Fisa de Lectura SECOLUL COPILULUI CENTURY OF THE CHILD de Ellen Key [PDF]

Zitiervorschau

FIȘĂ DE LECTURĂ SECOLUL COPILULUI CENTURY OF THE CHILD de Ellen Key

DISCIPLINĂ: ISTORIA PEDAGOGIEI

Studentă: CLAUDIA-PATRICIA BURUNSUS SPECIALIZARE PEDAGOGIE, AN 1, GRUPA 1

IAȘI 2021

SECOLUL COPILULUI CENTURY OF THE CHILD de Ellen Key

1. DATE TEHNICE ALE LUCRĂRII Ellen Key, 1978, Secolul copilului, Editura Didactic oi Pedagogică, București.

2. DATE DESPRE AUTOR (biografice și bibliografice) ” S-a născut în localitate Sundsholm, regiunea Kalmar din Suedia. Urmează cursurile unei școli pentru fete la Stockholm. Întreprinde mai multe calatori în Germania,Austria, Elveția, Italia, Franța și Anglia, prilej cu care cunoaște diferite sisteme de educație.Întorcânduse în țară, începe activitatea didactică în calitate de profesoară la o școală dinStockholm. Este pasionată de literatură și filosofie, dar și de chestiunile legate de educație.Se remarcă, de asemenea, prin ideile sale pacifiste și se integrează în mișcarea feministă. Se dovedește a fi o tenace luptătoare pentru drepturile copilului și pentru ridicarea ființei umanela adevărata demnitate. Scrie și publică mai multe lucrări, unele cu caracter pedagogic:Psihologia și logica femeilor (1898), Secolul copilului (1900), Mișcarea pacifistă și cultura(1908), Mișcarea feministă (1909), Războiul, pacea și viitorul (1916).” (Cucoș, p. 209)

3. SRUCTURA LUCRĂRII Lucrarea ” Secolul copilului” cuprinde 8 capitole.

4. CONCEPŢIA PEDAGOGICĂ ” În 1900, Ellen Key cunoscută mai ales ca scriitoare avea să publice o carte, emblematică pentru veacul XX, intitulată sugestiv Secolul copilului. Criticile adresate învățământului tradiățional sunt următoarele: tendința de sufocare a naturii copilului, de formare a unor oameni care aspirau să semene între ei în loc să se diferențieze, dispuși să perpetueze vechiul fără a-l amenda sau înlocui. Ar trebui să vină un „potop” peste pedagogie, iar ”corabia lui Noe” ar trebui să păstreze numai pedagogi dragi inimii scriitoarei suedeze: Montaigne, Rousseau, Spencer și literatura nouă de psihologie infantilă. Ea se ridică împotriva tendinței de socializare excesivă, contrapunându-i, în schimb, un soi de individualism clădit pe respectarea libertății copilului. Atât timp cât tatăl și mama nu-și vor pleca fruntea în țărână în fața măreției copilului - ne atenționează Ellen Key - , atât timp cât nu vor înțelege că vorba «copil» nu este decât o altă expresie pentru ideea de «majestate», atât timp cât nu vor simți că în brațele lor doarme viitorul însuși, sub înfățișarea copilului, că la picioarele lui se joacă istoria, nu-și vor da seama că au tot atât de puțin dreptul și puterea de a dicta legi acestei noi ființe pe cât n-au puterea și nici dreptul de a impune legi în mersul aștrilor (Key, 1978, p. 72)” (Cucoș, p. 209)

” Până la vârsta de 15 ani, preferă educația în familie. Apoi, totul trebuie aranjat astfel încât elevul să învețe singur. Rolul adultului se referă la organizarea mediului care să permită manifestarea liberă, ocrotindu-l de influențe dăunătoare. Ellen Key nu renunță la orice fel de îngrădire; copilul trebuie să învețe să se supună legilor vieții și obionuințelor care nu contravin legilor naturii. ”Bunul educator însă nu va da niciodată un ordin pentru care să nu aibă un temei important. Chiar dacă un copil nu-i convins de acest lucru, el tot trebuie să asculte și dacă întreabă pentru ce, răspunsul este foarte simplu: pentru că toți, chiar și persoanele mature trebuie să asculte de ceea ce este drept și să se plece în fața necesității” (ibidem, p. 65). Nu este de acord cu educația religioasă din două motive: pentru că religia este în contradicție cu alte discipline predate și pentru că aceasta cultivă ipocrizia, în loc să conducă la o veritabilă formare morală.” (Cucoș, p. 209-210)

” Ellen Key visează la o școală pentru toți, în sensul că se va face educație tuturor, dar după un plan special destinat fiecărui individ. (...) Un astfel de învățământ va propune mai multe materii de studiu, dar nu le va impune, fiecare elev urmând să aleagă ce dorește; nu va avea clase, ci școli utilate cu materialul pentru studierea anumitor teme; nu se vor da note și nici nu vor exista examene; această școală va dispune de grădină, legătorie de cărți, ateliere de tâmplărie, spațiu de joacă; totul este dispus astfel încât copilul să descopere singur. Regimul autoritar, bazat pe constrângere și pedepse, este repudiat în favoarea unui climat de libertate și iubire, pentru dezvoltarea forțelor inepuizabile ale copilului.” (Cucoș, p. 210)

” Școala viitorului se va conforma următoarelor cerințe: •

să realizeze coeducația, adică educația să fie mixtă, pentru copiii de ambele sexe, la un loc;

•

programele școlare să se constituie prin gruparea anumitor discipline de învățământ într-un tot unitar; ele se vor preda succesiv, și nu concomitent;

•

procesul educativ să fie bazat pe activitatea personală a elevului, pe legătura directă cu faptele.” (Cucoș, p. 210)

” Disciplinele de studiu nu se vor impune, fiecare urmând să aleagă ce dorește. Este necesar să-l învățăm pe elev ce reprezintă libertatea și ce înseamnă primejdiile alegerii personale, dreptul și responsabilitatea voinței individuale, condițiile și datoriile experienței proprii. Cel mai important rezultat al educației rezidă în a-l plasa pe fiecare individ, singur, în fața conștiinței sale. Se insistă pe ideea autoeducației și autodeterminării spirituale.” (Cucoș, p. 210)

” Să recunoaștem că unele dintre sugestiile propuse de Ellen Key conțin numeroase elemente utopice care fac ca și astăzi acestea să nu poată fi transpuse în practică. Cum spune și Ștefan Bârsănescu, gândirea pedagogului suedez mai mult a delectat decât a inspirat.” (Cucoș, p. 210)

5. REZUMAT

” Ellen Key este unul dintre reprezentanții educației noi care a pledat pentru respectarea libertății și autonomiei educatului, alunecând spre un soi de individualism ce va găsi mulți adepți. Se opune tendinței de socializare excesivă realizată prin școala oficială. Rolul educatorului se reduce la amenajarea mediului care va acționa prin stimuli corespunzători asupra psihicului infantil. Consideră că activitatea personală constituie factorul esențial al educației.” (Cucoș, p. 210)

6. TEXTE REPREZENTATIVE ” A lăsa natura să lucreze liniștit și încet, a veghea numai ca munca naturii să fie susținută de condițiile înconjurătoare: iată în ce constă educația” (p. 47) ” Crima pedagogică curentă este aceea de a reprima natura proprie a copilului și de a-i suprapune natura adultului. Greșeala aceasta caracterizează și pe cei care proclamă sus și tare c educația trebuie să urmărească numai dezvoltarea naturii personale, individualitatea! ” (p. 47). ” Cea mai mare crimă pe care educația actuală o comite împotriva copilului este de a nu-l lăsa în voia lui. Scopul educației viitoare va fi, dimpotrivă, să creeze o lume de frumusețe, la propriu și la figurat, în care copilul să fie lăsat să se dezvolte și să se miște liber, până în momentul când s-ar izbi de frontiera de nezdruncinat a dreptului celorlalți. Numai atunci persoanele mature vor putea dobândi cu adevărat o înțelegere profundă a sufletului de copil a acestui ținut aproape întotdeauna închis. Căci un instinct natural de conservare îndeamnă pe copil să se închidă în el însuși, să-și ascundă ființa sa intimă față de educatorul care pune întrebări nedelicate, ca de pildă: la ce se gândește copilul, întrebare la care acesta răspunde totdeauna printr-o minciună oarecare ușoară sau gravă educatorului care îi cercetează gândurile sau înclinațiile sau care i le examinează din curiozitate; care, fără respect față de sentimentele cele mai delicate ale copilului, le trădează sau le ridiculizează; care-l ceartă sau îi laudă calitățile în fața străinilor; care, la un moment dat, răspunde chiar cu mustrări, la mărturisirea plină de încredere făcută de copil, într-o clipă de sinceritate ”(p. 48).

” Este esențial, deci, pentru progresul general, pentru acela al speței umane, ca și pentru acela al societății, ca educația să trezească sentimentul de independență, să stimuleze și să favorizeze curajul de a se îndepărta de căile obișnuite, în cazul când această derogare nu atinge dreptul celorlalți și nu este o simplă consecință a dorinței de a atrage atenția. A da copilului pacea conștiinței care să-i permită să se elibereze de un fel de a vedea unanim acceptat, de o opinie comună, de un obicei curent, de un sentiment general, iată condiția fundamentală pentru educarea unei conștiințe, a unei conștiințe individuale, iar nu numai colective și de un singur fel, cum este astăzi aceea a celor mai mulți oameni! ” (pp. 52-53). ” A interveni în câteva rare împrejurări pentru a frâna acțiunile copilului, dar a avea în toate celelalte cazuri o influență îndrumătoare adică a da copilului elementele necesare formării personalității sale și de a-l lăsa pe urmă să și-o formeze singur iată, într-un cuvânt, toată arta educației. Observațiile aspre sunt cele mai proaste dintre toate mijloacele educative. Singurele care își ating țelul sunt cele laconice și foarte rare. Cel mai mare tact al educatorului este de a nu spune nimic pe moment, ci de a indica ulterior greșeala, în mod indirect, în așa fel încât copilul să fie pus în situația de a-și face singur observație sau de a se mustra. Educatorul poate ajunge la acest rezultat povestind, de exemplu, ceva care dă copilului prilejul de a compara propria sa conduită cu faptele frumoase sau urâte ce i se povestesc sau exprimând o părere asupra lor, pe care copilul și-o va însuși, deși nu-i este direct adresată” (pp. 65-66). ” Dreptul celor superior înzestrați, cât și al celorlalți, ar putea fi respectat, dacă programul de studiu ar fi organizat în așa fel încât anumite materii să fie predate într-o perioadă a anului școlar, altele în altă perioadă, iar altele în epoci diferite, dar niciodată toate în același timp” (p. 82). ” Cele patru pietre unghiulare ale școlii trebuie să fie: 1. O specializare prevăzută acolo unde se întâlnesc aptitudini personale bine determinate; 2. Concentrarea în jurul anumitor materii, în anumite epoci; 3. Muncă personală pe toată perioada școlară; 4. Contacte cu realitatea în timpul tuturor studiilor școlare. În programul acestei școli, ar fi necesară, înainte de toate, concentrarea problemelor, în sensul că nar trebui studiate în același timp mai mult de una sau două materii importante dintre cele mai

complexe, ca: istoria, geografia, științele naturale; pe lângă aceasta, n-ar trebui să se învețe niciodată mai mult de o limbă în acelaoi timp; dar ar trebui să se cultive aceea pe care elevii au ajuns să o stăpânească prin lecturi literare, rezumate scrise și conversații” (p. 83). ” Trebuie să-l învățăm pe copil cât mai curând posibil ce înseamnă libertatea și primejdiile alegerii personale, dreptul și responsabilitatea voinței personale, condițiile și datoriile experienței personale, într-un cuvânt, toate principiile împotriva cărora școala lucrează inconștient și pe care numai familia, căminul, le poate cultiva. Rezultatul cel mai frumos al educației este de a plasa pe fiecare individ, singur, în fața conotiinței sale. Aceasta nu exclude deloc posibilitatea pentru același individ, să simtă treptat fericirea și nevoia de a fi o parte utilă dintr-un întreg, mai întâi acasă, pe urmă în cercul camarazilor, în țara sa, și în sfârșit, în lume. Diferența este că, într-un caz, omul devine o celulă vie care participă la construirea unor forme vii, în celălalt caz este o cărămidă folosită pentru a construi aceste forme.” (p. 91). ” Visez să văd fiecare școală a viitorului înconjurată de o grădină mare, unde cum este cazul în diverse școli sentimentul frumosului ar găsi un prilej imediat de dezvoltare”(p. 96). ” În școala viitorului nu va fi nici o sală de clasă, ci săli diferite prevăzute cu un material complet pentru tratarea unor subiecte diferite și, pe lângă acest material, spații amenajate pentru munca personală a fiecăruia. Nu vor fi examene generale decât atunci când mai mulți elevi vor fi pregătiți și dispuoi să se lase interogați la aceeaoi materie, dar fiecare va putea, independent de ceilalți, să ceară să se prezinte la examen” (p. 97). 7. APLICAȚII a. Cine din pedagogi trebuie „păstrat pe corabia lui Noe” după părerea autoarei? b. Ce părere aveți despre „școala viitorului” descrisă de Ellen Key? Ce este deja transpus în practică și ce nu va fi posibil de realizat? De ce? c. Considerați că este întemeiată critica la adresa învățământului tradițional? De ce?

8. BIBLIOGRAFIE •

Ellen Key, 1978, Secolul copilului, Editura Didacticã oi Pedagogicã, Bucureoti.

•

Constantin Cucoș, (2017). Istoria Pedagogiei: Idei și doctrine fundamentale. Iași: Editura Polirom.