Forme de Organizare Sociala Si Structuri de Rudenie - Neolitic - Seminar Preistorie Generala [PDF]

Zitiervorschau

Forme de organizare socială și structuri de rudenie în pre- și protoistorie -NeoliticulAtitudinea omului față de lumea înconjurătoare de-a lungul întregii perioade a glaciațiuni nu a avut nici o schimbare radicală. Acesta se mulțumea să ia ce i se oferea, deși exista o îmbunătățire a vieții, dar odată cu sfârșitul Pleistocenului a avut loc o schimbare a omului față de mediul ambiant.1 Neoliticul desemnează o transformare globală, determinată de trecerea de la modul de viață „prădător” la economia de producere a hranei, prin cultivarea pământului și creșterea animalelor. Odată cu această mutație au loc importante fenomene însoțitoare în toate domeniile vieții: se generalizează prelucrarea pietrei prin șlefuire , se produc schimbări majore în modul de ocupare si organizare a spațiului, apar structuri sociale și o viață spirituală complexă. Pentru a sublinia însemnătatea acestui ansamblu de schimbări, V. Gordon Childe a folosit, în lucrarea sa, termenul de „revoluție neolitică”. Este limpede, pe de altă parte, că acest proces nu a putut avea loc decât în anumite zone, cu anumite condiții naturale favorabile. Printre premisele ecologice fundamentale ale trecerii la traiul agricol, trebuie să avem în vedere , înainte de toate, existența în zonă, în stare sălbatică, a acelor specii, care ulterior au început să fie domesticite și apoi cultivate. Studierea fenomenului neolitizării ne avertizează asupra diversității căilor și ritmurilor în ceea ce privește evoluția istorică a omenirii. Se poate remarca, în primul rând, neuniversalitatea trecerii la neolitic: grupuri numeroase de populații din Africa, Australia, Oceania și America și-au continuat traiul de culegători-vânători până la contactul lor cu civilizația europeană modernă și chiar după aceea2. Cultivarea plantelor reprezintă una dintre cele mai importante modificări comportamentale umane, produsă de Neolitic și legată de trecerea de la stadiul preistoric , de la stadiul de prădător și consumator la cel protoistoric , de producător al resurselor alimentare, fără ca noua epocă să însemne numai o „revoluție alimentară”. Domesticirea plantelor a fost o importantă achiziție culturală a omului neolitic , fapt care a avut, drept urmare, un răspuns biologic și genetic, produs la nivelul populaților de graminee, leguminoase, oleaginoase, provocat printr-o selecție conștient. Agricultura a implicat, deopotrivă și în mod obligatoriu , obținerea de semințe, cu scopul reproducerii acestora. În această viziune, cerealele au devenit o sursă importantă de hrană3. Are loc introducerea culturi selecționate, astfel un mare număr de plante comestibile ofereau o hrană abundentă, în special fiind vorba de cultura orezului și a grâului ce prezintă avantaje numeroase . Cultivatorul beneficiază astfel de mai mult timp liber pentru alte ocupații, făcând referire la cel care se ocupa de grâu, pe când celălalt are o muncă mai intensă. Prin instaurarea acestui regim agricol sa făcut o modificare asupra barierelor naturale și pentru a se mări resursele tribului nu se putea decât mări producția, pe lângă acest lucru copii cultivatorilor deveneau o necesitate a economiei4. Drumul de la cules la cultură a fost destul de lung și insuficient clarificat. Comportamentul prevăzător al omului, observația, experimentul și chiar întâmplarea au jucat un rol important, Vere Gordon Childe, Făurirea civilizației, Editura Științifică, București, 1966, p. 82 Attila Lászlo, De la prima familie la primele state, Iași, 2005, p 131-132 3 Ibidem,p.133 4 Vere Gordon Childe, op.cit., p. 83 1 2

primele unelte ale cultivatorilor nefiind deosebite esențial de cele ale culegătorilor .În același timp, cultivarea primitivă a plantelor a fost practicată, probabil în prelungirea obiceiurilor de cules, de către femei5. Cu timpul, omul înțelege că rezervele de carne trebuiau consumate cu discernământ și restricții , astfel că în loc să alunge turma când vine vremea însămânțări, omul o urmează și îndrumă spre pășuni străduindu-se s-o ocrotească de pericol pentru ca mai apoi să treacă de la Îmblânzirea la adevărata domesticire .Domesticirea și creșterea animalelor este o altă achiziție fundamentală a modului de viață neolitic , premisele sale fiind prezente în perioada finală a Paleoliticului, când comunitățile umane practicau o fază avansată a vânătorii. În perioada care cuprinde sfârșitul Paleoliticului superior, Epipaleoliticul și începuturile Neoliticului, domesticirea animalelor a cunoscut cel puțin două etape: o etapa inițială, în care erau vânate animalele mature și etapa creșterii propriu-zise6. Odată cu Neoliticul se observă o preocupare deosebită a unor comunități umane pentru organizarea superioară a habitatului și spațiului, cu profunde implicații sociale. Această nouă atitudine se află în continuarea comportamentului lui Homo sapiens, vizibilă din Paleoliticul superior, de a-și organiza habitatul, presupunând, probabil, și unele schimbări în modul de organizare socială, regula rudeniei fiind completată de ceea a teritorialității. Unele dintre marile așezări neolitice erau alcătuite nu numai din indivizi și grupe umane înrudite direct, ci erau constituite din familii, clanuri și obști înrudite sau nu. De modul de alegere a locului pentru întemeierea noii așezări, de resursele zonei și posibilitățile de exploatare a acestora , de felul de organizare internă a locuiri și relaționalexternă, inclusiv de raporturile cu alte așezări vecine, mai apropiate sau mai îndepărtate, depinde evoluția ulterioară a membrilor săi, dezvoltarea economică, modul de trai și de gândire al lor7. Cauzele principale ale mișcărilor de populații în neolitic sunt anumite dezastre naturale, epuizarea sau căutarea unor noi pământuri fertile. În neoliticul timpuriu și mijlociu au avut loc o serie de mișcări de populații în Orientul Apropiat și Balcani. Datorită climei dificile, așezările din valea Iordanului au fost abandonate, populații de păstori din deșertul siriano-arab au reocupat regiunea , aducând cu ei economia de producție și noi tehnologi; migrațiile din Noua Guinee și sud-estul Asiei au dus la popularea Oceaniei, Microneziei, Noii Zeelande, iar între 4000 -900 Î.Hr. în America au avut loc două migrații ale cultivatorilor de porumb. Noul tip de economie a influențat, cum era normal, structura și evoluția socială din cadrul comunităților teritoriale locale sau chiar din regiuni mai mari . Societatea tribală fără o structură de guvernare este specifică neoliticului după opinia antropologului Lewis Henry Morgan. Neoliticul a fost perioada în care comunitățile umane s-au scindat definitiv în familii sau grupuri de familii. În general, se consideră că în cadrul comunităților de agricultori, rudenia se transmitea pe linie maternă, în timp ce în comunitățile de păstori descendența se stabilea pe line paternă. Analizând topografia unor așezări din Peninsula Balcanică, se constată apariția unor locuințe familiale de mici dimensiuni, care aveau de obicei, în jurul lor, anexe gospodărești, locuri pentru creșterea animalelor și uneori chiar terenuri cultivabile. În acesta perioadă apare proprietatea individuală asupra mijloacelor de producție sau bunurilor materiale, care substituia în mare parte vechea proprietate comună. Proprietatea privată asupra terenului cultivabil se instituia prin defrișare, asanare, și, evident, cultivare .De asemenea, intrau în proprietatea privată animalele domestice care erau întreținute de familie, locuința și anexele. Toate acestea reflectau nu doar situația economică, ci și statutul social al 5

Attila Lászlo, op.cit., p. 138 Vere Gordon Childe, op.cit, p. 92 7 Attila Lászlo, op.cit., p.140 6

unei familii în cadrul comunității. O consecință directă a apariției proprietății private este apariția diferențelor între indivizi în interiorul comunităților, precum și între comunități. În general se consideră că bogăția în neolitic era reliefată de stocurile de alimente vegetale și numărul de animale din cadrul unei gospodării. Pe lângă acestea, statutul social înalt era marcat prin obiecte de uz comun din obsidian sau metal și alte podoabe. Întărirea așezărilor comunitare sau regionale este evidențiată de delimitările teritoriale și apariția așezărilor fortificate sau a citadelelor de refugiu. Imaginea despre începuturile neoliticului ne-a fost îmbogățită prin rezultatele săpăturilor de la Çayonu, sit aflat pe un afluent al Tigrului superior (sud-estul Turciei). Cercetarea interdisciplinară a sitului de la Abu Hureira arată că, cel puțin în această parte a lumii, domesticirea plantelor a precedat domesticirea animalelor, folosite în alimentație. Așezarea cu mai multe nivele de locuire datează din ultimele secole ale mileniului VIII și primele secole ale mileniului VII Î.Hr. Trei dintre casele descoperite, cu podeaua din lespezi de piatră, sunt construcții de dimensiuni mai mari și au avut o anume destinație comunitară, punându-se problema existenței instituției de șefie.8

Răspândirea neoliticului în Europa Modul de viață neolitic s-a difuzat spre Europa dinspre centrele de neolitizare din Orientul Apropiat, în principal prin Anatolia. Părerile sunt împărțite, în schimb, în ceea ce privește modalitățile concrete ale acestui transfer cultural: prin dispersie a migratorilor, sau prin împrumut. Teoria unor migrații pe distanțe mari sau a „colonizării”, îmbrățișată cândva , este mai puțin agreată de cercetători. A. J. Ammermann și L. L. Cavalli-Sforza, de pildă, sugerează o creștere demografică, ceea ce, la un moment dat, va determina migrarea, la distanțe scurte, spre exteriorul zonei deja cultivate, a unei părți a populației. În felul acesta, și prin contactele cu populațiile locale epipaleolitice, s-ar putea explica propagarea agricultrui din Anatolia spre insulele Mării Egee și Grecia, iar de aici, spre Italia și Mediterana Occidentală, pe de o parte, și spre regiunile balcanică și danubiană, pe de altă parte . În peștera de la Franchthi, în Peloponez, s-a putut urmări foarte bine că, peste locuirea mezolitică, a unei populații de vânători-culegători , urmează niveluri de ocupație în care apar brusc, în prima jumătate a mileniului VII î.Hr. , rămășițele unor plante cultivate și animale domestice. În mileniul acesta, siturile neolitice sunt bine atestate în toată Grecia, inclusiv în provinciile din nord9. La periferia nord-vestică (și sub influența) acestei civilizații a primilor agricultori din SudEstul Europei se va naște, pe la mijlocul mileniului al VI-lea î.Hr. , cultura ceramicii liniare, specifică neoliticului timpuriu al regiunilor centrale, păduroase, ale Europei, cu o climă mai rece și mai umedă. Populația acestei culturi, într-o „luptă” continuă cu pădurea pentru a obține noi terenuri, s-a răspândit, în cursul a mai multor faze, pe un teritoriu imens, din Olanda și până în Ucraina de astăzi. În ceea ce privește regiunile Mediteranei centrale și occidentale, cele mai vechi situri neolitice sunt atestate în zonele de litoral ale Italiei, Franței, și Spaniei, ceea ce arată clar că, în acest caz, este vorba de propagarea pe cale maritimă a noilor elemente de civilizație agrară.10 Cele mai timpurii descoperii, datând, probabil, din a doua jumătate a mileniului VII și din prima jumătate a mil. VI î.Hr. , provin din peșteri, care au fost locuite, anterior, de vânători și culegători epipaleolitici. Se pare că această populație, continuând exploatarea resurselor de 8

Attila Lászlo, op.cit, p. 137 Ibidem, p.141-143 10 Ibidem, p. 143 9

hrană marine, a preluat unele elemente ale agriculturii, în special cultivarea grâului și creșterea oilor. Ceramica, produsă aici la începutul neoliticului, este ornamentată cu motive incizate și imprimate, acestea din urmă fiind realizate adesea cu ajutorul scoicilor Cardium, ceea ce a dat și denumirea de impresso-cardial acestei culturi a primilor cultivatori din sud-vestul Europei11.

Neoliticul carpato-danubiano-pontic. Neoliticul din acest spațiu reprezintă un caz particular al proceselor etno-culturale care s-au dezvoltat în zona Anatoliei și în cea balcanică . Acest orizont cultural a participat la formarea culturii Starčevo-Criș , din neoliticul mijlociu. Comunitățile acesteia au populat aproape întreg spațiul carpato-danubiano-pontic. Organizarea habitatului și a spațiului locuibil denotă o adaptare la noile ecosisteme, „industria litică” păstreză trăsături mezolitice, dintre piesele șlefuite fiind cunoscute topoarele. Sfârșitul acestei culturi s-a produs ca urmare a pătrunderii complexului cultural Vinča-Dudești, în regiunile sud-vestice .12

11

Ibidem, p. 147 Vasile Chirica, Dumitru Boghian, Arheologia preistorică a lumi: Neolitic și Eneolitic, Editura Helios, Iași, 2003, p. 50 12

Bibliogarfie  Vasile Chirica, Dumitru Boghian, Arheologia preistorică a lumi : Neolitic și Eneolitic, Editura Helios, Iași, 2003  Attila Làszlo, De la prima familie la primele state, Iași, 2005  Vere Gordon Childe, Făurirea civilizației, Editura Științifică, București, 1966