Importanta Nemetalelor in Organismul Uman [PDF]

Zitiervorschau

Importanta nemetalelor in organismul uman Nemetale In organismele vii se găsesc 28 de elemente dintre care 15 sunt metale şi 11 nemetale.Nemetalele sunt:: C, H, O, N, S, P, Cl, F, Br, I, As(Arsen), si B(Bor).Dintre acestea, C, H, O, N, intră în alcătuirea fiecarei celule vii, constituind elementele din care sunt alcătuite substanţele proteice, fără de care nu poate fi concepută viata. Elementele de bază (C, H, O, N) sunt în procente ridicate în corpul uman, după cum rezultă din următoarele date ce exprimă compoziţia procentuală a corpului: O=56,1% C=28% H=9.3% N=2% Fiecare nemetal are responsabilitatile sale aparte si functiile specifice care contribuie la mentinerea organismului intr-o stare buna conform parametrilor standar de existenta.Nemetalele mai sunt si componente a unor parti ale corpului,componente chimice care desigur nu trebuie sa lipseasca din intregul acesta. Sulful si carbonul

Sulful reprezintă o componentă esenţială a corpului uman, pentru că este o parte integrantă a tuturor proteinelor. Într-un corp adult se conţine aproximativ 100 mg sulf : cel mai mult se află în cei trei aminoacizi - cisteină, cistină şi metionina, restul - sub forma de sulfaţi asociaţi cu alte substanţe în celule. Sulful predomină în ţesuturile cu conţinut ridicat de proteine. Este o parte componentă a colagenului (o proteină prezentă în ţesuturile conjunctive, oase şi dinţi), precum şi a cheratinei (o proteină conţinută în piele, păr şi unghii) şi redă ţesuturilor elasticitate , forţă şi formă. Sulful este implicat în formarea acizilor biliari, importanţi pentru digestie şi absorbţie a grăsimilor. Ca o componentă a vitaminei B (tiamina şi biotina), contribuie la transformarea de proteine, glucide şi grăsimi în energie. Sulful este implicat în reacţii cu oxigen, care afectează coagularea sângelui, producţia de insulină şi activitatea enzimelor, cum ar fi glutation (glutation) şi coenzima A. Fosforul - intră în compoziţia oaselor şi în smalţul dinţilor unde se gaseşte sub forma unei sări numită fluoroapatita Ca5[(PO4)3F] cu mare duritate şi rezistenta la agentii chimici. - unii compuşi mai complicaţi ai fosforului se găsesc în ţesuturile cerebrale. În organismul uman se găseşte P sub forma unui compus complex numit

adenozintrifosforic (A.T.P) care este purtătorul universal al energiei chimice înăuntul celulelor. Borul si Fluorul Borul se gaseste in toate organele umane,precum si in cea mai mare concentratie-in oase si in smaltul dentar.În plasma sângelui nou-născutului conţinutul de bor este foarte ridicat, dar în primele cinci zile de viaţă, scade rapid. Borul este necesar pentru funcţionarea normală a oaselor şi articulaţiilor. Împreună cu calciu, magneziu şi fosfor, el participă în metabolismul ţesutului osos. Cercetătorii cred că vitamina D ajută la trecerea borului la forma sa mai activă, crescând astfel absorbţia de calciu şi concentraţia acestuia în oase şi previne pierderea de calciu prin, mărind nivelul de estrogen în sânge, important pentru oase. Borul creşte nivelul de hormoni sexuali masculini, şi, probabil, afectează masa totală de muşchi. Fluorul este un microelement foarte important în corpul uman. Fluor şi fluorură compuse din fluor cu componente diferite - sunt cuprinse în dinţi, oase, glanda tiroidă şi piele. În medie, organismul conţine aproximativ 2,6 g de fluor. Dinţii: În lipsa fluorului este imposibilă formarea dinţilor puternici. Acesta protejează dinţii de carii şi de distrugere, formând o legătură cu calciu şi fosfor după duritate mai stabilă decât alte săruri de calciu. Organismul nu poate reeliberarea aceşti compuşi în circulaţie pentru a compensa pentru nevoile lor de calciu. În cazul în care dieta unei femei în timpul sarcinii, conţine o doză suficientă de fluor, dinţii copilului vor fi mai puţin predispuşi cariilor. Fluorura afectează puterea dinţilor şi sensibilitatea acestora la cariile dentare. Oasele: Cu un aport adecvat de fluorură oasele devin mai puternice şi mai rezistente la procese degenerative. Alte funcţii : Fluorură promovează vindecarea rapidă a rănilor şi îmbunătăţeşte absorbţia fierului. Iodul Iodul este al doilea element dintre grupa halogenilor, posedă o reactivitate slabă şi o electropozitivitate ridicată. Ca substanţă elementară, la fel ca toţi halogenii, iodul prezintă moleculă diatomică.Datorită proprietăţilor sale chimice, iodul este un agent bactericid, sporicid, protoacid, cisticid şi virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii ştiinţifice şi tehnice. Iodul şi compuşii lui sunt folosiţi în medicină, fotografie şi industria vopselelor. Este un element chimic cu o abundenţă relativ redusă în sistemul Solar şi în scoarţa terestră. Iodurile sunt foarte slab solubile înapă, totuşi, elementul este prezent într-o concentraţie mai

mare în apa mărilor, aspect ce explică dependenţa de iod ametabolismului animalelor şi a unor plante, fiind cel mai greu element asimilabil de către organismele vii (doar tungstenul este mai greu, fiind întâlnit în enzimele unor bacterii). A fost descoperit în 1811 de către Courtois în cenuşa plantelor marine. Gay-Lussac constată analogia lui cu clorul şi îl numeşte iod, datorită vaporilor săi violeţi. Nemetalele sunt elementele chimice cu caracteristici fizice si chimice specifice, care contribuie inedit la existenta vietii, prin intermediul compositiei lor in structura organismelor vii. Au o imporanta vaga si un rol mare in viata omului, pe plan atit biologic cit si industrial, deoarece nemealele fac parte din organsmul unman si au un oarecare continut al sau in el, fiecre nemetal imndeplinindu-si rolul sau specific iar o multime de produse care se intilnesc in viata de zi cu zi, care ne creeaza integru aceasta viata si care le folosim pentru a ne crea conditii, au ca baza de producere nemetalele respective. SFARSIT! Seleniul este un element chimic, metaloid negru-cenușiu care a fost descoperit de către Berzelius în 1817, şi studiat mai departe de către alţi cercetători ce-l găsesc în roci, seleniul în timp devine unul din importantele minerale care sunt raspunzătoare de o bună funcţionalitate a organismului uman, respectiv animal.Din punct de vedere chimic, seleniul este foarte apropiat de sulf, căruia îi seamană foarte mult( se afla si in aceeasi grupa din sistemul periodic), astfel încît seleniul va putea împrumuta uneori sistemele enzimatice sau de transport ale sulfului.Compusii lui ( ex sarea selenit de mercur ) au utilizare in laboratoarele de analize medicale, sarea mentionata se foloseste la dozarea azotului total din sînge. Rolul seleniului : -protejeaza impotriva afectiunii toxice a unor metale grele, cum sunt plumbul si arseniul. -ajuta la sinteza anticorpilor -intervine in transportul transmembranar al ionilor asigura reglare Iodul este un oligoelement esenţial pentru organismul uman, fiind indispensabil pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Carenţa sau excesul de iod au efecte nocive asupra organismului. Carenţa cronică de iod determină scăderea sintezei de hormoni tiroidieni, cu guşă endemică şi manifestări clinice de hipotiroidie

(mixedem, nanism tiroidian, cretinism etc.), iar excesul de iod determină manifestări de hipertiroidie (exoftalmie, iritabilitate, hiperfagie, tulburări de ritm cardiac etc.).Concentrarea iodului din apă de către algele marine explică prezenţa elementului în cenuşa acestora (sub formă de iodură de potasiu în concentraţie de până la 0,4%).In jur de 400.000 de tone de iod sunt produse de către ocean sau organismele marine pe an. Cea mai mare parte din această cantitate este depozitată pe sol, unde devine o parte a ciclului biologic. Microorganismele din sol au un rol semnificativ în această activitate, iar ciupercile sunt cunoscute pentru acumularea iodului, deşi o parte din el se reîntoarce în oceane prin râuri. S-a arătat că plantaţiile de orez emit iodură de metil — CH3I — şi că acestea conferă 4% din iodul atmosferic.Doza zilnică de iod, recomandată iod femeilor însărcinate şi celor care alaptează este de 250 mkg iod.Pruncii au nevoie zilnic de 50 mkg iod .Elevii necesită 100 mkg iod în alimentaţia zilnic.Adolescenţii trebuie să asimileze zilnic 150mkg iod.Oamenii maturi: 200 mkg iod Oamenii înaintaţi în vârstă au nevoie de 150 mkg iod zilnic în alimentaţie .Alimentele bogate in iod sunt peştele (macrou, hering, somon, păstrăv, somn), fructele de mare, algele marine, lactatele, fructele şi legumele care provin din regiunile de coastă (usturoi, ceapa, spanac, morcov, rosie, struguri, pere,broccoli, varza, arahidele). Iodul se găseşte în soia, produsele din soia, în fasole şi păstăi.Algele marine sau peştele oceanic se află destul de rar pe mesele noastre, însă apa iodată ar putea fi prezentă în tot ceea ce mâncăm. Întrun final, fiecare din noi, în parte, decide cum îşi va asigura balanţa de iod din organism. Arseniu Arseniul este un nemetal solid,fragil,de culoare alb-gri metalizat In natura este gasit in combinatie cu minereuri ca arsenolitul, arsenopiritul ,cobaltitul si nicolitul.Poate fi trivalent sau pentavalent ,cel mai frecvent compus poate find trioxidul de arsen (As2O3). Trioxidul de arsen sau arsenul alb este un produs secundar rezultat din purificarea cuprului si plumbului, si de asemenea este este un produs secundar rezultat din reconditionarea aurului si argintului. Arsenul alb este folosit pentru obtinerea insecticidelor arsenicale pe baza de calciu sau plumb, conservanti pentru industria lemnului si este materia prima pentru majoritatea compusilor arsenicali organici sau anorganici. Arsenul este larg raspandit in natura, contaminarea solului si a vegetatiei cu aceasta substanta nu este un fapt neobisnuit in zonele rafinariilor. Adaugat in hrana suinelor, in doza de 0.01%, acesta determina sporuri de

crestere.Semnenle intoxicatiei cronice cu arsen: - a fost rara semnalata la animale, mai des intalnita in cazul omului; - inrautatirea starii generale, inasprirea blanii; - mucoasele aparente de culoare rosu-caramiziu. La om, arsenul trivalent organic poate cauza efecte circulatorii, gastrointestinale, renale si dermale in aceeasi masura ca arsenul anorganic . In plus, oamenii afectati pot dezvolta leziuni nervoase similare celor date de aditivul alimentar, acidul fenilarsonic. Leziunile pielii sunt similare celor de la animale. Dintre cele 120 de alimente studiate ,doar patru s-au dovedit a fi surse inportante de arsenic Si totusi, una dintre cele mai mari surse de arsenic din dieta oamenilor este apa. Rezultatul a venit din comparatia dintre nivelul de substanta toxica din apa, dar si din mancare. Berea,vinul alb,varza de Bruxelles,si pestele cu carne inchisa(somon ton si sardine). Oxigen si hidrogen .Carbonul este un element remarcabil din mai multe motive. Printre formele sale diferite se numără una dintre cele mai moi (grafit) și una dintre cele mai dure (diamant) dintre substanțele cunoscute. Mai mult, are o capacitate deosebită de a forma legături chimice cu alți atomi mici, incluzând atomii de carbon, iar mărimea sa îl face capabil de a forma legături multiple. Datorită acestor proprietăți, carbonul poate forma aproape zece milioane de compuși chimici diferiți. Compușii de carbon reprezintă baza vieții pe Pământ și ciclul carbon-azot produce o parte din energia radiată de Soare și de alte stele. În plus, carbonul are cele mai înalte puncte de topire/sublimare dintre toate elementele. La presiunea atmosferică nu are punct de topire deoarece punctul său triplu este la 10 MPa (100 bar), deci sublimează la peste 4000 K. Astfel, el rămâne solid la temperaturi mai înalte decât cele mai mari puncte de topire ale metalelor, precum wolframul sau reniul, indiferent de forma sa alotropică. Carbonul nu a fost creat în timpul Big Bang-ului, deoarece are nevoie de producerea unei coliziuni triple de particule alfa (nuclee de heliu). Universul s-a extins inițial și apoi s-a răcit prea repede pentru ca acest lucru să fie posibil. Oricum, este produs în interiorul stelelor în ramura orizontală, unde un nucleu de heliu este transformat în carbon prin procesul triplu-alfa. A fost de asemenea creat în stări multi-atomice.Are numarul atomic Z=6

Cel mai cunoscut și important oxid al carbonului este dioxidul de carbon, CO2. Este o componentă minoră a atmosferei Pământului, produs și folosit de toate ființele vii, și un compus volatil în altă parte. În apă formează urme de acid formic, HCO2H, dar ca majoritatea compușilor cu mai mulți atomi de oxigen la un singur carbon este instabil. Oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8. Este membru al grupei calcogenilor și este un element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care formează foarte ușor compuși (în special oxizi) cu majoritatea elementelor.[1] După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu.[2] În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula O2. Oxigenul elementar e produs de cianobacterii, alge și plante, fiind folosit în respirația celulară în toate formele complexe de viață. Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din organismele vii, care folosesc energia luminii Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă. Oxigenul a fost descoperit independent de Carl Wilhelm Scheele, în Uppsala, în anul 1773 sau mai devreme, și de Joseph Priestley în Wiltshire, în anul 1774, dar lui Priestley i se acordă mereu prioritate deoarece munca sa a fost publicată prima. Numele oxigen a fost inventat în 1777 de către Antoine Lavoisier,[8] ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la discreditarea - atunci populară teoriei flogisticului a combustiei și coroziunii. Hidrogenul a fost descoperit de către chimistul și fizicianul englez Henry Cavendish în 1766, în urma unui experiment în care a studiat reacțiile dintre mercur și acid. Când a amestecat cele două substanțe, a observat apariția unor mici bule de gaz în amestec. Acest aspect l-a determinat să efectueze o cercetare suplimentară, numind substanța necunoscută „aer inflamabil”. În 1781 a descoperit că acest element produce apă atunci când arde.[7][8] O analiză mai detaliată a fost făcută de către Antoine Lavoisier, care descoperă gazul independent de Cavendish în urma unui experiment ce urmărea determinarea masei pierdute sau create în urma unei reacții chimice. Cercetătorul a încălzit apa într-un recipient închis, vaporii formați condensându-i într-un alt recipient. Cantitatea pierdută a fost atribuită degajării unui gaz (H2).[9] Chimistul francez a observat că „aerul inflamabil” al lui Cavendish în combinație cu oxigenul formează picături de apă, conform lui Joseph Priestley

Pentru necesități industriale există diferite procedee de fabricație, puse la punct din punct de vedere tehnologic sau aflate în fază de laborator. Hidrogenul poate fi obținut prin electroliza apei, procesul necesitând costuri mai mari decât cel de producere prin procesarea gazelor naturale. Azot si clor Clorul este substanta ce se contine in : dezinfectantii apei potabile, solutiiloe de inalbire a pinzei si hirtiei, insecticide. Este elementul de baza fara de care nu pot exista aceste materii. Deasemenea este folosit si la obtinerea clorurui de var care constituie insasi varul intr-o forma mai ampla si la fel se foloseste la producerea solutiilor : bromului si iodului. Calea clorul si-o continue formind cu hidrogenul acidul clorhidric HCl din care se produc lucruri prime si importante in viata omului in industrie. Aceste lucruri sunt : masele plastice, saruri, solutii pentru suarea metalelor si cauciucul Este un halogen, care se află în grupa 17 (VII, VIIa sau VIIb) a tabelului periodic. Sub forma ionului clorură, care este în alcătuirea sărurilor comune și a altor compuși, este abundent în natură și necesar multor forme de viață, inclusiv a omului. În starea sa elementară prezintă moleculă diatomică. Clorul este un agent oxidant puternic, fiind utilizat în procesele de albire și dezinfectare. În stratul superior al atmosferei, moleculele care conțin clor au fost implicate în distrugerea stratului de ozon. Clorul se găsește în natură sub forma de cloruri. Clorurile alcătuiesc cea mai mare parte a sărurilor din apa oceanică - ionii clorură reprezintă aproximativ 1,9% din masa oceanica - dar se întâlnesc și sub forma depozitelor solide în scoarța terestră. În natură se găsesc doar izotopii 35 și 37, într-o proporție de aproximativ 3:1, ceea ce dă atomilor de clor o masă generală de 35,5. Azotul (sau nitrogenul) este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul N și numărul atomic 7. Este un gaz incolor, inodor, insipid, de obicei inert, diatomic și nemetalic, constitutie 78% din atmosfera Pământului și este o parte componentă a tuturor țesuturilor vii. Azotul este un nemetal, cu o electronegativitate de 3,0. Are cinci electroni pe ultimul strat și de aceea este de obicei trivalent. Azotul pur este un gaz diatomic incolor și nereactiv la temperatura camerei și cuprinde 78.08% din atmosfera Pământului. Condensează la 77 K, la presiune, și îngheață la 63 K. Azotul lichid este folosit des drept substanță criogenică. Azotul molecular din atmosferă este relativ nereactiv, dar, în natură, este încet convertit în compuși folositori biologic (și industrial) pentru unele organisme, notabile fiind unele bacterii (vezi Rol biologic mai jos). Abilitatea de a se combina

sau de a fixa azotul este o trăsătură esențială în industria chimică modernă, unde azotul și aerul sunt transformate în amoniac prin procesul Haber. Amoniacul, la rândul lui, poate fi folosit direct ca îngrășământ sau ca un precursor al multor altor materiale importante, precum expozibilii, de cele mai multe ori prin producția de acid nitric prin procesul Ostwald. Azotul gazos este produs prin permiterea azotului lichid să se încălzească și să se evapore. Azotul lichid este produs industrial în cantități mari prin distilarea din aerul lichefiat, Este un lichid de criogenic (foarte rece) care produce degerături instantaneu la contactul direct cu țesuturile vii. Principalul compus al azotului este amoniacul (NH3) deși hidrazina (N2H4) este și ea cunoscută. Amoniacul este oarecum mai simplu decât apa și în soluție formează ionul amoniu (NH4+). More presentations by Andreea Maria Importanta nemetalelor in orgnismul nost... Importanta nemetalelor in orgnismul nostru Importanta nemetalelor in organismul uma... Importanta nemetalelor in organismul uman Untitled Prezi Untitled Prezi More prezis by author Popular presentations See more popular or the latest prezis PRODUCT