Examen Cercetarea Infractiunilor [PDF]

Zitiervorschau

1.1nominalizati elementele modelului criminalistics al infractiunii de omor si circumstantele cde urmeaza sa fie stabilite de organul de urmarire penala Omorul, privarea ilegală, intenţionată sau din imprudenţă, de viaţă a altei persoane1 face parte din categoria infracţiunilor grave datorită gradului sporit de pericol social pe care îl prezintă. Având drept consecinţă disfiinţarea fizică a persoanei, omuciderea provoacă daune ireparabile, pentru că, reprezentând creaţia supremă a naturii, omul, viaţa sa, atât izolată, cât şi în conexiune socială, este inestimabilă. Din perspectivă metodică, în funcţie de modul în care acestea au fost concepute, actele de omor se clasifică în două categorii2. Din prima categorie fac parte omorurile aşa-zise evidente, care sunt comise în mod spontan, ca urmare a unui conflict între persoane, mai mult ori mai puţin apropiate (vecini, prieteni, rude), sau a neînţelegerilor provocate de eventualele comportări inadecvate în stradă, locuri de odihnă sau distracţie. Autorii omorurilor evidente acţionează deschis, rămânând la locul faptei sau în preajmă. Ei nu neagă săvârşirea omorului, deseori autodenunţându-se. Cea de a doua categorie cuprinde actele de omor premeditat săvârşite pe ascuns, adica după un plan bine chibzuit de operare şi ascundere a faptei şi a urmărilor acesteia. Datele desprinse din practica din ultimii ani denotă faptul că omorurile tainice sunt precedate de o complexă activitate de pregătire. Operaţiile şi procedeele aplicate nemijlocit la uciderea victimei, constituind cea mai esenţială caracteristică a modului de săvârşire a infracţiunilor de omor, diferă în funcţie de mijloacele folosite. Astfel, se disting: a) omoruri săvârşite cu aplicarea armelor de foc şi a explozivelor; b) omoruri săvârşite cu obiecte şi instrumente ce nu constituie arme; c) mai rar întâlnite, dar nicidecum de neglijat, omoruri săvârşite prin folosirea substanţelor toxice, asfixiere mecanică sau înecarea victimei. în doctrina şi practica criminalistică, circumstanţele care urmează a fi stabilite în cadrul cercetării unei infracţiuni de omor sunt împărţite, după elementele constitutive ale conţinutului, în patru categorii1. Prima cuprinde împrejurările ce caracterizează obiectul nemijlocit al infracţiunii şi persoana-victimă. Cea de-a doua categorie cuprinde împrejurările care, în totalitatea lor, reprezintă latura obiectivă a infracţiunii. O a treia categorie de împrejurări, de stabilirea cărora trebuie să fie preocupat organul de urmărire penală pe întreg parcursul cercetărilor, sunt cele ce ţin de subiectul infracţiunii. Identificarea ucigaşului şi a complicilor acestuia reprezintă punctul-cheie în cercetarea omuciderii. în sfârşit, o împrejurare care trebuie să fie stabilită exact reprezintă scopul infracţiunii. Fără a cunoaşte motivul care a determinat persoana să conceapă şi să ucidă victima, nu se poate stabili gradul de pericol social pe care îl prezintă autorul infracţiunii, circumstanţă care duce la calificarea greşită şi încadrarea juridică incorectă a faptei, cu toate consecinţele nefaste care decurg din această situaţie.

1.2distingeti situatiile de urmarire penalasi versiunile respective in cazul depistarii unui cadavru si consecintele actiunilor de urmarire penala la prima etapa E de menţionat că delimitarea infracţiunilor de omor evidente şi săvârşite în mod tainic reprezintă punctul de plecare în derularea întregii activităţi de cercetare4. In prima situaţie, când la momentul intentării procesului de cercetare sunt cunoscuţi factorii implicaţi în actul infracţional (asasinii, victima, martorii oculari) şi împrejurările în care acesta a avut loc, activitatea de urmărire penală se desfăşoară după o construcţie metodică experimentată în imensa practică judiciară care cuprinde: 1) cercetarea la faţa locului în vederea determinării în mod obiectiv a împrejurărilor în care a avut loc infracţiunea, depistării, fixării şi interpretării urmelor materiale ale infracţiunii, ale altor mijloace materiale de probă; 2) examinarea medico-legală a cadavrului şi constatarea pe această cale a timpului şi a modului în care a fost ucisă victima; 3) audierea persoanei bănuite privind fapta săvârşită şi a împrejurărilor acesteia, mobilul infracţiunii şi modul în care s-a acţionat la privarea de viaţă a victimei; 4) audierea martorilor, prezentarea spre recunoaştere, confruntarea, verificarea la locul infracţiunii a declaraţiilor celor audiaţi în calitate de bănuiţi în vederea deţinerii de date probante de natură să completeze şi, concomitent, să determine veritabilitatea materialului probatoriu existent; 5) ridicarea de documente şi referinţe vizând personalitatea făptuitorului şi a victimei, efectuarea altor operaţii şi acţiuni care se impun din necesitatea profilării portretului sociopsihologic al acestora, determinării relaţiilor anterioare săvârşirii infracţiunii şi stabilirii motivaţiei reale a infracţiunii. Aplicarea în cunoştinţă de cauză a acestui algoritm metodic în majoritatea cazurilor asigură stabilirea, sub toate aspectele, cu certitudine împrejurările omorului.

1.3 estimati rolul circumstantelor negative in cazul inscenarii unei sinucideri prin inpuscare cu pistolul Aşa cum s-a mai menţionat, autorii infracţiunilor de omor premediat deseori disimulează omuciderea prin înscenarea altor evenimente (moartea naturală, accidentală sau sinucidere). Pe suprafeţele de sub cadavru şi în apropierea imediată a acestuia pot fi depistate împrejurări de fapt care, în condiţiile concrete ale locului cercetat, demască înscenarea. împrejurările care denotă disimularea omorului, cunoscute în criminalistică sub denumirea de „împrejurări negative”, se pot manifesta prin lipsa de urme a căror formare, în contextul situaţiei de la faţa locului, era inevitabilă ca, de exemplu, urme de sânge în cazul cadavrului cu leziuni corporale de adâncime, sau prin prezenţa de urme a căror formare este contradictorie faptei înscenate - urme de sânge în cazul unui denunţ vizând moartea naturală a unei persoane. Cercetarea zonelor mai îndepărtate, incluse în

componenţa locului faptei, trebuie conformată rezultatelor cercetării cadavrului. Dacă, de exemplu, în timpul cercetării cadavrului şi a obiectelor din preajma sa sau stabilit urme specifice omorului săvârşit prin împuşcătură, cercetarea în continuare a locului 1 Gh. Baciu, Medicina legală, Chişinău, 1995, p. 110. 550 Metodica crim inalistică faptei va pune accentul pe studierea căilor de acces şi a itinerarului parcurs de infractor pentru a depista arma de foc ascunsă sau aruncată, a muniţiei (tubul glontelui sau alicele, a altor componente ale cartuşului folosit de făptuitor) şi urmelor tragerii din arma de foc. Interpretarea acestora la faţa locului poate conduce la raţionamente importante cu privire la împrejurările aplicării armei de foc (direcţia, distanţa şi locul de unde s-a tras) şi, în consecinţă, la persoanele implicate.

1.1prezentati elementele modelului criminalistics al infractiunii de coruptie corupţia are un înţeles mai vast, cuprinzînd astfel coruperea activă şi pasivă, traficul de influienţă, darea şi luarea de mită, precum şi primirea de către un funcţionar a unei recompense ilicite. Pentru uşurarea expunerii vom folosi termenul infracţiuni de corupţie pentru toate categoriile de infracţiuni enumerate mai sus. Organele de drept nu pot să lupte cu un astfel de fenomen de sinestătător. Lupta contra acestuia trebuie să aibă loc într-o modalitate de cooperare dintre organele de drept şi societate. Din punct de vedere al procesului penal lupta contra corupţiei este legată în primul rînd de descoperirea, cercetarea şi prevenirea acesteia. În primul rînd, atît corupătorul activ cît şi cel pasiv sînt cointeresaţi în ascunderea urmelor infracţionale, deoarece ambii poartă răspundere penală în caz de descoperire a faptei. Din aceste considerente faptele date se săvîrşesc fără martori şi cu ascunderea tuturor urmelor. În al doilea rînd sunt cazuri cînd se mituiesc persoanele cu funcţii de răspundere pentru efectuarea cărorva acţiuni legale pe care aceştia sînt obligaţi să le facă fără careva remuneraţii, sau grăbirea cărorva acţiuni din partea acestora.10 În asemenea cazuri este practic imposibil de descoperit infracţiunile de corupţie dacă nu sunt careva martori. Din aceste considerente la cercetarea actelor de corupţie trebuie mai întîi de toate de stabilit: 1. Date despre persoana cu funcţii de răspundere şi corupătorul activ; 2 Date despre obiectul coruperii.; 3. Date despre acţiunile fizice a persoanei corupte în favoarea mituitorului; 4. Date despre mecanismul coruperii; 5. Date despre locul şi timpul comiterii actului de corupere; 6. Date despre urmele infracţiunilor de corupţie; 7. Date despre motivele şi cauzele ce favorizează actele de corupţie 1.2destingeti actiunile de urmarire penala si masurile special de investigatie care se efectuiaza la etapa initiala de cercetare a infractiunilor de coruptie Modul de organizare a etapei iniţiale de cercetare a actelor de corupţie, depinde foarte mult de situaţiile tipice ce s-au format la momentul pornirii urmăririi

penale. Prin situaţie tipică se înţelege o categorie obiectivă criminalistică, ce reflectă la un anumit moment de investigare a faptei direcţia cercetării, contribuind la deducerea unor informaţii criminalistice importante şi suficiente pentru luarea unor decizii de către ofiţerul de urmărire penală sau procuror. La etapa iniţială de cercetare a actelor de corupţie pot exista următoarele situaţii tipice: a) Cînd informaţia despre actul de corupere parvine de la persoane concrete. În asemenea situaţie denunţătorul este gata să coordoneze cu organul de drept în ceea ce priveşte investigarea faptei; b) Cînd despre actul de corupţie organele de drept află din oficiu, în baza unei plîngeri sau în baza măsurilor operative de investigaţie. Din oficiu organul de drept poate afla despre actul de corupţie din examinarea unor dosare penale în privinţa altor componenţe de infracţiune, deasemenea de la diverşi agenţi sub acoperire, etc; c) Cînd despre actul de corupţie se află în urma efectuării cărorva controale în cadrul unor instituţii;30 d) Cînd informaţia despre actul de corupţie parvine de la persoane care se extorcă bunuri şi careva foloase, dar fapta încă nu este consumată; e) Cînd informaţia despre actul de corupţie parvine de la presoane care nu cunosc situaţia reala ( de ex: prieteni, rude, colegi, etc.);31 f) Cînd informaţia despre actul de corupţie parvine de la persoane anonime. Caracteristic acestora, cu excepţia situaţiei cînd despre actul de corupţie organele de drept află din cadrul controalelor la diverse instituţii unde activează persoana coruptă, este faptul că aceasta nu cunoaşte că în privinţa sa deja se lucrează şi astfel se acumulează materiale. În situaţia cînd despre actul de corupţie informaţia a parvenit în baza unei plîngeri, urmează de efectuat următoarele acţiuni: audierea martorilor care au sesizat organul, precum şi a altor persoane care dispun de infomaţii despre actul de corupţie, identificarea făptuitorului şi competenţele de serviciu ale acestuia, efectuarea de măsuri operative de investigaţie. În cazul dacă a fost pornită urmărirea penală pe faptul dat, atunci urmează de efectuat: audierea denunţătorului, efectuarea de măsuri operative de investigaţie, organizarea şi realizarea flagrantului, percheziţia corporală, cercetarea la faţa locului, audierea bănuitului, percheziţia la domiciliul şi la locul de serviciu a acestuia, examinarea obiectului actului de corupţie, examinarea şi ridicarea de documente, efectuarea confruntărilor, etc. Referitor la situaţiile tipice ce stau la baza etapei iniţiale ale actelor de corupţie, Valeriu Cuşnir remarcă două tipuri de situaţii tipice: a) Situaţie tipică informativ-determinată; b) Situaţie tipică informativ-nedeterminată. De regulă, în cazul situaţiei informativ-determinat, organul judiciar este informat: · Despre unele fapte concrete de luare de mită de către o anumită persoană; · Despre persoanele care au dat mită; · Despre natura şi alte caracteristici ale bunurilor, foloaselor care au constituit obiectul mitei; · Despre modul de săvîrşire a infracţiunii; · Despre unele aspecte ale relaţiilor dintre infractori; · Referitor la locul, timpul şi modul de transmitere a următoarei oferte. Pe de altă parte, în procesul investigării infracţiunilor de corupţie apar şi altfel de situaţii, şi anume cînd organul de urmărire penală are

la dispoziţie doar o scurtă informaţie privitor la o faptă concretă ce atestăprobabilitatea comiterii unui act de corupţie. Situaţiile de acest fel pot fi definite ca informativ-nedeterminate.33 În baza situaţiilor tipice, putem deduce următoarele versiuni ce stau la baza actelor de corupţie: a) Actul de corupţie întradevăr a avut loc; b) Persoana respectivă a luat cu împrumut sau a rambursat o datorie; c) Persoana respectivă a îndeplinit careva acţiuni în folosul declarantului, dar nu a luat mită; d) Persoana respectivă n-a primit mită şi n-a îndeplinit careva acţiuni. 1.3proiectati categoriile de martori care pot fi audiate la etapa initiala de cercetare a infractiunii de coruptie in calitate de persoane care pot declara despre infracţiunea de corupţie pot fi: persoana care a dat mită; persoana de la care se extorcă mita sau căruia i se propune mită; precum şi alte persoane care deţin careva date despre actele de corupţie. Audierea persoanei care a declarat despre actul de corupţie are loc după ce a fost pornită urmărirea penală, în majoritatea cazurilor aceasta este o acţiune de neamînat, deoarece în lipsa altor informaţii despre fapta în cauză, în dependenţă de declaraţiile persoanei care a sesizat organul de drept, depind organizarea viitoarelor evenimente. Ofiţerul de urmărire penală în rare cazuri are posibilitatea să studieze personalitatea persoanei care a sesizat organul înainte de audierea acestuia. Însă trebuie de obţinut măcar careva informaţii generale despre acesta.49 Codul penal prevede la art. 325 al. (4) că „ persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art. 324, este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o”, precum şi la art. 334 al. (4) „ persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenunţat, neştiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu infracţiunea săvîrşită de ea”. În asemenea caz, persoana de la care a fost extorcată mita sau persoana care a luat 49 О. Н. Коршуновой, А. А. Степанова, Курс Криминалистики, Санкт-Петерсбург, 2004, с. 523 32 mită sa autodenunţat, urmează să fie audiată în calitate de martor, conform prevederilor legislaţiei procesual-penale. La audierea persoanei care a declarat despre actul de corupţie trebuie de atras atenţia asupra următoarelor: · De a formula corect cercul de întrebări ce urmează a fi înaintate, pentru a determina circumstanţele în care a avut loc actul de corupere; · De a alege o tactică de audiere corectă în dependenţă de situaţia creată; · De a fixa în procesul-verbal de audiere a persoanei care a declarat despre actul de corupţie, cît posibil de detaliat (se recomandă de a face şi înscrieri audio şi/sau video) declaraţiile acestuia.

1.1nominalizati elementele modelului criminalistics a infractiunii de coruptie

1.2decideti asupra situatiilor de urmarire penala si versiunilor criminalistice generale in cazurile de coruptie ce urmeaza a fi verificate depistarea cazurilor de corupţie este un proces dificil, anevoios, condiţionat de faptul că majoritatea actelor de corupere, mituire au loc în lipsa martorilor. Deobicei sesizările făcute prin denunţ aparţin persoanelor din mediul autorilor – mediul familial, professional, alte medii frecventate din motive diverse. De exemplu: · Din mediul familial, denunţătorii sunt, de regulă, rude apropiate, chiar şi soţia/soţul, nemulţumiţi, invidioşi, răzbunători, pentru că nu profită de cîştig, sau invers, pentru că suferă prin darea de mită. · Din mediul profesional, denunţătorii sunt, în primul rînd, colegii de serviciu, şefii sau subordonaţii, unii oneşti, alţii răzbunători, invidioşi, dar şi nemulţumiţi că nu s-au bucurat de cîştigul operat, în urma unei anumite complicităţi la comiterea actului de corupţie. · Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie, cum ar fi, de exemplu, cei obligaţi să mituiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste aşteptările lor, inclusive cei care pot să profite, în urma denunţului. Sunt cunoscute foarte puţine cauze, în care urmărirea penală ar fi fost declanşată în baza unor sesizări interne (din oficiu), informaţii obţinute în baza propriilor investigaţii, în special a unor măsuri operative de investigaţii. Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut de lege, dispune prin ordonanţă, începerea urmăririi penale, în cazul în care din cuprinsul de sesizare rezultă o bănuială rezonabilă că de la persoana care a sesizat organul de drept, se pretind sau i se propun anumite bunuri şi foloase în schimbul efectuării unor acţiuni (inacţiuni), sau luării cărorva decizii în folosul corupătorului. După ce a fost pornită urmărirea penală, are loc dispunerea de măsuri operative de investigaţii şi se recurge la pregătirea reţinerii persoanei în flagrant delict. Verificarea acestor date se poate realiza cu ajutorul unor măsuri operative de investigaţie, aşa ca: cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat, etc, supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice, interceptarea convorbirilor telefonice şi altor convorbiri, culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii, etc. Se va verifica, care sunt relaţiile dintre persoana care urmează să primească aceste bunuri, urmîndu-se a stabili dacă nu cumva aceste relaţii sunt de duşmănie sau dacă nu se urmăreşte, de fapt, compromiterea acesteia din urmă. Succesul realizării flagrantului depinde foarte mult de planul elaborat, de circumstanţele ce ţin de locul şi timpul transmiterii obiectului actului de corupere, caracteristicile actului de corupere, de personalitatea participanţilor la infracţiune, de numărul şi de atribuţiile fiecărui membru al grupului operativ, de dotarea cu tehnică criminalistică, etc. Deci, la organizarea flagrantului, un rol deosebit îi revine planului elaborat. În plan vor fi enumerate toate acţiunile care sunt necesare pentru realizarea cu succes a reţinerii persoanei în flagrant delict. Totuşi se pot contura cu adevărat cîteva măsuri ce trebuie luate de către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni: · Supravegherea atentă a locului unde urmează

să se deruleze infracţiunea. · Protejarea participanţilor la comiterea faptelor, începînd cu denunţătorul şi terminîndu-se cu organele de drept · Sabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii echipei. · Apelarea la mijloace tehnice, logistice, adecvate acţiunii. Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare, identificarea şi ridicarea bunurilor sau valorilor, conservarea unor mijloace materiale de probă şi fixarea rezultatelor.4 1.3estimati actiunile procesuale si masurile special de investigatie care necesita a fi effectuate la etapa initiala de cercetare a infractiunii de coruptie