Functii Management Financiar [PDF]

Zitiervorschau

Funcţiile managementului financiar

Managementul financiar 

un subsistem al managementului general al firmei, având ca scop asigurarea resurselor financiare necesare, alocarea şi utilizarea lor profitabilă, creşterea valorii firmei, dezvoltarea, consolidarea şi siguranţa patrimoniului acesteia, îndeplinind un rol activ, pornind de la resursele financiare mobilizabile, în stabilirea obiectivelor strategice şi tactice ale firmei şi în controlul şi evaluarea îndeplinirii acestora.

Latura financiară se regăseşte  

în toate funcţiile managementului în toate elementele sistemului de management: (sistemul organizatoric, sistemul financiară sedecizional, regăseşte în informaţional,Latura sistemul sistemul metodelor şi tehnicilor de management etc.)

    

Previziunea financiară Organizarea financiară Coordonarea financiară Antrenarea financiară Controlul şi evaluarea financiară

Previziunea financiară 

Funcţia de previziune, prima funcţie a procesului de management, reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de către managerii firmei şi de către colaboratorii lor în scopul stabilirii obiectivelor strategice şi tactice ale firmei, precum şi a resurselor financiare şi de altă natură necesare pentru atingerea lor.

Necesitatea previziunii financiare 





resursele financiare reclamate şi profitul obtenabil, corelate cu creşterea valorii firmei, au, în general, rol de parametri determinanţi pentru a defini şi alege un obiectiv sau altul al dezvoltării firmei, deci al politicii generale a firmei; asigurarea resurselor financiare, a profitului, a echilibrului între cheltuieli şi venituri şi între plăţi şi încasări şi creşterea valorii firmei, se fac prin metode, tehnici şi proceduri specifice. managementul firmei trebuie să asigure „traducerea“ oricărui obiectiv strategic şi, până la urmă, a oricărei decizii tactice în venituri şi cheltuieli (şi, evident, profit), în încasări şi plăţi. Fără această cuantificare, obiectivele respective, deciziile în cauză, politica economică, strategia firmei, în ansamblul ei, sunt nefundamentate.

- Previziunea financiară a firmei este o activitate foarte complexă, laborioasă şi de specialitate, pe care nu o poate face oricine. - Este laborioasă, pentru că include cel puţin următoarele activităţi şi instrumente:  prognoze financiare;  politici financiare;  strategii financiare;  planuri financiare;  bugete de venituri şi cheltuieli etc. - Este o profesie, o specializare, specialistul respectiv urmând să realizeze o sinteză a întregii activităţi de previziune a firmei şi o ierarhizare a obiectivelor în funcţie de resurse şi de profitul potenţial.

- Previziunea financiară trebuie să răspundă la următoarele întrebări:  ce schimbări, ce noutăţi vor apărea şi cum vor evolua activităţile firmei şi ce impact vor avea toate acestea în capitalurile firmei;  ce obiective strategice îşi fixează firma pentru a se adapta la aceste mutaţii;  cum se aşează, corelat şi coerent, aceste obiective în strategia de dezvoltare a firmei;  în ce condiţii, cu ce mijloace şi cu ce rezultate se vor realiza obiectivele strategice alese;  care este succesiunea realizării obiectivelor în funcţie de resursele disponibile, cu scurtarea la maximum a etapelor (timpul costă);  cum se pot preveni abaterile de la strategie, plan şi program;  cum se transpun aceste informaţii în decizii;  prin ce căi şi mijloace se valorifică acest important câştig informaţional în celelalte funcţii ale procesului managerial (organizarea, coordonarea etc.).



Componentele previziunii financiare: 



în prima fază este o prelungire şi o concretizare a previziunii de ansamblu a firmei, a doua fază constă în modalităţile de concrete de previziune financiară asigurarea finanţării obiectivelor cele mai performante ca profit şi piaţă;  



apelarea la sursele de finanţare cele mai ieftine; valorificarea profitabilă, temporară a resurselor financiare proprii disponibile (cumpărări de acţiuni şi de alte titluri de valoare sau prin alte plasamente); programarea utilizării cu eficienţă maximă a resurselor financiare proprii şi împrumutate, apelând la metode de analiză şi control adecvate etc.

Atribuţiile specialistului în previziune financiară          

stabilirea obiectivelor strategice ale firmei şi aşezarea în timp a realizării acestora; valorificarea în activitatea de previziune generală a concluziilor analizei-diagnostic a activităţii economico-financiare a firmei (sau a unor firme similare); cuantificarea factorilor perturbatori anticipaţi şi a ponderii acestora în ansamblul factorilor care vor influenţa evoluţia situaţiei financiar-patrimoniale a firmei; stabilirea, în funcţie de aceste date, a strategiei de dezvoltare a firmei; stabilirea scenariilor pentru elaborarea tacticii firmei pentru atingerea obiectivelor strategice; stabilirea priorităţilor şi termenelor. stabilirea şi constituirea fondurilor financiare ale firmei; repartizarea, în funcţie de priorităţi şi profitabilităţi, a fondurilor; proiectarea circuitului şi a rotaţiei fondurilor pentru obţinerea profitului maxim posibil; alegerea, cu anticipaţia necesară, a metodelor de evaluare şi control al rezultatelor firmei.

Condiţii  





premise economice, adică cerinţa firească de a obţine profit prin optimizarea întregii activităţi a firmei; premise de management, adică asigurarea concordanţei între parametrii sistemului de management şi cerinţa utilizării eficiente a resurselor financiare pentru maximizarea profitului şi motivarea plenară a personalului spre aceste obiective; premise psiho-sociologice, adică cerinţa respectării şi satisfacerii intereselor majore ale acţionarilor, salariaţilor, ale firmei şi ale societăţii, profitul asigurând tuturor îndeplinirea dezideratelor urmărite; premise metodologice, adică abordarea sistemică a firmei, care impune apelarea componentelor manageriale financiare şi, mai cu seamă, finalitatea – profitul.

Organizarea financiară 

sunt incluse activităţile necesare îndeplinirii obiectivelor financiare ale firmei, aşezarea lor, ca sarcini, pe salariaţi şi structuri organizatorice şi statuarea tuturor acestora întrun cadru precis conturat de luare şi urmărire a deciziilor.

Categorii de structuri organizatorice 1.

2.

structuri cu atribuţii de bază de altă natură decât cea financiară, atribuţiile financiare revenindu-le complementar (Ex.: departamentul de concepţie, departamentul de producţie, departamentul de marketing etc.); structuri cu atribuţii de bază de natură financiară, cărora sarcinile tehnice şi tehnologice ale firmei le revin complementar (Ex.: departamentul financiar, departa-mentul contabilitate, comisia de cenzori etc.).

Elementele structurii organizatorice a firmei 





Postul, ca element primar al structurii organizatorice, de pildă, nu trebuie să fie conceput ca scop în sine, ci ca o necesitate derivată din contribuţia pe care trebuie să o aducă, într-un fel sau altul, la rezultatul final al firmei – profitul. Funcţia, care defineşte competenţele, autoritatea şi responsabilitatea, de asemenea, nu poate fi definită, înţeleasă şi îndeplinită în cadrul firmei fără a-i ataşa, cu toată claritatea, latura şi componentele ei financiare. Aria de control, definită fără a-i ataşa obligaţiile şi instrumentarul financiar, este, practic, nerealizabilă. Cei mai practici şi eficienţi indicatori de performanţă cu care se poate evalua finalitatea unei acţiuni, activităţi şi decizii sunt cei de natură financiară (nivelul de resurse financiare angajate pe unitatea de rezultate obţinute, viteza de rotaţie a fondurilor, profitul obţinut pe unitatea de resurse financiare angajate etc.).







La conceperea elementelor structurii organizaţionale, în ceea ce priveşte componenta financiară, trebuie să se creeze cadrul pentru delegarea de autoritate şi responsabilitate. În acest domeniu, nu trebuie să existe structură fără competenţă şi răspundere, întrucât, în caz contrar, sunt ameninţate însuşi patrimoniul firmei şi realizarea profitului prestabilit. Procesul de delegare are un caracter dinamic, diferenţiindu-se de la o etapă la alta. În această zonă a finanţelor, mai mult ca în oricare alta, la delegarea de autoritate şi responsabilitate, trebuie să se opereze cu criterii precise şi ferme: legalitate, eficacitate şi eficienţă, determinant fiind criteriul cine şi în ce mod le poate satisface mai deplin. Datorită faptului că în acest domeniu – al finanţelor – nu se poate acorda autoritatea fără responsabilitate echivalentă este necesar ca în întreaga activitate organizaţională să se ţină seama de acest aspect.

Clasificarea activităţilor financiare din cadrul unei firme            

După legătura lor cu obiectul de bază al firmei activităţi tehnico-economice, cu implicaţii financiare; activităţi financiare cu implicaţii asupra activităţilor tehnico-economice. După perioada la care se referă problematica financiară, activităţile pot fi grupate astfel: activităţi de previziune financiară; activităţi financiare curente; activităţi de analiză-diagnostic şi de control şi evaluare. În raport de natura problemelor financiare: probleme de organizare de natură gestionară; probleme de organizare de natură contabilă; probleme de organizare de natură fiscală; probleme de organizare de natură a relaţiilor cu sistemul bancar şi cu piaţa de capital etc.





  



Un domeniu cu noutăţi structurale şi importante în materializarea funcţiei de organizare a managementului financiar îl formează organizarea contabilităţii firmei. Din ansamblul prevederilor legale (Legea contabilităţii, Regulamentul de aplicare, Planul de conturi şi instrucţiunile de aplicare a acestuia), în a căror aplicare (organizarea activităţii) sunt implicaţi, nemijlocit, managerii firmelor: definirea tipului de contabilitate (în partidă simplă sau partidă dublă); alegerea modului de organizare a contabilităţii (centralizat, descentralizat); stabilirea tipului de bilanţ, a condiţiilor organizatorice şi de răspunderi pentru întocmire, analiză şi aprobare, precum şi pentru publicare în Monitorul Oficial; organizarea contabilităţii, mai cu seamă componentele esenţiale ale acesteia (contabilitatea operaţiilor de capital); contabilitatea imobilizărilor cu stabilirea modalităţilor şi metodelor de amortizare; contabilitatea stocurilor şi a politicii de stocuri; contabilitatea de gestiune a costurilor, rezultatelor, rentabilităţii etc.; conta-bilitatea trezoreriei, organizarea contabilităţii cu ajutorul calculatoarelor electronice proprii sau prin firme specializate etc.);

 

 



organizarea şi efectuarea inventarierilor (inventarierea susţine realitatea bilanţului contabil, iar aceasta, credibilitatea firmei); evaluarea şi reevaluarea elementelor patrimoniale (valoarea elementelor patrimoniale reprezintă o informaţie esenţială în procesul managerial, inclusiv şi mai ales în procesul de privatizare); constituirea provizioanelor (care reprezintă una dintre cele mai concrete materializări ale conceptului de previziune); organizarea circuitului documentelor primare şi de gestiune (care, de asemenea, reprezintă cea mai concretă materializare a organizării, a relaţiilor între structuri şi între salariaţii firmei) etc. organizarea punerii în practică a măsurilor stabilite de către Ministerul Finanţelor pentru alinierea contabilităţii la standardele europene şi mondiale.

Costul organizării 





Organizarea are un cost de concepţie, unul de implementare şi altul de exploatare, cost care înseamnă consum de resurse materiale, financiare, tehnice, valutare şi umane. Acen st cost trebuie amortizat cât mai repede, iar timpul de amortizare este invers proporţional cu volumul şi eficienţa activităţii realizate prin aplicarea noului sistem organizatoric. Costul, volumul activităţii şi profitul obtenabil trebuie să rezulte dintr-un proiect realizat după toate exigenţele (de diminuare a traseelor, a volumelor, a mijloacelor etc.).

Organizare formala componente: 

  

Postul –ansamblul obiectivelor, sarcinilor si responsabilităţilor ce revin spre exercitare unui salariat al societăţii comerciale. Funcţia – este formată din totalitatea posturilor care au aceleaşi caracteristici principale . Ponderea ierarhică – reprezintă numărul de salariaţi subordonaţi direct unui anume manager Compartimentul – reprezintă ansamblul persoanelor ce efectuează munci omogene şi/sau complementare, realizând aceleaşi obiective şi subordonate aceluiaşi manager

Organizarea informală Def. Organizarea informală este alcătuită din ansamblul grupurilor şi al interacţiunilor umane stabilite spontan şi natural între membrii unei organizaţii, orientate spre satisfacerea unor interese personale.

      

Factori cauzatori : sistem informational sau sistem de comunicare inadecvat din cauze precum incompatibilitate, neatenţie; indiferenţa a superiorilor; absenteism excesiv al acestora; insecuritate sau frică a subordonaţilor; pregătire profesională neadecvată sau insuficienţă a uneia dintre parţi (superior-subordonat); sarcini mult prea dificile de realizat de către subordonaţi.

Caracteristici ale organizării formale şi informale

Caracteristici

Organizarea formală

Organizarea informală

Natura organizaţiei este:

economică

Socială

Preocuparea centrală este :

obţinerea profitului

interacţiunea umană

Membrii încearcă să-şi satisfacă :

nevoile economice

nevoile sociale

Structura este :

formală , impusă de normativele oficiale

formată în mod spontan, voluntary

Răspândirea informaţiei se face :

prin canale oficiale

prin reţele informale

Liderii sunt :

numiţi de conducere

aleşi de membrii

Responsabilitatea membrilor este :

precizată şi limitată

individual-temporară

şi

emoţională Organizaţia se compune din :

departamente , secţii etc.

grupuri mici , nonformale

Contactul între membrii este :

prin intermediul lanţului de comandă

personal apropiat

Interacţiunea umană este:

determinată de

spontană şi naturală

management

de

factură

Coordonarea financiară 

  

Funcţia de coordonare cuprinde activităţile prin care se armonizează deciziile şi acţiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale în cadrul strategiilor, procedurilor tactice şi a sistemului organizatoric, adoptate. Privită în evoluţie, coordonarea este, practic, aşa cum spun majoritatea specialiştilor, organizarea în dinamică a firmei. Activităţile care formează funcţia de coordonare sunt: activităţi de coordonare bilaterală; activităţi de coordonare multilaterală.





Calitatea coordonării depinde, nemijlocit şi determinant, de calitatea comunicării – forma concretă prin care se realizează coordonarea unui grup de oameni la toate nivelurile structurilor firmei – care, la rândul ei, este condiţionată de calitatea actului managerial, în ansamblu. Coordonarea şi, implicit, comunicarea, mai cu seamă în domeniul financiar, trebuie să fie controlabile şi controlate. De aceea, la construcţia sistemului de comunicaţii cu caracter financiar, trebuie să funcţioneze ireproşabil acel „feed-back“, indispensabil, de altfel, în procesul de management.

Antrenarea financiară 



se referă la activităţile prin care se determină personalul firmei să realizeze obiectivele fixate, în condiţiile de eficienţă stabilite. esenţa, motorul acţiunilor de antrenare îl formează motivarea personalului, adică împletirea armonioasă a intereselor firmei cu cele ale personalului (înţeles în sens larg: salariaţi, acţionari etc.): motivare pozitiva si motivare negativa

Controlul şi evaluarea financiară 







închid un ciclu al procesului managerial şi pregătesc fundamentarea şi demararea ciclului următor; prin realizarea acestei funcţii se cuantifică finalitatea modului de realizare a celorlalte atribute ale actului managerial (previziunea, organizarea, coordonarea şi antrenarea); prin compararea rezultatelor obţinute cu parametrii prestabiliţi se cuantifică abaterile şi se stabilesc cauzele care le-au determinat, punctele forte şi slabe ale firmei, precum şi măsurile care se impun pentru îndreptarea lucrurilor, prevenirea repetării fenomenelor negative şi pentru stimularea extinderii ariei de manifestare a efectelor fenomenelor pozitive apărute; prin instrumentarul acestei funcţii se realizează evaluarea firmei în ansamblu şi pe elemente patrimoniale.



  

     

În legătură cu rolul şi sarcinile controlului este necesar să elucideze toate problemele care ţin de corectitudinea gestiunii economico-financiare a firmei, sub toate aspectele ei şi mai cu seamă: constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor; modul de întocmire şi realizare a bugetelor firmei; modul de elaborare şi de realizare a bugetelor trezoreriei firmei; politica şi gestiunea stocurilor; gestiunea ciclului de exploatare; gestiunea clienţilor; strategia financiară; procesul investiţional; evaluarea riscului şi a provizioanelor etc.