Marchizul de Custine [PDF]

Zitiervorschau

Marchizul de Custine

Scrisori din RUSIA “Gândirea mea este ca o comoară în care fiecare se crede îndreptăţit să răscolească în folosul propriu; de aceea îmi simt bietele idei înclinându-se şi la sfârşitul zilei mă îndoiesc eu însumi de părerea mea: asta este ceea ce le place ruşilor; când nu mai ştim nici ce să zicem, nici ce să credem despre ei şi ţara lor, exultă. Mi se pare că s-ar resemna să fie efectiv mai răi şi mai barbari decât sunt, cu condiţia să fie consideraţi mai buni şi mai civilizaţi. Nu-mi plac spiritele dispuse să dispreţuiască într-atât adevărul; civilizaţia nu este o viclenie, este o forţă care are un rezultat al său, o rădăcină care îşi creşte tulpina, îşi produce floarea şi îşi poartăfructul.” Marchizul de Custine

Pancu Roxana Jurnalism Anul al III-lea

CUPRINS

1. Date despre autor 2. Relatarea de călătorie- Rusia în 1839-Scrisori din Rusia 3. Cronologia călătoriei lui Custine 4. Citate semnificative 5. Concluzii 6. Bibliografie

1. Marchizul de Custine Astolphe-Louis-Leonor, Marchiz de Custine (n. 18 martie 1790- d. 18 octombrie 1857) a fost un aristocrat şi scriitor francez. Este cunoscut în special pentru scrierile din timpul vizitei sale în Rusia din anul 1839. Această carte evidenţiază trăsăturile societăţii ruseşti din timpul domniei lui Nicolae I. Astolphe de Custine s-a născut în Niderviller, Lorena, făcând parte din nobilimea franceză. Familia tatălui său a deţinut titlul de marchiz încă de la începutul secolului al XVIII-LEA. Mama sa, Delphine, care provenea, de asemenea, dintr-o familie renumită, a fost cunoscută pentru inteligenţa şi pentru frumuseţea sa. Tatăl şi bunicul Marchizului de Custine au participat la Revoluţia Franceză şi au fost executaţi prin decapitarea cu ghilotina. Din fericire, mama sa a scăpat de această soartă. Acesta a fost începutul unei vieţi ce avea să fie destul de dificilă pentru Marchizul de Custine. Marchizul a fost crescut de mama sa, care era o femeie foarte puternică şi a avut multe de învăţat de la scriitorul Chateaubriand, iubitul acesteia. A primit o educaţie aleasă, a petrecut mult timp în serviciul diplomatic, a participat la Congresul de la Viena şi a fost acceptat de o comisie militară. La începutul anului 1820, Custine a acceptat să intre într-un mariaj organizat de mama sa. Mai târziu urma ca Marchizul să recunoască faptul că este homosexual şi să nu-şi mai ascundă iubitul de sex masculin. A fost cu adevărat mândru de soţia sa şi a avut un fiu cu ea, dar după câţiva ani de căsătorie, aceasta a murit. Cu toate acestea, în timpul căsniciei a întâlnit şi a stabilit o relaţie romantică cu un englez, Edward Sait- Barbe, care a rămas tovarăşul său de viaţă. La data de 28 octombrie 1824, după ce soţia sa a murit, viaţa lui Custine s-a schimbat în mod irevocabil. În acea noapte, trupul inconştient al lui Custine a fost găsit în noroi, la marginea Parisului, dezbrăcat până la brâu, bătut şi jefuit. Atacul a fost efectuat de către un grup de soldaţi. Se pare că Marchizul ar fi dorit să întreţină relaţii sexuale cu unul dintre ei. Cauza exactă a atacului nu a fost niciodată dovedită. Cu toate acestea, zvonul incidentului s-a răspândit repede.

Din acel moment şi până la sfârşitul vieţii sale, Custine a figurat în bârfele Franţei ca unul dintre cei mai notorii homosexuali. Chiar dacă saloanele literare, spre deosebire de saloanele societăţii, au rămas deschise pentru Custine, mulţi oameni care erau aparent prietenii săi, pe la spate îl bârfeau. Acest incident i-a afectat şi cariera diplomatică. În acelaşi an a murit şi fiul său, care era sugar, şi mama Marchizului. În anii de după această tragedie, Custine a devenit foarte pios. Custine şi-a îndreptat atenţia spre curentul romantic şi şi-a petrecut următorii câţiva ani scriind poezie şi romane. Niciuna dintre lucrările sale literare nu a primit foarte multă atenţie. Heinrich Heine l-a numit pe Custine “un demi-homme des letters”.

2. Relatarea de călătorie- Scrisori din Rusia Custine a descoperit în cele din urmă că are talent pentru relatarea de călătorie. Pentru început a scris câteva note dintr-o excursie din Spania şi a fost încurajat de Honore de Balzac să scrie alte memorii despre alte “jumătăţi europene”, cum ar fi sudul Italiei şi Rusia. La sfârşitul anilor 1830, aristocratul francez Alexis de Tocqueville a călătorit în America încercând să descrie această civilizaţie nouă, democratică. În ultimul capitol al lucrării sale, intitulată “Democraţia în America” a inclus profeţia conform căreia viitorul va aparţine Rusiei şi Americii. Aceasta a fost intriga care l-a determinat pe Custine să plece în Rusia pentru a scrie de acolo. Custine a fost numit mai târziu de către unii istorici “de Tocqueville al Rusiei”. Vizita lui Custine în Rusia s-a desfăşurat în perioada iunie-septembrie 1839, timp în care Marchizul a avut oportunitatea să viziteze Saint Petersburg, Moscova, Yaroslavl, Vladimir, Nijn Novgorod. Un reacţionar politic în propria sa ţară, temându-se că democraţia l-ar putea conduce să se conformeze în mod inevitabil mulţimii, a plecat în Rusia pentru a căuta argumente împotriva guvernului reprezentativ, dar a fost îngrozit de tirania din această ţară şi, în egală măsură, de cetăţenii care aparent colaboreză la propria opresiune. El a publicat remarcile sale în anul 1843, într-o carte construită sub forma unor scrisori şi a intitulat-o “Rusia în 1839” sau “Scrisori din Rusia”. Graţie capacităţii sale sporite de observaţie, Custine a creionat o imagine interesantă a Rusiei, încă necunoscută în Europa, la acea vreme.„La vederea atâtor suferinţe inevitabile, atâtor cruzimi necesare, atâtor lacrimi neşterse, atâtor inechităţi voluntare şi involuntare, căci aici nedreptatea este în aer; în faţa acestor calamităţi răspândite nu asupra unei familii, nu asupra unui oraş, ci asupra unei rase, asupra unui popor locuind o treime a globului, sufletul pierdut este constrâns să se întoarcă de pe pământ şi să strige: ‹‹ Este adevărat, Doamne! Împărăţia ta nu este din această

lume.››”, afirma Marchizul pe la jumătatea călătoriei sale, în timp ce se afla la Petersburg. Marchizul de Custine acuză regimul ţarist şi preconizează că urmările vor fi resimţite puternic în viitor. „...combinaţia unică din care s-a născut societatea rusească actuală: acest compus monstruos al nimicurilor bizantine şi al ferocităţii hoardei, această luptă a etichetei Imperiului Bizantin şi a virtuţilor sălbatice ale Asiei a produs statul uimitor pe care Europa îl vede astăzi în picioare şi a cărui influenţă o va resimţi, probabil, mâine fără a-i putea înţelege resorturile.”, spunea Custine. Custine a criticat oraşul Sankt Petersburg pentru că ar fi creaţia unui singur om şi nu rezultatul forţelor istorice spontane. „ Un oraş de palate, ce măreţie! Cu toate acestea, imitarea monumentelor clasice te şochează când te gândeşti la clima în care aceste modele sunt cu stângăcie transplante. (...) De aceea oricât de şocat ai fi de imitaţiile prosteşti care strică aspectul Petersburgului, nu poţi contempla fără un soi de admiraţie acest oraş ivit din mare la grasul unui om şi care, pentru a dăinui, se apără împotriva unei inundaţii periodice de gheaţă şi permanente de apă; este rezultatul unei uriaşe puteri a voinţei; dacă nu admiri, te temi; înseamnă aproape a respecta.” Marchizul a adus cele mai multe critici nobilimii din Rusia şi lui Nicolae I. Custine a spus că aristocraţia Rusiei a avut: „suficientă sclipire de civilizaţie europeană pentru a fi răsfăţaţi ca sălbatici, dar nu suficientă pentru a deveni civilizaţi. Ei erau ca urşii dresaţi, care te fac să tânjeşti după cei sălbatici.” Despre Nicolae I, cu câteva zile înainte de a-şi finaliza călătoria, Marchizul de Custine afirma: „Pentru mine împăratul Nicolae este în sfârşit judecat... Este un om de caracter şi de voinţă; este nevoie de aceasta pentru a deveni temnicierul unei treimi din lume, dar îi lipseşte generozitatea: modul în care îşi foloseşte puterea nu face decât să mi-o dovedească din plin. Dumnezeu să-l ierte; nu-l voi mai vedea, din fericire!”. Custine îl critică pe ţarul Rusiei pentru spionajul constant pe care îl ordonă, dar şi pentru reprimarea Poloniei. Custine a discutat de mai multe ori cu Nicolae I şi a constatat că este posibil să se poarte în acel fel pentru că aşa a crezut că trebuie să se poarte. Autorul afirmă că a publicat aceste scrisori fără frică, fără ură personală şi fără restricţii deoarece nu dorea să plictisească cititorii. După cum era de aşteptat, ţinând

cont că opera „Scrisori din Rusia” este o relatare, un jurnal de călătorie, figura de stil predominantă este descrierea. Custine descrie cu multă meticulozitate locurile pe care le vizitează şi personajele pe care le întâlneşte pe tot parcursul călătoriei sale. Un aspect foarte important pe care Marchizul îl subliniază este cel referitor la religia şi credinţa ruşilor, un popor ortodox a cărui biserică nu beneficiază de libertate. Autorul afirmă: “ Am văzut în Rusia o Biserică creştină pe care nimeni n-o atacă, pe care toată lumea o respectă, cel puţin în aparenţă: o Biserică pe care totul o favorizează în exercitarea autorităţii sale morale, şi totuşi această Biserică n-are nicio autoritate, nici o putere asupra inimilor; ea nu ştie să facă decât ipocriţi sau superstiţioşi.” Custine nu a mers până la a acuza religia ortodoxă de defectele de caracter ale femeilor din Rusia. El pretinde că dacă ele sunt uşuratice, dacă n-au ştiut să păstreze asupra familiei lor autoritatea pe care o are o soţie creştină şi o mamă, este pentru că ele n-au primit niciodată o veritabilă educaţie religioasă. Misterul pe care na putut să-l dezlege Custine este puţina influenţă a religiei în Rusia. Marhizului i-a rămas un semn de întrebare: “În ciuda aservirii politice a bisericii ortodoxe, n-ar fi putut ea oare să păstreze cel puţin o oarecare autoritate morală asupra popoarelor?”. Autorul îndeamnă cititorii să viziteze Rusia: “ Trebuie să mergi în Rusia, trebuie să vezi de aproape ce se întâmplă acolo, pentru a învăţa tot ce nu poate face omul care poate totul, mai ales când vrea să facă binele.”

3. Cronologia călătoriei lui Custine Sfârşitul lunii mai: Custine părăseşte Parisul alături de valetul său italian Antonio şi de Ignaţiu Gurovski. 3 iunie: Sosirea marelui duce moştenitor Alexandr Nicolaevski. Prezentarea lui Gurovski marelui duce. 8 iunie: Custine, fără îndoială singur, pleacă spre Frankfurt. Şedere de două săptămâni. Îl întâlneşte probabil pe prinţul Pior Borisovici Kozlovski (prinţul K*** a cărui cunoştinţă Custine o situează pe vasul Nicolae I). 24 iunie: Sosirea la Kissingen. Sosirea, probabil, a marelui duce pe 18. Întâlnirea cu Alexandr Iuanovici Turgheniev. 28 iunie: Plecarea spre Berlin. 3 iulie: Custine este la Lubeck şi Travemude. 6 iulie: Custine se îmbarcă la Travemude pe vasul Nicolae I pentru Cronstadt. 10 iulie: Debarcarea la Cronstadt. 10 iulie- 3 iulie: şedere la Skt. Petersburg. Ceremoniile de la eterhof cu ocazia căsătoriei marii ducese Maria, soră mai mică a viitorului Alexandru al II-lea, cu ducele Maximilian de Leuchtenburg, fiul lui Eugene de Beauhamais, celebrată la 14 iulie. Întâlnirea cu Nicolae I, împărăteasa, principalele personaje de la curte. Pledoarie zadarnică în favoarea lui Gurovski. La Petesburg, întâlnirea cu prinţul P.A. Viazemski. 3-6 august: Călătorie spre Moscova însoţit de un subofiţer, curier imperial. 7-16 august: Şedere la Moscova. Prima impresie asupra Kremlinului. O otalmie de trei zile îl ţine pe Custine la pat la doamna Howard. Atunci citeşte istoria Kremlinului „condus de domnul căruia îi fusese recomandat şi din nou cina la Clubul englez. Petrece ultimele zile în compania prinţului Piotr Alexeevici Goliţin,

zis Petruşa, tânăr moscovit care se amuză mistificându-l pe Custine. De la

Moscova, Custine se duce la mănăstirea Troiţa, la Zagorsk, unde îl reîntâlneşte pe

Alexandr Turgheniev.

18-20 august: Iaroslav, unde Custine este primit de guvernatorul Poltoraţki, care-l prezintă soţiei sale, prinţesa Sofia Borisovna Goljiţin, şi cumnatului său, autor al încercărilor poetice în franceză, şi din care Custine citeză un vers care îl duce la mănăstirea Schimbării la Faţă. 20-22 august: Traseu dezagreabil către Nijni- Novgorod; Custine se teme să nu fie înecat la han în Volga surprins în faţa unui grup de deportaţi în drum spre Serbia. 22 august- 3 septembrie: Nijni- Novgorod unde i se alătură membrii familiei Goljiţin şi e primit de guvernatorul Buturlin şi soţia sa, născută prinţesă Sakhovskaia. Guvernatorul îi expune problemele provinciei sale şi Custine vizitează târgul condus de un vânzător de mătăsuri din Moscova. Întâlneşte în salonul familiei Buturlin notabilităţile oraşului, mai mulţi francezi, în special pe tânărul duce de Maile. Pleacă până la Kazan coborând pe Volga, dar Custine se îmbolnăveşte şi după câteva zile de stat în pat se întoarce la Moscova prin Vladimir. 6-8 septembrie: Moscova. Demersuri în favoarea lui Luis Pernet, în timp ce la Borodino se desfăşoară ceremoniile comemorative ale bătăliei şi morţii generalului Bagration. 12-24 septembrie: A doua şedere la Petersburg, despre care Custine dă puţine detalii.Vizite la ambasadorul Barante pentru a-l face să se intereseze în cazul Pernet. Vizită la topitoriile de la Kolpino, la 25 km de capitală şi la Academia rusă de pictură. 26 septembrie: Întoarcere prin Prusia orientală pentru a evita Polonia, pe care o consideră parţial responsabilă de nefericirile sale. Sosirea la Tilsit. Se va întoarce pe îndelete prin Berlin şi Ems, de unde este dată, în 22 octombrie, ultima scrisoare.

4. Citate semnificative „Iată destule neplăceri, dar curiozitatea mea triumfă asupra tuturor; este prima dintre îndatoririle unui călător... ” “Tonul lumii bune, în Rusia, este o politeţe dezinvoltă al cărui secret aproape că sa pierdut la noi… Dacă aeasta se câştigă sub despotism, trăiască Rusia.” “ Rusia se găseşte astăzi la de-abia patru sute de ani de invazia barbarilor, în timp ce Occidentul a suferit aceeaşi criză acum paisprezece secole: o civilizaţie cu o mie de ani mai veche pune o distanţă incomensurabilă între moravurile naţiunilor.” „ Prinţii şi popoarele se răzbună uneori ca nişte simpli indivizi asupra unor nevinovaţi, ei se cred puternici pentru că fac victime.” „În inima poporului rus fermentează o ambiţie dezordonată. Imnsă. Una dintre acele ambiţii care nu pot încolţi decât în sufletul oprimaţilor şi care se hrănesc cu nenorocirea unei naţiuni întregi. Această naţiune, prin esenţă cuceritoare, lacomă datorită privaţiunilor ispăşeşte dinainte la ea acasă prin supunere înjositoare speranţa de a executa tirania între alţii. Bogăţia care o aşteaptă o distruge de ruşinea ce o aşteaptă ei pentru a se spăla de sacrificiul nelegiuit al oricărei libertăţi publice şi personale. Sclavul, în genunchi, visează la dominaţia lumii.” “Despotismul rusesc nu numai că nesocoteşte ideile şi sentimentele, ci şi reface faptele, luptă împotriva evidenţei şi triumfă în lupta sa; căci evidenţa nu are avocet, cum nu are nici justiţia atunci când ele jenează puterea”

„Marea Baltică, cu nuanţele sale puţin strălucitoare, cu apele sale puţin străbătute, anunţă vecinătatea unui continent depopulat de asprimea climei. Acolo, coaste sterpe sunt în armonie cu apele sale puţin străbătute, iar tristeţea solului, a cerului, nuanţa rece a apelor, îngheaţă inima călătorului.” „Rusia este ca un om plin de vigoare care se sufocă, îi lipsesc debuşeurile.” “Oamenii au adorat lumina, ruşii adoră eclipsa: cum s-ar putea ca ochii lor să se deschidă? Nu spun că sistemul lor politic nu produce nimic bun; spun numai că ceea ce produce costă scump.” “Dacă orgoliul despotului vrea sclavi, omul îşi caută semeni, dar un ţar nu are semeni. Eticheta şi gelozia fac de gardă care mai de care în jurul inimii sale solitare. El este de plâns încă şi mai mult decât poporul său, mai ales dacă valorează ceva.”

5. Concluzii Deşi prezentată ca o colecţie de scrisori elaborate în timpul călătoriei sale, cartea „Scrisori din Rusia” a fost elaborată de Custine între anii 1840-1842 şi publicată în 1843, la mult timp după şederea sa în Rusia. În Europa cartea a avut un mare succes la public. Critica este mult mai puţin favorabilă cărţii, acuzând în principal lipsa de structură (prezenţa digresiunilor), nerespectarea formei, probleme recunoscute şi de către autor. Imediat după al Doilea Război Mondial, „Scrisori din Rusia” revine din uitarea din care căzuse, atunci când cercetătorii din Statele Unite au realizat o paralelă între regimul lui Nicolae I din Rusia şi regimul communist din URSS al lui Stalin. După ce citim această carte putem exclama “Iată Rusia aşa cum a fost!” şi mai este încă şi azi. Putem spune că autorul, deşi tendenţios pe alocuri a fost un bun observator, care ştia să obţină informaţii. Marchizul de Custine poate fi considerat în acest caz un judecător imparţial. Ideile lui Custine devin realitate neîndoielnică, în ecpoca lui Stalin şi de ce nu şi în prezent. Şi astăzi, ca şi atunci, dăinuie aceeaşi muncă de zilier pe moşie, doar că nu se mai numeşte aşa. „Conducatorului” de atunci, astăţi îi spunem preşedinte. Şi acum avem aspiraţii şi trăiri de sclavi, doar că nu dominăm pe nimeni, în schimb, dominaţi suntem! “Scrisori din Rusia” este o carte care ne îndeamnă la reflecţii.

6. Bibliografie http://fr.Wikipedia.org www.nytimes.com Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia, tradus în limba română de Luminiţa Popescu şi Alexandru Chiriac, Chişinău, Uniunea Scriitorilor, 1992