Lucrarea Finala La Dare de Mita-Licenta [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, ADMINISTRATIVE ŞI ALE COMUNICĂRII DEPARTAMENTUL DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ EXTENSIA UNIVERSITARĂ SF.GHEORGHE

LUCRARE DE LICENŢĂ DARE DE MITĂ

Coordonator ştiinţific: Lector Universitar Dr. Cziprián-Kovács Loránd Îndrumător lucrare: Mitroi Sergiu Elaborat de Pastor Liviu-Adrian

SFÂNTU GHEORGHE – COVASNA 2008 1

“BABEŞ-BOLYAI” UNIVERSITY FACULTY OF POLITICAL SCIENCE, ADMINISTRATION DEPARTAMENT OF PUBLIC ADMINISTRATION ST.GEORGE COLLEGE OF PUBLIC ADMINISTRATION

DIPLOMA PAPER GIVING BRIBE ABSTRACT: In this Diploma Paper is broached the delinquency of ”Giving Bribe” art. 255 / P. C. The beginning of the delinquency, legal and practical onsets are contest in this Diploma Paper. The description, the evaluation and the conclusions of this research are treated in this Diploma Paper.

Scientific supervisor: Junior academic lecturer Cziprián-Kovács Loránd Ph.D. Paper’s supervisor: Mitroi Sergiu M.Sc. Elaborat de Pastor Liviu-Adrian

SFÂNTU GHEORGHE – COVASNA 2008 2

CUPRINS

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE CORUPŢIE 1. CORUPŢIA FENOMEN - SOCIAL................................pag.4-7 2. ISTORICUL CORUPŢIEI IN DREPTUL PENAL ROMÂN...............……………………… pag.7-11

CAPITOLUL 2. DARE DE MITĂ 1. INFRACŢIUNEA DE DARE DE MITĂ……………...........pag.12-16 2. ANALIZA INFRACŢIUNII DE DARE DE MITĂ…...........pag.17 3 CONSIDERAŢII GENERALE……………......................... pag.17-21 3.1. OBIECTUL INFRACŢIUNII………………..........pag.21 3.1.1. Obiectul juridic special……………………...pag.21 3.1.2. Obiectul material………………………….....pag.21 3.2. SUBIECŢII INFRACŢIUNII………………..........pag.21 3.2.1 Subiectul activ…………………………….....pag.21-30 3.2.2 Subiectul pasiv…………………………….....pag.30-32 4. SITUAŢIA PREMISĂ………………………...................... pag. 32 5. CONŢINUTUL CONSTITUTIV……………...................... pag. 33 5.1. LATURA OBIECTIVĂ……………………..... pag. 33 5.1.1 Elementul material………………………..... .pag. 33-42 5.1.2 Urmarea imediată………………………........ pag.42 5.1.3 Legătura de cauzalitate…………………...... . pag.42 5.2. LATURA SUBIECTIVĂ……………………...... pag.42-46 6. FORME.REGIM SANCŢIONATOR………... ................... pag. 47-52

CAPITOLUL 3. STUDIUL DE CAZ AL INFRACŢIUNII DE DARE DE MITĂ................................................................. pag.53-77 CONCLUZII...................................................................................... pag. 78-80 ANEXE..................................................................................................pag. 81-86 BIBLIOGRAFIE................................................................................ pag. 87-91

3

CAPITOLUL 1 CONCEPTUL DE CORUPŢIE 1. Corupţia fenomen social Corupţia este un produs al interacţiunii omului cu mediul său social. Corupţia este în esenţă un fenomen-social şi juridic, este modul particular în care se manifestă determinismul în societate, modul de raportare a omului la realitate dar şi măsura în care aceasta înţelege coordonatele convieţuirii sociale, în care nevoia de corectitudine, cinste, onestitate este esenţială şi măsura în care îşi dirijează acţiunile raportate la aceasta. Omul nu este o fiinţă abstractă, este un membru al unei societăţi concret, modelate de ea după chipul şi asemănarea ei. Omul nu-şi poate alege necondiţionat cadrul existenţei, pentru că îl moşteneşte de la înaintaşi, se înscrie în el şi îl transformă treptat prin propria sa activitate, o dată cu propria sa dezvoltare. Societatea este cadrul general al existenţei şi al acţiunii omului, este

totdeauna o societate concretă, rezultat al dezvoltării istorice

îndelungate, având o anumită structură economică şi politică, are anumite sisteme de norme şi valori, anumite raporturi între indivizi, între aceştia şi colectivitate. Nici o societate, indiferent de stadiul de dezvoltare economico – socială, de forma de organizare statală şi de guvernământ, nu a fost şi nu este ocolită de corupţie, de efectele deosebite de grave ale acesteia. Dat fiind că istoria omenirii înmagazionează trecutul şi este martoră, că orice încercare de atribuire a corupţiei sau dimensiunilor acesteia exclusiv unei anumite societăţi este contrară realităţii, respectiv nici societatea românească, trecută şi actuală, nu a fost din păcate şi nu este ocolită de prezenţa şi efectele deosebit de primejdioase ale corupţiei. Pericolul deosebit pe care îl prezintă pentru societatea civilizată, corupţia, amploarea pe care aceasta a luat-o pe întreg glob şi internaţionalizarea acesteia au

4

determinat în afara celei la nivel statal şi-o reacţie conjugată a comunităţii internaţionale. Comunitatea internaţională sesizând pericolul grav reprezentat de corupţie atât pentru fiecare stat component cât şi pentru ansamblul ei, recrudescenţă şi manifestările din ce în ce mai frecvente de internaţionalizarea a ei, reacţionează corespunzător, prin mijloacele şi căile de care dispune. Amintim doar unele dintre ultimele şi cele mai semnificative manifestări şi atitudini ale comunităţii internaţionale, cu privire la corupţie: Conferinţa Naţiunilor Unite care a avut loc la Haga în decembrie 1989; Congresul al VIII-lea al Naţiunilor Unite cu privire la prevenirea crimei şi tratarea infractorilor, ţinută în Cuba în august - septembrie 1990, care a adoptat o Revoluţie specială cu privire la ,,Corupţia la nivel de guverne"; Conferinţe internaţionale împotriva corupţiei organizate la interval de doi ani( Washington 1983; New York 1985; Hong Kong 1987; Sidney 1989, Amstardam 1992 şi Caucum-Mexic 1994); Seminarul internaţional ţinut la Budapesta în februarie 1994; Conferinţa interdisciplinară Friburg - Elveţia intre 3-5 februarie 1994 şi cea de-a 19-a Conferinţă a miniştrilor europeni ai Justiţiei ce a avut loc în Malta între 14-15 iunie 1994, referitor la ,,Aspectele administrative, civile şi penale; precum şi rolul puterii judecătoreşti în lupta contra corupţiei". Conjugarea acţiunilor şi măsurilor Naţionale şi internaţionale împotriva corupţiei este dovada indiscutabilă a pericolului pe care acest flagel îl reprezintă pentru societăţile naţionale şi comunitatea internaţională a faptului că lupta pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea ei este o necesitate de prim ordin, în afara de orice discuţie. În formele sale dintre cele mai grave, atunci când se manifestă, special, în structurile autorităţilor statului; (administraţia centrala şi locală); a puterii (politice) sau sfera economicului, „corupţia”, reprezentând utilizarea abuzivă a acestora pentru obţinerea de foloase necuvenite, poate duce nu numai la discreditarea, compromiterea ci chiar disoluţia lor. Corupţia poate îmbrăca diverse forme: 1. Corupţia politică – se manifestă îndeosebi sub forma presiunii şi chiar a

5

şantajului exercitat asupra funcţionarilor publici pentru a-i determina să adopte anumite decizii ilegale sau în limita legii (care încalcă normele morale). Ea poate viza obţinerea unor avantaje materiale sau de altă natură. Corupţia politică este cea care creează condiţiile pentru acele fenomene pe care le numim criminalitate economică sau crimă organizată – ce semnifică „activităţile infracţionale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, în scopul obţinerii unor importante venituri ilicite.” Acţiunile ilicite se săvârşesc, mai ales în forme interrelaţionale, mai mult sau mai puţin complicate, care ilustrează termenul de „organizare a crimei” şi termenul de „criminalitate a gulerelor albe”, deoarece după cum susţinea criminologul american Edwin Sutherland, „în general profesia, funcţia, creează contextul, prilejul şi uneori chiar motivarea săvârşirii delictelor, transpunerea în practică a faptelor ilicite realizându-se direct sau indirect în cadrul unui ansamblu relaţional. Poziţia socială a persoanei, precum şi angrenajul socio-economicopolitic din care face parte împiedică înfăptuirea justiţiei penale.” În ţara noastră problema vizează coruptibilitatea unor politicieni izolaţi sau a unor înalţi funcţionari ai executivului. De regulă, un politician se găseşte înconjurat de un număr mare de coruptori, deoarece aceştia doresc să-şi asigure prin corupţie o sursă cât mai bogată de câştiguri. 2. Corupţia administrativă – cea mai răspândită, de la fapta funcţionarului public care pretinde o recompensă pentru întocmirea unui act la care este obligat prin funcţia pe care o deţine, până la deturnarea, din interes personal, a averii publice, săvârşite de persoane aflate în poziţii-cheie ale administraţiei de stat. În principiu, funcţionarii publici săvârşesc fapte de eludare a dispoziţiilor regulamentare de anunţare a licitaţiilor publice, favorizarea anumitor întreprinderi sau firme la repartizarea contractelor (uneori cu un procent din beneficiul acestora drept mită) falsificarea documentelor pentru licitaţii, repartizarea nelegală de spaţii sau locuinţe, intervenţii pe lângă alţi funcţionari publici pentru a trece cu vederea încălcarea legii etc. 3. Corupţia economică – cuprinde un spectru foarte larg, de la „spălarea banilor” care desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obţinuţi din

6

afaceri ilicite, utilizând în acest scop: circuite financiare interne şi internaţionale complicate; la evaziunea financiară; bancruta frauduloasă; traficul de licenţe; neplata taxelor vamale şi a impozitelor; falsificarea cecurilor şi eliberarea de cecuri fără acoperire; practicarea de adaosuri comerciale mai mari, specula şi activităţi economice şi comerciale repartizarea pieselor de schimb şi alte asemenea tranzacţii care nu se fac decât subterane constând în concurenţă neloială; contrabandă de mărfuri. Agresionarea masivă şi fără scrupule realizată prin furturi, gestiune frauduloasă, delapidări şi alte forme de „vandalism economic” practicate de infractori prin utilizarea de metode abile este însoţită în majoritatea cazurilor de acte de corupţie. Astfel, în ramurile productive ale economiei, corupţia a cuprins întregul proces de privatizare, cu predilecţie transferurile ilegale de patrimoniu, prin subevaluare, din societăţile comerciale de stat şi regiile autonome către întreprinzători particulari; condiţionarea livrării de mărfuri, acceptarea unor produse de proastă calitate, în schimbul unor avantaje materiale ce constau în sume de bani, bunuri sau cote-părţi din afacerile derulate.

2. Istoricul corupţiei în dreptul penal român Prin corupţie, în sens larg, se înţelege o stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie, substantivul corupţie derivând din latinescul coruptio,onis ce semnifică o stare de depravare, de desfrâu, de venalitate1. Astfel, fără a risca prea mult şi fără a ne îndepărta de tema prezentului studiu, putem face constatarea că din chiar filiaţia lexicală a termenului corupţie reiese că aspectele de devianţă socială specifice corupţiei nu sunt un produs al timpurilor noastre. În fine, pentru a muta centrul de greutate al demersurilor noastre de la percepţia asupra fenomenului corupţiei la instrumentele destinate combaterii acestuia, ne vom concentra atenţia, în cele ce urmează, asupra unora dintre actele normative adoptate în materie la nivel internaţional şi la reflectarea acestora în planul legislaţiei româneşti anticorupţie.

1

Mic dicţionar Enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 245.

7

Astfel, menţionăm că o contribuţie importantă în planul definirii noţiunii de corupţie, a formelor şi periculozităţii acesteia, precum şi a altor aspecte ce aparţin fenomenului în discuţie, s-a conturat cu prilejul ultimelor întruniri internaţionale: Conferinţa Naţiunilor Unite din decembrie 1989 (Haga); Congresul al VIII-lea al Organizaţiei Naţiunilor Unite din august 1990 (Cuba) care a adoptat o Rezoluţie specială referitoare la corupţia la nivel de guverne; cele şase conferinţe internaţionale (JACC), organizate o dată la doi ani (Washington – 1983, New York – 1985, Hong-Kong – 1987, Sidney – 1989, Amsterdam – 1992 şi Mexic – 1994); seminarul internaţional cu privire la corupţia care există pe pieţele de tranziţie, de la Budapesta din ianuarie 1994 şi Conferinţa interdisciplinară desfăşurată la Friburg (Elveţia) la 3-5 februarie 1994, Conferinţa miniştrilor de justiţie ai statelor europene din 14-15 iunie 1994, desfăşurată la Malta, cu genericul Aspecte administrative, civile şi penale, precum şi rolul puterii judecătoreşti în lupta contra corupţiei.2 În egală măsură, dorim să facem trimitere la un demers normativ al Consiliului Europei ce nu a rămas neutru sub aspectul consecinţelor în legislaţia penală românească şi care a instituit un cadru general menit a descuraja fenomenul infracţional al corupţiei la nivelul statelor-membre ale Consiliul Europei. În acest sens, înţelegem să amintim Convenţia penală din 27 ianuarie 1999 privind corupţia, adoptată la nivelul Consiliului Europei de către statelemembre ale acestuia3. În accepţiunea Convenţiei penale din 27 ianuarie 1999 privind corupţia, aceasta constituie o ameninţare pentru democraţie, preeminenţa dreptului şi a drepturilor omului, subminează principiile de bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii. Astfel, situând ca punct de reper Convenţia penală privind corupţia şi sesizând pericolul social extrem al corupţiei, ce punea în discuţie însăşi existenţa 2

Boroi, Alexandru; Neagu, Norel, Armonizarea legislaţiei române cu legislaţia comunitară în materie de corupţie, în Dreptul, nr. 4/2003, pp. 117-118. 3 Convenţia penală privind corupţia a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 şi a fost ratificată prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002.

8

şi consolidarea democratică a societăţii, în legislaţia penală română, ulterioară Convenţiei, a fost adoptată o sumă de acte normative ce şi-au propus atât armonizarea legislaţiei româneşti în materia combaterii corupţiei cu cea existentă la nivel european şi comunitar, cât şi eficientizarea demersurilor şi instrumentelor de combatere a corupţiei. Aşa fiind, amintim: Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare4; O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare5; Legea nr. 39/2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate6; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare7. Pentru că în legislaţia românească, până la promulgarea acestor legi, nu au existat - de lege lata - dispoziţii normative care să incrimineze o infracţiune de corupţie, reamintim că pentru prima dată şi în mod indirect, conceptul penal de corupţie a fost introdus prin Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, la vremea respectivă sfera de incidenţă a acestei legi speciale vizând strict infracţiunile de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă8. Reamintim că formularea uzitată în titlul legii, respectiv « unele infracţiuni de corupţie », a făcut cu putinţă, în epocă, susţinerea potrivit căreia legiuitorul nu ar fi intenţionat să incrimineze exclusiv şi limitativ cele patru infracţiuni, şi că, în consecinţă, în afara acestora deja menţionate, ar mai exista şi alte infracţiuni. Unul dintre argumentele ce au stat la baza tezei extrapolării conceptului de 4

Legea nr. 78 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 219 din 18 mai 2000. 5 Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. 6 Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003. 7 Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. 8 Legea nr. 83 din 21 iulie 1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 173 din 21 iulie 1992.

9

corupţie, instituit prin Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, a fost formulat tocmai în consecinţa redactării echivoce a titlului acestei norme penale speciale în discuţie. Astfel, în esenţă, a fost exprimată opinia că, în măsura în care infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 254 – 257 C. pen., pentru care s-a statuat procedura urgentă de urmărire şi judecare, au fost considerate ca fiind « unele » de corupţie, pe cale de consecinţă reiese că în această categorie sunt cuprise şi alte infracţiuni ce nu au făcut obiectul de reglementare al prevederilor Legii nr. 83/1992. Prin urmare, în aplicarea tezei extrapolării conceptului de corupţie instituit prin Legea nr. 83/1992, s-a afirmat că legislaţia română în materie de corupţie include în sfera incriminării acesteia toate acele infracţiuni prevăzute în Codul penal sau în legi speciale, şi care se săvârşesc în scopul obţinerii unui avantaj material.9 Ca atare, în consecinţa anterior amintitei teze a extrapolării, s-a considerat ca pertinentă includerea unor infracţiuni precum: trădarea (art. 155 C. pen.), trădarea prin transmiterea de secrete (art. 157 C. pen.), spionajul (art. 159 C. pen.), subminarea economiei naţionale (art. 165 C. pen.), furtul (art. 208 - 209 C. pen.), tâlhăria (art. 211 C. pen.), abuzul de încredere (art. 213 C. pen.), înşelăciunea (art. 215 C. pen.), delapidarea (art. 215 indice 1 C. pen.), uzurparea de calităţi oficiale (art. 240C. pen.) etc. Este de observat, aşadar, că extrapolarea astfel înţeleasă a conceptului penal de corupţie, împinsă dincolo de limitele cele mai largi ale acesteia, ca şi consecinţele care derivă din săvârşirea infracţiunilor care o definesc, au determinat şi au justificat intervenţia legiuitorului român în materie.10 Acesta este contextul care a făcut posibilă apariţia Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, atât în considerarea efortului legiuitorului român de armonizare a legislaţiei penale româneşti în materia corupţiei cu legislaţia europeană în materie, cât şi în stoparea

9

Dobrinoiu, Vasile, Corupţia în dreptul penal român., Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 11. Diaconescu, Horia, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea., Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pp. 6-7. 10

10

prin intervenţie legislativă a eventualelor abuzuri făcute posibile de lacunele de reglementare existente în domeniu.11 Nu în ultimul rând, facem observaţia că începând cu data de 1 septembrie 2008, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 50/2006, ar urma să intre în vigoare Noul Cod Penal12. Or, Noul Cod penal, în capitolul Crime şi delicte de corupţie, grupează sub unul şi acelaşi titlu (Titlul VI. Crime şi delicte contra intereselor publice) atât infracţiuni ce aparţin conceptului penal de infracţiuni de corupţie, afirmat de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă), cât şi incriminări ale unor forme de manifestare infracţională necuprinse de actuala normă penală, spre exemplu remuneraţia injustă, cuprinsă însă în art. 240 de fostul Cod penal, anterior celui în vigoare astăzi.

11

Legea nr. 78 din din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 219 din 18 mai 2000. 12 Legea nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 575 din 29 iunie 2004.

11

C A P I T O L U L 2. DARE DE MITĂ 1 Infracţiunea de dare de mită (art. 255 C. pen. ) 1. Conţinutul juridic Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C.p. Astfel din conţinutul acestei norme penale reiese că darea de mită constă în promisiunea ,oferirea sau darea ,unui funcţionar public sau unui funcţionar ,de bani sau alte foloase care nu i se cuvin ,direct sau indirect, în scopul de a în deplini, a nu îndeplini ,ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. 2. Condiţii preexistente Obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere asupra funcţionarilor. Darea de mită este o infracţiune în legătură cu serviciul şi are caracter autonom, existând şi fără o luare de mită, atunci când funcţionarul respinge oferta care i se face. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bunei desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea actelor de corupere asupra funcţionarilor public sau funcţionarilor. Obiectul material. Infracţiunea este lipsită, de regulă, de un obiect material. Totuşi, dacă acţiunea făptuitorului

13

se referă la un anumit bun,

infracţiunea are şi un astfel de obiect, constând în acel bun. Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă atât în forma coautoratului, cât şi în 13

Diaconescu, Horia: Infacţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, pp. 68- 72.

12

forma instigării sau a complicităţii. Subiectul pasiv : autoritatea publică, instituţia publică, instituţiile sau alte persoane juridice de drept public sau privat din al căror personal face parte funcţionarul public sau funcţionarul căreia i se dă mită. 3. Conţinutul constitutiv Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se poate realizat prin săvârşirea uneia dintre următoarele trei acţiuni alternative: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcţionar. Promisiunea se referă la avantajul pe care îl va avea funcţionarul dacă va acţiona în sensul dorit de către mituitor. În această modalitate, fapta constituie infracţiune chiar dacă funcţionarul nu acceptă promisiunea făcută. Oferirea presupune prezentarea folosului pe care funcţionarul urmează să1 primească. Şi în această modalitate, fapta constituie infracţiune chiar dacă funcţionarul nu acceptă oferta făcută. Darea de bani sau alte foloase presupune actul corelativ al primirii. Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase se realizează în modurile şi scopurile arătate în art .254 C.p., adică pentru ca funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească, ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri Fapta trebuie să fie anterioară, concomitentă sau imediat după îndeplinirea, neîndeplinirea etc. actului avut în vedere de mituitor, în caz contrar, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită. Dacă există însă oferta de mituire, nu are relevanţă că banii sau foloasele au fost date ulterior, după îndeplinirea actului. În toate cazurile, este necesar ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. mituitorul promite, oferă sau dă funcţionarului banii sau foloasele să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi să nu fie renumerată . Acţiunea constând în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase poate fi săvârşită direct sau indirect. În primul caz, acţiunea este săvârşită

13

chiar de către mituitor, iar în al doilea caz, prin intermediul unei alte persoane. Deşi persoana interpusă înfăptuieşte prin activitatea sa chiar acţiunea incriminată, totuşi această persoană răspunde în calitate de complice la infracţiunea de dare de mită, deoarece, dacă potrivit legii, autorul poate săvârşi fapta şi în mod direct, intermediarul 14, care acţionează în numele său şi cu intenţia de a-l ajuta, nu poate avea decât calitatea de complice. Infracţiunea există chiar dacă ulterior promisiunea sau oferta făcută nu este urmată de executare. Urmarea imediată constă într-o ştirbire adusă prestigiului de care se bucură funcţionarul public. Raportul de cauzalitate trebuie să existe, între activitatea infracţională şi urmarea imediată. Latura subiectivă presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei directe. Mituitorul acţionează cu un scop special, şi anume, îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia săvârşeşte actul de corupere, ori efectuarea unui act contrar respectivelor îndatoriri. Fapta constituie infracţiunea de dare de mită chiar dacă scopul nu este realizat. 4. Forme. Sancţiuni Tentativa infracţiunii nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se promite, se oferă ori se dă funcţionarului banii sau foloasele, în scopul şi în condiţiile arătate în art. 254 C.p., moment în care se produce şi urmarea periculoasă a faptei. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani ; agravantă potrivit art.7 , alin 2, din Legea 78/2000 maximul pedepsei prevăzute de art. 255 C.p. se majorează cu 2 ani; o altă agravantă prevăzuta de art. 8 indice 2 din Legea 78/2000 se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 7 ani.15 5. Confiscarea specială Potrivit alin. 5, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul 14

Alexandru Boroi Dreptul penal , Partea specială , Editura C.H. Beck, Bucureşti , 2006, p. 330. Legea nr. 78/2000, publicată în M. Of. al României nr. 219/18.05.2000 şi cu modificările ulterioare. 15

14

dării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Confiscarea are loc în temeiul art. 255 alin. 4 raportat la art. 254 alin. 3 C.p., şi nu în temeiul art. 118 lit. b) C.p„ deoarece dispoziţiile art. 255 alin. 4 raportat la art. 255 C.p. au un caracter special, derogatoriu, iar aplicarea lor este obligatorie. Confiscarea specială are loc, potrivit prevederilor alin. 4, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare . 6. Cauza specială care înlătură caracterul penal al faptei prevăzut de art. 255 C. pen. Potrivit alin. 2, din art. 255 C. pen.

fapta prevăzută nu constituie

infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Legiuitorul a consacrat o cauză specială de înlăturare a caracterul penal al faptei, care se întemeiază pe lipsa de vinovăţie a făptuitorului. Dispoziţiile art. 255 alin. 2 C.p. nu sunt aplicabile în situaţia în care iniţiativa dării de mită a aparţinut mituitorului, chiar dacă ulterior, funcţionarul care a primit mita a stăruit pe lângă cel dintâi, să-i aducă bunurile oferite". Nu există, de asemenea, constrângere şi dispoziţiile art. 255 alin. 2 C.p. nu sunt aplicabile dacă mita a fost dată din dorinţa mituitorului de a fi încadrat în muncă cu prioritate. 7. Cauza specială de nepedepsire Potrivit alin. 3, art. 255 C. pen. , mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă la o autoritate fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Cauza specială de nepedepsire este aplicabilă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele trei condiţii: a) - Mituitorul trebuie să denunţe fapta. Fapta se consideră denunţată, de exemplu, şi în cazul în care mituitorul, fiind urmărit pentru o altă infracţiune, face o declaraţie prin care aduce la cunoştinţă organului de urmărire penală fapta sa de dare de mită, precum şi fapta funcţionarului care a primit mita. Nu constituie însă o denunţare, în sensul dispoziţiilor art. 255 alin. 3 C.p., recunoaşterea făcută de făptuitor în faţa organului de urmărire penală care a constatat săvârşirea infracţiunii.

15

b) - Denunţarea trebuie făcută unei autorităţi. În lipsa unei precizări a legii, denunţarea poate fi făcută şi unei autorităţi necompetente a efectua urmărirea penală în această materie16. Desigur, într-un asemenea caz, autoritatea care a primit denunţul va sesiza de îndată organul de urmărire competent. c) - Denunţarea trebuie făcută mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat. În literatura de specialitate s-a arătat că dispoziţiile art. 255 alin. 3 C.p. au menirea de a prevenii săvârşirea infracţiunii de luare de mită prin crearea pentru cel care ar fi ispitit să ia mită a temerii că va fi denunţat. De asemenea, s-a arătat că pedepsirea mituitorului ar fi o piedică în calea descoperirii infracţiunii deoarece, dacă ar fi şi el pedepsit, nu ar îndrăzni niciodată să se plângă împotriva funcţionarului incorect, funcţionar care, în felul acesta, s-ar vedea la adăpost de răspundere penală pentru fapta săvârşită. Nesancţionarea mituitorului care denunţă fapta nu se justifică în măsura în care se justifică nesancţionarea făptuitorului care denunţă fapta în cazul altor infracţiuni (complot, nedenunţarea unor infracţiuni, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni). în acest sens, a fost exprimată opinia potrivit căreia denunţarea faptei de către mituitor ar trebui să constituie nu o cauză de nepedepsire, ci numai o cauză de reducere a pedepsei. 8. Restituirea bunurilor Potrivit prevederilor alin. 5, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 şi 3 .

16

Alexandru Boroi Dreptul penal , Partea specială , Editura C.H. Beck, Bucureşti , 2006, p. 31.

16

2 Analiza infracţiunii de dare de mită 2. 1 Considerente generale 1. În general, lucrările clasice de drept penal clasifică mituirea

17

în:

mituirea activă(darea de mita) şi mituirea pasivă (luarea de mită). Aceste denumiri,

raportate

la

dispoziţiile

legii

noastre

penale,

ni

se

par

necorespunzătoare, întrucât ele nu relevă semnificaţia reală a fiecărei fapte 18; în sensul articolului 254 C. pen.19, corupţia zisă pasivă nu este doar ,, Fapta funcţionatului care se lasă cumpărat fie pentru a îndeplini un act al funcţiei sale, fie pentru a se abţine de la el”20, atâta vreme cât, în una din modalităţile sale, iniţiativa aparţine acestuia, iar nu mituitorului. 2. În ce priveşte incriminarea mituirii, în dreptul penal există doua sisteme21: a) sistemul incriminării unilaterale, care prevede numai luarea de mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârşirea infracţiunii. R. Vouin – adept al acestui sistem, neîmpărtăşit însă de Codul penal francez – scrie că infracţiunile de corupţie activă şi pasivă sunt atât strâns legate încât ar părea normal să se incrimineze una dintre ele, iar cealaltă să fie sancţionată cu titlul de complicitate;22 17

Prin ,,mituire” se înţelege, în genere, ,,coruperea unui funcţionar prin foloase de orice fel, în vederea îndeplinirii îndatorărilor de serviciu sau a îndeplinirii unui act ilegal” (O.A. Stoica, Drept penal. Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 245) 18 L. Lambert observă, în acest sens că fapta unui funcţionar necinstit de a cere el însuşi un dar sau un folos unui particular, care nu s-ar fi gândit niciodată să-l corupă sau n-ar fi îndrăznit să o facă, este cu siguranţă un mod cu mult mai activ de a fi corupt decât simplu fapt de a accepta o ofertă sau o promisiune cu caracter corupător; or această cerere a funcţionarului , care ia astfel iniţiativa propriei sale coruperi, este totuşi socotită cerere a funcţionarului, care ia astfel iniţiativa propriei sale coruperi, este totuşi socotită corupţie,, pasivă ” în timp ce fapta particularului care a cedat la solicitările celui dintâi este socotită corupţie ,, activă „ ; V. Teodorescu, Darea şi luarea de mită, teză de doctorat , Bucureşti, 1946, p. 4. 19 Art. 254: ,, Fapta funcţionarului care direct sau indirect, pretinde or primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini , ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu , sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi” 20 R. Vouin, Precis de droit penal special, Paris , 1953, pp. 466 – 467 21 R. Vouin,. Precis de droit penal special, Paris , 1953, p. 471 22 Diaconescu, Horia: Infacţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004,pp. 89-91

17

b) sistemul incriminării bilaterale – adoptat de Codul nostru penal – care cuprinde atât darea de mită , cât şi luarea de mită, ca infracţiuni de sine-stătătoare, distincte. Observăm insă că, independent de modul în care sunt incriminate, în esenţa lor, darea şi luarea de mită sunt doua laturi ale unei fapte complexe, care – exceptând cazul în care pretinderea mitei nu este urmată de acceptarea – presupune concursul necesar a două persoane, mituitorul şi cel mituit. De aceea unii autori au văzut în darea şi luarea de mită o infracţiune bilaterală – ca o formă a pluralităţi naturale de infracţiuni - ,,în care faptul ilicit se naşte dintr-un raport bilateral, intervenit între subiecţii activi”23, dar pe care legiuitorul, din considerente de politică penală, a disociat-ă, incriminând separat cele două acte care o alcătuiesc, încât , desfăşurarea, faptei prin natura sa, este un subiect activ plural,

activitatea

fiecăruia,

cooperând

constituie

o

infracţiune

aparte

(individuală). În legătură cu cele de mai sus, este de subliniat că dacă totuşi datorită împrejuririlor în care a fost săvârşită ori absenţa evenimentului subiectiv, una dintre cele 2 fapte – darea şi luarea de mită – nu constituie infracţiune, această împrejurare nu împiedică sancţionarea celeilalte. 3. Darea de mită reprezintă un real şi grav pericol pentru relaţiile sociale referitoare la buna funcţionare a autorităţilor, instituţiilor de stat, a instituţiilor ori serviciilor publice, sau a altor unităţi, a corectitudinii funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi prin aceasta, pentru existenţa şi echilibrul societăţii democratice organizate, a ordinii de drept. Impunând şi cerând funcţionarilor şi altor salariaţi corectitudine, probitate în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, prin incriminarea dării de mită, legea penală le asigură acestora protecţia cuvenită şi necesară împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuşi 24 . 23

V. Dongoroz, Drept penal , Bucureşti, 1939, p. 477. În acelaşi sens, v. Doru Pavel, Probleme ale participaţiei penale, penale, în ,,R.R.D.” nr. 4/1978, p. 34 şi V. Manzini , Trattato di diritto penale italiano ( Tratat de drept penal italian). Vol V, Torino, 1935, p. 165. 24 Dongoroz, Vintilă; Dărân, Gheorghe; Kahane, Siegfried; Lucinescu, Dumitru; Nemeş, Aurel; Stoican, Vasile: Noul Cod penal anterior, prezentare comparativă, Ed. Politică, Bucureşti, 1968, pp. 174-177

18

În concepţia şi reglementarea legii penale române, darea de mită care este în esenţă in act de determinare a funcţionarului la luarea de mită, şi care, în condiţiile şi limitele legii poate constitui o participare la săvârşirea acesteia sub forma instigării, constituie o infracţiune distinctă. Astfel, în cazul în care luarea de mită se săvârşeşte în modalitatea primirii de bani sau alte foloase, a acceptării promisiunii unor astfel de foloase sau a nerespingerii acesteia, iniţiativa corupţiei aparţine mituitorului, a celui care dă sau oferă mită. Adeseori iniţiativa actului de corupţie este a celui care vrea să obţină serviciile favorabile ale funcţionarului, a celui care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, în schimbul acestora, fapt regăsit în realitate de zi cu zi şi prevăzut şi-n reglementările legale. Darea de mită definită ca fiind

promisiunea, oferirea sau darea de bani

sau alte foloase, în modurile şi scopurile prevăzute în art. 255 C. pen. darea de mită constituie o infracţiune în legătură cu serviciu. Între infracţiunile de luare de mită şi luare de mită, există o legătura de necontestat care a determinat susţinerea că acestea sunt corelative13. Corelaţia este legătura reciprocă între doua sau mai multe lucruri sau o relaţie în care unul dintre acestea nu poate exista fără celălalt. În această concepţie, corelativitatea celor două infracţiuni se manifestă în principal, în planul laturii obiective, întrucât acţiunilor de ,,oferire" şi ,,de dare" de bani sau alte foloase care definesc din punct de vedere al elementului material darea de mită, le corespunde la luarea de mită acţiunea de ,,primire", iar acţiunii de ,,promitere" de la prima infracţiune îi corespund ,,acceptarea" sau ,,respingerea" în cazul celei de a doua. Şi în planul laturii subiective cele doua infracţiuni sunt, în raport de corelativitate, din moment ce mituitorul urmăreşte săl determine pe cel mituit să aibă o anume conduită în legătura cu îndatorările sale de serviciu , iar acesta devine astfel, dependent de corupător. Aceasta este înţelesul, sensul pe care noţiunea de corelaţie îl are şi în dreptul penal . 13

Dongoroz, Vintilă & all, Tratat de Drept penal. Partea specială, vol 2, Ed. Academia R.R.D, Bucureşti 1975.

19

Sunt şi păreri diferite, care susţin că legăturile strânse care există indiscutabil între infracţiunile de luare şi dare de mită nu sunt însă de natură să determine un raport de corelaţie între ele, din moment ce, în unele din modalităţile de săvârşire a elementului material al laturi obiective, una poate exista fără cealaltă. Astfel în oricare dintre modalităţile normative de săvârşire a elementului material al laturii obiective - promisiunea, oferirea sau darea de mită sau alte foloase - infracţiunile de dare de mită poate fi săvârşită fără existenţa celei de luare de mită, legea necerând ca funcţionarul să le primească ori să accepte sau să nu respingă promisiunea lor. Şi infracţiunea de luare de mită - în modalitatea de săvârşire a elementului material al laturi obiective prin acţiunea de pretindere - are o existenţă independentă de atitudini, conduita celei căruia i se adresează , cererea de a da bani sau alte foloase- infracţiunea de dare de mită poate fi săvârşită fără existenţa celei de luare de mită, legea necerând ca funcţiunarul să le primească ori să accepte sau să nu respingă promisiunea lor. Şi infracţiunea de luare de mită - în modalitate de săvârşire a elementului material al laturii obiective prin acţiunea de pretindere - are o existenţă independentă de atitudinea, conduita celui căruia i se adresează cererea de a da bani sau alte foloase şi deci, implicit de dare de mită. Or, corelativitatea celor doua infracţiuni nu poate fi concepută şi acceptată parţial numai în anumite modalităţi normative sau faptice de săvârşire a elementului material al laturi obiective. Iniţiativa de corupere aparţine de regula mituitorului care promite, oferă sau dă banii sau alte foloase, dar şi funcţionarului poate pretinde astfel încât este discutabilă catalogarea generală, că luarea de mită reprezintă corupţia pasivă iar a celei de dare de mită, corupţia activă 26, astfel reeşind că infracţiunea de dare de mită este mai grav decât luarea de mită. Legea penală română nu a împărtăşit această opinie şi considerând că infracţiunea de dare de mită este mai puţin gravă decât aceea de luare de mită şi a stabilit un regim sancţionator diferenţiat, mai blând pentru prima. 26

V. Dongoroz , S. Kahane , I. Oancea , I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai , R. Stănoiu , Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969, p. 9

20

2.2

Obiectivul infracţiunii

Incriminarea distinctă a dării de mită este menită, să descurajeze ce cei care încearcă să-şi promoveze interesele prin coruperea funcţionarilor contribuind la reducerea corupţiei. 2.2.1 .Obiectul juridic special Îl constituie acele relaţiile sociale necesare

bunei

desfăşurări şi

funcţionării a organelor, organismelor statului, instituţiilor publice sau alte unităţi, o comportarea corectă a funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, împotriva faptelor de corupere a acestora. 2.2..2 Obiectul material Ca şi în cazul infracţiunii de luare de mită darea de mită este lipsită de obiect material. Banii sau alte foloase promise, oferite sau date de către mituitor funcţionarului sunt mijloace prin care se săvârşeşte infracţiunea de dare de mită şi nu obiectul material al acesteia.

2.3. Subiecţii infracţiunii 2.3.1. Subiectul activ Întrucât, în reglementarea legii penale române, luarea şi darea de mită sunt infracţiuni distincte, mituitorul subiect activ are întotdeauna calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită şi nu de instigator sau complice la infracţiunea de luare de mită şi poate fi săvârşită de către o persoană sau de către mai multe persoane în participaţie ocazională (coautorat, instigare sau complicitate ), direct sau indirect, cu condiţia să aibă capacitatea de a răspunde penal. În practica judiciară s-a reţinut că prin decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Departamentul Naţional Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1627/2004 a

21

Tribunalului Bucureşti şi deciziei nr. 246/2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus ca inculpaţii

27

P.D., V.V. şi V.D. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare

(în regim de detenţie ) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin(1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. S-a reţinut că inculpaţii au oferit unui procuror militar suma de 100.000 de euro, pentru a-l determina să nu verifice toate legăturile comerciale ale S.C. ,, Tracorom ”S.R.L. cu diverşi agenţi economici implicaţi în tranzacţii cu produse petroliere, pentru a tergiversa verificările efectuate şi a dispune o soluţie favorabilă acestora. În conformitate cu prevederile art. 255 alin.(1) C. pen. , raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., infracţiunea de dare de mită la fel ca şi aceea de luare de mită, poate fi săvârşită ,,direct sau indirect". Prevăzând , prin derogare de la dispoziţiile art. 24 C. pen. , că acţiunea care defineşte elementul material al laturi obiective a infracţiunii de dare de mită promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase - poate fi săvârşită atât direct, nemijlocit cât şi indirect, mijlocit, mediat prin intermediul unei (unor) persoane interpuse, legea penala a asimilat aceste doua modalităţi normative, alternative, stabilind astfel pentru fiecare dintre acestea, calitatea de autor al infracţiunii. Deci are calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită, atât acela care promite, oferă sau dă „direct” funcţionarului bani sau alte foloase cât şi acela care realizează aceasta „indirect”, prin intermediul unei (unor) persoane interpuse. Calitate de autor - al infracţiunii de luare de mită sau a celei de dare de mită - exclude posibilitatea de a fi considerat participant, instigator sau complice la cealaltă infracţiune 28. Există şi puncte de vedere opuse, dat fiind, stabilirea poziţiei, situaţiei juridice şi calităţii persoanei care a intermediat darea de mită. Unii considerat şi susţinut că intermediarul (instigatorul, complicele), persoană interpusă - care promite, oferă sau dă banii ori alte foloase funcţionarului - este coautor al infracţiunii de dare de mită, alături de cel care 27

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005 , publicată www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3. 28 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, pp. 6869

22

săvârşeşte această prin mijlocirea sa. Din moment ce a promis, oferit sau dat bani sau alte foloase, chiar dacă a acţionat în numele altei persoane, intermediarul dintre acestea şi funcţionar, are calitatea de autor, el săvârşind nemijlocit acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de dare de mită. 29 Alţii au considerat dimpotrivă că participantul, în situaţia dată, are calitatea de complice la infracţiunea de dare de mită. 30 Deşi prin acţiunea sa intermediarul săvârşeşte nemijlocit elementul material al laturi obiective a infracţiunii de dare de mită - promisiunea, oferirea sau darea banilor ori a altor foloase - prin voinţa expresivă a legii concretizată prin prevederea ,,direct sau indirect" derogatorie de la reglementarea generală, ea este caracterizată ca un act de complicitate (intermediarul îl ajută pe acesta sa săvârşească infracţiunea de dare de mită promiţând, oferind sau dând bani ori alte bunuri în numele şi pentru mituitor el acţionând în calitate de complice). De reţinut este faptul că infracţiunea de darea de mită, indirectă prin intermediar, constituie infracţiune numai dacă promiterea, oferirea sau darea banilor or a altor foloase au ajuns la cunoştinţa funcţionarului a cărui mituire se încearcă. Dacă ele s-au opri la intermediar nu există infracţiune de darea de mită, şi pe cale de consecinţă acţiunea acestuia nu poate constitui un act de complicitate la aceasta. Speţă : P.M. află că un cunoscut al său este cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de furt, merge la acesta şi îi spune că îi este prieten de familie cu procurorul care îl cercetează şi că în schimbul unei sume de 1000 de Ron îi v-a rezolva cu procurorul să nu fie trimis în judecată. Cunoscutul îi remite suma pe care P.M. o i-a şi o cheltuieşte în interes personal (P.M nu îl cunoştea pe procuror), nu-şi duce la îndeplinire promisiunea. Fiind sesizată fapta sa, în timpul cercetărilor oferă unui alt procuror care îl ancheta jumătate din această sumă pentru a nu fi trimis în judecată, însă este refuzat. P.M a comis infracţiunile de: 29

Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, pp. 7072 30 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, pp 7375

23

Trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin 1 C. pen. , constând în aceea că a pretins şi primit suma de 1000 de Ron afirmând că-l cunoaşte pe procurorul care a efectuat cercetarea şi că, prin influenţă pe care o are asupra acestuia că a pretins prieten de familie, va rezolva netrimiterea în judecată a cunoscutului său. Dare de mită prevăzută art. 255 alin 1 C. pen., prin aceea că a oferit bani procurorului pentru că aceasta să nu-l trimită în judecată pentru infracţiunea anterior săvârşită. Prezintă indiscutabil interes atât teoretic cât şi practic, determinarea încadrării juridice a faptei intermediarului de a ajuta pe mituitor să dea mită, iar pe funcţionarul corupt să ia mită - complicitatea la ambele infracţiuni sau numai la una dintre acestea, ocazionând formularea unor opţiuni doctrinare şi soluţii jurisprudenţiale diferite. În doctrina juridică, situaţia juridică a intermediarului la infracţiunilor de luare şi dare de mită

a conturat opinia conform căreia activitatea acesteia

constituie participaţie penală ocaziţională sub forma complicităţii numai la una dintre cele doua infracţiuni. Infracţiunile de darea şi luarea de mită au fost considerate ca fiind două infracţiuni conjugate, bilaterale, disociate în care deşi - activitatea intermediarului - prin natura acestora şi forţa lucrurilor - creează înlesnire, ajutare la săvârşirea amândurora, constituie o complicitate unică, adiacentă numai uneia dintre ele. Codul penal a disociat - incriminându-le distinct - cele doua infracţiuni conjugate, bilaterale (in parte), care determină o pluralitate naturală de infractori, nu poate şi nu trebuie să influenţeze structura raportului juridic infracţional şi complicitatea unică ce ar fi caracterizat cooperarea intermediarului la acţiunile conjugate, în cazul în care acestea ar fi fost incriminate împreună constituind o singură infracţiune. Complicitatea rămâne tot unică şi în cazul în care cele două acţiuni conjugate au fost disociate şi incrimitate separat. Dacă nu s-ar accepta această soluţie şi întrucât cel care da ajutor mituitorului întotdeauna şi indirect îl ajută şi pe mituit şi invers, ar însemna că în toate cazurile, participantul secundar să i se reţină complicitatea atât la dare cât şi la luare de mită şi să i se aplice două pedepse, în timp ce autorii acestor ar fi traşi

24

la răspundere pentru o singură infracţiune, ceea ce ar fi un act de inechitate şi inconsecvenţă. La susţinerea acestui punct de vedere, s-a argumentat că prin natura lucrurilor cel care da mită prin însuşi acest fapt, înlesneşte luarea de mită, iar cel care ia mită înlesneşte darea acesteia, fără ca aceştia să devină şi participanţi sub forma complicităţii la infracţiunea săvârşită de către celălalt. Participarea acestora la săvârşirea comisă de celălalt a infracţiunii corelative (legătura reciprocă) se absoarbe în infracţiunea comisă de către fiecare dintre ei în calitate de autor. Şi dacă , raportul de corelaţie dintre cele două infracţiuni, face ca acest ajutor, implicit, sa nu poată fi caracterizat, definit şi ca o complicitate, aceasta soluţie se impune nu numai pentru autorii acestora ci şi pentru toţi ceilalţi participanţi la săvârşirea lor, ale căror acţiuni conjugate reprezintă o singură infracţiune cu o singură încadrare juridică. Susţinătorii acestei teorii, au considerat că dacă elementele obiective invocate nu sunt suficient de concludente apelând la elementul subiectiv, afirmându-se că soluţia este data de voinţa intermediarului de a ajuta pe unul sau pe celalalt dintre autorii celor doua infracţiuni corelative, dacă intermediarul a urmărit sau ajutat pe autorii ambelor infracţiuni se va reţine complicitatea la infracţiunea sancţionată cu pedeapsa cea mai mare, iar dacă acesta a acţionat cu intenţie - directă sau indirectă - şi el va răspunde pentru complicitate la infracţiunea la care a participat cu intenţie directă.31 Acest puntul de vedere înfăţişat a pornit de la considerarea luării şi dării de mită ca fiind infraţiuni corelative, bilaterale şi conjugate, aprecieri pe care s-a întemeiat esenţial argumentarea acestuia. De regulă, infracţiunile pot fi săvârşite de către o singura persoană, ele fiind considerate unilaterale, singulare, dar există însă şi infracţiuni a căror săvârşire nu este posibilă decât cu participarea a doua sau mia multe persoane, situaţie în care avem o pluralitate naturală de subiecţi activi, cooperarea acestora fiind impusă nu de voinţa lor ci de însăşi natura infracţiunii. Pluralitatea de subiecţi activi este indispensabilă pentru existenţa infracţiunii, este una necesară, 31

Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, p. 80

25

determinând existenţa unor infracţiuni denumite, după caz, colective sau bilaterale.32 Din practica judiciară

33

prin sentinţa penală nr. 107/2003 a

Tribunalului Bucureşti , definitivă prin decizia nr. 1078 din 10 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, au fost condamnaţi inculpaţii V.C, V.G şi V.M. la pedepse de 3 ani închisoare, 4 închisoare şi, respectiv, 2 ani închisoare, cu suspendarea executării acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită. În ziua de 27 februarie 2004 , cu prilejul efectuării cercetărilor într-o cauză penală, având ca obiect consumul şi traficul de droguri, inculpatul V. C. a promis iar, ulterior, concubina sa, V.M. şi fratele său, V.G, au oferit procurorului şi poliţiştilor suma de 5.000 $ şi cantitatea de aproximativ 400-500 grame bijuterii de aur, pentru că inculpatul V. C. să nu fie arestat. Infracţiunile colective la înglobează şi pe cele bilaterale. Infracţiunile bilaterale prevăzute de legea penală presupun necesarmente unitatea de faptă şi cooperarea la săvârşirea acesteia în calitate de autori a două persoane, deci o pluralitate de subiecţi activi nemijlociţi. Fără îndoială că in cazul infracţiunilor bilaterale, ajutorul dat pentru săvârşirea infracţiunii constituie o complicitate unică şi nu doua complicităţi distincte cu privire la ambii subiecţi activi (autor) .Indiferent dacă participantul, complice, a înţeles că ajute pe unul sau pe amândoi autorii infracţiunii bilaterale, activitatea să se înscrie în unitatea infracţiunii săvârşite, constituind o complicitate unică. Soluţia vine de la reglementarea legii penale unde participaţia penala se referă la fapte nu la făptuitori

34

astfel încât dacă infraţiunea bilaterală este unică,

atunci şi ajutorul dat autorilor acesteia este indiscutabil o complicitate unică. În aceste condiţii extinderea acestei soluţii şi la infracţiunile de luare de mită şi darea de mită, aşa-zisele infracţiuni bilaterale disociate - incriminate separate - cu argumentarea că dacă legea a procedat astfel cu două acţiuni 32

Dongoroz, Vintilă: Drept penal, reeditarea ediţiei din 1939 de Asociaţia română de ştiinţe penale, Bucurşti, 2000, p. 167-257; 382-383. 33 Decizia nr. 1078 din 10 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei publicată www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3 34 Art. 23 C.pen. : ,,Participanţii sunt persoane care contrinuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penlă în calitate de autori, instigatori sau complici.”

26

conjugate, care prezintă o pluralitate naturala de infractori, nu poate şi nu trebuie să influeţeze structura reala a raportului juridic infracţional. Complicitatea unică ce ar caracteriza cooperarea la acţiunile conjugate, în cazul în care ele au fost incriminate împreuna, constituind o singură infracţiune, rămâne tot unică şi atunci când ele au fost disociate şi incriminate distinct aşa că nu ni se pare convingătoare şi justificată. În primul rând pentru că nu credeam că se poate vorbi în condiţiile reglementărilor legii penale - despre infracţiuni bilaterale disociate - descompuse. Din moment ce legea penală disociază incriminând separate fapte care anterior constituiau infracţiuni bilaterale nu se mai poate vorbi despre existenţa acestora. Prin disocierea şi incriminarea distinctă a acestor fapte, legea a pus capăt existenţei infracţiunii bilaterale care încetează de a mai fi din moment ce nu mai este prezentă una dintre condiţiile esenţiale pentru aceasta, anume faptă prevăzută de legea penală. Punând capăt infracţiunii bilaterale pe care o dezmembrează creând în locul acesteia alte distincte, disocierea nu poate fi folosită logic, ca modalitate de existenţă a ei. Aceasta este

sensul susţinerilor profesorului Vintilă Dongoroz când

afirmă că: ,,În infracţiunile bilaterale, spre deosebire de restul infracţiunilor colective, activitatea firească din cele două părţi poate fi incriminată separat , de aceea, în foarte multe legiuiri întâlnim unele infracţiuni bilaterale prevăzute în forma descompusă a două infracţiuni individuale (exemplu: darea şi luarea de mită care sunt incriminarea , în foarte multe coduri , separate)"35. Dat fiind faptul că legea penală română - art. 254-255 C. pen. - a incriminat indiscutabil, distinct, luarea şi darea de mită şi după ştiinţa noastră nimeni nu a constata încă faptul că există doua infracţiuni distincte, una de luare si cealaltă de dare de mită, cea ce este de natură să împiedice catalogarea lor ca infracţiuni bilaterale şi să pună în serioasă dificultate susţinerea că, din acest considerent, ajutorul dat la săvârşirea amândurora, constituie o coplicitate unică. Infracţiunile de luare şi dare de mită ca nu pot fi considerate nici conjugate în înţelesul şi cu semnificaţia ce s-a încercat a se da acestei aprecieri. 35

Dongoroz, Vintilă: Drept penal, reeditarea ediţiei din 1939 de Asociaţia română de ştiinţe penale, Bucurşti, 2000, p.382.

27

Avem o accepţiunea generală a termenului conjugat în sens figurativ - şi aceasta ne interesează şi nu cel gramatic - înseamnă (a se uni), îmbinarea (a se încrucişa), împletirea a ceva, în absenţa unei alte definiri dată lui de legea penală, atunci ea se impune şi în cercetarea şi rezolvarea raportului dintre infracţiunile de luare şi dare de mită. Şi dacă a se conjuga înseamnă a se împreuna, a se uni, a se lega strâns pentru a forma un tot şi daca legea penală a inriminat luarea şi darea de mită , atunci credem că ele nu pot fi definite ca fiind doua infracţiuni conjugate cu semnificaţia ce s-a dat acestei categorii 36. În cadrul infracţiunilor de luare şi dare de mită, faptele care caracterizează şi definesc elementul material al laturii obiective al uneia, constituie implicit , prin natura lor un ajutor, o înlesnire pentru săvârşirea celeilalte, fără ca autorii lor să devină şi participanţi, complici la aceasta. Luarea şi darea de mită sunt infracţiuni distincte incriminate separat, de sine stătătoare , care în reglementarea legii penale române . Prin voinţa şi prevederea expresivă a legi, luare şi darea de mită sunt incriminate separat constituind infracţiuni distincte constituie şi întregesc conceptul, noţiunea penală de corupţie, care fiecare absoarbe în conţinutul ei prin forţa lucrurilor, actele de participare la săvârşirea celeilalte fără a fi însă prin aceasta, conjugate. O asemenea reglementare legată nu există însă şi în cazul participaţiei ocazionale sub forma instigări sau complicităţii, astfel încât extinderea raţionamentului analogic nu ni se pare justificată . Nici elementul subiectiv la care s-a recurs - sesizându-se şubrezenia argumentelor desprinse din latura obiectivă - nu consolidează şi nu face mai puţin vulnerabilă soluţia la care s-a ajuns. Soluţia complicităţii unice la infracţiunea cea mai gravă, propusă în ipoteza în care participantul a urmărit să de-a ajutor autorilor ambelor infracţiuni luarea şi darea de mită - a fost considerată justificată, întrucât ea este principal 36

Dicţionarul explicativ al limbi române citat , p. 212; Mic dicţionar enciclopedic citat, p. 425

28

aplicabilă şi admisă în toate cazurile de unitate infracţională în care se contopesc activităţi distincte ce ar putea primi sancţiuni distincte, cum este cazul infracţiunii continuate în care unele fapte săvârşite constituie infracţiunea tip, iar altele forme calificate ale acesteia.37 S-a trecut mult prea uşor peste faptul că, pe de o parte, soluţia propusă este principal aplicabilă numai în cazurile de unitate infracţională iar pe de altă parte, luare şi darea de mită constituie două infracţiuni distincte. Luăm ca ipoteza că participantul a urmărit să dea ajutor numai autorului uneia dintre cele doua infracţiuni (intenţie directă), dar şi-a dat seama şi a acceptat ca prin fapta sa să ajute şi pe autorul celeilalte infracţiuni (intenţie indirectă), acţionând din acest punct de vedere cu o poziţie subiectivă distinctă, complicitatea unică a fost reţinută pentru activitatea săvârşită cu intenţie directă. Înlăturarea inechităţii care s-ar crea participantului, care ar urma sa fie pedepsit pentru complicitate, atât la luarea cât si la darea de mită, în timp ce autorii acestora, numai pentru una dintre ele ar fii inechitabil, justificând soluţia propusă.38 Dacă legea a înţeles să facă din luare şi dare de mită două infracţiuni distincte fiecare dintre ele reprezintă o unitate infracţională distinctă de care sunt legate actele de participaţie ocaziţională ale fiecăreia. Intermediarul prin acte de participaţie înlesneşte sau ajută la săvârşirea atât a unei cât şi a celeilalte infracţiuni şi dacă acţionând şi-a dat seama de acest rezultat pe care l-a urmărit s-au la acceptat, el săvârşeşte două dificultăţi diferite, la două infracţiuni - luarea şi darea de mită - care fiind realizate prin aceeaşi faptă se află în concurs formal (ideal). Este riscul răspunderii penale la care şi l-a asumat participantul din momentul în care, cu intenţie - directă sau indirectă - acţionând a ajutat, înlesnit săvârşirea atât a infracţiuni de luare de mită cât şi darea de mită 39. În caz contrar s-ar nesocoti realitatea faptică şi anume că, prin acţiunea sa, complicele a înlesnit, ajutat şi participant la săvârşirea ambelor infracţiuni, cât şi 37

Pavel, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de Drept” nr. 4/1978.

. 38

Pavel, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de Drept” nr. 4/1978. C. cas. Fr., decizie din 11 iunie 1956, citată de L. Lambert, Traite de droit penal special, Paris, 1968, p. 971 39

29

prevederile legii. Aplicarea legii nu poate fi obstaculată, înlăturată pentru o presupusă şi după părerea noastră inexistentă inechitate, la care ar fi supus în raport cu autorii , complicele, la săvârşirea infracţiunilor de luare şi dare de mită, fără riscul inadmisibil de a adăuga la lege şi de a subordona supremaţia acesteia, oportunităţii. Actuala Legea penală, activă, trebuie respectată chiar dacă este / sau nu dreaptă şi echitabilă. Dacă ea devine nedreaptă ori neechitabilă trebuie abrogată sau modificată, în niciun caz ignorată, nesocotită . Se regăseşte in aceleaşi coordonate şi în calitatea de instigator care, prin acţiuni distincte, cu intenţie, determină atât pe funcţionar cât şi pe mituitor să săvârşească infracţiunile de luare şi respectiv dare de mită. Este greu de de argumentat şi susţinut, că într-o asemenea ipoteză ne-am afla în prezenţa unei instigări unice . În cazul în care, instigatorul l-a determinat pe autor să săvârşească infracţiunea prin intermediul său, executând apoi acte de ajutare, de înlesnire, el va răspunde penal, numai pentru instigare, formă principală de participaţie, care absoarbe complicitatea . Dacă instigatorul a realizat asemenea activităţi cu privire la luarea şi darea de mită, el va răspunde pentru instigare la ambele infracţiuni. 2.3.2 . Subiectul pasiv Potrivit art. 255 C. pen., raportat la art. 254 C. pen., astfel cum au modificate prin prevederile art. 8 din Legea nr. 78/2000 , subiect pasiv principal al infracţiunii îl reprezintă autoritatea, organul, instituţia de stat, unitatea, persoana juridică, societatea comercială, compania şi societatea naţională, regia autonomă, orice agent economic în al cărui serviciu este şi acţionează funcţionarul a cărui corupere se încearcă sau se realizează. Infracţiunea poate avea şi un subiect pasiv secundar constituit de funcţionarul sau funcţionarul publica cărui corupere s-a încercat fără a se reuşi însă. Potrivit art.147 din Codul penal, prin funcţionar public se înţelege orice

30

persoană care exercită permanent, cu orice titlu, indiferent cum a fost investit, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele care se referă art.145 C. pen., respectiv în cadrul unei autorităţi publice, instituţie sau alte persoane de interes public. În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) Din Legea nr. 78/2000, fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute în alin. (1) - care potrivit legii au atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor - sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărui maxim se majorează cu 2 ani. Subiectul pasiv secundar în această modalitate agravată a infracţiunii de dare de mită, este constituit de către un funcţionar care are atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, ori de control. Întrebuiţarea în redactarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - a unor termeni şi formulări diferite ,,faţă de una dintre persoanele prevăzute în alin. (1)" şi ,, sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control", a fost determinată exclusiv de dorinţa legiuitorului de a evita unele repetări supărătoare, fără a produce vreo modificare în ceea ce priveşte subiectul pasiv secundar al infracţiunii care trebuie să aibă calitatea de funcţionar, căruia îi revin anumite competenţe. Aceasta rezultă neîndoios din redactarea prevederilor art. 255 C. pen., care în această privinţă nu a suferit modificări prin prevederile art. 7 din Legea nr. 78/2000. Potrivit prevederilor art. 81 din Legea nr. 78/2000 introdus prin art. 1 Pt. 6 Cartea II Titlul I din Legea nr. 161/2003 - dispoziţiile art . 255 C. pen., se aplică şi: a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori acelor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România are parte; b) membrilor adunărilor parlamentare ale organismelor internaţionale la care România este parte;

31

c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul Comunităţii Europene; d) persoanelor care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestora; e) funcţionarilor unui stat străin; f) funcţionarilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin. Aşadar, pentru considerente deja expuse în cadrul infracţiunii de luare de mită pot fi un subiect pasiv principal al dării de mită şi organizaţiile publice internaţionale la care România este parte sau un stat străin, iar secundar funcţionarii ori salariaţii acestora.

2.4 . Situaţia premisă În structura juridică a infracţiunilor de dare de mită, în conformitate cu prevederile art. 255 C. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 8 din Legea nr. 78/2000, situaţia premisă constă în preexistenţa unui serviciu funcţionând ca o autoritate, instituţie sau organe de stat, societate comercială, companie ori societate naţională, regie autonomă precum şi orice alt agent economic, persoană juridică şi care are competenţa de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc săvârşirea ei. Structurile, instituţiile, serviciile, autorităţile organizaţiilor publice internaţionale la care România este parte sau ale unui stat străin constituie în conformitate cu prevederile art. 81 din Legea nr. 78/2000 situaţia premisă a infracţiunii de dare de mită. În cadrul serviciului a cărui existenţă constituie situaţia premisă necesară existenţei infracţiunii îşi desfăşoară activitatea funcţionarul care constituie subiectul pasiv secundar al acesteia. Situaţia premisă se răsfrânge asupra subiectului pasiv secundar, conferindu-i anumite competenţe, îndatoriri de

32

serviciu de care este strâns legat existenţa infracţiunii.

1.5. Conţinutul constitutiv 2.5.1 Latura obiectivă 2.5.1.1 Elementul material A. Noţiune Constă într-o acţiune de corupere prin promisiunea oferirea sau darea de bani ori alte foloase a funcţionarului care poate fi realizată

în modurile şi

scopurile prevăzute în art. 255 C. pen. , infracţiunea de dare de mită fiind esenţialmente şi exclusiv comisivă. Promisiunea constă în făgăduiala pe care făptuitorul o face funcţionarului cu privire la banii pe care-i va primi sau folosul pe care-l va obţine în viitor - întrun termen determinat sau nedeterminat - dacă va acţiona în scopurile prevăzute de art. 255 C. pen.40 Prin ,,promisiunea” se înţelege obligaţia 41 pe care o persoană şi-o ia faţă de un funcţionar public sau funcţionar de a-i remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase dacă va acţiona sau nu va acţiona în sensul dorit de acea persoană. Speţă comentată: D.H. se prezintă la paznicul unui depozit al unei firme şi îi cere să-l lase să sustragă unele bunuri, promiţându-i în schimb suma de 50 de Ron. Paznicul este de acord şi se înţeleg ca sustragerea să aibă loc a doua zi, în jurul orelor 2300. În noaptea următoare D.H. vine cu un camion, paznicul îi deschide poarta depozitului , intră în depozit şi de aici D.H. încarcă mai multe bunuri in camion. În tot timpul încărcări bunurilor paznicul a stat în aproprierea asigurând paza operaţiuni. La plecarea din depozit cu bunurile sustrase D.H. îi dă paznicului suma de 50 de Ron promisă.( paznicul avea avizul poliţiei pentru desfăşurarea activităţi de pază). Paznicul a săvârşit următoarele infracţiuni: 40 41

Dobrinoiu, Vintilă: Corupţia în Dreptul Penal Rpmân, Ed. Atlas Lex., Bucureşti, 1995, p. 94. Dreptul penal, Partea specială, Editura Continent XXI, Bucureşti 1996, p. 345

33

Luarea de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., comisă încă din momentul în care a acceptat promisiunea sumei de bani care nu i se cuvenea pentru a nu-şi îndeplini îndatorirea de paza a bunurilor din depozit, el având calitatea de funcţionar conform art. 147 alin 2 C. pen., respectiv fiind o persoană care exercita o însărcinarea retribuită (de pază) în serviciu persoanei juridice (firmei) la care era angajat. Complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la 208 alin. 1, art. 209 lit. a şi g C. pen., pentru că a ajutat (asigurându-i paza) pe D.H., timp ce aceasta sustrăgea bunurile, iar sustragerea se săvârşea în timpul nopţii. D.H. a săvârşit următoarele infracţiuni: Darea de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C. pen., comisă în momentul care a promis paznicul suma de bani pentru ca aceasta să nu-şi îndeplinească corect atribuţiile de paza a bunurilor pe care le dorea să le sustragă; Furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 lit. a şi g C. pen., constând în sustragerea acelor bunuri pe timpul nopţii şi fiind ajutat în această acţiune de către paznic prin asigurarea pazei, pentru a nu fi descoperit în activitatea infracţională pe care o săvârşea. Acţiunea poate fii făcută verbal sau scris, poate fi expresă sau implicită, aluzivă şi fiind un act unilateral al mituitorului este independentă de atitudinea funcţionarului de a accepta sau nu.42 Acţiune de corupere prin promisiune a unui, funcţionar, trebuie să ajungă la cunoştinţa acestuia, fără a se cere însă ca cel căruia îi este adresată să înţeleagă pe deplin despre ce este vorba. Altfel vinovăţia acelui care promite să fie înlăturată pentru că funcţionarul este ,,greu de cap" şi nu pricepe ce i se oferă şi cere, ori ,,nu-şi crede urechilor" promisiunea (existenţa infracţiunii) făcută este dependentă de înţelegerea şi receptivitatea funcţionarului. În această modalitate, existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii, nu impune ca promisiunea să se refere la sume de bani sau alte foloase precis determinate cantitativ sau calitativ. Dar ea trebuie să fie serioasă, să 42

Manzini, V.: Trattato de dirito penale Italiano (Tratat de drept penal italian), vol. V, Torino, 1935

34

nu fie vagă sau imposibil de realizat. Acţiunea de corupere prin oferirea, constă în acţiunea mituitorului de a propune funcţionarului să-i dea bani ori alte foloase, însoţită de prezentarea acestor sau de punerea lor la dispoziţia acestuia dacă va acţiona în scopurile prevăzute, a doua modalitatea de săvârşire a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de dare de mită. La fel ca şi la promisiune, oferta trebuie să fie precisă, înţeleasă, realistă şi să ajungă la cunoştinţa funcţionarului indiferent de modurile în care este realizată. Prin „oferire” se înţelege a prezenta, a arăta, a etala ori a înfăţişa bani sau alte foloase funcţionarului pe care acesta urmează să le primească pentru îndeplinirea ,neîndeplinirea actului ce intră în atribuţiunile sale de serviciu. Oferta trebuie să fie precisă, să se concretizeze într-o acţiunea efectivă, reală să pornească din iniţiativa mituitorului. Faţă de prima modalitate are un aspect în plus constând în faptul că, ea poate fi precedată de promisiune însă într-un asemenea caz infracţiunea se consumă în momentul formulării acesteia. Ca şi în aceea a promisiunii, pentru existenţa elementului material al laturi obiective a infracţiunii în această modalitate, nu este necesar ca oferta mituitorului să fie acceptată de către funcţionar. Refuzul funcţionarului de a accepta oferta este lipsit de relevanţă pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, neconstituind o componenţă a acesteia. De regulă oferta porneşte din iniţiativa mituitorului, este voluntară şi spontană, modalitate normativă a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de dare de mit nu este condiţionată de faptul că iniţiativa să aparţinut mituitorului, sau ca acesta să fi fost spontană, să fi fost voluntară, legea nu impune în mod special acestea. Legea prevede că, dacă mituitorul a oferit funcţionarului bani sau alte foloase în situaţiile prevăzute de art . 255 alin. (2) sau art. 46 C. pen., fapta sa nu va constitui infracţiunea de dare de mită, dar aceasta este o condiţie specială impusă numai acestei modalităţi de realizare a elementului material al laturii obiective.

35

Oferta presupune prezentarea, arătarea banilor sau a altor foloase pe care funcţionarul urmează să le primească în schimbul serviciilor sale şi acesta o deosebeşte esenţial de promisiune, care este şi rămâne o simplă făgăduială făcută în acest sens, promisiunea fiind absorbită de aceasta43, cele două activităţi suprapunându-se, fiind simultane. În art. 254 C. pen. au fost prevăzute distinct, ca modalităţi de săvârşire a elementului material al laturii obiective, acceptarea sau nerespingerea numai a promisiunii de bani sau alte foloase, nu şi a ofertei. Deoarece acceptând sau nerespingând oferta de bani sau alte foloase, funcţionarul a acceptat / respins implicit promisiunea lor, conţinute în însăşi oferta făcută, astfel încât el a săvârşit infracţiunea de mită. Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită nu are relevanţă dacă funcţionarul a acceptat sau respins oferta făcută, legea incriminând încercarea de corupere, de mituire ‚în acest mod a acestuia. Acceptarea ofertei nu înseamnă, aşa cum s-a susţinut, şi primirea de către funcţionar a banilor sau altor foloase aceasta din urmă putând fi realizată sau nu, fără a mai influenţa existenţa infracţiunilor de dare de mită. Speţă: B.G. promite executorului judecătoresc o sumă de 500 de Ron pentru a-i executa urgent sentinţa judecătorească (definitivă şi executorie) de evacuare a unei persoane dintr-un imobil. Executorul este deacord , însă nu vrea să primească banii decât după executare. B.G. a săvârşit infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C. pen., prin oferirea de bani executorului judecătoresc în scopul că acesta să îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (executarea mai urgentă a sentinţei). Executorul judecătoresc a săvârşit infracţiunile de: Luare de mită prevăzută de art. 254 alin 1 C. pen., prin acceptarea promisiuni de bani pentru a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. Această infracţiune s-a consumat încă din momentul acceptări iniţiale promisiune, nefiind relevant că bani s-au predat efectiv doar după executarea 43

Dreptul penal , Partea specială , Editura Continent XXI , Bucureşti 1996 , p. 345

36

evacuării. Nu s-a săvârşit infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., chiar dacă bani s-au primit după îndeplinirea actului, tocmai pentru argumentul mai sus arătat – existenţa unei acceptări anterioare a sumei promise sustragerea ori distrugerea de înscrisul prevăzute de art. 242 alin. 1 şi 3 C. pen., prin acţiunea executorului de distrugere a dosarului de executare civilă executorul fiind un funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu. A treia modalitate de corupere a mituitorului este ,,darea”, însemnând acţiunea de predare efectivă, înmânarea, punerea la dispoziţia funcţionarului a banilor sau altor foloase necuvenite, care le înglobează pe celelalte modalităţii. Prin ,,darea” de bani sau alte foloase se înţelege, acţiunea mituitorului de a înmâna, a preda celui mituit aceste valori: ea implică în mod necesar acţiunea corelativă acelui mituit de a le primi. Este indiferent dacă bani sau folosul au fost daţi din proprie iniţiativă sau cedând solicitărilor funcţionarului. Pentru existenţa infracţiuni este suficientă activitatea de transmitere a banilor, valorilor sau altor foloase, fără a fi necesară şi îndeplinirea actului pentru care s-a dat mita. Este nerelevantă împrejurarea că mituirea nu a reuşit, adică nu l-a determinat pe funcţionar să ia mită, întrucât infracţiunea se consumă odată cu predarea, înmânarea avantajului material.44 Realizate direct sau indirect a promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase – modalităţi alternative de săvârşire a elementului material al laturi obiective a infracţiunii – pot fi, prin intermediar. Acceptarea sau nu, de către funcţionar a promisiunii, primirea banilor sau a altor foloase prin intermediar este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii de dare de mită, respectând condiţiile să fie reală şi să ajungă. Speţă: P.M. află că un cunoscut al său este cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de furt, merge la acesta şi îi spune că îi este prieten de familie cu procurorul care îl cercetează şi că în schimbul unei sume de 1000 de Ron îi v-a rezolva cu procurorul să nu fie trimis în judecată. Cunoscutul îi remite suma pe care P.M. o i-a şi o cheltuieşte în interes personal (P.M nu îl cunoştea pe 44

Dreptul penal , Partea specială , Editura Continent XXI , Bucureşti 1996 , p. 346

37

procuror), nu-şi duce la îndeplinire promisiunea. Fiind sesizată fapta sa, în timpul cercetărilor oferă unui alt procuror care îl ancheta jumătate din această sumă pentru a nu fi trimis în judecată, însă este refuzat. P.M a comis infracţiunile de: Trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin 1 C. pen., constând în aceea că a pretins şi primit suma de 1000 de Ron afirmând că-l cunoaşte pe procurorul care a efectuat cercetarea şi că, prin influenţă pe care o are asupra acestuia că a pretins prieten de familie, va rezolva netrimiterea în judecată a cunoscutului său. Dare de mită prevăzută art. 255 alin 1 C. pen., prin aceea că a oferit bani procurorului pentru că aceasta să nu-l trimită în judecată pentru infracţiunea anterior săvârşită. Este de asemenea fără relevantă, din punctul de vedere al existenţei infracţiunii de dare de mită, conduita funcţionarului ulterioară formulării promisiunii ofertei sau a dării, banilor ori a altor foloase. B. Condiţii (cerinţe) esenţiale Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de dare de mită , este necesară îndeplinirea următoarele condiţii ( cerinţe ) cumulative : a) Promisiunea , oferirea sau darea – acţiuni care definesc elementul material al laturii obiective – trebuie să se refere la banii sau alte foloase

.

Legea penală nu încriminează demersurile , rugăminţile , insistenţele sau recomandările chiar dacă ele ar avea ca ţintă determinarea funcţionarului să facă , să nu facă , ori să întârzie efectuarea unui act la care este ţinut potrivit îndatoririlor sale de serviciu , sau să facă un act contrar acestor îndatoriri , din slăbiciune. b) Banii sau foloase promise , oferire sau date trebuie să fie necuvenite , să nu fie datorate potrivit legii. Să constituie plata sau răsplata necuvenită a funcţionarului pentru serviciile cerute sau prestate de către acesta în cadrul şi virtutea îndatoririlor sale45 să nu aibă caracter de retribuţie 45

Garcon, E.: Code penal annote ( Codul penal adnotat), nr. 12, Paris ,1901-1906, p. 438

38

Banii sau alte foloase necuvenite, sunt necuvenite, atunci când nu sunt datorate în mod legal, fie când sunt peste acesta. c) Primirea , oferirea sau darea banilor sau a altor foloase trebuie să fie realizate anterior îndeplinirii , înaintea expirării termenului pentru îndeplinirea actului avut în vedere de către mituitor şi precum care acesta a acţionat , ori cel mai târziu în timpul executării acestuia. Nerespingerea, acceptarea, primirea sau pretinderea de către funcţionar a banilor sau altor foloase ce nu i se cuvin, să fie săvârşite „în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri d) Actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, mituitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, trebuie să fie unul privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, poate fi licit sau ilicit în cazul infracţinea de dare de mită atunci când banii sau alte foloase au fost promise, oferite sau date în scopul de a determina pe funcţionar să facă, să nu facă sau să întârzie efectuarea unui act care intra în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului ori sa facă un act contrar potrivnic acestor îndatorări. Or, actul contrar îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului este unul ilicit. În practica judiciară au fost considerate infracţiuni de dare de mită, săvârşite în legătură cu acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale celui mituit: fapta unei persoane de a fi oferit o sumă de bani unor organe de urmărire penală – care aveau latitudinea de a o lăsa în stare de libertate ori de a o trimite în judecată în stare de arest – pentru a nu o aresta; fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani unui organ de cercetare penală în scopul de a nu-i dresa acte privitoare la săvârşirea unei infracţiuni; fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani unui organ de cercetare penală care, deşi nu are atribuţia de a rezolva cauza , ar putea, totuşi , să refacă cercetarea, prin denaturarea actelor de urmărire în aşa fel încât, în cele din urmă s-ar putea ajunge la soluţionarea cauzei de către procuror în sensul dorit de mituitor; fapta unui inculpat de a fi dat unui tehnician o sumă de bani pentru ca acesta să-i faciliteze recepţionarea unei cantităţi de miere falsificată, fapta unei persoane cercetată pentru o sustragere din avutul obştesc, de

39

a da o sumă de bani unui lucrător de miliţie, spre a-l determina să nu înainteze dosarul organului de procuratură, chiar dacă în cele din urmă sustragerea imputată mituitorului nu a fost considerată infracţiunea de furt, ci o abatere, în sensul art. 11 din legea nr. 59/1968. Tot astfel a fost calificată de dare de mită, comisă în legătură cu un act contrar îndatoririlor de serviciu ale celui mituit, fapta unei persoane care a oferit o sumă de bani unei funcţionare pentru a o determina să-i dea doua foi de hârtie albă cu sigiliul instituţiei, sigiliu care se afla în mod permanent la seful biroului; fapta unei persoane care aflând că un prieten al său, faţă de care se efectuau cercetări penale, a fost reţinut şi condus la sediul poliţiei de un ofiţer de poliţie, a oferit acestuia – fiind însă refuzat – un inel de aur pentru a-l pune în libertate de prietenul său , chiar dacă ordonanţa de reţinere a fost emisă de un alt ofiţer de poliţie, care a şi continuat urmărirea penală. De asemenea s-a considerat că fapta unor gestionari de a împărţi cu revizorul contabil plusurile, constatate în gestiunea lor, pe care acesta, în baza unei înţelegeri prealabile, omisese să le înregistreze, constituie, pe lângă infracţiunea de delapidare şi infracţiunea de dare de mită. Evident , nu va exista darea de mită atunci când funcţionarul căruia i s-au promis, oferit sau dat foloasele nu are competenţa de a efectua actul în vederea căruia particularul a comis fapta de mai sus. În acest sens, s-a decis că nu constituie infracţiune de dare de mită fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani secretarului tehnic al unei comisii pentru soluţii favorabile, întrucât secretarul tehnic al acestei comisii nu face parte din compunerea comisiei. e) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să fie , între altele serioasă. Această cerinţa, indiscutabil justificată trebuie sa aibă un fundament credibil, promisiunii, oferirii, dării banilor sau altor foloase sunt serioase numai atunci când au aptitudinea, capacitatea de a corupe şi-un raportat cererea şi ofertă. Nu v-a exista infracţiunea de dare de mită atunci când , funcţionarul căruia i s-au promis , oferit sau dat banii ori alte foloase, nu are în competenţă, în cadrul îndatorărilor sale de serviciu, efectuarea actului în vederea căruia s-a dat mită, funcţionarul intră sub aspectele infracţiunii de trafic de influenţa. Fără îndoială legea nu cere existenţa unei anumite proporţii , unei anumite

40

echivalenţe între sumele de bani sau alte foloase pe de o parte şi serviciile, actul funcţionarului, pe de altă parte, dar impune neîndoios ca acestea să aibă aptitudinea de a corupe , să fie serioase. Promisiunea, oferirea sau darea unor sume de bani or a altor foloase necuvenite, derizorii, nesemnificative, fără importanţă – cum ar fi oferirea unor ţigări, a unui pachet de ţigări, a unui pahar de băutură, un bilet de spectacol de cinema ş.a. – nu sunt serioase, (de-a corupe) nu pot determina existenţa infracţiunii de dare de mită. Stabilirea, determinarea, seriozităţii de a mitui a acţiunii mituitorului, constituie dreptul şi obligaţia, deloc lesnicioasă judecătorului sau a procurorului, în faza de urmărirea a procesului penal, ele nefiind evident lăsate la aprecierea funcţionarului ale cărui servicii se dorea a fii cumpărate. În asemenea situaţii, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive – latura obiectivă – a infracţiuni de dare de mită, astfel încât soluţiile de urmărirenetrimiterea în judecată sau de achitare au ca temei juridic prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.(faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii) şi nu cele ale art. 10 lit. b1) C. proc. pen. (fapta nu prezintă gardul de pericol social al unei infracţiuni) la care s-a oprit practica judiciară. 5.1.2. Urmarea imediată Constă în starea de pericol normala pentru

desfăşurare a activităţii

autorităţilor, instituţiilor publice, organelor de stat , serviciilor publice, instituţie sau altei persoane juridice de interes public, creată prin săvârşirea elementului material (mituitorul promite, oferă sau dă funcţionarului banii sau alte foloase în schimbul serviciilor acestuia , a acţiuni prestate de el necondiţionat de faptul dacă aceasta s-a realizat sau nu) . Evident, între fapta săvârşită şi rezultat trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că tocmai activitatea de promitere, oferire sau dare de mită a creat starea de pericol pentru activitatea organizaţiilor de stat sau publice. Dacă o asemenea stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminarea este urmarea altor cauze (incompetenţa , superficialitatea funcţionarului), atunci nu se

41

mai poate vorbi de un raport de cauzalitate specific infracţiunii pe care o analizăm, ci eventual , de un raport de cauzalitate specific altor fapte penale ( de pildă neglijenţă în serviciu). 5.1.3 Legătura de cauzalitate Pentru a atrage incidenţa infracţiunii de dare de mită este necesar să existe o legătură de cauzalitate între activitatea infracţională şi urmarea imediată, în sensul în care prin comisiunea subiectului activ să se fii creat o stare de pericol pentru activitatea autorităţilor publice ,instituţiilor publice sau a altor persoane juridice.

5.2. Latura subiectivă Între latura subiectivă şi latura obiectivă a infracţiunii – nu numai la darea de mită, ci şi la orice infracţiune – trebuie să existe o deplină concordanţă; cu alte cuvinte fapta în materialitatea ei trebuie să reprezinte toate trăsăturile infracţiunii şi totodată făptuitorul să-şi dea seama că săvârşeşte infracţiunea respectivă. Altfel ne aflăm fie în faţa unei erori de fapt asupra unei împrejurări esenţiale pentru existenţa infracţiunii, fie în faţa unei infracţiuni putative – situaţii ce exclud caracterul penal al faptei . Atât eroarea de fapt asupra existenţei unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei când şi fapta purtativă se caracterizează printr-o neconcordanţă între latura subiectivă şi cea obiectivă. La eroarea de fapt, subiectiv, făptuitorul este convins că nu săvârşeşte o faptă ilicită, în timp ce obiectiv, fapta comisă de el întruneşte trăsăturile constitutive al unei infracţiuni. În cazul faptei purtate, dimpotrivă, subiectiv, făptuitorul este convins că săvârşeşte o infracţiune , în timp ce obiectiv, fapta comisă de el este licită. O infracţiune este de neconceput fără coexistenţa ambelor laturi, fapta săvârşită nu are caracter penal.

42

În practica judiciară s-a pus problema dacă există darea de mită atunci când făptuitorul are o reprezentare greşită cu privire la natura – licită sau ilicită – a actului solicitat funcţionarului , în schimbul foloaselor date , oferite ori promise. Iată speţa: N.D., certându-se cu concubina sa a părăsit locuinţa comună, otrăvind, totodată, cei doi purcei pe care îl adusese în gospodărie, spre a nu rămâne concubinei. Cercetat pentru această faptă, N.D. a dat organului de poliţie 100 de lei spre a clasa lucrările. Organul de poliţie a clasat cauza, deoarece purceii aparţineau făptuitorului; N.D. a fost trimis însă în judecată pentru dare de mită şi condamnat la pedeapsa închisori. Hotărârea de condamnare este greşită: în speţă nu există nici o eroare de fapt de natură să înlăture caracterul penal al faptei, nici – aşa cum s-ar mai putea susţine – o faptă putativă. Este evident că în cazul în care eroarea poartă – ca în speţă – asupra caracterului, licit sau ilicit, al actului de serviciu cerut funcţionarului mituit, nu ne aflăm în nici una din situaţiile de mai sus. Obiectiv, fapta săvârşită prezintă toate trăsăturile dării de mită; inculpatul a dat o sumă de bani unui funcţionar, pentru ca aceasta să efectueze un act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu. Subiectiv, comiţând această faptă, el a avut conştiinţa săvârşirii unei infracţiuni de dare de mită. Este adevărat că inculpatul a crezut că actul în vederea căruia a dat banii este ilicit, deşi în realitate era licit, dar această împrejurare este nerelevantă, deoarece, potrivit legii constituie darea de mită şi darea unor foloase pentru a obţine îndeplinirea unui act legal46. Sub aspect subiectiv infracţiunea, dedare de mită, ca şi aceea de luare de mită, se săvârşeşte numai cu intenţie directă, calificată de scop, aşa cum acesta este prevăzut de art. 254 C. pen. Mituitorul trebuie să acţioneze cu conştiinţă, în scopul de a determina funcţionarul ca datorită banilor sau altor foloase necuvenite, promise, oferite sau date, să facă, să nu facă sau să întârzie efectuarea unui act care intră în atribuţiile sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri .

46

Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, p. 85

43

În practica judiciară, în lipsa unor date şi elemente de amănunt, absolut necesare, apare o controversă cu privire la următorul aspect: ,, oferta făcută în stare de beţie totală şi în împrejurări care nu dovedesc că este un act deliberat, nu este de natură a conduce la existenţa laturii subiective a infracţiuni

dare de

mită”47 . Pentru că, în primul rând, din datele oferite nu rezultă dacă starea de beţie totală a fost datorată unor împrejurări independente de voinţa mituitorului, în raport de care ar fi fost incidente în legătură cu prevederile art. 49 alin.(1) C. pen.( nu constituie infracţiune fapta prevăzută, de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe.) , care ar fi justificat soluţia, dar

dacă a fost voluntară, intră în incidentele

prevederii art. 49 alin.(2) (starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau alte substanţe nu înlătură caracterul penal), ea poate constituii o circumstanţă agravantă ori atenuantă, după caz a răspunderi penale. La fel ca la toate infracţiunile şi la darea de mită, voinţa pe care o presupune în mod necesar latura subiectivă, impune ca acţiunile care definesc elementul material să fie săvârşite de către o persoana, care are capacitatea de a voi, libertatea de a acţiona şi poate răspunde penal. Se ştie că o infracţiune să existe trebuie să întrunească anumite principii, pe acest considerent s-a pus problema, că nu există infracţiunea de dare de mită ca urmare a lipsei vinovăţiei, în situaţia in care funcţionarul a provocat pe mituitor. Din practica judiciară mai veche fiind soluţionată – în mod necorespunzător . Un inculpat, R.M. a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de înşelăciune şi pentru faptul că a oferit şefului de post suma de 3000 lei, ca mită, spre a-l determina să distrugă acte încheiate. Judecătorul a dat ordonanţă de neurmărire pentru infracţiunea de înşelăciune, din lipsă de probe şi ordonanţă de urmărire pentru dare de mită. În faţa instanţei jandarmul a declarat că a provocat

47

Trib. Suprem, col. pen. , dec. Nr. 1224/1955, în C.D. 1955, vol. 3 , p. 82, citat de Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004.

44

darea de mită, trimiţând vorbă lui R.M. că va distruge actele dacă îi va da 3000 lei. Tribunalul l-a condamnat pe inculpat pentru dare de mită, dar prin decizia Curţii de Apel din Cluj

48

, aceasta a fost achitată, pe motive că mituirea este

rezultatul înscenării funcţionarului, manoperă care înlătură caracterul infracţional al faptei. Soluţia

contestată

astăzi, în doctrina juridică susţinându-se că;

mituitorului nu justifică reţinerea ,,provocării” chiar dacă darea de mită nu a fost spontana şi iniţiativa nu a aparţinut mituitorului, deoarece în felul acesta şi funcţionarul ar putea invoca n-a cerut mită pentru a beneficia de ea, ci pentru a verifica comportarea mituitorului, astfel intrându-se intr-un cerc vicios. Codul penal bulgar reglementează expres, în art.307,şi problema “ provocării”. În acest text se prevede că acela care în mod deliberat creează o atmosferă provocatoare pentru darea de mită, se pedepseşte cu privaţiunea de libertate până la 1 an sau cu muncă corecţională; cel ”provocat” este apărat de pedeapsă. Există şi alte argumente care sprijină, credem, punctul de vedere doctrinar. Din punctul de vedere al laturii subiective, este o cauza care exclude existenţa infracţiunii, caracterul penal al promisiunii, oferiri sau darii de bani sau alte foloase, nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către de către funcţionarul care ia mită. Astfel spus, infracţiunea de dare de mită există , numai dacă această condiţie negativă este realizată, adică mituitorului să nu fi fost constrâns în vreun fel de către funcţionar să promită, ofere sau să dea bani ori alte foloase în împrejurările şi scopurile prevăzute de art. 254 C. pen. Aceasta cauză de excludere a existenţei infracţiunii de dare de mită se întemeiază pe lipsa de vinovăţie a mituitorului care acţionează constrâns de către cel care ia mita. Ea se adaugă la cauza generală art.46. C pen.– constrângerea fizică şi constrângerea morală – care înlătură caracterul penal al faptei, deosebindu-se de aceasta prin faptul că nu este condiţionată de cerinţele impuse acesteia: imposibilitatea de a rezista constrângeri fizice sau caracterul grav al

48

Ambele hotărâri au fost publicate în ,,Pandectele române”, III,1931, p. 93 şi 96

45

râului cu care se ameninţă şi care nu poate fi înlăturat altfel, legiuitorul a considerat că voinţa acestuia nu a fost liberă şi a prevăzut că fapta nu constituie infracţiunea de dare de mită. Provocările la care poate fi supus mituitorul de către funcţionar, nu sunt acte de constrângere, aşa încât ele nu anihilează libertatea de voinţă a mituitorului chiar daca acesta, dând mită, acţionează pentru a găsi o ieşire dintre o situaţie neconvenabilă. În aceste condiţii având libertatea de voinţă, mituitorul provocat – şi nu constrâns – să dea mită, acţionează cu vinovăţie, fapta lui constituie infracţiune. Funcţionarul poate realiza constrângerea fie direct, fie indirect, mijlocit, prin intermediar, fie poate folosi în acest scop orice alt mijloc, împrejurări, situaţii, evenimente care pot avea caracter constrângător. Dacă mituitorul a fost constrâns 49 de o altă persoana de cât cel care a luat mită, pentru a fi înlăturat caracterul penal al faptei - să nu constituie infracţiune, constrângerea trebuie să răspundă cerinţelor stabilite prin prevederile art. 46.ali 1 sau 2, C. pen.,( Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista 50. De asemenea ,nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia care nu poate fi înlăturat în alt mod.51 ).

6. Forme . Modalităţi . Regim sancţionator

49

C. A. Cluj , hotărâre publicată în Pandectele române, 1931, III , p. 93 şi 96 citată de Diaconescu, Horia, :Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, p. 233. 50 Dobrinoiu, Vasile:Corupţia în DreptulPenal Român, Bucureşti, 1995, pp. 223-224 51 Trib. Suprem , s. pen., dec. Nr. 2878/1972, în C.D. 1972, p. 358..

46

1. Formule infracţiunii 1. Actele preparatorii. Din examinarea, în esenţa lor, a celor trei acţiuni ce realizează elementul material al infracţiunii de dare de mită, se poate constata că una dintre acestea – promisiunea de bani ori alte foloase – autonom ca infracţiune consumată. 2. Tentativa . Codul nostru penal nu sancţionează tentativa la infracţiunea de dare de mită; această împrejurare nu înseamnă însă nici că darea de mită n-ar fi susceptibilă de un început de executare nici că actele de executare n-ar prezenta gradul de pericol social necesar pentru ca răspunderea penală să intervină. În realitatea, una dintre cele trei acţiuni incriminate ca darea de mită – oferirea de bani ori alte foloase – reprezintă, în esenţa sa, tocmai începutul de executare a acţiunii de dare, deci o tentativă de mită; ea a fost însă incriminată autonom, ca infracţiunea de sine-stătătoare şi astfel n-a mai fost nevoie să se înscrie în cod o dispoziţie care să prevadă sancţionarea tentativei. 3. Infracţiunea consumată. În legătură cu consumarea infracţiunii de dare de mită, în literatura juridică s-au purtat discuţii asemănătoare celor referitoare la consumarea luării de mită; potrivit uneia dintre opiniile exprimate, darea de mită se consumă în momentul când s-a realizat convenţia ilicită dintre mituit şi mituitor, în timp ce potrivit alteia, momentul consumativ al dării de mită coincide cu realizarea oricăreia dintre cele trei acţiuni ce, potrivit art. 255 alin.2 C.pen., realizează alternativ elementul material al infracţiunii.

Pentru motivele arătate când s-a examinat luarea de mită52 teza convenţiei ilicite nu are suport în prevederile legale – atâta vreme cât, în cazul dării de mită, este posibil ca promisiunea sau oferta de mită să nu fie primită ori pretinderii de mită, în cazul luării de mită să nu i se dea curs – astfel că momentul consumării

52

Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, pp. 8788.

47

infracţiunii de dare de mită nu poate fi identificat cu cel al încheierii pretinsei convenţii. Potrivit sistemul Codului nostru penal, consumarea infracţiunii de dare de mită are loc instantaneu, în momentul săvârşirii oricărei dintre acţiunile tipice – de dare, oferire sau promisiune – incriminate prin art. 255 C. pen. Tocmai de aceea nu este relevantă juridic nici existenţa sau inexistenţa unei convenţii ilicite între mituitor şi mituit, nici împrejurarea că iniţiativa a aparţinut unuia sau celuilalt, nici acceptarea sau neacceptarea ofertei ori promisiunii, nici îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcţionar a actului de serviciu ce i s-a cerut. Darea de mită, elementul material, se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen., încriminate însă autonom ca infracţiune consumată. Astfel, infracţiunea de dare de mită fiind considerată ca fiind o infracţiune cu consumare anticipată ce nu poate subzista în forma imperfectă a tentativei, nu sunt încriminate nici actele de pregătire şi nici tentativa. Darea de mită poate îmbrăca şi forma infracţiunii continuate, atunci când făptuitorul săvârşeşte acte repetate în baza aceleiaşi hotărâri, situaţie în care ea se epuizează în momentul încetării ultimului act de executare. Pe lângă modalitatea tip prevăzută de art . 255 alin.(1) C. pen., prin dispoziţiile art. 7 alin.(2) din Legea nr. 78/2000 a fost incriminată şi modalitatea agravată a infracţiunii de dare de mită. Astfel, în raport de calitatea specială a subiectului pasiv secundar, în conformitate cu prevederi legale, fapta de dare de mită săvârşită faţă de unele dintre persoanele prevăzute în art . 7 alin.(1) din Legea nr 78/2000 – care potrivit legii au atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire ori judecare a infracţiunilor – sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art . 255 alin. (1) C. pen. , al cărui maxim se majorează cu 2 ani. În concepţia şi reglementarea prevederilor legale a fost incriminată insă şi o a doua modalitate agravată a infracţiuni de dare de mită .Potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 78/2000, dacă infracţiunea de dare de mită este săvârşită în

48

interesul unei organizaţii sau grupări criminale, ori a unuia dintre membri acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale, internaţionale, ori schimburile sau investiţiile naţionale, maximul pedepsei prevăzut de art. 255 alin. (1) C. pen. se majorează cu 5 ani. Este instituită astfel o noua modalitate normativă a infracţiuni de dare de mită, în situaţia în care aceasta este săvârşită în cazurile, împrejurările speciale şi limitative prevăzute, din dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 78/2000, din natura şi specificul infracţiunii de dare de mită, rezultă că subiectul pasiv secundar al acestei modalităţi agravate, nu poate fi decât un funcţionar ( sau alt salariat ) care are atribuţiile de serviciu şi însărcinări competente de a examina şi rezolva orice problemă în legătură cu existenţa şi activitatea unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale, ori al unuia dintre membri acesteia, sau cu privire la negocierile tranzacţiilor

comerciale

internaţionale

ori

schimburile

sau

investiţiile

internaţionale, de unde reiese că art. 9 din Legea nr. 78/2000 defineşte tot latura obiectiva a acestuia. Societate civilă, Codul penal are ca prioritar combaterea, descoperirea şi sancţionarea corupţiei majore, reprezentate indiscutabil de luare de mită, legiuitorul a reglementat, prin vederile art. 255 alin.(3) C. pen. un caz special de impunitate, prevăzând că mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţi fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Pentru a determina existenţa cauzei de, impunitate din formularea legii rezultă că, trebuie să existe un autodenunţ care se referă la fapta proprie a mituitorului, să privească fapta de dare de mită, să fie făcut autorităţii mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Ca urmare nu beneficiază de cauza de impunitate mituitorul care denunţă săvârşirea dării de mită de către o altă persoană fără să se refere la participarea sa la aceasta. 53 Denunţul poate fi făcut în orice formă – scris sau oral – şi prin orice mijloace de comunicare, acesta să fie formulat mai înainte ca organul de urmărire

53

Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, p.90 Trib. Suprem, s. pen. nr. 1362/1970 , în R.R.D. nr. 4/1971, p. 138; Trib. Jud. Constanţa, dec. Pen. nr. 1362/1984, în R.R.D. nr. 8/1985, p. 71 54

49

penală să fi fost sesizat, în alt mod, pentru acea infracţiune, altfel după sesizarea organelor de urmărire penală nu determină existenţa cauzei de nepedepsire54 pentru că el nu răspunde scopului urmărit de legiuitorului, prin reglementarea acestuia. Recunoaşterea faptei de către mituitorul surprins în momentul dării de mită, nu constituie un denunţ în sensul prevederilor art . 255 alin. (3) C. pen. şi nu determină existenţa cauzei de nepedepsire. Soluţia s-a impus de justeţe atâta timp cât, pe de o parte, recunoaşterea nu constituie un denunţ, iar pe de altă parte organul de urmărire penală fusese sesizat în mod în legătură cu săvârşirea infracţiunii. Existenţa cauzei de nepedepsire închisă în dispoziţiile art. 255 alin. (3) C. pen., în favoarea mituitorului care s-a autodenunţat, este condiţionată de momentul sesizării organului de urmărire penală ,art 201 C. pro. pen.(urmărirea penală este efectuată de procuror şi de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, respectiv organe de cercetare specială). Organele de constatare prevăzute de art. 214 sau art. 215 C. proc. pen., (organe ele inspecţiei de stat; organe de control; ofiţeri, subofiţeri ai jandarmeriei aflaţi în misiune) nu sunt organe de urmărire penală sau judiciare, aşa încât sesizarea lor pe altă cale decât autodenunţul mituitorului nu poate înlătura beneficiul cauzei de impunitate prevăzută de art . 255 alin (3) C. pen. ele . Legea – art. 255 alin. (3) C. pen. – impune ca denunţul să fie făcut oricărei autorităţi, chiar dacă nu este competenţă să efectueze cercetarea şi nu numai organului de urmărire penală, prima având obligaţia de a-l sesiza pe procuror. Prin acordarea acestei impunităţi a intenţionat să înlesnească descoperirea şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, de combatere şi în acest mod, a corupţiei manifestate sub forma cea mai gravă a acestuia, luarea de mită. Pe de altă parte ea, a fost reglementată şi în scopul prevenirii săvârşirii luării de mită prin insuflarea în mintea funcţionarului a sentimentului că va fi denunţat şi abţinerea, datorită temerii, de la săvârşirea infracţiunii.

50

Pedeapsa principală pentru modalitatea tip a infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Pentru modalitatea agravată prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr . 78/2000, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani , iar pentru modalitatea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 78/2000 , cu referire la prevederile art. 255 alin.(1) C. pen. – închisoarea de la 6 luni la 10 ani. Potrivit prevederilor art. 255 alin. (4) C. pen banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă iar dacă nu se găsesc, condamnatul (mituitorul) este obligat la plata echivalentului lor în bani chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare. Legea a prevăzut confiscarea banilor , valorilor sau a oricăror altor bunuri, chiar dacă oferta nu a fost acceptată de către funcţionar , asimilând-o din acest punct de vedere, cu modalitatea dării efective a acestora. Această asimilare s-a limitat însă numai la modalitatea săvârşirii elementului material al laturi obiective, prin acţiunea de oferire şi nu poate fi extinsă şi cu privire la aceea a promisiuni. Ea nu poate fi extinsă cu privire la bani, valorile sau bunurile promise care au o existenţă ipotetică, necontrolată, afirmată numai. Potrivit prevederilor art. 255 alin. (5) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dări de mită, nu sunt supuse măsuri de siguranţă a confiscări speciale ci se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în art. 255 alin. (2) şi (3), atunci când, fie aceasta a fost constrânsa prin orice mijloace de către cel care a luat mită, fie a denunţat autorităţii fapta, mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru aceea infracţiune. Legea urmăreşte să stimuleze pe mituitor, să denunţe, punându-se la adăpost de răspunderea penală, atât cu privire la pedeapsă cât şi la confiscarea valorilor care au făcut obiectul dări de mită. Este preţul cu care legea, autorităţile, cumpără colaborarea mituitorului pentru demascarea luări de mită săvârşită de funcţionarul corupt, obiectiv considerat mai important decât cel al confiscări banilor, valorilor sau altor bunuri care au făcut obiectul dări de mită.

51

În interpretarea şi aplicarea acestor prevederi legale, în practica judiciară, sa decis că ele nu se aplică dacă, anterior denunţul, mituitorul a obţinut avantaje de pe urma dării de mită . Se pune întrebarea – cu privire la infracţiunea de dare de mită – dacă măsura de siguranţă a confiscări speciale supusă prevederile art. 255 alin. (4) şi (5) C. pen. ,existenţa cauzei de nepedepsire art.255 alin. (3) C. pen. autodenunţul, cu aceste aspecte este eficientă în combaterea infracţiuni de luare de mită ,a corupţiei mici şi mari.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ AL INFRACŢIUNII DE DARE DE MITĂ

52

1. Textul normei penale de incriminare: potrivit art. 255 din Codul penal, legiuitorul penal incriminează ca fiind infracţiunea de Dare de mită săvârşirea următoarelor fapte: “Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Fapta prevazută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire sa fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Dispoziţiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 si 3.” 2. Obiective ale studiului de caz: A. Relevarea în speţa prezentată a corelaţiei existente între infracţiunile de dare de mită şi luare de mită. B. Relevarea în speţa prezentată a cauzei prevăzute de alin. (2) al art. 255 C. pen. care înlătură caracterul penal al faptei. C. Caracterul de infracţiune de corupţie al infracţiunii de dare de mită. D. Analiza unor date statistice privind infracţiunile de corupţie în perioada 1990-2007. 3. Prezentarea Sentinţei Penale nr. 77 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Covasna: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu nr.335/P/2003, din data de 7 februarie 2005, a fost pusă în mişcare acţiune a penală şi a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N. K., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev.de art.254, alin. C. pen., cu aplicarea art.41, alin.2 şi art.42 C. pen.in.

53

S-a reţinut, în esenţă, prin rechizitoriu faptul că în perioada ianuarie 2002 - octombrie 2005, inculpatul N.K., în calitate de şef compartiment, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la un număr de 16 conducători auto din cadrul SC.”S. T.” SA Tg.Secuiesc diferite sume de bani în valută, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv de a diminua decontările de carburanţi sub valoarea de 35 litri de motorină la 100 km, primind în perioada menţienată, în total, suma de 2.605 EURO. În şedinţa publică din data de 6 aprilie 2005, instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de către inculpat din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art.254, alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) şi art. 42 C. pen., în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art.254, alin. (1) C. pen., raportat la art.5, alin. (1) şi art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41, alin. (2) şi a art. 42 C. pen.in. Văzând prevederile art.5, alin. (1) şi art.6 din Legea nr.78/2000, potrivit cărora, în înţelesul acestei legi, sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile prevăzute de art.254-257 din Codul penal şi acestea se pedepsesc potrivit acelor texte de lege, instanţa a constatat că, încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul N.K. trebuie făcută şi cu raportare la aceste prevederi legale. Aşa fiind, în baza art.334 C. proc. penală, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de către inculpat din infracţiunea prevăzută de art.254, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. penal şi art. 42 C. penal în infracţiunea prevăzută de art. 254, alin. (1) C. pen., raportat la art.5, alin. (1) şi art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 41, alin. (1) şi a art. 42 C. penal (16 acte materiale). Inculpatul N.K. a fost angajat al S.C.”A.”SA Tg.Secuiesc de la data de 15.08.1994, ca inginer mecanic autovehicule rutiere şi de la data de 01.04.1995 a ocupat funcţia de inginer şef, iar de la data de 1.10.1999 şi până la data de 7.05.2003, când i s-a desfăcut contractul de muncă în conformitate cu prevederile art.55, lit.b din Codul muncii, în cadrul S.C. “S. T.” S.A. Tg.Secuiesc, a ocupat

54

funcţia de inginer compartiment transporturi, avându-i în subordine pe conducătorii auto ai societăţii. Conform fişei postului, printre atribuţiile de serviciu pe care inculpatul N.K. le avea, era şi aceea de a se ocupa decontarea curselor efectuate de conducătorii auto, astfel după preluarea deconturilor trebuia să verifice dacă aceştia au respectat itinerariul, dacă cheltuielile sunt justificate, să nu permită şi să nu dea mai departe spre decontare cheltuieli nejustificate. Totodată răspundea pentru decontarea consumului de combustibil şi avea obligaţia de a îndeplini în termen şi în bune condiţiuni sarcinile de serviciu ce-i reveneau, potrivit fişei postului, precum şi orice alte sarcini date de conducere, răspunzând material, disciplinar, penal sau contravenţional, după caz, pentru prejudiciile cauzate din neglijenţă sau abateri comise, în conformitate cu legile în vigoare. De la înfiinţarea acestei noi societăţi, conducerea a preluat consumul mediu stabilit de 35 litri motorină la 100 km/autocamion, decontul combustibilului făcându-se la acest consum. La nivelul anului 2002, parcul auto al S.C. “S. T.” S.A. număra 17 autovehicole, marca VOLVO FH-12-420 şi MAN 19403, cu care efectuau, în medie, câte 2 curse internaţionale pe lună, pe diverse itinerarii în Europa. La sfârşitul anului 2001, începutul anului 2002, directorul societăţii, martorul S. D., care la rândul său verifica deconturile, observând că există diferenţe de consum de combustibil la acelaşi tip de camion şi pe aceeaşi trasee, i-a propus inculpatului să facă testări pentru fiecare tip de autocamion, în vederea stabilirii consumului real de combustibil, propunere reiterată şi ulterior, însă acest lucru nu s-a realizat, inculpatul invocând lipsa timpului, chiar condiţionând rezolvarea problemei de majorarea salariului. Lucrurile au mers normal în societate până aproximativ la mijlocul anului 2002, când în urma unor verificări personale, efectuate de inculpat, pe linia executării atribuţiilor de serviciu, acesta a constatat că autocamioanele din dotarea societăţii au un consum real de cca.30 litri motorină la 100 km., deci sub nivelul stabilit de 35 litri/100 km.

55

Stând de vorbă cu conducătorii auto, martori în cauză, şi aducându-le la cunoştinţă cele constatate, la protestele acestora, fără a încunoştiinţa conducerea societăţii, în scopul de a nu le diminua deconturile de motorină la consumul mediu de 35 litri /100 km., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a pretins şi primit, retroactiv, începând cu luna ianuarie 2002 şi până spre sfârşitul anului 2002, cca. 9 luni, de la conducătorii auto care efectuau curse internaţionale, sume de bani în valută cuprinse între 5-70 Euro, pentru fiecare cursă, astfel că, în perioada menţionată a primit suma totală de 2.605 Euro, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Despre fapta inculpatului a fost informat directorul societăţii, printr-o scrisoare anonimă, apoi prin declaraţiile date, conducătorii auto au reclamat deasemenea conducerii fapta inculpatului, iar în cadrul unor cercetări administrative efectuate de conducerea societăţii, fapta inculpatului s-a dovedit ca adevărată, inculpatul recunoscând fapta comisă. Mai mult, directorul societăţii efectuând verificări, prin însoţirea în cursă a şoferilor, a constatat că, într-adevăr, consumurile de carburanţi erau mai mici decât se stabilise iniţial şi cât se deconta la societate, aspecte rezultate şi din expertiza tehnică efectuată în cursul urmăririi penale. După descoperirea faptei de către conducerea SC.”S. T.” S.A., inculpatul a predat societăţii suma totală de 2605 Euro, primită cu titlu de mită, fiind consemată prin chitanţa nr.3874150/12.12.2002, apoi depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna. Urmare celor de mai sus, la data de 9.04.2003, au fost sesizate şi organele de poliţie, de către o persoană, care din motive personale nu a dorit săşi decline identitatea şi în consecinţă s-a demarat ancheta. Inculpatul prezent în instanţă a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, în modalitatea descrisă mai sus, însă a precizat că, sumele primite de la conducătorii auto le primea cu titlu de atenţie şi că el niciodată nu le-a solicitat acestora vre-o sumă de bani. Mai mult în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că, propunerea privind plata unor sume de bani pentru fiecare cursă externă, cu scopul de a nu reduce cota de combustibil, lucru solicitat de

56

directorul societăţii, a venit de la conducătorii auto, propunere cu care iniţial nu a fost de acord, însă, după două telefoane de ameninţare primite la adresa sa şi a familiei, a acceptat şi a primit, fără să pretindă, aceste sume de bani. Apărarea inculpatului va fi înlăturată, fiind combătută de probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor M. A., B. M., N.B., K. D., V.A., D. L., L. G., S. G., H. S., D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. şi M. G., din care rezultă că, inculpatul a pretins şi a primit banii, între 5 şi 20 Euro pe cursă, cu scopul de a nu reduce cota medie folosită la decontul de combustibil, având chiar o evidenţă pentru fiecare conducător auto, atrăgându-le atenţia acestora asupra sumelor datorate. În şedinţa publică din data de 18 decembrie 2005, când au avut loc dezbaterile în fond a cauzei, inculpatul prin apărătorul ales, a solicitat reîncadrarea juridică a faptei în sensul omiterii aplicării art.5 şi 6 din Legea nr.78/2000, dar şi schimbarea încadrării juridice a faptei din luare de mită în cea de primirea de foloase necuvenite, prev.de art. 256, alin.1 C. pen. şi în final arătând că, încadrarea juridică cea mai apropiată a faptei ar fi cea prev. de art.246 C. pen., având în vedere că, fapta a fost comisă în cadrul societăţii, care nu a fost prejudiciată cu nimic, efectele negative producându-se efectiv în patrimoniul persoanelor care au dat bani, respectiv conducătorii auto. Văzând prev. art. 5, alin. 1 şi art.6 din Legea nr.78/2000, instanţa apreciază că încadrarea juridică a faptei, astfel cum s-a dispus în şedinţa publică din 6 aprilie 2005, în sensul aplicării şi a acestor teste de lege, este cea corectă şi în consecinţă nu va da curs solicitării inculpatului. Cât priveşte solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei în prevederile art.256 alin.1 C. pen., instanţa constată că este netemeinică şi nelegală, având în vedere că, acest text legal sancţionează fapta funcţionamlui public, prev.de art.147 alin. 1 şi 2 C. pen., de a primi direct sau indirect, de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, deci să nu fi existat o înţelegere prealabilă, ori în speţă, chiar inculpatul în faza de urmărire penală a arătat şi martorii au declarat că, referitor la sumele în Euro primite de inculpat a existat o înţelegere

57

anterioară, respectiv inculpatul a pretins apoi a primit banii cu care şi conducătorii auto au fost de acord, constrânşi fiind de împrejurări. Mai mult, chiar dacă am accepta. varianta susţinută de inculpat în sensul că el nu a pretins banii pe care i-a primit, însă văzând că avea cunoştinţă anterior de promisiunile conducătorilor auto pe care le-a acceptat şi nu le-a respins. şi în final a primit banii, tot nu poate fi vorba de fapta prev.de art.256 C. pen., ci de luare de mită, prev.de art.254, alin.1 C. pen., a cărei latură obiectivă sub aspectul elementului material s-a realizat atât prin acţiunile de primire de bani şi acceptare a promisiunilor unor astfel de foloase, cât şi printr-o inacţiune, respectiv de a nu respinge promisiunile de bani, în scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, şi anume, de a diminua cota de combustibil stabilit la cea reală, deşi i s-a cerut acest lucru de către conducerea societăţii şi cunoştea că, consumul real de combustibil era inferioară de cota medie de 35 litri/100 km. folosit la deconturi. Faţă de starea de fapt reţinută, fapta inculpatului nu poate fi calificată juridic nici în prevederile art.246 C. pen., având în vedere că, chiar dacă fapta sa, de a nu îndeplini un act cu ştiinţa, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, ar constitui o infracţiune de abuz în serviciu, în cauză, nu poate fi reţinută ca o faptă distinctă, fiind o faptă subsidiară, ce intră în conţinutul infracţiunii de luare de mită, prev. de art.254, alin. 1 C. pen., respectiv scopul pentru care se realizează elementul material al acesteia. În consecinţă, în drept, fapta inculpatului N.K., care în perioada iunieoctombrie 2002, retroactiv şi pentru perioada ianuarie-iunie 2002, în calitate de şef compartiment transporturi şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la conducătorii auto din cadrul S.C.”S.T.”S.A. Tg.Secuiesc în total 2.605 Euro, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv de a diminua decontările de carburanţi sub valoarea de 35 litri /100 km., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev.de art.254 C. pen., rap.la art.5, alin.1 şi art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin. 2 şi art.42 C. pen. (16 acte materiale).

58

Pentru fapta sa inculpatul va răspunde penal, iar la dozarea şi individualizarea pedepsei, potrivit art.72 C. pen., instanţa va avea în vedere atât limitele legale a pedepsei prevăzută de lege şi pericolul social ridicat al faptei săvârşite, care rezultă din încălcarea acelor relaţii sociale care ocrotesc încrederea şi prestigiul întregului personal al oricărei instituţii sau persoană juridică de drept public, ori privat, cât şi scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. penal, precum şi persoana inculpatului, care este infractor primar şi a avut o atitudine sinceră în cauză, recunoscând şi regretând fapta comisă. Văzând atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, comportarea sinceră a acestuia, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cea a judecăţii, precum şi conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei, instanţa va reţine aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante, în sensul art.74 C.penae, făcând aplicabile şi a prev.art.76, lit.c C. pen.in. Faţă de cele de mai sus, instanţa apreciază ca fiind necesară condamnarea inculpatului N.K. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64, alin. 1 , lit.a,b şi c C. pen., pentru săvârşirea in fracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev.de art.254, alin.1 C.pen., rap.la art.5, alin.1 şi 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, art.42 C. pen. şi art.74,76 lit.c C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, în baza art.334 C.proc.pen., din art.254, alin. 1 C.pen., cu aplicarea art.41, alin.2, 42 C. pen.in. Văzând limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită de inculpatul N.K. şi persoana acestuia, care nu are antecedente penale, este căsătorit şi are un copil în întreţinere, fiind încadrat în funcţia de director executiv la S.C.”R. R.” SRL Bucureşti şi a avut un comportament ireproşabil după comiterea faptei, punând imediat la dispoziţia societăţii suma de bani primită cu titlu de mită, instanţa apreciază că, pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fară executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi infracţiuni, sens în care, în baza art.86/1 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi în baza art.86/2 C. pen., va stabili pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani .

59

Pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 C. pen., potrivit dispozitivului prezentei hotărâri şi în baza art.359 C.proC. pen.ă, instanţa va atrage atenţia acestuia asupra prev.art.86/4 C. pen.in. În baza art.118, lit.d C. pen., rap.la art.254, alin.3 C.pen. şi art.19 din Legea nr.78/2000, instanţa va dispune confiscarea sumei de 2.605 Euro, pretinsă şi primită de inculpat cu titlu de mită, sumă depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna. Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa constată că, potrivit adresei nr.1336 din 1.09.2005, S.C. “S.T.” S.A Tg.Secuiesc, prin directorul general S. D., a solicitat restituirea către această societate a sumei de 2605 Euro, predate de inculpat şi preluate de organele de cercetare penală, arătând că suma respectivă este aferentă desfăşurării activităţii comerciale a societăţii şi în consecinţă îi revine. Văzând că, din probele dosarului, respectiv din declaraţiile martorilorconducători auto, rezultă că, sumele pretinse şi primite de inculpat proveneau din patrimoniile proprii ale acestor martori, ca persoane fizice şi că, nu s-a putut stabili un prejudiciu în paguba societăţii, astfel cum declară chiar directorul societăţii, urmează ca instanţa să respingă pretenţiile civile formulate de S.C.”S. T.” S.A. Tg.Secuiesc, ca nejustificate. În baza art.191 C.proc. pen., instanţa va obliga pe inculpat să plătească statului 350 lei RON cheltuieli judiciare. Pentru aceste motive în numele legii Tribunalul a hotărăt ca, în baza art.254, alin.l C.pen., rap.la art.5 alin.l şi 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, art.42 C.pen. şi art.74, 76 lit.c C.pen., prin schimbarea încadrării juridice din art.254, alin.l C.pen., cu aplicarea art.41, alin.2 şi art.42 C. pen., condamnă pe inculpatul N.K., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1, lit. a, b şi c C.pen., respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a

60

exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art.86/1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate şi în baza art.86/2 C.pen. stabileşte pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani. În baza art.86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : -să se prezinte la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Covasna şi să se supună măsurilor stabilite de acesta; -să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.86/4 C.pen. În baza art.118, lit.d C.pen., rap.la art.254, alin.3 C.pen. şi art.19 din Legea nr.78/2000, dispune confiscarea sumei de 2605 Euro, pretinsă şi primită cu titlu de mită, depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna. Respinge pretenţiile civile formulate de S.C. “S.T.” S.A Tg.Secuiesc. Obligă pe inculpat să plătească statului 350 lei RON cheltuieli judiciare. 4. Dezvoltarea obiectivelor stabilite pentru prezentul studiu de caz. A. Relevarea în speţa prezentată a corelaţiei existente între infracţiunile de dare de mită şi luare de mită. a). Discuţii privind corelaţia existentă între infracţiunile de dare de mită şi luare de mită în cauză. În speţa ce face obiectul prezentului studiu de caz este de observat faptul remiterii unor sume de bani numitului N.K., de către numiţii M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G., S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B., B.A.,

61

M.A., K.A. şi M.G. în scopul de a nu fi redusă cota medie folosită la decontul de combustibil, urmată de primirea respectivelor sume de către numitului N.K . Astfel, elementul material specific dării de mită, constând în remiterea unor sume de bani de către numiţii M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G., S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B., B.A., M.A., K.A. şi M.G. inculpatului N.K., săvârşit în contextul existenţei unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei acestora în consecinţa de atragerii incidenţei dispoziţiilor alin. (2) al art. 255 C. pen. - (ce face obiectul dezvoltării în următorul subpunct al prezentului studiu de caz) - , este urmat de elementul material caracteristic infracţiunii de luare de mită săvârşită de către numitul N.K. Prin urmare, deşi rolul instanţei se relevă ca fiind hotărâtor în soluţionarea pricinii deduse judecăţii instanţei penale, obiectivul cercetării acesteia fiind focalizat pe existenţa caracterului penal al faptei inculpatului (respectiv pe amorsarea sau nu a dispoziţiilor cauzei speciale de înlăturare a caracterului penal al faptei conţinute de art. 46 alin. 2 C. pen.), în măsura în care elementul material specific dării de mită şi, respectiv luării de mită coexistă, apreciem că cele două infracţiuni sunt corelative, ca laturi ale uneia şi aceleiaşi fapte complexe ce presupune concursul necesar atât al mituitorului sau, precum în speţa în discuţie, al mituitorilor, cât şi al celui mituit. b). Repere teoretice. În general, lucrările clasice de drept penal clasifică mituirea55 în: mituire activă (darea de mita) şi mituire pasivă (luarea de mită). Aceste denumiri, raportate la dispoziţiile legii noastre penale, le apreciem ca fiind necorespunzătoare, întrucât ele nu relevă semnificaţia reală a fiecărei fapte 56; în sensul articolului 254 C. pen.57, corupţia numită pasivă nu este doar ,,Fapta 55

Prin ,,mituire”se înţelege, în genere, ,,coruperea unui funcţionar prin foloase de orice fel, în vederea îndeplinirii îndatorărilor de serviciu sau a îndeplinirii unui act ilegal” (O.A. Stoica, Drept penal. Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 245) 56 L. Lambert observă, în acest sens, că fapta unui funcţionar necinstit de a cere el însuşi un dar sau un folos unui particular, care nu s-ar fi gândit niciodată să-l corupă sau n-ar fi îndrăznit să o facă, este cu siguranţă un mod cu mult mai activ de a fi corupt decât simplu fapt de a accepta o ofertă sau o promisiune cu caracter corupător; or această cerere a funcţionarului , care ia astfel iniţiativa propriei sale coruperi, este totuşi socotită cerere a funcţionarului, care ia astfel iniţiativa propriei sale coruperi, este totuşi socotită corupţie,, pasivă ” în timp ce fapta particularului care a cedat la solicitările celui dintâi este socotită corupţie ,, activă „ ;V.Teodorescu, Darea şi luarea de mită, teză de doctorat , Bucureşti, 1946, p. 4. 57 Art. 254: “Fapta funcţionarului care direct sau indirect, pretinde or primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a

62

funcţionarului care se lasă cumpărat fie pentru a îndeplini un act al funcţiei sale, fie pentru a se abţine de la el”58 (subl. ns.), atâta vreme cât , în una dintre modalităţile sale, iniţiativa aparţine acestuia, iar nu mituitorului. În ce priveşte incriminarea mituirii, arătăm că în dreptul penal există două sisteme 59: a) sistemul incriminării unilaterale, care prevede numai luarea de mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârşirea infracţiunii. R. Vouin – adept al acestui sistem, neîmpărtăşit însă de Codul penal francez – scrie că infracţiunile de corupţie activă şi pasivă sunt atât de strâns legate încât ar parea normal să se incrimineze una dintre ele, iar cealaltă să fie sancţionată cu titlul de complicitate;60 b) sistemul incriminării bilaterale – adoptat de Codul nostru penal – şi care cuprinde atât darea de mită, cât şi luarea de mită, ca infracţiuni de sinestătătoare, distincte. Observăm însă că, independent de modul în care sunt incriminate, în esenţa lor, darea şi luarea de mită sunt două laturi ale unei fapte complexe, care – exceptând cazul în care pretinderea mitei nu este urmată de acceptare – presupune concursul necesar a două persoane, mituitorul şi cel mituit. De aceea uni autori au văzut în darea şi luarea de mită o infracţiune bilaterală – ca o formă a pluralităţi naturale de infracţiuni - ,,în care faptul ilicit se naşte dintrun raport bilateral, intervenit între subiecţii activi”, dar pe care legiuitorul, din considerente de politică penală, a disociat-o, incriminând separat cele două acte care o alcătuiesc. Prin urmare, s-a reţinut că desfăşurarea faptei, prin natura sa, este savârşită de către un subiect activ plural pe care-l şi presupune, activitatea fiecărui subiect în cauză constituind o infracţiune aparte (individuală). În legătură cu cele de mai sus, este de subliniat că dacă totuşi datorită împrejuririlor în care a fost săvârşită ori în absenţa evenimentului subiectiv, una dintre cele două fapte – darea sau, după caz luarea de mită – nu constituie infracţiune, această împrejurare nu împiedică sancţionarea celeilalte. îndeplini, a nu îndeplini , ori a întarzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu , sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu inchisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi” 58 R. Vouin, Precis de droit penal special, Paris , 1953, p. 466 – 467 59 R. Vouin, Precis de droit penal special., p. 246. 60 R. Vouin, Precis de droit penal special., p. 467

63

Darea de mită reprezintă un real şi grav pericol pentru relaţiile sociale referitoare la buna funcţionare a autorităţilor, a instituţiilor de stat, a instituţiilor ori serviciilor publice sau a altor unităţi, a corectitudinii funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi prin aceasta, un pericol pentru existenţa şi echilibrul societăţii democratice organizate, a ordinii de drept. Impunând şi cerând funcţionarilor şi altor salariaţi corectitudine, probitate în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, prin incriminarea dării de mită, legea penală le asigură acestora protecţia cuvenită şi necesară împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuşi. 61 În concepţia şi reglementarea legii penale române, darea de mită care este în esenţă un act de determinare a funcţionarului la luarea de mită, şi care, în condiţiile şi limitele legii poate constitui o participare la săvârşirea acesteia sub forma instigării, constituie o infracţiune distinctă. Astfel, în cazul în care luarea de mită se săvârşeşte în modalitatea primirii de bani sau alte foloase, a acceptării promisiunii unor astfel de foloase sau a nerespingerii acesteia, iniţiativa corupţiei aparţine mituitorului, prin urmare celui care dă sau oferă mită. Adeseori iniţiativa actului de corupţie este a celui care vrea să obţină serviciile favorabile ale funcţionarului, a celui care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, în schimbul acestora, fapt regăsit în realitate de zi cu zi şi prevăzut şi în reglementările legale. Darea de mită fiind definită ca reprezentând promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile şi scopurile prevăzute în art. 255 C. pen.,se poate conchide că aceasta, aşa cum arată şi titlul Capitolului 1 al Titlului VI din Codul penal, constituie o infracţiune în legătură cu serviciul. Între infracţiunile de dare de mită şi luare de mită, există o legătură de necontestat care a determinat susţinerea că acestea sunt corelative.14 Astfel, corelaţia reprezintă legătura reciprocă între două sau mai multe lucruri sau o relaţie în care unul dintre acestea nu poate exista fără celălalt. 61

S. Kahane în lucrarea colectivă Dongoroz, Vintilă, Kahane, Sigfried, Oancea, Ion, Fodor, Iosif, Iliescu, Nicoleta, Bulai, Constantin, Stănoiu, Rodica, Roşca, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 142. 14 V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura ATLAS LEX, Bucureşti, 1995, p 207

64

În această concepţie, corelativitatea celor două infracţiuni se manifestă în principal în planul laturii obiective, întrucât acţiunilor de “oferire” şi “de dare” de bani sau alte foloase, care definesc din punct de vedere al elementului material darea de mită, le corespunde în cazul infracţiunii correlative de luare de mită acţiunea de ,,primire”, iar acţiunii de ,,promitere” de la prima infracţiune îi corespund ,,acceptarea” sau ,,respingerea” în cazul celei de a doua. Şi în planul laturii subiective cele două infracţiuni sunt, în raport de corelativitate, din moment ce mituitorul urmăreşte să îl determine pe cel mituit să aibă o anume conduită în legătura cu îndatoririle sale de serviciu, iar acesta devine astfel, dependent de corupător. Aceasta este înţelesul sau sensul pe care noţiunea de corelaţie îl asumă şi în dreptul penalin. Referitor la problematica ce vizează corelativitatea celor două infracţiuni în literature juridică au fost exprimate şi opinii contrare celor afirmate anterior, şi care, în esenţă, susţin că legăturile strânse care există indiscutabil între infracţiunile de luare şi dare de mită nu sunt însă de natură să determine un raport de corelaţie între ele, din moment ce, în unele dintre modalitaţile de săvârşire a elementului material al laturii obiective, una poate exista fără cealaltă. Astfel, în oricare dintre modalităţile normative de săvârşire ale elementului material al laturii obiective - promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase infracţiunea de dare de mită poate fi săvârşită fără existenţa celei de luare de mită, legea neimpunând ca funcţionarul să primească ori să accepte sau să nu respingă promisiunea lor. De asemenea, înscriindu-se pe aceeaşi linie de argumentare, s-a considerat că dacă infracţiunea de luare de mită - în modalitatea de săvârşire a elementului material al laturii obiective pe care o presupune acţiunea de pretindere - are o existenţă independentă de atitudinea sau conduita celui căruia i se adresează cererea de a da bani sau alte foloase -, şi infracţiunea de dare de mită poate fi săvârşită fără existenţa celei de luare de mită, legea necondiţionând existenţa infracţiunii în discuţie de faptul că funcţionarul primeşte ori acceptă sau nu respinge promisiunea banilor sau a altor foloase.

65

În mod similar, infracţiunea de luare de mită - în modalitate de săvârşire a elementului material al laturii obiective pe care o presupune acţiunea de pretindere - are o existenţă independentă de atitudinea sau conduita celui căruia i se adresează cererea de a da bani sau alte foloase şi deci, de existenţa infracţiunii de dare de mită. Or, pe cale de consecinţă, adepţii tezei inexistenţei unui raport de corelativitate între cele două infracţiuni, au apreciat că, referitor la problematica corelativităţii celor două infracţiuni, aceasta nu va putea fi concepută şi acceptată numai parţial, respective numai în anumite modalităţi normative sau faptice de săvârşire a elementului material al laturi obiective. Iniţiativa de corupere aparţine de regula mituitorului care promite, oferă sau dă banii sau alte foloase, dar şi funcţionarului le pretinde, astfel încât s-a considerat că este discutabilă catalogarea cu caracter generic că luarea de mită reprezintă corupţia pasivă iar a celei de dare de mită, corupţia activă, astfel reieşind că infracţiunea de dare de mită este mai gravă decât luarea de mită.63 Este de observat faptul că legea penală română nu a împărtăşit această opinie şi considerând că infracţiunea de dare de mită este mai puţin gravă decât aceea de luare de mită şi a stabilit un regim sancţionator diferenţiat, mai blând pentru prima. B. Relevarea în speţa prezentată a cauzei prevăzute de alin. (2) al art. 255 C. pen. care înlătură caracterul penal al faptei. Potrivit art. 255 alin. 2 C. pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar sau altui salariat “nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită”. Textul sus-mentionat prevede o cauză specială de excludere a caracterului penal al faptei, care se adaugă cauzelor generale de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzute în art. 44-51 C. pen., printre care, în art. 46 C. pen. figurează şi constrângerea morală. 63

S. Kahane în lucrarea colectivă Dongoroz, Vintilă, Kahane, Sigfried, Oancea, Ion, Fodor, Iosif, Iliescu, Nicoleta, Bulai, Constantin, Stănoiu, Rodica, Roşca, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 139; V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, p. 209.

66

În speţa ce face obiectul prezentului studiu de caz este de observat faptul că inculpatul prezent în instanţă a precizat că, sumele primite de la conducătorii auto le primea cu titlu de atenţie şi că el niciodată nu le-a solicitat acestora vreo sumă de bani. Mai mult în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că, propunerea privind plata unor sume de bani pentru fiecare cursă externă, cu scopul de a nu reduce cota de combustibil, lucru solicitat de directorul societăţii, a venit de la conducătorii auto, propunere cu care iniţial nu a fost de acord, însă, după două telefoane de ameninţare primite la adresa sa şi a familiei, a acceptat şi a primit, fără să pretindă, aceste sume de bani. Având în vedere faptul remiterii unor sume de bani inculpatului de către numiţii M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G., S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B., B.A., M.A., K.A. şi M.G. în scopul de a nu fi redusă cota medie folosită la decontul de combustibil, rolul instanţei se relevă ca fiind hotărâtor în soluţionarea pricinii deduse judecăţii instanţei penale, obiectivul cercetării fiind focalizat pe existenţa caracterului penal atât al faptei susnumiţilor (de a da inculpatului respectivele sume în Euro), cât şi al faptei inculpatului. Astfel, pentru început, în atenţia instanţei penale s-a aflat decelarea existenţei unei constrângeri morale exercitate de către susnumiţii în raport cu inculpatul, caz în care caracterul penal al faptei ar fi fost înlăturat în consecinţa atragerii incidenţei dispoziţiilor art. 46 alin. (2) C. pen. Or, apărarea inculpatului a fost înlăturată, fiind combătută prin probele administrate în cauză, respectiv prin declaraţiile martorilor M. A., B. M., N. B., K. D., V. A., D. L., L. G., S. G., H. S., D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. şi M. G., din care rezultă că inculpatul a pretins şi a primit banii, între 5 şi 20 Euro pe cursă, cu scopul de a nu reduce cota medie folosită la decontul de combustibil, având chiar o evidenţă pentru fiecare conducător auto şi atrăgându-le atenţia acestora asupra sumelor datorate. Prin urmare, instanţa stabilind că în cauză nu a existat o constrângere morală, în înţelesul şi în accepţiunea art. 46 alin. (2) C. pen., exercitată de către susnumiţii în raport cu inculpatul, ipoteză în care caracterul penal al faptei ar fi fost înlăturat, a constatat în dispozitivul sentinţei penale în discuţie vinovăţia acestuia.

67

Pe de altă parte, având în vedere că fapta susnumiţilor M. A., B. M., N. B., K. D., V. A., D. L., L. G., S. G., H. S., D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. şi M. G. de a oferi inculpatului între 5 şi 20 Euro pe cursă, cu scopul de a nu reduce cota medie folosită la decontul de combustibil, nu are caracter penal, în cauză fiind incidente dispoziţiile normative ale art. 255 alin. 2 C. pen., dorim să detaliem, raportându-ne la speţa ce face obiectul prezentului studiu de caz, cauza ce înlătură caracterul penal al faptei prevăzută în alin. (2) al art. 255 C. pen. ce incriminează infracţiunea de dare de mită. Astfel, este de observat că atât în cazul prevăzut de art. 255 alin. 2 C. pen., cât şi în cel prevăzut de art. 46 C. pen., fapta săvârşită nu are caracter penal, deoarece, “punând persoana constrânsă în imposibilitatea de a-şi determina şi dirija în mod liber voinţa” constrângerea “exclude implicit existenta vinovăţiei”.15 Însă, dacă este aşa, în literatura juridică s-a pus întrebarea de ce a fost necesar să se prevadă această cauză specială de înlăturare a caracterului penal al faptei şi nu au fost socotite suficiente dispozitiile art. 46 C. pen., referitoare la constrângerea morală, precum şi în ce măsură se deosebesc una de cealaltă. Într-o opinie, s-a susţinut că, pentru aplicarea art. 255 alin. 2 C. pen., “se cere ca mita să fi fost dată în urma unei constrângeri morale - în sensul art. 46 alin. 2 C. pen. -, adică exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturată în alt mod”.16 Într-o altă opinie, s-a arătat că între constrângerea prevăzută în art. 255 alin. 2 C. pen. şi cea prevăzută în art. 46 C. pen. “deosebirea constă în aceea că pentru existenţa celei dîntâi nu se cer condiţiile necesare celei de-a doua (pericol grav şi imposibilitate de a fi înlăturată în alt mod)”.17

V. Dongoroz, în lucrarea colectivă Dongoroz, Vintilă, Kahane, Sigfried, Oancea, Ion, Fodor, Iosif, Iliescu, Nicoleta, Bulai, Constantin, Stănoiu, Rodica, Roşca, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 375. 16 Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 26/1975 (nepublicată), apud V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, p. 232. 17 S. Kahane în lucrarea colectivă Dongoroz, Vintilă, Kahane, Sigfried, Oancea, Ion, Fodor, Iosif, Iliescu, Nicoleta, Bulai, Constantin, Stănoiu, Rodica, Roşca, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 142. 15

68

Împărtăşim acest ultim punct de vedere, care, deşi corect în esenţă, este totuşi susceptibil de unele precizări. Conform art.46 C. pen., constrângerea morală - cauză generală de înlăturare a caracterului penal al faptei - se realizează “prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu poate fi înlăturat în alt mod”; potrivit art.255 alin. 2 C. pen., constrângerea, cauză specială de înlăturare a caracterului penal al dării de mită, - se poate realiza “prin orice mijloace”, deci nu numai prin ameninţare cu un asemenea pericol. Primul element de deosebire dintre cele două modalităţi ale constrângerii îl constituie, aşadar, mijloacele de înfăptuire a acesteia: în cazul prevăzut de art.46 C. pen. numai ameninţarea cu un pericol grav; în cazul prevăzut de art.255 alin. 2 C. pen. orice mijloc - inclusiv ameninţarea de natură a crea în psihicul celui constrâns o presiune irezistibilă determinată de un puternic sentiment de teamă. Cel de-al doilea element de deosebire îl constituie valoarea periclitată prin acţiunea făptuitorului: în cazul constrângerii din art. 46 C. pen. numai o valoare legată de persoana omului (viaţa, sănătatea, integritatea corporală, libertatea etc.); în cazul constrângerii din art.255 alin. 2 C. pen. şi orice altă valoare, de interes deosebit pentru cel constrâns, inclusiv valorile de ordin patrimonialin. În fine, faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 2 C. pen., precum şi ale altor texte (de exemplu, art.194, 197, 318 C. pen.) care, folosind, de asemenea, noţiunea de constrângere, nu se referă la inevitabilitatea pericolului, se poate considera că, spre deosebire de constrângerea morală prevăzută în art. 46 C. pen., în care celui constrâns nu-i rămâne nici o posibilitate de opţiune, pericolul de care este ameninţat neputând fi înlăturat decât prin săvârşirea infracţiunii la care este silit, în celelalte cazuri, între care şi cel din art. 255 C. pen., cel constrâns ar avea, în principiu, o posibilitate de opţiune, însă temerea cate îi este insuflată, starea de alarmare în care se găseşte, îl determină să opteze pentru alternativa de a ceda în faţa constrângerii. Dacă legiuitorul a introdus o asemenea dispozitie în cuprinsul Codului penal este tocmai pentru că, în viaţa de toate zilele, se pot ivi cazuri în care alegerea altei căi decât cea de a ceda în faţa constrângerii - inclusiv posibilitatea de a denunţa - ar putea să apară celui constrâns cu mult mai puţin

69

sigură şi, uneori, chiar mai primejdioasă decât satisfacerea celui care a exercitat constrângerea. Dar, indiferent de aceste deosebiri, orice constrângere, atât cea prevăăzută în partea generală a codului, cât şi cea specifică dării de mită, se caracterizează prin provocarea unui sentiment de teamă, legat de iminenta suportare a unui prejudiciu şi, din această cauză, generator, la rândul său, a unei presiuni psihice de natură să înlăture posibilitatea liberei determinări şi dirijări a voinţei. Acţiunea de constrângere - s-a arătat în literatura noastră juridică, în legătură cu elementul material al infracţiunii de şantaj, dar afirmaţia este în egală măsură valabilă şi în ceea ce priveşte sensul prevederilor art.255 alin. 2 C. pen. trebuie să fie “de natură să suprime sau să restrângă libertatea sau capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată, încât să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de infractor.”18 Dacă, în cazul dării de mită, constrângerea nu s-ar concretiza într-o asemenea presiune psihică, provocată de teama de a suferi în mod iminent un grav prejudiciu, nu s-ar mai putea vorbi de constrângere19 ci, eventual, de o simplă pretindere de mită, în sensul art. 254 alin. (1) C. pen. În raport cu cele arătate mai sus, instanţele judecătoreşti au, desigur, obligaţia ca, ori de câte ori stabilesc existenţa constrângerii, să constate mijlocul folosit de făptuitor pentru a constrânge, primejdia reală sau aparentă la care a fost supus cel constrâns şi starea de temere, de alarmare, de natură a justifica atitudunea sa de a fi cedat în faţa constrângerii. Dispoziţiile art. 255 alin. (2) - a decis Tribunalul Suprem - nu sunt aplicabile în situaţia în care iniţiativa dării de mită a aparţinut mituitorului, chiar dacă, ulterior, funcţionarul care a primit mita a stăruit pe lângă cel dintâi să-i

O. A Stoica, Drept penal, Panea specială, Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti, 1976, p. 119. 19 Constrângerea, presupunând existenţa unei presiuni exercitate prin orice mijloace, de natură a determina o persoană la săvârşirea faptei - a decis Tribunalul Suprem, Sectia penală - nu poate fi reţinută dacă mituitorul, în dorinţa de a obţine un avantaj (în speţă, de a fi încadrat în muncă cu prioritate), a dat inculpatului o sumă de bani. În loc de a sesiza organele de stat spre a lua măsurile necesare pentru asigurarea unor condiţii legale de soluţionare a cererii sale (Dec. nr. 786/1977, în R. R. D. nr. 11/1977, p. 61). 18

70

aducă bunurile oferite.20 Această interpretare este logică, pentru că art. 255 alin. (2) are în vedere cazul când mita a fost cerută de funcţionar şi mituitorul a fost nevoit să o dea, fiind constrâns; dacă iniţiativa dării de mită a aparţinut mituitorului, înseamnă că înfracţiunea de dare de mită s-a consumat din acel moment, adică anterior stăruinţei depuse de funcţionarul mituit pentru remiterea bunurilor promise. Din punct de vedere procesual, în cazul în care mituitorul a acţionat fiind constrâns, se va pronunţa scoaterea acestuia de sub urmărire în faza urmăririi penale, conform art. 10 alin. 1 lit. e şi art. 11 pct. 1 lit.b C. pr. pen. şi achitarea sa în faza judecăţii, în baza art. 10 alin. l.lit. e şi art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen. C. Caracterul de infracţiune de corupţie al infracţiunii de dare de mită. Prin corupţie, în sens larg, se înţelege o stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie, substantivul corupţie derivând din latinescul coruptio,onis ce semnifică o stare de depravare, de desfrâu, de venalitate21. În literatura de specialitate a fost exprimată opinia că o primă realizare notabilă a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie constă în definirea, fie ea şi indirectă, a conceptului penal de infracţiuni de corupţie, punându-se astfel capăt, din perspectiva legii penale, tendinţelor de extrapolare ce au animat polemica epocii.22 Referindu-ne la lege în forma ei nemodificată, este de observat că, potrivit formulării iniţiale ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, precum şi infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, în funcţie de calitatea persoanelor care săvârşesc sau faţă de care se săvarşesc faptele ori în raport cu sectoarele de activitate unde acestea se comit. 20

Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 2878/1972, în C. D. p. 358. În sens contrar, A. Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 118. 21 Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 245. 22 H. Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea., p. 7.

71

Astfel, fapt considerat fără precedent în legislaţia penală românească, conceptul penal de infracţiuni de corupţie a fost restrâns la patru infracţiuni prin prevederile Legii nr. 78/2000, demersul înscriindu-se în concepţia reducţionistă, situată la antipodul tezei extrapolării23. Aşadar, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, anterior modificării acestuia prin Legea nr. 161/2003, sunt considerate de către legiuitor ca fiind infracţiuni de corupţie următoarele norme de incriminare: luarea de mită (art. 254 C. pen.), darea de mită (art. 255 C. pen.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.) şi traficul de influenţă (art. 257 C. pen.). Legii nr. 78/2000 i-au fost aduse modificări şi completări până la data de 1 aprilie 2007 prin Ordonanţa nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prin Legea nr. 521/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 124/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene şi prin Legea nr. 69/2007 privind modificarea lit. b) si c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000. Astfel, prin modificarea formulării iniţiale a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, operată prin dispoziţiile Legii nr. 161/2003, sunt incluse conceptului penal de infracţiuni de corupţie şi infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 6 indice 1 (cumpărarea de influenţă) şi art. 8 indice 2 ale Legii nr. 78/2000, precum şi infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, şi la art. 6^1 si 8^2 din Legea nr. 78/2000, alături de cele incriminate de art. 254-257 din Codul penal 23

H. Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea., p. 7.

72

(luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă).24 Prin urmare, prin prevederi legale lipsite de echivoc, legiuitorul fixează graniţele conceptului penal de infracţiuni de corupţie, restrângându-l la cele patru infracţiuni anterior arătate, acestui concept penal fiindu-i mai apoi adăugate infracţiunea de cumpărare de influenţă (prevăzută şi pedepsită de art. 6 indice 1), precum şi promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcţionar al unui stat străin ori al unei organizaţii publice internaţionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor economice internaţionale (art. 8 indice 2), în consecinţa modificărilor aduse art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003. D. Analiza unor date statistice privind infracţiunile de corupţie în perioada 1990-2007. Studiul este conceput astfel încât să cuprindă pe de o parte, informaţii referitoare la tendinţele evoluţiei infracţiunilor de corupţie în perioada 1990-2004, iar pe de altă parte informaţii rezultate din analiza sentinţelor judecătoreşti definitive date în cazul dosarelor privind infracţiunile de corupţie instrumentate în 2003. Analiza datelor statistice obţinute de la instituţiile abilitate cu instrumentarea şi sancţionarea faptelor de corupţie produse în perioada 1990-2004 ne oferă informaţii privind activitatea acestor instituţii în condiţiile în care au avut loc modificări ale legislaţiei referitoare la actele de corupţie, reorganizarea instituţiilor respective sau înfiinţarea unor instituţii noi specializate în instrumentarea dosarelor de corupţie. De aceea, analiza datelor statistice referitoare la actele de corupţie necesită luarea în considerare a principalelor evenimente care s-au produs în perioada analizată şi care, credem, au avut o influenţă asupra evoluţiei numărului de infracţiuni de corupţie descoperite şi, mai 24

Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost modificat de pct. 1 al art. I din Titlul I, Cartea a II-a din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicata in M. Of. al Rom., nr. 279 din 21 aprilie 2003.

73

ales, sancţionate. Astfel, dacă într-o primă etapă, situată între 1990-1993, aceste instituţii s-au implicat, într-o mică măsură, în combaterea actelor de corupţie, după această perioadă se poate remarca o intensificare a acţiunilor instituţiilor abilitate în instrumentarea cauzelor de corupţie, îndeosebi după ce aceste instituţii au trecut printr-o perioadă de reorganizare (este, de exemplu, cazul poliţiei a cărei activitate a fost organizată conform prevederilor din Legea nr. 26 din 12 mai 1994). De asemenea, după această perioadă, s-au intensificat eforturile legiuitorului de a îmbunătăţi cadrul legislativ, lărgindu-se sfera

faptelor de

corupţie prin incriminarea şi sancţionarea unor noi fapte de corupţie în urma adoptării Legii 78/2000 şi a Legii 161/2003. În anul 2002, s-a înfiinţat Parchetul Naţional Anticorupţie, instituţie care a trecut şi ea într-o perioadă scurtă de activitate printr-o serie de schimbări impuse de specificul acţiunilor în care specialiştii săi au fost implicaţi. Eforturile guvernelor României îndreptate spre îndeplinirea condiţiilor necesare integrării României în Uniunea Europeană s-au concretizat, pe de altă parte, şi în adoptarea unor Strategii Naţionale Anticorupţie, care au încercat să conjuge eforturile tuturor instituţiilor implicate în activitatea de prevenire şi control al faptelor de corupţie. Pentru a ilustra evoluţia infracţiunilor de corupţie în perioada 1990-2004, am utilizat datele furnizate de trei instituţii implicate în activităţi de cercetare, urmărire penală şi sancţionare a faptelor de corupţie, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei. Astfel, dacă statisticile Inspectoratului General al Poliţiei Române ne oferă informaţii privind numărul persoanelor cercetate pentru săvârşirea unor fapte de corupţie, cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prezintă situaţia cauzelor soluţionate şi a inculpaţilor trimişi în judecată, în timp ce datele Ministerului Justiţiei oferă o imagine sugestivă despre persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie. Analiza sub aspect criminologic a sentinţelor definitive date în cazul faptelor de corupţie din anul 2003 a avut ca obiective: a) Măsurarea dimensiunilor corupţiei legale pe anul 2003; b) Alcătuirea unui profil social al corupătorului;

74

c) Stabilirea unor modalităţi de prevenire şi control a fenomenului corupţiei. Sistemul judiciar, în ansamblul său, cheltuieşte resurse importante pentru a afla ce fel de tranzacţii (economice, comerciale sau financiare) au avut loc în realitate şi dacă ele au fost sau nu corupte. Problema principală în legătură cu sentinţele judecătoreşti ca sursă de informaţii, o reprezintă faptul că numărul acestora este foarte mic, comparativ cu numărul real al faptelor de corupţie, aşa încât ele nu reflectă nici frecvenţa fenomenului şi nici sectoarele cele mai vulnerabile la corupţie. Analiza criminologică s-a dorit una exhaustivă, intenţia fiind să se studieze toate sentinţele judecătoreşti rămase definitive pentru infracţiuni de corupţie. Datorită faptului că nu toate instanţele de judecată din teritoriu au răspuns apelului colectivului nostru de cercetare, aceasta a inclus doar pe o parte a sentinţelor judecătoreşti rămase definitive pentru infracţiuni de corupţie. Prin urmare, au fost incluse în analiza noastră 103 sentinţe judecătoreşti definitive pentru infracţiuni de corupţie în care au fost condamnaţi definitiv 147 de inculpaţi.

Ca instrument principal de cercetare a fost utilizată fişa

criminologică,care a cuprins un număr de patru dimensiuni: infracţiunea, autorul infracţiunii, domeniile vizate prin infracţiune, cu alte cuvinte domeniile vulnerabile la corupţie, judecarea cauzei şi pedeapsa aplicată de instanţă. Fiecare dimensiune a fost operaţionalizată, ajungându-se la mai mulţi indicatori. Astfel, dimensiunea infracţiune, cuprinde date referitoare la distribuţia pe judeţe a inculpaţilor condamnaţi pentru fapte de corupţie, distribuţia infracţiunilor de corupţie în funcţie de categoriile stabilite de normativul penal, mediul în care s-a săvârşit infracţiunea, concursul de infracţiuni, modul de operare, circumstanţele în care s-a săvârşit infracţiunea şi cuantumul sumelor de bani oferite sau primite de inculpaţi. A doua dimensiune, care priveşte autorul infracţiunii, a fost evaluată prin următorii

indicatori, care vizează în principal profilul social al

condamnatului: vârsta, sexul, antecedentele penale, nivelul de instruire, starea civilă. Domeniile vulnerabile la corupţie constituie a treia dimensiune, acoperind ariile principale în care au avut loc cele mai frecvente fapte de corupţie. A patra

75

dimensiune cuprinde indicatori precum: durata urmăririi penale, durata judecării procesului în fond, durata desfăşurării procesului, de la sesizarea instanţei de fond până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Penal şi de legile speciale, contopirea pedepsei şi suspendarea executării pedepsei. Analiza statistică a datelor referitoare la infracţiunile de corupţie în perioada 1990-2004 pune în evidenţă existenţa a două subperioade caracterizate de tendinţe contrastante. Această situaţie este valabilă atât pentru datele statistice privind infracţiunile cercetate, cât şi pentru datele privind persoanele condamnate pentru infracţiuni de corupţie. Referitor la evoluţia numărului infracţiunilor de corupţie cercetate de poliţie remarcăm prezenţa a două tendinţe: prima crescătoare, specifică perioadei 1991-1997 (+30%), iar a doua descrescătoare, în perioada 1999- 2004 (-10%). Dinamica persoanelor cercetate de poliţie (datele au fost disponibile doar pentru perioada 1996-2003) este caracterizată de o evoluţie oscilantă, perioadele de creştere a numărului de persoane cercetate alternând cu cele de descreştere a aceleaşi categorii de persoane. Analiza datelor statistice privind evoluţia numărului cauzelor soluţionate de către Parchet pune în evidenţă o tendinţă de creştere în intervalul 1991-1997, descreştere în intervalul 1998-2002 şi creştere din 2003. În ceea ce priveşte distribuţia inculpaţilor pentru infracţiuni de corupţie în funcţie de o serie de indicatori socio-demografici, statisticile Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie evidenţiază faptul că, în acest tip de infracţiuni se implică, îndeosebi, bărbaţii, în special cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 21-54 de ani. De asemenea, cei mai mulţi inculpaţi provin din mediul urban şi nu au antecedente penale. Persoanele cu un nivel de instrucţie scăzut şi mediu sunt anchetate pentru dare de mită şi trafic de influenţă, iar cele cu studii superioare pentru celelalte categorii de infracţiuni de corupţie. În perioada supusă analizei noastre, în ceea ce priveşte numărul persoanelor condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie, se impune să

76

apelăm, iarăşi, la segmentarea analizei în cele două subperioade utilizate şi în cazul datelor privind infracţiunile cercetate. Analiza modificărilor procentuale ale numărului de persoane condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie relevă o tendinţă de creştere a numărului acestora pentru intervalul 1991-1997 de +28,7% şi de scădere pentru anii 19982003 de -6,7%. Analiza sentinţelor judecătoreşti rămase definitive în anul 2003 relevă faptul că, din totalul de 207 infracţiuni săvârşite de cei 147 de inculpaţi, cele mai multe infracţiuni pentru care s-au dispus pedepse privative de libertate (52%) sunt cele de trafic de influenţă (art. 257 C.P.), urmate de acelea de luare de mită (25%), dare de mită (20%), cele mai puţine fiind cele de primire de foloase necuvenite (1%). Comparativ cu perioada 1998-2002 se constată o creştere a ponderii condamnaţilor definitiv pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 C.P. În peste jumătate din cazuri (55%), sumele implicate s-au situat între 150200 Euro. Referitor la sumele de peste 500 Euro s-a constatat că în jumătate din cazuri au fost pronunţate sentinţe privative de libertate cu suspendarea condiţionată a executării. Analiza datelor privind persoanele condamnate evidenţiază faptul că toţi inculpaţii cu studii superioare au fost condamnaţi pentru infracţiuni de luare de mită. Remarcăm o creştere semnificativă a numărului persoanelor condamnate din rândul funcţionarilor cu atribuţii de control, comparativ cu anii precedenţi. Aceştia reprezintă, în 2003, o treime din cazurile analizate în prezentul studiu. Rezultatele înregistrate în studiul de faţă justifică o analiză aprofundată a tuturor cauzelor de corupţie de la implementarea măsurilor de politică penală începute cu adoptarea Legii 78/2000 şi completată cu alte măsuri atât în plan legislativ, cât şi administrativ.

CONCLUZII Societatea românească trece printr-o perioadă de consolidare a

77

democraţiei, punând la bază o nouă structură de creare a economiei de piaţă, de reglementări legislative (mutaţii, modificări) şi odată cu procesul de integrare a României în structurile europene, implementarea conceptului juridic penal al corupţiei, în legislaţia română este mai mult decât obligatorie. Prin urmare, dreptul este o necesitate produsul firesc al vieţii sociale. Evoluţia omenirii se bazează pe conservarea realizărilor şi pe dezvoltarea permanentă a progresului în toate sferele vieţii sociale. De aceea, prezentul este legat de trecut prin continuitate şi cuprinde, totodată, elementele de dezvoltare şi progres care se vor dezvolta în viitor. Aşadar, prezentul trecutul care naşte viitorul. Dreptul fiecărei naţiuni evoluează şi se schimbă, în raport cu schimbările care au loc în societate, reglementând raporturile sociale. Dreptul este un produs social, firesc şi necesar conştiinţei naţionale, el formându-se ca şi limba necontenit. Este o constatare pe care şi evoluţia incriminării faptelor de corupţie o confirmă. Legiuitorul român, face primul pas notabil prin Legea nr. 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie constă în definirea, fie ea şi indirectă, a conceptului penal de infracţiuni de corupţie, punându-se astfel capăt, din perspectiva legii penale, tendinţelor de extrapolare ce au animat polemica epocii. Referindu-ne la lege în forma ei nemodificatăaşa cum reiese din dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, anterior modificării acestuia prin Legea nr. 161/2003, sunt considerate de către legiuitor ca fiind infracţiuni de corupţie următoarele norme de incriminare: luarea de mită (art. 254 C. pen.), darea de mită (art. 255 C. pen.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.) şi traficul de influenţă (art. 257 C. pen.). Legii nr. 78/2000 i-au fost aduse modificări şi completări până la data de 1 aprilie 2007 prin Ordonanţa nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prin Legea nr. 521/2004

78

privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 124/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene şi prin Legea nr. 69/2007 privind modificarea lit. b) si c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000. Astfel, prin modificarea formulării iniţiale a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, operată prin dispoziţiile Legii nr. 161/2003, sunt incluse conceptului penal de infracţiuni de corupţie şi infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 6 indice 1 (cumpărarea de influenţă) şi art. 8 indice 2 ale Legii nr. 78/2000, precum şi infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, şi la art. 6^1 si 8^2 din Legea nr. 78/2000, alături de cele incriminate de art. 254-257 din Codul penal (luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă Prin urmare, prin prevederi legale lipsite de echivoc, legiuitorul fixează graniţele conceptului penal de infracţiuni de corupţie, restrângându-l la cele patru infracţiuni anterior arătate, acestui concept penal fiindu-i mai apoi adăugate infracţiunea de cumpărare de influenţă (prevăzută şi pedepsită de art. 6 indice 1), precum şi promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcţionar al unui stat străin ori al unei organizaţii publice internaţionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor economice internaţionale (art. 8 indice 2), în consecinţa modificărilor aduse art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003. Aşadar, prin limitarea adusă sferei de accepţiune a acestui concept penal la infracţiunile mai sus menţionate, legiuitorul penal vine să distingă într-o polemică extinsă mult peste graniţele ei fireşti. Aşa fiind, facem menţiunea faptului că, răspunzând necesităţii sociale de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie, Legea nr. 78/2000

79

conţine dispoziţii referitoare la trei categorii de infracţiuni: de corupţie (în secţiunea a 2-a), asimilate infracţiunilor de corupţie(în secţiunea a 3-a) şi în legătură directă cu infracţiunile de corupţie (în secţiunea a 4-a). Textul normei penale de incriminare: potrivit art. 255 din Codul penal, legiuitorul penal incriminează ca fiind infracţiunea de Dare de mită săvârşirea următoarelor fapte: “Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Fapta prevazută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire sa fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Dispoziţiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 si 3.” Darea de mită reprezintă un real şi grav pericol pentru relaţiile sociale referitoare la buna funcţionare a autorităţilor, a instituţiilor de stat, a instituţiilor ori serviciilor publice sau a altor unităţi, a corectitudinii funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi prin aceasta, un pericol pentru existenţa şi echilibrul societăţii democratice organizate, a ordinii de drept. Impunând şi cerând funcţionarilor şi altor salariaţi corectitudine, probitate în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Prin incriminarea dării de mită, legea penală le asigură acestora protecţia cuvenită şi necesară împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuşi.

ANEXA 1.

80

TABEL CU

PERSOANE

ÎNCARCERATE

LA

DATA

DE

01.01.2006

AFLATE ÎN PENITENCIARUL CODLEA Arestaţi preventivi Bărbaţi Nr. %

Femei Nr

%

Condamnaţi la pr Bărbaţi Nr %

Dare de

0

0

0

0

0

0

mita art 255 C.pen Luare de

3

2,1

0

0

0

0

mită art.254 C.pen Ultraj

2

1,4

0

0

0

0

0,7

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

art. 221 C. pen Delepidare

0

0

0

0

0

0

art.215 C. pen Înşelăciune

1

0,7

0

0

5

5,0

art. 215 C. pen Fals

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

Infracţi uni Art.; Cod penal

art.239 C.pen Trafic influenţă

6 4

de

1

art 257

2

C. pen. Abuz

în

serviciu în formă calificată art 248/1 C.pen Tăinuire

2 în

declaraţii art. 292 C. pen Ord

.

de

urg. priv. front.de

81

stat a Romaniei art. O105/01 Legea nr. 87/94

0

0

0

0

0

0

1

0,7

0

0

1

1

0

0

0

0

0

0

1

0,7

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

1

0,7

0

0

0

0

92,

2

10

94

94

10

10

10

privind

combaterea evaziunii

fiscale

art. L. 87/94 Legea priv. comb. Trafic. Şi

2

cons. De droguri art. L 143/00 Trafic

de

stupefiante art. 312 C. pen Legea priv. prev.

şi

comb.

2

Trafic. Pers. art. L 687/01 Proxenitism art. 329 C. pen Corupţie sexuală

art.

202

2

C.pen Alte

12

infracţiuni Total

9

infracţiuni Total

9

0

13

contravenţii Total general

8 100

2 0

0

0

0

0

0

0

0

0

13

100

2

10

10

10

9

0 ANEXA 2. TABEL 82

0

0

CU PERSOANELE ÎNCARCERATE LA DATA DE 01.01.2007 AFLATE ÎN PENITENCIARUL CODLEA Arestaţi preventivi Bărbaţi Nr. %

Femei Nr

%

Condamnaţi la prima Bărbaţi Nr %

0

0

0

0

0

0

255 C.pen Luare de mită

0

0

0

0

0

0

art.254 C.pen Ultraj art.239

0

0

0

0

0

0

Trafic de

1

0,94

0

0

0

0

influenţă art 257 C. pen. Abuz în serviciu

0

0

0

0

0

0

1

0,94

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

art.215 C. pen Înşelăciune art.

0

0

0

0

0

0

215 C. pen Fals în declaraţii

0

0

0

0

0

0

art. 292 C. pen Distrugere art.

0

0

0

0

0

0

217 C. pen O.U.G. priv.

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

Infracţiuni Art.; Cod penal Dare de mita art

C.pen

în formă calificată art 248/1 C.pen Tăinuire art. 221 C. pen Delepidare

front.de stat a Romaniei art. O105/01 Legea nr. 87/94 privind combaterea evaziunii fiscale art. L. 87/94 83

Legea priv. comb.

5

4,47

0

0

1

1,79

0

0

0

0

0

0

10

9,43

5

1

0

0

Trafic. şi cons. de droguri art. L 143/00 Trafic de stupefiante art. 312 C. pen Legea priv. prev. şi comb. Trafic. Pers. art.

00

L 687/01 Proxenetism art.

4

3,77

0

0

0

0

329 C. pen Corupţie sexuală

0

0

0

0

0

0

art. 202 C.pen Alte infracţiuni

80

80,4

0

0

55

98,21

1

56

100

0 1

0 56

0 100

5 Total infracţiuni

106

100

5

Total contravenţii Total general

0 106

0 100

0 5

00

00

84

ANEXA 3

Darea de m ită

Luarea de m ită

Trafic de influienţă Prim irea de foloase necuvenite

85

BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII: ANTONIU, George, VASILIU, Theodor, DANEŞ, Ştefan, DĂRÂNGĂ, Gheorghe, LUCINESCU, Dumitru, PAPADOPOL, Vasile, PAVEL, Doru, POPESCU, Dumitru, RĂMUREANU, Virgil, Codul penal comentat şi adnotat.Vol.I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1972. BOROI, Alexandru, Drept penal şi drept procesual penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă., Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006. BOROI, Alexandru, Drept penal. Partea specială. Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2005. BOROI, Alexandru, NISTOREANU, Gheorghe, Drept penal. Partea specială., Editura All Beck, Bucureşti, 2005. CHIOREANU,

Aurora;

MÂCIU,

Mircea;

NICOLESCU,

Nicolae;

RĂDULESCU, Gheorghe; ŞUTEU, Valeriu, Mic dicţionar enciclopedic., Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978. DIACONESCU, Horia, Drept penal. Partea specială., Editura All Beck, Bucureşti, 2005. DIACONESCU, Horia, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea., Editura All Beck, Bucureşti, 2004 DOBRINOIU, Vasile, Corupţia în dreptul penal român., Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995. 86

DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, OANCEA, Ion, FODOR, Iosif, BULAI, Constantin, ILIESCU, Nicoleta, STĂNOIU, Rodica, ROŞCA, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971. DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, OANCEA, Ion, FODOR, Iosif, ILIESCU, Nicoleta, BULAI, Constantin, STĂNOIU, Rodica, ROŞCA, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972. DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, ANTONIU, George, BULAI, Constantin, ILIESCU, Nicoleta, STĂNOIU, Rodica, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea generală., vol. I, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975. NISTOREANU, Gheorghe, DOBRINOIU, Vasile, BOROI, Alexandru, PASCU, Ilie, MOLNAR, Ioan şi LAZĂR, Valerică, Drept penal. Partea specială., Editura Continent XXI, Bucureşti, 1996. RĂDESCU, Dumitru, Dicţionar de drept privat., Editura MONDAN ’94, Bucureşti, 1997. BOROI, Alexandru; NEAGU, Norel, Armonizarea legislaţiei române cu legislaţia comunitară în materie de corupţie, în Dreptul, nr. 4/2003, pp. 117-118. Convenţia penală privind corupţia a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 şi a fost ratificată prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002. DONGOROZ, Vintilă: Drept penal, reeditarea ediţiei din 1939 de Asociaţia română de ştiinţe penale, Bucureşti, 2000, p. 167-257; 382-383.

87

PAVEL, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de Drept” nr. 4/1978. . PAVEL, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de Drept” nr. 4/1978 LAMBERT, L : Traite de droit penal special, Paris, 1968 a citată., decizie din 11 iunie 1956,a C. cas. Fr, p. 971 DOBRINOIU, Vintilă: Corupţia în Dreptul Penal Român, Ed. Atlas Lex., Bucureşti, 1995, p. 94. MAZINI, V.: Trattato de dirito penale Italiano (Tratat de drept penal italian), vol. V, Torino, 1935 GARCON, E.: Code penal annote ( Codul penal adnotat), nr. 12, Paris ,19011906, p. 438 DIACONESCU, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, vol. 3 2004.a citat dec. Nr. 1224/1955, în C.D. 1955 a Trib. Suprem, col. pen. p. 82 Ambele hotărâri au fost publicate în ,,Pandectele române”, III,1931, p. 93 şi 96 STUDII, ARTICOLE: BOROI, Alexandru; NEAGU, Norel, Armonizarea legislaţiei române cu legislaţia comunitară în materie de corupţie., în Dreptul, nr. 4/2003. DOBRINOIU, Vasile, Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită, infracţiune continuată., în Revista româna de drept, nr. 12/1981.

88

VEDINAŞ, Virginia, Consideraţii referitoare la raportul dintre Statutul funcţionarilor publici şi statutele speciale aplicabile unor categorii de funcţionari publici., în Dreptul, nr.4/2007. Confiscare specială. Dare de mită. Sume de bani oferite uneia dintre persoanele prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000., în Dreptul, nr. 12/2006. LEGISLAŢIE: Codul Penal din 21 iunie 1968, republicat, publicat în M. Of. al Rom., P. I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 78 din

8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 575 din 29 iunie 2004. Legea nr. 373 din 24 septembrie 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 83 din 21 iulie 1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 173 din 21 iulie 1992

89

Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003. Convenţia penală privind corupţia a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 şi a fost ratificată prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002 Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind

Direcţia Naţională

Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. Ordonanţa de urgenţă nr. 50 din 28 iunie 2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 566 din 30 iunie 2006. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005 , publicată www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3. Decizia nr. 1078 din 10 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, publicată, www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3 Trib. Suprem, s. pen. nr. 1362/1970 , în R.R.D. nr. 4/1971, p. 138; Trib. Jud. Constanţa, dec. Pen. nr. 1362/1984, în R.R.D. nr. 8/1985, p. 71. Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 26/1975 (nepublicată), apud V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, p. 232.

90

Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 2878/1972, în C. D. p. 358. În sens contrar, A. Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 118.

91