Eseuri [PDF]

Zitiervorschau

by draGuțu Eseu Epoca antică 1. Contibuţia civilizaţiilor antice la constituirea actualei civilizaţii europene (în baza unei civilizaţii) Civilizaţia europeană poate fi considerată o creaţie colectivă, la constituirea căreea au contribuit toate civilizaţiile ce au existat pe continentul european sau care au avut influenţă pe acest teritoriu. Antichitatea constituie leagănul civilizaţiei contemporane. Anume civilizaţiile antice au stat la baza făuririi tezaurului civilizaţiei umane. Antichitatea a transmis realizări extrem de importante care au determinat dezvoltarea civilizaţiei în ansamblu. Un aport deosebit în acest sens i-a revenit civilizaţiei greceşti. Fiind un popor călător, cercetător, grecii au împrumutat multe de le vecinii săi, perfecţionînd şi îmbogăţînd, şi au reuşit să creeze cea mai înfloritoare civilizaţie a lumii antice. În palmarezul lor pot fi trecute multe invenţii ca amfora grecească, triera griacă(o galeră perfecţionată) în navigaţie, au construit oraşe după planuri regulate pentru a evidenţia monumentele decorative. Grecii au definit clar principalele forme de guvernămînt: aristocraţia – guvernarea celor buni, tirania – guvernarea unui uzurpator, monarhia – concentrarea puterii în mîinile unei singure persoane şi democraţia – guvernarea poporului. În zuia de azi le observăm în diverse state, dar anume democraţia s-a demonstrat cea mai viabilă şi mai acceptată de oameni. Democraşia antică a generat dezvoltarea artei oratorice, politice, juridice. În Atena antică au activat marii reformatori Solon(594î. Hr.), Clistene(510 î. Hr), Pericle(443-429 î. Hr). În Grecia s-a născut patriotismul, patriotismul cetăţeanului care apără oraşul, patriotismul panelenic, simbolizat de jocurile olimpice, începute din 776 î. Hr, care-i reuneau pe greci într-o familie mare. Acel patriotism, care societatea actuală tinde să-l dezvolte la generatia în creştere şi acele jocuri olimpice ce continuie să se desfăşoare pînă îm prezent. Grecii au contribuit mult la dezvoltarea culturii, sunt creatorii alfabetului grecesc, ce a cunoscut o largă răspîndere. Au pus bazele unor genuri literare ca teatrul cu comedia şi tragedia, poezia greacă capătă noi forme ca poezia lirică, elegia, epopeia. Sunt considerate adevărate capodopere ale antichităţii ,,Iliada” şi „Odiseea” lui Homer, ce a trăit în sec VIII î. Hr. şi care au contribuit mult la cercetarea şi analiza istoriei Greciei antice. Grecii posedă o bogată mitologie , din care s-au inspirat reprezentanţii Renaşterii şi continuă să se inspire mulţi poeţi, pictori, scenarişti contemporani. Grecii sunt cei care au pus bazele stilurilor arhitecturale, creînd stilul doric, ionic, corintic,care au supravieţuit timpului şi sunt utilizate şi astăzi. Grecii în chipul lui Fidias au demonstrat lumii măreţia sculpturii greceşti, operele sculptorilor greci inspirînd omenirea în diverse timpuri, bucură privirea şi azi. Grecii sunt care au acordat o importanţă mai mare fiinţei umane, care poate înţelege cu ajutorul raţiunii misterele lumii. Aici este patria filosofiei prin reprezentanţii ei Aristotel – părintele filosofiei materialiste şi Platon, ce apus bazele filosofiei idealiste. În domeniul şriinţelor reale s-au manifestat Arhimede, Pitagora, legile ce le poartă numele sunt valabile şi astăzi. Grecii au dat naştere istoriei prin opera lui Herodot ,,Istorii”(sec. V î. Hr), dezvoltată de Tucidide. Apropierea grecilor de geto-daci în rezultatul colonizării, a făcut simţită influenţa grecească în spaţiul danubiano-pontic, cum ar fi, organizarea vieţii politice, conducătirii îşi iau numele de basilei(conducători), influenţează viaţa economică, gustul estetic, pătrunde alfabetul grecesc. În felul acesta pot constata că omul dea lungul existenţei sale milenare a căutat să apere adevărul, libertatea, drepturile sale. Datorită cunoştinţelor oferite de civilizaţiile antice, în special de cea greacă, contemporaneitatea a atins performanţe deosebit de majore în domeniul social-economic, politic, cultural, au fost deschise noi orizonturi ştiinţifice, ce au pus bazele ştiinţelor moderne. Valorile create de lumea antică stau la baza dezvoltării civilizaţiei şi culturii europene actuale. 2. Impactul imperiilor antice asupra dezvoltării civilizaţilor antice. În lumea antică au existat mai multe forme de stat – oraşe-state,regate,imperii. Imperiile antice au reprezentat o formă statală superioară a antichităţii. La începutul epocii antice fiecare stat ducea o viaţă izolată, închisă. Creazea imperiilor în rezultatul cuceririi mai multor state şi popoare a dus la intensificarea legăturilor economice, comerciale între popoarele şi regiunile îndepărtate, au fost difuzate informaţii, date şi cunoştinţe ce au favorizat progresul umanităţii. Printre imperiile ce au lăsat o amprentă adîncă în evoluţia istorică pot fi menţionate Imperiul Egiptean, cel Babilonian, cel Persan , imperiul lui Ciandragupta, dinastia Han din spaţiul oriental. Babilonul a creat primul cod de legi - legile lui Hammurabi(sec XVIII î. Hr). Darius I(521-486 î. Hr.) a creat cel mai mare imperiu din Orientul Apropiat – cel persan, a realizat o serie de reforme importante în domeniul administrativ, militar, a întrodus un ceremonial de la curte, de la care s-au inspirat alti suverani. În sec IV î. Hr. Ciandragupta pune bazele dinastiei Maurya, iar unul dintre reprezentaţii ei Aşoka este cunoscut ca promotor al ideilor pacifiste. Imperiul chinez şi dinastia Han a extins legăturile cu alte state, a creat ,,drumul mătăsii”, care a stabilit legături cu India, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Europa.

by draGuțu Un meri deosebit revine Imperiului Macedonian, întemeiat de Alexandru cel Mare(336-323 î. Hr). Anume el a realizat marea sinteză a civilizaţiei greceşti cu cea a Orientului Antic, ca rezultat apare o civilizaţie calitativ nouă – cea elinistă. Elenismul reprezită o sinteză a elementelor culturale, religioase, sociale, economice greceşti şi orientală, în cadrul căreia domină elementul grecesc. Noile oraşe întemeiate în Orient – Pergam, Antiohia, Alexandria etc. – devin focare ale civilizaţiei eleniste. Cu elenismul a contactat direct şi civilizaţia geto-dacă în cadrul războaielor dintre Lisimah şi Dromihates în sec III î. Hr. Dar totuşi un rol aparte îi revine Imperiului Roman(27 î.Hr.-476 d. Hr.). Spre deosebire de celelalte imperii, Roma a nivelat cu succes vastele teritorii şi numeroasele popoare cucerite, creînd o unitate economică, socială, lingvistică. Cucerind Grecia, romanii au preluat principalele aspecte ale civilizaţiei elene, răspîndindu-le în alte colţuri ale statului. Romanii au fost mai constructori şi au lăsat omenirii monumente ilustre, amfiteatre, drumuri pavate, terme, apeducte, poduri; buni administratori, legislatori, cu atît mai mult că dpreptul roman a inspirat în mare parte legislaţia contemporană. Demarează procesul de romanizare a Europei, care s-a făcut în mare parte prin urbanizare, oraşele fiind importante focare ale culturii. Rezultatul romanizării va fi mai tărziu constituirea popoarelor de origine romanică – italienii, francezii, spaniolii, portughezii, românii. Limba latină, vorbită de romani va sta la baza noilor limbi, dar şi o perioadă îndelungată va fi limbă internaţională de comunicare. Getodacii contactează prima dată cu civilizaţia romanî încă în sec II î. Hr, dar după cucerirea Daciei în106 şi includerea ei în hotarele Imperiului Roman, se intensifică şi aici romanizarea populaţiei. Imperiul Roman este patria creştinismului, care se răspîndeşte pe tot teritoriul său. Deci, marele merit al Imperiului Roman rezidă în faptul că a reuşit să conserve şi să transmită valorile culturii clasice generaţiilor următoare. În concluzie aş spune,că imperiilor antice, cu toate au fost efemere ca durată, le-a revenit un rol important în devoltarea civilizaţiilor antice. Ele au realizat marea sinteză a civilizaţiilor din bazinul Mării Meditarane cu cele din Orient. Existenţa lor a lărgit hotarele cunoaşterii umane, a intensificat legăturile cu diferite state, popoare. Informaţiile, cunoştinţele se deplasau liber, influenţînd evoluţia popoarelor cucerite. Au construit pe beze lor alte valori şi au dat naştere unor civilzaţii strălucite, lăsîndu-le moştenire urmaşilor după căderea lor.

3. Cucerirea Daciei de catre romani: sfirsit tragic sau inceput eroic In anul 106, in fata marelui colos Imperiul Roman a cazut micul regat barbar Dacia. Ce a fost aceasta – un sfirsit tragic sau un inceput eroic? Sa dai raspuns la aceasta intrebare este destul de dificil, deoarece istoria nea demonstrat ca istoria este ceva relativ. Desigur, ca cucerirea Daciei de catre romani poate fi privita ca un sfirsit tragic – a incetat existenta unui regat cu o istorie bogata, cu asa mari personalitati ca Burebista, Deceneu, Decebal si altele. Bazele statului sunt puse de Burebista (82-44 i.Hr.), care a reusit sa creeze primul stat centralizat geto-dac si sa uneasca tracii de nord intr-un singur stat. A creat un stat ce a ajuns, dupa cum spunea Strabon „sa fie de temut pină şi de romani”. Impreuna cu Deceneu a realizat un sir de reforme ce a ridicat statul dac asupra altor spatii barbare, in special dupa ce au fost cucerite orasele-colonii grecesti de pe litoralul Marii Negre la mijlocul anilor 60 i.Hr. Decebal (85-106) a refacut Dacia, fie in proportii mai mici, dar la un nivel calitativ mult mai superior. Puterea Daciei este demonstrata de faptul ca armata acestui mare colos roman a avut nevoie de mai multe razboaie (85-89, 101-102, 105-106) pentru a pune stapinire pe aceasta palma de pamint (daca luam in consideratie hotarele Imperiului Roman). Infringerea era inevitabila. Decebal se sinucide. Dacia cade. Dar oare a fost un sfirsit? In acest sfirsit ia nastere un nou inceput, ia nastere romanitatea. Cucerirea Daciei de romani, desfasurarea procesului de romanizare, deschide in fata dacilor un inceput nou, eroic. La derularea procesului de romanizare au contribuit factorii: administraţia şi justiţia romană, armata romană, veteranii, coloniştii etc. In rezultatul procesului de romanizare, geto-dacii au preluat de la romani cultura inalta materiala si spirituala, limba latina, crestinismul. Prin edictul din 212 geto-dacii obtin cetatenie romana, devenind cetateni egali cu celelalte popoare ale Imperiului Roman, intrind in circuitul cultural si valoric roman. Fenomenul romanizarii s-a simtit si pe teritoriul dacilor liberi, iar ca rezultat, spatiul de influenta roman, se extinde si mai mult. Retragerea aureliana din anii 271-275 nu a putut stopa evolutia, romanizarea este ireversibila, aici se constituie o populatie romanizata stabila. Toate acestea au avut ca rezultat desavirsirea procesului de etnogeneza si constituirea, catre secolul al VIII-lea, a unui nou popor – poporul român. Dupa cum spunea Liviu Rebreanu „poporul român s-a nascut crestin”. Spre deosebire de alte popoare, aici crestinismul nu a fost impus, iar valorile crestine au fost purtate cu sine peste veacuri – dragostea fata de aproapele sau, egalitatea tuturor in fata lui Dumnezeu, iertarea reciproca, milostenia. Radacinile daco-romane au crescut asa personalitati viguroase ca Alexandru cel Bun, Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Iancu-voda, Mihai Viteazul, personalitati cunoscute atit in spatiul romanesc, cit si departe de hotarele lui, ridicind si mai mult prestigiul neamului romanesc. Constiinta istorica nu a uitat cine sunt stramosii nostri, sunt venerati atit geto-dacii, cit si romanii. De la romani au preluat limba latina, religia crestina, cultura inalta, bunele maniere; de la geto-daci – dirzenia si dragostea fata de pamintul stramosesc. Necatind la toate incercarile, la faptul ca dupa cum spunea G.Ureche „Moldova se afla in calea tuturor rautatilor”, aceste calitati poporul nostru nu le-a pierdut.

by draGuțu 4. Etnogeneza românilor ca proces istoric. Etogeneza constituie problema de bază a unui popor, deoarece trebuie să dea răspuns la trei întrebări undamentale: cînd? unde? şi cum? s-a constituit poporul dat. Etnogeneza poporului român a fost un proces îndelungat şi firesc, generat de cucerirea regatului lui Decebal şi influenţat de politica de romanizare promovată de romani în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Acest proces a fost început odată cu primele contacte ale geto-dacilor cu romanii şi a durat până în secolele VIII – IX. Spaţiul de formare este situat la nordul şi la sudul Dunării: Dacia romană, teritoriile dacilor liberi, Moesia şi alte regiuni vecine. Etnogeneza românilor s-a realizat în 2 etape: cea primară – sec. II î. Hr. – sec V d. Hr, cînd are loc romanizarea geto-dacilor, şi cea finală – sec. VI-VIII, desfăşurată în condiţiile izolării daco-romanilor de restul lumii romane şi migraţiei popoarelor migratoare. Poporul român este o simbioză dintre două elemente etnice fundamentale: autohtonii, adică traco-daco-geţii şi romanii, ultimul fiind mai puternic. Populaţia autohtonă a adoptat treptat limba, datinile şi credinţele romane. Acest fenomen a fost posibil datorită colonizării masive a Daciei romane cu populaţie latinofonă, purtătoare a culturii romane. Romanizarea geto-dacilor a început cu mult mai înainte de cucerire, prin sec. II î. Hr., prin intermediul relaţiilor comerciale pe care le întreţineau aceştia cu romanii. Anii 271 – 274 nu au constituit finalitatea procesului de romanizare, deoarece decizia împăratului Aurelian consta doar în retragerea armatei şi administraţiei romane, dar nu şi a contingentului relativ mare de populaţie latinofonă care a rămas aici. Invazia slavilor (la începutul secolului al V–lea) a făcut ca nucleul romanităţii dunărene să rămână fosta Dacie Traiană şi zonele vecine. Slavii reprezintă al treilea element, secundar, care a contribuit la configurarea trăsăturilor poporului român, deşi influenţa lor a fost târzie, atunci când cristalizarea caracteristicilor noului popor era în faza finală. În acest sens, N. Iorga menţiona că din fondul cuvintelor slave existente în limba română, pot fi exprimate doar ,,ideile secundare”, cele ,,primare” fiind expuse prin cele moştenită din limba latină. În procesul de ernogeneză a românilor, ponderea cea mai mare a avut-o elementul latinofon, contribuţia căruia a fost confirmată prin limba, obiceiurile, numele şi conştiinţa etnică a românilor. Istoria românilor a servit drept instrument pentru manipularea în masă a conştiinţei naţionale a românilor în scopuri politice. Acest fapt a avut ca retzltat apariţia mai multor teorii cu referire la etnogeneza poporului român. Astfel în sec XIX R. Roesler, exponentul istoriografiei austriece lansează teoria imigraţionistă sau roesleriană, ce susţine ideea constituirii poporului român la sud de Dunăre, care au imigtat pe teritoriul Transilvaniei cînd aici de acum trăiau secuii, saşii şi ungurii. Astfel, tentativele românilor transilvăneni de a revendica drepturi politice şi naţionale sunt considerate neîntemeiate şi lipsite de argumente istorice. Veridicitatea acestei teorii este infirmată de artefactele descoperite, care demonstrează o continuitate a vieţii culturale şi spirituale a populaţiei daco-romane în proces de romanizare, dar şi de cronicile medievale precum ,,Gesta Hungarorum” (scrisă de un cronicar anonim al regelui ungur Bela al III-lea) şi ,,Povesti vremennâh let” a lui Nestor, în care se menţionează că populaţia băştinaşă – blahii, adică vlahii – au opus rezistenţă năvălirii ungurilor. Dacă în Transilvania, politica promovată de austrieci şi maghiari, în linii generale a eşuat, atunci în Basarabia, tendinţa de ,,moldovenizare” a românilor basarabeni continuă până şi astăzi. Pentru a-şi legifera drepturile asupra acestei provincii româneşti, istoriografia sovietică a înaintat teoria celor două popoare romanice – moldovenii şi românii, precum că moldovenii ar fi un ,,popor de sinestătător”, care s-a format separat de celelalte spaţii locuite de români. Conform istoricilor care îndeplineau ordinele conducerii comuniste, dacii şi geţii erau două seminţii aparte (dacii locuiau pe teritoriul actualei Românii, iar geţii – pe cel al Republicii Moldova), primii fiind supuşi unei romanizări superficiale (astfel punându-se la îndoială originea romană a românilor), iar geţii au convieţuit ,,frăţeşte” alături de slavi, de la care au preluat cele mai importante elemente definitorii ale poporului, creându-şi ,,statalitatea” în cadrul Galiţiei şi Rusiei. În felul acesta se încerca să se demonstreze din punct de vedere ,,ştiinţific” că poporul ,,moldovenesc” este diferit de cel român, şi că cel din urmă este duşmanul principal. Promotorii teoriei continuităţii, printre primii cronicarii G. Ureche, M. Costin, D. Cantrmir, apoi ideile lor sunt ştiinţific fundamentele de istoricii A. D. Xenopol. N. Iorga au susţinut faptul că românii sunt urmaşii getodacilor romanizaţi, ce au simţit influenţa popoarelor migratoare, în special a slavilor. În concluzie, etnogeneza românescă a fost un proces istoric îndelungat, care cuprinde întreg spaţiul carpatodanubiano-pontic şi are la bază două elemente: cel geto-dac şi cel roman, desfăşurat în 2 etape. Cristalizarea şi sintetizarea trăsăturilor românilor ca popor aparte de cel roman s-a produs în secolele VI – VIII şi s-a produs ca urmare a izolării daco-romanilor de restul lumii romane.

by draGuțu Epoca medievala 1. Descoperirile geografice: premise, realizări şi consecinţe Descoperirile geografice au constituit unul din elementele deosebit de importante ale evului mediu tirziu. In esenta sa ele reprezinta inceputul expansiunii europene pe alte continente. Initiate de Portugalia si Spania, marile descoperiri geografice au fost continuate de Olanda, Franta, Anglia. La baza baza descoperirilor geografice au stat un şir de premise, cum ar fi: realizarea primelor hărţi mai perfecţionate – portulane, utilizarea busolei şi a astrolabului, construcţia navei cu pînze – catavela. Un rol mare ia revenit spiritului aventurier al primilor navigatori. Mitologia tarilor orientale a alimentat puternic imaginatia omului medieval, cum ar fi povestile despre niste tari fabulos de bogate – cea a preotului Ioan sau cunoscuta Cocaine. Popularitatea acestora a constituit o sursa de adrenalina pentru oamenii aventurosi, dornici de a se imbogati repede. Dorinta de a vedea noi paminturi, care desigur ca sunt bogate, dorinta de a fi primul, i-a indemnat pe multi la drum. Nu pot nega faptul că descoperirile geografice au fost o necesitate istorica. Consolidarea monarhiilor centralizate, dezvoltarea oraselor, intensitatea relatiilor comerciale in Europa Apuseana au sporit cererea de bani, dar se simtea insuficienta monedei de aur si argint, deoarece rezervele de metale pretioase in minele europene se epuizasera. Europenii aveau nevoie de aur. Un alt imbold au constituit preturile fabuloase la stofele fine, pietre scumpe, armele bogat impodobite si in special la mirodeniile din Orient. Monopolul la aceste marfuri le detineau negustorii arabi si genovezi. Expansiunea otomana ameninta mereu caile de comert din Orient si cele de pe Marea Mediterana. Deci, se simtea nevoia de a gasi un alt drum spre zonele orientale. Epoca marilor descoperiri geografice a fost deschisă de portughezi, care de la înc. sec XV au început să exploreze coasta de vest a Africii. În 1488 Bartolomeo Dias a atins extremitatea sudică a continentului, numită Capul Bunei Speranţe. Vasco da Gama în 1497 a înconjurat Africa si a ajuns în Calcuta. Spaniolii nu rămîn în urmă şi în 1492 C. Columb şisţinut de regii Spaniei traversează Oceanul Pacific, fiind convins că a ajuns în India. În rezultatul celor 3 călătorii a cercetat arhipelagul Antilelor Mari şi Mici, insulele Cuba, Jamaica. Numai Amerigo Vespuci în 1503 demonstrat că aceste teritorii sunt un continent nou. Fernando Magelan a efectuat prima călătorie în jurul lumii între 1519-1522, demonstrînd că pămîntul are formă sferică, Expeditiile organizate de europeni au avut rezultate mari. În primul rînd cele de ordin ştiinţific, s-a demonstrat că pămîntul are formă sferică, a fost descoperit un nou continent – America, s-a contactat cu civilizaţii noi, s-au descoperit culturi noi – porumbul, cartoful, fasolea, tomatele, ardeiul etc.Descoperirile au avut şi consecinţe politice: se constituie primele imperii coloniale – cel portughez si cel spaniol, apoi şi cel olandez, începe lupta pentru colonii, pentru supremaţie maritimă, comercială. Consecinţele economice au fost benefice pentru europeni – se dezvoltă comerţul internaţional, din colonii vine un aflux puternic de bogăţii, metale preţioase, este eliminat monopolul arabilor în comerţul cu mirodenii. Dar atestăm şi urmări distructive – începe comerţul cu sclavi, au fost distruse civilizaţiiile originale autihtone ale aztecilor şi incaşilor, începe comerţul cu sclavi, catolicismul, ce a pierdut teren in Europa in rezultatul Reformei, se indreapta vertiginos in teritoriile noi cucerite pentru a converti aborigenii Consider că descoperirile geografice constituie o pagină importantă în istoria evoluţiei societăţii umane, Europa a fost salvată de foamete în rezultatul noulor culturi răspîndite. Aici trebuie căutate rădăcinile constituirii epocii moderne, începe să se desfăşoare procesul de acumulare de capital, s-au cristalizat clase noi, apare burghezia. Sa dat o lovitura puternica relatiilor medievale, ce va da un impuls genezei lumii moderne. Consider ca in toate descoperirile, atit de atunci, cit si cele actuale, vedem un anumit procent de aventurism, iar daca nu vor exista oameni care dintr-o idee sa-si creeze un scop al vietii – nu am fi obtinut nimic. Dar premisele principale reese din necesităţile timpului.

2. Opera culturala a societatii medievale Frumosul ca salva omenirea – aceasta idee permanent a planat asupra culturii in orice perioada istorica. Aşa şi cultura medievala – işi are operele sale şi creatorii sai. Daca ar fi sa facem o analiza a realizarilor culturii medievale, se evidentiaza doua perioade. In Evul Mediu timpuriu pina in sec al XIV, cultura se afla sub o influenta puternica a bisericii, ceea ce a lasat amprenta sa. Erau putini carturari, dintre ei majoritatea preoti. Scoli erau putine, o inflorire se observa in perioada renasterii carolingiene. Biserica a stabilit un sir de restricttii in ceea ce priveste cercetarea, analiza – totul ce contravenea Bibliei, era condamnat. Dar in acelasi timp, biserica a fost cea sub influenta careia apar stilurile arhitecturale, in special cel gotic, care a cucerit lumea catolica prin splendoarea sa. In sec XII se sparge monopolul bisericesc in literatura, apar opere literare cu continut laic – cintece de vitejie, legende erioice, poeme epice, in care sunt proslavite virtutile cavalerilor, faptele lor eroice (cintecul lui Roland, Tristan si Izolda). Dezvoltarea vietii urbane a favorizat aparitia in sec XII a universitatilor – apare necesitatea stiutorilor de carte, medicilor si juristilor de specialitate. Transformarile economice si politice din sec XIV-XV au condus la afirmarea oamenilor de afaceri, bancherilor, proprietari de manufacturi. Acestea tind sa depaseasca limitele impuse de societatea medievala.

by draGuțu Timpurile noi implica un interes sporit fata de comoditate – oamenii instariti vor sa traiasca in palate infrumusetate cu opere de arta, erau preocupati de munca intelectuala. Deviza „fiecare pentru sine si impotriva tuturor” devine actuala, determinind aparitia conştiinţei individuale. Oamenii de cultura erau in cautarea unui model ideal al societatii, pe care ei insasi incercau s-o faureasca. Considerind evul mediu o societate perimata, ei isi indreapta privirile spre antichitate – perioada cind a domnit ratiunea si idealul, frumosul. Italia a constituit un teren fertil pentru acei oameni si pentru aparitia ideilor Renasterii si umanismului. Umanismul a pus in centrul preocuparilor sale omul, interesele lui, increderea in puterea, virtutea si creatia umana. Umanistii doreau sa formeze un om mai bun, mai uman. Umanismul civic trebuia sa formeze oameni intreprinzatori, activi, adepti ai libertatilor cetatenesti. Viata, pusa in spiritul patriei si comunitatii – iata noul ideal civic. O alta trasatura specifica umanismului este individualismul – spiritul critic fata de textele religioase, fata de operele antice. Parintele umanistilor, Erasmus din Rotterdam (1469-1536) a contribuit la dezvoltarea spiritului critic, a pledat pentru un nou tip de invataturi. N.Machiavelli in operele sale schiteaza portretul unui suveran al carui scop este unificarea Italiei, dar prin prisma ideii „scopul scuza mijloacele”. Raspindirea ideilor umanismului a fost posibila datorita inventarii tiparului de J.Gutenberg in 1455. Cu timpul, tiparul va ajunge si in Tarile Romane, in 1508 in Ţara Romanească si abia pe timpul lui Vasile Lupu in Moldova, cind in 1643 va fi editata prima carte. Strins legata de Umanism a inflorit si Renasterea, ea apare ca o opera personala si individuala. Fiecare opera poarta amprenta autorului ei. Cu toate ca subiectele sunt religioase, spiritul este deja laic. Ideile umanismului si renasterii au patruns in rasaritul Europei: in Cehia, Polonia, Ungaria, Moldova, Tara Romaneasca. Apar in operele carturarilor Miron Costin, C.Cantacuzino, Dm. Cantemir. Sub influenta umanismului incep sa se editeze primele carti in limba romana. In felul acesta, am vazut ca opera culturala medievala îi este specifică o împletire stînsă a activităţii culturale de natură laică şi cea religioasă. Dar totodată a fost purtatoarea ideilor unor categorii sociale, iar reprezentantii ei au creat opere de valoare inestimabila, a revolutionat modul de gindire si a creat premisele civilizatiei moderne.

3. Constituirea statului medieval Tara Moldovei: intre legenda si adevar istoric Constituirea statului constituie una din principalele probleme ale istoriei unui popor. Evident, ca acest proces este invaluit de legenda, mister. Misiunea unui istoric este de a distinge din multiplele informatii adevarul. Caci in esenta o legenda este o povestire in care, imbinindu-se realitatea cu fabulosul si miraculosul, se evoca fapte neobisnuite ale unor eroi sau se explica geneza unui lucru, a unui fenomen. In felul acesta, in orice legenda gasim si un adevar istoric. Primordial este sa-l descoperim. Legenda ne spune ca a avut loc o descalecare a voievodului Dragos din Maramures, care cu suita sa a plecat la vinatoare. Urmeaza goana dupa zimbru, lupta dintre zumbru si catelusa Molda. Aceste sunt tezele principale, iar legenda o gasim si in Letopisetul Tarii Moldovei, scris de G. Ureche. Acest eveniment ar fi putut avea loc, dar nu ma convinge faptul ca aceasta este de ajuns pentru constituirea unui stat. La baza constituirii statului medieval Tara Moldovei au stat un sir de premise, atit interne, cit si externe, cum ar fi dezvoltarea economica, cresterea numarului populatiei, stratificarea membrilor obstii dupa avere, constituirea unor formatiuni statale, slabirea temporara a influentei Regatului Ungar. Procesul de constituire a statului la est de Carpati se accentueaza la sf.sec XIII- prima jum a sec XIV. Transilvania era deseori atacata de tatari. De aceea, ungurii, pentru a-si apara hotarele tarii, decid crearea unor unitati militare si politice create la hotarele regatului pentru a stopa atacurile cumanilor si tataro-mongolilor. Incepind cu anul 1345 la ordinul regelui Ungariei Carol Robert de Anju, oastea transilvaneasca compusa din secui, romani maramureseni in frunte cu Dragos voievod de Maramures, a intreprins o campanie la est de Carpati. Aici existau formaţiuni prestatale, iar luptele pentru suprematie s-au soldat cu consolidarea pozitiilor Ungariei in aceasta zona. In fruntea noului voievodat din Valea Moldovei se situeaza Dragos, care se declara vasal la regelui Ungariei. Centrul lui va deveni Baia, iar statul se va numi Moldova. A avut loc prima descalecare. Dragos a fost succedat la domnie de fiul sau Sas, apoi a urmat Balc. Urmeaza o nouă etapa in constituirea statului, cea de-a doua descalecare. Balc a fost izgonit de la domnie de voievodul maramuresean Bogdan din Cuhea, care a suferit esec in lupta cu coroana ungara, in luptele pentru pastrarea libertatilor romanilor din Maramures si fuge in Moldova. Se presupune ca aceste evenimente au avut loc in anul 1359, eveniment relatat de cronicarul polonez Jan Dlugosz. Voievodul Bogdan a devenit exponentul dorintei de emancipare a boierimii din Moldova si a organizat rezistenta in fata ostirii lui Ludovic, care nu putea accepta pierderea influentei in aceasta regiune. Dar interventia regelui maghiar a fost inutila, in anul 1364 armata maghiara sufera o infringere grea in Moldova si suzeranul ungar a fost nevoit sa renunte la teritoriul rivnit. Prin documentul din 2 februarie 1365, Ludovic a fost nevoit sa recunoasca independenta Moldovei. In felul acesta, statul Tara Moldovei este constituit si devine independent.

by draGuțu Am vazut legenda, am analizat mersul evenimentelor istorice. Care este rostul legendei? E simplu – trebuia explicat numele noului stat si stema. Explicatiile vin din legenda – catelusa Molda moare, iar statul e numit Moldova; pe stema – capul zimbrului vinat. Venind la vinatoare, au remarcat ca paminturile sunt pustii si a aparut dorinta de a le popula. Dar adevarul e altul – teritoriul a fost rivnit de multi, fiind o regiune cu o asezare geografica foarte reusita, de aceea ungurii tindeau sa le stapineasca, sa camufleze o politica expansionista. 4. Ctitoriile medievale – expresie a dăinuirii noastre. Pentru unii evul mediu constituie ,,o mie de ani de întuneric”(J. le Goff). În mare parte au dreptate atunci cînd se referă la nivelul dezvoltării economiei, ştiinţei, învăţămîntului, la epidemii, foamete, rugurile inchiziţiei. Dar în acel ocean al analfabetismului şi întunericului, ctitoriile medievale – mănăstirile şi biseicile – au constituit acele insuliţe ale spiritualităţii. Aici erau concentaţi ştiutoii de carte, se propaga învăţămîntul, stilurile artistice, broderia, literatura, aici s-au amplasat primele tipografii, ce au dus la răspînderea cărţii şi culturalizarea maselor. Acest fenomen se atestă pe tot spaţiul european, excepţie nu face nici bazinul carpato-dunărean. Un impuls substanţial în dezvoltarea vieţii monahale în spaţiul carpato-dunărea se datorează călugărului cărturar Nicodim, venit împreună cu ucenicii săi în Ţara Românească din Serbia. Aici el desfăşoară o intensă activitate ctitoricească, lui fiind atribuite întemeierea mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. De numele lui este legat şi primul manuscris executat în spaţiul românesc - ,,Tetraevanghelul” din 1404. Ucenicii săi au extins activitatea ctitoricească în Moldova şi Transilvania. Mănăstirile medievale constituie monumentul major al arhitecturii româneşti medievale. Ele reprezintă faima, mîndria şi istoria neamului nostru. Dacă în Europa Occidentală s-a răspîndit mai mult stitlul gotic în construcţia catedralelor, în Europa apuseană – stilul bizantin, despre ctitoriile moldoveneşti se spune că au fost construite cu mîini gotice., creînd un stil specific – cel moldovenesc. Aici arhitectura bizantină şi mijloacele decorative de inspiraţie gotică se armonizează într-o concepţie inedită. Elementele definitorii ale acestei sinteze originale sunt bolta moldovenească, turle înalte, decorul faţadelor cu ocnuţe arcuite, discuri colorate cu ceramică, ferestre în arc frînt. Desăvîrşite ca armonie şi echilibru al proporţiilor le putem contempla la mănăstirea Căpriana, Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Neamţ... realizate de marii ctitori ai neamului Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş etc. Bisericile erau zugrăvite din interior, dar de o frumuseţe deosebită sunt cele zugrăvite şi din exteriar – Moldoviţa, Voroneţ, Sf. Gheorghe din Suceava, care şi pe parcursul a cinci secole bucură privirea. Exista obiceiul ca pe lîngă mănăstiri să deschidă şcoli în care se preda slavona – limbă de cult în Ţările Române. Aşa era la mănăstirile Tismana, Cozia, Bistriţa, Neamţ, Putna, Căpriana. Tot aici se ducea şi o activitate intensă în privinţa copierii manuscriselor necesare domnitorului, bisericii, altor boieri. Anume monahii-copişti, ce posedau arta caligrafiei şi a miniaturii au făcut din carte un obiect de artă, împodobit cu imagini, cu iniţiale împletite cu motive florale. Unul dintre cei mai cunoscuţi miniaturişti din Moldova medievală a fost Gavriil Uric, călugăr de la mănăstirea Neamţ. Opera sa semnificativă este ,,Tetraevanghelul” din 1429, păstrat la Biblioteca ,,Bodleiană” din Oxford. Anume aici, la Neamţ, va activa cea mai cunoscută şcoală de miniaturişti şi caligrafi. În mănăstiri se păstrau valoroase biblioteci. Tot ele au fost gazdele primelor tiparniţe. Prima carte tipărită ,,Liturghierul”- a fost imprimată la Tîrgovişte în nul 1508 de călugărul Macarie. De aici cărţile tipărite s-au răspîndin în Moldova şi Transilvania. Răspîndirea tiparului în Moldova este legată de numele lui V. Lupu şi a mitropolitului Kievului Petru Movilă, care deschid pe lînga mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi prima tipografie. Un rol decisiv în afirmarea limbii române în biserică i-a revenit diaconului Coresi, stabilit la Braşov, unde a editat cărţi bisericeşti destinate tuturor românilor, s-aocupat de o intensă activitate de traducere a cărţilor bisericeşti în limba română. Afirmarea librii române a fost una din premisele principale ce a generat fenomenul cunoscut ca ,,secolul de aur al culturii româneşti”, ce cuprinde perioada de la editarea ,,Cazaniei” mitropolitului Varlaam în Moldova în 1643 pînă la încheerea cronicii lui I. Neculce în 1743. Datorită spriginului material acordat de domnii Ţărilor Române şi al marilor boieri în formă de danii, ce constituiau din sate, prisăci, venituri de la vămi, mănăstirile au reuşit să se afirme ca principalele centre de cultură în Evul Mediu, prin intermediul cărora s-au promovat marile valori naţionale. Progresul este evident – dezvoltarea învăţămîntului, răspăndirea cărţilor, înfloriea artelor. Ctitoriile medievale au jucat un rol dominant în istoria noastră, rezistînd tuturor încercărilot timpului. R. Moldova poate nu are aşa construcţii vestite ca Putna, Umor, Moldoviţa, dar avem şi noi cu ce ne mîndri – Căpriana, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, biserica Sf. Dumitru di Orhei, ctitorie a lui V. Lupu, aşa lăcaşuri vechi ca Sanarna, Cosăuţi, Rudi, Japca. Ele au constituit pilonii pe care s-a menţinut neamul. Ele au fost spaţiul care a păzit şi continuă să păzească nestinsă lumînarea creştinismului

by draGuțu 5. Lupta antiotomană – expresie a politicii externe a domnitorilor români Odată cu formarea statelor , românii se impun ca o forţă importantă, de stabilitate în sud-estul Europei. Chiar de la recunoaşterea independenţei Ţărilor Române, domnii tinerelor state, caută protecţie de la statele vecine mai mari, pentru a-şi consolida această independenţă. Dar pe tot parcursul evului mediu domnitorii români doreau să stăvilească invazia otomană, aceasta fiind direcţia prioritară a politicii lor externe. Prima în faţa pericolului otoman se situiază Ţara Românească. Mircea cel Bătrîn(1386-1417) stabileşte legături şi promite ajutor cumnatului său, despotului sîrb Ştefan Lazarevici, căruia îi vine în ajutor în lupta de la Kossovopolje din 1388, iar la Rovine obţine o victorie zdrobitoare. În 1396 regii apuseni sub conducerea regelui Ungariei organizează prima cruciadă antiotomană la care participă şi Mircea cel Bătrîn. Lupta decisivă se dă la Nicopole, unde cruciaţii suferă o înfrîngere zdrobitoare. Totuşi spre sfîrşitul domniei Mircea cel Bătrîn a fost nevoit să accepte plata treibutului în sumă de 3000 galbeni anual. Primele confruntări cu otomanii Moldova le dă pe timpul lui Alexandru cel Bun în 1420. Un mare luptător cu turcii a fost principele Transilvaniei Iancu de Hunedoara(1441-1456). În pimăvara anului 1442 după alungarea trupelor turceşti din Ţara Românească îl aduce pe tromul ţării pe Basarab al II, creînd astfel un front antiotoman. În 1444 contribuie la formarea unei noi alianţe antiotomane, la care participă Ungaria, Veneţia şi oastea Ţării Româneşti condusă de Vlad al II. Iancu de Hunedoara era conştient de faptul că cei mai buni aliaţi sunt cei de acelaşi neam şi îl ajută să ocupe tronul Moldovei pe Bogdan al II în 1449, iar în 1456 pe Vlad Ţepeş în Muntenia. Pentru a face un front comun împotriva expansiunii otomane în 1457 Vlad Ţepeş îl ajută pe Ştefan cel Mare să ocupe tronul Moldovei. Acelaşi deziderat l-a avut şi Ştefan cel Mare făcînd alianţe cu regele Poloniei Cazimir al IV în 1485, cu regele Ungariei Matei Corvin în 1489. Caută sprigin de la domnii munteni, susţinîndu-l iniţial pe Laiota Basarab, dar pînă la urmă tot speranţa o pune în Vlad Ţepeş, pe care-l scoate din închisoarea ungară în 1476. Numele lui Ştefan cel Mare merită să fie înscris cu litere de aur pe filele istoriei luptelor antiotomane. Victoria strălucită de la Vaslui(1475), lupta de la Valea Albă(1476), despre care Matei Corvin spunea că ar da 10 victorii pentru o mastfel de înfrîngere, demonstrează acest lucru. Ştefan cel Mare a accentuat importanţa crearii unie alianţe antiotomane, numind moldova ;;poartă a creştinităţii” şi că apărînd Mildova totodată e apărată şi întreaga Europă. Într-o oarecare măsură, anume datorită alianţelor reuşite ale domnitorilor români, Imperiul Otoman nu a reuşit să transforme Ţările Române în paşalîc, ci şi-a insaurat numai dominaţia. O dată cu instaurarea suzeranităţii otomane cîmpul de manevră a domnitorilor români s-a micşorat mult, fiindcă confom capitulaţiilor, domnitorii trebuiau să ducă o politică externă subordonată Turciei. Dar şi în aceste condiţii au existat viteji ce au luptat cu turcii – domnul Ţării Româneşti Radu de la Afumaţi(1522-1529), al Moldovei Petru Rareş în prima domnie(1527-1538). Întreprind încercări de ieşi de sub suzeranitatea otomană domnul Moldovei Ioan vodă cel Viteaz(1572-1574), domnul Ţării Româneşti Mihai Viteazul(1593-1601) în rezultatul războiului antiotoman reuşeşte pe o perioadă scurtă de timp să scoată ţara de sub dominaţia otomană. În felul acesta, în epoca medievală necesitatea păstrării independenţei statului în condiţiile expansiunii crescînde a Imperiului Otoman ia impus să ducăo politică externă activă antiotomană, ce a avut atîn perioade de succese, victoriile la Rovine(1395), Vaslui(1475), Călugăreni(1595), cît şi insuccese – instaurarea suzeranităâii otomane, dar consider că e important faptul că Ţările Române nu au fost transformate în paşalîc turcesc şi un merit în aceasta, cred eu, revine tot activismului domnilor români.

Epoca moderna 1. Revoluţiile de la 1848-1849: programe şi realizări. Anii 1848-1849 au fost ani remarcabili, plini de glorie şi de schimbări radicale modernizatoare ale secolului XIX. In această perioadă în Europa au izbucnit un şir de mişcări revoluţionare, care au marcat direct sau indirect toate ţările de pe continent în afară de Spania, Portugalia, statele scandinave, Rusia. Acest fenomen a fost numit ,,Revoluţia atlantică” sau ,,Primăvara popoarelor” şi a derulat neuniform pe continentul european. Aceste revoluţii burghezo-democratice aveau multe tangenţe, dar şi multe deosebiri. Programele revoluţiilor conţineau în mare parte aceleaşi cereri – libertatea individuală, de asociere, libertatea presei, lichidarea privilegiilor sociale ale vechiului regim, soluţionarea problemelor sociale ale muncitorilor, emanciparea ţăranilor odată cu abolirea iobăgiei sau a clăcii, constituirea gărzilor naţionale, independenţa justiţiei, autonomia naţională, organizarea modernă a statului. În felul acesta revoluţiile au avut un caracter profund democratic. Un rol important în derularea evenimentelor a revenit burgheziei, care urmărea totodată satisfacerea intereselor sale pe plan economic, social, politic şi cultural. Revoluţiile au fost temneinic pregătite de ideologi liberali şi democraţi, de diverse asociaţii politice, de acivitatea unor personalităţi concrete – G. Mazzini, G, Garibaldi în Italia, L. Kossuth în Ungaria, N. Bălcescu, A. Iancu, V. Alecsandri, M Kogălniceanu în Ţările Române. Revoluţia a izbucnit mai întîi în Franţa, iar de aici se extinde în celelalte state. Obiectivele revoluţiei franceze erau în special de natură politică şi socială. În alte state obiectivele social-politice s-au schimbat cu cele naţionale(Imperiul Habsburgic, Moldova, Ţara Românească). În statele germane, italiene, Principatele Române

by draGuțu s-a ridicat problema constituirii statelor naţionale şi unitare. În mersul revoluţiei române s-au formulat cîteva documente programatice - ,,Petiţiunea-Proclamaţiune” în Moldova cu cerinţe moderate, ,,Doleanţele Partidei Naţionale” – mai radicală, în Ţara Românească – Proclamaţia de la Islaz, deciziile Adunărilor de la Blaj din Transilvania. Revoluţiile de la 1848-49 au fost înăbuşite cu ajutorul Sfintei Alianţe, dar necătînd la aceasta au avut o mare importanţă. Consider aceasta, deoarece au ridicat la ordinea zilei probleme stingente ale societăţii, obligînd regimurile conservatoare să înfăptuiască un şir de reforme. În unele state obiectivele lansate de revoluţia de la 1848-49 au atins nivelul realizărilor. De exemplu, Franţa a fost proclamată Republică, în statele germane s-a elaborat o constituţie unică, iar în statele italiene – un şir de constituţii liberale. S-au lansat idei care vor fi realizate cu trecerea timpului – eliberarea Principatelor Române, a polonezilor, Belgiei de sub dominaţia stăină, unificarea României, Germaniei, Italiei, îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale muncitorilor şi ţăranilor, cererea drepturilor democratice. constituţiile elaborate în mersul revoluţiilor au fost foarte progresiste şi au stat la baza elaborării constituşiilor contemporane. În mersul lor a fost elaborată lozinca democraţiei: ,,Libertate, Egalitate, Fraternitate!”. În mersul ei pentru prima dată a fost ridicat în Ţara Românească drapelul tricolor. În felul acesta revoluţiilor de la 1848 – 1849 le-a revenit un rol important în mersul istoriei, a fost puternic zdruncinată orînduirea feudală, s-a dat un nou impuls dezvoltării relaţiilor capitaliste, au contribuit esenţial la trezirea conştiinţei naţionale a românilor, germanilor, italienilora ridicat la ordinea zilei promovarea ideilor democratice: egalitatea în drepturi, respectarea drepturilor şi libertăţilor naturale.

2. Iimpactul revolutiei industriale asupra evolutiei lumii moderne In orice perioada istorica, revolutiile au fost considerate motorul progresului. In cazul dat vorbim despre a revolutie in domeniul economiei. Revolutia industriala prezinta prin sine un proces complex de trecere de la productia manuala la productia mecanizata, de la stadiul manufacturier la stadiul marii productii mecanizate, la fabrica. Acest proces a revolutionat intreaga baza a societatii burgheze. Revolutia industriala a avut loc pentru prima data in Anglia, la sf sec XVIII – inc sec XIX, dupa care se extinde in Franta , SUA, Germania, Japonia, Rusia, Romania. A avut la baza inventarea si folosirea noilor masini-unelte care au revolutionat vechile metode tehnice manuale, ca inventarea masinilor de tors „Genny” in 1764, a masinii de filat a lui Arkwright in 1769, a razboiului mecanic de tesut in 1785, a masinii cu abur a lui Watt in 1784. Urmeaza perfectionarea mijloacelor de transport si comunicatii – locomotiva, automobilul, vaporul, radioul, telefonul, becul electric etc. Sirul inventiilor poate fi continut, dar esenta consta in aceea ca ele au schimbat nu numai calitativ lumea capitalista, ci si cantitativ. Apar fabrici şi uzine, noi ramuri de productie, noi centru si orase industriale, se dezvolta in ritmuri rapide economia. Toate acestea nu puteau sa nu influenteze evolutia lumii moderne. In primul rind, creste numarul populatiei, chiar se foloseste termenul „revolutie demografica”, cauzat de progresele in domeniul agriculturii, industriei, descoperirilor in domeniul medicinii. Una din mutatiile cele mai profunde se produc la nivelul structurii societatii. Aristocratia, a carei forta se baza pe proprietatea asupra pamintului pierde teren in fata burgheziei active in domeniul industrial, bancar, comercial si imobiliar. O puternica clasa mijlocie incepe sa se ridice la sf sec XIXm in componenta careia intrau medicii, avocatii, juristii, profesori, ingineri si functionari de rang mediu. Aceste noi categorii sociale se conduc dupa valori proprii precum individualismul, credinta in progres, in stiinta, in ascensiunea sociala. Semnificativa este si deplasarea populatiei de la sat la oras. Un sir de tarani nu rezista concurentii pietei, se ruineaza, iar pamintul se concentreaza in miinile unui numar restrins de proprietari. Taranii parasesc satele, se duc la orase, unde se angajeaza in mare parte ca muncitori. Numarul muncitorilor industriali la oras este intr-o crestere constanta, ceea ce cu timpul va cauza un fenomen nou – somajul. Initial, conditia muncitorilor era precara – ziua de munca de 14-16 ore, repaosul duminical nelegiferat, munca femeilor si a adolescentilor prost platita. Sub o puternica presiune sociala treptat in statele lumii – Anglia, Franta, SUA – s-a adorptat legislatia muncii, ce a aparat drepturile muncitorilor – norma zilei de munca, ajutorul pentru somaj, subsidii in caz de boala. Principatele Romane, aflate mult timp sub suzeranitatea otomana au cunoscut mai tirziu aceste schimbari importante de ordin social. Basarabia, care întra în componenţa Imperiului Rus era la moment cea mai săracă gubernie. Aici înca mult timp boierii şi dvorenii vor juca rolul dominant in societate, iar burghezia isi consolideaza puterile abia in sec XIX. Cea mai numeroasa componenta sociala continua sa fie taranimea, iar numarul muncitorilor era destul de redus. Eu consider, ca revolutia industriala a avut consecinte majore in plan econolic şi social, detrminind mutatii importante in cadrul societatii. Astfel burghezia se afirma ca clasa dominanta, ce participa activ la viata economica şi sociala. Se modenizeaza societatea, se schimba modul de viata si mentalitatea oamenilor, omenirea progresează.

by draGuțu 3. Regimul fanariot – intre progres si regres Regimul fanariot cuprinde perioada intre anii 1711 (pentru Moldova), 1716 (pentru Tara Romaneasca) pina la 1822, perioada cind Tarile Romane erau conduse de domnii fanarioti – greci numiti de sultan din cartierul Fanar al Istanbulului. Putem vorbi de „secolul fanariot”, dar fara o conotatie politica, deoarece sec XVIII a fost doar o parte a unei lungi perioade de integrare economica si politica a Tarilor Romane la periferia lumii otomane. Prin instituirea regimului fanariot, turcii tindeau sa mentina influenta lor in regiune in conditiile declinului Imperiului Otoman si a cresterii influentei statelor vecine – Austro-Ungaria si Rusia. Regimul politic in aceasta perioada a insemnat o crestere in continuare a dependentei domnilor romani fata de bunavointa sultanului, se limiteaza autonomia Tarilor Romane. Oficial, domnii erau numiti pe un termen de trei ani si reconfirmati anual, dar situatia era foarte instabila si in orice moment puteau fi maziliti. Acest lucru a creat un climat de teama si incertitudine si a descurajat preocuparile pentru o guvernare pe baza de reguli si proceduri rationale. In perioada regimului fanariot, in Moldova s-au succedat 36 domnii, iar in Tara Romaneasca – 39. Domnii proveneau din familii grecesti (Mavrocordat, Cavagea, Sutu, Moruzi, Ipsilanti), romanesti (Racovita) sau albaneza (Ghica). Este abandonata practica de alegere a domnilor de catre boieri, armata nationala s-a dezintegrat si a fost redusa la functii ceremoniale, iar functiile statului au fost adaptate sa satisfaca pretentiile Imperiului Otoman. Pe plan extern, libertatea de actiune a domnilor lipsea cu desavirsire, ei fiind considerati niste agenti ai portii care culegeau informatii si mentineau relatii cu strainii exclusic in folosul sultanului. Nu incheiau tratate secrete, nu purtau tratative cu tarile vecine referitor la lupta armata impotriva Imperiului Otoman. Domnii fanarioti nu au putut fi despoti bizantini si atunci s-au multumui cu tronurile de la Bucuresti si Iasi. Prin comportament, prin ceremonialul de la Curte, bogatia afisata, prin dispretul aratat localnicilor, fanariotii au incercat sa exprime ceea ce credeau ei ca inseamna devenitate imperiala. In perioada fanariota ar crescut mult si obliligatiile economice ale Principatelor Romane fata de Poarta. Suma tributului, peschesurile, rusfeturile erau intr-o permanenta crestere. Pentru a se mentine la domnie, domnii achitau mucaretul mare, apoi cel mic, dar nici aceasta nu-i salva totdeauna de mazilirea inainte de termen. Tronul a ajuns obiect de vinzare-cumparare, iar istitutia domniei s-a compromis. Regimul fanariot este si perioada numeroaselor razboaie ruso-austro-turce, ce s-au desfasurat pe teritoriul Principatelor Romane si care s-au soldat cu mari pierderi teritoriale – in 1775 Moldova pierde Bucovina, iar in 1812 – Basarabia, ceea ce ne demonstreaza ca Imperiul Otoman nu-si onora obligatiunile sale de suzeran, iar domnii fanarioti nu s-au opus totdeauna acestor rapturi. Vedem ca in cea mai mare parte, regimul fanariot prezinta un regres pentru Principatele Romane. Primul care a incercat sa priveasca sub alt punct de vedere acest fenomen a fost N. Iorga, care a incercat sa evidentieze si laturile progresiste, acele masuri social-economice, culturale, care au pregatit terenul pentru renasterea nationala din sec XIX. El evidentiaza reformele modernizatoare, realizate in spiritul „absolutismului luminat” de C. Mavrocordat (1730-1769) si anume : desfiintarea serbiei(1746 – in Tara Romaneasca, 1749 – in Moldova), modernizarea administrativa, introducerea salarizarii functionarilor de stat, reforma justitiei, cea fiscala. Al. Ipsilanti realizeaza un amplu program de codificare si reforma juridica si a invatamintului. Reformele fanariote au „europenizat” Principatele Romane, permitind sa se indeparteze de lumea otomana, au nivelat situatia din Principate, pregatind terenul pentru unirea lor. Prin intermediul fanariotilor in Principatele Romane a patruns cultura europeana – merita mentionata biblioteca Mavrocordatilor, creste rolul invatamintului, au loc trecerea de la limba slavona la cea romana. Toate aceste manifestari culturale au pregatit terenul pentru dezvoltarea culturii nationala in sec XIX. In felul acesta, pot constata că regimul fanariot este o perioada foarte controversata, in care se amesteca reformismul institutional, social, politic, cultural cu coruptia si exploatarea economica a Principatelor Romane, razboaiele cu instabilitatea domniei, modelul monarhic bizantin cu evolutia culturii, dar ca rezultat s-au copt toate premisele ce au dus la consolidarea constiintei natiunii romane, la cristalizarea miscarii revolutionare, care l-a inlaturat in 1822.

4. Rivalitatea marilor puteri la rascrucea secolelor XIX-XX In ultimele decenii ale sec XIX, relatiile internationale isi sporesc importanta in evolutia omenirii. Favorizate de dezvoltarea economiei si a mijloacelor de comunicatie, ele devin mai intense si mai largi. Marile puteri, detinatoare de imperii coloniale (Anglia, Franta) sau aspirind sa si le creeze (Germania, SUA, Japonia), duc o politica de mare anvergura. In aceasta perioada principalele probleme sunt: tensiunea permanenta a relatiilor dintre Franta si Imperiul German, acutizarea rivalitatilor anglo-germane, extinderea influentei Imperiului Rus si a AustroUngariei in sud-estul Europei si zona Strimtorilor, lupta acerba dintre marile puteri pentru reimpartirea coloniilor si a zonelor de influenta. Razboiul franco-prusian (1870-1871) a deschis o noua pagina in istoria rivalitatilor marilor puteri. Franta a suferit infringere. Pe harta politica a Europei apare Imperiul German, care avind un mare potential industrial in crestere, s-a manifestat ca un stat cu intentii agresive. Anexarea de catre Germania a Alsaciei si

by draGuțu Lorenei a transformat pacea intr-un simplu armistitiu pina la momentul cind Franta, intarindu-se, ca putea revendica teritoriile pierdute. Un rezultat al acestui razboi a fost incheierea procesului unificarii Italiei, care a devenit rivala Frantei in bazinul mediteranean. Austro-Ungaria ia cursul de apropiere spre Germania. Din cauza cresterii potentialului Germaniei, se acutizeaza si relatiile anglo-germane. Pentru a izola Franta pe arena internationala, in 1873 a fost creata Alianta celor trei imparati (german, rus si austro-ungar). Aceasta insa nu era o alianta: Rusia a continuat sa sustina Franta pentru a nu se pomeni singura in fata Germaniei si a Autro-Ungariei. Anglia era impotriva stabilirii hegemoniei unei puteri (Germania) in Europa de Vest. Cind Germania, in 1875, a incercat sa distruga a doua oara Franta, Anglia si Rusia au intervenit si Bismarck este nevoit sa se retraga. O alta problema era cea orientala. O data cu rascoala popoarelor slave in Balcani (1875), incep sa se manifeste contradictiile dintre marile puteri (Anglia-Rusia. Austro-Ungaria – Rusia). Bismarck a facut tot posibilul pentru a atrage Rusia in razboi contra Turciei. Succesul coalitiei antiturcesti a schimbat situatia pe Peninsula Balcanica: a aparut un stat nou – Bulgaria; Romania si Serbia si-au obtinut independenta. Insa in apararea Turciei s-au ridicat Anglia si AustroUngaria, sustinute de Germania. Tendintele expansioniste ale Rusiei in Balcani au fost stavilite de Congresul de la Berlin (1878), care a dus la o anumiată izolare a Rusiei. Rivalitatile europene nu erau putine: Franta dorea sa-si ia revansa asupra Germaniei, Anglia se temea de puterea navala a Germaniei; Rusia si Austro-Ungaria aveau interese concurente in balcani, Italia era nemultumita de statutul sau; se mai adauga si rivalitatile coloniale. Toate acestea au contribuit la crearea blocurilor militare. In 1879 este creata alianta austro-germana, pe baza careea in 1882 s-a realizat prima grupare politicomilitara – Tripla Alianta, al treilea partener fiind Italia. De la inceput, Tripla Alianta, a avut un caracter defensiv, insa, cu timpul, a capatat si prevederi expansioniste. Cea de-a doua grupare politico-militara a fost Antanta, formarea careia s-a finisat in 1907 cu participarea Angliei, Frantei si Rusiei. Formarea celor doua grupari a agravat situatia internationala. Rivalitatea dintre ele si teama de a nu ramine inferior adversarului din punct de vedere militar au determinat o cursa a inarmarilor, concretizata in perfectionarea armamentului, dezvoltarea industriei de razboi, introducerea serviciului militar obligatoriu sau prelungirea acestuia in aproape toata tarile. Mai multe crize diplomatice au subliniat acuitatea conflictelor dintre interesele celor doua blocuri, dezvaluind insa si unele fiscuri ale aliantelor. Pornind de la contradictiile economice si politice, confruntarile diplomatice au contribuit la pregatirea terenului pentru declansarea primului razboi mondial. Rivalitatea celor doua blocuri militare antagoniste si-au gasit reflectarea si in zona balcanilor, devenita „butoi cu pulbere”. Astfel, au avut loc doua razboaie balcanice in 1912-1913. Insa criza europeana provocata de razboaiele balcanice a putut fi localizata pentru un singur an, pentru ca in 1914 sa se declanseze primul razboi mondial. In felul acesta,pot constata că anume rivalitatile marilor puteri, concurenta, punerea preocuparilor interne mai presus decit cele ale omenirii au accentuat lupta pentru reîmpărţirea lumii si au constituit un factor important in declansarea primului razboi mondial.

5. Rivalitatile ruso-autro-otomane si consecintele lor pentru Principatele Romane in epoca moderna Infringerea turcilor sub zidurile Vienei in 1683 semnifica inceputul declinului Imperiului Otoman si a pus bazele unei noi probleme – porblema orientala, ce se caracterizeaza prin tendinta marilor puteri europene de a se substitui dominatiei otomane in zona Balcanilor si Orientului Apropiat. Pe linga rivalitatea dintre marile puteri, se remarca si efortul popoarelor balcanice de a-si obtine independenta si de a-si constitui state nationale. Statele implicate direct in aspectele balcanice ale problemei orientale au fost Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic si Imperiul Rus. Celelalte mari puteri – Prusia (succesoarea ei – Germania), Anglia, Franta initial, s-au implicat putin in problema orientala, mai active au fost in sec XIX. Rivalitatea ruso-austro-otomana s-a manifestat prin desfasurarea unui numar mare de razboaie, unde fie ca erau implicate toate trei state, fie doua. Iar Tarile Romane situate la intersectia acestor trei forte, se vedea in cea mai mare parte arena de desfasurare a operatiilor militare. Dupa cum spunea N. Iorga, „era epoca impartirii tarilor, epoca in care tari si popoare se vindeau in masa”. In sec XVIII-XIX pe teritoriul Tarilor Romane s-au desfasurat un numar foarte mare de razboaie si de fiecare data teritoriul era fie sub ocupatia Imperiului Otoman, a Imperiului Rus sau Habsburgic – 1711, 17161718, 1736-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856, 1877-1878. Toate aceste razboaie nu puteau sa nu lase urme asupra Principatelor Romane. In primul rind stagneaza dezvoltarea economica, sunt

by draGuțu aduse mari daune materiale si umane populatiei, fapt ce a marit si mai mult decalajul economic si social-politic al Principatelor Romane fata de alte zone europene. Razboaiele au avut ca consecinta si rapturi teritoriale. Prin Pacea de la Karlowitz din 1699, Imperiul Habsburgic anexeaza Transilvania, in 1718 – Oltenia, Banatul de la Tara Romaneasca, iar in 1739 Oltenia este retrocedata. Dupa razboiul din 1768-74, in anul 1775, Imperiul Habscburgic anexeaza de la Moldova partea de nord – o regiune istorica cu orasul Baia, Suceava, manastirea Putna, regiune care va fi numiată Bucovina, necatind la protestele domnului Gh.Ghica, care este executat, iar in 1812 – Moldova pierde o alta regiune. Rusia anexeaza Basarabia – teritoriul dintre Prut si Nistru. In felul acesta, in rezultatul razboaielor ruso-austro-turce, Moldova pierde 59% din teritoriul sau. Iar Imperiul Otoman nu si-a indeplinit obligatiunile de stat suzeran si nu numai ca nu a protejat tara, dar chiar a profitat de statutul sau si a cedat teritorii. Rivalitatiel ruso-autro-turce au dus la faptul ca Tarile Romane au fost tratate ca obiecte si nu subiecte ale relatiilor internationale. Statutul lor s-a modificat mult, se instituie pe linga suzeranitatea otomana si protectoratul rusesc. Rusia obtine dreptul de a se implica direct in viata interna a Principatelor Romane, in numirea domnitorilor, in anii 1830-1831, cu sprijinul Rusiei sunt elaborate Regulamentele Organice. Declinul militar al Portii, interventia partilor europene in relatiile romano-otomane creeaza noi conditii pentru miscarea de emancipare nationala. Romanii deseori se folosesc de diferite foruri internationale pentru a atrage atentia asupra situatiei sale, astfel, dupa razboiul Crimeii (1853-1856), delegatia romana cere permisiunea statelor europene de a se uni intr-un singur stat. Uneori romanii profitau indirect de aceste rivalitati, astfel in 1856 s-a surprimat protectoratul rus si Moldovei i s-au intors trei judete basarabene. De fapt, interesul real al statelor europene era sa slabeasca puterea Rusiei. Tot in rezultatul unui razboi ruso-turc, cel din 1877-1878, Romania condusa de Carol I, a reusit, la 9 mai 1877 sa se proclame stat independent, ceea ce a pus capat supunerii Romaniei fata de Imperiul Otoman, iar Romania din obiect, ajunge sa fie subiect al relatiilor internationale. Ca concluzie pot spune, că rivalitatile ruso-austro-otomane au inregistrat numeroase conflicte militare, iar Ţările Române au prezentat teatrea de războiîn cadrul lor. Au fost incheiate cu conferinte si tratate de pace, care au stabilit schimbari teritoriale sau modificari ale statutului politico-juridic al Tarilor Romane.

6. Formarea statelor naţionale – general şi particular. Secolul XIX este considerat secolul naţionalităţilor, deoarece în această perioadă s-au creat premisele interne şi externe de constituirea aunui şir de state europene – Grecia, Belgia, România, Germania, Italia, Serbia, Bulgaria, Muntenegru, etc. Unele si-au recapătat independenţa, alte popoare ca românii, germanii, italienii au reuşit să-şi unifice teritoriile şi să creeze state. Aceata a fost posibil datorită faptului că se constituie naţiunile - o formă superioară de comunitatea umană, care pe lîngă unitatea de limbă, obiceiuri şi trediţii, mai are un trecut istoric comun, personalităţi istorice comune, dar mai ales conştiinţa naţională. Idealul naţiunii în sec XIX era formarea statului naţional. Această mişcare ia amploare în mersul revoluţiilor din 1848-1849, considerate ,,primăvara popoarelor”, care a pregătit fundamentul ideologic al viitoarelor mişcări de unitate naţională. În această mişcarea sunt antrenate toate categoriile sociale, idealul naţional fiind conştientizat de întreaga societate. În procesul de unificare a statelor naţionale putem evidenţia multe momente generale. Ele erau fărîmiţate în mai multe state: în Italia erau 8, Germania – 44 regate şi 4 oraşe libere, România – 2 principate.În primul rînd pot evidenţia că aceasta a fost năzuinţa de veacuri a popoarelor de a se elibera de sub dominaţia străină, cum ar fi exemplu situaţia din Principatele Române, aflate sub regimul suzeranităţii otomane şi protectoratul rus, şi a regatelor italiene aflate la nord sub dominaţia austriacă, iar centru – franceză. Atăt în Italia cît şi în Principatele Române au activat societăţi culturale şi organizaţii care au pregătit ideologic unirea - în Italia ,,Il Rissorgimento”, în Principatele Române - ,,Frăţia”, condusă de N. Bălcescu, ,,Unirea” de la Iaşi, condusă de M. Kogălniceanu etc. Atăt în Italia, cît şi în Principatele Române se vede clar unificarea pe calea ,,de jos”, cu participarea meselor populare – mia lui Garibaldi în 1860, alegerea lui A.I. Cuza la Bucureşti. Spre deosebire de ele unificarea Germaniei s-a realizat doar prin intermediul statului, exemplul clasic al unificării pe calea ,,de sus”, prin metode politice, impuse prin forţe armelor de monarhia prusacă, ,,prin foc şi sînge” cum spunea O. von Bismarck. Un alt moment general ar fi prezenţa liderilor care s-au plasat în fruntea mişcărilor de unificare: în Italia – primministrul Piemontului C. Cavour, G. Garibaldi, în Gemania - cancelarul Prusiei- O. von Bismarck, în principatele Române – Al. I. Cuza, V. Alecsandri, M. Kogălniceanu. Atît în Italia, cît şi în Germania se cristalizase nucleele, în jurul cărora urmau să se unească statele fărîmiţate, în Italia era Piemontul, iar în Germania – Prusia, cei drept ea concura cu Austria. În ambele state se conturează clar cale militară de unificare, deoarece în ambele regiuni au avut loc războaie. În Italia războiul sardo-francoaustriac din 1859, războiul austro-prusian din 1866, în rezultatul căruia regatele din nord sunt eliberate de sub dominaţia austriacă, şi războiul franco-prusian, în rezultatul căruia trupele franceze părăsesc Roma, precesul de unificare se definitivează, Roma în 1871 devine capitale Italiei. Germania la fel s-a unificat pe calea militară:

by draGuțu 1864- războiul dintre Prusia, Austria cu Danemarca, 1866 - războiul austro-prusian, în rezultatul căruia este slăbită Austria, 1870-1871 – răboiul franco-prusian, care înlătură piedica în chipul Franţei. Spre deosebire de ele România s-a unit pe cale paşnică, prin dubla alegere a lui Al. I. Cuza, domnul Moldovei ales la 5 ianuarie1859, ca domn al Munteniei la 24 ianuarie 1859, ţările europene fiind puse în faţa faptului împlinit. În felul acesta în secolul XIX au apărut noi state, iar harta politică a Europei a suporat schimbări esenţiale. Noile state au fost rezultatul trezirii conştiinţei naţionale a naţiunilor constituite în această perioadă. Am obsevat că acestă mişcare de unificare s-a realizat atît avînd factori generali, cît şi particulari. Personalităţile ce au servit drept hegemon al unirii au ştiut să-şi pună în serviciul cauzei naţionale întregul arsenal de abilităţi de lideri politici. Noile state create au reuşit să se impună în viaţa politică. Astfel germania ajunge să fie cel mai influient stat din Europa şi se implică activ în relaţiile internaţionale. România va mai avea de luptat pentru independenţa sa, pe care o va proclama la 9 mai 1877. Italia va fi o ţară de mîina a doua. Epoca contemporană 1. Fascismul şi comunismul: programe şi practici politice. Societatea contemporană se caracteriuează printr-o multitudine de sisteme şi regimuri politice. În esenţa sistemul politic constituie un ansamblu stabil de raporturi sociale, care asigură exercitarea puterii asupra societăţii în întregul ei şi, totodată, instituţiile şi procesele ce permit cetăţenilor dintr-un stat să contribuie la elaborarea, aplicarea şi modificarea politicilor publice. În componenţa unui sistem poltic întră atît instituţiile politice(statul, partidele, activiştii politici), cît şi instituţiile economice, sociale, culturale, normele ce influeanţează asupra proceselor politice. cel mai frecvent sistemele politice sunt clasificate în sisteme democratice şi totalitare, ca criteriu de diferenţiere luîndu-se rolul şi locul individului în societate. . Secolul XX a lăsat moştenire o diversitate de regimuri totalitare, cum ar fi cel de extremă dreapta- fascismul şi cel de extremă stînga - comunismul. Regimul totalitar presupune un control absolut şi o regementare strictă din partea statului a tuturor sferelor de activitate a societăţii şi a activităţii fiecărei persoane. Aici puterea de stat se spigină pe un sistem dezvoltat de reprimare, pe teroare politică, iar opinia publică este complet manipulată ideologic. Sistemul totalitar este dominat de existenţa unui singur partid politic(Partidul comunist în URSS şi cel Naţional-Socialist Muncitores din Germania), care monopolizează puterea politică şi impune ideologia sa. Personalitatea liderului este ridicată la rang de cult(Mussolini, Hitler, Stalin, Ceauşescu, Pinocet etc) Libertăţile democratice ale cetăţenilor fie sunt lichidate, fie sunt ignorate Avînd toate multe trăsături comune, fiecare îşi are specificul său. Fascismul este o ideologie politică radicală, naţonalistă şi autoritară, apărută în Italia, dar care s-a răspîndi în Italia, Germania, Spania, Ungaria. Comunismul presupunea făurirea unei societăţi uniformizate, cu membrii egali în avere, fără proprietate privată, iar această idee trebuie tradusă în viaţă prin lupta de clasă şi s-a manifestat în URSS. La baza dezvoltării lor au stat aşa documente programatice ca Programul Partidului Naţional Fascist şi Italia, lucrarea ,,Mein Kampf” a lui Hitler din Germania, Programul Pertudului Comunist în URSS. Nazismul german se baza pe o ideologie naţionalistă, rasială, promova ideea superiorităţii rasei germane şi a xenofobiei, a antisemitismului, a exterminării tuturor evreilor din Europa, a unei politici agresive de expansiune la nivel mondial şi a dominării lumii. Premisele pentru venirea naziştilor la putere în Germania au fost create prin semnarea Tratatului de la Versaielles(1919) şi impunerea unui tratat nedrep. Deja în 1933 îl vedem pe Hitler la putere, în 1935 întroduce serviciul militar obligatoriu, în 1936 ocupă zona renană, iar în 1938 realizează anşlus-ul Austriei şi participă la dispariţia Cehoslovaciei de pe harta Europei. Premisele venirii bolşevicilor la putere în Rusia au foste pregătite de primul război mondial, iar la 25-26 octombrie 1917 are loc lovitura de stat şi bolşevicii vin la putere în Rusia. Spre deosebire de fascism care este ideologie a unei naţiuni,se protjază proprietatea privată, comunismul este o ideologie de clasă, aici în calitate de duşmani apar burghezia şi moşierii, duşmani de clasă care trebuie exterminaţi, se impune dictatura unei clase – cea a muncitorilor şi ţăranilor. Regimurile comuniste se bazează pe centralizarea exclusivă a economiei, propagarea urei de clasă, limitarea dreptului la proprietate privată. Elementul comun al acestor dictaturi a fost pretenţa unor lideri puternici, fermi, fără scrupule. Aceşti lideri simbolizau statul. Imaginea liderilor era creată cu ajutorul maşinilor propagandistice, conducătorul însemna totul, se dezvoltă cultul personalităţii lui B. Mussolini în Italia, A. Hitler în Germania, I. Stalin în URSS. Ambele regimuri au conştientizat necesitatea recurgerii la militarizare pentru a-şi atinge scopurile. Pregătirii militare i se acorda o atenţie foarte mare. Ambelor le sînt caracteristice represiuni în masă îndreptate împotriva celor care erau consideraţi periculoşi pentru mersul programat al lucrurilor. Duşmanii erau căutaţi atît pe teritoriile originale, cît şi pe cele ocupate. În germania este binecunoscută ,,noaptea cuţitelor lungi”(1934), cînd au fost exterminaţi potenţialii rivali ai lui Hitler, iar în URSS căutarea ,,duşmanilor poporului” şe represiunile staliniste au devenit o politică de stat. Ideea de stat era foarte putenică în ambele state, personalitatea umană nu are imăportaţă, omul se asociază cu necesităţile statul, necesităţile statului sunt mai presus de toate.

by draGuțu Adevăratele crizimi ale acestor regimuri s-au evidenţiat cel mai bine în anii celui de-al doilea război mondial. Mii de oameni au fost trimişi în GULAG-urile sovietice, iar în Germania s-au format acele lagăre de concentrare de exterminare în masă, a avut loc holocaust-ul. Viitorul era foarte bine conturat. În Germania trebuia construită o rasă pură ariană, în URSS – un popor proletar purificat de orice rămăşiţă burgheză. Poporul nostru cel mai bine a simţit consecinţele regimului comunist totalitar prin represiuni, deportări, dezvaţionalizare, foamete organizată şi ignorarea drepturilor elementare ale omului în anii 1940-41, 1944-1985. Ca concluzie pot spune că omenirea a recunoscut marele pericol ce venea din parte fascismului şi a reuşir să-şi unească forţele şi să-l distrugă în al II război mondial, iar ideologia fascistă a fost declarată cea mai antiumană şi judecată şi interziză, apoi ideologia comunistă a reuşit să supravieţuiască şi să sextindă după al Iirăboi mondial în statele din Europa Centrală şi de Est(Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria etc). În sistemul totalitar puterea politică acţionează arbitrar, utilizînd forţa, după formula ,,dominaţie-supunere”. Cred că regimurile totalitare duc la degradare, nu sunt de durată, iar o prosperitate şi o dezvoltare multilaterală a omului e posibilă numai într-o sociatate democratică. 2. Sistemul Versailles – Washington . Progrese şi limite. Sistemul de la Versailles – Washington constituie în esenţa sa totalitatea tratatelor de pace semnate după primul război mondial, prin care se instituie o nouă ordine internaţională, bazată pe securitatea colectivă, în care toate statele aveau drepturi egale, indiferent de mărimea teritoriului, numărul populaţiei, potenţialul economic sau militar, tuturor statelor li se garantau integritatea teritorială. Tratatele respective au fost discutate în cadrul a două conferinţe internaţionale – cea de la Paris şi cea de la Washington. În perioada 18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920 a avut loc Conferinţa de la Paris, la care au participat 27 de state învingătoare. Rolul principal i-a revenit ,,Consiliului celor patru” – preşedintelui SUA W. Wilson, primminiştrilor Franţei G. Clemanceao, Marii Britanii D. Lloyd George şi Italiei V. Orlando. Scopul de bază al Conferinţei a fost elaborarea tratatelor de pace cu statele învinse. La baza lor au stat ,,Cele 14 puncte ale lui Wilson” enunţate pe 8 ianuarie 1918. Însă chiar de la început între state nu exista comunitate, astfel statele nu pot ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte soarta Germaniei. Franţa dorea slăbirea maximă a Germaniei din toate punctele de vedere – teritorial, militar, economic, politic, ca revanşă pentru înfrîngerea înrăzboiul francoprusian. Marea Britanie susţinea ideea unei Germanii relativ puternice, ca o contraforţă Franţei. SUA era dispusă să susţină dezvoltarea Germaniei pentru a diminua influenţa Franţei şi Marii Britanii pe continentul european. Tratatul de la Versailles a fost semnat de Germania la 28 iunie 1919, la elaborarea condiţiilor delegaţia germană nu a participat, revizuirea condiţiilor a fost refuzată. Germaniei i s-au impus nişte condiţii foarte umilitoare. Articolul 231 punea întrega responsabilitate asupra Germaniei şi aliaţilor ei pentru declanşarea războiului. Economia germană est supusă controlului din partea statelor învingătoare. Germania restituie Franţei regiunile Alsacia şi Lorena, regiunea Saar trece sub controlul Ligii Naţiunilor pe o perioadă de 15 ani, zona Renană a fost declarată demilitarizătă, teritorii au primit Belgia, Danemarca, Polonia, au fost pierdute toate coloniile. Se interzice anşlusul Germaniei cu Austria. Germania nu are voie să aibă submarine, avioane militare, tancuri, iar armata, constituită în baza principiului de voluntariat, nu trebuia să depăşească 100 mii ostaşi. Se stabileşte obligativitatea de a plăti reparaţii de război, suma a fost stabilită mai tîrziu – 132 mlr. mărci-aur. În mod normal, populaţia a rămas foarte indignată de condiţiile tratatului atăt de înjositoare. Tratate similare au fost semnate cu aliaţii Germaniei.Prin tratatele cu Austria, Ungaria se recunoaşte destrămarea Imperiului Austro-Ungar. La 10 septembrie 1919 este semnat tratatul de la Saint Germain cu Austria, se stabilesc hotarele ei, suma reparaţiilor de război, ca una dintre succesoarele Austro-Ungariei recunoaşte unirea Bucovinei cu România. Condiţii similare au fost fixate în tratatul cu Ungaria de la Trianon, semanat la 4 iunie 1920, der se recunoaşte unirea Transilvaniei cu România. La 27 noiembrie 1919 e semnat tratatul de la Neuilly sur Seine cu Bulgaria, iar la 10 august 1920 - tratatul de la Sevres cu Turcia. Un moment progresist din mersul conferinţei a fost decizia de a crea Societatea (Liga) Naţiunilor – organizaţie internaţională menită să păstreze statu-quo-ul teritorial şi pacea în lume. Iniţial membre erau numai statele învingătoare, apoi au aderat şi celelalte. Tratatele semnate nu erau departe perfecte, nici statele învingătoare ca Italia şi Japonia nu erau mulţumite de condiţii, iar delegaţia americană a părăsit şedinţele conferinţei. În urma tratatelor semnate harta Europei a fost schimbată prin crearea statelor naţionale sau unificarea altora – apar Polonia, Cehoslovacia, Regatul sîrbo-croato-slovenilor, Austria, ungaria, România Mare. La iniţiativa SUA în perioada noiembrie 1921-februarie 1922, la Washington are loc o conferinţă inrenaţională, consacrată dezarmării maritime şi situaţiei din Pacific. SUA, Marea Britanie, Japonia, Franţa şi Italia au convenit să fixeze un sistem de cote pentru navele mari de război. Aceleaşi state, plus China, Belgia, Olanda şi Portugalia s-au angajat să menţină independenţa şi integritatea teritorială a Chinei. SUA, Japonia, Franţa şi Marea Britanie se angajau să menţină statu-quo-ul din Pacific. Acordurile respective au satisfăcut pe deplin SUA, deoarece ele confirmau supremaţia lor militară în domeniul maritim şi puneaula moment capăt expansionismului japonez.

by draGuțu Dar evenimentele ce au urmat au demonstrat slăbiciunea acestui sistem. În anii 30 se ridică statele cu spiritele revanşarde. Prima breşă o sparge războiul civil din Spania(1936-1939)- Anglia, Franţa au dus o politică de neamestec, pe cînd Germania, Italia şi URSS s-au implicat destul de activ. Următorul pas a fos Conferinţa de la Munchen(1938), considerată apogeul politicii de conciliere, ce finisat cu dispariţia Cehoslovaciei de pe harta Europei. În general, consider prin crearea Sistemului de la Versailles-Washington omenirea a încercat pe cît era de posibil evitarea unei noi conflagraţii mondiale,dar el nu a fost perfect, a fost semnată o pace de compromis, care peste puţin timp va repune în discuţie dezbinarea între învingători. G. Nicolson, membrul delegaţiei engleze s-a exprimat:,,Rar caz cînd în istoria omenirii răzbunarea era mascată cu o sofistică atît de mieroasă”. Momentul luminos a fost totuşi faptul că a fost pus capătul unui război mondial, omenirea a înţeles pericolul ce vine din partea lui şi îşi propune crearea unei orgaizaţii care ar menţine pacea şi securitatea în lume – Societatea Naţiunilor. 3. Basarabia în perioada interbelică: progres şi regres. Anul 1918 a deschis în faţa Basarabiei o pagină nouă. După o perioadă de peste o sută de ani ea revine în spaţiul românesc. Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918 deschide perspective noi în faţa evoluţiei acestui ţinut. În perioada interbelică a avut loc procesul de integrare a Basarabiei în componenţa României Mari, în unele domenii s-au evidenţiat progrese, în altele mai puţin. Basarabie întră în componenţa României cu drepturi egale, nefiind înfăptuită nici o diferenţă între provinciile proaspăt unite şi Vechiul Regat, cu toate că situaţia regiunii era destul de dificilă. Politica de rusificare şi de deznaţionalizare dusă de Imperiul Ţaris şi-a lăsat amprentele sale. Nu înzadar Sfatul Ţării a cerut acea perioadă de încadrare a Basarabiei în componenţa României. În primul rînd are loc integrarea Basarabiei în viaţa politică a României. Asupra provinciei se extind toate legile adoptate în România, se desfăşoară procesul de democratizare, cetăţinii basarabeni obţin dreptul de vot conform noii legi electorale, , participă la alegerile parlementare. Basarabenilor le revin locuri în Parlamentul României, deputaţii basarabeni apărau interesele regiunii de la tribunele ţării – P. Halippa, I. Inculeţ, C. Stere. Se extinde reţiaua de partide politice, se formează partide noi, unele fuzionează cu partidele şi Ţară. În 1918 s-a format Partidul Ţărănesc în frunte cu P. Halippa, mai tîrzui de scindează – o parte în frunte cu P. Halippa fuzionează cu PNŢ, altă parte în frunte cu I. Inculeţ cu PNL. Asupra Basarabiei se extind articolele Constituţiei României din 1923, considerată cea mai democratică constituţie din istoria ţării. O altă pagină cu succes este dezvoltarea culturii naţionale în Basarabia. În primul rînd se deschid şcoli cu predarea în limba română, ceea ce era un pas enorm, deoarece numai 13% din basarabeni ştiau carte. Se iau măsuri pentru a mărinumărul de şcoli primare, medii generale şi speciale, a numărului de cadre didactice, a copiilor şcolarizaţi. Se deschid primele instituţii superioare de învăţămînt – Facultatea de teologie şi de Ştiinţe Agricole ale Universităţii din Iaşi În perioada interbelică în Basarabia apar 58 de de ziare, cărţi literare şi ştiinţifice în limba română. Iau fiinţă societatea ,,Doine” condusă de preotul Gheorghiu-Sulima, corul Catedralei condul de preotul Berezovschi, unde îşi începe cariera vestita cîntăreaţă de operă Maria Cebotari. Sculptorul A. Plămădeală creează Societatea de Arte Frumoase din Basarabia, iar în 1928 la Chişinău rudică cunoscutul monument dedicat lui Ştefan cel Mare. 87% din populaţia Basarabiei erau concentraţi la sate, ceea ce caracterizează caracterul predominant agrar al economiei. Necesitatea rezolvării problemei agrare a contribuit la înfăptuirea reformei agrareîn anii 1918-1920, care a avut un caracter mai radical decît în alte provincii istorice româneşti. Ţăranii urmau să primească loturi de pămînt de6-8 ha, pentru realizarea feformei s-a creat ,,Casa noastră”. Reforma din Basarabia a avut şi anumite particularităţi – au fost confiscate şi redistribuite pămînturile moşiereşti ocupate de ţărani în urma revoluţiei ruse. Rezultateale reformei au fost impunătoare – se recoltează cantităţi considerabile de cereale, porumb, fructe legume, viţa de vie. Un loc deosebit ocupă creşterea vitelor. Anumite rezerve avem atunci cînd analizăm evoluţia industriei basarabene. Ea era la un nivel destul de slab de dezvoltare. Predominau ramurile prelucrătoare ale producţiei agricole- indistria morăritului, a spirtului, zahărului, uleiului vegetal, postavului, pielii. Lipsa de investiţii şi credite, insuficienţa unor măsurişin partea statului, infrastructura slab dezvioltată, lipsa de materie primă au cauza nivelul scăzut al industriei basarabene. Dar acest lucru poate fi explicat. Este bine ştiut faptul că relaţiile între România şi URSS erau foarte încordate, iar ,,mărul discordiei” era anume Basarabia, statul român nu risca să investească în o regiune la care îşi înainta pretenţiile staul sovietic, diferenţa de forţe era prea inegală. Cu atît mai mault că cunoaştem evenimentele din 28 iunie 1940, cînd românia a fost nevoită să cedeze Basarabia URSS. În concluzie aşi spune că în perioada interbelică Basarabia s-a integrat cu succes în componenţa României Mari. Ea a beneficiat de condiţii favorabile pentru implicarea în viaţa politică, pentru dezvoltarea culturii, învăţămîntului, dar şi-a păstrat caracterul agrar din cauza lipsei de investiţii, insuficienţa măsurilor din partea statului pentru dezvoltarea industriei.

by draGuțu 4. Al II război mondial: cauze, consecinţe, învăţăminte Preşedintele SUA F. D. Roosevelt a spus: ,,Războiul e molipsitor. Izolaţi-i pe agresori!”. Secolul XX s-a caracterizat printr-un număr mare de războaie, printre care se evidenţiază cele două războaie mondiale: 19141918 şi 1939-1945, care se caracterizează prin faptul că sunt implicate mai multe state de pe diferite continente. Dacă ar fi să facem o analiză observăm că avea dreptate preşedintele american. Căci ce este un război? Este o politică, dar continuată prin mijloace violente. Cauzele cele mai frecvente ale declanşării unui război este lupta pentru teritorii noi, surse de materie primă, pieţe de desfacere a mărfurilorşi sfere de infuenşă. Un motiv este dorinţa de a se răzbuna, de a-şi lua revanşa Germania vrea să-şi ia revanşa asupra Franţei pentru înfrîngerea suferită în primul război mondial şi condiâiile drastice ale păcii de la Versaielles. La premisele tradiţionale în al doilea război se mai adaugă cele de ordin ideologic – tendinţa URSS de a realiza revoluţia mondială, şi cea a lui Hitler de a stabili ,,ordinea nouă” în lume. De asemenea evidenţiem politica de conciliere dusă de Franţa şi Marea Britanie, a izolaţionismului susţinută de SUA au permis Germaniei să-şi întărească potenţialul. În al doilea s-au confrunat două blocuri militare. Blocul statelor fasciste -Axa Berlin-Roma-Tochio- s-a constituit în anii 1936-1937, apoi coaliţia antihitleristă abia în 1941, după doi ani de război, – SUA, Marea Britanie şi URSS. După caracterul său în mare parte a fost un război nedrept, de reîmpărţire a lumii. Al doilea război mondial începe la 1 septembrie 1939 prin atacul Germaniei asupra Poloniei. Numai că de acum Germania a hotărît să evite greşala din primul război, la 23 august 1939 este semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, ce excludea un război pe două fronturi. În primii ani de război Germania reuşeşte să cucerească Europa Occedentală. În aceeaşi perioadă URSS îşi realizează planurile sale – ocupă Polonia de Est, statele baltice, anexează Basarabia. România în 1940 mai pierde Transilvania de Nord şi Cadrilaterul, ceea ce a influenţat asupra cursului ulterior al politicii externe române. La 22 iunie 1941 Germania atacă URSS, alături de trupele germane fiind şi cele ale României. Totuşi cu efortul comul al tuturor statelor şi popoarelor la 9 mai 1945 Germania capitulează, iar la 2 septembrie 1945 şi ultimul ei aliat – Japonia. Al doilea răboi s-a încheieat. Prejudiciile aduse de război au fost enorme, atît umane, cît şi materiale. Victimele au constituit între 55 şi 60 mln morţi. Războil a şocat omenirea prin dezvăluirile privind lagărele de concentrare naziste, se stimează că numai în Germania au fost exterminaţi peste 6 mln evrei. În felul aceste unul dintre rezultatele războiului a fost distrugerea fascismului – cea mai inumană teorie ce a existat în lume. Folosirea bombei atomice a pus lumea în faţa faptului că ea a tins pragul la care era capabilă de autodistrugere. Peste 100 mii japonezi au nurit în rezultatul celor 2 explozii. SUA a demonstrat lunmii că deţine o armă de o putere necubnoscută de nimeni. Au fost simţitoare şi distrugerile aduse economiei ţărilor. Sute de hectare de pămînt arabil distruse, nelucrate. Industria distrusă de bombardamente, lipsa mijloacelor de transport, oraşe în ruine. Războiul încă nu se terminase, dar omenirea de acum analiza învăţămintele şi căuta alte căi de soliţionare a conflictelor. Încă în 1943 la conferinţa miniştrilor de externe se pune problema creării după război a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ce se va forma în 1945. Şi totuşi lupra pentru putere şi influenţă va continua şi după război. O consecinşă a celui de-al doilea război mondial va fi crearea sistemului socialist în frunte cu URSS şi începe un nou război - ,,războiul rece”, ce presupune confruntarea între două sisteme politice duşmănoase – cel socialist în frunte cu URSS şi cel capitalist în frunte cu SUA, fostii aliaţi devin adversari. O altă consecinşă a fost căderea sistemului colonial, în colonii se desfpşoară mişcarea de eliberare şi pe harta lumii apar state noi – India, Vietnam, Algeria etc. În felul acesta al doilea război mondial a constituit cea mai mare conflagraţie mondială. A fost pregătit de politica dusă de Germania, Italia, Gaponia, URSS, Marea Britanie, Franţa şi a lăsat asupra omenirii urmări grave. Consider că un război este un mare dezastru, consecinţele căruia se fac simţite şi peste timp. Astazi, omenirea intreprinde masuri pentru prevenirea razboaielor prin diferite sisteme de securitate ca ,,caştile albastre” ale ONU , OSCE s. a.Cred ca educatia tolerantei, respectului reciproc pot duce la prevenirea razboaielor.

5. Integrarea europeana. Realizari si perspective „O Europă fără istorie ar fi orfană şi nenorocită”, spunea J. Le Golf. De altfel, înainte de a fi o realitate economică, juridică şi politică, construcţia europeană se distinge printr-o vastă moştenire istorică şi culturală a popoarelor care o compun. Ideea construcţiei unei Europe unite s-a născut în Evul mediu şi anume în lucrarea lui Dante Aligheri (1265-1321) „De monarchia”, unde scria că un monarh universal ar putea crea o humana civilitas, care ar unifica toate popoarele, de toate credinţele. Dar pasul decisiv pentru Europa l-au făcut, cît nu ar părea de straniu, SUA, prin propunerea Planului Marshall ţărilor din Europa, care treceau prin urmările devastatoare ale celui deal doilea război mondial, ceea ce a dus la gestionarea în comun a ajutoarelor oferite. Ideea despre carearea unei strucutri suprastatale si a unei „pieti comune” ii apartine lui Robert Shuman, care a fost supranumit „parintele Europei”. Semnarea în 1957, de catre sase state (RFG, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) a tratatului de

by draGuțu constituire a Comunităţii Economice Europene a contribuit la dezvoltarea unităţii europene şi la promovarea sentimentului apartenenţei la o civilizaţie comună. Realizarile implementate inca la etapa initiala, ca circulatia libera a marfurilor, capitalurilor, fortei de munca, standardele unice in domeniul productiei si social, au devenit atractive pentru alte state europene, care isi prezentau interesul pentru aderare la CEE . Insa in conditiile razboiului rece ar fi fost imposibil un succes absolut al Pietei Comune. URSS, apreciind succesul planului Marshall, a decis crearea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (1949), o organizatie economica a tarilor est-europene. In cadrul acestei structuri se elaborau programe de dezvoltare unice pe termen lung, se traduceau in viata unele proiecte comune, in unele tari s-a incercat diviziunea internationala a muncii. Totusi, situatia economica a tarilor membre ale CAER-ului era mult mai inferioara decit a statelor din CEE. De aceea, o data cu destramarea URSS si autodizolvarea CAER-ului, tarile est-europene si-au manifestat dorinta de a se integra in Uniunea Europeana, pentru ca vad in aceasta o garantie a prosperitatii lor economice si a democratizarii continue. La mijlocul anilor 80, Comuniatea Europeana a inceput sa se transforme intr-o istorie de succes cu un ritm rapid de dezvoltare. Lansarea proiectului pietei unice a revitalizat Comunitatea, a stimulta procesul de integrare europeana si a fortat restul lumii sa-si intoarca inca o data privirile spre realizarile sale. Iar cel mai important factor a fost atingerea unui nou nivel de consens intre liderii economici si politici referitor la ceea ce ar trebui sa faca „Europa”. În 1992 se constituie Uniunea Europeană şi lansarea monedei euro, in ianuarie 1999, ca valuta virtuala, a fost una din cele mai importante realizari din istoria integrarii europene. Aceasta a constituit punctul culminant al procesului de elaborare a politicii monetare europene. A aparut speranta ca euro va genera transparenta preturilor si beneficii economice. Cu toate ca aceste avantaje nu s-au materializat, succesul valutei monetare este impunator, cucerind tot mai mult spatiu. O alta realizare nu mai putin importanta a fost savirsita in 2004-2007, perioada „Marsului spre Europa”, adica aderarea la UE a 12 state postcomuniste din centrul şi sud-estul Europei, iar hotarul Uniunii a fost trasat pe Prut, în nemijlocita apropiere de Republica Moldova. Acordul de Parteneriat şi Cooperare reprezintă baza juridică a relaţiilor dintre Republica Moldova si Uniunea Europeană. Semnat încă la 28 noiembrie 1994, a intrat în vigoare abia la 1 iulie 1998, avînd ca obiective consolidarea democraţiei şi a statului de drept, dezvoltarea durabilă a economiei şi finalizarea procesului de tranziţie spre economia de piaţă. Împreună cu Planul de Acţiuni UE – R. Moldova, semnat în 2005, documentele reglementează aspectele generale ale relaţiilor dintre cele două părţi şi conţin prevederi referitoare la asistenţa în domeniul dezvoltării economice. Perspectivele integrarii europene ar fi extinderea acesteia, deoarece UE are o experienta bogata in efectuarea negocierilor de aderare. Pe linga aceasta, a fost dezvoltata o intreaga serie de strategii pentru a face fata diferentelor crescinde dintre nivelurile de dezvoltare socio-economicaale statelor-membre. Iar „criteriile de la Copenhaga” sunt doar niste conditii de aderare, care insufla oricarui nou stat perspective de a deveni parte integranta a unei structuri europene. Nimeni nu neagă faptul că UE se confruntă şi cu probleme. Nu a fost adoptată Constituţia Europeană. La moment criza economică a afectat grav statele membre, în special Grecia. Trezeşte nemultumirea multora majorarea vărstei de pensionare. Dar în acelaşi timp Uniunea Europeana ofera fiecarui stat si fiecarui cetatean posibilitatea de a se manifesta si de a participa la un sir de proiecte ce vizeaza dezvoltarea economica si sociala. Consider ca modelul european de integrare este un exemplu demn de urmat pentru alte structuri suprastatale. Pe linga faptul care are cea mai mare vechime si cea mai indelungata experienta, realizarile sale sunt cel mai vizibile. Negocierile, conferintele, actele parafate si ratificate reprezinta un lant neintrerupt, ceea ce ofera largi perspective de dezvoltare continua si de maxima coordonare economica, financiara si politica. 6. Probleme globale ale umanităţii – un test de maturitate al comunităţii internaţionale. La zuia de astăzi dezvoltarea omenirii a cunoscut multe realizări importante atît în domeniul vieţii socialeconomice, cît şi politice, culturale, ne bucurăm de rezultatele revoluţiei agrare şi industriale, a revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi progresului tehnico-ştiinţific. Dar oamenii trebuie să fie atenţi, deoarece orice descopeire ascunde în sine şi o parte ascunsă – influenţa ei asupra societăţii şi mediului înconjurător. Probleme care astăzi au fost ridicte la rang de probleme globale, deoarece au un caracter planetar, ating interesele vitale ale tuturor popoarelor. Ele ameninţă întrega omenire în cazul dacă nu vor fi găsite căi reale pentru soluţionarea lor. Iar aceasta este posibil doar prin unirea eforturilor tuturor popoarelor. Dintre ele fac parte problema demografică, cea ecologică, sărăcia, lupta împotriva terorismului, dezarmara şi păstrarea păcii în lume etc. Fiecare din ele luat în parte constituie un pericol pentru existenţa omenirii. J. Bodin în secolul XVI afirma:,,Nu există forţă şi bogăţii mai importantă dechît omul”. Ideea rămîne importantă şi astăzi, deoarece anume omul este elementul cel mai important al oricărei societăţi. La sf. sec. XVIII- înc. sec XIX în ţările dezvoltate ale Europei a fost înregistrată o creştere rapidă a populaţiei. Procesul fost cauzat de sporirea cantităţii de produse alimentare în rezultatul revoluţiei agrare, reducerea epidemiilor în rezultatul dezvoltării medicinei. Dar a stîrnit frica multor oameni, Malthus emite teoria sa care susţine, că o dată cu creşterea numărului de oameni, se va înrăutăţi nivelul lor de trai, ceea ce va duce la instabilitate socială, la

by draGuțu revoluţii şi războaie. În Malthus n-a luat în considraţie progresele ştiinţei şi tehnicii, care permit producerea de alumente şi celor necesare pentru viaţă. Dar problema se menţine deoarece numărul populaţiei creşte neuniform pe globul pămîntesc. Daca ar fi să luăm anii 1950-2000, economia mondială a crescut de 7 ori, apoi populaţia planetei a crescut fără precedent de la 2,5 la 6 mlrd locuitori. Însă în statele dezvoltate se observă o creştere lentă a populaţiei, la unele se ridică problema îmbătrînirii naţiunii. Pe cînd în statele sărace, în statele lumii a treia are loc aşa numit-a ,,explozie demografică” – creşterea bruscă a numărului populaţiei, ceea ce acutizează şi mai mult sărăcia, cauzănd foametea, subnutriţia. Conform ultimelor cercetări ale ONU cele mai mari creşteri sunt prezăzute pentru subcontinentul indian şi pentru Africa sub-saharniană – două regiuni unde sunt concentraţi cei mai mulţi flămînzi. Cu probleme deografice se confruntă şi R. Moldova. Exodul peste hotere a unei pătrimi din populaţia ţării se face simţită. Natalitatea a scăzut foarte mult. Redresate situaşiei demografise poate fi înfăptuită prin măsuri economice, politice, stabilizînd situaţia din ţară, creîndnoi locuri de muncă. Iar soluţionarea problemei dispariţiei contrastului dintre numărul populaţiei din ţările sărace şi cele bogate constituie o problemă importantă a planetei. ONU, alte organizaţii internaţionale intervin cu ajutoare alimentare, medicale în regiunile afectate. Creşterea rapidă a numărului populaţiei are un efect negativ şi asupra mediului înconjurător. Problema ecologică ajunge să devină una globală. Savanţii demult atrag atenţia asupra fenomenului cunoscut ca ,,încălzirea gobală” sau”efectul de seră”. El este cauzat de excesul gezelor toxice care sunt aruncate în atmosferă. Poluarea atmosferei, rîurilor, mărilor, pămîntuluia luat proporţii catastrofale. Din 1970 pînă în anul 2000 volumul deşeurilor ce polua mediul a sopit de 2, 5 ori, de la 40 mlrd tone la 100 mlrd tone. Cele mai nocive substante se consideră cele radioactive. Acest lucru ne-a demostrat catastrofa de la Cernobîl din 1986, din păcate anul acesta omenirea s-a mai confruntat cu o catastrofă asemănătoare – cea de la Fucushima, Japonia. Situaţia extrem de gravă a sistemelor ecologice din toate ţările lumii a dus la apariţia mişcărilor şi partidelor ecologice, numite partidele ,,verzilor”. Un astfel de partid există şi în Moldova – Partidul Ecologist ,,Alianţa Verde”, ce se implică şi în viaţa politică, deoarece consideră că astfel va putea acţiona de la un nivel mult mai superior, luînd exemplu de la colegii lor din Germania, care au reprezentanţi în parlament. Campaniile de tipul ,,Hai Moldova” vin să contribuie la redresarea problemei în cauză, dar totodată la educarea cetăţenilor în spiritul menţinerii spaţiului curat. Una din problemele dureroase ale secoluluiXX, dar şi a începutului mileniului III a fost cea a terorismului. În 1914 a fost asasinat prinţul moştenitor al Austro-Ungariei Franz Ferdinand, ceea ce a servit drept motiv pentru începutul primului război mondial. Atentatele teroriste se intensifică după al doilea război mondial. În 1963 este asasinat preşedintele SUA J. Kennedy, iar în 1968 fratele lui, R. Kennedy. În anii 70 de acţiuni teroriste a fost cuprinsă Italia. Începutul mileniului III se caracterizează prin intensificarea atacurilor teroriste. La 11 septembrie 2001 teroriştii din reţiaua Al-Qaida distrug cele 2 turnuri-gemene din New Yorc cauzînd moartea a mii de oameni. Acţiuni ale teroriştilor au fost atestate în Marea Britanie, Spania, Rusia. În aceste condiţii obiectivul marilor puteri devine lupta împotriva terorismului internaţional. Sunt adoptate programe de luptă cu terorismul, rezultatul unuia dintre ele a fost lichidarea lui Osama Bin Laden. Experienţa vieţii internaţionale contemporane a demonstrat că folosirea forţei militare nu prezintă o soluţie eficientă de luptă împotriva terorismului, deoarece pot provoca noi contralovituri (lucru la care se aşteptă acum SUA). Soluţia cea mai reuşită ar fi o ami multă înţelegere şi cooperare între state, deoarece terorismul este nu numai o problemă politică, ci şi una morală şi socială, eradicînd cauzele, vor dispărea şi efectele. În felul acesta vedem foarte bine că la ziua de azi globul pămîntesc se confruntă cu grave probleme. Eu m-am referit numai la unele, dar şirul poate fi continuat – SIDA, TBC-ul, foametea, epuizarea resurselor naturale, traficul de fiinţe umanbe, etc. Ele afectează grav societatea mondială, testînd capacităţile de rezolvarea ale acestora. Consider că aceste probleme nu le poţi rezolva de unul singur, este necesară mobilizarea întregii societăţi umane pentru a lăsa moştenire generaţiilor un glob pămîntesc cu un cer senin, apă limpede, iarbă verde şi un spirit pur. 7. Avantajele şi riscurile dezvoltării culturii naţionale în condiţiile globalizării. Fenomenul globalizării este nou pentru civilizaţia umană. Discuţiile încep din anii 80 ai sec XX pentru ca astăzi să vorbim liber despre globalizare ca despre un fenomen economic, dar care cuprinde prin extensie aşa domenii ca viaţa socială, comunicaţiile, guvernarea statelor şi nu în ultimul rînd cultura. Globalizarea a însemnat iniţial fluxul de capitaluri şi mărfuri manevrate la nivel mondial, fără a ţine seama de barierele de spaţiu, timp sau de graniţele între state. Globaţizarea duce la o compresare a noţiunii de spaţiu şi timp, distanţele se îngustează, lumea devine mai ajustată, ca un sat global. Acest lucru a devenit posibil datorită mijloacelor audio-vizuale, a internetului, telefonului mobil. Începuturile globalizării mulţi le văd din 1957, de la constituirea CEE, ce includea mai multe state europene, avînd drept scop principal transportul de capital, marfă şi forţă de muncă în zona respectivă gratis. CEE se extinde, din 1992 vorbim de un spaţiu mult mai mare – UE, una din lozincile căreea este ,,Unitate prin diversitate”. Dar o dată cu apropierea statelor şi economiilor lor, contactează mai strîns şi culturile. Perioada

by draGuțu contemporană se caracterizează prin manifestarea unei integrităţi culturale complexe a diferitor popoare ale lumii, prin procese integraţioniste în acest domeniu atît pe plan european, cît şi intenaţional. Care va fi rezultatul? Unii consideră că în rezultatul globalizării cultura va dispărea pur şi simplu. Omul globalizat, centrat numai pe producţie, venit, consul se va ,,goli” din punct de vedere spiritual, cultural. Nu putem nega un astfel de rezultat, dar în cazul dat totul depinde de educarea, simţul şi sovestea omului respectiv. Alţii lansează ideea că cultura naţională se va ruina sub valorile culturii universale, îşi va pierde individualitatea sa. Nici aceasta nu este exclus, cu atît mai mult că încercări de acest tip istoria cunoaşte – romanizarea în Imperiul Roman, ,,europenizarea” africanilor şi indienilor din America, rusificarea în Imperiul Rus etc. Dar trebuie de luat în consideraţie că trăim într-o altă perioadă. Cultura naţională este în plină afirmare şi este o parte a globalului. Prin globalizare ea obţine posibilitatea de a se autorealiza şi îmbogăţi. Datorită globalizării am avut posibilitatea de a cunoaşte operele unor iluştri pictori, scriitori, poeţi cum ar fi P. Picasso, E. Hemingwey, A. Soljeniţîn Tot datorită globalizării omenirea a aflat de aşa obiceiuri frumoase ca ,,Mărţişor”, care s-a transformat în festival internaţional, opera lui M. Eminescu, G. Vieru, S. Vangheli. Cîntăreţii noştri sunt cunoscuţi peste hotate – ansamblul ,,Noroc”, ,,Zdob şi Zdub”, interpreta de operă M Bieşu a fost apreciată cea mai bună Cio-Cio-San, ansamblul ,,Joc” a dus faima dansului popular moldovenesc peste hotarele republicii. Eu personal cred că cultura naţională este în plină afirmare şi că este parte a globalului. Oamenii de artă în toate timpurile s-au divizat în modernişti şi tradiţionalişti – ce facem, înşuşim noul s-au menţinem vechiul? În cele mai dese cazuri alegeau cale de mijloc, ca rezultat are de căştigat şi cultura naţională, îmbogăţite de idei noi, cît şi cea universală, ce face cunoştinţă cu valori originale. Căci după cum spune I. Druţă:,,O naţiune se ţine pe trei piloni – istoria, graiul, pămîntul”. Este important să menţinem specificul nostru pentru al transmite urmaşilor noştri. Dar totodată globalizarea ne permite să cunoaştem mai multe lumi şi culturi, să contactăm cu valorile culturii universale.