41 0 43MB
MATERIAL BAC - GEOGRAFIE dup program 2021 `paot #6654
Europa și România – elemente geografice de baza
CUPRINS
1. Spațiul românesc și spațiul european
1. Spatiul romanesc si spatiul european - Europa
2
- Romania
4
2. Elemente fizico-geografice definitorii ale Europei si ale Romaniei - relieful major
6
- clima
41
- hidrografia - aspecte generale; Dunarea si Marea Neagra
53
- invelisul biopedogeografic
60
- resursele naturale
66
EUROPA Penultimul continent din punct de vedere al suprafeței (10.180.000km; respectiv 7,05% din uscatul planetei) si al treilea din punct de vedere demografic (+700M loc. dar numai 12,5% din populatia Globului).
3. Elemente de geografie umana ale Europei si ale Romaniei - harta politica a Romaniei; Romania ca stat al Europei
71
- populatia si caracteristicile ei geodemografice
73
- sistemul de orase al Europei
83
- activitatile economice - caracteristici generale
90
- sisteme de transport 4. Tarile vecine Romaniei
101 105
Prezinta tarmuri festonate, cu numeroase: ● peninsule: Pen. Iberica, Pen. ltalica, Pen. Balcanici, Pen. Scandinava, Pen. Kola, Pen. Iutlanda; ● insule: Arhipelagul Britanic (format din insulele Marea Britanie, lrlanda, Hebride, Orkney), lslanda, Arh. Azore, Madeira și Canare (aflate în Oceanul Atlantic), Baleare, Corsica, Sicilia, Sardinia, Malta, Creta, Cipru (aflate în Marea Mediterană); Cuprinde două grupări regionale de state: una militară (NATO) si alta economica (UE) si un număr de 46 de state, dintre care cel mai mare ca suprafață și populație este Rusia și cel mai mic este Vatican.
2
Continentul european este încadrat de limitele: NORD - Oceanul Arctic VEST - Oceanul Atlantic SUD - Marea Mediterană și Marea Neagră EST - Munții Ural (Rusia) SUD - EST - Munții Caucaz
Europa înglobează 46 de state, Rusia fiind cel mai mare ca suprafață și populație, iar Vaticanul, cel mai mic, dintre care unele au o mare putere economică (Germania, Franța, Marea Britanie și alte membre UE, plus Rusia), exercitând o importantă influență strategică, politică, militară pe plan mondial.
Este situată în emisfera nordica, uscatul continental fiind încadrat: - latitudinal între 36° (Punta de Tarifa) și 71°08’ (Capul Nord - Nordkinn) - longitudinal între 9°34’ long. V (Capul Roca - Cabo da Roca) și 67°30’ long. E (N-E Munților Ural). Dacă se au în vedere extremitatile insulare, atunci în nord se ajunge la 81°49’ lat. (Capul Fligeli, arhipelagul Franz Joseph), iar în vest pana la 24°30’ long. V (Bjargtangar, Islanda). Deci, continentul se întinde între latitudinile nordice de 36° si 71° și între longitudinile de 10°V și 68°E, dar teritorii care aparțin geografic și politic de Europa se gãsesc și dincolo de aceste coordonate.
ROMÂNIA - stat central european de mărime medie, aflat la distanțe relativ egale între vestul și estul Europei. - situata în emisfera nordică fata de Ecuator (paralela de 0°) si in emisfera estica fata de meridianul Greenwich (meridianul de 0°), la intersecția paralelei 45° lat. N și meridianului de 25° long. E. Strabaterea paralelei de 45 lat. N situează România la jumătatea distanței dintre Ecuator (S) și Polul Nord (N). Strabaterea meridianului de 25 long. E situează România la distanță egală (2.900km) de Oceanul Atlantic (V) și Munții Ural (E).
Europa intra în contact direct cu Asia; distanțele dintre extremități sunt de circa 4000km de la nord la sud și peste 5000km de la vest la est.
Personalitatea continentului este pusă în evidență de:
➔ un contur extrem de festonat, lungimea țărmurilor depășind 80000km; ➔ un relief complex, cu o allt. Medie de cca 300m (doar 1,5% sunt intaltimi de peste 2000m), care cuprinde deopotriva unități vechi, create inca din precambrian, langa altele (alpine și cuaternare); ➔ climate aparținând dominant zonei temperate, dar cu nuanțe mai blande (oceanice, mediteraneene), toate fiind favorabile locuirii si unor activități economice multiple; ➔ resurse de apa relativ reduse (1,4M km³), o rețea de rauri cu o repartitie si scurgere variabile (cele mai mari în N-E și E; debite mari la la cele din N, V și scăzute in S și S-E), un număr mare de lacuri cu origine variată (domina cele glaciare din N și din munții înalți), numeroase amenajari pentru reținerea apei și folosirea ca sursa energetică (în munții), pentru irigații (mai ales în E continentului), transport etc.; ➔ intens populat: densitatea medie 71 loc./km², (superioară celei mondiale), gazda primei explozii demografice și urbane de pe Glob, locație a multor aglomerații urbane; ponderea populației urbane (cea mai ridicată dintre continentele planetei) este de peste 70%; ➔ leagăn al unor civilizații străvechi (greaca/elenistică, romană, bizantină etc.) si al cultului creștin. Europa a fost locul de plecare in marile expediții ale descoperirilor geografice din sec. XV-XVIII, care au dus la lărgirea orizontului cunoașterii, dar si la constituirea imperiilor coloniale și generarea celor mai însemnate conflagrații militare mondiale. Continentul european este leagănul a doua dintre cele mai importante blocuri regionale de pe Glob, unul militar, euroatlantic (NATO, 1949), al doilea economic (CEE/UE, 1957).
3
Localizarea lat. și long. Determina pe teritoriul României o clima temperata, cu un caracter continental moderat, cu nuanțe de tranziție.
Vecinii Romaniei: NORD - Ucraina EST - Republica Moldova și Ucraina SUD-EST - Marea Neagră SUD - Bulgaria SUD-VEST - Serbia NORD-VEST - Ungaria
Extremitățile geografice ale României: NORD - Horodistea SUD - Zimnicea EST – Sulina VEST – Beba Veche Spațiul românesc corespunde interferentei structurilor geologice și de relief ale Europei de Est cu cele din Europa Centrala; ale maselor de aer provenite din toate direcțiile; ale zonelor biopedogeografice etc.
4
Personalitatea României este data de mai mulți factori: România este o țară carpato danubiano (danubiana)-pontica: ● tara carpatica, 2/3 din lungimea totala a lantului carpatic se afla pe teritoriul tarii; Munții alcătuiesc axul sistemului orografic, cu unitati dependente de ei. Constituie un ,,castel’’ al apelor romanesti, determina etajarea biopedoclimatica, influenteaza si nuantarile climatice regionale si au avut si o mare importanta in dezvoltarea vietii economice. ● tara danubiana (dunareana): 2/5 (1.075km sau 38%) din lungimea Dunarii traverseaza teritoriul tarii noastre; Dunarea constituie o insemnata artera hidrografica, folosita pentru navigatie si legaturi vechi inca din Antichitate, resurse de peste etc., un ridicat potential energetic si o importanta sursa de alimentare cu apa a localitatilor si a sistemelor de irigatii. ● tara pontica: Romania are deschidere la Marea Neagra (Pontus Euxinus) pe circa 244km. Iesirea la mare permite realizarea, mai intai, de legaturi economice cu orase si state din sudul Europei, inca din Antichitate, apoi cu state din centrul si vestul Europei de pe intregul mapamond. Fapte ce facilitează României comerțul internațional prin transporturi maritime, dezvoltarea turismului balneo-maritim, accesul la resursele de hidrocarburi din platforma continentala, pescuitul ș.a. Pe scurt, Romania mai este numita şi spaţiul „carpato-danubiano-pontic", deoarece ea este conturata
2. ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE DEFINITORII ALE EUROPEI ȘI ALE ROMÂNIEI ★ RELIEFUL MAJOR Desfășurarea și fizionomia unităților de relief este dependentă de condițiile genetice si de varsta.
RELIEFUL EUROPEI
după forma cercului Carpaților Românești si este mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagra( de unde si pontic-Pontus Euxinus pe vremea Imperiului Roman). Este situata pe axa geoeconomica Marea Nordului – Marea Neagra, prin canalul Dunare-Main-Rin. Romania a participat la ambele conflagrații mondiale, din prima ieșind castigatoare (formarea Romaniei Mari), din cea de a doua, perdanta (Basarabia, Nordul Bucovinei si Tinutul Herta fiind rupte din trupul tarii). Romania este un stat european de marime medie atat ca suprafata, cat si ca populatie. Are 42 de judete si o pozitie geopolitica si strategica distincta in spatiul european si mondial. MEMBRU NATO 2004, MEMBRU UE 2006
Cele mai mici altitudini ale reliefului Europei coboară până la -28 m, în preajma Mării Caspice şi în polderele olandeze şi urcă la 4807 m în Munţii Alpi (vf. Mont Blanc) şi la 5642 m în Munţii Caucaz (vf. Elbrus). TREPTE ALTITUDINALE MAJORE - câmpii cu altitudini între -28 m şi 200 m deţin 57 % din suprafaţa continentului ; - podişuri, dealuri înalte şi munţi joşi, cu altitudini cuprinse între 500 şi 1000 m au o pondere de 10 %; - munţii cu altitudini de peste 1000 m deţin 6 % din suprafaţa continentului. Mai mult de 50% din suprafața continentului este ocupată de treaptă cea mai joasã de relief, campiile. Se adăuga alte campii, mai puțin extinse, precum Câmpia Panonică, Câmpia Română si Câmpia Padului. Cele mai întinse sunt Câmpia Europei de Est si Campia Nord-Europeana. Un loc special în peisaj îl detin câmpiile si regiunile joase litorale, rãspândite de-a lungul coastelor.
5
6
Unitatile tectono-structurale Evolutia geologica a continentului, în relatie cu elementele structurale si petrografice, a imprimat peisajului caracteristici distincte, care permit delimitarea unor unitati majore de relief: Unitatile de relief pe structuri precambriene ocupa cea mai mare parte a jumãtatii estice si se dezvolta fie pe Scutul Baltic (Podisul Norrland, Câmpia Finlandei), fie pe Platforma Est-Europeanã (Câmpia Europei de Est). Unitatile de relief pe structuri caledonice se gasesc în partea de nord-vest a continentului. Structurile cutate caledonice se reflectã în relief prin munti cu altitudini reduse, datorate eroziunii îndelungate (Muntii Scandinaviei, Muntii Scotiei). În unele regiuni, structurile cutate originale au fost acoperite de depozite care au generat câmpii de acumulare, cum este cazul în nord-vestul Câmpiei Nord-Europene. Unitatile de relief pe structuri hercinice sunt raspândite din Peninsula Iberica si sudul Marii Britanii pâna în extremitatea estica a Europei si au aspect de podisuri sau munti josi. Meseta spaniola, Podisul Central Francez, Podisul Boemiei, Muntii Ural fac parte din aceasta categorie. Acolo unde structurile hercinice au fost puternic erodate si acoperite ulterior de depozite sedimentare, au luat nastere câmpii de acumulare. Jumatatea de vest a Câmpiei Nord-Europene se gaseste aproape integral pe fundament hercinic. Unitatile de relief pe structuri alpine sunt rezultatul ultimei orogeneze care a marcat Europa si sunt reprezentate în principal de lantul montan care ocupã mare parte din sudul continentului, incluzând Muntii Pirinei, Alpi, Carpati, Balcani si Caucaz. Tot din categoria unitatilor de relief pe structuri alpine fac parte si unele câmpii de acumulare (Câmpia Padului, Câmpia Panonicã). Relieful Europei s-a format in etape si in moduri variate, deosebindu-se: - EUROPA CALEDONIANA, orogeneza caledoniana Muntii Scandinavici Muntii Cambrieni, Penini -
-
EUROPA HERCINICA, orogeneza hercinica masive joase (Cornwall, Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Masivul Renan, Muntii Vosgi, Muntii Padurea Neagra, Podisul Boemiei, Podisul Lysa Gora si Masivul Dobrogei de Nord); Muntii Ural.
Din punct de vedere tectonic, continentul aparține Placii Euroasiatice. Cea mai mare parte (peste 60%) este foarte veche, aparținând unor unități de platforma precambriana (N si E) si unui sistem de munti paleozoici (Pen. Scandinava, Arhipelagul Marea Britanie). În paleozoicul superior s-au realizat unități hercinice (un uriaș lanț muntos din Franța si pana in Crimeea, plus Munții Ural), care au fost peneplenizate și, în buna masura, acoperite de sedimente noi. De la finele mezozoicului, acum circa 70M ani, și până în prezent au rezultat lanțurile montane alpine (Pirinei, Alpi, Carpati si Caucaz, inclusiv muntii din peninsulele Europei Sudice).
EUROPA ALPINA, orogeneza alpina Cordiliera Beltica, Muntii Pirinei, Muntii Alpi, Muntii Apenini, Muntii Dinarici, Muntii Carpati, Muntii Balcani (Stara Planina) si Muntii Caucaz;
UNITĂȚI MAJORE DE RELIEF 1. MUNTI - care apartin unor sisteme formate in trei etape distincte: ➔ la inceputul paleozoicului: masivele din roci cristaline caledoniene din Scandinavia, Scotia si Tara Galilor, Irlanda etc., fragmentate tectonic in blocuri ridicate ulterior la inaltimi cuprinse intre 300 si aprox. 2500m (max. in Alpii Scandinaviei); ➔ la finele paleozoicului: sistemul hercinic, reprezentat in prezent de munti josi si de podisuri (roci cristaline si magmatice) desfasurate, fragmentar, din Peninsula Iberica si Franta (in Masivul Central si Bretagne), prin Centrul Europei pana in Rusia (lantul montan Ural); in Romania se afla in Muntii Macin;
7
8
➔ de la finalul mezozoicului si in neozoic: sirul montan Pirinei-Alpi-Carpati-Balcani, din care se desprind lanturile de masive in peninsule; alcatuiti din roci cristaline, sedimentare (calcare si flis), vulcanice.
MUNTII ALPI Se desfasoara pe teritoriul a 7 state: Italia, Franta, Elvetia, Austria, Germania, Lichtenstein si Slovenia. ➔ mod de formare: in orogeneza caledoniana, prin incretirea scoartei tereste; ➔ tipuri de roci: sisturi cristaline, calcare si conglomerate; ➔ altitudini: alt. max. 4807m in Mont Blanc (Franta); ➔ grad de fragmentare: munti masivi, cu o fragmentare medie; ➔ orientarea culmilor: V-E intre Marea Ligurica si Campia Panonica; ➔ tipuri genetice de relief: relief glaciar cu ghetari permanenti (in masivele Mont Blanc Jungfrau, Cervino etc.), relief carstic dezvoltat pe calcare si dolomite ➔ alte aspecte specifice ale reliefului: reprezinta un important castel de ape, colectorii principali sunt: Dunarea, Rinul, Ronul si Padul;
MUNTII CARPATI
Sunt situati intre bazinul Vienei si Valea Timokului, desfasurandu-se pe teritoriul a 8 state: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, Romania si Serbia. ➔ mod de formare: in orogeneza caledoniana, prin incretirea scoartei tereste si eruptii vulcanice; ➔ tipuri de roci: roci vulcanice, metamorfice si sedimentare; alcatuirea geologica a Carpatilor este mai complexa decat cea a Alpilor (sisturi cristaline, roci vulcanice si flis) ➔ altitudini: alt. max. 2655m in Vf. Gherlakowka, Muntii Tatra (Slovacia); ➔ grad de fragmentare: mult mai puternic fragmentat decat Alpii, prin depresiuni, culoare de vale, chei si defilee; ➔ orientarea culmilor: au un traseu sinuos; ➔ tipuri genetice de relief: sunt prezente toate tipurile de relief vulcanic, glaciar, carstic, pe conglomerate, granituri etc. MUNTII CAMBRIENI SI PENINI, situati in Marea Britanie. ➔ mod de formare: in orogeneza caledoniana, prin incretirea scoartei tereste; ➔ tipuri de roci: Muntii Penini prezinta roci carstice in zona centrala; ➔ altitudini: reduse, pana in 1000m; ➔ orientarea culmilor: generala N-S (Muntii Penini) ➔ tipuri genetice de relief: relief carstic dezvoltat in partea centrala si relief glaciar; MUNȚII PIRINEI Se desfasoara intre Golful Biscaya si Marea Mediteraneana, formand o granita naturala intre Spania si Franta. ➔ mod de formare: s-au format in orogeneza alpina, prin incretirea scoartei terestre; Pirineii sunt mai vechi decat Alpii, sedimentele lor fiind depuse in paleozoic si mezozoic; ➔ tipuri de roci: roci sedimentare, dure; ➔ altitudini: alt. max. 3404m in varful Pic d’Aneto, Spania. ➔ grad de fragmentare: slab fragmentati; ➔ orientarea culmilor: generala de V-E; ➔ tipuri genetice de relief: prezinta relief glaciar si sunt ghetari permanenti;
MUNTII (ALPII) SCANDINAVIEI situati in Peninsula Scandinava pe teritoriul Suediei si Norvegiei, au rezultat la finele precambrianului si la inceputul paleozoicului; au fost nivelati de catre eroziune, dar si ridicati de miscarile tectonice, astfel incat astazi formeaza un lant de masive cu inaltimi de 800-2460m. Se termina prin versanti abrupti spre ocean si ceva mai domoli spre Podisul Suediei. Calota glaciara a creat platouri (pe cele mai inalte si astazi sunt ghetari) si vai cu versanti prapastiosi, care in vest formeaza fiorduri. ➔ mod de formare: in orogeneza caledoniana prin incretirea scoartei terestre; ➔ tipuri de roci: predomina sisturile cristaline vechi, puternic metamorfozate, gnaisuri si granituri (roci dure); ➔ altitudini: depasesc 2000m, val. max. 2469m în Vf. Galdhopiggen (Norvegia) ➔ tipuri genetice de relief: frecvente sunt platourile înalte, hornurile, circurile si văile glaciare (relief glaciar), fiorduri; ➔ alte aspecte specifice ale reliefului: dupa topirea ghetarilor de calota, munții au fost antrenați intr-o miscare de intaltare pe verticala. MUNȚII DINARICI (ALPII DINARICI) Alpii Dinarici sunt un sistem montan situat in sudul Europei, în Peninsula Balcanica, desfasurandu-se pe teritoriul a 6 state: Slovenia, Croația, Bosnia si Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Albania. ➔ mod de formare: s-au format in orogeneza alpina, prin incretirea scoartei terestre; ➔ tipuri de roci: predomina calcare mezozoice; ➔ altitudini: depasesc 2000m, val. max. 2692m in Vf. Jezerski (Albania); ➔ orientarea culmilor: generala de NV-SE, sub forma unor siruri paralele; ➔ tipuri genetice de relief: carstic si glaciar; ➔ alte aspecte specifice ale reliefului: prezenta reliefului carstic a condus la formarea tarmului dalmatic (relief litoral). MUNȚII CAUCAZ Sunt un lanț muntos situat la granita dintre Asia si Europa, care se intinde intre Marea Neagra si Marea Caspica, strabatand teritoriul Georgiei, Armeniei, Azerbaidjanului si Rusiei. ➔ mod de formare: s-au format in orogeneza alpina, prin incretirea scoartei terestre; ➔ tipuri de roci: granituri, roci vulcanice, calcare si conglomerate; ➔ altitudini: alt. max. 5642m in Vf. Elbrus, Rusia; ➔ orientarea culmilor: generala de V-E; ➔ tipuri genetice de relief: prezinta relief glaciar, cu existenta ghetarilor actuali; MUNTII APENINI Apeninii sunt un lant muntos din Italia, care se intinde pe o lungime de 1200km din sudul tarii pana in in nordul tarii, unde sunt limitati de Campia Padului. Acesti munti sunt destul de fragmentati, includ vulcani activi (Etna) si stinsi (Vezuviu), lacuri vulcanice (Bolsena, Albano) si sunt afectati de cutremure. ➔ mod de formare: s-au format in orogeneza alpina, prin incretirea scoartei terestre; ➔ tipuri de roci: roci vulcanice, sisturi cristaline, roci sedimentare; ➔ altitudini: alt. max. 2912m in Vf. Corno Grande (Gran Sasso d’Italia); ➔ orientarea culmilor: NV-SE; ➔ tipuri genetice de relief: vulcanic si glaciar;
MUNTII URAL
In estul ecestei subdiviziuni (Europa Estica) se afla Muntii Ural, cel mai lung lant muntos de pe continent (peste 2000km), care constituie o parte importanta a limitei dintre Europa si Asia. Fiind
9
10
➔ campia este acoperita la suprafata de formatiuni cuaternare glaciare, fluvio-glaciare, fluviale, maritime si eoliene; ➔ in sectorul vestic, unde sunt poldere, campia este sub nivelul marii, uscatul fiind mentinut prin indiguiri (Olanda -10m, -23m); ➔ este o campie valurita, acoperita cu loess, fragmentata de numeroase rauri;
munti vechi, hercinici, au altitudini reduse, sub 2000m (alt. max. 1894m in Vf. Narodnaia). Sunt bogati in resurse minerale: minereuri de fier, neferoase (bauxita, cupru s.a.), carbuni, diamante etc. ➔ mod de formare: in orogeneza hercinica, prin incretirea scoartei tereste; ➔ tipuri de roci: predomina rocile dure; ➔ orientarea culmilor: generala de N-S; ➔ tipuri genetice de relief: relief glaciar (piscuri, morene si vai glaciare) (N), relief carstic si vulcanic (Centru) si relief deluros (S).
CAMPIA EUROPEI DE EST - campie pe structura de podis;
MUNTII PINDULUI Muntii Pindului sunt situati in S-V Peninsulei Balcanice. ➔ mod de formare: s-au format in orogeneza alpina, prin incretirea scoartei terestre; ➔ tipuri de roci: predomina rocile ce apartin flisului, dar prezinta si roci carstice; ➔ altitudini: depasesc 2000m, val. max. 2911m in Vf. Mytikas (Grecia); ➔ orientarea culmilor: generala de N-S; ➔ tipuri genetice de relief: relief carstic bine dezvoltat; 2. PODISURI SI DEALURI. desfasurate dominant in centrul si estul Europei; au inaltimi de 300-800m si origine variata: ➔ unitati din roci magmatice sau cristaline foarte vechi in Ucraina, Rusia, Germania, Cehia, Finlanda, Suedia etc,; ➔ masive izolate si acoperite partial de roci sedimentare recente in Rusia, Polonia, Ungaria; ➔ dealuri, rezultate din fragmentarea podisurior situate la marginile muntilor. ● Pe structuri vechi, ale Platformei Est-Europene - Podisul Donetk (Ucraina); - Podisul Central Rus (Rusia); - Podisul Dobrogei (Romania); ● Pe structuri caledonice: - Podisul Norland (Suedia); - Podisul Smaland (Suedia); - Podisul Finlandei (Finlanda); ● Pe structuri hercinice: - Podisul Boemiei (Cehia); - Podisul Podolic (Ucraina); ● Pe structuri mai noi: - Piemont (Italia);
Aici se afla cea mai intinsa campie de pe Glob, Campia Est-Europeana (circa 4 mil. km²), joasa (de regula sub 200m alt.), intrerupta de unele regiuni ceva mai inalte, care nu depasesc insa 350m (Podisul Valdai 343m, Podisul Central Rusesc 250m). Aceasta este drenata de numeroase fluvii, intre care Volga, Don, Nipru, Nistru, Pecioara s.a.; are soluri foarte fertile si detine mari resurse de minerale. ➔ altitudini cuprinse intre -28m in Campia Precaspica, 343m in Podisul Valdai si 464m in Colinele Timan; ➔ din punct de vedere tectonic, se suprapune peste Placa Est-Europeana, avand un fundament precambrian larg boltit si modelat de calota glaciara in jumatatea nordica; ➔ in nordul acestei campii relieful este dominant de formele rezultate din procesul de acumulare glaciara care se intrepatrund cu cele fluvio-glaciare; ➔ o caracteristica a acestei campii este si faptul ca marile fluvii au dispunere N-S: Nipru, Don, Volga etc.
➔ ➔ ➔ ➔
CAMPIA PANONICA - campie fluvio-lacustra; situata pe cursul mijlociu al Dunarii, in Bazinul Panonic. s-a format prin colmatarea Marii Panonice; are un fundament faliat si cazut in trepte, cu compartimente mai joase (sub 150m) si mai inalte (intre 150 si 300m), dominante de masive cristaline si munti insulari (Bakony 704m, Vertes 480m); campia prezinta multe diviziuni: Campia Tisei, Campia Dunarii de Mijloc (a Cumaniei), Campia Bratislavei etc. este traversata de Dunare si cativa afluenti mai importanti ai acesteia: Tisa, Drava, Sava si Morava.
CAMPIA PADULUI - campie fluvio-lacustra; situata in N-E Italiei, intre Muntii Alpi in nord, Muntii Apenini la sud, Marea Adriatica si Muntii Dinarici la est. Campia Padului s-a format prin colmatarea unui fost golf marin cu depozite aduse de rauri din Muntii Alpi si Apenini. Napoleon Bonaparte a numit-o ,,cea mai fertila campie a lumii’’ si reprezinta, intr-adevar, principala zona agricola a Italiei.
3. CAMPII, ocupa peste 50% din Europa, avand altitudini sub 250m. Sunt campii litorale (Franta, Anglia, nordul Germaniei si Poloniei, Olanda etc.), campii dezvoltate prin umplerea unor bazine tectonice (Panonia, Pad, sudul Spaniei etc.) sau prin sedimentarea unor platforme vechi coborate (Campia Rusa, Campia Romana, Campia Germano-Poloneza etc.). CAMPIA NORD-EUROPEANA (GERMANO-POLONA) - campie fluvio-glaciara ➔ Este situata in unitatile hercinice la sud, Marea Baltica si Marea Nordului la nord. ➔ altitudini cuprinse intre 0-300m; ➔ Modelata glaciar in quaternar, prezinta relief glaciar (lacuri glaciare); ➔ pe cuprinsul sau sunt aliniamente de morene glaciare si sandre;
CAMPIA PRECASPICA - campie fluvio-litorala; Situata in proximitatea Marii Caspice. ➔ campie formata, pe de o parte, prin colmatarea cu sedimente marine si retragerea apelor ca urmare a coborarii nivelului cu -28m sub nivelul Oceanului Planetar, iar pe de alta parte, cu aportul aluviunilor aduse de apele curgatoare care se varsa in Marea Caspica (Volga, Ural etc.) ➔ aceasta campie detine cea mai mare delta din Europa (Delta Volgai); ➔ in partea de sud a campiei, in sectorul dintre fluviile Volga si Ural, apar si forme de relief eolian (dune de nisip); INSULE, formate din munti alcatuiti din roci eruptive, cristaline, cu inaltimi sub 1500m; campiile sunt reduse.
11
12
ALTE TIPURI DE RELIEF SPECIFICE ➔ suprafete de eroziune, care in masivele vechi sunt peneplene fragmentate si ridicate variat, iar in muntii din sistemul alpin sunt nivele de creste, platouri largi sau fragmentate din 3-4 etape de evolutie. ➔ terase si lunci, avand intre 4-8 trepte desfasurate in lungul vailor din muntii si podisurile din Europa Centrala si de Sud. ➔ piemonturi si glacisuri, sub forma de campii, dar si de podisuri, prezente in Europa Sudica, mediteraneana, ele marginind muntii la contactul cu depresiunile. ➔ relief glaciar a fost creat de calota glaciara din nordul Europei (Scandinavia, Marea Britaniei, nordul Germaniei, Polonia si Rusia), si de ghetarii din masivele cu inaltimi mai mari de 1800m din sistemul alpin. Au rezultat circuri, vai, praguri, campii de eroziune, morene etc. ➔ relief carstic (pesteri, avenuri, doline, chei etc.), format in principal in calcare, este bogat reprezentat in Europa; de altfel, isi trage numele de la Podisul Karst din Slovenia, unde a fost studiat prima data. In Europa se afla cea mai lunga pestera de pe Glob (Höloch, Elvetia), pestera cu cea mai lunga stalactita (Cuevas de Nerja, Spania) si stalagmita (Krásnohorská, Slovacia). Acest tip de relief se formeaza si in gips (Optimisticeskaia, Ucraina) si sare (6S, Romania). ➔ relief vulcanic ce cuprinde vulcanii si platourile din pliocen, precum si vulcanii activi din cuaternar ( Veziuviu, Etna, Vulcano, Stromboli etc.). ➔ relief eolian format din campuri de dune, in S-V Frantei, in Campia Marii Caspice etc. ➔ relief litoral cu faleze, plaje, cordoane de nisip care inchid limane si lagune. Dupa geneza sunt tarmuri cu fiorduri (Europa de Nord), cu riass (Marea Britanie, N-V Frantei), cu canale sau dalmatic (V Croatiei), cu delte (Volga, Dunarea etc.), estuare (Elba, Tamisa). LAGUNA= întinderi de apă din regiunile litorale, rezultate în urma închiderii parțiale a golfurilor prin cordoane de nisip (grinduri), construite de curenții de apă și valuri. Când se formează la ieșirea unui curs de apă spre un mare fluviu sau spre mare, ele poartă denumirea de LIMANE.
In zonele mai netede, calota glaciară a erodat scoarța, formând depresiuni (cuvete) în care s-au acumulat ulterior lacurile glaciare. Totodată ghețarii au depus sedimentele sub formă de coline și movile, numite morene, kamesuri, eskere, drumlinuri etc. ce conferă reliefului un aspect vălurit. Alte lacuri glaciare s-au acumulat între aceste proeminențe, explicând prezența numeroasă a acestora în Finlanda, Suedia, NV Rusiei, Câmpia Germano-Polonă și Câmpia Mării Baltice. Prezența numeroasă a lacurilor glaciare în Finlanda, comparativ cu Norvegia: Finlanda are un relief predominant de câmpie, predispus mult mai ușor la modelarea glaciară de calotă pe suprafețe întinse, lacurile glaciare acumulate ulterior având dezvoltare mare în teritoriu.
Chiar dacă au dimensiuni mult mai mici, lacurile glaciare au apărut și în munții înalți (inclusiv în Carpați), fie în circuri, fie în spatele unor morene frontale.
GLACIATIUNEA PLEISTOCENA Pleistocenul a cunoscut o alternanță de faze glaciare, mult mai reci decât în prezent și interglaciare (mai calde și asemănătoare cu epoca noastră). În timpul fazelor glaciare ghețarii s-au dezvoltat foarte mult, acoperind Europa Nordică și Munții Alpi în întregime. Calotele (nord-europeană, islandeză, alpină) erau alcătuite din mase enorme de gheață, având grosimi de 1-3 km. Acestea nu erau statice. În zonele interioare (nuclee) își măreau volumul prin formarea continuă de gheață. Prin această creștere, gheața exterioară era împinsă spre margini, până la contactul cu banchiza arctică și nord-atlantică (zonele nordice), respectiv până în zonele cu temperaturi pozitive din Europa Centrală unde se topea. Procesul de deplasare a gheții calotelor poate fi observat și astăzi în Groenlanda și Antarctica. Și ghețarii din zonele montane înalte se deplasau/ se deplasează dinspre circuri (nucleele glaciare) spre poalele munților, adică în lungul văilor. Cert este că deplasarea și presiunea uriașă a gheții modelează relieful prin eroziune (exarație), transport și acumulare. Europa nordică este plină de astfel de forme de origine glaciară.
13
EUROPA SUBDIVIZIUNI EUROPA NORDICA (SCANDINAVIA, TARILE BALTICE, DANEMARCA, INSULELE DIN NORDUL OCEANULUI ATLANTIC). Reprezinta unul dintre spatiile continentale foarte vechi (formatiuni precambrian, cu relief nivelat si fragmentat in unitati care au suferit fie usoare ridicari (podisurile din Suedia, centrul si nordul nordul Finlandei; masive si culme deluroase etc.),
14
fie coborari (de ex. Marea Baltica, depresiunile Ladoga, Onega, Vänner, Vatter, campiile litorale in care rocile vechi sunt acoperite de nisipuri si pietrisuri glaciare dispuse sub forma de coline). Calota glaciara din pleistocen a creat o campie de eroziune, morene etc., iar in depresiuni, prin acumularea apei, s-au format lacuri, remarcandu-se in acest sens Finlanda.
PENINSULA SCANDINAVA 1. MUNTII (ALPII) SCANDINAVIEI 2. PODISURI VECHI CALEDONICE: PODISUL SUEDIEI SI PODISUL FINLANDEI INSULELE ATLANTICE (MAREA BRITANIE, IRLANDA, ISLANDA SI CELE DINTRE ACESTEA) Au un relief dependent de miscarile orogenice care au creat muntii caledonici (in Scotia, Irlanda, nordul Angliei), ulterior nivelati, fragmentati tectonic si ridicati ca masive joase; sunt si podisuri si campii acoperite de sedimente. Eruptiile din lungul riftului atlantic sau de pe fracturi profunde au creat vulcani activi in Islanda, iar glaciatiunea de calota care i-a acoperit a dat circuri, vai, morene glaciare, fiorduri etc. ISLANDA - INSULA VULCANICA (Hekla, Askja etc.) Din cauza pozitiei geografice si geologice pe care o are Islanda, in regiune sunt foarte raspanditi si numerosi vulcanii activi. Si asta pentru ca aceasta mica tara insulara se afla situata pe o falie/ fractura tectonica activa de sub Oceanul Atlantic pe unde iese magma, chiar in varful unui punct fierbinte, un lant muntos subacvatic din Oceanul Atlantic. In Islanda exista 130 de vulcani, dintre care 18 erup de cand s-a format aceasta tara. Islanda se află la contactul de tip rift (dorsala medio-atlantică) între plăcile tectonice Nord-americană și Eurasiatică. Acestea se depărtează una de cealaltă, iar magmele ies la suprafață prin fracturile scoarței, generând fenomenele vulcanice. ➔ Fracturile scoarței (rifturi, subducții, falii) sunt corelate adesea cu mișcările seismice, erupțiile vulcanice și prezența lanțurilor montane (caledonice, hercinice, alpine).
EUROPA CENTRALA (OCEANUL ATLANTIC-VALEA NISTRULUI) NORD ● CAMPIA NORD-EUROPEANA (GERMANO-POLONA) - campie fluvio-glaciara CENTRU ● ANSAMBLU DE PODISURI SI MASIVE HERCINICE (sisturi cristanline si granite, partial acoperite de roci sedimentare) cu inaltimi variabile, dar relativ reduse, sub 2000m alt. (Masivul Central Francez, cu vulcani din cuaternar, 1885m, Masivul Renan, Muntii Vosgi, Muntii Padurea Neagra, Masivul Harz, Podisul Boemiei, Podisul Lisa Gora s.a.). Masivul Central se aseamănă cu munții prin modul de formare, prin roci (metamorfice și vulcanice câteva sute de vulcani stinși) și prin altitudine (circa 1800 m). Se aseamănă cu podișurile prin aspectul relativ neted și rotunjit, cu puține vârfuri proeminente spectaculoase sau creste ascuțite.
SUD ● SISTEMUL MUNTOS ALPI-CARPATI-BALCANI Alcatuit din roci cristaline, calcare su flis, cu inaltimile cele mai mari din Europa (4807m in Mont Blanc), exceptand Caucazul. Exista suprafete de eroziune, forme glaciare si periglaciare, carstice, defilee, precum si bazine tectonice umplute cu sedimentar neozoic si cu relief de dealuri, podisuri (Transilvania), sau campii (Viena, Panonic, Dunarea inferioara). Lantul muntos Jura (lung de peste 600km si lat de circa 80km), se desfasoara pe teritoriul a trei tari (Franta, Elvetia si Germania), si are altitudine maxima 1718m in Vf. Crêt de la Neige).
15
16
PENINSULA ITALICA (ITALIA, VATICAN, SAN MARINO)
EUROPA ESTICA (VALEA NISTRULUI - MUNTII URAL)
De forma foarte alungita (,,cizma italica’’), marginita de marile Tireniana, Ionica si Adriatica, este ocupata in cea mai mare parte de de lantul Muntilor Apenini, care se continua in Insula Sicilia. In N-E se afla Campia Padului, joasa, axata pe fluviul omonim, care separa Muntii Apenini de Muntii Alpi.
Cuprinde cea mai mare parte din continent, fiind dezvoltata peste platforma rusa, constituita in precambrian (sisturi cristaline si granite). Relieful nivelat a fost fragmentat in blocuri ce au suferit ridicari in sectoarele de podisuri joase (sub 400m) ori coborari, atunci cand au fost acoperite de apele marii si s-au acumulat sedimente. Exista campii acoperite cu depozite glaciare (in N, N-V, coline alungite), loessoide si nisipoase (la nord de Marea Caspica). In est sunt Muntii Ural , iar in Crimeea un fragment masiv calcaros (1000-1500m alt.).
PENINSULA BALCANICA
EUROPA SUDICA (PENINSULARA SI INSULARA) PENINSULA IBERICA (PORTUGALIA, SPANIA, ANDORRA)
Aflata in S-V continentului, formata din podisuri (600-1000m), renumitele mesetas, platouri valurite, de regula pietroase, si cordilierele care le inconjoara: Cordillera Cantabrica (2655m in Picos de Europa), Cordillera Ibérica, Sierra Morena s.a. Munti mai inalti se afla in S-E, Cordillera Betica (800km lungime, 3478m alt. max. in Vf. Mulhacén) si N-E, Muntii Pirinei (alt. max.3404m in Vf. Pic d’Aneto). Se adauga unele campii, putin intinse, axate pe principalele cursuri de apa (Guadalquivir in Campia Andaluziei, Ebro - campia omonima), exceptie facand Alentejo, din sudul Portugaliei.
Dominant formata din munti din sistemul alpin: Alpii Dinarici sau Alpii Dalmatici (cu alt. ce ating 2500m), care se desfasoara pe cca 1000km de-a lungul litoralului Marii Adriatice, Muntii Stara Planina sau Balcani (alt. max. 2376m in Vf. Botev), Muntii Rodopi (alt. max. 2191m in Vf. Goliam Perelik), Muntii Rila, din S-V Bulgariei, cel mai inalt lant muntos din peninsula (2925m in Vf. Musala). Se adauga unele podisuri (Podisul Prebalcanic, cel mai intins) si campii (Campia Maritei, Campia Savei, Campia Traciei de Nord). Spre deosebire de celelalte doua peninsule (Iberica si Italica), are tarmuri foarte fragmentate, cu numeroase golfuri, stramtori, peninsule si insule.
EUROPA INSULARA In jurul continentului sau in marile care patrund in interiorul sau exista numeroase insule (mai ales in Marea Mediterana, Marea Nordului si Marea Baltica, precum si in Oceanul Atlantic), intre care: ● ARHIPELAGUL BRITANIC (315000km²), care include insulele Marea Britanie, Irlanda, Hebride, Orkney etc. ● ARHIPELAGUL CICLADELOR 2600km², numeros ca insule si insulite (aproape 360), situat in Marea Egee; ● ARHIPELAGUL AZORE cca 1500km²; ● ARHIPELAGUL MADEIRA 780km²; ● ARHIPELAGUL CANARE 7240km², Oceanul Atlantic dar in largul tarmului Africii; alt. max. 3781m (vulcanul Pico de Teide, insula Tenerife). ● MARI INSULE DIN MAREA MEDITERANEANA - SICILIA 25400km², alt. max. 3340m, vulcanul Etna, predominant muntos; - SARDINIA 23800km², alt. max. 1834m in Vf. Punta La Marmora; - CORSICA 8700km², alt. max. 2710m in Vf. Monte Cinto; - CIPRU 9250km², predominant muntos;
17
18
-
CRETA 8300km², relief muntos, alt. max. 2456m in Vf. Idi); RHODOS 1400km², cu relief colinar).
RELIEFUL ROMÂNIEI
Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporționalitate, complementaritate și dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiția aproximativ egală a
19
20
principalelor unități de relief și gruparea reliefului. În România, din punct de vedere altimetric, relieful se înscrie între 0m si 2544m (Vf. Moldoveanu). Desfasurarea generala a reliefului este in trepte dispuse concentric in jurul Carpaților. Acești munți apar ca un inel (străpuns de defilee și depresiuni), cu înălțimi frecvent între 800-2500m, in interiorul lor aflându-se Depresiunea colinara a Transilvaniei (400-800m), iar la exterior Subcarpatii (500-800m) ,podisurile si dealurile (300-600m),cele două campii întinse (Campia Romana si Campia de Vest ) și un podis jos (Dobrogea ),sub 300 m altitudine . ● Etajarea altimetrica se reflectă in distribuția caracteristicilor climatice ,de vegetatie , edafice, de dezvoltare a așezărilor și în specificul activităților, la fel ca si întregul continent . ● Ponderea unitatilor de relief (munți 28% , podisuri 17%,dealuri 25% și campii 30%) indica o distributie relativ proporțională a marilor unități, predominante fiind, însă, cele sub altitudinea de 600m . ● Evenimentele geologice dependente de tectonica placilor, au impus crearea treptata a unitatilor structurale si de relief . ● Astfel, se desting: unitati de platforma, definitivate in prima parte a paleozicului (care constituie fundamentul reliefului de la exteriorul Carpatilor; exceptie Dobrogea centrala, unde apare la zi) si unitati de orogen, rezultate din deplasarea (ciocnirea) microplacilor (moessica, transilvana, panonica etc.) la contactul cu sectorul est-european al placii euroasiatice (unitatile carpatice, lantul si masivele vulcanice, Subcarpatii, Depresiunea coliniara a Transilvaniei, Podisul Mehedinti). Ele au influentat jocul pe verticala al unitatilor de platforma in neozoic, ridicarea cu intensitate variabila a Carpatilor si in cuaternar a unitatilor limitrofe lor pana la altitudinile actuale. ● Exista patru tipuri majore de relief, cu numeroase subtipuri: ➔ relieful montan este format din Carpați (alt. medie 950m, fragmentare accentuata de natură tectonică și prin adancirea raurilor; pasuri, trecători, depresiuni, culoare de vale, care asigura condiții bune de habitat și activități economice variate) si de un fragment hercinic (Munții Macin). În Carpați se disting: masive formate din roci cristaline (masivitate, înălțimile cele mai mari, etaje alpine si subalpine), roci sedimentare (conglomerate, gresii, marne etc., mai joase si bine impadurite), roci vulcanice (altitudini de la 500m la 2000m; un lant aproape continuu in Carpatii Orientali, si munti izolati in Muntii Apuseni; de asemenea, apar mai multe depresiuni tectonice. ➔ relief de dealuri si podisuri se afla in interiorul si la exteriorul Carpatilor, au altitudini variate, structura monoclinala sau cutata, o fragmentare care impune culoare de vale si depresiuni ce alterneaza cu dealuri (o dinamica deosebita a proceselor de versant si albie). ➔ relief de campie, care se desfasoara in sud si vest, a rezultat in cuaternar prin umplerea bazinelor lacustre (getic si, respectiv, panonice cu sedimente; este format din campuri largi separate de vai; exista campii de subsidenta de glacis, piemontale, de terase etc.; sunt unitati in care s-au impus peisaje antropizate si antropice. Suprafețele de eroziune și nivele de vale, prezentate și în munții României, sunt mărturii ale modelării spațiului montan și de podiș în neozoic; (poduri interfluviale netede la diferite altitudini).
21
Terasele fluviatile sunt în număr de 6-8 în munți și dealuri înalte, 3-5 în dealuri joase și mai puțin de trei în câmpii. Luncile sunt forme de relief create de râuri În ultima parte a cuaternarului (holocen). Relieful glaciar este alcătuit din circuri, văi, praguri, morene, custuri, create de ghețarii care în pleistocenul superior se aflau în Carpați la altitudini mai mari de 1800m (Făgăraș, Bucegi, Parâng, Retezat, Godeanu, Rodnei). Relieful carstic este prezent în Munții Aninei, Munții Apuseni și în Carpații Meridionali etc. și în podișurile Mehedinți, Dobrogea. Un relief similar este creat pe masivele de gipsuri și mai ales de sare (în Subcarpați - Meledic, unde se află peștera 6 S, Slănic, Telega etc.). Relieful vulcanic formează cel mai lung lanț stins de acest fel din Europa (Oaș-Gutâi-Țibleș-Călimani Gurghiu-Harghita) sau apare sub forma de măguri, creste (Ciomatu, Detunatele, Dobrogea de N-V), defilee (pe Crișul Alb, Mureș etc.) Relieful eolian este legat de masele de nisip din Bărăgan, sudul Olteniei, Câmpia Carei etc., pe grindurile din Delta Dunării (Letea, Caraorman, Sărăturile etc.) Relieful ruiniform creat prin eroziune diferențială (coloane, ziduri, babe, sfincși etc.) în conglomerate ,gresii (Ceahlău, Bucegi). Relieful litoral este format din plaje (printre cele mai dezvoltate de pe continent), cordoane de nisip, lagune, limane si faleze. Unitățile de orogen sunt munți, podișuri sau dealuri formate prin cutare (uneori și erupții vulcanice) în diverse perioade (caledonică, hercinică, alpină). Unitățile de orogen, în special cel alpin, sunt mai active tectonic deoarece se află la contactul plăcilor/microplăcilor tectonice, cu falii profunde și active. Se produc mai multe cutremure (Vrancea, Europa Sudică etc.). Platformele sunt suprafețe netede și joase nivelate prin eroziune (peneplenizate/pediplenizate). Sunt încadrate la erele geologice mai vechi (precambrian sau paleozoic) și sunt acoperite cu sedimentar acumulat ulterior. Unitățile de platformă sunt mai rigide, deoarece sunt de obicei în interiorul plăcilor tectonice. Se produc cutremure mai rar sau deloc și sunt mai slabe (Platforma Est-europeană, Câmpia Română). - unități de orogen cutate: Carpații, Subcarpații, Pod. Mehedinți, Munții Măcin; - unități formate prin depunere de sedimente pe un fundament orogenetic carpatic/intraalpin scufundat: Depr. Col. a Transilvaniei, Câmpia de Vest; - unități piemontane, formate prin depunere de sedimente pe rama inferioară a orogenului carpatic, care au fost ridicate ușor de acesta, cu structură monoclinală (deci necutată): partea nordică a Podișului Getic, Dealurile de Vest; - unități de platformă, formate prin depunere de sedimente pe un fundament vechi: Pod. Moldovei, Câmpia Română, partea sudică a Podișului Getic, Pod. Dobrogei de Sud; - unitate de platformă formată prin nivelarea/eroziunea (peneplenizarea) orogenului caledonian: Pod. Dobrogei Centrale (Pod. Casimcei).
22
N, N-V spre S, S-E, direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
SUBDIVIZIUNI
Carpații sunt caracterizați prin prezența unor numeroase depresiuni intramontane și văi transversale, totale sau parțiale (Dunărea, Jiul, Oltul, Râul Bistrița, Mureș, Crișul Repede, etc.) Ei au o vechime de 204 milioane ani.
➔ CARPAȚII ORIENTALI Se desfășoară de la granița cu Ucraina și până la Valea Prahovei, având o lățime de peste 100km; au altitudini între 1800-2300m (Pietrosul Rodnei). În cadrul lor se disting: munți vulcanici, depresiuni (cele mai mari din România - Maramureș, Dorna, Gheorgheni, Ciuc, Brașov), masive din roci cristaline și sedimentar mezozoic (Maramureș, Rodnei, Giumalău, Rarău, Bistriței, Hășmaș, Ciuc) și munți din sedimentar flisoid; au vai transversale și depresiuni, ce facilitează habitatul și comunicarea. Apare relieful glaciar (în Munții Rodnei) și cel carstic.
1. MUNTII CARPATI Carpații în România constituie 54% din lanțul desfășurat între Bazinul Vienei și Valea Timocului, ocupând o suprafață de 66000km²; au o altitudine medie de 1130 m, dar 11 vârfuri depășesc 2500m, înălțimile maxime depășind rar 2500m (în Bucegi, Munții Făgărașului, Parângului, Retezatului). Domină regiunile vecine prin versanți povarniti cu diferențe de nivel de 300-1000m. S-au constituit din cretacicul superior și pana la pliocen, mișcările tectonice din cuaternar ridicându-i la cotele actuale. Eroziunea a creat culoare de vai, depresiuni, pasuri care separ mai multe subunități. Carpații românești fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate și structură. Rezistența Platformei Ruse le-a impus Carpaților la formare odirecție de la
23
24
GRUPA NORDICA A CARPATILOR ORIENTALI (CARPATII MARAMURESULUI SI BUCOVINEI) - orientarea culmilor: culmi paralele pe direcția NV - SE, curbate în partea de sud; - altitudini: munti de inaltime mijlocie de peste 2000m, cu alt. max. de 2303m in Vf. Pietrosu, Muntii Rodnei; - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina; cele mai vechi portiuni sunt cele cu roci tari (sisturi cristaline), apoi cele de roci sedimentare (flis), iar la sfarsitul neozoicului au avut loc eruptii vulcanice in urma carora s-a format lantul muntos din vest; - tipuri de roci: roci vulcanice (andezite si balzatice), sedimentare cutate (flis) si metamorfice (sisturi cristaline); - gradul de fragmentare: puternic fragmentati de depresiuni, văi și trecători; au o depresiune intramontană mare: Depresiunea Maramureșului, închisă spre S și SV de munții vulcanici; - tipuri genetice de relief: relief vulcanic; relief glaciar in Muntii Rodnei; relief carstic pe ramura sudică a Munților Rodnei și Suhard. GRUPA CENTRALA A CARPATILOR ORIENTALI (CARPATII MOLDO-TRANSILVANI) - orientarea culmilor: NV-SE; - altitudini: valori mijlocii; inaltimi max. depasesc 2000m in Muntii Calimani (2100m, Vf. Pietrosu); - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina; - tipuri de roci: roci vulcanice, sedimentare si metamorfice; - gradul de fragmentare: puternic fragmentati; - tipuri genetice de relief: relief vulcanic (lacul vulcanic Sf. Ana), relief carstic (in Muntii Hasmasu Mare - Cheile Bicazului), relief pe conglomerate (in Muntii Ceahlau);
mase de roci magmatice, iar periferic din calcare (Piatra Craiului, Vânturarița-Buila, Orăștiei); se impun prin masivitate, înălțimi de peste 1900m, chei (Argeș, Olteț, Jaleș) sau defilee (Olt, Jiu, Cerna etc.), relief glaciar (Făgăraș, Retezat-Godeanu, Parâng, Bucegi etc.), existența unor noduri orografice din care diverg culmi pe care se păstrează cele trei suprafete de nivelare; sunt munții cu cea mai clară delimitare a etajelor alpin, subalpin si forestier. Se divid în grupele Bucegi (Bucegi, Piatra Craiului și Leaota, culoarul depresionar Rucăr-Bran), Făgăraș (o unitate monolit in nord, cu lungime de peste 80 de km în masivele Iezer, Ghițu, Frunți, Cozia, in sud, si o parte din depresiunea Țara Loviștei, în centru), Parâng (asocierea a cinci masive Parâng, Șureanu, Căpățânei, Lotrului și Cindrel, separate de culoare de vale adânci de depresiunile Brezoi și Vidra) Retezat (masivul Godeanu, din care diverg Retezatul, Valcanul, Tarcu, Cernei și Mehedinți).
GRUPA SUDICA A CARPATILOR ORIENTALI (CARPATII CURBURII) - orientarea culmilor: NV-SV; - altitudini: valori mijlocii; cele mai mici din Carpatii Orientali, alt. max. 1954m in Vf. Ciucas, Muntii Ciucas; - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina prin incretirea scoartei terestre, iar in cadrul grupei nu mai apar munti vulcanici; - tipuri de roci: alcatuiti in totalitate din roci sedimentare cutate (flis); - gradul de fragmentare: puternic fragmentati; prezinta vai si depresiuni intramontane (Depresiunea Brasovului - cea mai intinsa depresiune intramontana din Carpatii romanesti); - tipuri genetice de relief: relief dezvoltat pe conglomerate (turnuri, babe); - aceștia pătrund sub forma unor pinteni in Subcarpații de Curbura, ceea ce le oferă complexitate.
➔ CARPAȚII MERIDIONALI GRUPA BUCEGI - orientarea culmilor: V-E; - altitudini: alt. ridicate, val. max. în Munții Bucegi (Vf. Omu - 2505m); - mod de formare: s-au format în orogeneza alpina prin cutare si inaltare tectonică; - tipuri de roci: roci dure (sisturi cristaline) si roci sedimentare (conglomerate); - gradul de fragmentare: slab fragmentati, doar pe margini; - tipuri genetice de relief: relief pe conglomerate (Babele si Sfinxul din Muntii Bucegi), relief glaciar, relief carstic (Peștera și Cheile Dambovicioarei);
Carpații Meridionali reprezintă cea mai masivă, tipică și spectaculoasă regiune montană a țării, având unele similitudini cu Alpii. Parte distinctă a Carpaților Meridionali, Munții Făgăraș, cei mai spectaculoși, înalți și sălbatici munți ai României. Se află între Valea Prahovei și culoarul depresionar Timiș-Cerna. Sunt alcătuiți din șisturi cristaline și
25
26
GRUPA FAGARAS Grupa montană Iezer-Păpușa-Făgăraș este grupa majoră estică a Carpaților Meridionali. Grupa, așa după cum îi arată și numele cuprinde două grupe montane cristaline cu altitudini de 2.400 - 2.500m, numite munți, și trei grupe montane (sau sub-grupe montane) cu altitudini de 1.500 - 1.600 de metri, numite masive: Munții Iezer-Păpușa - cel mai înalt vârf, 2462 m, Vârful Roșu, Munții Iezer-Păpușa Masivul Ghițu - cel mai înalt vârf, 1622 m, Vârful Ghițu, Masivul Ghițu Masivul Frunții - cel mai înalt vârf, 1534 m, Vârful Munțișor, Masivul Frunții Munții Făgăraș - cel mai înalt vârf, 2544 m, Vârful Moldoveanu, Munții Făgăraș Masivul Cozia - cel mai înalt vârf, 1668 m, Vârful Ciuha Mare, Masivul Cozia, cunoscut și sub numele de Vârful Cozia, Masivul Cozia. - orientarea culmilor: Munții Făgăraș V-E; - altitudini: cuprinde cele mai mari înalțimi din Carpații românești, (varful Moldoveanu 2544m și vârful Negoiu - 2535m, din Munții Făgăraș); - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina prin cutare si inaltare tectonică; - tipuri de roci: alcatuiti in totalitate din roci metamorfice; - gradul de fragmentare: munti masivi dar slab fragmentati; - tipuri genetice de relief: relief glaciar (pe crestele Făgărașului sunt înșirate lacuri glaciare (Bâlea, Capra, Podragul);
➔
CARPAȚII OCCIDENTALI
Se desfășoară de la Dunăre (S) la Someș (N). Constituie cea mai frecventată unitate, alcătuită din roci eruptive, sisturi cristaline, sedimentare; are înălțimile duse (Vf. Cucurbăta 1849m), un număr mare de depresiuni tectonice (Vad-Borod, Beiuș, Brad-Hălmagiu, Bozovici etc.) și de defilee (cel mai lung pe Dunăre, de la Baziaș la Orșova; pe Mureș în aval de Deva, Crișul Repede etc.), masivele cristaline ocupă sectoarele principale ale grupelor, din ele desprinzandu-se în munți mai josi.
GRUPA PARANG Grupa montană Șureanu-Parâng-Lotrului este grupa majoră centrală a Carpaților Meridionali. Grupa cuprinde șase grupe montane (sau, uneori sub-grupe) cristaline cu altitudini cuprinse între 2.000 și 2.500m, numite toate munți. Grupa majoră centrală a Carpaților Meridionali este cea mai omogenă din cele patru grupe ale acestora atât petrografic, cât și ca distribuție geografică și altitudine. - orientarea culmilor: NV-SE; - altitudini: alt. ridicate de peste 2000m, val. max. in Vf. Parangu-Mare 2519m; - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina prin incretirea scoartei terestre; - tipuri de roci: alcatuiti in general din sisturi cristaline, roci calcaroase pe versantii sudici (Munții Capatanii), dar prezinta si intruziuni granitice (patrunderea magmei prin fisurile scoartei terestre si consolidarea lenta a acesteia, rezultand roci magmatice intruzive); - gradul de fragmentare: munti masivi, slab fragmentati; - tipuri genetice de relief: glaciar si carstic; GRUPA RETEZAT-GODEANU Se află în vestul Carpaților Meridionali, între râurile Jiu și Strei la est și Culoarul Timiș-Cerna la vest. La nord, Culoarul Bistrei îi desparte de Munții Poiana Ruscă, iar la sud intră efectiv în contact cu Podișul Mehedinți și Subcarpații Olteniei. - orientarea culmilor: E-V; - altitudini: alt. ridicate de peste 2000m, val. max. in Muntii Retezat (Vf. Peleaga - 2509m); - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina prin incretirea scoartei terestre; - tipuri de roci: alcatuiti in general din roci dure (sisturi cristaline), iar la capatul vestic (Muntii Cernei si Mehedinti) sunt alcatuiti din calcare si comglomerate; - gradul de fragmentare: munti masivi, slab fragmentati (formează o grupare bine închegată cu masivitate ridicată, înconjurată de regiuni joase); - tipuri genetice de relief: glaciar si carstic; - pe culmile cele mai înalte ale munților se întâlnesc urmele vechilor ghețari (creste dințate, numeroase circuri, văi glaciare).
27
28
La sud de Mureș sunt Munții Banatului (Semenic, Almăj, Locvei, Aninei, Dognecei, cu depresiunile Bozovici,Carașova-Reșița-Brebu) și Munții Poiana Ruscă, iar la nord Munții Apuseni (Munții Bihor, Vlădeasa și Muntele Mare, din care se despre Munții Meseș și Munții Plopiș, în nord Munții Pădurea Craiului, Codru Moma, în vest, Munții Metaliferi și Trăscău în sud și sud-est). GRUPA APUSENI - orientarea culmilor: culmile montane pornesc digitat (dispuse ca degetele unei maini deschise) spre est sau spre vest din masivul central Bihor, Vladeasa, Muntele Mare, Gilau; - altitudini: munti scunzi, alt. max. in Muntii Bihorului (Vf. Bihor - 1849m); - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina prin incretirea scoartei terestre si prin eruptii vulcanice (Muntii Metaliferi); - tipuri de roci: alcatuiti dintr-un mozaic de roci, format din sisturi cristaline, calcare si roci magmatice (granituri si bazalturi); - gradul de fragmentare: puternic fragmentati de culoare de vai si depresiuni; relieful se caracterizeaza prin discontinuitate, redata de patrunderea in interiorul Muntilor Apuseni a Dealurilor si Campiei de Vest sub forma unor ,,depresiuni golf’’; - tipuri genetice de relief: relief carstic reprezentat de chei (Cheile Turzii, Cheile Hasdate), pesteri (Pestera Ursilor, Scarisoara, Meziad, Vantului - cea mai lunga pestera din tara), platouri (Complexul Cetatile Ponorului); relief vulcanic (maguri vulcanice, coloane de bazalt) si platforme de netezire situate la intaltimi mari; relief structural - munti-bloc. MUNȚII POIANA-RUSCA - orientarea culmilor: E-V sub forma unor platouri netede; - altitudini: munti scunzi, alt. max. in Vf. Pades 1374m; - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina prin incretirea scoartei terestre si prin eruptii vulcanice; - tipuri de roci: sisturi cristaline si marmura (cariera de la Ruschita); - gradul de fragmentare: munti masivi si slab fragmentati; - tipuri genetice de relief: relief carstic si relief vulcanic (maguri la vest de Deva);
CARPATII ROMANESTI
CARPATII ORIENTALI
Orientare a culmilor
Grupa nordica Carpatii Maramuresului si Bucovinei
NV-SE
inaltime mijlocie; alt.max. 2303m
prin incretirea roci vulcanice, scoartei terestre sedimentare (flis) si si eruptii metamorfice vulcanice
puternic fragmentati de relief vulcanic si depresiuni, vai relief glaciar si trecatori
NV-SE
valori mijlocii; alt. max. depasesc 2000m (2100m)
prin incretirea roci vulcanice, scoartei terestre sedimentare si si eruptii metamorfice vulcanice
puternic fragmentati
relief vulcanic, relief carstic si relief pe conglomerate
NE-SE
valori mijlocii; alt. max. 1954m
prin incretirea roci sedimentare scoartei terestre cutate (flis)
puternic fragmentati prin vai si depresiuni intramontane
relief dezvoltat pe conglomerate
Grupa Bucegi
V-E
altitudini ridicate; alt. max. 2505m
prin cutare si inaltare tectonica
roci dure (sisturi cristaline) si roci sedimentare (conglomerate)
slab fragmentati, doar pe margini
relief pe conglomerate, relief glaciar si relief carstic
Grupa Fagaras
V-E
altitudini ridicate; alt. max. 2544m
prin cutare si inaltare tectonica
roci metamorfice
slab fragmentati
relief glaciar
Grupa Parang
NV-SE
altitudini ridicate de peste 2000m (2519m)
sisturi cristaline (in prin incretirea general), roci scoartei terestre calcaroase si roci magmatice intruzive
munti masivi, slab fragmentati
relief glaciar si relief carstic
munti masivi, slab fragmentati
relief glaciar si relief carstic
puternic fragmentati de culoare de vai si depresiuni
relief carstic (chei, pesteri, platouri); relief vulcanic (maguri, coloane); relief structural (munti-bloc)
munti masivi, slab fragmentati
relief carstic si relief vulcanic (maguri)
Grupa centrala Carpatii Moldo-Transilvan i
Grupa sudica Carpatii Curburii
CARPATII MERIDIONALI
GRUPA MUNȚILOR BANATULUI - orientarea culmilor: N-S; - altitudini: alt. scăzute, val. max. in Vf. Semenic 1446m; - mod de formare: s-au format in orogeneza alpina prin incretirea scoartei terestre; - tipuri de roci: alcatuiti dintr-un mozaic de roci, format din sisturi cristaline, calcare, conglomerate si gresii; - gradul de fragmentare: fragmentati de culoare depresionare, depresiuni joase si pasuri; - tipuri genetice de relief: relief petrografic (pe sisturi cristaline s-au individualizat platouri/suprafete netede la mari inaltimi: Muntii Semenic si Almaj, iar pe calcare s-au individualizat chei si pesteri: Muntii Aninei);
Grupa Retezat-Godeanu
Grupa Apuseni
CARPATII OCCIDENTALI Grupa Poiana Rusca
Grupa Banatului
29
E-V
Altitudini maxime
Mod de formare orogeneza aplina
GRUPE
Tipuri de roci
alt. ridicate de sisturi cristaline (in prin incretirea peste 2000m general), calcare si scoartei terestre (2509m) conglomerate
pornesc munti scunzi digitat spre cu alt. max. E sau V 1849m
prin incretirea scoartei terestre si eruptii vulcanice
E-V sub munti scunzi forma unor cu alt. max. platouri 1374m netede
prin incretirea scoartei terestre sisturi cristaline si marmura si eruptii vulcanice
N-S
mozaic de roci: sisturi cristaline, calcare si roci magmatice (granituri si bazalturi)
Grad de Tipuri genetice de fragmentare relief
culoare alt. scazute cu mozaic de roci: sisturi prin incretirea depresionare, valoare max. cristaline, calcare, scoartei terestre depresiuni 1446m conglomerate si gresii joase si pasuri
relief petrografic: platouri netede, chei si pesteri
30
2. Depresiunea colinară a Transilvaniei Se numeste depresiune pentru ca este inconjurata de inelul carpatic. Aceasta depresiune apartine arcului carpatic, avand in fundament roci asemanatoare Carpatilor peste care s-au depus sedimente in urma scufundarii bazinului transilvanean. Dealurile care compun Depresiunea Colinara a Transilvaniei sunt mai domoale si mai netede. Zona centrală este formată din Podișul Someșan, Câmpia Transilvaniei (cu aspect deluros și altutudini caracteristice dealurilor, este numită „câmpie” datorită utilizării agricole) și Podișul Târnavelor (cu subunitățile Podișul Târnavelor – propriu-zis și Podișul Hârtibaciului alături de Podișul Secașelor – în sud). Incadrată în cea mai mare parte de Carpați, reprezintă peste 1/10 din suprafața țării, are înălțimi de 400-800m, cute diapire (pe laturile de est, sud și parțial vest), cute dom (în centru) și o desfășurare monoclinala a stratelor (în nord-vest și nord și la contactul cu muntele, în sud). Există văi largi și depresiuni (Făgăraș, Sibiu, Alba-Iulia-Turda etc.), cu terase și lungi, cu versanți afectați de ravenari, alunecari si interfluvii cu caracteristici de dealuri sau de podisuri structurale (în nord și nord-vest).
a. ZONA SUBMONTANA MARGINALA; b. PODISUL TRANSILVANIEI: ● Podisul Somesan; - altitudini: medie 400=600m; - mod de formare: prin scufundare lenta si umplerea treptata cu sedimente pe care a fost sculptat relieful coliniar actual; - tipuri de roci: roci sedimentare: argile, nisipuri, conglomerate si gresii; - tipuri genetice de relief: format din dealuri de podis cu culmi netede, pante reduse si vai largi cu lunci si terase; tipurile genetice de relief sunt cele specifice reliefului petrografic, pe roci sedimentare. ● Campia Transilvaniei; - altitudini: variaza intre 450-500m; - mod de formare: prin scufundare lenta si umplerea treptata cu sedimente pe care a fost sculptat relieful coliniar actual; - tipuri de roci: roci sedimentare moi: argile, nisipuri, pietrisuri; - tipuri genetice de relief: domina argilele, care determina frecvente alunecari de teren numite glimee (alunecari de teren in trepte); ● Podisul Tarnavelor; - altitudini: variaza intre 450-500m in partea de vest si 700m in partea de est; - mod de formare: prin scufundare lenta si umplerea treptata cu sedimente pe care a fost sculptat relieful coliniar actual; - tipuri de roci: roci sedimentare moi; - tipuri genetice de relief: domina argilele care determina frecvente alunecari de teren de timp glimee; este prezent si relieful structural prin domurile gazeifere.
3. Unitățile extracarpatice Constituie 4/5 din suprafața țării, înglobează dealuri (de la 300 la 900m), podișuri (între 10 și 600m), câmpii (sub 300m) prezintă un grad de fragmentare accentuat de dealuri și redus in campii si în Dobrogea. Sunt alcătuite dintr-un fundament vechi, din roci cristaline și dintr-o suprastructură sedimentară groasă determinate la suprafață cu o pătură de loess. Fără excepție Dobrogea centrala și de nord, Podișul Mehedinți și Subcarpații, fiecare cu o structură cutată în epoci diferite.
SUBCARPATII (16400km²) se desfasoara la exteriorul Carpatilor, intre vaile Moldova si Motru, fiind formati din unul-doua siruri de dealuri (inaltimi de 500-1000m) si depresiuni; au luat nastere prin cutarea si inaltarea inegala a sedimentelor acumulate intr-o depresiune tectonica. Sunt fragmentati de mai multe generatii de vai cu terase dar si cu versanti intens afectati de siroire si alunecari.
SUBCARPATII MOLDOVEI (sir de depresiuni si unul de dealuri) - altitudini: cuprinse intre 300-400m in depresiuni si 500-600m in dealuri, cu valoare maxima de 911m in Dealul Plesului; - mod de formare: s-au format prin incretirea scoartei terestre la sfarsitul orogenezei alpine; - tipuri de roci: roci sedimenare: argile, marne, gresii, conglomerate; - gradul de fragmentare: prezinta un numar mare de rauri si paraie care fragmenteaza puternic relieful si creeaza depresiuni inchise la exterior de dealuri; - tipuri genetice de relief: relief petrografic, forme de relief: alunecari de teren, ravene.
SUBDIVIZIUNI:
31
32
4. PODISURILE
SUBCARPATII CURBURII (structura complexa reflectata in doua siruri de dealuri si depresiuni si in cea mai activa dinamica a proceselor de degradare a terenurilor) - altitudini: alt. situate intre 200-100m, cu val. max. in Magura Odobestilor (996m); - mod de formare: s-au format prin incretirea scoartei terestre la sfarsitul orogenezei alpine; - tipuri de roci: roci sedimentare: argile, marne, gresii, nisipuri, pietrisuri; - gradul de fragmentare: alcatutiti din doua siruri de depresiuni, inchise de doua siruri de dealuri; - tipuri genetice de relief: relief petrografic; forme de relief: alunecari de teren, ravene.
PODISUL MOLDOVEI (22 200 km2), alcătuit la suprafață din roci sedimentare mio-pliocene, în strate care se înclină de la nord-vest la sud-est. Adâncirea Siretului, Prutului și a râurilor afluente a dus la crearea de forme de relief structural (cueste) pe care se produc șiroiri, alunecări, dar și la separarea subunităților: Podișul Sucevei (în nord, altitudinea maximă este de 688 m în Dealul Ciungi), Câmpia Moldovei (cea mai joasă, alunecări, curgeri noroioase de amploare), Podișul Bârladului (șiroiri bogate). ●
-
Ravena - formațiune a eroziunii actuale de adâncime, întâlnită pe terenurile în pantă și provenită prin accentuarea eroziunii pe ogașe. Prezintă adâncimea între 2-10 m, lățimea până la 80-100 m, iar lungimea de câteva zeci de metri până la câțiva km. Poate fi simplă sau ramificată. Fundul ravenei se prezintă în trepte datorită alernanței rocilor cu coeziuni diferite. Ravena evoluează rapid către torent dacă nu se aplică măsuri de combatere.
-
PODISUL SUCEVEI
altitudini: variate intre 500-600m; mod de formare: prin sedimentare cu sedimente aduse de rauri din Carpati; tipuri de roci: gresii, nisipuri, pietrisuri si argile; tipuri genetice de relief: relief structural (vizibil prin relieful structurilor monoclinale cu principala forma de relief - cuesta); relief sculptural.
● CAMPIA MOLDOVEI (Campia Colinara a Jijiei) - altitudini: medii de 200m; - mod de formare: prin sedimentare diferentiata, care a avut loc in domeniul marin, si prin procese de eroziune; - tipuri de roci: marne, argile, nisipuri; - tipuri genetice de relief: relief structural (vizibil prin relieful structurilor monoclinale cu principala forma de relief - cuesta); relief sculptural (actiunea factorilor climatici: precipitatii, temperaturi, vant).
SUBCARPATII GETICI (doua siruri de depresiuni) - altitudini: altitudini mai ridicate, de peste 1000m la vest de Arges si din ce in ce mai mici catre vest, decat in celelalte ramuri subcarpatice, cu o valoare maxima in Dealul Chicioara (1218m); - mod de formare: s-au format prin incretirea scoartei terestre la sfarsitul orogenezei alpine; - tipuri de roci: roci sedimentare: argile, marne, gresii, nisipuri, pietrisuri. - gradul de fragmentare: - tipuri genetice de relief: relief petrografic, forme de relief: alunecari de teren, ravene.
●
PODISUL BARLADULUI
-
33
altitudini: medii de 400-500m, val. max. 561m; mod de formare: prin sedimentare diferentiata, care a avut loc in domeniul marin, si prin procese de eroziune; tipuri de roci: marne, argile, nisipuri; tipuri genetice de relief: relief structural (vizibil prin relieful structurilor monoclinale cu principala forma de relief - cuesta); relief sculptural (actiunea factorilor climatici: precipitatii, temperaturi, vant). frecvente alunecarile de teren.
34
PODISUL DOBROGEI
(10 400 km2): Dobrogea de Sud, (strate sedimentare relativ orizontale, peste un fundament precambrian); Dobrogea Centrală (o peneplenă care retează depozite foarte vechi) și Dobrogea de Nord (în nord-vest un rest de munți hercinici, cu altitudinea maxima de 567m, iar in rest dealuri din roci sedimentare si vulcanice mezozoice). ● Masivul Dobrogei de Nord are alt. cuprinse intre 250-467m, platouri netede, dealuri si depresiuni. ● Podisul Dobrogei de Sud are relief de dealuri joase (200m); fundament alcatuit din roci tari (gresii si calcare) peste care s-a depus un strat gros de loess. -
-
-
altitudini: altitudinile variază între 200 și 400 m, cu valoarea maximă în Vf. Grec (467 m) din Munții Măcinului; mod de formare: prin cutare (încrețire) în două orogeneze diferite: Podișul Casimcei (Dobrogea Centrală) în orogeneza caledonică, iar Munții Măcin (Dobroge Nordică) în orogeneza hercinică; Podișul Dobrogei de Sud s-a format prin sedimentar într-o veche platformă (calcare și gresii), peste care s-a depus un strat gros de loess; tipuri de roci: pe structură cutată: granituri, calcare vechi, șisturi verzi (cele m vechi din țară), iar pe structură orizontală: strate calcaroase acoperite de loess; tipuri genetice de relief: relieful structural (pe structurile cutate au rămas resturi de munți, dealuri de podiș cu culmi netede, depresiuni și platouri netede, iar pe structurile orizontale apar dealuri de podiș joase și văi adânci și seci.
PODISUL GETIC (13 950km2) este alcătuit la suprafață din nisipuri, pietrișuri, argile. Relief de
altitudini: scad de la nord (600-700m) la sud (200-300m), la contactul cu Campia Romana; mod de formare: prin retragerea lacului cuaternar spre est, prin depunerea sedimentelor, urmata de eroziune si acumulare piemontala (de unde si numele Piemontul Getic); tipuri de roci: roci sedimentare: gresii, marne, argile, cu intercalatii decarbuni si spre suprafata pietrisuri (pietrisuri de Candesti); tipuri genetice de relief: interfluvii netede (inguste in nord si se extind in sud, devenind platouri intinse) sau usor rotunjite; in partea de nord apare relieful petrografic, versantii fiind afectati de torenti si alunecari de teren.
PODISUL MEHEDINTI (760km²) este alcatuit din platouri si culmi (600-700m), separate de vai adanci; predomina relieful carstic (Pesterile Topolnita, Ponoare). - altitudini: medii de 500-600m - mod de formare: prin incretirea scoartei terestre in orogeneza alpina (odata cu Carpatii Meridionali), dar inaltimile reduse il asaza in randul podisurilor; - tipuri de roci: sisturi cristaline si calcare vechi; - tipuri genetice de relief: relief carstic (pesteri, poduri naturale, chei, doline); - unitate de relief ,,unicat’’ in tara noastra, datorita genezei asemanatoare Carpatilor si altitudinilor de dealuri. DEALURILE DE VEST (banato-somesene) sunt alcatuite din roci sedimentare peste blocuri cristaline scufundate. Formeaza, la marginea muntilor, o prispa care este fragmentata de vai largi (coboara spre vest de la 400 la 200m); exista si maguri din roci vulcanice sau cristaline. Se divid in - altitudini: medii 200-400m; - mod de formare: prin sedimentare cu materiale transportate de rauri din Carpatii Occidentali; - tipuri de roci: nisipuri, pietrisuri si argile; - tipuri genetice de relief: depresiuni ,,golf’’ (dealuri prelungi, inclinate, care patrund printre culmile muntoase ale Apusenilor); vai largi, cu lunci si terase.
interfluvii netede (lătimea crește spre sud) care scad altimetric de la 600—700 m la cca 300m; pe versanții văilor există alunecări, torenți, ravene. Se divid în subunități cu caracteristici de podiș (Cotmeana, Olteț, Strehaia) sau de dealuri fragmentate. - Platforma Strehaia (intre Dunare si Jiu); - Platforma Jiului (intre Jiu si Gilort); - Platforma Oltetului (intre Gilort si Olt); - Platforma Cotmeana (intre Arges si Oltet); - Platforma Argesului (intre Arges si Olt); - Platforma Candesti (intre Dambovita si Arges).
35
36
-
campii de terase, la vest de Arges: Campia Burnaz, Boianu, Olteniei s.a. campii de subsidență (intre Arges si Siret): Campia Titu, Buzaului, Siretului; campii tabulare (la est de Arges): Campia Vlasiei, Baraganului, Brailei s.a.
SUBDIVIZIUNILE CAMPIEI ROMANE:
-
CAMPIILE SI DELTA DUNARII
Campia Olteniei: Campia Blahnitei, Bailestilor, Romanatilor este strabatuta de raul Jiu, in partea centrala fiind constituita din camp de terase, campii acoperite de acumulari de nisip; Sectorul Olt-Arges: cu unitatea piemontala Campia Pitestilor si unitatile tabulare: Campia Boianului, Gavanu-Burdea si Burnazului; Campia Bucurestilor: cu unitatile piemontale Campia Pitestilor si unitatile tabulare Campia Vlasiei, Mostistei si Calnaului; Campia Baraganului: campie tabulara, neteda, acoperita cu dune de nisip si crovuri;
CAMPIA ROMANA (52600km²) -
altitudini: alt. medii 50-90m, val. minima de 5m la confluența Siretului cu Dunăre și maximă de 300m in Campia Pitestilor; alt. scad de la N-S si de la E-V; mod de formare: prin sedimentare cu sedimente aduse de catre rauri din munti; prin colmatarea lacului cuaternar; tipuri de roci: nisipuri, pietrișuri și argile, peste care s-a depus un strat de loess de grosimi diferite (mai subțiri in vest si mai groase in est); tipuri genetice de relief: specifice sunt terasele, dunele de nisip (Campia Olteniei) si crovurile (Câmpia Bărăganului).
Este alcatuita din: - campii piemontale si de glacis la contactul cu dealurile: Campia Pitesti, Targoviste, Ploiesti, Ramnicului;
37
38
CAMPIA DE VEST
(banato-somesana) are peste 17000km² si s-a format in cuaternar. La contactul cu dealurile si muntii exista campii inalte (terase, glacisuri), iar spre vest campii joase, mlastinoase, subsidente. altitudini: medii de 100m; mod de formare: prin sedimentare cu sedimente aduse de catre rauri din regiunile mai inalte; tipuri de roci: pietrisuri, nisipuri, argile si loess; tipuri genetice de relief: specifice sunt dunele de nisip si crovurile;
DELTA DUNARII Caracteristici ale reliefului: - altitudini: este cea mai joasă treaptă de relief a României, cu valoarea minimă de 0,5 m și maximă de 12 m (în Grindul Letea); - mod de formare: este cea mai nouă regiune de câmpie a țării, care s-a format pe Iocul unui golf al Mării Negre, prin acțiunea Dunării și a Mării Negre. Formarea deltei se datorează mai multor factori: ● panta redusă a fluviului și a platformei continentale; ● existența unei mari cantități de aluviuni transportate de Dunăre; ● curenții circulari ai Mării Negre, care au contribuit la formarea grindurilor fluvio-maritime; ● mareele mici; ● oscilațiile nivelului Mării Negre din Cuaternar; - tipuri de roci: nisipuri, loess; - tipuri genetice de relief: grinduri și ostroave (grinduri fluvio-maritime: Grindul Letea, Caraorman, Sărăturile, grinduri continentale și grinduri fluviale); - alte caracteristici: Delta Dunării are 3 brațe principale: Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe. Brațul Chilia transportă 60% din volumul de apă și formează o deltă secundară la vărsare, brațul Sulina este canalizat, dragat și folosit pentru navigație, iar brațul Sfântu Gheorghe este puternic meandrat.
39
40
Factorii genetici de ordin general sunt radiația solară globală și circulația maselor de aer. Primul, cu rol esențial în distribuția regimului căldurii (scade cu valoare anuală de la circa 160 kcal./cm² în sud la sub 80 kcal/cm² în extremitatea nordică), al doilea, determinat de poziția geografică a continentului pe Glob, situează Europa în spațiul de acțiune dinamică a vânturilor de vest și a celor polare. Așezarea geografică latitudinală (în concordanță cu radiația solară) primul factor care influențează clima țărilor europene. Statele din sud receptează circa 140-150 kcal/an, cele din centrul Europei 130-100 kcal/an, iar cele din nord sub 100 kcal/an. Din ocean se evaporă o cantitate uriașă de umiditate transportată deasupra continentului de masele de aer cu circulație vestică. Cu cât se îndepărtează de Atlantic spre estul Europei, cu atât masele de aer pierd din umiditate, iar cantitatea anuală de precipitații se reduce. Celelalte întinderi de apă (Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Baltică, Oceanul Arctic) sunt moderatori termici locali, de mai mică importanță și cu influență limitată la câțiva kilometri sau zeci de kilometri de la țărm. Din punct de vedere al precipitațiilor, aceste mări pot să aibă influență nulă asupra regimului de pe continent, mai ales dacă masele de aer nu au o mișcare dominantă spre acesta.
★ CLIMA În mare parte, Europa se suprapune zonei temperate și doar puțin zonei reci (nordul Scandinaviei și al Rusiei, Islanda și insulele din Oc. Arctic).
● Prezenta Oceanului Atlantic - actiune moderatoare pentru clima; - actiunea curentului cald al Atlanticului de Nord (Gulf Stream), care transporta cantitati imense de energie calorica din zona intertropicala spre latitudinile nordice ale Europei, determina crearea uneia dintre cele mai importante anomalii termice de pe Glob. Astfel, in timpul iernii, abaterile spectaculoase de la normala sunt inregistrate indeosebi pe tarmul vestic al Scandinaviei si in Islanda, unde valoarea abaterilor termice poate ajunge la 15-20 grade. ● Contururile sinoase ale tarmurilor Europei - rol moderator climatic; ● Existenta enormei mase continetale in est - accentueaza contrastele termice, generand astfel amplitutdini termice ridicate; - duce la scaderea cantitatii de precipitatii din vestul spre estul Europei; ● Relieful - altitudine si orientarea principalelor lanturi muntoase: lanturi muntoase orientate V-E: permit patrunderea maselor de aer oceanice (ex: Muntii Alpi) lanturi muntoase orientate N-S: baraj orografic (ex: Muntii Scandinaviei). Relieful cauzează etajarea climatică pe altitudine, în sensul că temperaturile scad, iar precipitațiile (de obicei) cresc odată cu creșterea altitudinii. De asemenea, precipitațiile solide, nebulozitatea și ceața sunt mai frecvente. Presiunea atmosferică scade, vânturile sunt mai puternice (cu precădere în zonele expuse), se formează brizele montane (de vale dimineața, de versant seara). La altitudini foarte mari, în condiții de temperaturi scăzute tot timpul anului și precipitații solide mai abundente, se formează și se mențin ghețarii montani și de platou: la peste 3000 m (în Alpi, Pirinei, Caucaz) la peste 500 m (Munții Scandinaviei) sau peste 350 m (Islanda). Limbile ghețarilor din zona temperată
41
42
pot coborî până la 1650 m (Alpi, ghețarul Aletsch) sau 1900 m (Caucaz). De asemenea, minighețari pot fi observați și în munții mai joși de 3000 m (Pirin, Apenini, Dinarici, Munții Apuseni cu doi ghețari subterani). Circulația maselor de aer este influențată de dezvoltare și evoluția unor centre de presiune (maximă și minimă) situați în afara continentului sau pe marginile acestuia (Anticiclonul Azorelor, Depresiunea Islandeză, Anticiclonul Groenladez, Anticiclonul Siberian, în sezonul rece și Depresiunea central-asiatică, în sezonul de vară). Raporturile dintre acestea determină deplasarea pe continent a unor mase de aer diferite (polare - foarte reci și relativ uscate; atlantice - răcoroase și umede, mediteraneene/nord-africane, calde și umede, continentale care sezonier pot fi reci sau calde, dar uscate etc.), de unde caracteristici variate in regimul precipitațiilor, temperaturilor etc. Ponderea acestora este variabila atat ca durata, cat si ca extensie spatiala, ceea ce a condus la diferențierea de climate diversificate de factorii regionali (desfășurarea lanțurilor montane, poziția bazinelor marine, curenții oceanici etc.). Dispunerea culoarelor de vale generează fenomene meteo-climatice regionale și locale. De exemplu, vânturile de vest se canalizează pe Culoarul Rhonului și apoi ies pe coasta Mediteranei sub forma unui vânt violent, numit mistral. Acesta poate fi alimentat și de descărcările de aer rece de pe platourile Masivului Central, afectând activitatea agricolă și portuară din regiune. Așadar, principalii factori care influențează clima statelor din Europa sunt: - așezarea geografică și radiația solară, care determină scăderea temperaturii de la sud spre nord; - raportul dintre ocean și continent, care explică scăderea precipitațiilor de la vest spre est; - principalii centri barici, care generează vânturile dominante; - relieful, prin altitudine și orientarea culmilor.
În Europa, se disting mai multe tipuri de climat:
● Climat arctic și subarctic (polar și subpolar) La latitudini mai mari de Cercul Polar, unde se manifestă circulația vanturilor polare. - ocupă partea nordică a continentului; - temperaturi medii anuale sub 0℃; - precipitații reduse de 580 mm/an, dominant sub formă de zăpadă; - veri scurte răcoroase cu valori între 10-15℃ (2-3 luni/an), ierni lungi și geroase (cca. 5-6 luni cu temperaturi medii negative);
● Climat temperat-oceanic Caracteristic Europei de Vest între (40°și 70° latitudine), supusă unei circulații permanente a maselor de aer vestice, umede și răcoroase. Nuanțarile sunt determinate de diferența, mărime radiației solare, de influență termică a Curentului Golfului în partea nordică și de desfășurarea lanțurilor montane. Mediile temperaturilor lunare scad de la sud la nord în sezonul rece, de la 8℃ la -1℃, iar în cel cald de la 22℃ la 15℃; precipitațiile medii anuale scad de la peste 1.000mm la 800-900mm, dar cu o repartiție lunara apropiată cantitativ (multe în iulie și octombrie-decembrie). - zona aflata sub influenta directa a Oceanului Atlantic (Arhipelagul Britanic, vestul Peninsulei Scandinave, vestul Campiei Germano-Polone, N-V Peninsulei Iberice, cea mai mare parte a Frantei); - temperaturi medii anuale de 10-15℃ (ierni blande cu temperaturi pozitive si veri cu temperaturi moderate) ; - precipitatii abundente sub forma de ploaie (1000-2000mm/an) - distibuite relativ uniform pe parcursul anului, cu un usor maxim de toamna; - Vanturile de Vest.
● Climat temperat-continental -
-
partea de est a continentului; teritoriile de la est de Carpati si est de Marea Baltică; temperaturi medii anuale 8-10℃ (veri calduroase 20-23℃ si ierni racoroase aprox. -3℃ ) cu amplitudini termice mari; precipitatii medii de 500-600mm/an, distribuite neuniform, cu un maxim de primavara-vara; vanturile din est (continentale), crivatul;
● Climatul subtropical (mediteranean) Cuprinde sudul peninsular, unde circulația vestică se îmbină cu cea din nordul african și de pe Marea Mediterană. Două sezoane (iarna răcoroasă și umedă, vara foarte caldă), între care trecerea este scurtă. Temperaturile medii lunare sunt în jur de 10℃ iarna și peste 25 ℃ vara; precipitațiile anuale de 600-900mm (dominant în octombrie și aprilie). - Austru, Mistral, Sirocco, brize marine.
● Climatul Europei Centrale (de tranziție) Este caracteristic din estul Franței și până în țara noastră; îi sunt specifice slăbirea treptată a circulației maselor vestice și îmbinarea cu influențele maselor provenite din nord, sud sau est. Ca urmare, temperaturile medii sunt negative 1-3 luni, dar vara se mențin la 15-18℃; precipitațiile anuale scad de la vest (800mm) la est (500mm).
● Climate ale masivelor montane Lanturile de munti se desfasoara in toate unitatile climatice.La baza muntilor sunt caracteristicile unității, iar de la circa 800m altitudinile intervine etajarea (scăderea temperaturilor, creșterea
43
44
umidității și a precipitațiilor). În munții din sud și din centru, temperatura media anuală de 0℃ se înregistrează la circa 3000m altitudine, iar în nordul continentului la 500m; precipitațiile cresc la 1000-1500mm/an.
45
46
EUROPA - VANTURI
47
48
ETAJE DE CLIMA - Etajarea altitudinală Etajul climatic de câmpie Distributie spatială: este specific Câmpiei Moldovei, Câmpiei Române, Câmpiei de Vest, Podișului Dobrogei de Sud și Deltei Dunării. Caracteristici ➔ Temperaturi cuprinse între 100 C— 11 0 C; ➔ Precipitatii mai mici de 500 mm; ➔ Vânturi — crivățul în partea de est și austrul în partea de vest. Etajul de dealuri și podișuri Distributie spatială: Podișul Bârladului, Podișul Sucevei, Podișul Târnavelor, Câmpia Transilvaniei, Podișul Someșan, Dealurile de Vest și Subcarpații Moldovei Curburii și Getici și Masivul Dobrogei de Nord. Caracteristici ➔ Temperaturi cuprinse între 60 C — 100 C; ➔ Precipitatii cuprinse între 500-800 mm/an ➔ Vânturi — crivățul în partea de est, austrul în partea de vest, foehnul pe catenele montane adăpostite, Vântul Mare în Depresiunea Făgăraș și Vânturile de Vest. Etajul montan Climatul Carpatilor este propriu intervalului altimetric de la 800 la 2544m. Ii sunt specifice iernile lungi, temperaturi medii anuale care scad de la 6-8℃ la -2℃ (pe crestele alpine), inghet frecvent peste 8 luni, zapezi posibile de la 6 la 10 luni, precipitatii care valoric cresc cu altitudinea de la 800-850mm/an la mai mult de 1400mm/an; vanturi puternice si fenomene meteorologice puternice (viscole, chiciura, polei etc.). Distributie spatiala: specific tuturor unitatilor montane; Caracteristici ➔ Temperaturi cuprinse între 60 C — 100 C; ➔ Precipitatii medii cuprinse între 500-800 mm/an ➔ Vânturi specifice — vanturi de vest si foehn, brize montane, vanturi locale.
CLIMA ROMANIEI In Romania, dezvoltarea in altitudine a Carpatilor pana la 2544m impune mai intai o etajare climatica, iar prin desfasurarea in suprafata efectul de bariera climatica (slabeste spre est actiunea maselor de aer vestice, modifica directia celor estice si nordice; le opreste pe cele sudice). Depresiunile si culoarele de vale largi, carpatice, produc modificari ale directiei de deplasare a aerului, stagnarea maselor de aer rece, ceturi si inversiuni de temperatura. Pe o fasie ingusta, in estul Dobrogei, se resimt influentele moderatoare, din punct de vedere termic, ale Marii Negre. Efectele circulatiei maselor de aer: - vestice 45%: determina precipitatii si valori termice moderate - nordice si nord-estice: determina scaderea temperaturilor si precipitatii bogate) - nord-estice si estice: determina iarna, geruri si secete vara - sudice, fie umede si calde (mediteraneene), fie calde si uscate (din nordul Africii si Orientul Apropriat).
49
50
Climatul continental este caracteristic unităților de deal, podișuri și câmpie din estul și sud-estul României (Moldova, Dobrogea și Câmpia Română la est de Argeș). Iarna sunt geruri frecvente, viscole, iar vara temperaturi, ridicate, secete, uscăciune, zile tropicale, vânturi uscate (suhovei, austru); temperaturile medii anuale sunt de 9℃ (N) și 11℃ (S), precipitațiile sunt de 350—500 mm (cad primăvara și vara sub formă de averse; iarna, ninsorile viscolite dau troiene).
Se pot diferenția un climat litoral (moderat datorită enței Mării Negre, brizelor), unul de câmpii și podișuri joase (uscat și cu temperaturi ridicate) și altul de dealuri (la peste 400 m, mai umed și mai răcoros). Teritoriul ocupat de România este supus unor influențe climatogene complexe. În acest spațiu se manifestă cu intensități variabile mai mulți factori: poziția pe Glob, circulația generală a maselor de aer, distanța fata de suprafețele acvatice extinse și prezența arcului carpatic
INFLUENTE CLIMATICE
moderate (medii anuale de 10-11℃), precipitatii bogate (600-1000mm) iarna, primavara, veri mai putin secetoase decat in est. - temperaturi moderate iarna; - ploi bogate toamna; - bate austrul; - Campia de Vest si Dealurile de Vest (la sud de Bega), Muntii Banatului, Podisul Mehedinti, Campia Olteniei; Se separa un climat de dealuri si campii (mai uscat), dealuri subcarpatice si podisuri (mai racoros si mai umed in raport de altitudine) si altul de munte (precipitatii bogate). Climat de tranzitie - temperaturi mai ridicate iarna decat in partea de est; - precipitatiile scad semnificativ catre est; - in est bate crivatul, iar in vest bate austrul; - Partea centrala a Campiei Romane; Subcarpatii Getici; Podisul Getic; Climat de ariditate - continentalism termic accentuat (veri foarte calde si ierni foarte reci). - secete frecvente; - bate crivatul (geros iarna si secetos vara); - Campia Moldovei, Podisul Barladului, Campia Baraganului, Podisul Dobrogei; Climat cu influente baltice - temperaturi foarte scazute iarna; - precipitatii bogate, iarna mai ales sub forma de ninsoare, iar vara sub forma de precipitatii abundente; - Podisul Sucevei, Obcinele Bucovinei si nordul Subcapatilor Moldovei.
Climat cu influente oceanice - diferente mici de temperatura intre anotimpurile extreme; - precipitatii bogate datorita actiunii vanturilor de vest; - Campia de Vest si Dealurile de Vest (la nord de Bega), Muntii Apuseni, Muntii Poiana Rusca, Podisul Transilvaniei; - masele de aer vestice sunt frecvente si impun o nuanta mai racoroasa si umeda, cu fenomene meteorologice atenuate.
Climat cu influente pontice - temperaturi moderate iarna; veri calde; - precipitatii reduse (sub 400mm/an); - bat brizele marine; - zona litorala pe o fasie de 25-30km departare de tarm; Delta Dunarii.
Se diferențiază un climat de dealuri joase și câmpii, (temperaturi mai ridicate și precipitațiiîn jur de 500 mm), unul de dealuri înalte (îndeosebi în centrul si estul Transilvaniei, cu 600-700 mm precipitații si 6-8℃ tempratură anuală) și altul de culoare (mai uscat, în sudul și sud-vestul nifestări foehnale). Climat cu influente submediteraneene Cuprinde Banatul si Oltenia unde, alaturi de circulatia vestica, se adauga frecvente patrunderi ale maselor de aer dinspre Marea Mediterana. Exista ieri blande, mai scurte ca durata, temperaturi
51
52
★ HIDROGRAFIA EUROPA Factori care influenteaza hidrografia: 1. zonele climatice - variatii in teritoriu ale densitatii retelei hidrografice; - variatii spatiale ale regimului de scurgere, ale fenomenelor termice si de inghet, ale alimentarii raurilor. 2. configuratia masei continentale - masa continentală compactă: râuri lungi, bazine hidrografice mari; VOLGA, NIPRU, DUNARE; - masa continentală fragmentata: rauri scurte, bazine hidrografice scurte; Rauri din Arhipelagul Britanic, Peninsula Italica, Scandinava etc. 3. relieful - fragmentare Europa dispune de importante resurse de apă, apartinând unor tipuri variate, care sunt însă neuniform distribuite. Apele subterane au dezvoltare mare în formatiunile sedimentare. Contribuie, în funcție de climat, cu 10—25% la volumul de apă ce se scurge pe râuri (mare în vestul și centrul Europei, mic în estul acesteia; variații sezoniere la cele din sud).
— sudic: fluviile care ajung în Marea Mediterană; scurgere bogată iarna, dar și primăvara, pentru cele care au obârșii în Muntii Alpi (Rhonul, Padul); debite foarte mici vara și toamna, când unele râuri seacă; EBRU - al doilea rau ca marime din Peninsula Iberica, dupa Tajo; RON - izvoraste din Elvetia de sub ghetarul Rhone din Alpi; PAD - cel mai mare rau al Italiei si dreneaza Campia Padului; STRUMA - strabate teritoriile Bulgariei si ale Greciei; MARITA - cel mai lung rau al Peninsulei Balcanice; TIBRU - trece prin Roma; — central: se varsă în Marea Baltică sau Marea Neagră; regim complex cu ape mari primăvara, viituri vara, ape mici toamna și iarna; MAREA NEAGRA: DUNAREA - Izvoraste din Muntii Padurea Neagra si strabate 10 state; NISTRUL - formeaza un liman la gura de varsare; NIPRUL - strabate capitala Ucrainei, Kiev; MAREA BALTICA: VISTULA - strabate Varsovia; ODER/ODRA - strabate orasul Frankfurt an der Oder (Germania); MAREA AZOV - DONUL formeaza delta la gura de varsare; — estic: pentru fluviile ce ajung în Marea Caspică, cu ape mici, iarna și vara, și debite bogate, primăvara; (VOLGA SI URAL - formeaza delta la gura de varsare);
Râurile Europei apartin unor bazine hidrografice mari, care au caracter exoreic și endoreic (tributare Mării Caspice). Regimul de scurgere este condiționat de diverși factori. Fluviile Europei se varsă prin delte (Dunărea, Volga, Padul, Tibrul, Rhonul, Rhinul, Vistula etc.), estuare (Elba, Tamisa), dar și în limane sau lagune (nord-vestul Mării Negre etc.). Se disting câteva tipuri de scurgere: — nordic: fluviile care se varsă în Oceanul Arctic; scurgerea este redusă în sezonul rece din cauza înghetului; dezghetul, care se transmite treptat dinspre sud, provoacă inundatii în nord, unde albiile sunt încă înghețate; debite mari la finele primăverii și vara (Peciora, Dvina de Nord); — vestic: fluviile care se varsă în Oceanul Atlantic; scurgerea bogată în tot timpul anului, cu un maxim evident iarna; TAJO - cel mai mare rau al Peninsulei Iberice, trece prin Lisabona; DUERO - formeaza un estuar la gura de varsare, strabate orasul Porto; GUADIANA SI GUADALQUIVIR; MAREA MANECII: SENA - formeaza un estuar de varsare si curge prin Paris; GOLFUL BISCAYA: LOARA - cel mai lung fluviu al Frantei, formeaza un estuar la gura de varsare. MAREA NORDULUI: ELBA - afluentul Vltava traverseaza Praga; RIN - formeaza un estuar la gura de varsare si curge prin Paris; ARHIPELAGUL BRITANIC: retea densa si rauri scurte: SHANNON - Irlanda; se varsa printr-un estuar; TAMISA - trece prin Londra si se varsa printr-un estuar;
53
54
Lacurile. În Europa există foarte multe, au o repartiție neuniformă, o geneză a depresiunii lacustre variată: - TECTONICĂ ➔ Marea Caspică, rest din marea sarmatică, 371 000 km2, 980 m adâncime maximă; ➔ Ladoga - cel mai mare lac european; ➔ Onega - lac cu origine mixta, tectono-glaciara; ➔ Balaton - Ungaria; ➔ Neusiedler- Austria (80%) si Ungaria (20%); ➔ Neagh - Irlanda; - GLACIARĂ (în Peninsula Scandinavă, numai în Finlanda sunt peste 55 000, nordul Câmpiei Germano-Poloneze și al Marii Câmpii Ruse, muntii Alpi, Carpați etc.), ➔ Geneva - traversat de la est la vest de fluviul Ron; ➔ Boden (Konstanz) - localizat pe teritoriul Germaniei, Elvetiei si Austriei si situat pe cursul Rinului; ➔ Lugano - ⅔ Elvetia si ⅓ Italia; ➔ Como si Garda - Italia; ➔ Lacurile Mazuriene - Polonia. - VULCANICĂ ➔ Bolsena, Albano în Peninsula Italică; ➔ Nemi în Masivul Central Francez; ➔ Sfânta Ana în Munții Carpați; - CARSTICĂ (Alpi, Dalmația), - lagune, limane (nord-vestul Mării Negre, sudul Franței etc.), - de baraj natural sau antropic, numeroase, mai ales în Rusia, Norvegia, Elveția, Austria, România etc.
In secolul al XX-Iea au fost realizate numeroase canale navigabile, care leagă diferite râuri din marile bazine hidrografice. Cele mai multe sunt în Rusia (asigură legături între râurile din bazinele tributare mărilor Baltică, Caspică și Azov), Germania, Franța. Cele mai importante fluvii europene ca lungime, bazin hidrografic, debite sunt: Volga (3 696 km, 1,36 mil. km2; 8 060 m3/s), Dunărea (2 860 km, 817 000 km2, 6 480 m3/s), Nipru (2 285 km, 504 000 km2, 1 610 m3/s), Donul (1970 km, 422 000 km2, 935 m3/s), Peciora (1810 km, 322 000 km2, 4 000 m3/s), Rhin (1320 km, 252 000 km2, 2 500 m3/s).
ROMÂNIA Râurile României apartin în proportie de 98% bazinului Dunării (doar în estul Dobrogei sunt câteva, mai mici, care se varsă în lacuri) și sunt încadrate în mai multe grupe hidrografice. Alimentarea se face din: precipitații (dominant), ape subterane, ghețari, lacuri etc. Evoluția în timpul anului a temperaturilor și a modului de cădere a precipitațiilor influențează mărimea debitelor și înregistrarea unor fenomene hidrologice specifice (ape mari, viituri, ape mici), însoțite în situații extreme de manifestare de revărsări, inundații sau secări. Râurile României asigură un volum de scurgere de 37 mld. m3, care se adaugă la cele 170 mld. m3 ale Dunării (la Baziaș). Aparțin unor bazine hidrografice mari (Someșul 15 015 km2, Mureșul 27 830 km2, Oftul 24050 km2, Jiul 10 km2, Argeșul 12 590 km2, Siretul 2 830 km2, Prutul 28 396 km2). Debitele foarte mari, impuse de situații variate (topirea bruscă a zăpezii și ploi bogate; viituri asigurate de ploi de durată sau cu volum mare de apă etc.), au provocat revărsări și inundații catastrofale (1966 în Banat, 1969, pe Buzău, 1970, în Transilvania și Maramureș, 2002, în Banat, 2005,. în sudul și estul țării, 2006, de-a lung ul Dunării). Intervalele secetoase lungi determină debite foarte mici, iar la unele râuri (sud, sud-estul României) determină chiar secarea albiilor. SISTEMUL DE RAURI AL ROMANIEI - Grupa raurilor N-V (maramuresana): Bazinul hifrografic al Tisei. - Grupa raurilor vestice (somesano-maramuresana): Bazinele hidrografice Somes, Cris, Mures. - Grupa raurilor S-V (banateana): Bega, Timis, Cerna. - Grupa sudica: Jiu, Olt, Arges, Dambovita, Ialomita. - Grupa estica: Siret, Suceava, Moldova, Bistrita, Trotus, Buzau, Barlad, Prut. - Grupa hidrografica dobrogeana: rauri care ajung direct in mare sau in limane (Casimcea, Mangalia si Techirghiol). In România se află peste 4 000 de lacuri (mai mult de jumătate sunt naturale), în toate unitătile geografice. În etajele alpin și subalpin sunt lacuri glaciare (Bucura cel mai extins, Zănoaga cel mai adânc, Bâlea, Gâlcescu, Podragu, Lala). Pe văile din munți si dealuri, predomină lacurile de baraj antropic pentru hidroenergie (Izvorul Muntelui, pe Bicaz, Vidraru, Vidra, pe Lotru și altele pe Olt, apoi pe Ialomița, Buzău, Someșul Cald etc.), iazuri (în Câmpia Transilvaniei și Câmpia Moldovei), lacuri sarate (Slanic, Ocnele Mari, Turda, Ocnele Sibiului etc.), in vechi ocne de sare prăbușite. În
55
56
câmpii există în principal iazuri și bălți (în Lunca Dunării), dar și lacuri sărate (Amara, Lacu Sărat ș.a.). Pe tărmul Mării Negre se află limane fluvio-maritime (Techirghiol, Tatlageac) și lagune etc. ➔ Lacuri naturale GLACIARE - Muntii Retezat Godeanu Bucura - cel mai mare lac glaciar; Zanoaga - cel mai adanc lac glaciar; - Muntii Fagaras - Balea - Muntii Rodnei - Buhaescu - Muntii Parang - Galcescu IN MASIVE VULCANICE (Sf. Ana) DE BARAJ NATURAL (Lacul Rosu) FORMATE IN MASIVE DE SARE (Grupa nordica: Costiui, Ocna Sugatag) ANTROPICE - Grupa Centrala Orientali: Lacul Izvorul Muntelui (pe Bistrita). - Grupa Fagaras: Lacul Vidraru (pe Arges) - Grupa Parang: Lacul Vidra (pe Lotru) - Muntii Banatului: Portile de Fier (pe Dunare). ➔ Lacuri de dealuri si podisuri IAZURI - utilizarea apei in irigatii sau pescuit (Campia Moldovei, Podisul Barladului, Depresiunea Colinara a Transilvaniei). LACURI FORMATE IN MASIVE DE SARE - Subcarpatii de Curbura - Subcarpatii Getici (Ocnele Mari) - Depresiunea Colinara a Transilvaniei (Ocna, Dej, Turda, Ocna Mures, Ocna Sibiului, Sovata Lacul Ursului) LIMANURI FLUVIATILE - Podisul Dobrogei ➔ Lacuri din zona de campie LACURI DE CROV - Campia Baraganului (Ianca, Plopu, Movila Miresii, Lacul Sarat) LIMANE FLUVIO-MARITIME - Litoralul Marii Negre (Babadag, Tasaul, Techirghiol, Mangalia, Agigea, Agighiol) LAGUNE - Razim, Sinoe LACURI DE AGREMENT - Baneasa, Mogosoaia, Tei, Floreasca.
DUNĂREA - lungime: 2860 km - suprafața bazinului hidrografic: 805.300 kmp - debitul mediu la intrarea în deltã: 6450 mc/s
Dunărea este al doilea fluviu din Europa ca lungime, debit și suprafață a bazinului hidrografic, dar, prin mulțimea țărilor și prin varietatea culturala si economica a regiunilor strabatute este de departe cel mai important fluviu al continentului. Dunărea izvorăște din Munții Pădurea Neagră (de sub vârful Kandel, la 1240m altitudine prin pâraiele Brigach și Breg), iar în bazinul său se includ râuri din 14 state, cu obârșii în munții Alpi, Carpați, Dinarici, Balcani, Rodopi etc. Trece prin patru capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad), realizează mai multe defilee în Germania, Austria, Ungaria și Slovacia, România și Serbia, este navigabilă în aval de Ulm, iar prin canalele Main-Rhin și Cernavodă-Constanța realizează o legătură navigabilă mai scurtă între Marea Nordului și Marea Neagră.
➔ Lacuri de delta (Puiu, Rosu, Dranov)
Afluentii principali sunt, în ordinea descrescătoare a debitelor: Sava (1564 mc/s), Tisa, Inn, Drava, Siret, Morava (sârba), Lech, Enns, Isar, Olt, Vah, Traun, Morava (ceha), Prut (110 m/s). Regimul scurgerii este influențat de varietatea reliefului și a nuantelor climatice (oceanice, mediteraneene și continentale) din bazinul hidrografic. Astfel, în cursul superior și mijlociu,
57
58
alimentarea este nivo-pluviala și chiar glaciarã, prin afluenþii alpini. Apele cele mari sunt în iunie și cele mai mici iarna, dar se constatã o uniformitate mai mare a distributiei debitelor de-a lungul lunilor. În cursul inferior, maximul scurgerii este în aprilie-mai, iar minimul toamna. Tronsonul românesc al Dunãrii. Pe o lungime de 1075km, între Baziaș și gurile de varsare, Dunărea uda teritoriul românesc, ceea ce înseamnã aproape 40% din tot cursul. Aceasta porțiune corespunde cursului inferior al fluviului și cuprinde mai multe sectoare, având caracteristici diferite.
Apa are o salinitate care variază la suprafață ~18%, aportul de apa dulce al Dunarii, Nistrului, Niprului; în schimb, sub 200m se menține la 22% și are un continut ridicat în hidrogen sulfurat care se acumuleaza in lipsa curentilor verticali. Are și o dinamică activă prin valuri, curenți determinati de vânt. Vietuitoarele trăiesc lângă țărmuri, dar și în larg, însă numai până la adâncimea de 200 m, întrucât hidrogenul sulfurat impiedica manifestarea vietii.
Trei importante canale: 1. Rin - Main Dunăre: realizeazã legatura dintre Marea Neagră si Marea Nordului; 2. Dunăre - Marea Neagră: scurteazã distanța fluviala dintre Europa Centrala și Marea Neagră; 3. Bâstroe: evita delta secundara a brațului Chilia, afectatã puternic de colmatare; impact negativ major asupra mediului.
Curentii de suprafata se datoreaza vanturilor de N-E si au un caracter circular. Curentii de compensatie duc la transferul de ape cu Marea Mediterana (ape mai sarate dinspre Marea Mediterana si mai putin sarate dinspre Marea Neagra).
★ ÎNVELIȘUL BIOPEDOGEOGRAFIC EUROPA
MAREA NEAGRA Marea Neagră reprezintă un rest din marea sarmatică (ce se întindea de la bazinul Vienei la Marea Caspică), mare care, după ce a fost un lac în cuaternar, a ajuns la configurația actuală în holocen prin stabilirea legăturii cu Marea Egee. Marea Neagrã face parte din bazinul mediteranei europene, fiind compartimentul sau cel mai izolat. Bazinul este dezvoltat și pe scoarța oceanica și pe scoarta continentala, iar relieful include platforma continentala, versantul continental ºi câmpia abisalã. Principalii afluenti sunt Dunarea, Nistrul, Bugul de Sud, Niprul, Donul, Kubanul, iar din Asia Mica, Kâzâl Irmak și Sakarya. Cel mai mare aport de ape si de aluviuni îl are Dunarea. Marea Neagră este situată în sud-estul Europei și comunică, prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, cu Marea Egee și, prin strâmtoarea Kerci, cu Marea Azov. Are o suprafață de 413 490 km2, o lungime a țărmului de 4 340 km, o peninsulă importantă (Crimeea, în nord), câteva golfuri (Odessa — cel mai mare, Varna, Burgas, Sinope etc.), trei insule (Șerpilor, Sacalin și Kefken) și un relief cu o platformă litorală extinsă în nord-vest și nord (35% din suprafața mării), un taluz continental care coboară accentuat de la 200 m la 1 600 m și o zonă cu adâncimi mari — minimum 2 245 m).
59
Diversitatea condițiilor climatice și a reliefului a determinat, pe fondul evoluției cuaternare a sistemelor naturale din Europa, gruparea actuală a formațiunilor vegetale și a asociațiilor faunistice, precum și a solurilor (diversitatea zonelor biopedogeografice). Acestea au o dublă desfășurare: latitudinală și altitudinală - în munți, ca fâșii care se succed altimetric. ➔ Zona de tundră cuprinde spații restrânse din extremitatea nordică a continentului (în special Islanda, nordul Scandinaviei, Peninsula Kola), acolo unde climatul este subpolar. - Temperaturile scăzute și durata scurta a sezonului de vegetație (2-3 luni) impun o vegetatie specifica formată din stâncărie și asociații de licheni și arbuști (mesteacănul pitic, sălcii pitice, ienupăr pitic etc.) - În ciuda condițiilor aspre, un numãr mare de mamifere trãiesc în tundra (renul european, ursul polar, vulpea polarã, iepurele polar). Cele mai multe dintre pãsãri migrează în sezonul rece (gasca polara, rata de ghețuri); există și specii sedentare (potârnichea de tundra); au o mare rãspândire mustele si tântarii. - Solurile de tundra sunt foarte sărace, reci și suprasaturate cu apă (turboase) și au grosimi foarte mici (0,5-1 m ); sub aceastã adâncime, stratul de sol și rocã (numit pergelisol sau permafrost) pe o grosime de 150-400 m este permanent înghețat. Acest lucru determinã frecvente înmlastiniri și formarea turbariilor.
60
➔ Zona de taiga (păduri de conifere) are o dezvoltare largă , fiind reprezentată de păduri de molid, brad, zadă, mesteacăn, în care viețuiesc numeroase mamifere (ursul, lupul, vulpea, hermelina, elanul etc.) și păsări; solurile sunt din clasa podzolurilor. Padurile de conifere (boreale) reprezinta partea europeanã a celei mai extinse paduri a planetei, taigaua euroasiatica. Aceasta este prezentă în Scandinavia si nordul Câmpiei Est-Europene. - Dominã molidul, în asociație cu pinul si mesteacãnul. - Conditiile climatice sunt aspre, continentale, cu ierni lungi și reci, cu amplitudini termice anuale ridicate si cu precipitatii reduse (sub 600 mm). - Solurile sunt acide, cu fertilitate scăzută, reprezentative fiind podzolurile. - Fauna este saraca în specii. Mamiferele sunt reprezentate de renul de padure, ursul brun, zibelina, iar păsările de ierunca si cocos de munte. ➔ Zona nemorală (păduri de foioase) are o mare extindere în partea central-vestică a continentului, dar și în peninsule. Aceste pãduri au cea mai mare extindere în regiunile cu climat oceanic, moderat termic si umed, dar pot fi întâlnite, sub forma unei fâsii subtiri, pana la Ural. Este formată dominant din două tipuri: pădurile de fag (pe terenurile mai umede și răcoroase; spre est se îmbină cu carpenul) și padurile de stejar (la sud, necesită temperaturi mai mari și mai puțină umezeală). Alături de acestea există specii de tei, frasin, arțar, ulm etc., numeroși arbuști și multe ierburi.Au si un strat arbustiv bine dezvoltat (alun, soc, sânger). - Fauna este variată și include, dintre mamifere, cãprioara, mistrețul, jderul, veverita, lupul, vulpea, iar dintre pasari - mierla, privighetoarea, pupaza, grangurul. - Tipurile de sol aparțin claselor luvisoluri și cambisoluri, cu fertilitate moderata, au cea mai mare răspândire în aceasta zona biogeografica.
-
-
locul lor a fost luat de formațiuni vegetale secundare, mai scunde, numite maquis, garriga și frigana, în care domina arbustii si tufisurile rezistente la seceta. Solurile au fertilitate mare, reprezentative fiind kastanoziomurile (soluri maronii și roșii). Utilizarea agricola îndelungatã, defrisarile masive, relieful accidentat si ploile cu caracter torențial au făcut ca solurile regiunii mediteraneene sã fie afectate de degradare (în special prin siroire). Dintre elementele faunistice reprezentative se numără: vipera cu corn, broasca testoasa, sacalul, muflonul, scorpionul.
Etajele de vegetație (desfasurare altitudinala) au la baza vegetația zonei, iar numărul etajelor se micsoreaza spre latitudinile polare. - paduri de amestec: 800/1000 - 12000m - paduri de conifere: 1200 - 1600/1800m - etajul subalpin: 1600/1800 - 2200m - etajul alpin: 2200/2300 - 3200m - etajul glaciar, periglaciar: peste 3200m
➔ Zonele de silvostepă și stepă sunt caracteristice regiunilor cu climat secetos din estul continentului. Prima face trecerea de la păduri (specii de stejar termofil, frasin, tei etc., diverși arbuști) la ierburi xerofile și mezofile (rezistente la uscăciune). Zona silvostepei și a stepei continua spre est zona pădurilor de foioase, continentalismul fiind factorul climatic cu rol hotărâtor în înlocuirea treptată a pădurii cu vegetatia stepica. Aceasta zona se întinde din bazinul Dunării inferioare pânã la Ural. Trecerea de la pădure la stepa propriu-zisa se face prin silvostepa, în care cresc și pâlcuri de păduri de stejar. Vegetatia stepei este alcatuita din ierburi mărunte, xerofite, dominante fiind gramineele (negara, paius). - Solurile tipice sunt cele din clasa molisoluri, în special cernoziomurile, de mare fertilitate. - Fauna este formatã din rozãtoare mici (hârciog, șoarece de câmp, iepure), pãsãri care cuibãresc pe sol (potârnichea, dropia, uliul), reptile și numeroase insecte. În nordul Mãrii Caspice, pe fondul unui climat temperat-continental excesiv, cu precipitaþii anuale sub 200 mm, s-au format deserturi si semideserturi, în care cresc rare plante xerofile. ➔ Zona mediteraneanã (padurile si tufisurile xerofite) include tarmurile si insulele mediteraneene, pânã la altitudini de circa 1.400 m. Vegetatia originalã este formatã din pãduri sempervirescente în care arborii dominanti sunt stejarul verde (de stâncã), stejarul de plută, stejarul de Kermes, pinul maritim, pinul de Alep, iar arbustii sunt mãslinul, roscovul, mirtul, leandrul, fisticul. - Cele cinci milenii de populare a acestui spațiu geografic au dus la degradarea profundă (favorizată și de climatul secetos) a pădurilor, prezente astăzi doar pe mici areale. Treptat,
61
62
ROMÂNIA ZONA DE STEPA ȘI SILVOSTEPA 0-200m - STEPA se întâlneste în regiunile cu cele mai mici cantități de precipitații si in dealuri joase, adică în cea mai mare parte a Podisului Dobrogei și în partea extrem estică a Câmpiei Române (Campia Baraganului si Siretului Inferior). Stepa se dezvolta pe cernoziomuri și soluri balane, soluri cenusii (molisoluri). Locul vegetației inițiale a fost luat de culturi agricole, dar și de pajiști. Vegetatia (ierburi marunte, arbusti) si fauna (rozatoare, pasari, reptile, nevertebrate). - SILVOSTEPA ocupă suprafețele de pâna la 200-250m alt. cu precipitatii ceva mai bogate (sudul si estul Câmpiei Române, Câmpia de Vest, Câmpia Moldovei, vestul Dobrogei); arborii caracteristici sunt stejarul brumariu si stejarul pufos (stepa cu palcuri de padure, stejar termofil, ierburi - fauna de stepa, rozatoare dar in paduri apar vulpea si ursul); se asociază cu molisolurile, în special cernoziomuri levigate, soluri cenusii. Preponderent, peisajele au fost schimbate prin extinderea suprafeței agricole și a asezărilor. ZONA DE PADURE 1. PADURILE NEMORALE DE FOIOASE ca unitate zonala de vegetatie, se gãsesc în câmpiile înalte din sudul si vestul țării, în Podisul Moldovei, Podisul Transilvaniei si Podisul Getic, pâna la altitudini de 350m. Sunt alcătuite din specii de stejar (cer, gârniță si stejar pedunculat). Solurile sunt, în special, din clasa argiluvisoluri. Prezența formelor de relief cu altitudini mai mari de 200-300 m pe suprafețe importante face ca tipurile de vegetatie altitudinala sã ocupe peste jumatate din teritoriul tãrii. Trecerea de la un etaj sau subetaj la altul se face prin paduri de amestec (stejar - fag; fag - conifere). Se succed umãtoarele etaje biogeografice: Etajul padurilor de foioase are cea mai mare desfãsurare, de la 200-300 m pânã la 1.200 m. Cuprinde douã subetaje: al gorunului (specie de stejar), dezvoltat în regiuni deluroase si de podis pânã la altitudini de 500 m, pe argiluvisoluri, si al fagului, în dealurile înalte si muntii josi; solurile apartin în general clasei cambisoluri. Pãdurile de foioase sunt populate de cãprioare, mistreti, lupi, vulpi, jderi etc. ➔ ETAJUL STEJARULUI (200-500m) - Podisul Moldovei (Pod. Sucevei si Barladului), Podisul Getic, centrul Depresiunii Colinare a Transilvaniei, nordul Campiei Romane, Dealurile de Vest. - vegetatie: cer, garnita, gorun, stejar, tei, ulm, frsin, artar, carpen. - fauna: lup, cerb, caprioara, pasari. - vegetatie: soluri brun-roscate. ➔ ETAJUL FAGULUI (500-1200m) - Podisul Moldovei, Subcarpati, dealurile peritransilvane, Podisul Getic, Depresiunea Colinara a Transilvaniei; - vegetatie: fag, paduri de amestec: fac cu stejar, fag cu molid; - fauna: lup, vulpe, caprioara, cerb, mistret, ras, pasari, reptile; - soluri: soluri brune și brune acide (cambisoluri). 2. PADURILE BOREALE DE CONIFERE ➔ ETAJUL CONIFERELOR boreal (1200-1800m) Etajul pădurilor de conifere, cuprinde molizi, brazi (în bază și pe versanții însoriți), zadă, pini, iar la altitudini mari, zâmbru. Solurile sunt acide (dominant podzoluri), iar fauna cuprinde urși, cerbi, râși, lupi, cocoșul de munte, găinușa de alun etc. Defrișările masive, produse în ultimele secole (pentru
63
64
pășunat, cherestea), au condus la coborârea antropică a limitei superioare a pădurii și au favorizat accelerarea proceselor de pe versant, și din albiile râurilor. In nordul tãrii, si între 1.400 si 1.850 m, în sud, incluzând numai regiuni carpatice. Cea mai extinsã suprafata forestiera a tãrii este pãdurea de conifere din Carpatii Orientali. În depresiunile intramontane, inversiunile termice aduc aceste pãduri sub limita altitudinalã precizatã. Arborele dominant este molidul. Solurile sunt din clasa spodosoluri (podzoluri si brune podzolice). Fauna include cerbul carpatin, ursul brun, râsul, cocoșul de munte s.a. ZONA ALPINA peste 1800m ➔ ETAJUL SUBALPIN 1800-2000/2200m Include muntii si versantii cu altitudini între 1700/1850m si 2000/2200 m si cuprinde tufisuri de rasinoase (jnepeni, ienuperi), care se dezvoltã pe soluri humico-silicatice si pe podzoluri. ➔ ETAJUL ALPIN peste 2000-2200m Caracterizeazã muntii cu altitudini mai mari de 2000/2200 m. Durata scurtã a sezonului de vegetatie nu permite dezvoltarea vegetaþiei arboricole, ci numai a pajistilor, a muschilor si a lichenilor, cel mai raspândit tip de sol fiind cel humico-silicatic. Aceste ultime etaje sunt populate de capre negre, marmote (reintroduse prin colonizare), acvile. Etajele subalpin și alpin au în alcătuire tufărișuri de ienupăr, jneapăn, afini, merișor cu diverse asociatii de ierburi (în primul) și diferite specii de ierburi, mușchi, licheni care alternează cu stâncărie (în cel de al doilea). Solurile sunt subțiri. Fauna cuprinde capra neagră, marmota, specii de vulturi, insecte. O bună parte din tufărișuri au fost îndepărtate pentru extinderea pășunilor, dar practicarea abuzivă a acesteia, ca și turismul necontrolat, au condus la degradarea terenurilor. În lungul râurilor, pe nisipuri, pe terenurile sărăturate sau pe cele cu exces de apă, indiferent de zonă sau de etaj, s-au individualizat areale de vegetație și soluri cu caracter azonal. PADURILE NEMORALE (DE FOIOASE), ca unitate zonala de vegetatie, se gãsesc în câmpiile înalte din sudul si vestul țării, în Podisul Moldovei, Podisul Transilvaniei si Podisul Getic, pâna la altitudini de 350m. Sunt alcătuite din specii de stejar (cer, gârniță si stejar pedunculat). Solurile sunt, în special, din clasa argiluvisoluri. Prezența formelor de relief cu altitudini mai mari de 200-300 m pe suprafete importante face ca tipurile de vegetatie altitudinala sã ocupe peste jumatate din teritoriul tãrii. Trecerea de la un etaj sau subetaj la altul se face prin paduri de amestec (stejar - fag; fag - conifere). Se succed umãtoarele etaje biogeografice: Etajul pãdurilor de foioase (nemoral) are cea mai mare desfãsurare, de la 200-300 m pânã la 1.200 m. Cuprinde douã subetaje: al gorunului (specie de stejar), dezvoltat în regiuni deluroase si de podis pânã la altitudini de 500 m, pe argiluvisoluri, si al fagului, în dealurile înalte si muntii josi; solurile aparþin în general clasei cambisoluri. Pãdurile de foioase sunt populate de cãprioare, mistreti, lupi, vulpi, jderi etc.
★ RESURSELE NATURALE EUROPA RESURSELE DE SUBSOL Condițiile naturale ale Europei, dar și ale țării noastre oferă o diversitate de resurse de subsol, dar în cantități variabile. Distribuția lor este dependentă de structurile geologice în care s-au format în diferite perioade de timp. In acest sens pot fi separate: unități în care precumpănesc rezerve: - minereuri de fier (în Muntii Ural și Peninsula Crimeea, în nordul Norvegiei, în bazinul francez Lorena etc.) - minereuri neferoase (muntii Oaș-Gutâi și Metaliferi în România, Scandinavia etc.) - zăcăminte de petrol și gaze (Marea Nordului, Marea Caspică și câmpiile limitrofe, Subcarpatii și Câmpia Română, Depresiunea colinară a Transilvaniei, Marea Neagră în nord-vest, Câmpia Rusă în bazinul Peciora etc.) - bazine carbonifere (Ural, Wales, Northumberland, Ruhr, Silezia, Asturia, Depresiunea Petroșani, Podișul Getic), - cariere de granit, bazalt, andezite, marmură (Italia, Grecia, România), - zăcăminte de sare (România, Austria, PoIonia, Germania, Marea Britanie, Spania ș.a.), - bauxită (Spania, Ungaria, Grecia, Croația etc.), sulf (Italia) etc.
VEGETATIA AZONALA este reprezentatã de vegetatia de lunca, de mlastini (eutrofe si oligotrofe), de terenuri nisipoase, de terenuri sãrãturoase si de stâncarie. Cea mai extinsã suprafatã ocupata cu vegetatie intrazonala este Delta Dunãrii.
RESURSELE DE SOL Cele propice culturilor sunt în întregime agricole sunt folosite; concentrate în regiunile de câmpie și dealuri și țiul montan și de dealuri înalte, fragmentate, solurile asigură folosirea terenurilor ca pășuni. În Europa, ca și în țara noastră, se acordă o atenție crescândă pentru limitarea acțiunii factorilor care ar putea genera degradarea solurilor prin procese de eroziune, spălare în suprafață, alunecări etc., dar și modificări ale fertilității (de exemplu, chimizări accentuate). În cea mai mare parte a sa, Europa dispune de conditii naturale favorabile proceselor pedogenetice. Intra în categoria zonelor improprii culturilor agricole doar cele subpolare si cele montane înalte. Mai mult, regiuni care dispun de cele mai bune conditii de solificare se suprapun unor întinse
65
66
câmpii (Est-Europeana, Panonicã, Româna). În acelasi timp, puterea economicã a permis tarilor cu soluri mai putin favorabile sã îmbunatateascã starea lor prin lucrari de fertilizare, desecare si irigare.
Energie solara: Franta, Spania, Germania.
RESURSELE DE APA Resursele de apă au o distribuție neuniformă: regiuni cu rezerve mari (nordul Rusiei, Scandinavia), moderate (centrul Europei) și deficitare (în sudul și estul continentului). Lacurile sunt folosite pentru piscicultură, agrement, iar în regiunile cu deficit de umiditate și pentru irigatii (la noi, în regiunile de câmpie și de dealuri). Necesarul de apă tot mai mare în condițiile diminuării rezervelor impune programe de gospodărire rațională a potențialului existent combinat cu amenajări complexe în bazinele hidrografice. Marile artere hidrografice dispun de un potențial energetic ridicat, în bună măsură valorificat în Scandinavia, Alpi, Rusia etc. Marile fluvii sunt navigabile, iar o bună parte din apa râurilor este folosită în alimentație, în irigarea terenurilor cu diverse culturi, în activitățile industriale etc. Energie hidroelectrica: Norvegia, zona Muntilor Alpi; Energie geotermala: Italia, Islanda; Ape minerale: Franta (Vichy), Cehia (Karlovy Vary). RESURSELE ATMOSFERICE SI EXTRAATMOSFERICE Energie eoliana: Olanda, Germania, Danemarca, Marea Britanie.
67
În general, cele mai importante zãcãminte de minereuri sunt localizate în Rusia (fara a lua în calcul si zacamintele siberiene), detasându-se în mod deosebit regiunea Uralului. Aici, pe lângã imensul zacamânt de fier de la Magnitogorsk, se gasesc si minereuri de nichel, cupru, bauxita s.a. Alte zacaminte mari de minereuri feroase sunt în exploatare în Ucraina (Krivoi Rog, Doneþk), Suedia, Luxemburg, Franta. Bauxita se aflã în cantittti mai mari în Rusia (Peninsula Kola, regiunea Leningradului), Ungaria (la nord de Lacul Balaton), în Peninsula Balcanica (Podisul Karst), Franta (Les Baux, de unde se trage si numele minereului). În ceea ce priveºte substanþele nemetalifere, sunt de retinut, exploatãrile de fosfati (Germania, Franta, Rusia) si cele de sare gema (Germania, Marea Britanie, România). PADUREA. În Europa, limitele naturale ale padurii sunt latitudinale (70°N), altitudinale (Alpi - 2000 m, Muntii Scandinaviei – 300-700 m), de ariditate (400-500 mm anual). În primele doua cazuri, este vorba de durata prea scurta a sezonului de vegetatie, care impiedica dezvoltarea vegetatiei arborescente, iar în ultimul caz, de insuficienta precipitatiilor. Aceste limite aratã conditii prielnice dezvoltãrii vegetatiei forestiere. Gradul mare de populare a dus înca din antichitate la restrângerea considerabila a suprafetelor forestiere, însa continentul rãmâne, totusi, printre cele mai împadurile, dar cu diferențe notabile între tari.
68
Perspectiva tot mai evidenta a epuizarii resurselor de combustibili fosili, într-o epoca dependenta de consumul de energie, a dus la cãutarea altor solutii. În 1954 a fost pusa în functiune prima centralã nucleara, la Obinski (URSS). Astazi, unele tãri europene obtin peste o treime din energia lor electricã în acest mod (Franta, Belgia, Finlanda, Suedia).
RESURSELE NATURALE ALE ROMANIEI INDUSTRIA ROMANIEI România, la fel ca și Europa, dispune de resurse minerale variate, majoritatea însă cu rezerve reduse, exceptând sarea și materialele de construcție (marmură, bazalt, calcar ș.a.). În anumite perioade, România s-a înscris în rândul principalilor producători mondiali pentru anumite resurse: petrol, gaze naturale, sare ș.a. Industria metalurgică. Siderurgia. România are tradiție în acest domeniu, primele furnale fiind construite în urmă cu peste 200 de ani, mai întâi la Reșița, apoi la Hunedoara. Cunoaște o dezvoltare puternică, în fapt megalomană (având în vedere lipsa de materii prime) în perioada comunistă, când s-au adăugat mari combinate (Galați, Călărași), plus multe uzine specializate: oțeluri speciale (Târgoviște), țevi (Iași, Roman), sârmă și produse din sârmă (Buzău, Câmpia Turzii) ș.a. Metalurgia neferoasă. Cea mai importantă subramură este, în prezent, cea a aluminiului (uzina ALRO Slatina fiind una dintre cele mai mari din Europa), pe bază de alumină de la Oradea (care a utilizat, la început, bauxită exploatată în munții Pădurea Craiului) și de la Tulcea (de la inceput bauxita din import). Se adauga metalele pretioase (aurul si argintul) exploatate inca din Antichitate, care sunt concentrate in doua areale: Muntii Metaliferi, din S-E Muntilor Apuseni (Criscior-Brad, Sacaramb, Baita, Rosia Montana s.a).
PETROLUL Zone de extractie - Subcarpatii Curburii: rafinarea se face la Ploiesti, Brazi, Brasov si Campina; - Subcarpatii Moldovei - depresiunea Tazlau - Casin; rafinarea se face la Onesti si Darmanesti; - Subcarpatii Getici - Babeni, Albeni; - Podisul Getic - la Ticleni si Balteni; - Campia Romana - in zona Videle; - Campia de Vest - Suplacu de Barcau; - Platforma Continentala a Marii Negre; GAZELE NATURALE Zone de extractie - din structuri geologice numite domuri, in Depresiunea Colinara a Transilvaniei (Campia Transilvaniei si Podisul Tarnavelor; - Subcarpatii de Curbura, Podisul Getic, Campia Brailei, Campia Ploiesti - Targoviste, Campia Ialomitei); Medias, Copsa Mica, Ludus, Glodeni, Slanic Moldova, Darmanesti, Baicoi, Urlati, Plopeni, Videle etc.
Anumite industrii s-au dezvoltat la noi la scurt timp după ce au apărut pe plan mondial: siderurgia, termo energia, hidroenergia, exploatarea și rafinarea petrolului, industria celulozei și hârtiei, industria locomotivelor, a utilajului petrolier etc. Industria prelucrătoare a României, deși a cunoscut un ritm ridicat în ultimii ani (5,7% în 2005 și circa 8% în 2006), pe ansamblul perioadei 1996-2005 a înregistrat doar 1,1%. In țara noastră mai sunt, în cantități reduse, rezerve de minereuri radioactive, mangan, fier, bauxită, antracit etc. și, în cantități mari, roci de construcții. În România, limitele naturale ale pãdurii sunt altitudinea de 1600- 1800 m si climatul cu nuante de excesivitate din sud-estul tarii, în care s-a dezvoltat stepa. Repartitia padurilor pe zone geografice este urmãtoarea: 66% la munte, 24% la deal si 10% la câmpie. Astãzi, suprafetele forestiere reprezintã 27% din teritoriul tãrii. Pãdurea continua sã fie una dintre resursele importante ale tãrii, lemnul si produsele din lemn fiind, dupa 1990, printre produsele de bazã la export, iar taierile ilegale si pierderile naturale nu sunt compensate, în ciuda actiunilor de împadurire. În România, din aceasta categorie de resurse, cele mai însemnate sunt cele de minereuri neferoase (auro-argintifere si complexe), localizate în Apuseni si în nordul Carpatilor Orientali, si de sare, localizate în Subcarpati si Depresiunea Transilvaniei. Minereurile de fier sunt reduse, cel mai mare zãcãmânt fiind în Muntii Poiana Ruscã; exista si un zacamânt de bauxita în Muntii Padurea Craiului.
CARBUNII Carbuni superiori - huila si antracit: Bazinul Petrosani (huila); Muntii Banatului (huila) (Anina si Cozla); Schela (antracit). Carbuni inferiori - lignit, carbune brun, turba;
69
70
Podisul Getic (lignit), in bazinul Motru - Rovinari; Muntii Banatului (lignit), la Anina; Subcarpatii de Curbura; Muntii Baraolt (lignit); Depresiunea Vad-Borod, din Muntii Apuseni (lignit); Depresiunea Comanesti (carbune brun); Depresiunea Brad, din Muntii Apuseni (carbune brun); Depresiunea Dornelor (turba);
Statele europene, dupa forma de guvernamânt: - republici parlamentare (Austria, Bulgaria, Italia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria etc.), - republici prezidentiale (Albania, Finlanda, Franþa, Moldova, Portugalia, Ucraina etc.) s - monarhii (Marea Britanie, Belgia, Norvegia, Olanda, Spania, Danemarca, Suedia, Luxemburg, Monaco etc.). Forma diferitã de guvernãmânt nu împiedicã buna colaborare dintre þãrile Europei. Totodatã, statele europene sunt fie state unitare (Franþa, România), fie structuri federale (Germania, Austria, Rusia).
URANIUL - Carpatii Occidentali si Orientali (Crucea). MINEREURI ➔ DE FIER: Muntii Poiana Rusca; ➔ AURO-ARGENTIFERE (aur si argint): Muntii Metaliferi: Se prelucreaza la Baia Mara si Zlatna. ➔ COMPLEXE (cupru, plumb, zinc, aluminiu) Carpatii Maramuresului si Bucovinei, Muntii Apuseni; Cupru - se prelucreaza la Baia Mare; Plumb si zinc - aceleasi zone de extractie (Ignis si Poiana Rusca) si se prelucreaza la Baia Mare si Copsa Mica; Aluminiu - se extrage din bauxita, care este exploatata din Muntii Padurea Craiului. SOLUL. România dispune de resurse importante de sol, ceea ce rezulta si din structura fondului funciar: suprafata agricola: 62%, terenul arabil: 40%. Solurile cu cea mai mare fertilitate reprezinta 27%. Însã conditiile climatice impun anumite restrictii naturale si deci lucrari specifice. Este vorba de faptul cã o parte din terenuri, mai ales în sud-estul tarii, necesitã irigatii; evaporatia puternica din zonele cu pânza freatica aproape de suprafata duce la saraturarea solurilor.
3. Elemente de geografie umană ale Europei și ale României ★ HARTA POLITICĂ A EUROPEI; ROMÂNIA CA STAT AL EUROPEI ROMANIA CA STAT EUROPEAN Pe harta Europei existã în momentul de fata 46 de state independente și un singur teritoriu dependent, neautonom și cu statut special (Gibraltar, dependent de Marea Britanie). Suprafata statelor europene. Dupa întinderea teritoriului national, tarile Europei se împart în state mari, cu o suprafata de peste 300.000 km² (Rusia, Ucraina, Franta, Spania, Suedia, Germania, Polonia), state mijlocii (Austria, Elvetia, Portugalia, Ungaria, România, Bulgaria) si state mici (Muntenegru, Slovenia, Estonia). O alta categorie o constituie statele de dimensiuni liliputane, reprezentate de Vatican, Andorra, San Marino, Malta, Monaco si Liechtenstein).
Romania este un stat central-european de mãrime mijlocie, atât ca suprafata, cât si ca numãr de locuitori. Prin spatiul geografic pe care îl ocupa, teritoriul Romaniei a fost dintotdeauna atât o zonã privilegiata din anumite puncte de vedere (de exemplu, datoritã varietatii cadrului natural), cât si una defavorizata, din altele (permanent la intersectia dintre interesele marilor puteri mondiale). În decursul evolutiei sale, dezvoltarea economico-sociala a spatiului românesc a cunoscut si perioade de progres, si de stagnare, dar si de regres. Ca multe alte state europene, astăzi unitare, și România a cunoscut, multă vreme, o existență în principate separate, în număr de trei (Moldova, Țara Românească și Transilvania), care s-au unit definitiv în 1918. Spre deosebire de majoritatea statelor europene, cele trei principate care, unindu-se, au alcătuit apoi România s-au aflat, din Evul Mediu până în epoca modernă, din punct
Topul celor mai mari state europene dupa populatie: Rusia, Germania, Regatul Unit, Franta, Italia, (de peste 50 mil. loc.), Spania, Ucraina, Polonia, Romania, Tarile de Jos. (de peste 17 mil. loc.).
71
72
de vedere geopolitic, în zona de intersectare a intereselor marilor puteri, respectiv marile imperii expansioniste (Imperiul Otoman, Rusia Țaristă și Imperiul Habsburgic/ Austro-Ungar). Victimă a Tratatului (Pactului) germano-sovietic (Ribbentrop-Molotov, 1939), din cauza căruia a pierdut Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, România va fi afectată, după al Doilea Război Mondial, și de intrarea în sfera de influență a Uniunii Sovietice, cunoscând un regim comunist și, implicit, o izolare de Europa democratică. După prăbușirea regimului comunist (1989), România va cunoaște o evoluție similară celorlalte state ex-comuniste, propunându-și ca obiectiv prioritar integrarea în structurile euroatlantice, ceea ce a și reușit, dar de fiecare dată nu în primul „val", ci în cel de al doilea (în NATO în 2004, iar în Uniunea Europeană, în 2007). Ca formă de stat, România este o republică, având ca șef de stat un președinte.
★ POPULATIA ȘI CARACTERISTICILE EI GEODEMOGRAFICE
1. DENSITATEA POPULATIEI ● Factori: - fizico-geografici (suprafața teritoriului, relieful, clima, hidrografia, fertilitatea solurilor, varietatea resurselor naturale etc.); - socio-economici (factori istorici, politicile demografice, sistemele economice etc.); ● Diferențieri regionale: - densităti mici (sub 50 loc./km2) ● Islanda (cea mai mică densitate: 3,1 loc./km2), Norvegia, Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia, Federația Rusă etc. - densități ce depășesc 200 loc./km2: ● Regatul Unit al Marii Britanii și al Irandei de Nord, Belgia, Olanda, Germania, Liechtenstein, Italia, Monaco. Densitate mare - peste 100 loc/km2 - zona metropolelor: Moscova, Sankt Petersburg, Kiev, București, Istanbul, Budapesta, Atena, Madrid, Paris, Roma, Copenhaga, Praga; - zona concentrărilor urbane: Ruhr și mare parte din restul Germaniei, Randstad-Holland, Milano-Torino, Londra-Birmingham, Katowice (Polonia); - câmpiile litorale: în Portugalia, Spania, Franța, Italia; - văi: Rin (Germania, Olanda), Rhon (Franța), Pad (Italia).
POPULATIA EUROPEI
Densitate medie - 10-100 loc/km2 Densitate mică - sub 10 loc/km2 - centrul și nordul Scandinaviei (Norvegia, Suedia, Finlanda); - nordul Rusiei; - Islanda; - M-ții Grampian/ M-ții Scoției (Regatul Unit); - M-ții Alpi, Carpați, Balcani; - zona Mării Caspice; Cauzele densității mari Densitatea ridicată a populației apare în țări care au cunoscut de timpuriu revoluția industrială
73
74
(Regatul Unit, Germania, Olanda, Belgia, Franța) sau în țări dezvoltate ulterior (Spania, Italia). De asemenea, valorile densității cresc în zona concentrărilor urbane, sau în cele dezvoltate turistic și portuar-comercial. Relieful constituie factorul primordial al densității ridicate prin prezența câmpiilor interioare (Bazinul Parisului, Câmpia Londrei, Câmpia Nord-europeană etc.) sau a celor litorale (țărmul nord-vestic al Italiei, Coasta de Azur din Franța, Estul Spaniei, țărmul Portugaliei etc.). Numărul mare de imigranți da, grad de urbanizare ridicat, relief și condiții climatice favorabile locuirii. Cauzele densității mici Densitatea scăzută este determinată de condițiile climatice ostile (Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda), relieful montan (Elveția, Austria, nordul Marii Britanii), ghețarii (Islanda, Elveția), vulcanismul activ (Islanda) sau extinderea mediului pădurii de conifere (Rusia, Finlanda).
Situatii: - daca N>M, atunci bilantul natural este pozitiv (spor natural) - daca N