Jocurile de Ieri Vs Jocurile de Azi [PDF]

Zitiervorschau

Jocurile de ieri vs jocurile de azi Copilăria reprezintă pentru oricine un tărâm de poveste. Nimeni nu ştie când începe şi când se termină. Ştim doar că ne trezim într-o bună zi oameni mari şi ne tot amintim apoi ce frumos era şi cât de fericiţi eram în acel rai care nu se mai întoarce. Între copilăria generaţiilor din anii '80 şi cea de acum există cu siguranţă o diferenţă sesizabilă. Este şi firesc, având în vedere că lumea este într-o continuă evoluţie. Copiii de azi sunt evoluaţi, sunt în ton cu tehnologia, dar nu şi esenţa copilăriei, care este jocul, visul, libertatea, lipsa grijilor, lucruri care predispun mai mult la creativitate şi formarea unei gândiri autonome. Copiii s-au jucat mereu. Între ei ori singuri, cu obiecte sau fără, au inventat jocuri, au cântat, s-au alergat, au râs, au plâns și au luat-o de la capăt. Au obosit, s-au supărat, s-au împăcat și au vrut să se mai joace puțin. Copilăria fără poveste și joc nu există. Iar acum, când  vremurile s-au schimbat, când au apărut simulatoarele pe calculator și socializarea pe smartphone, prieteniile sunt virtuale și viața se întâmplă pe ecran. Când ne amintim de copilărie, primul lucru care ne apare în minte este veselia și râsul din momentele de relaxare, de joacă, din weekend-uri și din vacanțe. În trecut erau puțini copii care făceau activități extrașcolare, în general cei foarte talentați, care practicau un sport de performanță sau învățau câte un instrument muzical. În ziua de azi, programul majorității copiilor este foarte aglomerat cu activități extrașcolare, rămânând foarte puțin timp pentru joaca liberă. Totuși, aproape că nu există copil care să nu schieze sau să patineze, să cânte la un instrument, să știe limbi străine etc. Faptul că părinții investesc mai mult timp și bani în copiii lor nu ar trebui să fie un lucru rău, dacă nu este dus la extrem și împotriva voinței copilului. Printre obiectele folosite de copii în jocurile lor mai erau bețișoarele, pietricelele, coarda. La șotron foloseau o pietricică pe care o numeau „paia“. Varianta sătească a hoților și vardiștilor era „De-a Puia Gaia“. Până nu demult jocurile erau percepute şi privite altfel de copiii de atunci, spre deosebire de jocurile de azi. Fericirea copiilor de atunci nu erau jocurile pe calculator, tabletele, telefoanele mobile sau alte aparate electronice. De fapt această tehnologie a apărut prin anii '90 şi a devenit azi o modă. Pe vremea aceea nu erau atât de multe aparate sau dacă erau, aparţineau copiilor cu o situaţie financiară a părinţilor destul de bună şi care işi permiteau cumpărarea acestora. Copiii de la sate sau copiii care erau în fiecare după-amiză prezenţi în spatele blocului obişnuiau să se joace: ,, Raţele şi vănătorii '' ; ,,Telefonul fără fir'' ; ,, Ţară ţară vrem ostaşi " iar cel mai popular joc ,, De-a v-aţi ascunselea ". Acesta mai sunt jucate şi în ziua de azi de către copii, dar poate cu mai puţin interes sau nu cu atâta spirit de joacă , cum era odinioară. Anii comunismului Copiii se jucau în anii ’70-’80  pe ulițele satului, pe strada din fața casei, în jurul blocurilor. Deși unele aveau denumiri diferite în funcție de regiune, jocurile erau aceleași peste tot. Fetele  și băieții jucau împreună fazan, mijita, țară, țară vrem ostași, castelul/cărămizi, de-a v-ați ascunselea, baba oarba, rațele și vânătorii, frunza, roaba, urechi, telefonul fără fir, mima, telefonul fără fir. Alteori, se  distrau separat. Fetele săreau coarda, elasticul, șotronul, ori împleteau ațe încurcate. Băieții jucau fotbal de picior, hoții și vardiștii, bâza. Alergatul pe străzi cu câte o anvelopă ruptă învârtită pe un băț era de asemenea una din plăcerile băieților. Desenau cu creta pe asfalt, adunau pietre sau cărămizi și le puneau unele peste altele, apoi le dărâmau cu o minge.  Erau și jocuri cântate… țăranul e pe câmp! un elefant se legăna pe o pânză de păianjen! Ursul doarme și visează! Copiii colecționau timbre ori puneau plantele în ierbare, alcătuiau insectare, ultimele două  fiind de multe ori teme pentru vacanță. Nu erau supravegheați de părinți. Jocurile în aer liber durau ore întregi, uneori intrau în casă să mănânce și fugeau apoi la joacă. „Stăteam ore întregi afară, mai ales în vacanțe. Intram în casă doar când ne era foame. Alergam toată ziua. Ne jucam împreună fetele cu băieții. Mi-am petrecut copilăria în Argeș și

acolo preferam mai ales țările, cărămizi, urechi, țară, țară vrem ostași. Erau multe, nu ne săturam niciodată“, ne povesteșe Mihaela S. Confecționau avioane de hârtie, praștia cu scoave, înălțau zmee din hârtie și bețe. Copiii culegeau  fructe din pomii aflați în curțile oamenilor și furau mere, cireșe, corcodușe, pere. „Ne urcam prin copaci și mâncam fructele acolo sus, pe loc. Uneori ne durea stomacul fiindcă nu le spălam, le ștergeam de mânecile bluzei, erau și necoapte, acre, dar nu ne păsa. Proprietarii se supărau, alergau după noi, ne certau, le spuneau uneori părinților. Urma o mustrare zdravănă, dar era imediat uitată“, își amintește Florin G. Pentru unele jocuri se foloseau bețe, pietricele de forme și culori felurite, hârtie, castronele vechi și ruginite, dopuri, sticle goale, păpuși făcute din cârpe, cretă, flori și frunze. Joaca de-a doctorul implica uneori punerea unui ghips din pastă de dinți. Copiii mergeau pe trotinete, triciclete și uneori pe bicicletele, care erau scumpe și rare. Pe câte una, primită de un copil cadou, se urcau mai mulți. „Făceam câte o tură-două, pe rând. Uneori ne urcam și doi o dată. Se întâmpla să mai și rupem câte ceva la ea. Uneori o reparam noi, alteori nu puteam, și atunci se mai supăra câte un părinte. Lua bicicleta, meșterea la ea, apoi noio luam de la început“, spune  Florin. Tehnologie și jocuri supravegheate de adulți Anii ’90 au deschis porțile României către lume.Viața a devenit mai trepidantă, s-a aglomerat traficul, sau înmulțit mașinile, terenurile din jurul blocurilor s-au transformat în parcări, spațiile verzi au devenit interzise pentru joacă. Au apărut rolele, s-au înmulțit bicicletele, copiii își mai puneau câte o păturică și jucau liniștiți, jocuri de cărți, Monopoly. Activitățile în aer liber au devenit din ce în ce mai puține. Băieții au început să joace baschet, fotbal, tenis din ce în ce mai organizat, în cluburi și săli. Activitățile în aer liber au fost înlocuite cu săli de fitnes. Au apărut apoi telefoanele mobile, jocurile pe calculator, tablete, Internetul. Simulatoarele, consolele de jocuri electronice au înlocuit bețele și mingea. Jocurile copiilor de azi sunt supravegheate de adulți, ori chiar îi implică și pe aceștia. Cei mici se joacă azi la grădinițe, în parcuri, la întâlniri stabilite. Sunt și jocuri de societate precum Twister, Activity, Saboteur. La Twister învinge cel care nu cade. Activity se joacă pe echipe, se desenează, se mimează, se caută definițiile cuvintelor. În Saboteur, goana după aur este întreruptă de piticii , ori de geologii care caută pietrele prețioase. Kendama este acum o jucărie la modă, confecționată din lemn sau plastic, dezvoltă îndemânarea și coordonarea.

Jucării străvechi Printre obiectele care îi încântau altădată pe copii se numără fluierele, pușculițele, titirezul, ocarinele, păpușile și mingile din cârpe, lingurile de lemn, moriștile de vânt făcute din hârtie ori tablă, măștile din hârtie, șiragurile din scoici sau din tulpini de păpădie, cărțile de joc. Fluiericiurile aveau forme de păsări și animale și erau confecționate din ceramică ori lut. Titirezul/prâsnelul era alcătuit dintr-o piatră plată cu gaură în mijloc, prin care era introdus un băț. Datează din neolitic și au fost răspândite pe toate continentele. Antropologii îl consideră un mod de comunicare cu necunoscutul.

Zmeul era confecționat din hârtie, tras de ațe și ridicat de vânt. Încă mai sunt copii și adulți care înalță pe plajă un zmeu. Provine din Orient și reprezintă sufletul. După unii etnologi, jocul cu mingea își are originea în Orientul Apropiat, alții considerându-i pe mayași inventatorii lui. Halicele era un cerc de fier prins de călăreți în galopul calului. Mai erau jocurile cu arcul și săgețile, praștia, buzduganul, sâmburi/nasturi, nuci în gaură. Jocurile de altădată Tuberman, baba oarba, lapte gros, de-a v-ați ascunselea, rațele și vânătorii, șotron, țările, 1-2-3 la perete stai, flori – fete  – filme sau băieți, țară – țară vrem ostași, atinsea, călcatea, urechi, omul negru, castel/cărămizi, elasticul, șotron, telefonul fără fir, fazan, mijita, rațele și vânătorii, roaba, telefonul fără fir, mima, călărețul/țurca, bâzâita, scrânciobul.             Din păcate, jocurile din jurul blocurilor, chiotele copiilor, veselia care altădată anima viața cartierelor, au dispărut astăzi, iar chipurile copiilor sunt parcă mai palide, mai puțin zâmbitoare. Să fie de vină progresul tehnologic care le oferă acum posibilitatea copiilor să petreacă timpul în fața smartphoneurilor, tabletelor și a altor gadgeturi în locul jocurilor interactive în aer liber? Ceva s-a întâmplat, o schimbare s-a produs cu siguranță, dar oare este ea în sens pozitiv? Sunt la fel de fericiți copiii din ziua de astăzi? Au copiii de astăzi chipul luminos, fața veselă și zâmbetul pe buze? O spun cu tristețe că aceste lucruri au pălit mult la copiii din generația prezentă. Relațiile dintre copii se întâmplă în prezent la distanțe de mii de kilometri, prin intermediul jocurilor online. Se construiesc strategii, se creează alianțe, se comunică pe chat ori Skype. Copiii de astăzi se joacă altfel decât au făcut-o părinții lor.             Nu putem și nu trebuie să încercăm să oprim progresul tehnologic, dar datoria părinților și a educatorilor, este de a menține jocul prezent în viața copiilor, de a păstra un echilibru între dorința naturală a copilului de a se juca  și atracția exercitată de domeniul electronic. Azi, altul e tabloul. Copiii se joacă în locuri special amenajate, sub atenta îndrumare a personalului specializat. Când mai cresc puțin nu se mai joacă efectiv, poate doar merg la un fotbal dacă e vorba de băieți sau la un curs de dans ori balet în cazul fetelor. „Ascunsa”, „Țară, țară vrem ostași”, „Elasticul” sunt plictisitoare și de neînțeles pentru noua generație. Prea puțini copii se mai joacă azi în fața blocului nesupravegheați pentru că altele sunt vremurile. Nu mai auzi cum o strigă Vasilică pe mama tocmai la patru, acum îi trimite un mesaj pe telefon. Parcurile nu mai sunt pline de copii, sunt pline de copii și părinți sau bunici. Asta nu înseamnă că vremurile de azi nu sunt frumoase, sunt pur și simplu diferite. Și generația aceasta e fericită și se joacă, dar în alt stil. Probabil și copiii de acum îşi vor aminti cu nostalgie peste 20-30 de ani cum se jucau ei „League of Legends”, „Dota 2” sau „Kounter Strike Go” pe calculator cât e ziua de lungă. Poate și ei se vor mira de generațiile de copii viitoare care probabil vor avea holograme în loc de păpuși și roboți sau cine știe cu ce alte invenții amuzante se vor juca. Timpul nu stă în loc și aduce schimbarea cu fiecare secundă ce trece. E necruțător în felul său, dar măcar ne lasă amintirile frumoase. Fără îndoială că timpul, realităţile, mentalităţile, lumea în care trăim se schimbă, iar la ora actuală constatăm o dinamică extraordinară pe toate planurile. Şi jocurile se schimbă. Cine ar putea spune, cu certitudine, dacă în bine sau în rău e această schimbare? Timpul parcă a gonit peste anii copilăriei noastre pentru că multe s-au schimbat de atunci. De fapt prea puține au rămas la fel ca în anii „generației cu cheia la gât”. În anii 90 ne jucam „Ascunsa” printre Daciile 1310 parcate în fața blocului, ne atârnam de bările de bătut covoare imitând-o pe Nadia, ne testam cunoștințele la „Fete, filme sau băieți”, în scara blocului... Imaginația era „gadgetul” de care nu ne putem lipsi nicicum. Ca să ne cheme la masă, mama ne trimitea un „SMS prin viu grai”, de la balcon, de știa tot blocul meniul zilei. Ca să iasă la joacă, prietenii nu făceau un grup pe facebook și nici nu se sunau, ci își dădeau întâlnire la o oră precisă. Cine lipsea era chemat personal afară printr-o bătaie lungă în ușă, urmată de întrebarea firească: „Nu-l lăsați pe Ionică afară?” Gloata de copii făcea gălăgie în fața blocului până la lăsarea serii, iar părinții nu-și făceau griji. Aveam cheia prinsă de gât, aceasta era singura noastră grijă.

Fac parte din generația care a crescut cu cheia de gât, în care dacă aveai o bicicletă erai cineva în grupul de prieteni, în care diferențele sociale generate de situația materială a părinților erau aproape inexistente. Dar aveam ceva ce nu mai regăsesc astăzi la o bună parte dintre copii, aveam o imensă poftă de joacă, o mare bucurie când mă întâlneam cu prietenii, când gașca de copii era completă. Altminteri, recurgeam la binecunoscuta strigare „Nenea Marin, îl lăsați pe Daniel afară?”, pentru a nu priva pe niciunul dintre noi de momentele acelea minunate. Universul nostru de joacă era în fața blocului, în spatele blocului și prin împrejurimi, de dimineață până la înserat, cu cheia atârnând la gât și cu un frate sau o soră în grijă.             Buna dispoziție, cheful de joacă, amuzamentul, inventivitatea erau accesoriile care ne însoțeau și care stârneau râsul zgomotos, colorat, strigătele de veselie ce se răspândeau în jurul blocurilor. Eram foarte fericiți, foarte veseli, pentru că, deși jocurile erau banale, noi reușeam să ne armonizăm pentru că ne cunoșteam foarte bine și ne acceptam mai ușor eventualele diferențe, vrând să ne distrăm la maximum. Și asta ne ieșea de fiecare dată, făcând tot mai dificilă misiunea părinților de a ne strânge seara în casă. Jocuri precum: „Șotronul”, „Elasticul”, „Prinsa”, „7 pietre”, „Lapte gros” mi-au umplut copilăria de clipe minunate, de momente de neuitat, care s-au transformat în amintiri greu de șters din memorie, chiar și după aproape 30 de ani. Ține de noi adulții să creăm un univers de poveste din copilăria fiului, preșcolarului, elevului. Ca părinte, prezența în viața copilului trebuie să se facă prin implicarea în universul lui, în jocurile lui, prin inventarea unor povești, prin oferirea unor prilejuri în care copilul să interacționeze cu alți copii, prin vegherea permanentă la echilibrul emoțional al copilului. Ca educatori, trebuie  să găsim acele jocuri adaptate vârstei, dar care să fie atractive, amuzante și care să contribuie la formarea trăsăturilor de personalitate. Chiar dacă societatea s-a schimbat, iar cerințele capitalismului au impus un ritm dinamic în viața oamenilor, copiii nu trebuie neglijați, cerințele lor de bază nu trebuie amânate, iar timpul pe care îl petrecem cu ei să fie unul de calitate, în care să ne dedicăm trup și suflet activităților care le fac plăcere, recomandate a se desfășura în aer liber. Nu e ușor în zilele noastre să te ocupi de educația corectă a copilului, când joburile sunt atât de solicitante, când timpul e dușmanul nostru numărul 1, iar stresul ne însoțește tot mai des, dar dragostea pentru copiii noștri și credința că viitorul nostru stă în mâinile lor trebuie să stea deasupra intereselor materiale, sociale sau de altă natură.

1. Tuberman!

Tubermanul – un produs folosit de obicei in constructii pe care noi, copii fiind, folosindu-ne imaginatia il transformam in fel de fel de pusti si pistoale cu care ne alergam toata ziua si seara prin cartier. Citeste articolul      

  2. Baba Oarba

Un joc foarte bun pentru deblocare si motivare pentru participarea copiilor la sesiunile de lucru. Este un joc foarte bun si pentru a invata si retine numele colegilor de grupa. Citeste tutorialul       3. Lapte gros

Lapte gros este un joc pe echipe ce poate fi jucat in minim 5 jucatori. Dacă sunt mai multi jucatori care doresc sa ia parte la joc trebuie ca intotdeauna numarul total de jucatori sa fie un numar impar. Citeste tutorialul     4. De-a v-ati ascunselea:

Jocul din copilarie poate cel mai des intalnit. O activitate care poate fi facuta de copii, parinti si bunici, impreuna, foarte distractiva. Un jucator trebuie sa ii caute pe restul jucatorilor ascunsi si sa ii scuipe. Citeste tutorialul       5. Ratele si vanatorii

O forma de a face miscare in mod distractiv. Dezvolta tinta si precizia, atentia si abilitatea de strategizare. Citeste tutorialul.         6. Sotron

O activitate in care jucatorii isi dezvolta spiritul de atentie, se concentreaza, isi dezvolta dexteritatea picioarelor,invata sa respecte reguli si isi dezvolta rabdarea, se distreaza. Citeste tutorialul       7. Tarile

O activitate foarte distractiva pentru toate varstele. Dezvolta foarte bine abilitatea de a strategiza si de a empatiza. Totodata dezvolta atentia, precizia si viteza de reactie. Citeste tutorialul         8. Tara, tara, vrem ostasi!

O activitate distractiva, in care jucatorii isi dezvolta spiritul de atentie,  si invata sa respecte reguli. Jucatorii iau rolul unor ostasi care incearca sa cucereasca cetatea adversa. Citeste tutorialul.       9. 1, 2, 3 la perete stai!

  O activitate care dezvolta foarte bine atentia, viteza de reactie si  abilitatea de a strategiza. Jucatorii se intrec care ajunge primul la un perete, unde se afla un alt jucator care are rolul de a -i incurca si de a-i trimite inapoi la start. Citeste tutorialul.     10. Flori, fete sau baieti!

O activvitate care poate fi jucata inauntru sau afara si care este un foarte bun joc de cunoastere. Citeste tutorialul.         11. Atinsea

O activitate foarte buna pentru copiii plini de energie. Dezvolta foarte bine atentia, viteza de reactie, abilitatea de a respecta reguli si este foarte distractiva. Se poate juca oriunde si oricand. Citeste tutorialul.       12. Calcatea:

Strategie, atentie, coordonarea miscarilor si viteza de reactie… toate intr-o activitate sitractiva. Citeste tutorialul.         13. Frunza

    Un foarte bun joc de strategie si munca in echipa. Este si o activitate buna pentru deblocare si motivare de participare la grup. Citeste tutorialul       14. Omul Negru

O activitate in care jucatorii isi dezvolta spiritul de atentie, invata sa numere, invata sa respecte reguli si se distreaza. Citeste tutorialul.         15. Castel (9 pietre)

O activitate forte distractiva si dinamica pentru toate varstele. Un fel de “Angry Birds” dar in realitate. Morala acestei activitati: poate fi usor sa distrugi ceva, dar este greu sa cladesti inapoi ce ai distrus”. Citeste tutorialul.  

 

Ţara, tara, vrem ostaşi! Ţara, tara, vrem ostaşi! – nelipsit pentru cei care preferă jocurile în echipă, în care puterea de “a sparge zidul” echipei adverse (jucătorii se ţin strâns de mâini) îl păstrează pe jucător în echipa lui.

Şo tronul

Kendama Despre jocul Kendama, de origine japoneză, site-ul www.destepti.ro a scris, pe larg, într-un alt articol: Kendama – un joc care a cucerit lumea. Este uimitor cum, într-o inflaţie de jucării sofisticate şi la concurenţă cu jocurile virtuale sau, poate, tocmai în contrapondere cu tendinţele epocii actuale de a digitaliza totul, Kendama, formată dintr-un mâner din lemn, o sfoară şi o bilă, se bucură de un succes excepţional, din Asia, până în America şi Europa. Există companii producătoare de Kendama, se

organizează campionate, jucătorii, în funcţie de îndemânare, pot parcurge diverse niveluri de performanţă. Un joc care stimulează atenţia, concentrarea, coordonarea mişcărilor şi, chiar dacă multor adulţi li se pare simplist, sunt mulţi adolescenţi pasionaţi de Kendama. Poate că ei, adolescenţii, au înţeles mai repede şi intuitiv ceea ce susţin inventatorii acestui joc, japonezii, tara în care Kendama reprezintă mai mult decât o distracţie, este un stil de viaţă, care te ajută să te concentrezi asupra ta, indiferent de mediul în care te afli.

Spinner-ul Spinner-ul (Fidget Spinner), titirezul în formă de elice, cu efect anti-stres, cum se susţine, a devenit o jucărie virală în 2017, deşi a fost inventat mai demult. În primăvara acestui an, mai multe site-uri de ştiri din lume şi de la noi au prezentat, în mod eronat, această jucărie ca fiind invenţia americancei Catherine Hettinger, care s-ar fi gândit la o soluţie pentru a se putea concentra să îşi crească fiica, în condiţiile în care ea, mama, suferea de miastenia gravis (o boală autoimună neuromusculară) şi, în acelaşi timp, s-a gândit la un mod de a alunga plictiseala copiilor, în general, după ce văzuse la televizor nişte puşti din Israel aruncând cu pietre în poliţişti. De altfel, Catherine însăşi a renunţat, în 2013, după 20 de ani, să îşi mai susţină în justiţie paternitatea acestei jucării. Dincolo de disputele legate de inventatorul jucăriei, cert este ca spinner-ul, în pofida simplităţii lui, face furori peste tot în lume, inclusiv la noi, în România. Jucăria se prinde între degete şi i se imprimă o mişcare de rotaţie, care trebuie să dureze cât mai mult. Cei împătimiţi de spinner au înmulţit “sarcinile”să ţină jucăria în mişcare pe nas, pe frunte sau în vârful unui baston (ca în jongleriile din circul chinezesc, cu farfuriile rotitoare pe băţ, de unde se crede că a fost luată ideea unei jucării precum spinner-ul).

Cubul lui Rubik Cu 43.252.003.274.489.856.000 de configuraţii posibile, Cubul lui Rubik, inventat în 1974, de profesorul de arhitectură maghiar Erno Rubik, rămâne şi astăzi una dintre cele mai tentante şi provocatoare jucării, care stimulează gândirea si concentrarea. “Rezolvarea” cubului înseamnă ca fiecare faţă a acestuia să aibă o singură culoare, chiar inventatorului acestei jucării luându-i, iniţial, o lună întreagă pentru a reuşi. În prezent, celor care ajung la performanţă, în campionatele de speedcubing, de exemplu, nu le trebuie mai mult de 15 secunde. Recordul mondial în rezolvarea cubului îl deţine însă un robot, pus în funcţiune de o aplicaţie Android, pe un Samsung Galaxy SII, care, în 2011, a rezolvat cubul în 5,270 de secunde. Secretul pentru cei care performează este “algoritmul lui Dumnezeu”, adică un număr minimal de mişcări necesare pentru a-l rezolva.

Lego

Lego este considerat “jocul secolului”, pentru orice vârstă, aşa cum a fost declarat în anul 2000, de Asociaţia comercianţilor englezi. Deşi mai pretenţios, presupunând răbdare, creativitate, inteligentă şi costuri deloc de neglijat, de la apariţia lui, în forme rudimentare, în Danemarca, în 1932, şi până astăzi, a cunoscut un succes fulminant.

Undeva în lume, la fiecare şapte secunde se vinde un joc Lego, cutiile vândute în ultimul deceniu, puse cap la cap, fiind cât distanţa Londra – Australia.

Pokemon Pokemon, lansat tot în 1996, de aceeaşi companie japoneză Nintendo, ca joc video, a ajuns să se vândă, în 2010, potrivit statisticilor oficiale, în 250 de milioane de unităţi, iar jocul video Pokemon roşu şi albastru, în peste 30 de milioane de exemplare, ceea ce reprezintă recordul de vânzări în istoria jocurilor video. În 2016, s-a adăugat Pokemon Soare şi Pokemon Luna, iar noutatea anului 2017, a cărei lansare va fi în noiembrie, se va numi Pokemon Ultra-Soare şi Pokemon Ultra-Luna.