Agricole Putna. Nu avem de loc pretenţiunea să socotim lucrarea de faţă completă: va avea nevoie de modificări în timp, impuse de transfor-mările inevitabile ce se produc în orice aşezare omenească, datorită geniului creator care conduce lumea către civilizaţie şi progres. Putem crede totuşi că Monografia redă în general pitorescul, omul şi opera sa în toată realitatea lor. Prefectul Judeţului Putna P. N. PAVLU

1

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Capitolele monografiei au fost alcătuite de colaboratori astfel: Prof. D. Popa şi Inst. Petre Iosif - Consideraţiuni geopolitice (pp. 5-23); I. M. Dimitrescu - Putna pitorească, legendară şi a vechilor amintiri. Drumurile (pp. 24-52; 57-59); Ar. Gafencu - Trecutul şi împărţirea administrativă actuală a judeţului (pp. 53-57); Ing. M. Stancu - Aspectul agricol al Judeţului Putna (pp. 60-93); Inspector, Ing. Marin Georgescu - Pădurile Judeţului Putna (pp. 94-113); Dr. M. Constantinescu şi Ing. M. Stancu - Zootehnie, apicultură, sericicultură (pp. 114-117); Prof. I. Irodeanu - Industria putneană (pp. 118-126); Al. V. Nicolau - Mişcarea demografică a Judeţului Putna (pp. 127-143); Dr. I. H. Gancevici - Starea sanitară a Judeţului Putna (pp. 144-161); Preot H. Filimon - Biserici, mănăstiri şi culte (pp. 162-175); Institutor Petre Iosif - Învăţământul primar (pp. 176-188); Prof. Ion Diaconu, în colaborare cu directorii învăţământului secundar - Învăţământul secundar (liceal, profesional, comercial, normal, meserii şi ocrotiri sociale, pp. 194-205); Prof. Gh. Chiriac - Date istorice despre Judeţul Putna (pp. 206-216); Prof. Ion Diaconu - Note ethno-istorice asupra Judeţului Putna (pp. 217236); Prof. Ion Diaconu - Aspecte culturale putnene (pp. 237-242). Au dat informaţii preţioase d-nii: N. Jechianu, cooperatist, I. M. Dimitrescu şi Em. Constantinescu - avocatul judeţului. Materialul a fost colectat şi verificat de Ar. Gafencu şi prof. Ion Diaconu. A fost coordonat şi aranjat, conform planului monografic, stabilit de prof. Ion Diaconu care a supravegheat şi executarea tipografică.

2

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

JUDEŢUL PUTNA DIN PUNCT DE VEDERE GEOGRAFIC, consideraţiuni geopolitice1 Judeţul Putna se află situat în sudul Moldovei, în regiunea dintre Munţii Vrancei şi cotul Dunării la Galaţi, fiind cuprins între 24° şi 25°, 16 long. E şi 45°, 36' şi 46°, 12' lat. N. Această regiune este una dintre cele mai caracteristice şi importante pentru viaţa Statului român. În adevăr, cine priveşte harta României este izbit de faptul că aici îşi dă întâlnire un foarte important mănunchi de ape. În nodul hidrografic de la Galaţi îşi dau întâlnire: Prutul ce vine dinspre mizănoapte, după ce a străbătut întreg podişul moldovenesc. Siretul, acest Nil al Moldovei, care culege apa tuturor râurilor şi pâraielor ce vin depe laturea externă a Carpaţilor Orientali, ba şi o bună parte din apele Munteniei, precum şi Dunărea care înainte de a-şi fi deschis drumul de la Porţile-de-Fier, curgea mai pe la Nord, pe sub Carpaţi. Acest mare nod hidrografic, acest important vad al apelor, a atras după sine şi un important şleau al drumurilor prin care, din adâncul vremii, s-au scurs oameni şi mărfuri. Fenicienii şi grecii, care în expansiunea lor pătrunseseră şi în Marea Neagră, aveau cea mai firească legătură cu ţinuturile bogate de dincolo de cotul Carpaţilor prin valea de jos a Siretului; iar pe vremea Romanilor pe valea Trotuşului suia un mare drum care lega Dunărea cu Dacia Carpatică. Prin partea de Nord a judeţului Putna, se găsesc şi azi urme dintr-un aşa numit val al lui Traian, ce pornea din cotul Capaţilor, mergea de-a lungul părţii de jos a Siretului, tăia valea Prutului şi răspundea tocmai în malul Nistrului. Acest val arată cât de important li se părea Romanilor locul. Un şir întreg apoi de evenimente istorice adevereşte şi mai mult constatarea scoasă în evidenţă de d. profesor S. Mehedinţi, fiu al Putnei, că vadul moldomuntean, dintre pintenul Carpaţilor şi cotul Dunării, este regiunea cea mai însemnată pentru viaţa Statului român. În epoca năvălirilor hoardele barbare s-au scurs prin această strungă până în epoca modernă. 1

Notă: În prima ediţie, titlul primului capitol a fost: Consideraţiuni politice, dar la erată, se face precizarea că: ,,Datorită repeziciunii cu care s-a tipărit lucrarea de faţă, s-au strecurat unele erori uşoare, ce pot fi ameliorate cu bunăvoinţă de oricare cititor. Vor fi corectate neaparat următoarele. La pag. 5, titlul capitolului cu subtitlul său va fi astfel: ,,Judeţul Putna din punct de vedere geografic. Consideraţiuni geopolitice”. Celelalte îndreptări s-au făcut în mod tacit. [n. e.] 3

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Basarabii au tins mereu să stăpânească bazinul de jos al Siretului până în limanuri şi până în M-ţii Vrancei. Dintr-o necesitate - am zice azi geopolitică Ştefan cel Mare a purtat lupte cu domnii Ţării Româneşti, pentru a avea Bugeacul cu Chilia şi Siretul de jos cu linia Milcovului. Din acelaşi determinism geografic ce veşnic l-a exercitat această regiune a ieşit planul lui Iancu Corvin de a cuceri Chilia şi hotărârea turcilor apoi de a controla această regiune, prin crearea raialelor Chilia şi Brăila. Şi tot făptura locului explică de ce tocmai aici, în 1916, a fost oprită înaintarea armatelor duşmane. Numai dacă ţinem sama de toate acestea putem să înţelegem de ce hotarul dintre Moldova şi Muntenia, adică limita de sud a Judeţului Putna, azi fixată pe apa Milcovului, a suferit mai multe modificări decât oricare dintre liniile de fruntarii de la noi din ţară. Aşezare, întindere, margini. Forma Judeţului Putna e aceea a unui poligon octogonal neregulat, cu latura cea mai lungă fixată pe Râul Siret pe toată lungimea cât udă pământul acestui judeţ, prezentând cea mai mare lungime de la nord spre sud-est şi cea mai mare lăţime de la vârful Clăbuc până la 8 km. sud de satul Blehani, urmând direcţia NV, SE. Judeţul Putna se învecinează la nord cu Jud. Bacău; la vest, cu Jud. TreiScaune şi Buzău; la sud, cu Jud. R.-Sărat; iar la est, cu Jud. Tecuci cu următoarele limite: la nord se desparte de Jud. Bacău printr-un hotar convenţional ce pleacă din apa Siretului direct spre vest, pe la nord de satele Parava şi Teiuş, pe o distanţă de 10 Km., după care porneşte direct spre sud până la nord de Satul Borşani, se îndreaptă apoi spre sud-vest până la 5 Km. nord de Satul Câmpurile, de unde porneşte spre vest, cu mici sinuozităţi până în Vârful Clăbuc, hotarul mergând în această direcţie pe cumpăna apelor care desparte Bazinul Trotuşului de Bazinul Şuşiţei. De la Muntele Clăbuc hotarul se îndreaptă spre sud, sud-vest, mergând pe valea Lepşei, apoi pe valea Putnei până la izvoarele acesteia, continuând până în apropiere de Vârful Lăcăuţul, iar de aici îndreptându-se spre sud-est, de la izvoarele Zăbalei şi până la confluenţa acesteia cu Pârâul Gorul, unde se termină vecinătatea cu Jud. Trei Scaune şi de unde începe vecinătatea cu Jud. Buzău. Limita continuă mai departe direcţia sud-vest pe la poalele dinspre vest a munţilor Giurgiu, Muşa, până în Vârful Furul, de unde începe vecinătatea cu Judeţul Râmnicul Sărat şi continuă spre răsărit până în dreptul Târgului Odobeşti, îndreptându-se apoi spre sud-est spre apa Milcovului, trecând pe la trei km sud de Focşani, continuând până în apa Siretului, până la 8 km sud de Satul Blehani. La răsărit, limita judeţului o formează Râul Siret pe toată întinderea. 4

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Suprafaţa Jud. Putna este de 334.700 ha.1 Relieful. Privit din şesul Dunării sau de pe culmea Carpaţilor, pământul Jud. Putna se prezintă panoramic în formă de amfiteatru. De pe culmea munţilor, vederea răzbate spre Răsărit, până departe la zare; iar de pe şesul Dunării spre apus, se opreşte pe Măgura Odobeşti, căreia se alătură spre Nord dealurile Panciului, iar spre Sud dealurile Râmnicului. Deoparte şi de alta a Măgurei Odobeşti, se deschid văile Milcovului şi Putnei, cele două „porţi” care duc spre Vrancea. Topicul „Putna” înseamnă în limba slavă „cu drum” sau „cu cărare”, ceea ce confirmă că din timpuri străvechi Valea Putnei a folosit de potecă vrăncenilor, pe care nevoile ii duceau către şes. Pătrunzând pe una din aceste porţi, avem surprinderea de a da brusc peste un ţinut care poartă caracterele tipice ale unei depresiuni: Vrancea, topic care în limba slavă înseamnă „groapă”. Acest uluc al Vrancei este închis spre apus de zidul Munţilor Vrancei, formă cu care se termină în această parte relieful Judeţului Putna. Pe pământul Jud. Putna observăm deci patru regiuni de relief bine distincte: a) Regiunea muntoasă; b) Depresiunea Vrancei, cunoscută sub numele de Ţara Vrancei; c) Dealurile subcarpatice; d) Regiunea şesului, ce se pierde în lunca vastă a Siretului de jos. Munţii. Limitele regiunii muntoase ce aparţine de Jud. Putna sunt spre vest o linie ce merge pe culmile munţilor şi coincide cu hotarul spre Judeţul TreiScaune şi Buzău, iar către depresiune sunt marcate de o linie care pornind din nordul judeţului, coboară spre sud, trecând pe la poalele dinspre răsărit ale vârfurilor Sboina-Neagră, Coza şi Lapoşul. Satele mărginaşe aşezate pe această limită sunt: Soveja, Tulnici, Coza, Ploştina şi Ţipău. Trecerea de la munţi la depresiune se face printr-o ruptură de pantă, destul de accentuată. Munţii Vrancei, numiţi de Prof. I. Simionescu „Munţii îndoiturii carpatice”, fac parte din şirul Carpaţilor Orientali, cu înălţimea mijlocie între 1200-1600 m. şi se prezintă ca un nod orografic în Vârful Gorul (1785 m.), cel mai înalt vârf din munţii Vrancei, din care se resfiră spre răsărit în judeţul nostru mai multe culmi. De la Nord către Sud, găsim următoarele: Sboina-Neagră (1385 m.), Macradeu (1137 m.), Tîsarul-Mare (1265 m.), Coza (1633 m.), Condratul (1491 m.), 1

LʼAgriculture en Roumanie, Album Statistique (Ministerul de Agricultură şi Domenii),

1929. 5

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Vârful Seciului (1520 m.), Pietrosul (1658 m.), Muntele-Verde (1499 m.), Vârful Sburăturii (1587 m.), Arişoaia (1517 m.), Păeşelele (1530 m.), Sboina-Frumoasă (1660 m.), Lapoşul (1372 m.), Muşa-Mare (1498 m.), Furul-Mare (1417 m.) şi Monteorul (1354 m.). Din înşirarea de mai sus, se observă că înălţimile Munţilor Vrancei merg crescând de la nord spre sud, cele mai mici sunt între Caşin şi Putna, mijlocii între văile Putnei şi afluentul ei Năruja şi cele mai mari, către S-V. În general, Munţii Vrancei prezintă în părţile înalte numeroase „plaiuri”. În adevăr, cercetătorii care s-au ocupat cu Vrancea au găsit în Munţii Vrancei mai multe platforme de eroziune, vechi stadii de maturitate, care în urma înălţărilor succesive suportate de întregul lanţ muntos, au fost atacate de agenţii externi, lăsându-ne nişte niveluri netede, numite de localnici „plaiuri”. Din punct de vedere antropogeografic, aceste constatări trebuie să ne atragă atenţia, căci spinările lor folosesc drept poteci pentru păstori şi drumeţii care sunt nevoiţi să circule pe înălţimi, din pricina lipsei de pasuri, aici, la cotul carpatic. Plaiurile cele mai înalte corespund zonei cu păşuni alpine (1600 m), numite „goluri” (exemplu: Golul Cozei). De aceea stânele cele mai înalte se află aici la zona de contact a pădurii cu zona alpină. Şi pe plaiurile mijlocii se găsesc stâne; dar aici a trebuit să intervină de cele mai multe ori mâna omului, pentru a crea prin despăduriri golul absolut necesar aşezărilor păstoreşti. Munţii Vrancei sunt munţi masivi, pe care apele n-au reuşit să-i ferestruiască, ceea ce face ca de la pasul Oituz până la pasul Buzăului să nu se găsească nici o trecătoarea utilizabilă. Are versantul transilvan mai dulce, spre deosebire de cel estic de obicei mai abrupt, iar rocile sunt din ce în ce mai tinere, cu cât ne deplasăm de la vest spre est. Roca dominantă care alcătuieşte Munţii Vrancei e gresia. În compoziţia acestor munţi intră conglomerate verzi şi într-o mai mică măsură marne. Ele opun eroziunii o rezistenţă mijlocie, evidenţiată prin formele tinere pe care le au văile aici, cum avem, de exemplu, la frumoasa cascadă a Putnei, „Săritoarea”, la repezişurile numite „La căldări” ale Zăbalei sau văile cu pereţii abrupţi şi înalţi de zeci de metri, în formă de „canon”, ca Tişiţa, locuri de atracţie pentru excursioniştii încercaţi. Pe valea superioară a Putnei se află o gresie micacee alcătuită din bancuri încrustate cu strate groase de marne nisipoase şi cu conglomerate verzi. Ea se prezintă astfel: e grosolană, gălbuie-murdară pe suprafaţa alterată şi vânătă-albăstruie pe spărtura proaspătă. Elementele care o constituie sunt: cuarţul, fragmente de şisturi cristaline, mica albă şi uneori feldspat. Numuliţi mari, care se găsesc uneori, o determină ca eocenă. 6

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Zboina, Macradeul, Lăcăuţul sunt alcătuiţi din această rocă, care de altfel constituie şi creasta înaltă a Carpaţilor Orientali pe distanţa dintre Buzău şi Trotuş. Această gresie este erodată cu uşurinţă din pricina intercalării stratelor de marne, care fiind spălate de apele curgătoare sau de şiroaie, fac să se piardă suportul gresiei ce cade sub formă de stânci mai mult sau mai puţin prismatice, lăsând coastele să facă impresia unor cetăţi ruinate. O altă rocă interesantă care se găseşte mult răspândită în Munţii Vrancei sunt conglomerate verzi, constituite mai cu seamă din roce verzi, de tip dobrogean, cimentate bine cu argilă silicioasă, neagră şi nisip brun, negricios. Stratele acestea au în valea Putnei o grosime de 70-80 m. Formează Vârful Streiului şi o parte din Tisaru. De altfel, pe valea inferioară a Putnei şi pe Milcov se găsesc azi în patul lor mari cantităţi de bolovani verzi care nu sunt altceva decât bucăţi din acest conglomerat supus eroziunii actuale. În partea de vest a muntelui Coza, la confluenţa celor doua Tişiţe, în Muntele Tisaru-Mic şi în Valea Lepşei, deasupra conglomeratelor, se găsesc şisturi argiloase negre cu o grosime de peste 300 m. cu intercalaţii de gresii dure, verzui si conglomerate. În unele locuri, Putna superioară are o vale largă care alternează cu regiuni de îngustime, care nu sunt datorite captărilor, ci constituţiei rocilor: şisturi grezoase, gipsuri şi argile cu sărătură, depozite ale unor golfuri ale întâiului mediteran din interiorul flişului, care au fost strivite între cutele acestuia, în miocenul superior, când flişul a fost recutat. În partea de sud a Munţilor Vrancei pe plaiul Monteorului şi pe versantul estic al Muntelui Furul-Mare găsim şi aici conglomerate verzi, gresie cu multă mică, marne grezoase, ca şi pe valea superioară a Putnei. În concluzie, se constată că Munţii Vrancei sunt formaţi din ultimele două zone ale flişului, mediană şi marginală. Ei aparţin sistemului paleogen şi anume: zona mediană seriei eocene şi cea marginală seriei oligocene. Depresiunea Vrancei. Este a doua formă distinctă de relief, pe care o întâlnim în Judeţul Putna. Ea face parte din ulucul subcarpatic, fiind închisă la apus de Munţii Vrancei, la răsărit de dealurile subcarpatice, cu Măgura Odobeştilor, cel mai periferic şi mai înalt; la nord se întinde până la Curmătura Soveja, peste care trece cumpăna apelor dintre Şuşiţa şi Putna, iar la sud până în Pârâul Zăbala şi Satul Nereju, având ca dimensiuni circa 35 m în lungime şi 5-15 m lăţime.

Această Depresiune a Vrancei propriu-zisă se continuă la nord, la noi în judeţ, dincolo de Curmătura Soveja, prin Depresiunea Soveja-Crimineţ, în mijlocul căreia se află frumosul Sat Soveja, staţiune climaterică. 7

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Vrancea propriu-zisă e alcătuită din punct de vedere petrografic din marne vinete gălbui, gresii, gipsuri şi sărături. Aşa se şi explică bogăţia Vrancei în puternice masive de sare şi în izvoare sărate care le pun în evidenţă. Unele din aceste masive de sare apar chiar la suprafaţă. Vrâncenii se bucură şi astăzi de privilegiul de a scoate şi folosi sarea pentru nevoile gospodăreşti, cu abatere de la legea monopolurilor şi ca o amintire a libertăţilor de care s-au bucurat până în timpuri apropiate. Asemenea masive se găsesc la Valea-Sării, la Fărcaşa, ceea ce face ca pâraiele Reghiorul şi Reghiul să fie sărate, altele sunt la Andreiaşul-de-Jos şi Andreiaşul-de-Sus. În legătura cu constituţia geologică a Depresiunii Vrancei trebuie semnalate zăcămintele de cărbuni şi gazele naturale de lângă Andreiaşu la „Focul viu” şi chiar a petrolului care în unele locuri iese singur la suprafaţă, după cum o dovedesc numirile ca: Valea Păcurei, afluent al Vizăuţului. Rocile din care este alcătuită depresiunea Vrancei sunt foarte uşor erodate, din care cauză această groapă a Vrancei a fost scobită într-un timp relativ scurt. Tot în legătură cu constituţia geologică a Vrancei trebuie puse şi alunecările de teren mai des întâlnite în partea de răsărit a depresiunii şi care împiedică construirea şi durabilitatea şoselelor. Zona subcarpatică. A treia formă de relief în ordinea succesiunii, o alcătuiesc dealurile care fac parte din dealurile pericarpatice, separate de eroziunea apelor curgătoare în două şiruri de dealuri: Subcarpaţii interni şi Subcarpaţii externi. Subcarpaţii interni sunt alcătuiţi din următoarele înălţimi de la nord la sud: Răchitaşul-Mare (U27), Răchitaşul-Mic (896), Dealul Teiuş (827), Vârful Răiuţ (967 m.), Dealul Tojan şi Fetig. Între Subcarpaţii externi trebue menţionat în primul rând Măgura Odobeşti (1001 m.), cel mai înalt deal subcarpatic din întreaga ţară, care se întinde din apa Milcovutui până în apa Putnei şi care apare privirii călătorului cu aspecte cu totul diferite după locul de unde e privită: din Odobeşti, de la Vidra, Găgeşti sau de la Mera, pe valea Milcovului. La nord de Măgura, dincolo de apa Putnei până în Şuşiţa, se întinde dealul cu Vârful Momâia (625 m.), iar la nord de Şuşiţa, Dealul-Mare (707 m.). Altitudinea maximă de 1001 m. ce o atinge în Măgura Odobeşti dealurile subcarpatice se datorează strângerii acestei regiuni în cleştele format de cotul Carpaţilor şi masivul dobrogean. Subcarpaţii Externi se termină brusc în câmpie, cu o denivelare de cca. 400-500 m. Ei închid vederii călătorului ce vine dinspre câmpie, Ţara Vrancei şi munţii. 8

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Din punct de vedere petrografic, pe Vârful Teiuş se află marna şi gipsul, precum şi tuful dacitic, de coloare verde rar albicios, în general cu bobul fin şi dispus în straturi subţiri care în alternanţă cu gresii sau marne ajung între 2-5 m grosime, sau formează bancuri groase, care cu gresiile silicioase ce-l însoţesc ajung până la o grosime de 20-40 m. În partea de răsărit a dealurilor interne subcarpatice se găsesc dispuse în straturi aproape verticale, având la bază marne cenuşii, cu plăci înguste de gresie, iar în partea superioară nisipuri şi multe bancuri de gresie rezistentă. Putna şi Milcovul la trecerea lor printre gresiile acestea de vârstă sarmatică îşi strâmtează mult văile, iar malurile drepte dau impresia unor ziduri de cetate, ca la Scruntar pe Valea Milcovului şi la răsărit de Satul Prisaca, pe Valea Putnei, oferind călătorului locuri de un pitoresc deosebit, Subcarpaţii Externi sunt de vârstă şi mai nouă, fiind acoperiţi cu strate foarte groase de pietrişuri levantine. De pe Măgura Odobeştilor înspre toate punctele cardinale se îndreaptă văi torenţiale, pe care se scurg bolovani rotunjiţi alcătuiţi din gresie, de mărimi ce ajung cu diametrul până la 25 cm. Aşa se explică şi frecvenţa topicului „Pietroasa”. Aceste prundişuri în grosime de 700 m. ce le găsim pe Măgura Odobeştilor la înălţimea de 1000 m. dovedesc că aci au avut loc mişcări tectonice considerabile. Între Subcarpaţii interni şi externi se cuprinde un al doilea uluc depresionar, intracolinar, în care se află cuibărite satele: Câmpuri, Vizantea, Găuri. Câmpia. A patra formă de relief din judeţul Putna în ordinea succesivă de la Vest spre Est, care ocupă însă o mai mică porţiune, este Câmpia. La linia de contact care deosebeşte net dealurile de câmpie se găsesc aşezate cele mai multe şi mai bogate din aşezările omeneşti ale Judeţului Putna. E frumoasa regiune a podgoriilor. Spre răsărit, câmpia este limitată la fel de distinct de larga luncă a Siretului, care trebuie considerată de asemenea ca o formă aparte de relief. Spre nord câmpia se îngustează, strâmtorată fiind pe deoparte de dealurile subcarpatice, iar de cealaltă parte de marginea de Sud a Podişului Moldovei. Spre sud, ea se continuă, lărgindu-se, în Judeţul Râmnicul Sărat. Această porţiune de câmpie a judeţului face parte din marea unitate naturală - Câmpia Română. Ceea ce e vrednic de remarcat la această porţiune din Câmpia Română, aparţinătoare Judeţului Putna, e faptul că aci ne aflăm în ţinutul cel mai jos al acestei vaste unităţi morfologice (altitudine 40-60 m), ţinut care capătă un aspect depresionar prin vecinătatea imediată a dealurilor şi a marginii de sud a 9

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Podişului Moldovenesc, care se termină în valea asimetrică a Siretului, cu înălţimi de 60-70 m. Aşa se şi explică faptul că în Judeţul Putna se găseşte un foarte important nod hidrografic, format dintr-un mănunchi de ape care udă peste 1/2 din Moldova şi 1/4 din Muntenia. În adevăr Siretul, care în cursul său superior şi mijlociu e destul de repede, de la Mărăşeşti îşi încetineşte foarte mult cursul, lunca sa având o extensie de peste 30 km., adică o lărgime, pe care nu o are nicăieri nici chiar lunca Dunării. În Judeţul Putna, Siretul părăseşte braţe, lăsând locuri la formă de potcoavă şi mlaştini acoperite de păpuriş. Aceasta, deoarece cursul inferior al Siretului, de la Mărăşeşti, coincide cu axa de cea mai mare adâncime a Câmpiei Române, adică cu vestita linie de falie Focşani-Nămoloasa-Galaţi-Tulcea. De această linie tectonică se leagă de altfel şi mulţimea cutremurilor, care fac din judeţul Putna o regiune ca o seismicitate atât de notorie. Seismicitatea Judeţului Putna. În adevăr, în Munţii Vrancei există un punct seismic dintre cele mai caracteristice şi interesante. Există aici un focar de cutremure adânci care, prin persistenţa şi izolarea sa nu-şi găseşte pereche pe toată faţa pământului decât într-un alt punct similar din munţii Hindu-Kush, în Afganistan. Cutremurele din Vrancea mai au o caracteristică importantă, anume aceea că atunci când sunt puternice - ceea ce se întâmplă de câteva ori pe secol - se fac simţite până la depărtări extrem de mari, mai cu samă spre NE. Cutremurul cel mare de la 10 noiembrie 1940 a fost simţit până dincolo de Moscova şi Leningrad, până prin Caucazia şi Asia-Mică şi până departe în sudvestul Bulgariei. Lanţul munţilor Carpaţi, dimpotrivă, pare a se comporta ca un fel de amortizor sau un ecran care slăbeşte considerabil intensităţile macroseismice ale acestor cutremure. Cutremurul de la 10 noiembrie a fost însă înregistrat în toată lumea, adică nu a fost seismograf pe suprafaţa pământului care să nu fi primit o cât de mică veste despre nenorocirea ce s-a abătut asupra unei părţi din ţara noastră. În cuprinsul ariei de intensitate maximă, cutremurele puternice din Vrancea au în unele puncte răsleţe o putere mai mare. La 10 Noembrie 1940, la Panciu, Petreşti (Putna), etc. cutremurul a avut gradul de intensitate 10, la Bucureşti 9, la Braşov 8. Toate marile cutremure din trecutul ţării noastre au prezentat aproape aceleaşi caracteristici, adică aceeaşi mare întindere a artei de intensităţi maxime şi aceleaşi neregularităţi în distribuţia intensităţilor în cuprinsul acestei arii; toate au acelaşi punct de origine, situat la mare adâncime în subsolul Vrancei. 10

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Cităm câteva din cutremurele mai importante: 8 noiembrie 1620, 9 august 1679, 12 iunie 1701, 13 mai 1738, 11 iunie 1738, 6 aprilie 1790, 29 ianuarie 1838, 17 august 1893, 31 august 1894, mai 1912, 1 noiembrie 1929, 13 iulie 1938, 22 octombrie 1940, 8 noiembrie 1940, 10 noiembrie 1940. Cutremurele din Vrancea au fost şi sunt urmărite cu mult interes de cei mai vestiţi seismologi din lume. În anii din urmă, odată cu perfecţionarea aparatelor de înregistrare – seismografele -, s-au făcut cercetări şi determinări ale poziţiei epicentrelor cutremurelor din Vrancea de marii seismologi din America - Gutenberg şi C.F. Richter -, de seismologii din Anglia, Australia etc. Numai noi, care trăim într-o ţară cu atât de caracteristică seismicitate, Vrancea fiind unicul focar de cutremure adânci din Europa, nu aveam în funcţiune decât nişte aparate vechi dinainte de războiul mondial. Până astăzi, la interval de 8 ani, au fost înregistrate peste 80 cutremure mai puternice sau mai slabe, având toate epicentrul în Vrancea, caracterizate prin coordonatele geografice 45°,9', latitudine nord şi 26°,6', longitudine est Greenwich şi adâncimea între 100-200 km în subsolul Vrancei. În timpul cutremurului mare de la 10 noiembrie 1940, au fost văzute şi în regiunea noastră felurite fenomene luminoase. Din ancheta făcută, reiese că nu se poate contesta realitatea fenomenului. El s-a produs sub diferite înfăţişări: iluminări ale cerului, totale sau parţiale, ale solului, scântei mari şi mici, globuri, fâşii luminoase de coloraţiuni diverse care s-au produs în diferite locuri. În 87% din cazuri manifestările luminoase au fost văzute în direcţii cu totul deosebite de aceea a epicentrului, de cele mai multe ori chiar în direcţii opuse. Serviciul Seismologic al României a instalat în anul 1942 aparate seismografice în Oraşul Focşani, urmând ca în curând o staţie seismologică asemănătoare să ia fiinţă şi în Vrancea, anume la Nereju. Poziţiile geografice ale epicentrelor şi adâncimile câtorva cutremure din Vrancea

Oxford

46,0 26,1

Jeffreys

45,9 26,8 184

11

Adâncime

Long. E

I938/VII/13

Lat. N

Adâncime

Long. E

1935/IX/5

Lat. N

Adâncime

1924/III/29

Lat. N

Adâncime

Long. E

Lat. N

1929/XI/I

Long. E

Autorităţi

Ion DIACONU (coordonator) * Gutenberg & Richter Demetrescu

45,9 26,5 160

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA 45,8 26,5

150 45,8 26,7

150 45,7 26,7 150

45,9 26,6 198 1940/VI/24

45,7 26,8 163 1940/X/22

1940/XI/10

Bureau International

45,9 26,6

150 45,9 26,6

150

Gutenberg & Richter Saint Louis Pittsburg

45,8 26,5

150 45,8 26,5

150

150 150

150 150

150

150

122

150

Wellington Petrescu Demetrescu

45,8 26,6 45,9 26,6 115

45,9 26,6

140

Date climatologice cu privire la Judeţul Putna1. Judeţul Putna nu este o „unitate” morfologică, o regiune naturală geografică, ci e aici la curbura Carpaţilor, un ţinut de tranziţii, de contact, unde se întâlnesc trei din marile forme de relief ale ţării: Podişul Moldovenesc cu Câmpia Română şi cu Munţii Carpaţi. Cunoaşterea sumară a formelor de relief este necesară pentru a putea înţelege mersul temperaturii, al vânturilor şi al ploilor, căci fără îndoială una va fi clima în partea muntoasă a judeţului, alta clima din Ţara Vrancei şi alta clima dealurilor şi a şesului. Pentru a prinde caracteristica climatologică a fiecărei regiuni de relief, desigur trebuie să facem apel la datele meteorologice. Dar din nenorocire aceste date ne lipsesc, căci în Judeţul Putna nu se găseşte nicio staţiune meteorologică principală, iar cele secundare sunt încă prea rare şi de dată recentă. Depresiunea Vrancei şi munţii n-au niciuna. De aceea suntem siliţi să recurgem la datele meteorologice culese pentru regiunile vecine. În general vorbind, Judeţul Putna are un climat temperat, cu variaţii mari de la iarnă la vară -, caracteristic întregii ţări. Temperatura. În harta cu izoterme, care arată temperatura medie anuală a României, întocmită de Institutul Meteorologic Central, pe la Est de Focşani trece izoterma de 10°, care trece, de asemenea, pe la vest de Râmnicul Sărat şi apoi spre nord prin mijlocul Judeţului Tecuci, se apropie de hotarul dintre Tu1

N. Al. Rădulescu: Date climatologice cu privire la Moldova de Sud, în: Revista „Milcovia”, vol. I, anul I (1930). 12

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Râmnicul Sărat Drăguşeni

dec.

nov.

oct..

sept.

aug.

iulie

iun.

mai

apr.

mar.

feb.

Staţiunile

ian.

tova şi Covurlui, spre a se continua în Basarabia. Celelalte izoterme de 9°, 8° şi 7°, pierd paralelismul cu cea de 10° şi merg paralel cu şirul Carpaţilor, ca probă că până la izoterma de 10° se simte influenţa climatului dobrogean. În Depresiunea Vrancei, temperatura medie anuală trebuie să fie mai ridicată decât cea dată de 8°-9° pe harta Institutului Meteorologic, deoarece în depresiune chiar până la altitudinea de 600 m., găsim plante mediteraneene, care n-ar putea trăi la o astfel de înălţime, dacă iernile n-ar fi mai blânde, de ex.: cătina, viţa de vie, piersicul, iar nucul şi măceşul cresc chiar şi mai sus. În interiorul depresiunii liliacul înfloreşte cu 7-11 zile mai devreme decât la capetele ei. Astfel în timp ce la Soveja şi Jitia înflorirea s-a produs la 11 mai, la Năruja faptul se produsese la 3 mai şi la Nistoreşti la 1 mai a anului 1930. Depresiunea joacă deci rol de adăpost pentru plantele care o populează şi le permite o vegetaţie mai timpurie. Crivăţul e oprit de înălţimile mari ale Subcarpaţilor externi şi interni, şi nu pătrunde decât pe poarta cea mare a Putnei, îngăduind Vrancei să aibă o iarnă ferită de curenţii năprasnici din şesul Focşanilor. Aşa se explică vegetaţia luxuriantă de pe şesul Răiuţului - topic care singur arată situaţia de rai pe care o are această creastă. Regiuni mai închise, ferite de vânt şi deci cu o temperatură mai dulce, avem pe valea Milcovelului - afluent al Milcovului, care desparte Măgura Odobeşti în două: deoparte Titila, de cealaltă Răiuţul - şi mai cu samă valea Reghiorului. Pe munţi temperatura medie anuală este de 6°, în timp ce în şes la Focşani, în anul 1930, liliacul a înflorit la 24 aprilie, în regiunea muntoasă la Pleşu, fenomenul s-a petrecut abia la 16 mai. Aceste localităţi aflându-se la aceeaşi latitudine, singură diferenţa de altitudine, circa 850 m, a determinat o întârziere de 22 zile la înflorirea acestei plante. Pentru a vedea mersul temperaturii în fiecare lună a anului şi pe anotimpuri, în Judeţul Putna putem compara - aşa cum se obişnuieşte - datele observaţiilor de la două staţiuni din imediata apropiere a Judeţului Putna şi anume: de la Drăguşeni şi Râmnicul Sărat. Observaţiunile dela Rm. Sărat sunt pe o perioadă de 10 ani, între 1898 şi 1907, iar pentru Drăguşeni pentru perioada 1921-1928.

2,4 0,6 3,3 10,0 16,2 19,3 22,1 21,9 16,8 11,4 4,7

2,0

1,9 2.31 4,8 10,1 15,9 18,2 21,7 20,1 16,0 10,7 5.8

2,3

13

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Pentru aceeaşi perioadă de timp, avem următoarele medii de temperatură pe anotimpuri: Staţiunile

Iarna

Râmnicul Sărat

1,3

Primăvar a 9,8

Drăguşeni

2,1

10,3

Vara

Toamna

21,3

10,9

20,0

10,8

Vânturile. În perioada 1921-1928, observaţiile privitoare la frecvenţa vânturilor şi la intensitatea lor pentru Judeţul Putna sunt luate după Staţiunea Drăguşeni, care are date complete pentru această perioadă. Frecvenţa vânturilor în procente este următoarea: N NE E 24,4 7,4 2,4

SE S SV V 4,2 11,8 5,1 3,0

NV Cal 9,6 31,3

Din datele de mai sus se constată că procentul de 31,3% care arată timpul calm este destul de mare faţă de alte ţinuturi mai stăpânite de vânturi. Direcţia cea mai frecventă este N (24,4°/0) şi în general din partea Crivăţului avem 34,2%, iar dinspre S şi SV numai 16,9%. Rezultă de aici că vântul predominant este Crivăţul, vânturile de S fiind într-o foarte mică proporţie. Acest vânt de S şi SE nu este altul decât Austrul, care se interferează deasupra Judeţului Putna cu Crivăţul. Înspre Râmnicul Sărat şi Buzău, Crivăţul se simte mai mult cu direcţia E şi NE, din pricina Curburii Carpaţilor, pe când la Drăguşeni mai mult dinspre N şi NE, staţia fiind în răsăritul Moldovei, unde vântul nu întâlneşte niciun obstacol, care să-i schimbe direcţia. Crivăţul venind dinspre N, uneori cu viteză de 25 m/secundă, se despică în două în dreptul înălţimilor Dobrogei, scurgându-se cu putere deasupra Deltei Dunării, pe o parte, iar pe de alta îşi schimbă direcţia spre V şi SV, prin vadul strâmt dintre Măgura Odobeşti şi M-ţii Dobrogei, spre largul şes al Dunării. Acest vânt scade brusc temperatura şi este foarte simţit pe văile afluente Siretului, care brăzdează Podişul Moldovei, deoarece aerul rece se scurge de pe podiş în şes prin aceste văi. O călătorie pe dealuri, în aceeaşi zi când Crivăţul suflă cu putere la şes, poate dovedi că intensitatea vântului este mult scăzută. Iar în depresiune, curenţii de aer se simt şi mai rar. Spre Vrancea, de exemplu, Măgura Odobeşti ţine piept Crivăţului, ferind câteva văi, unde se adăposteşte o vegetaţie deosebită, după cum am arătat la mersul temperaturii. 14

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În Ţara Vrancei se simte uneori un vânt cu direcţia NS evidenţiat de negurile care se scurg în aceiaşi direcţie. Ţara Vrancei are şi ea un „Vânt Mare” care suflă dinspre SE-V precum şi un alt vânt local, care se simte uneori vara, puternic şi rece, numit „Ciolanul”. Porţile prin care pătrund vânturile în Vrancea sunt Putna şi Milcovul. Prima cu caracter de maturitate, cu versantele depărtate, permite Crivăţului să intre adânc în depresiune. Milcovul, tânăr, cu valea îngustă nu îngăduie acest lucru şi de acea în lungul lui găsim regiunile cele mai adăpostite (Milcovel, Răiuţ). Deasupra pe podurile Vrancei curenţii de aer nord-sud se simt cu putere, de aceea nici aşezări omeneşti nu găsim pe terasa înaltă, ci mai mult pe cele medii şi inferioare. Brizele de munte fac, de asemenea, regulat schimb de aer între munte şi depresiune, îmbrăcând în ceaţă, dimineaţa, vârfurile mai înalte şi aducând seara un miros puternic de răşină. Munţii Vrancei fiind formaţi din mai multe şiruri de culmi paralele, iar peste ei nefiind nicio trecătoare accesibilă, Judeţul Putna nu primeşte nicio influenţă climatologică din Transilvania şi nici nu o influenţează. În rezumat: 1). Judeţul Putna este sub influenţa vânturilor de N şi N-E. 2). Vânturile de S. şi S-V. se simt foarte puţin, procentul scăzând pe măsură ce înaintăm spre nord-estul judeţului. Ploile. În medie, întreaga Moldovă de S primeşte o cantitate de 581,1 mm, care ar fi suficientă semănăturilor, dacă n-ar fi de la an la an diferenţe prea mari, ce dau o mare nesiguranţă în agricultură. Precipitaţii anuale sub 400 mm, nu se găsesc. Ploi de 600 mm anual cad la limita dintre deal şi şes. Peste 700 mm cad în regiunea dealurilor, a Vrancei şi a munţilor. În întreaga regiune vrânceană cade o cantitate apreciabilă de ploaie: 7-800 mm anual. Din pricina abundenţei de ploi se produc în această regiune o sumedenie de alunecări de strate şi o reţea hidrografică bogată, cu văi tinere, care în timpul lunilor ploioase se umplu cu ape, ce vin cu furie şi strică drumurile şi podurile. De altfel, ploile în Vrancea sunt mai mult burniţoase - vlog” mocănesc, care durează uneori săptămâni întregi, mai ales toamna. Ploile torenţiale sunt rare şi cad doar vara. Precipitaţiile sub formă de zăpezi trebuie, de asemenea, menţionate în Vrancea, căci ele influenţează aşezările omeneşti. Acestea fiind aşezate mai ales pe văi, sunt acoperite cu nămeţi în timp ce deasupra pe poduri şi terase, zăpada e 15

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

spulberată. Din cauza aceasta, în timpul iernilor grele gospodarii nu se văd zile întregi unii cu alţii. De altfel, chiar morfologia Vrancei arată că, deşi geologiceşte destul de tânără, Depresiunea aceasta evoluează foarte repede, eroziunea lucrând intens, mai ales că şi rocile sunt de mică duritate. Pentru a se vedea care sunt în mm mediile lunare de precipitaţiuni atmosferice se dă mai jos, un tablou întocmit pe o perioadă de 25 ani (1891-1915) în care se dau pentru fiecare formă de relief - munte, deal, câmpie, pe întreaga Moldovă de Sud -, deci şi pentru Judeţul Putna, precipitaţiile medii lunare.

Regiunea munţilor

dec.

nov.

oct..

sept.

aug.

iulie

iun.

mai

apr.

mar.

feb.

Staţiuni

ian.

Ape căzute în mm. Mijlocii lunare din perioada 1891-1915

32,5 27,4 41,3 57,8 98,7 116,4 86,8 57,7 53,2 45,9 35,7 30,7

Regiunea 31,1 24,7 35,8 48,9 73,5 dealurilor Regiunea 33,2 23,9 34,2 42,3 58,0 de câmpie Întreaga 32,3 25,3 37,1 49,7 76,7 Moldovă de Sud

83,1

63,8 47,3 43,2 40,4 35,6 30,2

66,7

50,4 42,4 39,3 39,0 30,2 32,2

88,7

67,0 49,1 45,2 41,7 33,8 31,0

Din cifrele tabloului de mai sus putem trage câteva concluzii foarte interesante şi anume: a) Pentru aceeaşi lună, cantitatea de apă creşte dinspre şes spre munte, cu un apreciabil număr de mm. Explicaţia este simplă şi valabilă pentru toată ţara: de la nivelul mării, până la altitudinea de 700 m. cantitatea de ploaie creşte continuu. Între 700 m. şi 900 m. descreşte, pentru ca apoi să crească din nou. Fac excepţie însă lunile decembrie şi ianuarie, când regiunea de câmpie întrece în cantitate de apă primită chiar regiunea munţilor. b) Cu cât luna este mai secetoasă cu atât - proporţional - diferenţele între munte şi şes sunt mai mici. În lunile ploioase acestea sunt foarte accentuate. c) Cantitatea de ploaie pe care o primeşte regiunea deluroasă se apropie de media întregului ţinut, fiind numai cu foarte puţin inferioară acesteia. d) Media cea mai mică din întreaga Moldovă de Sud o are luna februarie, în regiunea de câmp 23,9 mm. Media cea mai mare o are luna iunie, în regiunea muntoasă (116,4 mm). De altfel, acestea sunt lunile extreme pentru întregul ţinut. e) Ploaia căzută ne face să împărţim anul în: 1) o perioadă secetoasă, cuprinzând lunile noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie; 2) o perioadă ploioasă cuprinzând lunile: mai, iunie şi iulie; 3) lunile martie şi aprilie, pe de o parte, august, septembrie şi octombrie pe de alta, formează două perioade semi16

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ploioase. Perioadele acestea sunt foarte interesante, ele privind de aproape agricultura noastră. Pentru a evidenţia şi mai mult acest lucru, e necesar să se examineze următorul tablou: Mijlociile anotimpuale şi anuale din perioada 1891-1915 Staţiunile

iarna

primăvara

vara

toamna

anual

Regiunea munţilor

100,6

197,8

260,9

134,8

694,1

Regiunea dealurilor

86,0

158,2

194,2

119,2

557,6

Regiunea de câmpie

89,3

134,5

159,5

108,5

491,8

Întreaga Moldovă de Sud

91,9

163,5

204,8

120,8

581,1

Se vede de aici că iarna este anotimpul cel mai secetos, în timp ce vara abundă în precipitaţiuni atmosferice. Apele. Judeţul Putna fiind mai mult muntos şi deluros cu precipitaţii atmosferice abundente, este împânzit de o bogată reţea de ape curgătoare. Toate izvorăsc din regiunea muntoasă sau deluroasă, curg de la vest spre est şi aparţin bazinului inferior al Siretului. Aceste ape au cursul repede, torenţial, rod viguros şi au dat naştere la multe fenomene de captare. Aceste caractere sunt datorate pantei accentuate, constituţiei pietrografice, dar mai ales despăduririlor nechibzuite, ce au dus la sălbătăcirea apelor. Cea mat importantă apă, care udă Judeţul Putna este porţiunea din cursul inferior al Siretului, ce ţine de la nord de Satul Parava şi până la sud de Satul Blehani. Intrând în acest judeţ, în cea mai joasă parte a Câmpiei Române, Siretul îşi lărgeşte mult albia, curge domol, despărţindu-se în multe braţe şi cuprinzând la mijloc ostroave şi formând o luncă foarte largă dezvoltată numai pe partea dreaptă. Lărgimea considerabilă a luncii Siretului şi disimetria văii, ce este atât de caracteristică acestei porţiuni din cursul său, se datorează numeroşilor şi puternicilor afluenţi ce-i primeşte pe dreapta, din regiunea muntoasă a judeţului, afluenţi care i-au împins cursul până sub platforma înaltă a Podişului Moldovei de Sud, de la Mărăşeşti, schimbându-i direcţia spre sud-est, est. Dacă până la Mărăşeşti Siretul a fost numai flotabil, îngăduind scurgerea plutelor, de aci, Siretul, lărgindu-şi şi adâncindu-şi albia, poate fi navigabil chiar pentru vaporaşe. În legătura cu importanţa Siretului pentru Judeţul Putna, d-l profesor S. Mehedinţi, spune: „Dacă la 1859, capitala ar fi rămas la Focşani, fluviul ar fi devenit demult navigabil, vase mari ar fi putut înainta până aproape de capitală, iar cununa dealurilor cu podgoriile de la Panciu şi Odobeşti, precum şi apropi17

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

erea unei măguri de 1000 m ar fi făcut din Focşani şi din văile de la cotul Carpaţilor un ţinut cu mare desime de populaţie, un centru firesc, nu numai pentru Moldova şi Muntenia, dar chiar şi pentru Transilvania”. Dar importanţa Siretului trebuie privită nu numai din acest punct de vedere, ci şi pentru că valea inferioară a Siretului este cel mai scurt drum de la mare spre Transilvania. Aşa se explică începerea construirii şoselei Galaţi-FocşaniBraşov prin Vrancea. Siretul nu e important numai prin sine, ci şi prin afluenţii săi, care deschid largi căi spre munţi. Pe partea dreaptă a Siretului, de-a lungul celei mai vechi şosele din Moldova şi în apropierea de calea ferată Bucureşti-Mărăşeşti-Cernăuţi, se înşiră o zonă de dese aşezări omeneşti: Bereşti, Şişcani, Adjudul-Vechi, Burcioaia, Domneşti, Pufeşti, Ciorani, Călimăneşti, Pădureni, Mărăşeşti cu Doaga şi Strejescu, Răduleşti, Ciuşlea, Mirceştii-Vechi, Bilieşti, Sasu, Suraia, Dumbrăviţa-Nouă, Vadul Roşca, Călieni, Năneşti, Costieni, Nămoloasa şi Blehani. Cel mai important afluent al Siretului din Judeţul Putna şi care confirmă cele de mai sus, este Putna. Râul Putna îşi are în întregime bazinul pe teritoriul Judeţul Putna şi are o lungime de la obârşie până la vărsarea în Siret de 150 km. Putna izvorăşte din partea nordică a Muntelui Arişoaia, curge la început spre Nord, până la Poiana-Mărului de unde cursul său este abătut spre Vest. După un parcurs de 10 km ajunge la punctul Poiana-Lepşa, unde primeşte pe partea stângă Pârâul Lepşa, iar puţin mai jos, pe partea dreaptă, primeşte cele două Tişiţe: Pârâul Tişiţa-Mică şi Tişiţa-Mare, ce izvorăsc de sub poalele Muntelui Condratu. De aici, Putna îşi schimbă direcţia spre sud-est şi după un parcurs de 9 km ajunge la Satul Lunca, unde primeşte pe dreapta Pârâul Coza unit cu Pârâul Alunului. De la Lunca, trecând pe lângă satele Coza pendinte de Păuleşti, pe la sud de Tulnici, Putna ia direcţia spre nord-est şi după un parcurs de alţi 8 km primeşte pe stânga, la sud de Satul Negrileşti, Pârâul Dejul, format de Pârâul Tighităul şi Arsâmânoaie, de unde schimbându-şi direcţia spre sud, trece pe lângă satele Bârseşti, Topeşti, ajunge în dreptul Satului Poiana, iar la sud de acest sat primeşte pe partea dreaptă apa pâraielor Leadova, Văsui şi Sărăţel, unite puţin mai sus de vărsarea în Putna. Zăbala izvorăşte de sub Vârful Lăcăuţ (1777 m) se îndreaptă de la izvor spre sud-est, formând hotar cu Judeţul Trei-Scaune, până la confluenţa cu Pârâul Gorul. Curge în această regiune printr-o vale foarte strâmtă şi sălbatecă pe la poalele vârfurilor Arişoaia, Păişelele, Pietrosul, Zboina-Frumoasă pe stânga, iar pe dreapta pe la poalele vârfurilor Gorul, Giurgiu, Muşa şi Furul. Primeşte în această regiune, ca afluenţi, pâraie scurte şi repezi: Căbălaş, Giurgiu, Hârbo18

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ca, Înţărcătoarea, Zârna-Mare, Zârna-Mică. De la confluenţa cu Zârna-Mică, Zăbala îşi schimbă direcţia şi printr-o cotitură aproape în unghi drept, curge spre răsărit până în dreptul Comunei Nereju, de unde cursul său se îndreaptă aproape în sens longitudinal, dea-lungul ulucului vrâncean, până la Prisaca, unde confluează cu Putna. Până aici Zăbala mai primeşte ca afluenţi, pâraie scurte ce aduc potop de ape în timpul ploilor - Ţipăul, Peticul -, dar mai ales Năruja, ce izvorăşte de sub poalele Arişoaiei şi curge de la est spre vest, având bazinul său despărţit de al Zăbalei prin înălţimile Arişoaia, Păişelele, Pietrosul, Sboina-Frumoasă. Primeşte pe dreapta apele pâraielor Balaşu, Mişina, Secăturii, Valea-Rea, pe stânga Pârâul Valea-Neagră, trece prin Comuna Herăstrău şi Nistoreşti şi se varsă în Zăbala în dreptul Comunei Năruja. De aci Zăbala, continuându-şi drumul tot spre nord, după o cale de încă 6 km, se varsă în Putna, în dreptul Satului Poiana unde ajunge ca o apă mult mai puternică decât Putna, în care se varsă. La Bârseşti, Putna îşi schimbă brusc direcţia, făcând un cot de 90°. Este evident că aici a avut loc un fenomen de captare, pus în evidenţă atât de cotul de 90°, cât şi de valea foarte strâmtă între Topeşti şi Prisaca, faţă de restul cursului. De unde înainte vreme Putna curgea de la Topeşti direct spre Răsărit pe la Cornet, Ruget, acum un afluent al Zăbalei, care avea un nivel de bază la Prisaca mai jos decât al Putnei, la Topeşti, a reuşit să abată cursul Putnei spre Sud, lăsând între Topeşti şi Părosu-Ruget o vale părăsită, folosită azi de vrânceni pentru a scurta drumul între Vrancea şi bazinul Vizăuţului. De la Poiana, Râul Putna îşi schimbă din nou direcţia spre răsărit şi pe un parcurs de 18 km. trece prin valea strâmtă dintre Poiana şi Prisaca, un adevărat defileu întortocheat, prezentând ochiului privelişti demne de admirat, udă comunele Valea Sării şi Colacul, unde Putna are o vale largă, de 8 km, apoi pe la Tichiriş şi Vidra. Primeşte pe acest parcurs, pe partea stângă, pâraiele Tichiriş, Vidra, Vizăuţul şi Valea-Seacă, ce vine din Satul Ireşti. Din dreptul Satului Burca, Putna îşi schimbă direcţia spre sud-est, curgând în această direcţie cale de 30 km până în dreptul Satului Balta Raţei. În acest parcurs Putna străbate comunele Găgeşti, Boloteşti, Ivănceşti, Făurei pe dreapta şi comunele Clipiceşti, Ţifeşti, Mirceşti pe stânga. Din dreptul Comunei Clipiceşti se desprinde din Putna Gârla Morilor, ce trece prin satele Ţifeşti, Bătineşti, Pătrăşcani şi se varsă în Siret în dreptul Satului Ciuşlea. Până în dreptul Satului Ivănceşti, Putna curge în regiunea dealurilor, lărgindu-şi mult valea, potolindu-şi iuţeala şi despărţindu-se în mai multe braţe. 19

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Dealurile din dreapta, care o însoţesc până la Satul Boloteşti, sunt mult mai înalte decât cele din stânga, acestea variază de la 600-1000 m, iar cele din stânga au o înălţime între 200-400 m. De la Balta-Raţei, ce aparţine Comunei Făurei, râul se îndreaptă direct spre sud şi după un parcurs de 24 km ajunge la confluenţa cu Râmna ce vine din Judeţul Râmnicul Sărat. De aici Putna îşi schimbă iarăşi direcţia spre E, S-E şi după un parcurs de alţi 23 km se varsă în Siret, la sud de Călieni, în dreptul Satului Lungani, de pe malul stâng al Siretului. Trece pe lângă satele Vânători, Jorăşti, Răstoaca unde primeşte pe Milcov mai întâi şi la câţiva km apoi pe Râmna. Trece pe la Boţârlău şi Vulturul. De la Ivănceşti Putna intră în şes. Valea este largă, însoţită de terase şi cu o luncă plină de pietrişuri şi bolovani rotunjiţi, aduşi cu curentul puternic în timpul ploilor şi inundaţiilor. Milcovul este apa cea mai de sud a Judeţului Putna, care până la 1859 a fost hotar de ţară între Muntenia şi Moldova, iar astăzi mai face hotarul doar pe câteva porţiuni între Judeţul Putna şi Râmnic, izvorăşte din vârful Monteorul, primeşte pe stânga pâraiele: Reghiul, Milcovelul şi Arva, iar pe dreapta primeşte pâraiele Bursuc, Porcului, Valea-Rea şi Pituluşa. E un pârâu torenţial în cursul său superior, curge la început în direcţia nordest, pe sub poalele Dealului Fetig, de pe care primeşte şi apa cu acelaşi nume, până în dreptul Comunei Reghiu, de unde îşi schimbă cursul brusc spre răsărit. La acest cot, care, de asemenea, este un cot de captare, se găseşte punctul cunoscut „la Scruntar”, unde valea Milcovului este mult strâmtată, curgând printre maluri înalte de gresie, cu stratificaţie verticală, ce dă impresia unor mici cheiuri. Milcovul, de la intrarea în câmpie şi până la vărsare, are o vale nesimetrică, cu malul drept mai înalt, cu o luncă largă căptuşita cu prundiş şi bolovani, primăvara curge năbădăios, de multe ori revărsându-şi apele până în marginile Oraşului Focşani, deşi se găseşte astăzi la 3 km. sud de Focşani. Vara scade uneori până devine un firişor, ce se pierde prin pietriş şi poate fi trecut cu piciorul. În cursul său trece pe lângă localităţile: Reghiu, Andreiaşul-de-Jos, Mera, Broşteni, Odobeşti, Păţeşti, Câmpineanca, Sud de Focşani şi se varsă în Putna, lângă Răstoaca. Milcovul, care altădată despărţea două ţări surori, astăzi îmbrăţişează o regiune naturală din Judeţul Putna şi Râmnic, cunoscută sub numele de Milcovia, de la care şi-a luat de altfel numele şi bine apreciata revistă locală „Milcovia” care a apărut în Focşani între anii 1930-1938 şi în care se găsesc multe studii consacrate acestei regiuni. 20

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În afară de apele bazinului Putnei, Siretul mai primeşte pe teritoriul Judeţului Putna în partea de Nord apele Parava unită cu Orbeni, Cucova, Valea-Seacă şi Pănceşti, apoi pe Trotuş. Trotuşul intră în Judeţul Putna în dreptul Satului Borşani, unde primeşte apa Bâlca, trece prin dreptul satelor Coţofăneşti, Cornăţel, Capăceşti pe la Sud de Tg. Adjud şi după un drum de 45 km se varsă în Siret, la Judeţul Putna, la sud de Satul Burcioaia. La Sud de Trotuş, Siretul primeşte apele Caregna şi Zăbrăuţul, care izvorând din regiunea dealurilor se află în faza torenţială. Au văile pline de prundiş şi bolovăniş. Primăvara în timpul ploilor şi a topirii zăpezilor se umflă umplându-şi văile de apă, inundând, iar vara de regulă sunt secate. Şuşiţa izvorăşte de pe Moşia Satului Soveja, la locul numit Fundul-Tina. Această apă, probabil, nu este altceva decât un vechi afluent al Putnei, ce şi-a părăsit cu timpul vechea albie, croindu-şi drum direct spre Siret. Udă Comuna Soveja, în dreptul căreia primeşte apa Dragomirna, apoi pâraiele Dumicuşul, China, Crinimineţul, Alba, Agapia, Repejorul, Valea Alunelului, Hăulita; udă comunele Câmpurile, Răcoasa, Străoane, Panciu şi se varsă în Siret la sud de Mârăşeşti. Şuşiţa, după cum o arată şi numele, (Suh - slv. uscat) are o vale largă, cu maluri înalte, ferestruite de torenţi, cu albia foarte largă, acoperită de bolovani şi pietrişuri şi lipsită mai totdeauna de apă. Privit în totalitatea lui, constatăm că pământul Judeţului Putna se integrează în marea unitate geografică, România. Prin multe caractere însă, care-i sunt specifice, se deosebeşte net de oricare alt judeţ din ţară. Ca aşezare, se află situat în regiunea unde cele două axe geopolitice ale neamului românesc, Dunărea şi Carpaţii, se apropie cel mai mult şi unde se întâlnesc cele trei mari unităţi morfologice de la noi din ţară: Munţii, Podişul Moldovenesc şi Câmpia Română. Cuprinde apoi toate cele trei forme de relief caracteristice întregii ţări, ceea ce îl pune în măsură să numere bogăţii variate, dar mai ales pe cele ale munţilor şi dealurilor, care ocupă cea mai mare parte a judeţului. Judeţul Putna, dacă este deficitar în cereale, în schimb s-a făcut vestit prin renumitele sale regiuni de podgorii, iar subsolul său, lucru dovedit, conţine sare, cărbuni, gaze naturale, petrol, bogăţii care aşteaptă vremuri de linişte, capitaluri şi iniţiativă pentru a fi puse în valoare. Acest judeţ cuprinde în limitele sale şi una din cele mai tipice depresiuni sub-carpatice - Vrancea - în care viaţa arhaică românească se mai păstrează încă nealterată şi care este un izvor nesecat pentru studii antropogeografice şi et21

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

nografice, iar seismicitatea specifică pe care o are, îl face să fie în atenţia oamenilor de ştiinţă atât de la noi din ţara cât şi de aiurea. Tot în acest judeţ există şi un important nod hidrografic, unde o bună parte din apele ţării îşi dau întâlnire. Pe lângă importanţa lor antropogeografică, aceeaşi aci ca şi pretutindeni, apele judeţului Putna, prin tinereţea lor, prin cursul lor repede, pot fi puse la treabă. Există în acest scop proiecte studiate şi în curând prin stăvilirea Putnei la Vidra, se va putea obţine curentul electric atât de necesar industrializării judeţului. Când Siretul va fi făcut navigabil, se va deschide judeţului drum la Mare; reîmpădurite, pe lângă ameliorarea climei, vor duce la domesticirea apelor şi reînvierea bogăţiilor de altă dată ale regiunilor muntoase. Nu rămân cu nimic mai prejos faţă de alte ţinuturi cunoscute în ţară, nici frumuseţile naturale din Judeţul Putna. Măgura Odobeşti ar putea servi de minune ca şcoală de alpinism pentru tineret; iar pitorescul munţilor şi al cursurilor apelor, cum şi mulţimea locurilor istorice, oferă acestui judeţ posibilitatea să devină o importantă regiune turistică din ţară. Datorită aşezării geografice, înfăţişării pământului, climei, apelor şi variatelor sale bogăţii naturale, Judeţul Putna prezintă deci, însemnate şi variate posibilităţi de dezvoltare în viitor. BIBLIOGRAFIE S. Mehedinţi - Consideraţiuni Geopolitice, în: Milcovia, anul I, nr. 1, 1930; N. Al. Rădulescu - Vrancea - geografie fizică şi umană; (Soc. Regală Română de Geografie, 1937); Marele Dicţionar Geografic al României, vol. V, de G. I. Lahovari, General C. I. Brătianu, Gr. Tocilescu, Bucureşti, 1902; Revista Milcovia - anul I-VII.

22

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

PUTNA PITOREASCĂ, LEGENDARĂ ŞI A VECHILOR AMINTIRI Judeţul Putna sau ,,ţinutul”, cum se numea la început, a luat fiinţă odată cu Ţara Moldovei. Numele îl are de la Râul Putna, de origine slavă: put care înseamnă drum. Într-adevăr, la începutul vieţii geologice, Putna a croit cel dintâi drum din sihăstria Munţilor Vrancii spre lunca luminoasă a Siretului. La început, ţinutul Putnei era până la Trotuş, mai târziu i s-a adăugat „Ţara Vrancei”, iar de la 1482 - în urma luptelor dintre Ştefan cel Mare cu Domnii munteni -, ţinutul s-a întins până la apa Milcovelului. Cronicarul Moldovei Grigore Ureche spune: „Atunci s-a dat lupta decisivă în 10 martie 1432. Cetatea Crăciunei căzu, Ştefan puse pârcălabii săi şi ţinutul Putnei fu anexat la Moldova”. Douăzeci de ani au ţinut luptele dintre domnii munteni şi Ştefan cel Mare pentru statornicirea hotarelor dintre cele două ţări surori, aici la gârla Milcovelului trasă de Milcovul cel mare din apropierea Odobeştilor. Multă vreme Ţinutul Putnei a fost cârmuit de un staroste, care avea puteri administrative şi militare, ca şi starostele de la celălalt hotar al Moldovei, de la Cernăuţi. Starostele Putnei poruncea şi vornicului de Vrancea cât şi panţirilor acestuia, un fel de paznici ai hotarului de la Apus. Cel dintâi staroste citat de cronici este unul numit Stan, la 1526. Starosti de Putna au fost şi cronicarii Moldovei Miron Costin, Ioan Neculcea, apoi Paharnicul C. Sion etc. De la Cuza Vodă, şeful administrativ al Putnei capătă numele de prefect. Judeţul Putna, cum s-a arătat, e cuprins între judeţele: Tecuci la răsărit, Râmnicul Sărat la miazăzi, Buzău, Trei-Scaune la apus şi Bacău la miazănoapte. Solul său cuprinde formele esenţiale ale pământului ţării; munţi înalţi care treptat se coboară până la Depresiunea Vrancii, continuă sub formă de dealuri pe care cresc renumitele vii ale Odobeştilor şi Panciului, sfârşindu-se într-un câmp fertil din frumoasa luncă a Siretului. Un snop impresionant de numeroase râuri şi pâraie, adevărate „Putne”, deschizătoare de drumuri, se îndreaptă de la apus spre răsărit, vărsându-se în Siret care udă marginea estică a judeţului de la un capăt la altul. Milcovul, Zăbala, Năruja, Putna, Şuşiţa, Zăbrîuţul, Caregna, Trotuşul sunt dintre cele mai însemnate. Datorită acestor forme de teren e simplu de înţeles că Judeţul Putna este unul dintre cele mai pitoreşti aşezări naturale. 23

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Să facem cu închipuirea câteva excursii: una de la Focşani la Soveja, alta până la Cetatea Stăncuţei, să mergem apoi pe valea Milcovului în „Ţara Mioriţei şi a Pustiului”, să străbatem drumurile din câmpie şi apoi să mergem pe valea Trotuşului. * * * Dacă porneşti din faţa Şcolii Normale, din marginea nordică a oraşului, întâlneşti pe partea dreaptă a şoselei naţionale o troiţă monumentală, popas de reculegere în drumul ce duce spre Mărăşeşti. Nu faci decât un .sfert de ceas cu maşina şi vezi pâraiele de la Făurei, apoi peste podul Putnei intri în câmpia glorioasă, unde în 1917 s-au dat memorabile bătălii înscrise în istoria universală. Monumentul „Victoriei”, Mausoleul de la Mărăşeşti şi pământul încă scormonit de tranşee sunt semne amintitoare ale jertfelor dăruite de generaţia de la 1917, pentru împlinirea unui sfânt ideal.

Fig. 1. - Liceul ,,Unirea”

Treci peste linia ferată Focşani-Mărăşeşti şi dacă te îndrepţi către apus străbaţi frumoasele aşezări pline de vii de la Satul-Nou şi în curând intri în Panciu, înconjurat de podgorii pitoreşti, pline de bogăţii. Oraşul a fost distrus complet în urma groaznicului cutremur din 10 noiembrie 1940, încât astăzi e o adevărata ruină. Acest târg a luat fiinţă cam pe la 1730, iar numele şi-l trage de la tânărul zarzavagiu bulgar Baicu Penciu, care a deschis prima dugheană aici. Pe la 1790 în jurul dughenei lui Penciu, căruia moldovenii i-au zis Panciu, se adunară 12 familii şi apoi mai multe, din care descind locuitorii târgului de astăzi. În jurul Panciului se găsesc schiturile Brazi, de călugări, şi Sf. Ioan de călugăriţe, amândouă mai vechi decât oraşul. Tot în apropiere, este Schitul Trotuşanu de lângă Moviliţa, iar Satul Mănăstioara tot din această regiune, ne-a, 24

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

dat pe Prea Sfinţia Sa Episcopul Gherontie al Tomisului şi Constanţei, fiu de ţăran din localitate. Când ieşi din Panciu înspre apus, se arată impunătoare Măgura Odobeştilor (cota 1001), unde a fost postul de comandă al Feld Mareşalului Mackensen din luptele din 1917. Până la Muncel străbaţi satele bogate ale Străoanelor-de-Jos şi de-Sus, care ne-au dat pe scriitorul Ioan Ciocârlan, care a activat pe tărâmul literar pe timpul cât a fost învăţător în Comuna Păuneşti, unde asemenea se găsea mai în fiecare vacanţă de vară şi scriitorul Ion Adam, care tot aici, în Păuneşti, a lucrat o parte din operele sale literare. Pe un masiv păduros, drumul merge în serpentină şi când se luminează dincolo de codru, ajungi în Varniţa. Străbaţi apoi Răcoasa, plină de oameni de la munte, în costumul pitoresc al Vrăncii, întâlneşti dealul „Momâia”, iar pe un drumeag înspre dreapta cu suiş greu, după câtva timp, ajungi în satul istoric al Mărăştilor, vestit tot în urma luptelor din vara 1917. Şi aici, ca şi la Mărăşeşti, se găseşte un impunător mausoleu, în gropniţele căruia dorm mii şi mii de viteji ai armatelor beligerante, împăcaţi prin taina nesfârşită a morţii pentru Patrie. De jur-împrejur munţii şi dealurile rămase de pomină în istoria războaielor, s-au încins parcă într-o horă impunătoare. De la Mărăşti la Soveja treci prin Câmpuri, sat de mare întindere, care în vreme îndelungată s-a dezvoltat aici, pe malul stâng al Şuşiţei, iar la satul din apropiere, Gura Văii, s-a născut, a trăit şi doarme de veci Moş Ion Roată care cu puterile lui multe-puţine a contribuit ca deputat al ţărănimii în Divanul adhoc, la înfăptuirea actului cel mare al Unirii Principatelor şi la alegerea Domnului cel bun, iubitorul de popor, slăvitul Alexandru-Ioan Cuza. Soveja e localitate pitorească, staţiune climaterică, aşezată la marginea codrilor de brazi. Din documente reiese că a ţinut la început de Comuna Câmpuri de care s-a despărţit, poate pe vremea zidirii Mânăstirii. Mănăstirea Sovejei a fost ridicată de Matei Basarab pe urmele unui schit mai vechi, ca semn de împăcăciune cu neastâmpăratul lui megieş Vasile Lupu, domnul Moldovei. Pe aceste locuri moldovene au fost aduşi locuitori din Rucăr şi Dragoslavele Judeţul Muscel, întemeietorii celor două sate ale Sovejei, Dragosloveni şi Rucărenii. Se pare că ulterior, procesul de imigrare din Muscel a continuat şi s-a întins şi mai departe până la Bâlca şi Coţofăneşti. Din neamul acestor oameni de la munte s-a ridicat marele geograf Simion Mehedinţi. Dincolo de dealurile celor două Răchitaşe, pe valea Vîzăuţului, se află Comuna Vizantea, staţiune balneară, cu nume de origină străină fiind formată de două sate: Vizantea-Mănăstirească şi cea Răzăşească. Întâia e locuită de ceangăi catolici care au şi o biserică. Sunt aduşi aici - se crede -, de întemeietorii mânăstirii cu acelaşi nume. Mănăstirea Vizantea, poate la început numai un schit de lemn, s-a clădit pe un loc domnesc, dăruit de Petru Şchiopu starostele 25

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

de Putna, Broştioc. Clădirea mănăstirii refăcută şi renovată la 1859 de egumenul grec Visarion după modelul bisericilor din ţara lui sau din Constantinopol, se menţine încă în stare bună. Zidurile vechi, urmele bisericii sau chiliilor din altădată, ridicate probabil de Irimia Movilă înscris cel dintâi în pomelnicul mânăstirii, se năruie. După ce străbaţi satul din vale, Vizantea Răzăşească, intri în Comuna Găuri, care ţine de Vrancea. Satul e plin de livezi şi case în cel mai frumos şi mai autentic stil autohton. Dincolo de Găuri, printre pâraie şi locuri cari se năruie din pricina intemperiilor punând în primejdie circulaţia, ajungi la Vidra, sat cu nume românesc, de la poalele Măgurii, pe malul Putnei. Încotro priveşti e tot Ţara Vrăncii. De la Mărăşeşti la Cetatea Stăncuţei. Dacă treci calea ferată din apropierea Monumentului „Victoriei”, te afli pe drumul ce duce la Mărăşeşti. Zările se mai strâmtează, gâtuite între dealurile ce coboară de la Panciu şi malul Siretului din apropiere. Mai la fund, învăluite într-o poleială de aramă, cuprinse vara de văpaie, stau de strajă - de când e lumea -, dealurile de la Ionăşeşti de unde începe platoul Moldovei. Din loc în loc, apele marelui râu scânteiază în soare ca nişte ochiuri de oglinzi.

Fig. 2. Localul vechiului liceu „Unirea”, azi „Şcoala profesională de fete”, [iar în prezent, sediul Arhivelor Naţionale, Focşani - Vrancea, n. e.]

Siretul a fost de multe ori ocrotitorul nostru. În atâtea rânduri hoardele tătarilor s-au oprit pe malul stâng, ca în primăvara anului 1711 când nu l-au putut trece, fiind şuvoiul mare din pricina ploilor şi topirea zăpezilor. Astfel, Ţinutul Putnei şi, în special, Focşanii au scăpat de jaful şi pustiirea lor. Mulţi pribegi din Moldova de jos s-au refugiat aici. 26

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Plecând mai departe spre apus, lăsăm în urmă câmpia de la Răzoare, apoi Pufeştii cu pitorescul conac al familiei Săbăreanu, ca să ajungem în vechiul târg ctitorie domnească, Domneştii. Aici au fost odinioară curţile acelui vrednic răzeş, ostaş putnean şi Domn al Moldovei, Eustratie Dabija, socrul lui DucaVodă, care bea vinul din oala de lut la ospeţele domneşti. În Domneşti se mai văd urmele bisericii vechi, tot ctitorie domnească. Aici, în ziua de Crăciun 1683, în toiul petrecerii, cetele de cazaci înapoiaţi de la asediul Vienei, sprijinitoare a lui Petriceicu şi al boierilor cari voiau să scoată pe hulpavul Duca-Vodă din domnie, au năvălit la curtea domnească. Au despodobit pe Datina Doamna şi pe fiicele sale de toate podoabele şi cu pielea le-au lăsat. Au robit oameni, pe Duca-Vodă şi numai logofătul Miron Costin cronicarul, au scăpat teafăr şi nu l-au jecuit, fiind cunoscut de un ostaş de când învăţase carte în Lehia. Pe Constantin Postelnicu ce-i zicea Ciobanul, asemeni l-au jecuit până la piele, iar Sandu Buhuş hatmanul a scăpat cu jupâneasa şi trei coconi ai lui la Focşani, unde se afla şi Anastasia, Doamna lui Duca-Vodă. Adjudul sau Agiudul cum i se spunea odinioară, e târgul cel mai vechi din Putna. A fost condus multă vreme după vechea rânduială a Moldovei de un şoltuz şi doisprezece pârgari, un fel de consiliu orăşenesc. Astăzi e un oraş care mai numără destui ovrei. Viaţa românească pulsează mai cu seamă în zilele de târg când uliţele strâmte şi întortocheate sunt înviorate de mulţimea ţăranilor din împrejurimi. Sascutul e un topic cu nume de origine ungurească, însemnând „fântâna Sasului”. E renumit astăzi prin fabrica de zahăr care-i dă viaţă şi prestigiu economic. În Sascut au văzut lumina marele om de ştiinţă, I. Athanasiu, fost rector al Universităţii din Bucureşti şi fratele acestuia, fostul Episcop de Roman, Teodosie. În Bălcuţa se găsesc mici colonii de Ceangăi. Împrejurimile sunt pitoreşti şi locuite de o populaţie mândră, muncitoare, ce păstrează încă pe scară întinsă, mai ales femeile, frumoasele costume naţionale, asemănătoare celor din Bucovina şi din Neamţ. La câţiva kilometri de Sascut, dacă te abaţi din drumul mare al şoselei naţionale, intri în satele: Mândrişca, Valea-Seacă, Cucova, ce se ţin lanţ ca un şirag de mărgele. De la Scurta, sat de răzeşi, ca Melinte şi alţii, şi până la Faraoane în Bacău sunt ocini şi moşii de ale Buzdugăneştilor, oşteni şi boieri din vremea lui Ştefan cel Mare. Câteva, firave mlădiţe de urmaşi trăiesc şi astăzi pierdute şi uitate prin aceste locuri, iar la Faraoane îşi doarme somnul de veci cel care a văzut lumina în Focşanii Unirii, fiind o vreme cârmuitorul ţării, Regentul I. Buzdugan. 27

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Legenda spune că pe aici a trăit fecioara Stăncuţa, fată din neamul Buzdugăneştilor, căreia, murindu-i părintele şi fraţii, s-a îmbrăcat ea în straiul ostăşesc şi-a luptat în rând cu Ştefan cel Mare, gonind pe ungurii ce ne călcaseră hotarele. A căzut în luptă şi numai după moarte aflară fârtaţii ei că voinicul spânatec care se avântase în cele dintâi şiraguri, era fecioară. De atunci şi până astăzi, după porunca Domnului, locului aceluia, unde a căzut viteaza fată, i se spune „Cetatea Stăncuţei”, după numele legendarei eroine. Pe Valea Milcovului. Odobeştii este un orăşel pitoresc, aşezat într-un mediu sănătos, cu străzi bine pietruite şi ţinute curat. Clădirile onorează pe locatari, care ştiu să cultive şi florile din jurul casei. În inima târgului e o mică grădină publică, un Monument al „Eroilor”, biserici cu turle impunătoare, iar de jur-împrejur nesfârşite întinderi cu vii, care încep din câmpia Focşanilor până sub poalele Măgurii. Adevărata podgorie care a dat renumele vinurilor din această regiune nu este în Odobeşti, ci în localitatea numită Şarba, cu vinuri neîntrecute. Chiar legenda spune că vinul de Odobeşti a fost în vechime, ucenic la cel din Şarba, de la care a învăţat meşteşugul de a înveseli pe oameni în lume. Odobeştii e unul din târgurile vechi ale Putnei. În 1698, un document vorbeşte despre delimitarea unor proprietăţi dintre odobeşteni şi vrânceni. În 1785 pitarul Nicolae Avram cumpără moşie în Odobeşti în bătrânul Chilan de la moşnenii vrânceni. În 1803, făcându-se hotărnicia Odobeştilor, se determină iarăşi partea vrâncenilor. Trecând dincolo de marginea târgului, începe altă lume: lumea Vrăncii, cu care deseori în trecut localnicii erau în certuri şi pricini pentru diferite încălcări de proprietăţi. Fig. 3. Şcoala nr. 2, de băieţi - cea mai veche şcoală a Ţinutului Putna

28

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În documente se găsesc nume de boieri ca: al Vornicului de Vrancea Zalaru, al spătarului Dabija, al bătrânului Chilău sau al pitarului Nicolae Avram, mai târziu al lui Alevra sau Faur, cari statornicesc hotărniciile şi fac împăcare între vrânceni şi cei de aici. Nu te depărtezi prea mult de Odobeşti şi în dreapta drumului se zăresc nişte dealuri abrupte, retezate parcă cu spada, unde a fost odată Crăciuna, cetatea aşa de mult disputată între Ştefan cel Mare şi Domnii Munteni. Lângă zidurile ei, poate numai metereze de lemn şi pământ, s-a vărsat mult şi nesocotit sânge românesc. Moldoveanul în cele din urmă a învins, împingându-şi hotarul până aici, la Milcovul blestemului şi dezbinării noastre aproape patru sute de ani, până la binecuvântatul veleat al anului 1859, când „Milcovul a fost secat dintr-o sorbire”. Rând pe rând, treci prin satele acum de munte ale: Pituluşei, Căpătanul, Valea-Rea, Arva cu case căţărate pitoresc pe înălţimi, iar portul, deşi influenţat de apropiatele aşezări târgoveţe, se menţine în mare măsură la acela al tradiţiei satului de la munte. Ajungem la Miera, cu ctitoria domnească a mănăstirii Cantemireştilorr Mănăstirea „Mira”, făcută la început din lemn de Constantin Cantemir, apoi din zid de fiul acestuia Antioh, imitând „Cetăţuia” din Iaşi a Ducăi-Vodă, fără s-o poată ajunge. Mănăstirea e terminată abia la 1735 de către egumenul grec Mitrofan Calerghi. Aşa cum se înfăţişează această urmă a trecutului: cu pictura, stranele şi catapeteasma, e tot ce a putut da mai bun veacul al XVIII-lea de decădere politică, morală şi artistică a Moldovei. Lângă uşa din dreapta se văd chipurile ctitorilor Cantemireşti: Constantin şi Antioh, alături de boierul Moţoc şi soţia lui, Ursa. Împrejurul bisericii, casele mănăstireşti sunt o ruină, zidurile mănăstirii se năruie mereu. Vremea şi mai ales indiferenţa noastră vor face să dispară pe încetul şi ultimele mărturii ale unui veac apus de mult şi care a avut specificul lui în evoluţia şi dezvoltarea noastră istorică. Păşind dincolo de cuprinsul acestui sfânt lăcaş purtător al miresmelor din trecut, te scobori iarăşi pe drumul bătut de apele Milcovului. Treci prin Vulcăneasa, unde pădurile se mai îndesesc, laşi în urmă Şindrilarii, fără sfârşit, ajungi apoi într-un loc unde malurile Milcovului au înfăţişarea unor temple uriaşe. Din mijlocul acestui pustiu, priveşti în zare casele albe şi tupilate de la Reghiu, aşezări de gospodari cuminţi, omenoşi, dar cumplit de săraci. În pofida sărăciei oamenilor, locurile sunt foarte bogate. Aci, dar mai ales la Andreiaşul-de-Jos, s-au descoperit zăcăminte însemnate de petrol, de sulf, strate aurifere şi chiar urme aşa de rare la noi de platină. La Andreiaşul-de-Sus s-au aflat emanaţii de gaz metan. Toate acestea puse în valoare vor preface atât locurile cât şi viaţa oropsită a oamenilor. 29

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

„Ţara Mioriţei şi a Pustiului”. La marginea de răsărit a Odobeştilor, se găseşte localitatea Cazacli. Numele acesta aminteşte pe al cazacilor de peste Nistru, care în fiecare toamnă, veacuri de-a rândul, cu învoirea domnilor moldoveni veneau aci să adune în buţi cu cercuri de fier vestitele vinuri de Odobeşti. La sfârşitul veacului al XVIII-Iea, pentru nevoile lor sufleteşti, aceşti cazaci au clădit chiar o biserică ce se vede şi astăzi, dar care prea dată uitării e pe cale să se năruie. Spre dreapta, după puţin timp de drum, ajungi în Ivănceşti, apoi în satul şi mai mic al Căpoteştilor care a dat neamului pe una din cele mai ilustre figuri ale ortodoxiei, pe fericitul mitropolit şi cărturar, Varlaam al Moldovei. Boloteştii e un sat mare, bine gospodărit, unde la hanul „Ţiroiu e dejugătoarea Vrăncii”, loc de popas al oamenilor de la munte care se opresc aici să-şi odihnească vitele şi pe-ndelete să guste vinul din podgorii. Stăruind mereu la drum, treci repede prin Găgeşti-Cucueţii de sub Măguri-Burca şi apoi prin Vidra, de unde pe Valea Putnei intri în Vrancea. Acesta e unul dintre cele mai vechi ţinuturi, care cu Tigheciul şi Câmpulung Moldovenesc au existat sub formă de sătuleţe înainte de întemeierea Principatelor. În zorii închegării celor două ţărişoare, acest ţinut şi cu oamenii lui au scăpat de influenţa ce-o exercitau asupra lor ungurii aşezaţi în jurul Episcopiei catolice a Milcoviei, din apropiere.

Fig. 4 - Vedere generală a două sate de munte (Spineşti, Păuleşti) 30

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Vrancea şi-a păstrat autonomia chiar în timpul celor două Principate, din care cauză Domnitorul Dimitrie Cantemir, în opera sa istorică „Descrierea Moldovei” o numeşte „Republica Vrăncii”, titulatură care nu corespundea cu numele ce şi-l dăduseră vrăncenii şi anume de „Obştea Vrăncii”. Alipirea acestei moşii la scaunul domnesc s-a făcut mai târziu pe cale paşnică prin consimţământul comun al obştenilor şi al Domnului prea puţin-puternic la început pentru a putea intra în conflict cu populaţia din ţară. Fig. 5 - Tip de sat de vale în Vrancea (Năruja)

Din punct de vedere al alcătuirii, această populaţie are un caracter simbolic, căci în unele părţi este formată din locuitorii veniţi din Ardeal, din Moldova şi Muntenia. Pe acest teritoriu de multă vreme se realizase în mic o unire a tuturor românilor. Singura legătură pe care a avut-o Vrancea cu Domnitorul Moldovei, cel puţin din vremea lui Ştefan cel Mare, era vornicul ei, demnitar domnesc subordonat starostelui de Putna. Vornicul aduna dăjdiile pentru domnie, era organul administrativ şi paznicul militar al Vrăncei, sub ascultarea sa i se dau panţirii şi toţi locuitorii vrânceni. Panţirii erau agenţi de execuţie ai vornicului. Atribuţiunile vornicului de Vrancea sunt precis indicate în documente şi este de remarcat că pe lângă atribuţiunile arătate mai sus, ar fi avut şi unele judecătoreşti. Punctul asupra căruia se insistă într-un document, citat mai jos, este acela al supravegherii Vrancei. 31

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

„Ori, pentru ce oameni străini va găsi vornicul acolo, să aibă a cerceta pre cu amănunt, ce fel de oameni sunt şi cu ce trebuinţă umblă şi care nu va avea nicio îndreptare la mână, încredinţat cum că nu sunt oameni buni, pe unii ca aceia îndat şi făr de nicio sminteală să-i trimită la Dumnealui Hatmanul cu toate cele ce se vor găsi asupra lor trimeţându-i şi toată pricina lor scrisă cum şi pentru alte pricini mai mari, ce se vor [în]tâmpla acolo să aibă numai vornicul a înştiinţa şi Dumnealui Hatmanul, ca să arate domniei mele” (hrisov de la 1783: A. V. Sava, Documente Putnene I). Vornicul de Vrancea este numit de însuşi Domnul Moldovei, după alegerea Hatmanului. El este subordonat Hatmanului şi cum am spus mai sus şi starostelui din Ţinutul Putnei, aceasta după porunca domnească. Vrancea, din cele mai vechi timpuri, cum dovedesc documentele, era situată în „locuri tari” şi cu locuitori de mare bărbăţie. Legenda spune că Ştefan cel Mare, fiind bătut de turci, aici şi-a găsit rezervele de ostaşi cu care a format o nouă armată, de astă dată învingătoare. Ca răsplată pentru vitejia acestor locuitori, marele Domnitor le-a dăruit munţii pe care-i stăpânesc în devălmăşie şi astăzi au dreptul a scoate sare din ocnele Vrăncei pentru trebuinţele lor. Regele Carol I, atras de această legendă şi aflând despre frumuseţea acestui ţinut, chiar în primii ani ai Domniei Sale, adică în 1867, venind pe vechea frontieră, a scoborât peste munţii Vrăncii, la Nereju, unde a fost primit cu mare alai de mulţi călăreţi în fruntea cărora se găsea o fecioară, fata răzăşului Macovei. Văzând frumuseţea acestor ţinuturi, încălzindu-şi sufletul la amintirea marilor tradiţii şi ca să-şi lege numele mai strâns de acest vechi pământ românesc, şi-a însuşit titlul de „Conte de Vrancea” (N. Iorga, Vrancea şi vrâncenii, p. 5). La începutul lui mai 1871, înapoindu-se de la Iaşi, în gara Mărăşeşti Domnitorul Carol a fost întâmpinat de o numeroasă ceată de vrânceni, în numele cărora a vorbit micul şcolar Băsnuţă Ioan, de la şcoala din Vidra, astăzi bătrân preot la Colacu. Domnitorul a fost aşa de viu impresionat de manifestarea strănepoţilor Vrancioaiei şi de cuvintele inimoase ale şcolarului, încât a cerut ca micul plăieş să fie aşezat între Domn şi Doamnă, în careta domnească, mergând împreună până la Focşani, la colonelul Panaite Tufelcică, fost prefect şi sub Cuza-Vodă, unde la prânzul festiv ce s-a dat Domnitorului a ospătat şi vlăstarul vrăncenesc. Domnitorul şi mai ales Doamna, au voit să-l ia la Bucureşti. S-au lovit însă de îndârjita împotrivire a mamei lui Băsnuţă, care era văduvă şi nu mai avea alţi copii. Vrancea este un ţinut plin de poezie, unde inspiraţia populară a dat frumoase plăsmuiri ale geniului românesc, în frunte cu acea perlă a literaturii noastre, „Mioriţa” ciobanilor din aceste „locuri tari”, cum le spun cronicele, ai căror lo32

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

cuitori mai doinesc din caval şi mai sună din buciume, ca în vremurile voievozilor.

Fig. 6. Valea Putnei (la fund, pe una din terasele tinere, Satul Negrileşti)

Fig. 7. Cascada Putnei

Această frântură de ţară are un caracter particular prin isteţimea oamenilor, frumuseţea locurilor, mulţimea legendelor, a poeziei populare şi prin izolarea în care cei de aci au trebuit să trăiască de la începutul veacurilor. Ascunsă între munţi, dincolo de Răiuţ şi Măgura Odobeştilor, Vrancea şi-a dus zilele în 33

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

aceeaşi atmosferă de tradiţionalism străvechi, amintiri şi obiceiuri cari o fac şi mai interesantă, în mijlocul celeilalte lumi grăbită să împrumute cele din urmă forme de viaţă nouă. Din multe puncte de vedere, Vrancea cu oamenii săi a rămas în unele locuri aceeaşi ca acum câteva sute de ani. Tocmai această particularitate a stârnit în ultima vreme interesul oamenilor de ştiinţă s-o studieze din nenumărate puncte de vedere. Cel dintâi care s-a ocupat de această „republică” a fost Domnul şi învăţatul Dimitrie Cantemir, care vorbeşte despre ea în „Descriptio Moldaviae”. Au mai scris despre Vrancea Ionescu de la Brad, Melhisedec, fostul episcop al Romanului, Hajdeu, N. Iorga, Gh. Gh. Longinescu, Al. Vlăhuţă, d-nii Simion Mehedinţi, D. Gusti, prof. C. C. Giurescu, geologul Şt. Mateescu, H. H. Stahl, C. D. Constantinescu-Mirceşti, preotul N. Ionaşcu, profesorii I. N. Ionaşcu, Al. şi Virgiliu P. Arbore, magistrat George Tatulescu etc. Scriitorii Mihail Sadoveanu şi Ioan Ciocârlan în ultimul timp s-au documentat aici pentru scrierea unor romane din viaţa Vrăncii. Decedatul putnean şi scriitor de talent Ioan Ciocârlan a şi dat măcar unul la iveală - Tainele munţilor. Cei care au făcut însă temeinice studii despre acest colţ de ţară sunt: magistratul Aurel Sava, (problema juridică şi documentară a Vrăncii); prof. N. Al. Rădulescu (geografia fizică şi antropogeografia regiunii) şi prof. Ion Diaconu (folklorul şi etnografia), dând la iveală peste o sută de minunate şi neîntrecute variante ale „Mioriţei”. Cu drept cuvânt, se poate spune că Vrancea coincide cu „spaţiul mioritic”, aşa de desbătut în ultima vreme în discuţiile filosofice şi folclorice de la noi. În ultimul timp, prof. Const. Brăiloiu, ajutat de d-l prof. Ion Diaconu au colindat prin câteva sate din Vrancea, adunând nenumărate perle de folclor muzical cu care a îmbogăţit tezaurul colecţiilor de acest fel, aflătoare în „Arhiva de folklor a Societăţii Compozitorilor Români”. D-sa a înregistrat mai ales neîntrecute bucăţi de fluer, care dovedesc o tehnică şi un simţ artistic nebănuite în această lume de ciobani uitaţi şi pierduţi în hăul munţilor. Acum câtva timp şi ani de-a rândul, în mijlocul vrâncenilor a trăit un oaspete rar, un pastor al bisericii anglicane, pasionat de studiul formelor religioase primitive ale populaţiei Vrancei, despre care ajunsese vestea în ţara lui. Acesta, cu ajutorul d-lui prof. universitar V. Gh. Ispir, a făcut de asemenea studii interesante din punctul său de vedere. În adevăr, se practică aici ritualuri cu total caracteristice, în cari se amestecă uzanţele ortodoxe-creştine cu cele mai vechi forme de păgânism păstrate din vremea lui Zamolxe zeul dacilor şi mai noi. De la Războiul de Întregire încoace, echipele pentru studii sociologice conduse de prof. D. Gusti, la Nereju, apoi echipele studenţeşti ale „Fundaţiilor 34

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Culturale Regale”, la Nereju şi Bârseşti au venit, de asemenea, pentru variate cercetări ştiinţifice.

Fig. 8. Păstoritul în Vrancea (Muntele Ciuta - Satul Tulnici)

Fig. 9. ,,La coasă…” (Tulnici)

Alţi anchetatori s-au adunat prin aceste locuri cu dorinţa fierbinte ca în studiile făcute să se documenteze de la izvoarele curate ale unei vechi şi specifice civilizaţii şi culturi populare. Oamenii aceştia de la munte, trăind izolaţi, până 35

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

în vremurile mai noi, nu ştiau şi nu întrebuinţau pentru toate nevoile vieţii alte unelte decât acelea înfăptuite de gândul, inspiraţia şi geniul lor creator. Ca o pildă de intuiţie a acestor ţărani isteţi, chiar în domeniul arid al ştiinţei, este utilizarea vaccinului, pe care ciobanii din Vrancea îl cunosc şi-l practică de când lumea, pentru vindecarea oilor bolnave de vărsat. * * * Între munţii Macradeu-Condratu-Gurgiu-Furul spre Apus şi muncelele Mărăştilor, dela Ireşti şi Măgura Odobeştilor, se întindea până în vremurile noi, străvechiul şi nepătrunsul codru Vrâncean ce făcea bogăţia şi frumuseţea acestor locuri. Acum aproape tot acest ţinut s-a prefăcut într-o jalnică pustie, peste care bate viforul celei mai negre şi cumplite sărăcii. Securea străinului a doborât brazii, molizii şi alte esenţe. Rare locuri ca în Vrancea se găsea lemnul de tisă din care se fabricau pianele cu minunate rezonanţe. Totul a fost nimicit însă fără cruţare, dispreţuindu-se cele mai elementare reguli de regim silvic. Nicăieri ca aici nu s-a practicat sistemul tăierilor rase. Niciun control din partea nimănui. Un adevărat furt ajutat de complicitatea interesată a conducătorilor şi a cozilor de topor, iar jos în lumea cea mare a moşnenilor Vrancei, o totală lipsă de cunoaştere a intereselor locale. La începutul exploatărilor obştea dispunea de o suprafaţa păduroasă de 65.000 ha., din care s-au exploatat 50.000 ha, rămânând netăiate abia 15.000 ha. Astfel că lemnul, la îndemâna tuturor altădată, a devenit un articol de lux. Oameni care trăiau din produsul pădurilor au ajuns la sapă de lemn. Terenurile pustiite se năruie, revărsându-se mai ales primăvara şi în vremea ploilor în avalanşe uriaşe. În urma lor apar stâncile sterpe, spre care vrâncenii privesc cu deznădejde şi obidă în suflet. D-l M. G. Georgescu, Inspector General silvic, care s-a ocupat de „Problema silvică a Vrancei” rezumă aceasta în cuvintele: „Jos pustiu şi jale, sus ruini şi devastări”. Vrancea se năruie, dispare. Aceasta este înfăţişarea unuia dintre cele mai vechi şi frumoase ţinuturi româneşti cu nume şi trecut de legendă. Societăţile străine de exploatare au început să lucreze mai ales din anul 1905. Până în anul 1928 rămăsese neatinsă partea mijlocie a Vrancei, din bazinul Nărujei, dar şi aici au fost nimicite peste 4000 ha. În această parte a continuat exploatarea până acum doi ani. La început vrâncenii au fost înşelaţi mai rău decât cine ştie ce colonii africane, căci sunt cazuri de contracte când obşteanul şi-a vândut dreptul în schimbul sumei ridicole, ca să nu zic criminale, de 80 bani hectarul şi aceasta cu binevoitorul concurs al avocaţilor misiţi, diverşi alţi intermediari şi politicieni 36

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

influenţi, de tot felul de membri în consiliile de administraţie ale societăţilor de exploatare. În faţa primejdiei care ameninţă pământul Vrancei, după alarma dată în Parlament de d-l Prof. Simion Mehedinţi, de avocatul P. B. Chiriţă şi alţii, în presă. Corpul silvic format din fruntaşii silvicultori, printre cari: Inginer D. S. Drâmbă, D. Grozăvescu, Marin Drăcea, Marin Georgescu, Cicero Gorciu, fostul secretar general de la Domenii, etc., au început o adevărată ofensivă cu deviza: Să împădurim. Şi până în anul 1938 s-au realizat lucrări tehnice în valoare de lei 1.500.000 care continuă mereu. În vara trecută d-nii profesori universitari Dimitrie S. Drâmbă şi Marin Drăcea, cu studenţii din ultimii ani de la Politehnica Silvică din Bucureşti, au făcut o excursie în Vrancea cu dorinţa fierbinte de a studia posibilităţile de refacerea regiunii pustiită vandalic de mâna vrăjmaşă a străinilor. Pentru o lucrare efectivă însă şi cu rezultate mântuitoare, trebuie neapărat sume considerabile şi aceasta cât mai e vreme şi până când agenţii atmosferici nu vor preface într-o ruină desăvârşită ceea ce a fost Vrancea de odinioară...

Fig. 10 - Casă bătrânească din Paltin

În acest ţinut proprietatea colectivă are un caracter specific şi dăinueşte din cele mai vechi timpuri. La început această proprietate a fost o singură moşie a Vrăncii, unde dreptul de folosinţă la păşunat şi lemne de foc sau de construcţie, se exercita de băştinaşi fără nicio restricţie. Odată cu înmulţirea populaţiei şi formarea satelor, vrâncenii - şi mai ales după procesul scoaterii din boieresc de la 1817 - Moşia Vrăncii s-a împărţit pe 37

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

satele existente, luându-se drept criteriu după atribuire sumele de bani cu care satele au contribuit la susţinerea procesului la Divanul Moldovei, cu vistiernicul Iordache Roset Rosnovanul. Cu prilejul acestui proces dezbătut aproape 5 ani, s-a reconstituit, pe baze de documente aduse la proces de părţile împricinate, situaţia istorică a aşezărilor vrănceneşti care dăinuiesc din timpuri imemorabile şi că Moşia Vrăncii n-a fost vreodată domnească sau boierească. Înăuntru acestui perimetru sunt aşezate un număr de 24 sate care formează tot atâtea obştii de moşneni, având fiecare un trup de munte stăpânit în devălmăşie din vechea Moşie a Vrăncii. Satele care au drept în munţi sunt: Voloşcani, Vidra, Tichiriş, Părosu, Colacu, Valea-Sării, Bârseşti, Topeşti, Negrileşti, Poduri, Prisaca, Poiana, Tulnici, Coza, Păuleşti, Hăulişca, Văsui, Spineşti, Herăstrău, Nistoreşti, Năruja, Paltin, Nereju. Sate care nu au drept în munţi sunt: Bodeşti, Spulber, Prahuda, Vâlcani, Ghebari, Ruget, Burca şi Văcăria. Bodeşti şi Rugetu au pierdut munţii prin înstrăinare. Spulberu n-a contribuit la cheltuiala procesului din 1817 şi nu i s-au atribuit drepturi, iar satele Prahuda, Vâlcani, Ghebari, Burca şi Văcăria sunt constituite din locuitori veniţi din afara cuprinsului Vrăncii, deci, nefiind băştinaşi n-au fost împărtăşiţi din bunurile Vrăncii potrivit obiceiului localnic. Parte din locuitorii acestor sate care îşi trag obârşia din satele Vrăncii îşi păstrează drepturile în obştea de origine la fel cu localnicii. Stăpânirea proprietăţilor devălmaşe se exercită de fiecare obşte după obiceiul locului, care au fost legiferate prin art. 40 al Codului Silvic şi care se rezumă în câteva formule consacrate prin vechi documente cât şi prin tradiţia nescrisă care a făcut în toate timpurile legea Vrăncii, astfel: a) Vrănceanul se naşte şi moare cu dreptul său; b) Obştea este proprietara asupra fondului, iar obşteanul are un drept de uz personal atât la folosinţă în natură, cât şi la beneficiile rezultate din punerea în valoare a lemnelor obştiei; c) Au drept la folosinţă în obşte locuitori majori bărbaţi şi femei născute din părinţi vrânceni, cari domiciliază efectiv în satul de reşedinţa obştiei şi contribuie la cheltuielile şi susţinerea acesteia; d) Dreptul tuturor este egal şi intră în funcţiune la majorat, încetând la deces; e) Obştenii plecaţi din obşte pierd dreptul de folosinţă şi-l recapătă dacă se întorc în sat chiar după mai mulţi ani (casaţia S. II 1914; procesul Prahuda); f) Din principiul că singură obştea este proprietară, urmează ca orice locuitor care părăseşte de bunăvoie satul de reşedinţă al obştiei, pentru a locui în altă parte, pierde avantajele pe care mai înainte le trăgea din proprietatea obştiei, iar 38

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

în ce priveşte folosinţa, că nu este decât rezultatul legăturilor sale pe care le-a rupt prin plecarea sa şi nu poate pretinde să i se păstreze vreun drept de proprietate, pe care nu l-a avut nici în momentul şederii în sânul obştiei; g) În orice mod ar dobândi un obştean dreptul de folosinţă, obşteanul este dator să contribuie la toate sarcinile şi obligaţiile obştiei, fără de care i se poate interzice dreptul de folosinţă şi repartizare la veniturile obştiei. Din punct de vedere economic folosirea bunurilor se exercită în acelaşi mod arhaic de stăpânire şi exploatare ca şi în timpurile vechi. Păşunatul se face la poienile pădurii şi golurile din munte cu vite adunate în stâni de oi şi cirezi de vaci, iar din pădure fiecare obştean taie după nevoie şi putinţa mijloacelor de exploatare şi transport. În câteva obştii - ca ale satelor: Herăstrău, Paltin şi Spineşti – s-au limitat posibilităţile de luarea lemnelor din pădure, atribuindu-se un număr de arbori celor cari au boi şi ferăstraie, cei ce au astfel de mijloace nu folosesc pădurea sub nici o formă. În celelalte obştii fiecare obştean taie din pădure cât poate şi de unde vrea, fără nici o restricţie, iar obştea Nerejului nici n-a început a se constitui, conform Codului Silvic din 1910.

Fig. 11 - „Hierăstrău” de pe Valea Zăbalei (Satul Herăstrău)

O singură obşte a Satului Văsui s-a organizat atât din punct de vedere juridic cât şi economic după toate principiile legale, adoptând sistemul cooperatist, cu respectarea drepturilor fiecărui obştean înscris în tabelele de drepturi ale obştiei şi cu menţinerea strictă a obiceiului local consfinţit de tradiţie. 39

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În afară de aceste categorii de obştii mai sunt unele care nu folosesc munţii decât pentru păşunatul oilor. Prin tăieri pentru gospodăriile lor, nu folosesc pădurea fiind prea departe. Astfel sunt satele Vidra, Voloşcani, Părosu, Găuri, Colacu, Negrileşti, Poduri şi Prisaca. Pe drumuri de câmpie. După ce te strecori pe uliţa plină de praf a „Galaţilor”, înainte de a ieşi din Focşani, se vede în partea dreaptă o poartă monumentală de piatră a cimitirului făcut de germani în timpul războiului şi unde şi-au îngropat eroii lor căzuţi pe locurile noastre în ofensiva din august 1919. E un cimitir vrednic de văzut. În majoritate morţii sunt din neamul acestora. Într-o parte mai izolată dorm câteva zeci de soldaţi români şi ruşi. De aici mergând spre Răsărit străbaţi o şosea, în dreaptă şi în stânga căreia, se întinde o câmpie arsă de soare. În toată partea de sud-est a judeţului în mulţi ani aceeaşi pacoste s-a ţinut lanţ. Trecem peste podul Zamfirei de pe Putna care a devenit domoală, adâncă şi tulbure. Nu seamănă cu pârâiaşul şerpuitor şi zglobiu, pe care-l întâlnim în Vrancea. Mai departe ne strecurăm pe lângă Sasu şi în mai puţin de un ceas cu maşina eşti în Suraia, sat vechi de răzeşi. Numele şi-l trage, cum spune tradiţia, de la „Şura” lui Ştefan cel Mare, pe care a venit călare aici, cu prilejul cine ştie a căror lupte şi când a împărţit ocine şi răzăşii celor zece bătrâni, întemeietorii satului, al căror nume Ocneş, Pătraşcu, Grozav şi alţii sunt pomenite şi astăzi. Suraia e un sat cu totul caracteristic. Are un drum principal care trece prin mijlocul său, legătura cu celelalte comuni, iar din artera principală pornesc nişte coturi în formă de semicerc la capătul cărora nu mai ajungi. Tot satul e un adevărat labirint, întocmit astfel să înşele pe năvălitorii turci sau tătari din veacurile trecute. Altă parte caracteristică, a satului acestuia, o constituie faptul că pe lângă fiecare casă se află câte o perdea de pădure. Vara e o adevărată frumuseţe să treci pe aici, unde şi gospodăriile sunt curate spilcă. Pe vremuri când Marea nu era aşa de cunoscută de „sezonişti”, multă lume în timpul verii îşi petrecea vilegiatura aici în mijlocul acestor crânguri, făcea plajă şi se scălda în apele Siretului din apropiere, cu un cohalm de sălcii şi răchită, plin de păsări cântătoare şi unde întâlneşti nenumărate colţuri tainice, atrăgătoare. Lumea bună de astăzi vizitează rar aceste locuri şi puţini sunt acei care mai admiră plutele singuratece ce scoboară pe Siret din munţii Neamţului spre schelele de la Galaţi. 40

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Echipele ştiinţifice care studiază viaţa satului, ar găsi, credem aici, pentru cercetările lor, lucruri foarte interesante. Suraia credem că reprezintă o fizionomie foarte rară, în ceea ce priveşte satul românesc de la câmp. De costumul tradiţional nu mai poate fi vorbă aici. A fost unul cu totul deosebit, care se mai vedea la bătrâni, până în preajma războiului de întregire. Acum toţi sunt îmbrăcaţi ca la târg. Hora a fost înlocuită cu „seratele” şi „balurile” date bineînţeles la salon; iar jocul e acel pe care l-au adus vremurile. Învăţătorii harnici de la cele două şcoli şi mai ales vrednicul şi cumintele preot, ar putea clădi mult pentru reluarea firului întrerupt al tradiţiei. Corul religios ce-l fac învăţătorii, de-a valma cu fetele şi flăcăii satului, e un început bun. De la Suraia, unul din cele mai mari sate din Putna, mergând spre miazăzi, treci prin Vadul-Roşca. De aici mai sunt câţiva kilometri până la Călieni, un sat unde s-a încuibat seceta de multă vreme. Oamenii au ajuns nişte umbre. Când nu-i secetă, Siretul şi Putna vecine la câţiva paşi, îşi revarsă asupra lor prisosul de ape, izolându-i complet de restul lumii. Pe şoseaua naţională din apropiere s-a creat un sat nou format mai ales din tineret care are şi o şcoală. Bătrânii mai tradiţionalişti au rămas tot în CălieniiVechi. În apropiere de această comună Siretul pe dreapta se contopeşte cu apele Putnei, iar pe cealaltă cu ale Bârladului. Mergând mai departe treci Putna pe un pod de vase. Câmpul pare aici mai rodnic şi deodată intri în altă comună de răzeşi, Năneştii, cu case înalte destul de frumoase, locuitorii sunt oameni de ispravă, nedesminţându-şi astfel obârşia. Din mijlocul lor s-au ridicat mulţi intelectuali care le cinstesc numele.

Fig. 12. Gospodină „dila munti” călare, cu „desagii atârnaţi” de şaua calului (satul Coza) 41

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Plecând mai departe, străbaţi un drum rău, treci peste apa Râmnicului-Sărat, care asemenea se varsă în Siret şi apoi strecurându-te pe lângă Costieni, ajungi în târgul Nămoloasa, apoi în satul cu nume similar unde din cauza aceleiaşi secete permanente, greutatea de viaţă a oamenilor se resimte în chip vădit. Pe lângă secetă, războiul trecut a lăsat şi el urme adânci. La Nămoloasa ca şi la Mărăşti se fixase în 1917, punctele unde trebuia să se producă ofensiva noastră. Siretul ajunge aici un râu impunător dar cu maluri sterpe, lipsindu-i cohalmul de la Suraia. Oamenii aşezaţi în bărci străbat mereu apele adânci cu uneltele de prins peşte şi în special neîntrecuta mreană de Siret, aşa de mult căutată de cei care-i ştiu gustul. E un peşte ce trebuie preparat în cel mult câteva ceasuri, după care se alterează. Localnicii se feresc cu desăvârşire să consume icrele de mreană, care se strică şi mai repede, devenind astfel o otravă vătămătoare. Aici, la Nămoloasa, e hotarul între cele trei judeţe: Putna, Râmnicul Sărat şi Tecuci, iar în apropiere e Staţia C. F. R. Hanu-Conache din drumul Galaţilor. Toate legăturile economice ale acestor localităţi sunt mai mult cu Galaţii şi Brăila, iar la Focşani, capitala judeţului, căreia aparţin locuitorii din partea locului, nu vin decât la procese sau cu treburi administrative. De la Nămoloasa, înapoindu-te la Focşani, pe şoseaua naţională, treci iarăşi prin Năneşti, străbaţi satul de stepă, uscată şi lipsită de vegetaţie, Vulturul. În treacăt, vezi Boţărlăul cu mai multă verdeaţă, iar cale de 12 km. nu mai vezi aşezări de sate. În iuţeala maşinii păşeşti peste podul Râmnei, la marginea Satului Răstoaca, Milcovul ostenit de atâta drum îşi încheie veleatul, dându-şi obştescul sfârşit în braţele Putnei, care şi ea se va pierde în curând în apele primitoare ale Siretului... În drum întâlneşti Pădurea Dumbrăviţa, cu un canton vânătoresc, unde este o crescătorie de fazani a Societăţii de Vânătoare „Şoimul Putnei” din Focşani, Această Societate are o existenţă de aproape 50 ani şi a depus mult interes şi muncă pentru amenajarea de terenuri şi pentru protecţia vânatului, destul de abundent şi variat în judeţul nostru. Răstoaca e un sat cu plăcute aşezări omeneşti. Starea prosperă a locuitorilor o face în fiecare primăvară, mai ales când sunt ploi, abundenţa recoltei de ciuperci, multe aici ca nicăieri. Timp de două luni gospodarii, femeile şi copiii nu mai prididesc cu adunatul din fâneaţă şi de pe islazuri, mana care le aduce fără nici o muncă atâta prisos de belşug. În fiecare seară, zeci de autocamioane încărcate pornesc în grabă spre Bucureşti cu toată agonisita ce au cumpărat-o de aici de la aceşti oameni, care ştiu să-şi ceară preţul. Răstocenii sunt vestiţi şi pentru fâneţele lor, cu care alimentează în timpul iernii piaţa fânăriei din Focşani. 42

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Înainte de a pune piciorul în Focşani, întâlneşti cele două sate MândreştiiMunteni şi Mândreştii-Moldova, despărţite odinioară de linia de hotar dintre cele două ţări surori. La Mândreştii-Moldova, prin revărsarea canalului Mihail Sturza s-a format o băltoagă plină de miasme vătămătoare şi ţânţari producători de friguri-palustre, care nimicea odinioară populaţia de aici. Lacul a fost asanat în 1939. Pe un drumeag merg la Jorăşti şi ne îndreptăm spre miazănoapte. Trec dincolo de centura fostei regiuni întărită de forturi Focşani-Nămoloasa-Galaţi, pe care ruşii, ca o sinistră ironie a soartei, le-au aruncat în aer în timpul marelui război, nimicind astfel ultimele metereze de împotrivire contra unui eventual atac de la Răsărit. Aceste forturi făceau pe vremuri, mândria Regelui Carol I, care înţelese să-şi apere ţara cu cele mai perfecţionate mijloace tehnice pe care le descoperise până atunci ştiinţa războiului. De la Vânători, prin Petreşti apoi pe drumul forturilor, ajungi pe şoseaua ce duce la Mărăşeşti şi peste puţin atingi Precistanul şi Făurei. Pe valea Trotuşului. La Apus de târgul Adjud, drumul duce spre Slănicul Moldovei. Mergi câtva timp printr-o regiune de şes întinsă, mărginită doar, spre miazăzi de malurile Trotuşului. Cu cât te depărtezi spre apus cu atât înfăţişarea de câmpie se şterge, pământul se mai înalţă şi plantaţiile de pomi cresc. Pe o parte şi pe alta a drumului se găsesc plopi uriaşi cari umbresc şi împodobesc drumul. Oamenii au ştiut să respecte plantaţiile făcute. Unii dintre arbori au îmbătrânit şi sunt plini de scorburi, din care pricină - când sunt furtuni mai mari se prăbuşesc. Alţii ameninţă sălaşurile singuratice ridicate de oameni la margine de drum.

Fig. 13. ,,Horă” în Satul Nereju

43

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

De la Urecheşti, felul pământului se schimbă. Încep dealurile cu năzuinţa să strângă în chingi apele Trotuşului care la începuturile lumii tot ele au spintecat pământul, croindu-şi drum spre valea Siretului. În apropierea şoselei de căruţe, este cealaltă arteră de comunicaţie care duce spre Ardeal, drumul de fier al căilor ferate române, iar în apropierea lor apele Trotuşului, scurgându-se grăbite spre câmpie. Între Cornăţel şi Coţofăneşti e un drum mărginit de pomi fructiferi, mai mult cireşi, o podoabă plină de farmec în timpul primăverii, când înfloresc. Su-tele de pomi ce s-au sădit şi îngrijit e munca de o viaţă întreagă a cantonierului Vişan, „Cantoneanul” cum îl pomenesc şi astăzi localnicii, preţuind munca a-cestui slujitor smerit al statului, care a lăsat urme neşterse din timpul activităţii sale. Mai departe întâlneşti satele Coţofăneşti, Bâlca şi Borşani, aşezate la poalele dealurilor, unele încă pline de păduri dese de fag şi stejar. Mulţi dintre locuitori, mai ales cei din Bâlca, dacă nu chiar numai aceştia, sunt urmaşii ţăranilor emigraţi aici ca la Soveja şi Caşin, de la Rucăr şi Dragoslavele (Muscel). Acum vreo trei sute de ani şi în vremea domniei lui Matei Basarab, s-a produs acest fenomen de imigrare. Locuitorii de astăzi, ca şi înaintaşii lor vorbesc acelaşi grai muntenesc, au obiceiuri puţin deosebite de ale localnicilor, înfăţişarea falnică, chipeşă şi isteţimea ţăranilor din Muscel. În timpul războiului se clădiseră aici multe spitale pentru răniţi. De aici înainte, pământul Putnei, al acestui „Ţinut al Jertfei”, s-a sfârşit. Începe Bacăul şi nu prea departe, dacă continui drumul, întâlneşti Borzeştii lui Ştefan cel Mare, unde acum peste patru sute de ani voievodul a durat biserica impunătoare şi unde marele Domn s-a desfătat în anii copilăriei, oglindindu-şi frumuseţea ochilor săi albaştri în undele Trotuşului din apropiere. Focşanii. Oraşul Focşani e capitala judeţului. Începuturile sale se confundă cu fixarea noului hotar dintre Moldova şi Muntenia. A luat naştere în urma evenimentelor istorice care s-au perpetuat până la 10 martie 1482, moment când începe existenţa acestui oraş. Născut dintr-o necesitate politică şi convenţională, Focşanii au suferit mult din lipsa elementelor esenţiale de viaţă, cum se întâmplă cu toate creaţiile artificiale. Îndeobşte satele şi târgurile se dezvoltă în jurul sau pe malul apelor, ceeace i-a lipsit oraşului nostru urzit - cum am spus - din necesitate istorică. Lipsit de apă îndestulătoare, a suferit mult din pricina pojarelor cari s-au ţinut lanţ, fie din simple întâmplări sau când hoardele tătăreşti îi dădeau foc şi numai era posibilitate de stingere. Dacă mai adăogăm nenumăratele cutremure, molimele, năvălirile barbare, ocupaţiile străine prea dese care l-au nimicit în nenumărate rânduri, ne dăm seama de soarta vitregă ce-a avut acest oraş, aşezat 44

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

„în calea tuturor răutăţilor” cum spune bătrânul cronicar al Moldovei, fost staroste de Putna, Miron Costin. S-a susţinut că oraşul actual ar fi o continuare a vechiului oraş roman Tiassum. Avem motive serioase să credem că el a luat naştere pe vremea lui Ştefan cel Mare şi s-a dezvoltat din satele Stăeştii şi Brătuleştii, iar numele îl poartă de la strămoşul Focşa, pe moşia căruia s-a dezvoltat târgul. Deşi mai nou, Focşanii - mai bine zis: cei doi Focşani, căci erau doi, unul în Moldova, capitala ţinutului Putnei şi altul Focşanii-Munteni, capitala Judeţului Slam-Râmnic - s-au dezvoltat mai repede ca celelalte oraşe, aceasta datorită situaţiei geografice şi politice, pe loc de graniţă şi vamă, dintre cele două ţări surori, unde în veacurile trecute să făcea schimb de mărfuri pe o scară întinsă. Toptangii, mai ales cei din Focşanii-Moldoveni, erau vestiţi în toată ţara. Frumoase nume de negustori români şi creştini ne răsună încă în auz ca: Hagi Pavel, Hagi Dumitru, Hagi Şerban, Mandrea, Gheorghe Longinescu, Hagi Neculai Crângu, C. Aslan şi alţii, din mijlocul cărora s-au ridicat numeroase personalităţi sociale şi culturale ca: George Apostoleanu, mare jurist şi profesor universitar, Ştefan, George, Nicolae Longinescu, vestiţi profesori universitari şi oameni de ştiinţă; Mândrea, fostul prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie; filosoful G. Aslan şi alţii. Tot din Focşani s-au ridicat: Duiliu Zamfirescu, arhitectul I. Mincu, Ollănescu-Ascanio, G. Aslan, inginerul Anghel Saligny; apoi profesorul universitar D. Voinov, şi alţii. Despre un târg cu numele de Focşani se vorbeşte abia în 1572 cu prilejul unor nenorocite hărţuieli şi lupte dintre fraţi pentru dobândirea tronului Moldovei, ridicat la atâta strălucire de Ştefan cel Mare ctitorul oraşului. * * * …De câţiva ani trecuse domnia lui Vasile Lupu, care pusese Focşaniul în rândul târgurilor moldovene, fusese atunci mari bejenii pe biata ţară. În afară de luptele dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu, Moldova fusese călcată de puhoiul de tătari din Bugeacul Basarabiei, prefăcând ţara în foc şi pârjol. Pe iarnă cumplită robise şi dusese cu ei mulţimea de femei şi copii, care nu putuse a se refugia în desişul codrilor sau munţilor. Era o noapte ca acelea; pe drumurile noroioase ale târgului Focşani se coborâse negură rece şi deasă. Nicăieri nu se vedea scânteie de lumină. Drumeţii din Constantinopol, turci sau armeni, încărcaţi cu mărfuri se odihneau pe la hanuri. Era linişte de mormânt. Din când în când străjile de la hotar strigau prelung după obiceiul de atunci: Te văd, te văd! 45

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 14. Mausoleul de la Mărăşeşti

Fig. 15. Mausoleul de la Soveja

De pe celălalt mal al pârâului, în acelaşi grai răspundea ca un ecou îndepărtat straja din Ţara Românească. În răscrucea nopţii, un schivnic de la Mănăstirea Sf. Ioan lovea cadenţat în toaca de lemn pentru rugăciunea de noapte. Egumenii greci nu închiseseră ochii încă pentru odihnă, înţelegând că între zidurile mănăstirii la un pocal de vin odobeştean şi alte desfătări ale lumii acesteia, viaţa are farmec destul. Într-o locuinţă oarecare înconjurată de ziduri, un om cu tâmplele înfierbântate de gânduri şi sufletul zbuciumat de muncă spirituală, aşternea cu trudă şi zăbavă pe nişte pergamente din Veneţia gânduri din gândul Neamului, amintiri de demult, scria cronica ţării straşnicul staroste de Putna şi cronicarul duios, marele şi învăţatul Miron Costin. Aici a urzit el poate acele alcătuiri ale gândului după ce muncise îndelung să arate felul neamului, că: „E răsad latin, răsădit aici de Traian”. „Biruit-au gândul, zice acelaşi cronicar, să scot la iveală felul neamului, din ce izvor, din ce seminţie sunt locuitorii ţării noastre, ai Moldovei, Munteniei, Transilvaniei că tot un neam sunt şi odată au descălecat de la Râm”. Cine ştie dacă ursitoarele bune ale Neamului nostru, n-au trimis aici pe acest crainic al vremurilor mai bune, pentru ca în oraşul predestinat, să scrie cronica ţării, el, trâmbiţaşul Unirii şi al viitorului Neamului Românesc? Cine ştie dacă el, om inspirat şi providenţial, n-a avut viziunea clară a rolului mare şi fericit ce va juca în istoria Românilor acest oraş? * * * Suntem în perioada domniilor fanariote. Şi în vremea aceasta, Târgul Focşani nu-i ferit de pustiiri. În anul 1711 tătarii prădaseră Moldova până la Bârlad. N-au putut trece şi la Focşani din cauza apelor care veniseră mari. Mulţi refugiaţi din Moldova se adăpostiră în Focşani. 46

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 16. Veche ,,dugheană” de la hotarul Moldovei

În 1716, sub domnia lui Mihail Racoviţă, Focşanii sunt din nou jefuiţi de tătari. În 1713, ciuma nimiceşte mulţime de norod din întreaga ţară şi pier de această groaznică molimă mulţi strămoşi focşăneni. În 1758, atât Focşanii-Munteni cât şi cei din Moldova sunt arşi cu desăvârşire de tătari. Urmează apoi câtăva vreme o serie de treceri de trupe şi de ocupaţii militare ale armatelor turceşti, austriece şi ruseşti. La 1821, eteriştii lui Ipsilante pradă, ard şi ei târgul. La 1829 iarăşi ciuma pustiitoare. La 1854 fiind ocupaţie rusească, au ars aproape complet Focşanii-Munteni. Atunci a fost nimicită mănăstirea Sf. Ioan, ale cărei ziduri nu s-au mai refăcut. * * * Datorită împrejurărilor neprielnice ca acestea, greu se poate vorbi despre o viaţă culturală locală; totuşi bătrânii focşăneni cu voinţa hotărâtă de a trăi, a se ridica şi din acest punct de vedere, muncesc să biruiască acele cumplite vremi. O adevărată renaştere şi înviorare religioasă-bisericească şi de înălţare a spiritului pentru învăţătura cărţii, se observă în cele două târguri megieşe de la hotarul ţărilor surori. Era spiritul vremii care biruia. În acest timp şi până în zilele Unirii Principatelor, se ridică în Focşani cele mai multe altare de rugăciuni. Pe lângă bisericile Sf. Ioan, cel mai vechi monument istoric din oraş, făcut de Grigore Ghica, biserica Domnească a Doamnei Dafina, soţia lui Eustratie Dabija, ctitoriile 47

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

domneşti se înmulţesc prin ridicarea bisericilor: Precista a lui Nicolae Mavrocordat şi Proorocul Samuel, a lui Constantin Cehan Racoviţă-Voievod.

Fig. 17. Casa G. Apostoleanu (Regii Carol I şi Ferdinand I au fost găzduiţi aici)

Fig. 18. Şcoala Comercială de Băieţi

Boierii, boierinaşii, preoţii, negustorii, breslaşii şi simplii muritori poporeni de rând pătrunşi de acelaşi duh înviorător al vremii, se întrec în a ridica zidiri sfinte lui Dumnezeu. Căpitanul de Cazaci Ştefu, din averea lui şi a familiei sale, construieşte mănăstirea cu biserica Sf. Nicolae Vechi; Şetrarul Vicol, Biserica Sf. Dumitru; Jelaboi, Biserica din Tăbăcari ce-i poartă numele; Donie, Biserica Donie; Săpunaru, Robescu, Biserica Săpunaru şi Robescu; Stamatineştii, biserica lor 48

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ruinată complet astăzi; Dăscăleştii, Biserica Sf. Mina dărâmată de ultimul cutremur; Popa Arsene şi Paharnicul Constantin Năsturel, Biserica Sf. Nicolae cel Nou în ruină astăzi; Biserica din Ovidenia Tăbăcari; Sf-ţii Voievozi din Tăbăcari, Ovidenia din Armenime, Sf. Spiridon, Sf. Nicolae Stroe, Sf. Gheorghe dela Ocol, Sf-ţii Apostoli, Biserica Armeană din Munteni şi Biserica Armeană din Moldova, Biserica Catolică după Calea Cuza-Vodă etc. Nici pe tărâmul şcolar focşănenii nu stau mai prejos. Pe lângă mănăstirile Sf. Ioan, Sf. Nicolae vechi, Proorocul Samoil şi pe lângă bisericile; Domnească, Stamatineşti, Săpunaru, Sf. Gheorghe, Sf-ţii Apostoli dela Ocol şi pe lângă altele funcţionează adevărate şcoli, în care se învaţă scrisul, cetitul şi cântările bisericeşti. Încă din 1634 se vorbeşte despre „învăţătorul Victor dascăl de Focşani”. La 1660 de un altul „Toader dascăl de Focşani”. Domnitorii: Grigore Ghica din Muntenia, la 1735 şi Grigore Al. Ghica la 1776 orânduiesc dascăli de învăţătură în cele două târguri ale Focşanilor. La 1787 se vorbeşte despre o „şcoală obştească din Focşani”. Ocupaţiile ruseşti şi războaiele dintre cele trei mari împărăţii: Austria, Turcia şi Rusia împiedicau dezvoltarea învăţământului care se suspendă din când în când. Dorul de lumină găseşte răgazul necesar şi între două bătălii, iar se urzeşte o şcoală. Domnul Moruzi al Moldovei, sub îndemnul luminat al Mitropolitului Veniamin Costache, dă hrisov prin care se organizează „şcoli de elineşte şi moldoveneşte la Focşani”. La 1831, pe vremea lui Kiseleff şcoalele din Focşani iau o dezvoltare mai mare. Materiile de predare sunt acum: gramatica, geografia, religia şi aritmetica. Dascăli la prima şcoală din Focşanii-Moldova erau Vasile Paulini şi apoi fratele său Costache Paulini. La 1836 apare în Focşanii-Munteni un profesor de seamă, Alexandru Fortunatu, din Transilvania, preţuit şi iubit de elevi şi de cetăţeni pentru cultura lui deosebită. La 1854 şcoala din Focşani-Moldova sub direcţia lui Gheorghe Rozali are 100 elevi, iar cea din Focşanii-Munteni sub direcţia lui Costache Tudori, cam cu acelaşi număr. La 1866 ia fiinţă Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza” devenit mai târziu Liceul Unirea, adevărat far de lumină, din care a ieşit mulţime de elevi, fala de mai târziu a ţării. Profesorii, îndeobşte oameni de mare distincţie culturală, au contribuit mult la dezvoltarea spirituală a oraşului. Zilele Unirii Principatelor. În această atmosferă de renaştere culturală, ne prind evenimentele de la 1848. Aproape toată societatea focşăneană, afară de 49

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

câţiva boieri reacţionari, era pătrunsă de ideile de care erau însufleţiţi cei mai luminaţi bărbaţi din Iaşi şi Bucureşti. În Focşanii-Moldova din cauza măsurilor de represiune, luată de Domnitorul Mihail Sturza prin dregătorul său, Starostele de Putna Iordache Pruncu, n'a fost nici o încercare de revoluţie. Câţiva fii de boieri fugiţi din Iaşi de teroarea stăpânirii, găsesc scăpare în Focşanii-Munteni, fiind ajutaţi de populaţie care-i duce la casa lui Nicu Şonţu, partizan al revoluţiei de la Islaz.

Fig. 19. Cavoul Familiei SimionescuRâmniceanu (opera arhitectului I. Mincu)

Starostele Iordache Pruncu din Focşanii-Moldoveni îi urmăreşte cu dorobanţii şi călăreţii lui, înconjurând casa lui Şonţu. Cu sprijinul gazdei şi al doamnei Scarlat Filipescu, soţia ispravnicului din Focşanii-Munteni, fugarii sunt salvaţi şi printr-o grădină din spatele casei dispar, refugiindu-se la Brăila. Fii de boieri din Focşanii-Munteni, după aşezarea la Bucureşti a guvernului provizoriu, fac propagandă pe faţă în favoarea ideilor de libertate. Şi mai mult: pe un rug improvizat prohodesc mai întâi şi apoi dau foc Regulamentului Organic în Piaţa-Munteni... 50

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Cu prilejul alegerilor pentru Divanul Ad-hoc, dregător de Putna este tot Iordache Pruncu, vrăşmaş declarat al Unirii, oportunist, om interesat, caracter îndoielnic. Sub impulsia Ministrului de Interne de la Iaşi Costin Catargiu, Pruncu desfăşură adevărata teroare împotriva unioniştilor, reprezentaţi prin elita intelectuală şi patriotică a oraşului. De la 10 Mai 1359 şi până la 14 Februarie 1862, după orânduiala Convenţiei de la Paris ia fiinţă şi funcţionează la Focşani „Comisia Centrală” pentru unificarea legiuirilor şi instituţiilor din ambele Principate. Din comisie făceau parte 8 Moldoveni şi 8 Munteni, printre cari însuşi genialul bărbat de stat şi marele Român Mihail Kogălniceanu împreună cu munteanul Ştefan Golescu etc. În această vreme, Focşanii capătă prestigiul unui oraş, despre care se vorbeşte în toate cercurile politice: în presă, în diplomaţia europeană, până în cabinetul împărătesc al marelui prieten şi protector al Românilor, neuitatul şi în veci slăvit împăratul Napoleon al III-lea, sprijinitorul Unirii de la 1859. Floarea boierilor şi a marilor patrioţi din cele două Principate, deseori chiar Domnitorul, îşi dau întâlnire aici, discutând cu aprindere şi îngrijorare probleme de viitor ale Neamului Românesc, unit abia principial prin îndoita alegere a lui Cuza Vodă. În acest timp de trei ani cu ajutorul Comisiei Centrale se face unificarea tuturor instituţiilor şi a marilor dregătorii, astfel că „Unirea” capătă un caracter definitiv, iar oraşul de pe malurile Milcovului îşi face în chip măreţ intrarea în panteonul istoriei. Puţin a lipsit ca Focşanii să devină chiar capitala ţării... În războiul de la 1877-1878 putnenii: Maiorul Şonţu, Căpitan Cracalia, SubLt. Botescu şi sute de oşteni îşi jertfesc viaţa pentru neatârnare în faţa redutei Griviţa. În Războiul pentru Întregire 1916-1919, numărul eroilor putneni este impresionant. După Unirea de la 1859 începe vremea marilor înfăptuiri în toate domeniile vieţii celei noi: la 1862 ia fiinţă grădina publică, apoi bulevardele, se creează noi şcoli de fete. La 1869 Şcoala normală de băieţi, condusă de profesorii D. F. Caian, N. Tipei, Ioan Albini, Alexandru Puiu, Ion Gurău şi alţii. Pe toate tărâmurile îndemn înviorător de viaţă. Războaiele se ostoise. La adăpostul păcii focşănenii înţeleg să înceapă opera de construcţie şi de civilizaţie aşa de mult întârziată. La începutul domniei Regelui Carol I, viaţa oraşului este influenţată de curentele de progres, de continuă înnoire şi organizare care pulsează la Bucureşti. O preocupare deosebită este întărirea armatei. În marginea de miazănoapte a oraşului, în faţa Grădinii publice din Moldova, astăzi Şcoala Normală, se fac 51

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

cazărmile Unirii, ale vânătorilor şi dorobanţilor. Particularii construiesc case mari, frumoase, înconjurate cu grădini minunate. Înainte de a fi luat fiinţă şi dezvoltare grădina publică de lângă Biserica Sf. Ioan, pe locul caselor familiei Langa din faţa Poştei de lângă hotar, era un fel de grădină publică, unde cântau tarafuri de lăutari: Hagi Ridiche, Dimitrie Fotescu, Topală etc. Pe-acolo petrecea lumea în zilele de vară. În anii de dinaintea Unirii şi multă vreme după aceea, până când şcolile de Stat au luat o dezvoltare mai mare, e caracteristic faptul înmulţirii şi existenţii pensionatelor particulare ca acela al lui Schuster, Mettey-Popescu. În acesta din urmă au învăţat Nicolae Fleva fost ministru, N. Dăscălescu şi mulţi alţii. Apoi pensionatele de fete: Saligny, Sidery, Bitrou, Masson, Ratty şi mai târziu al Doamnei Vecchi, al domnişoarelor Mironescu, Mihăileanu, etc. Aceste pensionate au avut un rol covârşitor, contribuind la schimbarea obiceiurilor în viaţa familiilor din Focşani care se occidentalizează cu totul. Se învaţă acolo manierele din Apus, limbile franceză, germană, apoi piano, se capătă noţiuni de teatru, de literatură franceză. Multe fiice de fruntaşi focşăneni cu aplicare pentru muzică devin pianiste virtuoze, printre care putem aminti pe d-nele Elena Simionescu-Râmniceanu, Ecaterina Remer sora poetului Duiliu Zamfirescu, apoi pe Eliza Tufelcică, Lucia Negri, Maria Ciocârlie-Pastia. Pe lângă doamne se mai adaugă mulţime de tineri întorşi de la studiile din străinătate, cari odată cu învăţătura cărţii deprinseseră şi meşteşugul cântării la vioară, din flaut, la violoncel. Printre aceştia erau: Iancu Langa, Al. Mavrocordat, Cottescu, Frederic Remer, St. Mincu şi profesorul de muzică de la Gimnaziu, Ştefan Vasilian. Erau în Focşani şi persoane amatoare de teatru, printre care poeţii: D. Ollănescu-Ascanio şi Nicolae Pruncu, apoi avocatul Petru Barozi, Şt. Vasilian etc. O lume apusă cu socotelile şi Fig. 20. Mormântul poetului amintirea ei… Duiliu Zamfirescu

În vremile din urmă. În acest mediu de amatori de muzică şi artă dramatică, apare în Focşani, pe la 1870, artistul Ioan Lupescu - tatăl generalului de mai 52

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

târziu - cu o trupă de actori, din care făcea parte şi studentul Vasile Conta. La început trupa a jucat în grădina lui Raimondi, vis-a-vis de poşta de astăzi. Noii mosafiri sunt bine primiţi de focşăneni şi cum Lupescu avea ceva bani, se hotărăşte să ridice un teatru la Focşani, pe locul vechii mănăstiri a Bisericii Sf. Ioan, grădina publică de astăzi. În anul 1873, când printr-o coincidenţă vede lumina zilei în Focşani Petre Liciu, teatrul este terminat şi-şi deschide uşile. După câteva luni, Lupescu izbuteşte să aducă de la Milano o trupă de operă italiană, în frunte cu un tânăr de 19 ani, diplomat al Conservatorului din cetatea muzicii, pe Lucio Vecchi, „Luciu” cum l-au botezat focşănenii. Trupa de operă italiană adusă de Lupescu se împrăştie după o lună, rămânând în Focşani pentru toată viaţa numai Lucio Vecchi cu fraţii săi. Aceştia, împreună cu Trupa Lupescu, pe lângă comedii organizează reprezentaţii de operetă care pot fi considerate cele dintâi începuturi de operetă românească. Acest italian de talent, Lucio Vecchi, aproape 60 de ani a contribuit la educaţia muzicală a oraşului, odihnindu-şi somnul etern tot aici. În vremurile mai noi, cam pe la 1839 până în zilele noastre, iau fiinţă rând pe rând alte societăţi muzicale şi culturale: „Milcovul”, „Ateneul Milcov”, „Liga Culturală”, „Doina Vrăncii”, „Lira Putnei”, „Societatea Filarmonică”, „Cântarea Putnei”, „Biblioteca publică”, „Cercul Unirii”, „Fundaţiile Culturale Regale, Subsecţia de Conferinţe Focşani”, Societatea de Jocuri Naţionale „Hora Unirii”, apoi diferite cămine culturale şi asociaţii cu acelaşi scop, care au căutat şi umblă să dezvolte viaţa muzicală şi culturală din localitate. Războiul a întrerupt toate aceste începuturi şi temeiuri de viaţă sufletească. Tineretul - mândria noastră - care a activat în aceste asociaţii, cu imaginea Regelui şi a marelui Conducător în suflet, se găseşte astăzi în faţa duşmanului neîndurător şi luptă cu dârzenie pe viaţă şi pe moarte să croiască destinele cele noi - eterne - ale Pământului şi Neamului Românesc. Şi astăzi, tineretul este chezăşia viitorului...

53

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

TRECUTUL ŞI ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIVĂ ACTUALĂ Judeţul Putna - cum s-a spus -, a luat fiinţă odată cu organizarea de Stat a Moldovei. Limitele judeţului au variat şi se întindeau la început spre miazăzi, aproximativ până la Trotuş. Adjudul (Adgiudul) sau Târgul Domneşti poate să fi fost capitala. Indicaţii despre aceasta ni le dă un document din 1620, prin care se arată că „Solomon şi Arvat sunt Starosti de Putna şi Adgiud”. După 10 Martie 1482, judeţul s-a întins până la pârâul Milcovelului, tras din Milcovul cel mare de lângă Odobeşti. Judeţul sau Ţinutul Putnei, era administrat la început de un Staroste cu puteri administrative şi militare. Mai târziu pentru administratorul judeţului găsim denumirea: dregător, ispravnic, iar în vremile noui de prefect. Dăm mai jos câteva nume de starosti de Putna, descoperiţi în ultimele cercetări şi documente: Stan (1526, mai sigur 1540), Dan Golia (1572), Broştioc (1584), Drăguţul Bogdan (1700), Grigore Bucium şi Iacomi (1619), Solomon şi Arvat (1620), Dumitraşco Ştefan şi Rusu Vartic (1621), Bejan Gheuca Pitar şi Pătraşcu Vel Logofăt (1661), Doni Vatafu (1679), Dima (1684), Ilie Drăguţescu (1686), Dima (1687), Zaharia Cruceru (1688), Miron Costin, Cronicar al Moldovei (1688), Zaharia Cruceru (1690), Nicolae Ventura Biv-Vel Căminar (1692), Crupenschi Medelniceru (1712), Ion Neculce, Cronicarul (1732), Luca Biv-Vel Clucer (1732), Costache Razu Spătar (1734), Aga Lupul (1742), Constantin Palade Stolnic (1748), Crisoverghi (1755), Ioniţă Palade (1756), Grigoraş Leon paharnic (1766), Iancu Razu (1777), Manolache Cuza paharnic (17771778), Iancu Razu Biv-vel Spătar (ginerele lui Dabija-Vodă (1780-1783), Grigoraş Leon paharnic (1785-1787), Scarlat Manu Vel-Logofât (1803), Enache Pruncu (1816), Teodor Balş Spătar şi Postelnic (1816), Costache Ţigara (1816), Paharnicul Sion (1829), C. Dăscălescu (1846), Iordache Pruncu (1848, 1857, 1858, 1859). Judeţul Putna se împărţea în ocoale, cârmuite la început de căpitani, mai târziu de zapcii ajutaţi de pomojnici. După Unire, subîmpărţirea administrativă a căpătat denumirea de plasă ca şi astăzi. La munte se numea „plai”. Şeful administrativ al plăşii era subprefectul, ajutat de un supleant, cum se vede şi din legea din 1892. În 1901-1902, potrivit legii lui Vasile Lascăr, plăşile sunt conduse de revizori sau inspectori comunali, cari nu mai îndeplineau şi atribuţii judecătoreşti, pe care le-a avut în trecut şeful plăşii. 54

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În 1908, prin Legea de administrarea plăşilor şi comunelor rurale” sub impresia recentelor răscoale ţărăneşti, se întăreşte jandarmeria şi se înmulţesc plăşile conduse acum de un administrator de plasă. Acesta era cu puteri mai multe la început, restrânse apoi. Legea suferă o nouă schimbare sub regimul conservator în 1912, împuţinându-se iarăşi numărul plăşilor şi al administratorilor de plasă. Organizarea aceasta cu puţine modificări dăinuieşte până în anul 1925, când se votează şi se pune în aplicare Legea de unificare administrativă. În 1929, altă lege administrativă, prin care se dă o importanţă mai mare administraţiei locale. O mulţime de sate, sătuleţe şi cătune sunt chemate la viaţă administrativă autonomă, dar lipsindu-le fondurile n-au putut rezista. În 1931 modificându-se iar legea, se reînfiinţează la prefectură, Directorul Prefecturii. Multe sate se regrupează acum şi formează din nou comunele desfiinţate. În general, Ţinutul sau Judeţul Putnei a avut următoarele plăşi: 1. Plasa Răcăciuni sau Trotuş cu reşedinţa la Adjud (mai târziuPăuneşti); 2. Plasa Zăbrăuţi sau Şuşiţa cu reşedinţa la Panciu; 3. Plasa Gârlele cu reşedinţa la Odobeşti; 4. Plasa Bilieşti cu reşedinţa la Suraia; 5. Plasa Vrancea cu reşedinţa la Vidra. În vremea Regulamentului Organic era şi o plasă „Lunca” pe valea Trotuşului, în care intrau comunele: Urecheşti, Bâlca, Coţofăneşti etc. În 1901-1902 se înmulţesc plăşile şi după câtva timp din motive de economii, se reduce din nou numărul lor. Prin legea de la 1908, Judeţul Putna e împărţit în 13 plăşi. Peste un an se reduc la 10, iar în 1912 se revine la împărţirea clasică a celor 5 plăşi cu reşedinţa la Adjud, Panciu, Odobeşti, Vidra, Suraia. În timp se mai adaogă plasa Caregna cu reşedinţa la Păuneşti şi plasa Zăbala cu reşedinţa la Năruja. Situaţia de astăzi e cam aceeaşi. Plăşile poartă acum denumirea reşedinţelor, renunţându-se la numele tradiţionale. Dintre târgurile putnene, singur Adjudul - cel puţin din documentele ce avem până astăzi -, a fost administrat după vechiul sistem de gospodărie al târgurilor moldoveneşti: un şoltuz şi 12 pârgari. Administraţia rurală se făcea la început pe sate, conduse în Vrancea de nemesnici, iar în satele din cealaltă parte a judeţului de vornici. Comuna e de origină mai nouă, produs al revoluţiei franceze. Teritoriul judeţului a suferit în decursul timpului unele transformări. Astfel, în 1908, Comuna Câmpineanca, aparţinând Judeţului Râmnicul Sărat, a trecut la Putna. 55

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În 1925, comunele: Nămoloasa-Sat, Nămoloasa-Târg, Năneşti, au fost trecute la Judeţul Râmnicul Sărat. În schimb am luat de acolo, înglobându-se la Judeţul Putna, comunele Vârtişcoi, Faraoane, Broşteni şi Andreiaşu-de-Sus. În 1929, comunele Nămoloasa-Sat, Nămoloasa-Târg, Năneşti au revenit la Putna, iar Andreiaşul-de-Sus, Vârtişcoiul şi Faraoanele, afară de Broşteni, au trecut din nou la Râmnicul Sărat. Dăm mai jos împărţirea administrativă a judeţului din care reiese că avem 6 plăşi, cu 5 comune urbane şi 83 rurale. Plăşile sunt: 1. Plasa Adjud cu reşedinţa în comuna urbană nereşedinţă, Adjud; 2. „ Focşani „ „ „ reşedinţa Focşani; 3. „ Odobeşti „ „ „ nereşedinţă Odobeşti; 4. „ Panciu „ „ „ nereşedinţă Panciu; 5. „ Năruja „ „ rurală Năruja; rurală Vidra. 6. „ Vidra „ „ Împărţirea comunelor pe plăşi este următoarea: Plasa Adjud 15. Parava; 1. Adjud, oraş nereşedinţă, sediul plăşii; 16. Pănceşţi; 2. Adjudu-Vechiu 17. Păuneşti 3. Angheleşti; 18. Puieşti; 4. Bâlca; 19. Rugineşti; 5. Bereşti; 6. Burcioaia; 20. Sascut; 7. Ciorani; 21. Scurta; 8. Copăceşti; 22. Urecheşti; 9. Coţofăneşti; 23. Valea-Seacă. 10. Cornăţel; Total 23 comune 11. Drăguşeni; 12. Domneşti; 13. Mândrişca; 14. Orbeni; Plasa Focşani - sediul în Focşani, oraş reşedinţă de judeţ 10. Nămoloasa-Tg. 1. Bilieşti 11. Năneşti 2. Boţârlău 12. Petreşti 3. Călieni 13. Răstoaca 4. Ciuşlea 14. Suraia 5. Făurei 15. Vânători 6. Jorăşti 16. Vulturu 7. Mândreşti Total 16 comune 8. Mirceşti 9. Nămoloasa-Sat 56

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Plasa Năruja Herăstrău 7. Spineşti Năruja comună rurală reşedinţa plăţii 8. Spulber Nerefu 9. Vrăncioaia Nistoreşti Total 9 comune Paltin Păuleşti Plasa Odobeşti 9. Miera 1. Andreiaşu 2. Boloteşti 10. Odobeşti, comună urbană 3. Broşteni nereşedinţă sediul plăşii 4. Câmpineanca 11. Păţeşti 5. Floreşti 12. Reghiu 6. Găgeşti 13. Vărsătura 7. Ivănceşti Total 13 comune 8. Jariştea Plasa Panciu 9. Panciu oraş nereşedinţă sediul 1. Bătineşti 2. Clipiceşti plăşii 10. Pădureni 3. Diocheţi 4. Fitioneşti 11. Satu-Nou 5. Mânăstioara 12. Străoane-de-Jos 6. Mărăşeşti urbană nereşedinţă 13. Străoane-de-Sus 7. Moviliţa H. Ţifeşti 8. Neicu Total 14 comune Plasa Vidra 1. Bârseşti 9. Soveja 2. Câmpurile 10. Tichiriş 3. Colacu 11. Tulnici 4. Găuri 12. Vidra comună rurală, 5. Ireşti reşedinţa plăşii 6. Mărăşti 13. Vizantea 7. Negrileşti Total 13 comune 8. Răcoasa 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Drumurile. Cele dintâi căi de comunicaţie pe care au circulat locuitorii acestui ţinut au fost cele de pe albia râurilor, sau paralel cu mersul lor. Pe valea Milcovului, Putnei, Şuşiţei, Trotuşului şi altele au fost drumurile din cuprinsul judeţului; pe cea a Siretului era drumul mare, „şleahul”, care străbătea Moldova de la un capăt la altul. 57

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

La început, drumurile erau naturale, fără împietruire. Operaţia aceasta începe mult mai târziu. Un călător din anul 1835 trecând pela noi, spune: „Nimeni n-are grijă de drumuri şi de poduri, acestea din urmă fiind cu totul primitive”. Bine înţeles felul în care se călătorea acum un veac era neasemănat mai greu şi mai puţin repede decât în zile noastre. La poşta românească - mijlocul public de transport din vremea aceia -, se înhămau opt cai, puţin arătoşi şi mărunţi, dar cu atât mai rezistenţi şi foarte iuţi, mânaţi de doi surugii, care chiuiau din când în când şi loveau caii cu bice groase. Războaiele din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, dintre ruşi şi turci, fac să se dea atenţie mai mare arterelor de comunicaţie naţională necesare scurgerii trupelor, artileriei, cavaleriei şi carele de provizii. Bătrânii putneni au cunoscut din greu asuprirea şi munca la care erau puşi de armatele ruseşti de ocupaţie, pentru întreţinerea drumurilor, căci ei suportau „povara beilicului nesfârşit”. Adevărata modernizare a drumurilor începe pe vremea Domnitorului Mihail Sturza, care a înzestrat Moldova cu drumuri pietruite de cam 200 km lungime. Le-a plantat cu pomi, de o parte şi de alta, care pot fi văzuţi şi astăzi în părţile Adjudului şi pe drumul Adjud-Târgul Ocna. Tot în vremea aceea se construiesc în Moldova şi poduri de piatră; până atunci erau mai toate din lemn. În 1836 între Iaşi şi graniţa austriacă erau doar patru poduri de piatră, iar după 7 ani se făcuseră peste o sută. Atunci s-au construit podurile de piatră peste Putna şi Trotuş, iar în timpul primelor ani de domnie a Domnitorului Carol I, s-au făcut podurile de fier peste aceste râuri, distruse în 1916 şi refăcute în forma de astăzi, după Războiul de Întregire. În ziua de 18/30 Octombrie 1881, s-a inaugurat linia ferată Buzău-Mărăşeşti, cea dintâi care a străbătut şi străbate Judeţul Putna, de la marginea de Sud până la Mărăşeşti. E prima lucrare tehnică de cale ferată concepută, proiectată şi executată de către ingineri români. Inaugurarea a fost onorată de prezenţa Regelui Carol I. După serbare s-a dat un banchet în magazia gării Focşani - frumos împodobită cu verdeaţă, lampioane veneţiene şi covoare româneşti -, unde Marele Rege şi-a exprimat recunoştinţa faţă de activitatea desfăşurată de inginerii români însufleţiţi numai de interesele Ţării, pronunţând vestita formulă: „Prin noi înşine”. Tot cu această ocazie în Focşani s-au pus bazele „Corpului Tehnic Românesc”. Astăzi judeţul dispune de următoarele drumuri: Drumuri naţionale din cuprinsul Judeţului Putna: 1. Drumul Naţional nr. 2, Bucureşti-Cernăuţi, începând de la km 180+000 - 253+718 …………………………………………………………….. ml. 73.7; 58

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

2. Drumul Naţional nr. 6, Şuşiţa-Cosmeşti spre Tecuci-Bârlad de la km 0-7+300 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ml. 7.3; 3. Drumul Naţional nr. 15, Adjud-Tg. Ocna de la km. 0-19+886 ml. 19.84; 4. Drumul Naţional nr. 38, Focşani - Hanu - Conachi – Galaţi de la km. 034+500 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ml. 33,5; 5. Dramul Naţional nr. 70, Focşani-Vidra-Tulnici de la km 0-83+560 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ml. 83.5 Total drumuri naţionale . . . . . . ml. 217.8 Drumuri judeţene şi comunale, precum şi numărul podurilor: 14 drumuri judeţene din care nr. 11 Târgul Sascut-Hotar, Judeţul Rogoaza, Judeţul Tecuci s-a clasat ca drum naţional nr. 97, publicat în Monitorul Oficial nr. 17 din 21. I. 1943. Deci au rămas 13 drumuri judeţene cu o lungime totală de 287 + 533 km. A. Împietruite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231+951 km; Terasamente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 + 600 km; Drum natural . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20+928 km; B. Poduri de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 200; Poduri de zidărie . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26; Drumuri comunale: lungime totală 757 plus 556 km A. Împietruite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 489+088 km; Terasamente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31+220 km; Drum natural . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 237+248 km; B. Poduri de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 253; Poduri de zidărie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48; Pod metalic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .1. Căi ferate: 1. Focşani-Adjud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 km . . . . 209 m; 2. Adjud-Bâlca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 km . . . . 885 m; 3. Focşani-Odobeşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10 km . . . . . 454 m; 4. Odobeşti-Burca-Cucueţi . . . . . . . . . . . . . . 23 km . . . . . 54 m; 5. Mărăseşti-Panciu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 km . . . . .379 m; 6. Mărăşeşti-Doaga exclusiv . . . . . . . . . . . . . 12 km Din Martie 1941 s-au început lucrările de dublare a liniei Coteşti-Mărăşeşti şi s-a pus în circulaţie la 31 iulie 1942. Sunt în curs de construcţie clădirile de călători ale staţiilor: Focşani, Pufeşti, Adjud şi Panciu.

59

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ASPECTUL AGRICOL AL JUDEŢULUI PUTNA Ca să ne dăm seama de importanţa sectorului agricol al Judeţului Putna, este nevoie în primul rând de analiza cifrelor cu privire la suprafaţa lui totală, repartizată pe culturi: Astăzi suprafaţa totală a judeţului de 343.900 hectare se repartizează astfel: Tabloul nr. 1 Păduri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142.862 ha; Teren arabil . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75.896 ha; Fâneţe şi păşuni . . . . . . . . . . . . . . . 57.994 ha; Vii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14.857 ha; Livezi de pomi fructiferi . . . . . . . . 1.614 ha; Terenuri cu destinaţie specială . . . 27.246 ha; Terenuri neproductive . . . . . . . . . . 27.246 ha. Total 343.900 ha Deşi pădurile constituie un capitol aparte al lucrării de faţă, credem că e nimerit ca la capitolul de faţă, să arătăm pe scurt înfăţişarea lor în cifre: Păduri propriu-zise . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136.371 ha; Zăvoaie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5.373 ha; Crânguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 978 ha; Păduri de protecţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 ha Total 142 862 ha În raport cu suprafaţa totală a judeţului, suprafaţa pădurilor ni se pare că ocupă o întindere prea mare, dar ţinând seama că marea majoritate a pădurilor este aşezată în locul ei firesc, sub nicio formă nu trebuie să cerem sporirea suprafeţei agricole pe seama celei ocupate de păduri azi. Orice intervenţie din partea omului în sectorul pădure din Judeţul Putna, cu scopul de a reda terenul culturii cerealelor, se va solda cu plus de terenuri neproductive şi necultivabile. Din tabloul nr. 1 desprindem că avem 27.246 ha terenuri cu destinaţie specială. Aici se cuprind suprafeţele ocupate de parcuri, vetre de sat şi oraşe, cimitire, drumuri, căi ferate, cariere şi altele. La acest punct avem de făcut observaţiunea că vetrele de sat şi oraşe sunt prea întinse şi nesistematizate. Din cauza nesistematizării acestor vetre cererea pentru lărgirea lor continuă să fie din ce în ce mai mare, pe măsura sporirii populaţiei. Ori această lărgire nu se poate face decât la detrimentul terenului 60

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

arabil. Pentru curmarea acestui rău, este nevoie de o politică de planificare şi sistematizare a tuturor vetrelor de sat, fapt ce-ar atrage după sine satisfacerea nevoii de spaţiu pentru noi aşezăminte omeneşti şi lăsarea unei suprafeţe mai întinse strict necesare culturii cerealelor. Tot din tabloul amintit desprindem încă două cifre: 9.824 ha terenuri necultivate şi productive şi 17 422 ha. terenuri neproductive. Acestea sunt terenurile provenite din defrişarea pădurilor, care a avut drept urmare alunecarea şi degradarea terenurilor de munte, formând nenumăratul şir de ravene şi conuri imense de dejecţie în câmp, unde bolovănişul dealurilor a fost adus de furia apelor nestăvilite de nimeni în cursul lor superior.

Fig. 21. Valea Pituluşei

Aceste ape pornite furioase la vale, încărcate cu materialul grosier de natură diferită, au rupt malurile albiilor din câmp şi au provocat permanenta schimbare a făgaşelor lor, lărgindu-le şi ocupând mii de hectare din terenul câmpului propriu-zis. Exemplu tipic ni-l oferă vechea albie a Râului Putna-Seacă, unde pe sute de hectare de grohotişuri nu creşte decât o vegetaţie foarte redusă ca număr şi slabă, ce se usucă complet la începutul lunii iunie. Această suprafaţă, reprezentând 30% din totalul întinderii arabile a judeţului, pentru a fi redată culturilor agricole şi împăduririlor, e nevoie de o politică de împădurire a tuturor terenurilor degradate de la munte şi deal, cât şi de corectarea albiilor râurilor, atât în partea cursului lor superior, cât şi în cel de câmp. 61

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Mai este nevoie de îndiguiri şi canalizări de-a lungul cursului superior al Râului Siret, spre a scoate din pericolul continuu de inundare circa 7000 ha. teren pe timpul lunilor de primăvară şi vară, de pe teritoriile comunelor Vulturul, Năneşti, Călieni, Nămoloasa-Sat şi Nămoloasa-Târg. Odată cu îndiguirile şi canalizările ce s-ar face, am putea realiza şi problema înfiinţării iazurilor pentru piscine artificiale. Cu privire la suprafaţa de 1.614 ha. livezi de pomi roditori, afirmăm că în mod cu totul excepţional putem vorbi de livezi masive în judeţ. Această suprafaţă reprezintă totalul terenurilor ocupate de pomi sau de grupuri de pomi şi pomi răzleţi; şi după specia pomilor existenţi această suprafaţă se repartizează astfel: Livezi de pomi: Pepiniere de pomi 17 ha Gutui 5 ha Castani 3„ Plantaţii tinere 21 „ Nuci 155 „ Pruni 1066 „ Moşmoni 4„ Caişi 31 „ Zarzări 19 „ Meri 134 „ Corcoduşi 9„ Peri 55 „ Duzi 23 „ Cireşi 37 „ Total 1.614 ha Vişini 44 „ Piersici 1,, Dacă ţinem seama de configuraţia Judeţului Putna şi de condiţiunile sale climaterice, putem spune cu hotărâre că acest sector este prea mic, parcelat pe blăni - cum se face în Vrancea -, ne îndreptăţeşte să cerem sporirea măsurilor pentru majorarea cât mai neîntârziată a suprafeţelor de pomi roditori prin plantarea tuturor poienelor, actualelor blăni - porţiuni de teren izolate de câte 1.000-5.000 mp - cu peri, meri şi nuci. Camera Agricolă introduce de câţiva ani, în fiecare an între 15-25000 de pomi roditori de calitate şi varietăţi alese, pentru cucerirea terenurilor indicate agriculturii, iar cu începere de anul acesta, va urmări extinderea culturii nucului care s-a dovedit foarte potrivit din toate punctele de vedere. De asemenea, va începe să introducă gratuit câte 10.000 nuci pentru cucerirea şi fixarea tuturor terenurilor de pe văile râurilor Milcov, Putna şi Zăbrăuţi. Pe lângă Fabrica Vidra, pentru industrializarea fructelor, Camera Agricolă, cu ajutorul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, are la program înfiinţarea a două staţiuni pentru pregătirea pulpei de fructe, cât şi a unei mari instalaţiuni pentru uscatul prunelor. 62

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 22. — Fabrica de industrializarea fructelor (Vidra).

Fabrica a cărei capacitate anuală de lucru este de 60 vagoane fabricat, a avut de scop şi urmăreşte procurarea la preţuri renumeratorii a produsului ţărănesc, făcând prin aceasta rentabilă cultura raţională a pomilor roditori şi stimulând extinderea plantaţiunilor.

Fig. 23. — Ocolul Agricol Vidra. 63

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Pentru susţinerea acestei politici de redresare a pomiculturii în Judeţul Putna, Camera Agricolă dispune azi de o pepinieră de produs pomi fructiferi în Comuna Petreşti, de unde se vând anual în plantare 20-30.000 pomi de trei ani. Fabrica Vidra, despre care am vorbit mai sus, precum şi Ocolul pur pomicol din Comuna Vidra, condus de un inginer agronom specialist la cultura pomilor şi ajutat de doi şefi de cultură, tind la regenerarea plantaţiunilor vechi, la înfiinţarea de plantaţiuni noi în mica proprietate vrânceană şi la răspândirea celor mai potrivite metode pentru cultura şi îngrijirea pomilor roditori. Un al doilea centru cu caracter pronunţat pomicol este cel din Comuna Vrâncioaia-Văsui, condus tot de un inginer agronom şi ajutat de personal tehnic inferior. Acest centru caută să dea aceiaşi îndrumare tehnică pentru înflorirea pomiculturii şi agriculturii vrăncene, dând o dezvoltare raţională agriculturii şi pomiculturii din regiune. Acest centru, dublat de „Şcoala Superioară Ţărănească” de pe lângă Cooperativa „Unirea Vrancei” din această comună. A reuşit să introducă cultura legumelor, a cartofului, a inului şi a grâului în toate comunele din Vrancea. Cu privire la creşterea vitelor, se urmăreşte un plan bine precizat, în cadrul căruia până azi, în timp numai de 3 ani, s-au putut obţine câteva sute de bovine din rasa Schwitz, care este rasa bovină cea mai potrivită regiunii Vrancea. Am arătat că fâneţele şi păşunile acoperă suprafaţa de 59.851 ha. Această cifră este raportată la 57.019 animale mari şi 115.956 animale mici. Dacă ţinem seama că animalelor le revine şi o bună parte a producţiei din sectorul agricol cerealist, ne dăm lesne seama că numărul lor este prea mare. Dar având în vedere că o bună parte din păşuni este în regiunea muntoasă şi deluroasă unde producţia e slabă, ajungem la concluziune firească: atât timp cât nu vom transforma în fâneţe artificiale toate islazurile din câmp, nu vom avea furajele necesare unei bune creşteri a stocului de animale. Vom fi şi mai departe nevoiţi să privim cum toate speciile de animale degenerează şi cum numărul lor se micşorează din cauza subnutriţiei. Paralel cu aceasta, vom avea o cultură proastă şi o progresivă înrăutăţire a pământului, fiindcă nu vom putea face agricultură bună şi raţională cu vite proaste, iar motorizarea şi mecanizarea agriculturii Judeţului Putna nu şi-ar avea rostul atât timp cât aceasta se află şi ar rămâne cum este agricultura ţărănească mică cu caracter familial. În ce priveşte anul acesta s-au luat măsuri pentru aratul şi însămânţarea cu plante de nutreţ a 4000 ha din islazurile comunale. În acest fel, se va spori producţia de nutreţuri, deci animalele vor fi mai bine hrănite. Pe de altă parte, se vor spori veniturile islazurilor, fapt ce va da posibilitatea preocupării de reproducători, construcţii de grajduri pentru adăpostire şi noi posibilităţi de desţelenire pe anii viitori. 64

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Ocupaţia de bază a populaţiei Judeţului Putna o constituie necesitatea punerii în cultură şi valorificare a celor 75.896 ha teren arabil propriu-zis şi a celor 14.867 ha de vii. Ca să ne dăm seama care este înfăţişarea agricolă a judeţului, dăm mai jos un tabel arătând diversitatea culturilor ce se fac şi suprafeţele ocupate de fiecare cultură în parte: Specificarea culturilor cereale

Suprafaţa cultivată hectare 10.965 ha 36 ,, 97 ,, 49 ,, 39 ,, 3.161,, – 4.457 ,, 633 ,, – 2 ,, 42.926 ,, 39 ,, Total 61.828 ha, 62.404

Grâu de toamnă Grâu de primăvară Secară de toamnă Secară de primăvară Orz de toamnă Orz de primăvară Ovăz de toamnă Ovăz de primăvară Mei Hrişcă Orez Porumb Sorg pentru mături

Leguminoase pentru boabe Fasole Fasole prin porumb Mazăre Soia Linte Bob Năut

385 ha. 12.380 „ 654 „ 77 ,, 84 „ 29 ,, 8 „ Total 1.237 ha, 63.641

Uleioase 85 ha 1.092 ha 2 ha 8 ha Total 1.187 ha, 64.828

Rapiţă de toamnă Floarea soarelui Mac Dovleci

Textile Cânepă pentru fuior şi sămânţă Cânepă pentru fuior Cânepă pentru sămânţă 65

264 ha 242 ,,

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

75 ,, 112 ,, 171 ,,

In pentru fuior şi sămânţă In pentru fuior In pentru sămânţă Bumbac Cânepă prin porumb Cultură intercalară

76 ,, 1 ,, — 4656 ,, Total 941 ha, 65.769

Nutreţuri Suprafaţa cultivată hectare

Specificarea culturilor cereale

1.550 ha 55 ,, 26 ,, 546 ,, 2 ,, 16 ,, 4.128 ,, 574 ,, 15 ,, 15 ,,

Lucerna Trifoi Borceag de toamnă Borceag de primăvară Măzăriche de toamnă Măzăriche de primăvară Dughie Porumb de nutreţ Sorg pentru nutreţ Iarbă de sudan

Total 6924 ha, 72.693 Tuberculinoase şi rădăcinoase Cartofi Sfeclă de zahăr Sfeclă de nutreţ Morcovi

357 ha

1,547 ,, 229 ,,

11 ,, Total 2 144 ha, 74.837

Plante de grădinărie Grădină de zarzavat Ceapă Varză Fasole verde Mazăre verde Pepeni Castraveţi, Usturoi Ardei Pătlăgele roşii

181 ha 180 ,, 41 ,, 9 ,, 34 ,, 36 ,, 38 ,, 41 ,, 72 ,,

Total 991 ha, 75.818 66

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Narcotice etc.

Teren arabil

Bilieşti

Odobeşti

Vrancea

Zăbala

Total pe judeţ

Specificarea

Panciu

62 ha 6 ha Total 68 ha 75.896 Pentru o imagine mai clară a judeţului Putna sub aspectul agricol, dăm mai jos un tabel care cuprinde suprafaţa totală şi cea arabilă a judeţului, repartizată pe culturi şi plăşi: Adjud

Tutun Culturi de flori

ha

ha

ha

ha

ha

ha

ha

21855 15463 21840 10689 4232 34

1816

75896

43

1112

Grădini de zarzavat

187

436

108

304

Fâneţe naturale

1112

1433

1665

2025 10498 7015

23748

artificiale Păşuni Livezi pruni Livezi de pomi diferiţi Vii de viţă nobilă

362 4501 186 78 1569

83 2884 166 54 5676

71 4842 42 52 929

10 6394 170 36 4876

1 8625 143 349 55

528 33718 706 908 13107

Vii de producători direcţi

1093

268

132

43

214

Păduri

24195 17438 1392 16716 28745 54375 142862

6471 337 2

1750

Teren neproductiv Teren cu destinaţie Specială

27246 22319

TOTAL

343900

Numărul locuitorilor Numărul gospodăriilor

Total pe judeţ

Zăbala

Vrancea

Odobeşti

Bilieşti

Panciu

Specificarea

Adjud

Analizând datele de mai sus, în comparaţie cu numărul gospodăriilor cel al locuitorilor care pe plăşi se prezintă astfel:

42423 37741 29423 65511 30873 12292 217663 11756 9481 7369 15360 8782 3648 57396 67

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Observăm că plasa Zăbala are cea mai mică suprafaţă arabilă, dar cea mai mare suprafaţă de păduri; iar comparativ cu numărul populaţiei, cel mai mare număr de ha. teren arabil îl are plasa Bilieşti. Ca afirmaţiunea să fie şi mai clară, arătăm că: La Plasa Zăbala avem un ha teren arabil la 6,7 locuitori; Odobeşti ,, ,, ,, 6,1 ,, Vrancea ,, ,, ,, 2,1 ,, Pan ci u ,, ,, ,, 2,4 ,, Adjud ,, ,, ,, 1,9 ,, Bilieşti ,, ,, ,, 1,3 ,, Ca tabloul agro-economic al judeţului să fie şi mai complet, arătăm că în judeţ avem următorul inventar viu şi mort:

Cai şi iepe Boi de muncă Vaci de muncă Vaci de lapte Mânzate Mânzaţi Viţei Berbeci Oi Noateni Miei din vara 1942

19 34 16 30 12 12 88 89 19

26 88 61

18 18

12

66 58 56

61

82 68 61 60

12

17

12

25

39 17

85

19 55

14

10

37 13 10 12

28

10

90

20 63

11

26 23 13 25 15 10

95

15 24

43

53

45 21 90 15 76 42 45 93 15 32 24

Total pe judeţ

Zăbala

Vrancea

Odobeşti

Panciu

Adjud

Specificare

Bilieşti

a) Inventar viu de muncă şi de rentă

13 12 38 15 63 51 47 51 91 11 13

617 12191 75

20

14

27

1

91

32 18 13 4

22 33 2 25

13 10 4 12

1 76

5452 28

2123 14

Maşini de semănat păioase Prăsitoare Rariţe Secerătoare-legătoare Secerătoare-simple

30 79 112 3 6

68

188

Total pe judeţ

Vrancea 2288

Pluguri de animale Tractoare

Specificare

Zăbala

Odobeşti 1412 20

Panciu

2299 13

Adjud

Bilieşti

b) Inventar mort

147 437 22 47

Ion DIACONU (coordonator) * Boroane de fier Maşini de treer Care boi Căruţe cai Autocamioane

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

832 9 2637 1274 1

380 68 786 1644 4

326 6 809 1770 1

396 12 1026 1421

14

1

1885 1211 1

1119 71

1949 95 8262 7391 7

Din analiza tabelelor cu privire la situaţia inventarului viu şi mort, se observă că inventarul viu de muncă este destul de numeros; dar ţinând seamă de fărâmiţarea proprietăţilor, afirmăm că atât timp cât calul de muncă nu va fi înlocuit cu boul, nu vom avea o agricultură raţională şi renumeratorie.

Fig. 24. Vite de jug din Vrancea

Inventarul mort este mult insuficient; mai cu seama se vede lipsa maşinilor de semănat păioase şi în special a acelora de semănat porumb. La fel şi lipsa prăşitoarelor este şi va rămânea unul din factorii ce determină o cultură proastă a porumbului. Pentru o privire şi mai exactă asupra stării de fapt a agriculturii în judeţ, găsim de cuviinţă să dăm mai jos tabelele ce cuprind numele comunelor grupate pe plăşi, cu arătarea suprafeţelor totale din fiecare comună, suprafaţa arabilă, precum şi numărul gospodăriilor şi al locuitorilor. Nr.crt .

Ocolul Agricol Zăbala

1

Numele comunei Herăstrău

Suprafaţa totală ha 29.915,26 69

Suprafaţa nr. gospoarabilă nr. locuitorilor dăriilor ha 58,82 202 832

Ion DIACONU (coordonator) * 2 3 4 5 6 7 8 9

Căruţa Nereju Nistoreşti Paltin Păuleşti Spineşti Spulber Vrâncioaia Total

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

6.464,00 12.761,00 2.205,75 3.139,25 14.708,50 1.180,30 1 643,65 2.806.75 74.824,71

129,25 258,— 199,75 218,75 323,75 269,50 118,55 283,50 1,859,87

327 830 373 489 412 360 300 350 3.648

1.325 1.600 1.373 1.878 1720 1.284 790 1.490 12.292

Nr.crt.

Ocolul Agricol Vrancea

10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Numele comunei Bârseşti Câmpuri Colacu Găuri Ireşti Mărăşti Negrileşti Răcoasa Soveja Tichiriş Tulnici Vidra Vizantea Total

Suprafaţa totală ha 2.643,75 9.813,00 2 391,62 3.064,56 1.745,78 1.164,10 4 948,28 4.139,50 5.198,62 2.173,15 19 833,31 4.790,75 3.432,00 65 284,32

Suprafaţa nr. gospoarabilă dăriilor ha 443 271,25 1.440 514,00 268 266,05 759 342,92 536 244,55 280 263,10 439 265,50 635 592,25 1.195 55,62 784 217,00 594 270,26 816 469,70 593 494,00

1.619 3.664 1.152 1.819 2.440 1.280 1.430 2.854 3.864 2.728 2.522 3.020 2.492

4.266,20 |

65 284,32

30.873

nr. locuitorilor

Nr. crt.

Ocolul Agricol Mărăşeşti

23 24 25 26 27 28 29

Numele comunei Bătineşti Clipiceşti Diocheţi Fitioneşti Mânăstioara Mărăşeşti Moviliţa

Suprafaţa totală

Suprafaţa arabilă

ha 2.888 2.098 2.578 6.340 1.939 5.652 3.540

ha 2.296 498 1.385 654 574 3.069 1.019 70

nr. gosponr. locuitorilor dăriilor 310 293 580 512 356 1.541 718

1.421 1.311 1.800 2.257 1.429 4.963 3.142

Ion DIACONU (coordonator) * 30 31 32 33 34 35 36

Neicu Panciu Pădureni Satu-Nou Străoane-de-Jos Străoane-de-Sus Ţifeşti Total

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA 420 2.848 6.464 1.914 4 277 8.861 2.211 51.835

24 387 3.597 964 126 676 630 15.899

244 1.082 1.223 362 715 810 735 9.481

1.037 5 300 2.170 1.516 3.576 3.850 3.364 37.141

nr. gospodăriilor

nr. locuitorilor

Nr. crt.

Ocolul Agricol Adjud Numele comunei

Suprafaţa totală

Suprafaţa arabilă

Ha. 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59

Adjud Adjudul-vechi Angheleşti Bâlca Bereşti Burcioaia Ciorani Copăceşti Coţofăneşti Cornăţel Domneşti Drăguşani Mândrişca Orbeni Parava Pănceşti Păuneşti Pufeşti Rugineşti Sascut Scurta Urecheşti Valea-Seacă Total

Ha. 1.310 2.215 4.386 7.145 1.246 827 991 2.103 1,972 3.0'53 1.767 2.186 1.593 2.222 728 3 683 9.616 1.977 2.489 5.165 1.952 1.316 2 854 62.808

71

721 1.231 275 500 723 413 663 776 389 445 768 485 731 1.218 306 1.774 2.917 1.562 1.270 2.399 673 786 1.017 22.042

1.400 400 241 400 350 185 245 276 275 305 306 327 240 635 349 927 1.500 282 628 1.033 500 389 565 11.706

6 500 1.800 980 1.750 1.360 450 1.025 990 1.308 1.403 1.260 1.688 702 2.140 1.285 3,615 2.500 1.240 2.140 2.133 1.500 1.333 3.321 42.423

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Nr.crt.

Ocolul Agricol Odobeşti

60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74

Suprafaţa totală

Numele comunei Andreiaşu Broşteni Boloteşti Câmpineanca Făurei Floreşti Găgeşti Iv&nceştl Jariştea Mera Odobeşti Păţeşti Reghiu Vărsătura Focşani Total

ha

Suprafaţa arabilă

ha 255,— 8.741,— 230,62 1.216,61 570,— 2.492,65 921,63 2.049,68 4.478,05 3.492,05 1.248,1.710,25 310,— 5.283,55 3.900,30 2.774,— 10,2.066,— 212,— 5.272,50 371,25 1.498,— 74,54 1.055,77 109,20 5.079,45 14,70 3.317,60 600,50 2.089,— 50.250,41 10.993,49

nr. gospodăriilor 510 560 242 396 450 173 268 842 750 1.350 1.100 486 361 372 7.500 15.360

nr. locuitorilor 2.026 2.309 1.477 1.878 1.493 786 1.175 3.158 3.892 2 440 5.440 2.868 1.525 1.383 33.700 65.511

Nr.crt.

Ocolul Agricol Bilieşti

75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89

Numele comunei Bilieşti Boţârlău Călieni Ciuşlea Jorăşti Mândreşti Mirceşti Nămoloasa-Sat Nămoloasa-Târg Năneşti Petreşti Răstoaca Suraia Vânători Vulturul Total

Suprafa ţa totală Ha. 1.864,50 947,96 3.514,72 4.535,00 1.509,13 1.065,50 2.721,35 4.292,00 2.742,00 2.267,00 1.005,88 2 237,00 6.548,00 612,00 3.065,52 38.897,56 72

Suprafa nr. ţa nr. gospodăarabilă locuitorilor riilor Ha. 2.560 540 734,50 934 180 531,69 1.779 495 1.869,67 1.620 620 3.124,00 1.180 250 468,22 1.007 235 721,00 1.985 488 1.905,00 2.248 505 2 184,00 2.735 545 1.634,00 487 376 962,00 625 125 420,46 2.877 616 1.528,00 4.442 1.314 3.248,00 764 160 238,00 4.180 920 1.378,90 21.947,44 7.369 29.423

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Analizând tabelele de mai sus şi ţinând seama de locul ce-l ocupă comunele în cadrul judeţului, vedem că terenul arabil al judeţului este aşezat pe fâşia de teren cuprinsă între malul drept al Siretului şi poalele dealurilor subcarpatice ale Munţilor Vrancei, ridicându-se în partea de Nord a judeţului şi pe dealurile mai pronunţate de pe malurile Trotuşului. Natura acestui teren este foarte variată. Găsim terenuri uşoare cu permeabilitate pronunţată cum sunt nisipurile lutoase din apropierea Siretului şi albiile tuturor râurilor de unde se face trecerea spre terenuri luto-nisipoase de o bogăţie foarte pronunţată, dar zgârcite. Majoritatea o formează terenurile de cernoziom degradat, care spre dealuri se termină cu brun roşcat de pădure. În condiţiunile climatice ale judeţului, aceste soluri sunt capabile de producţii ce depăşesc adesea 2.000 kg pro ha, dar în felul în care sunt cultivate, producţia medie pro ha. a judeţului lasă foarte mult de dorit, întru cât este mult inferioară producţiei medie pe ţară, care este 1000 kg pro ha. Din această cauză necesitatea de hrană a populaţiei judeţului nu poate să fie satisfăcută de producţia actuală şi cei ce nu cunosc puterea de producţie a solului arabil, sunt expuşi să creadă că numărul de 217.663 locuitori cât îi are judeţul este cel maximal. Această credinţă este cu totul nejustă. Dovada unei asemenea păreri eronate se vede din calculul de mai jos: 217.663 locuitori au nevoie de 6.500 vagoane cereale pentru consumul anual. În modul de folosinţă actuală a terenului arabil şi cu sistemele de întreţinere a culturilor, producţia judeţului este în mediu 4.500 vagoane, ceea ce face ca în fiecare an să avem un deficit de 2.000 vagoane cereale. Ori, dacă am putea (şi se poate să schimbăm felul de folosire al terenului arabil şi al metodelor de cultură), la suprafaţa de circa 65.000 ha. rezervate exclusiv culturii cerealelor, am putea produce un minimum de 1.500 kg. pro ha, producţie ce este cu mult inferioară majorităţii ţărilor europene, am avea astfel o producţie totală de 9.750 vagoane sau un plus de 3.250 vagoane cereale care s-ar putea exporta sau întrebuinţa la hrana unui spor de populaţie. La expoziţia porumbului a Judeţului Putna din 1941, s-a arătat că din cele 45.000 ha. cultivate cu porumb nu s-au obţinut decât 3.500 vagoane porumb ori cum nevoia de porumb a judeţului este de 4.500 vagoane, rezultă un deficit de 1.500 vagoane, cantitate pe care a şi completat-o judeţul pentru a acoperi nevoia de consum. În cadrul acestei expoziţii s-a arătat că o serie de gospodării mari şi mici între care chiar şi o văduvă -, a obţinut cu ajutorul unei arături în plus şi trei praşile, cantitatea de 2.500 kg la hectar. Dacă toţi plugarii ar fi cultivat măcar porumbul după câteva prescripţii elementare care nu cer cheltuieli în plus, producţia judeţului de pe cele 45.000 ha 73

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

porumb urma să fie de 11.250 vagoane porumb - producţie capabilă să satisfacă necesitatea totală de hrană nu a 217.663 locuitori cât are judeţul azi, ci a 450.000 locuitori.

Fig. 25. Grajdul Ocolului Agricol Panciu

Fig. 26. Porcina Ocolului Agricol Panciu

Un fapt îmbucurător la agricultura judeţului îl constituie cultura legumelor pe suprafeţe suficiente pentru satisfacerea nevoii de hrană a populaţiei, precum şi cultura sporită a textilelor şi a uleioaselor, despre care am amintit mai sus. Cartoful cucereşte din ce în ce mai mult teren şi, mai cu seamă în partea muntelui, unde este locul cel mai potrivit. Cultura sfeclei de zahăr, fiind intensivă şi strâns legată de Fabrica de Zahăr Sascut, s-a extins mult în regiunea învecinată fabricii. Rentabilitatea ei se poate vedea după aspectul gospodăriilor serios alcătuite în regiunea aceasta, iar influ74

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

enţa acestei culturi asupra creşterii animalelor, ne arată acolo cele mai reuşite exemplare de cornute, mai ales cei mai frumoşi boi din judeţ.

Fig. 27. Răsadniţe calde (Ocolul Agricol Vidra)

O plantă nouă a fost introdusă în cultură cu destui sorţi de izbândă - orezul care pe moşia d-lui General Dumitrescu, din Comuna Bătineşti, a dat producţii ce depăşesc 3.500 kg. boabe la hectar. Din datele ce-am dat, observăm că din 75.896 ha. porumbul ocupă suprafaţa de 41.926 ha. Aceasta denotă de la început că planta se cultivă după sine însuşi ani de-a rândul. Aşa stând lucrurile, nu putem vorbi de o agricultura raţională a suprafeţei arabile a jud. Putna (de o agricultură raţională vom putea vorbi abia atunci când porumbul nu va ocupa mai mult de 25.000 ha). Suprafaţa grâului care azi este de 10.955 ha trebuie sporită în aşa fel ca împreună cu suprafaţa orzului şi a ovăzului să ocupe la 20-25.000 ha., rămânând restul pentru cultura plantelor leguminoase, textile, uleioase, rădăcinoase şi a celor de grădinărie. Pe măsură ce se vor desţeleni din islazuri şi însămânţa porţiunile desţelenite cu plante furajere, partea de teren cu suprafaţa de 6.924 ba. rezervată azi plantaţiilor de nutreţ, va fi redată culturii cerealelor, sporind astfel producţia şi micşorând permanentul deficit de cereale din judeţ. Un capitol îmbucurător îl formează cultura plantelor uleioase, care din cauza necesităţii războiului s-a introdus în judeţ, dar care nu va dispare odată cu cauza care a creat-o, întrucât necesitatea de ulei în gospodăria ţărănească a fost 75

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

şi va fi ceva permanent, iar extracţia de ulei din seminţele produse în gospodărie şi întrebuinţarea acestui ulei în bucătăria ţărănească, va impune această cultură în toate timpurile, constituind prin aceasta un bun ce nu trebuie să dispară. Viticultura în Judeţul Putna. Unul din cele mai importante sectoare de activitate agro-economică la agricultura judeţului îl formează viticultura.

Fig. 23 Vedere generală a Podgoriei Odobeşti

Viticultura putneană, alcătuită din cele cinci podgorii ale sale bine cunoscute: Odobeşti, Panciu, Ţifeşti, Păuneşţi şi Pănceşti, face ca judeţul acesta să fie cel mai important sub raportul producţiei şi economiei sale viticole din toate judeţele cu podgorii din ţară. Regiunea viticolă a Judeţului Putna, are 14.867 ha, vii repartizate după felul lor astfel: - vii altoite cu viţe nobile…………………..13107 ha; - vii de hibrizi producători direcţi ………… 1750 ha. Această regiune este cea mai întinsă din toată ţara şi ocupă coastele colinelor subcarpatice ale Judeţului Putna, formând aproape o unitate continuă cu podgoriile Râmnicului Sărat. Acest masiv viticol cu o lungime de cca. 60 km, este dominat de Măgura Odobeştilor şi se desfăşoară pe o lăţime care variază între 1 şi 6 km. Producţia şi calitatea vinurilor de aici este strâns legată de solul şi climatul regiunii. Natura e foarte diferită. Găsim soluri uşoare, formate pe nisipuri sau gresii, soluri grele formate pe marne bogate în gips, soluri calcaroase şi altele, lipsite complet de calcar; soluri foarte bogate în substanţe nutritive formate pe tufuri dacitice, precum şi soluri foarte sărace evaluate pe gresii calcaroase. 76

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 29. Vedere generală a regiunii viticole ŞarbaOdobeşti

În general, podgoriile Judeţului Putna - indiferent de roca mumă pe care s-au format - sunt puternic spălate, ajungând unele în stadiul de sol brun roşcat de pădure în diferite stări de podzolire. Ajutat de o precipitaţie suficientă, acest sol condiţionează o tăiere lungă la vie, cu coarde numeroase de rod, fapt ce face ca producţia în unele cazuri să fie până la 1000 dal. pro ha. Climatul Judeţului Putna, privit sub raportul factorilor ce-l condiţionează este în general corespunzător culturii viţei de vie. Datele meteorologice pe anul 1937-1942 ne arată că temperatura medie anuală se apropie de + 10° C, oscilând între 7°,2-10° C în 1937 şi 7,67° C în 1942. Temperaturile extreme de maximă şi minimă ne arată că în mai 1940 am avut minus 1,8° C, iar în septembrie 1939, 1,4° C.

Fig. 30. Crama şi pivniţa Cooperativa „Dealul Odobeştilor”

77

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Faţă de aceasta situaţie, suntem siliţi a fixa perioada de vegetaţie la vie în intervalul mai-septembrie. Aceasta face ca prelungirea culesului în luna octombrie să se facă cu riscuri. Precipitaţiunile medii tot în intervalul de timp 1937-1938, au fost 636,6 mm faţă de 592,4 mm media anilor 1891-1915. Aceste precipitaţiuni sunt mai mult decât suficiente pentru reuşita culturii viţei de vie.

Fig. 31. Butoaie cu vin de încărcat în Gara Odobeşti

Dacă la factorii de mai sus adăugăm durata strălucirii soarelui, care în medie pe perioada de vegetaţie este de 1094 ore efective din 2223 ore posibile, precum şi factorii: brume şi grindini, despre care putem adăuga că din cei 22 de ani postbelici, am avut 9 zile cu zăpadă şi 34 de zile cu brumă în aprilie, iar în luna mai 8 zile cu brumă din care în 1933 şi în 1936 au fost în decada a treia a lunii Mai, rezultă că ciclul vegetativ al viei este destul pentru obţinerea coacerii lemnului şi a strugurilor. Varietăţile ce se cultivă în regiune sunt clasate în două grupuri bine distincte. Deoparte avem un amestec de soiuri vechi şi locale: Galbenă, Plăvaie, Grasă, Frâncuşă, cu soiuri străine de mare producţie: Chasselas şi Aligoté. Pe de altă parte avem parcele izolate, cultivate cu soiuri străine de calitate aleasă ca: Pinot-gris, Pinot-Noir, Riesling-Italian, Sauvignon, Muscatt-Ottonel, Cabernet Sauvignon şi Opporto. Se plantează câte 3.000-3.500 butuci la hectar, se taie lung sau mixt. Susţinerea în general este pe araci, iar în ultimul timp a început să se introducă şi spalierul, lăsându-se câte 2-4-6 şi chiar 10 coarde la butuc cu 12-14 ochi şi 2-3 cepi. Vinificarea se face în crame simple şi de construcţie uşoară, afară de unii proprietari mari, care au început să-şi facă construcţii mai serioase şi potrivite, înzestrându-le şi cu aparatura necesară. Producţia este în mod obişnuit 300-800 dal. pro ha. cu tăria alcoolică cuprinsă între 10-12 grade, iar unele varietăţi alese dau vinuri de 14-15 grade al78

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

cool. Vinurile sunt în general uşoare şi deci plăcute la băut, foarte căutate şi apreciate pentru aroma lor. Unele din ele au mirosuri alese şi sunt foarte nimerite la fabricatul şampaniei. Din această cauză la exportul din 1938 şi 1939 acest fel de vinuri a fost foarte căutat. Calitatea superioară a vinurilor din Putna, în special, cele produse în podgoria cea mai însemnată, Odobeşti, a produs o mare extindere a culturii viţei de vie. În trecut mulţi din vestiţii boieri ai Iaşilor aveau vii la Odobeşti: Tăutu, Ideru, Hatman, Rosetti, Rosnovanu, Şendrea, Sturza, Giurgea, Negrileşti (care datau de la Ştefan cel Mare), familia Stârcea din Bucovina, Sihleanu şi alţii, de asemenea şi multe mănăstiri, epitropii şi episcopii. Calităţile alese ale vinului de Odobeşti au făcut din acesta un însemnat artic ol de comerţ, atât în trecut cât şi azi. Se precizează de unii istorici că vinurile de Odobeşti se negociau la Constantinopol, în Egipt, în Germania şi mai ales în Prusia, iar din vremea comerţului ce se făcea cu ruşii a rămas şi denumirea podgoriei „Cazaclii”, unde negustori cazaci au construit la 1777 biserica „Cazaclii” pentru că ei stăteau în această regiune tot timpul culesului. „Beciul domnesc” care şi azi se poate folosi pentru păstrarea vinurilor la Odobeşti, construit cu robi de către Asanache Pamfil între anii 1834-1849 pentru Mihai Sturza, ne mărturiseşte cu prisosinţă că în orice timp podgoria Putnei a fost la înălţimea şi aprecierea cuvenită. Ca să ne dăm şi mai bine seama de importanţa agro-economică şi socială a Podgoriei Putna, trebuie să amintim că pentru cele 14.867 ha vii trebuiesc 4.400.000 zile lucru, iar pentru cele 75.896 ha. teren arabil 5.750.000 zile lucru. Raportul valorii producţiei, calculată la preţul de azi a produselor, ne dă situaţia următoare: 5.000 vagoane vin a 500.000 lei …………….. 2.500.000.000 lei; 7.500 vagoane produse 250.000 lei …………. 1.875.000.000 lei Puse în calcul, cifrele de mai sus oe arată că suprafaţa de 14.867 ha. vii, deşi mai mică cu de 5 ori ca suprafaţa arabilă, necesită un număr aproape egal de zile de lucru; iar venitul brut al sectorului vie este cu 625.000.000 lei mai mare decât venitul brut al celor 75.896 ha. teren arabil. Rezultă deci că nu numărul de hectare, ci numărul zilelor de lucru întrebuinţate la hectar determină volumul încasărilor. Se impune ca organele responsabile să urmărească o politică de intensificare a agriculturii până la limita posibilităţii de lucru a populaţiei judeţului, care azi nu este folosită decât în proporţie de 60% din capacitatea sa totală şi circa 22,000.000 zile de lucru efective pentru agricultură. 79

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Îndrumarea Agriculturii în Judeţul Putna în trecut şi astăzi. Din 1907 până în 1919, sectorul agricol propriu-zis pe care îl privea numai exploatarea terenului arabil, nu era luat în seamă de către Stat sub raportul îndrumării tehnice. Statul în acest interval de timp, prin ajutorul Inspectorului Agricol Judeţean, îşi rezervase dreptul de a reglementa acordurile dintre proprietari şi săteni, îndeplinind rolul de control şi arbitraj. Acestor inspectori agricoli judeţeni nu li se cerea a fi de specialitate agronomică, ci erau recrutaţi dintre jurişti şi alte specialităţi, care de cele mai multe ori nu aveau nimic comun cu tehnica agricolă.

Fig. 31. Atelaj tip al Şefului de Ocol Agricol din Judeţul Putna

Proprietatea agricolă, azi în marea sa majoritate proprietate mică ţărănească, era până la 1919 proprietatea mare. Este suficient să amintim că cei 135 proprietari ale căror proprietăţi au intrat sub bisturiul legii exproprierii, fiind mai mari de 100 ha. teren arabil, posedau peste 45.000 ha. arabil, ceea ce face mai mult ca 60% din suprafaţa totală arabilă de azi a judeţului. Conform Decretului-Lege nr. 3697 din 1918 şi Legii Reformei Agrare din 1921, au fost îndreptăţiţi la împroprietărire 20.974 săteni, dintre cari (din cauza lipsei de pământ, deşi lotul de împroprietărire a fost redus cu mult sub 5 ha. cum prevedea legea) nu s-au putut împroprietări decât 13.865 de săteni cu suprafaţa totală de 36.933 ha, suprafaţă care s-a luat de la proprietatea mare. Pe lângă toate părţile bune ale exproprierii, înţeleasă de toată lumea atât în momentul efectuării ei cât şi mai apoi, suntem obligaţi să amintim şi două părţi 80

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

rele, şi anume: Întâi, trecerea pământului din mâna celor 135 proprietari în mâna a 13.865 săteni s-a soldat imediat cu diminuarea producţiei pro ha, atât cantitativ cât şi calitativ. Cauza acestei diminuări de producţie a fost consecinţa lipsei de îndrumare tehnică a sătenilor deveniţi proprietari, precum şi lipsa lor de inventar viu şi mort. Terenul care înainte de reforma agrară tot cu truda acelor braţe ţărăneşti făcea să rodească mai bine, fiindcă cei 135 proprietari care erau stăpânii pământului aveau câte unul sau doi administratori: oameni cu practică agricolă îndelungată şi de multe ori cu carte, ce fixau timpul fiecărei munci în parte şi felul cum trebuia efectuată, plus faptul că posedau un număr suficient de animale, unelte şi maşini agricole - această parte rea a fost comună ţării întregi. În al doilea rând, din cauza lipsei prea mare de teren arabil a sătenilor din Vrancea, la care trebuie să adăugăm şi partea speculativă a politicei, s-au împroprietărit săteni cu loturi de 2-3 ha, loturi ce sunt aşezate la 45-65 km, departe de reşedinţa permanentă a familiei împroprietărite şi muncitoare. Din lipsa creării şi organizării unor preocupaţiuni specifice Vrancei, şi rentabile pentru munca vrânceană, populaţia acestui ţinut este obligată a se deplasa zeci de kilometri de la domiciliu la lotul de împroprietărire pe drumuri de cele mai multe ori impracticabile, desfăşurând astfel o muncă cu totul antieconomică. Din calculele făcute, pentru multe zeci de cazuri am constatat că costul de producţie a unui kg de porumb sau de grâu obţinut pe loturile de împroprietărire ce le au sătenii din Vrancea la câmp, este de două şi câte odată chiar de trei ori mai mare decât costul aceluiaşi kg. de porumb sau grâu cumpărat din piaţă. Răul de la punctul II (specific judeţului Putna şi numai pentru împroprietăriţii din Vrancea, precum şi parţial Jud. Buzău şi altor judeţe cu caracter similar) va persista până în momentul orientării pe făgaşul natural al procupaţiunilor populaţiei fiecărei regiuni în parte; iar pentru răul rezultat de la punctul I, Statul a luat imediat şi chiar odată cu înfăptuirea reformei agrare măsuri de înlăturare, punând în locul organizaţiei private de îndrumare agricolă, organizaţiuni de Stat, despre care vom aminti mai jos. În 1919, odată cu exproprierea, s-a înfăptuit „Consilieratul Agricol Judeţean”, condus de un consilier agricol. Consilierul agricol judeţean era de specialitate tehnic-agricolă, ajutat de un număr variabil de agronomi regionali. Sub forma şi organizarea de mai sus, consilieratul agricol a lucrat de la 1919 până în 1926, aplicând reforma agrară în cea mai mare parte şi a făcut în acelaşi timp îndrumarea tehnică a sătenilor spre o cultură mai raţională a pământului. Îndrumarea creşterii animalelor până la 1926 se făcea de Comisiunea 81

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

zootehnică judeţeană, care funcţiona pe lângă Prefectură, având ca şef un medic veterinar. La 1926 a luat fiinţă Camera Agricolă judeţeană, Comisiunea zootehnică judeţeană s-a afiliat acestei instituţii. Medicul veterinar făcea parte din consiliul Camerei. De la înfiinţare Camera Agricolă a fost ca instituţie profesională, reprezentând, organizând şi apărând nevoile şi drepturile agriculturii, viticulturii, silviculturii şi creşterii animalelor în cuprinsul judeţului. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a păstrat Consilieratul agricol judeţean ca organ al său de execuţie. În 1931 Consilieratul agricol a fost desfiinţat prin înglobarea sa la Camera Agricolă, iar Ministerul Agriculturii a înfiinţat şi păstrează până azi în sânul Camerei „Serviciul Agricol Judeţean”, care până acum 2 ani ivea ca şef un inginer agronom şi aproape jumătate din personalul agricol judeţean. Acum atribuţiunile Şefului Serviciului Agricol au fost trecute pe seama Directorului Camerei, care este şi şeful personalului ce aparţinea acestui serviciu. Conform legilor în vigoare, azi Camera Agricolă este instituţie publică judeţeană, învestită cu personalitate juridică, cu scopul de a reprezenta şi apăra interesele agricultorilor. Are patrimoniu propriu şi aplică în judeţ toate măsurile luate de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor pentru promovarea agriculturii. Organele de execuţie ale Camerei Agricole sunt organele exterioare ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, şi anume: Serviciul Agricol Judeţean, Serviciul Zootehnic, Serviciul Veterinar şi Serviciul Silvic Judeţean. Astăzi Camera Agricolă Putna are următoarea înfăţişare sub raportul organizării sale de îndrumător tehnic agricol al plugărimii judeţului: Un serviciu central cu reşedinţa în local propriu, ce se află în oraşul Focşani, având ca îndrumători tehnici agricoli un director, un subdirector şi 18 funcţionari. Directorul, subdirectorul şi doi dintre funcţionari sunt de specialitate ingineri agricoli, iar restul personalului este compus din 2 agronomi şi 14 funcţionari administrativi. Tot ca servicii centrale ale Camerei contează Serviciul Veterinar Judeţean, condus de un medic veterinar şi Serviciul Silvic Judeţean condus de un inginer silvic, care au reşedinţa tot în Focşani, în localuri separate. În afară pentru îndrumarea tehnică a plugărimii în vederea sporirii producţiei agricole, Camera dispune de următoarele aşezăminte agricole: Ocolul agricol Suraia, cu reşedinţa proprie în comuna Suraia, care susţine interesele populaţiei din Plasa Bilieşti. Acest Ocol este condus de un inginer agronom, ajutat de un agronom şef de cultură şi de un secretar. 82

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Pentru o mai uşoară răspândire a cunoştinţelor şi metodelor noi de tehnică agricolă printre agricultori şi pentru canalizarea acţiunii Ocolului, direct asupra gospodăriilor agricole din regiune, cu începere din 1940 şi-a început organizarea unei gospodării model, înzestrată în acelaşi timp cu terenul necesar pentru culturi demonstrative şi cu toate maşinile şi uneltele necesare unei culturi raţionale a pământului.

Fig. 82. Ocolul Agricol Suraia

Astăzi Ocolul are clădire proprie, unde se adăpostesc birourile şi locuinţa şefului de Ocol. Un grajd modern în care se adăpostesc reproducătorii de rasă şi caii de trăsură ai Ocolului. Una remiză pentru maşini agricole, un coteţ pentru păsări de rasă, un fânar model pentru depozitarea furajelor, spre a le feri de intemperii, o platformă model pentru gunoi, curte cu parc şi plantaţie de pomi fructiferi, precum şi un lot de 25 ha din care o parte se munceşte cu sătenii în dijmă dirijată şi parte se munceşte în regie, aplicându-se toate metodele noi pentru obţinerea unei recolte cât mai ridicate. Acest Ocol este înzestrat cu două tractoare, 4 maşini de semănat în rânduri, una maşină de treierat cu dispozitive speciale pentru treierat lucernă şi o serie întreagă de maşini şi unelte necesare unei agriculturi raţionale. Mijloacele de îndrumare de care se serveşte Inginerul agronom şef de Ocol pentru promovarea agriculturii, le putem clasifica astfel: 1). Cu gospodăria Ocolului organizată raţional, sub întregul ei aspect: lot demonstrativ, livadă, stupină, crescătorie de porci şi păsări, grajd tip, magazie de cereale şi remiză de maşini, platformă de gunoi, grădină de legume etc. 83

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 33. Grajdul Ocolului Agricol Vrâncioaia (Văsui)

2). Ajutorul direct dat prin punerea la dispoziţia plugarilor, a maşinilor de semănat, reproducători de rasă, a seminţelor alese, materialelor pentru tratamentul seminţelor, pomilor, viei şi animalelor, răsaduri timpurii şi altele. 3). Prin persuasiune, făcând cu sătenii cursuri agricole de iarnă, conferinţe, concursuri, demonstraţii, excursii la gospodăriile model de Stat şi particulare. 4). Folosind iniţiativa particulară, formând, îndrumând sau dând ca exemplu activitatea şi realizările cooperativelor, sindicatelor, obştiilor săteşti, şcolilor, primăriilor sau a gospodarilor luminaţi şi avansaţi în ale plugăriei. 5). Prin supravegherea aplicării dispoziţiilor legale în legătură cu agricultura. Ocolul despre care am vorbit până aici face parte din categoria ocoalelor agricole propriu-zise, fiind situat în plină regiune de câmp. În cadrul plăşii Adjud, Camera are tot un Ocol Agricol propriu-zis, condus de un inginer agronom, ajutat de un conductor agricol şi un secretar. Pentru acest Ocol s-a construit anul trecut local propriu în care se vor adăposti birourile şi locuinţa Şefului de Ocol. Pe lângă această locuinţă urmează să se facă toate celelalte construcţiuni, spre a-i da înfăţişare de gospodărie model. Deocamdată este înzestrat cu 70 ha. teren, cu maşinile şi uneltele agricole necesare unei agriculturi raţionale, precum şi cu mijloace de transport. Pentru îndrumarea plugărimii din regiunea de munte, Camera dispune de Ocolul Agricol Zăbala, situat în Comuna Vrăncioaia (Văsui) şi care susţine interesele comunelor din plasa Zăbala. Acest Ocol cu caracter mixt, dar pronunţat pomicol, este condus de un inginer agronom, ajutat de un agronom. Ocolul îşi are clădire proprie unde se adăpostesc birourile şi locuinţa şefului de Ocol. Este înzestrat cu maşinile şi uneltele trebuitoare unei acţiuni agricole multiple, aşa cum reclamă regiunea. 84

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 34. Curtea şi clădirile Ocolului Agricol Vrăncioaia, în ziua expoziţiei tăuraşilor de rasă.

Pentru promovarea creşterii vitelor s-a construit aici un grajd model unde se adăpostesc reproducătorii de rasă din speciile: bovine, cabaline şi porcine. Drept rezultat al acţiunii făcută cu reproducătorii bovini, anul trecut s-a făcut o expoziţie de tineret bovin unde au fost expuse zeci de exemplare, corcituri foarte reuşite din rasa Schwitz, cu care s-a încrucişat vaca locală de munte. Ocolul posedă o platformă model pentru gunoi, stupină şi o suprafaţă de 5000 mp pe care se fac culturi raţionale de legume şi zarzavaturi. Acţiunea acestui Ocol este dublată de acţiunea Cooperativei „Unirea Vrancei” şi o bună parte din activitatea Ocolului şi a Cooperativei se realizează prin punerea în funcţiune normală a „Şcoalei superioare ţărăneşti”, înfiinţată în această comună din iniţiativa d-lui Nicolae Jecheanu şi subvenţionată în cea mai mare parte de Cooperativa „Unirea Vrancei” şi atât cât a fost posibil şi de Camera Agricolă Putna. Introducerea culturii legumelor în Vrancea şi a grâului care a reuşit foarte bine, chiar în cea mai depărtată comună, Herăstrău, se datorează acestui Ocol. Pentru comunele din Plasa Vidra, Camera, cu începere din 1941, a luat iniţiativa şi, cu ajutorul Ministerului Agriculturii, a înfiinţat o fabrică de industrializarea fructelor cu capacitatea de 60 vagoane fabricat anual. În faţa fabricii, s-a construit un Ocol agricol şi a fost înzestrat pentru o acţiune pronunţat pomicolă. Acest Ocol este condus de un inginer agronom, ajutat de un conductor agricol şi un secretar. Ocolul are clădire proprie pentru bi85

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

rouri şt locuinţa şefului de Ocol, un depozit pentru clasat şi ambalat fructe, prevăzut cu siloz pentru păstratul lor.

Fig. 36 Hala de ambalat şi silozul de păstrat fructe de la Ocolul Agricol Vidra

Pentru îmbunătăţirea animalelor are grajd-model unde se adăpostesc reproducătorii masculi şi caii de transport ai şefului de Ocol. Drept model pentru modul cum trebuie păstrate furajele, s-a construit un fânar care poate fi imitat de orice sătean econom de animale. Atât Ocolul Vrâncioaia, cât şi Ocolul Vidra, se folosesc de aceleaşi mijloace de îndrumare ca şi primele Ocoale agricole; iar lipsa de teren în aproprierea acestor Ocoale a fost satisfăcută prin închirierea de suprafeţe corespunzătoare unei culturi demonstrative. La Panciu şi pentru comunele ce aparţin Plăşii Panciu, Camera a construit un Ocol viticol înzestrat cu locuinţă pentru şeful de Ocol şi birouri, grajd pentru reproducători, crama cu pivniţa pentru vinificarea şi păstrarea raţională a vinului, porcina şi coteţ pentru păsări, fanar şi platforma model pentru gunoiul de grajd. Ocolul dispune de un laborator pentru analiza sumară a vinurilor spre a stabili calitatea lor şi a preciza tratamentul pentru cele bolnave. Tot la acest Ocol se găseşte şi o staţiune meteorologică special amenajată, cu ajutorul căreia se avertizează viticultorii ca să-şi stropească viile contra manei la momentul cel mai potrivit. Ocolul este înzestrat cu 8 ha. vie pe rod şi cu un teren de 1 ½ ha. pe care se va planta viitoarea vie experimentală, al cărei rost va fi precizarea celor mai potrivite varietăţi de viţe pentru vin şi struguri de masă, cel mai potrivit port86

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

altoi şi cele mai potrivite metode de cultură şi întreţinerea viţei de vie. Acest Ocol este condus de un inginer agronom şef de Ocol ajutat de un conductor agricol şi un secretar.

Fig. 37. Casa Ocolului Agricol Panciu

Pe lângă organizarea şi înzestrarea pronunţat viticolă a Ocolului - fapt ce se impune de preocuparea viticolă a regiunii - Ocolul are un lot demonstrativ de 15 ha, precum şi maşini de semănat şi reproducători de rasă, cu care acţionează în masa plugărească. Pentru comunele Plăşii Odobeşti, Camera dispune de un Ocol agricol în curs de organizare. Acest Ocol este condus de un inginer agronom, ajutat de un conductor agricol şi un secretar. Are reşedinţa în Odobeşti. Nu are niciun fel de construcţii ci numai o cameră închiriată pentru birou. Din acest motiv, înzestrarea Ocolului nu s-a făcut şi nici nu se poate face, iar acţiunea şefului de Ocol în acest caz, de cele mai multe ori nu dă rezultatul aşteptat. Fiind tolerată de Cooperativa „Dealul Odobeştilor”, Camera a achiziţionat şi a instalat cu ajutorul Ministerului Agriculturii o staţiune pentru sterilizat must pe bază de „Ultrasunete” în localul Cooperativei amintite. În toamna anului 1942, cu ajutorul acestei instalaţii s-au sterilizat 16.000 litri must şi credem că într-un viitor apropiat se va putea lucra în plin pentru binele podgoriei şi a celor ce din anumite motive trebuie să consume must de struguri şi mere în tot cursul anului, nu numai la timpul culesului viilor. În raza de activitate a Ocolului Odobeşti intră şi Ferma Focşani, unde Camera are un grajd amenajat pentru creşterea de reproducători bovini, cabalini şi porcini, precum şi un lot de 25 ha. pe care se fac culturi demonstrative, în primul rând furajere, spre o hrănire cât mai raţională a reproducătorilor permanenţi ce-i are, şi a celor cabalini de sânge ales, pe care Statul îi trimite aici în fiecare an pe timp de 100 zile, pentru monta femelelor cabaline din regiune şi judeţ. 87

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Ocoalele pomenite apar evident ca organizaţiuni noi şi ca rezultat al îngrijirii Statului pentru readucerea echilibrului în producţia agricolă şi pentru sporirea ei până la limita economic posibilă. Despre acest echilibru am spus că s-a stricat odată cu aplicarea reformei agrare, prin înlăturarea personalului privat de îndrumare tehnic-agricolă. Statul a avut momente când dezastrul în producţia viticolă a judeţului a impus înfiinţarea de instituţiuni în scopul restabilirii echilibrului rupt. Aşa, de exemplu, după atacul filoxerei ce-a distrus complet viile ţării şi ale Judeţului Putna, în 1896, s-a înfiinţat Pepiniera Petreşti, cu scopul de a colabora la refacerea viilor distruse. Pentru realizarea scopului, pepiniera a avut pe timpuri plantaţii de port-altoi, rămăşiţe din care şi azi se găsesc în locurile ocupate mai apoi de forturile F. N. G. Aici se altoiau şi se obţineau cantităţi imense de viţe altoite, cu care se plantau plaiurile ocupate cu vii şi pustiite de filoxeră. După ce plantaţiile de vii au fost refăcute complet, plantaţiile de port-altoi s-au redus ca suprafaţă, iar şcolile de viţă s-au împuţinat odată cu aceasta aproape până la desfiinţare. Pepiniera, aflându-se la confluenţa celor două drumuri ce vin din Vrancea pe văile Milcovului şi ale Putnei, unde pomii roditori au căutare, şi-a schimbat planul de lucru din viticol în pomicol, producând cantităţi mari de diferiţi pomi fructiferi, dar nerenunţând complet la cultura port-altoiuiui pentru viţe altoite. Azi, când majoritatea viilor au îmbătrânit, când lipsurile în vii depăşesc 2030%, fapt ce face cultura viilor nerentabilă, Statul a pus iarăşi în funcţie pepiniera, începând să-i sporească suprafeţele de port-altoi. Astfel în anul 1942, s'au plantat 7 ha. cu port-altoi din varietatea Riparia x Berlandieri Kober 5 B. B., iar anul acesta se vor planta 3 ha. cu port-altoi din varietatea Riparia-Gloire. Pepiniera, astăzi este proprietatea Camerei Agricole Putna fiind condusă de un Inginer Agronom cu personalul ajutător necesar. Pe lângă activitatea sa pur pepinieristă, este încadrată în acţiunea de îndrumare agricolă a Camerei, având un program precis prin care activează în masa plugărească a comunelor vecine, introducând seminţe alese, răsaduri de legume, pomi fructiferi şi metode raţionale în gospodărie, la câmp, şi mai cu seamă la cultura pomilor fructiferi. Azi nu se poate vorbi de pepiniera Petreşti, fără să spunem că prunele şi caisele uscate aici după metoda de lucru a d-lui inginer I. Ţiplica, şeful pepinierei, sunt renumite şi fac cinste atât Camerei cât şi breslei agronomice. Acest mod de uscare îşi are viitorul rezervat şi de o strălucire deosebită. Toate instalaţiile despre care am vorbit până aici depind de Camera Agricolă a Judeţului Putna care administrativ este azi condusă de un Preşedinte, ajutat de un Vice-preşedinte (de meserie plugari) şi de un comitet compus din 3 plugari numiţi de Minister şi 4 membri de drept: Prefectul judeţului, Directorul Camerei Agricole, şeful Serviciului Veterinar Judeţean şi şeful Serviciului Sil88

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

vic Judeţean. În cadrul Camerei se face, pe lângă cele de mai sus, organizarea administrării islazurilor comunale şi comune aplicarea legii mobilizării agricole, operaţiuni care au câte un birou special organizat.

Fig. 38. Curtea şi clădirile Pepinierei Petreşti

Afară de Camera Agricolă şi toate aşezămintele ei agricole din judeţ, despre care am vorbit, plugărimea Judeţului Putna şi în special viticultura, s-au bucurat şi de alte aşezăminte agricole de care vom aminti mai jos. Unul din aceste aşezăminte ca vechime şi fapte de îndrumare tehnic-agricolă - clasându-se al doilea după pepiniera Petreşti - este Şcoala de Viticultură din Odobeşti. Precum vedem, Statul chiar de acum 4 decenii şi ceva a intervenit în primul rând în organizarea sectorului viticol al Judeţului nostru. Aceasta confirmă veracitatea afirmaţiei noastre când spunem că viticultura este cel mai important sector de preocupaţie agro-economică din judeţ. La 1899, din iniţiativa lui N. N. Săveanu, pe atunci prefect de Putna, s-a hotărât înfiinţarea unei şcoli de viticultură în judeţ. Dorinţa a fost ca aceasta să fie la Panciu, iar în urma insistenţei podgorenilor din Odobeşti şi, în special, a primarului de pe atunci al Odobeştilor, Grigore Dragomir, s-a hotărât ca şcoala să ia fiinţă la Odobeşti. Funcţionarea şcolii a început la 1901 numai cu un atelier de dogărie în local închiriat. De la 1905-1906 şcoala îşi are local propriu în care se adăposteşte şi azi. Scopul şcolii a fost şi este pregătirea elevilor pentru a deveni buni viticultori şi a sluji nevoile podgoriilor din Moldova şi Râmnicul Sărat. Astăzi şcoala este condusă de un director, inginer agronom, ajutat de doi profesori dintre care, unul de specialitate viticolă şi altul pentru obiectele de cultură generală. Numărul elevilor la 1942 a fost de 40, dintre care în clasa IV-a - care este ultimul an şcolar -, 14. Şcoala sub raportul înzestrării 89

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

sale lasă azi de dorit şi este nevoie de ajutorul Statului ca să fie repusă în cadrul de funcţiune normală, pentru a satisface nevoile viticulturii de azi.

Fig. 39. Reşedinţa provizorie a staţiunei experimentale de Viticultură şi Oenologie Odobeşti

În 1936, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în dorinţa de a veni cât mai pe deplin în ajutorul podgorenilor din Judeţul Putna, a înfiinţat la Odobeşti o „Staţiune Experimentală de Viticultură şi Enologie”. Această staţiune a fost înfiinţată la cererea podgorenilor pentru studiul şi experimentarea problemelor viticole şi vinicole ale regiunii. Avem deci încă o dovadă în plus că via şi nu câmpul a fost şi trebuie socotită mai importantă ca factor economic de producţie în Judeţul Putna. În 1937 Staţiunea trece la Institutul de Cercetări Agronomice al României, încadrându-se în programul de lucru al acestui Institut. De la început şi sub forma de provizorat (în care se află şi astăzi), staţiunea a fost instalată în localul Gimnaziului „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti. Este înzestrată cu toată aparatura necesară pentru un laborator de microbiologie şi fiziologie vegetală şi un laborator de chimia vinului şi a solului. În 1939 pentru înzestrarea Staţiunii se cumpără 5 ha vie destinată pentru via experimentală, unde s-a plantat o colecţie de studiu a varietăţilor din regiune. În 1942, Staţiunea obţinând fondurile necesare, pune bazele construcţiilor proprii, compuse dintr-un ansamblu: pivniţă, cramă, laboratoare, casă de munci90

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

tori, locuinţă pentru asistenţi şi casa şefului Staţiunii, care în bună parte sunt aproape terminate, iar valoarea lor va depăşi suma de 20.000.000 lei. Pentru funcţionarea normală, Staţiunea are prevederea următorului personal: un şef de staţiune, inginer agricol, pentru asistenţi specializaţi în microbiologie, viticultură, oenologie şi unul în chimia alimentară, un şef de cultură, un pivnicer şi un laborant.

Fig. 40. Laboratorul Staţiunii Viticole Odobeşti

Din cauza timpurilor prin care trecem, staţiunea azi funcţionează cu un şef de staţiune — Inginer agricol — şi un asistent inginer agronom specialist în viticultură şi de un personal administrativ diurnist. Dela înfiinţarea sa şi până azi, staţiunea a urmărit şi rezolvat problemele următoare: 1). în viticultură: a). studiul celor mai bune varietăţi de viţe nobile pentru regiune, cu epocile lor de coacere; b). studiul climatului regiunii cu stabilirea epocii culesului şi a duratei de vegetaţie la viţa de vie în regiune; 2). în oenologie studiul se află la curs şi se referă la: a). precizarea cazieru-lui vinurilor tipice regiunii; b). aplicarea celor mai bune metode de vinificare şi păstrare a vinului, precum şi tratamentelor cele mai eficace la vinurile bolnave; c). studiul formării şi dezvoltării substanţelor buchetoase la învechirea vinurilor. 3). în microbiologie se studiază: a). studiul fermenţilor pentru fermentarea vinului la temperaturi scăzute cu fermenţi aromatici; b). studiul dezvoltării şi evoluţiei diferiţilor microbi provocatori de boli la 91

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

viţa de vie şi vinuri. Pentru viitor, în viticultură pe lângă problemele rezolvate se studiază ca o continuare a lucrărilor de până acum, următoarele probleme: a). studiul solului în legătură cu cei mai buni port-altoi pentru varietăţile din regiune; b). studiul sortimentelor, adică a combinării diferitelor varietăţi de viţă pentru vin, pentru obţinerea celor mai bune vinuri în regiune; c). studiul evoluţiei manei şi combaterii ei, precum şi a celorlalţi paraziţi animali şi vegetali ai viţei de vie; d). studiul rezistenţei varietăţilor de viţă la ger şi mană; e). selecţiunea clonală a varietăţilor de viţe indigene, pentru sporirea producţiei, cantitativ şi calitativ. Din privirea şi analiza fiecărei probleme în parte ce se urmăreşte de Staţiunea Experimentală de Viticultură şi Oenologie din Odobeşti, ne dăm seama ce importanţă practică va avea pentru economia viticolă a podgoriilor din Putna rezolvarea teoretică a problemelor puse în studiu. Dorinţa tuturor doritorilor de mai bine a acestui judeţ nu trebuie să fie alta decât aceea de a vedea această instituţie aşezată în cadrul ei firesc de lucru. Reflectând asupra faptelor expuse până aici, cu privire la agricultură şi punând aceste fapte în legătură cu factorii reali cari concură la producţia agricolă şi schimbarea acesteia în mai bine sau în mai rău, ajungem la următoarele concluzii: Putna, deşi un judeţ cu suprafaţa redusă de teren arabil în comparaţie cu alte judeţe, îl socotim un judeţ prin excelenţă de producţiune agricolă. Marea majoritate a populaţiei judeţului are ca îndeletnicire cultura pământului, cultura viţei de vie, creşterea animalelor şi exploatarea aproape familiară a pădurilor fapt ce decurge de la proprietatea obştească a pădurilor specifică Vrancei - preocupaţiuni cari se înglobează pe de-a-ntregul agriculturii. Preocupaţiunea viticolă, în comparaţie cu cea agricolă propriu-zisă, a constituit şi constituie o ramură avansată şi intensivă de producţie agricolă. Am arătat la locul potrivit că, deşi suprafaţa viilor este de 5 ori mai mică decât cea arabilă, prima absoarbe aproape acelaşi număr de braţe de muncă. Pe de altă parte am arătat că factorul „muncă” determină în cea mai mare parte volumul încasărilor, care socotit în venit brut, cel obţinut de la vii depăşeşte pe cel obţinut de la suprafaţa arabilă. Din cauza unei agriculturi rudimentare ce se face pe cele 77.008 ha de teren arabil, producţia medie a judeţului, absolut pentru toate plantele cultivate, este sub producţia medie a ţării. Din această cauză, deficitul judeţului, faţă de nevoile pentru hrana populaţiei şi a animalelor este ceva obişnuit. 92

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Din analiza factorilor de producţie: climă şi sol, rezultă că producţia judeţului se poate spori de la simplu, la dublu şi chiar la triplu. Veracitatea acestei afirmaţii se subliniază de producţia ce se obţine pe proprietăţile mari care muncesc mai raţional, de producţia obţinută pe loturile Camerei, muncite în dijmă dirijată sau regie, precum şi de cea obţinută de foarte mulţi plugari mărunţi, dar care muncesc mai chibzuit. Aşa de exemplu, pe cât timp media producţiei la porumb în 1942 a fost de 800 kg pro ha, la unii ţărani această producţie a fost 400-500 kg. iar la ţăranii care au participat la concursul porumbului, această producţie a depăşit 2500 kg pro ha. Sporirea producţiei la hectar nu o putem face deodată şi prin dorinţa de a schimba toţi factorii care o determină în acelaşi timp. Aceşti factori trebuie eşalonaţi în timp şi acţionat în vederea schimbării lor în ordinea simplităţii şi urgenţei lor şi întotdeauna aleşi în aşa fel ca să se poată cuprinde în măsura mijloacelor şi puterilor de care dispunem pentru schimbarea lor. Paralel cu lucrarea asupra îmbunătăţirii factorilor direcţi, care determină volumul şi calitatea producţiei, trebuie acţionat şi asupra elementului om, întrucât acesta, cu calitatea sa de proprietar privat al solului, cu mentalitatea şi cu pregătirea sa şcolară de azi, nu este în stare să accepte pe de-a-ntregul îndrumările şi prescripţiile de ordin tehnic agricol, în vederea sporirii producţiei. În concluzie, trebuie să recunoaştem că avem un teren arabil cu capacitatea de producţie mai mare decât obţinem azi, cu ajutorul vechilor metode şi mijloace de lucru ale pământului. Avem o însemnată suprafaţă de vii, care din cauza îmbătrânirii au în medie peste 20% lipsuri, fapt care va determina o rentabilitate scăzută, dacă exploatarea s-ar face într-un echilibru economic. Avem un stoc însemnat de vite, dar în cea mai mare parte degenerat din cauza lipsei de furaje şi proastei îngrijiri. Avem o mulţime de terenuri necultivabile, care atunci când lipsa de pământ va fi provocată de creşterea populaţiei, se vor amenaja şi trece în agricultură. Avem o masă ţărănească cu un standard de viaţă redus, ce se adăposteşte în locuinţe necorespunzătoare noii civilizaţii avansate şi cu un procent pronunţat de analfabeţi. Avem aproape o totală lipsă de organizare a ţărănimii, atât la desfacerea plusului de produse cât şi la aprovizionarea cu cele de primă necesitate, ce nu se pot obţine în gospodăria proprie. În consecinţă, pentru organizarea agriculturii în vederea sporiri producţiei şi ridicarea standardului de viaţă al ţărănimii se impune: 93

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

I). Pregătirea tehnic-agricolă a cultivatorilor şi proprietarilor de pământ, mergând cu aceasta până la specializare pe feluri de culturi şi lucrări: cultura cerealelor, cultura plantelor furajere, cultura legumelor, cultura pomilor fructiferi, cultura viţei de vie, creşterea animalelor şi altele. Această pregătire să se facă obligatorie în şcoli ţărăneşti, pentru tineretul rural şi urban, ce nu intră în şcoli superioare. O astfel de pregătire nu se poate grefa pe cunoştinţele date de cursul nostru din şcoala primară actuală, el trebuie îmbogăţit, sporit şi adus în starea reală de obligativitate pentru toată populaţia ţării. Vor trebui organizate şcoli şi cursuri speciale pentru pregătirea elementului adult sătesc, care să funcţioneze paralel cu şcolile pentru tineret şi în fiecare comună, aşa cum funcţionează şcoala primară şi biserica. II). Organizarea social-economică a ţărănimii muncitoare şi producătoare prin: a). comasarea proprietăţii agricole fărâmiţate; b). stăvilirea diviziunii proprietăţii agrare prin legi speciale, spre a nu se ajunge la loturi anti-economice, cum avem azi; c). organizarea creditului ţărănesc, precum şi depunerilor ţărăneşti prin crearea unei bănci de credit ţărănesc cu sucursale în fiecare comună; d). organizarea desfacerii şi aprovizionării ţărănimii la comun, pe baze cooperatiste, prin organizarea unei singure cooperaţii în fiecare comună cu secţii cerute de condiţiunile specifice ale fiecărui sat; e). planificarea culturii plantelor agricole, producţiei, desfacerii şi aprovizionării. Toate acestea nu se pot face fără un aparat tehnic agricol luminat şi mărit, ajutat de un aparat administrativ agrarizat, adică educat în aşa fel ca în mod conştiincios să consimtă că fără aplicarea prescripţiilor aparatului tehnic agricol nu putem obţine îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a produselor solului şi prin urmare nici ridicarea standardului de viaţă al ţărănimii, ridicare fără care nu putem avea dezvoltarea ce-o dorim Naţiunii şi Ţării. Nu 1600 ingineri agronomi pe ţară şi 15 la un judeţ, ca Putna, ci 5000 pe ţară şi 50-60 pentru ţinutul nostru, dublaţi de personal executiv şi administrativ organizat. Atunci credem că producţia agricolă a Judeţului Putna şi a ţării întregi se poate dubla.

94

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

PĂDURILE JUDEŢULUI PUTNA Spiritul de prevedere şi solidaritate în ceea ce priveşte conservarea pădurilor Judeţului Putna a fost complet înlăturat de generaţiile trecute, prin exploatări viţioase cari au dus la dezastrul forestier de astăzi. Ca urmare a acestor despăduriri Judeţul Putna este un ţinut al vânturilor şi al secetelor în regiunea agricolă de câmpie; al pustiului şi jalei în regiunea dealurilor şi munţilor; al paludismului, tuberculozei şi al altor boli care fac ravagii în populaţia satelor şi a oraşelor. Din cele ce urmează, se poate vedea situaţia păduroasă din acest judeţ, care ne oferă în cadrul acestui tablou trist al despăduririlor un sfâşietor aspect. Examinând situaţia sa forestieră în cele trei regiuni ale sale, constatăm: a) Regiunea de câmpie „S-a păcătuit mult prin exploatarea puţin chibzuită a pădurilor. Cel care pune toporul ca să doboare un arbore, să nu uite că pregăteşte sicriul agriculturii”. Regele FERDINAND I

Excesele comise de proprietarii solului în virtutea dreptului de a „uza şi abuza” de bunurile lor cum interesele îi povăţuiesc, au înlocuit cultura forestieră cu cea agricolă, reducând procentul păduros la 5-8%. Această cauză a transformat aceste câmpii în adevărate bărăgane, unde proprietarul este nevoit a implora mila Celui-de-Sus, spre a-i trimite ploaie, căci recolta se usucă pe câmp, iar toamna nu culege în anii de secetă nici cât a semănat în primăvară. Menţinerea moderată a pădurilor în această regiune - în proporţie de 25% era imperios reclamată: de salubritatea locurilor, de variaţia producţiei, de punerea la dispoziţie câmpeanului a materialului lemnos necesar construcţiei de case şi atenanse sănătoase, de adăposturi pentru vite şi, în sfârşit, pentru căderea regulată a ploilor. Dacă în această regiune aveai 61% ani secetoşi şi 39% ani ploioşi, aceasta se datorează lipsei de păduri cari în această regiune atinge procentul de 5-8%, în loc de 25% cât recomandă ştiinţa. b). Regiunea dealurilor „Pornind războiul contra pădurii, agricultura luptă contra propriilor ei interese”. Regele CAROL I

Ca urmare a defrişărilor pădurilor din această regiune, coastele dealurilor au devenit în parte golaşe, transformându-se în râpi şi surpături. Distrugerea pădu95

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

rilor din această regiune pleacă din lăcomia de folos imediat, când proprietarul solului a crezut că va avea mai mare câştig, înlocuind cultura pădurilor cu alte producţii. În scurt timp însă, aceşti proprietari în loc de a culege beneficiile dorite, văd astăzi că avutul lor se îngroapă sub nisipul, pietrişul şi pământul ce zilnic îl aduc de pe dealurile despădurite toate apele provenite din ploi şi topirea zăpezilor; că fertilitatea solului nu mai este garantată, că văile şi terenurile arabile sunt împotmolite, într-un cuvânt, văd că sărăcia vine în proporţia creşterii apelor.

Fig. 41. Vrancea: goluri destinate de localnici, păşunatului

FOTO Fig. 41. — Vrancea: goluri deslinate de localnici pământului.

Avuţia, sub acest raport, scade pe fiecare an ce trece, pe deoparte prin împuţinarea terenurilor de cultură; iar pe de alta prin neutilizarea dealurilor, transformate în râpi, după cum uşor se poate vedea pe toate văile râurilor ce străbat acest judeţ, în special pe văile: Putna, Şuşiţa şi Milcov. c). Regiunea de munte „O ţară moare când codrii ei sunt morţi.” Prof. I. SIMIONESCU

În această regiune a judeţului întâlnim două forţe: întâi - forţa de alunecare a straturilor, din cauza distrugerii pădurilor care prin rădăcinile lor cimentau aceste straturi şi deci înlăturau surparea lor; a doua forţă, aceea a vegetaţiei învinsă astăzi de fier, foc şi de lăcomia omului a cărui deviză pare a fi: „după mine potopul”. Pădurile de răşinoase din această regiune sunt aproape jefuite. Pe preţ de nimic se luau hectare întregi. Societăţile străine au cumpărat de la moşneni aceşti 96

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

falnici codri până şi cu 0,80 lei ha., pentru că moşnenii nu cunoşteau întinderea pădurilor ce vindeau. Premergătorii distrugerii pădurilor din renumitul Ţinut al Vrancei au fost înşişi moşnenii, iar societăţile streine au completat opera de distrugere a pădurilor. Mai întâi, moşnenii au început să distrugă pădurile din apropierea vetrei satelor, apoi prin fierăstraiele de apă, instalate de cei mai înstăriţi, au tăiat fără cruţare şi fără nicio regulă pădurile din apropierea instalaţiilor, transformându-le în adevărate cimitire, deoarece tăierea arborilor s-a făcut la mari înălţimi de la pământ. La munte s-a dat apoi foc pădurilor din apropierea golurilor, pentru a se face loc păşunatului şi fâneţelor, cum este cazul Muntelui Verdele. După această „dumicare”, încetul cu încetul, a pădurilor, au venit societăţile streine care au înghiţit cu pofta lupului, pădurile ce mai rămăseseră pe la poalele munţilor la început, de prin ascunzişuri mai târziu, iar astăzi, aproape de pretutindeni - în afară de 15.000 ha - aşa că munţii au rămas golaşi, iar apele, nemai oprindu-le nimic, cară şi transportă din munţii despăduriţi pământ şi pietre, astupând drumurile, înecând vitele şi oamenii şi împotmolind terenurile de cultură. Aşa de departe au mers devastările acestor păduri, încât în dezbaterile Camerei Deputaţilor din 23 decembrie 1913, deputatul S. Mehedinţi a protestat cu toată energia contra acestor devastări a munţilor Vrancei, cerând o anchetă parlamentară. Ministrul Domeniilor de atunci, C. C. Arion a răspuns; „Nu mă opun, deşi constatările sunt făcute şi pot afirma ca Ministru de Domenii că demonstrările există şi că legea amenajamentelor pădurilor nu a fost respectată”. „Eu am făcut anchetă şi s-a descoperii că mai ales în Munţii Vrancei s-au petrecut lucruri nepermise, adevărate devastări. S-a tăiat în mod ilegal, aş zice sălbatic. Răul este destul de mare şi trebuie absolut împiedicat”. Parlamentul dizolvându-se, ancheta nu s-a mai făcut. * * * Vorbind mai amănunţit despre înfăţişarea din punctul de vedere silvic, Judeţul Putna se prezintă după cum urmează: 1. Suprafaţa păduroasă. Suprafaţa pădurilor Judeţului Putna este de 178974 ha. care, repartizată pe natură de proprietari, se prezintă astfel: 1) 27274 ha păduri ale statului; 2) 59425 „ „ obştiilor, instituţiilor etc.; 3) 71156 „ „ particularilor; 4) 21119 „ goluri şi păşuni de munte. Total: 178.974 ha 2. Suprafaţa păduroasă amenajată. Din suprafaţa păduroasă a Judeţului Putna, cifrată la 157855 ha, fără suprafaţa golurilor, s-au amenajat până în prezent: 97

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Nr. crt.

1) Pădurile statului ………..……………. 27.274 ha; 2) „ obştiilor şi instituţiilor ……... 11.600 ha; 3) „ particulare …………………. 18.794 ha. Total amenajate ………………………….57.668 ha. Au rămas de amenajat: 1) Pădurile obştiilor şi instituţiilor ….... 47825 ha; 2) „ particulare ….……………. 52362 ha Total ………………………………….. 100187 ha. 3. Suprafaţa păduroasă ocupată de diverse specii forestiere. Studiind în de aproape compoziţia arboretelor, precum şi suprafeţele ocupate pe natură de proprietari, aşa după cum reiese din studiile făcute, rezultă datele:

1 2 3 4 5 6 7

Natura proprietarului Speciile forestiere ale arboretelor

Stat ha 1.000 3 626 10.303 241 849 5.659 5.596 27.274

Gorun Stejar Fag Carpen Satcie Diverse Răşinoase Total

Obştii, instituţii

Particulari

ha

ha 1015 955 15.530 375 – 9.867 31.683 59.425

1.066 12.810 25.374 2 373 12810 12.461 4.262 71.156

4. Repartizarea arboretelor pe clasele de vârstă. Arboretele care populează pădurile judeţului au următoarele vârste: Vârsta arboretelor

0 ani - 10 ani 11 ani - 20 ani 21 ani - 30 ani 0 ani - 20 ani 21 ani -40 ani 41 ani - 60 ani 61 ani - 80 ani Peste 80 ani

Felul tăierii arboretelor

Stat

crâng ,, ,, codru ,, ,, ,, ,,

ha 1,248 – – 4.026 4.024 4.024 4.026 9.926 27.274 ha 98

Suprafaţa păduroasă Obştii, Particulare instituţii ha ha 31.230 300 17.823 300 1.381 592 5.494 19.002 3.862 16.815 3.666 2.475 3 600 5,300 4.368 14.373 59.157 ha 71.424 ha

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

5. Capacitatea de producţie a pădurilor din Putna. Patrimoniul forestier din acest judeţ este complet ruinat, rămânând din faimoşii codri de odinioară ce populau legendarul Ţinut al Vrancei, cât şi restul judeţului, numai amintirea lor în melancolicele destăinuiri ale bătrânilor. Fără să intrăm la calcule, cantitatea de material lemnos ce s-ar putea obţine după suprafaţa păduroasă de 158.000 ha, în cazul când pădurile existente ar fi fost exploatate în conformitate cu toate regulile impuse de ştiinţa silvică, este următoarea: a) 104.000 metri cubi răşinoase; b) 29.000 metri cubi lemn de lucru foioase sau 22.000 vagoane; c) 13.000 vagoane lemn de foc. Dacă pădurile Judeţului Putna s-ar fi gospodărit cu simţul răspunderii, iar exploatarea ar fi fost raţională, cantitatea anuală de material lemnos ar fi cum s-a arătat mai sus. Actuala producţie anuală a pădurilor, aşa cum se află acum după statisticele ce le avem, este următoarea: a) 78.56 metri cubi de răşinoase; b) 11.171 metri cubi lucru foioase; c) 6.500 vagoane lemne de foc. Aplicând preţurile medii cu care se desfac astăzi în pădure, socotit arborele în picioare, materialele de lucru şi foc se obţin drept valori sumele: Valoarea materialului lemnos, în cazul unor exploatări raţionale a pădurilor: a) 104.000 m. cubi răşinoase a 1600 lei m. c. . . . . . . 166.400.000 lei; b). 29.000 m. cubi foioase a 2000 lei m. c. . . . . . . . . . 58.000.000 lei; c). 13.100 vagoane lemn de foc a 8000 lei . . . . . . . . 104.800.000 lei; Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 329.200.000 lei Valoarea materialului lemnos ce se poate obţine din pădurile existente ale judeţului este următoarea: a) 7.856 mc. răşinoase a 1600 lei mc . . . . . . . . . . . . 12.569.600 lei; b) 11.171 mc. foioase a 2000 lei mc . . . . . . . . . . . . . . 22.342.000 lei; c) 6.500 vagoane lemn de foc a 8000 lei vagoane . . .52.000.000 lei; Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86.911.600 lei Făcând diferenţa între aceste două valori obţinem: 329.200.000 - 86.91l.600 = 242.288.400 lei. Suma de lei 242.288.400 lei reprezintă pierderea anuală ce o încearcă economia forestieră a acestui judeţ, datorită exploatărilor barbare ale pădurilor, aceasta ducând bogăţia naţională de-a dreptul la ruină. Iată o stare precară care s-a putut afla nu numai în Vrancea, ci şi în alte regiuni fruntaşe româneşti! 99

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Tragedia Munţilor Vrancei. Mai ales lupta din punct de vedere forestier trebuie dusă viguros în Ţinutul Vrancei, poate cel mai curat ţinut românesc ca nume şi trecut legendar. Ca urmare a acestui fapt, vom stărui îndeosebi asupra problemei împăduririi Vrancei, care este o chestie de viaţă a acestui ţinut istoric. Ţinutul Vrancei are o suprafaţă de 135.000 ha ceea ce reprezintă 40% din suprafaţa totală a Judeţului Putna. Împărţită pe naturi, structura Vrancei se poate vedea din tabloul ce urmează:

Terenuri degradate

Cultivate, izlazuri, vetre sat

ha

ha

ha

ha

ha

ha

53255 11082 630 -

8264 1808 70 -

61519 12890 700 -

15300 -

44591

61519 12890 700 15300 44591

64967

10142

75109 15300.

44591

135000

Total general

Total

Obştii de moşneni Diverşi proprietari particulari Schituri Obştii şi diverşi proprietari Idem .. Total

Poieni şi goluri

1 2 3 4 5

Natura proprietarului

Pădure

Nr. crt.

SUPRAFEŢE Păduroase

Se observă din acest tablou că pădurea propriu-zisă ocupă 48°/0 din teritoriul Vrancei, poienile şi locurile goale 7%, terenurile degradate 12%, iar islazurile, culturile, vetrele de sat 33%. Din suprafaţa păduroasă de 65.000 ha în cifră rotundă, s-au exploatat 50.000 ha, rămânând pădure netăiată numai 15.000 ha. Referindu-ne la distribuţia pădurilor pe bazine, avem: nr. Numirea bazinului Suprafaţa păduroasă crt. Procentul la % ha 1 Valea Putnei 17.335 23% 2 Valea Tişiţei 3.500 5% 3 Valea Cozei 13.500 18% 4 Valea Nărujei 26.700 35% 5 Valea Zăbalei 14.074 19% 75.109 Total Se vede din acest tablou, că pădurile ocupă cea mai mare întindere în bazinul Năruja (35%), iar cea mai mică în bazinul Tişiţei (5%). 100

Repartiţia pădurilor pe natură de proprietari. E important să ştim acest lucru, pentru a fi lămuriţi de la început asupra caracterului şi naturii proprietăţii forestiere din Vrancea. Repartiţia acestor păduri pe natură de proprietari se poate vedea din tabloul ce urmează: 1. PĂDURI APARŢINÂND OBŞTIILOR

Nr. crt.

Denumirea obştei

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 ,, 23 24 25 26 27 28 29

Obştea Bârseşti şi Topeşti „ Poiana „ Colacu „ Nistoreşti „ Prisaca „ Herăstrău „ Voloşcani „ Poduri şi Colacu „ Văsui „ Herăstrău „ Spineşti „ Valea-Sărei „ Negrileşti ,, Spineşti ,, ,, ,, ,, „ Secătura Părosu „ Nereju „ Paltin ,, Paltin ,, Nereju „ Văsui „ Nereju ,, ,, ,, ,, Obştea Nistoreşti Nistoreşti Negrileşti Vâlcani Ghebari

30 Vâlcani Ghebari 31 32 33 34 35

Paltin Năruja Pâuleşti Păuleşti Coza

Domiciliul

Denumirea pădurei

Bârseşti Văsui Colacu Nistoreşti Prisaca Herăstrău Voloşcani Colacu Văsui Herăstiău Spineşti Valea-Sărei Negrileşti Spineşti ,, ,, Părosu Nereju Paltin Paltin Năruja Văsui Năruja ,, ,, Nistoreşti ,, Negrileşti Vâlcani-Jhebari

Giurgiu Muşa şi Vetrila Munţişoarele Muntişoare Fruntea-Mare Căbălaşul-de-Sus Vechiul-lui-Bucur Palcău Verdele Căbălaşul-de-Jos Dealul Secăturei ,, ,, ,, ,, Pietrosul Păişelele Chiliile Sboinei Faţa Zăbalei Picioarele Palcăului Sburătura Dealul-Negru Dealul Lapoş-Secătura Furu-Mic Lapoşul-de-Sus Monteoru Frumoasele Furu-Mare Piatra-Secuiului Pârâul-cu-Pini Dealul-Secăturei Valea-Rea Răşchila Danciul cu Faţa şi Dosul Prahudei

Sirnion cu groapa Mocan cap dracu Paltin Năruja Păuleşti Păuleşti Coza

Situaţia administrativă a pădurei Comuna Herăstrău ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, Nereju ,, ,, ,, ,, ,, ,, ,, Năruja Nistoreşti Negrileşti Paltin

Tofan Paltin Lapoşul-de-Jos Nereju Păstrăv, Mioare şi Faţa Alunului Păuleşti Novesele şi Feţişoarele ,, Porcu ,, 101

Suprafaţa păduri Ha. 2715 3000 800 2485 800 970 2276 1650 540 50 100 1124 1122 851 2753 450 1673 2382 1185 500 1000 820 1652 450 120 170 70 925 100

poeni Ha.

Total

52 63 — — 33 489 37 200 1250 570 100 50 — 30 30 — 200

Ha. 3000 3200 900 2537 1200 1000 234 1700 550 100 200 1124 1174 914 2753 450 1706 2871 1222 700 2250 1390 1752 500 120 200 100 925 300

50

50

100

500 300 382 1550 500

200 600 223 600 9

700 900 605 2150 509

28 200 100 52 400 30 73 50 10 50 100

36 37 38 39 40 41

Găuri Secătura-Pârosu Negrileşti ,, ,, Hăulişca ,, ,,

Găuri Tichiriş Negrileşti ,, Păuleşti ,,

Condratu Sburâtura Dealul-Negru Păieşele şi Arişoaia Pâieşelele Păieşele Căşăria-Grădiniţa Novesele şi Feţişoare

,, ,, ,, ,, ,, ,,

2623 1673 635 1120 170 400

300

2691 1706 639 1172 173 700

42 Gauri-Păuleşti

Găuri şi Păuleşti

Pârâul-Alb şi Pârău-Ţiganului

,,

187

16

203

43 44 45 46 47 48

Vidra-Tichiriş Vidra-Tichiriş Vidra-Tichiriş Spulber Ruget-Tichiriş Tulnici

Vidra-Tichiriş ,, ,, Spulber Tichiriş Tulnici

,, ,, ,, Spulber Tichiriş Tulnici

540 900 1050 70 6 5000

— 150 — — — 1000

540 1050 1050 70 6 6000

49 50 51 52

Coza Valea-Sării Burca-Vidra Valea-Sării

Coza Valea-Sării Vidra Valea-Sării

Piciorul Cozei-Dumbrăvanul Piciorul Cozei Tisarul Vidrenilor Tojanu Monteoru Curinescu Macradeu, Greţu, Mesteacăn, P. S i Dosul-Porcului şi Porcul

1645 70 121 1030 53255

500 — 2 — 8264

2145 70 123 103 61519

Chilimetea Răiuţu Stânjenească

,, Valea-Sării Vidra Valea-Sării Total

68 33 4 52

Nr.

2. Păduri aparţinând diverşilor proprietari particulari

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Denumirea proprietarului

Domiciliul

Div. propr. part. Idem “ “ “ “ “ “ “ “ “

Vidra Tichiriş Tulnici Negrileşti Găuri Păuleşti Năruja Herăstrău Nistoreşti Paltin Spulber

Denumirea pădurii

Situaţia administrativă a pădurii Comuna Vidra Tichiriş Tulnici Negrileşti Găuri Păuleşti Năruja Herăstrău Nistoreşti Paltin Spulber

102

Suprafaţa păduri

poeni

Total

Ha. 2035 1197 1905 1075 861 1020 692 1589 580 118 10

Ha. 63 580 200 245 600 93 20 7 -

Ha. 2035 1260 2485 1275 861 1265 1292 1682 600 125 10

11082

1808

12890

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Nr.

3. Păduri aparţinând schiturilor

1 2

Denumirea proprietarului Schitul Valea Neagră Schitul Lepşa

Domiciliul

Denumirea pădurii

Herăstrău MunţişoaTulnici

rele Pe Lepşuleţ

Suprafaţa Situaţia adtivă a păduri poieni Total pădurii

Comuna Herăstrău

Ha. 600

Ha. 50

Ha. 650

Tulnici

30

20

50

630

70

700

Total . .

Recapitulând avem: Păduri Poieni Total 1. Păduri aparţinând obştiilor . . . . . . . . . 53255 2. Păduri aparţinând particularilor . . . . . . 11082 3. Păduri aparţinând schiturilor……. 630 Total general ha 64967 10142

8264 1808 70 75109

61519 12890 700

Compoziţia masivelor păduroase. Studiind în de aproape compoziţia masivelor păduroase, aşa după cum reiese din amenajamentele întocmite, observăm că la data începerei exploatării lor, procentul de răşinoase (molid, brad, pin) era în medie de 70%, iar cel al foioaselor (fag, plop, mesteacăn, anin etc.), de 30%. Astăzi, în urma exploatărilor făcute pe o suprafaţă de 50.000 ha procentul răşinoaselor a scăzut la 50% şi chiar sub această cotă. În genere, în partea inferioară versanţilor, răşinoasele sunt în mică proporţie, predominând foioasele, formate din fag şi plop. În partea mijlocie a versanţilor, foioasele se împuţinează, mărindu-se proporţia de răşinoase, pentru a forma masive pure către goluri. În porţiunile neexploatate în suprafaţă de 15000, fagul, în genere, intră în proporţie de 20% şi este în asociaţie cu bradul şi molidul. Bradul intră în proporţia de 30% atingând dimensiuni mari în înălţime. Molidul intră în proporţia de 50%, ocupând mai ales părţile superioare ale versanţilor, găsindu-se uneori singur, alte ori in asociaţie cu bradul şi fagul. Aria sa de vegetaţiune descreşte către părţile inferioare al versanţilor. La 120 ani, molidul atinge la diametru grosimea de 50-60 cm. Sunt arbori în diametru de 70-80 cm şi chiar 1 m, cu lemnul perfect sănătos (Muntele Verdele, Mişina). 103

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 42. Exploatări în Vrancea

Pinul îl întâlnim în partea nordică a Râului Putna. În partea de sud şi vest îl întâlnim pe Dealul Grădiniţa, Faţa şi Dosul Alunişului, Dealul Păstării, versantul sudic al Cozei, bazinul Năruja pe Muntele Munţişoarele, Muntele Verdele, Dealul Secăturei. În bazinul Zăbalei îl întâlnim pe Pârâul Vulturului şi Pârâul Pinilor, la Poenile-Sărei, Pârâul Bâra, Muntele Mişina şi Dealul Tojanului. În bazinul Milcovului îl întâlnim pe Valea Fetigului. *** Trebuie, în privinţa Vrancei, prezentată starea amenajamentelor cerute de Codul Silvic. Cele mai vechi amenajamente privitoare la exploatarea pădurilor din Vrancea datează de pe la 1899, întocmite de silvicultorul M. D. Ştefănescu. Regimul şi modalitatea de tratament erau, de cele mai multe ori, codru cu tăieri rase, ceea ce e relativ, întrucât mai întotdeauna fagul rămânea netăiat şi cu răşinoasele, cu un diametru mai mic de 0,20 cm, neavând o valoare comercială. Chiar acolo unde s-a prevăzut codrul grădinărit, găsim în majoritatea cazurilor - şi aceasta după 1905, dată când pătrund în acest ţinut al Vrancei societăţile forestiere -, revizuiri care schimbă înseşi bazele de amenajare, introducând tăierile rase. Nu se ţinea seamă că esenţele sunt brad sau molid - tăierea era tot rasă. Suprafaţa păduroasă exploatată de societăţile forestiere streine. Am arătat că suprafaţa pădurilor vrănceneşti este de circa 65000 ha, din care s-au exploatat 50.000 ha., rămânând netăiate 15.000 ha. Din suprafaţa exploatată, 104

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

30.000 ha sunt exploatate de societăţile forestiere care apar pentru prima dată în Vrancea pe la 1905 - fosta societate Tişiţa şi-a ales Valea Şuşiţei drept loc de pătrundere în Vrancea. Liniile lor scormonesc terenul până în inima Vrancei, atacând partea de nord pe văile Putnei şi Tişiţei. Aceasta ar fi o primă cale de pătrundere, cale ce-a exploatat peste 7000 de ha. Societatea Carpaţi a exploatat înainte de război circa 4000 ha, localizate tot în partea de Nord. Tăierile acestei societăţi au fost completate după război în Muntele Tisaru de către Societatea Tişiţa. Din partea de sud pătrunde linia Societăţii Arif, pe Valea Zăbalei, exploatând colţul de sud-vest şi ajungând cu linia până la punctul numit „Căldări”, pe Zăbala. Sub toporul acestei societăţi cad circa 10.000 ha. După război apare din nou în nord, Societatea Union care taie în Macradeu peste 5000 ha, unde actualmente se fac lucrări de plantaţiuni. Până în anul 1928, rămâne neatinsă partea de mijloc, şi anume aceea ce cade în bazinul Nărujei, când îşi face apariţia, venind de peste munţi din Transilvania, linia ferată a Societăţii „Năruja”, fostă Societatea „Frăţia”. Aceasta exploatează circa 4000 ha, continuând şi astăzi tot în aceeaşi regiune. Contracte oneroase de exploatare. Până la apariţia Codului Silvic, în 1910, se tăia în Vrancea de către Societatea „Tişiţa” adevărat ca în codru, fără a fi stânjenită cu nimic, cumpărând drepturile moşnenilor prin mituirea conducătorilor lor, Se credea că prevederile Codului Silvic vor putea pune stavilă jafului, însă măsurile preconizate fură insuficiente pentru a rezista „portiţelor” pe cari le deschid acaparatorii, ajutaţi de aşa zisele „cozi de topor”. Înainte de Codul Silvic drepturile se puteau vinde de către moşneni fără nici un fel de restricţiune, lucru care a dus la vânzări cu 0,80 lei ha. După război însă lucrurile se schimbă. Societăţile nu mai pot cumpăra oricum şi atunci se inventează „contractul de vânzare şi tovărăşie”, mai târziu „contractul de asociaţie în participaţie”. Vom cristaliza în câteva puncte ceea ce prevede un asemenea contract: 1. Vânzarea se face de către alt obştean; 2. Cumpărătorul este substituit tuturor drepturilor obşteanului vânzător şi poate exercita toate acţiunile de orice soi, reprezentând pe toţi în bloc în cazul când ar fi mai mulţi semnaţi; 3. Se trece preţul de vânzare sau arendare; 4. Cumpărătorul mai dă 10% din venitul netto; 5. Se interzice orice amestec al vânzătorului în exploatare sau în socoteli; 6. Cumpărătorul poate ceda sau se poate asocia cu alte persoane sau societăţi pentru exploatare, cu cele mai largi puteri fără consimţimântul vânzăto105

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

rului; 7. Cesionarii sau coasociaţii săi sunt substituiţi faţă de vânzător în drepturile cumpărătorului; 8. Se fixează chiar preţul cotei de 10% din beneficiul netto. Credem că e inutil a mai încerca o discuţiune. Am spicuit câteva clauze ca să edificăm jaful deghizat al nenorociţilor de vrânceni de către aceste „societăţi”. Aceşti cumpărători cesionează astfel societăţii drepturile cumpărate. Se citează un caz din Spineşti pe care îl expunem pentru a exemplifica cele expuse mai înainte: se cumpără de către un anume Vasile Dănilă, în 1920, un număr de 76 drepturi de la 73 obşteni. Acesta le cesionează repede Soc. „Frăţia”, iar aceasta le trece Soc. „Năruja”. Nu mai facem alte consideraţii, dar semnalăm că 17 din cei 73 obşteni semnatari erau morţi, 11 dispăruţi din comună şi 10 n-aveau drepturi. Iată dar cum s-au cumpărat 76 drepturi de la 34 obşteni! De altfel, cam aşa s-a procedat peste tot. Prin urmare, vânzătorul intra în asociaţie cu Societatea el aducând pădurea, iar aceasta capitalul necesar expoa-

Fig. 43. Vrancea: teren degradat (Satul Prisaca) tării, capital care era cât mai mare, pentru a înghiţi cota de 10% din beneficiul

netto. Tot prin asemenea mistificări se ţinea şi adunarea generală a obştei care trebuia să decidă începerea exploatării. Aici veneau obştenii care votau pentru mai multe, drepturi, votau şi morţii, soţii răspundeau pentru soţiile moarte (cazul lui R. Macovei, din obştea Voloşcani), sau soţul decedat răspunde şi pentru soţia sa moartă (cazul lui Ion Enache) etc. Nu te impresionează atunci când viii votează cu morţii, iar morţii să voteze cu morţii, asta numai în Vrancea a fost posibil! În privinţa preţului, e destul să citez cazul semnalat de inginerul Focşăneanu de la Centrala Cooperativelor şi anume: s-a cumpărat pădure în valoare de 42 milioane cu 484 000 lei (cazul Obştiei Spineşti). 106

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Suprafaţa păduroasă exploatată de moşneni şi proprietari particulari Suprafaţa de 20.000 ha. din suprafaţa totală exploatată a Vrancei este însăşi a moşnenilor, răzeşilor şi proprietarilor particulari. Se remarcă faptul că exploatările făcute de aceşti proprietari nu au dus la suprafeţe neregenerate decât în cazul când focul a venit şi a completat distrugerile lor.

Fig. 44 Vrancea: teren degradat de pe Valea Putnei (Satul Tulnici)

Găsim în aceste păduri frumoasele regenerări de răşinoase, datorită faptului că aci nu s-au practicat tăieri rase, ci ele au caracterul tăerilor grădinărite, rămânând netăiaţi arbori sub 25-30 cm,, neavând vreo valoare pentru obşteni. Valea Putnei şi Zăbala cu afluenţii săi: Valea-Boului, Lapoşul şi ZârnaMare au devenit un centru de debitare al lemnului pe cât de important, pe atât de dăunător. Important prin numărul considerabil de ferestraie - aproape 200 la număr - şi dăunător prin abuzul de tăieri. Ferăstraiele sunt de două feluri: pe văile cu un debit de apă mai mare se întrebuinţează ca motor roţi de apă cu palete, pe văile unde debitul este scăzut se folosesc roţi cu scafe. În funcţiune de debitul de apă, aceste ferăstraie lucrează cu 1-2 pânze. Se găsesc tandemuri de 2-3 ferăstraie, unul captând apa folosită de vecinul din amonte. Aceste ferăstraie care macină anual 35-40 mii m3, au dat vrâncenilor posibilitatea de câştiguri care fatal au fost abuzive. Din punctul de vedere social e dăunător, căci nu toţi exploatează, fiindcă nu toţi au care şi vite. De fapt proprietarii de ferăstraie sunt nişte beneficiari ai vrâncenilor săraci. 107

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Moşnenii au contribuit în foarte mare măsură la ruinarea şi distrugerea pădurilor nu numai prin abuzurile arătate mai sus, dar şi prin incendierea pădurilor pentru crearea de păşuni. Păstorul, în dorinţa de a-şi mări islazul pentru cirezile de vite, dădea foc codrilor, pustiind întinderi mari de păduri. Cităm în această privinţă incendierea pădurilor din apropierea Golului Baraşani din Muntele Frumoasele, a masivelor de pe pâraiele: Darabani, Palcăul etc.

Fig. 45. Vrancea: teren degradat (Satul Bârseşti)

Aceste incendii sunt cu mult anterioare veniri societăţilor forestiere, s-au practicat şi continuă a se practica şi astăzi. Starea de degradare a pădurilor din acest ţinut, vremelnic ocupat de trupele austro-germane, se datorează în oarecare măsură tăierilor şi extracţiunilor de arbori, efectuate de aceste trupe, contrar art. 55 din Convenţia de la Haga care glăsuieşte: Statul ocupant nu va fi considerat decât ca administrator şi uzufructuar al edificiilor publice, al imobilelor, pădurilor şi exploataţiunilor agricole, aparţinând Statului inamic şi aflându-se în ţara ocupată. El va trebui să păstreze neatins fondul acestor proprietăţi şi să se administreze, conform cu regulile uzu-fructului. Ori, în cazul pădurilor uzufructul, adică producţia anuală lemnoasă, este stabilită de către amenajamente sau regulamente de exploatare. Trupele de ocupaţie n-au ţinut seamă de nici un amenajament sau regulament de exploatare întocmit pentru pădurile din Vrancea, tăind arbori unde nevoile şi interesele le dictau. * * * 108

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În rezumat: dezastrul şi falimentul pădurii exploatate din Vrancea se datorează societăţilor forestiere şi a păstoritului, apoi în oarecare măsură trupelor de ocupaţie. Cei dintâi au fost şi rămân încă cioclii falnicilor codri ai legendarului ţinut al Vrancei. Din punctul de vedere al regenerării, cele 50.000 ha: a) Păduri degradate în care regenerarea s-a făcut cu fag, mesteacăn, salcie, etc., în detrimentul răşinoaselor ocupă 20.000 ha. b) Păduri slab sau incomplect regenerate 30.000 ha.

Nr.crt.

Terenuri degradate şi improductive. Suprafaţa terenurilor degradate şi improductive se cifrează cu multă indulgenţă la 15.300 ha., din care 7500 ha. degradate propriu-zis, iar restul improductiv. Repartiţia acestor terenuri pe comune se poate vedea din tabloul ce urmează: Suprafaţa terenurilor degradate şi improductive în ha. 10U0 1500 600 900 600 600 450 700 800 600 3800 150 200 1500 350 500 350 700 15300

Numirea comunei

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Nistoreşti Valea-Sărei Tichiriş Poiana Bârseşti Paltin Spulber Nereju Năruja Păuleşti Negrileşti Tulnici Spinesti Herăstrău Ireşti Vidra Colacu Găuri Total

Terenurile degradate urmăresc perfect vecinătatea principalelor aşezări, grupându-se în special în partea de nord. Explicaţia ar fi că Valea Putnei a oferit condiţiuni mai prielnice pentru scurgerea materialelor, fie rezultând din exploatarea forestieră, fie din cea pastorală. O altă explicaţiune se găseşte în faptul că grupările nordice au o vechime care a prilejuit o folosire cu mult mai îndelungată a terenurilor decât cele ce trec de confluenţa Zăbalei cu Putna în spre sud. 109

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Starea de degradare a terenurilor din nord este mult evoluată faţă de cele sudice şi am putea să stabilim o scară mergând de la nord spre sud, scară reprezentând printr-o invers-proporţionalitate posibilitate de ameliorare a terenurilor degradate din Vrancea. Într-adevăr, în regiunea ce merge spre sud de vărsarea Zăbalei în Putna, avem de a face cu o degradare care nu cere decât un repaos. Excepţie face numai versantul estic al Zăbalei din dreptul Paltinului şi Spulberului, aşa numitul deal al „Tojanului” care reprezintă o degradare mai avansată; totuşi nu de natură a pune probleme dificile. Nu la fel se prezintă înspre nord unde degradarea se găseşte într-o fază cu mult avansată. Într-adevăr, regiunea Negrileşti, Bârseşti, Valea-Sărei, Poiana, Spineşti oferă un aspect sălbatic, fie sub forma de stânci complet goale, pe care chiar capra le ocoleşte fiindcă numai pot satisface nici capriciile ei, fie sub formă de completă dezagregare care se arată celui mai fin firicel de apă ce s-ar scurge, pentru a fi târât şi depozitat în drum. În această situaţie totuşi se mai poate face ceva. Cert este că toate aceste terenuri au fost acoperite cu păduri nesfârşite care au căzut pradă toporului vrăncenesc, destul de crud, izbind puternic în însăşi fiinţa acestui imens gol rece dezgustător. Islazurile. Structura celor 44.600 ha, în cifră rotundă, este următoarea: a) 11% terenuri degradate . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5.000 ha; b) 60% pastorale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26.700 ha; c) 20°/0 „ agricole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8.900 ha; d) 9% vetre de sat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4.000 ha; Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44.600 ha Adăugând cele 10142 ha poieni şi goluri din regiunea muntoasă, rezultă că suprafaţa pastorală a Vrancei este în mediu de 37.000 ha. Din cauza lipsei unor măsuri legale pentru exploatarea raţională a izlazurilor, păşunea deşi ocupă o suprafaţă mare, este de proastă calitate şi de o producţie insuficientă. Numărul prea mare de vite introdus la păşune are drept urmare dispariţia ierbii, din care cauză solul se usucă, iar terenurile improductive se întind puţin cât de puţin. Pentru a procura hrana vitelor, păstorul taie ori dă foc după nevoie pădurii. În regiunea muntoasă, deşi păşunea este de bună calitate (Monteorul, Lapoşulde-Jos, Furul etc.), a devenit insuficientă faţă de numărul crescând al vitelor. Pe coastele repezi păşunatul provoacă degradarea solului. Deci originea tuturor terenurilor degradate din Vrancea trebuie căutată în păşunatul vitelor şi felul tăierii pădurilor. 110

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Păstrarea pădurilor neexploatate. Conservarea pădurilor neexploatate nu se poate face decât prin refacerea unei conştiinţe solidare, asemănătoare aceleia care i-a călăuzit pe Vrănceni în procesele de cotropire ce le-au avut. Se pare că au început să alunece pe această pantă şi trebuie ajutaţi. Propunem: Orice exploatare streină să fie oprită, redând vrăncenilor Vrancea. Dar conservarea implică şi o exploatare raţională care nu se poate face în sistemul de organizare actual al vrâncenilor. Numai atunci când vrănceanul ar avea posibilitatea unui trai mai omenesc, s-ar putea să i se ceară a fi conştient de ceea ce face. Dar dacă este pus în situaţia ca în timpul iernii să nu poată duce la târg un metru cub lemn, pentru ca să-şi cumpere mălai, natural că nu i se poate cere să taie raţional. Va face exces în timpul bun ca să-şi poată face o rezervă probabilă. Vrănceanului îi trebuie un debuşeu mai comod şi rentabil decât acela de a transporta lemne la oraş.

Fig. 46 Terenuri în curs de degradare (satele Valea-Sării, Bârseşti. În fund Satul Poiana).

Este absolut indispensabil ca exploatarea acestor păduri în suprafaţă de 15.000 ha. să se facă prin cooperative, pentru ca tot venitul să intre în punga vrânceanului. Cooperativa este singura scăpare a vrănceanului, cu condiţia ca membrii cooperatori să fie oameni harnici, cinstiţi, uniţi, punând în practică proverbul „Unul pentru toţi şi toţi pentru unul „. Ţinând seama de poziţia geografică, se vor forma cooperative pe regiuni economice, cu interese comune, în cele patru centre unde s-au concentrat şi băncile populare: Năruja, Vidra, Păuleşti şi Bârseşti. În scurt timp, această coope111

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

rativă îşi va da roadele cele mult aşteptate, refăcându-se întreaga viaţa economică a satelor din Vrancea. Să înceteze debitarea în cele aproape 200 ferestraie care toacă anual 3040.000 metri cub lemn, cu pierderi enorme; apoi să se sistematizeze industria lemnului. Această sistematizare nu se poate realiza decât tot printr-o cooperativă care să pună la îndemâna vrănceanului o maşină mai mult sau mai puţin perfecţionată, ceea ce ar ridica valoarea materialului debitat şi-ar reduce la minimum pierderile care acum sunt în jurul lui 50%.

Fig. 47 Mărăşeşti: Fabrică de cherestea

Înlăturând această risipă de material lemnos, cele 15.000 ha. pădure vor putea satisface nevoile vrănceanului timp pe 30-40 ani, până când vor deveni proprii de exploatat actualele arborete tăiate.

Fig. 48 Fabrica de cherestea de la Nănești (V. Tudorică)

112

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Această cooperativă va putea funcţiona cu acea cotă de 10% din beneficiul net, pe care vrănceanul n-a văzut-o niciodată, iar restul de 90% va contribui pentru ridicarea materială şi morală a vrâncenilor. Să se înceteze cu acele revoluţii tranzitorii de 5-12 ani, precum şi cu tăierile rase pe suprafeţe de mii de hectare. O strictă aplicare a Codului Silvic în ceea ce priveşte exploatarea, desigur c-ar fi absolut salvatoare pentru viitorul pădurilor vrănceneşti. Pe de altă parte e necesar să se facă o modificare în sensul de a se reface tabelele de drepturi; iar ţinerea lor la curent să se facă pe o cale mai uşoară: adunarea generală şi judecătorul de ocol. Restaurarea Vrancei. Problema restaurării Vrancei e o datorie a mândriei noastre naţionale. Acum vrâncenii sunt oameni săraci, trăind în ultimii ani mai mult din comerţul cu lemne, sărmanul câştig folosindu-l pentru a putea aduce în casă doar un sac cu porumb. Celelalte ramuri de activitate: plugăria se face pe o scară destul de redusă şi nici nu poate îndestula nevoile proprii; păstoria: ca posibilitate de câştig este rezervată unui număr relativ redus de oameni, întru cât majoritatea are 1-2 oi, şi rar sunt cei cu suta. De adaos câteva date ce au importanţă covârşitoare şi de care trebuie să se ţină seama în acţiunea ce urmează a se întreprinde pentru restaurarea Vrancei. În trecut populaţia Vrancei a mai avut o ocupaţie care îi aducea mari venituri, a fost însă părăsită, dar trebuie reînviată: apicultura. D-l Prof. Simion Mehedinţi a arătat chiar în manualele de geografie că ceara de Vrancea, de coloarea verde, era cea mai căutată în Europa, din cauza calităţii sale superioare. Trebuie apoi înviată cultura nucilor care în trecut făcea renumele acestui ţinut; aceea a viermilor de mătase, atât de înfloritoare în această regiune. Vrănceanul simte sărăcia, dar simte şi nevoia de o viaţă mai bună, mai plină de darurile date din belşug de natură. Îi lipseşte însă îndrumarea, spre a-şi putea îmbunătăţi traiul. Pentru a readuce belşugul în casa sa, trebuie să redăm ţinutului Vrancei bogăţiile de odinioară, adică să creăm starea din trecut rezumată în cuvintele: a) pădure; b) apicultura; c) păstorie; d) cultura pomaceilor, în special a nucilor; e) creşterea viermelui de mătase. Problema restaurării Vrancei este deci mult mai complexă, iar rezolvarea ei este condiţionată atât de fondurile băneşti, cât mai ales de dorinţa localnicilor de a-şi statornici buna lor stare de altă dată. În această luptă de regenerare economică din fericire bunăvoinţa vrâncenilor nu lipseşte. 113

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Refacerea legendarului ţinut al Vrancei ar necesita zeci şi sute de milioane de lei, pe lângă o adevărată muncă silvică sistematică. Nevoile Statului, nevoile ţării, nevoile însăşi ale neamului nu permit acum ca toate aceste lucrări să se facă numai din bugetul Statului. În această operă de împădurire intensă este nevoie de o conlucrare între Stat, iniţiativă şi posibilităţile locale. D-l Mareşal Ion Antonescu a limpezit adevărul acesta prin următoarea rezoluţie, din luna februarie 1943, pe Decretul privitor la întregirea domeniului forestier: „Împăduririle sunt de o mare necesitate, mai mult economică decât militară. Dacă continuăm sistemul practicat de trecut, ducem economia agrară şi forestieră a unei bune şi bogate părţi din ţară, vertiginos la catastrofă. Împăduririle se pot face prin două metode: încetarea despăduririlor barbare şi repararea prin împăduriri a tot ce a fost tăiat. Pentru această acţiune trebuie: voinţă, înţelegerea tuturor, plan de lucru, metodă şi energie în aplicarea lui. Trebuie de asemenea şi bani. Aurul nostru, am declarat-o cândva public, este munca braţelor noastre. Trebuie deci fonduri puţine şi muncă multă. Împăduririle trebuie să continue”. Lozinca Mareşalului Conducător: „Voinţă, înţelegerea tuturor, plan de lucru, metode şi energie în aplicarea lui”, trebuie să stăruie în mintea şi inima fiecăruia dintre noi, ca un îndemn, ca un sfat dumnezeiesc, încredinţaţi fiindcă

Fig. 49. Lucratul şindrilei pentru acoperit casele (Satul Tulnici) 114

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

această lozincă constituie prag de eră nouă între ziua de ieri - zi de prigoană pădurilor - şi ziua de mâine - zi de clădire a pădurilor -, la temelia cărora trebuie să aşezăm tot sufletul nostru, iar în suflet cultul arborilor. Cu stăruinţă, persistenţă şi colaborare armonioasă între Stat, iniţiativă şi posibilităţile locale - premilitari, şcolari, autorităţile administrative, etc. -, vom reda: Câmpiei, umbra contra arşiţei soarelui, adăpost contra vânturilor, frăgezimea pământului şi siguranţa recoltelor. Podgoriei, fertilitatea văilor; Muntelui, podoaba de verdeaţă şi stabilitatea straturilor; Ţării întregi, lemnul, apa, aerul şi viaţa.

115

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ZOOTEHNIE, APICULTURĂ, SERICULTURĂ Starea zootehnică a Judeţului Putna este următoare: Caii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17.423; Vite cornute . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46.181; Oi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147.401; Perei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .17.172; Păsări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 338.841; Albine stupi moderni . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3.525; Stupi vechi . . . . . . . . . . . . . . . . . 2.157; Total . . . . . . . . . . . . . . . 5.682; Măgari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .26; Capre . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6.956; Iepuri de casă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1.054; Câini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .31.156. Iată câteva date asupra rasei animalelor: Caii din Vrancea se aseamănă cu cei moldoveneşti însă au talie mai mică 1,25-1,30 m. Sunt rezistenţi. Ca înfăţişare: îndesaţi, privire inteligentă, urechi mici mişcătoare coamă abundentă şi într-o parte, gât scurt, piept larg şi membre solide, culoarea în general murgă. Sunt neobosiţi şi blânzi. La 22 septembrie 1868, organizându-se o cursă de cai la Focşani din 17 premii pe judeţele Putna, Buzău şi Râmnicul Sărat, 9 au revenit vrăncenilor. Până în 1916 Preotul Tafta din Vrancea, herghelia Negrileşti, avea cei mai frumoşi cai, în special iepe de prăsilă, ţinute în stare semi sălbatică. Scopul hergheliei era menţinerea rasei cailor vrânceni. În restul judeţului sunt caii moldoveneşti, talie 1,40-1,45 m. Sunt ageri, vioi şi foarte rezistenţi. Se mulţumesc cu puţin şi muncesc mult. Stau mai mult sub cerul liber, grajdurile fiind primitive. Cu toate acestea morbiditatea şi mortalitatea sunt mici. Sunt de coloare: negri, murgi, roibi, vineţi dar în special murgi. Caii vrânceni se îmbunătăţesc astăzi cu armăsarii Statului de rasă Huţuli sau Huţan, tipul calului de munte, ce se găseşte în munţii Bucovinei şi nordul Moldovei: Suceava, Câmpulung, Rădăuţi, Storojineţ, Mălin Borca etc., cât şi în Galiţia. Aceştia sunt mici, talie: 1,20-1,34 cu forme corporale îndesate; sunt vioi, foarte rezistenţi, merg la trap mic, fac serviciu de tracţiune de povară. 116

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Au fost astfel de armăsari în staţiunile: Câmpuri, Vidra, Bârseşti, Vrăncioaia, Văsui, Năruja, Andreiaş şi continuă a funcţiona în fiecare an în centrele mai importante. Caii de deal şi şes se îmbunătăţesc în judeţ prin armăsarii Statului, majoritate de rasă Ghidran, care au funcţionat în staţiunile: Focşani, Suraia, Nămoloasa, Adjud şi Sascut. Treptat numărul staţiunilor se va înmulţi. La proprietarii A. şi C. Pană din comuna Ivănceşti, amatori de cai trăpaşi, există un lot de 13 iepe trăpaşe. Aici funcţionează în fiecare an o staţiune de montă permanentă cu un armăsar trăpaş, de la Herghelia Ialomiţa şi întreţinut cu cheltuiala proprietarilor. Vin aci şi iepe din judeţ. Vitele cornute. Înainte de Războiul Mondial, vrâncenii creşteau vaci de munte, talie: 1,17 m. cap scurt, ochii boboşaţi, coloare neagră, expresiune vioaie, coarne în formă de coroană, forma concavă, urechi negre, coadă subţire, etc. Dădea zilnic peste 10 litri lapte. În timpul războiului aproape toate vitele au fost rechiziţionate de armatele străine. După războiul trecut, vrâncenii şi-au cumpărat alte vite. Căutând a le procura cu preţuri ieftine, au cumpărat vite de munte, stepă şi bălţături. În inima Vrancei se mai găsesc exemplare de rasă curată. La deal şi şes sunt vite cornute din rasă de stepă tip bucşan, talie mai mare, forme bine dezvoltate. Pentru îmbunătăţirea cornutelor din regiunea Vrancei şi la deal s-au introdus tauri Schwitz, aduşi din Maramureş, iar pentru şes s-au adus tauri din judeţele: Botoşani şi Dorohoi de către Camera Agricolă. Oile. Cele din Vrancea nu aparţin vreunei rase importante fiind stogoşe. Foarte multe seamănă cu ţurcanele, un număr mai mic seamănă cu ţigăile sau cu cele spance. Rase pure nu sunt. Trebuie îmbunătăţită rasa la munte şi deal cu berbeci ţurcani puii, spre a se mări cantitatea de lână, lapte şi carne, iar la şes prin berbeci ţigăi selecţionaţi. Porcii. În regiunea Vrancei, porcii sunt corcituri între rasa primitivă locală (stocli) şi între Yorkshire mare sau Berkshire. Creşterea lor joacă aci un rol cu totul neînsemnat, pentru că Vrancea nu produce cereale. Numai în unele comune se recoltează puţin porumb. Porcii sunt hrăniţi numai cu buruieni, cu dovleci fierţi într-o zeamă lungă şi ici-colo se adaogă puţină tărâţe. În regiunea de deal şi de şes se găsesc porci de rasă York, răspândiţi în judeţ din crescătoriile d-lor: g-ral C. Dumitrescu (Cornuna Bătineşti), Cristea Daniel (Comuna Făurei), Alaci (Comuna Mirceşti). Se mai găsesc apoi şi din rasa Basna din crescătoria fraţilor A. şi C. Pană (Comuna Ivănceşti).

117

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Păsări. Găinile sunt de rasă locală, corcite cu cocoşi din rasa RhodislandRed şi din alte varietăţi. Gâştele sunt cele obişnuite, româneşti, gâşte frezate (dunărene) şi gâşte Cholmogorcki (cu cioc ghebos). Raţele sunt de rasă locală colorată. În Comuna Diocheţi se află o crescătorie de găini a d-lui Alaci de unde se răspândesc rase bune de carne şi ouă. Totuşi o intensă propagandă din punctul de vedere al zootehniei trebuie întreprinsă prin supravegherea Statului şi cu grijă organizatoare a autorităţilor competente. Regiunea Vrancei se cuvine să preocupe îndeosebi pe oricine. Albinăritul din Judeţul Putna. Alături de celelalte ocupaţii agricole, albinăritul şi-a avut locul de cinste încă din cele mai vechi timpuri şi în cuprinsul Judeţului Putna. La munte, pe dealuri şi la şes se găsesc locuri ce încă mai poartă numele „prisăcii”, ce-a fost odată acolo. Lotul „Prisaca” din Vrancea este încă o dovadă că albinăritul a fost o veche îndeletnicire a putnenilor, iar numele de „Prisăcaru”, îl întâlnim la multe familii, aproape mai în toate satele. Odată cu distrugerea pădurilor, reducerea fâneţelor naturale, ca şi culturile nesistematizate, au redus mult şi numărul stupilor, în unele sate aproape că nici nu se mai găsesc. Până mai acum patruzeci de ani, în Putna se practica stupăritul cu stupi primitivi şi în mod empiric. Buduroaie din scorburi de salcie sau plop, ori cutii din scândură ci cepi sau ţăpuşi puse cruciş, erau singurul sistem de stupi. Modul de recoltare era simplu: se alegea un număr oarecare de prăsilă; restului i se da fum de pucioasă pentru a omori albinele, apoi se scoteau fagurii cu miere şi se storceau cu mâna sau la teascuri. Cu timpul s-au introdus diferite sisteme de stupi, după îndemn şi simpatii, iar alţi stupari au făcut-o ei pe inventatorii. O apicultura raţională propriu zisă încă nu s'a ajuns a se practica; iar în ultimul timp se observă o tendinţă în acest scop, utilizându-se mai mult cele două modele „Dedant” şi „Layens”. În 1939, s-a înfiinţat „Asociaţia Apicultorilor Putneni”, prima asociaţie judeţeană de apicultori din ţară, care până în prezent a realizat două expoziţii apicole reuşite şi a grupat un număr de 162 membri apicultori cu un număr de 4.956 stupi, dintre cari 340 primitivi, iar restul cu rame predominând modelul „Layens” şi „Dedant”. Tendinţa este spre unificare a stupilor ca tip, ceea ce va aduce un real folos. Desigur că nu toţi stuparii putneni sunt înscrişi în Asociaţie, încă se poate socoti că în prezent în Putna, practică apicultura circa 200 de stupari numă118

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

rându-se până la 6500 stupi, dintre care majoritatea, peste 4.000, sunt cu rame (faguri mobili). Flora şi noua organizare agricolă a judeţului pot îngădui creşterea 10.00012.000 stupi sistematici, printr-o îngrijire raţională, putându-se recolta din Putna cca. 240.000 kg, miere şi 2000-3000 kg ceară. Aceasta cere organizare şi raţionalizare care, nădăjduim că se va realiza. Sericicultura. Înainte de război când negoţul bumbacului se făcea normal, creşterea viermilor de mătase se făcea în judeţ în măsură foarte redusă. Azi când posibilităţile de procurare a bumbacului sunt foarte mici, creşterea lor a luat avânt foarte mare. Aşa, de exemplu, în 1939 în tot judeţul, s-au crescut 800 grame sămânţă viermi de mătase; în 1940, 1200 grame; în 1941, 1500 grame; în 1942, 2000 grame; iar în 1943 s-au distribuit până în prezent 4000 grame sămânţă. Necesitatea a impus deci creşterea viermilor în mod cu totul stăruitor pe o scară foarte întinsă; pentru promovare se începe sporirea plantaţiilor de dud, spre a satisface nevoia de hrană, iar cu timpul credem că această nevoie va fi satisfăcută de frunza de stejar dacă şi la noi în ţară s-ar încetăţeni creşterea viermilor de mătase care se hrănesc cu frunze de stejar care sunt mult mai puţin pretenţioşi decât cei ce se hrănesc cu frunze dud.

119

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

INDUSTRIA PUTNEANĂ Generalităţi şi perspective. Din punct de vedere industrial, Judeţul Pntna nu se află la înălţimea posibilităţilor sale. Deşi dispune de materii prime îndestulătoare, este în urma altor judeţe mai sărace şi cu o aşezare geografică mai pu-ţin prielnică. Începuturile au fost făgăduitoare. În anii 1875 şi 1899 au luat fiinţă fabrici din cele mai mari din ţară: „Danubiana” de zahăr din Sascut şi „Mărăşeşti” de produse chimice din Mărăşeşti. A fost şi fabrica de zahăr de la Mărăşeşti, care a fost distrusă în 1917, în timpul războiului mondial. Dacă s-ar fi continuat în acelaşi ritm, situaţia industrială ar fi fost cu totul alta. Şi dacă nu s-a putut întemeia o industrie mai de seamă, să cercetăm dacă condiţiile economice, geografice şi sociale îngăduie întemeierea unei industrii locale. Agricultura, fără să fie prea mult dezvoltată, ne dă putinţa înfiinţării de mori sistematice şi de fabrici de paste făinoase. Judeţul nostru fiind străbătut de multe ape curgătoare, este bogat în zarzavaturi de fină calitate, care se trimit şi în altă parte; fabrici de conserve de zarzavaturi sunt indicate. Fructe de calitate se află din belşug la munte cât şi la deal şi iniţiativa oamenilor pricepuţi nu va lipsi, ca ele să nu mai putrezească, ne mai având cine le consuma, ci să fie conservate sub formă de marmelade, compoturi, fructe uscate, afumate, etc. Iniţiativa Ministerului Agriculturii şi Domeniilor de a face o fabrică de marmeladă la Vidra, este un viu stimulent pentru toţi cei ce se ocupă de bună starea ţăranului şi de prosperitatea regiunii noastre. Pădurile noastre vrănceneşti, care ne dau lemn de calitate excepţională şi în mare cantitate, transformat în cherestea, constituie materie primă pentru fabrici de mobilă, placaj, butoaie, etc. Prin înfiinţarea de asemenea fabrici s-ar ridica preţul lemnului şi s-ar da viaţă localităţilor unde s-ar instala. Sub raportul viticol judeţul stând aşa de bine, s-ar putea înfiinţa fabrici de spirt, distilerii sistematice, fabrici de lichioruri, coniacuri, etc. Bine e ca produse vinicole superioare să se obţină la locul de producţie, nu prin prelucrarea lor aiurea. Fabricile de spirt şi distileriile, astăzi existente, sunt de prea mică însemnătate. Plante medicinale s-ar putea cultiva pe o suprafaţă mai întinsă şi astfel am putea avea o industrie farmaceutică. Un început este al laboratorului „Billa” din Focşani, proprietatea farmacistului Al. Rădulescu. Viermelui de mătase i s-ar putea da o atenţie mai mare în regiunea Sascut se obţine un borangic de bună calitate. Dacă s-ar stărui mai mult, am putea avea o industrie a borangicului. 120

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Industria textilă existentă în Focşani, nădăjduim, să fie în situaţia de a ţese fire de bumbac şi de in obţinute prin cultivarea acestor plante în judeţul nostru. Încercări se fac şi dorim ca ele să dea cât mai bune rezultate. În regiunea de munte postavul se lucrează după vechile procedee şi ţăranii de acolo îşi fac ceoarecii şi iţarii pentru îmbrăcămintea lor, precum şi cergi pentru învelit şi pentru împodobirea camerelor. În această industrie casnică, întrevedem dezvoltarea unei industrii moderne pentru lucratul postavului.

Fig. 50 Fabrica de zahăr din Sascut

Industria olăriei, practicată în Comuna Ireşti şi în Focşani, dă produse care se trimit şi în afara judeţului. Viitorul va arăta dacă va fi sau nu nevoie de o dezvoltare a acestei industrii. Din pieile de vite cornute, cai etc., încă de mult s-au obţinut prin tăbăcărie produse de bună calitate. În capitala judeţului există un cartier al tăbăcarilor şi ne îndreptăţeşte să credem că industria tăbăcăriei ar putea lua o mai însemnată dezvoltare. În judeţul nostru se mai află: pirită, ghips, pucioasă, sare, cărbune de pământ şi petrol. În afară de sare, care se extrage şi se află în cantităţi mari, nădăjduim că petrolul de la Câmpuri, Valea Şuşiţei şi Reghiu, să fie o sursă din cele mai însemnate pentru o industrie proprie a petrolului, şi pentru dezvoltarea tuturor ramurilor industriale prin folosirea lui în condiţii avantajoase ca forţă motrice. Este locul să menţionăm că persoane dornice de o dezvoltare economică a regiunii noastre, au stăruit ca specialiştii să studieze la faţa locului putinţa întrebuinţării apelor noastre de la munte ca generator de energie. Studii s-au făcut 121

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

cu nădejdea că într-o zi întregul judeţ va fi o uzină pusă în funcţiune cu ajutorul cărbunelui alb. Tehnicieni şi muncitori iscusiţi nu ne lipsesc şi-i avem chiar şi în regiunea noastră. Dovadă fac peste tot fa ceea ce priveşte tehnica, oricare ai fi câmpul ei de aplicaţiune. Ceea ce însă a împiedicat o normală dezvoltare a vieţii economice în regiunea muntoasă a judeţului, a fost lipsa de căi de comunicaţie. Din cauza apelor năvalnice drumurile sunt mereu năruite şi de aceea materialul lemnos şi alte produse pătrund foarte greu în regiunea de câmpie. Condiţiile de transport fiind în unele părţi aproape imposibilei multe din păduri au rămas neexploatate. Pe lângă materia primă, priceperea tehnicienilor şi mâna de lucru a muncitorilor şi căile de comunicaţie de care e absolută nevoie în regiunea muntoasă, mai trebuie capital, care se poate obţine cu dobândă mică de la băncile din Focşani şi din judeţ, precum şi de la Banca Naţională a României, sucursala Focşani. Şi cum e şi firesc, deţinătorii de capital urmărind o rentabilitate sigură şi îndestulătoare, nu vor întârzia, când iniţiativa se va ivi, să participe la înfiinţarea de societăţi anonime sau cooperative, a căror scop să fie întemeierea de industrii potrivite regiunii noastre. Aşezarea judeţului în mijlocul ţării, între cotul Carpaţilor şi Dunăre, este un factor care contribuie la dezvoltarea vieţii economice.

FOTO Fig. 52. Iarmarocul din Vidra

Condiţiile unei normale dezvoltări a industriei putnene corespund aproape tuturor cerinţelor şi putem aştepta cu încredere realizarea legitimelor noastre nădejdi. Diferitele ramuri industriale se prezintă astfel: 122

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Industria alimentară. Fabrica de zahăr „Danubiana” din Sascut. Capacitatea de producţie în medie 500 vag.; campania de lucru 2 luni; circa 4-500 lucrători; produce zahăr tos şi melasă. Fabrica de marmelade din Vidra, proprietatea Ministerului de Agricultură şi Domenii. Capacitatea de producţie 60 vag.; campania de lucru, vara şi toamna; lucrători 30; produce marmelade, conserve, siropuri. Moara sistematică din Focşani, proprietatea C. N. R., fostă moara „Focşani” S. A., astăzi arendată prof. T. Puşcă et comp. Produce zilnic două vagoane, lucrători 20-30. Moara „Energia” din Adjudul Vechi, fostă Max Fischer, astăzi proprietatea C.N.R., în curs de arendare. Produce zilnic un vagon. Părerea noastră de rău că Moara Tatovici S.A.R. din faţa gării Focşani, care era o mândrie a Judeţului Putna, se află şi astăzi în ruină de pe urma incendiului de acum 15 ani. Mori ţărăneşti de apă sau cu motor sunt aproape în toate satele. Fabrica de Mezeluri „Nicolae M Nicolau” din Focşani, cu instalaţie modernă. Întrebuinţează 60-70 vagoane vite cornute şi porci, mai ales din Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Lucrători 20-25. Pe lângă produsele obişnuite, ca specialitate are: jambonul conservat la cutie. Piaţă de desfacere: vechiul regat şi Basarabia. Fabrici de brânzeturi nu există. Merita însă să fie menţionată brânza „regală”, preparată la Focşani, şi care e aşa de cunoscută peste tot.

Fig. 52. Mărăşeşti: Piaţa Comunală

Industria chimică. Fabrica de produse chimice „Mărăşeşti” S. A. R. din Mărăşeşti. Întrebuinţează ca materie primă: oase, coarne, răzături de piei. Capacitate de producţie 7-800 vagoane anual; campania de lucru 10 luni pe an; lucrători circa 150. Produce: clei de oase şi de piele, gelatină industrială şi co123

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

mestibilă, grăsime de oase şi de piele, negru animal, îngrăşăminte, precipitat de oase. Parte din produse erau vândute până departe peste ocean. Fabrica de produse petrolifere din Adjudul-Vechi, fostă proprietatea Leon A. Leibu, astăzi a C. N. R., în curs de arendare. Prelucrează anual circa 100 de vagoane păcură. Fabrica de săpun şi lumânări bisericeşti „Zaharia Mihail” din Focşani, fără a fi o întreprindere cu utilaj modern, produce mărfuri de bună calitate. În ultimii ani a produs mult pentru nevoile armatei. Producţia anuală 35-40 vagoane; lucrători 20-25; produce săpun de rufe, lumânări albe şi de ceară. Fabrica de tăbăcărie „Vasile şi Const. T. Nistor” din Focşani. Foloseşte în fabricaţie procedeul nou combinat cu cel vechi. Lucrători 40; produce piele şi talpa 10-12 vag. Produsele sale rivalizează cu cele ale celor mai mari fabrici din ţară. Pieţe de desfacere: Constanţa, Craiova, Iaşi, Botoşani, Dorohoi. Fabrica de Tăbăcărie „Guriţă C. Nistor”, al cărei început este pe la anul 1800. Lucrători 20; produce talpă şi piele, circa 6 vagoane. Ca specialitate: tovale, blănculeţe şi blanc de curelar; pieţe de desfacere: Turnu Severin, Chişinău, Iaşi, Craiova, Târgovişte. Industria forestieră. Fabrica de cherestea „Unirea”, proprietatea V. Tudorică din Năneşti, cu 4 gatere. Producţie anuală circa 10.000 m. c.; lucrători 6070. Butucii de brad sunt aduşi pe apă, pe Bistriţa şi Şiret. Fabrica de Cherestea proprietatea „Vasile Trofin” din Nămoloasa-Târg, cu 2 gatere şi 20 lucrători. Producţie anuală 3000 m. c. Lemnul brut adus pe Bistriţa, apoi pe Siret. Fabrica de Cherestea „Siretul” din Adjudul-Vechi, proprietatea C. N. R., în curs de arendare cu 2 gatere, 1 maşină de rinduit şi 1 maşină de găurit. Lucrători 25; producţie anuală circa 6000 mc. Fabrica de cherestea „Ciungheşul” din Adjudul-Vechi, astăzi proprietatea C. N. R., în curs de arendare, cu 1 gater şi 1 circular complet. Lucrători 10; producţie anuală 2500 mc. Fabrica de Cherestea din Mărăşeşti, proprietatea cooperativei regionale „Câmpia Dunării” din Brăila, cu 4 gatere. Lucrători 80-90; producţie anuală circa 20.000 mc. Butucii sunt aduşi pe apă până la Cosmeşti, iar de acolo la Mărăşeşti cu autocamioanele. În afară de aceste fabrici, la munte mai sunt 150 ferăstraie cu apă şi 6 mecanice cu motor. Industria textilă. Fabrica de pânzeturi „Ţesătura din Focşani”, proprietatea B. Strulovici, cu 33 războaie. Produce: ţesături de bumbac, pânză de casă şi pânză de uniforme. Când lucrează la plin are 90 lucrători şi produce anual 150.000 m. pânză. Fabrica „Ţesătura Arta Textilă” din Focşani, proprietatea fraţilor Cahane, soc. în nume colectiv, cu 12 războaie. Produce: pânzeturi de bumbac. Lucrători 20; producţia anuală 40-50.000 m. pânză. Fabrica de tricotaj „Iancu Feldman şi Bertha Handman” din Focşani, soc. în nume colectiv, cu 2 maşini de mână şi 18 maşini mecanice. Lucrători 30-40; materie primă; fire de 124

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

lână şi bumbac. Produce: flanele, fulare, cămăşi-sport şi şaluri; producţie anuală: fabricate de circa 60.000 kg.

Fig. 53. Cooperativa din Satul Vrăcioaia (Văsui)

Industrie diversă. Fabrica de Teracotă şi Faianţă „Gh. Steriade” din Focşani, cu o producţie anuală de 3000 sobe. Lucrători 25-40. Importă caolin din Bulgaria şi Germania. Pieţe de desfacere: judeţele limitrofe şi Bucureşti. Date statistice. După datele culese de Banca Naţională a României, sucursala Focşani, în 1937 întreprinderile industriale mari şi mijlocii aveau un capital minoritar de circa 45%; întreprinderile industriale mici, un capital de circa 10%. Capitalul românesc şi străin era evaluat la circa 255 milioane lei. Astăzi este de circa 5 ori mai mare. Din statistica întocmită de Camera de Comerţ şi Industrie din Focşani, rezultă că la 31 decembrie 1942, sunt 13 întreprinderi industriale evreieşti faţa de 90 româneşti. În intervalul de la 6 septembrie 1940-31 decembrie 1942, numărul întreprinderilor evreieşti a scăzut în raport cu cele româneşti. Dacă nu există un spor de firme româneşti în acest interval, se datorează situaţiei excepţionale de război şi faptului că în industrie e nevoie de capital, de specialişti şi de maşini, care se procură cu greutate, mai ales în timpul de faţă. 125

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Mişcarea firmelor industriale pe timpul de la 5 sept. 1940-31 dec. 1942

Petrol şi derivate 1 – 1 1 Mine şi cariere 1 – 1 – Metalurgice şi electrotehnice 10 – 10 1 Producătoare şi distribuitoare de energie electrică – – – – – Construcţii şi materiale de construcţie, sticlei şi ceramicei 1 – – 1 – Textile 6 1 1 6 4 Pielărie şi confecţiuni 4 – – 4 1 Chimică… 2 1 – 3 1 Alimentară 9 1 – 10 4 Forestieră şi a lemnului 15 – 4 11 – Celulozei, hârtiei, etc. – –– – – Mori 25 1 – 26 2 Diverse 17 – – 17 2 94 4 5 90 16 Total

1 – 1 –

2 1 11

3 1 1 4 – –

2

– 2

3

13

– –

Existente 31 dec. 1942

Radieri

Înscrieri noi

Existente 6 sept 1940

Existente 31 dec. 1942

Radieri

Înscrieri noi

TOTAL

–

– 1

Existente 6 sept 1940

Străini Existente 31 dec. 1942

Radieri

Înscrieri noi

Existente 6 sept 1940

Evrei Existente 31 dec. 1942

Radieri

Înscrieri noi

Felul întreprinderilor

Existente 6 sept 1940

Români

– 2 – 1 – 11

–

–

–

1 – – 1 10 1 29 5 – –5 3 1– 4 13 1 – 14 – – –– – – –– 27 1 2 26 19 – – 19 107

4

8 103

Comerţul putnean. Prin aşezarea geografică a oraşului Focşani şi a Judeţului Putna, comerţul a luat o mare dezvoltare şi cu 100 de ani în urmă oraşul era o mare piaţă de en-gros. Produse străine erau aduse aici şi apoi distribuite în Moldova-de-Sus şi Moldova-de-Jos. Comercianţii de seamă de origină română au jucat un mare rol, nu numai economic, ci chiar şi politic. Printr-o lipsă de tradiţie sănătoasă, comercianţii români au dispărut încetul cu încetul. Străinii, şi în special evreii, le-au luat locul. Odată cu trecerea comerţului în mâini străine, oraşul a început să înceteze a mai fi o piaţă de en-gros. Pe deoparte construcţia căilor ferate, iar pe de altă parte încetarea oraşului Galaţi de a mai fi port franc [franc, -ă, adv., deschis, sincer; porto-franco - port deschis, n. e.]. Principalele produse ce se vând peste marginile judeţului sunt: vinuri, material lemnos, vite, fructe, zarzavaturi, zahăr, mezeluri, pielărie, produse chimice. Produse cumpărate din afara judeţului: produse metalurgice, manufacturate, textile, sticlărie, articole de menaj. După statistica întocmită de Camera de Comerţ şi Industrie din Focşani, comerţul de produse alimentare, farmacie, editură şi librărie, la 31 decembrie 1942 se află aproape tot în mâinile românilor. 126

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 54. Plute pe Siret (Năneşti)

FOTO Comerţul de manufactură şi confecţiuni, de pielărie şi confecţiuni, articole electrotehnice, unelte agricole, sticlărie, şi articole de menaj, articole de vopselărie, şi produse chimice se afla şi astăzi în majoritate în proprietatea evreilor. În ultimii ani, comerţul a început să treacă iarăşi în mâini româneşti şi cifrele următoare sunt concludente: Mişcarea firmelor comerciale pe timpul de la septembrie 1940-31 decembrie 1942

21 Cereale, legume, furaje Produse alimentare (coloniale şi 1109 delicatese, bodegă,restaurant, băuturi) 26 Farmacie, drog., parfumerie 3 Vopselărie şi produse chimice 23 Hârtie, editură, librărie, papetărie 39 Produse textile (manufacturi şi confecţiuni) 27 Pielărie şi confecţiuni din piele 43 Lemnului şi materialelor de construcţie 15 Fierărie, maşini şi unelte agricole; articole electro-tehnice şi sanitare, sticlărie şi articole de

11 117

1 31 43 1183

32 154

8 46

24 108

1 38

1

6 2 3

4 1

28 4 26

5 11 3

4 1

1 10 3

23

4

58

144

24

120

11 8

3 4

35 17

46 27

4 3

42 24

10

3

22

33

6

27

127

2 3

6

Existente 31 dec. 1942

Radieri

Înscrieri noi

Existente 31 dec. 1942

Existente 6 sept 1940

TOTAL

Radieri

Înscrieri noi

Existente 6 sept 1940

Existente 31 dec. 1942

Străini

Radieri

Înscrieri noi

Existente 6 sept 1940

Evrei Existente 31 dec. 1942

Radieri

Înscrieri noi

Felul întreprinderilor

Existente 6 sept 1940

Români

1 54 32 1301

11 117

31 15 26

6 2 3

8 2

29 15 29

183

23

28

178

75 43

17 8

7 7

79 44

48

10

9

49

1

2 3

9 56 95 1323

Ion DIACONU (coordonator) menaj Automobile, motociclete, biciclete, accesorii Bijuterii, materiale preţioase, obiecte de artă şi instrumente de precizie Florării şi articole de ornamentaţie Diverse Total

15

*

1

5

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

14

5

5

8

5 1

1 81 65 1375 257

13 133 76 1556

85 554

43 140

18

1

19

7

1

1

14

1

1

1

1

2

2

9

176 1986

42 10 414 57

1 7

50

65 257

13

57 184 223 2020

Târguri anuale. La Vidra (cel mai important), Nămoloasa, Domneşti-Târg, Vizantea, Mărăşeşti, Panciu, Mândrişca, Năruja, Adjud, Vulcăneasa, Bârseşti. Pe lângă schimbul de mărfuri destul de însemnat, fiecare din aceste târguri îşi are pitorescul său. Târguri săptămânale în Focşani, Adjud, Sascut. Concluziuni. Comerţul este o activitate care cere energie, stăruinţă, cunoştinţe şi mai ales ascuţime de spirit. Fiind indispensabile aceste însuşiri, departe este falsa credinţă că numai în ocupaţiunile intelectuale este nevoie de inteligenţă şi cunoştinţe cât mai temeinice. Comerţul modern are nevoie de elemente bine pregătite, teoretic şi practic. Şcoalele comerciale pregătesc cu toată seriozitatea pe viitorii comercianţi. Le dau pe lângă cunoştinţe, şi lozinca că o ţară fără comercianţi harnici şi iscusiţi, pierde din toate punctele de vedere. Comerţul fiind sângele care întreţine viaţa economică a naţiunii trebuie să se bucure de toată atenţia din partea conducătorilor. Îndemnul oficialităţii nu lipseşte şi de aceea nădăjduim că şi la Putna comerţul va lua o dezvoltare care să aducă înavuţirea regiunii noastre. Românul este bine dotat. Să fie mai încrezător în puterile lui şi ale naţiei sale.

128

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

POPULAŢIA JUDEŢULUI PUTNA Situaţia la recensăminte. La 29 decembrie 1930 - primul recensământ de după război -, Judeţul Putna număra 194.105 locuitori1. Anul recensământului 1899 1912 1930 19412

Populaţia Cifre absolute

Indici

151.249 185.260 194.105 219.105

Creşterea anuală

100.0 122.5 128.3 144.9

– 1,73 0,32 1,66

Tabelul I. Creşterea populaţiei în perioada 1899-1941

Cifrele de mai sus ne dau ritmul creşterii populaţiei. Sporul cel mai ridicat se observă în prima perioadă 1899-1912 cu 22,5 faţă de anul iniţial 1899, adică o creştere anuală de l,73%. În a doua perioadă 1912-1930 - perioadă în care se plasează primul Război Mondial, cu una din scenele principale pe teritoriul judeţului - sporul înregistrează numai 5,8% cu o medie anuală pe 0,32%. În 1941 se revine la creşterea dinainte de război cu un spor de 1,66 anual. Judeţul şi ţara

I. II.

Judeţul Putna Judeţul Bacău Judeţul Tecuci Japonia, Canada, Statele Unite

Toate 0-4 ani vârstele 100.0 16.1 100.0 16.3 100.0 17.3 100.0 14.1 100.0 10.4 100 0 9.3

5-9 ani 12.3 12.0 12.6 12.1 10.9 10.3

10-14 ani 6.4 7.6 7.5 10.5 10.4 9.8

15-19 ani 10.8 11.3 11.8 9.8 10.0 9.4

20-24 ani 9.8 9.4 9.0 8.8 8.8 8.7

Influenţa nefavorabilă a războiului se observă şi la distribuţia pe vârste a populaţiei. În tabloul 2 am luat trei judeţe, în cari războiul s-a manifestat din plin. Proporţiile din coloana 6-a manifestă o scădere bruscă faţă de cele din coloana 5-a. 1

Inclusiv Satul Belciug-Năneşti care a fost recenzat la Judeţul Putna. Populaţia probabilă la 1 septembrie 1941 calculată după cifrele provizorii ale recensământului din 6 aprilie 1941. 129 2

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Vârsta de 10-14 ani, în 1930, corespunde cu epoca de procreare, epoca războiului. De altfel nici anii anteriori, nici degringolada care a urmat războiului nu au favorizat o creştere a populaţiei. Nu avem încă rezultatele recensământului ultim, dar acesta va marca acelaşi gol în grupa de vârste de la 20-24 ani. Pentru a evidenţia anormalul acestui fapt, am luat a doua serie de proporţii referitoare la trei ţâri cari n-au luat parte la război sau au luat într-o foarte mică măsură. Se observă aici descreşterea lentă a cifrelor. Dar să revenim la cifrele iniţiale. În 1930, 76,2% din populaţia judeţului era stabilită la ţară şi 23,8% era populaţie urbană. Diferenţa mare. faţă de 1912 rezultă din mărirea numărului oraşelor cu Adjud şi Mărăşeşti. Din această cauză procentul de populaţie urbană se ridică de la 18,1 la 23,8 în 1930. Dacă totalizam pentru 1912 populaţia celor cinci oraşe din 1930 procentul ar fi de 23,4, deci între 1912 şi 1930 creşterea populaţiei la oraşe e aproape nulă, ceea ce demonstrează o pasivitate a lor. 1839 Cifre Proporţii absolute Populaţia totală 151.249 100.0 20.6 Mediul Urban1 31.151 Mediul Rural 120.098 79.4

19 12 Cifre Proporţii absolute 185.260 100.0 33.547 18.1 151.713 81.9

19 3 0 Cifre Proporţii absolute 194.105 100.0 46.225 23.8 147.880 76.2

Populaţia Judeţului Putna la recensăminte pe medii.

Tabloul 3

Tabloul 4 cuprinde situaţia pe plăşi după împărţirea administrativă actuală. Plasa Panciu e deficitară, cu un procent de 1,7 faţă de 1912. Nivelul atât de scăzut al sporului îl dă regiunea care cuprinde: Panciu, Satu-Nou, Neicu, Străoane-de-Jos, Străoane-de-Sus, Moviliţa, Mănăstioara, toate deficitare. Această situaţie rea se continuă până la Ireşti şi Vidra, iar spre sud până la Făurei. Regiunea în cauză coincide cu un sector important din fostul război. În Plasa Focşani - fără sporul înregistrat la capitala judeţului -, situaţia ar fi aproape aceeaşi ca la Panciu, din cauza regiunii inundabile din sud-est. Comunele Călieni, Năneşti, Nămoloasa-Sat şi Nămoloasa-Târg, au cifra populaţiei inferioară celei din recensământul din 1912. În rest, plasa cea mai favorizată - relativ - este Adjudul. Vrancea şi Odobeşti prezintă un spor modest de populaţie.

1

Fără comunele suburbane. 130

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 51 Creşterea populaţiei pe comune (diferenţa între 1912 şi 1930, procente). Tabloul 4

131

Ion DIACONU (coordonator)

*

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 50 Sporul de populaţie pe plăşi 1912-1930. Diagrama I La populaţiile de tip regresiv, Franţa, situaţia se prezintă invers, proporţia de bătrâni atinge în cantitate proporţia de tineret sau o depăşeşte chiar. Am exemplificat mai sus acest lucru. În mod normal, grupa II (15-49 ani) rămâne aproape neschimbată. Diagrama II, care reprezintă distribuţia populaţiei pe vârste, sex şi mediu, are forma unei piramide. Este interesant de observat cum se evidenţiază populaţia urbană de sex masculin în vârstă de 20-24 ani, vârsta serviciului militar, în timp ce în partea femeilor liniile urbană şi rurală nu se pierd din vedere. A doua observaţie - copiii până la 14 ani sunt mult mai puţini la oraşe decât la sate. 132

Jud. Putna

1912

1930

184.948

193.870

48

A B C D E F

Plasa Adjud „ Focşani „ Năruja „ Odobeşti „ Panciu „ Vidra

37.946 52.212 11.471 25.771 31.153 26.395

41.960 55.610 11.997 26.450 30.618 27.235

10.6 6.5 4.6 2.6

A

Plasa Adjud

37.946

41.960

10.6

1 2 3 4 5

Adjud Adjudul-Vechi Angheleşti Bâlca Bereşti

3.003 1.139 850 1.499 1.001

4.059 1.511 864 1 525 1.158

35.1 32 6 1.6 1.7 15.7

6 7 8 9 10

Burcioaia Ciorani Copâceşti Cornăţel Coţofăneşti

459 905 979 1.199 828

576 .000 .178 .185 1.018

25.4 10.4 20.3

11 12 13 14 15

Domneşti Drăguşeni Mândrişca Orbeni Pănceşti

1.103 1.351 868 1.979 2.838 1912 3.854 514 3.469

.088 1.470 1.100 2.108 3.051 1930 3.917 609 3.657

15 Suraia 16 Vânători 17 Vulturu C

Plasa Năruja

11.471

11.997

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Herăstrău Năruja Nereju Nistoreşti Paltin Păuleşti Spineşti Spulber Vrâncioaia

1.206 1.159 1.743 1.268 1.507 1.389 1.089 939 1.171

1.002 1 350 1.925 1.232 1.632 1.588 1.145 858 1.265

3.2

22 9 8.8 26.7 6.5 7.5

17

1.1 1.3

1.7 18.5 5.4 4-6 16.4 10.4 8.2 14.3 5.1 8.0

16.9 2.8 8.6

Plăşi — Comune

16 17 18 19 20

Parava Păuneşti Pufeşti Rugineşti Sascut

1912

1930

Procent de creştere Procent de scădere

Plăşi Comune

Populaţia

Nr. crt.

1

Populaţia

Procent de creştere Procent de scădere

Nr. crt.

Distribuţia populaţiei pe comune în 1912 şi 1930

1.325 5 263 1.054 1.780 3.288

1.274 5.586 1.151 1.9313.686

21 Scurta 22 Urecheşti 23 Valea-Seacă

1.443 912 2.880

1.550 1.081 2.810

7.4 18.5

B

Plasa Focşani

52212

55 610

6.5

1 2 3 4 5

Focşani Bilieşti Boţârlău Călieni Ciuşlea

25.066 1.892 701 1.567 2.235

28.175 1.881 788 1.425 2.311

12.4 12.4

6 7 8 9 10

Făurei Jorăşti Mândreşti Mirceşti Nămoloasa-Sat

2.033 749 1.503 1.588 1.907

1.592 1.029 1.573 1.739 1.855

37 3 4.6 9.5

11 12 13 14

Nămoloasa-Târg Năneşti Petreşti Răstoaca

7 8 9 10 11 12 13

Găgeşti Ivănceşti Jariştea Miera Păţeşti Reghiu Vărsătura

2.375 1.162 397 1.204 1912 2.746 930 2 840 2.648 1.352 970 1.755

1937 1143 476 1.503 1930 2.923 1.007 3.088 2.773 1.504 1.330 1.769

E 1 2 3 4 5 6

Plasa Panciu Panciu Mărăşeşti Bătineşti Clipiceşti Diocheţi Fitioneşti

31.153 5.204 4.459 1.082 1.240 1.468 1.773

30.618 4.626 4.532 1.197 1.196 1.502 1.808

133

3.8 6.1 9.2 7.9 12 1

3.4

19.2 24.8

24

*) 9.0 21.6

2.7 18.4 1.6

6.4 8.2 8.7 4.7 11,2 37.1 *) U 10.6 3.5 2.3 1.9

1.7 11.1

D Plasa 1 2 3 4 5 6 Nr. crt. F 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Populaţia 1.233 1.238 2.676 2506 1.069 974 992 1203

11 12 13 14

1.258 2.710 3.020 2.969

. c

25 771

26.450

2.6

5.744 1.660 1.203 1.799 1.546 678

4.833 1.722 1.324 875 1.603 699

3.7 10.0 4.0 36 20.9

Odobeşti Andreiaşu Bolotesti Broştejji Câmpineanca Floreşti

Plăşi — Comune 7 Mănăstioara 8 Moviliţa 9 Neicu 10 Pădureni

Plăşi - Comune

15.8

Satu-Nou Străoane-de-Jos Străoane-de-Sus Ţifeşti

Procent de creştere

Populaţia 1912

Plasa Vidra Bârseşti Câmpuri Colacu Găuri Ireşti Mărăşti Negrileşti Răcoasa Soveja Tichiriş Tulnici Vidra Vizantea

1930 26 395 1.454 3.296 1.828 1.622 2.090 885 1.352 2.185 3.385 1240 2.435 2675 1.948

*) Proporţii mai mici de 1.

1.216 2 638 2 985 3.007

27.235 1.460 3.493 1.917 1.685 2.047 941 1.421 2.194 3.798 1.336 2.407 2.584 1.952

P r o P r o

Populaţia

P r o P r o

. crt

Plăşi Comune

21.2

1.2

*) 6.3 8.8 3.3 2.6 1.1

Procent de scădere

3-2 *) 5.9 4.8 3.8 2.3 6.3 5.1 *) 12.2 7.7 1.1 3.4 *)

Tabloul 4

Populaţia până la 20 ani (0-19 inclusiv) dă o proporţie de 45.6 % din total, iar restul de 80 ani (20 şi peste) completează suta cu 54.4. După clasificarea lui Sundbärg1) găsim pentru Judeţul Putna o populaţie de tip progresiv, în plină creştere, cu o medie mai bună decât a ţării întregi. La populaţiile de tip progresiv, România, Japonia, prima grupă - tineretul este cu mult mai numeroasă decât a treia grupă - bătrânii. Vârste 0-14 ani 15-49 ani 50 +

1 2

Judeţul Putna Procente Cifre absolute Procente România Franţa Anglia 2 68.132 35.1 ) 34.7 22.9 24.2 102.934 53.0 51.9 51.6 53.3 23.039 11.9 13.4 25.5 22.5 Clasificarea lui Sundbärg. Tabloul 5

Dr. P. Râmneanţu - Elemente de biometrie medicală şi statistica vitală, 1939;  Vârsta nedeclarată a fost repartizată proporţional.  134

Japonia 36.7 47.8 15.5

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 58. Populaţia în 1930: vârstă, sex, mediu – Diagrama II

O chestiune de prim ordin la recensământul din 1930 a fost problema străinilor de neam românesc, fie că sunt veniţi de sute de ani, fie că sunt mai noi. Juridic, orice criteriu de diferenţiere e susceptibil de discuţii interminabile. Nici Liga Naţiunilor nu a putut ajunge la o definiţie a minorităţilor, definiţie pe care să n-o poată contesta părţile interesate cu lux de argumente. Meritul celor care au executat recensământul nostru constă în a fi reuşit să circumscrie fiecare categorie de străini, întrebând - populaţia a răspuns la aceleaşi întrebări - care sunt: a). neamul de care se simte legat sufleteşte; b). religia pe care-o practică; c). limba maternă vorbită; d). cetăţenia. Din acest punct de vedere situaţia se prezintă aşa cum e înfăţişată în tabloul de mai jos: Neamul Români

1 2

Cifre absolute Total1

Urban2

181.081 49.545

Proporţii Rural

Total

Urban

Rural

131.436

93 3

84.6

97.1

3.5

10.9

0.4

0.1

1.3

Evrei

6.888

6 378

510

Ţigani

2.250

424

1.826

Unguri

2.106

861

1.245

1.1

1.5

0.9

Germani

347

243

104

0.2

0.3

*

Ruşi

258

58. 683

61

0.1

1.4

*

Armeni

241

236

5

0.1

1.2

*

1.2

Unde este cifra 194.105 s-a calculat şi Satul Belciug-Năneşti, 235 locuitori; Inclusiv suburbanele. 135

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Alţii

934

699

235

0.5

100.0

*

Total

194.105

58.683

135.422

100.0

100.0

100.0

Populaţia după neam Tabloul 6 Românii formează deci marea majoritate a populaţiei 93.3%, într-o proporţie mai ridicată la sate, 97-1 decât la oraşe unde la cei 84,6% români se adaugă 10.9% evrei, minoritatea cea mai numeroasă şi pe întreg judeţul. Oraşul Focşani contribuie cu 13.1%. Este totuşi o proporţie scăzută dacă o comparăm cu judeţele mai nordice, dar cu cât coborâm spre sud proporţia scade. Proporţii români evrei Dorohoi 61.2 36.5 Botoşani 60.2 35.3 Iaşi 61.4 33.7 Vaslui 72.5 21.4 Bacău 62.5 30.3 Focşani 81.3 13.1 Râmnicul Sărat 89.2 6.9 Buzău 4.7 91.6 Tabloul 7. Proporţia de evrei în oraşele de pe linia Dorohoi-Buzău Oraşe

Cifrele din tabloul 6 sunt confirmate de distribuţia populaţiei după religii, tabloul 8. Şi aici - după religia ortodoxă, religia dominantă a populaţiei româneşti - urmează imediat evreii cu religia mozaică cu 7.054 de unităţi. Aici, un lucru interesant - dacă în privinţa neamului evreii au fost mai largi, declarând că în Ţara Românească se simt legaţi de neamul românesc, apoi atunci când e vorba de religie se strâng în interiorul mozaismului fără rezerve. Astfel se justifică diferenţa. Religia Cifre absolute Proporţii Total

Urban

Rural

Total

Ortodoxă Mozaică Romano-catolici Greco-catolici Reformaţi Calvini Altele

182.767 7.054 3.152 385 230 517

49.956 6.540 1.301 332 124 430

132,811 514 1.851 53 106 87

94.2 3.6 1.6 02 0.1 0.3

Total . .

194.105

58.683

135.422

100.0

Distribuţia populaţiei după religie 136

Urban 85.1 11.1 2.2 0.6 0.2 0.8

Rural 98.1 0.4 1.4 * * *

100 100.0 Tabloul 8

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Celelalte religii abia ating un procent de 2%. În mediul urban ortodocşii sunt 85,1%, mozaicii 11.1%, celelalte religii nu trec de 3,8%. La ţară ortodocşii sunt de 98%. Limba maternă are aproape aceeaşi distribuţie ca şi neamul numai că al treilea loc îl ocupă ungurii, locul al patrulea îl ocupă ţiganii. Limba maternă Româna Idiş Ungara Ţigăneasca Germana Rusa Altele Total

Cifre absolute

Proporţii

Total

Urban

Rural

Total

Urban

185.014

52.529

4.577 2 149 997 347 280 741 194.105

132.485

95.3

89.5

97.8

4.213 761 143 235 221 581

364 1388 854 112 59 160

2.4 1.1 0.5 0.2 0.1 0.4

7.2 1.3 0.2 0.4 0.4 1.0

0.3 1.0 0.6 * * *

58 683

135.422

100.0

100.0

Distribuţia populaţiei după limba maternă

Rural

100.0

Tabloul 9

În concluzie străinii de neam sunt reprezentaţi în cifră apreciabilă de evrei, cari locuiesc în oraşe. Dacă privim chestiunea á la longue vor dispare şi aceştia pe cale biologică. Sporul de populaţie în mediul urban nu se datorează excedentului născuţilor faţă de morţi - natalitatea fiind scăzută până aproape de nivelul mortalităţii - ci exodului de populaţie rurală unde proporţia de evrei este de numai 0,4%. De altfel, vom vedea la capitolul mişcării populaţiei că românii dau un spor natural de populaţie mai mare decât evreii. * * * O altă problemă importantă este ştiinţa de carte, tabloul 10. Cu toate eforturile aparente în această direcţie, constatăm totuşi un procent impresionant, de analfabetism1) 40.4%. În 1912 erau 43.3% ştiutori de carte, în 1930 se ridică la abia 59.6%. Evident că suntem în progres dacă vom compara aceste cifre cu ştiinţa de carte din 1898-1903, tabloul 11. Sexe Masc. Fem. Total

Total Populaţia Ştiu de la 7 ani carte 75.948 56.471 75 885 33.610 151.833 90.081

Urban Rural Populaţia Ştiu % Populaţia de Ştiu de la 7 ani carte la 7 ani carte 74.4 25.192 21.050 83.8 50.756 35.421 44.5 23.742 15.434 65.3 52.143 18.176 59.6 48.934 36 484 74,8 102.899 53.597 %

Ştiinţa de carte în 1930 1

Tabloul 10

Intră în calcul populaţia de la 7 mai în sus. 137

% 70.1 35.1 52.4

ION DIACONU (coordonator) *

Anul 1898 1899 1900 1901 1902 1903

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Total M F 50.2 19-6 49.8 16.3 48.7 17.0 47.1 14.9 52.6 18.4 50.7 16.9

Urban M F 86.1 59.9 87,4 01.1 88.3 66.2 86.4 56.8 86.3 59.5 86.3 68.6

Rural M F 40.7 9.0 43.7 9.1 42.4 9.1 41.4 8.8 46.1 10.6 45.5 9.3

Tabloul 11 Procentul căsătoriţilor cari au ştiut să semneze în registru Procentul ştiutorilor de carte este totdeauna mai ridicat în mediul urban decât în cel rural şi pentru sexul feminin şi pentru sexul masculin, care păstrează o superioritate în ambele medii. Cei mai mulţi au rămas cu şcoala primară 86.2% în tot judeţul, proporţia urcându-se la 94,3°/0 în mediul rural. Urmează apoi instrucţia secundară unde oraşele au beneficiat în proporţie de 12,5°/0 din populaţia lor faţă de 3,2 aportul rural, tabloul 12. Total Instrucţia Ştiutori de carte lnstr. extra şcolară Instr. primară Instr. secundară Instr. profesională Instr. universitară Instr. altor şc. sup.

Pop. totală de la 7 ani

Urban

Cifre Proporţii absolute 90081 766 77.576 6.257 4.225 879 378 151 833

Cifre absolute

100.0 0.8 86.2 6.9 4.7 0.9 0.5

Rural

Proporţii

36.484 480 26 985 4.608 3.342 724 345 48.934

100.0 1.4 73.9 12.5 9.3 2.0 0.9

Ştiinţa de carte după gradul de instrucţie.

Cifre Proporţii absolute 53.597 286 50.591 1.649 883 155 33 102.899

100.0 0.5 94.3 3.2 16 03 *

Tabloul 12

În mediul rural din 53.597 ştiutori de carte, găsim numai 2.720 persoane cu instrucţia superioară celei primare. Şcolile profesionale ocupă locul al treilea, după liceu, cu 4.225 unităţi. Categorii de profesii

Total

Felul instrucţiei Instruirea secundară

Toate profesiile Activi Auxiliari membri ai familiei Neactivi şi întreţinuţi

6257 2289 446 3522

11729 4902 729 6108 138

Profesională

Universitară

Alte şc. sup.

4225 1857 282 2086

879 486 393

378 270 1 107

ION DIACONU (coordonator) *

Instituţii publice Exploatarea solului Comerţ Transporturi Credit, reprez., ag. comerţ Diverse Total Instituţii publice Exploatarea solului Comerţ Transporturi Credit, reprez., ag. comerţ Diverse

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA Medii întrunite 1.874 3.537 1.388 2.378 711 1.273 377 770 137 347 1.770 3.434 Mediul urban 4608 9019 1314 2695 607 1077 628 1141 326 682 129 321 1604 3103

999 840 494 370 182 1.340

447 115 55 12 12 238

217 35 13 11 16 86

3342 819 367 450 334 165 1207

724 355 80 51 11 11 216

345 207 23 12 11 16 76

Ştiinţa de carte după felul instrucţiei şi profesia.

Tabloul 13

Tabloul 13 ne arată ce ocupaţii au cei 11.739 de locuitori cu instrucţia superioară şcolii primare. De remarcat că 6.108 persoane nu aduc nici un aport direct Statului, care a făcut atâtea eforturi pentru învăţământ. Din acestea, 500 de persoane cu studii superioare nu au nicio ocupaţie, pe de altă parte avem numai în administraţia publică 592 de locuri ocupate de absolvenţi ai şcolii primare. Am putea extinde şi mai mult problema ştiinţei de carte şi a profesiilor, dar am eşi din limitele impuse de programul monografiei de faţă. Ne rezervăm s-o facem în cadrul unui alt studiu mai amplu. II. Mişcarea populaţiei. Pentru a completa o privire de ansamblu asupra acestui subiect, am socotit necesară o analiză succintă a fenomenelor demografice - naşteri, decese, căsătorii, divorţuri - pe zece ani actuali dar neinfluenţaţi într-o măsură prea mare de criza prin care trecem. Anul

Populaţia probabilă la 1 iulie

Proporţii la 1000 locuitori

Cifre absolute Născuţi

Morţi

Dec. ExCăsăt. Div. N. M. sub 1 cedent an

Nat.

Mort.

Exc.

Mort. Infantila

Mediul Urban şi Rural 1930

192.104

7.666

3.980 3.686 1.654 118

131 1.509

39.9

20.7

19.2

19.7

1931

195.575

7.752

4.080 3.672 '1.675 115

140 1.456

39.6

20.9

18.7

18.8

J932

199.627

8.434

4.913 3.521 1.902 131

164 1.723

42.2

24.6

17.6

20.4

1933

202.749

7.667

3.679 3.988 1.424 116

172 1.320

37.8

18.1

19.7

17.2

139

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

1934

206.690

7.7)2

4.949 2.763 1.860 154

216 1.562

37.3

23 9

13.4

20.3

1935

209.131

7.452

4.373 3.079 1.592 158

168 1.447

35 6

20.9

14.7

19.4

1936

212.252

7.520

5.053 2.467 1.739 199

200 1.551

35.4

23.8

11.6

20.6

1937

214.997

7.252

4.180 3.072 1.903 239

190 1.340

33 7

19.4

14.3

18.5

1938

217.569

7.177

4.712 2.465 1.657 186

208 1.466

33.0

21 7

11.3

20.4

1939

219.793

7.015

4.679 2.336 1.456 124

197 1.396

31.9

21.3

10.6

19.9

Mediul Rural 1930

148.257

6.543

3.130 3.413 1.302

86

88 1.294

44.1

21.1

23.0

19.8

1931

150.721

6.698

3.233 3.465 1.382

68

92 1.276

44.4

21.5

22.9

19.1

1932

154.521

7.315

4.007 3.308 1.573

93

119 1.518

47.3

25.9

21.4

20.8

1933

157.431

6.625

2.900 3.725 1.092

84

118 1.154

42.1

18.4

23.7

17.4

1934

161.163

6.686

4.066 2.620 1.506

96

141 1.346

41.5

25.2

16.3

20.1

1935

163.572

6.546

3.439 3.107 1.230 108

122 1.224

40.0

21.0

19.0

18.7

1936

166.670

6.548

4.068 2.480 1.351 145

138 1.337

39.3

24.4

14.9

20.4

1937

169.424

6.267

3.182 3.085 1.485 175

123 .1.137

37.0

18.8

18.2

18.1

1938

172.117

6.191

3.629 2.562 1.302 117

147 1.229

36 0

21.1

14.9

19.9

1939

174 370

6.007

3.652 2.355 1.016

135 1.224

34.4

20 9

13.5

20.4

76

Mişcarea populaţiei în anii 1930-1939

Media anuală pe perioade de câte 5 ani Mediul Urban şi Rural 19301934

199.349

7.846

4.320

3 526 1.703 126

164 1.514

19351939

214.748

7.283

4.599

2.683

192 1.440

1.669 181

Tabloul 14

Mediul R u r a 1 19301934

154.418

6.773

3.467

3.306 1.371

85

111 1.317

19351939

169.230

6.3U

3.594

2.717 1.276 124

133 1.230

Din simpla înşirare a valorilor anuale ale acestor fenomene demografice tabloul 14 -, ne facem o idee despre: a) caracterul pronunţat descendent al natalităţii; b) mortalitatea care gravitează cu oscilaţii egale în jurul proporţiei de 21.5%. c) concluzia acestor două caracteristici: scăderea excedentului, Diagrama a III-a. 140

ION DIACONU (coordonator) *

Anii 1890 1391 1892 1893 1894 1895 1896 1897 1898

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Proporţii la 1000 locuitori Natalitate Mortalitate 36.06 30.14 39.81 34 90 36.33 41.84 39.90 29.16 37.73 27.90 41.27 27.68 38.52 29.60 39.41 31.56 34.04 24.70

Natalitatea şi mortalitatea în 1890-1898 Tabloul 15

În adevăr mediile pe cinci ani demonstrează ceea ce am afirmat mai sus. Pe baza proporţiilor anuale de natalitate şi mortalitate şi comparându-le cu natalitatea şi mortalitatea unei perioade dinainte de război - am luat 1890-1899 -, am calculat tendinţa de lungă durată, care grafic e reprezentată prin diagrama IV. Este evident pentru toată lumea caracterul alarmant pe care-l prezintă viitorul — apropiat chiar — al populaţiei judeţului în cazul că nu se vor putea lua măsurile necesare în această privinţă.

Fig. 53 – Diagrama III

Aproape tot excedentul populaţiei aparţine mediului rural, în toată această perioadă (1930-1939) excedentul oraşelor abia numără 929 unităţi. 141

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Dacă populaţia oraşelor a crescut totuşi în acest timp, creşterea se datorează exodului de populaţie rurală către oraş.

Fig. 54 – Diagrama IV

E cazul să relevăm un fapt, că străinii cari ocupă un loc apreciabil în populaţia oraşelor descresc pe cale naturală. Intră în această categorie evreii. În prima jumătate a perioadei considerate au avut 546 de născuţi şi 457 morţi, în a doua jumătate au avut numai 306 născut faţă de 386 morţi. * * * Deşi natalitatea scade oarecum rapid, totuşi rămâne mult superioară natalităţii pe ţară. Raportul este de 35.4% Judeţul Putna faţă de 31,5 ţara întreagă, Moldova deţinând o proporţie de 39.1% în 1936.

Fig. 55

Câteva cauze de deces Diagrama V

142

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Ca să scoatem în evidenţă caracterul favorabil al natalităţii noastre vom aminti că România ocupă primul loc după care vin: Japonia, Iugoslavia, Portugalia etc. Din nenorocire ocupăm primul loc şi cu mortalitatea, în special cu mortalitatea infantilă. Este adevărat că o găsim mult reducă faţă de anii de care am mai vorbit, dar nu ilustrează totuşi eforturile sanitare de până acum. O politică demografică şi în special o politică sanitară preventivă găseşte aici un câmp vast şi prielnic pentru ameliorarea acestui neajuns. Diagrama 5 reprezintă grafic cauzele de deces cele mai frecventate. Se observă la toate un ciclu de doi ani (anii cu soţ) periodicitatea imprimată şi la mortalitatea generală, fără însă s-o găsim, cum poate era de aşteptat şi la natalitate. Aceeaşi alură ciclică o întâlnim în schimb la distribuţia deceselor pe vârste, decesele până la 9 ani. Cauze de deces 1 Boli infantile şi paraz. 2 Cancer şi alte tumori 3 Boli generale, sânge şi Intoxicaţii 4 Bolile sistemului nervos 5 Bolile apar. circ. 6 Bolile apar. respir. 7 Bolile apar. Digestiv 8 Bolile aparatului uro-gen. 9 Boli puerperale 10 Boli de piele şi oase 11 Bolile primei copilării 12 Senilitate 13 Morţi violente şi accidente 14 Nespecif. sau rău definite Total . . .

Cifre absolute anuale 1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938 1939 549 596 426 855 661 659 512 601 623 48

89

63

70

77

86

84

84

81

75 105 99 58 108 161 136 155 137 112 126 95 135 144 157 148 139 150 198 253 264 236 281 312 299 358 344 717 897 691 826 817 844 640 1014 911 475 996 328 1090 585 918 637 552 95 162 153 126 128 166 139 180 201 31 39 45 31 22 43 37 31 26 12 15 17 8 9 9 13 6 8 931 969 816 889 819 887 800 795 816 509 467 498 441 529 600 532 487 535 171 161 155 159 160 167 151 162 183 157 38 26 25 33 44 81 63 112 4080 4913 3679 4949 4373 5053 4180 4712 4679

Morţii pe cauze de deces.

Tabloul 16

Fără să intrăm în amănunte vom spune că în lunile iulie-octombrie sunt cele mai frecvente decese ale aparatului digestiv - în special diareea şi enterita sub 2 ani. Aparatul respirator - pneumonii, bronşita mai puţin -, prezintă frecvenţele cele mai numeroase în lunile de iarnă şi primăvară. Atât diagrama deceselor pe grupe de vârsta cât şi aceea pe cauze evidenţiază punctele nevralgice în această spinoasă problemă a mortalităţii. 143

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

55-64

65-74

75+

Nedecl.

194 173 182 180 187 '217 196 222 203

45-54

146 120 122 110 113 122 124 78 67

35-44

87 85 41 51 53 73 73 85 107

25-34

20-24

62 69 51 73 84 118 87 94 39

15-19

10-14

1.456 672 171 1.723 1,138 183 1.320 421 109 1.562 1.487 195 1.447 706 166 1.551 1.017 169 1.340 570 137 1.466 896 177 1.396 866 178

5-9

4.080 4.913 3.679 4.949 4.373 5.053 4.180 4.712 4.679

1-4

0-1

1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938 1939

Total

Anul

Grupe de vârste – Cifre absolute

169 193 186 133 197 231 207 208 203

219 231 234 207 277 296 287 271 298

243 283 278 247 314 352 327 380 343

315 330 327 328 377 411 394 381 445

344 385 408 376 451 495 435 453 482

2 1 1 3 1 2

Tabloul 17

Fig. 61 Decesele pe grupe de vârstă

Bazaţi pe cifrele de mai sus suntem îndreptăţiţi să facem următoarele constatări: 144

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

1. Recensămintele ne arată un spor apreciabil de populaţie datorit numai creşterii naturale, biologice, judeţul neexercitând nici o atracţie pentru lumea din afară. 2. Sporul de populaţie, redus în bună parte de Războiul Mondial cât şi degringolada de după război şi-a revenit la ritmul normal de creştere din perioada 1890-1912. 3. În locul unei probleme a minorităţilor mai curând am ridica una a evreilor, ceilalţi străini fiind în număr neînsemnat. 4. Analiza dinamică (în timp), a populaţiei, deşi ne arată încă un excedent important, totuşi semnalează o scădere pronunţată a natalităţii şi caracterul staţionar al mortalităţii. 5. Mortalitatea foarte mare printre copii, până la 4 ani. 6. Cauzele cele mai frecvente de decese sunt: a) bolile primei copilării; b) bolile aparatului digestiv; c) bolile aparatului respirator; d) bolile infecţioase şi parazitare. În ceea ce priveşte o politică demografică, este bine să se ia măsuri înainte de a se ajunge în situaţia Franţei. Germania şi Italia au făcut acest lucru la timp şi rezultatele sunt satisfăcătoare. Lucrări consultate: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Recensământul General al Populaţiei din 1930; Dr. Sabin Manuilă şi Dr. D. C. Georgescu, Populaţia României; N. St. Georgescu-Roegen, Metoda Statistică; Dr. P. Râmneanţu, Elemente de Biometrie medicală şi statistică vitală; Buletinul Demografic al României 1932-1941; Mişcarea populaţiei României 1931-1936; Mişcarea populaţiei României în 1900; Mişcarea populaţiei României în 1901-1903.

145

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

STAREA SANITARĂ A JUDEŢULUI PUTNA Primele date pe care le cunoaştem despre organizarea sanitară a Judeţului Putna datează din anul 1803 când, după cum reiese din arhivele citate de către Inspectorul Sanitar, dr. V. Mihail. A fost numit medic comunal la Focşani dr. Spiridon Kaligherus. Prin Legea din 1853, Domnitorul Barbu Ştirbei a înfiinţat câte un medic primar în fiecare judeţ, iar prin Decretul Regal din 1862, medicii de judeţ devin medici primari de judeţ. În 1866 Judeţul Putna avea următoarea organizare sanitară: Medic primar, fizicul [care există materialiceşte, n. e.] A. Lascar; 2 medici de plasă: fizicii: Z. L. Ialuş şi Bălăcescu; 2 medici de oraşe şi spitale, fără titlu de Doctor: E. Weiner şi M. Şapira; 3 subchirurgi: C Şerbănescu, I. Pitiş şi St. Apostolescu; 6 moaşe. În 1906 erau: 1 medic primar de judeţ; În mediul urban În mediul rural La Focşani: 1 medic de oraş; 4 medici de plasă; 4 agenţi sanitari; 13 agenţi sanitari; 3 moaşe; 14 moaşe. La Odobeşti: 1 agent sanitar, 1 moaşă; La Panciu: 1 agent sanitar, 1 moaşă; La Adjud: 1 agent sanitar. Spitale: Spitalul Focşani: spital cu 30 paturi, având ca personal: 1 medic, 1 intendent, 1 subchirurg, 1 moaşă, 8 servitori; Spitalul ,,Profetul Samoil”, spital cu 30 paturi. Nu avem date asupra personalului, dar ştim că este cel mai vechi spital din judeţ, datând din 1820; Odobeşti: spital cu 10 paturi; personal: 1 medic, 1 subchirurg intendent, 4 servitori; Panciu: spital cu 10 paturi; personal: 1 medic, 1 subchirurg intendent, 5 servitori; Adjud: spital cu 12 paturi; personal: 1 medic, 1 subchirurg intendent, 3 servitori; Vidra: spital cu 58 paturi; personal: 1 medic, 1 subchirurg intendent, 2 moaşe, 13 servitori. În 1907 s-a înfiinţat Spitalul Comunal din Mărăşeşti. 146

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În 1910 s-a înfiinţat Spitalul Jubiliar Carol I din Năruja. Medici primari ai judeţului au fost: din 1883-1909 Dr. Grigore Mihăilescu; 1909-1941 Dr. I Panea. Dintre figurile medicinii curative din trecut, se disting câteva personalităţi a căror muncă neobosită a trecut limitele judeţului nostru, folosind şi judeţelor învecinate. Dr. Ionescu, medicul Spitalului judeţean; Dr. Liviu Buteanu şi General Dr. Macridescu Medici Primari ai Spitalului Profetul Samoil. Dr. Carnabel, medic al spitalului Vidra. Un minunat chip de apostol, tipul practicianului blând, tămăduitor nu numai al trupului, ci şi al sufletului, a fost Doctorul I. Zaremba.

Fig. 62 Spitalul ,,Profetul Samoil”

Fig. 63 Spitalul Mărăşeşti

147

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Astăzi, deşi în vigoare, Dr. N. Iancu, marele chirurg al Focşanilor, ne apare ca o netăgăduită personalitate a istoriei medicinii din acest judeţ. Circumscripţii sanitare în anul 1909 erau următoarele: Odobeşti, Adjud, Vidra, Panciu, Suraia. În anul 1910 au luat fiinţă circumscripţiile: Bârseşti, Câmpuri, Năruja, Păuneşti, Sascut. În anul 1914 a luat fiinţă circumscripţia Boloteşti. În anul 1921 a luat fiinţă circumscripţia Mirceşti. În anul 1935 au luat fiinţă circumscripţiile: Străoane, Floreşti, Jariştea, În anul 1936 au luat fiinţă circumscripţiile: Orbeni, Ţifeşti. În anul 1937 a luat fiinţă circumscripţia Mera. În anul 1938 a luat fiinţă circumscripţia Nămoloasa. În anul 1940 au luat fiinţă circumscripţiile: Movilița, Rugineşti, Nereju, Vizantea. Situaţia actuală. În mediul urban avem: Oraşul Focşani - Serviciul sanitar oraş: 1 medic şef, 1 medic sanitar, 3 agenţi sanitari; 1 soră de ocrotire; 1 laborantă; 3 pers. administrativ; 3 persoane de serviciu.

Fig. 64 Spitalul de la Vidra

Spitalul Judeţean Focşani cu: 140 paturi, 2 medici primari, 3 medici secundari, 2 oficianţi sanitari, 2 moaşe, 3 personal administrativ, 9 infirmiere, 10 persoane de serviciu. Spitalul ,,Profetul Samoil” cu: 40 paturi, 1 medic primar, 1 medic secundar, 1 moaşă, 1 infirmieră, 1 intendent, 11 persoane de serviciu. 148

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Spitalul de Ochi cu: 20 paturi; 1 medic primar, 1 oficiant sanitar, 5 persoane de serviciu. Pe lângă aceste instituţii de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii mai posedă în Focşani un Aşezământ pentru Ocrotirea Fetelor, cu 80 fete ocrotite. Instituţii de sănătate publică mai posedă în Focşani: Casa Asigurărilor Sociale care are un dispensar polivalent. M. A. N. are un spital militar cu mai multe secţii: C. F. R., care are un medic consultant; Societatea „Principele Mircea”, care are un dispensar de puericultură. Odobeşti - Spitalul Odobeşti cu 20 paturi cu băi populare. Mărăşeşti - Spitalul Mărăşesti cu 20 paturi cu băile populare din faţa Spitalului Mărăşeşti în curs de construcţie, făcute de Primăria Mărăşeşti în colaborare cu Ministerul Sănătăţii. Adjud - Spitalul Adjud cu 25 paturi; băile personalului C. F. R.; băile cu staţiune de deparazitare din Gara Adjud; băile publice din Adjud în curs de construcţie. Panciu - Circumscripţie rurală. În afară de instituţiile Ministerului Sănătăţii, Casa Asigurărilor Sociale mai are câte un serviciu medical şi de consultaţii la: Mărăşeşti, Odobeşti, Adjud şi Sascut, iar Căile Ferate Române la Mărăşesti şi Adjud. În mediul rural. Spitalul mixt Vidra cu: 20 paturi pentru boli comune şi cu secţia de tuberculoşi cu 30 paturi. În curtea spitalului funcţionează o baie publică populară. 20 de Circumscripţii rurale şi anume: În local propriu Circumscripţia Bârseşti; Circumscripţia Boloteşti; Circumscripţia Mera; Circumscripţia Năruja; Circumscripţia Jariştea; Circumscripţia Păuneşti; Circumscripţia Străoane; Circumscripţia Ţifeşti.

În local închiriat Circumscripţia Moviliţa; Circumscripţia Floreşti; Circumscripţia Nereju; Circumscripţia Nămoloasa; Circumscripţia Vidra (funcţionează în localul spitalului); Circumscripţia Rugineşti; Circumscripţia Suraia; Circumscripţia Sascut; Circumscripţia Soveja; Circumscripţia Orbeni.

Totalul agenţilor sanitari în cuprinsul judeţului afară de Oraşul Focşani este de 53, iar al moaşelor tot 53. 149

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 65 Dispensarul Mera

Fig. 66 Dispensarul Circumscripţiei sanitare, Bârseşti Vrancea

În curs de construcţii avem începute, încă din anul 1942, Dispensarul din Câmpuri cu locuinţă de medic şi baie publică. A fost terminat din roşu şi învelit cu tablă. Dispensarul Năneşti cu locuinţă pentru medic şi baie publică, construcţie începută din donaţia marelui filantrop Vasile Tudorică, industriaş din Năneşti. Dispensarul Panciu cu locuinţă de medic şi baie publică, ambele construite din roşu până aproape de etaj. De asemenea mai sunt construite din roşu, tencuite şi acoperite cu tablă băile publice din Mărăşeşti şi din Adjud. 150

ION DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 67 Dispensarul Medical Câmpuri (cu băi publice), în construcţie

În partea cea mai greu accesibilă a judeţului există un spital tip „Regele Carol I”, care din lipsa medicilor n-a funcţionat mult timp, iar acum nu funcţionează, fiind deteriorat de cutremur. Staţii de deparazitare fixe. Se află cuptoare fixe de deparazitare în curtea Dispensarului Străoane şi în curtea Primăriei Tulnici. Etuve de deparazitare Wolf sunt: la Spitalul Vidra, Spitalul Mărăşeşti şi Spitalul Adjud. O etuvă fixă mai există şi la Spitalul Judeţean din Focşani. Fig. 68 Dispensarul Panciu (cu băi publice) în construcţie

Mijloace mobile de deparazitare şi de dezinfecţie. Sunt în cuprinsul judeţului 24 de cuptoare mobile de deparazitare tip „Vasilescu” şi 3 etuve cu aburi. Toate acestea se pot deplasa din comună în comună după nevoi, şi numai datorită lor s-a putut stăvili epidemia de tifos exantematic ce ameninţa să se întindă în timpul acestor două ierni de război. Mişcarea demografică. După date cunoscute de noi astăzi, mişcarea populaţiei din Judeţul Putna ar fi probabil cea din tabloul următor. 151

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 69 Laboratorul de Igienă Focşani

Din aceste date rezultă că avem pe cei 343.900 km2 ai judeţului 219.663 locuitori, deci circa 63,8 locuitori pe km2, ceea ce ar fi apropiat de media generală pe întreaga ţară, care era în anul 1935 de 64,7 (după prof. dr. Gh. Banu). Natalitatea este în continuă scădere în mediul rural, 40,0 în anul 1935, faţă de 22,4 în 1942 şi se prezintă staţionară în mediul urban între cifrele 16,9 şi 19,2. Excedentul natural, de asemenea, are tendinţă la scădere, în special în mediul urban unde apar chiar cifre negative. Numărul divorţaţilor în raport cu numărul căsătoriţilor este mare faţă de alte regiuni ale ţării şi aceasta chiar şi în mediul rural, ceea ce înseamnă că instituţia familiei este supusă la condiţii neprielnice. În ceea ce priveşte cifra născuţilor morţi şi a deceselor sub un an, acestea sunt aproape de media pe întreaga ţară.

Fig. 71 Laboratorul de Igienă Focşani – sala de chimie

152

Se observă o scădere evidentă a mortalităţii infantile, în special în anul 1942 în mediul urban, fapt care se datorează în bună parte sistematizării activităţii sorei de ocrotire din Focşani, cât şi celor 26 dispensare de puericultură care funcţionează în tot cuprinsul judeţului.

14,7 19,0 0,6 11,6 14,9 0.2 14,3 18,2 0,2 11,3 14,9 2,1 10,6 13,5 0.4 9,0 11,7 0,6 4,4 7,3 4,8 6,1 7,5 1,8

15,1 14,9 7,8 16,4 16,2 8,5 17,7 17,5 9,1 15,2 15,1 7,8 13,2 11,7 9,6 6,6 5,6 10,3 13,4 12,2 9,5 6,1 5,4 9,2

10,0 8,9 13,8 11,4 10,7 13,8 12,6 11,8 15,3 11,2 9.0 19,2 8,5 7,5 10,9 7,9 6,5 10,6 10,5 9,6 10,8 8,5 6,3 12,9

Decese sub 1 an

20,9 21,0 20,5 23,8 24,4 21,6 19,4 18,8 21,8 21,7 21,1 23,8 21,3 20,9 22,6 20,3 20,6 19,3 20,8 20,7 21,3 17,3 17.9 17,0

Născuţi morţi

35,6 40,0 19,8 35,4 39,3 21,1 33,7 37,0 21,6 33,0 36,0 21,6 31,9 34,4 22,1 29,0 32,4 18,7 25,2 28,0 16,4 23,5 25,4 18,8

Divorţuri

1445 1222 223 1551 1337 214 1340 1137 103 1466 1229 237 1396 1224 172 1201 1398 193 977 810 167 895 743 152

Excedent natural

168 122 46 190 137 62 190 123 67 208 147 61 197 135 62 59 109 50 154 84 70 138 80 58

Căsătorii

158 108 50 199 145 54 239 175 64 186 117 69 124 76 48 118 65 53 154 96 58 115 58 57

Decese

Divorţuri

1582 1220 362 1739 1351 388 1903 1485 418 1657 1302 355 1454 1016 438 1493 997 496 1461 1004 457 1348 907 441

Născuţi vii

3079 3107 28 2467 2480 13 3072 3085 13 2463 2562 97 2336 2355 19 2037 2069 32 962 1222 260 1349 1262 87

Decese sub 1 an

4373 3439 934 5053 4068 985 4180 3182 998 4712 3629 1083 4679 3652 1027 4554 3625 929 4553 3411 1142 3816 3001 815

Căsătorii

Excedent natural

7452 6546 906 7520 6548 972 7252 6267 985 7177 6191 986 7015 6007 1008 6591 5694 897 5515 4633 882 5165 4263 902

Decese

209.131 163.572 45.559 211.252 166.670 45.582 214.997 169.424 45.572 217.569 172.117 45.452 219.793 174.370 45.423 223.650 175.714 47.936 218.165 165.181 53.520 220.202 167.250 52.952

Născuţi morţi

Întrunit 1935 Rural Urban Întrunit 1936 Rural Urban Întrunit 1937 Rural Urban Întrunit 1938 Rural Urban Întrunit 1939 Rural Urban Întrunit 1940 Rural Urban Întrunit 1941 Rural Urban Întrunit 1942 Rural Urban

Născuţi vii

Mediul

Populaţia posibilă la 1 Iulie

-Anul

MIŞCAREA DEMOGRAFICA A JUDEŢULUI PUTNA

2,3 1,9 5,0 2,6 2,1 6.3 2,6 2,0 6,8 2,9 2,4 6.1 2,8 2,2 6,1 2.4 1.9 55 2,8 1,8 7,2 2,6 1,9 6,4

19,4 18,7 24,6 20,6 20,4 22,0 18,5 18,1 10,4 20,4 19,9 24,0 19,9 20,4 19,0 22,8 21,1 21,5 17,7 17,5 18,9 17.1 19,9 16,7

-

2

22

3 153

-

-

3 -

– 25

1

3

–

–

_

3 2 16 — 1 — 11 3 — — 9 2 1 1 8 1

1 – 3 3 1 74 4 1 55 4 3 10

2

1

8

1

3

1 35

-

-

3

2

-

- 39

Morţi

-

1 – – –

Bolnavi noi

-

1 2 – –

Morţi

1

2 3 – 2

Bolnavi noi

5

13

n -

5 14 4 3 2 67 6 26 26 4 3

Morţi

14

9

_

Bolnavi noi

Urban

7 128

_

Postula Tetanos Oreillon Maligna

Morţi

210

2

Mening.

Bolnavi noi

1

–

Morţi

8

Bolnavi noi

3

Morţi

32

Bolnavi noi

1940 Rural

Poliomelită

1

Morţi

2751 37 379 37 665 23 15 210 7 150 11 12 – 16 377 7 158 18 207 6 4 732 40 294 23 760 22 8

Erizipel

Bolnavi noi

Bolnavi noi

2 1 3 8

Gripă

Morţi

Morţi

Bolnavi noi

1939 Medii întrunite 59 7 21 1940 46 8 9 1941 194 11 22 1942 35 4 61

Morţi

–

Difterie

Bolnavi noi

Morţi

4

Tuse Convul.

Morţi

Bolnavi noi

5

ScarlaTină

8

1938

77

Rugeolă

1982 24 309 24 911 24

Anul

Morţi

Mediul

Tifos exant.

Bolnavi noi

Febră tifoidă

Bolnavi noi

BOLI EPIDEMICE

Întrunit

46

8

9

1

210

7 150 11

12

16

1941 Rural

77

3 21

2

292

3

Urban

117

8

1

1

85

4 116 13 203 6 3 42 5 4 -

Întrunit

194 11 22

3

377

7 158 18 207

4

3

11

3

3

1 74

2 67

6

1

3

1 55

1

-

-

3

1

1

-

6

4

2 67

9

2

4

1 55

8

6

8

1

3

2 10

4

3

2

2

1

1

--

-

1942 Rural

17

1 51

5

Urban

18

3 10

3

698 38 149 18 690 22 34 2 145 5 70 -

3

- 22

-

-

1

1

-

-

1

1

Întrunit

35

4 61

8

732 40 294 23 760 22 11

6 26

2

1

1

1

8

1

4

3 10

-

Bolile contagioase. Tabloul de mai sus ne indică evoluţia bolilor epidemice în ultimii 3 ani. Din acest tablou se vede clar că populaţia Judeţului Putna a suferit adevărate epidemii de boli contagioase. Într-adevăr, atât prin situaţia sa geografică, prin distribuţia căilor de comunicaţie, cât şi prin felul de trai al băştinaşilor şi prin contactul populaţiei imigrate în judeţ, cu prilejul muncilor agricole, judeţul nostru este în permanenţă expus bolilor contagioase. Fiind judeţ de legătură dintre Moldova, Basarabia şi Muntenia şi având cele două noduri importante de cale ferată Mărăşeşti şi Adjud, Focşanii însuşi, având o garnizoană militară foarte încărcată şi mobilă, este expus în permanenţă tifosului exantematic, atât prin contactul cu populaţia flotantă, cu populaţia în trecere prin gări, cât şi prin faptul că mulţi ceferişti îşi au familiile în jurul celor două noduri. Putna fiind un judeţ viticol face ca mulţi muncitori să vie din alte judeţe ale ţării spre a lucra viile. De aci iarăşi noi posibilităţi de îmbolnăviri, posibilităţi, cari cresc de asemeni prin modul cum sunt cazaţi şi întreţinuţi cei mai mulţi din aceşti lucrători. Este un miracol că numărul bolilor contagioase n-a fost mult mai ridicat în cursul celor 2 ani de război. Personalul medical şi auxiliar a depus o muncă epuizantă în cursul acestor 2 ani pentru combaterea bolilor contagioase, mai ales ţinând seama de numărul redus al medicilor şi agenţilor sanitari, datorită mobilizărilor şi concentrărilor. Dintre bolile contagioase: rujeola, tusea convulsivă, scarlatina, febra tifoidă, oreionul, cărbunele şi tifosul exantematic sunt cele mai frecvente. Împotriva febrei tifoide s-a luptat, în special, prin vaccinările în masă, ce s-au efectuat în anii 1940, 1941 şi 1942. Împotriva tifosului exantematic, prin deparazitările masive executate. Dăm mai jos tabloul deparazitărilor şi vaccinărilor efectuate. Deparazitări şi vaccinări anul 1938 1939 1940 1941 1942

mediul întrunit întrunit rural urban întruni rural urban întrunit rural urban întrunit

nr. deparazitărilor 452 5.545 13.302 7.867 21.169 29.051 11.302 40.353 25.117 11.578 36.695

B. C. G. 911 682 646 1.118 1.764 543 856 1.399 723 868 1.591

Anititifice 127 5.648 11.936 15.664 27.600 228.106 23.802 251.908 4.615 8.304 12.919 154

vaccinări antidifterice 4.389 5.058 13.063 1.460 14.523 14.486 1.526 16.012 8.893 646 9.539

Anti scarlatinoase 3.230

1.592 3.155 4.747 6.776 6.775 13.551

BOLILE SOCIALE Observând evoluţia bolilor sociale din tabloul de mai jos ne dăm seama că paludismul ţine locul de frunte.

Rural Urban Întrunit

287 172 213 77 65 83 364 237 296

20 196 3 6 23 202

67 3 70

1273 1 102 1375 1

22 16 38

21 17 38

4

1941

Rural Urban Întrunit

338 225 178 70 47 121 408 272 299

31 627 1 39 32 666

95 4 99

2542 1 219 2761 1

45 34 79

40 35 75

1942

Rural Urban Întrunit

290 214 116 63 54 90 353 268 206

21 358 2 42 23 400

71 1 72

2221 128 2349

32 31 63

26 26 52

1940

4

4 7 11

34 50 84

1 8 9

3 2 5

1 7 8

39 32 71

3 3 6

1 1

20 30 50

8 2 10

24 27 11 8 1

42 40 84 71 50

9 6 10

Morţi

Şancru moale

Bolnavi noi

Morţi

Gonoree

Bolnavi noi

Morţi

Alcoolism

Bolnavi noi

Morţi

Conj. granul.

Bolnavi noi

Morţi

Cancer

Morţi Bolnavi noi

Paludism

Bolnavi noi

Morţi

Pelagră

Bolnavi noi

Morţi

Sifilis

Bolnavi noi

Mediul

Morţi

Anul

Bolnavi noi

Tuberculoză

Tablou pe 5 medii 1938 1939 1940 1941 1942

Întrunite ,, ,, ,, ,,

327 383 364 408 353

164 190 237 272 268

503 348 296 299 206

44 33 23 32 23

516 420 202 666 400

89 52 70 99 72

999 1602 1375 2761 2349

1 1 1 1

55 44 38 79 63

29 39 38 75 52

5 8 4 5

În adevăr, teritoriul Judeţului Putna este brăzdat de numeroase cursuri de apă, are întinse terenuri irigate pentru grădinărie, adesea suferă inundaţii cari lasă în urma lor lacuri şi gropi de apă, toate aceste fiind cele mai prielnice condiţiunii pentru dezvoltarea ţânţarilor vectori de paludism. O asanare a terenurilor malarigene din acest judeţ cu mijloacele şi în timpurile actuale este imposibilă, cu toate că pagubele aduse de această boală anual sunt foarte importante. În adevăr, dacă am socoti numai mâna de lucru pierdută în acest an, am găsi cifre interesante. Dacă cei 2349 bolnavi noi de paludism au avut numai 6 accese paludice, în cursul unui an s-au pierdut cel puţin 14. 094 zile de lucru cari plătite numai cu 300 lei ziua de lucru, revin la suma de 4.228.200 lei, în afară de medicamentele cheltuite cu ei (numai chinină s-a distribuit în cantitate de 28,038 kilograme), de munca inferioară ce depun şi între accese şi de slăbirea constituţională a capitalului uman. Bolnavi de malarie trataţi şi chinina distribuită

Anul

Mediul

Bolnavi de malarie trataţi

Chinină distribuită kg

1938 1939 1940

Întrunit Întrunit Rural Urban Întrunit Rural Urban Întrunit

763 2616 1978 184 2162 2943 337 3280

12,750 17,000 12,621 1,512 14,133 25,904 2,696 28,600

1941

155

Rural Urban Întrunit

1942

3674 282 3956

26,430 1,608 28,038

Ca judeţ de munte cu deficit important de grâu şi cu lipsă de porumb este natural ca numărul pelagroşilor să se menţină ridicat. Raportat la numărul populaţiei, numărul tuberculoşilor se prezintă nu prea ridicat, însă de bună seamă că această moderare este datorită numai imposibilităţilor de descoperire, capitala judeţului fiind excentrică şi depărtată de cele mai multe comune, deci mijloacele de investigaţie radioscopice foarte reduse în marea majoritate a cazurilor. Sifilisul, de asemenea, ocupă un loc de frunte între bolile sociale. Bolnavi de sifilis trataţi Anul

Mediul

Bolnavi de sifilis trataţi

1938 1939 1940

Întrunit Întrunit Rural Urban Întrunit Rural Urban Întrunit Rural Urban Întrunit

732 662 1480 405 1885 1272 413 1685 1097 253 1350

1941 1942

S-au făcut tratamente cu Mercur fiole Bismuth fiole 2792 5531 2906 6044 714 2371 1085 2152 1799 4523 913 1350 629 1386 2736 1542 631 2275 882 1960 1583 4235

Arsenic fiole 14863 10664 6165 1514 7679 3973 2125 6098 563320) grame 146760) grame 710080) grame

Alte fiole 152 174 120 34 154 55 14 69 74 74

41 36 10 24 55

74 118 121 91 33

682 522 702 998 997

147 193 343 198 245

Alte boli

Gonoree

74 111 59 68 92

Scabie

1990 1351 1742 3377 2524

Alcoolism

3066 2551 833 3237 3935

Conj. granul.

1160 14557 1478 12864 1125 7367 1027 6462 1270 7821

Cancer

2909 4638 632 686 1455

Sifilis

F. B. F. 35091 4156 4730 38511 11465 14573 31585 5076 6200 35941 3835 4934 43480 5033 6493

Pelagră

Medii întrunite

B. 33310 33409 28165 28416 33332

Paludism

1938 1939 1940 1941 1942

La domiciliu

T. B. C.

Anul

Consultaţii la dispensar

Epidemici

Consultaţiile date în întreg judeţul în anii 1938-1942 (medii întrunite)

52587 73516 57044 59558 69911

Consultaţii date în anii 1940-1942, mediile urbane, rural, întrunit MEDIUL Rural 1940 Urban Întrunit

17065 21748 11100 9837 28165 31585

4546 530 5076

5775 425 6200

480 150 632

1030 95 1125

4975 2392 7367

1560 323 833

1604 138 1742

49 10 59

7 3 10

98 23 121

447 255 702

183 38701 160 18343 343 57044

Rural 1941 Urban Întrunit

17199 23726 11217 12215 28416 35941

3300 535 3835

4393 541 4934

581 105 686

857 170 1027

4845 1617 642

2635 602 3237

2881 496 3377

56 12 68

19 5 24

49 42 91

754 244 998

87 38454 111 21104 198 59558

Rural 1942 Urban Întrunit

24036 32066 9296 11414 33332 43480

4516 517 5033

5934 559 6493

1293 162 1455

1169 101 1270

5370 2451 7821

3317 618 3935

2126 398 2524

74 18 92

53 2 55

23 10 33

773 224 997

144 52210 101 17701 245 69911

156

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Consultaţiile: medicii acestui judeţ au dat în ultimii 5 ani consultaţii după cum se vede din tabloul precedent. Din acest tablou reiese că în afară de bolile nespecificate cele mai multe consultaţii s-au dat în ordinea descrescândă pentru sifilis, paludism, pelagră, boli epidemice, scabie etc. Îmbucurător este faptul că în cursul ultimilor 2 ani, deşi în timp de război, totuşi numărul consultaţiilor date, în loc să scadă a crescut, populaţia obişnuindu-se din ce în ce cu medicii.

1939 1940 1941 1942

5068 6952 9403 10103

35000 150000 360000 510000

65,500 57,625 69,800 25,880

173,200 331,900 115,600 274,175 697,250 317,210 243,325 1235,440 333,050 218,512 8592,305 338,185

93 31 87 59

Alte făinoase kg

Scutece buc. Cămăşuţe buc. Rochiţe buc. Pieptăraşe buc Scufiţe buc.

Săpun kg

Zahăr kg

Grâu kg

Alimente distribuite gratuit Orez kg

Suma cheltuită

Nr. consultaţiilor

Anul

Dispensarele de puericultură. Un rol foarte important îl au dispensarele de puericultura cari în prezent funcţionează în fiecare circumscripţie medicală şi în Focşani. Activitatea dispensarelor de puericultură

116 4 - 188 37 26 176 36,250 34 9 11 21 137,399 98 128 - 25 63,850

Din tabloul de mai sus se vede clar că numărul consultaţiilor de puericultura a fost în continuă creştere. Aceste consultaţiuni au menirea de a face legătură continuă între medic şi populaţie şi a urmări în special dezvoltarea în bune condiţiuni a capitalului uman cel mai de preţ, viitoarea naţiune. De aceea interesul este ca să se prezinte la aceste consultaţii cât mai mulţi copii sănătoşi. Pentru a se împlini atât cât bugetul permite o parte din lipsurile copiilor fără mijloace materiale, se distribuie gratuit la consultaţiile de puericultura anumite articole, în special articole alimentare, de îmbrăcăminte şi săpun. Interesant este faptul că în cei 2 ani de război nu numai că nu au scăzut ajutoarele distribuite, dar chiar au crescut simţitor la anumite articole. În special sa distribuit mult mai mult zahăr, datorită faptului că la ţară zahărul a devenit un aliment foarte rar, pe care mamele aproape nu-l pot procura din altă parte pentru copii lor. Judeţul Putna are o singură soră de ocrotire în Oraşul Focşani. Activitatea acestei surori a fost limitată la un singur sector restrâns în partea cea mai săracă 157

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

şi mai prolifică a oraşului, pentru ca munca ei să fie răsplătită de rezultate elocvente. S-a ocupat în special de sugaci. Iată rezultatul activităţii sale în ultimii 3 ani. Activitatea sorei de ocrotire din Oraşul Focşani

23 149 103 69

22 758 190 180 113 671 303 746 3 13

27 153

69 107

14 349 124 184 194 426 867 363 3

50 108

16

160

8

79

10

10

98

664

45

68

13 227

29 349

19

41

31 128 7

Altele

Intervenţii

35

Absenţi

12

Diverse

Alte boli

34

Probleme sociale

Venerice

79 639 301

TOTAL

Boli infecţioase T .B. C.

21 163

Familii

Adulţi

Şcolare

Preşcolare

Sugaci

Rămase la sfârşitul anului

Scoase din evidenţă

În cursul anului

Prenatale

10 136 180

Inspecţii elevi

1942

2 23

Activitatea şcolară şi socială

Vizite după cauze

Familii vizitate

1941

25

Vizite după categorii

Educaţia igienică

1940

La începutul anului

Anul

Nr. familiilor în evidenţă

Îmbunătăţiri aduse serviciului în 1941-42, 1942-43. În ultimii 2 ani s-au reparat după cutremur instituţiile sanitare din Focşani şi judeţ, cheltuindu-se suma de lei 12.295 923. S-au făcut construcţii noi şi îmbunătăţiri de localuri în valoare de lei 4.031.435. Una dintre cele mai frumoase realizări ale Ministerului Sănătăţii în acest judeţ este Laboratorul de Igienă din Focşani. Existenţa acestui laborator începe de la epidemia de febră tifoidă din anul 1941, când un laborator mobil al Ministerului Sănătăţii a fost utilizat pentru descoperirea cazurilor şi stăvilirea acestei epidemii.

Fig. 72 Dispensarul Străoane (sala de consultaţie)

158

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Pornind de la acest nucleu s-a dezvoltat în Oraşul Focşani un laborator, care are astăzi o secţie de bacteriologie, o secţie de chimie şi o crescătorie de animale de experienţă. Laboratorul este foarte bine utilat pentru bacteriologie, bine utilat pentru chimie biologică şi în curs de organizare pentru chimia alimentară. Iniţiativa înfiinţării acestui Laborator, atât de necesar în regiune, aparţine în totul D-lui Ministru, Prof. Dr. Petre Tomescu. Numărul analizelor făcute în ultimul an este foarte mare, mai ales ţinând seama de timpul scurt de la înfiinţare până astăzi: astfel de la 1 febr. 1942 până la 1 febr. 1943 numărul analizelor este de 13.216. Ca o dovadă de importanţa analizelor executate, dăm rezultatele sero-reacţiei B. Wassermann care au fost: Executate 3393: pozitive 732; negative 2661.

Fig. 73 Laboratorul de Igienă Focşani (sala de aşteptare)

Fig. 74 Laboratoru l de Igienă Focşani (sala de cântărire)

Altă realizare importantă de care beneficiază toate judeţele din împrejurimi este mutarea spitalului de ochi în oraşul Focşani din satul Cârligele. În adevăr, numai prin urbanizarea acestui spital atât numărul bolnavilor internaţi, cât mai ales al consultaţiilor date, a crescut considerabil; dăm astfel date comparative: 159

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

bolnavi consultaţi

La Cârligele anul 1941 La Focşani anul 1942

154 2348

bolnavi internaţi

162 942

bolnavi operaţi

43 96

S-au îmbunătăţit mijloacele de comunicare ale spitalelor, instalându-se telefoane la spitalele Mărăşeşti şi Adjud. S-au îmbunătăţit mijloacele de transport, cumpărându-se cai şi căruţă pentru Spitalul Adjud şi Spitalul Năruja: cai, căruţă şi trăsură pentru Spitalul Judeţean Focşani şi Serviciul Sanitar al Judeţului; autocamionetă şi autocamion pentru Serviciul Sanitar al judeţului. S-au procurat şi instalat cele 3 etuve „Wolf” şi s-au procurat 3 din cuptoarele de deparazitare tip „Vasilescu”; s-a renovat complet Spitalul Odobeşti, făcându-i-se o instalaţie de canalizare, de apă şi de lumină electrică modernă, precum şi băi publice. S-a făcut canalizarea la spitalele Adjud şi Mărăşeşti şi s-a pus în funcţiune instalaţia de apă de la Spitalul Adjud, s-a făcut mobilier pentru Serviciul Sanitar al judeţului şi cinci dispensare rurale. Una dintre realizările cele mai importante ale D-lui Ministru P. Tomescu este înfiinţarea de noi farmacii în mediul rural. Judeţul Putna are astăzi 21 de farmacii. Printre dezideratele care trebuie cât mai curând împlinite în Focşani sunt: un leagăn de copii, o maternitate, un spital modern, o baie publică igienică. În judeţ, primul deziderat de împlinit este construirea unui pavilion de boli contagioase la Spitalul Adjud. O regiune care a fost mult citată în scrierile noastre este regiunea istorică a Vrancei. Deşi cu poziţii de munte foarte atractive, mai ales în cursul verii, această parte a judeţului rămâne oropsită atât din punct de vedere medical, cât şi în celelalte privinţe. Intr-adevăr astăzi avem vacante două circumscripţii medicale, care cu toate insistenţele depuse au rămas vacante ani de-a rândul; iar spitalul din Năruja nu funcţionează din anul 1932. Una din cauzele pentru care intelectualii fug de această parte de pământ a ţării este greutatea comunicaţiilor cu restul judeţului. În adevăr, de la Năruja şi mai mult de la Nereju până la Odobeşti sau Vidra drumurile sunt aproape impracticabile o bună parte din an (circa 7 luni), iar în restul timpului circulaţia se face foarte anevoios, trebuind să mergi prin vadul Milcovului sau al Zăbalei. Adesea căruţele neputând circula şi fiind silit să mergi călare sau pe jos zeci de kilometri. În această regiune în afară de carne şi derivatele laptelui, celelalte alimente ajung cu mare greutate. De aceea preţul cerealelor aproape se dublează de la Focşani la Năruja, iar produsele locale ajung destul de scumpe pe piaţa Focşanilor, ceea ce face ca echilibrul bugetar al gospodăriei lor să sufere. Pe de altă parte faptul că aceşti locuitori vin cale 160

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

lungă din munte la Focşani face ca ei să aibă şi tentaţii extraconjugale, ceea ce le-a adus boli sociale şi sete de alcool. Pentru punerea în valoare a capitalului uman din Vrancea, care este considerat capital de bază al românilor, este absolut imperios aducerea lui la lumină prin ridicarea economică şi sanitară. Există o mare deosebire între satele din valea Şuşiţei pe drumul Sovejei care şi el, destul de anevoios, este totuşi practicabil - şi satele de pe văile Putnei şi Milcovului. Drumuri bune cu o legătură de bază şi cu ţinuturile ardeleneşti de peste munte ar aduce o ridicare economică a Vrancei şi punerea în valoare a capitalului biologic. Până la îndeplinirea acestor deziderate care implică cheltuieli enorme, dar cari totuşi trebuie făcute cât mai repede, din punct de vedere sanitar este nevoie ca în fiecare vară în Vrancea să se stabilească o echipă sanitară compusă din studenţi care să depisteze prin analize, ştiinţific executate, bolile sociale şi în special sifilisul. Pentru ca regiunea să aibă în permanenţă personal medical sanitar bine pregătit este absolut necesar ca medicii, oficianţii sanitari, moaşele şi personalul de serviciu din regiune să fie plătiţi cel puţin cu echivalentul a 3 salarii, faţă de ceilalţi medici din ţară, ştiut fiind că regiunea este atât de vitregă economiceşte, încât chiar astfel munca lor n-ar fi atât de răsplătită ca să echivaleze cu răsplata celor din restul ţării.

Fig. 75 Laboratorul de Igienă Focşani (sala de recoltare)

Tot în partea muntoasă a Putnei există alături de sare şi de petrolul neexploatat ape minerale în Tulnici şi spre Lepşa. S-a înjghebat chiar o mică staţiune balneară în Com. Vizantea, unde există mai multe izvoare minerale şi nămol. Statul a încercat să ridice această staţiune, însă faptul că nămolul este la mare distanţă de sat, iar mijloacele de transport dificile, staţiunea nu s-a dezvoltat în măsura posibilităţilor sale minerale. 161

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 76 Laboratoru l de Igienă Focşani (centrifugarea şi inactivarea)

Să sperăm că timpul va aduce cu el realizări, cari să modifice radical actualele condiţiuni şi Putna să devie un loc de atracţie nu numai prin podgoria sa renumită, ci şi prin punerea în valoarea a elementului său uman, prin manifestările sale de trai ordonat, îmbelşugat şi igienic.

162

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

BISERICI, MĂNĂSTIRI ŞI CULTE După populaţia convieţuitoare din Judeţul Putna se pot identifica religiile şi confesiunile care şi-au construit dintru început locaşuri de închinare. Încă de la începutul veacului al XIII-lea, de când regele ungar Bela al IVlea instituie Episcopatul Cumanilor care avea să cuprindă în raza de propagandă şi convertire întregul popor valah de la răsărit şi miazăzi de Carpaţi, există un document important ce ne arată rezistenţa românilor ortodocşi faţă de elementele streine - saşi şi unguri - care veneau şi se aşezau în mijlocul lor cu scop de convertire. Rezultatele acestei propagande avea să le amintească cu multă amărăciune Papa Grigorie al IX-lea regelui ungar: „În Episcopatul Cumanilor sunt, după câte aflăm, nişte popoare care se numesc valahi care, deşi se socotesc creştini, totuşi..., având diferite rituri şi obiceiuri, fac fapte care nu se pot spune. Căci dispreţuind biserica romană, nu primesc tainele bisericeşti de la venerabilul frate al nostru, Episcopul cumanilor, care are dioceza acolo, ci de la oameni pseudo-episcopi ce ţin ritul grecilor. Şi unii din Regatul Ungariei, atât unguri cât şi germani, locuind printre ei, trec la credinţa lor şi făcându-se una ca acei valahi, primesc zisele taine dispreţuind Episcopul Cumanilor, spre marele scandal al drept-credincioşilor şi nu mai puţina scădere a credinţei creştine” (C. C. Giurescu, Istoria Românilor, I, p. 347). Acest episcopat, sfărâmat prin năvălirea tătarilor, va apune pentru totdeauna. Încercarea ultimă de a reînnoi propaganda catolică - tot prin unguri -, în regiunea de răsărit de Carpaţi, în sudul Moldovei, prin înfiinţarea Episcopatului „Milcoviei” va dispare în scurtă vreme, fără să-şi atingă scopul. Papa numise episcop pe Nicolae de Buda, pentru episcopatul din extremitatea sudică a Moldovei, pentru „clerul şi poporul cetăţii şi diocezei de Milcov”. După părerea istoricului C. C Giurescu, dioceza cu cetatea Milcov cădea pe teritoriul Comunei Reghiu, de pe apa Milcovului, din judeţul nostru. (Idem, p. 404). Se amintesc şi alţi episcopi înaintea lui Nicolae de Buda, la Episcopatul de Milcov. Toate strădaniile lor au rămas fără rezultat. Episcopii şi preoţii catolici erau în majoritate unguri de origine, necunoscând limba românească. Nici atunci când Papa intenţionează să trimită episcop pe Antonie de Spoleta care ştia româneşte, nu se reuşeşte. Dintre celelalte grupuri etnice, streine, mai importante sunt ungurii, evreii şi armenii convieţuitori cu populaţia românească din Judeţul Putna, amintiţi şi 163

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

în manuscrisul românesc nr. 330, al Academiei Române, din anul 1820, (v. C. C. Giurescu, Populaţia Jud. Putna la 1820). În acel manuscris se menţionează existenţa ungurilor în satele: Orbeni, Scurta, Mândrişca, Sascut, Domneşti, Pădureni, Vizantea şi Bilieşti. Dintre aceşti unguri, numai cei din Domneşti alcătuiau două grupuri: „ungurii vechi ot Domneşti” şi „bejănarii unguri noi ot Domneşti”. Cei din Pădureni, Vizantea şi Bilieşti au apărut în acele sate ca „Unguri bejănari noi”. Astăzi nu mai sunt unguri în masă compactă decât în Comuna Vizantea şi Satul Fântânele din Comuna Sascut. Aceştia sunt veniţi prin locurile amintite, fie aduşi de boieri pentru lucru, fie fugiţi din Ţara Ungurească pentru a nu fi înrolaţi în armată. Mulţi din ei şi-au lepădat numele unguresc, luându-şi nume româneşti de familie potrivit ocupaţiunilor. În Vizantea sunt familii cu nume de acestea: Jugănaru, Vizitiu, Lepşaru, Lăutaru, Cobzaru etc., iar în Sascut, ca: Moraru, Doboş, Ferenţ etc. În prezent în Vizantea sunt cca. 150 familii de unguri de confesiune romano-catolică, având o biserică şi grădină de copii. Cea dintâi biserică romano-catolică de aici datează din a doua jumătate de sec. al XVIII-lea, era făcută din nuiele de lut. Actuala biserică este din piatră, terminată 1864 de enoriaşi. Cutremurul din 1940 a avariat-o serios, dar a fost reparată şi redată cultului. De asemenea, ungurii din Satul Fântânele-Sascut, numiţi şi „ceanFig. 77 Catedrala Sf. loan. Cel mai vechi mogăi”, în număr ca cca. 100 de nument istoric din Focşani, ridicat de Grigore Ghica şi avariat de cutremurul din 1940.

familii, au o biserică cu o turlă construită din zid, aşezată mai în fund, pe pârâul cu acelaşi nume. Această biserică este de construcţie nouă. Totuşi la gura Satului Fântânele, până mai acum 10 ani se mai vedea ruina unei biserici calvine, construita din nuiele şi lut. În curtea acelei biserici era un mormânt cu grilaj de fier. Probabil acel mormânt era al unui fost slujitor al 164

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

acelei biserici. Odată cu ruinarea acelei biserici s-a stins mai anii trecuţi ultimul cantor care cunoştea limba germană. E mult probabil că aci s-au aşezat mai înainte decât ungurii „ceangăi”. Saşii care fiind în număr mai mare şi-au construit şi un locaş de închinăciune după modelul reformaţilor. De altfel, şi numele satelor Sascut, Fântâna-Sasului pare să confirme aceasta. Astăzi nu mai este nicio familie săsească şi din ungurii care pe vremuri se închinau la biserica reformată calvină n-a mai rămas niciunul în această credinţă, nepoţi şi strănepoţi de-ai lor trecând la catolicism. În Oraşul Focşani, pe Calea Cuza-Vodă, este o biserică româno-catolică ce deserveşte pe credincioşii unguri, nemţi sau români-uniţi, fie servitori din Ardeal, fie refugiaţi din judeţele ocupate. Avariată şi aceasta de cutremurul din 1940, a fost reparată şi redată cultului în 1942. În fundul Cimitirului Nordic, catolicii au, de asemenea, o capelă din zid, construcţie nouă.

Fig. 78 Mănăstirea Soveja (1646)

Evreii. Sunt menţionaţi şi ei în manuscrisul din 1820 ca numeroşi în „Agiud”, în Odobeşti, la „ot Codrii Sârbilor” (Satul Sârbi de azi din Comuna Ţifeşti) şi Focşani. În ultimul timp mai nu era sat unde să nu fi pătruns evreii, având dughene în regiunile de munte şi de şes, iar în podgorii proprietăţi cu vii. Ultimele legiuiri i-au scos de prin sate şi târguri, rămânând în prezent numai în Adjud, Odobeşti şi Focşani. În Focşani au două sinagoge de rugăciune, construite din zid. Marele templu coral şi sinagoga lor principală au fost distruse de un incendiu în 1941. În Odobeşti cât şi în Adjud au, de asemenea, câte o sinagogă construită din cărămidă. 165

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Armenii. Sunt menţionaţi în acelaşi manuscris şi armenii. Se dau nume de familii din Focşani şi Odobeşti. Erau în număr mai mic decât evreii. De altfel, foarte înstăriţi şi în ziua de astăzi au în Oraşul Focşani două biserici monumentale: una pe Strada Gării şi alta în Strada Coteşti. (Şi aceste biserici au fost avariate de cutremurul din 1940. Armenii din oraşele amintite, cetăţeni onorabili şi cuminţi, sunt lipsiţi de puterea regeneratoare: o rasă de oameni îmbătrânită, ce merge cu paşi repezi spre dispariţie. În afară de aceste trei grupuri etnice mai sunt în Focşani sârbi, bulgari şi greci. În special, aceştia din urmă sunt foarte bisericoşi, frecventând biserica ortodoxă. Biserici Ortodoxe. În întreg judeţul sunt 147 de parohii, cu 147 preoţi parohi, 11 preoţi ajutători şi 3 diaconi. În plus sunt 2 preoţi fără enorie: unul la Biserica Neamului de la Mărăşeşti şi altul la biserica particulară a Spiridoniei, „Profetul Samoil” din Focşani. Repartiţia parohiilor pe protopopiate este următoarea: 55 parohii în Circumscripţia I Focşani; 58 parohii în Circumscripţia II Mărăşeşti; 35 parohii în Circumscripţia III Vrancea. Împărţirea administrativă pe plăşi corespunde împărţirii bisericeşti pe Circumscripţii, încadrându-se perfect, câte două plăşi la un protopopiat. Schituri. Sunt în total 9 schituri: Schitul Brazi în Comuna Panciu, Schitul Buluc (Comuna Vărsătura), Schitul Lepşa (în Tulnici), Schitul Moşunoae (în Fitioneşti), Schitul Tarniţa (în Găgeşti), Schitul Trotuşanu (în Moviliţa), Schitul Sf. Ioan (în Panciu), Schitul Valea-Neagră (în Herăstrău) şi Schitul Sf. Ioan Teologul (în Ţifeşti). Dintre acestea Trotuşanu şi cu Sf. Ioan - Panciu sunt de călugăriţe, iar celelalte de călugări. În 1936, populaţia acestora era următoarea: Schitul Buluc cu 12 călugări, Tarniţa cu 6 călugări, Valea-Neagră cu 15 călugări, Lepşa cu 5 călugări, Brazi cu 8 călugări, Moşunoaele cu 13 călugări, Sf. Ioan (de maici) cu 26 călugăriţe şi Schitul Trotuşanu (de maici) cu 21 călugăriţe. În ultimul timp s-a micşorat numărul călugărilor de prin schituri. Cutremurul din 1940 a avariat chiliile şi bisericile înseşi. Chiar biserici de construcţie mai noi, cum de pildă biserica de la Sf. Schit Buluc, s-a dărâmat până la temelie. Biserici parohiale şi filiale. Aproape nu este sat care să nu-şi aibă locaşul său de închinăciune. În prezent sunt peste 200 biserici în funcţiune în întreg judeţul. În războiul trecut, frontul fixându-se în judeţul nostru, 25 de biserici au fost arse sau dărâmate de bombardament. Mai toate aceste biserici au fost reclădite, fie pe temelia veche, fie pe alte locuri mai la faţă sau la răspântii, şi în proporţii mai mari. Cutremurul amintit a adus şi el mari pagube bisericilor acestora. În acelaşi an - cu o lună mai înainte -, avusese loc un alt cutremur care nu pricinuise atâtea avarii la clădiri. Dar cel din noiembrie a dărâmat până la 166

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

temelie Biserica Sf. Mina din Focşani, Biserica Sf. Apostoli din Panciu, precum şi alte 8 biserici din judeţ. În general, bisericile sunt construite din zid pe temelie de beton sau piatră, din zid cu piatra, din piatră curată sau din lemn (bârne sau nuiele cu lut). În ordinea numerică, bisericile sânt construite din zid, lemn, piatră, piatră cu zid şi vălătuci. La munte, pentru că materialul lemnos se găseşte din abundenţă, sunt cele mai multe biserici construite din lemn. Muntele - în special Vrancea păstrează un caracter aparte în ceea ce priveşte ctitoriile bisericeşti. În afară de Soveja și Vizantea, nicio altă biserică nu-i ctitorită de boieri sau breslaşi, ci poporul anonim, în frunte cu preotul lor, au ridicat bisericuţe în sate din timpuri îndepărtate, poate şi datorită faptului că oamenii erau stăpâni de generaţii pe pământul lor, avându-şi răzăşie de la voievozi. Bisericile din lemn fiind expuse focului, n-au putut dăinui peste veacuri. În Anuarul Eparhial al Episcopiei Romanului, se menţionează totuşi biserici vechi - construite de enoriaşi din lemn - cu peste 200 ani vechime, cum de exemplu, biserica din Câmpuri şi cea din Ciuruc-Câmpuri. Biserica Sf. Vasile din Satul Pădureni Comuna Vărsătura, la fel construită din zid de către enoriaşi, pare a fi şi mai veche, datând din 1711.

Fig. 79 Mănăstirea Vizantea

Multe din bisericile noastre au o vechime necunoscută. Ele s-au născut odată cu satul respectiv. Războiul trecut a adus ţăranilor împroprietărirea pe moşiile boiereşti. De atunci poporul a rămas exclusiv ctitorul locaşurilor sale de închinare. Construcţiile noi de biserici din satele noastre se datoresc preoţilor în colaborare 167

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

strânsă cu poporul, prin oameni mai cu râvnă pentru lucrul Domnului, constituiţi în comitete de construcţie. Prin contribuţiuni benevole, prin subvenţii de la primăriile respective, de la judeţ sau minister, aşa s-au clădit în ultimul timp bisericile noastre. După cutremurul cel mare, Ministerul Culturii Naţionale a venit in ajutorul bisericilor avariate din judeţ cu importanta sumă de lei 3.500.000 in vederea reparării lor. În afară de bisericile acestea de o construcţie mai nouă, avem biserici vechi - monumente istorice -, de foarte mare importanţă pentru că ele ascund comori de artă şi arhitectură bogată. Vom descrie câteva biserici mai importante din oraş şi judeţ. Biserici din Oraşul Focşani. În Istoricul Oraşului Focşani de prof. D. F. Caian, se menţionează, „în afară de Capitală şi Craiova, niciun oraş din ţară, nu are atâtea biserici câte a avut în trecut şi are acum Oraşul Focşani” (p. 72). Cu toate sunt numai zece parohii, cu zece preoţi parohi, un preot la biserica particulară a Spiridoniei - Profetul Samoil -, opt preoţi ajutători şi doi diaconi, sunt 19 biserici de slujbă precum şi un paraclis de scânduri acoperit cu carton, ridicat alături de Biserica Sf. Mina, care a fost dărâmată de marele cutremur. Biserica Sf. Ioan - catedrala oraşului -, a fost închisă din toamna anului 1940, fiind avariată grav de cutremurul de atunci şi celelalte două bisericiruine, Stamatineşti şi Sf. Nicolae-Nou, improprii serviciilor încă din anul 1894. Focşanii era şi el aşezat „în calea răutăţilor”. Tăiat în două de hotarul celor două ţări surori, situat pe drumul mare de legătură între cele două provincii, veacuri de-a rândul a fost călcat de oştirile, fie ale fraţilor de sânge, fie de hoardele turceşti şi tătăreşti. De asemenea, şi alte neamuri ruşi, unguri şi nemţi, s-au strecurat pe aci îngrozind lumea cu prădăciunile lor. Prădat, devastat şi ars de câteva ori, locuitorii oraşului şi din jur nesiguri pe avutul lor, vedeau în aceasta nimicnicia pământească şi în adâncul sufletului găseau mângâiere nepieritoare în credinţa Celui-de-Sus. Aşa se explică o exagerare a sentimentului religios, dăruindu-şi avutul lor pentru construiri şi înzestrări de biserici. Cu timpul însă bisericile înmulţindu-se, iar posibilităţile de întreţinere micşorându-se, au ajuns să nu mai poată fi reparate, făcând o privelişte urâtă trecătorilor şi totodată o impietate faţă de Casa Domnului. Aceasta a făcut pe Domnul Moldovei Grigore Ghica în 1764 să dea un hrisov care să îngrădească pe viitor construirea bisericilor, iar în ce priveşte înzestrarea să nu se prejudicieze cumva drepturile de avere ale rudelor prin daniile făcute mănăstirilor. Biserici ridicate de Voievozi. 1). Biserica Sf. Ioan Botezătorul. Aşezată lângă Piaţa Munteni, este cea mai veche biserică din Focşani. Din inscripţia săpată în piatră deasupra uşii la intrare, în pridvor, se constată că a fost zidită 168

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

de către Domnitorul Grigorie Ghica-Vodă în 1661 şi apoi reparată şi înfrumuseţată în 1840 către Alexandru Dimitrie Ghica-Voevod, Domnul Ţării Româneşti. În hrisovul domnesc (publicat în „Istoricul oraşului Focşani”, p. 83, doc. nr. 27), se arată că această biserică dintru-nceput a fost mănăstire de călugări ridicată din temelie de Voievodul Domn Grigorie-Ghica şi înzestrată cu bunuri: „şi le-am dat Domnia mea aceste toate, care mai sus scrie ca să fie sfintei monastiri de întărire şi călugărilor de hrană”. Această mănăstire era înconjurată de ziduri înalte, având turnuri cu deschizătură în zid - ca o fortăreaţă -, folosindu-se în cazuri de războaie ca loc de adăpostire şi de apărare. Era cea mai frumoasă clădire din oraş. În jurul ei era grădina mănăstirii - astăzi „grădina publică” -, loc de recreare şi meditaţie pentru călugării greci. Moşiile dăruite acestei mănăstiri de către Domni, de moşneni, precum şi scutirile de dări, întărite cu hrisoave speciale, au făcut ca această mănăstire să fie foarte bogată. Buna înstărire a acestei mănăstiri a condus pe călugării săi la acţiuni frumoase, la clădiri de noi biserici. Aşa, în 1834 în Satul Mândreşti de lângă Oraşul Focşani, au construit din zid Biserica Sf. Voievozi. Din martie 1854, când focul a pustiit mai tot oraşul din partea Munteniei, a ars şi mănăstirea, care cu tot venitul ei nu s-a mai refăcut. Zidurile înconjurătoare se prăbuşesc şi sunt vândute la licitaţie, turnul de clopotniţă se dărâmă, grădina trece în patrimoniul comunei, averile se securizează. În plus, marele cutremur din august 1894 produce Bisericii Sf. Ioan trei mari crăpături longitudinale, fiind ameninţată cu închiderea. Reparată însă de enoriaşi şi din subvenţii, se menţine încă aproape 50 ani până la marele cutremur din 1940 care a avariat-o atât de grav încât a şi fost închisă serviciului divin. Fig. 80 Catapeteasma Mănăstirii Mira 169

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

2). Biserica Domnească. Din documentele ulterioare (1785) rezultă, că Biserica Domnească cu hramul Cuvioasa Paraschiva a fost construită întru început din lemn de către Doamna Dafina, în văduvia sa, între anii 16651671, soţia Domnului Moldovei Eustraţiu Dabija Voievod. Această biserică „din pricina râzmâriţilor în două rânduri au ars, iar acum este făcută din piatră de Dumnealui Iancu Razul biv vel spătar”. Averea constă din 17 prăvălii din jurul ei, în Strada Mare a Unirii şi Strada Dogăriei, administrată de o epitropie, din avutul cărora se întreţine biserica şi se plăteşte personalul deservent, după normele de Stat (vezi ,,Anuarul Sfintei Episcopii de Roman”). Biserica a fost reparată radical de către epitropie în anul 1880. Cutremurul din 1940 i-a dărâmat pridvorul şi deslocat clopotniţa de la intrare. În 1941 a fost reparată din nou: s-a refăcut intrarea principală, corectat zidurile şi pictura, din ofrandele băneşti ale enoriaşilor, din veniturile proprii şi din subvenţii de la Judeţ şi Minister. 3). Biserica Precesta. Cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este construită din zid, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea de Nicolae Mavrocordat, Domnul Moldovei, care a domnit în Moldova între anii 1709-1716. A fost închinată la Mănăstirea Vatoped, devenind metoc al Monastirei Cantemireştilor Mira (Melchisedec, Notiţe istorice şi arheologice, p. 308). A suferit mult în urma cutremurului din 1734, adăugindu-i-se la zidurile exterioare contraforturi de cărămidă. Poate aceste contraforturi au fost făcute după cutremurul de pământ din 1894. Turla din mijlocul bisericii a fost încinsă cu legături de fer, ca şi trupul bisericii însuşi. Aceste legături de fer şi zid au scăpat-o de la dărâmare în violentul cutremur din 40. Acum se repară şi i se restaurează intrarea, după formele arhitecturale vechi. 4). Biserica „Profetul Samoil”, la început mănăstire, este construită din lemn de Constantin Mihai Cehan Racoviţă în întâia sa domnie de la 1749-1752 pe locul, dăruit de Ioniţă Zugravu. Luând pentru a doua oară domnia Moldovei, C. Racoviţa, s-a zidit din piatra această mănăstire în anul 1756, dăruindu-i moşia domnească de la Târgul Tecuciului, potrivit hrisovului domnesc din 1757. Şi această mănăstire avea în jur ziduri înalte înlăuntrul cărora la 1789 se adăpostiră armatele turco-române ţinând piept armatelor ruso-austriece. Cu vremea şi datorită şi nepăsării omului, aceste ziduri s-au dărâmat. Din mănăstire a fost prefăcută în biserică prefăcută în biserică parohială până la 1924. Ţine de Epitropia Sf. Spiridon din Iaşi, care subvenţionează personalul bisericesc din fondurile epitropeşti ale Spiridoniei, reţinând în curtea bisericii şi un spital cu întregul personal sanitar. De o construcţie solidă, a rezistat cutremurului din 1940, avariindu-i-se doar mai greu turla de zid. Acum Epitropia a început reparaţia exterioară bisericii. 170

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Biserici construite de boieri. 1). Biserica Donie. Cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Această biserică este construită din cărămidă. Data exactă a zidirii nu se cunoaşte. Pe inscripţia de pe piatră - reconstituită de prof. Caian -, sunt citeţ numele ctitorului, al celui ce a înzestrat biserica, precum şi domnia voievodului. Ctitorul acestei biserici este stolnicul Ion Done, care a construit biserica în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu Basarab (1694-1714 „înălţată din temelie de domnia lui Done cu jupăneasa lui şi înzestrată de fata lui Răducan Vistier” (inscripţia de pe piatră). Mai bine de 100 ani, descendenFig. 81 Schitul Lepșa (veacul al XVlI-lea, 1789)

ţii acestei familii au ctitorit pe rând această biserică. În 1871 a fost înzestrată din nou de către un nepot de-al stolnicului Done, Ion Done cu 600 ha, care au fost expropiate în întregime de către Stat. Focul din 1854 a ars şi această biserică, dar a fost refăcută cu cheltuiala boierului Done. Biserica la partea exterioară a zidului avea 12 nişe pe care erau zugrăviţi apostolii. Odată cu reparaţia făcută în urma focului amintit, s-au astupat zugrăvelile precum şi acele nişe, aducând adâncă mâhnire familie ctitorilor care mai era în viaţă. Cutremurul din 1894 a avariat-o serios. A fost reparată imediat. Ultimul cutremur din 1940 a dislocat-o la arcele susţinătoare ale turlei. În reparaţiile făcute în 1942, a fost uşurată de greutatea postamentului turlei, consolidându-se arcele de boltă şi încingându-se de jur-împrejur cu brâu de fier şi beton. Tot atunci s-au deschis nişele, redându-li-se forma iniţială. S-a bătut mozaic nou şi s-a zugrăvit Pantocratorul şi Evangheliştii. 2). Biserica Jelaboiu, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită din zid în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, de către Ceauşul Ioniţă 171

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Jălăboiu, despre care se spune în hrisovul domnesc al lui Neculai Mavrogheni al Munteniei, că i s-a confiscat toată averea, pentru că dimpreună cu alţi boieri şi negustori în războiul din 1789 a trecut de partea ruşilor (v. Caian, op cit. doc. 32, p. 101). Data zidirii bisericii cade între anii 1760-1770. Reparaţiile ulterioare au fost făcute de enoriaşi. 3). Biserica Sf. Nicolae-Vechi. Datează înainte de anul 1700 ca mănăstire (probabil construită din lemn, care după ce a ars a fost refăcută din piatră şi înzestrată cu opt moşii, de către boierul Ştefu vel (fost) Căpitan de Cazaci. Era împrejmuită cu zid şi prevăzută înlăuntrul curţii cu frumoase clădiri pentru călugări. Focul din 1854 a mistuit clădirile, salvându-se numai biserica. Averea a fost secularizată, transformându-se în biserică de parohie, ca filială a Parohiei Precesta. A fost renovată complet în anii 1927-1929, fiind una din bisericile cele mai frumoase şi mai luxoase din oraş.

Fig. 82 Biserica din Negrilești (din lemn, acoperită cu șindrilă; veacul al XVIII-lea).

4). Biserica Săpunaru e zidită din cărămidă în 1783 de Jupân Dinu Săpunaru şi de alţii. Are un imobil transformat din 1937 în casă parohială două locuri cu besman precum şi o casă cu două camere în curtea bisericii pentru cancelarie. În prezent se renovează şi restaurează, redându-le formele arhitecturale vechi. În interior se lucrează pictură bizantină frescă. 5). Biserica Sf. Mina, construită din cărămidă în 1802 de Asanache Dan Postelnicul (Anuarul Eparhial). A fost reparată în 1886 de Ruxanda Stamatin. A fost reparată în mai multe rânduri de către enoriaşi. Cutremurul din 1940 a 172

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

dărîmat-o complet. Biserici cu vechime şi ctitorii necunoscute. Dintre bisericile din oraş cu vechime necunoscută, menţionăm: Sfinţii Voievozi-Tăbăcari, Ovidenia-Armeni, Ovidenia-Tăbăcari, Sf. Spiridon, Sf. Gheorghe-Sudic şi Sf. DumitruUzină. Totuşi, pentru unele din ele, se găsesc documente, zapise, note prin cărţile de slujbă, care aruncă o oarecare lumină asupra timpului din preajma zidirii lor sau asupra credincioşilor ce le-au ctitorit. Biserica. Sf. Voievozi-Tăbăcari, numită şi Biserica lui Curt. Se constată dintr-un document al Mănăstirii Profetul Samoil din anul 1745, prin care se spune că proprietarul Ioniţă Zugravu dă voie ca pe moşia lui din Focşani să se facă o biserică de către preotul Pavel, căpitanul Mihai Curt şi Avram Tăbăcaru, dând şi două pogoane loc pentru ţintirimul bisericii şi pentru casa parohială. Mai mult: pe o Evanghelie tipărită în 1746 la Râmnicul-Vâlcii se află semnătura căpitanului Mihai Curt şi pecetea lui aplicată lângă semnătură, fiind în plus, indiciul că este unul din iniţiatorii zidirii acestui sfânt locaş. Pe peretele bisericii stă scris, cu numere reliefate, anul 1780. Probabil că acesta este anul când a fost reparată. Biserica ridicată din zid de o construcţie solidă n-a suferit mult de pe urma marelui cutremur. Acum este pusă în reparaţie.

Fig. 83 Biserica din Spinești (restaturată, veacul al XVIII-lea)

Biserica Sf. Spiridon ca filială la Parohia Jelăboiu, construită din zid fără sânuri. „Spun bătrânii că s-a ridicat pe locul altei bisericuţe de lemn, de către enoriaşi cam pe la anul 1820” (Anuarul Eparhial). Ofrandele băneşti au fost adunate de primul preot slujitor al acestei biserici, Grigore-Corcodel, dimpreună 173

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

cu Ion Bontea ce se găsesc trecuţi în pomelnicul bisericii. În 1942 a fost renovată complet de către enoriaşi. I s-a dat o formă mai frumoasă, făcându-i-se din lemn o altă turlă, i s-a prelungit intrarea cu câţiva metri şi s-a făcut la stradă gard de fier pe postament de beton. Biserica Sf. Gheorghe-Sud. S-a păstrat o tradiţie orală că această biserică dintru început ar fi fost ridicată din lemn de către Vlad Ţepeş, Domnul Munteniei, în amintirea unei bătălii. Mai târziu a fost refăcută din cărămidă de Voievodul Constantin N. Mavrocordat pe la 1742. În 1872 ar fi fost reparată de enoriaşi în frunte cu boierii Robeşti şi Pastieşti. Are un stil arhitectonic deosebit. În prezent este frumos reparată şi pictată în ulei. Biserica Sf. Dumitra-Uzina, zidită între anii 1700-1705 de marele Şetrar Vicol, de loc de prin Piatra-Neamţ, întâi ca schit sau mănăstire, închinată metoh Mănăstirii Agapia. A rămas ca filială pe lângă Catedrala St Ioan, dar de la 1940 de când din cauza cutremurului Catedrala Sf. Ioan a fost închisă. Se oficiază permanent în aceasta biserică, ţinând loc şi de Catedrală. Biserici clădite de enoriaşi. Între astfel de biserici numărăm pe: Sf. Nicolae-Stroe zidită la 1839, Sf. Apostoli zidită la 1870, Sf. Gheorghe-Nord la 1839 şi Sf. Dumitru-Bahne la 1911. Dintre aceste au fost avariate mai grav de cutremurul de pământ din 1940, următoarele: Biserica Sf. Apostoli, căreia i s-au dărâmat ambele turnuri şi Sf. Gheorghe-Nord, căreia i se reface din temelie partea principală de la intrare, mai lungindu-se cu câţiva metri. Reparaţiunile sunt în curs. Biserici ruinate. Biserica Stamatineşti, numită aşa fiind că a fost construită - după cum spun bătrânii -, de un membru al familiei Stamatineşti, Banul Toma Stamatin. Biserica are hramul Sf. Voievozi. Anul exact al construirii nu se ştie. Se crede a fi între anii 1789-1893. Lângă altarul bisericii este mormântul lui Sandulache Stamatm biv-vel Spătar, socrul Ruxandei Stamatin. Cutremurul din 19 august 1894 a avariat-o atât de grav, încât a şi fost închisă, rămânând în stare de ruină până în ziua de astăzi. Biserica Sf. Nicolae-cel-Nou. Dintr-un document (nr. 48) Caian, op. cit., p. 137), se poate stabili că această biserică-mănăstire dintru început a fost ridicată mai întăi din lemn de către Popa Arsenie între anii 1680-1690. Biserica a ars în două rânduri, până ce în anul 1732 a fost făcută din cărămidă de către Jupan Constantin Năsturel biv-vel Paharnic, închinată în acelaşi an ca metoc Episcopiei Buzeului, cum se constată din alte zapise (Vezi Caian, op. cit., doc. 33 şi 24). Biserica este în ruină, dar pereţii ca şi bolta s-au menţinut, poate datorită contraforturilor din exterior, cât şi celor doi stâlpi susţinători între pronaos şi naos. Are o arhitectură frumoasă şi bogată. Pictura încă se mai menţine pe portale întregi. Se mai pot vedea chipurile biv-vel Paharnicului C. Năsturel, alături 174

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

de cel al voievodului Ion Nicolae Voievod Ion care se crede că este Nicolae Mavrocordat, Domnul Munteniei, iar în rând pe peretele de miazăzi este zugrăvit portretul Episcopului Buzeului, Antim. Catapeteasma este din zid şi pictura de pe ea s-a menţinut mai bine. Acoperişul ei lipseşte complet. Cauza ruinării este tot cutremurul din 1894, de când a fost închisă pentru slujbă până astăzi. Schituri şi mănăstiri putnene. Un document din 1648, vorbeşte de o mănăstire - azi dispărută - a lui Ioniţă. Aurel Sava o localizează în Vrancea, lângă Vidra. În 1645, domnul Munteniei Matei Basarab, ca semn al împăcării lui cu Vasile Lupu, prin intermediul putneanului mitropolit Varlaam, va ridica Mănăstirea Soveja. Pământul pe care s-a clădit mănăstirea a fost cumpărat de la Negrea Diacul, de la Ioniţă şi de la preoţii Murgu şi Duma, feciori ai popii Petre din Vrancea.

Fig. 84 Biserica din VrâncioaiaVăsui (zidită în 1938)

În 1732, sătenii din Năruja fac şi ei un schit al lor „la gara Peţâcului”. Sub influenţa schitului de la Poiana-Mărului (Râmnicul Sărat), care pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, era „un focar puternic de cultură religioasă şi vieaţă monahală” şi ale cărui legături cu Vrancea erau strânse, vrâncenii ridică pe cheltuiala lor şi luând măsuri ca dreptul lor de ctitori să fie respectat, două schituri, în Vrancea: Schitul de la Valea Neagră (Schitul Vrancei, ridicat în 1755) şi Schitul Lepşa 1789. 175

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Averea acestor două schituri e administrată de epitropi aleşi de vrânceni, care creează şi o mică fundaţie pentru ajutorul bătrânilor din Vrancea. Ei interzic - prin însuşi actul de ctitorie -, amestecul protoereului ţinutului în administraţia averii lăcaşelor lor. Mănăstirea Miera (în primele documente, Mira). Primul document care pomeneşte de Mira este din aprilie 1686. Începută ca un modest schit, înainte de 1685, i se dau proporţii mai mari de către domnul Moldovei Constantin Cantemir. Ctitoria din lemn a lui Constantin Cantemir va dura până în 1716, alături fiind construită, în 1705, clădirea de piatră datorită lui Antioh Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir. Aici va fi înmormântat Constantin Cantemir, corpul lui fiind adus de Antioh Cantemir, de la Biserica Sf. Nicolae din Iaşi. În 1716, se adăpostesc în ea cătanele nemţeşti care invadaseră Moldova lui Mihail Racoviţă, iar în 1753 e jefuită de tătarii cari prădaseră şi Focşanii. Averea Mănăstirii Miera e constituită din danii domneşti care deposedează pe mulţi răzăşi vrânceni de pământurile lor. În 1804, Miera stăpânea până la graniţa Ţării Ungureşti. Mănăstirea Vizantea. Aşezată pe malul Pârâului Vizăuţul Mare, Mănăstirea Vizantea datează de la Eremia Movilă, care este pus în fruntea ctitorilor, împreună cu doamna Elisabeta. Biserica actuală este zidită pe la 1850 de Ieromonahul Visarion, care era pe atunci egumen al mănăstirii. Vechea biserică era din lemn de stejar, pe când cea nouă e făcută din piatră cioplită, în stil grecesc modern. Mănăstirea a fost închinată de domnul Grigore Ghica şi mitropolitul Gavriil Calimah, Mănăstirii Grigoriu, de la muntele Athos.

176

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN JUDEŢUL PUTNA a) ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR. Primele școale în Putna încep ca pretutindeni pe cuprinsul ţării, în pridvoarele bisericilor, în chiliile mănăstirilor şi prin unele familii de boieri. Învăţătura de carte se făcea în aceste vremuri după ceaslov şi octoih, psaltire şi Evanghelie, având un caracter mai mult religios. În secolul al XVII-lea, încep să ia fiinţă şi şcoli elementare prin târguri şi sate ca la Storești-Focşani şi Odobeşti1. Cea mai veche şcoală publică de stat din Judeţul Putna este Şcoala Primară de Băieţi, nr. 2 din Focşani, înfiinţată în 1831 în Focşanii-Moldoveni, fiind confirmată oficiat în 1832. Localul s-a construit în 1845. În 1834 se înfiinţează şcoala publică judeţeană începătoare şi în Focşanii-Munteni, Şcoala Primară de Băieţi, nr. 1 de astăzi. Aci şcolile particulare ce funcţionau pe lângă biserici erau în număr mult mai redus ca în Focşanii-Moldoveni, unde în afară de şcoala publică de stat se găseau în 1833 încă 13 şcoli particulare cu un număr de 255 elevi, care funcţionau pe lângă diferite biserici, sub conducerea dascălilor de biserică. În afară de aceste şcoli, atât în Focşanii-Moldoveni cât şi în FocşaniiMunteni erau în vremea aceasta şi diferite pensioane particulare. La 1860 s-a înfiinţat Şcoala de Fete din Focşanii-Moldoveni2, care de la 1881 funcţionează în localul său propriu, peste drum de Biserica Sf. NeculaiVechiu, str. Slt. Botescu, astăzi purtând numele de Şcoala de Fete nr. 1. La 1861, s-a înfiinţat Şcoala de Fete din Focşanii-Munteni, întreţinută din fondurile brâncoveneşti, la început sub denumirea de „Pensionul Brâncovenesc” . La 1864 această şcoală s-a transformat în şcoală oficială de stat, funcţionând până la 1886 prin diferite localuri, apoi mutându-se în localul ei propriu, pe şoseaua Cuza-Vodă, sub denumirea de Şcoala de Fete nr. 2, unde se găseşte şi astăzi. În perioada de la 1832-1863 se mai înfiinţează în Putna câte o şcoală primară de băieţi, la Odobeşti, Panciu şi Vidra, o şcoală primară de fete la Odobeşti şi o şcoală primară rurală la Nămoloasa. În 1863-18643) se menţionează astfel în funcţiune în districtul Putnei următoarele şcoli oficiale:

1

Șt. Bârsănescu - Istoria pedagogiei româneşti, pag. 34; D. F. Caian - Istoricul oraşului Focşani, pp. 137-138; 3 V. A. Ureche - Anuarul General al Intrucţiunii publice din România pe 1863-1864. 177 2

3 4 6 8

Urbane: Focşani ,, ,, ,, Odobeşti ,, Panciu Vrancea (Vidra)

b. nr. 1 b. nr. 2 f. nr. 1 f. nr. 2 b. f. b. b.

Rurale: Nămoloasa

mixtă

Total . .

1834 1831 1860 1861

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

1839 1845 1881 1886 1857

4

1856 1857 1858

4 4

3 4

Situaţia şcolară a elevilor

B.

F.

Promovaţi B.

F.

Total

Înscrişi Total

Institutoar e Învăţători

Nr. posturilor şi pers. didactic Institutori

Data clădirii local sau cumpărării

Data înfiinţării

Localitatea unde se află şcoala Felul

Nr. crt.

Ion DIACONU (coordonator) *

233 277

233 118 118 277 194 194 59 59 79 79 75 75 146 146 103 103 29 29 50 50 12 18 79 79 42 42 113 113 50 60

3 3 3

I 19

9

805 275

1080

433 146 579

După numărul din 1863-1864 existau deci 5 şcoli primare urbane de băieţi şi 3 şcoli primare urbane de fete, cu 805 băieţi + 275 fete = 1080 elevi înscrişi şi 433 băieţi + 146 fete = 579 elevi promovaţi, cu 19 institutori şi 9 institutoare şi o şcoală rurală cu 1 învăţător, la cei 32.168 capi de familie cât avea Putna în acea vreme. După indicaţiile date de N. N. Săveanu în broşura sa „Şcolile primare rurale din Putna” la tabloul arătat, urmează să mai adăogăm şcoala din Năruja înfiinţată la 1861 şi cea din Comuna Scurta, înfiinţată la 1862, care nu sunt menţionate în anuarul statistic. Acestea erau şcolile oficiale prin care se răspândea învăţătura la această dată în Putna, unde nu exista încă nicio şcoală secundară. În urma organizării ce s-a dat învăţământului prin legea obligativităţii din 1864, învăţământul public în Putna, mai ales cel rural, ia un avânt deosebit, prin înfiinţarea de şcoli în centrele săteşti mai importante şi prin creşterea numărului de învăţători cu pregătire specială, dată în şcolile normale de curând înfiinţate. Astfel în 1864 se înfiinţează şcoli rurale în Soveja și Orbeni, iar în 1865 în Adjudul-Nou, Boloteşti, Călieni, Domneşti, Mera, Răstoaca, Suraia, Valea-Seacă şi Vulturul. În 1866 se înfiinţează în Bătineşti, Ireşti şi Jariştea. În 1867 în Pănceşti, Pufeşti şi Ţifeşti. În 1868 în Câmpuri, Coțofăneşti, Ciuşlea şi Păţeşti. În 1869 în Păuneşti şi Rugineşti, iar în 1870, în Bereşti, Colacu şi Sascut. În 1871, s-au înfiinţat în Focşani alte două şcoli urbane de băieţi, una sub numirea de „Sucursala nr. 3”, în Tăbăcari, astăzi Şcoala Primară de Băieţi nr. 3 178

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

din str. Dr. Cantacuzino”, şi alta „Sucursala nr. 4”, la Ocol, astăzi Şcoala de băieti ar. 4, din str. Regina Elisabeta, cum şi Şcoala de Fete nr. 3, ca sucursală a Şcolii de Fete nr. 2, astăzi şcoala de fete nr. 4, din str. Rozei, de lângă Biserica Sf. Gheorghe de la Ocol. Urmărind înfiinţarea şcolilor rurale, constatăm că în 1872 se mai înfiinţează şcoli în Bilieşti, Drăguşeni şi Mărășeşti, iar în 1873 în Movilița și Străoane-deJos. În 1874, în Făurei; în 1875 în Jorăşti; în 1876 în Nereju şi Răcoasa; în 1877 se înfiinţează şcoala din Păuleşti; iar în 1878 în Negrileşti; în 1879 în Vizantea; în 1880 la Paltin, în 1882 la Crucea-de-Sus şi Fitioneşti; iar în 1883 la Găgeşti; în 1884 la Mera, Şindrilari şi Vărsătura; în 1886 la Clipiceşti; în 1890 la Străoane-de-Sus, iar în 1891 la Crucea-de-Jos, Herăstrău şi Tulnici. Tot în 1891 se înfiinţează Şcoala Primară Urbană de Fete nr. 4 din Focşani ca sucursală a Şcolii de Fete nr. 1, astăzi numită „Şcoala de Fete nr. 3”, care funcţionează în local închiriat în str. Aviator Muntenescu. În 1892 se înfiinţează Şcoala Rurală la Urecheşti, în 1894 la Diocheţi şi Năneşti, în 1895 la Spulberu, iar în 1896 la Bârseşti, Costieni, Mera-Andreiaşi, Nămoloasa-Sat şi Nistoreşti, în 1898 la Bâlca şi Comăţelu, iar în 1900 la Angheleşti. În 1901 se înfiinţează şcoală la Adjudul-Vechiu, iar în 1902 la Copăceşti, Mândrişca, Poiana, Spineşti şi Valea-Sării. Treptat cu înmulţirea numărului de şcoli, datorită sârguinţei învăţătorimii putnene, cresc şi roadele învăţământului. În adevăr, conştienţi de rolul lor profesional şi misionar, învăţătorii îşi extind activitatea şi în afară de zidurile şcolii, pornind cu îndrăzneală pentru aceste vremuri, din proprie iniţiativă lupta împotriva întunericului satelor. Odată cu dezvoltarea învăţământului, a preocupat deopotrivă pe învăţători şi problema ridicării culturale, sociale şi economice a ţăranului, căruia i s-au devotat. Aceste manifestări cu caracter extraşcolar pornite din proprie iniţiativă şi răspândite în toate aspectele vieţii săteşti, capătă un avânt vrednic de remarcat, mai ales în anii 1883-1900. Acestor activităţi misionare învăţătoreşti, susţinute cu entuziasm şi curaj neînfricat, se datoresc primele începuturi de case de economie şcolară la 1883, spre a face educaţie economică elevilor şi indirect părinţilor. Primele începuturi de cantină şcolară, în 1889, primele începuturi de bănci populare, cooperative, obştii, coruri şcolare cu elevii şi adulţii, cu caracter naţional şi religios, serbări şcolare, şezători în timp de iarnă, grădini şcolare cu plantaţii de pomi şi pepiniere frică din 1886, biblioteci săteşti, conferinţe ţinute sătenilor, sfătuindu-i să se ocupe cu grădinăritul, cu cultura albinelor, a gândacilor de mătase, a pomilor şi a viţei de vie, cum să-şi lucreze pământul şi să-şi îngrijească vitele, cum să-şi vândă produsele în comun, să-şi apere sănătatea şi să respecte legile. 179

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Pentru o mai bună coordonare şi îndrumare a acestor activităţi, în 1897, tot din proprie iniţiativă, învăţătorii putneni pun bazele „Cercului Cultural Putna” a învăţătorilor putneni, cu cercuri culturale filiale în fiecare comună rurală, cea dintâi înjghebare pe ţară de acest fel care a fost însuşită şi legiferată mai târziu de către Ministerul Instrucţiunii. Scopul acestor cercuri culturale a fost fixat de iniţiatori astfel: „Învăţătorii care vor intra în acest cerc, vor avea sfânta datorie de a lucra din răsputeri pentru stabilirea unei strânse legături între toţi membrii corpului didactic rural, pentru perfecţionarea lor în arta didactică şi pentru răspândirea între săteni a cunoştinţelor de higiena şi agricultură”. După epoca eroică dintre 1883-1898, când învăţătorimea putneană a lucrat cu râvnă şi pe cont propriu, pentru ridicarea maselor prin cultură, urmează o nouă perioadă denumită „epoca lui Haret”. Identificat în simţăminte şi aspiraţiuni cu învăţătorimea şi interesele, ţărănimii române, ca simplu cetăţean, ori ca ministru al şcolii1 Spiru Haret înseamnă în evoluţia şcolii şi a ţărănimii române cea mai glorioasă perioadă.

Fig. 85 Şcoala din Satul Vrăncioaia (Văsui)

Şi astfel în epoca lui Haret, şcoala putneană ia un deosebit avânt în toate domeniile de activitate. În ce priveşte şcolarii, se întemeiază colonii şcolare pe vacanţă, se stimulează şi se întemeiază cantine şcolare, se întemeiază „asociaţiuni între şcolari” ca: societăţile mutuale şcolare, asociaţiunile pentru protecţia animalelor şi a păsărilor, stârpirea omizilor etc., contribuindu-se prin toate acestea la înlesnirea şi asigurarea frecvenţei şi la exercitarea virtuţilor sociale pe 1

În anii 1897-1899, 1907-1910, adică 10 ani. 180

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

care trebuie să se reazime societatea adultă. Prin vestita „activitate extraşcolară” a învăţătorilor a cărei bază oficială se pune de către Spiru Haret în 1902, se întemeiază, se organizează şi se dă „mare imbold cercurilor culturale”1, şcoalelor de adulţi, şezătorilor săteşti, serbărilor şcolare şi naţionale, conferinţelor populare, ridicării monumentelor istorice - cel de la Bârseşti-Vrancea - portului naţional, bibliotecilor rurale, corurilor şcolare şi celor bisericeşti conduse de învăţători, teatrelor săteşti, grădinilor şcolare şi lucrului manual, loturilor şcolare obştiilor de arendare şi cumpărare, cooperativelor şi băncilor populare, toate aceste activităţi constituind preocupările învăţătorilor haretişti. N-a fost teren de muncă pe care învăţătorii să nu se afirme, n-a fost încercare culturală la care să nu fie prezenţi. Acestor intense şi variate activităţi învăţătoreşti, desfăşurate cu entuziasm în jurul şcolii se datoresc toate începuturilor bune în Judeţul Putna, pe teren cultural, social, economic şi naţional în viaţa satelor. La 3 aprilie 1902, începutul anilor de rodnică activitate din epoca lui Haret, existau în Putna 68 şcoli rurale2) dintre care: una de fete în Adjud, una în cătuna Căpoteşti, Comuna Boloteşti şi câte una la Şindrilari şi Andreaşi, cătune ale Comunei Mera. Din cele 79 comune câte avea în acea vreme Judeţul Putna, existau şcoli numai la 65 comune. Mai erau 14 comune fără şcoală şi învăţător. Majoritatea copiilor acestor comune era condamnaţi să rămână fără învăţătură deoarece abia ici-colo câte unul mergea la o şcoală din vecinătate. În 1903 nu existau în judeţ decât 31 localuri de şcoală. Dintre ele 9 fuseseră clădite de Casa Şcoalelor, iar 22 de către comune. Dintre localurile construite de către comune, 17 au fost clădite anume pentru şcoală, 3 pentru primării şi una pentru spital, toate fiind date însă pentru folosinţa şcolilor. Dacă ţinem seama că cele dintâi şcoli rurale din Putna au început a funcţiona regulat în preajma anului 1864, odată cu legiferarea obligativităţii şcolare, observăm că în intervalul de la 1864-1901, adică în 37 de ani s-au clădit în acest judeţ 31 localuri de şcoală, ceea ce revine la mai puţin de un local pe an. Cea dintâi clădire de şcoală rurală s-a ridicat în acest interval, în 1874 la Domneşti, iar cea din urmă, în 1900, la Angheleşti. Mai mult de jumătate din şcolile în fiinţă n-aveau localuri proprii. Cele mai multe erau instalate în case neîncăpătoare, joase, întunecoase unele găsindu-se 1

Sugestia de a da caracter oficial cercurilor culturale, de a le organiza şi recomanda călduros corpului didactic din întreaga ţară o capătă Haret de la încercarea făcută de învăţătorii putneni în 1898 din proprie iniţiativă. (Vezi vol. omagial, pag. 976, art. Al Gheorghiu). 2 Vezi vol. omagial ,,Ale tale dintru ale tale”, cu ocazia împliniri a 60 ani, tipărit în 1000 ex. cu 1223 p., p. 119, Fl. Cristescu. 181

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

în sat, iar altele în vreo cameră oropsită a unei primări dărăpănate, sau în vre-o chilie de mănăstire. La unele, cum era la Herăstrău, trebuia să-ţi pleci capul să poţi intra în clasă, la altele, cum era la Fitioneşti sufla vântul prin crăpăturile păreţilor şi ploaia curgea şiroaie prin acoperiş. Documentul vremii ni-l oferă scriitorul I. Ciocârlan, el însuşi un ilustru înaintaş al învăţătorimii putnene.1 Se simţea deci, mare nevoie de construire de localuri proprii, în cea mai mare parte a comunelor. Problema era însă foarte grea, căci comunele erau lipsite de fonduri. Totuşi datorită entuziasmului deşteptat de voinţa de fier a prefectului de judeţ de pe atunci, N. N. Săveanu, care a îmbrăţişat cu toată căldura Circulara-apel dată în acest sens de marele ministru al şcoalelor, Haret, s-a stârnit o adevărată întrecere între autorităţile locale din comune şi sate în ridicarea de localuri de şcoli în frunte cărora se găseau învăţătorii. Au fost comune care au pornit construcţii de şcolii având visteria goală, cum e Văsuiul, care a început construcţia şcolii cu 7,50 lei capital. Datorită campaniei desfăşurate în favoarea clădirii localurilor de şcoli a înfiinţării de noi şcoli, din anii 1902-1903, în toamna anului 1903 se găseau în funcţiune în Judeţul Putna 82 şcoli cu 82 localuri proprii, dintre care unul fusese construit în 1858, 30 localuri fuseseră construite între anii 1864-1900, iar 51 localuri în campania din 1902-1903. Cele 51 de şcoli construite în 1902-1903 au costat în total 393.501 lei. Drept primă consecinţă a acestei frumoase activităţi, s-a îndoit numărul elevilor înscrişi şi frecvenţi, căci pe când în 1900-1901 au fost înscrişi 6555 elevi urmând regulat 4834, în 1902-1903 au fost înscrişi 13286 elevi, urmând regulat 9205 elevi. A doua chestiune importantă din viaţa şcolii, care a preocupat autorităţile în 1901-1903, a fost crearea de noi şcoli. În 1901 s-au creat şcoli la Adjudul-Nou, Adjudul-Vechiu şi Negrileşti, iar în 1902 s-au înfiinţat 2 şcoli la: Valea-Sării, Colacu, Burcioaia, Borşani, Spineşti, Cucova, Drăguşani, Vadu-Roşca, Cruceade-Sus, Poiana, Copăceşti şi Mândrişca. În 1903 s-a înfiinţat şcoală şi în Văsui, ultima comună în care nu exista încă şcoală şi învăţător. Roadele activităţii din epoca lui Haret s-au verificat cu prisosinţă în Războiul de Întregire din 1916-1918, la care şcoala şi învăţătorimea putneană au contribuit în mare măsură. Cele mai multe şcoli au fost puse în funcţiune chiar din toamna 1918, iar în toamna 1920 nu era şcoală să nu fi fost refăcută şi organizată.

1

v. „Ethnos”, I, 156. 182

Decretul-Lege al Comitetelor Şcolare preconizat şi pus în aplicare în anul 1919 de d. Simion Mehedinţi, Ministrul Instrucţiunii Publice de pe atunci, bazat pe principiul „Nu poate statul, ce poate satul”, prin care şcoala s-a pus în sarcina contribuţiei locale, pentru Judeţul Putna a fost o îngreuiere a situaţiei sale excepţionale. Totuşi învăţătorii au muncit din răsputeri de au reînviat şcolile. Cu venirea d. Dr. C. Anghelescu în fruntea Ministerului Instrucţiunii, se re-ia opera lui Haret. Şcoala se încadrează în noua structură a statului român de după Războiul Întregirii cu cele două mari reforme sociale: împroprietărirea şi votul obştesc, care se adaugă la vechile preocupări ale învăţătorimii. Acum iau o mare dezvoltare băncile populare, obştiile şi cooperativele, organizându-se pe judeţ „Federala”, operă la care învăţătorimea îşi are însemnată contribuţie. Ca şi pe vremea lui Haret apare din nou pe primul plan problema construcţiilor şcolare cu construiri din nou sau completări de clase şi mărirea numărului de învăţători, încât şi cătunele ajung să-şi aibă şcoala lor. După război, activitatea extraşcolară în centrele săteşti mai însemnate se desfăşoară în cadrul „Căminelor Culturale” chemate să grupeze şi să folosească toate elitele satelor pentru ridicarea lor. Acolo unde s-a reuşit ca aceste instituţii să fie organizate temeinic, munca învăţătorilor a fost întregită şi continuată cu mai mulţi sorţi de izbândă. Dacă urmărim după date statistice1 învăţământul primar din Judeţul Putna – de la 1920 până astăzi -, cu privire la numărul școalelor, al posturilor şi învăţătorilor, la mişcarea populaţiei şcolare precum şi în întregul mers al învăţământului, desprindem următoarele: 1). Numărul școalelor şi al posturilor: Urmărind numărul școalelor şi al posturilor în funcţiune în acest judeţ, de la 1920 şi până azi, constatăm: Din tabloul [de mai jos] observăm că în anul 1942-1943, adică în prezent, se găsesc în funcţiune în Putna 191 şcoli primare şi 19 grădini de copii. Şcolile primare se găsesc răspândite astfel: 4 şcoli primare băieţi şi 4 de fete, adică 8 şcoli în Focşani, câte una de băieţi şi una de fete în târgurile Odobeşti şi Adjud şi în satele Păuneşti şi Jariştea şi câte un grup şcolar în Panciu şi Mărăşeşti. Se mai găsesc 2 şcoli mixte în Satul Păuneşti, iar restul de 190 şcoli se găsesc în încă 163 sate din cele 235 sate câte are în total Judeţul Putna.

1

Datele statistice pentru anii 1920-1932 sunt luate după art. „Învăţământul primar din Judeţul Putna” de P. Iosif, publicat în „Milcovia”, anul IV, I 33, aceste date fiind scoase din arhiva Inspectoratului Şcolar Judeţului Putna. Cele mei multe sunt luate după statele de plaţi ale învăţătorilor, ele fiind riguros exacte. Datele pe anii 1941-1942 sunt luate după tabelele statistice puse la îndemână de dl inspector şcolar de îndrumare şi control I. Stavarache, iar pe 1942-1943 după statele de salariu. 183

1941 1942 1942 1943

183

71 71 62 62 58 58

53 53 60 60 62 62

14 1 15 19 1 20 19 1 20

29 2 8 2 37 4 26 8 6 5 32 13 23 9 2 1 25 10

1 1 2 2 2 2 4

1 1 1 1 2

1 2 3

169 12 181 178 12 190 175 9 184

6 6 8 8 5 5

3 1 4 3 2 5 3 3

Total

47

56

26

30

16

9

5

4

1

195

12

7

42 58 30 24 13 1 42 58 30 25 13

7 1 8

3 4 7

3 1 4

1 1

183 8 191

13 1 14

4 4

Judeţ Focşani Total

1 1

1 1

1 1

2 2 -

2 2 1 1

2 2 1 1

1 1

Câte posturi funcţionează în total

2

cu 5 posturi

4

cu 4 posturi

152

cu 3 posturi

1

cu 1 post

2

1

cu 2 posturi

Totalul şcoli-lor prim.

cu 16 posturi

cu 15 posturi

cu 12 posturi

cu 11 posturi

28

cu 9 posturi

14

cu 8 posturi

34

cu 7 posturi

73

Totalul g-ral al şcolilor don Putna

169

Rural şi urban Judeţ Focşani Total Judeţ Focşani Total Judeţ Focşani Total

Total grăd. copii

1932 1933

cu 6 posturi

170

cu 5 posturi

1930 1931

cu 4 posturi

159

cu 3 posturi

1925 1926

cu 2 posturi

135

În învăţământul

cu 1 post

În câte localit.ăţi din Putna sunt şcoli

În anii şcolari 1920 1921

Numărul şcolilor în funcţiune în Putna (oraş şi judeţ) La învăţământul primar La grădina de copii

6

158

319

9 3 12 11 4 15 8 4 12

178 15 193 189 16 205 183 13 196

375 58 415 416 64 480 414 66 480

19

214

605

14 5 19

197 13 210

551 64 615

După numărul posturilor ce funcţionează la o şcoală, găsim în total: 42 şcoli primare cu 1 post = 42 posturi; 58 şcoli primare cu 2 posturi = 116 posturi; 30 şcoli primare cu 3 posturi = 90 posturi; 25 şcoli primare cu 4 posturi = 100 posturi; 13 şcoli primare cu 5 posturi = 65 posturi; 8 şcoli primare cu 6 posturi = 48 posturi; 7 şcoli primare cu 7 posturi = 49 posturi; 4 şcoli primare cu 8 posturi = 32 posturi; 1 şcoli primare cu 9 posturi = 9 posturi; 1 şcoli primare cu 11 posturi = 11 posturi; 1 şcoli primare cu 12 posturi = 12 posturi; 1 şcoli primare cu 16 posturi = 16 posturi. În total sunt 191 şcoli primare cu 590 posturi în funcţiune şi tot atâţia învăţători dintre care 524 sunt titulari în pos-turi, 47 sunt utilizaţi şi 19 sunt maeştri. Cele 19 grădini de copii cu un număr total de 25 posturi, se găsesc răspândite astfel: 5 în Oraşul Focşani, câte una în târgurile Odobeşti, Panciu, Mărăşeşti şi Adjud, iar restul, în satele: Vizantea, Jariştea, Păuneşti, Câmpineanca, Păţeşti, Coţofăneşti, Sascut, Străoane-de-Sus. În total, se găsesc în funcţiune 210 şcoli în 183 localităţi, cu 615 posturi şi tot atâţia învăţători în funcţiune. Urmărind felul cum variază numărul şcolilor din Putna între anii 1920-1943, constatăm că numărul lor creşte simţitor între anii 1920-1925, când de la 158 şcoli în 1920, numărul lor ajunge în 1925 la 193, înregistrând un spor de aproape 1/4. De la 1925 marchează neînsemnate oscilaţiuni, ajungând în 1930 la 205 şcoli, în 1941-1942 la 214 şcoli, iar în prezent existând 210 şcoli. 184

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 86 Şcoala Primară Mixtă „S. I. Cureţeanu”, Odobești

1920 1921 1925 1926

1 2

Învăţă mântul

În anul şcolar

2). Personalul didactic. În anul şcolar 1942-1943, starea personalului didactic primar în jud. Putna, după statele de salar este următoarea: În Oraşul Focşani sunt 21 bărbaţi şi 28 femei la învăţământul primar; iar la grădinile de copii 9 conducătoare; adică în total sunt 58 învăţători plus 6 maeştri. În judeţ găsim 274 bărbaţi plus 261 femei - 535 învăţători la învăţământul primar şi 16 conducătoare la grădinile de copii, adică 551 învăţători în total. În oraş şi judeţ funcţionează în total 297 bărbaţi plus 318 femei - 615 învăţători şi tot atâtea posturi, în care se cuprind şi 19 maeştri. În privinţa numărului şi pregătirii corpului didactic primar din Putna, între 1920-1943, constatăm că între 1920-1925 numărul posturilor şi al învăţătorilor creşte de la 319 la 415, realizându-se un spor de 96 învăţători. Între 1925-1930 numărul învăţătorilor creşte cu încă 66.

Rural Urban2 Total Rural Urban Total

Nr. elevilor în vârstă de şcoală după recensământ1 Băieţi Fete Total 8952 7152 16104 2000 2073 4073 10952 9225 20117 14872 14265 29133 4082 3640 7722 18954 17905 36859

Numărul elevilor înscrişi La grădina de La învăţământul Copii primar Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total 43 31 74 9357 5653 15010 128 110 238 1962 1985 3947 171 141 312 11319 7638 18957 88 99 187 7861 6137 13988 252 299 551 1635 1539 3174 340 398 738 9496 7676 17172

În 1920-1921 în vârstă de la 7-18 ani, în ceilalţi ani, între 5-18 ani; Oraşul Focşani. 185

Total elevi Băieţi 9400 2090 11490 7949 1887 9836

Ion DIACONU (coordonator) *

1930 1931 1932 1933 1941 1942

Rural Urban Total Rural Urban Total Rural Focşani Total

15601 3537 19138 19127 2328 21455 22049 1717 23765

15195 3529 18454 19949 2169 22118 21060 1681 22741

30796 6796 37592 39076 4497 43573 43109 3398 46507

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA 295 395 690 320 204 524

217 418 635 286 216 502

512 813 1325 606 420 1026

434

382

816

10166 1991 12157 13293 1272 14565 16911 1164 18075

9244 1920 11164 12145 1432 13577 14994 813 15807

19410 3911 23321 25438 2704 28142 31905 1977 33882

10461 2380 12847 13613 1476 15089 18509

În ce priveşte suplinitorii observăm că cu cât ne apropiem de 1942-1943, numărul lor scade. De unde în 1920 găsim 152 suplinitori, în 1925 găsim 180, În 1932-1933 găsim 5 suplinitori la 480 învăţători revenind un procent de 1%. 3). Mişcarea populaţiei şcolare. Potrivit Legii învăţământului primar în vigoare, populaţia şcolară o alcătuiesc elevii în vârstă de şcoală între 5-18 ani, constatată prin recensământul ce se face anual de fiecare circumscripţie şcolară. Ar fi interesant de urmărit anual mişcarea acestei populaţiuni şcolare supusă obligativităţii învăţământului, pentru că ea justifică şi indică câtimea numărului necesar în fiecare an de posturi, de învăţători şi de şcoli şi ne dă putinţa să cunoaştem progresul ce se realizează. În limita posibilităţilor de informare, vom da câteva date referitoare la numărul elevilor în vârstă de şcoală, cum şi a celor înscrişi şi frecvenţi în anii 1920-1943. Urmărind populaţia şcolară după datele indicate în acest tablou, se constată că numărul elevilor în vârstă de şcoală din acest timp este în continuă creştere; mai înceată în unii ani, cu salturi pronunţate în alţii, de pildă: în perioada de la 1920-1925 numărul elevilor în vârstă de şcoală sporeşte cu 16632. În perioada de la 1925-1930 sporeşte cu 733 elevi, iar între 1930-1933 sporeşte cu 5981 elevi. Adică cu 82%, 2% şi 16%. Sporul mare din prima perioadă se datorează recensământului riguros al populaţiunii şcolare dintre 5-7 ani, din anul 1925. înscrişi Total general al elevilor înscrişi Fete Total 5684 1508 2095 4185 7779 19269 6236 14185 1838 3625 8074 17910 9461 2338

19922 4724

La grădina de Copii Băieţi Fete Total 30 26 56 105 104 209 135 130 265 72 66 136 225 478 297 253 616 319 235 165 400 366 384 750

Numărul elevilor frecvenţi La învăţământul Total general al elevilor primar frecvenţi Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total 6825 320 10026 6855 3227 10082 1617 1593 3210 1722 1697 3419 8442 4794 13236 8577 4924 13501 6467 4733 11200 6539 4799 11338 1108 1400 2508 1333 1653 2986 7575 6133 13708 7872 6452 14324 7999 1563 186

7009 1660

15008 3223

8234 1929

7174 2044

15408 3973

Ion DIACONU (coordonator) * 11799 12431 1648 14079

16139

24646 26044 3124 29168

34698

601 244 182 426

425

549 21 1 193 409 375

1150 455 380 835

800

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA 9562 10331 1176 11507

13004

8669 8655 1181 9836

10998

18231 18986 2357 21343

10163 10575 1853 11933

9218 8866 1379 10245

19381 19441 2737 22178

24002

8951 805 9756

9381 809 10190

18332 1614 19946

Se mai observă că nu toţi elevii în vârstă de şcoală pot fi înscrişi. Din pricina lipsei de locuri mulţi din ei rămân să mărească numărul analfabeţilor. Se observă apoi că între 1920-1925 numărul elevilor înscrişi scade treptat, ajungând în 1925 la 17910 înscrişi, ceea ce reprezintă un minus de 1359 elevi, faţă de înscrişii din 1920. De la 1925, numărul elevilor înscrişi creşte treptat, ajungându-se în 1930-1931 la 24646 elevi înscrişi. La această dată se observă un spor de 5377 elevi înscrişi faţă de 1920 şi un spor de 1737 elevi înscrişi faţă de 1925. În 1932-1933 numărul elevilor înscrişi se urcă la 28142, înregistrând faţă de 1925 un plus de 10232 elevi, iar faţă de 1939 un plus de 3495 elevi. Dacă se urmăreşte frecvenţa elevilor în acest timp, se constată că în genere se găseşte ca număr în creştere; de la 13501 elevi frecvenţi în 1920, ea se urcă în 1925 la 14324 elevi, în 1930 ajunge la 19381, iar în 1932 găsim o frecvenţă de 21343 elevi. Dacă raportăm frecvenţa la numărul elevilor înscrişi şi la al acelor în vârstă de şcoală din anii respectivi şi dacă urmărim şi promovarea elevilor în acest timp, se constată:

În învăţământul rural

Nr. elevilor în vârstă de şcoală:

Numărul elevilor promovaţi la sfârşitul anului şcolar, la şcolile primare

Nr. elevilor înscrişi în şcoli:

Cât reprezintă frecv. % din:

1920 1921

70%

66% 5616 2523 8140 1410 1452 2862 7026 3976

11002

1925 1926

80% 38°/0 5081 3717 8798 1114 1207 2321 6195 4924

11119

1930 1931

78% 51 % 6522 5656 12178 1472 1476 2948 7994 7132

15126

În anii şcolari

În învăţământul urban (Focşani)

Totalul general al promov. din Putna

Băieţi Fete Total Băieţi Fete Total Băieţi Fete

Total

187

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

1

1932 1933

) 48 % 75%

1931 1942

69% 51 % 8951 9381 18332

Fig. 87 Şcoala Primară din Mărăşeşti

805

809

1614 9756 10190

19946

Se vede astfel că frecvenţa oscilează, găsindu-se în 1932 în descreştere. Una din cauze e şi aceea că învăţătorii au nevoie de sprijin în aplicarea obligativităţii. Frecvenţa fetelor se găseşte însă în creştere, tinzând s-o ajungă pe a băieţilor. În ce priveşte promovarea elevilor, observăm următoarele: în anii 1920-1921 au promovat 83% din numărul elevilor frecvenţi, revenind în medie câte 35 elevi de învăţător. În 1926 au promovat 81% din numărul frecvenţilor, revenind câte 28 elevi de învăţător, iar în 1930-1931 au

promovat 82%, revenind câte 33 elevi de învăţător. Următorul tablou rezumativ-comparativ asupra numărului şcolilor, al posturilor şi al învăţătorilor, cum şi asupra mişcării populaţiunii şcolilor primare şi grădinilor de copii din Judeţul Putna de la sate şi oraşe arată o situaţie precisă a învăţământului din acest judeţ în ultima vreme. La începutul anului şcolar 1940-1941, când neamul românesc păşeşte pe noul făgaş al redeşteptării naţionale, se găseau în Putna 212 şcoli, la care funcţionau 631 învăţători titulari, plus 120 învăţători utilizaţi, refugiaţi din ţinuturile cotropite. Cutremurul din 10 noiembrie 1940, atât de dezastruos pentru Judeţul Putna, a provocat mari stricăciuni şi şcolilor din acest judeţ. Din cele 214 localuri dintre care 194 proprii, au fost avariate de cutremur 194. Deşi nu s-au putut repara în cursul anului 1940 decât numai 9 localuri, învăţământul n-a suferit totuşi, 1

N-au fost puse la dispoziţie datele promovaţilor pe acest an. 188

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

căci datorită strădaniilor învăţătorilor, cursurile s-au ţinut unde s-a putut, dar sau ţinut.

1920 1921 1925 1926 1930 1931 1932 1933 1941 1942

Nr. total al frecvenţ. (şc. prim plus gr. copii)

Nr. total al Promovaţilor (şc. prim.) cl. I-VII A crescut sau a scăzut cu:

A crescut sau a scăzut cu:

Nr. total al elev înscrişi în şcoli (prim + gr. copii) A crescut sau a scăzut cu:

Nr. elev. în vârstă de şc. după recens.

A crescut sau a scăzut cu:

A crescut sau a scăzut cu:

În anii şcolari

Nr. învăţ. Şi al posturilor

A crescut sau a scăzut cu:

Nr. total al şcoalelor (oraş şi jud.)

158

-

319

-

20177

-

19269

-

13501

-

11002

-

193

+35

+415

+96

36859

+16682

17210

-1356

14324

+823

11419

+117

205

+12

480

+66

37592

+733

24646

+6736

19381

+5057

15126

+4008

196

-9

480

-

43573

+5981

28142

+3496

21343

+1962

-

214

+18

+

46507

+2934

34698

+6556

24002

+2659

19946

+

În cursul anului 1941-1942 s-au refăcut 188 localuri, unele fiind clădite chiar din nou. În 1942-1943 s-au mai pus în funcţiune 5 localuri şi au rămas de reclădit 12. * * * Din cele câteva sumare însemnări asupra învăţământului primar din Putna se desprind, printre altele, următoarele constatări: a) De la cele 8 şcoli primare urbane şi 3 şcoli rurale câte existau acum 80 ani, învăţământul din Putna numără astăzi 210 şcoli primare cu 324 săli de clasă, cu 635 învăţători şi cu o populaţie şcolară de 33.876 elevi dintre care 24574 la învăţământul elementar şi 9302, la cursul superior. b) Învăţătorul putnean a fost şi stă la datorie, înţelegându-şi rolul misionar în cadrul celor două lumi; copiii şi oamenii adulţi cărora le închini deopotrivă toată grija, tot entuziasmul şi priceperea sa, luptând cu îndârjire şi curaj pentru promovarea învăţământului şi a şcolii şi pentru ridicarea culturală, socială, morală şi economică a maselor populare. c) Pentru ca munca sa să nu rămâie zadarnică, să nu se irosească în van, ori să rămână incompletă, învăţătorul putnean a înţeles să păstreze întotdeauna contactul social cu lumea din afară de şcoală, fiind sufletul şi animatorul tuturor preocupărilor de interes obştesc. d) Sanctuarul şi focarul de propagare al adevăratei culturi în masele populare nu poate fi decât Şcoala - mai ales cea populară -, iar adevăraţii ei propagatori în masă au fost oricând şi rămân multă vreme învăţătorii. 189

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 88 Căminul Cultural din Satul Vrăncioaia (Văsui)

d) Dacă învăţătorii n-au putut şi nu pot realiza în întregime năzuinţele lor, se datorează în primul rând faptului că au avut de luptat cu întunericul şi ignoranţa şi n-au aflat întotdeauna înţelegerea, şi sprijinul necesar. Au dat însă mereu dovadă că atunci când sunt înţeleşi şi sprijiniţi, realizează adevărate minuni, căci învăţătorul e întâiul factor de progres spiritual al neamului. B). ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR. Liceul ,,Unirea”. La 7 ianuarie 1866, sub domnia lui Cuza Vodă, ia fiinţă „Gimnaziul” din Focşani cu o singură clasă, sub conducerea profesorului Ştefan Neagoe. În anul 1868 erau trei clase cu un număr total de 88 elevi şi 6 profesori. Numărul profesorilor se măreşte ca şi numărul claselor, astfel că la 23 iulie 1869, ministerul aprobă înfiinţarea clasei a V-a pe anul şcolar 1869-1870 şi clasa VI-a pe anul şcolar 1870-1871. Localul devenind neîncăpător, corpul profesoral agită chestiunea clădirii unui local propriu. Nu reuşeşte însă decât să mute gimnaziul într-o nouă casă particulară din strada Sârbească, actuala stradă Brăilei. Înfiinţarea cursului superior a prezentat multe greutăţi, astfel că abia în anul 1884 „Gimnaziul Unirea” se transformă definitiv în liceu. Numele de „Gimnaziul Unirea” şi sărbătorirea zilei de 24 Ianuarie ca patron al şcoalei, sunt aprobate prin Decretul domnesc din 15 aprilie 1880, în urma cererii corpului didactic, care a ţinut să lege de actul Unirii Principatelor numele instituţiei ce avea să se clădească chiar în apropierea hotarului de la Milcov. Numărul elevilor mărindu-se treptat, iar sălile devenind neîncăpătoare pentru materialul didactic, la 24 aprilie 1880, cu cheltuiala judeţului, s-a început 190

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

construcţia clădirii proprii a liceului în vechiul local „Pastia”, astăzi „Şcoala profesională”, unde s-a mutat la 1 septembrie 1881. În anul 1899 Statul începu construcţia actualului local în care şcoala se mută la 1 septembrie 1900. Noua clădire ce corespundea celor mai pretenţioase cerinţe arhitectonice dispunea de sălile şi materialul didactic necesar unei activităţi intense. În anii 1936 şi 1937 Eforia şcolară construieşte din fonduri proprii - în prelungirea aripei drepte şi celei stângi ale liceului - încă 8 săli de clasă şi laboratoare. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 avariază monumentala clădire a liceului în aşa măsură, încât pentru reparaţia ei radicală trebuia în 1941 o sumă de cel puţin 28.000.000 lei. În 1940 Eforia şcolară intră în posesia terenului viran, fostă proprietatea boierilor Dăscălescu, în decursul vremurilor intrate în mâini streine de neam. În primăvara anului 1942 se încep lucrările de reparaţie radicală şi de reconstrucţie a clădirii liceului deteriorată de cutremurul amintit. Eforia şcolară dispunând de un fond de lei 9.926.373, în care sumă intră şi subvenţia Ministerului Culturii Naţionale de lei 7.000.000 şi contractând un împrumut de la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni de lei 8.000.000, a putut să treacă la reparaţia radicală numai 2/3 din clădire: aripa stângă şi corpul central, rămânând ca aripa dreaptă să fie reparată atunci când instituţia va dispune de fonduri suficiente. Directorii liceului de la înfiinţare şi până în prezent: Ştefan Neagoe 1866, N. Tipeiu 1866-1867, M. Constantiniu 1867-1873, D. Caian 1873-1889; Gh. Pamfil 1889-1895, Em. Constantinescu 1895-1900, C. Calmuschi 1900-1902, P. Mihăileanu 1902, Savel Rahtivan 1902-1904, Simion Crainic 1904-1907 şi 1910-1913, Teodor Iordănescu 1907-1910 şi 1913-1919, Ovidiu Ţeno 19191920 şi 1922, S. Lăduncă 1920-1922, Al. Georgiade 1922-1926 şi 1927-1929, V. Bălănescu 1926-1927, Al. Ispas 1920-1931 şi 1933. Al. P. Arbore 19311933 și 1934, C. Leonescu 1934-1938. I. Z. Enescu 1938, V. Mihordea 19381939, Ion Diaconu 1939-1940, D. I. Popa 1941, C. Diaconescu 1941 până în prezent. Realizări pe tărâm cultural. În 1876 ia fiinţă biblioteca actuală a corpului profesoral. În octombrie 1898, a luat fiinţă „Societatea literară” cu membri aleşi numai din rândurile elevilor de curs superior. Iniţiatorii au fost profesorii: C. C. Moisil, Gh. Bogdan-Duică, Şt. Graur, C. Giurescu, G. Petrovici şi C. I. Lupu. Vechile statute se păstrează, fiind modificate în 1919, când societatea a luat numele de „Grigore Alexandrescu”, iar conducerea ei se încredinţează unui profesor de partea literară, recomandat de director pe un an. Activitatea acestei societăţi a avut o înrâurire puternică asupra elevilor, şedinţele fiind frecventate chiar şi de public. În anii 1919-1926, I. M. Raşcu, cunoscut profe191

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

sor de limba română, luând conducerea acestei societăţi, a reuşit s-o ridice la o stare de înflorire excepţională. Anuarele acestei instituţii conţin pagini ce ilustrează o muncă pedagogică creatoare. Tot pe atunci se înfiinţează şi o „Societate filarmonică”. Mai târziu sufletul acestei societăţi a fost maestrul de muzică I. Nanulescu, până la războiul din 1916-1918. În anul 1900-1902, odată cu mutarea liceului în actuala clădire, era nevoie de un organizator harnic şi destoinic. Acesta a fost profesorul de geografie C. Calmuschi care a introdus uniforma în liceu şi ierarhizarea elevilor prin semne distinctive. De asemenea în vremea sa excursiile încep să se bucure de toată atenţia, continuate de noul director, profesorul Savel Rahtivan. Sub direcţia prof. Teodor Iordănescu (1907-1911), care venea cu o frumoasă cultură filologică şi umanistă din Germania, noi principii pedagogice sunt puse în practică de pedagogul blând şi împăciuitor. Deschide biblioteca liceului marelui public doritor de lectură în domeniul literaturii clasice şi moderne şi sprijină înfiinţarea unei societăţi ştiinţifice şi de comunicări literare cu sediul la liceu. Aci s-au ţinut mai multe serii de conferinţe publice, fapt ce a făcut ca Liceul „Unirea” să devină un focar de cultură proeminent. Era de altfel printre liceele fruntaşe de atunci. La 6 noiembrie 1921 a avut loc solemnitatea dezvelirii plăcii comemorative de bronz, aşezată în sala principală de la intrarea liceului de către „Cercul studenţesc putnean Mărăşeşti”, în amintirea foştilor elevi căzuţi în războiul din. 1916-1918, După dezvelirea plăcii, printre alte personalităţi a vorbit scriitorul Duiliu Zamfirescu, ca fost elev. O nouă epocă de propăşire a şcoalei a fost în anii 1922-1926, când se afla ca director Al. Georgiade care a reuşit să strângă fonduri însemnate pentru o eventuală construcţie. În adevăr, fără aceste fonduri nu s-ar fi putut trece mai târziu la înfăptuirile realizate. Prof. Al. Ispas ca director în anii 1929-1931, a înzestrat clasele cu mobilier modern, lucru continuat de succesorii d-sale, domnii Al. P. Arbore şi C. Leonescu. Prof. Arbore reuşeşte îndeosebi să sporească numărul de cărţi din biblioteca profesorală cu volume ştiinţifice şi literare, precum şi să procure material didactic experimental. Direcţia prof. C. Leonescu (1934-1938) trăieşte timpul înfăptuirilor de proporţii mari. Dacă am ţine seamă numai de excursiile organizate de dânsul în străinătate, de munca sa în atari împrejurări, prof. Leonescu merită adâncă recunoştinţă în istoria Liceului „Unirea”. De şase ori îl găsim în fruntea elevilor şi a unui grup de profesori cercetând Italia precum şi o singură dată în Franţa. Liceul Unirea realiza înainte de 1918 excursii peste hotare fără a fi întrecut de alte şcoli secundare din vechiul Regat. 192

În timpul direcţiunii d-sale îşi desfăşurau activitatea în amfiteatrul liceului mai toate societăţile culturale din oraş: Liga Culturală, Societatea pentru Cultura şi Literatura Italiană „Dante Aligheri”, Societatea pentru Răspândirea Portului, Jocului şi Cântecelor Româneşti „Hora Unirii” şi „Fundaţiile Culturale Regale - Subsecţiunea de Conferinţe Focşani”. Acelaşi director a sprijinit înfiinţarea unei fanfare sub conducerea maestrului de muzică D. Rădulescu. În timpul directoratului prof. Ion Diaconu, Liceul „Unirea”, printr-o acţiune bine chibzuită, a intrat în posesia terenului viran din vecinătatea liceului, fostă proprietatea boierilor Dăscălescu, unde unioniştii Kogălniceanu, Alecsandri şi C. Negri plănuiau renaşterea României. În anul 1941-1942, sub direcţia prof. C. Diaconescu se organizează disci-plina în şcoală, după noile directive ale Ministerului Culturii Naţionale şi se în-cepe opera de refacere a clădirii liceului deteriorat grav de cutremurul amintit. Nu trebuie uitat că Liceul „Unirea” a fost în Moldova de sud pivotul vieţii sufleteşti: tineretul din judeţele vecine preferă această instituţie de cultură altora. Iar în ultimul timp tot de la acest liceu au fost îndrumătorii vieţii culturale putnene şi focşănene, când datorită „Fundaţiilor Culturale Regale” şi „Ligei Culturale” s-a desfăşurat între 1935 şi 1940 o activitate intelectuală fără precedent. Astăzi revista Ethnos este o nouă dovadă de ce mai are a înfăptui corpul profesoral de la Liceul ,,Unirea”. Notăm câteva personalităţi care s-au luminat la Liceul ,,Unirea”:

Duiliu Zamfirescu, scriitor; Anghel Saligni, constructorul podului de la Cernavodă; Arhitectul I. Mincu; Scriitorul C. Ollănescu-Ascanio; Simion Mehedinţi, prof. universitar şi fost ministru; Ştefan Longinescu, prof. universitar; Gh. Longinescu, prof. universitar; I. Voinov, prof. universitar; Sava Atanasiu, prof. universitar; Anibal Teodorescu, prof. universitar; Gb. As1an, prof. universitar; Dr. Mețianu, prof. universitar; Enache Ionescu, prof. secundar şi inspector general. Aceste alese personalităţi ale culturii româneşti au avut ca îndrumători profesori eminenţi de sama lui Ovid Densusianu, C. Giurescu, G. Bogdan-Duică, D. Moisil, I. A. Bassarabeseu, D. D. Pătrășcanu, D. F. Caian, C. I. Lupu, Hristian Ţapu, Teodor Iordănescu, Iulian Ştefănescu, L. M. Rașcu.

193

Mişcarea şcolară a Liceului „Unirea” între 1933-1943

56 65 57 112 115 125 115 118 115 116

20 30 58 38 41 36 44 34 32 28

1 3 1 1 1 1

16 20 4 18 23 28 49 26 28 29

3 1 4 5 1 1

1 4 2 1 2 4 5 -

4 3 4 2 5 1 1 3

2 3 2 2 1 -

72 69 74 75 81 85 8

1 1 1 1 1 1 -

3 1 14

2

1 1 4 1 1 1 1 12 1 1 1 1 1

3 4 72 2 69 74 1 75 81 84 85 3

TOTAL

Turci şi tătari Armeni Alte neamuri

Evrei

632 691 627 575 573 631 619 591 521 491

Unguri (secui) Ucraineni (ruteni) Poloni Greci

643 693 642 652 645 709 697 675 609 582

Germani (saşi, svabi)

Alte confesiuni

Mozaici

Evanghelico-luterani

637 685 635 575 568 629 615 586 523 494

Romano-catolici

643 693 642 652 645 709 697 675 609 582

Greco-catolici (uniţi)

Orfani

Alte ocupaţii

Scriitori

Profesiuni libere: avocaţi, doctori, ingineri, artişti

Militari

Profesori, învăţători, preoţi

153 103 78 151 86 121 140 68 98 128 72 106 143 67 77 133 65 106 131 63 105 129 62 101 116 42 84 113 49 79

Români

17 46 38 44 36 46 30 50 23 8

TOTAL

24 4 7 8 13 10 5 7 5 20

Ortodoxă

171 164 160 125 117 123 134 132 144 133

După cetăţenia şi neamul părinţilor

După religia părinţilor

TOTAL

5 5 6 1 13 22 20 11 18 5

Funcţionari publici de tot felul

300 316 287 180 157 186 181 183 156 165

Comercianţi şi slujbaşi

343 477 355 472 488 523 516 492 453 417

Maeştri şi lucrători ind. istr

De la ţară

643 693 642 652 645 709 697 675 609 582

După profesiunea părinţilor

Proprietari şi arendaşi de moşii Agricultori mijlocii şi mici muncitori agricoli Industriaşi mari şi mici, ateliere,etc.

De la oraş

1942-1943 1941-1942 1940-1942 1939-1940 1938-1939 1937.1938 1936-1937 1935-1936 1934-1935 1933-1934

Numărul elevilor

Anul şcolar

După locuinţa părinţilor

1 1 1 1 1 2 1

643 693 642 652 645 709 697 675 3 609 2 582

Şcoala Normală de Băieţi şi Orfelinatul „Principesa Elisabeta”. Şcoala Normală de Învăţători a fost înfiinţată în 1914, fiind prevăzută la început cu ultimele două clase V şi VI, dar începând să funcţioneze numai cu clasa V, în care se primeau ca elevi absolvenţii a patru clase gimnaziale. Neavând local propriu, s-a instalat în mod provizoriu în localul Orfelinatului „Principesa Elisabeta”, direcţia de studii fiindu-i încredinţată d-lui Teodor Iordănescu, profesor la Liceul „Unirea”. Funcţionează astfel până în anul 1916, când dă şi prima serie de absolvenţi. În timpul Războiului de Întregire este închisă, pentru ca în anul 1919 să fie pusă iarăşi în funcţiune, de data aceasta cu clasele I şi II, având ca elevi elemente recrutate din gimnaziile normale, create în 1918 prin legea profesorului Simion Mehedinţi. Lipsită de local, de corp profesoral propriu, ca şi de tot ce este necesar unui internat, se instalează pentru un an tot în localul Orfelinatului Principesa Elisabeta”. În 1922 se mută pentru a treia oară în localul Orfelinatului „Principesa Elisabeta”; acum şcoala intră pe adevăratul ei făgaş de dezvoltare şi afirmare ca instituţie culturală de seamă a judeţului. Este epoca cea mai înfloritoare din scurta ei viaţă, căci pornindu-se aproape de la nimic, s-a reuşit să fie organizată şi înzestrată cu tot ce e necesar unei şcoli normale. În primăvara anului 1923 se porneşte la mărirea localului - devenit neîndestulător pentru cele două instituţii ce adăpostea, Normala şi Orfelinatul, transformat în şcoală de aplicaţie - începându-se construirea a două pavilioane noi. Tot acum e împroprietărită cu un teren de aproximativ 30 ha. Datorită exploatării lui s-au putut face multe îmbunătăţiri la gospodăria şcolară, foarte săracă la început. Sub raportul didactic şi al vieţii culturale desfăşurate atât în şcoală cât şi în afară, epoca aceasta marchează, de asemenea, progres an de an. De unde la început corpul profesoral era recrutat în întregime de la Liceul „Unirea”, în anul 1921-1922 proporţia este de 1/3 profesori proprii ai şcolii, între care 2 titulari, restul suplinitori. În anul 1922-1923 găsim 2/3 corp didactic al şcolii, între care 4 titulari, restul suplinitori. În anul şcolar 1924-1925, mai întâlnim doar un singur profesor al liceului, restul ai Şcolii Normale, iar de aici înainte toţi aparţin numai acestei şcoli. 194

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Aceeaşi grijă s-a avut şi pentru Orfelinat - devenit şcoală de aplicaţie -, al cărui corp didactic, în număr de trei, era recrutat dintre cei mai buni învăţători. Şi pentru a li se da putinţa elevilor ca după terminarea şcolii primare să devină oameni folositori societăţii cei mai buni dintre ei erau trecuţi în Şcoala Normală, pentru ceilalţi reuşindu-se a se înfiinţa în anul 1922 trei ateliere practice: unul de croitorie, altul de cizmărie şi al treilea de fierărie, unde trebuia să înveţe câte o meserie, astfel încât la un an după isprăvirea celor 7 clase primare ieşeau lucrători calificaţi în direcţia respectivă.

În astfel de condiţiuni, Şcoala Normală dă cea dintâi serie de învăţători - în epoca de după război - în anul 1924 care, crescuţi în disciplina muncii şi a creaţiei, pornesc cu entuziasm la munca de ridicare a satelor, fiind trimişi în mod obligatoriu în provinciile dezrobite. Urmează încă 7 serii de absolvenţi, în medie a câte 40 învăţători, dintre care marea majoritate constituie astăzi corpul dăscălesc primar al Judeţului Putna şi al celor limitrofe. Viaţa acestei tinere instituţii, aflată în plină ascensiune, este curmată la anul 1932 când, în urma măsurii luată de către guvern de a se desfiinţa un număr anu-mit de şcoli normale din ţară, la 20 decembrie 1932 e desfiinţată. În localul rămas disponibil e readus din oraş Institutul de Surdo-Muţi care, alături de Orfelinat, trăiesc singure până în 1934, când Şcoala Normală este reînfiinţată, funcţionând la început cu un număr redus de clase şi având de luptat iarăşi cu mari greutăţi. Soarta este însă vitregă cu dânsa şi în 1940 e grav distrusă de cutremur, încât la 1 septembrie acelaşi an, Ministerul Culturii Naţionale hotărăşte suspendarea cursurilor până la completa reparare a localului. Această refacere fiind în curs de executare, „suspendarea” dăinuieşte. Reînfiinţarea ei ar constitui nu numai împlinirea unui gol pe ogorul culturii româneşti, dar şi un act de dreptate ce s-ar face unei instituţii la temelia căreia s-au pus jertfe şi s-au cheltuit energii, pentru ca să i se asigure o dezvoltare dintre cele mai prospere. E, de altfel, unica şcoală normală din ţară care dispune de o şcoală de aplicaţie internat, cu o secţie de copii anormali, unde viitorii învăţători pot face - prin contactul direct şi permanent experienţe şi practică de ordin didactico-pedagogic, desăvârşindu-şi astfel pregătirea profesională. Numărul anual de absolvenţi pe care i-a dat şcoala, în perioada de timp 1930-1941, este următorul: Anul şcolar 1929-1930 40 absolvenţi; Anul şcolar 1930-1931 26 absolvenţi; Anul şcolar 1931-1932 21 absolvenţi; Anul şcolar 1935-1936 24 absolvenţi; Anul şcolar 1936-1937 29 absolvenţi; Anul şcolar 1937-1938 14 absolvenţi; Anul şcolar 1938-1939 25 absolvenţi; Anul şcolar 1939-1940 20 absolvenţi; Anul şcolar 1940-1941 16 absolvenţi; Total

215 absolvenţi. 195

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Orfelinatul „Principesa Elisabeta”, cu două secţiuni: vorbitori şi surdomuţi, îşi are originea în „Azilul de orfani vorbitori şi surdo-muţi” înfiinţat în 1861 de Dr. Carol Davila, ca şi în „azilul de orfani” din Bucureşti, înfiinţat de Doamna Elena Cuza în 1863, Ministerul Instrucţiunii Publice clădeşte în 1895 la Focşani, un local pe locul donat de D-na Ghica, mutând orfelinatul din Bucureşti aici şi creându-i o nouă secţiune, a orbilor. În 1922, secţia vorbitorilor devine „şcoală de aplicaţie” pe lângă Şcoala Normală, pentru ca secţia surdo-muţilor să rămână „Institutul de Surdo-Muţi” cu conducere proprie. După un şir de transformări, în 1941 Orfelinatul „Principesa Elisabeta” rămâne în vechiul său local, prin suspendarea Şcoalei Normale din cauza cutremurului din 1940 şi având cele două secţii iniţiale: vorbitori orfani şi surdo-muţi. Corpul didactic a variat, având acum 8 învăţători la surdo-muţi şi 4 la vorbitori. Avea două ateliere încă din 1900: cismărie şi croitorie; acum funcţionează următoarele: 4 ateliere (1 croitorie, 2 cismărie, 1 tâmplărie, 1 fierărie) pentru secţia vorbitori; 3 ateliere (1 croitorie, 1 cismărie, 1 tâmplărie) pentru surdomuţi. Aici se lucrează pentru instituţii şi particulari. Populaţia şcolară a fost cam 100 de copii de fiecare secţiune, adică în jurul numărului de 200 pentru amândouă secţiunile. E de remarcat, astfel, că vechiul oraş al „Unirii” a adăpostit şi pe una din cele mai vechi instituţii de protecţie şi educaţie, a copiilor orfani şi a copiilor nenorociţi de soartă: surdo-muţii. Liceul Comercial de Băieţi este înfiinţat ca 1921 ca „Şcoală comercială elementară”, trecută de la început în bugetul Ministerului Instrucţiunii Publice. De la înfiinţare şi până în noiembrie 1926, şcoala a funcţionat mai întâi la Camera de Comerţ şi Industrie şi apoi la şcoala primară a Comunităţii Israelite. La 10 noiembrie 1926, şcoala a fost mutată în localul său propriu din Strada Coteşti, construit de Camera de Comerţ şi Industrie din Focşani, după stăruinţele preşedintelui său, Vasile C. Antonescu, căruia şcoala îi datorează şi îmbunătăţiri ulterioare. Începând cu anul şcolar 1926/27 a luat fiinţă şi Şcoala Comercială Superioară şi a funcţionat cu denumirea de „Şcoala Comercială Elementară şi Superioară”. Din septembrie 1924-1 ianuarie 1931 a funcţionat şi cursul seral suprapus școalei elementare. La 1 septembrie 1936, şcoala devine liceu comercial cu 8 clase, iar de la septembrie 1939 a început a funcţiona şi internatul cu un număr de 60 elevi. Încă de la început şcoala a avut un corp didactic distins care s-a devotat instrucţiei şi educaţiei elevilor. Printre profesorii ce au funcţionat la şcoala noastră, cităm pe domnii: Ovidiu Tino, primul director al şcoalei, C. Bondescu, fost 196

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

director, Teodor Iordănescu, I. C. Rădulescu-Râmnic, Dr. I. Dănite, V. Bălănescu, Ion Diaconu, N. Al. Rădulescu, Dr. Const. C. Chifu, Ion Irodeanu, Şt. Baicu, H. Boss, P. Georgescu-Măgurii. Mişcarea şcolară a Liceului Comercial de Băieţi între anii 1933-1943.

190 196 192 238 249 240 226 265 276 318

48 44 48 64 51 51 40

71 62 43 ti9 62 67 60 46 59 88

7 19 6 42 27 41 4 65 4 112 4 17 3 16 5 23 6 42 4 64

Alte ocupaţiuni

Funcţionari

Învăţ., preoţi, avocaţi

116 39 63 57 58 23 90 52 “34 191 55 2d 144 51 26 167 137 22 103 99 30 115 100 28 133 86 14 145 99 42

Meseriaşi Industriaşi

129 191 151 114 157 166 160 152 143 175

Comercianţi

Agricultură.

Alte naţionalităţi 7 8 1 3 1 2 2 2 2 2

Pe ocupaţiuni

De la sate

245 248 241 305 301 293 268 267 278 320

De unde provine De la oraşe

1933-1934 1934-1935 1935-1936 1936-1937 1937-1938 1938-1939 1939-1940 1940-1941 1941-1942 1942-1943

Nr. elevi pe anul şcolar

Evrei

Anul şcolar

Români

Pe naţionalităţi

46 57 44 92 46 2 55 77 71 61

Îmbucurător este faptul că satele ne dau un mare număr de elevi. În ultimii ani deşi şcoala nu a mai primit elevi evrei, totuşi populaţia şcolară nu a scăzut; iar în anul şcolar 1942/43, sporul elevilor este simţitor; elevii sunt din judeţele Putna, Tecuci şi Râmnicul Sărat. Liceul Teoretic de fete. O şcoală secundară de fete a fost pe vremuri în Focşani sub formă de „Externat secundar”, înfiinţat în 1889 din iniţiativa profesorilor Liceului „Unirea”; G. Pamfil, N. Tipei, Ştefan Vasilian, P. Mironescu, D. Toma, I. Coleşiu şi Emilian Constantinescu care au predat gratuit timp de 2 ani încredinţându-se direcţia şcoalei D-nei Eliza C. Lupu. Externatul secundar a fost recunoscut ca şcoală publică până la 1901, când a fost transformat în „Şcoala profesională gr. I”, ce funcţionează şi azi sub denumirea de ,,Liceul Industrial”. În 1917, în timpul ocupaţiei germane, un grup de profesori ai Liceului „Unirea”: Teodor Iordănescu, Ovidiu Țino, etc., împreună cu D-na Elisa C. Lupu, profesoară la Şcoala profesională de fete, au luat iniţiativa înfiinţării unui liceu particular de fete, sub denumirea de „Liceul profesorilor asociaţi”. Au fost multe greutăţile întâmpinate de conducători pentru obţinerea autorizaţiei de la Comandatura germană locală. 197

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 89 Liceul Teoretic de Fete

Şcoala s-a deschis totuşi în octombrie 1917, funcţionând în anii şcolari 1917/1918, 1918/1919 şi 1919/1920 sub denumirea de „Liceul de fete al profesorilor Asociaţi” cu programa liceului de băieţi. La sfârşitul anului elevele se prezentau la examenul particular. Asociaţia a durat până în iunie 1920, când profesorii recunoscând utilitatea etatizării acestei școale, au încheiat un proces-verbal, hotărând formarea unui Comitet Şcolar care să facă demersurile pentru obţinerea etatizării. Cum cererea Comitetului format atunci n-a primit niciun răspuns din partea Ministerului Instrucţiunii, D-na Lupu s-a adresat Comitetului Şcolar al Liceului „Unirea” care a primit ca Şcoala Secundară a Profesorilor Asociaţi să funcţio-neze ca clase paralele extrabugetare ale acestui liceu în anul şcolar 1920/1921. Direcţiunea Liceului „Unirea” a convocat prima adunare generală, pe ziua de 1 decembrie 1921, în care s-a ales primul Comitet Şcolar al Şcoalei Secundare de Fete, recunoscută ca şcoală publică prin ordinul nr. 126.689/921 sub direcţiunea D-nei Lupu. Şcoala a funcţionat ca clase paralele extrabugetare ale Liceului „Unirea” până în aprilie 1923, când clasa I este trecută în bugetul statului. La 1 ianuarie 1924 a trecut tot cursul inferior în bugetul Ministerului Instrucţiunii, iar în ianuarie 1925 a trecut şi cursul superior. Cum şcoala nu avea local propriu, cursurile se ţineau în localul Liceului „Unirea” în orele de după prânz. 198

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 90 Liceul Teoretic de Fete

În 20 April 1923 s-a hotărât constituirea unei societăţi anonime pe acţiuni, în vederea cumpărării unui teren şi construirea unui local. În decembrie 1923 sa cumpărat din fondurile Societăţii Anonime un local la str. Apostoleanu, 5, cu suma de 700.000 lei. Cum localul era insuficient pentru şcoală, aceasta a funcţionat în localul Liceului ,,Unirea”, până în septembrie 1926, când s-a mutat în localul propriu din Calea Cuza Vodă, 43, pus la dispoziţie de Ministerul Instrucţiunii Publice. Deoarece şi localul acesta era neîncăpător, comitetele şcolare care s-au succedat au construit în curtea şcoalei, începând din 1930, un local nou cu etaj, având 10 săli de clasă, 2 cancelarii şi instalaţiile sanitare necesare. În anul şcolar 1941/1942, Liceul teoretic de fete din Focşani a fost transformat din liceu tip C (cu 8 clase) în liceu tip D (cu 12 clase). Mişcarea şcolară a Liceului de fete între 1933-1943

1 1 -

298 293 326 364 393 389

5 6 6 7 9 9

76 47 60 65 67 88 58 95 59 96 52 115 199

91 76 90 72 -«1 73

,31 36 25 21 20 27

40 48 56 47 44 45

Alte ocupaţii

217 180 229 289 255 268

Plugari

332 294 312 334 365 335

Meseriaşi

De la ţară

Mozaică

Catolică

Ortodoxă

Străin

Evrei 76 60 67 58 59 52

Comercianţi

303 298 332 371 402 398

Ocupaţia părinţilor Intelectuali

379 359 400 429 461 450

Religia De la oraş

1933/34 1934/35 1935/36 1936/37 1937/38 1938/39

Romă

Anii şcolari

Nr. elevelor

Originea etnică

19 55 37

Ion DIACONU (coordonator) * 1939/40 1940/41 1941/42 1942/43

471 531 554 595

422 528 554 594

46 -

3 3 1

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA 416 523 548 591

9 46 127 344 264 8 - 175 356 309 6 - 232 322 309 4 - 172 323 335

79 61 58 65

30 50 34 79 39 92 45 105

48 48 56 45

Liceul Industrial de Fete. Locul pe care se află construită şcoala a fost la început al Bisericii Sf. Ioan. A trecut apoi în proprietatea judeţului şi s-a clădit pe acest loc un gimnaziu pentru învăţământul secundar. Legea a fost votată de adunarea deputaţilor în şedinţele de la 18 martie şi 20 aprilie 1877. Odată acest teren obţinut prin lege, judeţul a construit pe el localul de astăzi, terminat în anul 1882, când s-a dat în folosinţă Ministerului Instrucţiunii Publice, pentru a servi ca gimnaziu şi liceu până la construirea unui alt liceu de stat (actualul liceu „Unirea”, construit în anul 1899). De la 1899, până la 1901, în acest local a funcţionat „Externatul secundar de fete”. În anul 1931 acest externat a fost transformat în „Şcoală profesională de fete”, începând să funcţioneze cu cls. I, pentru ca apoi în anul şcolar 1905-1906 să se completeze cele 5 clase. Din acest an a funcţionat ca şcoală profesională cu 5 clase, până în anul şcolar 19211932, când prin lege s-a mai adăugat încă o clasă, funcţionând cu 6 clase până în anul şcolar 1927-1928, iar de la această dată a funcţionat iarăşi cu cinci clase până în 1936, când s-a transformat în liceu industrial cu opt clase. Cheltuielile de întreţinere şi reparaţiile necesare, de la construirea localului, adică din 1382 şi până la 31 martie 1890, precum şi asigurarea până în anul 1896 au fost suportate de către judeţ, iar de la această dată trec în sarcina Ministerului Instrucţiunii Publice. Pe lângă această şcoală, în Decembrie 1921 s-a înfiinţat un atelier practic de croitorie, unde au făcut practică atât absolventele şcoalei, cât şi un număr însemnat de eleve din oraş, care nu puteau urma cursurile şcoalei. Localul acestei şcoli a fost grav avariat de cutremurul din 10 noiembrie 1940, fapt care a făcut ca şcoala să nu mai poată funcţiona în propriul ei local. Cursurile s-au făcut în diferite clădiri particulare, puse la dispoziţia şcoalei cu multă bunăvoinţă de acei ce au înţeles această situaţie. În acest timp s-a reparat o parte din sălile de clasă şi cursurile au început să funcţioneze în şcoală. Mişcarea şcolară a Liceului Industrial de fete între 1933-1943

1933/34

245 86 159

6 59

23 40 48 4 23 23 19 218 200

Mozaică

Catolică

Ortodoxă

Alte ocupaţii

Religia

Orfane

Militari

Învăţători,

Funcţionari

Comercianţi

Meseriaşi Lucrători

Agricultori

Proprietari

De la oraş

Anii şcolari

Totalul elevelor înscrişi De la ţară

Ocupaţia părinţilor

5 22

Ion DIACONU (coordonator) * 1934/35 1935/36 1936/37 1937/38 1938/39 1939/40 1940/41 1941/42 1942/43

248 225 218 213 222 247 259 259 251

68 66 8 78 85 105 110 118 120

180 159 150 135 137 142 149 141 131

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA 3 3 2 2 3 4 1 2 2

41 47 49 52 58 63 67 74 85

27 26 18 15 15 20 17 24 26

43 31 38 36 30 25 21 18 17

62 3 28 30 11 218 6 53 3 25 26 11 198 5 50 1 29 23 8 194 2 50 5 29 15 9 193 5 50 4 33 16 13 210 6 58 7 39 17 14 238 5 71 9 45 17 11 255 4 62 10 48 11 10 256 3 58 8 32 10 13 248 3

24 22 22 15 6 4 -

Aşezământul pentru Ocrotirea Fetelor, instituţie de asistenţă socială depinzând de Ministerul Sănătăţii, şi-a început activitatea în Focşani, la 11 noiembrie 1937. Scopul său este de a ospitaliza în chip gratuit în internatul ce întreţine o seamă de fete de vârstă şcolară din următoarele categorii sociale: fete găsite, moralmente părăsite sau în pericol moral; orfane de unul sau de ambii părinţi, având o situaţie materială precară; fete de familii dependente (părinţi alienaţi, orbi, bolnavi de boli sociale de lungă durată etc.) a căror dezmembrare definitivă sau numai pentru o perioadă oarecare de timp este inevitabilă. De asemenea, copiii din familii prea numeroase şi lipsite de mijloace materiale care cer sprijinul asistenţei sociale. În cea mai tragică situaţie dintre aceste categorii se găsesc copii găsiţi - copii ai nimănui - unii părăsiţi de mici şi găsiţi -, copii ai nimănui -, unii părăsiţi de mici şi crescuţi la leagăne sau alte instituţii de ocrotire, alţii abandonaţi mai târziu şi triaţi de organele poliţieneşti din ceata suspectă a vagabonzilor, cerşetorilor şi celor aflaţi fără căpătâi pe străzile marilor oraşe. Din mediul periferic al aceloraşi oraşe mari (în care din cauza aglomerării şi a altor factori de viaţă viciul, boalele şi sărăcia sunt mai frecvente), provin şi mare parte dintre copiii ocrotiţi, înglobaţi în celelalte categorii enumerate. Ei prezintă, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic, stigmatele mediului nesănătos în care au trăit: majoritatea sunt puţin dezvoltaţi, subnutriţi şi într-o proastă stare de igienă. Deprinderi rele de tot felul se dovedesc a fi la unii numai influenţa nefastă a mediului, la alţii însă persistă şi dau la iveală tare sufleteşti refractare oricăror mijloace educative. Nenorocirilor omeneşti neputându-li-se stabili graniţe precise, o altă parte dintre fetele ocrotite de Aşezământ (din mediile deosebite ale oraşului aglomerat, oraşului de provincie sau satului) prezintă chiar de la început o bună stare fizică şi un corect profil psihologic. Acest interesant şi variat material uman, internat în Aşezământ şi pus în condiţii normale de viaţă, este supravegheat din punct de vedere medical şi ob201

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

servat în manifestările sale psihice. În raport cu ele metodele de educaţie diferă aproape de la caz la caz şi dau rezultate pozitive sau negative după mari oscilaţii între aceste două limite.

Fig. 91. Aşezământul pentru Ocrotirea Fetelor

Paralel cu acţiunea educativă a Aşezământului, şcolarizarea copilului ocrotit se face după vârsta şi situaţia ce prezintă. La începutul activităţii sale, instituţia primind fete de toate vârstele între 7-14 ani, problema instrucţiunii lor (începând cu învăţământul elementar şi terminând cu cel secundar) era prea variată şi greu de rezolvat pentru personalul educator al Aşezământului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nici o şcoală nu se afla în interiorul internatului, fetele ocrotite fiind repartizate aproape la toate instituţiile de cultură din Focşani. Din experienţa câtorva ani de funcţionare, precum şi a observaţiilor scoase din datele statistice cu privire la rezultatele obţinute, s-a constatat că numai un procent de 28-30% dintre aceste fete, este bine înzestrat ca intelect. Ele sunt îndrumate către şcoli de grad secundar: licee, şcoli normale şi de gospodărie, unde sunt controlate de Aşezământ şi urmărite an cu an până la terminarea studiilor şi formarea unei profesiuni intelectuale. Restul de 70%, mijlocii sau obişnuite ca inteligenţă, arată înclinaţii către activităţi practice. În vederea pregătirii acestora pentru o meserie care să le dea mai târziu posibilitatea de a trăi onest în societate, prin munca lor, Aşezământul a înfiinţat ateliere de lucru (croitorie, lingerie şi tricotaje) în care fetele ocrotite îşi fac ucenicia. Atelierele funcţionează după un regulament special întocmit de Ministerul Sănătăţii, Bine utilate şi conduse de maestre calificate, ele dau un randament satisfăcător. Legea pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor creând pentru ucenice obligativitatea învăţământului muncitoresc, cursurile profesionale de ucenice funcţionează, din anul şcolar 1941/42, în localul Aşezământului. 202

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 92 Un atelier de croitorie al Aşezământului

Cum în prezent 66% din populaţia internatului este formată din ucenice, se poate spune că prin aducerea şcolii în cadrul Aşezământului, acesta şi-a asigurat directive unitare cu privire la pregătirea practică, teoretică şi educativă a fetelor ce ocroteşte. În intervalul celor şase ani de când funcţionează, instituţia a luat sub ocrotirea sa un număr de 15 copii din Oraşul Focşani şi Judeţul Putna. Repartizat la cifra ultimului său efectiv, acest număr dă un procent de 18% care nu este prea mic, având în vedere că instituţiile similare fiind puţine în ţara noastră, acţiunea lor nu poate fi localizată. De altfel, datele statistice actuale se vor schimba foarte curând. Din cauza operei destructive pe care o exercită, de obicei, războiul asupra colectivităţii omeneşti, numărul copiilor rămaşi fără sprijin este acum în creştere. Măsuri de prevedere socială impun statului extinderea operei de ocrotire în această direcţie. Pentru a putea corespunde noilor cerinţe, Aşezământul a început organizarea sa aşa fel, că chiar în cursul acestui an îşi va dubla efectivul. În acest caz şi contribuţia sa pentru Judeţul Putna va fi simţitoare. Se vede din scurta prezentare a acestei instituţii de înaltă umanitate şi idealism social, că dezvoltarea sa este un factor de progres naţional. Nu vom insista prea mult asupra rezultatelor obţinute; ele se pot deduce din alăturatul tablou statistic, deşi acesta nu are un caracter definitiv, primii copii ospitalizaţi de Aşezământ, fiind în curs de formaţie. Începând însă cu anul şcolar viitor, la fiecare vacanţă el va reda societăţii, din materialul degradat primit, serii de lucrătoare care, refăcute sufleteşte şi pregătite pentru viaţă, vor contribui şi ele la ridicarea nivelului muncii româneşti. Multe dintre ele, neavând alt ajutor decât instituţia ce le-a format, îşi vor găsi în munca lor sprijinul moral al vieţii şi răspunsul la semnele de întrebare ce le-au neliniştit, uneori, zbuciumata copilărie. 203

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Mişcarea şcolară în Aşezământul pentru ocrotirea fetelor între anii 1937-1943

21 54 42 48 52 44

20 49 45 55 51 30

2 10 7 27 15 7

16 33 38 53

Şc. secund.

4 38 2 42 8 47 2 18 4 29 7 -

Şc. prof. de ucenice

Şc. complimentară.

4 6 9 6 9 7

Şcolar. elev. ocrotite

Şc. primară

33 73 63 71 68 50

Alte situaţii familii grele

8 26 23 28 30 24

Orfane de tată sau mamă

ortodox. ortodox. ortodox. ortodox. ortodox. ortodox.

Orfane de ambii părinţi

română română română română română română

Copii găsiţi

Religia

45 105 95 105 107 81

De la oraş

Originea etnică

1937/38 1938/39 1939/40 1940/41 1941 /42 1942/43

De la ţară

Anul şcolar

Nr. elevilor ocrotiţi

Sit. famil. a ocrotitelor

3 24 16 20 18 14

Şc. prac. de ind. cas, gospo d. Şi hortic

2 29 9 7 7 7

Cursul profesional de ucenice. În cadrul legilor internaţionale de ocrotire a muncitorului, elaborate după Războiul mondial, au luat fiinţă şi în ţara noastră, după crearea unui Minister al Muncii, diferite instituţii pentru asistenţă, încurajarea, îndrumarea şi luminarea lucrătorului din toate ramurile de activitate, în scopul de a-l forma pentru un nivel de viaţă mai ridicat din punct de vedere moral, material şi spiritual. Printre aceste instituţii de prevedere socială se numără şi cursurile profesionale pentru ucenici şi ucenice, menite a ţine pe viitorii meseriaşi în contact cu cartea şi binefacerile ei, în cele câteva ore de învăţământ seral. La Focşani „Cursul profesional pentru ucenice” a luat fiinţă în anul şcolar 1919-1920, sub denumirea de „Şcoală Industrială de Ucenice”, funcţionând pe lângă Şcoala Primară de Fete nr. 1 până în decembrie 1920, când a fost strămutat la Şcoala Primară de Fete. nr. 2. Pentru acest timp nu se găsesc în arhiva şcoalei niciun fel de scripte, aşa că nu se poate vorbi mai mult asupra începuturilor. Din luna decembrie 1920 şi până în anul şcolar 1940-41, şcoala a funcţionat neîntrerupt în localul şcoalei primare de fete nr. 2. În anul şcolar 19401941 ea s-a mutat la Şcoala Primară de Băieţi nr. 1, apoi în localul fostelor şcoale israelite, iar din anul şcolar 1941-42 funcţionează în clădirile „Aşezământului pentru Ocrotirea Fetelor” care contribuie la întreţinerea sa, având înscrise la aceste cursuri o mare parte din pensionarele sale. Denumirea actuală de „Curs Profesional pentru ucenice” s-a dat acestei instituţii de învăţământ de către Ministerul Muncii, în anul şcolar 1934-35. Şcoala a început, probabil, cu o singură clasă profesională, pe lângă care a mai func204

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ţionat până la 1 martie 1925, când a trecut la Ministerul Instrucţiunii Publice şi un curs de adulte cu două secţii: una cu analfabete, iar cealaltă cu eleve care nu aveau terminat cursul primar. Ciclul de trei ani al cursului profesional care s-a menţinut până în prezent, se fixează pentru prima dată în anul şcolar 19221923. Mişcarea şcolară a cursului profesional de ucenice în 1933-1943.

1

122 110 119 91 87 88 104 132 93 125

61 46 59

71 11 50 21 67 15

7 81 21 - 45 14 4 38 51

Alte ocupaţii

Plugari

Meseriaşi

Comercial

Intelectuali

8 11 11 13 16 10 -

De la oraş

1 1 1 1 1

De la ţară

Ocupaţiunea părinţilor Mozaică

Ortodoxă

8 11 11 13 16 10 -

Străină

122 111 120 91 87 88 104 132 96 126

Religia Catolică

130 122 131 104 103 98 104 133 96 126

Evrei

1933-1934 1934-1935 1935-1936 1936-1937 1937-1938 1938-1939 1939-1940 1940-1941 1941-1942 1942-1943

Romă

Anul şcolar

Nr. elevelor

Origine etnică

12 16 18

Spaţiile albe nu s-au putut completa, lipsind datele în arhivă.

Ucenicele se recrutează pe bază de recensământ, obligativitatea participării lor la cursuri fiind prevăzute în „Regulamentul de aplicarea legii pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor” abia în anul 1938. Corpul didactic, format în întregime din suplinitoare, era reprezentat prin persoane care făceau parte din învăţământul public primar sau secundar, precum şi din tinere bacalaureate sau absolvente ale altor şcoli secundare şi chiar din funcţionari care, după orele de birou, predau şi câteva ore la acest curs. Până în anul 1923-24 corpul didactic era de ambele sexe. Din acest an Ministerul Muncii dispune ca personalul didactic al cursurilor de ucenice să fie numai femei. În practică dispoziţia aceasta se aplică însă cu câţiva ani mai târziu. Cu începere din anul 1933-34 urmărind pe deoparte crearea unui corp didactic dedicat exclusiv învăţământului muncitoresc, iar pe de alta încadrându-se în măsurile generale luate pentru combaterea şomajului intelectual din acel timp, Ministerul Muncii cere ca suplinitoarele recomandate pentru cursurile de ucenice să fie titrate universitare. Formându-şi un corp didactic selecţionat şi sprijinindu-se pe interesul deosebit pe care D-l Mareşal Antonescu, Conducătorul Statului, îl acordă ucenicelor, învăţământul muncitoresc a progresat simţitor în ultimul timp. 205

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Oricare vor fi în viitor transformările ce le vor suferi aceste cursuri, existenţa şi rezultatele lor de până acum, pun în evidenţă nevoia de a forma, prin şcoală, o clasă de muncitori, meseriaşi şi industriaşi, demnă, cultivată şi însufleţită de adevărată dragoste pentru ţară. Şcoala Tehnică Industrială, gr. I, Focşani. Şcoala inferioară de meserii din Focşani, actuala Şcoală Tehnică Industrială de gradul I, a luat fiinţă la 1 august 1923, în localul Societăţii pe Acţiuni „Fierul”, pentru industria de mobile şi împletituri de sârmă, societate care se afla atunci în lichidare.

Fig. 93 Şcoala Teoretică Industrială, gr. I

În tot Judeţul Putna nu era pe atunci nicio şcoală de meserii. Prin stăruinţa d-lui N D. Chirculescu bunurile Societăţii „Fierul” au fost preluate de către Ministerul Instrucţiunii Publice, destinate fiind să servească la înfiinţarea unei şcoli de meserii în Focşani. De la luarea în primire a inventarului Societăţii „Fierul”, s-au făcut multe amenajări în vederea adaptării vechiului local la cerinţele şcolii, care de altfel s-au menţinut, în linii generale, în continuu progres, dovedindu-se a fi întotdeauna de folos locuitorilor judeţului. În epoca desfiinţărilor de şcoli, din 1929, când în Oraşul Focşani au fost desfiinţate Şcoala Normală de Învăţători, Şcoala Comercială Superioară, Şcoala elementară de Comerţ şi Şcoala Profesională de Fete de sub patronajul Societăţii „Smaranda Apostoleanu”. Şcoala de Meserii a fost menţinută, deoarece îşi dovedise cu prisosinţă utilitatea, fapt apreciat pe deplin de senatorul, de pe atunci, Ştefan Graur, care şi-a pus tot sufletul, luptând pentru menţinerea ei.

206

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În anul 1925, prin stăruinţa d-lui N. D. Chirculescu, Ministrul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Instrucţiunii Publice au dat şcolii fonduri pentru renovări şi reparaţiuni. La 1 septembrie 1936, prin noua organizare a învăţământului industrial, şcoala a căpătat denumirea de gimnaziu industrial, iar numărul anilor de studii a fost redus la 4 din 5, câţi erau mai înainte. Şcoala nu are internat. Într-un timp a avut, dar a fost desfiinţat din lipsă de local şi de fonduri. Luând în consideraţie faptul că cea mai mare parte dintre elevii ce o frecventează sunt de la ţară, problema înfiinţării unui internat este mereu prezentă. S-au făcut numeroase intervenţii la minister şi pe lângă autorităţile locale pentru a se putea găsi o modalitate prin care să se dea şcolii o clădire în care să se poată instala internatul, însă toate au rămas fără rezultat. TABLOU de numărul elevilor care au frecventat Şcoala Tehnică Industrială în ultimii 10 ani.

29 42 34 56 47 66 63 57 72 65

Nr. Absolv.

95 105 113 141 157 163 166 162 197 206

17 12 9 8 13 20 19 22 33

Ocupaţia părinţilor

Religia

Fără excepţie creştini ortodocşi

66 63 79 85 110 97 103 105 125 141

TOTAL

Agricultori, meseriaşi mici comercianţi şi mici funcţionari

1933-1934 1934-1935 1935-1936 1936-1937 1937-1938 1938-1939 1939-1940 1940-1941 1941-1942 1942-1943

De la oraş

Anul şcolar

De la ţară

Nr. elevi

Deşi şcoala este în continuu progres şi de mult şi-a dovedit utilitatea, localul în care este instalată precum şi dotarea ei cu unelte şi maşini lasă mult de dorit, şi sunt departe de a fi corespunzătoare unei şcoli menite să formeze meseriaşi şi specialişti pe care astăzi îi cere industria modernă. La 1 septembrie 1942, denumirea şcolii se schimbă din aceea de gimnaziu industrial în şcoală tehnică industrială gr. I, iar durata anilor de studii se măreşte de la 4 la 6 ani. Şcoala Tehnică Industrială gr. I din Focşani a fost frecventată întotdeauna de un număr mare de elevi, iar cu începere din anal 1937, s-au înregistrat în mod continuu un număr de înscrieri la examenul de admitere în clasa I, care a depăşit cu mult numărul de locuri disponibile în acea clasă. 207

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

DATE ISTORICE DESPRE JUDEŢUL PUTNA Ţinutul Putnei, cu posibilităţi multiple de viaţă, cu o aşezare strategică fără egal - un adevărat nod vital al neamului nostru, cum îl numeşte profesorul Simion Mehedinţi -, a fost locuit din timpuri străvechi. O civilizaţie neîntreruptă s-a desfăşurat aici, încă de pe vremea când piatra şi lutul alcătuiau principalul material din care omul primitiv îşi făcea obiectele sale casnice şi cele de probă. Aşezări preistorice se găsesc mai pretutindeni în cuprinsul ţinutului: la Domneşti, Faraoane, Focşani, Rugineşti etc., iar în apropierea hotarului judeţului la Bonţeşti, în Judeţul Râmnicul Sărat, dar aparţinând aceluiaşi cerc de civilizaţie, V. Pârvan a găsit o admirabilă ceramică din epoca La Tène. La Domneşti, la punctul numit „Cetăţuia”, s-a găsit un interesant vas cu caracter antropomorfic, un vas-idol, care constituie - după părerea specialiştilor -, un unicum nu numai în părţile Daciei, ci chiar şi în celelalte regiuni cu ceramică pictată. Piesa se găseşte în Muzeul Etnografic al Liceului „Unirea* şi e pe cale să fie achiziţionată în Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti. Se poate spune deci că mult înaintea apariţiei izvoarelor scrise ţinutul Putnei a fost locuit şi viaţa care s-a desfăşurat aici în acele timpuri întunecate nu era cu nimic mai prejos decât aceia care se desfăşura în acea vreme, în celelalte staţiuni însemnate ale Daciei preistorice. Creatorii acestei civilizaţii au fost dacii, care - începând de pe la anii 1800 a[nte] Ch. - se pot considera ca băştinaşi în aceste locuri. Se înţelege că făcând parte din Dacia, ţinutul Putnei a urmat soarta acesteia. Pe timpul stăpânirii romane, noi stăpâni au înţeles să pună în valoare aceste regiuni, construind drumuri, din care unul avea o valoare excepţională: era cel care leagă Ardealul cu Moldova şi Dobrogea, străbătând munţii pe la Oituz, coborând pe Trotuş şi răzbind dincolo de Siret, pe care-l urma până la Barboşi. Pecetea romană a fost aplicată şi asupra acestor locuri, ca pretutindeni unde acest popor civilizator stăpânea. După retragerea legiunilor romane din Dacia, ţinutul Putnei a suferit urgia năvălirilor mai mult decât orice altă regiune, din cauza aşezării sale în pâlnia dintre Carpaţi şi Dunăre pe unde s-au scurs hoardele de năvălitori. În locurile mai ascunse, în luminişurile pădurilor, pe văile munţilor, se va fi retras populaţia care a continuat să trăiască aci şi după ce Dacia n-a mai fost romană. Dintre toţi năvălitorii, acei ale căror urme se fac mai simţite în ţinutul Putnei, sunt slavii. Numiri slave găsim peste tot în toponimia putneană. Însuşi numele Putnei (= drum) şi Vrancei (= „Ţara Neagră” sau „Ţara Corbilor”) sunt slave. Procesul contopirii daco-romanilor cu slavii, pro208

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

cesul asimilării acestora din urmă se petrece şi aici în Putna ca pretutindeni în Dacia. În timpurile care urmează năvălirii slave, în condiţiuni ce nu ne sunt cunoscute, dar ale căror efecte le vom vedea mai târziu, se alcătuieşte într-o regiune astăzi cuprinsă în ţinutul Putnei, care n-a fost întotdeauna aşa, o interesantă aşezare autonomă, o adevărată „fundaţiune de autonomie ţărănească” cum o numeşte N. Iorga: Ţinutul Vrancei. Asupra acestui ţinut, ca şi asupra regiunilor din jur, s-a început o tentativă de expansiune ungurească, după ce stăpânirea pecenegă - cu urme în ţinutul Putnei - dispăruse şi stăpânirea cumană era în declin. Urme ale acestei încercări ungureşti le găsim până astăzi mai ales în toponimia Putnei (Agiud, Sascut. Hâga, Vizăuţ etc.).

Fig. 94 O hartă a Vrancei - „Harta Moşiei Vrancea - din 1810

O încercare de stăpânire politică pe cale religioasă o fac regii unguri prin întemeierea în părţile ce cuprind şi Ţinutul Putnei, a unui episcopat catolic al cumanilor (1227-1228), episcopat distrus de năvala tătarilor (1241). 209

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

O scrisoare a Papei Grigore IX către Bela, prinţul de coroană al Ungariei, pomeneşte de vlahii ce se găsesc pe teritoriul acestui episcopat şi care „dispreţuind biserica romană, nu primesc tainele bisericeşti de la venerabilul frate al nostru, episcopul cumanilor, care are dioceza acolo, ci de la oarecari pseudoepiscopi, ce ţin de ritul grecilor”. Mai mult, unii germani şi unguri se lasă ademeniţi de aceşti valahi schismatici şi „făcându-se una cu aceşti valahi, primesc zisele taine, dispreţuind pe Episcopul Cumanilor.

Fig. 95 Monumentul lui Ştefan cel Mare de la Bârseşti

Se vede că elementul băştinaş nu numai că avea puterea de a rezista încercărilor de stăpânire politică şi religioasă ale regilor unguri, dar chiar reuşesc să asimileze populaţiile de altă origine ce se găseau în scopul urmărit de regii unguri în aceste părţi, Năvala tătară de la 1241 spulberă tentativele maghiare. Ea înlesneşte şi închegarea în state independente ale Românilor de dincoace de Carpaţi.

210

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 96 Mormântul scriitorului I. Slavici, la Schitul Brazi (Panciu)

Nu e dovedit prin nimic că Ţinutul Putnei a fost stăpânit vreodată de Principatul Munteniei. Tendinţa de expansiune a acestui principat e mai întâi către Dunăre şi Mare. Haşdeu susţinea că înainte de 1475, Muntenia stăpânea toată latura occidentală a Moldovei până la Bacău1. Contra acestei păreri se ridica, încă din 1885, Melhisedec care bazându-se pe un document descoperit de el la Mănăstirea Soveja, document de la Ştefan-Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, cu data din 1445 pomenind de sate de pe Putna date de domn în stăpânirea familiei Oană Ureachi, ajunge la concluzia, care este şi cea adevărată, că ţinutul Putnei şi Vrancea au aparţinut Moldovei din vechime înainte de Ştefan cel Mare.2). După părerile ultime (C. C. Giurescu) Principatul Munteniei a stăpânit câtăva vreme doar partea răsăriteană a Judeţului Putna de azi, cuprinzând satele: Călieni, Năneşti, Lungociu, etc, regiunea numită în sec. al XV-lea, Oltenii, desigur o regiune de colonizare.

1 2

Haşdeu, Istoria Critică a României, vol. I., pag. 10, Bucureşti, 1875; Melhisedec, Notiţe istorice şl arheologice, Bucureşti, 1885, pag. 97. 211

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 97 Teatrul „Maior Gh. Pastia”

Ţara Moldovei, întemeiată mai târziu decât Muntenia (în 1359), se va întinde către Mare dar şi către sud. Pe vremea lui Alexandru cel Bun hotarul e la Milcov. Intervine şi un tratat între Alexandru cel Bun şi Mircea cel Bătrân, cu privire la acest hotar. Tratatul nu s-a păstrat. În nordul Milcovului, domnii Munteniei mai stăpânesc doar Cetatea Crăciuna până la finele domniei lui Basarab Ţepeluş (1482), când va trece în stăpânirea lui Ştefan cel Mare. De la această dată, Milcovul va forma hotarul Ţinutului Putna, dinspre Ţara Românească. Din documente se vede că Vrancea doar în regiunea Muntelui se lovea de Ţara Românească.1). În primele secole după întemeiere, Moldova a cunoscut o împărţire în ţinuturi, alta decât cea de astăzi. în afară de judeţele moldovene pe care le cunoaştem în zilele noaste, au mai fost şi altele cari - cu timpul - au dispărut, teritoriul lor contopindu-se cu acel al altor ţinuturi, deja existente, Pe atunci, Ţinutul Putnei era mult mai mic decât acum. Ţinutul de azi al Putnei e rezultatul contopirii a 4 regiuni distinctive: Ţinutul propriu-zis al Putnei (amintit documentar pentru prima oară într-o scrisoare din 2 iulie 1431) regiunea autonomă a Vrancei, regiunea de răsărit a Judeţului Putna de astăzi (Oltenii) şi ţinutul Adjudului, în nordul judeţului Putna (menţionat documentar în sec. al XV-lea, XVI-lea, XVII-lea). La origine, Ţinutul Putnei cuprindea doar bazinul Râului Putna.

1

Aurel Sava, Documente putnene, Focşani, 1929, vol. I, p. XI. 212

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Ţinutul Vrancei - chiar după contopirea cu ţinutul Putnei – s-a bucurat de oarecare autonomie. La începutul sec. al XVIII-lea chiar, D. Cantemir va pomeni în Descripţio Moldaviae de „Republica Vrancei”. Când Vrancea a venit în contact cu domnii Moldovei, ea se prezenta sub aspectul unei comunităţi perfect închegate şi organizate. Legătura dintre Vrânceni şi domnie s-a făcut mai întâi prin Starostele de Putna. Ceva mai târziu pare să se fi creat dregătoria Vornicului de Vrancea1. Vornicul Vrancei era numit de însuşi domnul Moldovei, după alegerea hatmanului şi e subordonat hatmanului şi „dumnealor starosti de Ţinutul Putnei, din poronca domniei mele”. Principala atribuţie a vornicului Vrancei era supravegherea graniţei. Uneori i se da şi atribuţii judecătoreşti. La începutul sec. al XIX-lea, nu mai rămăsese din vechea autonomie decât „forma internă de organizare a colectivităţii săteşti”2. O reminiscenţă a autonomiei vrăncene este astăzi dreptul vrăncenilor de a se folosi de sarea Vrancei cu tot dreptul de monopol al Statului, asupra sării. O bună parte din satele vrăncene sunt anterioare întemeierii Principatului Moldovei. Ele alcătuiau o comunitate asemănătoare celei din Câmpulungul Moldovenesc, comunitate care aruncă unele lumini asupra traiului poporului românesc în epoca năvălirilor. De asemeni, unele din satele din ţinutul propriu-zis al Putnei sunt anterioare întemeierii Moldovei. Când la 12 martie 1423, Alexandru cel Bun dăruieşte slugei sale Batin trei sate la Putna, cu vechile lor hotare „pe unde din veac au umblat”. Aceasta înseamnă că cele 3 sate sunt mult mai vechi decât Alexandru, a cărui domnie începe abia la 40 de ani după întemeiere. Cităm, în ordinea vechimii, satele din ţinutul Putnei, menţionate documentar, în primele secole după întemeiere: Purceleştii - împreună, cu alte două sate dispărute: Stanciulovo (Stănciuleşti) şi Satul Mărinii (26 august 1424); Seliştea Albiană (adică locul unde fusese un sat cu acest nume, Albiana, în Vrancea (20 iunie 1443); Şindrilari (satul „unde au fost Stan Hărţăgan”) amintit odată cu Andriaş şi Căliman (Comuna Vidra), la 8 august 1445; Soldeşti (azi o parte din Comuna Fitioneşti) amintit într-un document din 13 octombrie 1469. În acelaşi document e amintit Satul Bătineşti, la Putna, numit astfel după Batin cel amintit în legătură cu documentul din 12 martie 1423, dat de Alexandru cel Bun; Dimaciu (azi un cătun al Comunei Suraia), amintit într-un document de la Ştefan cel Mare, din 12 ianuarie 1495; Spărieţii (cătun al Comunei Diocheţi) (13 martie 1495); Şecanii (azi Şişcani) „din sus de Adjud” (1494). Sârbii, pe Milcov „unde este vadul cel vechiu” (unde sunt astăzi Focşanii), apare într-un document din 8 februarie 1500; Păuleştii, în Vrancea (25 februarie 1507); Muncelul pe 1 2

Aurel Sava, Documente putnene, vol. I, pag. XXXVII; Ibid, pag. XXXIX. 213

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

valea Zăbrăuţului (19 februarie 1508). Datele pomenite nu înseamnă că atunci au fost întemeiate satele respective, ci înseamnă numai că atunci au luat contact cu cancelaria domnească pentru unele cazuri de vânzări, cumpărări, hotărniciri. Existau, în acelaşi timp zeci de sate care nu simţiseră încă nevoia legăturilor cu cancelaria domnească şi deci nu sunt menţionate documentar.

Fig. 98 Tipuri şi costume de munte (Satul Nereju)

FOTO Fig. 93. — Tipuri şi costume de munte (satul Nereju).

Continuăm citarea de sate putnene, cu data apariţiei numelui lor la hrisoavele timpului. (Aceste date le luăm din lucrarea prof. C. C. Giurescu): „Din trecutul Judeţului Putna, publicată în Tradiţie şi actualitate românească, Focşani, 1937;) vol. III. Străoane (14 Februarie 1572); Bourenii (în Vrancea), apare într-un suret din 14 noiembrie 1584; Ţopeşti, Bârseşti, Negrileşti şi Fereştii, din Vrancea (3 mai 1585); Spineşti (1600); Câmpuri, Verdea şi Răcoasa (1614 iulie 2); Stroeşti şi Păuneşti (1635 mai 7); Soveja, Vităneşti şi Clipiceşti (1646 noiembrie 17); Tulnici (1648); Floreşti (1649 iulie 7); Boul (c. 1655-1659); Diocheţi (1659 decembrie 20); Domneşti, Crucea (1661 august 10): Săscutul, Drăguşenii, Conţăştii (1661-1665); Vizăuţ (Vizantea Răzăşească) amintit la 3 noiembrie 1667; Colacul (1673, mai 13); Valea-Sării şi Grozăştii (1677 ianuarie 10); Oleşeşti (1677 februarie 17); Crucea-de-Jos, Crucea-de-Sus (1678 mai 18); Şindrilari (1684 februarie 26); Petreşti „ce se cheamă la uric Stroeştii” (1686 aprilie); Păţeşti, Năruja şi „Ruget la Vrancea” (1688 august 21); Valea Cozii (1689 mai 20); Voloşcanii (1690 decembrie 29); Orbenii (1665-1695). Adăugăm câteva sate din Vrancea cu cronologia lor documentară, aşa cum reiese din vol. „Documente Putnene” de Aurel Sava: Poiana (1694); Negrileşti 214

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

(1709); Neruju-Mic (1745); Bodeşti (1750); Găuri (1780); Dealul Paltin (1784); Nistoreşti (1792). În documente găsim apoi o seamă de sate vechi putnene care au dispărut: Beala, Pogăneşti, Speleştii, Purdusăştii, Lăleştii, Poruşeştii, Vinisăştii (astăzi cuprins în Odobeşti). Ţigăneştii, Gârleştii etc.

Fig. 99 Tipuri şi port de munte (Satul Nereju)

Târgurile sau oraşele putnene. Cel mai vechi dintre târguri a fost Adjudul (Agiudul), aşezat la întretăierea celor două drumuri: al Trotuşului şi al Siretului. Capitală de ţinut, el e amintit pentru prima oară - ca oraş de vamă - în privilegiul din 9 aprilie 1433, dat de Iliaş Voevod, feciorul lui Alexandru cel Bun, Saşilor din cele 7 scaune ale Ardealului. Ca punct vamal apare şi într-un privilegiu comercial acordat negustorilor din Liow, de către Ştefan cel Mare, în 1460, iulie 3. Un târg dispărut, pomenit în sec, XV-lea, e „Târgul Putnei”, pe teritoriul Comunei Boloteşti. În a doua jumătate a sec. al XVI-lea, el nu mai exista. Odobeştii, apar documentar pe la sfârşitul sec. al XVII-lea. Atunci era încă sat. De abia în sec. al XlX-lea, va deveni târg. Din documente se poate vedea că hotarul (moşia) Odobeştilor a făcut odată trup comun cu Vrancea. Pe timpul întemeierii Mănăstirii Miera (1686), cele două hotare sunt despărţite. Celebritatea Odobeştilor au făcut-o vinurile sale. Toţi călătorii străini - în trecere pe aici, prin Ţinutul Putnei - le pomenesc. Aşa, francezul J. -M. Lejeune, secretarul intim al lui Mihail Şuţu, vorbind de vinurile de Odobeşti, le găseşte la înălţimea celor de la Fontignan. 215

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Cât priveşte Oraşul Focşani (nume care vine de la unul Focşa, probabil proprietar de moşie aici). Primul document care-i pomeneşte existenţa e din 1575 ianuarie 30 (document muntean de la Alexandru Voievod). În acel document, domnul muntean arată cum a fost lovit „cu înşelăciune, pe la Focşani” de domnul moldovean, Ioan Vodă cel Cumplit. De acum înainte, el va apare necontenit, atât în documentele interne, cât şi în relaţiunile despre noi şi despre locurile putnene, ale călătorilor streini.

Fig. 100. Tipuri de munte, costume şi ocupaţiuni: torsul lânei (Satul Vidra)

Focşanii s-a dezvoltat ca o staţiune de graniţă. La început, pe teritoriul său au fost sate care prin unirea lor au dat naştere celor două târguri de mai târziu: Focşanii-Moldoveni şi Focşanii-Munteni. Abia pe timpul lui Vasile Lupu Focşanii sunt pomeniţi ca târg. În 1653, Vasile Lupu arde Focşanii-Munteni, capitala Judeţului Râmnicul Sărat. Mai toţi călătorii amintesc de curioasa alcătuire (concludentă pentru identitatea neamului românesc din cele două ţări) a Oraşului Focşani, capitală de ţinut, aşezat pe Milcov, jumătate stăpânit de domnul moldovean şi jumătate de cel muntean. Acest orăşel - scrie un anonim din suita polonului, George Krasinschi, sol la turci pe la 1636, este chiar pe graniţa Moldovei cu Muntenia, pe care le desparte un pârâu sau mai bine zis o baltă, peste care este clădit un pod de piatră. Atât podul, cât şi orăşelul sunt jumătate a Moldovei, cealaltă jumătate a Ţării Româneşti1. Acelaşi lucru îl spune: Bandini, misionar catolic în Moldova 1

Ion Diaconu, Contribuţie la informaţiile călătorilor streini despre regiunea Milcovia, în Mllcovia, an. II (1931), vol. I, pag. 8. 216

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

(1644); Vito Pilutio, arhiepiscop de Marcianopolis (1687); Erasm Henric Schneider de Weismantel (1712) care menţionează belşugul vinului şi al sării. Făcând aluzie la Vrancea (probabil) el spune că în regiunea Putnei e atâta sare, încât ţăranul merge doar în dosul casei, dă puţin la o parte pământul şi ia atâta sare de cât are nevoie. N-o poate însă vinde, nici transporta de acolo. În 1789 Focşanii ard. O spune geologul Hacquet care călătoreşte pe aici, a doua zi după lupta dintre oştile austro-ruse cu cele turceşti. Tot atunci e distrus şi Adjudul. În 1792 germanul Struve menţionează turnurile celor 14 biserici ale Focşanilor, din care 6 de zid. În 1817, Focşanii au 5000 locuitori şi 24 biserici. În preajma războiului din 1806-1812, emigrantul francez Contele de Moriolles vorbeşte de Focşani ca de un „assez grande ville”.

Fig. 101 Tipuri de bătrâni vrânceni în port de vară (Satul Tulnici)

În 1821 eteriştii conduşi de Vasile Caravia, în drum dela Iaşi la Bucureşti, ard oraşul, pentru ca numai după câteva luni cneazul Gh. Cantacuzino Deleanul care scăpase din măcelul de la Târgovişte, cu 300 de zavergii, să ardă iar Focşanii1. În 1825 bântuie ciuma la Focşani, de unde apoi e dusă la Iaşi. În 1835 aflăm că Judeţul Putna avea populaţia cea mai numeroasă dintre toate judeţele moldovene. În 1836 domnitorul Mihail Sturza laudă pe focşăneni că au lucrat „cu însuşi a lor mijloace pardosirea unei uliţe din nou”, iar în 1837 constată cu satisfacţie că se făcuse un pod peste apa Putnei pe o întindere de 45 stânjeni. Anatole de Demidoff, vizitând în acelaşi an, 1837, Focşanii vorbeşte 1

N. Al. Rădulescu, Călăuza Oraşului Focşani, în Milcovia, anul III, vol. 1-2, p. 107. 217

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

de politeţea cu care a fost primit de „preşedintele districtului” şi pomeneşte mulţimea evreilor din oraş. În 1843, Focşanii au un spital cu 24 paturi şi cu un venit de 5851 franci. În preajma unirii Principatelor se vorbeşte de Focşani ca de o eventuală capitală a Ţării Româneşti. Oraşul adăposteşte - după Convenţia de la Paris - Comisia Centrală care trebuia să coordoneze legiuirile celor două Principate Unite şi Curtea de Casaţie. Oraşul Focşani ajunge astfel oraşul simbol al Unirii. Încheindu-şi discursul ţinut în adunarea electivă a Moldovei, la 28 ianuarie 1859, Mihail Kogălniceanu, deputatul Oraşului Focşani, spunea: „Numele Milcovului continească de a mai exista în limbagiul românesc. Dumnezeu ne-a făcut un singur popor. Acum a sosit timpul ca să lucrăm ca un singur şi acelaşi popor. La Focşani, la Focşani, dar! Şi acolo, împreună cu binecuvântarea Domnului părinţilor noştri, să serbăm marea sărbătoare: „Învierea României”. Doi ani mai înainte, în Divanul ad-hoc al Moldovei, alt deputat de Putna, ţăranul Ion Roată, se făcuse interpretul simţămintelor şi năzuinţelor românilor. Bucuria focşănenilor, în urma unificării oraşelor Focşanii-Moldoveni şi Focşanii-Munteni e exprimată de telegrama prefectului Robescu către Ministerul de Interne: „Intuziasrnul focşenenilor pentru definitiva unire a acelui oraşiu este la culme”. Odată cu unirea, ţinutul Putnei, ţinut întotdeauna moldovenesc, devenea judeţ al României. Acestui ţinut îi era sortită marea menire de a adăposti în pământul său sfintele oseminte ale acelora care la Mărăşti-Mărăşeşti, Muncelul şi-au dat viaţa pentru împlinirea idealului nostru naţional. Aci, în Putna, mai mult decât în alte părţi, ne vorbeşte pământul. Ne vorbeşte pământul, dar ne vorbesc şi glasurile fiilor săi aleşi, care de la Mitropolitul Varlaam - învăţatul mitropolit moldovean, originar din părţile Boloteştilor - până la Duiliu Zamfirescu, s-au născut pe plaiurile acestui ţinut.

Fig. 102. Palatul Administrativ

218

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

NOTE ETHNO-ISTORICE ASUPRA JUDEŢULUI PUTNA Judeţul Putna e un loc măreţ de prefacere istorică românească. Cercetările recente arheologice par a dovedi că în cuprinsul său avem a face cu un strat preistoric plin de mult interes ştiinţific. Aşa, V. Pârvan stabileşte că Putna stă în calea drumului N. S. din Câmpia Munteană: Trotuş-Panciu-Focşani-BuzăuUrziceni-Valea Mostiştei-Dunăre, pe unde s-au petrecut năvălirile barbare din Carpaţi spre Balcani, drumul acesta legând cele două şleauri esenţiale cu direcţia E. V. şi V. E: drumul geto-eleno-celtic, pe Dunăre şi drumul iranian OlbiaTyras-Poiana-Oituz-Văile Târnavelor şi ale Mureşului. Dar pe aceste căi de circulaţie iraniană s-au desfăşurat migraţiile cimmero-scythice.1 Deci substratul ethnografic al judeţului nostru are o vechime măcar de două milenii. Lucrul e dovedit şi de recentele mărturii arheologice (aflate în câteva rânduri nu de specialişti, ci de întâmplare...) din cuprinsul judeţului: topoare găurite din piatră (neolitic), vase getice cu turlă, cupe neolitice de lut (epoca cucuteniană), perle de coral şi pandantive de „potiu” (aproape unice în România), vase steatopyge, etc. Populaţia Putnei era deci într-un stadiu evoluat de civilizaţie încă din epoca neolitică şi cea de bronz. Domneşti, Păuneşti, Odobeşti, Rugineşti, Sascut se află pe locul unor sate preistorice. La Domneşti, aproape de albia Siretului, s-a aflat un vas steatopyg de pământ, reproducând forma corpului omenesc, model rar în materialul arheologic românesc (acum e la „Muzeul Regional al Liceului Unirea”). El poate fi datat aproximativ până la anul 2000 a. Chr. Staţiunile acestea putnene se învecinează ci un lanţ circular arheologic: Bonţeşti-Faraoane-Cârlige (din Râmnicul Sărat), Poiana şi Corni (din Tecuci), dovezile unui ansamblu întins de trai preistoric, cercetat în parte de V. Pârvan2 şi de arheologi tineri ca Em. Coliu şi I. Nestor3. Deductiv şi fără alte probe arheologice aglomerate (care au început, de altfel, să apară şi în Vrancea: în Satul Bârseşti s-au găsit ciocane neolitice). Se poate afirma că prin regiunea antestepei - şi mai cu samă în cea montană -, au sălăşluit dacii care pe la 290 a. Chr. se supuneau temutului rege Dromichetes şi-şi arătau vitejia sub comanda lui De-

1

V. Pârvan - Getica, pp. 174-177; Ibid., p. 165; 3 Cf. Milcovia, IV, pp. 33-46; 2

219

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

cebal în primul secol al erei creştine, după lirica expresie a istoricului C. C. Giurescu.1 Sub stăpânirea romană Judeţul Putna a fost un loc strategic fruntaş, dar şi regiune cu vaduri comerciale. Era un drum care lega Ardealul cu Dunărea de jos, străbătând Carpaţii la Oituz, urmând cursul Trotuşului până la Siret spre Barboşi. Fireşte că acesta avea ramificaţii în cuprinsul Putnei, căci pare că a mai fost o altă cale începând de la Adjud, urmând cursul Siretului pe dreapta, trecând apoi peste râurile Putna, Râmnic, Buzău şi Ialomiţa, ca să ajungă la Dunăre în dreptul Silistrei. Din acest şleau se desfăcea altul mergând în Oltenia, pe sub poalele podgoriilor Putnei şi Râmnicului Sărat, poate în apropiere de localitatea „Ramidava” care - după indicaţiile geografului Ptolomeu -, poate că ar fi de stabilit chiar prin Vrancea (e sugerarea aceluiaşi istoric).

Fig. 10 Casa în care s-a născut Moş Ion Roată (Satul Câmpuri)

E sigur că am avut pe-aici în epoca romană o înflorire economică rară: soldaţii şi negustorii cutreierau pe drumurile amintite pentru câştig şi schimburi monetare. La Sascut s-a găsit, în 1935, un tezaur roman cu dinari de argint din1

vezi studiul: Din trecutul Judeţului Putna, în: Ion Diaconu, Tradiţie şi actualitate românească, Focşani, 1937, III, 1-26. 220

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

tre anii 54-192 d. Chr. (189 piese de la Traian, 128 de la Hadrian, 140 de la Antoninus Pius, 102 de la Marc Aureliu”1). În Evul Mediu soarta judeţului e totuna cu a celorlalte regiuni româneşti: dintre succesivele invazii, acea slavă lasă urmă trainică, răsfrântă mai ales în toponimie, de la şes până la munte. Astfel, toponimicele fruntaşe: Putna, Năruja, Milcovul sunt slave: Putna înseamnă (după filologul G. Weigand) „cu drum”, Milcov (după Iorgu Iordan) „graţios”, iar Năruja „frumoasa”. Altele: Nerejul - „mistreţ”; Coza - „capră”; Vrancea chiar: „ţară neagră” (denumire din pricina pădurilor dese de brad), ori chiar şi „ţara corbilor”. Celelalte reflexuri toponimice apar ca foarte slabe (Agiud, Căliman, Hâga, Sascut, Ţichiriş, de pildă, sunt ungureşti), dovadă totuşi că s-au putut întâmpla infiltraţii streine peste vechiul strat de viaţă locală daco-romană. Oricum, viaţa originară rămâne anonimă, larvară, fără atestare istorică, până în 1228 când în părţile Putnei propaganda catolică întemeiază vestitul Episcopat Cuman pentru creştinarea cumanilor, peste care se prăvăleşte, în 1241, năvălirea tătară condusă de principele viteaz Bochetor, ajungând prin pasul Oituz până în Ţara Bârsei şi la Braşov. Apar zorii ctitoriilor voievodale Moldova şi Muntenia.

Fig. 104 Casă „îmbrăcată ” de Paşti „cu păritari”, scoarţe; (Satul Spineşti).

La început marginile acestora sunt vagi. După menţiunile documentare Alexandru cel Bun se pare că întinsese hotarul Moldovei până la Milcov, întrucât boierii voievodului se dovedeşte că aveau în stăpânire sate între Milcov şi Putna, contrar deci părerii lui Haşdeu, susţinând că înainte de 1475 Vrancea este a 1

cf. G. Severeanu, Tezaurul monetar din Sascut din epoca Imperiului Roman; v. Tradiţie şi actualitate românească, vol. III, p. 5. 221

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Munteniei - argument în continuare cu ce crezuseră cronicarii şi Dimitrie Cantemir. Până astăzi întâia menţiune documentară despre Putna e într-un document din 2 iulie 1431 - scrisoare latină - prin care Ladislau Apor vesteşte pe-un jude braşovean că Alexandru-cel-Bun a adunat oşti la marginea ţării, trimiţând pe marele său vornic „versus Puttnam” - spre Putna. Tot aici e menţionată întâi şi Vrancea - „per via Varancha” - pentru ca Putna să mai apară şi într-un document din 12 martie 1423, prin care tot Alexandru cel Bun face danie de trei sate „pe Putna”, unui om de încredere al său. Ca orânduire administrativă, judeţul trebuie să fi fost organizat corespunzător unităţilor geografice naturale (văi, munţi), sau formaţiunilor politice străbune (cnezat, voievodat). Judeţul Putna deci a fost la început un ţinut cuprinzând numai bazinul Râului Putna, astfel că ocupa o suprafaţă cu mult mai redusă decât a judeţului de azi. Dovadă e „ţinutul Agiudului” menţionat în două documente de la Ştefăniţă Vodă (1527) şi Petru Rareş şi contopit, probabil, pe la 1591 cu ţinutul vechi al Putnei. El exista încă în 1647, vremea lui Vasile Lupu. Cu acesta, împreună cu ţinutul „Oltenilor” - aflător după C. C. Giurescu în estul judeţului actual - apoi cu Vrancea s-a format la vremea reformelor administrative moderne Judeţul Putna care a suferit până în zilele noastre, scurtări sau lungiri, după capriciul intereselor locale - prea adesea politice - şi nu potrivit configuraţiei lui geografice, ethno-istorice şi economice.

Fig. 105 „Scrânciobul” de Paşti (Satul Spineşti) 222

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Toate aceste considerente arată că pe aceste locuri de răscruce geo-ethnoistorică a fost o viaţă locală intensă ce nu se poate circumscrie la o umilă invazie pastorală, de dată recentă, din spre Ardeal, cum s-a încercat cel puţin pentru regiunea Vrancei1.

Fig. 106 Baciul vrăncean Costin Neagu (Satul Tulnici)

Sunt şi alte dovezi despre vi-talitatea ethno-istorică a Putnei şi a Vrancei. Cercetările recente istoriografice asupra Vrancei şi a regiunii în vecinătate, Râmni-cul Sărat, stabilesc peremptoriu că toţi călătorii streini - trecând pe-aici din Polonia în drum spre Constantinopol - îşi arată unani-mă surprindere în faţa mozaicu-lui de populaţie locală (moldo-munteană), a variatelor bogăţii, dar şi a stării precare geografi-ce. Aşa, Schilling, Thugut, Metzburg, Oechsner, Raice1

A. V. Sava, Documente putnene, Focşani, 1929, I, p. XVI. Argumentul a fost apostrofat încă din 1930; cf. Ion Diaconu, Păstoritul în Vrancea, 7; Ţinutul Vrancei, Bucureşti, 1930, I, p, LXXX-VI. 223

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

vich, Raoul Perrin, Laurencon ori Demidoff - toţi diplomaţi şi călători streini preamăresc „vinurile bune”, bunătatea ospitalieră a blânzilor putneni, instabilitatea vieţii de familie în faţa unei josnice fiscalităţi domneşti, alături de raritatea pitorească a peisagiului în care totuşi - zice pe la 1787 agentul diplomatic Metzburg - a putut veni de la Iaşi la Bucureşti pe drumuri de tot stricate - „ganz verdorbenen Wege”, ca şi Oechsncr, în 1784: pe drumuri „presque partout impracticables”1. Era la culme fireasca ruină economică a ţinutului în urma jafurilor războinice dintre ruşi, turci şi austriaci. În memoriile tuturor călătorilor şi diplomaţilor acestora accentul cade unanim pe „bunătatea Valahilor nobili şi de gloată die Gutherzigkeit der führnehmen und gemeinen Wallachen”. Aceşti „valahi” nu sunt decât populaţia Putnei şi a judeţului sudic megieş, Râmnicul Sărat, cu care locurile noastre au avut prea adesea aceleaşi vitregii de înfruntat.

Fig. 107 Cioban vrăncean cu ,,sarică” (Satul Păuleşti)

1

Cf. Ion Diaconu, Folklor din Rm. Sărat, I, p. IX-XI. 224

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

E clar că judeţul acesta - răscrucea atâtor vicisitudini istorice - cu greu poate fi studiat, având aspecte foarte variate. Toată fiinţa lui e - ca să ne exprimăm oarecum figurativ - un joc ascuns şi ciudat al marelui Destin. De pildă, însăşi compunerea lui geologică - coincidentă cu varietatea ethno-istorică - e parcă un capriciu al istoriei pământului: judeţul s-a văzut din expunerea geografică preliminară că e aşezat la curbura nord-estică a Arcului Carpatic continuând regiunea de trecere a Râmnicului-sărat între Muntenia de răsărit şi Moldova de sud. Depresiunea Vrancea înglobează pe cea din Jitia-Bisoca, printr-asta atâtea fenomene de morfologie geografică având intimă legătură. Dar formaţia lui geologică e în sine un şir ne-întrerupt de revoluţii unice în Carpaţi: pământul vrăncean a fost în frământări tectonice fără odihnă, astăzi cu un centru seismic al doilea ca însemnătate pe glob,1 iar pentru studiile geologice având „stratele de Tisaru” cunoscute în nomenclatura internaţională a disciplinei.2

Fig. 108 Cioban vrăncean cu ,,buciumu” (Satul Tulnici)

1

G. Demetrescu, Persistance et isolement du foyer seismique de la region de Vrancea en Roumanie, Bucureşti, 1912, I, 8; 2 cf. St. I. Mateescu, Cercetări geologice în partea externă a curburei sud-estice a Carpaţilor români, Bucureşti, 1927, 6, 9. 225

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

O privire pozitivă asupra aspectelor ethnografice putnene nu e cu putinţă deocamdată. Singură regiunea Vrancei a avut norocul în ultimele două decenii de câţiva cercetători serioşi. Din păcate şi aceştia au venit cu mult prea târziu, când viaţa arhaică fusese modificată de influenţa oraşului, devastată în urma războiului trecut, sau chiar pierdută prin fireasca uzură a oricărui curent de civilizaţie şi cultură veche care se ciocneşte de imitaţia violentă a modernizării prin alfabetizare, armată, administraţie.

Fig. 109 Cioban vrăncean cu „glugă” şi „cămeşă ciobănească” (Satul Spineşti)

În stadiul cercetărilor actuale, studiile şi volumele publicate de Aurel Sava1, C. D. Constantinescu-Mirceşti şi H. H. Stahl2, apoi trei volume numai de Stahl3 şi cele abia de amintit ale lui Ion Diaconu, pot ajuta pe cineva să susţină că Vrancea e o regiune unde s-a dezvoltat o viaţă locală energică, cu norme juridice proprii, fixe, cu organizare administrativă autonomă de ierarhia domnească, 1

Sava, Documente putnene, I, 1929, 11-1930; Documente vrăncene, 1929; 3 Nerej. Un village d'une region arhaique, I. II, III, Bucureşti 1939. 226

2

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

având o artă populară expresivă şi-o literatură tradiţională în floare chiar acum 13 ani, când Mioriţa apărea într-o colecţie în 91 de variante, cu forme poetice incontestabil superioare celorlalte oferite de restul domeniului daco-român1. Din păcate părţile: nordică, estică şi cea sud-estică ale judeţului nu sunt defel studiate din pricini care se vor vedea odată... Prea schematic, dovezile etnografice ale Vrancei - uneori revelatoare - sunt următoarele: Vrancea e încă un ţinut de viaţă pastorală arhaică. Cercetările de muzicografie folklorică tind să localizeze aici capodopera folklorului nostru poetic, Mioriţa (concluziile lui Ovid Densusianu şi Const C. Brăiloiu. Tot aici a fost surprins al doilea motiv popular, realizat superior, Cântecul Gerului.

Fig. 110 „Tipari di păpuşi” şi „caş sărat” (Satul Spineşti)

Trecutul păstoresc al regiunii se poate urmări de la 1656 încoace. Regiunea era până în veacul trecut o răscruce vie a vieţii păstoreşti din Ardeal, Muntenia şi Moldova. Pe „hăţaşurile” munţilor (poteci, drumuri comode, pe unde se urcau şi se scoborau oile spre păşune, pe plaiuri), se întretăiau turmele bârsanilor de la Soveja, plătind dări, ori privilegiaţi, cu vornicii lor, plângându-se de vameşii sau starostele de Putna, făcând comerţ cu brânzeturi şi împingându-şi 1

Diaconu, Ţinutul Vrancei, I, 1-159. 227

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

turmele către Bugeac, ca să ajungă spre îndepărtata Crimee. Dar şi aspectul contrar e dovedit de documente: pe la 1600 se găsesc în Braşov, vrânceni pentru relaţii comerciale, prin urmare, un energic schimb de populaţie între Ardeal şi vestul judeţului prin păstorit şi comerţ.1 Păstoria încă mai este în Vrancea în vechea ei înfăţişare. Stâna îşi păstrează cadrul etnografic de-acum 60 de ani când linia ferată a societăţilor de exploatare forestieră nu speriase sălbăticiunile intacte ale codrilor şi nu prăbuşise peisajul. Practicele păstoreşti de la stână, ca şi traiul rustic al satelor, începe însă a se clătina. „Ciobănia” nu mai e astăzi mândrie vrăncenească, ci jenă pentru tineret, dacă nu chiar pacoste. Sunt sate la care ocupaţia este epigonică (Tulnici), numai câteva (Spineşti, Negrileşti, Nereju) păstrând încă tradiţia neştirbită a acestei îndeletniciri româneşti străvechi care a consolidat în Evul Mediu fiinţa neamului. Fireşte că şi repertoriul muzical şi poetic e astăzi redus. Chiar Mioriţa se va stinge în câteva decenii, înlocuită de pe acum prin palidele romanţe orăşeneşti. * * * Vom arăta sumar caracterele artei populare vrăncene, coincidente cu ceea ce ne oferă celelalte regiuni specifice (Haţegul, Câmpulungul Moldovenesc, Maramureşul etc.). Sculpturile în lemn, ţesăturile sau cusăturile se caracterizează prin desenul liniar, geometrisat sau linia curbă continuă (spirala meandră în ceramică, linia dreaptă sau frântă în ţesături şi cusături). Conturul vegetal şi animal - zoomorfia - e necunoscut în arta populară de până acum 30 de ani, frecvent însă în ceea ce s-a imitat mai cu samă din 1916 încoace, prin contactul cu importul de la oraş. Este clar că avem a face cu un adevărat substrat trac viguros care se baza pe desenul abstract geometrisat. De adaos că în executarea cusăturilor se întrebuinţează mai mult coloarea roşie, rar negrul, pregătite din vegetale prin procedee foarte ingenioase. Ceramica regiunii întrebuinţa spirala vaselor neolitice, după dovezile recente aflate în Satul Bârseşti. Arta, cu totul stilizată, într-o geometrizare energică şi generală în Vrancea (cu slabe reflexii şi în nordul, estul şi sudul judeţului) o dovedeşte şi sculptura în lemn a „tiparelor pentru prepararea la stână şi în gospodărie a „caşului sărat”, a „păpuşilor de caş sărat” (cum le numesc vrăncenii), a stâlpilor la casă, beţelor ciobăneşti, furcilor de tors, fluierelor, lingurilor etc. Îmbrăcămintea ţăranului vrăncean, cu iţari strâmţi, căciulă şi glugă, e o rămăşiţă dacă; iar nomenclatura uneltelor casnice, a tehnicei agricole, a păstoriei, dovedeşte însă substratul latin. 1

Diaconu, Păstoritul în Vrancea, Bucureşti, 1930, 5-8. 228

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 111 „Tipar di caş sărat” (Satul Spineşti)

Fig. 112 „Tipar di caş sărat” (Satul Tulnici)

229

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

În privinţa poziţiei graiului putnean în interiorul limbii daco-române, el are un determinat caracter moldovenesc, după câte a putut precisa un detailat studiu filologic al prof. Iorgu. Iordan.1 Anumite particularităţi morfologice însă au caracter curat moldovenesc (perfectul compus pers. a III-a singular şi plural a auxiliarului - şi iotacizarea verbelor cu temă dentală). Fondul graiului popular din Putna este profund moldovenesc. Sunt asemănări puternice între graiul din Putna şi cel din Râmnicul Sărat, explicabile prin vecinătatea geografică a ţinuturilor care alcătuiesc aria de tranziţie între dialectul moldovenesc şi cel muntenesc.

Fig. 113 „Ploşti di Braşov” (Satul Tulnici)

Influenţele linguistice reciproce apar în favoarea graiului putnean ce-a împrumutat pe cel vecin, deşi variante de pronume demonstrative munteneşti radiază sporadic până în Satul Bâlca. Rămâne de indicat - desigur sumar - ceea ce constituie propriu-zis originalitatea sufletească a unui ţinut: creaţia lui folklorică poetico-muzicală. Dar şi pentru acest punct de vedere material informativ, avem numai din Vrancea, restul judeţului rămânând încă un pământ absolut intact. Căci ceea ce s-a publicat prin revistele şi gazetele locale - Căminul, Frământări didactice, Mil1

Ethnos, vol. I, fasc. I, pp. 90-117. 230

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

covia - sunt ori cercetări entuziaste abia schiţate, ori obicinuită strânsură folklorică fără metodă, prin orice amator mărunt. Tot aşa de nefericit a fost judeţul şi în privinţa muzicografiei populare: nişte preliminarii cercetări cu fonograful tip „Edison”, întreprinse de prof. Constantin Brăiloiu însoţit şi ajutat de subsemnatul, au fost zădărnicite de războiul actual. Ele însă erau făcute şi atunci sub privirea suveran impasibilă a bugetului public... Aşa dar, materialul poetico-muzical colectat până astăzi, permite numai aceste constatări - şi numai pentru Vrancea: În ansamblul folkloric daco-român regiunea e într-un regres evident, pentru orice folklorist încercat. Ce s-a cules până în 1930, dovedeşte o vigoare folklorică remarcabilă. Astăzi însă materialul liric e cu totul împuţinat, temele reducându-se la ciclul haiduciei - mai ales - şi al erotismului propriu-zis. O poezie păstorească abundentă nu s-a păstrat, în afară de motivul Mioriţei, care alcătue, cu adevărat, zestrea poetică şi muzicală a regiunii.

Fig. 114 „Scoarţî” veche de 120 de ani (Satul Tulnici)

Nu avem nici chiar un aspect contaminat al ciclului ciobăniei, după cum nici urme variate de alunecări, adaptări sau degradări poetice. Elementul satiric al chiuiturilor păstrează palide ecouri ale ciobăniei, comune, de altfel, şi celorlalte regiuni, mai cu samă Ardealului. Dintre temele lirice, preponderente sunt cele de haiducie, simplificate, şi fără rezonanţa amplă ce-o poate dovedi şi astăzi folklorul poetic oltean şi cel 231

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

muntean. Cântecele de haiducie - numite unanim „de inimă albastră” şi înglobate în ciclul elegiac -, sunt preferate pe la nunţi, cumetrii şi petrecerile de duminecă cu lăutari. Sunt predilecte bărbaţilor şi rar cântate - dar mai cu samă declamate -, de tineret. Flăcăii şi fetele au început, de altfel, să părăsească şi aceste resturi (pe alocuri aşa de inexpresive) şi să împrumute corciturile muzicale de la oraşe. Lăutarul de mahala, „banta” (fanfară rudimentară alcătuită din clarinet, un cornet şi o „tobă”), precum şi Radio[ul] pregătesc apoi stingerea definitivă a acestor licăriri nefericite. Sunt încă sate la care mai întâlneşti câte un rapsod popular răzleţ (de unul am dat în 1936, în Satul Bârseşti, într-un drum de documentare literară a d-lui Mihail Sadoveanu). Din păcate, un asemenea informator e la o vârstă când nu mai poate reproduce melodia, încât te mărgineşti să notezi textul poetic conturat formal şi închegat ca expresivitate lirică. În satele din Vrancea sudică (Năruja, de pildă) s-a aflat şi câte o fată care avea darul plăzmuirei. Materialul inedit va arăta când va fi publicat - poate în curând - că avem a face cu un caz nou al cântăreţului popular: tipul intermediar între poetul cult care-şi alcătue meşteşugit produsul poetic, după canonul artei superioare şi cântăreţul popular care-şi potriveşte întâi mental versul, pe calea memoriei, apoi îl adaptează unei melodii existente.

Fig. 115 „Cătrinţî” cu „h'ir” pentru fete şi neveste (vechime 50 de ani, Satul Spineşti) 232

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Deci la acest hibrid al geniului popular, cântecul nu coexistă organic cu textul lui; cele două aspecte îmbinate nu se nasc simultan, ci unul se articulează artificial pe melodie care - în cazul originarului cântec popular - este pârghia de vehiculare, după ce fusese elementul primordial genetic. În cazul acesta poezia populară compusă pe calea memoriei, deşi se cânta, ea poate fi şi declamată independent, ca orice vers mecanic, nesupus ritmului sonor muzical propriu-zis. În privinţa vitalităţii poetice, ceea ce s-a aflat în Vrancea nordică, (Satul Tulnici etc.), e sub nivelul antologic: melodia e potrivită adesea unui mare număr de motive lirice şi nu e altceva decât o uşoară cântare modernizată, adusă aici din podgorii de către cei ce se duc toamna la cules. Din contra, satele din sud (Năruja, Nereju) au un repertoriu de haiducie mai variat, cântecul de dragoste bine conturat şi strigătura abundentă. Toate „cântările” sunt însă comune şi altor regiuni. Ţiganii stăpânesc doina de haiducie, stâlcesc cântecul de dragoste şi sunt meşteri în cântarea baladei pe care, de altfel, au împrumutat-o bătrânilor de ieri pe la nunţi şi cumetrii.

Fig. 116 Costume şi tipuri de vrănceni (Satul Paltin)

Mioriţa e încă în Vrancea motivul poetic fundamental. Din cele aproape 212 variante cunoscute din tot domeniul nostru folkloric, 102 sunt vrăncene. Privită statistic, poema şi-ar dovedi terenul de formaţie în Vrancea. Ar arăta, adică, prin bogata ei circulaţie pe un spaţiu geografie aşa de redus, că tocmai aici s-a născut, întrucât e de admis că acolo unde circulă energic un motiv 233

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

poetic oarecare, trebuie să-i fie şi origina. De acord cu aceasta e şi întruparea ei formală şi cea de fond, desăvârşite, neegalate, necum întrecute de nicio altă variantă aflată cel puţin din 1916 până azi. Accentuăm: forma concretă a Mioriţei - ca substanţă poetică - numai în Vrancea apare. Cercetările muzico-grafice întreprinse de Constantin Brăiloiu în 1937, concordă cu analiza poetică. Vrancea a dat variante melodice în care se surprind structuri ritmice particulare, desigur arhaice.

Fig. 117 Bătrâna „Cucoana Stan Niagu”, de 74 ani (Satul Tulnici), în costum de vară

Concluzia de totdeauna, credem că va fi aceasta: Mioriţa s-a plăsmuit în Vrancea, ca un rezultat al unor vechi şi puternice suprapuneri de curente păstoreşti dinspre Ardeal prin Vrancea către stepă şi mare. Timpul formativ trebuie presupus în secolele expansiunii politice ungare, când reaua stare economică silea pe ciobanii ardeleni să emigreze dincoace de Carpaţi pentru păşune şi siguranţa turmelor (deci secolele XII-XVI). Momentul acestei plăsmuiri superioare coincide, de altfel, cu înfiriparea statelor voievodale. Poema - fiind de o calmă contemplaţie lirică, pe măsura unei stări personale echilibrate care putea contempla viaţa, natura şi lucrurile în voie, fără constrângere şi obidă -, e de presupus că autorul ei trăia într-un calm rustic desăvârşit. Căci se ştie că omul 234

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

asuprit creează lirismul elegiac sau tace, refulându-se. În niciun caz nu-şi avântă sufletul spre culmile sensului ultim metafizic, de unde să-şi imagineze chiar moartea ca o apariţie eliberatoare, făptură feminină idilică, oglindă de ideală frumuseţe în măreţia cosmică, dar nu moartea oribilă, sub chipul făpturii omeneşti mutilate până la înmărmurirea fiorului tragic. Ciobanul plăsmuitor al Mioriţei a putut fi un vrăncean, cum mai sunt încă unii: omul liber de constrângerea politică a secolelor trecute, stăpân pe munţii lui, sub impresia naturii de un pitoresc grandios în Vrancea. El a putut simţi şi cânta obişnuita - deşi anticreştină - dramă a unui oarecare cioban care va fi pierit, poate, într-o simplă încăierare ciobănească. Se prea poate astfel ca scena complotului să fie un episod de ficţiune, imaginaţia populară să se fi aplecat, creând imaginativ, pentru ca să ajungă organic la întreaga structură alegorică a poemei. Din acest sâmbure primitiv „Mioriţa” a ajuns la forme degenerate cu cât ne depărtăm radial din Vrancea spre celelalte regiuni, păstrându-se însă aici atâtea secole forma cea mai unitară a poemului şi cantitativ - încontinuu - cel mai bogat repertoriu. Astăzi textul încă rezistă timpului inovator, rămânând viguroasă mai cu samă melodia uniformă, cântată în toată Vrancea din fluier. „Archiva fonogramică a S. C. R. are înregistrări de toată expresivitatea muzicală. Să mulţumim lui Constantin Brăiloiu ! În privinţa poeziei epice, trebuie să luăm ca moment comparativ tot anul 1930, când a apărut cea dintâi colecţie folklorică a regiunii1. Starea folklorului epic e următoarea: Baladele frecvente în regiune sunt: Ghiţă Cătănuţă (pp. 159-174), Cântecul Badiului (pp. 175-196), Corbea (pp. 196-217), Cântec din bătrâni (pp. 217220), Cântecul Gerului (pp. 221-227), Cântecul lui Ghimiş (pp. 227-235), Cântecul lui Gheorghilaş (pp. 235-252), Cântecul lui Ionică haiducul (pp. 252254), Cântecul lui Manole (pp. 254-258), Cântecul Oltului (pp. 258-260), Cântecul Radului (pp. 260-263), Cântecul Soarelui (pp. 263-268), Cântecul lui Iorgovan (pp. 169-273), Micu Şlobiu (pp. 273-281), Tănislav (pp. 282-285). Dintre aceste motive epice, unele se găsesc răspândite pe tot domeniul nostru folkloric (Ghiţă Cătănuţă, Cântecul Badiului, Corbea, Cântecul Soarelui, Cântecul lui Iorgovan), altele însă au o circulaţie aproape regională (Cântecul lui Gheorghilaş, Cântecul Radului), dovadă că sunt recente. În sfârşit, altele sunt şi mai împuţinate (Micu Şlobiu, Cântecul lui Manole, Cântec din bătrâni), fireşte, semn vădit că au intrat într-o uşoară dezagregare după o viaţă folklorică lungă. Balada Cântecul Gerului e chiar o piesă rară, am spune - paleontologică 1

Diaconu, Ţinutul Vranceo, I 235

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

- pentru folklorişti. Cele trei variante publicate de noi1, adăogându-li-se una culeasă - şi încă inedită - de P. Caraman, permit slavistului acesta să susţină cu argumente de analiză internă a textelor şi comparativ, că Vrancea ar fi pentru baladă „un adevărat cuib”.2

Fig. 118 Aceeaşi bătrână, cu „suman” şi „tulpan” pe cap, toamna

Trebuie reţinută această preeminenţă folklorică a regiunii: după Mioriţa se pare că balada Cântecul Gerului e alt motiv poetic închegat aici în formă superioară estetică. Cercetările noastre recente, în Satul Bârseşti au aflat noutăţi poetice: Chira Chiralina, Dăvălaş Tudor, mai mult aspecte lacunare ale unor „cântări” lăutăreşti erau în toată preferinţa ţăranului vrăncean de acum 40 de ani, mai cu samă prilejuite de nunţi. De reţinut că rolul cântăreţului lăutar şi cobzar e apreciabil în viaţa folklorică vrânceană, unde vestiţii Botiţă3, Vânoagă şi Curteanu4, alături de unii mai puţin dotaţi, ca Predoi5, au fost decenii întregi rapsozi suverani 1

L c., 221-227; Contribuţie la cronologizarea şi geneza baladei populare la români, I, II, 82-83 (cf. şi Ethnos, I, fasc. I, 219); 3 Ţinutul Vrancei, I, 219, 223, 243, 260; 4 Ibid., 175, 221, 258, 263; 5 Ibid., 182, 196, 227. 236 2

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

chiar pentru ciobanii vrânceni când se coborau de la stână în viaţa satului. De la asemenea cântăreţi de meserie - care uneori aveau memorie durabilă şi foarte cuprinzătoare: cazul cobzarului Curteanu din Satul Colacu sau al lăutarului Botiţă de la Tulnici -, au căpătat vrâncenii atâtea balade, astăzi la pragul apusului.

Fig. 119. Aceeaşi bătrână cu „ştergar” pe cap şi îmbrăcată cu „keptariu” (costum de vară, sărbătoarea)

Vrancea dovedeşte la rându-i că lăutarii erau înclinaţi spre poezia epică - de amploare -, cu ecouri războinice; stângaci însă în privinţa Mioriţei1, pe care numai unul dintre ei a prelucrat-o fericit2, dar tot cu anumite umpluturi lăutăreşti (în partea finală a variantei), făţişe elemente părăsite care umbresc fragilitatea poemului aşa cum trăieşte în autentica masă populară3. Celelalte elemente folclorice (proverbe, zicători, chiuituri) nu sunt originale, iar repertoriul religios (pluguşorul, colindul, cântecul de stea) e redus, în unele sate pe deplin agonic (colindul, cântecul de stea şi sorcova - în satele Spineşti, Tulnici şi Văsui). 1

Ibid., text: XV, XVI, XVII, XIX, XXI, LXII, LXIII, LXIV, LXXXII, LXXXIII; Ibid., text VIII. 3 Ibid., text LXVIII 237 2

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Fig. 120. Aceeaşi bătrână, cu „ştergariu di boranz'ic” şi ,,cojoc” (costum de iarnă).

Fig. 121. Port femeesc de sărbătoare, cu „caţaveici” (Satul Tulnici). Se întâlnea până acum 30 de ani numai la gospodăriile „kiaburilor”, fruntaşii Vrancei 238

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Basmele, de asemenea, sunt raritate, cu toată migala unor cercetări fugare, dar pretenţioase1. Suntem deci, în plin epilog al unei vieţi etnografice regionale, una din cele aşa de puţine şi atât de româneşti! Neglijenţa intelectualilor putneni şi vrânceni - că n-au strâns la timp tezaurul muzical, poetic şi cel etnografic propriu-zis -, e astăzi un regret iremediabil. Şi doar regiunea era atât de accesibilă acum 40 de ani, pe când politicienii o idilizau după cifrul electoral, istoricii - ca Haşdeu şi chiar Iorga - construiau teorii ipotetice asupra originilor ei, iar un literat expresiv ca Delavrancea îi împrumuta numele răsunător, dar... numai atât ! „Ajutor, ne civilizăm”! - strigătul patetic al compozitorului şi folkloristului muzicograf emerit Sabin Drăgoi, în faţa Banatului său modernizat şi despoiat de falnicu-i trecut, va fi melancolia intelectualilor vrânceni care poate nu sunt, dar vor veni cândva.

Fig. 122 Tipuri de „nevesti” şi bătrâne (Satul Nereju)

Vrancea va rămâne în puţine decenii un cimitir etnografic. Sufletul său va fi prefăcut de tăvălucul civilizator al secolului nostru mecanic, pentru care calea spre stele - prin zările de pur albastru cosmic - se va face cu avionul-rachetă şi nu, ca altădată, în zborul lin al ficţiunii, învăluit de întraripata iluzie a visului poetic… 1

H. H. Stahl, Nerej. Un village d'une region archaique, Bucureşti, 1939, II, 154-263. 239

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

ASPECTE CULTURALE PUTNENE Durabilitatea trecutului oricărui loc - sat, judeţ ori regiune -, îi garantează şi prezentul, după cum îi poate anticipa cu siguranţă viitorul. Trecutul trebuie să fie o performanţă istorică neîntreruptă. Istoria demonstrează că numai pe anumite locuri s-a desfăşurat viaţa naţională generatoare a unui popor. Numai acolo au fost prefacerile determinante ale sufletului etnic. Celelalte regiuni au stat pasive, aşteptând doar cuvântul destinului de la celelalte, ca un soldat credincios care ascultă de planul războinic al strategului de geniu. În viaţa etno-istorică regiunile caracteristice stau la răspinten geografic. Cele retrase, ferite de un variat schimb demografic, au ajuns cu vremea sterile, puterile lor sufleteşti subţiindu-se şi apoi sleindu-se din lipsă de premenire somatică şi sufletească. Din contra, cele ce au stat în calea încrucişărilor de populaţie, cât şi a schimburilor culturale neîntrerupte, au rezistat timpului, dând valori etnice nepieritoare. Asupra acestor fermenţi etnografici de elită ar trebui să se oprească politica culturală îndeosebi. Pe aici trebuie aplicat un gen special de educaţie care să stimuleze energiile tinere, ţărăneşti şi burgheze, de unde au plecat în toate timpurile - şi la toate popoarele - oamenii de epocă: reformatorii. În acest caz excepţional e Judeţul Putna cu regiunea sa Vrancea. Au dat culturii româneşti cel puţin poemul „Mioriţa” şi pe întâiul cărturar întreg, vizionar al pan-românismului - Mitropolitul Varlaam. Vom arăta care e modesta contribuţie culturală a Judeţului Putna în patrimoniul neamului românesc. Să ni se îngăduie însă o preliminară clarificare: Câte un fanatic regionalist, ori câte un bătrân sfătos, contemplator de biserici în ruină, de case boiereşti părăsite, de urice domneşti fără cronologie şi de genealogii obosite, apără acerb vre-un oraş (ca oricare altul), în care viaţa s-a consumat după foile din calendar. Asupra unor asemenea oraşe se scriu chiar monografii atrăgătoare, în care adesea pozele spun mai mult decât discreţia textului sau naivitatea cronicarului... Trebuie însă înţeles un lucru neapărat: când într-un târg oarecare apar, de pildă, ziare împănate cu drame şi răfuieli provinciale mărunte, ori broşuri de mijlocie ţinută intelectuală sau se petrec reuniuni muzicale, teatrale etc., în care talentele chiar s-ar putea impune gustului local pentru câtva vreme - aceasta nu e cultură propriu-zisă. E mai mult divertisment (sau cu un sinonim mai cunoscut: amuzament), apoi imitaţie. E drept, acestea pot anunţa şi netezi calea unei epoci culturale, dar nu sunt numai decât cultură. Atunci cultura pare a fi cu 240

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

totul altceva: este un surplus spiritual care depăşeşte nevoia societăţii dintr-un moment dat, impunându-se ca un fel de valoare ultimă pentru oricine din oricare timp. Este, adică, valoare universală. Ceea ce rămâne strict local, poate fi un rafinament social al momentului, un articol de modă, un episod cultural în ritmul progresului. Valoarea culturală adevărată însă nu e contingentă momentului, deşi-l poate servi. E o apariţie unică a sufletului etnic şi se impune luminos pe drumul evolutiv al umanităţii chiar. Aşadar, dacă e să judecăm cultura română pe unităţi geografice (în cazul nostru, metoda aceasta e necesară pentru spiritul monografic ce ne preocupă), atunci cultură au dat judeţele Bacău (Ştefan-cel-Mare), Botoşani (Eminescu şi Iorga), Dorohoi (George Enescu), Haţegul (Ovid Densuşianu), Neamţul (Creangă), Dâmboviţa (Grigorescu) şi încă vreo câteva.

Fig. 123 Societatea de jocuri naţionale „Hora Unirii” (la mijloc, Prof. Leca Morariu, Cernăuţi, 1939)

Privit prin această optică vastă, Judeţul Putna - repetăm - a dat până astăzi neamului nostru splendidul poem al Mioriţei, pe arhitectul I. Mincu, pe scrieitorul Duiliu Zamfirescu, pe geograful Simion Mehedinţi şi întâmplător pe cel mai mare, până astăzi, artist al scenei româneşti Petre Liciu. Socotind astfel cultura ca o serie evolutivă neîntreruptă, de la apariţia primară - cultura naţională - până la forma de apogeu - cea universală, trebuie să recunoaştem că am avut şi în judeţul Putna sforţări eminente, de pregătire, în cultura română. Ele au pornit mai cu samă din jurul Liceului „Unirea”. 241

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Înfiinţată în 1866, instituţia a avut un rol fruntaş în dezvoltarea învăţământului secundar românesc. Pe aici au trecut profesori eminenţi: ardeleanul D. F. Caian (la noi întâiul traducător competent al lui Caesar, premiat de Academia Română), C. I. Lupu (unul din primii pedagogi de vocaţie ai veacului trecut la învăţământul nostru secundar), scriitorii D. Pătrăşcanu şi I. A. Bassarabescu, istoricul C. Giurescu, criticul şi istoricul literar G. Bogdan-Duică şi chiar filologul Ovid Densuşianu, cu sanscritistul T. Iordănescu, apoi N. Tipeiu, Cristian Ţapu, pe lângă generaţia mai nouă de profesori: bizantinologul Iulian Ştefănescu, autorul de excelente manuale didactice C. Bondescu, scriitorul I. M. Raşcu, publiciştii V. V. Haneş şi M. Bantaş, geologul Şt. Mateescu.

Fig. 124 Filologul Ovid Densuşianu, profesor al Liceului „Unirea” (1893-1898)

Alături de şirul impresionant al profesorilor muncitori care n-au avut norocul să se poată manifesta şi prin scrieri, aceşti îndrumători eminenţi au învăţat 242

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

carte pe Duiliu Zarafirescu, Anghel Saligny, D. Ollănescu-Ascanio, Gh. Longinescu, Şt. Longinescu, Simion Mehedinţi. Din asemenea mediu didactic harnic şi mărginit cele mai adesea, multă vreme, la datoria instrucţiei şcolare ce se sprijinea pe entuziasmul şi simţimântul patriotic viu, pleca uneori câte o strădanie critică pe care sârguincioasa scrutare bibliografică o poate astăzi semnala melancolic.1 Prin naşterea sa întâmplătoare aici, poate fi socotit focşănean şi Petre Liciu; iar focşănean deplin e arhitectul I. Mincu. Dar sigur este că unele revendicări forţate nu măresc aureola culturală a târgului „Unirii Principatelor”. Din duhul acestor talente se împărtăşeşte tot pământul românesc. Romantica retrospecţie a „Unirii” de la 1859 dă Focşanilor un văl de sonoră poezie - uneori prea mândră şi fanatică - pentru zilele patriotice. Sunt şi accente lirice bine meritate. Documentele însă arată uneori că faptele trebuie judecate cumpănit şi nu prea liric. Focşaniul e simbol prin consfinţirea unui act politic al istoriei noastre. Nu e însă un oraş exclusiv al „Unirii” de la 1859. Mai sunt şi altele. Câţiva din oamenii locului au fost pe atunci vitregi marelui eveniment. Au fost aici şi minţi pătrunzătoare, inimi de furtunoasă aprindere patriotică, dar au fost şi suflete stinghere, împotriva marelui act de dreptate istorică.2 O adevărată efervescenţă culturală apare în Focşani în jurul anului 1916. Era din inima uriaşului N. Iorga: „Liga. Culturală” care a înfiripat până încoace - având preşedinte pe harnicul I. P. Rădulescu-Râmnic - gustul tineretului şcolar pentru tainele culturii naţionale şi patrimoniu unirii celei mari (prin 1915 avea şi un „Buletin” informativ). Conferenţiari de elită ca: Barbu Delavrancea, A. D. Xenopol şi însuşi Iorga şi-au spus crezul românesc în Focşani, însufleţind o adevărată pleiadă de energii culturale, din care se va impune în publicistică după 1919 mai ales Al. Lascarov-Moldovanu. Apoi alte suflete luptătoare - ce vor fi odată menţionate pe bună dreptate - prelungesc activitatea culturală al lui C I. Lupu, C. Giurescu şi C. Moisil prin conferinţe şi concerte locale ţinute la teatrul „Maior Gh. Pastia”, un adevărat templu cultural al Oraşului Focşani. Se va vedea odată că profesorii au fost la Focşani, în preajma anului 1916, tribunii patriotismului care a dus la România cea Mare şi adevărată. Pe atunci şi avocaţii erau pârghiile patriotismului curat: activitatea lor înflorea ca niciodată în mediul didactic pentru care, cu câteva decenii înainte, Ardealul dăduse Focşanilor mlădiţe viguroase (mai ales D. F. Caian şi N. Tipeiu). 1

cf. V. Cireş, Consideraţiuni estetice asupra poeziei populare române, Focşani, 1888; N. Tipeiu, Poezia lirică română, Focşani, 1889, despre care recenzenţii G. Ghibănescu şi I. M. Schwartzfeld aveau toate rezervele şi aprecierile vremii lor (v. Arhiva Soc. Ştiinţ. şi Lit. I 1889, 364, 616); 2 Cf. N. Iorga, Istoria Românilor, IX, 306. 243

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Această activitate culturală avea să culmineze în 1934 cu ceea ce se va realiza sub egida „Fundaţiilor Culturale Regale”, înfiinţându-se aici o „Subsecţiune de conferinţe”. Toţi fruntaşii culturii româneşti au trecut de atunci prin Focşani: S. Mehedinţi, C. Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Leca Morariu, Al. Procopovici, Mircea Eliade, Ion-Marin Sadoveanu, Ion Pillat, Şerban Cioculescu, C.C. Giurescu, Istrate Micescu, Iorgu Iordan, Pamfil Şeicaru etc., dezbătând variate probleme literare, filosofice, juridice, sociale, ce se află publicate deocamdată în 3 volume, lucrare chiar de valoare documentară1. În domeniul literaturii propriu-zise, rămâne pentru poesie numele de necontestat al clasicului Duiliu Zamfirescu. Un tânăr poet, de-o profundă. răscolire elegiacă, Gh. Călinescu, a murit prematur fără să fi putut prevesti decât un talent adevărat. Proza va reţine fără îndoială romanele lui G. M. Vlădescu („Moartea fratelui meu”, „Menuet”) care desigur că depăşesc epica prea regionalistă - totuşi notabilă - a retrasului învăţător I. Ciocârlan. Un poet trubadur care era răsfăţatul revistei „Viaţa românească”, prin 1905, talent fără înconjur, va ajunge abia în 1923 să-şi strângă într-un volum discret poeziile tinereţii. Dar se va scufunda domol în calmul provinciei. Este Constantin Alex. Mironescu, despre care criticul Ilarie Chendi întrevedea acum 30 de ani că ar fi o pierdere literară să-şi pună odată „lira în cui”. Alţi scriitori însă (ca poeţii V. Huzum - acum pe calea notei sale personale şi începătorul I. Larian-Postolache - versuitor de nădejde) mai au de lucru. Ei sunt sârguincioşi, ca luptătorii culturali: etnograful harnic, profesorul Al. P. Arbore, iar până mai ieri geograful meritos N. Al. Rădulescu (unul din întemeietorii revistei regionale Milcovia) şi utilul monografist focşănean I. M. Dimitrescu. Vremea rămâne să cearnă truda culturală, pe care noi o credem onorabilă, a magistratului G. Tatulescu, Pr. I. Pascu, Prof. G. Dimitriu, prof. V. Bălănescu, I. Z. Enescu. Desigur că ştiinţa românească va socoti pe eugenistul I. Făcăoaru, arheologii I. Nestor şi Em. Coliu, psihologul I. Nestor, italienistul Pimen Constantinescu şi C. Radu, ebraistul Preot V. Radu, traducătorul Bibliei în colaborare cu Gala Galaction, prof. I. N. Ionaşcu. Alte valori culturale se vor impune cu siguranţă. Periodice. În privinţa periodicelor, trebuie însemnat că din cele 258 cunoscute până astăzi2 doar câteva ies din gloata celor atâtea inutile. Dintre toate Căminul, apărut în 1925, a avut o viaţă mai lungă: de la S. Mehedinţi la I. Ciocârlan, toată intelectualitatea putneană s-a oprit la această revistă ce-a lucrat 1 2

Tradiţie şi actualitate românească, Focşani, 1936-1937, vol I, II, III. v. Ethnos, I, fasc. I, pag. 25-73. 244

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

discret pentru mântuirea sufletului local de cancerul veacului acesta apocaliptic: materialismul şi apatia intelectualului de provincie. Un ziar, Curierul Putnei, înfiinţat în 1918 Duiliu Zamfirescu după ce - retras din diplomaţie - s-a pomenit în bolga politicei. Articolele lui sunt însă de-o rară savoare poetică, evitând sclavia clubului politic şi oferind bibliografilor săi icoana unui romantic întreg, eliberat de truda măruntă omenească, privind liric destinul românesc şi parcă chiar propriul lui sfârşit... Duiliu Zamfirescu mai publicase în periodice focşănene, în 1880 şi 1894, când i se pot sur-prinde crochiuri lirice viguroase1. Harnicul publicist Gabriel Drăgan conducea în 1925 revista Freamătul, dar cu prea mult entuziasm şi mândrie tinerească. Se vedea acolo însă un suflet vibrant, neliniştit, care odată trebuie să-şi dea măsura avântului tineresc. Al. Macedonski publica în Libertatea (I, 1903) pamflete critice, cum mai făcuse în 1894, tot într-un ziar focşănean, Luceafărul. Sunt numai nişte simple notaţii pamfletare, sau versuri care par de porunceală şi de luptă goală şi nu născute de avântul creator. Până azi cel mai occidental ziar focşănean rămâne Lupta pentru binele poporului (1904), condus de filosoful, mort prematur, G. Aslan, elevul lui Alfred Fouillée şi adeptul lui Jean-Marie Guyau. Găsim aici colaborând pe I. A. Bassarabescu şi chiar pe Spiru Haret care scrie în pragul veacului tot despre reformele şcoalei româneşti ce-l vor preocupa mai cu samă după 1904. În Nepărtinitorul (1883) va publica D. Ollănescu-Ascanio piesa Pe malul gârlei şi traducerea din V. Hugo, Ruy-Blas. Iar în Putna liberă (1906), Şt. O. Iosif, H. G. Leca şi Cincinat Pavelescu rămâne de văzut de n-au publicat poezii pe care comentatorii istoriei noastre literare nu le cunosc. Şcoala Putnei (1923) e un ziar unde corpul didactic primar şi secundar de aici a dus o luptă conştientă contra complotului partidelor politice de-a îngenunchea învăţământul. S. Mehedinţi a orientat această admirabilă luptă spirituală care a pierit de la o vreme ca atâtea începuturi binevenite de la noi. Celelalte periodice2 nu au un semn spiritual durabil, sunt caduce, ca oricare vremelnicie provincială, iar altele3 sunt onorabile publicaţii locale ce pot preocupa oricând doar pe un monografist infinitesimal al Oraşului Focşani. Revistele şcolare şi literare Crinul (1936), Freamătul (1925), Ghiocei (1933), Meduza (1925), Propăşirea (1915), Revista Liceului „Unirea” din 1

cf. Putna, I, nr. 131; Ca: Unirea - 1903 (publică Cincinat Pavelescu şi Caion - detractorul lui Caragiale), Viitorul Putnei, I - 1896, etc.; 3 Crai-Nou - 1918 (publică N. Iorga, Al. Lascarov-Moldovanu şi I. Ciocârlan), Fiat-Lux 1923 (condusă de tânărul psiholog Iacob Nestor), Frământări didactice - 1924, Gazeta Focşanilor - 1902, Milcovul - 1904, Putna - 1880, Tribuna liberă - 1894, Viitorul Putnei - 1896. 245 2

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

Focşani (1900), Revista noastră (1912) şi Treisprezece (1934) sunt tot onorabile încercări locale, utile uneori de consultat. Ele însă n-au putut să se ridice la un nivel superior publicistic, peste vremea lor, de la 10 Mai 1859 când apare la Focşani întâiul periodic putnean - Comisia Centrală a Principatelor Unite până în zilele noastre. Două reviste putnene credem că vor înfrunta timpul: Milcovia (1930) şi Ethnos (1941). Întâia a însemnat primul pas al intelectualităţii de aici spre regionalismul local pozitiv, a doua trebuie să rămână expresia integrată a sufletului putnean pentru destinul, graiul, creaţia şi ştiinţa românismului nou.

Materialul fotografic aparţine următoarelor instituţii şi persoane: - Aşezământul pentru Ocrotirea Fetelor: fig. 91, 92; - Camera Agricolă: fig. 21-31, 33-40, 53, 84-86, 88; - Prof. Ion Diaconu: fig. 4, 6, 46, 49, 103-112, 114-115, 117-121; - Prof. Ion Diaconu - Prof. N. Al. Rădulescu: fig. 82, 83, 113; - I. M. Dimitrescu: fig. 2, 3, 14-20, 77; - Inspectoratul Silvic Putna: fig. 41-45; - Liceul de Fete: fig. 89-90; - Liceul ,,Unirea”: fig. 1; - Colecţia revistei ,,Milcovia”: fig. 80; - Muzeul Etnografic al Liceului ,,Unirea”: fig. 5, 7, 8-13, 51, 78, 79, 81, 94, 98, 99, 101, 116, 122; - Prefectura Judeţului Putna: fig. 50, 55-61, 95, 96; - Serviciul Sanitar al Judeţului Putna: fig. 47-48, 52, 54, 62-76, 87; - Şcoala Tehnică Industrială: fig. 93.

246

247

248

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

249

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

250

Ion DIACONU (coordonator) *

MONOGRAFIA JUDEŢULUI PUTNA

CUPRINS nr. crt. 1 2 3 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

CAPITOLUL

pag.

Notă asupra ediţiei O carte de învăţătură Autorii lucrării - medalioane Prefaţă Judeţul Putna din punct de vedere geografic. Consideraţiuni geopolitice Putna pitorească, legendară şi a vechilor amintiri Trecutul şi împărţirea administrativă actuală a Judeţului Aspectul agricol al Judeţului Putna Pădurile Judeţului Putna Zootehnie, apicultura, sericicultură Industria putneană Populaţia Judeţului Putna Starea sanitară a Judeţului Putna Biserici, mănăstiri şi culte Învăţământul în Judeţul Putna. a). Învăţământul primat Învăţământul în Judeţul Putna. b).Învăţământul secundar Date istorice despre Judeţul Putna Note ethno-istorice asupra Judeţului Putna Aspecte culturale putnene Materialul fotografic aparţine următoarelor instituţii şi persoane Hărţi ale bogăţiilor judeţului Cuprins

VII IX XIV 1 3

251

23 54 60 95 116 120 129 146 163 177 190 208 219 240 246 248 251