Literatura Pentru Copii [PDF]

Zitiervorschau

Despre rolul literaturii pentru copii ,,Copilul - scria Călinescu - se naşte curios pe lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura, care îi satisface această dorinţă îl încântă. Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii trebuie să intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi. A ieşi din lectură cu stima sporită pentru om, acesta este secretul marilor lecturi pentru tineret.” Literatura pentru copii este arta pe care mulţi scriitori au abordat-o în operale lor. Mari scriitori precum: Mihai Eminescu, I.L Caragiale, Ion Creangǎ şi-au întors privirea spre aceasta perioadǎ minunatǎ a omului, denumitǎ şi ,,vârsta cea fericită”, ,,vârsta inocenţei”, ,,vârsta pantalonilor scurţi”. Literatura este intrumentul forte al învǎţǎtorului în a-l ajuta pe copil sǎ se formeze. Ea contribuie întro mare măsură la lărgirea orizontului de cunoaştere al elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la o exprimare aleasă, corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice. Încǎ de la cea mai fragedǎ vârstǎ, gustul pentru literaturǎ al copilului trebuie stimulat cât se poate de mult. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdar, perseverenţă, continuitate, voinţă. Orizontul cunoştinţelor primite în clasă la orele de literatură română e lărgit de lectura în afara clasei. Este foarte important ca învăţătorul să cunoască formele de îndrumare a acesteia. Întocmai ca aerul sau ca apa, copilăria este pretutindeni, este fluviul cu cei mai mulţi afluenţi, minunea nicicând secătuită. Ea întreţine în lume basmul, gingăşia, zâmbetul, este puntea cu care tentăm posteritatea şi prin care, totodată, prezentul ne ispiteşte în chipul cel mai stăruitor. Trăim orice am face şi la orice vârstă - între copii, într-o continuă fraternitate cu lumea lor. La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această muncă dificilă este trecută la nivel superior în primele clase ale şcolii. Lectura propriu-zisă începe după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţa ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei acestor hieroglife, care adesea îi înspăimânta pe copii. Încă de la venirea copilului în şcoală, trebuie să căutăm să-l facem să iubească „cartea”. Se vor citi poveşti, poezii, în aşa fel încât, în urma lor, micii şcolari să simtă nevoia să citească. Ţinând cont de particularităţile fiecărui copil, ne vom ocupa şi de felul cum vom recomanda lectura pentru vacanţa de vară. Basmele şi povestirile le sunt indicate celor cu ritm de citire rapid, iar celor cu ritm mai lent, lecturi mai scurte. Din cauza rapidităţii ritmului de citire, rămânând la imposibilitatea de a urmări conţinutul micilor lecturi, mulţi elevi se luptă adesea cu descifrarea unui text. Acum trebuie să intervină învăţătorul în urmărirea cu atenţie a lecturii şi exersarea acestui exerciţiu cu voce tare. În locul curiozităţii care face abstracţie de formă şi se luptă pentru descifrarea ideii, apare efortul descifrării semnelor grafice. Învăţătorul trebuie să încurajeze intenţia elevului de a se lupta cu descifrarea textului dintr-o poveste, lăudându-l în faţa clasei ca pe un cititor pasionat. El trebuie să poarte discuţii cu elevul pe marginea conţinutului povestirilor citite de elev, să observe în ce măsură fiecare elev înţelege conţinutul celor citite, ştie să aprecieze o carte şi aduce argumente convingătoare ca lucrarea respectivă l-a interesat.

Se ştie că nimic nu este mai puternic decât exemplul. Într-o familie unde sunt prea puţine cărţi şi acestea aflate la întâmplare, unde părinţii şi fraţii mai mari consideră lectura o corvoadă, rareori se poate aştepta cineva ca un copil să dovedească de timpuriu pasiune pentru lectură, pentru carte, în general. În astfel de cazuri copilul va avea dificultǎţi sǎ-şi dezvolte o personalitate, un vocabular activ, bogat si colorat. Va întâmpina multe dificultǎţi în a se exprima, a se manifesta întrun fel sau altul în comunitate. Copilul are nevoie de o îndrumare corectǎ în formarea sa, astfel încât acesta sǎ prindǎ încredere în propia forţa, în ideile sale şi tot odatǎ curaj pentru a da drumul imaginaţiei sale sǎ zburde. Copiii, ca şi adolescenţii, au o deosebită înclinare către un anumit gen de literatură, cu care rezonează afectiv, literatură nu întotdeauna inspirată din universul vârstei lor. Trăsăturile ce ar trebui să caracterizeze literatura destinată copiilor sunt: -specificul extras dintr-o anume viziune asupra vieţii, de exemplu, aceea a basmului şi a literaturii ştiinţifico-fantastice; -umorul; -caracterul instructiv-educativ; -elogiul, cu ajutorul artei cuvântului, al marilor valori umaniste, cultul pentru om şi omenie. ,,A ieşi din lectură cu stimă sporită pentru om, acesta cred că este secretul marilor literaturi pentru tineret.”(G. Călinescu) S-a ajuns la părerea majoritară că opera literară valoroasă pentru copii şi tineri are aceleaşi valenţe estetice ca şi operele literare pentru adulţi. Trăsăturile generale şi esenţiale ale operei literare pentru copii şi tineri constau în: -caracterul cognitiv (informativ); -expresivitatea, respectiv virtuţile estetice ale limbajului; -caracterul formativ, mesajul educativ. Acestor trăsături le corespund trei trăsături esenţiale pentru realizarea funcţiei estetice a operei literare: -adecvarea conţinutului la particularităţile de vârstă; -înveşmântarea ideii artistice într-o formă (imagine) concret-sensibilă; -mesajul educativ. Fiecare dintre aceste exigenţe implică valenţe estetice corespunzătoare şi împreună asigură calitatea artistică a operei literare. Adecvarea conţinutului operei la particularităţile de vârstă ale copiilor, respectă principiul didactic privind adecvarea nivelului cunoştinţelor ştiinţifice la particularităţile de vârstă ale copiilor, fără a ştirbi din valoarea literară.

Literatura pentru copii se adresează tuturor vârstelor, cu un mod specific de viziune şi expresie. O altă trăsătură esenţială în opera literară este îmbinarea valorilor etice cu cele estetice. Prin conflictul dual bine-rău, copiilor li se oferă modele de viaţă pozitive sau negative. În pregătirea pentru viaţă, literatura este a doua în ordinea importanţei, după religie. Prin recomandarea unor lecturi potrivite poate fi frânată goana după câştigul material.

LITERATURA PENTRU COPII Literatura pentru copii este un gen literar care se adresează unui anumit segment de vârstă, respectiv celor aflați la anii copilăriei sau ai adolescen ței (de la 1 an până la 18 ani). Este un gen literar care s-a născut în secolul al XIX-lea și a cunoscut o extindere abia în secolul al XX-lea. Prima specie a acestui gen o constituie basmele (vezi basm). Ele au circulat, inițial, pe cale orală, fiind apoi culese, și, după modelul celor populare, au fost scrise basmele culte. Primele scrieri pentru tineret, cum erau cele ale lui Charles Perrault (1628 - 1703), se adresau, în același timp, adolescenților și adulților. Jeanne Marie Leprince de Beaumont a scris opere în mod special pentru acest public receptiv. În aceeași epocă, publicul tânăr și-a însușit cărți care nu fuseseră inițial scrise pentru el, precum Călătoriile lui Gulliver, Don Quijote și, desigur, Robinson Crusoe, recomandat copiilor de către Jean-Jacques Rousseau. Datorită dificultății în definirea literaturii pentru copii, este de asemenea dificil de urmărit istoria literaturii pentru copii până în punctul precis de început. În 1658 Jan Ámos Komenský a publicat prima carte informațională cu ilustrații Orbis Pictus;se consideră că aceasta este prima carte cu ilustrații publicată special pentru copii. Publicarea cărții lui John Newbery în 1744 intitulată A Little Pretty Pocket-Book, care se vindea cu o minge pentru băieți sau o perniță de ace pentru fetițe, este considerată a fi un punct de reper pentru începutul cititului din plăcere mai ales pentru copii. Precedent lui Newbery, literatura pentru copii era destinată pentru informarea celor tineri, de și exista o vastă tradiție de transmitere a poveștilor pentru copii și adulți prin viu grai, și multe povestiri au fost considerate mai apoi inadecvate pentru copii, cum ar fi povestirile lui Charles Perrault, care puteau fi considerate prea familiare. În plus, o parte din literatură care nu se adresa cititorilor copii era dată copiilor de către adulți. Printre cele mai timpurii exemple în limba engleză a acestor fic țiuni pentru adulți se numără operele Thomas Mallory Morte d'Arthur și poveștile lui Robin Hood.

Caracteristici fundamentale Există câteva dezbateri referitor la ce cuprinde literatura pentru copii. Există unele opinii conform cărora literatura pentru copii este literatură scrisă special pentru copii, deși multe cărți care erau destinate inițial publicului adult sunt acum catalogate ca lucrări pentru copii, de exemplu operele lui Mark Twain, Prinț și cerșetor sau Huckleberry Finn. Se manifestă de asemenea și tendința contrară, în care lucrări de ficțiune, inițial scrise sau prefabricate pentru copii, sunt considerate ca fiind cărți pentru adulți. Ca martor la aceste lucruri, în anii următori, prestigioasele premii Whitbread Awards au fost acordate de două ori unor cărți ce erau destinate inițial copiilor: lucrarea lui Philip Pullman, The Amber Spyglass, și a lui Mark Haddon, The Curious Incident of the Dog in the Night-time. Premiul Nobel pentru literatură a fost de asemenea acordat unor autori care au adus mari contribu ții

literaturii pentru copii, cum ar fi Selma Lagerlöf și Isaac Bashevis Singer. Deseori este dificil de răspuns la întrebarea dacă o anumită carte este o carte destinată copiilor sau nu, de exemplu, Hobbitul de J. R. R. Tolkien. Pe deasupra, există anumite dezbateri dacă non-ficțiunea este sau nu literatură (și o dezbatere separată conform căreia non-ficțiunea ar trebui să fie numită non-ficțiune sau informațională). În timp ce ALSC (Association for Library Service to Children) are un premiu special pentru nonficțiune, numit Sibert Medal, cărțile non-ficționale au câștigat ocazional premiul Newbery Medal, primul premiu pentru cărțile adresate copiilor din Statele Unite (de remarcat lucrarea lui Russell Freedman din 1988, Lincoln: A Photobiography). Mulți autori sunt specializați în cărți pentru copii. Alți autori sunt bine-cunoscuți pentru lucrările lor pentru publicul adult, dar au scris, de asemenea, și cărți pentru copii, cum ar fi operele lui Aleksei Nicolaevici Tolstoi, Cheița de aur sau aventurile lui Burratino , și ale lui Carl Sandburg Povestirile Rootabaga. În unele cazuri, cărți destinate publicului adult, cum este lucrarea lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, au fost editate (sau bowdlerizate) în așa fel încât să pară mult mai adecvate pentru copii. O tentativă de a identifica caracteristicile unei lucrări numite 'literatură pentru copii' a condus la o linie călăuzitoare generală. Nu există o regulă perfectă și, pentru fiecare trăsătura identificatoare, există multe excepții, ca și multe cărți pentru adulți care împărtășesc aceste caracteristici. Editorii au încercat să împartă literatura pentru copii în subdiviziuni corespunzătoare pentru diferite vârste. În Statele Unite, aceste subdiviziuni au fost marcate ca lucrări pentru pre-cititori, cititori timpurii, cărți divizate pe capitole și tineri adulți. Acestea sunt estimativ echivalente grupelor de vârstă cuprinse între 0-5, 5-7, 7-11 ani ( câteodată subdivizate în alte 2 grupe, cea cuprinsă între 7-9 ani și pre-adolescenții), și cărți pentru adolescenți. Totuși, criteriile pentru care sunt astfel divizate sunt la fel de vagi și problematice ca și criteriile pentru definirea cărților pentru copii, în aspectul lor general. O distincție clară este ceea a cărților pentru copii de vârste mai fragede, care tind să con țină ilustrații, dar Cărțile ilustrate și trăsăturile acestora vizează toate nivelurile de vârstă și ambele sexe. Ca o regulă generală, implicitul cititor al unei cărți pentru copii este cu 1-3 ani mai mare decât protagonistul acesteia. (Exemple contrare: opera lui Orson Scott Card, Jocul lui Ender, nu neapărat scrisă pentru copii, dar cooptată de publicul tânar

Serii celebre Succesul unei cărți pentru copii impulsionează deseori autorul să prelungească povestea printr-o continuare a acesteia, sau chiar să lanseze o întreagă serie de cărți. Unele lucrări sunt concepute de la origine ca o serie: J. K. Rowling a declarat întotdeauna în interviuri că planul ei original era să scrie nu mai puțin de șapte cărți despre Harry Potter, iar câ țiva autori, ca prolificii Enid Blyton și R. L. Stine, păreau incapabili să scrie o singură carte de bază, fără ca aceasta să nu aibă urmări. În câteva cazuri, seriile au supraviețuit autorilor lor, fie pentru că editorii, în mod public, au angajat noi autori care să continue seriile după moartea creatorului original (cum a fost cazul când Reilly și Lee au angajat pe Ruth Plumly Thompson să continue Seria cărților Vrăjitorul din Oz, după decesul autorului original L. Frank Baum), fie pentru că numele sub care scria autorul original era reținut ca un brand-nom-de-plume pentru serii (cum a fost cazul lui Franklin W. Dixon și seriei Băieții Hardy, Carolyn Keene și seriilor lui Nancy Drew, și V. C. Andrews și seriilor Florile din Mansardă).

Opere fundamentale ale literaturii pentru copii Colecțiile de basme sunt una din cele mai timpurii forme ale fic țiunii publicate, care nu și-au pierdut niciodată efectul magic pe care îl au asupra copiilor, deși câteva din poveștiile clasice sunt

înfiorătoare și nu au fost inițial culese pentru copii. Faimoși culegători și repovestitori ai basmelor sunt Charles Perrault, frații Grimm, Hans Christian Andersen și Andrew Lang. 

Orbis Pictus (1658) de Jan Ámos Komenský: Cea mai timpurie carte cu ilustrații



Călătoria pelerinului de John Bunyan (1678); numeroase povestiri pentru copii au fost modelate conform alegoriei creștine



A Little Pretty Pocket-Book|O drăguță cărticică de buzunăraș (1744) de John Newbery: Cea mai timpurie carte pentru plăcerea de a citi



Struwwelpete (1845) de Heinrich Hoffman (publicată în engleză ca Slovenly Peter): Unul din cele mai timpurii exemple ale umorului grotesc și de asemenea a design-ului modern al carților cu ilustrații



Alice's Adventures in Wonderland|Alice în Țara Minunilor (1864) de Lewis Carroll: Suprarealism timpuriu și roman plăcut non-didactic pentru copii.



Micuțele femei (1868) de Louisa May Alcott.



Max și Moritz (1865) de Wilhelm Busch.



Pinocchio (1880) de Carlo Collodi.



Vrăjitorul din Oz (1900) de L. Frank Baum, ulterior extins într-o serie de cărți care erau extraordinar de populare în America, în prima jumătate a secolului XX. Una din cele mai timpurii fantezii pentru copii.



Peter și Wendy (1911) de J. M. Barrie (cunoscut drept Peter Pan)



Ursulețul Winnie (1928) de A. A. Milne.



Pünktchen und Anton (1931) de Erich Kästner.



Hobbitul sau Acolo și Iar Înapoi (1937) de J. R. R. Tolkien



Micul Prinț (1943, în engleză The Little Prince) de Antoine de Saint-Exupéry



Pippi Longstocking (1944) de Astrid Lindgren.



The Lion, the Witch and the Wardrobe|Leul, Vrăjitoarea și Șifonierul (1950) de C. S. Lewis



Pisica din Pălărie (1957) de Dr. Seuss: Prima carte de o înaltă calitate cu un vocabular limitat, scrisă pentru cititorii timpurii



Să ucizi o pasăre cântătoare (1962) de Harper Lee: Premiul Pulitzer pentru carte destinată copiilor; de asemenea o lucrare inițiatică despre rase



Unde Lucrurile Sălbatice Sunt (1964) de Maurice Sendak



Charlie și Fabrica de Ciocolată (1964) de Roald Dahl



Vrăjitorul mărilor (1968) de Ursula K. Le Guin, și continuările.



Annie în Mintea Mea (1982) de Nancy Garden: Prima carte pentru copii despre personaje homosexuale cu o concluzie non-tragică.



Harry Potter și Piatra Filozofală (1997) de J. K. Rowling, și continuările; un fenomen global, una din cele mai bine-vândute cărți din toate timpurile și una din cele mai traduse cărți literare pretutindeni. Popularitatea globala a cauzat renașterea interesului în privința literaturii pentru copii.



O Serie de Evenimente Nefericite (1999) o lucrare de o sclipire uimitoare, semi-ficțională clasică, scrisă în 13 volume de Daniel Handler, sub numele de Lemony Snicket.

Lista autorilor români care au scris poezie pentru copii  

Ion Agârbiceanu, ”Cuibul cu soare” Ion Anton, "Bună dimineața, ziuă!", "Garderoba veselă", "Cuibul soarelui"



Vasile Alecsandri



Tudor Arghezi, Zdreanță, Cântec de adormit Mitzura, volumul Cartea cu jucării



Ion Barbu,După melci



Ana Blandiana, creatoarea motanului Arpagic



Constanța Buzea



Nina Cassian, Povestea lui Mură-n Gură



Otilia Cazimir, Baba Iarna intră-n sat



George Coșbuc



Leonid Dimov



Victor Eftimiu, Înșir-te mărgărite



Mihai Eminescu, Somnoroase păsărele



na Farago, Cățelușul șchiop, Gândăcelul, Motanul pedepsit



Octavian Goga



Gellu Naum, Apolodor și A doua carte cu Apolodor (poeme epice)



Emilia Plugaru'



Ion Slavici, ”Puișorii”



Pavel Șușară



George Topîrceanu (Neghiniță)



Petre Crăciun: Basme, Taina ghemului de ață (versuri) Cruciada pisicilor (versuri), Floarea intelepciunii si iarba puterii (basme), Candva ma chema Codita (povestire)

Lista autorilor români de proză pentru copii 

Mircea Cărtărescu- Enciclopedia zmeilor



Iordan Chimet - Închide ochii și vei vedea orașul



Constantin Chiriță - ciclul Cireșarii



Vladimir Colin - Basme, Basmele omului, Legendele Țării lui Vam



Ion Creangă- Amintiri din copilarie



Mihai Eminescu- Basme: Făt Frumos din lacrimă



Petre Ispirescu (Basme: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte , Ileana Simziana, Aleodor Împărat, Broasca țestoasă cea fermecată, Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos, Prâslea cel voinic și merele de aur)



Alexandru Mitru - Legendele Olimpului, În țara legendelor



Fănuș Neagu - Caii albi din orașul Bucuresti



Tudor Opriș - cărți de popularizare în domeniul botanicii sau zoologiei



Cezar Petrescu - Fram, ursul polar



Sînziana Popescu- Andilandi



Răzvan Rădulescu- Teodosie cel Mic



Mihail Sadoveanu- Dumbrava minunată



Mircea Sântimbreanu- Mama mamuților mahmuri



Barbu Ștefănescu Delavrancea- Neghiniță și alte povestiri, Domnul Vucea



Radu Tudoran - Toate pânzele sus!, Ultima poveste



Grigore Vieru



Elena Zafira Zanfir- Basme: Codrin și Codrina, Frumoasa de pe planeta fără nume, Viteazul Sarmi și domnița Zegetusa



Ion Anton - "Zodia Zimbrului", povestire istorică

Lista autorilor români care au scris literatura pentru adolescenți



Mircea Eliade - Jurnalul adolescentului miop



Ionel Teodoreanu - La Medeleni



Mihail Drumeș - Invitație la vals, Elevul Dima dintr-a șaptea



George Șovu - seria Liceenii



Simona Popescu - Exuvii



Ovidiu Verdeș - Muzici și faze



Grigore Popescu-Băjenaru - Cișmigiu et comp., Buna dimineața, băieți!

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA (USR) Uniunea Scriitorilor din România este o asociație de creație, profesională și sindicală a scriitorilor din România. Structurată în douăsprezece filiale regionale, la care se adaugă filiala Chișinău, Uniunea Scriitorilor din România numără astăzi aproximativ 2500 de membri. Având drept precursoare Societatea Literară Română, înființată în 1877, și Societatea Scriitorilor Români fondată în 1908, Uniunea Scriitorilor din România a fost creată în forma ei actuală în 1949. Obiectivul statutar al Uniunii Scriitorilor este promovarea creației literare și apărarea intereselor și drepturilor scriitorilor români. Uniunea este condusă de un președinte, de un Consiliu și de un Comitet Director restrâns, ai cărui membri sunt votați în Adunarea Generală și în Conferin ța Națională o dată la patru ani. Actualul președinte al Uniunii Scriitorilor este criticul Nicolae Manolescu. U.S.R. deține de asemenea în patrimoniul sau în administrarea sa case de creație, muzee și case memoriale, reviste literare și două edituri proprii, îngrijindu-se totodată de protecția socială sau susținerea directă a membrilor săi, prin acordarea de pensii, venituri fixe sau indemnizații de sprijin. Instituția Premiilor Uniunii Scriitorilor este, de asemenea, unul din cele mai importante foruri de validare și recompensare a creației literare în decursul unui an calendaristic. Cele mai cunoscute sunt Premiul Național de Literatură și Premiul "Opera Omnia". Uniunea acordă de asemenea Premiul său pentru secțiunile: Proză; Poezie; Critică, Istorie literară, Eseu; Dramaturgie și teatralogie; Traduceri din literatura universală; Premiul Fundației Andrei Bantaș; Premiul pentru Debut; Literatură pentru copii și tineret; Antologii, Dicționare, Ediții critice; Eseuri, Jurnale, Memorii, Publicistică; Premii speciale: un premiu pentru volume în limbile minorităților naționale și un altul pentru traducerea literaturii române în limbi străine. Din 2002, au fost instituite Premiul "Ovidius" și Premiul Festivalului "Zile și nopți de literatură", acordate unor prestigioși scriitori străini. Uniunea Scriitorilor organizează de asemenea, anual, diferite festivaluri, conferințe și manifestări de dezbatere și promovare a literaturii, precum și concursuri de proiecte culturale. Începând din 1952[1] sediul său central se află în casa Monteoru-Catargi din București, pe Calea Victoriei nr. 115. Clădirea, construită în 1874 de Alecu Niculescu și cumpărată în 1883 de magnatul Grigore C. Monteoru, este declarată monument istoric, cu codul LMI B-II-m-A-19863.

PETRE CRACIUN

Petre Crăciun (n. 29 august 1962, Giurgiu, județul Giurgiu) este un scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Studii A urmat cursurile Universității București, Facultatea de Istorie-Filosofie, secția Istorie, promo ția 1986. A urmat studii postuniversitare la Universitatea București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializare Jurnalismul de Televiziune (1998-1999), urmate de un masterat în Comunicare managerială industrială și social politică la Universitatea Politehnică din București (2005-2007). Cărți publicate  Cureaua cu ținte, Editura Neroandria, 1995, roman;  Alarmă la Peleș, Editura Grafică Prahoveană, 1996, roman; 

Poveștile de la bojdeucă, Editura Junimea, 1997, volum colectiv de povești;



Cuvânt dinlăuntru, Editura Premier, 2001, eseuri;



Floarea înțelepciunii și iarba puterii, Editura Timpolis, 2002, povești.



În spatele oglinzii, Editura Fed, 2003, versuri;



Alege viața, interviuri, Editura Codecs, 2004, interviuri cu consumatori de droguri;



Agenda de comunicare în domeniul drogodependenței, Editura Zorio, 2005;



Taina ghemului de ață, poezii pentru copii, Editura ZORIO, 2011



Complexul sălii de așteptare, eseuri, Editura ZORIO, 2012



Cândva mă chema Codiță, povestire pentru copii, Editura ZORIO, 2012



Cruciada pisicilor, versuri pentru copii, Editura ZORIO, 2012



Unde-i victima, domnule Atanasiu?, Editura Zorio, 2012, policier



Alarmă la Peleș, ediția a II-a, Editura Zorio, 2013, policier



Basme, Editura Zorio, 2013



Robert cel cuninte, roman pentru copii, părinți și bunici, Editura Zorio, 2014