Jocul Ca Act Initiatic [PDF]

Zitiervorschau

CONSTANTINESCU MATEI-LIVIU

JOCUL CA ACT INIȚIATIC

CLASA A IX-A B

DEFINIREA CONCEPTULUI DE JOC

Jocul este, fundamental, un simbol al luptei, al luptei cu elementele (jocurile agrare), cu forțele potrivnice (jocurile războinice), cu sine (cu propria frică, slăbiciune, îndoială etc.). Chiar și atunci când nu urmăresc decât simplă plăcere, jocurile aduc strălucirea victoriei, cel puțin de partea învingătorului.

,,Luptă, hazard, simulacru sau vârtej amețitor, jocul este un întreg univers în care fiecare trebuie, cu șanse și riscuri, să-și afle locul" Jean Chevalier , Alain Gheerbrant – Dicționar De Simboluri

Jean Piaget, a considerat jocul a fi un exercițiu funcțional cu rol de extindere a mediului, o modalitate de transformare a realității prin asimiliare și de acomodare la real, delimitându-l in trei categorii de joc: 

Jocul Exercițiu = Majoritar vârstelor fragede, însă apare și mai târziu in viață. Acesta este asociat registrului senzorio-motor, cu rol de a dezvolta motricității, a interiorizării lumii reale si a registrului mintal; cuvinte, comunicări verbale etc;



Jocul Simbolic = Piaget îl consideră pe acesta deosebit de important pentru dezvoltarea limbajului și imaginației, dar mai ales pentru asimilarea realității printr-un proces in care omul descoperă singur lumea reală;



Jocul cu Reguli = Exercită o importantă funcție de socializare progresivă a copilului prin clarificarea și asimilarea unor norme de conduită, de relaționare impusă de regulile jocului.

NATURA ȘI IMPORTANȚA JOCULUI CA FENOMEN DE CULTURĂ

Text Științific – Homo Ludens, Johann Huizinga

Pentru Huizinga, jocul este un fenomen precultural, specific nu doar omului, ci și animalelor. Studiul lui pune in lumină complexitatea problemelor pe care le creează jocul, nu numai în natură, ci și în cultură. Ca orice studiu sistematic, limbajul este riguros, cuvintele fiind folosite în sensul lor denotativ, spre a preveni astfel orice alterare a adevărului științific pe care autorul doreste să-l comunice într-un asemenea tip de mesaj. „Cine vorbește comunică și se comunică. O face pentru alții și o face și pentru el. În limbaj se eliberează o stare sufletească individuală și se organizează un raport social. Considerat in dubla sa intenție, se poate spune că faptul lingvistic este în aceeași vreme reflexiv și tranzitiv. Se reflectă în el omul care îl produce și sunt atinși, prin el, toți oamenii care il cunosc” (Tudor Vianu, Dubla intenție a limbajului și problema stilului, vol. Arta prozatorilor români)

Textul are în vedere un referent nonficțional, care este jocul, așadar o formă a realiății cu elemente specifice, legate de vârstă, de tipurile de joc, colective sau individuale, de caracterul ritual sau neritual, spre exemplu, scena barbară din Împăratul Muștelor de William Golding, in care copiii sărbătoresc sacrificiul unui porc, ucigându-și totodată și unul din prietenii lor se încadrează în categoria unui „joc” de tip ritual colectiv.

Emițătorul, Huizinga, este un cercetător, deci un om de știință, iar funcția revine oricui citește studiul. Codul folosit este cel verbal în varianta lui scrisă, rezultând astfel canalul de transmisie ca fiind unul vizual, reprezentat de scriere, și nu de vorbire.

Nota afectivă este egală cu zero, limbajul științific fiind gradul zero al limbajului, iar caracterul este real si este ilustrat în stilul comun, funcțional, științific, tehnic. Johann Huizinga caută un adevăr istoric, particular in definirea și justificarea noțiunii de joc.

TRATAREA TEMEI ÎN LITERATURĂ “Amintiri din copilărie” – Ion Creangă

Opera este un roman al devenirii în care autorul ordonează narativ etapele formării copilului ca om. El își creează o lume proprie, plină de distracție și imaginație, un joc în care regulile sunt stabilite de el însuși. Naratorul subiectiv este o parte esențială pentru receptarea activă a textului, în ea regăsindu-ne fiecare dintre noi.

„Amintirile” sunt opera de maturitate artistică a lui Creangă, abordând un univers uman necunoscut până atunci în literatura română. Ca specie, poate fi considerat un roman de formare ( bildungsroman ), deoarece urmărește procesul modelării umane. Astfel, creația devine un mod de a retrăi trecutul, vârsta fericirii, nostalgia predominând pe parcursul întregii narațiuni. Textul reprezintă un document uman foarte important, ce imortalizează copilăria autorului, devenind imaginea copilului universal. Fiind un amalgam al curiozității, inconștienței si a neastâmpărului copilăresc, joaca reprezintă pentru Nică singurul mod de a înțelege lumea.

În concluzie, jocul își are multiple definiții și interpretări, fiind explicată de diferiți critici prin moduri științifice cât și literare, acestea prezentând rolul jocului în inițierea omului în viață.

BIBLIOGRAFIE

http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/UNIVERSUL-JOCULUI56.php Johan Huizinga, Homo Ludens Jean Chevalier , Alain Gheerbrant – Dicționar De Simboluri