Importanţa Lecturii Pentru Elevi [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Importanţa lecturii pentru elevi Cartea poate fi considerată un depozit complet al inteligenţei omeneşti, conţinând în filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte care le păstrează intacte un timp nelimitat. Cartea este o comoară fără de preţ, care adună cele mai frumoase gânduri ale autorilor pe care cititorii le pot folosi în voie. Ea dezvăluie tainele naturii, istoria neamului, calităţi şi defecte umane, motiv pentru care este considerată un model, mai ales pentru copiii aflaţi pe drumul cunoaşterii şi a formării lor ca viitori cetăţeni. Cartea oglindeşte şirul de secole al omenirii, lupta sa pentru existenţă, speranţa într-un viitor mai luminos, suferinţa şi bucuria – este un prieten credincios al omului, care arată drumul spre izbândă, te bucură, te şi întristează; îţi este mereu la îndemână să o reciteşti sau să revii asupra unui pasaj, capitol peste care ai trecut în grabă sau ţi-a plăcut în mod deosebit. Personajele întâlnite în cărţi şi faptele lor îl transpun pe cititor într-o lume reală sau imaginară în care şi el, cititorul, participă cu gândul, în lumea cărţilor oferind răspuns la orice întrebare. O carte citită bine te trimite la altele şi te invită la studiu, la cercetare pentru descoperirea de noi adevăruri – activitate permanentă ce stă la baza unei culturi generale trainice. Lectura este un instrument ce dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, şi îi ajută astfel să-şi formeze capacităţi de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie. Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le 1 implică : - aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre realitate; - aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi estetice; - aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare corectă şi expresivă. Finalităţile lecturii la şcolarul mic sunt următoarele: consolidarea deprinderii de citire corectă, fluentă, conştientă şi

expresivă; - formarea şi dezvoltarea gustului pentru lectură; - lărgirea ariei de informaţie a elevilor; - creşterea interesului pentru cunoaşterea realităţii, în general; - îmbogăţirea şi dezvoltarea sentimentelor într-o gamă complexă; 1

-

cunoaşterea şi dezvoltarea sentimentelor într-o gamă complexă; cunoaşterea şi înţelegerea valorilor etice; cultivarea sentimentelor, convingerilor şi comportamentelor morale; definirea şi aprecierea valorilor morale; formarea discernământului etic; dezvoltarea gustului estetic, cultivarea faptelor estetice; îmbogăţirea şi activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii de exprimare; - stimularea capacităţii creative; - formarea idealurilor etice şi estetice; - dezvoltarea capacităţii de a gândi şi de a se exprima în conexiuni interdisciplinare; - lărgirea orizontului imaginativ, al capacităţii de imaginare a unor universuri posibile, ca anticipare a lumii viitorului. Criterii generale în selectarea şi indicarea titlurilor pentru lectură: Titlurile lecturilor vor fi indicate copiilor în funcţie de următoarele criterii2: - gradul dezvoltării psihice a elevilor: gândire, limbaj, imaginaţie, emoţii, sentimente etice şi estetice; - sfera de interese şi preocupări ale elevilor; - posibilităţile de înţelegere a mesajului conţinut în opera literară; - calităţile educative şi estetice ale cărţii indicate; calităţile stilului - simplitate, naturaleţe, proprietate - să permită elevului o înţelegere uşoară a mesajului lecturii. Interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă ce presupune răbdare, perseverenţă, voinţă. Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi - o necesitate dorită şi trăită, e potrivit ca şi familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul cărţii. Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală, iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia. Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, „o foame de carte”, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală, acestea rămân pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă. Cartea oferă satisfacţii nebănuite şi contribuie la formarea personalităţii şi comportamentului celui care o citeşte. Principalele texte care formează gustul 2

pentru citit aparţin literaturii pentru copii, texte ce formează dragostea pentru limba maternă, gustul pentru frumos, sensibilitatea şi discernământul în selecţia valorilor, imaginaţia creatoare. Cu cât elevul se apropie mai devreme de carte, cu atât mai durabile sunt efectele ei în ceea ce priveşte comunicarea comportamentului şi socializarea lui. Cartea va deveni una din preferinţele elevilor numai dacă vom redescoperi valenţele acestui minunat instrument de lucru şi-l vom pune la îndemâna lor. Lectura nu poate fi suplinită de emisiunile radio sau TV., ori de alte surse de educaţie informaţională (calculatorul a devenit o necesitate, dar uneori şi un viciu deoarece poate influenţa negativ pe copil). Numai lectura poate face posibilă diferenţa dintre oameni cu nivel de cultură. Dacă vom şti să trezim interesul elevilor noştri pentru citit, dacă îi vom îndruma, verifica şi stimula în acest scop, vom creşte generaţii care vor simţi o „sete” permanentă pentru citit, pentru cunoaştere, pentru lărgirea orizontului lor cultural ceea ce se va răsfrânge pozitiv asupra vieţii şi activităţii lor, căci, aşa cum spunea Miron Costin: „Nu e alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor ”.