Insolventa Transfrontaliera [PDF]

Zitiervorschau

INSOLVENȚA TRANSFRONTALIERĂ

@ Luminița Tuleașcă, Assoc. Prof. Dr. Managing Partner TULEAȘCĂ LAWYERS

1

Concepte principale în procedura română a insolvenţei • Legea nr. 85/2014 - insolvenţa, condiţie (de fond) a deschiderii procedurii colective de insolvenţă. • Insolvenţa este „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”. • Insolvenţa debitorului se prezumă (relativ) atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria sa faţă de creditor. • Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. • Cuantumul minim al creanţei este de 40.000 lei, respectiv de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat, pentru creanţele salariale. • Debitori în procedura insolvenţei sunt persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat ce fac parte din categoria profesioniştilor, astfel cum sunt aceştia definiţi de art. 3 alin. (2) C. civ., cu excepţia celor care exercită profesii liberale.

2

Reglementarea europeană a insolvenţei transfrontaliere- – Regulamentul (UE) nr. 848/2015 privind procedurile de insolvenţă • Primul act normativ european care abordează cele mai importante aspecte ale insolvenţei internaţionale, respectiv conflictele de jurisdicţie şi conflictele de legi, a fost Regulamentul (CE) nr. 1346 din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, intrat în aplicare din 31 mai 2002. Acest regulament a fost abrogat prin Regulamentul (UE) nr, 848/2015 privind procedura insolvenţei (reformare) intrat în aplicare, în principal, din 26 iunie 2017. Regulamentul 848/2015 nu se aplică societăţilor de asigurare, instituţiilor de credit şi societăţilor de investiţii, întrucât aceste entităţi speciale beneficiază de reglementări speciale inclusiv în materia insolvenţei lor. 3

Domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 848/2015  Procedurile preventive care promovează salvarea debitorilor viabili din punct de vedere economic şi acordarea unei a doua şanse antreprenorilor; Procedurile colective bazate pe insolvenţa debitorului, proceduri care implică desesizarea totală sau parţială a acestuia şi desemnarea unui lichidator; Procedurile colective aplicabile debitorului care are centrul principalelor interese situat pe teritoriul Uniunii Europene, independent de calitatea debitorului, persoană fizică sau juridică, comerciant sau necomerciant; Insolvenţa grupurilor de societăţi. 4

Criteriile de determinare a competenţei jurisdicţionale internaţionale Regulamentele europene se limitează la stabilirea competenţei internaţionale, desemnând statele membre a căror jurisdicţie poate deschide o procedură de insolvenţă, competenţa teritorială în cadrul acelui stat membru urmând să fie stabilită de legea naţională a respectivului stat. • O procedură principală de insolvenţă trebuie să fie deschisă în statul membru în care se află centrul intereselor principale ale debitorului – center of main interests – COMI, procedură ce se extinde asupra bunurilor debitorului, indiferent unde s-ar afla ele; efectele acestor proceduri sunt recunoscute la nivelul UE. • Centrul intereselor principale este locul în care debitorul îşi administrează în mod obişnuit interesele şi care este verificabil de către terţi.

5

• În cazul unei societăţi sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social, dacă sediul social nu s-a mutat într-un alt stat membru în cele trei luni anterioare solicitării de deschidere a procedurii insolvenţei. Această prezumţie este relativă şi poate fi răsturnată prin probă contrarie. • În cazul unei persoane care exercită o activitate independentă sau o activitate profesională, centrul intereselor principale este locul principal de desfăşurare a activităţii, în absenţa unor probe ca ar dovedi contrariul, dacă acesta nu s-a mutat într-un alt stat membru în cele trei luni anterioare solicitării de deschidere a procedurii insolvenţei. • În cazul oricărei alte persoane, centrul intereselor principale este locul în care persoana îşi are reşedinţa obişnuită, în absenţa unor probe ca ar dovedi contrariul, dacă reședința nu s-a mutat într-un alt stat membru în cele şase luni anterioare solicitării de deschidere a procedurii insolvenţei.

6

• Proceduri secundare sau teritoriale de insolvenţă pot fi deschise doar în statul membru în care debitorul are un are un sediu, efectele unei asemenea proceduri limitându-se la respectivul stat membru. • Prin sediu se va înţelege „un loc de derulare de operaţiuni unde debitorul exercită în mod netranzitoriu o activitate economică cu mijloace umane şi bunuri”.  Succesiunea deschiderii procedurilor de insolvenţă Deschiderea procedurii principale de insolvenţă este anterioară deschiderii procedurilor de insolvenţă secundare. Când o procedură principală se deschide, toate procedurile teritoriale devin secundare. Spre deosebire de dispoziţiile Regulamentului 1346/2000, prin Regulamentul 848/2015 se instituie posibilitatea ca o procedură secundară de insolvenţă să fie şi o procedură de reorganizare a debitorului.  Legea aplicabilă procedurii de insolvenţă principale sau/şi secundare (lex concursus) şi efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu s-a deschis procedura, denumit stat de deschidere.

7

Problematica determinării (interpretării) centrului intereselor principale ale debitorului în insolvenţa transfrontalieră (COMI) CJUE a stabilit constant că COMI este o noţiune proprie regulamentului care, în consecinţă, are o semnificaţie autonomă şi, prin urmare, trebuie interpretată în mod uniform şi independent de legislaţiile naţionale. CJUE - Cauza Eurofood – filială a Parmalat SpA Italia, filială cu sediul în Dublin, Irlanda, deţinută în întregime de societatea-mamă Parmalat SpA Italia, CJUE a decis în favoarea instanţei irlandeze privitor la competenţa deschiderii procedurii principale de insolvenţă a Eurofood, prin raportare la dispoziţiile Regulamentului (CE) nr.1346/2000. CJUE a arătat că prezumţia instituită prin art. 3 (1) din Regulamentul (CE) 1346/2000 [corespunzător actualului art. 3 alin. (1) din Regulamentul 848/2015 n.n.], conform căruia se prezumă că centrul principalelor interese ale debitorului se află în statul membru în care debitorul şi-a înregistrat sediul (social) – poate fi răsturnată „numai dacă factori obiectivi şi uşor de constatat de către terţi permit constatarea că situaţia existentă este diferită faţă cea pe care o reflectă localizarea sediului social”

8

Locul în care se află COMI trebuie să corespundă unei duble condiţionări: să fie locul în care debitorul îşi administrează în mod obişnuit interesele (i) şi să fie verificabil de către terţi (ii). Momentul determinării COMI: În cauza Staubitz-Schreiber CJUE a stabilit că locul unde se află COMI (şi implicit instanţa competentă să deschidă procedura insolvenţei) trebuie determinat prin raportare la momentul în care se formulează cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, chiar dacă, ulterior, dar anterior deschiderii procedurii insolvenţei, debitorul îşi transferă COMI într-un alt stat membru.

9

Efectele procedurii de insolvenţă sunt stabilite de legea statului membru în care s-a deschis respectiva procedură de insolvenţă  Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvenţă pronunţată de o instanţă a unui stat membru, competent conform Regulamentului 848/2015, este recunoscută în toate celelalte state membre din momentul în care îşi produce efectele în statul de deschidere. Drepturile creditorilor.  Orice creditor este îndreptăţit să-şi înregistreze cererea de admitere a creanţei sale în oricare dintre procedurile de insolvenţă deschise împotriva debitorului său, respectiv în cadrul procedurii principale de insolvenţă, precum şi al oricărei proceduri secundare de insolvenţă. Informarea se face prin notificare individuală transmisă către toți creditorii cunoscuţi.

10

Atribuţiile practicianului în insolvenţă:  Sunt acordate de legea aplicabilă procedurii principale.  Printre atribuţiile conferite practicianului în insolvență de Regulamentul 848/2015 reţinem dreptul practicianului în insolvenţă din procedura principală de insolvenţă de a exercita pe teritoriul unui alt stat toate atribuţiile conferite de legea statului de deschidere, dar numai atunci când: - nu a fost deschisă o altă procedură secundară de insolvenţă sau - nu a fost luată nicio măsură de conservare contrară prin efectul deschiderii unei proceduri secundare de insolvenţă.  Practicianul în insolvenţă din cadrul procedurii principale şi practicienii în insolvenţă din procedurile secundare de insolvenţă au obligaţia de cooperare şi informare reciprocă

11

Hotărârile cu privire la desfăşurarea şi închiderea procedurilor de insolvenţă pronunţate de o instanţă a unui stat membru competentă în temeiul art. 3 din Regulamentul 848/2015 şi recunoscută în temeiul art. 19 din Regulamentul 848/2015, precum şi concordatele aprobate de o instanţă, sunt recunoscute fără nicio formalitate suplimentară. Executarea hotărârilor cu privire la desfăşurarea şi închiderea procedurilor de insolvenţă pe teritoriul altui stat membru se realizează în acord cu dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 1215/2012.

12

Insolvenţa grupurilor de societăţi Sintagma „insolvenţa grupului de societăţi” este utilizată de Legea nr. 85/2014 pentru a desemna reguli speciale aplicabile procedurilor de insolvenţă privitoare la societăţi individuale, membre ale unui grup de societăţi. Soluţia clasică adoptată de legislaţiile naţionale este cea a deschiderii unor proceduri de insolvenţă individuale, care pot fi coordonate sau nu.

• Legea română subsumează coordonarea procedurilor de insolvenţă a • grupului de societăţii obligaţiei de cooperare, instrument de obţinere şi îmbunătăţire a coordonării procedurilor de insolvenţă a grupului de societăţi, inclusiv prin intermediul unui protocol de cooperare, care este, de fapt, un acord de coordonare a procedurilor de insolvenţă, prin care se stabileşte derularea integrată a activităţilor economice, juridice şi operaţionale la nivelul grupului. • Protocolul de cooperare va fi depus la dosarul cauzei în care a fost desemnat practicianul coordonator în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii şi va fi aprobat de către judecătorul sindic.

13

În toate cazurile, cooperarea este o obligaţie ce incumbă atât instanţelor, cât şi practicienilor în insolvenţă, şi semnifică îndatorirea acestora de a asigura coordonarea procedurilor de insolvenţă prin următoarele instrumente: • Schimbul de informaţii cu privire la procedură, în special în privinţa creanţelor, activelor şi măsurilor luate de administratorul/lichidatorul judiciar; • Deschiderea concomitentă a procedurilor de insolvenţă a membrilor grupului, la cererea debitorilor sau a creditorilor.

14

Studii de caz: În Spania, la 30 mai 2008, Judecătoria de primă instanţă din Logrono a pronunţat o hotărâre judecătorească de declarare a falimentului voluntar a două persoane fizice, cetăţeni români, stabilindu-şi competenţa pentru declararea falimentului în funcţie de locul situării centrului intereselor principale ale celor doi debitori, adică la locul unde debitorii îşi exercită în mod obişnuit activitatea, deşi sediul social al celor doi se afla în Santo Domingo de la Calzada. La 14 ianuarie 2009, Înalta Curte de Justiţie din Londra (Anglia) – Departamentul Lordului Cancelar, Curtea Societăţilor – a emis ordin prin care s-a dispus deschiderea procedurii principale de insolvenţă împotriva SC N.N.R. SRL, societate cu sediul social în Bucureşti, România. Curtea a hotărât că centrul intereselor principale ale N.N.R., în sensul prevăzut de Regulamentul european nr. 1346/2000, se află în Anglia.

15

Regimul insolvenţei transfrontaliere în raporturile cu statele terţe (non-UE) Un debitor cu sediul social, sediu secundar sau centrul principalelor interese situate pe teritoriul UE poate avea sedii, centrul principalelor interese sau creditori pe teritoriul unor state terţe. • De pildă un debitor X cu sediul social şi centrul principalelor interese situate în Bucureşti (România) poate avea un sediu secundar, respectiv o sucursală în Istanbul (Turcia). Într-o astfel de ipoteză, se impune aplicarea regulilor privitoare la insolvenţa transfrontalieră în raporturile cu statele terţe, pentru că în domeniul de aplicare al Regulamentului 848/2015 nu sunt incluse bunurile, creditorii sau sediile situate în străinătate. Desigur, nici procedurile de insolvenţă deschise împotriva unui debitor ce are centrul intereselor principale într-un stat terţ nu sunt reglementate de Regulamentul 848/2015.

16

Regimul insolvenţei transfrontaliere în raporturile cu statele terţe (non-UE) Sediul materiei – reguli Vor fi aplicabile dispoziţiile naţionale în materia insolvenţei transfrontaliere în raporturile cu statele terţe, dacă acestea nu sunt contrare prevederilor tratatelor, convenţiilor sau acordurilor internaţionale la care România este parte. • În România, Legea nr. 85/2014 reglementează în titlul III – Insolvenţa transfrontalieră în raporturile cu statele terţe.

17

Reguli de competenţă internaţională şi legea aplicabilă în procedurile de insolvenţătransfrontalieră în raporturile cu state terţe. • Conform Legii nr. 85/2014, este admisibilă deschiderea unei proceduri străine principale de insolvenţă în statul terţ în care debitorul îşi are situat centrul principalelor interese. • De asemenea, o procedură străină secundară de insolvenţă poate fi deschisă în statul în care debitorul îşi are stabilit un sediu. Centrul principalelor interese ale debitorului, în situaţia procedurii de insolvenţă cu element de extraneitate, se prezumă ca fiind sediul social al persoanei juridice, sediul profesional al persoanei fizice care exercită o activitate economică sau o profesie independentă sau domiciliul persoanei fizice care nu exercită o activitate economică sau o profesie independentă. Prezumţiile legale sunt relative şi pot fi răsturnate prin probă contrară. Legea aplicabilă procedurii străine principale sau/și secundare de insolvenţă este legea statului de deschidere a procedurii străine de insolvenţă.

18

Efectele deschiderii procedurilor de insolvenţă în state terţe Efectele procedurii secundare de insolvenţă deschise pe teritoriul statului român se limitează numai la bunurile situate pe teritoriul statului român. În primul rând, o procedură de insolvenţă transnaţională în raporturile cu statele terţe produce efectele stabilite de legea statului de deschidere. În al doilea rînd, o procedură străină de insolvenţă îşi va produce efectele în România numai dacă aceasta este recunoscută pe teritoriul statului român. Ca efect al recunoaşterii unei proceduri străine principale de insolvenţă, se prezumă starea de insolvenţă a debitorului, în temeiul căreia se poate deschide o procedură de insolvenţă în România.

19

Creditorii străini sunt creditorii care au sediul sau domiciliul situate pe un stat străin (terţ). • Principiul egalităţii de tratament a creditorilor debitorului funcţionează şi procedura insolvenţei transfrontaliere în raporturile cu statele terţe. • În aceste condiţii, creanţele creditorilor străini se bucură de aceleaşi drepturi privitoare la deschiderea şi participarea la procedura insolvenţei la fel ca creditorii români. Cooperarea internaţională include atât cooperarea între instanţele româneşti şi cele străine, cât şi cooperarea între instanţe şi reprezentanţii procedurilor de insolvenţă sau între reprezentanţii procedurilor. 20