Gabriel Liiceanu Si ''Cearta Cu Filosofia'' [PDF]

Zitiervorschau

Gabriel Liiceanu şi ʺCearta cu filozofiaʺ

Cearta cu filozofia, publicatӑ în 2005 la Editura Humanitas, în Bucureşti însumeazӑ 178 pagini în care autorul încearcӑ sӑ construiascӑ un sistem, încercare ce devine o ceartӑ cu filozofia. Am ales sӑ citesc aceastӑ carte deoarece titlul a fost cel care mi-a stârnit în mod deosebit interesul. Am fost curioasӑ sӑ aflu ce presupune literalmente, o ceartӑ cu filozofia, cum e sӑ te cerţi cu o asemenea ştiinţӑ. Primul capitol al cӑrţii, Filozofia şi paradigma femininӑ a auditorului a fost deschis cu câteva noţiuni despre filozofia lui Constantin Noica. Filozofia sa este chiar întâlnirea a douӑ vocaţii : literatura şi matematica, de matematicӑ fiind ulterior nevoit sӑ se despartӑ. Idealul modern al filozofiei este însuşi sistemul. Ceea ce a adus Noica în filozofia sa este principiul epic. Gândirea este diegeticӑ, se povesteşte, are anecdotӑ. Curând, principiul epic al lui Noica a devenit principiu hermeneutic (ʺDecameronulʺ). Relatarea la persoana a doua singular, în scrierile lui Noica este doar o strategie de a trece cârma discursului filosofic în mâna cititorului, încurajând cӑderea pe gânduri. Ceea ce mi s-a pӑrut interesant este cӑ la Platon nu este vorba de auditoriu specializat în cunoaşterea filosoficӑ, ci doar de disponibilitӑţi. Orice individ care este liber pentru instrucţie este apt sӑ se situeze la nivelul obiectului filozofiei. Astfel, dialogurile sale sunt accesibile oricui. Filosofia s-a nӑscut din concepte şi teorii. Paradigma femininӑ liiceanӑ se referӑ la însoţirea acesteia în literaturizarea filozofiei. Figura femininӑ este paradigma auditoriului. Ea este raportatӑ constant la procrearea speciei, dar devine şi o victimӑ al unui ideal. Gabriel Liiceanu a afirmat cӑ iubirea şi prietenia sunt calea ce leagӑ filosofia de om şi umanitate. Mi-a plӑcut aceastӑ afirmaţie, acest mod de a spune cӑ filosofia este creatoare de noi drumuri şi legӑturi. Cel de-al doilea capitol, Genurile filozofiei, distinge tipurile de gândire : adresativӑ (auto-adresativӑ, hetero-adresativӑ), dialogicӑ (dialogul filosofic), rapsodicӑ (fragmentul), liber-asociativӑ ( eseul filosofic), sever-discursivӑ (discursiv eshausticӑ ; discursivspecializatӑ), cea din urmӑ fiind cea generatoare a sistemului filosofic. ʺOrice sistem începe de la o voinţӑ de adevӑr şi sfârşeşte într-o voinţӑ de putere deturnatӑ în spirit.ʺ1 Liiceanu afirmӑ cӑ secolul nostru marcheazӑ încheierea sistemului filozofic tocmai pentru cӑ misiunea sa a fost îndeplinitӑ : lumea pusӑ în ordine. Genurile artistice ale filozofiei reţin un raport mimetic cu gândirea naturalӑ, de asemenea, au caracter unitar. Ceea ce doresc sӑ mai adaug este cӑ definiţia lui Noica asupra ideii este foarte bine gânditӑ şi construitӑ : ʺIdeea este un produs al gândirii finite care se desfӑşoarӑ în timp şi este alimentatӑ de un element pasional.ʺ Sistem şi fragment este un capitol esenţial al cӑrţii, cel puţin, mie personal aşa mi s-a pӑrut, deoarece este explicatӑ clar diferenţa dintre fragment şi sistem. Mi-a fӑcut o deosebit ӑ plӑcere sӑ lecturez acest capitol. Fragmentul (Bruchstück) este o bucatӑ ruptӑ, dar fragmentul, desprins de acel întreg dobândeşte autonomie şi poate deveni el însuşi operӑ secundarӑ. Schlegel susţine cӑ filosofia este mai degrabӑ o cӑutare decât o ştiinţӑ. Schelling credea c ӑ forma filosofiei este un sistem în care este reprezentat absolutul. O diferenţӑ majorӑ dintre autorul de fragmente şi cel de sisteme o constituie gândirea. Dupӑ distingerile pe care le face Liiceanu, aduce în finalul capitolului o oarecare conciliere cӑci ʺgândirea trebuie acceptatӑ, nu persecutatӑ în numele unei puritӑţi iluzoriiʺ. 2 Sistemul 1 2

Gabriel Liiceanu, Cearta cu filozofia, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, p.62 Ibidem, p. 117

presupune formӑ, rigoare, totalitate, şi totuşi, fragmentul rӑmâne cel mai accesibil şi mai comunicativ. Cele douӑ trebuie acceptate ca douӑ vârste diferite ale filosofiei. Utopia intelectului şi utopia filozofiei este titlul celui de-al patrulea capitol al cӑrţii. Autorul introduce cititorul în lumea utopiilor de tip intelectual Si filosofic. Astfel, utopia intelectului este o utopie ipocritӑ, îşi contrazice esenţa; este utopia unei false transcenderi. Utopia filosofiei este ʺo irumpere a sacrului în spaţiul gândiriiʺ 3. Diferenţa dintre cele douӑ tipuri este cӑ se trece de la vizionar la imaginativ, de la capacitatea de a gândi la cea de a visa. ʺUtopia intelectului, axatӑ pe temporalizarea transcedentului, sfârşeşte ca utopie a istorieiʺ.4 Elementele de patologie a spiritului şi a culturii este un capitol dedicat lui Maiorescu, un elogiu, de altfel. Este explicat încӑ de la început cӑ între autor şi temӑ trebuie s ӑ existe o angajare afectivӑ. Tema trebuie sӑ ne intereseze şi sӑ ne priveascӑ, iar problema trebuie rezolvatӑ în mod obligatoriu. Tema patologiei are o implicaţie eticӑ, astfel omul este rӑspunzӑtor de el şi pentru el. ʺCine are respect pentru spirit, nu poate sӑ nu aibӑ pentru trupul sӑu.ʺ5 În continuare, Liiceanu vorbeşte despre virtute, despre somn – ca temӑ neotestamentarӑ, dar şi despre mitul sufletului înaripat. Însuşi Platon face o caracterizare a sufletelor. Se spune cӑ orice suflet vede idei. Penultimul capitol, Coborârea filozofiei în infern, este o scrisoare pentru Jacques Derrida, scrisӑ dupӑ 7 ani de la prelegerea de la Collège de France din anul 1982. Scrisoarea devine o meditaţie asupra coborârii filosofiei în Infern, actul participӑrii la mister. Jacques Derrida este acuzat cӑ nu a ştiut sӑ ia parte la o cauzӑ comunӑ în anul 1982 ( ʺnebuniile filozofieiʺ). Secolul al XX-lea este considerat de cӑtre autor secolul de crizӑ a conştiinţei. Despre carte, ultimul capitol este constituit dintr-o scrisoare deschisӑ lui Luca Piţu. Mi-a plӑcut abordarea lui Liiceanu, în ceea ce priveşte tematica. Într-adevӑr, cartea este incapabilӑ de a-şi dobândi singurӑ independenţa de cercul nevoilor materiale. Oamenii, din pӑcate, nu se deschid dela sine asupra problemelor pe care îi privesc, în mod absolut (moartea, libertatea). Liiceanu afirmӑ despre bibliotecӑ: ʺliniştea unui cimitir înşelӑtor, cӑci înӑuntru este viaţӑ, dar o viaţӑ doar potenţialӑ.ʺ Oamenii nu mai au timp sӑ citeascӑ, de aceea ʺo carte care rӑmâne nedeschisӑ poartӑ în ea însӑşi argumentele propriului ei neajuns.ʺ6 În ciuda eforturilor mele de a prezenta aceastӑ carte într-un mod cât mai precis, concis şi simplist, este datoria mea de cititor - model, cum ar spune Umberto Eco, sӑ valorific fiecare capitol şi sӑ nu las în urmӑ lucruri esenţiale pe care autorul le-a transpus în Cearta cu filozofia. Mi-a plӑcut aceastӑ carte foarte mult şi o recomand tuturor celor care sunt interesaţi de acest domeniu şi tuturor celor care vor sӑ descopere universul fascinant al filozofiei. Pentru mine a reprezentat o ancorare în filosofie, o cӑlӑtorie plӑcutӑ pe care aş fi dispus ӑ s ӑ o redescopӑr oricând. ʺFilosofia are ceva din zborul marilor pӑsӑri de pradӑ care executӑ vaste manevre de încercuire deasupra victimei peste care urmeazӑ sӑ cadӑ. Numai cӑ în filosofie nu se cade niciodatӑ direct asupra unei probleme, aşa cum se cade în cele din urmӑ, asupra prӑzii vizate. Aici ritualul de încercuire e totul.ʺ7

3

Ibidem, p. 127 Ibidem, p. 130 5 Ibidem, p. 135 6 Ibidem, p. 171 7 Ibidem, p. 131 4