Formarea Competentelor Civice La Elevi [PDF]

Zitiervorschau

Tatiana Racu

Formarea competenT ¸ elor civice la elevi

Ghid practic

Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Departamentul de Stat al SUA în cadrul programului „Educaţia civică pentru o dezvoltare durabilă democratică a Republicii Moldova.” Opiniile, constatările și concluziile aparțin autorului și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Autor: Tatiana Racu, doctor în pedagogie, Director Executiv interimar, SIEDO Redactor: Maria Cioaric Autorul este profund recunoscător şi doreşte să mulţumească pentru generoasele contribuţii la elaborarea acestui ghid prin scrierea proiectelor didactice următorilor profesori: Tamara Lenţa – Director adjunct la clasele primare, Liceul „Dante Alighieri”, or. Chişinau Parascovia Covali – învățătoare la clasele primare, liceul „M. Eminescu”, or. Chişinau Rodica Secară – profesoară de Educaţie civică, Liceul „Spiru Haret”, or. Chisinău Maria Druga – profesoară de Educaţie civică şi Istorie, Liceul „M. Eminescu”, or. Sîngerei Lilia Elisei – profesoară de psihologie, Liceul „M. Sadoveanu”, or. Călăraşi Maria Vleju – profesoară de Educaţie civică, director-adjunct, Direcţia Raională de Învăţămînt or. Teleneşti Uliana Enicov – profesoară de Educaţie civică, Liceul M. Eminescu”, or. Cahul Ana Chetraru – Direcţia Raională de Învăţămînt or. Hînceşti Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții Racu, Tatiana Formarea compețentelor civice la elevi: Ghid practic / Tatiana Racu; Societatea Independentă pentru Educaţie şi Drepturile Omului. – Ch. : S. n., 2010 („Foxtrot” SRL). – 134 p. 2000 ex. ISBN 978-9975-4093-9-1. 37.015 R 13

CUPRINS

INTRODUCERE

5

CUM PUTEM FORMA  COMPETENŢE CIVICE LA ELEVI

7

Ce sunt competenţele educaţionale şi cum le putem forma la elevi?������������������������������������������������ 7 Locul şi rolul educaţiei civice  în formarea competenţelor civice��������������������������������������������14 Procesul de formare a competenţelor civice la elevi������������� 20 Dimensiunea praxiologică a educaţiei civice������������������������� 26

PROIECTE DIDACTICE ŞI ACTIVITĂŢI  PRACTICE LA EDUCAŢIA CIVICĂ ŞI DIRIGENŢIE

49

ANEXE

89

Constituţia Republicii Moldova����������������������������������������������� 89 Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului  şi a Libertăţilor Fundamentale������������������������������������������������ 99 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului���������������������������105 Convenţia Internaţională  cu privire la Drepturile Copilului�������������������������������������������� 111

Dragi cititori, Vă mulţumim pentru că aţi hotărît să folosiţi acest ghid şi pentru interesul pe care îl manifestaţi în educarea unui cetăţean activ. Ne-a făcut o deosebită plăcere să lucrăm cu profesori şi elevi din întreaga ţară pe parcursul proiectului Educaţia civică pentru o dezvoltare durabilă democratică a Republicii Moldova, participînd la întruniri, seminarii de instruire şi mese rotunde. Sperăm că materialele didactice incluse în acest suport reflectă scopul nostru comun de a educa/forma cetăţeni activi în Moldova prin formarea competenţelor civice necesare unui cetăţean activ şi prin promovarea valorilor cu adevărat democratice. Vom fi bucuroşi să primim comentarii şi noi sugestii din partea Dumneavoastră referitor la modul în care aţi reuşit să implementaţi activităţile descrise, precum şi să discutăm în detalii modul în care cetăţeanul de mîine depinde cel mai mult de modul în care profesorul reuşeşte să formeze competenţe civice la elevi. Nu în ultimul rînd suntem profund recunoscători Departamentului Muncii al Guvernului Statelor Unite ale Americii, Ambasada SUA în Republica Moldova pentru suportul financiar şi coordonarea proiectului, precum şi tuturor persoanelor care au contribuit la consolidarea acestor materiale şi a activităţilor legate de ele.

Echipa proiectului

INTRODUCERE Această lucrare reprezintă o sursa teoretică şi practică pentru diriginţii şi profesorii de educaţie civică care urmăresc în activitatea lor să formeze cetăţeni activi. Lucrarea a fost elaborată în cadrul proiectului Educaţia civică pentru o dezvoltare durabilă democratică a Republicii Moldova şi finanţată şi coordonată de către Departamentul Muncii al Guvernului Statelor Unite ale Americii, Ambasada SUA în Republica Moldova. Materialul teoretic prezentat în acest ghid vine din experienţa de cercetare, predare, formare a competenţelor civice ale elevilor de către autor. Proiectele didactice incluse în această culegere au fost pilotate în şcoală şi reies din curricula educaţională la disciplina Educaţie civică, implementarea acestora la clasă sau în activităţile extracurriculare va facilita formarea competenţelor civice la elevi. Intenţia autorului este ca acest ghid să îndemne la lucru, dar şi să ajute la organizarea şi desfăşurarea eficientă a orelor de educaţie civică şi dirigenţie. Scopul major al ghidului este de a oferi atît dirigintelui, cît şi profesorului un suport de informaţii, dar şi unele sugestii de activităţi curriculare concrete care contribuie la formarea cetăţenilor. Problematica abordată în acest ghid este una nouă reieşind din noul curriculum la Educaţia civică şi, fireşte, nu pretinde a acoperi întreg spectrul tematic din curriculum. Ghidul este alcătuit din trei părţi: • partea I cuprinde suport teoretic în ce priveşte formare competenţelor civice la elevi; • partea a II-a cuprinde activităţi practice, proiecte didactice; • partea a III-a cuprinde spicuiri din Legislaţia naţională şi Internaţională Toate activităţile din acest ghid se bazează pe principiile cooperării şi lucrului în echipă. Dirigintelui/profesorului i se recomandă să atragă atenţia asupra climatului grupului şi să adapteze situaţia astfel încît să asigure o comunicare şi cooperare productivă în timpul procesului de lucru. În cadrul unor activităţi participanţii sunt rugaţi să-şi împărtăşească emoţiile, sentimentele, experienţele trăite legate de o anumită situaţie. Multe activităţi includ întrebări deschise la care nu există răspunsuri corecte sau incorecte. De aceea se recomandă o comunicare continuă între participanţi şi profesor pentru a eficientiza procesul de educaţie. Toate proiectele didactice curriculare au fost pilotate în mai multe gimnazii şi licee din localităţile Chişinău, Sîngerei, Hinceşti, Doroţcaia, Comrat, Cahul, Călăraşi, Teleneşti. Fiecare proiect didactic este structurat după un model comun care explică clar procesul de desfăşurare şi oferă sugestii pentru îmbunătăţirea acestuia. Totuşi, acestea sunt doar nişte recomandări, iar dirigintele/profesorul care foloseşte ghidul este liber să adapteze şi să folosească materialul conform cerinţelor proprii.

5

Ce sunt competenţele educaţionale şi cum le putem forma la elevi? Educaţia civică este unul dintre cele mai complexe deziderate ale educaţiei. Acest fapt este determinat, pe de o parte, de faptul că individul este subiect al relaţiilor civile de la o vîrstă fragedă, pe de altă parte, de variabilele psihologice implicate într-un asemenea proces. În contextul educaţional actual, „a şti” nu mai este scop în sine, ci un intermediar care asigură premisele lui „a şti să faci”, „a şti să fii”, „a şti să convieţuieşti” şi „a şti să devii”. Este evident că între aceste căi ale cunoaşterii există multiple interacţiuni şi schimburi, ele formînd, practic, un întreg. Termenul de competenţe se referă la combinaţia celor „a şti să faci”, „a şti să fii”, „a şti să convieţuieşti” şi „a şti să devii” în completarea la „a şti cum să faci, să fii, să convieţiueşti, să devii”. Termenul de competenţe se referă la o combinaţie de deprinderi, cunoştinţe, aptitudini şi atitudini şi include disponibilitatea de a învăţa în completarea la „a şti cum”. Astfel putem spune că competenţele reprezintă un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, deprinderi (abilităţi) şi atitudini de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală. Acestea trebuie dezvoltate pînă la finalizarea educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca un fundament pentru învăţarea în continuare, ca parte a învăţării pe parcursul întregii vieţi. Competenţele civice nu se transmit, ci se formează prin exersare sistematică în şi prin activitate. Componenta cognitivă este necesară, însă nu şi suficientă. Neglijarea acestui adevăr generează iluzii referitoare la rezultatele educaţiei civice care marchează contradicţiile reale dintre conştiinţa şi conduita civică. Aprecierea rezultatelor după ceea ce ştiu elevii despre trăsăturile cetăţeanului activ, problemele cu care se confruntă cetăţenii, drepturile şi responsabilităţile acestora, etc. este insuficientă. Urmărind cum se manifestă adolescenţii şi cum realizează o activitate ne putem forma o imagine reală cu privire la rezultatele muncii cu privire la educaţia civică. Conduita civică reprezintă rezultatul formării unităţii dintre conştiinţa şi comportamentul civic. Exemplificăm cele expuse mai sus prin rezultatele unei chestionări a elevilor din liceul român-englez „I. Creangă” din Chişinău care au studiat educaţia civică şi studenţii anului I ai UPS „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Filologie, care nu au avut în planul de studiu educaţia civică. Acestea au demonstrat că 80% din elevii care au studiat educaţia civică şi au fost implicaţi în activităţi civice au votat la alegerile din

Formarea competențelor civice la elevi

Cum putem forma competenţe civice la elevi

7

Formarea competențelor civice la elevi

2005, iar studenţii anului I de la UPS „Ion Creangă”, facultatea Filologie, doar 30% au votat. Reieşind din cele expuse mai sus, putem conchide că dezvoltarea competenţelor civice la elevi depinde de cîţiva factori determinativi. Unul dintre aceştia este respectarea principiilor educaţiei civice. Astfel, sistemul principiilor educaţiei civice cuprinde: Principiul respectării drepturilor omului/copilului Acest principiu este fundamental în educarea cetăţeanului activ. Toate democraţiile năzuiesc să respecte şi să protejeze drepturile fundamentale ale omului. Drepturile omului înseamnă acele valori care reflectă respectul pentru viaţa şi demnitatea umană. Acestea pot fi incluse în Constituţie sau să se conţină într-un act separat. În şcoală drepturile elevilor, ale profesorilor sunt incluse în regulamentul şcolii/liceului. Acestea însă nu trebuie doar să fie stipulate, ci şi respectate din partea ambelor părţi. Prin atitudine şi comportament, etosul şcolar se conferă credibilitate valorilor şi principiilor care se promovează. Aceasta demonstrează că ele nu sunt noţiuni abstracte, ci realităţi valabile în lumea de dincolo de zidurile şcolii. Principiul educaţiei civice în spirit demn, civilizat şi democratic Acest principiu presupune ca tinerilor studioşi să li se asigure condiţiile educaţionale care să-i ajute să însuşească atît conceptele şi normele legale demne şi civilizate, cît şi conceptele şi normele democraţiei ce se dezvoltă în societatea liberă şi în statul de drept, promovîndu-se caracterul conştient al educaţiei moral-civice, care să-i facă să deosebească faptele morale pozitive de cele negative, dezvoltîndu-le pe cele pozitive (demne, civilizate) şi prevenindu-le pe cele negative (imorale). Acest cadru etic, demn şi democratic, trebuie să dezvolte la tineri conştiinţa îndeplinirii îndatoririlor faţă de colectivitatea ce se dezvoltă şi acţionează în societatea liberă, deoarece numai în acest cadru sunt posibile dezvoltarea şi manifestarea liberă şi deplină a personalităţii, profesionalismului şi civismului. Principiul educaţiei civice în spirit conştient şi activ-participativ Acest principiu exprimă asigurarea unităţii strînse dintre vorbele şi faptele care au caracter moral, civic, dintre teoria şi acţiunea civică, dintre conştiinţa şi conduita civică, în acest sens, este necesar ca elevii să cunoască, să înţeleagă şi sa conştientizeze teoria şi normele de drept demne, civilizate şi democratice. Formarea acestei componente a educaţiei pentru cetăţenie este deosebit de importantă şi valoroasă, dar nu şi eficientă. Aceasta se datorează faptului că sunt cazuri cînd adolescenţii cunosc teoria şi normele juridice, pot chiar să le expună într-o anumită competenţă (studiu de caz, soluţionarea unor probleme, sfaturi etc.), însă în viaţă, în activitate, tot aceştia pot să înfăptuiască acţiuni negative,

8

Principiul unităţii, continuităţii şi consecvenţei în educaţia civică Acest principiu exprimă necesitatea respectării în interacţiune a trei condiţii pedagogice: a) Unitatea care exprimă necesitatea de a asigura îmbinarea concepţiei, cerinţelor şi acţiunilor educative, ca şi a tuturor factorilor educativi, care trebuie să se manifeste prin omogenitate, coerenţă şi forţă educaţională unitară; b) Continuitatea care exprimă necesitatea de a asigura caracterul neîncetat, neîntrerupt, permanent, oferind posibilitatea de a obţine în timp rezultate pozitive în educaţia morală; c) Consecvenţa care exprimă necesitatea de a asigura desfăşurarea educaţiei pentru cetăţenie în conformitate cu teoria educaţiei şi normele legale, fără abateri de la acestea; consecvenţa presupune că acţiunile civice desfăşurate să fie în concordanţă cu concepţia şi exigenţele legale stabilite. Lipsa de unitate, continuitate şi consecvenţă în sistemul educaţional creează tensiuni negative nedorite, derutează factorii educativi şi tineretul studios, denaturînd efectul scontat al educaţiei pentru cetăţenie.

Formarea competențelor civice la elevi

imorale, unele chiar cu caracter infracţional, inuman. De aceea, putem vorbi despre o educaţie civică eficientă, temeinică numai în situaţia în care, concomitent cu formarea conştiinţei civice, se formează şi o conduită civică demnă. Aceasta implică necesitatea ca elevii să fie puşi în situaţia de a face fapte demne în activitatea didactică şi extradidactică. Exercitarea unor astfel de acţiuni duce la formarea competenţelor civice.

Principiul îmbinării exigenţei cu respectul faţă de lege şi personalitatea elevului Formarea cetăţeanului activ este un proces foarte complex, dificil şi ridică numeroase obstacole. Acest principiu exprimă necesitatea de a îmbina exigenţele (regulamentul instituţiei) ce trebuie respectate de elev cu stimă faţă de el, privindu-1 astfel ca om, cetăţean, indiferent de vîrsta şi nivelul de pregătire pe care-l are. Este important ca înaintarea cerinţelor să se facă ţinîndu-se seama de manifestarea respectului faţă de elev (cetăţean) în orice situaţie: şcolară sau extraşcolară. Oricît de complex şi dificil ar fi demersul educaţiei morale, educatorii nu au voie, sub nici o formă, să înjosească (prin injurii, cuvinte înjositoare, invective etc.) personalitatea elevului şi nici să-i aducă jigniri fizice (bătaie, privarea de dreptul de a lua masa, alte acţiuni). Aplicarea acestui principiu are ca finalitate şi dezvoltarea la elevi a autoexigenţei şi autorespectului, a exigenţei şi respectului faţă de cei din jur, faţă de lege. 9

Formarea competențelor civice la elevi

Principiul formării conştiinţei şi conduitei civice Conştiinţa civică, spiritul civic e refracţia discursului puterii în cetăţeni, rezultatul constatat la nivel social al microfizicii puterii (Focault M.). Conştiinţa şi conduita civică sunt cele două laturi ale educaţiei civice, care intercondiţionează şi se completează reciproc, formarea uneia neputîndu-se realiza independent de cealaltă. Conştiinţa civică reprezintă capacitatea intelectuală, afectivă şi atitudinală de raportare la semnificaţia pe care o au evenimentele, faptele şi acţiunile sociale. Elementele conştiinţei civice orientează şi stimulează conduita civică, iar aceasta, la rîndul ei, valorifică asemenea elemente, integrîndu-le în deprinderi, obişnuinţe şi trăsături de caracter şi voinţă. Conduita civică reprezintă modul de a gîndi şi a simţi moral. Deprinderile, obişnuinţele, trăsăturile de voinţă şi de caracter despre care vorbeam mai sus, atitudinile exprimate prin acţiuni civice, toate acestea dovedesc modul de a gîndi şi a simţi moral. Concordanţa dintre conştiinţa şi conduita civică este armonioasă sub aspectul relaţiilor dintre intenţiile, aspiraţiile şi gîndurile de a face bine şi faptele propriu-zise. Lipsa concordanţei dintre conştiinţa şi conduita civică aduce prejudiciu semenilor şi chiar comunităţii. Principiul tratării individuale, tolerante şi diferenţiate Educaţia, al cărei scop îl constituie educarea unui cetăţean, nu poate ignora acest principiu. Ca şi educaţia morală, educaţia civică începe în familie. Prin exemplul părinţilor şi prin explicaţii copilul deprinde un comportament civic: să-şi exprime punctul de vedere, sa aibă opinia sa, să se informeze etc. Aceasta continuă în grădiniţa de copii şi în şcoală. Activitatea de învăţare reprezintă cadrul de modelare a comportamentului şi a personalităţii civice: se formează şi se consolidează reprezentări şi noţiuni, emoţii şi sentimente civice, convingeri şi atitudini. Activitatea de învăţare devine în acelaşi timp cadrul de exprimare a faptelor civice, de încurajare şi condiţionare a lor, de combatere şi corectare a devierilor comportamentale. Educaţia civică presupune împărtăşirea unor valori şi, de asemenea, presupune că noi înţelegem, tolerăm şi, eventual, susţinem valori diferite. Nu putem spune că printre valorile în cauză nu sunt incluse şi unele morale, înseamnă că educaţia pentru cetăţenie ar trebui să considere morala, în mod explicit, ca un subiect de dezbatere, deoarece, din moment ce există puncte de vedere diferite (morala, ca opţiune personală, ca fiind dată de la Dumnezeu, ca fiind o convenţie socială etc.) acestea trebuie discutate. Dacă dorim să formăm respectul pentru diferenţe, trebuie mai întîi să înţelegem şi să acceptăm diferenţele. Dacă acest lucru este posibil, atunci va fi

10

Principiul abordării educaţiei civice prin prisma colaborării continue şi prospective cu actorii sociali Pentru a avea cît mai multe şanse de reuşită, educaţia civică trebuie să aibă un caracter prospectiv: –– să fie orientată spre viitor şi să anticipeze apariţia unor probleme; –– să se bazeze pe aceleaşi valori autentice, să se evite exagerările şi deformările; –– să acţioneze şi să colaboreze cu toţi factorii sociali: familia, şcoala, societatea, statul, mass-media etc.; –– să prevină şi să excludă contradicţiile distructive dintre părinţi – şcoală – societate – stat; –– educaţia civică să fie continuă şi să anticipeze fenomenele negative cu cadrul mediului formal-nonformal; –– să se realizeze la toate vîrstele, respectîndu-se particularităţile individuale şi diferenţele; –– să se urmărească în toate împrejurările concordanţa dintre lege şi faptă în sens pozitiv (intenţii, gînduri bune, fapte bune, respectarea legii etc.). Un alt factor de bază constă în faptul că învăţarea trebuie să se desfăşoare în baza unor modele /exemple pozitive din viaţa reală. Modelul de învăţare al cetăţeniei trebuie să cuprindă trei componente: • Cunoştinţele predate elevilor trebuie să reprezinte cultura civică; • Activităţile şi strategiile prin care se implică elevii în procesul de formare a conduitei civice trebuie să includă acţiuni ce au ieşire directă în viaţa reală; • Consolidarea competenţelor civice şi formarea încrederii că cunoştinţele asimilate contribuie direct la dezvoltarea competenţelor lor cetăţeneşti. Aceste competenţe nu sunt însă singura condiţie care garantează succesul educaţiei civice. Competenţele civice ale profesorului constituie un factor nu mai puţin important în dezvoltarea competenţelor civice ale elevilor. În primul rînd, el trebuie să fie un cetăţean activ, cu spirit creativ, profesionist şi persoană ce posedă o morală axată pe responsabilitate, toleranţă, democraţie. Dacă profesorul nu va fi competent, se va comporta autoritar cu elevii, nu-şi va ţine promisiunile, exact acelaşi lucru vor face şi elevii, chiar dacă el va utiliza cele mai moderne şi eficiente metode de predare/învăţare/evaluare. Un alt factor reprezintă perseverenţa în formarea competenţelor civice. După cum am menţionat anterior, formarea competenţelor civice este un proces de lungă durată. Pentru a ajunge la o ţintă trebuie mai întîi să o fixezi. Este important de făcut un plan individual pentru ridicarea stimei de sine, urmărind cu consecvenţă atingerea ţintelor propuse. Acest plan ar putea arăta asffel:

Formarea competențelor civice la elevi

posibil ca educaţia pentru cetăţenia democratică să promoveze o anumită concepţie despre morală, fără a exclude sau a subestima alte puncte de vedere.

11

Formarea competențelor civice la elevi

1. Pornesc de la mine Încerc să definesc care-mi sunt punctele vulnerabile (supraemotivitatea, timiditatea, neîndemînarea…) şi mă strădui să le depăşesc. Pare dificil, dar am să întreprind tot ce pot şi rezultatul se va îmbunătăţi. 2. Îmi evaluez punctele forte Îmi pun în evidenţă atu-urile, îmi concentrez atenţia asupra avantajelor. 3. Comunic Vorbesc cu cei de o vîrsta sau cu cei care consider că-mi sunt egali. Voi descoperi că nimeni nu este perfect, dar fiecare are cîte ceva bun, inclusiv eu. Îi rog să-mi dea un feed-back. Opiniile celorlalţi mă pot încuraja. 4. Încerc ceva nou Cineva dintre colegi, numaidecît îmi va distrage atenţia de la ţinta spre care mă îndrept. În pofida acestui fapt, mergînd consecvent spre ţintă, îmi descopăr potenţialul, de care nu ştiam. La fel şi profesorul (aici menţionăm că nu doar cel care predă Noi şi Legea şi Educaţia civică) trebuie să-şi facă un program de educaţie civică, mai întîi personal, apoi pentru elevii săi, pe care să-l urmărească cu perseverenţă şi fără întrerupere, pînă la obţinerea succeselor dorite. Tabelul de mai jos cuprinde şi alţi factori care stimulează/împiedică formarea competenţelor civice. Tabelul 1. Factori de formare a competenţelor civice Factori care stimulează formarea competenţelor civice Existenţa unui curs obligatoriu de Educaţie civică în şcoală, liceu, universitate Revenirea la valorile naţionale: limbă, tradiţie, istorie, sacru, manifestări culturale etc. Implicarea în soluţionarea problemelor locale/naţionale Siguranţa într-un viitor mai bun Acţiunile de iluminare a familiei şi parteneriat civic/Promovarea drepturilor omului

Factori care împiedică formarea competenţelor civice Migraţia populaţiei în ţările occidentale la muncă Acordarea dublei cetăţenii, unii cetăţeni ai RM sunt numai „pe hîrtie” Încălcările legislaţiei din partea persoanelor de la conducere Corupţia în toate sferele de stat Lipsa locurilor de muncă Încălcarea drepturilor omului

În concluzie menţionăm că factorii prezentaţi nu sunt unicii şi, cu siguranţă, nu trebuie să fie unicii. Problema este că în condiţiile atît de specifice precum sunt cele din Republica Moldova există mulţi factori care împiedică sau stagnează atingerea scopului final al Educaţiei civice – formarea cetăţeanului activ. Analiza acestor factori a ghidat precizarea condiţiilor psihopedagogice de formare a competenţelor civice. Astfel s-a conturat metodologia Educaţiei civice. 12

Formarea competențelor civice la elevi

13

Formarea competențelor civice la elevi 14

Locul şi rolul educaţiei civice în formarea competenţelor civice Instituţiile de învăţămînt sunt nişte comunităţi care pot şi trebuie să fie exemple de respect al demnităţii fiecărui individ, al toleranţei şi respectului reciproc. Învăţămîntul are acum, mai mult ca niciodată, un rol crucial în formarea indivizilor în calitate de cetăţeni activi, independenţi şi responsabili. Şcoala trebuie să se adapteze pentru a face faţă acestor evoluţii prin stimularea socializării politice a elevilor, prin pregătirea pentru învăţarea permanenta şi prin asigurarea exercitării directe a drepturilor omului şi democraţiei participative în şcoli. Socializarea politică nu este scopul major al şcolii, dar este o modalitate de formare a capacităţilor care pun bazele culturii politice viitoare a personalităţii. Programa de Educaţie civică ar trebui abordată şi percepută ca o temă globală la nivelul şcolii, cu scopuri nu doar în ceea ce priveşte dezvoltarea spiritului civic, dezvoltarea spirituală şi morală, ci cu scopuri care ar urmări şi dezvoltarea limbajului, mai ales a competenţelor şi deprinderilor de vorbire şi ascultare. O şcoală modernă nu înseamnă numai o şcoală dotată cu cele mai performante computere (investiţie pe care s-ar putea să nu şi-o permită multă lume), ci o şcoală cu un personal şi cadre didactice competente, foarte bine informate, cu mintea flexibilă şi deschisă la nou. Cadrele didactice nu cunosc toţi factorii şi toate evenimentele care pot interveni de-a lungul anilor în formarea viitorului cetăţean, dar trebuie să fie creativi, să-şi dezvolte imaginaţia pentru a anticipa strategiile educative, pentru a conduce demersul de formare a personalităţii elevului spre scopuri majore cu caracter moral şi civic: formarea unui cetăţean informat, responsabil şi activ care posedă şi promovează valorile general umane. Experienţa unor instituţii din republică a demonstrat că activităţile de autocunoaştere, comunicare cu lumea înconjurătoare şi familiarizarea cu noţiunile elementare din drepturile omului şi copilului sunt posibile de realizat chiar cu resurse materiale modeste, principalul aici fiind competenţa cadrului didactic. Esenţial, mai ales pentru elevii de vîrstă şcolară mică, este modelul comportamental şi ataşamentul sincer al educatorului faţă de valorile şi principiile enunţate. Un copil de 7-8 ani nu se va include într-un joc despre drepturile şi libertăţile omului, dacă învăţătorul nu-l va convinge prin exemplul personal că acestea sunt nişte lucruri importante, utile şi valabile în viaţa cotidiană şi cea socială. Ce forţă de convingere ar avea un învăţător, care, anunţînd tema Egalitatea în drepturi, ar striga brutal la un elev: Să taci cînd vorbesc eu!? În formarea cetăţeanului activ este importantă şi metoda exemplului şi a imitaţiei. Prin atitudinea şi comportamentul nostru în clasă şi etosul şcolar conferim credibilitate valorilor şi principiilor pe care le predăm, demonstrînd că ele nu sunt noţiuni abstracte, ci realităţi valabile în lumea reală.

Istorie Se pot transmite elevilor informaţii despre unele documente specifice (Codul Hammurabi – 1740 î.e.n.; Magna Carta 1215, Anglia; Habeas Corpus – 1679, Anglia; Declaraţia de independenţă a SUA – 1776, SUA; Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului – 1789, Franţa; Constituţia americană – 1791 etc.); evenimente majore (sclavie, colonialism, imperialism, nazism, comunism, război, politica de opresiune din America Latină, politica de Apartheid); formarea unor instituţii (Liga Naţiunilor, O.N.U., CE etc.); personalităţi istorice (Frank A. – Olanda, Gandhi M. – India, Martin Luther King – S.U.A., Saharov A. – U.R.S.S., Menchu R. – Guatemala). Aceasta urmăreşte pregătirea unor cetăţeni independenţi, informaţi despre preceptele şi practicile democraţiei, care ştiu să pună întrebări, să analizeze şi să mediteze etc. În ceea ce priveşte aplicarea strategiilor didactice, vom apela la metodele clasice şi cele moderne, mai cu seamă la cele interactive, ce se pot îmbina eficient. Astfel, vom aplica discuţiile, dezbaterile referitoare la cauzele şi implicaţiile unor evenimente istorice; prezentările panel (în cazul implicării membrilor unor organizaţii pentru drepturile omului; jocul de rol, studiul de caz pentru familiarizarea cu textele unor documente juridice; proiectele pentru cercetarea unor perioade, evenimente, biografii ale unor personalităţi, ceea ce va asigura asimilarea cunoştinţelor şi formarea competenţelor civice. Strategia aplicată ar putea fi: euristică, inductivă, deductivă, analiticosintetică (acestea s-au dovedit a fi foarte eficiente).

Formarea competențelor civice la elevi

În învăţămîntul gimnazial şi liceal, Educaţia civică are scopul pregătirii elevilor pentru a deveni cetăţeni activi. Există, însă, şi alte discipline de studiu în ale căror conţinuturi sunt incluse noţiuni despre drepturile unui cetăţean, drepturile omului şi democraţie (Istorie, Limba şi literatura romînă, Geografie). Disciplina Educaţie civică solicită o muncă enormă şi un efort susţinut în toate sferele educaţiei, învăţămîntului şi cercetării. În continuare, prezentăm cîteva strategii şi modalităţi experimentate şi validate de integrare a educaţiei civice în conţinutul principalelor discipline şcolare:

Literatură Există o multitudine de opere literare în diferite limbi, care au un mesaj civic pregnant şi pot fi valorificate în contextul educaţiei civice, aplicînd tehnica formulării întrebărilor cu caracter euristic. Printre cele mai cunoscute texte cu caracter civic folosite în şcoală sunt: Procesul lui Socrate, Fabulele lui Esop, Ferma animalelor şi 1984 – Orwell G., Jurnalul unei tinere – Frank A., O zi din viaţa lui Ivan Denisovici – Soljeniţîn A., Homo sovieticus – Zinoviev A., Memorii – Saharov A., Micul prinţ – A. de 15

Formarea competențelor civice la elevi 16

Saint Exupery, Cuore, inimă de copil – E. de Amicis, Amintiri din copilărie – Creangă I. Propunem în continuare un set de întrebări care, aplicat în mod sistematic, adaptat fiecărui text: scriere istorică, operă de ficţiune, articol de presă, ar putea dezvolta la elevi competenţele şi deprinderile de investigaţie, analiză, sinteză, corelaţie, exprimare orală şi în scris în funcţie de modul de prezentare a răspunsurilor necesare comportamentului social al viitorilor cetăţeni (după S. Stotsky, Harvard Graduated School for Education): I. Aşteptări referitoare la textul pe care îl veţi citi: 1. Ce idei vă sugerează titlul? 2. Ce informaţii aşteptaţi să obţineţi din text? II. Determinarea spaţio-temporală a evenimentelor prezentate în text: 1. Cînd şi unde se desfăşoară acţiunea? 2. Ce context social-istoric este definit? 3. S-ar putea desfăşura evenimentele date în alt loc, în alt timp şi alte condiţii? 4. Se întîlnesc astăzi evenimente asemănătoare. Exemplificaţi. III. Comunităţile care definesc spaţiul socio-cultural descris: 1. Ce comunităţi sunt prezentate în text? 2. Care este natura lor (etnică, religioasă, naţională)? 3. Cum sunt organizate? 4. Identificaţi normele şi valorile ce reglementează viaţa oamenilor din aceste comunităţi? 5. Ce disfuncţionalităţi există în cadrul lor (sărăcie, rasism etc.)? 6. Care este poziţia autorului faţă de aceste fenomene? 7. Ce putem spune despre imaginea de ansamblu a comunităţii (este pozitivă sau negativă)? IV. Personajele 1. Din ce comunităţi fac parte personajele şi cum se raportează la ele (ce poziţie au, sprijină sau nu comunitatea etc.)? 2. Ce atitudini şi comportamente au personajele principale în comunitate? 3. Ce responsabilităţi au în cadrul comunităţii? 4. Credinţele şi valorile personajelor coincid cu cele ale comunităţii? 5. Disfuncţionalităţile care se manifestă în comunitate afectează personajele? În ce mod şi în ce măsură? V. Care este atitudinea autorului faţă de personajele şi evenimentele prezentate? 1. Pe ce poziţii se situează autorul faţă de personajele şi evenimentele din text (partizană, neutră, în opoziţie)?

Formarea competențelor civice la elevi

2. Personajele sunt apreciate sau pedepsite în conformitate cu acţiunile lor? 3. Foloseşte autorul etichete, stereotipuri cu privire la fenomene sau persoane? Dacă da, care sunt acestea? 4. Care este mesajul general/principal pe care doreşte să ni-l transmită autorul? 5. Ce întrebări v-a trezit lectura textului pe care nu vi le-aţi pus pînă acum? 6. Ce întrebare i-aţi adresa autorului pentru completarea sau explicarea mesajului din text? 7. La ce întrebări pe care vi le-aţi pus la început nu aţi găsit răspuns în textul citit? Considerăm necesară o reevaluare a rolului întrebărilor în raport cu rolul răspunsurilor, în sensul încurajării acţiunii elevilor de a cerceta, de a ajunge la cauzele evenimentelor, a intra în dialog cu diverse persoane renumite într-un anumit domeniu, de a avea îndoieli de certitudinea anumitor informaţii. Aceste poziţii sunt în sprijinul educării gîndirii libere, logice, critice şi responsabile. Este foarte important ca elevul să fie în stare a formula întrebări mai întîi pentru sine, apoi pentru ceilalţi şi a găsi răspunsuri la aceste întrebări. Profesorul care se implică în educaţia civică trebuie să fie conştient de faptul că nu îşi poate păstra în faţa elevului imaginea pozitivă, autoritatea de specialist în domeniul cunoaşterii, dacă frecvent nu va putea răspunde explicit şi argumentat la întrebările puse de acesta. Geografie În cadrul studierii disciplinei Geografia economică se pot studia efectele investiţiilor şi ale comerţului asupra standardului de viaţă sau legătura dintre degradarea mediului şi starea de sănătate a oamenilor. Studierea populaţiilor umane poate include examinarea unor fenomene sociale negative, cum sunt: foametea sau sărăcia, rasismul, colonialismul, tratamentul aplicat minorităţilor sau femeilor etc. Explorînd tradiţiile culturale ale altor popoare, elevii învaţă să accepte diferenţele, să fie toleranţi şi să comunice, să stimeze alte culturi, să exerseze interculturalitatea şi cultura toleranţei. Educaţie civică / Noi şi Legea Disciplinele de această natură sunt axate pe înţelegerea drepturilor, libertăţilor cetăţenilor, pe cunoaşterea instituţiilor şi a regulilor vieţii sociale, asumarea responsabilităţilor individuale şi colective. Elevul va beneficia de o educaţie care îi va permite afirmarea identităţii civice, cultivarea respectului faţă de sine şi de alţi oameni şi a toleranţei. Legătura dintre valorile morale şi normele

17

Formarea competențelor civice la elevi

juridice trebuie subliniată în acest context precum şi lupta pentru realizarea unor drepturi general recunoscute astăzi cum ar fi dreptul la vot al femeilor. Predarea acestor discipline din perspectiva drepturilor omului este o provocare interesantă în cazul activităţii educatorilor din ţara noastră. Predareaînvăţarea-evaluarea formării civice conform concepţiei acestor discipline, urmăreşte formarea conştiinţei civice şi a gîndirii civice, dezvoltarea gîndirii critice, a capacităţii de înţelegere şi interpretare corectă a legii de pe poziţiile interesului naţional, a istoriei naţionale şi a celei universale, a valorilor naţionale ca expresie a valorilor fundamentale ale omenirii, formarea şi dezvoltarea sentimentului de patriotism. Ştiinţe exacte Arta instruirii elevilor la ştiinţele exacte într-o perspectivă a Educaţiei civice presupune participarea activă a subiecţilor educaţionali la discutarea şi adoptarea deciziilor care privesc procesul de învăţămînt, proiectarea acestuia. De asemenea, statisticile, experimentele de laborator, biografiile unor savanţi, explicarea unor fenomene naturale sunt teme şi instrumente de lucru specifice matematicii, fizicii şi chimiei, care pot fi valorificate în spiritul Educaţiei civice. Limbi străine Orice limbă străină este un nou instrument de investigare a unei culturi noi. Elevii îşi pot îmbogăţi cunoştinţele despre istoria, geografia, arta, religia, guvernarea ţării respective, pot chiar coresponda cu copii din acea ţară şi îşi pot dezvolta competenţe de comunicare, abordînd la ora de engleză, franceză etc. chestiuni legate de drepturile omului Filozofie Filozofía este prin esenţă un teren favorabil pentru promovarea valorilor democratice (Libertate, Dreptate, Fericire, Adevăr, Democraţie, Egalitate, Solidaritate, Toleranţă etc.) a cunoaşterii multidimensionale a conceptelor ce exprimă diversitatea de opinii şi idei care, de fapt, constituie baza educaţiei civice. Majoritatea subiectelor la filozofie Libertate şi necesitate, Libertatea şi autoritatea politică, Liberul arbitru etc. sunt deschise pentru abordarea multidimensională şi interdisciplinară a acestor fenomene. Activităţi extracurriculare Activităţile extracurriculare reprezintă o modalitate eficientă de pregătire a elevilor pentru rolul de cetăţean al acestui stat. În curriculumul disciplinar se accentuează că prin educaţia civică elevii vor cunoaşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi

18

Formarea competențelor civice la elevi

mecanismele de protecţie a drepturilor omului la nivel local şi naţional; vor fi capabili să identifice diferite probleme ale comunităţii şi căile de soluţionare a lor; să dezbată chestiuni de interes civic şi să organizeze activităţi orientate spre soluţionarea problemelor comunităţii. O modalitate eficientă de a transpune în practică aceste deziderate este cea de participare a elevilor în diverse proiecte care presupun desfăşurarea unor activităţi de voluntariat în folosul comunităţii. Educaţia civică înseamnă o abordare a şcolii şi a procesului educaţional ca un tot întreg. În concluzie, menţionăm că contextul şcolar include o varietate de situaţii favorabile pentru învăţarea civică: • Conducere şi management (politica educaţională, procesul de adoptare a deciziilor, planificare, monitorizare şi evaluare instituţională, comunicare, alocarea resurselor etc.); • Etosul şcolii (cultura promovată în activităţile de zi cu zi, climatul şcolar, lideri informali, relaţiile interetnice); • Participarea elevilor în activitatea Consiliului profesoral al şcolii, Parlamentele elevilor, activităţile de voluntariat, activităţile social-utile din cadrul comunităţii, etc.; • Relaţii: elev-elev, elev-profesor, profesor-părinte, director-profesor, director-părinte, director-elev, legătura dintre şcoală şi comunitate etc.; • Activităţile educative din clasă organizate de diriginte: metode şi materiale auxiliare, evaluarea şi notarea, stilurile didactice, disciplina, atmosfera, rolurile, lucrul în grup, activităţile formale-nonformale-informale, rezultatele învăţării.

19

Formarea competențelor civice la elevi 20

Procesul de formare a competenţelor civice la elevi Cele două deziderate ale educaţiei civice – conştiinţa şi conduita civică interrelaţionează şi se completează reciproc. Formarea conştiinţei civice corelează cu formarea conduitei civice şi invers. Formarea conştiinţei civice include din punct de vedere psihologic dezvoltarea a patru sfere/componente: cognitivă, afectivă, volitivă şi socială. Componenta cognitivă se referă la informarea elevului cu conţinutul şi esenţa valorilor, a normelor şi legislaţiei. Ea se realizează prin instruirea civică. Această instruire urmăreşte iniţierea şi informarea elevului vizavi de conţinutul şi imperativele civice, a felului în care el va trebui să se comporte în societate. Pentru ca aceste imperative civice să devină componente ale conştiinţei şi moralităţii acestuia, este necesar ca: elevul să cunoască şi sa înţeleagă notele definitorii, sensul şi însemnătatea valorilor civice şi democratice, conţinutul obiectiv al exigenţelor pe care societatea l-a consemnat, formulat şi structurat în coduri de legi, norme, în elementele propriului sistem moral şi civic. Ele se prezintă sub forma unor norme şi care treptat vor fi incluse în interdicţii, permisiuni si chemări adresate personalităţii individului. Cunoaşterea nu se reduce la simpla memorare a celor cuprinse aici, ea presupune sesizarea exigenţelor implicate în aceste norme şi legi, concomitent cu conştientizarea necesităţii respectării lor. Rezultatele acestei cunoaşteri se concretizează în formarea reprezentărilor şi noţiunilor civice. Reprezentarea civică este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a multitudinilor de elemente caracteristice unui complex de situaţii şi acţiunilor civice concrete, în care elevul a fost antrenat sau pe care le-a perceput, observat în legătură cu aceeaşi regulă, imagine, care include şi o notă apreciativă ori imperativă. Reprezentarea civică a responsabilităţii, de exemplu, presupune apariţia pe plan psihic a unui şir de imagini privitoare la situaţiile concrete in care s-a exprimat aceasta trăsătură, pe care elevul le-a perceput, din care a dedus şi cerinţa respectării ei, ori de cate ori se vor repeta situaţii relativ asemănătoare. Reprezentările civice se formează în situaţii concrete de viaţă în care elevul este antrenat ca subiect civic, în familie, în scoală, cu prilejul diferitelor activităţi la care participă. Important este că, din punct de vedere educativ, să creăm situaţii favorabile, elevul putînd percepe astfel sensul pozitiv al cerinţei. De aceea, cînd situaţia ne oferă un sens negativ al cerinţei, prin opunere, sa-1 transformăm în contrariul său, diferenţiind astfel mai bine sensul pe care noi îl urmărim. În baza unui volum de reprezentări, prelucrate cu ajutorul operaţiilor gîndirii, elevul reuşeşte să delimiteze notele esenţiale de cele tangente unei împrejurări oarecare şi apoi să le extindă la toate situaţiile reale sau posibile pe care norma sau regula o acoperă. Prin generalizare şi abstractizare se ajunge deci la noţiunea civică. Ea reflecta ceea ce este esenţial şi general unei clase

Formarea competențelor civice la elevi

de manifestări civice pe care o normă sau regulă le cuprinde, caracterul apreciativ exprimîndu-se prin judecată/raţionament civic. Asemenea noţiuni cum sunt: dragostea de ţară, spiritul de cooperare şi participare, atitudinea faţa de muncă, participarea, modestia etc. reflectă ceea ce este caracteristic şi specific unei clase de împrejurări şi solicitări, de relaţii civice, în care elevul este sau va fi antrenat, concomitent cu capacitatea sa de a aprecia, pe baza unor criterii obiective, modul în care conduita celorlalţi, precum si propria conduită sunt sau nu în concordanţă cu imperativele civice pe care aceste noţiuni le presupun. Formarea noţiunilor civice şi integrarea lor într-un sistem este un proces complex. Trecerea de la reprezentări la noţiuni civice se înfăptuieşte treptat. Instruirea în cadrul educaţiei civice nu se reduce la dezvăluirea conţinutului unei valori, norme sau reguli doar pentru a satisface o curiozitate de ordin intelectual. Eficienţa ei depinde de modul în care o anumită cunoştinţă civică (reprezentare sau noţiune) este integrată într-un lanţ de secvenţe, avînd ca verigă anterioară propria experienţă şi urmărindu-i materializarea în conduită. Ca subiect al relaţiilor civice practice, elevul dispune de o experienţă civică, ca fond aperceptiv pentru asimilarea noilor cunoştinţe civice şi se află pe o anumită treaptă a dezvoltării sale ontogenetice. Toate acestea constituie baza instruirii civice ce se realizează în continuare şi dobîndeşte un aspect social. Consolidarea ulterioară a calităţilor civice este cu atît mai eficientă cu cît porneşte şi se bazează pe factorii psihologici interni: experienţa civică şi capacităţile intelectuale, dar se exteriorizează în societate şi se manifestă prin componenta socială. Rolul cunoştinţelor civice este deci de a-1 introduce pe elev în universul valorilor civice, de a-1 face să înţeleagă semnificaţia acestora pentru conduita sa, de a-i dezvolta, totodată, capacitatea de a discerne între valorile pozitive şi elementele negative şi de a-i forma o cultură civică socială. Cunoştinţele civice nu continuă nemijlocit în conduită, nu determină prin ele însele această conduită, întrucît nu dispun de acea energie interioară necesară care, în cele din urmă, să le transforme în acţiuni şi fapte civice. Înseamnă deci că numai cunoaşterea comandamentelor civice sociale nu este suficientă pentru a determina o conduită corespunzătoare. Pentru ca ea să se transforme într-un mobil intern cu rol propulsor asupra conduitei, urmează sa fie întregită de elementele afective ale conştiinţei: emoţii, sentimente, atitudini etc. Însoţită de trăirile afective, orice cunoştinţă din acest domeniu se fixează în structura personalităţii, acţionînd din interior asupra conduitei. Afectivitatea reprezintă substratul energetic indispensabil pentru ca aceste cunoştinţe să se exprime în conduită. Daca cunoştinţele deschid orizontul şi luminează calea conduitei, stările afective îl mobilizează pe elev pentru a merge pe această cale. Şi una şi alta este necesară. În zadar elevul cunoaşte normele civice, dacă nu simte nevoia să acţioneze, tot aşa cum în zadar doreşte să se manifeste, dar nu ştie cum, căror comandamente să-şi subordoneze propriile impulsuri şi să-şi exprime adeziunea. Cum se explică nuanţa individuală prin care o normă sau regulă se exprimă în

21

Formarea competențelor civice la elevi 22

conduită? In primul rînd, prin coloratura sa afectiva ce diferă de la un subiect la altul, şi, mai apoi, prin efortul volitiv efectuat. Această adeziune afectivă faţă de imperativele civice sociale se realizează prin trăiri şi sentimente. Apariţia trăirilor şi sentimentelor civice este posibilă numai prin contactul individului cu realitatea civică, cu fapte şi întîmplări în care imperativele civice se manifestă. În consecinţă, trăirile şi sentimentele civice nu se transmit ca entităţi de sine stătătoare, asemănător cunoştinţelor civice. Apariţia lor este provocată şi stimulată de un context situaţional social în care copilul este implicat ca subiect civic şi de acţiunea volitivă. În afara acestor trăiri şi sentimente intră tot ceea ce determină, în interior, atitudinea individului faţă de societate şi ceilalţi oameni, faţa de muncă şi faţă de sine însuşi. Ele nuanţează această atitudine imprimîndu-i o coloratură personală în funcţie de intensitatea trăirii subiective şi de modul în care se exprimă. Fiecărei noţiuni civice i se asociază o trăire afectivă corespunzătoare. Putem vorbi, în acest sens, de sentimentul dragostei faţa de patrie, de sentimentul prieteniei, de sentimentul umanismului, al datoriei şi răspunderii, al responsabilităţii etc. Experienţa ne convinge că nici cunoaşterea, nici adeziunea afectivă nu sunt suficiente pentru declanşarea actului civic. Realizarea lui întîmpină nenumărate obstacole interne şi externe pentru înlăturarea cărora este nevoie de un efort de voinţă. Dintre obstacolele interne putem menţiona anumite interese, dorinţe, intenţii de ordin personal, intim sau anumite sentimente negative cum ar fi egoismul, individualismul, comoditatea etc. ce opun rezistenţă, deviind conduita civică de la cerinţele civice impuse din exterior sau orientînd-o uneori în sens contrar acestora. Dintre obstacolele externe putem menţiona anumite atracţii, bogate în satisfacţii momentane, dar care nu se înscriu în cadrul cerinţelor morale acceptate. Pentru învingerea acestora şi adoptarea unei decizii în concordanţa cu cerinţele civice este nevoie de un efort volitiv concretizat în diverse trăsături, cum ar fi: perseverenţa, tenacitatea, consecvenţa, independenţa, spiritul de iniţiativă, curajul etc. Integrate în structura caracterului, toate aceste calităţi devin elemente ale acestuia, implicate, însă, în realizarea conduitei, capătă o nuanţă civică. Manifestările civice sunt, de cele mai multe ori, rezultatul unui conflict interior între motivele care le propulsează. Aceste conflicte oscilează între determinare (imperativele civice sociale) şi autodeterminare (anumite dorinţe, tendinţe, intenţii etc.). Studiile de specialitate ne-au orientat spre observarea necesităţii de a fuziona cele trei componente – cognitiv, afectiv si volitiv din care rezultă convingerile civice. Convingerile civice sunt considerate ca fiind nucleul conştiinţei civice a individului, adevărate trebuinţe spirituale de comportare civică. Unitatea acestor componente în cadrul convingerii poate fi exprimată astfel: elevul cunoaşte şi înţelege norma, regula, simte nevoia şi manifestă adeziune faţă de ea, acţionează în concordanţă cu cerinţele pe care i le prescrie. Între aceste componente pot apărea unele contradicţii sau dezacorduri ce se manifestă pe

Formarea competențelor civice la elevi

planul conduitei prin devieri, abateri, pripeală, opoziţie etc. faţa de normă sau regulă ce se impune în momentul respectiv. În acest context, ne-am convins că profesorul trebuie să cunoască în care din cele trei componente se află originea unei manifestări comportamentale pentru a putea interveni cu acţiuni adecvate în cadrul societăţii. În această ordine de idei, noi completăm cele trei componente cu cea socială, deoarece fără exersări sistematice în situaţii concrete de viaţă nu vom fi în stare să formăm unitatea dintre conştiinţa şi conduita civică a individului. Nu este acelaşi lucru, cînd elevul nu ştie sau nu înţelege sensul unei norme /reguli, nu simte nevoia respectării ei sau are aversiune faţa de ea sau nu dispune de forţa volitivă necesară pentru respectarea ei. Evident că intervenţia se va face diferenţiat în funcţie de o situaţie socială sau alta. În timp ce conştiinţa civică include elemente subiective, interioare, ce se exprimă sub forma priorităţilor valorice, a scopului, a intenţiei, a modelelor interiorizate/cum trebuie să se comporte elevul, conduita se referă la rezultatele comportării, la faptele civice, la modul în care se manifestă felul de a fi al omului în societate. Una se referă la planul interior, cealaltă la planul exterior al personalităţii, una se prezintă ca stare latentă, cealaltă ca stare manifestată a acestei personalităţi. Sintetic spunînd, conduita civică nu este altceva decît o obiectivare a conştiinţei civice în fapte şi acţiuni. Completarea acestei idei: faptele şi acţiunile ce se desfăşoară într-un context social concret, se pare, în acest cadru de referinţă, pe deplin justificată. Conştiinţa civică presupune capacitatea de anticipare a realităţii şi de orientare a conduitei pe un anumit traseu, iar conduita civică reprezintă o manifestare a conştiinţei în relaţiile civice sociale, practice ale individului. Natural că între cum trebuie şi cum este, între intenţii şi fapte, între stări latente şi acte manifestate nu există o coincidenţă deplină. Cauzele acestei nepotriviri sunt multiple. Ele ar putea fi incluse în două categorii, unele ce ţin de personalitatea elevului, respectiv de anumite contradicţii ce apar între elementele conştiinţei civice şi altele determinate de particularităţile situaţiei sociale în care se derulează acţiunile civice ale elevului. Din punct de vedere pedagogic, conduita civică trece pe prim plan. Altfel ce rost are faptul dacă elevul cunoaşte normele şi regulile, dacă este convins de necesitatea respectării lor, dar nu se comportă ca atare, în concordanţă cu ceea ce ştie că trebuie să facă în cadrul societăţii. Din perspectiva psihopedagogică, formarea conduitei vizează competenţele, deprinderile şi obişnuinţele de comportare civică, inclusiv trăsăturile pozitive de caracter. Competenţele reprezintă un sistem de cunoştinţe, abilităţi şi priceperi ce-i permit individului să soluţioneze o situaţie. Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei ce se formează ca răspuns la anumite cerinţe care se repetă în condiţii relativ identice. Obişnuinţele implică în plus faptul că acţiunile automatizate au devenit o trebuinţă internă. Executarea acelei acţiuni se face automat, datorită unui impuls intern, ori de cate ori se repetă condiţiile externe care o presupun şi o solicită. Hotarul dintre ele este relativ.

23

Formarea competențelor civice la elevi 24

Cele mai multe deprinderi şi obişnuinţe exprimă anumite raporturi sociale între oameni. Ele se formează pe fondul unor împrejurări/stereotipuri ce asigură condiţiile necesare exersării şi automatizării lor. Ori de cate ori o situaţie concretă apare, ele se repetă relativ autonom, individul putîndu-se concentra asupra altor aspecte de natură civică. Cercetările întreprinse în acest sens subliniază rolul exerciţiului şi al motivelor în formarea acestor componente automatizate ale conduitei. Deprinderea de a fi responsabil se formează prin respectarea şi îndeplinirea cerinţelor în toate cazurile ce reclamă conduita respectivă. Aşadar, conduita civică este un ansamblu neîntrerupt de acţiuni şi manifestări. Automatizarea acestora din urmă, sub forma deprinderilor şi obişnuinţelor, facilitează un control mai redus din partea conştiinţei, automatismele intrînd în zonele periferice ale acesteia, oferind astfel individului posibilitatea de a-şi concentra forţele în vederea realizării altor atribuţii. Prin deprinderile şi obişnuinţele de comportare civică se realizează, în cele din urmă, concordanţa dintre conştiinţa civică şi conduita civică. Formarea competenţelor civice ridică unele probleme de ordin pedagogic şi psihologic, după care profesorul urmează să se orienteze în activitatea sa. Exersarea competenţelor să fie astfel organizată, încît să se desfăşoare întotdeauna în concordanţă cu un şir de cerinţe precise şi clar formulate, într-un context concret social (să nu fie condiţii artificiale.) Deoarece exersarea civică este întotdeauna integrată într-o activitate, formarea competenţelor, deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare civică impune o buna organizare a activităţii elevilor. Preocuparea profesorului nu se reduce doar la organizarea activităţii, la desfăşurarea exersărilor, ea vizînd şi faptul ca elevii trebuie să cunoască şi să înţeleagă semnificaţia cerinţelor civice, să adere la ele. Automatizarea presupune şi se bazează pe cele patru componente: cognitivă, afectivă, volitivă şi socială – ea nefiind doar o repetare mecanică, ci o acţiune la care personalitatea participă în totalitatea ei. În baza celor analizate, putem conchide: 1. ‌Formarea competenţelor civice reprezintă o acţiune amplă de durată, ce include automatizarea celor patru componente: cognitivă, afectivă, volitivă și socială – neputîndu-se realiza doar prin cîteva exersări. Din această cauză profesorul va trebui să imprime un ritm ascendent tuturor acţiunilor pe care le întreprinde în acest sens activînd într-o strînsă legătură cu dirigintele şi familia. Cerinţele vor fi astfel formulate încît să asigure o gradare a lor prin treceri succesive de la uşor la greu, de la simplu la compus, de la concret la abstract. 2. În formarea competenţelor civice este necesar ca profesorul să ţină cont de particularităţile de vîrstă şi cele individuale ale elevilor. Diferenţele dintre elevi şi conduita lor se manifestă pe linia capacităţii de înţelegere a cerinţelor civice, de apreciere a faptelor civice, pe linia forţei de voinţă şi a calităţii temperamentale, a experienţei acumulate pîna în acel moment etc.

Formarea competențelor civice la elevi

3. ‌Cultivarea manifestărilor sau trăsăturilor pozitive de caracter se includ tot în sfera conduitei civice. Se are în vedere un aliaj dintre normele civice şi un substrat psihologic corespunzător. Pentru înţelegerea modului în care se elaborează acest aliaj vom distinge conţinutul celor ce urmează a fi asimilate, procesul educativ şi rezultatul obţinut. Normele morale, civice sunt o expresie a unor imperative sociale ce vin din exteriorul persoanei şi oferă conţinutul a ceea ce urmează să fie învăţat. Activitatea psihică a persoanei, cu toate mecanismele ei, este un aspect intrinsec, se desfăşoară în interior, iar trăsăturile caracteriale şi competenţele civice reprezintă rezultatul acestui proces. 4. Dezideratele analizate, conştiinţa şi conduita civică interrelaţionează şi se completează reciproc, formarea unuia acţionează manifestarea celuilalt. Elementele conştiinţei civice orientează şi stimulează conduita civică, iar aceasta, la rîndul ei, valorifică elementele interne integrîndu-le în competenţe, deprinderi, obişnuinţe şi trăsături de caracter, ce conferă o relativă stabilitate atitudinii şi comportamentului civic al individului. 5. Formarea conduitei civice este un proces de durată şi foarte complex. În structura personalităţii procesul de formare a conduitei civice se prezintă sub forma unei unităţi dialectice, cu particularităţi distincte. Formarea subiectului civic apare ca un proces de interiorizare continuă a moralei sociale. Pe măsură ce personalitatea se dezvoltă rolul factorilor externi este preluat treptat şi susţinut de cei interni, individul acţionînd tot mai mult sub impulsul conştiinţei sale civice. Acest lucru nu se produce în mod spontan, de la sine, ci poate fi dirijat în funcţie de necesitate.

25

Componenta socială

Conștiința elevului:

- valori moral-etice; - credințe; - norme; - reguli; - motivație; - atitudini; - legi etc.

Conduita elevului:

- responsabilitate; - toleranța; - activism; - inițiativa; - participare etc.

Influențe sociale

Strategia educației civice

Com pon cogn enta itivă Componenta afectivă nta pone Com tivă li vo

Acțiuni pedagogice

Acțiuni pedagogice

Educaţia civică se desfăşoară întotdeauna pe fundalul şi concomitent cu diverse influenţe sociale ce sunt exercitate asupra elevului care posedă un anumit caracter şi trăsături de personalitate. Nu putem face abstracţie de aceste influenţe, de personalitatea concretă, dar şi de scopul Educaţiei civice, care trebuie să vizeze deopotrivă valorificarea influenţelor sociale prin tehnologiile pedagogice. În funcţie de cele două situaţii, profesorul urmează să apeleze la acele metode şi procedee care, urmărind realizarea sarcinilor educaţiei civice, va valorifica sau va anihila rezultatele influenţelor sociale ce s-au exercitat sau se exercită asupra elevului. Eficienţa metodelor şi procedeelor de educaţie civică este dependentă de modul în care acestea reuşesc să activizeze subiectivitatea elevului, elementele structurale ale personalităţii sale începînd cu cele intelectuale şi terminînd cu cele afective şi volitive. Toate acestea sunt reprezentate schematic în Figura 1.

Influențe sociale

Formarea competențelor civice la elevi

Dimensiunea praxiologică a educaţiei civice

Figura 1.  Schema interconexiunii influenţelor şi acţiunilor în educaţia civică După cum se observă din schemă, influenţele sociale acţionează asupra proceselor pedagogice din ambele părţi: în elaborarea şi aplicarea strategiei Educaţiei civice şi direct asupra conduitei elevului. Prin strategia educaţiei civice înţelegem ansamblul metodelor, procedeelor şi tehnologiilor folosite de către profesor în mod conştient şi într-un cadru organizat în vederea realizării obiectivelor respective pentru a forma componentele: cognitiv, afectiv, volitiv şi social ale structurii personalităţii. Această schemă ne-a permis să analizăm ambele posibilităţi ale educaţiei civice. Una care este elaborată, organizată special şi acţionează dozat, indirect, treptat asupra conştiinţei individului, prin intermediul formelor, metodelor, procedeelor şi mijloacelor didactice (în cadrul studierii disciplinelor şcolare) şi educative (în cadrul activităţilor extracurriculare) şi una accidentală, care acţionează spontan şi direct asupra conduitei acestuia.

26

Judecăţi în triadă Această metodă se realizează, de asemenea, prin jocul de rol şi, de regulă, este o variantă simplificată a procesului simulat, redus la trei roluri, permiţînd implicarea unui număr mai mic de elevi în procesul desfăşurării judecăţii. La judecată participă: judecătorul care ascultă ambele părţi şi pronunţă sentinţa: reclamantul, persoana care se adresează în judecată cu cerere/plîngere şi inculpatul, persoana împotriva căreia este îndreptată plîngerea – reclamatul. Reclamantul şi reclamatul pot fi reprezentaţi de către avocaţi. Scopul: –– a emite judecăţi argumentate, bazate pe două puncte de vedere opuse; –– a dezvolta capacitatea de selectare şi prezentare a faptelor în sprijinul poziţiilor lor; –– analiza argumentele adversarului (în cazul cînd reprezintă una din părţi)/argumentele părţilor (în caz cînd este judecător) şi, respectiv, a pune întrebări de concretizare sau a face replici părţii/părţilor; –– a-i învăţa pe elevi să accepte soluţiile mai avantajoase ale colegilor sau să fie toleranţi cînd cineva propune soluţii mai puţin avantajoase. Respectiv, la momentul aprecierii/evaluării elevii vor încerca să se exprime obiectiv şi constructiv referitor la activitatea/părerile colegilor. Tehnologia de desfăşurare: jocul de rol, explicaţia, conversaţia, discuţia, lucrul cu materialul distributiv (fişe). –– Lucrări preliminare Ajutaţi-i pe elevi să ia cunoştinţă de fapte şi să înţeleagă conţinutul cazului. –– Încadrarea specialiştilor Invitaţi un procuror sau un judecător pentru a participa la activitate. –– Distribuirea rolurilor Împărţiţi clasa în trei grupuri egale: judecătorii, reclamanţii şi inculpaţii. –– Pregătirea rolurilor Elevii se vor aduna în grupuri omogene pentru a se ajuta reciproc să se pregătească pentru activitate. Părţile pregătesc argumente pentru a-şi susţine punctul de vedere şi găsesc răspunsuri la potenţialele întrebări, construindu-şi o strategie de prezentare; argumentele trebuie să fie întemeiate pe fapte reale, prevederi legale – principalul scop al elevilor care reprezintă părţile e să fie convingători în acţiuni şi în conţinutul celor expuse. Judecătorii urmează să studieze dosarul şi să pregătească pentru părţile implicate întrebări de concretizare referitoare la cazul cercetat. De asemenea, îşi

Formarea competențelor civice la elevi

Schema descrisă a servit drept punct de reper pentru structurarea procesului educaţiei civice. Cele mai reprezentative şi eficiente tehnologii le prezentăm în continuare.

27

Formarea competențelor civice la elevi

revizuiesc funcţiile şi responsabilităţile din timpul procesului (le puteţi da aceste indicaţii fie în scris, fie oral pentru fiecare grup aparte). Străduiţi-vă ca grupul care joacă rolul de judecători să însuşească regulile conducerii procesului. –– Pregătirea sălii Activitatea se va desfăşura într-o sală de clasă; pregătiţi trei grupuri de bănci pentru cele trei grupuri omogene la etapa iniţială. –– Formarea triadelor Înainte de a începe activitatea, trebuie formate grupurile astfel ca în fiecare grup să participe cîte un judecător, un reclamant şi un reclamat. Pentru a împărţi elevii în grupuri, putem folosi „semne” după care putem identifica judecătorul, reclamantul şi reclamatul. 1

2

1

1 1

1

3

2

2 2

2

1

3

3 3

3

3 2

Triada Judecătorii

Triada Reclamanții

Triada Reclamații

–– Desfăşurarea discuţiilor în cadrul triadelor a) De cum apar reclamatul şi reclamantul, judecătorul poate începe şedinţa judecăţii; b) Judecătorul trebuie să asculte, în primul rînd, reprezentarea orală a fiecărei părţi; c) Reclamantul aduce argumente şi răspunde la întrebările judecătorului; d) Reclamatul aduce argumente şi răspunde la întrebările judecătorului; e) Judecătorul roagă ambele părţi să facă schimb de opinii. f) Judecătorul comunică decizia sa părţilor; g) Judecătorii pronunţă, pe rînd, sentinţa cu glas tare. Judecătorul poate să intervină în orice moment pentru a pune întrebări de concretizare. –– Încheierea activităţii 28

Formarea competențelor civice la elevi

Se face printr-o discuţie care ar putea începe de la judecători: ei sunt rugaţi să prezinte succint cum s-a desfăşurat „procesul”: faptele şi argumentele prezentate în timpul activităţii, o apreciere a poziţiilor tari şi slabe ale părţilor. O astfel de apreciere o pot face şi părţile din punctul lor de vedere. De asemenea, se va face obişnuitul debriefing pentru ca elevii să-şi exprime opiniile referitoare la următoarele aspecte: –– cum a fost soluţionat cazul; –– care din soluţii este mai bună (se poate face asemenea delimitare?); –– ce i-a învăţat activitatea respectivă; –– etc. Dacă au fost prezenţi un judecător sau un procuror (ca persoane resursă), neapărat li se va oferi cuvîntul. Avantaje: –– oferă fiecărui elev, în egală măsură, şanse maxime de participare în activitatea grupului, de realizare personală şi responsabilizare: pregătirea şi prezentarea unor argumente pentru susţinerea poziţiei proprii în rol de reclamant sau reclamat, dirijarea unui mini-proces în postura de judecător; –– elevii aud şi compară soluţiile colegilor referitoare la aceeaşi problemă/ caz; –– elevii în rolul de judecători simt o responsabilitate sporită datorită faptului că iau o decizie în baza argumentelor, judecăţilor prezentate de către colegii care au fost în rolul uneia dintre părţi, aceştia din urmă, la rîndul lor, se vor simţi responsabili din motiv că vor trebui să evalueze decizia luată de colegul-judecător. PRES Formula PRES este o metodă utilă de desfăşurare a discuţiilor pe teme controversate, care facilitează manifestarea poziţiei sau a opiniei cu privire la problema dată. Scopul: –– a ajuta pe elevi să înţeleagă gîndurile, să formuleze şi să-şi prezinte opiniile clar şi concis. Tehnologia de desfăşurare: demonstraţia. • Se afişează posterul care prevede cei patru paşi ai metodei PRES. P. – Exprimaţi-vă punctul de vedere. R. – Faceţi un raţionament (judecată) referitor la punctul de vedere. E. – Daţi un exemplu pentru clarificarea raţionamentului (judecăţii) dvs. S. – Faceţi un rezumat /sumar al punctului dvs. de vedere. • Se vor clarifica paşii şi se va răspunde la întrebări. Pentru a înţelege paşii, se va urmări exemplul:

29

Formarea competențelor civice la elevi

P. – Eu sunt de părere că trebuie să anunţăm poliţia dacă am fost martori la săvîrşirea unei infracţiuni. R. – Ministerul Afacerilor Interne a stabilit că mărturisirea infracţiunilor de către martori facilitează mult procesul de desfăşurare a urmăririi penale. E. – Unchiul meu este anchetator şi numai datorită mărturisirilor martorilor a reuşit să desfăşoare ancheta penală în cazul Petra îm-va Romîniei. S. – Iată de ce eu sunt de părerea că trebuie să anunţăm poliţia dacă am fost martori la săvîrşirea unei infracţiuni. • Cîţiva elevi vor încerca să folosească formula referitor la oricare subiect ales de ei. • Se va verifica înţelegerea. • Elevii îşi vor exprima punctele de vedere vizavi de unul şi acelaşi subiect. • Activitatea se va incepe cînd toţi elevii au înţeles formula. Avantaje: –– structurează discuţiile pe teme controversate; –– dezvoltă la maximum capacitatea de argumentare; –– îi învaţă pe elevi că orice părere trebuie argumentată. Limite: –– uneori elevii pot să nu găsească exemplul necesar pentru a clarifica raţionamentul (argumentul) adus şi, invers, ei pot găsi un exemplu, însă nu pot face raţionamentul necesar. Procesul simulat Este una dintre cele mai specifice metode ale educaţiei civice. Scopul: –– a familiariza elevii cu procedura judiciară internă sau cu mecanismele internaţionale de protecţie a drepturilor omului, interpretînd rolurile părţilor implicate într-un proces: judecător, inculpat, avocat, martori, etc.; respectiv, a dezvolta abilităţi de a-şi construi şi susţine o prezentare pentru postura dată, de a analiza şi soluţiona unele cazuri şi probleme în baza unor prevederi legale şi a propriilor puncte de vedere. –– a învăţa elevii să folosească prevederile legislative în argumentarea poziţiilor lor, să ia de sine stătător sau în grup o decizie întemeiată pe prevederile legii şi faptele prezentate în cadrul procesului. –– a învăţa elevii să ia anumite atitudini faţă de rolurile menţionate, în special, cînd aceste roluri sunt jucate în baza unor situaţii reale. Ca urmare, elevii vor cunoaşte cerinţele ce le-ar putea fi adresate în calitate de martor sau victimă. Tehnologia de desfăşurare: jocul de rol, explicaţia, conversaţia, demonstraţia.

30

Formarea competențelor civice la elevi

Pentru o desfăşurare veridică a jocului, cereţi sprijinul unui jurist. Rezervaţi timp suficient (aproximativ o lecţie) pentru ca elevii să construiască rolurile pe baza cazului dat şi la următoarea lecţie desfăşuraţi procesul propriuzis. Chiar dacă nu este spectaculoasă, etapa de pregătire este cea care asigură succesul metodei. Dacă unul dintre scopurile pe care le slujeşte această metodă este familiarizarea cu procedura juridică, profesorul trebuie să le creeze elevilor toate condiţiile (timp, informaţia suficientă şi, eventual, asistenţa sa sau a unui specialist) pentru a-l realiza. Această metodă este folosită şi pentru demonstrarea faptului că hotărîrea judecăţii depinde şi de corectitudinea martorilor şi a juriştilor, din partea învinuirii şi a apărării. Pentru desfăşurarea eficientă a etapei de reprezentare, deosebit de importantă este folosirea fişelor de evaluare a fiecărui actor/elev. Pe măsură ce elevii capătă experienţă în domeniul legal, se pot organiza competiţii de procese simulate pe un caz real sau imaginar (cea mai bună pledoarie a acuzării, respectiv a apărării). Aceasta s-ar putea realiza şi extraşcolar. În continuare, prezentăm cîteva repere pentru desfăşurarea unui proces simulat (partea acuzatoare este statul, reprezentat de către procuror). Ancheta Rolul poliţiei 1. Poliţiştii pun întrebări preliminare la locul incidentului. 2. Ei decid dacă persoana bănuită şi martorii vor fi rugaţi să scrie declaraţii. Dacă lucrătorii poliţiei consideră că ancheta trebuie continuată, ei transmit toate documentele anchetatorului (în funcţie de gravitatea cazului – dacă a fost săvîrşit un omor, anchetatorul va începe ancheta venind la locul desfăşurării crimei). Rolul anchetatorului I. Anchetatorul cercetează cazul. Dacă el consideră că informaţia de care dispune e suficientă pentru alcătuirea actului de învinuire, va face următoarele: 1. alcătuieşte rechizitoriul (actul de învinuire); 2. cheamă vinovatul şi i-l prezintă; II. Anchetatorul explică inculpatului drepturile lui: 1. să fie reprezentat de către un avocat; 2. să facă cereri şi demersuri; 3. să păstreze tăcerea; 4. să renunţe la cele spuse în declaraţie; 5. să-şi schimbe avocatul. III. Anchetatorul interoghează inculpatul şi martorii (în acest moment poate fi prezentat şi avocatul). IV. Anchetatorul pregăteşte dosarul pentru judecată. V. În afară de acestea, anchetatorul găseşte dovezi de orice altă natură (fotografii, documente etc.), poate obţine ordin de percheziţie la domiciliu.

31

Formarea competențelor civice la elevi 32

VI. Dacă anchetatorul crede că inculpatul este vinovat, el trebuie să procedeze astfel: 1. să scrie concluziile de învinuire; 2. să transmită dosarul şi concluziile de învinuire procurorului, pentru ca acesta să susţină acuzarea în judecată. Rolul procurorului I. Procurorul studiază dosarul şi părerea anchetatorului. II. Dacă procurorul este de acord cu părerea anchetatorului, el trebuie să alcătuiască concluziile de învinuire pentru judecată: explicarea cazului (ce, unde şi cînd s-a întîmplat). III. Dacă procurorul consideră că dovezile sunt insuficiente, el poate cere de la anchetator şi alte dovezi sau poate refuza propunerea de a începe judecata. IV. Procurorul care alcătuieşte concluziile de învinuire trebuie să prezinte judecăţii următoarele recomandări: 1. care martori să fie chemaţi în instanţă; 2. Ce dovezi să fie folosite în timpul procesului; 3. de ce dovezi mai are nevoie judecata. V. Este obligatorie prezenţa la proces a martorilor care au depus declaraţii în timpul anchetei. Rolul judecătorului I. Primind dosarul şi stabilind că este competent să judece cazul şi că nu există motive de suspendare (de exemplu: absenţa inculpatului), judecătorul stabileşte data procesului. II. Judecătorul cheamă inculpatul, martorii, avocatul şi experţii să fie prezenţi la judecată pentru a depune mărturie. III. Procurorul şi avocatul pot propune chemarea altor martori (adăugători), însă judecătorul are dreptul de a refuza, dacă ei n-au fost interogaţi pînă la judecată. Judecata I. Ajutorul judecătorului anunţă sosirea judecătorului. Judecătorul întră în sala de judecată. Toţi se ridică. II. Inculpatul stă alături de avocat. III. Procurorul se află în partea dreaptă a judecătorului, iar avocatul în partea stîngă. IV. Judecătorul face apelul părţilor implicate şi cere prezentarea buletinelor de identitate ale inculpatului şi avocatului. 1. inculpatul, 2. martorii, 3. procurorul, 4. avocatul. V. Martorii sunt rugaţi să părăsească sala.

Formarea competențelor civice la elevi

VI. Judecătorul deschide procesul. Procurorul citeşte concluziile de învinuire/actul de acuzare. VII. Judecătorul îi explică inculpatului drepturile şi-l întreabă dacă se recunoaşte vinovat sau nu. VIII. Inculpatul este întrebat dacă are ceva de spus: 1. Inculpatul spune tot ce vrea. 2. Judecătorul pune întrebări. 3. Procurorul pune întrebări. 4. Avocatul pune întrebări. IX. Judecătorul roagă să fie chemat primul martor. X. Înainte de a începe depoziţiile, judecătorul explică fiecărui martor că el trebuie să spună adevărul şi ce consecinţe are nesocotirea acestei obligaţii. XI. Fiecărui martor i se pun întrebări din partea: 1. judecătorului 2. procurorului 3. avocatului 4. inculpatului XII. Discursul de încheiere al procurorului referitor la dosar şi învinuire. XIII. Discursul de încheiere al avocatului referitor la dosar şi învinuire. XIV. Discursul de încheiere al inculpatului referitor la dosar şi învinuire. XV. Judecătorul părăseşte sala de judecată pentru a stabili sentinţa. XVI. Judecătorul se reîntoarce în sala de judecată (toţi se ridică). XVII. Judecătorul dă citire sentinţei (toţi şi ridică). XVIII. Judecătorul explică în ce termen părţile interesate pot declara apel. Învăţarea reciprocă Se foloseşte în special la lecţiile introductive sau de totalizare după studierea unui capitol. Scopul: –– a dezvolta abilităţile şi priceperile de a transmite şi recepta mesajul (elevul învaţă a formula întrebări de concretizare, enunţuri din mesajul citit); –– a dezvolta abilităţi de corelare a informaţiei cu conţinutul nou şi să elaboreze mesaje eficiente şi operative; –– a dezvolta capacitatea de sinteză a celor învăţate în cadrul unui capitol într-o unitate de timp foarte concentrată. Tehnologia de desfăşurare: lectura, conversaţia, explicaţia, demonstraţia, cu materialul distributiv (fişe). –– Profesorul trebuie să rezerve suficient timp pentru ca elevii să poată citi enunţurile (pe care le-au primit de la profesor) şi să găsească cea mai raţională cale de a le memora.

33

Formarea competențelor civice la elevi 34

–– În cazul în care metoda se utilizează pentru prima oară, se recomandă demonstrarea procesului cu ajutorul a doi elevi sau de către profesor, înaintea aplicării ei cu întreaga clasă: în baza a două cartele cei doi elevi sau profesorul şi un elev vor face schimb de informaţii - îşi vor explica, pe rînd, conţinutul fiecăreia pe fişe. Aşa vor proceda şi ceilalţi elevi în continuarea lecţiei. Materiale: Portofoliul profesorului. Cartele, fişe pe care este scris un mesaj nou. Fiecare elev dispune de o cartelă pe care este scris un enunţ (definiţia unui concept, un exemplu, o minibiografie etc.) Pregătirea cartelei-enunţ: • Fiecare cartelă trebuie să conţină un enunţ. • Fiecare elev îşi alege cîte o cartelă. Informaţiile de pe cartele trebuie să fie diverse, însă este de dorit ca de una şi aceeaşi informaţie să dispună 2-3 elevi. • Timp de 2-3 minute fiecare elev îşi citeşte informaţia de pe cartelă şi o analizează pentru a o putea prezenta cu propriile cuvinte. • Timp de 10 minute fiecare elev trebuie să predea acele cunoştinţe unui număr cît mai mare de colegi şi, în acelaşi timp, să înveţe/memorizeze informaţia de la acei elevi. Profesorul trebuie să se plimbe printre elevi pentru a-i ajuta în momentele dificile. • Cîţiva elevi vor expune enunţurile învăţate de la colegi. Avantaje: Această metodă: • Permite elevului să devină autor al propriei instruiri prin faptul că citeşte mesajul şi încearcă să-l înţeleagă şi să devină formator împărtăşind cunoştinţele sale colegilor. • Asigură un aspect mai practic învăţării, în cazul unor conţinuturi mai abstracte; • Permite obţinerea unei cantităţi mai mari de informaţii într-o unitate mică de timp; • Stimulează elevii să lucreze cu termeni şi noţiuni noi, explicîndu-le şi interpretîndu-le ei înşişi, crescînd astfel şansele să le înţeleagă mai bine. Dezavantaje: • Profesorul poate evalua doar un număr mic de elevi la etapa cînd aceştia îşi predau reciproc, respectiv el nu poate urmări corectitudinea conţinuturilor predate de către fiecare elev sau, cel puţin, de majoritatea elevilor; • Pentru prezentarea celor învăţate poate să nu fie timp suficient ca să participe majoritatea elevilor; • În cazul unei lecţii introductive, este absolut necesar ca profesorul să verifice corectitudinea tuturor mesajelor transmise de către elevi, dar uneori se poate întîmpla ca profesorul să nu reuşească să se încadreze în timp.

Discuţia Discuţia este acceptată şi ca metodă, şi ca procedeu, în special folosite la lecţiile care transmit cunoştinţele prin intermediul întrebărilor şi răspunsurilor (dialogului). Scopul: –– a ajuta elevii să se exprime, să gîndească şi să răspundă, să reproducă şi să folosească cunoştinţele asimilate, caracteristici absolut necesare comunicării eficiente între cetăţeni. –– a stabili o comunicare eficientă între participanţi şi facilitator, permiţînd o activitate intelectuală şi profesională elevată, care poate asigura progresul şi satisfacţia învăţării. Tehnologia de desfăşurare: conversaţia, dialogul. –– Elevii vor fi întrebaţi dacă doresc ca sala lor de clasă să fie un loc unde să se simtă liberi să-şi exprime opiniile. –– Se vor stabili prin consens regulile discuţiei, astfel încît fiecare elev să se simtă încurajat să participe (Nu este obligatoriu ca regulile de lucru să se stabilească de fiecare dată. Ele se vor stabili la prima oră cînd se va aplica această metodă. Regulile ar trebui să fie afişate în clasă). Rolul profesorului: Profesorul trebuie să rezerve suficient timp pentru ca elevii să-şi poată expune părerile vizavi de problema pusă în discuţie. Această metodă cere de la profesor o pregătire foarte serioasă. Eficacitatea unei discuţii reclamă conceperea şi respectarea unor condiţii, în primul rînd ale dialogului, adică ale întrebărilor şi răspunsurilor. Pentru a concepe întrebările, ar fi necesar ca facilitatorul să aibă în vedere următoarele: –– întrebarea bine formulată determină o bună parte din răspunsul ce trebuie dat, desigur cu condiţia că cel interogat să fie pregătit corespunzător; –– întrebarea trebuie să se refere la materia predată şi prevăzută în bibliografia de studiu; –– întrebările trebuie să stimuleze schimbul de idei dintre elevi, spiritul critic, să-i provoace să judece, să nu ceară răspunsuri logice simple (da/nu) sau doar să reproducă faptele. În acest sens, profesorul ar trebui să folosească întrebările care încep cu: de ce? cu ce scop? în ce caz? etc. –– Se pot face abateri de la tema discuţiei, astfel pierzîndu-se din vedere obiectivul final; –– Este nevoie de mai mult timp, ceea ce presupune neîncadrarea în program a realizării sarcinilor lecţiei.

Formarea competențelor civice la elevi

Notă: Învăţarea reciprocă este acceptată şi ca procedeu, care într-o anumită măsură, stă la baza oricăreia dintre metodele interactive în cadrul cărora elevii îşi predau reciproc un anumit conţinut.

35

36

Formarea competențelor civice la elevi

Abordarea problemelor controversate este o provocare atît pentru elev cît şi pentru profesor. Acest tip de discuţie le oferă elevilor posibilitatea de interacţiune în procesul de gîndire de ordin superior şi de schimb de experienţă necontrolat de către profesor. Ea promovează înţelegerea colectivă a unei politici, a unui punct de vedere, a unei probleme. Scopul: –– a dezvolta capacitatea de argumentare în rezolvarea de probleme şi luarea de decizii pentru cultivarea creativităţii, profunzimii de gîndire; –– a înţelege că problemele controversate constituie seva democraţiei, elevii învaţă cum să cerceteze probleme semnificative pentru ei, din trecut şi din prezent şi să participe la viaţa publică. Tehnologia de desfăşurare: conversaţia, lectura, învăţarea reciprocă, explicaţia, demonstraţia. • Alegeţi tema discuţiei (asiguraţi-vă că este o problemă importantă pentru comunitate şi este interesantă pentru elevii dvs.). • Pregătiţi informaţiile pe care le vor studia elevii. Ele trebuie să ilustreze cu aceeaşi profunzime toate perspectivele problemei. • Cereţi-le elevilor să citească materialul pregătit şi să cerceteze şi alte surse de care dispun eventual. • Formaţi perechi care vor prezenta un punct de vedere. Fiecare elev va răspunde de jumătate din prezentarea perechii. • Formaţi grupuri de patru (două perechi) pentru a se discuta cele două puncte de vedere. • Schimbaţi sarcina perechilor (vor susţine punctul contrar). Rezervaţi un interval rezonabil (nu mai lung decît prima discuţie). • Reformaţi aceleaşi grupuri de patru pentru a rediscuta problema de pe poziţii inversate. • Păstraţi grupurile de patru pentru a se discuta opiniile reale (personale) ale respectivilor elevi. Cei patru trebuie să ajungă la un consens pe tema respectivă sau să decidă dacă au nevoie de mai multe informaţii. • Reuniţi întreaga clasă pentru a discuta care au fost cele mai puternice argumente ale părţilor (enumeraţi-le), ce poziţie a fost consistent documentată, ce soluţii s-au sugerat şi dacă ar trebui ca elevii înşişi să ia măsuri în problema respectivă. Rolul profesorului: –– Creează un climat sigur şi confortabil, altfel spus el trebuie să promoveze o atmosferă în care elevii să se poată exprima liber şi să se facă înţeleşi, în care să înveţe cum să gîndească;

Formarea competențelor civice la elevi

Discuţie structurată pe o temă controversată

37

Formarea competențelor civice la elevi

–– Pentru a asigura succesul discuţiei, profesorul ar trebui să motiveze profund elevii în cercetarea problemei alese; –– Înainte de a începe discuţia propriu-zisă, el trebuie să fie conştient de ceea ce elevii ştiu bine, ce nu ştiu bine şi ce întrebări au la tema aleasă. Avantaje: –– Elevii sunt mai pregătiţi să joace un rol activ în viaţa civică; –– Elevii au mai multă încredere unii în alţii şi în adulţii din şcoală; –– Elevii manifestă interes faţă de problemele politice şi de conducere a societăţii; –– Elevii judecă mai profund şi mai critic problemele importante ale societăţii; –– Elevii înţeleg raţionamentele celor care au opinii diferite de ale lor. Limite: –– Necesită mult timp pentru a se obţine rezultatele scontate; –– O discuţie superficială poate avea consecinţe negative; –– De multe ori este mai bine să nu abordezi o problemă decît să o tratezi superficial şi să nu îi ajuţi pe elevi să o înţeleagă. Adoptă o poziţie

cauză.

Această variantă facilitează discuţia problemelor controversate. Scopul: –– a demonstra diversitatea punctelor de vedere asupra problemei în

–– a învăţa elevii să-şi expună clar gîndul. –– a-i învăţa pe elevi să devină capabili să privească o problemă într-un mod mai deschis, mai flexibil. Tehnologia de desfăşurare: discuţia, explicaţia. • Se enunţă tema discuţiei şi se precizează locul părţilor (pro şi contra) în clasă. • Se explică şi se discută regulile desfăşurării activităţii. • Se propune elevilor să se deplaseze în acea parte a clasei care corespunde punctului lor de vedere asupra problemei în cauză. • În mod aleator elevii îşi vor argumenta punctul de vedere (se pot alterna susţinătorii celor două poziţii. Se va lucra cu toţi elevii). • După ce au fost aduse argumente, elevii vor fi întrebaţi dacă nu şi-au schimbat părerile şi dacă vor să treacă de partea opusă. Doritorii de a trece de partea opusă trebuie să-şi argumenteze noua viziune. • Elevii vor numi argumentele forte care i-au făcut să-şi schimbe poziţia. Avantaje: –– Oferă tuturor elevilor posibilitatea de a participa şi de a lua decizii într-o problemă controversată; –– Dezvoltă capacitatea de argumentare; 38

Studiu de caz Metoda studiului de caz se aplică la diverse teme în cadrul disciplinelor şcolare. O variantă (folosirea cazurilor reale) le oferă elevilor posibilitatea de a pătrunde în sistemul de argumentare folosit de către judecătorii, avocaţii şi procurorii care examinează un caz judiciar. De asemenea, această metodă permite nu doar focalizarea gîndirii elevilor spre un anumit conflict sau spre o anumită problemă a comunităţii, ci şi analizarea profundă a acelor probleme. De obicei, studiul de caz se prezintă în formă scrisă, dar el poate fi prezentat şi ca film, casetă video, joc de rol etc. Scopul: –– a aplica normele juridice la studierea şi soluţionarea unor cazuri care reflectă situaţii reale; –– a formula întrebări despre faptele relatate şi a defini elementele importante ale cazului, a analiza şi a sintetiza respectivele elemente şi a emite judecăţi. În procesul respectiv, elevii îşi exersează toate nivelurile de gîndire, de la memorare la evaluare. Pregătirea cazului I. Selectarea şi elaborarea cazului. –– el trebuie să se refere la problemele legale esenţiale (care apar persistent în viaţă şi în legislaţie). –– Trebuie să conţină diverse soluţii alternative legale (dacă există în mod evident un singur răspuns corect, nu are rost ca acea problemă să se abordeze prin metoda studiului de caz). –– Cazul trebuie să fie relevant şi interesant pentru elevi. II. Cazul conţine una din abordările enumerate: –– Problemă legală În acest caz, problema trebuie să fie formulată corespunzător, ea trebuie să se lege strîns de conflictul care este prezentat în faţa completului de judecată şi nu cu legitimitatea arestului în general. –– Politică publică (cum ar trebui să reglementeze legea problema X?). De exemplu, ar trebui ca avorturile să fie legale? De ce da/nu? –– Conflict etic sau de valori (ce valoare este mai importantă sau cum se pot balansa valorile pozitive aflate în conflict?). De ex., ar trebui construită o fabrică chimică poluantă într-o zonă cu şomaj ridicat? De ce da/nu? –– Informaţie practică (cum acţionează legea în problema X). Ce opţiuni are un individ?

Formarea competențelor civice la elevi

–– Se respectă ritmul elevilor timizi, lenţi. Limite: –– Necesită mult timp pentru a pătrunde profund în subiectul discuţiei, a convinge elevii să ia o poziţie.

39

Formarea competențelor civice la elevi 40

Tehnologia de desfăşurare: discuţia, conversaţia, lectura, lucrul cu materialul distributiv. –– Prezentaţi subiectul lecţiei şi tot setul de informaţii despre cazul care va fi abordat; –– Cereţi-le elevilor să citească cazul (fără rezultat, cu excepţia situaţiei cînd această metodă va fi folosită pentru prima dată şi profesorul doreşte să-i ajute pe elevi să identifice toate elementele cazului); –– Cereţi-le elevilor să clarifice faptele care compun cazul. Se va acorda timp suficient acestei etape, deoarece înţelegerea comună (de către toţi elevii) a faptelor este baza pe care se va construi etapa interactivă a lecţiei. Se va declanşa o discuţie în care elevii vor prezenta problema/problemele importantă/e în cazul respectiv. Acest lucru se va face sub formă de întrebări. Este important ca problema să fie formulată clar şi înţeleasă de către elevi, pentru ca ei să poată avansa în analizarea cazului. În funcţie de nivelul şi de experienţa elevilor, se va decide dacă este necesar să li se prezinte problema la care se referă cazul. După ce au extras problema, elevii se vor concentra asupra argumentelor pro şi contra pentru fiecare punct de vedere. Se vor avea în vedere întrebările: a) Ce argumente există pro/împotriva fiecărui punct de vedere? b) Care sunt cele mai convingătoare/mai puţin convingătoare argumente şi de ce? c) Cum ar putea fi rezolvată problema? d) Care ar putea fi consecinţele aplicării fiecărei soluţii asupra părţilor implicate şi asupra întregii societăţi? Elevii trebuie să fie încurajaţi să folosească argumentele legale şi să aplice concepte constituţionale sau formulări din codurile de legi care reglementează problema la care se referă respectivul caz. În timpul discutării argumentelor, este important să se instaureze un climat de acceptare şi deschidere. Elevii trebuie să înţeleagă faptul că, indiferent de cît de controversată şi delicată este o problemă, toate opiniile şi ideile sunt binevenite şi se vor bucura de audiere şi analiză la fel de corecte. Deci elevii trebuie să fie încurajaţi să se asculte reciproc, să ia în considerare toate părerile şi să evalueze toate punctele de vedere. După ce au ascultat toate argumentele, elevii vor trebui să ia o decizie. Este esenţial ca elevii să prezinte motivele luării deciziei respective. Dacă elevii au primit decizia o dată cu celelalte componente ale cazului, o vor evalua. Toţi sunt de acord sau nu, şi de ce? Ce presupune acea decizie pentru părţi? Dar pentru societate? Dacă elevii înşişi adoptă o decizie, vor prezenta argumentele în favoarea acesteia. După luarea propriei decizii, elevii vor asculta decizia luată în realitate în acel caz. Dacă ele diferă sau dacă argumentele diferă, elevii nu trebuie să simtă că ei au greşit. Li se va cere să compare cele două decizii şi să argumenteze

Formarea competențelor civice la elevi

care este mai bună. De ce s-a ajuns în realitate la acea decizie şi nu la cea luată de ei? La această etapă elevii ar trebui să fie capabili să răspundă la următoarele întrebări: Ce decizie s-a adoptat? De ce? Sunteţi de acord cu ea? Ce efecte ar avea asupra voastră? Rolul profesorului: Profesorul trebuie să se pregătească serios din punct de vedere juridic şi al altor aspecte pe care le conţine cazul ales. –– Profesorul trebuie să fie un facilitator, şi nu o figură autoritară. –– Elementul esenţial al studiului de caz este discuţia. Profesorul trebuie să o monitorizeze şi aceasta presupune că el să aibă diferite roluri în cadrul lecţiei. Trebuie să pună întrebări, să reformuleze problemele, să sublinieze opiniile şi să îşi demonstreze cunoştinţele la tema respectivă. –– Întrebările trebuie să stimuleze schimbul de idei dintre elevi şi să îi provoace să judece mai degrabă decît să dea răspunsuri simple da/nu sau să reproducă faptele. Întrebările trebuie să evidenţieze afirmaţiile sau punctele slabe ale argumentelor, să aibă structură logică, să fie directe şi să fie accesibile elevilor. –– Profesorul trebuie să menţină discuţia la subiect şi să aibă grijă ca toţi elevii să fie atenţi la aceeaşi chestiune la un moment dat. –– Profesorul trebuie să reziste tentaţiei de a oferi soluţia sa la o anumită problemă. Se pot sugera propuneri alternative pentru a stimula gîndirea grupului. –– Profesorul trebuie să creeze atmosfera de lucru, să se asigure că ea este prietenoasă, că elevii nu se simt stingheriţi să gîndească logic, se simt liber să ia în consideraţie alternative şi să se exprime sincer. Avantaje: –– Furnizează exemple concrete de concepte şi generalizări; –– Oferă un cadru pentru un nivel înalt de abstractizare; –– Dezvoltă capacităţile de gîndire logică, analiză independentă, gîndire critică şi luare a deciziilor; –– Generează emoţii şi sentimente, captează interesul şi imaginaţia elevilor; –– Îi ajută pe elevi să coreleze lecţiile cu experienţele vieţii reale; –– Le oferă elevilor şansa de a aplica cele învăţate prin elaborare de concepte şi principii legale. Limite: Deşi studiul de caz este o portretizare a realităţii, el nu este realitatea. Nici un caz nu poate prezenta toate situaţiile care pot să apară în realitate. Unele decizii din situaţiile reale se bazează pe fapte care nu pot fi surprinse în activitatea din clasă. Deoarece cazurile sunt alese/concepute de o fiinţă umană, există riscul favorizării uneia dintre părţile implicate.

41

Formarea competențelor civice la elevi 42

Ia mult timp şi răpeşte şi din timpul rezervat altor teme. Este deci necesară o selecţie responsabilă a temelor abordate prin această metodă, astfel încît cazurile respective să transmită cunoştinţele şi să dezvolte capacităţile necesare elevilor, etc. Metoda Zig-Zag (Jigsaw) Scopul: –– a învăţa un volum mare de informaţii într-un timp scurt; –– a dezvolta abilităţile şi priceperile de a transmite şi recepta mesajul (elevul învaţă a formula întrebări de concretizare, enunţuri din mesajul citit); –– a dezvolta abilităţi de corelare a informaţiei cu conţinutul nou; –– a dezvolta capacitatea de sinteză a celor învăţate într-o unitate de timp foarte concentrată. Tehnologia de desfăşurare: discuţia, învăţarea reciprocă, explicaţia, lucrul cu materialul distributiv. • Selectarea materialului pentru studiu şi pregătirea fişelor pentru elevi (o problemă va fi selecţionată în componente logice şi echilibrate). Se pot folosi manualul, ziare, reviste, diverse texte. • Formarea grupurilor iniţiale printr-un procedeu stabilit de profesor. Grupurile trebuie să aibă acelaşi număr de elevi. • Formarea grupurilor de experţi (din cîte un elev din fiecare grup iniţial). Numărul grupurilor va corespunde numărului fişelor pregătite în prealabil. Elevii vor studia conţinutul de pe fişă şi vor deveni experţi în acea problemă / domeniu. În funcţie de complexitatea materialului, este posibil să fie necesară o lecţie întreagă pentru această etapă. Pentru eficienţă stabiliţi următoarele roluri în grupul de experţi: facilitator, timer, secretar etc. Prin studiu individual şi discuţii, experţii vor trebui să înţeleagă materialul. De asemenea, ei vor conveni asupra elementelor esenţiale care trebuie să fie cunoscute de toţi elevii şi asupra modului în care ei, în calitate de experţi, vor preda materialul respectiv. • Reformarea grupurilor iniţiale (prin reunirea experţilor în domeniile studiate la etapa anterioară) şi predarea materialului de către expertul în domeniul respectiv. Toţi experţii sunt în aceeaşi măsură îndreptăţiţi şi datori să împărtăşească celorlalţi elevi experienţa /expertiza lor. Din nou trebuie rezervat timp suficient (aproximativ o lecţie). • Verificarea înţelegerii şi revederea pe scurt a celor învăţate reciproc. • Ulterior se poate desfăşura orice activitate individuală sau de grup pe baza cunoştinţelor (mai ales) acumulate prin metoda „Zig-Zag”. Avantaje: –– Oferă elevilor posibilitatea de a asimila un volum mare de informaţie; –– Dezvoltă capacitatea de expunere clară, de predare a informaţiei; –– Sporeşte responsabilitatea elevilor;

Grupe mixte (inițiale) 1

1

5

2 4

1

5

2 4

3

1

5

2 4

3

1

5

2 4

3

5

2 4

3

3

Grupuri omogene (experți) 1

2

1

1 1

3

2

2 2

1

4

3

3 3

2

5

4

4 4

3

Formarea competențelor civice la elevi

–– Încurajează contribuţia personală. Limite: –– Există posibilitatea transmiterii de către unii elevi a unui mesaj incorect; acest risc poate fi redus prin faptul că: a) Elevilor slabi li se va repartiza o temă mai uşoară de predare; b) Profesorul se va convinge de corectitudinea înţelegerii temei de către aceşti elevi. –– Este nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la rezultatele scontate.

5

5 5

4

5

Grupe mixte (inițiale) 1

1

5

5 4

3

1

5

5 4

3

1

5

5 4

3

1

5

5 4

3

5

5 4

3

Negocierea Se realizează printr-un joc de rol, care constă dintr-o discuţie dintre două părţi care au de rezolvat un conflict. O condiţie majoră a acestei activităţi sunt regulile care trebuie să fie stabilite în aşa fel ca negocierea să-şi atingă obiectivul propus. Scopul: Deoarece mai multe probleme în societate încep între două persoane, este important ca cetăţenii să înveţe să discute despre problemele lor mai mici înainte ca acestea să evolueze în probleme mai mari, respectiv să se ajungă la procese în organele de judecată. Prin acest tip de activitate elevii învaţă: –– să-şi dezvolte abilităţi de a găsi compromisuri în situaţiile de conflict; 43

Formarea competențelor civice la elevi 44

–– să aplice arta negocierii în cele mai obişnuite relaţii cotidiene: procurarea unor mărfuri la piaţă, soluţionarea unor probleme cu vecinii (întreţinerea spaţiilor comune din scările blocurilor sau de pe lîngă case, îngrijirea loturilor de pămînt etc.), diferite neînţelegeri dintre colegii de clasă etc. Tehnologia de desfăşurare: discuţia, conversaţia, demonstraţia, explicaţia. • Pregătirea individuală pentru negociere Elevii care participă trebuie să fie motivaţi serios pentru discuţie, de aceea se vor selecta probleme faţă de care elevii să aibă un interes sincer de a le rezolva. La această etapă fiecare elev urmează: –– să identifice pe cît de clar posibil care este cauza conflictului, să-şi poată explica interesul său real faţă de problemă; –– să-şi determine poziţia – ceea ce doreşte şi interesul – care sunt cauzele reale ale poziţiei sale; –– să încerce să abordeze problema din perspectiva altor persoane: care sunt interesele şi convingerile celeilalte părţi a conflictului; –– să identifice două soluţii posibile pentru rezolvarea problemei. • Distribuirea în grupuri De regulă, grupurile de doi asigură eficienţa optimă în realizarea obiectivelor negocierii, dar se admit şi grupurile de patru. O dată cu creşterea numărului de membri, scade posibilitatea participării, respectiv a eficienţei individuale – ceea ce are o importanţă majoră în cadrul unei negocieri: prin participare directă fiecare elev trebuie să-şi dezvolte abilităţi de negociere. Pe de altă parte, însă, un alt moment important într-o negociere este pluralismul de opinii, asigurat mai bine în grupurile de patru decît în cele de doi. Rămîne deci la latitudinea profesorului/elevilor să decidă mărimea grupurilor. • Desfăşurarea negocierii Mai întîi cele două părţi vor identifica sursa/sursele reale ale conflictului care trebuie rezolvat. Fiecare va asculta cu atenţie perspectivele altor persoane. Nu se va lăsa să se manifeste furia (supărarea) în discuţiile mai aprinse. Ambele poziţii se discută consecutiv şi cu egal interes. Părţile se vor gîndi împreună asupra cît mai multor soluţii posibile, care să intersecteze interesele ambelor. Nu se va elimina nici o idee din start. Se vor identifica trei sau patru soluţii mai realizabile. Se va discuta asupra consecinţelor pozitive şi negative ale fiecărei soluţii. Fiecare dintre părţi va alege o soluţie pe care o preferă mai mult şi va încerca să explice cum poate fi realizată. Respectiv, se vor aduce exemple de funcţionare a acestei soluţii. Se va stabili acordul. Părţile vor decide ce se va întîmpla în caz de încălcare a acordului. • Încheierea activităţii

Formarea competențelor civice la elevi

Fiecare parte va asculta cîteva păreri ale colegilor despre cum a fost rezolvată problema. Se vor discuta şi alte soluţii, dacă acordul pare a nu fi eficient. Utilizarea altor momente tradiţionale într-un debriefing. Avantaje: –– Avantajul major al activităţii este faptul că, dintre metodele interactive practicate în cadrul educaţiei civice, negocierea este cea mai eficientă în dezvoltarea la elevi a unor abilităţi de care un cetăţean are nevoie foarte frecvent: depistarea cauzelor reale într-o neînţelegere/conflict, găsirea acordului optim pentru satisfacerea intereselor celor două părţi negociatoare, fără implicarea celei de-a treia părţi. –– Creşte considerabil încrederea în sine, ca urmare a unei activităţi prin care elevul a reuşit cu forţele proprii să găsească un compromis care să satisfacă concomitent două interese. –– Elevii sunt mai receptivi la problemele din comunitate similare cu cele negociate de ei personal, fapt care le educă activismul civic. Dacă fiecare cetăţean ar avea abilităţi de negociere bine dezvoltate, extinderea conflictelor ar fi mult mai mică, fiindcă multe s-ar exclude din start prin analizarea imediată a factorilor care cauzează cele mai frecvente neînţelegeri/ conflicte. Limite: –– În cazul grupurilor de doi, în clasă ar putea fi 10-15 grupuri; în această situaţie profesorul ar putea să nu reuşească să verifice minuţios în toate grupurile corectitudinea tratării de către elevi a unor probleme bazate pe fapte concrete (articole de lege, statistici sociale etc.). Astfel, unii elevi ar putea deforma esenţial unele fapte majore ce ţin de prevederile legislative, problemele sociale etc. –– Probabilitatea izbucnirilor emoţionale (în special în cazurile foarte apropiate de interesul elevilor) care ar putea bloca discuţia. –– Un alt dezavantaj care ţine de condiţiile de aplicare a metodei este că o negociere eficientă se poate realiza numai cu condiţia că elevii deţin cunoştinţe suficiente la o anumită temă. Astfel, aproape se exclude aplicarea metodei respective în cadrul unei teme noi. Şi deoarece majoritatea lecţiilor de educaţie civică încadrează conţinuturi noi pentru elevi, majoritatea timpului din lecţie va fi rezervat studierii conţinutului, astfel încît minutele rămase pentru negociere pot fi insuficiente. Metoda SINELG Scopul: –– a citi analitic un text (să prelucreze informaţia concomitent cu recepţionarea ei), respectiv, să determine individual în timpul lecturii unele aspecte: ce e nou, ce e cunoscut deja, cu ce este de acord, cu ce nu este de acord; –– a forma deprinderea de lectură critică a unui text;

45

Formarea competențelor civice la elevi 46

–– a exprima judecăţi în baza celor citite/analizate, folosind experienţele anterioare; –– a exprima explicit (sub formă de acord/dezacord) atitudinea faţă de textul citit. Tehnologia de desfăşurare: lectura, lucrul cu materialul distributiv, discuţia, conversaţia. –– Elevilor li se repartizează textul pe care trebuie să-l citească: poate fi acelaşi text pentru toată clasa, pot fi propuse 2-3 texte (la aceeaşi problemă-temă). –– Timpul rezervat pentru lectura individuală nu trebuie să depăşească jumătate din timpul destinat întregii activităţi. –– În timpul lecturii individuale elevii îşi vor nota pe marginea textului în felul următor: (+) – un enunţ nou pentru elev; (-) – un enunţ cu care elevul nu este de acord; (?) – enunţ confuz, comentarii şi întrebări; (